Sunteți pe pagina 1din 5

Sfințirea - partea I - Alonzo Trévier Jones

Sfinţirea contrafăcută a presupus o nouă fază. În Fapte 26:18, găsim că Isus a vorbit „celor care
sunt sfinţiţi prin credinţa care este în Mine” (KJV) – ei sunt cei care pretind sfinţirea doar prin
credinţă. Doar crede în Hristos și vei fi sfințit. Sunt alţii care pretind sfinţirea doar prin Duhul Sfânt.
Oricare dintre aceştia este la fel de aproape de celălalt, pentru că ambii sunt greşiţi. Şi dacă sfinţ
irea ar putea fi pretinsă prin credinţă şi prin Duhul, totuşi şi aceasta ar fi o pretenţie falsă; toate
trei sunt la fel de false.

Este adevărat, aşa cum am văzut, că Isus a trimis pe Pavel la neamuri, „ca să le deschidă ochii, s
ă se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească,
prin credinţa care este în Mine (KJV), iertare de păcate şi moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.”
Este de asemenea adevărat că Pavel a scris că „de la început Dumnezeu v-a ales pentru
mântuire, în sfinţirea Duhului.” 2 Tes. 2:13. Este de asemenea adevărat că Hristos însuşi S-a
rugat Tatălui pentru ucenicii Săi „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan
17:17. Toate aceste trei expresii sunt adevărate. Şi când ele sunt luate împreună şi se întâlnesc
potrivit cu scopul lui Dumnezeu, rezultatul inevitabil va fi sfinţirea adevărată, autentică. Dar când
se face încercarea de a lua una sau cealaltă, sau amândouă, harul sfinţirii este pervertit, iar
rezultatul este o sfinţire contrafăcută, o teribilă înşelăciune.

Aceste trei pasaje ale Scripturii, luate în ordinea corespunzătoare, afirmă adevărata doctrină a
sfinţirii. Se va constata că ele sunt date mai sus în ordinea corectă. Propunem acum un mic studiu
al acestui subiect, în această ordine.

1. „Sfinţirea prin credinţă”. „Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine
se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.”
Evrei 11:6. Iacov, scriindu-ne despre cererea făcută Domnului, spune: „Dar s-o ceară cu credinţă,
fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi
împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la
Domnul.” Iacov 1:6-7. Credinţa este o temelie pe care este construit caracterul creştin. Credinţa
este începutul şi toate celelalte haruri sunt adăugate la ea. 2 Petru 1:5-7. Numai prin credinţă
trebuie să fim îndreptăţiţi. Numai prin credinţa în Hristos putem obţine iertarea păcatelor. „Vă
vestesc Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.”
Fapte 20:21. În consiliul de la Ierusalim cu privire la relaţia pe care să o aibă Neamurile faţă de
Evanghelie, Petru spune că Dumnezeu „n-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a cur
ăţit inimile prin credinţă.” Fapte 15:9. De aceea, este clar că primul lucru în sfinţire este credinţa
în Hristos. Când aceasta este exercitată, atunci este primită iertarea păcatelor, şi atunci este dat
Duhul Sfânt; şi astfel vine:
2. „Sfinţirea Duhului”. Vorbind de Hristos, Pavel spune: „Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul
adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care
fusese făgăduit.” Efes. 1:13. După cum circumcizia exterioară, în carne, în literă, făcută de
mâini, a fost pecetea neprihănirii prin credinţă pe care Avraam a avut-o, la fel circumcizia
interioară, a inimii, în Duhul, făcută fără mâini, este pecetea neprihănirii prin credinţă pe care
trebuie să o avem în Hristos (Rom. 4:11; Efes. 1:13; Rom. 2:28, 29; Col. 1:11). Vom desemna
acum câteva funcţii ale Duhului Sfânt.
 
 A. Un martor al iertării păcatelor, şi al faptului că
suntem copii ai lui Dumnezeu. Evrei 10: 15-17. „Lucrul acesta ni-L adevereşte şi Duhul Sfânt, că
ci, după ce a zis: «Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune
legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor», adaugă: «Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de
păcatele lor, nici de fărădelegile lor.»” „Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că
suntem copii ai lui Dumnezeu.” Rom. 8:16.
 
 B. O garanţie a moştenirii noastre. „Aţi fost
pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru
răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” Efes. 1:13-14. Garanţia este „
o parte plătită în prealabil într-un contract, ca garanţie pentru întregul.” Dumnezeu intră în legă
mânt cu oamenii şi celor care vor accepta pe Fiul Său le promite o moştenire. Dar nu a venit încă
timpul ca moştenirea să fie dată; aceasta nu este încă răscumpărată. Aşa că până vine acel timp,
până moştenirea este răscumpărată, El dă poporului Său Duhul Sfânt ca garanţie, ca siguranţă a
moştenirii. O altă definiţie este aceasta „o garanţie dă siguranţa că urmează să vină ceva de
acelaşi fel.” Prin primirea Duhului Sfânt, noi devenim părtaşi naturii divine şi prin această „
garanţie” Dumnezeu dă siguranţa că mai mult de acest fel are să vină, atât de mult că „atunci
când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este.”
 
 C. Ghid al adevărului.
„Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa
toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Ioan 14:26. Duhul Sfânt ne învaţ
ă lucrurile pe care Hristos le-a spus. Aşa cum Duhul lui Hristos a vorbit atât în Vechiul Testament,
cât şi în Noul Testament (1 Petru 1:10-12), aceasta ne spune că Duhul Sfânt are să ne înveţe
cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru ne este confirmat în Ioan 16:13. „Când va veni Mângâietorul,
Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul.” Aşa cum Isus a spus „Cuvântul Tău
este adevărul”, este clar că Duhul are să ne călăuzească în cuvântul lui Dumnezeu. Din nou, „De
aceea am zis că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.” Versetul 15. De aceea, Duhul
Sfânt, ca învăţător al cuvântului lui Dumnezeu, ca ghid în cuvântul lui Dumnezeu, are să ia aceste
lucruri ale lui Dumnezeu şi ni le va arăta nouă, pentru a ne arăta amploarea înţelesului lor, ca noi
să cunoaştem cum să le aplicăm în vieţile noastre şi cum să conformăm vieţile noastre, acestora.
Comparaţi Ps. 119:18; Efes. 1:17-18 şi Fapte 26:18.
 
 Chiar aici este locul unde eşuează cei care
pretind sfinţirea. Chiar acceptând, de dragul argumentului (şi doar pentru acest motiv), că ei au
primit Duhul Sfânt, în loc să Îi permită să-Şi îndeplinească funcţia de învăţător al cuvântului lui
Dumnezeu, în loc să Îl aibă pe El ca le arate lucrările cuvântului lui Dumnezeu, în loc să-I permită
Lui să-i ghideze în cuvântul lui Dumnezeu, ei caută să-L facă ghid independent de cuvântul lui
Dumnezeu, şi nu numai atât, dar în multe situaţii, contrar cuvântului scris clar, pe care El însuşi l-a
rostit. Un asemenea duh, nu este Duhul lui Dumnezeu; aşa ceva nu este misiunea Lui; El nu este
împărţit împotriva Sa. Şi iar, aceasta Îl face să fie sfârşitul în loc să fie mijlocul, ceea ce înseamnă
să perverteşti calea Domnului. În nicio singură situaţie, în acest sens, nu El este ţinta; ci în
fiecare caz El este trimis ca un mijloc prin care putem atinge ţinta pe care Dumnezeu o are în
vedere pentru noi. Şi din nou, a-L face pe El ghid independent de Cuvânt, înseamnă a-l face să
vorbească de la El însuşi. Dar Hristos declară cu claritate „El nu va vorbi de la Sine.”

Sfințirea - partea a II-a - Alonzo Trévier Jones

(continuarea articolului apărut pe 21 mai 1885)

În continuare, luând în considerare rolul Duhului Sfânt, prezentăm următoarele din Ioan 16:7-14
şi Rom. 5:5:

1. Convinge de păcat. „Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte pă
catul.” „Păcatul este fărădelege.” 1 Ioan 3:4. Duhul Sfânt nu poate convinge niciun om de păcat,
înaintea lui Dumnezeu, decât prin legea lui Dumnezeu, „deoarece prin Lege vine cunoştinţa
deplină a păcatului.” Rom. 3:20. Fără convingere nu poate fi convertire. Problema stă aşa: nu
poate fi convertire fără convingere, şi nu poate fi convingere fără lege; de aceea, unde legea lui
Dumnezeu este dispreţuită, nu poate fi convertire; prin urmare, nici sfinţirea, nici mântuirea,
spuneţi cum vreţi.

2. Convinge de neprihănire. „(El va dovedi lumea vinovată) în ce priveşte neprihănirea:


fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea.” „Orice nelegiuire este păcat.” 1 Ioan 5:17. „
Păcatul este fărădelege.” Neprihănirea este opusul fărădelegii. Aşa cum fărădelegea este călcarea
legii, neprihănirea este ascultare de lege. De aceea, în convingerea de neprihănire, Duhul Sfânt
convinge de ascultarea de legea lui Dumnezeu.

3. Convinge de judecată. „(El va dovedi lumea vinovată) în ce priveşte judecata.”„Toţi cei


ce au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege, ... în ziua când, după Evanghelia mea,
Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.” Rom. 2:12, 16. „Să
vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei.” Iacov 2:12.
De aceea, la judecată, faptele oamenilor trebuie comparate cu legea lui Dumnezeu, rolul Duhului
Sfânt în a convinge de judecată, este să ne permită să vedem legea lui Dumnezeu aşa cum este
ea, ca să putem să ne spălăm fărădelegile prin sângele lui Hristos, astfel să ne convingă de
judecată acum cât timp există speranţă, ca atunci când vom sta înaintea judecăţii trimise de
Hristos, vieţile noastre să poată fi găsite în perfectă armonie cu legea sfântă a lui Dumnezeu, şi
aşa noi să putem sta în judecată.

4. Să toarne dragostea lui Dumnezeu. „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile
noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat. Rom. 5:5. „Căci dragostea de Dumnezeu stă în pă
zirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele.”1 Ioan 5:3.
 
 Prin toate aceste exemple
vedem că lucrarea Duhului Sfânt în viața creștinului, în fiecare situaţie, este să-i pună în faţă
legea şi cuvântul lui Dumnezeu şi să-l convingă de datoria şi cunoştinţa de ascultare. Noi acum
aducem dovada clară că aceasta este sfinţirea Duhului, şi nimic altceva. „Petru, apostol al lui
Isus Hristos, către aleşii ... după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de
Duhul, spre ascultare. 1 Petru 1:1,2. Acolo o avem. Dovada noastră este că Duhul Sfânt ne este
dat ca să ne înveţe să ascultăm cuvântul scris al lui Dumnezeu şi că adevărata sfinţire a Duhului
este ascultarea de acest cuvânt scris. Orice sfinţire care nu este „spre ascultare” de legea lui
Dumnezeu, este o sfinţire contrafăcută; aceasta este o înşelăciune şi o cursă. Prin aceasta suntem
conduși în mod corect la:
 
 3. „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău.” Ultimul text a fost dovada că sfin
ţirea Duhului este „spre ascultare.” Avem acum un alt text din Petru, pe acelaşi subiect: „prin
ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul.” 1 Petru 1:22. Avem deci adevărul că
oamenii sunt aleşi prin sfinţirea Duhului spre ascultare şi că nu sunt sfinţiţi înainte să fi ascultat
de adevăr, cuvântul lui Dumnezeu, prin Duhul. Adevărul lui Dumnezeu nu poate fi ascultat decât
prin Duhul Sfânt. Legea lui Dumnezeu este duhovnicească (Rom. 7:14), cuvântul lui Hristos este
duh (Ioan 6:63), dar omul este carnal. De aceea, „umblarea după lucrurile firii pământeşti este
vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să
se supună. Deci, cei pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sunteţi pământeş
ti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul
lui Dumnezeu, nu este al Lui.” Rom. 8:7-9. Duhul lui Dumnezeu este dat ca să îndepărteze
mintea pământească şi să ne dea o minte spirituală, ca să putem discerne lucrurile lui
Dumnezeu (1 Cor. 2:9-16), şi astfel El ia lucrurile lui Dumnezeu şi ni le arată nouă. Astfel, prin
Duhul lui Dumnezeu, noi putem să vedem datoria noastră în adevărul lui Dumnezeu, şi atunci
putem asculta acel adevăr prin Duhul şi astfel suntem sfinţiţi prin adevăr.
 
 Adevărata sfinţire
este prin adevăr. Primii doi paşi sunt doar pregătitori pentru cel final. Sfinţirea credinţei este spre
primirea Duhului Sfânt; sfinţirea Duhului este spre ascultare de adevăr; ascultând adevărul prin
Duhul, noi suntem sfinţiţi. Cel care se bazează pe credinţă şi pretinde a fi sfinţit, este amăgit. Cel
care se sprijină pe Duhul şi pretinde a fi sfinţit, este amăgit. De asemenea, cel care se sprijină
atât pe credinţă cât şi pe Duhul, şi pretinde a fi sfinţit, este amăgit. Cel care nu se bazează doar
pe credinţă şi pe Duhul Sfânt, ci şi ascultă de adevăr, este singurul care este cu adevărat sfinţit.
Prin ascultare de adevăr, noi trebuie să fim sfinţiţi. Omul care trăieşte în ascultare de tot adevărul,
este sfinţit în întregime. Dacă există o parte a adevărului lui Dumnezeu de care omul nu ascultă,
el nu poate fi sfinţit în întregime. El poate striga: „Aleluia!” „Binecuvântaţi pe Dumnezeu!”, „
Deplin mântuit!”, „Deplin sfinţit!”, etc, etc, până la sfârşitul catalogului de cuvinte neruşinate,
dar atâta timp cât într-un singur punct al legii şi al adevărului lui Dumnezeu, el nu este ascultător,
el să ştie prin cuvântul lui Dumnezeu că nu este sfinţit şi că este amăgit.
 
 Noi ştim că atâta
timp cât suntem în această lume trebuie să creştem în har şi în cunoaşterea Domnului şi
Mântuitorului nostru. Pentru a creşte în har noi trebuie să discernem noi erori în noi înşine şi
biruinţe suplimentare trebuie câştigate. Pentru a creşte în cunoaştere trebuie să fie învăţate adev
ăruri suplimentare din cuvântul lui Dumnezeu şi dacă ele sunt învăţate trebuie ascultate, dacă
vrem să fim sfinţiţi. Astfel, prin însăşi natura situaţiei, adevărata sfinţire este o lucrare, şi o lucrare,
de asemenea, a cărei perioadă este măsurată numai prin lungimea existenţei noastre în această
lume. Oricum, atunci când Domnul vine în slavă, el va găsi oameni sfinţiţi care Îl aşteaptă şi
privesc la El: ei vor fi sfinţiţi prin adevăr, pentru că este scris despre ei „Aici este răbdarea sfinţilor
care păzesc poruncile lui Dumnezeu.” Ap. 14:12. Şi din nou „În gura lor nu s-a găsit minciună, c
ăci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Ap. 14:5. Noi mulţumim lui
Dumnezeu pentru harul adevăratei sfinţiri, dar ne rugăm să fim pentru totdeauna eliberaţi de
orice fel de sfinţire care nu este prin ascultare de adevărul lui Dumnezeu, prin Duhul.