Sunteți pe pagina 1din 3

Scris de newsreporter pe 11 ianuarie 2017, 15:18

Tesu Solomovici scrie istoria sinagogilor din


Romania
In impozantul Templu Coral din Bucuresti, F.C.E.R. (Federatia Comunitatilor
Evreiesti din Romania - Cultul Mozaic), impreuna cu Fundatia Wilhelm
Filderman si Centrul Cultural Israeliano - Roman din Tel Aviv au prilejuit
desfasurarea unui Simpozion cu tema: „Sinagoga — loc de adunare, rugaciune,
invatatura. Patrimoniu istoric si national. Sinagoga si istoria evreilor din
Romania”. Cu aceasta ocazie, a fost lansat impresionantul volum semnat de
Tesu Solomovici „Cartea sinagogilor din Romania”, un ghid istorico-religios
aparut in conditii grafice deosebite, scrie Irina Airinei intr-un articol remis
redactiei noastre.

/roncea.ro

In deschidere, presedintele FCER, dr. Aurel Vainer a spus, printre altele: „Sinagoga si biserica, tot
asa ca si moscheea islamica sunt cele trei surori ale monoteismului. Aici, in aceste tipuri de
lacase de cult se desfasoara relatia dintre oamenii care au aderat la un cult sau la altul si
Dumnezeul unic al tuturor. Asadar, dupa cartea aparuta acum 20 de ani datorata arhitectilor
Streja si Schwarz, astazi apare o alta lucrare despre sinagogi cu un cuvant introductiv, elogios si
specializat al academicianului Razvan Theodorescu, marele nostru prieten.”
Preluand stafeta, acad. Razvan Theodorescu a tinut sa arate ca „sinagoga este o repetitie
mondiala in toata diaspora evreiasca a ceea ce a fost Templul de la Ierusalim, locul fundamental
spiritual, politic si social al evreimii. In 1932, o expeditie franco-americana a Universitatii Yale
condusa de un „rus alb”, Mihail Rostovtev, facea o descoperire absolut senzationala in zona
marginita de Tigru si Eufrat, intr-o veche localitate de granita a Imperiului Roman, la Durra
Europos. Rostovtev descoperea prima sinagoga pictata din istoria artei evreiesti avand ca
element central viata lui Moise. La o suta de metri de sinagoga, tot el a descoperit prima casa
crestina de rugaciuni. Influenta iconografica, arhitectonica, liturgica a sinagogii asupra acestei
prime case de rugaciuni din secolul III este fundamentala. (...) In acea perioada o seama intreaga
de evrei s-au crestinat dar ei au ramas cu iconografia evreiasca, cu traditia evreiasca si au reluat-
o in lumea crestina. A intelege ce inseamna sinagoga pentru nasterea Ecclesiei este
fundamental in domeniul artelor vizuale, in plan liturgic, in planul literaturii sacre. In ceea ce
priveste sinagoga din Romania din diversele centre unde au existat comunitati evreiesti, poporul
evreu a stiut, in marea sa tragedie, in marea sa aventura spirituala care este diaspora, sa duca
acest loc fundamental al vietii spirituale si sa-l adapteze cerintelor locului. Starea sociala a
evreimii se vede cum nu se poate mai bine in sinagoga. Au fost sinagogi bogate in spatiul de
atunci austro-ungar sau dincoace, in vechiul Regat, la Roman, la Galati etc, dar a fost si mica
sinagoga de la Harlau, cea de la Targu Neamt sau acea bijuterie care este sinagoga de lemsn
din Piatra Neamt si altele. Sau din steitl-uri ca Mihaileni (unde in aceeasi curte locuiau, la un
moment dat preotul si hahamul localitatii) sau Podul Iloaiei...Pana la criminalul moment al
pogromurilor si al deportarilor in Transnistria, in acea zona exista o viata comunitara evreiasca
normala in jurul acestor lacasuri atat de importante, astazi disparute. Pentru mine, crestin fiind,
sinagoga este un loc care imi arata cat de aproape suntem. Eu ii multumesc lui Tesu cel
neobosit, ca ne-a oferit o asemenea sarbatoare.”

„Peisajul cartii s-a imbogatit cu o lucrare de referinta. E vorba de „Cartea Sinagogilor din Romania”
realizata de cunoscutul istoric si jurnalist Tesu Solomovici, a spus dl Victor Opaschi, secretarul
de stat pentru Culte. E frumos gandita si frumos tiparita. Prilejuieste o excursie instructiva si
placuta in lumea sinagogala din Romania. Sute de imagini oglindesc aceasta lume fascinanta.
Cunosc de aproape aceasta lume, pretuiesc valorile civilizatiei mozaice si, prin functiiloe avute,
am putut sprijini salvarea si prezervarea multor monumente de arhitectura si arta sinagogala.”

Intampinat cu un viu interes, acad. Nicolae Breban a remarcat: „E greu sa nu observi asemanarea
acestor doua case, Sinagoga si Biserica. Toata structura mea a fost formata de Biblie, Cartea
care domina intreaga istorie nu numai a Europei.... Am avut norocul sa ma nasc intr-un oras
cosmopolit, deschis, unde traiau in pace romani, evrei, germani si unguri. Noi trebuie sa invatam
de la evrei eroismul de a pastra un loc din care a inceput umanitatea si in care ne vom ingropa cu
totii, zambind.” Scriitoarea Aura Christi a marturisit: „Este pentru prima data cand ma aflu aici, in
Templul Coral, am spus Tatal Nostru si o sa citesc un psalm din creatia proprie.”

Au evocat pagini din istoria sinagogilor din Romania dr. Lya Benjamin, dr.Harry Kuller, ing.
Baruch Tercatin si cercetatorul Lucian Zeev Herscovici in impresionantul lor mesaj, (trimis din Tel
Aviv), ing.Albert Kupferberg - presedintele Fundatiei Wilhelm Filderman. Dr. G.M. Botescu in
prelegerea intitulata „Sinagoga — o privire sociologica” a elogiat contributia lui Tesu Solomovici la
documentarea istoriei evreilor romani, definind volumul nou aparut drept „un demers sociologic de
tip gustian”. (D. Gusti, creatorul scolii moderne romanesti de sociologie, n. n.), Volumul a fost
elogiat si de profesorul preot N. Cornitescu, de doamna dr. Mirela Laura Maracineanu, de poetul
si jurnalistul Boris Marian si de altii.

Un triumf, aceasta frumoasa aparitie editoriala la ziua aniversara a autorului, (83 de ani), prilej cu
care ii dorim din suflet scriitorului si editorului Tesu Solomovici ani buni si rodnici, in lumina
neostoita a spiritului.

ADRESA: http://crct.ro/npP6