Să ne temem de modelul occidental?

Sunt nostalgici care văd în occidentul modern o cale a pierzaniei, jaful și sărăcirea resurselor, a populației
României și ale altor state care au resurse, dar nu și putere economică și militară. Aud comparații ale situației
actuale, în care fiecare român trebuie să lupte pentru a avea un trai decent, cu vremurile apuse în care ”toți aveau
un servici și o casă, iar pensionarii aveau o pensie”. Intervențiile americane pe teatrele de război din lume pentru
asigurarea securității energetice pe care înșiși americanii nu o mai neagă, este taxată promt de proruși, de
neocomuniști, de socialiștii moderni cu nostalgii din trecut, sau chiar de americani și europeni. Motivele pentru
care nu ar trebui să susținem cauza Ucrainei așa cum o face occidentul, nu lipsesc: Grupul ultranaționalist
”Sectorul Dreptei”, unul din factorii de putere actuali din Ucraina, are cam aceleași principii de pe vremea când
România pierdea Basarabia, ne explică Paul Craig Roberts, economist și consilier în administrația Reagan, într-
un articol intitulat ”Democracy Murdered By Protest — Ucraine Falls To Intrigue and violence”, pe blogul
domniei sale. Să nu uităm că aceeași ucrainieni susțin Rusia în ceea ce privește problema transnistreană.
Minoritatea românilor de pe teritoriul Ucrainei, sub Sectorul Dreptei, nu visează la drepturile pe care le au
bunăoară maghiarii din România. Politicile colonialiste ale puterilor occidentale, duse pe toate continentele,
corporatismul internațional, care crează un flux dăunător al resurselor de la țările sărace spre cele bogate, de la
săraci spre bogați, nu sunt în măsură să-i liniștească așa cum spuneam pe rusofoni, sau neocomuniști. Istoria ne
arată de asemenea că numeroase partide câștigate de americani au avut efecte nefaste: Să ne amintim că
ascensiunea Al Quaeda a fost sprijinită de americani încă din timpul războiului sovieto-afghan. Au fost dictatori
din state ale Americii de Sud care au venit la putere cu sprijinul direct al SUA, din dorința acesteia din urmă de
a readuce democrația în statele respective, în detrimentul sistemelor comuniste. A se vedea cazul lui Manuel
Antonio Noriega Moreno, trecut prin școlile americane de spionaj - Fortul american School of the Americas din
zona canalului Panama și ajuns la putere cu ajutorul CIA. Democrația adusă de Noriega statului Panama s-a
reflectat în libera inițiativă a acestuia și dezvoltarea unor înfloritoare afaceri pe bază de cocaină, alături de
sărăcirea cetățenilor. America a trebuit să invadeze Panama în 1989 pentru a aduna mizeria făcută de Noriega și
pentru a-l înlătura pe acesta de la putere. Nu este singurul caz. Gândindu-ne la toate cele de mai sus, spațiul
eurasiatic pregătit de Mama Rusie pentru toate fostele state comuniste și pentru cele pentru care s-o mai potrivi
rochia de mireasă, pare ademenitor. Pentru că rușii s-au schimbat, iar acum ne vor binele. Vor să ne scape de
imperialismul brutal, de lipitorile capitaliste care ne sug sângele până când nu mai rămâne nimic. Să ne gândim
și la binele pe care președintele Ceaușescu ni l-a făcut. A plătit datoriile externe, ne-a scos de sub jugul Băncii
mondiale, a construit atâtea lucruri mărețe...

Ar trebui deci să mergem din nou spre est? Sau să ne temem de ruși?

Încă nu intrase generalul Antonescu pe teritoriul rus pentru a regla anumite chestiuni de ordin administrativ și
politic când pe la 1812, imperiul rus cerea în cadrul tratatului de la București, nici mai mult nici mai puțin decât
Țara Românească și Moldova. Adică așa, un fel de Ucraina de care să aibe acea grijă părintească ce îi
caracterizează. Nu s-au ales atunci decât cu Basarabia și ținuturile dintre Dunăre și Hotin. Mă rog. În 1940 însă,
și-au mai revenit, așa că au cumpărat de la englezi și prietenii lor americanii, cu ocazia unui târg de produse
tradiționale, ținut la Yalta în perioada 4-11 februarie 1945, o bucată mai mare de hartă pe care au populat-o cu
un sistem comunist, dictatori de top și chiar au stabilit și sensul fluxului de resurse: dinspre statele satelit către
Moscova. Numărul exact de morți din fostele țări comuniste și din fosta Uniune Sovietică nu este cunoscut nici
azi. Chiar și numai pe acest considerent frica mea de ruși o depășește cu mult pe cea de occident, corporații și
bănci la un loc. Apoi mai sunt și alte criterii de bun simț și la îndemâna oricărui cetățean cu bun simț: nivelul de
trai din cel mai avansat stat comunist era mai scăzut în 1989 decât nivelul de trai din cel mai înapoiat stat
occidental. Cu alte cuvinte aș fi preferat să fiu sărac într-o Românie care s-ar fi situat (în condițiile în care am fi
fost de partea cealaltă a Cortinei) poate la nivelul Belgiei, Spaniei, Portugaliei, sau chiar Greciei, decât sărac în
România care s-a dezvoltat multilateral sub conducerea vestitului cârmaci, ucis odios în 1989. Acele evenimente
au fost descrise ceva mai tîrziu de către Putin drept cel mai mare dezastru geopolitic al secolului, făcând referire
desigur la dezintegrarea Uniunii Sovietice.

Rețineți însă un aspect: Nici unul dintre cele două sisteme nu este perfect, dar există totuși o diferență
remarcabilă între ele:

În occident, atunci când societatea civilă are ceva de spus sau de schimbat, are la dispoziție, instrumentele
necesare pentru a face shimbările la nivel instituțional, sau la limită cu minime violențe. Spre deosebire, în
spațiul controlat de ruși, dacă societatea civilă are ceva de declarat sau dacă i-ar veni trăznita idee de a gândi
diferit față de cârmaci, atunci publicul are dreptul la o gamă variate de gloanțe din care poate să aleagă, în
funcție de ceafa fiecăruia. Desigur există și varianta închisorii pe termen nedefinit, pentru motive întotdeauna
inovatoare și neașteptate. Globalizarea ca instrument al corporațiilor multinaționale este un fenomen cu efecte
dezastruoase pentru multe națiuni, dar aceeași globalizare ne dă acces la informații și instrumente care constituie
arme deosebit de puternice în mâinile unei societăți civile cu înalte principii morale și etice, care la rândul lor nu
pot lua naștere decât în comunități obișnuite cu exercițiul democrației. Asta nu ne garantează victoria, nu ne
garantează o societate sănătoasă și puternică, nu ne garantează națiuni care să își păstreze identitatea, nu ne
ferește de pericolul dezrădăcinării, a unei alienari spirituale accelerate, dar ne dă posibilitatea de a lupta pentru
ele. Și asta nu e de aruncat. Așa că cetățeni: alegeți-vă temerile cu mare grijă. O frică bine aleasă te poate
conduce pe drumul bun...