Sunteți pe pagina 1din 31

SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL ORTODOX „SFÂNTUL IOAN IACOB ” - DOROHOI

LUCRARE DE ATESTAT

A DOUA VENIRE A MÂNTUITORULUI

COORDONATOR:Pr.Prof.Călinescu Bogdan CANDIDAT:MARIAN AMIHĂESEI

2019
CUPRINS

Introducere

I. A doua venire a Mântuitorului sau Parusia

I.1. Etimologie

I.2. Despre cunoașterea datei Parusiei

I.3. Considerații generale

II. Semnele Venirii Domnului

II.1 Propovăduirea Evangheliei la toate neamurile

II.2 Apariția de prooroci și hristoși mincinoși

II.3 Războaie şi veşti de războaie între neamuri

II.4. Convertirea poporului evreu la creştinism

II.5. Înmulţirea fărădelegilor, a urii şi răcirea dragostei dintre oameni


II.6. Cataclisme în natură

II.7. Prigonirea celor drepţi

II.8. Venirea lui Enoh şi a lui Ilie Tesvitenul

II.9. Venirea lui Antihrist

II.10. Semne cosmice deosebite

II.11. Arătarea pe cer a „semnului Fiului Omului”

Concluzii

Bibliografie
INTRODUCERE

În Simbolul Credinţei mărturisim că Iisus Hristos iarăşi va veni pe pământ să judece viii
şi morţii dar epoca în care va avea loc a doua venire nu ne este cunoscută ci pe temeiul
Revelaţiei divine putem cunoaşte semnele premergătoare acesteia şi evenimentele ce vor avea
loc în ziua şi în ceasul hotărâte de Dumnezeu înainte de toţi vecii.

Parusia se deosebeşte de prima venire atât prin caracterul cât şi prin scopul ei. „El a venit
odată; va veni iarăşi. Prima oară, El a venit cu umilinţă. A doua oară, El va veni cu mărire. Prima
oară El a venit ca Răscumpărător al lumii; a doua oară El va veni ca Judecător al acesteia.
Diferenţa dintre prima şi a doua venire a Sa este foarte mare. Când a venit prima oară El a
petrecut treizeci şi trei de ani pe pământ. A doua venire a Sa va dura foarte puţin: „căci precum
fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului” (Matei 24,
27). Astfel, a doua venire a Domnului va fi neaşteptată şi la fel de bruscă precum fulgerul.”1

În lucrarea de față încercăm să expunem învățătura ortodoxă despre a doua venire a


Mântuitorului, concentrându-ne pe timpul acestui eveniment, participanții și evenimentele care
se vor petrece atunci. Ne vom concentra în lucrarea noastră, pe prezentarea semnelor care duc la
această Parusie a lui Hristos, considerând că pentru a fi pregătiți cu adevărat pentru Venirea
Domnului, trebuie să cunoaștem si lucrurile care prevestesc aveastă venire.

I. A DOUA VENIRE A MÂNTUITORULUI SAU PARUSIA


1
Sfântul Nicolae Velimirovici, Credinţa poporului lui Dumnezeu, Traducere din limba engleză: Diana Potlog,
Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 33
I.1 Etimologie

Învăţătura despre Parusie este doctrina Bisericii despre cea de-a doua venire a
Mântuitorului Iisus Hristos. Termenul vine din limba greacă şi înseamnă prezenţă, venire2

Învăţătura are o deosebită importanţă, deoarece atunci lumea sub actuala ei înfăţişare se
va transforma, va fi un „Cer nou” şi un „Pământ nou”; se va face judecata întregului neam
omenesc de la începutul făpturii până la sfârşitul veacurilor, iar toţi credincioşii în Hristos se vor
transforma, se vor îmbrăca cu nemurire şi vor domni în veac cu Hristos.

Însă, momentul când se vor întâmpla toate acestea este necunoscut şi nici nu poate fi
cunoscut de către oameni. Fenomenul se găseşte şi în mitologia popoarelor. Sfârşitul lumii, „în
trecut” şi în viitor este o istorie captivantă, dar rămâne de domeniul ştiinţifico-fantasticului, în
afară de precizările revelaţioniste din Sfânta Scriptură. Toţi oamenii văd cum le vine sfârşitul;
unii îl înţeleg, alţii nu, dar ce va urma, neprevăzutul, numai Dumnezeu ştie. „Sfârşitul” a
preocupat pe mulţi, de aceea au apărut şi multe erezii şi învăţături greşite despre el înca din cele
mai vechi timpuri. De exemplu, la indieni se există o învăţătură despre „sfârşit” şi „mileniu” sub
forma „vârstelor lumii” iar la mesopotamieni, greci şi romani , apare sub forma „perfecţiunii
începuturilor”3.

Sectele, de asemenea au contestat şi interpretat greşit Parusia, încercând sub orice chip să
afle momentul celei de-a doua veniri a Mântuitorului, prin întocmirea unor calcule „exacte” pe
baza unor cifre din Sfânta Scriptură. Istoria ne-a confirmat faptul că au greşit.

De exemplu , putem aminti de adventistul William Muller care vrând cu orice preţ să
cunoască data parusiei, a făcut nişte calcule pe baza semnelor parusiei şi a textelor din Vechiul
Testament şi Apocalipsă şi a ajuns la concluzia că Hristos va coborî pe pământ în anul 1843. Însă
acest an a trecut fără să se producă evenimentul mult aşteptat. Speranţa în foarte apropiata

2
Dr. Maurice Carrez, „Dicţionar grec-român al Noului Testament”, editura Societatea Biblică Interconfesională din
Romania, Bucureşti 1999, pag 221
3
Diac.Conf.P. I. David, „A doua venire a Domnului (Parusia)” în Ortodoxia, anul XXXVI nr.1, ian.-mart. 1984 pag.
129
coborâre a lui Hristos din cer însă nu s-a spulberat. Muller, sigur pe sine a declarat adepţilor săi
că nu i-a înşelat, ci că ar fi fost vorba doar de o mică eroare de calcul. Drept urmare, ucenicul
său, Samuel Snow, a găsit greşeala şi a calculat data de 22 octombrie 1844. Însă, nici de data
aceasta nimic nu s-a întâmplat4.

I.2. Despre cunoașterea datei Parusiei

Data „exactă” a venirii a doua face parte din planul intim al lui Dumnezeu, rămânând
astfel sub pecetea tainei. În această privinţă, spusa Sfântului Evanghelist Matei este pe cât se
poate de categorică: „Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie , nici îngerii din ceruri, nici
Fiul , ci numai Tatăl”(Matei 24,36). Iar, pentru a se explicita mai bine, în continuare în Sfânta
Scriptură se înfăţişează, în analogie, venirea potopului din vremea lui Noe cu Parusia: precum a
fost de necunoscută necredincioşilor, năpraznică şi pierzătoare venirea potopului, tot astfel
necunoscută, năpraznică şi pierzătoare va fi Parusia pentru cei ce nu s-au pregătit şi vor fi găsiţi
astfel, nevrednici de a sta înainte Domnului : „Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi
venirea Fiului Omului”(Matei 24,37). Tot Sf. Evanghelist Matei ne îndeamnă: „Drept aceea
privegheaţi, că nu ştiţi ziua nici ceasul când vine Fiul Omului”(Matei 25,13).

Ceea ce ştim sigur este că Domnul va veni a doua oară „ca un fulger” şi vederea Lui va fi
o surpriză universală, atât pentru cei vii cât şi pentru cei morţi. Căderea de a alege acel moment o
are numai Tatăl, numai El îşi cunoaşte planul propriu, numai El va aprecia când anume istoria se
va arăta destul de maturizată spre a-şi împlini sfârşitul. Cu toate acestea, speculaţii pe marginea
unei astfel de întrebări au existat şi în trecut, există şi astăzi. Unii teologi afirmă că omenirea va
fi aptă pentru primirea Parusiei atunci când progresul ei spiritual, cultural şi ştiinţific va fi la un
foarte mare grad de dezvoltare. În consecinţă, creştinii sunt datori să nu se opună acestui progres,
ci dimpotrivă să-l sprijine ca pe „un factor de finalizare a mersului istoriei”5.

4
Pr.P.I.David,”Sectologie sau apărarea dreptei credinţe”, editura Sfintei Arhiepiscopii a Tomisului, Constanţa 1999,
pag.56
5
Monahia Nazaria Niţă, „Parusia sau a doua venire a Fiului lui Dumnezeu”, în M.M.S., anul LIX, nr. 4-6 1983
pag.221
Alţii cred că sfârşitul va veni când răul din lume îşi va fi atins culmea dezvoltării, „când
se va răci dragostea , când se va înmulţi răutatea şi va pieri bunătatea”6. Alţii, dimpotrivă,
bănuiesc că cea de-a doua venire va fi o supremă încununare a dezvoltării binelui. Însă, toate
acestea rămân în domeniul presupunerii şi al ambiguităţii. Dacă Parusia înseamnă revelarea
supremă a sensului creaţiei, ea nu poate să-i aparţină decât Celui ce i-a hărăzit acest sens dintru
început.

Dar nu e mai puţin adevătrat că Sfânta Scriptură ne oferă perspectiva unor semne
concrete, văzute şi simţite de natură, să vestească apropierea sfârşitului:

1.Predicarea Evangheliei la toate popoarele


2.Apariţia unor hristoşi şi prooroci mincinoşi
3.Războaie între neamuri
4.Convertirea poporului evreu la creştinism
5.Înmulţirea fărădelegilor şi răcirea dragostei dintre oameni
6. Înmulţirea urii
7.Cataclisme în natură
8.Prigonirea celor drepţi
9.Venirea lui Enoh şi a lui Ilie
10.Venirea lui Antihrist care i se va substitui lui Hristos şi va prigoni pe aleşii Domnului
11.Semne cosmice deosebite
12.Arătarea pe cer a „semnului Fiului Omului”(Matei 24,30)7

I.3. Considerații generale

6
Ibidem
7
Această împărţire a semnelor am preluat-o după Diac. Conf. P.I.David, „A doua venire a Domnului (Parusia) în
Ortodoxia, anul XXXVI, nr.1, ian.-mart. 1984 pag. 97 şi Pr. Prof. Dr. Nicolae Neaga, „Eshatologie creştină” în
M.A., anul XVI, nr.3-4, mart-apr 1971, pag. 271
Despre cea de-a doua venire a lui Hristos, Sfintele Evanghelii mărturisesc: „Şi atunci vor
jeli toate seminţiile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi
mărire multă. Şi va trimite îngerii Săi cu trâmbiţă mare şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele
patru vânturi, de la marginile cerului până la celelalte margini.” ( Matei 24, 30-31).

„Şi atunci vor vede pe Fiul Omului venind în nori cu putere multă şi mărire. Şi atunci va
trimite îngerii şi va aduna pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până
la marginea cerului” ( Marcu 13, 26-27).

„Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă.” ( Luca
21, 27).

Aşadar, a doua venire nu va fi ceva ascuns de la faţa oamenilor, ci, precum Evanghelia nu
a fost ascunsă, aşa şi a doua Sa venire o vor cunoaşte toţi : se va face cu slavă multă, venind pe
norii cerului, inconjurat de sfinţii îngeri iar aceştia vor trâmbiţa în toate colţurile lumii pentru ca
toată lumea să ştie. Apoi se va aşeza pe tronul slavei Sale pentru a judeca toate neamurile,
răsplătind fiecăruia după faptele Sale.

Însă momentul când va veni, nu va fi cunoscut de nimeni dinainte:„De aceea, voi fiţi
gata, că în ceasul în care nu vă gândiţi, Fiul Omului va veni” ( Matei 24, 44; Luca 12, 40).

Iisus Hristos va veni ca un „fur noaptea” (I Tesaloniceni 5, 2; II Petru 3, 10), sau ca un


fulger ce străbate de la răsărit la apus ( Matei 24, 27). Odată cu venirea Sa, se va petrece şi
înnoirea lumii şi învierea morţilor.

Sfântul Ioan profeţeşte zicând: „Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi
şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este. Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim,
pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei” (
Apocalipsa 21, 1-2).

Cauza prefacerii lumii este apropierea Mântuitorului de ea. Deci focul care va arde
pământul va fi în primul rând efectul luminii şi al focului spiritual al trupului Domnului Iisus
Hristos, care poate provoca şi un foc material. Prin ardere răul din lume se va distruge, iar lumea
înnoindu-se va deveni mult mai strălucitoare decât acum.
În acest sens, Sfântul Simeon Noul Teolog zice: „Precum trupurile noastre când se desfac
nu devin cu totul nimic, ci se înnoiesc iarăşi prin înviere, aşa şi cerul şi pământul şi toate cele din
ele sau toată zidirea, fiindcă s-au învechit şi s-au murdărit de păcatele noastre, se vor desface de
către Făcătorul Dumnezeu prin foc, adică se vor topi şi se vor face noi şi neasemănat mai
strălucitoare decât sunt acum.” 8

Dacă la creaţie lumea a fost făcută de Dumnezeu prin cuvânt, la a doua venire a
Domnului ea se va înnoi prin lumina feţii şi a ochilor Fiului lui Dumnezeu întrupat. Părintele
Dumitru Stăniloae scrie : „ Se poate spune că a doua venire a Domnului în trupul înviat coincide
cu prefacerea lumii şi învierea morţilor, pricinuindu-le simultan... iar Duhul Sfânt, care până
atunci a lucrat în lume în mod ascuns, îşi va arăta efectul lucrării la vedere.”9

Dacă la Schimbarea la faţă a Domnului numai trei apostoli au fost învredniciţi de


Dumnezeu să vadă lumina necreată ce s-a descoperit pe muntele Taborului, după înnoirea lumii,
toată creaţia va fi scăldată în această lumină necreată. La înviere trupurile oamenilor vor fi
duhovniceşti, ca trupul înviat al Mântuitorului.

Sfântul Apostol Pavel scrie corintenilor: „Aşa este şi învierea morţilor: se seamănă
(trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru
slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup
duhovnicesc. Dacă este trup firesc este şi trup duhovnicesc.” (I Corinteni 15, 42-44)

Materia va rămâne materie şi după înnoire, dar va fi spiritualizată. Toată lumea se va


umple atunci de lumina dumnezeiască ce va radia din trupul lui Iisus Hristos şi această lumină va
fi copleşitoare.

Învierea morţilor va fi tot urmare a celei de-a doua veniri a Domnului. La înviere oamenii
vor rămâne tot oameni, deci nu se vor transforma în îngeri sau demoni. Iar fiecare om înviat îşi
va avea propriul său trup, cu specificul său personal, dar va fi luminos. După înviere, cei buni
vor ajunge într-o desăvârşită comuniune cu Dumnezeu, cu îngerii şi cu ceilalţi oameni. Starea
trupurilor celor păcătoşi va fi cu totul alta după înviere. Nici ele nu se vor mai distruge niciodată
şi vor primi capacitatea de a simţi chinurile.

8
Sfântul Simeon Noul Teolog, „Discursuri teologice şi etice”, vol II., editura Deisis, Sibiu 2001, pag. 316
9
Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, vo.lIII, editura Institutului Biblic şi de Misiune
Ortodoxă, Bucureşti 1997, pag. 261
Despre păcătoşii înviaţi, părintele Dumitru Stăniloae spune astfel: „Fiecare va avea o
lume individuală a lui. Se vor vedea unii pe alţii mai mult ca nişte umbre goale de conţinutul
lumii reale, neprogresând în cunoaşterea ei şi în îmbogăţirea lor spirituală... Între cei răi, ca
egoişti nu este aceeaşi unitate ca între cei ce se iubesc.”10

Prin învierea Mântuitorului, natura umană a fost făcută natură veşnică, şi de aceea
învierea a devenit o lege pentru toţi, aşa cum prin moartea lui Adam, moartea a devenit o lege
pentru toţi urmaşii lui Adam. De aceea şi păcătoşii vor învia, dar nu vor învia pentru răsplata
veşnică, ci pentru pedeapsă veşnică.

Deci Mântuitorul dă învierea tuturor şi nimeni nu poate să o respingă, dar fericirea


depinde de voinţa omului. O află numai cel care se osteneşte pentru ea.

Astfel, după cum moartea omului nu înseamnă o păbuşire a lui întru nefiinţă, ci numai
uşa sau puntea de trecere a lui dintr-o viaţă în alta, tot astfel şi „sfârşitul lumii” înseamnă
momentul trecerii ei dintr-un mod de existenţă în altul, şi anume în cel voi şi plănuit de
Dumnezeu, înainte de a fi creat11.

10
Ibidem, pag.261
11
Monahia Nazaria Niţă, op.cit. pag. 219
II. SEMNELE VENIRII DOMNULUI

II.1 Propovăduirea Evangheliei la toate neamurile

Mântuitorul zice: „Şi se va propovădui această Evanghelie a Împărăţiei la toată lumea


spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va fi sfârşitul”(Matei 24,14)

„Ci, mai întâi, Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile” (Marcu 13, 10)

Comentatorii vechi şi noi spun că această profeţie vesteşte în primul rând ultimul
eveniment care va avea loc înainte de distrugerea Ierusalimului şi de sfârşitul Legii Vechi, iar în
al doilea rând va fi unul dintre semnele sfârşitului lumii.

În ceea ce priveşte prima interpretare, lucrurile s-au petrecut întocmai. Mântuitorul


numeşte Evanghelia pe care aveau să o predice apostolii: „Evanghelia Împărăţiei”, pentru că ea
aparţine Împărăţiei, adică Bisericii, pe care El a întemeiat-o aici pe pământ şi prin care omul are
posibilitatea să se înalţe la Dumnezeu.Iar Evanghelia acestei Împărăţii este „vestea cea bună”
despre opera de mântuire Împlinită de Fiul lui Dumnezeu întrupat pe pământ.

În contextul lumii antice, expresia „toată lumea” însemna atât cuprinsul Imperiului
Roman, cât şi teritoriile din împrejurimi, dar necucerite de romani.

Până în anul 70 d.Hr., anul dărâmării Ierusalimului, Evanghelia a fost predicată aproape
la toate popoarele cunoscute atunci. Deci cuvintele Mântuitorului „şi atunci va fi sfârşitul” se pot
referi în primul rând la dărâmarea Ierusalimului şi sfârşitul Legii Vechi. Cu timpul însă,
Evanghelia s-a propovăduit şi la celelalte popoare ale lumii. Iar Sf. Ioan Damaschin spune că
înainte de sfârşitul lumii, „trebuie să se propovăduiască Evanghelia la toate neamurile, după
cum zice Domnul”(Matei 24, 14)12.

12
Sfântul Ioan Damaschin, „Dogmatica” , editura Scripta , Bucureşti 1993, pag.200
Totodată, din această profeţie nu rezultă că Evanghelia va fi şi primită de toate popoarele
şi de asemenea , nici faptul că sfârşitul va veni îndată ce Evanghelia va fi propovăduită la toată
lumea. 13

Deci, esenţialul este ca la toate popoarele din lumea întreagă, indiferent de mulţimea lor
şi de locul în care trăiesc, să se fi vestit Evanghelia prin propovăduitori, indiferent dacă ea va fi
primită sau nu.

II.2 Apariția de prooroci și hristoși mincinoși

Despre aceştia, Mântuitorul spune: „Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi
pe mulţi”(Matei 24, 11)

„Şi răspunzând Iisus le-a zis: vedeţi să nu vă amăgescă cineva. Căci mulţi vor veni în
numele meu zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi” (Matei 24, 4-5).

„Iar Iisus a început a le grăi: vedeţi să nu vă înşele careva!Mulţi vor veni în numele Meu
grăind că Eu sunt şi pe mulţi vor înşela”(Marcu 13,5-6)

„Iar El a zis:vedeţi să nu vă înşelaţi! Căci mulţi vor veni în numele Meu, grăind: Eu sunt
, si: vremea s-a apropiat. Să nu mergeţi după ei”(Luca 21, 8-9).

Iată un avertisment mai preţios decât a şti timpul când or să se întâmple cele prezise.
Faptele Apostolilor şi Iosif Flaviu adeveresc, într-adevăr că au fost mulţi înşelători: Simon
Magul (F.A. 8,9), Dositeiu din Samaria şi Menandru, ucenicii lui (cf. Origen, Teofilact al
Orhidiei, Eutichie, ş.a.). De asemenea, faptul „căci mulţi vor veni”, este mai curând o extindere
indefinită a timpului, decât o restricţie.14

Totodată, cuvântul „a prooroci” înseamnă „a prevedea”, sau „a vedea mai dinainte


evenimentele viitoare”15. Iar profeţie înseamnă „mai înainte vestire” sau mai înainte vorbire

13
Arhid. Prof Dr. Ioan Zăgrean, „Dogmatica Ortodoxă”, editura Renaşterea Cluj, pag. 346
14
Pr. Petre Chiricuţă „ Parusia sau despre a doua venire”, editura Anastasia, Bucureşti, 2001, pag. 110
15
Dr.Maurice Carrez, op.cit, pag. 243
despe cele ce se vor întâmpla în viitor”. Profeţiile sau proorocirile sunt specifice numai
mozaismului şi creştinismului şi ele sunt posibile printr-un har special al Duhului Sfânt.

Biserica învaţă că viitorul îl ştie numai Dumnezeu. De aceea proorocirea nu depinde de


voia omului, iar cei ce caută prin toate mijloacele să devină „prooroci” sunt înşelaţi de diavoli şi
nu inspiraţi de Dumnezeu, atunci când încearcă să vestească evenimentele viitoare.

Întotdeauna proorocirile, ca şi minunile de altfel trebuie să respecte nişte criterii naturale,


care se referă la persoana prin care se face proorocirea. Astfel acea persoana trebie să fie un om
sănătos la minte, credincios, evlavios, lipsit de patimi, cu o bună reputaţie morală, devotat cauzei
pe care o serveşte, dezbrăcat de interese personale, modest şi neprefăcut; nu un om imoral,
viclean, crud, făţarnic, înşelător, dornic de parvenire, uşuratic. Prin criteriul supranatural, se
înţelege ca profeţia să fie făcută prin Revelaţie dumnezeiască,nu o prevedere sau o deducţie
logică a unui fapt ce poate rezulta din altele premergătoare lui; iar condiţia ei esenţială este ca ea
să fie clară şi lămurită şi să aibă un scop religios-moral, fiind după voia Domnului, nu a
omului.16

Interpretările particulare şi greşite ale profeţiilor au dus la mari rătăciri de la adevărata


credinţă, rătăciri pe care Biserica le-a combătut încă de la începuturile creştinismului.

Astfel, au apărut mii de grupări eretice şi sectare, ce au semănat ură şi neînţelegere între
oameni. Ceea ce este şi mai grav este faptul că chiar din sânul Bisericii s-au ridicat şi se vor mai
ridica astfel de înşelători, numiţi şi „lupi în piei de oaie” care amăgesc pe oameni prin cuvinte
meşteşugite cu viclenie. Aceştia vor pregăti calea lui Antihrist. Deci, sunt un fel de „înainte-
mergători” ai lui Antihrist. De aceea , Biserica va trebui să se lupte nu numai cu duşmanii din
afară, ci şi cu cei din interior. Aceştia vor ajunge la neputinţa de a mai înţelege corect învăţătura
Mântuitorului.

Şi istoria este martoră că încă din secolul I d.Hr., a fost nevoie de multe sacrificii şi
suferinţe, pentru ca învăţătura cea dreaptă a Bisericii să fie apărată de atâtea erezii şi rătăciri
pierzătoare de suflet.

16
Arhid. Prof Dr. Ioan Zăgrean, op.cit, pag. 78
Astăzi, numărul acestor „învăţători mincinoşi” este în continuă creştere. Unii dintre ei,
stăpâniţi de puteri demonice, numite astăzi şi „paranormale”, vor face chiar „semne” şi
„minuni”, încât vor fi crezuţi de mulţi.

II.3 Războaie şi veşti de războaie între neamuri

„ Şi veţi auzi de războaie, spune Mântuitorul, şi de zvonuri de războaie, luaţi seama să


nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu e sfârşitul ” (Matei 24 6-7).

Sfinţii Părinţi învaţă că „vremea de apoi” şi „sfârşitul veacurilor” de care vorbesc Sfinţii
Apostoli, au început încă din vremea Mântuitorului, şi într-un anumit sens, chiar de la Adam. De
aceea , paralel cu ivirea „hristoşilor mincinoşi”, care au avut loc imediat după înălţarea
Domnului, omenirea va fi zdruncinată şi măcinată de tot felul de „războaie şi veşti de războaie”.

Astfel , istoria este martoră că la scurt timp de la răstignirea Domnului Iisus Hristos,
războiul a izbucnit aproape în întreg Imperiul Roman. Şi atât cât timp omenirea nu va fi bună,
războaiele nu vor înceta, pentru că ele sunt consecinţa firească a răutăţii, nedreptăţii, urii şi
lăcomiei oamenilor.

Primul mare dezastru care a urmat , a fost pentru poporul evreu distrugerea Ierusalimului
din anul 70 d.Hr., de către armatele romane conduse la început de Vespasian şi apoi de Tit, fiul
său.17

Prin cuvintele: „Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie”( Matei 24,7)
, Mântuitorul prevesteşte că războaiele ce vor urma, vor fi deosebit de înfricoşate şi violente,
atrăgând grave crize politice şi sociale. Atunci spaima va mări şi mai mult chinul lumii. Iar ceea
ce s-a întâmplat cu Ierusalimul şi cu poporul evreu în anul 70 d.Hr. , avea să se întâmple cu
atâtea vestite cetăţi şi popoare şi chiar cu Roma – cetatea eternă, iar apoi în anul 1453 cu gloria
Bizanţului – Constantinopolul.

17
Pr. Vasile Sorescu, „Sfârşitul lumii în perspectiva profeţiilor biblice”, editura Saeculum I.O., Bucureşti
1996, pag. 81
Secolele care au urmat au plătit iarăşi cu râuri de sânge şi munţi de suferinţe acest tribut
acestui monstru devastator care a fost şi este încă – războiul.

Adventiştii exagerează şi afirmă că începând de la războaiele din Iudeea până la cele


două Războaie Mondiale şi până la războiul chimic şi bacteriologic de mâine ,profeţia aceasta s-a
împlinit în mare parte, şi că în curând se va împlini desăvârşit; şi astfel... sfârşitul lumii se află...
„la uşi”!. Ca să-i impresioneze pe cei simpli, adventiştii produc o impesionantă serie de cifre
despre victimele celor mai mari războaie din cursul istoriei.

Însă această „exegeză de cifre” în sine, nu trebuie luată ca o valoare documentară cu


privire la Parusie – deoarece Domnul Însuşi declară că războaiele, răzvrătirile, conflictele sociale
etc., nu au nici o relaţie logică, cauzală, cronologică cu Parusia şi sfârşitul lumii: „Vedeţi să nu
vă inşele careva!” (Matei 24, 6; Marcu 13, 7; Luca 21, 9).

De 2000 de ani istoria veridică adevărul acestei profeţii: războaie, răzvrătiri şi conflicte
sociale au fost tot timpul şi sunt pretutindeni – nimeni însă nu poate şi nu trebuie să socotească
că a venit vremea sfârşitului, deoarece Mântuitorul afirmă clar : „De ziua şi de ceasul acela
nimeni nu ştie , nici îngerii din ceruri, nici Fiul , ci numai Tatăl”(Matei 24,36) .18

II.4. Convertirea poporului evreu la creştinism

În acest sens, Sf. Pavel spune în epistola către romani: „Pentru că nu voiesc , fraţilor, ca
voi să nu ştiţi taina aceasta, ca să nu că socotiţi pe voi înşivă înţelepţi; că împietrirea s-a făcut
lui Israel în parte, până ce v-a intra tot numărul neamurilor. Şi astfel întregul Israel se va
mântui, precum este scris: Din Sion va ieşi Izbăvitorulşi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov. Şi
acesta este legământul Meu cu ei, când voi ridica păcatele lor. ”(Romani 11, 25-27).

18
Pr. Petre Chiricuţă , op.cit., pag. 113
Despre convertirea poporului evreu la creştinism, părintele Dumitru Stăniloae zice că :
„nu ştim în ce sens să se înţeleagă”19. Unii comentatori, plecând de la cuvintele Sfântului Pavel,
amintite mai sus spun că poporul iudeu în cele din urmă se va converti la creştinism.

Şi Domnul nostru Iisus Hristos mărturiseşte aceasta, zicând: „Eu am venit în numele
Tatălui Meu, şi voi nu mă primiţi; dacă va veni un altul în numele său, pe acela îl veţi primi”
(Ioan 5, 43).

Aşadar îi va aduna pe toţi în cetatea Ierusalimului, pe care o va da lor ca să nu mai zică


ei: „Dacă ar fi voit Dumnezeu să ne miluiască pe noi, iarăşi locurile noastre ni le-ar fi dat şi
atunci am fi crezut în Hristos şi nu L-am fi omorât, căci a iubit mai mult pe neamuri decât pe
noi.”

Şi acum dacă îi va aduna, nu vor avea ce să mai zică, fiindcă ei îşi vor lua drepturile lor,
dar vor rămâne tot în necredinţă. Aşadar , îndată ce se va arăta Antihrist, vor crede în el, precum
a zis înfricoşatul cuvânt al lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că „îl vor primi pe el”( pe
Antihrist).

De nu i-ar fi adunat, ar fi putut să-şi facă dreptate. Pentru că Sf. Pavel a zis că „au să se
mântuiască”, însă nu şi în iad, ci numai din risipirea pe care au avut-o în ţări străine sub jugul
neamurilor şi de multă necinste ce li s-a făcut.

Şi se vor aduna la Ierusalim , precum am spus mai sus, însă nu şi din iadul cel veşnic se
vor izbăvi. Pentru că dacă nu i-au putut determina să creadă în Fiul lui Dumnezeu atâtea pedepse,
atunci , cum ar putea să creadă acum, aflându-se în atâtea bucurii şi veselii?”20

II.5. Înmulţirea fărădelegilor, a urii şi răcirea dragostei dintre oameni

Mântuitorul spune: „Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va


răci”(Matei 24, 12).

19
Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, vo.lIII, editura Institutului Biblic şi de
Misiune Ortodoxă, Bucureşti 1997, pag. 262
20
Pr. Vasile Sorescu, op.cit.. pag. 81
Iar Sfântul Apostol Pavel descrie astfel timpurile grele ce vor veni în zilele de apoi: „Că
vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de
părinţi, nemulţumitori, lipsiţi de cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevatitori,
neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări
mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind
puterea ei.”( II Timotei 3, 2-5).

Cauza înmulţirii fărădelegilor va fi, pe de o parte, datorită amăgirii multor oameni de


către proorocii mincinoşi, iar pe de altă parte, datorită slăbirii în credinţă şi a depărtării omului de
Dumnezeu, prin faptul că nu vor mai dori să conlucreze în mod liber cu harul divin, care se
împărtăşeşte în Biserică prin cele şapte Sfinte Taine.

Deci, despărţirea omului de slujbele Bisericii atrage, pe de o parte, despărţirea lui de


Dumnezeu, iar pe de altă parte generează înmulţirea fărădelegilor şi suferinţelor vremelnice şi
veşnice. Iar răcirea dragostei dintre oameni, va fi determinată de înmulţirea fărădelegilor.
Bineînţeles că aici Domnul se referă la iubirea creştină, aprinsă în inimile oamenilor de focul
harului Duhului Sfânt în taina Sfântului Botez.

Dumnezeu a făcut lumea văzută şi nevăzută din iubire, iar marea reveleţie a Noului
Testament este tocmai acest adevăr că: „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8), „şi cel ce rămâne
în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru E l”( I Ioan 4, 16).

Şi pentru că societăţile naturale: familia, tribul, naţiunea se pot menţine numai pe temeiul
sentimentului iubirii, Fiul lui Dumnezeu întrupat a proclamat iubirea ca cea mai mare poruncă, în
ea cuprinzându-se „Legea şi Proorocii”. Următori şi împlinitori ai acestei porunci, milioane de
sfinţi şi de creştini au înscris în istorie fapte de o admirabilă frumuseţe morală şi religioasă.

Dar cu trecera timpului, din cauza înmulţirii fărădelegilor, iubirea multora se va răci.
Aceasta din cauză că cei nelegiuiţi nu vor mai putea să se iubească unii pe alţii şi nici cei buni
nu-i vor mai iubi pe cei răi cu aceeaşi intensitate ca şi pe cei buni.

Este cunoscut de toţi faptul că atunci când într-o familie îşi face loc nelegiuirea, acea
familie se dezbină, iar dragostea dintre membii ei se răceşte. Acelaşi lucru se întâmplă în astfel
de situaţii şi în societate, popoare şi chiar în Biserică. Iar în vremea de apoi, iubirea va lipsi în
multe inimi!.
II.6. Cataclisme în natură

„Şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri, zice Mântuitorul Iisus Hristos, dar
toate acestea sunt începutul durerilor” ( Matei 24, 7-8).

Aceste calamităţi vestite de Domnul, în înţelesul lor trupesc şi sufletesc, sunt simbolizate
în Apocalipsă prin calul cel negru: „Şi când a deschis pecetea a treia, am auzit a treia fiinţă,
zicând: Vino şi vezi. Şi m-am uitat şi iată un cal negru şi cel care şedea pe el avea un cântar în
mâna lui. Şi am auzit, în mijlocul celor patru fiinşe un glas care zicea: Măsura de grâu un
dinar, şi trei măsuri de orz un dinar. Dar de untdelemn şi vin să nu te atingi.” (Apocalipsa 6, 5-
6).

Calul cel negru simbolizează marile nenorociri care aduc atât moartea trupească cât şi cea
sufletească. În sens spiritual acestea sunt: apostazia, erezia şi foametea de cuvântul lui
Dumnezeu, iar în sens trupesc se referă la foametea cauzată de lipsa hranei. Calul şi călăreţul
sunt deci grozăviile foametei sufleteşti şi trupeşti care apar ca urmări a îndepărtării omului de
Dumnezeu. „Negrul” este culoarea tristeţii fără speranţă în faţa marilor suferinţe şi a morţii.

Omul nu va mai avea capacitatea spirituală să înţeleagă sensul durerii pe pământ şi nici
sensul morţii. De aceea în aceste împrejurări, care nu pot fi evitate, deznădejdea şi disperarea vor
fi fără margini. Este foamete trupească, dar este şi foamete sufletească. Foametea sufletească
este, în primu rând, lipsa Cuvântului lui Dumnezeu care este „viu şi lucrător”, şi care poate să
lumineze şi să întoarcă la calea mântuirii, pe tot omul adâncit în întunericul păcatului. Sfântul
Grigorie de Nazianz zice : „Cuvântul lui Dumnezeu este pâinea îngerilor şi cu el se hrănesc
sufletele cele ce flămânzesc de Dumnezeu”21.

Spun Sfinţii Părinţi că una din marile suferinţe ale timpului de pe urmă va fi lipsa
cuvântului lu Dumnezeu. Atunci se va împlini cu creştinii ceea ce a prezis proorocul Amos

21
Jean Berardi, Profesor la Universitatea Paris-Sorbonne, „Grigorie de Nazianz Teologul şi epoca sa
(303-309)” , traducere de Cristian Pop, cu o selecţie a poemelor autobiografice in traducere de diac. Ioan
I. Ică.jr., editura Deisis, Sibiu 2002, pag 303
evreilor: „Iată, Eu voi tromite vouă foamete, dar nu foamete de pâine, ci foamete de Cuvântul lui
Dumnezeu.” ( Amos 8, 11)

Totuşi, textul de la Sf. Evanghelist Matei poate fi înţeles şi ca referindu-se la o foame de


hrană, de pâine. Iar în zilele noastre, în multe zone ale Globului, foametea seceră încă mii de
vieţi omeneşti. Cum însă un rău nu vine niciodată singur, tot aşa şi foametea a fost însoţită
adesea de cuimă şi de alte boli. În decursul timpului s-au cunoscut multe astfel de epidemii, în
care au murit milioane de oameni. Numai în China, de exemplu, în timpul foametei dintre anii
1938 şi 1943 , ciuma a secerat în anul 1942 un milion de vieţi omeneşti22. Alte calamităţi
naturale care vestesc dreptatea lui Dumnezeu sunt: uraganele, taifunurile, potoapele, inundaţiile,
cutremurele de pământ, etc.

În secolul al XX-lea , toate continentele de pe planeta noastră au fost zguduite de


puternice cutremure de pământ, care au adus pagube umane şi materiale greu de calculat. Cel
mai mare cataclism de acest gen va fi însă cel descris în Apocalipsă: „Şi m-am uitat când a
deschis pecetea a şasea, şi s-a făcut cutrmur mare, soarele s-a făcut negru ca un sac de păr şi
lumea întreagă s-a făcut ca sângele” (Apocalipsă 6, 12).

II.7. Prigonirea celor drepţi

Mântutorul spune ucenicilor: „Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi
veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu.” ( Matei 24, 9).

După ce a arătat apostolilor marile suferinţe ce au să se abată asupra lumii, Domnul le


vesteşte persecuţiile ce se vor dezlănţui din partea mai-marilor pământului asupra lor şi asupra
întregii Biserici.

Şi într-adevăr, toţi apostolii au avut parte numai de suferinţă şi răutate din partea
oamenilor. Acelaşi lucru avea să se întâmple apoi cu Biserica. Zăcând „sub puterea celui rău”,
lumea a persecutat sute de ani Biserica lui Hristos, adică pe păstori şi pe păstoriţi, martirizându-i
în cele mai groaznice chinuri. În felul acesta , milioane de creştini au fost urâţi şi persecutaţi,
având o viaţă grea pe acest pământ.
22
Prof.univ.dr.Camil Mureşan, „Manual de istorie universală, modernă şi contemporană, manual pentru clasa a X-
a”, Editura didactică şi pedagogică, R.A. Bucureşti 1998 , pag.120
Sfinţii Apostoli şi majoritatea creştinilor au înfruntat însă cu tărie şi răbdare toate
chinurile, bucurându-se chiar, pentru că s-au învrednicit să pătimească pentru Mântuitorul Iisus
Hristos. În drumul ei prin ani, Biserica a dat cerului milioane de martiri, care au strălucit prin
tărie şi statornicie în credinţă, răbdători făcându-se până în sfârşit.

Cea mai mare prigoană împotriva creştinilor se va dezlănţui, bineînţeles în timpul lui
Antihrist. Despre aceasta, Sfântul Efrem Sirul, scrie astfel: „În vremea aceea, nu va mai fi linişte
pe pământ, şi marea văzâd-o toată lumea tulburată, va fugi fiecare să se ascundă în munţi... Şi
toţi cei ce vor fi pe pământ , de la răsărituri, către apusuri vor fugi de multă frică; iar cei ce vor fi
la apusul soarelui, către răsărituri vor fugi cu mare cutremur. Luând atunci Antihrist stăpânirea,
va trimite pe draci în toate marginile pământului să-l vestească pe el cu îndrăzneală şi să vină sa-l
vadă.

Cine oare va putea avea un suflet de diamant, ca să biruie vitejeşte toate smintelile
acelea? Căci vor fi mulţi cei ce se vor afla plăcuţi lui Dumnezeu, care vor putea a se mântui prin
mulţi şi prin dealuri şi în locuri pustiicu multe lacrimi şi rugăciuni.”23

II.8. Venirea lui Enoh şi a lui Ilie Tesvitenul

În Sfânta Scriptură se spune că atunci când Antihrist îşi va începe domnia sa , Dumnezeu
va trimite pe pământ pe Enoh şi pe proorocul Ilie Tesviteanul.

Enoh a fost al şaptelea descendent al lui Adam şi tatăl lui Matusalem. Când a avut vârsta
de 365 de ani, el a fost răpit cu trupul la cer.( Facere cap.5) Iar Sfântul Ilie a profeţit în regatul
Israel, în secolul al IX-lea î.Hr., adică în timpul domniei regelui idolatru Ahab (875-873 î.Hr.).
Proorocul Ilie a fost luat la cer cu trupul într-un car de foc24. Deci, cei doi prooroci: Enoh şi Ilie
au fost singurii oameni care n-au murit.

Ei vor fi trimişi pe pământ atât pentru a înfrunta pe tiranul Antihrist, cât şi pentru a întări
duhovniceşte , prin cuvânt şi faptă pe cei care vor mai fi credincioşi în Dumnezeu. Despre ei
vorbeşte astfel Sfântul Ioan în Apocalipsă „ Şi voi da putere celor doi martori ai mei şi prooroci,
îmbrăcaţi în sac, o mie două sute şi şaizeci de zile. Aceştia sunt ce doi măslini şi cele două
23
Sfântul Efrem Sirul, „Cuvinte şi învăţături”, editura Bunavestire, Bacău 1996, pag.171
24
Nicolae Ciudin, „Studiul Vechiului Testament”, editura Credinţa noastra, Bucureşti 1997, pag.114
sfeştnice ce satu înaintea Domnului pământului. Şi dacă voieşte cineva să-i vatăme, foc iese din
gura lor şi mistuieşte pe vrăjmaşii lor...”( Apocalipsa 11, 3-5).

Deci ei vor învăţa pe oameni timp de 1260 de zile, timp în care vor face minuni şi semne
mari prin puterea lui Dumnezeu, încât şi cerul îl vor închide. După aceea, ei vor fi omorâţi de
Antihrist, dar a treia zi vor învia şi se vor sui la cer.

Despre venirea lui Enoh şi a lui Ilie pe pământ, Sfântul Ioan Damaschin spune astfel: „La
sfârşitul lumii, după multe răutăţi ale lui Antihrist, vor veni necazuri mari în toată lumea, cum
n-au mai fost de la început. Dar nici atunci nu va uita Dumnezeu pe cei aleşi ai Săi, căci le va
trimite lor ajutor şi se vor scurta zilele lui Antihrist... Şi acei trei ani şi jumătate vor trece foarte
repede... Şi mai înainte va trimite Dumnezeu pe Enoh şi pe Ilie care vor vădi vicleşugurile lui
Antihrist... Ei vor fi tăiaţi cu sabia, iar trupurile lor moarte vor sta pe pământ neîngropate trei zile
şi jumătate.

Apoi va veni un glas din cer, zicându-le lor: sculaţi-vă şi veniţi la Mine. Şi atunci vor
învia îndată şi se vor ridica la cer cu trupurile...”25

După uciderea şi învierea celor doi prooroci, şi timpul domniei lui Antuhrist se va
apropia de sfârşit iar peste cei care s-au bucurat de moartea lor va cădea frică mare.

II.9. Venirea lui Antihrist

Unul din semnele cele mai evidente ale apropierii sfârşitului lumii va fi venirea şi domnia
adevăratului Antihrist. Despre el, însuşi Mântuitorul a spus: „Eu am venit în numele Tatălui Meu
şi voi nu Mă primiţi, dacă va veni un altul în numele său, pe acela îl veţi primi.” ( Ioan 5, 43
).

Cuvântul „Antihrist” vine din greacă și înseamnă „împotriva (anti) lui Hristos, potrivnicul
lui Mesia”26. În înţeles general, se referă la toţi cei care nu cred şi nu mărturisesc adevărul că
Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

25
Sfăntul Ioan Damaschin, op.cit., pag. 202
26
Maurice Carrez, op.cit. pag.35
Tot „antihrişti” sunt numiţi şi cei care au persecutat pe creştini, precum şi toţi ereticii care
s-au opus şi se opun învăţăturii celei adevărate, păstrate şi propovădiute de Biserică. Despre ei
spune astfel Sfântul Ioan Evanghelistul: „Copii, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că
vine Antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe
urmă”. (I Ioan 2, 18).

În celălalt înţeles, cuvântul „Antihrist” se referă la cel mai mare duşman al lui Hristos, la
„omul nelegiuirii” care va împărăţi timp de trei ani şi jumătate, înainte de a doua venire a lui
Hristos. Despre el spune tot Sfântul Ioan în Apocalipsă: „Şi i s-a dat gură fiarei să grăiască
semeţii şi hule şi i s-a dat putere să lucreze timp de patruzeci şi două de luni. Şi şi-a deschis gura
sa spre hula lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer.”
( I ioan 2, 18).

Numele adevărat al lui Antihrist este o taină şi toţi Sfinţii Părinţi mărturisesc că e cu
neputinţă să înţeleagă cineva această taină, numai de Dumnezeu ştiută. În timpul lui, Satan se va
dezlega, iar creştinii vor fi persecutaţi cumplit. Cu puterea Satanei, Antihrist va face multe semne
amăgitoare, ca să înşele pe oameni.

De aceea spune Sfântul Pavel: „Iar venirea aceluia (a lui Antihrist) va fi prin lucrarea lui
Satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase, şi de amăgiri
nelegiuite, pentru fiii pierzării fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. Şi
de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgiri, ca ei să creadă minciuni. Ca să fie osândiţi
toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.” ( II Tesaloniceni 2, 9-12).

În Apocalipsă se spune că în timpul lui Antihrist va veni o a doua „fiară” care este
proorocul mincinos, ce face mari semne „încât foc face să se pogoare din cer, pe pământ
înaintea oamenilor. Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi
să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei” ( Apocalipsă 13, 13-15).

Tâlcuind aceste versete , Sfântul Andrei al Cezareii arată că aşa cum în timpul lui Iov ,
Satana i-a ars cu „foc din cer” bunurile , tot astfel „nu este de mirare a face , în fata ochilor
oamenilor , care se vor orbi cu înşelăciune , să va da foc pogorandu-se din cer . Iar faptul că i s-a
dat să insufle duh chipului fiarei, nu este nici o noutate , pentru că s-au mai vazut in istorie in
veacurile trecute , atatea cazuri în care demonii grăiau prin idoli, lemne, oameni, etc.
După naşterea „fiului păcatului” , are să vină toată lipsa în lume. Mai întâi, au să se
lipsească oamenii de dragoste, de unire, de curăţire, de frica lui Dumnezeu, oraşele de păstori şi
conducători credincioşi. Bisericile lui Dumnezeu de arhierei, de duhovnici şi de preoţi cuvioşi,
precum au început de acum a se lipsi.

Apoi se va arăta şi acest necurat, după creştera vârstei lui şi se va umple de putere
demonică pentru a face semne şi minuni cu vrăjitoriile lui, înaintea oamenilor pătimaşi. Dar la
oamenii cei sfinţi nu au nici o putere vrăjile ca să-i amăgească, ci numai la cei întunecaţi cu
patimile. Şi se va făţărnici blând la începutul propovăduirii lui, ca să înşele pe oameni a fi pus
împărat. Apoi toată lumea va stăpâni şi toţi îl vor avea pe el ca stăpân” 27..

Sfântul Pavel mărturiseşte despre el că : „se va înălţa mai presus de tot ce se numeşte
Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu,
dându-se pe sine drept Dumnezeu.” ( II Tesaloniceni 2, 3-4).

Iar că „se va aşeza în templu”, înseamnă că va veni nu în Biserica noastră, ci în cea


evreiască. Căci nu la noi, ci la iudei va să vie. Pe acesta însă, „Domnul Iisus îl va ucide cu
suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale” ( II Tesaloniceni 2, 8).

Deci, nu însuşi diavolul se va face om, după asemănarea întrupării Domnului, ci om se va


naşte din desfrâu şi va creşte întru ascuns şi fără veste se va scula şi se va împotrivi şi va
împărăţi. Şi la începutul domniei se va făţărnici, iar după ce va lua stăpânirea, va prigoni Biserica
lui Dumnezeu şi îşi va arăta toată răutatea. Va veni cu semne şi minuni mincinoase făcute cu
farmece şi putere diavolească. Pe cei ce vor avea slabe şi neîntărite temeliile minţii lor îi va
înşela şi îi vaîmşela şi îi va îndepărta de la Dumnezeul cel viu. Şi se va sili să amăgească şi pe cei
aleşi de va fi cu putinţă. Dar Domnul va trimite pe Ilie Tesviteanul şi pe Enoh, şi vor întoarce
inimile părinţilor către fiu, adică Sinagoga către Domnul nostru Iisus Hristos şi către
propovădiurea Apostolilor. Şi toţi vor fi omorâţi de Antihrist. Apoi va veni Domnul din cer, aşa
cum L-au văzut Apostolii pe El mergând la cer, Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit, cu slavă
şi cu putere şi va omorî pe omul fărădelegii.

Atunci se vor duce toţi să i se închine iar el le va zice: „Veniţi să vă punem pecetea pe
mâna dreaptă şi pe frunte şi vă voi da orice doriţi...” Iar aceia necunoscând înşelăciunea lui, vor

27
Sfântul Andrei al Cezareii Capadociei, „Tâlcuirea Apocalipsei”, Oradea 1991, pag.28
sta ca să-i pecetluiască pe mâna dreaptă şi pe frunte. Pecetea va avea numărul 666, după mărturia
Sfântului Ioan Evanghelistul. Şi numeni nu va putea să vândă sau să cumpere, numai aceia care
vor avea pecetea fiarei, sau numărul numelui fiarei28.

„ Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr
de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” ( Apocalipsa 13, 18). Iar înţelesul peceţii va
fi aşa: „ Mă lepăd de Făcătorul cerului şi al pământului, mă lepăd de Sfântul Botez, mă lepăd de
a sluji lui Hristos şi mă fac rob al tău. Mă lepăd de Împărăţia cerurilor, şi iubesc muncile cele
veşnice, mă lepăd de Sfânta Cruce şi primesc pecetea ta” 29.

Acestea vor fi scrise în pecetea înşelătorului Antihrist. Iar care nu va voi să primească
pecetea , va primi moartea din mâinile lui. „Însă cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va
mântui” ( Matei 24, 13).

Dar după ce oamenii vor fi pecetluiţi de Antihrist, va începe o foamete cum n-a mai fost
vreodată. Şi îi vor cere mâncare şi apă, căci vor muri toate animalele din mare şi de pe uscat.Iar
necazurile se vor înmulţi din zi în zi . Aurul şi pietrele scumpe vor fi aruncate pe drumuri.

Dar după ce se vor împlini cei trei ani şi jumătate, îndată se va desfiinţa împărăţia lui
Antihrist şi va cădea puterea şi mândria lui. Iar el va merge la munca veşnică , după cum
mărturiseşte Sfântul Ioan Evanghelistul: „Şi fiara a fost răpusă şi, cu ea, proorocul mincinos, cel
ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au
închinat chipului ei” ( Apocalipsa 19, 19).

În ceea ce priveşte pecetea lui Antihrist, Sfinţii Părinţi ne învaţă că este o taină. Numărul
peceţii va fi un semn simbol, care poate fi numărul unei persoane sau al unui grup de persoane
luptătoare împotriva creştinismului sau a creştinilor. „ Dar când va veni Antihristul, creştinii îl
vor putea identifica după acest număr.”, ne spune Sfântul Andrei al Cezareii30.

După Apocalipsă, pecetea va fi pusă pe mâna dreaptă şi pe frunte, pentru ca oamenii să


nu-şi mai facă semnul Sfintei Cruci, semn care are o mare putere de limitare şi împrăştiere a
lucrării drăceşti.

28
Pr. Vasile Sorescu, op.cit. pag. 137
29
Ibidem
30
Sfăntul Adrei al Cezareii, op.cit. pag 31
Sfânta Cruce este o mărturisire a credinţei în jertfa mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu de
pe Crucea Golgotei, precum şi un semn haric, având efect benefic asupra trupului şu sufletului.
De aceea, nu întâmplătorla slujbele din Biserică, şi mai ales la Sfintele Taine, creştinii se
însemnează cu mir pe frunte, în chipul Sfintei Cruci.

Însă, cum îşi va pune Antihristul pecetea pe mâna dreaptă şi pe frunte, nu se ştie . Cei
vechi ziceau că pecetea va fi pusă aşa cum erau înfieraţi sclavii, adică cu fierul înroşit. Astăzi,
mulţi spun că pecetea lui Antihrist, adică numărul 666, aşa cum este profeţit în Apocalipsă, sau
codificat, va fi pusă pe mâna dreaptă şi pe frunte printr-o aparatură ultramodernă, determinând
apoi o dependenţă a fiecărui pecetluit de un centru de coordonare.

Dar aceste lucruri sunt tainele lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne pecetluim cât mai des cu
semnul Sfintei Cruci , cu credinţă şi cu dragoste de Dumnezeu pentru a fi feriţi de cursele şi
căderile ce ne ameninţă la tot pasul.

II.10. Semne cosmice deosebite

Despre acestea Mântuitorul spune: „Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se
va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerului se vor
zgudui.” (Matei 24, 29).

Tot în legătură cu aceste semne cosmice extraordinare a proorocit şi profetul Isaia:


„Luceferii de pe cer şi grămezile de stele nu-şi vor mai da lumina lor; soarele se va întuneca în
răsăritul lui şi luna nu va mai străluci..” (Isaia 13, 10).

Semnele cosmice prezise, pot avea două înţelesuri: un înţeles simbolic şi unul literal. În
înţelesul simbolic, cutremul poate înseamna război şi tulburare mare. Soarele simbolizează
cuvântul lui Dumnezeu, care din cauză că nu va mai fi primit de oameni, lasă impresia că nu va
mai avea puterea să lumineze. Mai înseamnă şi răsăritul ortodox care nu-şi va mai da lumina sa.

Luna, care se va face „ca sângele”, simbolizează pe creştinii robiţi de patimi trupeşti şi
gânduri întinate. Mai înseamnă, de asemenea, apusul creştin robit de tot felul de rele. Sfinţii
Părinţi spun că „stelele” simbolizează pe creştinii care, robindu-se de patimi, vor cădea din
lumina lor.
„Cerul” este Biserica lui Hristos, care datorită marilor persecuţii din acele vremuri, se „va
srânge” într-o parte a lumii, adică se va retrage în pustie.

„Munţii” şi „insulele” simbolizează stabilitatea omenirii în legile după care se conduce.


Din cauza răsturnării ordinei politice, economice şi religioase, aceste legi „se vor mişca” ceea ce
înseamnă că îşi vor pierde valabilitatea. În sens literal, aceste profeţii vestesc cataclisme naturale
care vor premerge sfârşitul. Ele vor fi de o intensitate extraordinară şi nemaiîntâlnită.

Despre cutremurul de atunci se zice că va fi mult mai mare decât toate cutremurile care
au fost pe alocuri, în decursul timpului. Acest cutremur va dărâma chiar munţii şi dealurile, încât
faţa pământului va suferi mari schimbări.

Cuvintele profetice care prevestesc „întunecarea soarelui” se pot referi atât la posibile
eclipse solare, cât şi la alte fenomene necunoscute.

Se spune în Sfânta Scriptură că la răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos, „întuneric s-a


făcut peste tot pământul, de la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea.” ( Marcu 15, 33).

Oricum, eclipse de soare au mai existat în istorie şi vor continua să existe atât timp cât
legile de mişcare a astrelor în univers vor rămâne acestea.

În sens literal, cuvintele „stelele au căzut din cer”, nu pot fi luate decât în sensul de ploi
meteorice, deoarece în realitate stelele sunt mult mai mari decât pământul şi ele de fapt sunt sori
ale altor galaxii, după şi cum soarele nostru poate fi considerat o stea de dimensiune mijlocie, în
rândul celorlalte stele31.

Aceste fenomene s-au putut observa încă din cele mai vechi timpuri, dar cu cât ne
apropiem de zilele noastre, cu atât s-au înmulţit.

Într-un Honograf evreiesc, găsit de Fericitul Ieronim, se spune că sfârşitul lumii va fi


precedat de 12 semne cosmice. Acestea se aseamănă cu cele amintite mai sus, şi sunt
următoarele:

1. În prima zi se va înălţa marea şi va trece de hotarele ei, covârşind vârfurile munţilor,


şi va sta aşa ca nişte ziduri, covârşinu-se în lături.

31
interpretările semnelor le-am întâlnit la Pr.Petre Chiricuţă, op.cit. , pag. 190 şi la Pr. Vasile Sorescu,
op.cit pag. 119
2. În ziua a doua, vor scădea apele mărilor atât de mult, încăt abia se vor mai vedea.
3. În ziua a treia, se vor vedea deasupra mării peştii cei mari şi tot felul de fiare din
mare, care vor îngrozi lumea cu strigarea lor.
4. În ziua a patra, vor seca toate mările şi oceanele
5. În ziua a cincea, vor asuda cu sânge toţi copacii şi ierburile pământului
6. În ziua aşasea se va face cutremur mare în toată lumea, atât de mare şi înfricoşat,
încât nu va sta pe piciore nici om, nici dobitoc. Şi vor cădea toate clădirile şi munţii şi
toate locurile cele înalte şi se va face tot pământul şes.
7. În ziua a şaptea, toate stâncile şi pietrele se vor lovi între ele şi se vor sfărâma
8. În ziua a opta se vor deschide toate mormintele de la apusul soarelui şi până la
răsărituri şi vor ieşi oasele morţilor şi vor sta deasupra pământului.
9. În ziua a noua vor cădea stelele de pe cer. Şi dobitoacele şi fiarele se vor aduna pe
câmpuri şi vor striga tare fără a paşte.
10. În ziua a zecea vor muri toţi oamenii ca să învieze cu cei morţi.
11. În ziua a unsprezecea, se va arde cu foc iute cerul şi pământul.
12. În ziua a douăsprezecea se va face cer nou, şi pământ nou şi va veni atunci
înfricoşatul Judecător arătat, şi foc mergând înaintea Lui, precum zice proorocul
David: „Dumnezeu strălucit va veni, Dumnezeul nostru şi nu va tăcea. Foc înaintea
Lui va arde şi împrejurul lui vifor mare.” (Psalmul 49, 3-4).
Când şi cum se vor împlini aceste semne, desigur că numai Dumnezeu ştie. 32

II.11. Arătarea pe cer a „semnului Fiului Omului”

Despre arătarea pe cer a Sfintei Cruci , vorbeşte însuşi Mântuitorul Iisus Hristos: „ Atunci
se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea
pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă” ( Matei 24, 30).

Toţi Sfinţii Părinţi înţeleg şi învaţă că „semnul Fiului Omului” este Sfânta Cruce.

32
aceste semne cosmice au fost preluate de Pr. Vasile Sorescu, op.cit. pag. 121, de la Fer. Ireonim, însă nu
este indicată nici o notă bibliografică
De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Atunci se va arăta semnul Fiului Omului pe
cer, adică Crucea, care va fi mai luminoasă decât soarele, deoarece soarele se va întuneca, iar
Crucea se va arăta. Ea nu s-ar putea observa dacă n-ar fi mai luminoasă decât razele soarelui.”33

În decursul timpului, Dumnezeu a rânduit ca Sfânta Cruce să se arate în mare strălucire


pe cer de mai multe ori, prefigurând în felul acesta momentul ce va premerge celei de-a doua
veniri a lui Hristos, când Sfânta Cruce va fi văzută de toţi oamenii.

Astfel, în viaţa Sfântului Împărat Constantin cel Mare ( 306-337 d.Hr.) , primul împărat
creştin, se spune că atunci când împăratul se afla în faţa Romei, înainte de confruntarea cu
Maxenţiu, a văzut pe cer semnul Sfintei Cruci sub care scria: „ In hoc signo vinces!” ( În acest
semn vei învinge)34.

Din Proloage, vol. II mai aflăm că pe data de 7 mai 351 d.Hr. s-a arătat din nou Sfânta
Cruce pe cer, aceasta fiind după moartea Împăratului Constantin cel Mare, iar mulţi păgâni din
vremea respectivă s-au convertit la credinţa creştinească.

Atunci când la sfârşitul lumii, Sfânta Cruce se va arăta pe cer, inimile celor care n-au
primit pecetea lui Antihrist şi au răbdat suferinţele cu tărie, se vor umple de o negrăită bucurie.

Nu acelaşi lucru se va întâmpla şi cu cei ce „s-au închinat fiarei”şi care au primit pecetea
lui Antihrist pe mâna dreaptă şi pe frunte, adică cei care, prin alte mari căderi, vor accepa prin
alte mari căderi, vor accepta de bunăvoie să nu-şi mai facă semnul Sfintei Cruci cu mâna dreaptă
pe faţă.

„Toate neamurile” ce vor plânge la arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci, vor fi deci
neamurile păgâne, ereticii şi necredincioşii care nu cinstesc Sfânta Cruce. Aceştia vor ajunge în
situaţia de a nu mai putea înţelege cele spuse de Sfântul Apostol Pavel Corintenilor: „ Cuvântul
Crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim , este puterea lui
Dumnezeu.” (I Corinteni 1, 18).

CONCLUZII

33
Sfântul Ioan Gurâ de Aur, „Omilie la Praznicul Sfintei Cruci /la tâlharul /pentru a doua venire a lui
Hristos /pentru a ne ruga adeseori pentru vrăjmaşi”, în „Puţul” , editura Anastasia, Bucureşti 2001,
pag.39
34
Proloage, vol.II, editura Bunavestire, Bacău 1999, pag 731
Faţă de această problemă a Parusiei, teologia ortodoxă se arată mai degrabă rezervată şi
prudentă. Toate aceste mărturii care desigur vizează evenimente ce se vor produce în timp, deci
înainte de sfârşitul istoriei, dar ca o vestire a acestuia, i-au făcut pe mulţi creştini să întreprindă o
vastă operă de identificare şi, prin ea, restabilirea cât mai exactă a sfârşitului lumii. Rezultatul a
fost, după cum am mai spus, o mulţime de calcule eronate şi fără nici un temei care nu au făcut
decât să inducă în eroare atât pe credincioşi cât poate şi pe cei care s-au ocupat de ele.

Mai întâi, pentru că cele mai multe din evenimentele menţionate în Evanghelii, drept
semne ale apropierii sfârşitului , au un caracter mult prea general şi ambiguu. Din paginile
Noului Testament observăm că nici poziţia unor nu a fost una unitară referitoare la parusie:
astfel, unii credeau că evgenimentul este foarte aproape. Totodată, există şi riscul de a lua un
astfel de eveniment drept semn atunci când el nu este, şi invers, de a trece pe lângă un semn real
fără a-l observa.

În al doilea rând, în lectura Sfintei Scripturi e foarte greu a aprecia unde anume se
sfârşeşte litera şi începe simbolul, unde se tremină faptul real şi începe alegoria. (Sfinţii Părinţi s-
au arătat întotdeauna foarte precauţi în abordarea uneia sau alteia dintre interpretări şi nu au
făcut-o decât după ce au încorporat-o într-un context solid al întregii doctrine)

În al treilea rând, trebuie avut în vedere şi caracterul pur pedagogic al profeţiilor de acest
fel. Scopul lor este de a-l ţine pe creştin treaz în orice clipă, în stare de priveghere permanentă
întru aşteptarea Parusiei.

Totodată, fixarea unei date convenţionale al momentului Parusiei ar însemna o negare a


atotştiinţei lui Dumnezeu şi a legilor Sale imuabile.

Deşi Biserica a acceptat Apocalipsa printre cărţile canonice ale Noului Testament, nu a
acceptat ca Sfânta Scriptură să fie luată drept bază pentru anumite calcule sau determinări
cronologice. De altfel, s-a şi constatat în istorie că toate calculele au eşuat. Concluzia Părintelui
Profesor Stăniloae este că „ istoria nu va ajunge la sfârşit prin ea însăşi, ci prin voia lui
Dumnezeu”35, atuci când „nu va mai fi posibilă în ea o dezvoltare a spiritualităţii infinite

35
Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, op.cit., pag. 254
concentrate în Hristos. Epuizarea istoriei, în acest rol al ei nu va fi nici accidentală, nici silită de
providenţa divină, ci se va datora unei misterioase convergenţe şi întâlniri a acesteia cu
orânduirea divină, care nu exclude nici libertatea umană, nici lucrarea dumnezeiască. Refuzul lui
Dumnezeu de a revela adâncimi noi prin creaţie va coincide cu neputinţa ei de a mai sesiza şi
dezvolta aceste adâncimi. Epuizarea puterii creatoare sau revelatoare de spiritualitate a istoriei va
fi un semn că lumea de sus s-a completat.”36

BIBLIOGRAFIE

1. Arhid. Prof Dr. Ioan Zăgrean, „Dogmatica Ortodoxă”, editura Renaşterea Cluj.

36
Ibidem, pag.257
2. Diac.Conf.P. I. David, „A doua venire a Domnului (Parusia)” în Ortodoxia, anul XXXVI
nr.1, ian.-mart. 1984.
3. Dr. Maurice Carrez, „Dicţionar grec-român al Noului Testament”, editura Societatea
Biblică Interconfesională din Romania, Bucureşti 1999.
4. Jean Berardi, „Grigorie de Nazianz Teologul şi epoca sa (303-309)” , editura Deisis,
Sibiu 2002.
5. Monahia Nazaria Niţă, „Parusia sau a doua venire a Fiului lui Dumnezeu”, în M.M.S.,
anul LIX, nr. 4-6 1983.
6. Nicolae Ciudin, „Studiul Vechiului Testament”, editura Credinţa noastra, Bucureşti
1997.
7. Pr. Petre Chiricuţă „ Parusia sau despre a doua venire”, editura Anastasia, Bucureşti,
2001.
8. Pr. Vasile Sorescu, „Sfârşitul lumii în perspectiva profeţiilor biblice”, editura Saeculum
I.O., Bucureşti 1996.
9. Pr.P.I.David,”Sectologie sau apărarea dreptei credinţe”, editura Sfintei Arhiepiscopii a
Tomisului, Constanţa 1999.
10. Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae,„Teologia Dogmatică Ortodoxă”, vo.lIII, editura
Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti 1997.
11. Prof.univ.dr.Camil Mureşan, „Manual de istorie universală, modernă şi contemporană,
manual pentru clasa a X-a”, Editura didactică şi pedagogică, R.A. Bucureşti 1998 .
12. Proloage, vol.II, editura Bunavestire, Bacău 1999.
13. Sfântul Andrei al Cezareii Capadociei, „Tâlcuirea Apocalipsei”, Oradea 1991.
14. Sfântul Efrem Sirul, „Cuvinte şi învăţături”, editura Bunavestire, Bacău 1996.
15. Sfântul Ioan Damaschin, „Dogmatica”, editura Scripta , Bucureşti 1993.
16. Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilie la Praznicul Sfintei Cruci /la tâlharul /pentru a doua
venire a lui Hristos /pentru a ne ruga adeseori pentru vrăjmaşi”, în „Puţul” , editura
Anastasia, Bucureşti 2001.
17. Sfântul Nicolae Velimirovici, Credinţa poporului lui Dumnezeu,, Editura Sophia,
Bucureşti, 2001.
18. Sfântul Simeon Noul Teolog, „Discursuri teologice şi etice”, vol II., editura Deisis, Sibiu
2001.