Sunteți pe pagina 1din 19

NOVALIS

149. – despre descoperiri, 150 – despre lege.


„152. Fuga spiritului comun este moarte.”
„155. Orice stimul trădează un sens specific. Cu cât stimulul e mai nou, cu atât e mai
grosolan, dar și mai viguros – Cu cât devine mai precis, mai cultivat, mai variat, cu atât e mai
lipsit de vlagă. Așa, de pildă, primul gând îndreptat spre Dumnezeu a stârnit o emoție
copleșitoare în ființa individului – Tot astfel prima idee de filozofie – de umanitate, de univers
ș.a.m.d.”
„156. Comunitatea cea mai intimă a tuturor cunoștințelor – Republica științifică este
scopul suprem al învățaților.”
„159. Uneltele îl înarmează pe om. Se poate pe bună dreptate spune că omul e în stare
să producă o lume – îi lipsește doar aparatul necesar, armătura relativă a uneltelor sale
senzoriale. Dar începutul este făcut. Astfel, principiul unui vas de război se află în ideea
constructorului naval care, cu ajutorul unei mase de oameni, cu unelte și materiale potrivite,
poate da trup ideii – transformându-se oarecum prin toate acestea într-o mașinărie uriașă.
Astfel ideea unei clipe ar pretinde adesea organe uriașe – mase enorme de materii, iar
omul este, așadar, dacă nu in actu, măcar in potentia, creator.”
161.
163.
165.
166.
167.
„168. Acolo unde sunt copii este și o vârstă de aur.”
„173. Orice formă omenească însuflețește un mugur individual în cel care contemplă.
Prin aceasta contemplația devine nesfârșită (…)”
„175. Încă n-a fost inventată arta de a scrie cărți. Dar este pe punctul de a fi.
Fragmente de felul acestora sunt însămânțări literare. Vor fi printre ele, firește, și boabe seci –
totuși, dacă măcar unele ar încolți!”
„176. Scrierile lui Schlegel sunt filosofeme lirice. (…)”
„178. Filosofemele lui Goethe sunt pur epice.”
„179. Dacă spiritul sfințește, atunci orice carte adevărată este Biblie.”
„180. Fiecare individ este centrul unui sistem emanaționist.”
183.
„189. Goethe este acum adevăratul regent al spiritului pe pământ.”
„190. Până azi nu a fost cu putință să se descrie oameni deoarece nu s-a știut ce este un
om – Abia când se va ști, se vor putea într-adevăr descrie genetic indivizi.”
„194. Nimic nu e mai poetic decât amintirea, presimțirea sau reprezentarea viitorului.
Prin limitare, prezentul obișnuit le îmbină pe amândouă – Apare contiguitate prin solidificare
– prin cristalizare. Dar există și un prezent spiritual care prin dizolvare le face pe amândouă
identice – iar acest amestec este elementul, atmosfera poetului.” + 195.

FRAGMENTE LOGOLOGICE
„267. Litera este doar un auxiliar al comunicării filosofice, a cărei esență stă în
stimularea unui anume curs al gândurilor. Vorbitorul gândește, produce – ascultătorul
reflectează – reproduce. Cuvintele sunt un mediu înșelător, premergător gândirii – vehicul
nesigur al unui anume stimul specific. Adevăratul învățător este un indicator de drum. Dacă
discipolul este efectiv iubitor de adevăr, atunci, spre a găsi ceea ce caută, n-are nevoie decât să
i se facă un semn. Prin urmare, filosofia e reprezentată de simple teme – de propoziții inițiale
– de principii. Ea este destinată doar iubitorilor de adevăr în stare să lucreze pe cont propriu.
(…) Actul autentic al filosofării totale este, așadar, un zbor comun spre o lume iubită – în care
participanții trec rând pe rând în locul din frunte ce pretinde, din pricina mediului rezistent
prin care se zboară, o maximă încordare.”
„268. Orice cuvânt este un cuvânt de incantație. Apare un spirit – asemenea celui care
cheamă.”
„269. Dacă începi să cugeți la filozofie, ți se pare că ea este totul, ca Dumnezeu, ca
iubirea. O idee mistică, extrem de eficientă, pătrunzătoare – care te îmboldește necontenit
spre toate direcțiile. Hotărârea de a filosofa – de a căuta filozofie este un act de manumisiune
– izbitura îndreptată asupra noastră înșine.”
„271. Gândirea noastră a fost până acum fie doar mecanică – discursivă – atomizată –
fie doar intuitivă – dinamică. Oare a sosit timpul unificării?”
„274. Logica obișnuită este gramatica limbii mai înalte sau a gândirii. Ea conține doar
raporturile dintre noțiuni – mecanismul gândirii, fiziologia pură a noțiunilor. Noțiunile logice
se comportă însă unele față de altele precum cuvintele fără idei.
Logica se interesează doar de trupul neînsuflețit al teoriei gândirii. Metafizica este
dinamica pură a gândirii. Ea tratează despre forțele originare ale puterii de gândire – Se ocupă
doar de sufletul teoriei gândirii. Noțiunile metafizice se comportă unele față de altele precum
ideile fără cuvinte. Adesea imperfecțiunea constantă a celor două științe ne uimește. (…)”
[Logica ipostaziază doar relații între componente, pentru a păstra echilibre, proporții,
stări. Se fac (anumite tipuri de) conexiuni intrânde, în virtutea respectării unor principii și
parametri. Totul este rezonanță, dar în tiparul numerelor naturale.]
„275. Forma desăvârșită a științelor trebuie să fie poetică. Fiecare propoziție trebuie să
aibă caracter autonom – un individ de la sine înțeles, înveliș al unei idei ingenioase.”
„276. Forța este materia substanței. Sufletul, forța forțelor. Spiritul este sufletul
sufletelor. Dumnezeu este spiritul spiritelor.”

„297. O întrebare potrivită ar fi aceea dacă poezia lirică, de fapt poezia, este plus-
poezie, iar proza este minus-poezie? După cum romanul a fost socotit proză, poezia lirică a
fost socotită poezie – în ambele cazuri pe nedrept. Proza cea mai adevărată, cea mai înaltă
este poezia lirică.
Așa-numita proză a luat naștere prin limitarea extremelor absolute – ea există doar ad
interim și joacă un rol temporar, subaltern. Va veni un timp, în care nu va mai exista. Atunci
limitarea va deveni întrepătrundere. Va lua naștere o viață adevărată, iar proza și poezia vor fi
astfel în chipul cel mai intim reunite și se vor alterna.”
A se vedea, în acest sens, romanul Șotron, al lui Julio Cortazar.
„310. Căutăm schița universului – această schiță suntem noi înșine. Ce suntem?
Puncte atotputernice, personificate. Realizarea, ca imagine a schiței, trebuie însă să fie egală
cu aceasta și în ce privește însușirea de a acționa liber și de a se raporta la sine - și invers.
Viața sau esența spiritului stă, prin urmare, în zămislirea, nașterea și creșterea seamănului.
Deci numai în măsura în care omul are cu sine însuși o căsnicie fericită - și formează o familie
frumoasă – este, în genere, apt de căsnicie și familie. Act al îmbrățișării de sine.
Nu trebuie să ne mărturisim niciodată iubirea față de noi înșine – Taina acestei
mărturisiri este principiul vital al singurei iubiri adevărate și veșnice. Primul sărut al acestei
înțelegeri este principiul filosofiei – originea unei lumi noi – începutul calendarului absolut –
săvârșirea unei infinit crescătoare alianțe cu sine. Cui oare să nu-i fie pe plac o filozofie al
cărei sâmbure este un prim sărut?
Iubirea popularizează personalitatea – Ea face individualitățile comunicabile și
inteligibile. (Înțelegere prin iubire.)”
„313. Există o matematică frumoasă? Matematică mistică, matematică muzicală. Are
matematica doar un scop finit? Nu este ea pur teoretică? Matematică efectiv pură? Mărimile
sunt construite prin mărimi.”
„315. Cândva totul a fost apariție de spirite. Acum nu vedem decât o repetare
neînsuflețită, pe care n-o înțelegem. Înțelesul hieroglifei lipsește. Trăim încă din roadele unor
vremuri mai bune.”
„318. Tot ce cunoaștem, tot ce știm poate fi redus la comparare, la asemănare.”
„323. Vom înțelege lumea atunci când ne vom înțelege pe noi înșine, căci noi și ea
suntem jumătăți integrante. Suntem pruncii Domnului, muguri divini. Cândva vom fi ceea ce
este Părintele nostru.” + af. 324, 325.
„337. Doar incompletitudinea poate fi înțeleasă, doar ea ne poate duce mai departe.
Completitudinea este doar un prilej de desfătare. Dacă vrem să înțelegem natura, trebuie s-o
postulăm ca incompletă, și astfel să ajungem la o verigă alternativă necunoscută. Orice
determinare e relativă.”
„338. A deveni om este o artă.”
„342. Simbolurile sunt mistificări.”
„344. Realizarea teoriei. Perceptibilizarea gândului. Lege: gând perceput.”
„345. Orice om își are propria limbă. Limba este expresia spiritului. Limbi individuale.
Geniu al limbii. Abilitatea de a traduce din și în alte limbi. Bogăția și eufonia oricărei limbi.
Expresia autentică dă claritate ideii. Dacă ai numele potrivite, ai și ideile în aceeași clipă.
Expresie străvezie, călăuzitoare.”
„347. Poate oare litera să-și aproprie spiritul, și invers?”
„348. Înveșmântate în pură eufonie, cele mai comune lucruri sunt vrednice de o
nesfârșită contemplare. În limbi străine se simte mai viu faptul că orice cuvântare ar trebui să
fie o compoziție. Ne pasă mult prea puțin de felul în care vorbim și scriem. Cuvântarea ideală
ține de înfăptuirea lumii ideale.”
„349. În intuiția intelectuală se află cheia vieții.”
„350. Omul: metaforă.”
„352. Ziua de apoi este sinteza dintre viața de-acum și moarte (și viața de după
moarte).”
„353. Doar un artist poate dezlega cheia vieții.”
„355. Imagine – nu alegorie, nu simbol al unei alterități: simbol al sinelui propriu.”
„356. Omenirea este cumva simțul mai înalt al planetei noastre, ochiul ridicat de ea
spre cer, nervul care leagă acest mădular de lumea de sus.”
„357. Cine consideră viața altceva decât o iluzie care se distruge singură, este el însuși
implicat în viață.
Viața trebuie să fie nu un roman ce ni s-a dat, ci unul făcut de noi.”
„358. Totul este sămânță.”
„360. Primul om este primul clarvăzător. Lui îi apare totul sub chip de duh. Ce altceva
sunt copiii decât primii oameni? Privirea proaspătă a copilului este mai exuberantă decât
presimțirea celui mai de netăgăduit văzător.” + 361, 362.
„364. Ce este omul? O metaforă desăvârșită a spiritului. Orice comunicare adevărată
este, prin urmare, simbolică, și nu sunt oare dezmierdările adevărate comunicări?”
369. Despre problemele filosofiei.
371. Anecdote „(…) Istoria e o vastă anecdotă. O anecdotă este un element istoric – o
moleculă istorică sau o epigramă. (…) Sub forma ei obișnuită, istoria este un șir de anecdote
sudate sau împletite într-un continuum. (…) O carte determină, ca orice altceva, mii de
senzații și funcțiuni – determinate, precise și libere.”
376, 377 – despre Fichte.
„379. „Știm un lucru doar în măsura în care îl putem exprima – adică face. Cu cât
suntem în stare să producem, să executăm mai deplin, mai variat un lucru, cu atât îl
cunoaștem mai bine. Îl cunoaștem în chip desăvârșit atunci când putem să-l comunicăm, să-l
stimulăm oriunde și în orice fel, să determinăm apariția expresiei sale individuale în orice
organ.”
„381. Forța centripetă este aspirația sintetică, forța centrifugă, aspirația analitică a
spiritului. Năzuință spre unitate – năzuință spre diversitate. Determinându-se reciproc, ele vor
produce acea sinteză superioară între unitate și diversitate, prin care unul este în toate și toate
sunt în unul.”
„383. Ce sunt proverbele?”
„388. O definiție este un nume real, generator. Un nume obișnuit este doar o notă.”
„389. Șemhamforaș - nume al numelui. Definiția reală este un cuvânt magic. Fiecare
idee are o scală de nume – primul e absolut și de nenumit. Spre mijloc, numele devin tot mai
comune pentru a trece, în cele din urmă, în denumiri antitetice, dintre care cea mai înaltă este,
iarăși, fără nume.”
„390. Reconstituire a fragmentelor mutilate și dovadă că fondul tuturor opiniilor și
gândurilor eficiente ale lumii cotidiene sunt fragmente.”
„391. Lumea este în orice caz rezultatul unei acțiuni reciproce între mine și divinitate.
Tot ceea ce este și tot ceea ce ia ființă se trage dintr-o atingere între spirite.”
„392. Tot ce aflăm este comunicare. Astfel, lumea e, de fapt, comunicare – revelație a
spiritului. A trecut vremea în care Duhul lui Dumnezeu era înțeles. Sensul lumii s-a pierdut.
Ne-am oprit la literă. Am pierdut esența din cauza fenomenului. Ființă de formulare.”
„393. (…) Ca fragment imperfecțiunea mai este încă tolerabilă – și, deci, această
formă de comunicare poate fi recomandată celui care, nefiind pe de-a-ntregul gata, are totuși
de oferit opinii disparate, vrednice de interes.”
„394. Văzut dintr-un punct de vedere mai înalt, neadevărul are o latură mult mai
dăunătoare decât cea obișnuită. El este temeiul unei lumi false, temeiul unui lanț indestructibil
de rătăciri și complicații. Neadevărul este izvorul a tot ce este nociv și rău. / Postulare
absolută a ceea ce e fals, eroare veșnică. Un neadevăr naște multe altele. Un neadevăr absolut
postulat este infinit de greu de distrus.” În legătură cu acest fragment se pot face unele
observații calitative privind esența gândirii și rostirii academice. O eroare inițială poate duce
la numeroase erori pe parcurs, cerute de sistem pentru validarea propriei alterări și pentru
menținerea unei aparențe de coerență a mecanismelor de funcționare.
„397. Titlurile fragmentelor.
Ce trebuie să fie un titlu? Un cuvânt individual, organic – sau o definiție genetică – sau
un plan, într-un cuvânt, o formulă generală. El poate fi însă și mai mult – și ceva cu totul
diferit.”
„398. Unde e de găsit germenele primordial – tipul întregii naturi? Natura naturii etc.”
„399. Nimic mai accesibil spiritului decât infinitul.”
„400. (…) În orice știință se ascunde credință”.
„401. Lumea este o metaforă universală a spiritului. O imagine simbolică a lui.”
„402. Esența cunoscută la care filosoful are a reduce totul și de la care a pornit trebuie
să fie esența primordial cunoscută – în chip absolut cunoscută. Tot ceea ce e desăvârșit ne este
în chip firesc și absolut cunoscut.”
„404. Tratare simbolică a științelor naturii. Ce simbolizează viața noastră obișnuită?
Un proces de conservare.”
„„406. Dacă e necesar să reușească în mod sigur, să fie durabil și absolut oportun,
orice lucru trebuie făcut cu artă.”
„407. Cât de puține sunt popoarele care au o istorie! Este un privilegiu pe care un
popor și-l dobândește doar prin literatură sau prin opere de artă, căci altminteri ce lucruri
individuale, caracteristice rămân după el? E firesc ca un popor să devină istoric abia după ce a
atins nivelul unui public – oare omul poate fi istoric înainte de a ajunge la maturitate și de a
reprezenta o ființă caracteristică?”
„408. Paradoxurile rușinează întotdeauna – motiv pentru care sunt și atât de
denigrate.”
„409. Inima este cheia universului și a vieții. Trăim în această stare de neajutorare
pentru a iubi - și a fi altora îndatorați. Prin nedesăvârșire suntem apți a fi înrâuriți de alții, iar
scopul e tocmai această înrâurire străină. În boli doar alții trebuie și pot să ne ajute. Din acest
punct de vedere, Cristos este cheia universului.”
„410. A te simți pe tine – ca și cum te-ai gândi pe tine – simțire activă. Iei în stăpânire
organul simțirii ca pe organul gândirii.”
415 + 418 („Întreaga noastră viață e serviciu divin”) – problema transfigurării vieții
prin credință.
416 + 417 – problema răului.
„419. O idee este cu atât mai solidă, mai individuală – și mai fermecătoare – cu cât în
ea se încrucișează și se ating gânduri, lumi, stări de spirit mai variate.
Dacă o operă are mai multe determinări, mai multe sensuri, prezintă mai multe
interese, are în genere mai multe aspecte, mai multe feluri de a fi înțeleasă și iubită, atunci ea
este fără doar și poate extrem de interesantă, adevărată revărsare de personalitate. După cum
oamenii superiori și cei mai obișnuiți, mințile cele mai clare și cele mai comune se aseamănă
întru câtva, tot așa și cărțile. Cartea supremă seamănă poate cu un abecedar. În genere, cu
cărțile, ca și cu toate celelalte, se întâmplă ca și cu oamenii. Omul este un izvor de analogii
pentru univers.”
„423. Ceasuri ale anului, ale zilei, vieți și destine sunt toate destul de ciudate, absolut
ritmice – metrice – pulsând în tact. În toate meseriile și artele, în toate mașinăriile, în
corpurile organice, în actele noastre zilnice, pretutindeni ritm – metru – bătaia tactului –
melodie. Tot ce săvârșim cu o anume îndemânare – săvârșim, fără a băga de seamă, ritmic.
Ritmul se află pretutindeni – se strecoară peste tot. Orice mecanism e metric, ritmic. Aici
trebuie să se ascundă și altceva. Să fie doar efectul inerției?”
„425. Prefață și critică a fragmentelor în fragmente.”
„429. Nu ne lipsesc prilejurile de a contempla oamenii de din afara lumii – și anume
de dinainte de lume și de după lume – stamine hărăzite să fie și să nu fie oameni. Aceia sunt
copiii – aceștia, bătrânii.”
430 + 431 + 432 + 433 – fecioara, actul hrănirii etc.
434 (… ce este viața planetelor altceva decât cult al soarelui?) + 436 („Ce este, prin
urmare, soarele? Un corp incitabil doar prin sine – deci în activitate de sine stătătoare, veșnic
luminos – dar o planetă? Un corp relativ incitabil, acordat la incitare străină”) + 437 („Lumina
este vehicul al comuniunii – al universului. Nu este tot astfel și adevărata luciditate în sfera
spiritului?”) + 438 + 439 – problematica luminii.
„440. (…) Cine știe ce simbol august e sângele? Tocmai ceea ce e respingător în
elementele organice ne face să bănuim în ele ceva sublim. Ne cutremurăm în fața lor ca în fața
unor năluci și presimțim cu candidă oroare în acest amestec ciudat o lume tainică ce s-ar
cuveni să ne fie o veche cunoștință. (…)”
443. Despre somn. „… Libera voință este blocată. Somnul, analog morții. Efectul său
reparator. (…) Conștiință înjumătățită în somn. Imaginile stranii din vis. Viața, un vis. /
Timpul contopește obiectele. / Orice perspectivă asupra unui viitor în care viața pulsează
variat și ritmic este o perspectivă a dimineții. Curba poetică a soarelui. (…)” + 538
445 + 446 + 447 – viața este explicată prin fenomenul de înrâurire sau stimulare
(amestec, lovire, atingere, atingere mediată, simplă existență, existență posibilă etc.); viața
este atingerea dintre corp și suflet; lumina este acțiune, ca viața, revelație produsă doar prin
întrunirea condițiilor necesare.
„449. Instinctul de organizare este instinctul de a transforma totul în instrumente și
mijloace.”
„452. Întrebarea privitoare la temeiul, la legea unui fenomen etc. este o întrebare
abstractă, desprinsă adică de obiect, adresată spiritului. Ea tinde spre aproprierea, spre
asimilarea obiectului. Prin explicare, obiectul încetează de a mai fi străin. Spiritul aspiră să
absoarbă stimulul. El este incitat de necunoscut. Transformare a necunoscutului în bun
propriu, aproprierea este, prin urmare, o îndeletnicire neîntreruptă a spiritului. Cândva orice
stimul, orice necunoscut va trebui să dispară – spiritul va trebui atunci să poată să se
înstrăineze de sine și să se stimuleze pe sine sau să devină intenționat spirit. Acum el este
spirit din instinct – spirit natural – va trebui să devină spirit rațional, prin luciditate și prin
artă. (Natura trebuie să devină artă, iar arta o a doua natură.)” A se vedea articolul lui Eugeniu
Coșeriu din Eonul Blaga. Întâiul veac: Estetica lui Blaga în perspectivă europeană. În acest
articol, Coșeriu susține că misterul, în viziunea lui Blaga, este un stimul spiritual pentru om,
care îl determină să construiască mereu alte lumi posibile, alte proiecte de creație.
„454. Vizibilul e alipit de invizibil – audibilul de inaudibil – perceptibilul de
imperceptibil. Poate că și conceptibilul de inconceptibil. (…) Imaginația este simțul miraculos
care ne poate înlocui toate simțurile și pe care îl stăpânim deja într-o atât de mare măsură.
Dacă simțurile exterioare par să fie stăpânite în întregime de legi mecanice – imaginația, în
schimb nu este în mod vădit legată de prezența și de atingerea unor stimuli din afară.”
„455. Trupul nostru este o parte a lumii – mai bine spus, un mădular al ei: ceea ce
exprimă deja neatârnarea, analogia cu întregul, pe scurt noțiunea de microcosm. Acestui
mădular trebuie să-i corespundă întregul. Câte simțuri – atâtea moduri ale universului –
universul este în chip desăvârșit analog ființei umane ca trup, suflet și spirit. Trupul este
abreviația, universul elongația aceleiași substanțe. În mare, asupra lumii nu trebuie și nu vreau
să acționez arbitrar – de aceea am trup. Modificându-mi trupul, îmi modific lumea.
Neacționând asupra vasului existenței mele, îmi formez, de asemenea, indirect, lumea.”
„456. Copacul poate deveni pentru mine flacără înflorită, omul – flacără cuvântătoare,
animalul – flacără călătoare.”
457. ! Foarte important – monolog despre limbă și funcțiile poeziei (pag. 227-228).
„462. Sistemul anulează pe cât posibil toate legăturile străine și determină noi legături,
proprii.”
„467. Să fie oare timpul spațiu? Atracția, potența respingerii? Subiectul, potența
obiectului?”
„468. Prezentul imperfect presupune un viitor imperfect și un trecut imperfect – un
viitor în care se amestecă trecutul și care este în parte legat, adică modificat de trecut – un
trecut în care se amestecă viitorul și care e modificat de acesta. Din amândouă ia naștere
prezentul imperfect – care este, de fapt, procesul generat de ele. (…)
Prezentul perfect generează un viitor liber, perfect, și un trecut liber, perfect – și unul,
și celălalt sunt afectate în același timp și acționează în același timp. În prezentul perfect, nici
unul, nici altul nu pot fi deosebite. Manifestările, comportamentul noii unități nu pot fi
explicate prin însușirile și comportamentul elementelor izolate. (…) Sinteza dintre mijlocit și
nemijlocit – dintre perfect și imperfect – dintre Dumnezeu și om – natură (univers) și ființă a
naturii (individ) – spirit (vrăjitor) și suflet (artist). (…)” A se vedea Evoluția creatoare, a lui
Henri Bergson.
„469. În sens obișnuit, a gândi înseamnă a gândi gândirea. A compara etc. felurite idei
specifice. Visare directă – visare reflectată – visare potențată.”
„470. A spune că viața noastră e un vis înseamnă a spune că viața noastră e un gând.
Observații despre vis în înțelesul curent.”
„472. Teoria formei pure a fluidității – și a mișcărilor fluide. Aplecarea cinematicii la
teoria fluidității. Fluiditate fără masă – stare solidă fără masă.”
„474. Spațiul este solidul fără masă. Timpul, fluidul fără masă. În cazul spațiului plin,
timpul intră deja în concurență. Impenetrabilul este tocmai spațiul absolut. Indivizibilul
(individualul) este timpul. În cazul timpului divizat, concurează spațiul. Mișcarea este o
umplere relativă (dedusă) a spațiului. Viteza, o divizare relativă (dedusă) a timpului. Un spațiu
penetrat este un spațiu/timp. Un timp penetrat – un timp/spațiu.”
„475. Omul solidarizează universul tot așa cum viața solidarizează părțile corpului
său.”
„476. Instrucțiuni filosofice pentru experimentator.
Să aparțină oare flacăra, scânteia etc. unui nou regn, diferit de acela al plantelor, al
animalelor, al oamenilor? Procese vii.”
„482. Cu cât inteligența are mai puțină nevoie de date pentru a descoperi verigile
necunoscute etc. – cu atât e mai ageră, mai capabilă. La fel, cu cât își rezolvă mai rapid
calculele (sau cu cât este mai pricepută în a descoperi drumul cel mai scurt, metoda cea mai
simplă, cu cât trece mai direct la lucru). Simț analitic – tact – geniu.”
„484. Toate simțurile noastre trebuie să devină ochi. Lunete.”
„490. Spre a experimenta trebuie să ai geniul naturii, adică însușirea miraculoasă de a
descoperi înțelesul naturii și de a acționa potrivit spiritului ei. Adevăratul observator e artist,
el presimte ceea ce e semnificativ și știe să dibuie și să scoată la iveală, din amestecul straniu
de fenomene ce i se perindă prin fața ochilor, pe cele mai însemnate.” + 517 (dezvoltări)
„501. PSIHOLOGIE. Iubirea este scopul ultim al istorie universale – unum-ul
universului.”
„502. ENCICLOPEDISTICĂ. Poetica transcendentală tratează despre spirit înainte ca
el să fie spirit. În psihologia mecanică și chimică domnește o distrugere continuă a
individualităților aparente. În poetica transcendentală există un singur individ comun,
necizelat. În poetica practică e vorba de indivizi cultivați – sau de un singur individ infinit
cultivat.”
„503. ISTORIE FIZICĂ. De cercetat dacă odată cu dezvoltarea culturii, natura nu s-a
schimbat substanțial?” – antroposfera și teoriile despre câmpul mental al Pământului.
„504. COSMOLOGIE. Dumnezeu trebuie prin urmare separat de natură – El n-are
absolut nimic a face cu natura – Dumnezeu este scopul naturii – acela cu care ea urmează să
se armonizeze cândva. Natura trebuie să devină morală, și astfel Dumnezeul eticii kantiene și
moralitatea vor apărea în cu totul altă lumină. Dumnezeul moral este ceva cu mult mai înalt
decât Dumnezeul magic.” + 510 – soluția: natura să se dăruiască artei și invers.
„511. ȘTIINȚĂ DESPRE OM. Un copil este o iubire care a devenit vizibilă. Noi
înșine suntem un mugur devenit vizibil al iubirii dintre natură și spirit sau artă.”
„519. ȘTIINȚĂ A ISTORIEI. Despre momentul de față – sau despre procesul continuu
de solidificare a timpului pământesc – Acesta arde cu o stranie flacără a vieții. Timpul face
totul, după cum și desface, distruge, leagă și dezleagă totul. Natura amintirii – flacără a
sufletului – viață anume a sufletului – mod lăuntric de viață – proces de solidificare. Ceea ce
vine de la atingerea cu o a doua lume – cu o a doua viață, în care totul e răsturnat. Sărim ca o
scânteie electrică în cealaltă lume etc. Creștere a capacității. Moartea e transformare –
suprimarea principiului individual – care încheie o nouă alianță, mai trainică, mai vrednică.”
520 +521 – despre fertilizare. + 522, 523 („Gradele de vegetabilitate – de animalitate –
de mineralitate”), 524, 526.
„525. FIZICĂ SPIRITUALĂ. Gândirea noastră nu e doar o galvanizare, pur și simplu
– atingere a spiritului pământean – a atmosferei spirituale – de către alt spirit ceresc,
nepământean. Orice gândire etc. este, prin urmare, o sim-praxă, înțeleasă într-o accepție mai
înaltă.”
„528. Cred că pretutindeni se află la bază o mistică gramaticală care a stârnit pesemne
ușor prima uimire în fața limbii și a scrierii. (Popoarele sălbatice mai socotesc și astăzi limba
drept o vrăjitorie.) Aplecarea spre miraculos și tainic nu e altceva decât năzuința spre un
stimul imaterial, spiritual. Tainele sunt hrană, potențe incitante. Explicațiile sunt taine
digerate.”
„529. ENCICLOPEDISTICĂ. O știință anume câștigă devorând – asimilând – alte
științe etc. Spre pildă, matematica prin conceptul devorat de infinit.”
„532. ȘTIINȚĂ A ISTORIEI. Unde stăpânesc legile veșnice, imuabile – acolo e
senectutea, trecutul. Procesul istoriei este o combustie. Natura matematică mistuie
nemărginirea.”
„537. ISTORIE. Despre vremurile în care păsările, dobitoacele și copacii vorbeau.”
„539. Cercetezi sisteme străine pentru a-ți găsi propriul sistem. Un sistem străin e un
stimul pentru cel propriu. (…)”
541. despre basm.
„542. ȘTIINȚĂ A VIITORULUI VIEȚII. Viața noastră nu este vis – dar ea trebuie să
devină și va deveni poate unul.”
„543. Gânduri infinite – gânduri ideale – idealuri cu două și trei dimensiuni. Cum te
poți sluji de gândurile infinite pentru rezolvarea unor probleme de gândire finite?”
550 + 551 + 552 – despre râs și comic. + 591 – fizica antropomorfă.
„567. OBSERVAȚIE GENERALĂ. Despre viniete. (Orice fel de cenușă e polen –
potirul este cerul.)” – Bogdan HERȚEG – transmutație poetică
„569. Necunoscutul, tainicul, este rezultatul, dar și începutul oricărui lucru.
(Cunoaștem, de fapt, doar ceea ce se cunoaște pe sine). (…)”
570.
„571. (…) Un corp este un spațiu consonantic. Corpul din depărtare se destramă iarăși
în spațiu – piere în spațiu (…) Totul trebuie să devină iarăși spațiu. (…) Curent sau flux.
Mișcarea, opusă corpului. Mișcarea consonantică a timpului este mișcarea reală. Mișcarea din
depărtare se destramă iarăși în mișcare absolută. Unde e corp nu e spațiu. Unde e mișcare nu
e timp. Toate fluxurile și mișcările trebuie să devină timp (veșnicie). Timp brut – timp cultivat.
Timpul durează în mod absolut. Toate fluxurile trebuie să devină durabile – toate corpurile
penetrabile etc. (Noțiunea de stare.)”
[Timpul ca formă a tuturor lucrurilor, umbră a mișcării. – aforismul meu!]
„576. Visul ne instruiește în chip neobișnuit despre ușurința sufletului de a pătrunde,
de a se preface în orice obiect.”
579.
582. – despre moarte.
589. – despre joc + 644
„592. Înjurătura este un fel de autoexorcizare – de îmbărbătare – de stimulare.”
596. Asemănarea dintre gândire și vedere.
„599. Cartea mea trebuie să devină o Biblie științifică – un model real și ideal –
germenele tuturor cărților.”
„600. FILOZOFIE. Libertatea și nemurirea țin una de cealaltă precum spațiul de timp.
După cum lumea și veșnicia par să umple spațiul și timpul – tot astfel omnipotența și
omniprezența umplu sfera libertății și a nemuririi. Dumnezeu este sfera virtuții. (De
omnipotență ține omniștiința.)”
„601. PSIHOLOGIE. Sufletul este un corp consonant. Vocalele la evrei se numesc
sufletele literelor.”
602.
„609. Orice știință va deveni poezie – după ce mai înainte a devenit filozofie.”
„610. Poezia se raportează nemijlocit la limbă. (…) Poezia e o parte a tehnicii
filosofice. Predicatul filosofic – exprimă întotdeauna orientarea – și anume indirectă – către
un scop în sine. (…) În genere putem înțelege prin cuvântul poezie toate gradele tehnicii
verbale. Corectitudine, claritate, puritate, completitudine, ordine sunt predicate sau
caracteristici ale speciilor inferioare de poezie. (…)”
„613. O idee pierde enorm dacă îi aplic pecetea invenției mele și fac din ea o idee
patentată.”
„614. Nici hazardul nu este impenetrabil. Își are și el regularitatea lui.”
616.
617.
„620. Timpul și spațiul apar deodată și sunt deci una, ca subiectul și obiectul. Spațiul
este timp statornic – timpul, spațiu fluid, variabil. Spațiul este baza a tot ceea ce e statornic,
timpul, baza a tot ceea ce e schimbător. Spațiul e schema – timpul e noțiunea, acțiunea
(geneza) a acestei scheme. (Oricărui moment trebuie să-i atribui un pre- și un postmoment.)”
– A se vedea Bergson, Evoluția creatoare.
„621. Nimic nu e mai romantic decât ceea ce numim în mod obișnuit lume și destin.
Trăim (în mare și în mic) într-un roman colosal. Examinarea întâmplărilor din jurul nostru.
Orientare, evaluare și tratare romantică a vieții omenești.”
„622. Filosofia este, de fapt, dor de casă – imboldul de a fi pretutindeni acasă.”
„636. Unitatea luminii – unitatea întunericului.”
„637. Chiar și conștiința dovedește raporturile – legăturile noastre cu altă lume
(posibilitatea trecerii în ea) – dovedește o forță lăuntrică autonomă și o stare situată dincolo de
individualitatea comună. (…)”
639. – despre poezia ca combinatorică – asociativitate. + 644 + 645.
„642. Visul e adesea semnificativ și profetic, deoarece este un efect al sufletului și se
întemeiază deci pe o ordine asociativă. El este ca poezia, semnificativ – dar și, de aceea,
neregulat semnificativ – absolut liber.”
„646. Un corp se comportă față de spațiu ca un obiect vizibil față de lumină.”
„647. Un basm seamănă de fapt cu imaginile din vis – fără legătură – Un ansamblu de
lucruri și întâmplări minunate – de pildă, o fantezie muzicală – efectele armonice ale unei
harfe eoliene – natura însăși. (…) Superior este acel basm în care, fără a i se alunga duhul, se
introduce în el un înțeles oarecare (coerență, semnificație etc.).”
„649. Timpul este spațiul interior – spațiul, timp exterior. (Sinteza lor.) Figuri
temporale etc. Spațiul și timpul apar deodată. Forța indivizilor temporali este măsurată prin
spațiu – forța indivizilor spațiali este măsurată prin timp (durată). Fiecare corp își are timpul
său – fiecare timp, corpul său. Construcții temporale. (Triunghi temporal – stereometrie
temporală – trigonometrie temporală.)”
„650. Sinteza dintre suflet și trup se numește persoană – persoana se raportează la
spirit precum corpul la suflet. Ea se va destrăma cândva pentru ca mai apoi să reapară sub un
chip înnobilat.”
„651. Poate este posibil să se creeze construcții simbolice de idei cu ajutorul unui joc
asemenea șahului – Jocul disputelor logice de odinioară se aseamănă perfect cu jocul pe
eșichier.”
„652. Observații privind formarea fumului – când se fumează, și altminteri.”
„653. Apa este o flacără udă. (…)”
„654. Oare nu există în noi o facultate (…) pe care o numim instinct sau geniu – Care
e pretutindeni anterioară. Ea este plenitudinea viitorului – în genere, plenitudinea timpului –
în durată, ceea ce e piatra filozofală în spațiu; rațiunea – fantezia – inteligența și simțul
(semnificație a 3-5 simțuri) sunt doar diferitele ei funcții.”
„655. Spiritul nostru este o verigă de legătură între elemente absolut inegale.”
„659. Fiecare englez este o insulă.”
”661. Poetul înțelege natura mai bine decât o înțelege mintea omului de știință.”
662.
„663. Trebuie să fim nu doar oameni, ci mai mult decât oameni. Sau altfel spus, omul
reprezintă în definitiv tot atât de mult cât universul – El nu e ceva determinat – el trebuie să
fie ceva determinat și nedeterminat în același timp.”
„665. Din motive de economie există un singur rege. Dacă n-ar trebui să procedăm atât
de parcimonios, am fi cu toții regi.”
„667. Floarea este simbolul tainei spiritului nostru.”
„682. Fizica nu e altceva decât teoria fanteziei.”
„683. Printre cuvinte, cele abstracte sunt speciile gazoase – nevăzutul – forțele
abstracte.”
„684. Un roman trebuie să fie cu totul și cu totul poetic. Poezia este, ca filosofia, o
dispoziție armonioasă a sufletului nostru, în care totul se înfrumusețează, fiecare lucru își
găsește perspectiva cuvenită – totul își găsește cortegiul și ambianța cuvenită. Într-o carte cu
adevărat poetică totul pare atât de firesc și totuși atât de miraculos. Îți vine a crede că nimic n-
ar putea fi altfel, că până acum n-ai făcut decât să ațipești în lume – că simțul adevărat pentru
lume abia acum ți s-a trezit. Toate amintirile și presimțirile de aici par să-și tragă izvorul – Tot
așa și acel prezent în care ești robit iluziei – ceasuri în care te afli cumva în toate obiectele pe
care le privești și în care simți senzațiile nesfârșite, neînțelese și concomitente ale unei
pluralități armonioase.”
„685. Dacă viața noastră trupească este o ardere, atunci poate că și viața noastră
spirituală este o combustie (sau e tocmai pe dos?). Deci, moartea ar fi, poate, o schimbare de
capacitate.”
„686. Concepția lui Ritter despre apariția și dispariția materiei aruncă o lumină și
asupra morții – Cine știe unde suntem propulsați în clipa în care dispărem de aici – Oare
trebuie neapărat ca pe toate corpurile cerești să existe același mod de procreare? Influența
soarelui face probabilă ideea că soarele ar putea să fie locul în care vom fi apoi strămutați.”
„688. Moartea este principiul romantizării vieții noastre. Moartea este -, viața este +.
Prin moarte viața se fortifică.”
„689. (…) Mintea face doar anumiți pași, dinainte prevăzuți.”
„690. Secretele artei de a aduce la o formulă orice fenomen al naturii, orice lege a
naturii – sau arta de a construi analogic.”
„691. Fără îndoială că nimic nu ne ferește atât de sigur de absurd ca fapta – ca
eficiența tehnică.”
692.
„694. Stilul romanului nu trebuie să fie un continuum – ci o construcție articulată în
fiecare din perioadele sale. Fiecare piesă mică trebuie să fie un întreg în sine, decupat,
limitat.”
„697. Libertatea, ca și norocul, este pentru unul păgubitoare – pentru altul folositoare.”
„698. Biruință asupra vieții.”
„699. Afinitatea dintre gratitudine și compasiune.”
„700. Arta poetică este probabil doar întrebuințare voluntară – activă – productivă a
organelor noastre și poate că însăși gândirea nu e cu mult altceva – deci a gândi și a face
poezie ar fi același lucru. Căci în gândire simțurile folosesc bogăția impresiilor lor spre a
obține un nou fel de impresii – ceea ce rezultă numim gânduri.”
„704. Ciudat e faptul că într-o povestire bună apare întotdeauna ceva tainic – ceva de
neînțeles. Istoria pare să atingă în noi ochi ce sunt încă închiși – iar când ne reîntoarcem din
sfera ei, ne pomenim într-o cu totul altă lume.”
„707. Spațiul ca precipitat al timpului, ca urmare necesară a timpului.”
„712. Există un singur templu în lume și acesta e trupul omenesc. Nimic mai sfânt
decât această nobilă formă. Înclinarea în fața oamenilor este un omagiu adus acestei revelații
în carne. (Adorarea divină a lingam-ului, a sânului statuilor.) Atingi cerul când pipăi un trup
omenesc. Despre uciderea oamenilor schilozi, bătrâni și bolnavi.”
„716. E ciudat că doar recent asocierea dintre voluptate, religie și cruzime le-a adus
oamenilor atenția asupra afinității adânci dintre ele și asupra tendinței lor comune.”
„720. Sarcina supremă a logicii superioare este poate aceea de a nimici teza
contradicției.”
723.
„724. Gravitația nu e nimic altceva decât afinitatea dintre gol și plin.”
„725. Despre noțiunea de rugăciune. Rugăciunea este în religie ceea ce gândirea este
în filozofie. A te ruga înseamnă a face religie – Predicile ar trebui să fie, de fapt, rugăciuni.
Simțul religios se roagă – după cum organul gândirii gândește – Religia se reduce la religie –
Ea are propria ei lume religioasă – propriul ei element religios.”
„726. Omul este un soare – simțurile sunt planetele lui.”
727.
„733. Toleranța și cosmopolitismul florilor. Aspirația către autocrație a animalelor.”
„734. Trezire a unei conștiințe străine, însuflețire a unei personalități străine înlăuntrul
sufletului – în vederea unei căsnicii.”
„735. Slăbiciunea este o forță străină expansivă, dominatoare și caracterizantă.”
„736. A avea anumite înclinări și a le stăpâni este mai lăudabil decât a le ocoli.”
„737. O iubire adevărată pentru un lucru neînsuflețit e perfect conceptibilă – de
asemenea pentru plante, animale, pentru natură – chiar și pentru noi înșine. Abia când omul va
avea un adevărat Tu lăuntric – va apărea un comerț spiritual și senzorial superior și va fi cu
putință o pasiune din cele mai impetuoase. Geniul nu e poate altceva decât rezultatul unui
astfel de plural lăuntric. Misterele acestui comerț sunt încă foarte obscure.”
„738. Profețiile s-ar putea adeveri și prin faptul că destinul are bunăvoință față de
profet și este în acord cu el.”
„739. Orice flacără este o zămislire de apă.”
„740. Sporirea forței prin cedarea rezistenței.”
„748. Unele femei pot spune, pe bună dreptate, că le cad soților lor în brațe. Ferice de
cele care se înalță în brațele iubiților lor!”
FRAGMENTE MATEMATICE
„749. Întreaga matematică este, de fapt, în mare, o ecuație pentru celelalte științe.
(…)”
„750. Fiecare linie este o axă a lumii.”
„752. Oare trupul nostru nu e mult mai abstract decât ne închipuim de obicei? Acesta
e sensul pe care îl are teoria lui Brown. Poate că trupul ne este mult mai liber, mai
nesistematic, mai voluntar decât credem.”
„753. Esența bolii e la fel de obscură ca și aceea a vieții.”
„754. Nu poate fi pus la îndoială faptul că trupul nostru este o fluiditate căreia i s-a dat
formă.”
„756. Sunt oare corpurile cerești pietrificări? Poate de îngeri.”
„762. Plantele acționează asupra simțului vegetal al omului – animalele asupra
simțului animalic – pietrele asupra simțului litic al omului.”
„763. Identitatea dintre intenție și hazard – coerență generală – posibilitatea de a
explica pornind de aici fenomenele instinctuale.”
764.
„765. Poeții sunt izolatori și conductori totodată ai curentului poetic.”
768 + 769 +770, 771 – despre poezie și roman
791. Basm.
„795. Un om cu adevărat cucernic vede peste tot degetul lui Dumnezeu și e necontenit
atent la semnele și la providența lui.”
„796. Autorul de romane caută să producă poezie cu întâmplări și dialoguri, cu
reflecții și descrieri, după cum poetul liric, cu simțiri, gânduri și imagini. Prin urmare, totul se
reduce la modalitate, la arta de a selecta și îngemăna.”
„798. Spinozismul este o suprasaturare de Dumnezeu. Necredința, o lipsă a organului
divin și a dumnezeirii. Există deci ateiști în mod direct și în mod indirect. Cu cât omul e mai
lucid și mai autentic poet, cu atât religia sa va fi mai formată și de o natură mai accentuat
istorică.”
„799. Poezia este reprezentare a sufletului – a lumii lăuntrice în totalitatea ei. O
sugerează chiar propriul ei mediu, cuvintele, căci ele sunt revelația acelui spațiu de energie
interioară. Întocmai este plastica față de lumea formelor exterioare, iar muzica față de sunete.
În măsura în care este plastică, poezia se opune fățiș efectului, dar există și o poezie muzicală
care așază sufletul într-un joc variat de mișcări.”
803.
„804. Spinoza este un om beat de Dumnezeu.”
„810. Poezia naturală este de bună seamă obiectul poeziei artificiale – iar expresiile
discursului poetic par să fie formule singulare ale unor raporturi asemănătoare, ale unor
semne simbolice ale poeticului din fenomene. (…)”
811.
„816. E absolut de înțeles de ce la sfârșit totul devine poezie. Oare în cele din urmă
lumea nu se transformă în suflet?”
„817. De vorbit despre Dumnezeu, dar numai foarte simplu, uman și romantic.”
818.
„819. Curios că adevărata cauză a cruzimii e voluptatea.”
820.
„823. Cu cât un poem este mai personal, mai local, mai temporal, mai individual, cu
atât se află mai aproape de miezul poeziei. Un poem trebuie să fie inepuizabil ca un bun
aforism. (…) Dacă Dumnezeu a putut deveni om, stă în putința lui să devină și piatră, plantă,
animal, element, și poate că astfel există în natură o neîntreruptă mântuire. (…)”
824. Ideea de filozofie are o tradiție misterioasă.
„850. Într-un roman (care de altfel seamănă cu o grădină englezească), fiecare cuvânt
trebuie să fie poetic. Nici un fel de natură searbădă etc.”
„851. Poetul are de-a face doar cu noțiuni. Împrumută descripții etc. doar ca semne
noționale. Există o pictură și o muzică poetică – adesea confundate cu poezia, spre pildă la
Tieck și, firește, la Goethe.”
„852. În poemele adevărate nu există altă unitate decât aceea a sufletului. Pot să vină
momente în care abecedarele și compendiile să ne pară poetice. Poezie = suflet revelat –
individualitate eficientă (productivă).”
„853. O zi anapoda, în care începem cu seara și încheiem cu dimineața.”
„855. Orice lucru arbitrar, întâmplător, individual poate deveni organul nostru
universal. Un chip, o piatră, o priveliște, un copac bătrân pot să facă epocă în lăuntrul nostru.
Acesta e marele realism al fetișismului.”
„856. (…) Există în noi un simț special pentru poezie – o stare de spirit poetică. Poezia
e absolut personală, de aceea indescriptibilă și indefinibilă. Celui care nu știe și nu simte
nemijlocit ce e poezia, nu i se poate da nici o idee despre ea. Poezia e poezie. Departe, ca de
la cer la pământ, de arta retorică.”
„857. Simțul pentru poezie are foarte multe în comun cu simțul pentru misticism. Este
simțul pentru singular, personal, necunoscut, tainic, pentru ceea ce urmează să fie revelat,
pentru hazardul necesar. El reprezintă nereprezentabilul. Vede invizibilul, simte
imperceptibilul. Critica poeziei e lipsită de sens. Greu e și să decidem – deși aceasta e singura
decizie posibilă – dacă ceva e sau nu e poezie. Poetul e într-adevăr cu mințile duse – în
schimb, la el totul se petrece în lăuntrul său. El reprezintă în chipul cel mai caracteristic
subiectul și obiectul, sufletul și lumea. De aici, nemărginirea unui poem bun, veșnicia lui.
Simțul poeziei este strâns înrudit cu simțul profeției și, în genere, cu simțul religios, cu simțul
clarviziunii. Poetul ordonează, îmbină, alege, inventează – el însuși ignoră de ce tocmai astfel
și nu altminteri.”
„862. Nu doar cunoașterea în sine e cea care ne face fericiți – ci calitatea cunoașterii –
natura ei subiectivă. Cunoaștere perfectă înseamnă convingere, or aceasta e cea care ne
mulțumește și ne face fericiți. Cunoaștere neînsuflețită – cunoaștere vie.”
„863. În ce constă de fapt esența poeziei nu se poate nicidecum preciza. Este ceva
nesfârșit de complex și totuși simplu. Frumos, romantic, armonios sunt doar expresii parțiale
ale poeticului.”
„864. Animalul trăiește în animal, în văzduh. Planta este pe jumătate animal, de aceea
ea trăiește parțial în văzduh. Pământul e marea substanță nutritivă a văzduhului. Văzduhul e
un brahman. Amestecul de azot și oxigen din aer este de natură nu doar chimică, ci și pur
animală.”
„865. Pot oare miracolele să dea certitudine? Sau adevărata certitudine este această
funcție supremă a sufletului și a personalității noastre, singurul miracol real, care îl vestește pe
Dumnezeu? Orice miracol trebuie să rămână izolat în noi, nelegat de restul conștiinței, un vis.
Dar o profundă certitudine morală, o viziune dumnezeiască ar fi un miracol real și statornic.”
„866. Suntem singuri cu tot ceea ce iubim.”

HUMBOLDT
Actul instituirii spontane în limbi, prin punere laolaltă (sinteză).
P. 71. Pag. 90: citatul din Vîlcu; pag. 95: cercul limbii; p. 97: limba în timp; p. 118-
120: conceptul de timp.
Pag. 122: elefantul este numit când „cel care bea de două ori”, când „cel cu doi colți”,
când „cel înzestrat cu o mână” = sunt denumite tot atâtea concepte diferite, cu toate că
întotdeauna este avut în vedere același obiect.
Pag. 126 – tocirea metaforelor; suntem ființe înecate de cultură și tradiție; oamenii
primitivi erau mult mai sensibili (senzoriali). Pag. 138-139.

WHORF: HOPI – Limba care nu are conceptul de timp și spațiu.