SUNT ROMÂNII UN POPOR LENEȘ?!

Întrebarea din titlu, aparent banală și, într-o anumită măsură, hazardată sub raportul predicțiilor,
deschide, cu implicații serioase, calea spre o interpretare globală a destinului istoric și cultural al
poporului nostru. Pornind de la ideea lui Wilhelm von Humboldt că între forța vital-spirituală a unui
popor și limba și cultura sa există o indisolubilă interdependență, ar trebui să căutăm răspunsul la
întrebarea de mai sus în conexiunile necesare dintre psihologia, inclusiv temperamentul, idiosincraziile,
apetențele de ordin biologic și de civilizație, pe de o parte, și limba și cultura română, având ca fundal de
interpretare dezvoltarea poporului și a limbii în diacronie, cu întreaga constelație de factori modelatori ai
acestui proces. Factorii determinanți, socio-istorici, pot fi intrinseci, extrinseci sau o combinații care și-au
pus, inerent, amprenta asupra genezei și dezvoltării românilor ca națiune.
Civilizația românească este rezultatul efortului depus, în primul rând, de poporul român, dar și de
altor popoare cu care românii au intrat în contact sau care au dominat, în diverse momente istorice,
teritoriul locuit de români: romani, slavi, greci, turci… Din această perspectivă, cultura populară
românească reprezintă o sinteză de viziuni asupra lumii, de concepții și tradiții formate de-a lungul
veacurilor. Modul de construcție al satelor românești, al caselor tradiționale, paleta bogată de obiceiuri,
rituri și simboluri perpetuate, în anumite zone ale țării, până astăzi, atestă hărnicia, perseverența și
statornicia românilor, care și-au întemeiat un fond nealterabil, un nucleu simbolic complex. Dimensiunea
sacramentală, religioasă, a jucat un rol covârșitor în modelarea culturii române. Chiar în perioada
comunistă, când ambiția constructivă de civilizație și progres a elitelor de la conducerea țării a încercat să
rupă poporul de tradițiile sale, credința în Dumnezeu s-a menținut, asemenea speranței de mai bine.
Cultura populară evocă și încifrează simboluri religioase perene. Inclusiv în limbă sunt păstrate
semnificații care evocă elemente ale cultului creștin (ex. a asfinți – un verb unic pentru valențele sale
religioase). De asemenea, mediul în care s-a format poporul român a modelat atât caracterul,
temperamentul, simțămintele, cât și limba și concepțiile noastre de viață.
Poporul român și-a dovedit hărnicia și curajul în luptă în numeroase ocazii. Este adevărat că mari
perioade au fost marcate de stăpânirea altor nații, timp în care poporul a trebuit să muncească pentru alții,
iar dezvoltarea sa a avut de suferit. Însă nu presupusul fatalism mioritic sau greaua moștenire a trecutului
definesc constantele de simțire, de civilizație și de cultură ale poporului român. Aceste circumstanțe,
atenuante sau nu, rămân circumstanțe. Faptul că primele scrieri românești apar târziu este simptomul unei
anumite aprehensiuni a poporului în raport cu propriul potențial creator. Legea compensației funcționează
însă. Cultura orală este una extrem de bogată, fapt indubitabil. Pentru perioada actuală, fondul problemei
rezidă într-o stare de lehamite, de apatie, care tinde să se generalizeze din cauza faliei iscate între omul de
rând și politicianul aservit intereselor personale. După unele voci, balcanismul care se pare că ne
caracterizează, favorizat de contextul istoric, ne trage în jos. Dar care popor a reușit să atingă
perfecțiunea? Grade de civilizație sau standarde de viață ridicate, cu siguranță. Însă bogăție spirituală ca a
noastră, nu e sigur. Problema rămâne punerea în valoare, o mai bună organizare și clarificare a
concepțiilor, precum și încrederea că poporul își poate spori potențialul creator, construindu-și o
traiectorie nouă în circuitul valorilor culturale universale.