Cuprins

ADAPTAREA LA EFORT A COPIILOR ..................................................... 6

Prof. Veza Lavinia - C.S.S. Mediaș ........................................................... 6

PREGATIREA FIZICĂ ÎN TENISUL DE PERFORMANŢĂ ....................... 10

Prof. Armenean-Drăgan - Şcoala Gimnazială Nr.1 Sibiu ........................... 10

Prof.Ioan-Cornel - Şcoala Gimnazială Roşia ............................................. 10

EVALUAREA AMPLITUDINII DE MIŞCARE ............................................ 17

Cosmin Ioan Prodea - Conf. Dr., Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale

Educaţiei- Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, ................................ 17

Remus-Cristian Văidăhăzan - Asist. Drd., Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe

ale Educaţiei - Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca .......................... 17

Andreea Hatos - Studentă, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi

Kinetoterapie Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca ............................ 17

Organizarea unei activitati fízico-sportive intr-un penitenciar............. 26

García-Tardón, Bruno (Universitatea Camilo José Cela, Madrid) .............. 26

Pérez-González, Benito (Universitatea Camilo José Cela, Madrid) ........... 26

Pardo, Rodrigo (Universitatea Politécnica, Madrid) ................................... 26

Ruiz, Diana (Universitatea Camilo José Cela, Madrid) .............................. 26

Marketingul Sportiv in cautarea expertilor care sa transforme Sportul

intr-un instrument de transmitere a valorilor pozitive .......................... 30

Pérez-González, Benito (Universidad Camilo José Cela, Madrid) ............. 30

Theirs-Rodríguez, Cecilia Inés (Universidad Camilo José Cela, Madrid)... 30

1
Burillo, Pablo (Universidad Camilo José Cela, Madrid) ............................. 30

Gallo, César (Universidad Camilo José Cela, Madrid) .............................. 30

EDUCAȚIA FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ LA NIVEL LICEAL-TENDINȚE

ACTUALE ȘI DE VIITOR .......................................................................... 32

AUTOR: MAŞCA DANIEL ......................................................................... 32

BASCHETUL ÎN CADRUL ORELOR DE ANSAMBLU SPORTIV LA

CICLUL GIMNAZIAL ................................................................................ 38

GRADUL DIDACTIC I SPÎNU ELENA

SPÎNU BOGDAN ...................................................................................... 38

PREGATIREA FIZICĂ ÎN TENISUL DE PERFORMANŢĂ ....................... 43

Prof. Armenean-Şcoala de provenienţă Şcoala Gimnazială Nr.1 Sibiu...... 43

Drăgan Ioan-Cornel Şcoala Gimnazială Roşia .......................................... 43

SPORTURILE DE CONTACT ŞI URMELE LĂSATE DUPĂ

ANTRENAMENTE ŞI COMPETIŢII .......................................................... 50

Prof.drd. Achim Constantin Univ. ,,Lucian Blaga’’ din Sibiu, ...................... 50

Bioritmul şi performanţa sportivă .......................................................... 56

Prof. gr. I Leicu Gelu Mihai Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Sibiu ............... 56

DRIBLINGUL IN JOCUL DE HANDBAL .................................................. 59

prof : CULINOVSCHI DAN CORNELIU – SCOALA GIMNAZIALA ,,MIRCEA

SANTIMBREANU” BUCURESTI ............................................................... 59

DRIBLINGUL PROGRAMAREA ŞI PLANIFICAREA PREGĂTIRII FIZICE

LA ECHIPELE DE BASCHET ................................................................ 75

Prof.grad didactic I ANTON CALIN GABRIEL- CLUBUL SPORTIV SCOLAR

SIBIU ........................................................................................................ 75

2
UTILIZAREA UNOR MIJLOACE DIN GIMNASTICĂ PENTRU
ÎMBUNĂTĂŢIREA MOBILITĂŢII ŞI ÎNDEMÂNĂRII IN JOCUL DE
VOLEI A CADETELOR ............................................................................ 81

Prof.Univ.Dr. Turcu Dionisie ...................................................................... 81

Prof .Gr.II. Simtion Claudia........................................................................ 81

Rationalizarea şi individualizarea antrenamentelor de culturism în

funcţie de obiective ................................................................................. 88

Profesor: Curtean Ioan Clubul S.Ş.,, ŞOIMII’’Sibiu-Catedra de Culturism . 88

PREGĂTIREA TEHNICĂ ÎN JOCUL DE FOTBAL LA DEBUTANȚI ....... 94

Autor: Demian Adrian ................................................................................ 94

EXERCIȚIUL FIZIC ÎN BUGETUL DE TIMP LIBER AL ELEVULUI (LA

NIVEL LICEAL) ........................................................................................ 98

AUTOR:MĂRGINEANU GABRIEL ............................................................ 98

JUDO PRIN JOC MIJLOC SPECIFIC A SCADERII VARSTEI DE INITIERE

................................................................................................................ 105

Prof. Ioan Domnar,Antr. Emerit Judo – 5 Dan,Clubul Sportiv Scolar

“Soimii”Sibiu ............................................................................................ 105

Avantajele lucrului în echipă ................................................................ 108

Prof Cuciorovschi Ligia – grad didactic DEF.Catedra Atletism ................ 108

ÎMBUNĂTĂŢIREA CONTROLULUI NEUROMUSCULAR AL

MEMBRELOR SUPERIOARE ÎN GIMNASTICA ARTISTICĂ FEMININĂ,
LA NIVEL DE INIŢIERE .......................................................................... 113

Lector univ. drd. Zaharie Nicoleta - Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu ... 113

Prof. gr. did. definitivat Bugner Ioana - Grup Şcolar Construcţii Maşini,
Mârşa ...................................................................................................... 113

3
MOTIVAŢIA STUDENŢILOR DE LA UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN
CLUJ-NAPOCA DE A PRACTICA ACTIVITĂŢI FIZICE SPORTIVE ...... 120

Şef Lucrări Drd. Olănescu Mihai Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca 120

Educaţia fizică şi sportul în viziunea intelectualilor din secolul al XIX-

lea ........................................................................................................... 129

Prof.univ.dr. Dionisie Marian Turcu Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu

................................................................................................................ 129

STUDIU SI CONSIDERATII ACTUALE PRIVITOARE LA IMPORTANŢA

FUNCŢIILOR MANAGEMENTULUI ÎN CONTEXTUL PROCESELOR
SPECIFICE ORGANIZAŢIILOR SPORTIVE DE PERFORMANŢA ........ 132

Prof. Gr.I Maria Macarie Clubul Sportiv Scolar Sibiu ............................... 132

OPTIMIZAREA ŞI RAŢIONALIZAREA MIJLOACELOR DIN ATLETISM

SĂRITURA ÎN LUNGIME........................................................................ 138

Profesor Cupcea Liviu-Petru,Şcoala gimnazial nr. 25 Sibiu ..................... 138

METODE DE CERCETARE FOLOSITE:FUNDAMENTAREA ŞTIINŢIFICĂ

................................................................................................................ 138

PREGĂTIREA TEHNICĂ ÎN JOCUL DE FOTBAL LA DEBUTANŢI ..... 144

Autor: Demian Adrian .............................................................................. 144

METODE DE EVITARE ALE EFECTELOR STRESULUI ŞI EXTENUĂRII

ÎN ACTIVITĂŢILE SPORTIVE ................................................................ 149

Profesor gradul I, Niculae Ştefan,Colegiul Naţional Pedagogic “Andrei

Şaguna”, Sibiu ........................................................................................ 149

STUDIUL CINEMATIC AL STARTULUI & FINISULUI IN PROBA DE

SPRINT 100M la patinatorii vitezisti ..................................................... 153

Prof.Cristina Andrei – C.S.S.Sibiu_Patinaj viteza .................................... 153

FORMAREA SI PREGATIREA PORTARULUI DE HANDBAL .............. 159

4
Prof. David Nicolae – Grup Scolar Industrial„General Magheru” Ramnicu
Valcea ..................................................................................................... 159

ADAPTAREA BIOLOGICA A COPIILOR LA EFORTUL DE ANDURANTA

MEDIE .................................................................................................... 170

Prof. Dumitru Sapoval ŞCOLA GIMNAZIALĂ I.L CARAGIALE TULCEA. 170

DRUMUL SPRE SUCCES - DRUMUL DE LA SELECTIE LA MAREA

PERFORMANTA .................................................................................... 174

Prof. Petre Manu – Gr. I C.S.S. ,,Soimii” Sibiu ........................................ 174

5
 ADAPTAREA LA EFORT A COPIILOR
Prof. Veza Lavinia - C.S.S. Mediaș

Cuvinte cheie:
Adaptare, Pregătire polivalenta, Capacitate de efort
Adaptarea la efort a copiilor, adică felul în care răspund la stimulii de antrenament subiecţii în
curs de maturizare, este corelată cu perioada critică prin care trec. De exemplu, deseori se consideră că
sportivii foarte tineri sunt mult mai sensibili la efectele pozitive ale antrenamentului în timpul perioadelor
de creştere rapidă, adică, în preadolescenţă – adolescenţă. Referinţa s-a făcut în special la efectele
programelor regulate de antrenament asupra dezvoltării forţei musculare şi a puterii aerobe. Se pare că
este aplicabilă şi asupra efectelor dezvoltării calităţilor motrice şi a învăţării în cazul deprinderilor motrice.
Sensibilitatea subiectivă a învăţării depinde de o varietate de factori ca: vârsta, experienţa
anterioară nivelul pre-învăţării sau de pre-antrenament, forţa şi puterea aerobă, şi posibilele variaţii
genetice specifice. Deoarece marea parte a structurilor nervoase s-au apropiat de forma adultă, şi
majoritatea schemelor fundamentale de mişcare sunt bine structurate, această perioadă poate fi
considerată optimă pentru învăţarea şi consolidarea deprinderilor motrice de bază.
Aspecte metodice privind dezvoltarea calităţilor motrice
Pregătirea atleţilor reprezintă un proces de perfecţionare a deprinderilor motrice, de dezvoltare a
posibilităţilor de funcţionare şi educare a calităţilor motrice. Una din componentele indispensabile şi de
bază a antrenamentului sportiv este pregătirea fizică, care presupune:
• perfecţionarea calităţilor motrice;
• stăpânirea unei mari varietăţi de priceperi şi deprinderi;
• dezvoltarea indicilor morfologici şi funcţionali ai organismului, corespunzător ramurii de sport.
În concepţia modernă a antrenamentului sportiv asigurarea indicilor superiori de pregătire fizică a
devenit o condiţie de bază a obţinerii randamentului necesar, şi în acelaşi timp a ridicării continue a
nivelului acesteia.
Sfera complexă a pregătirii fizice, ca şi însemnătatea ei în procesul pregătirii sportivilor, au determinat
diferenţierea acestei componente în:
• pregătire multilaterală fizică;
• pregătire fizică specifică.
Pentru antrenamentul sportiv este esenţial să se menţină un echilibru optim între posibilităţile
copilului şi cerinţele de performanţă.
Subiecţii studiaţi
Am urmărit pe parcursul unui an de pregătire poliatletică un eşantion de 16 copii în vârstă de 10-14 ani
dintr-o grupă de începători ai CSS Mediaş. Prezentăm criteriile după care au fost aleşi: starea de sănătate,

6
frecvenţa la antrenamente, disciplina în timpul lucrului, motivaţia pentru mişcare, bun randament şcolar, relaţia
cu părinţii.
S-au stabilit teste iniţiale şi finale şi s-a înregistrat progresul obţinut. Finalul perioadei de iniţiere şi
promovare a evidenţiat dintre aceştia un număr de 6 sportivi cu reale perspective pentru performanțe atletice.
Dintre aceştia unul s-a evidenţiat în mod elocvent, practicând sportul de performanta la nivel național.
Nivelul de solicitare (cu mici excepţii) a fost aproximativ acelaşi în fiecare şedinţă de antrenament. Copii
au fost de vârstă apropiată (±1 an).
Efectele adaptării la efort s-au concretizat în starea de sănătate a copiilor şi în performanţele sportive.
Pregătirea multilaterală şi poliatletică au fost priorităţi pe tot parcursul anului de studiu.
Culegerea datelor şi sistematizarea exerciţiilor
S-a constatat că, în lucrul cu copii la acest nivel, studiile sunt interesante cu rezultate surprinzătoare. S-au
stabilit 4 probe reprezentative. Am ales ca perioadă de studiu un an competiţional pentru a urmări care este
evoluţia acestor copii în timp şi dacă practica poate confirma ceea ce susţine teoria domeniului.
S-au urmărit evoluţia abilităţilor motrice pe parcursul a 9 luni calendaristice, fără vreo întrerupere
programată. S-au efectuat 5 şedinţe de antrenament săptămânal a câte 2 -2 ½ ore. Controlul medical
obligatoriu s-a efectuat cel puţin de două ori în fiecare semestru. În urma acestuia am obţinut informaţii foarte
utile despre nivelul fiziologic în care ne-am încadrat. Datele somatice au fost utile pentru urmări starea de
nutriţie şi modificările ei. S-au stabilit planificări riguros încadrate în cerinţele programelor, standardelor şi
baremelor pentru copii din această categorie.
Deşi nu ne-am putut încadra în toţi parametrii de volum şi mai ales de intensitate, nivelul de efort a fost
atins în proporţie de 75 – 80%, fapt confirmat din studiul caietelor de antrenament ale fiecărui copil din grupă.
Prima testare a avut loc la cele patru probe în prima săptămână a lunii octombrie. Ultima testare a avut
loc în ultima săptămână a lunii iunie din anul şcolar 2010 – 2011.
Testările au cuprins următoarele probe:
• Alergări de viteză 50m plat cu start din picioare – 2 încercări (pentru viteza de deplasare);
• Săritura în lungime de pe loc – 2 încercări (pentru forţa explozivă a picioarelor);
• Aruncarea mingii de oină cu elan de 3 – 5 paşi – 2 încercări (pentru forţa explozivă a braţelor);
• Alergare 600m (pentru anduranţă).
Date antropometrice:
• Înălţimea (cm)
• Greutatea corporală (kg).
Factorii care constituie valoarea fizică şi teste care îi apreciază
Printr-un studiu critic în domeniul motricităţii sportive, Fleischman deosebeşte mai multe sectoare: cel al
forţei, al supleţei, ale echilibrului, al coordonării şi al anduranţei. El propune pentru măsurarea capacităţii
sau valorii fizice de bază, „ Basic fitness” nouă factori apreciaţi prin teste după cum urmează:
FACTORI DESCRIERE TEST
1. Forţa explozivă Capacitatea de a dovedii o energie mare Aruncarea mingii

7
 într-un timp foarte scurt
2. Supleţe statică Amplitudine articulară Amplitudinea îndoirii
trunchiului înainte
3.Supleţe dinamică Capacitatea de a efectua mişcări rapide Flexie – rotaţie
repetate ce implică supleţe musculară
4. Forţă statică Forţa maximă dovedită timp de o clipă Dinamometrie manuală
5. Forţă dinamică Factor ce implică acţiunea repetată a unei Tracțiune la bara fixă
forţe musculare
6. Forţa trunchiului Forţa dinamică a muşchilor trunchiului Ridicări ale picioarelor
coordonare
7. Coordonare Capacitatea de a coordona mai multe Săritura cu coarda
părţi ale corpului
8. Echilibru corporal Capacitatea de a-şi menţine echilibrul Echilibru pe o scândură
9. Anduranţă Capacitatea de a executa un efort Alergare şi marş pe 600
prelungit yarzi(550m)
Pregătirea polivalentă şi poliatletică, etape ale pregătirii, specializate în
probele de sprint
Alergările atletice se încadrează în ceea ce specialiştii numesc sporturi de prestaţie, cu tehnica
stereotipă şi competiţii în general standardizate. Acest fapt solicită sportivului dezvoltarea musculară a
aptitudinilor de forţă , viteză, rezistenţă şi a proceselor metabolice aferente efortului prestat. Probele de
sport din atletism solicită în mod deosebit acele mecanisme în general anaerobe cu o durată de 10”- 60”.
Solicitarea fiind musculară şi submusculară în efortul de antrenament sau în concurs, îl determină pe
antrenor să ştie că aceste probe se încadrează sub aspect morfologic în categoria acelor activităţi care
solicită un punctaj ridicat al masei musculare şi capacitatea de a dezvolta local această forţă în regim
mediu spre ridicat. De aceea în demersul său metabolic, antrenorul va folosi acele mijloace forţă-viteză,
dar şi mijloace care urmăresc elasticitatea şi rezistenţa execuţiei în forma monostructurată (Metweev).
Acum începe de fapt măiestria antrenorului. Daca mijloacele pot fi sesizate, mai dificila este crearea la
copilul începător, acele reflexe de adaptare la stimuli de antrenament, pentru ca în viitor, prin efectele
supracompensatei aceasta să performeze în una din probele atletice de alergare. Încărcătura si
refacerea, reluarea solicitării si durata ei devin mecanisme dirijate clar pe principiile antrenorului sportive
si aceasta necesita studiu si preocuparea din partea antrenorului, motivație si dăruire din partea
sportivului.
Încercăm să evităm aprofundarea în domeniul teoriei antrenamentului sportiv si motivăm demersul
nostru teoretic pornind de la faptul că antrenorul avizat care pornește prin activitatea de selecție în
depistarea talentului care va deveni performerul de mâine, are nevoie de o optica clară si să fie un
vizionar în sensul capacității de a anticipa unele subtilități în motricitatea si personalitatea sportivului.
Specialistul își pune câteva întrebări:
• am pregătirea teoretică si îmi permite experiența să mă orientez în performante mondiale?
• am baza materială si logistică pentru acest obiectiv?
• știu care sunt etapele si cât durează acest drum?
• voi fi puternic si entuziast si peste câțiva ani când solicitările sportivului la marea performantă vor fi
deosebite?
8
 Personalitatea puternică a antrenorului va fi unul dintre factorii decisivi în obținerea rezultatelor.
Antrenorul va încerca să ia în considerare si alte aspecte:
• am selecționat un real talent?
• cunosc bine tehnicile de motivare pentru performanta?
• am înțeles bazele antrenamentului sportive si legile fiziologice pentru a le adapta condițiilor care
apar?
• am cunoștințe pedagogice, stil de predare si doresc să mă specializez în continuare?
• mă recomandă personalitatea si echilibrul în relația cu colegii si cu sportivul?
Am considerat aceste argumente strict necesare pentru ca polivalenta sportivă poate fi privită nu doar
strict metodic mai ales în fazele incipiente ale performantei. Toți factorii menționați pot crea la un moment
dat un cadru favorabil pentru copilul talentat încât să devină performer. Polivalenţa, din punctul nostru de
vedere are un suport valid; fiind mai mult decât multilateralitatea orientată spre mai multe planuri.
Personalitatea umană cuprinde planul fizic psihic, afectiv, moral si spiritual, deci polivalenta (termen
specific chimiei) ne duce cu gândul la legăturile dintre aceste planuri. Multilateralitatea ne orientează spre
planurile dorite iar polivalenta le structurează si le leagă asigurând progresul motric. Ca si principiu
general de antrenament si învățare motrică, polivalenta este așezată în organizarea încărcăturilor de
antrenament, în rândul orientărilor generale în taxonomia generală de antrenament. Mai precis după
continuitate, progresivitatea încărcăturii si înainte de alternanta ciclică, individualizarea
încărcăturilor si a legăturii dintre încărcătura specifică şi nespecifică (Renato Mano 1992).
Polivalenţa creează echilibrul dintre aptitudinile psihomotrice şi cele coordinative, le dă valenţe
de deprinderi prin transferul în zona automatismelor. Prin armonia şi dinamica ei, polivalenţa
înlătură monotonia unor stimuli constant-aplicaţi şi contribuie la evitarea plafonării rezultatelor.

DISTRIBUTIA PROGRESULUI MEDIU PE PROBE

Grafic

9
 BIBLIOGRAFIE
• Barbu C. – “Predarea tehnicii exerciţiilor de atletism la copii şi juniori”, Ed. Atlantis Bucureşti, 1999
• Bernhard G. – “Leichtathletik der jugend. Osterreichisher Bundesverlag, Wien, 1955”
• Gârleanu, D. – “Poliatloane – pregătirea copiilor şi juniorilor”, Editura Tănăsescu, I.Sport-Turism, Bucureşti,
1981
• Gârleanu, D. – “Exerciţii şi jocuri pentru pregătirea atleţilor”, Editura Firea, V. Stadion, Bucureşti, 1972, ed. I
şi 1974 ed.II.
• Homenkov, L.S. – “În redactare atletism”, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1977
• Ionescu, B.D – “Pregătire specializată în atletism”, Editura Universităţii Transilvania, Braşov, 2007;
• Muraru, A. Ghidul antrenorului, CNFPA, Vol. I-IV, Bucureşti, 2005;
• Schmolinscky, G – “Bazele ştiinţifice ale antrenamentului sportive în atletism, vol. XII, XIII şi XIV”, CNEFS –
Centrul de cercetări pentru educaţie fizică şi sport
• Scurt, C. – “Etapele formării alergătorilor de semifond - fond”, Editura Universităţii Transilvania, Braşov,
2006;
• Stănescu, I. – “Atletism Metodica predării”, ANEFS., Bucureşti, 1993.
• Stoicescu, A. – “ABC- ul învăţătorului pentru predarea exerciţiilor fizice, ” Editura Sport – Turism, Bucureşti,
1981
• Tatu, T. şi colab. – “Teoria şi metodica atletismului – curs opţional”, Bucureşti, IEFS, 1981

PREGATIREA FIZICĂ ÎN TENISUL DE PERFORMANŢĂ

Prof. Armenean-Drăgan - Şcoala Gimnazială Nr.1 Sibiu
Prof.Ioan-Cornel - Şcoala Gimnazială Roşia
Introducere

In prezent jocul de tenis se bucură de o mare popularitate, atât pe plan naţional cât şi internaţional.
Datorită spectaculozităţii şi complexităţii acestui joc foarte multă lume este atrasă de tenis.

Alături de pregătirea tehnică, tactică şi psihologică, pregătirea fizică, care este obiectul de studiu al
acestei lucrări are o contribuţie foarte mare la obţinerea performanţei în tenis.

Conţinutul lucrării se referă la pregătirea fizică a jucătorilor de tenis la nivel de performanţă şi tratează
pregătirea acestora din punct de vedere al organizării şi desfăşurării, al metodelor folosite în pregătire şi
din punct de vedere al efortului depus de jucător în competiţiile sportive.

Literatura de specialitate fiind săracă privind pregătirea fizică a jucătorului de tenis prin acesta lucrare se
aduce o mică contribuţie şi un ajutor pentru antrenorii de tenis.

Scopul acestei lucrări este de a contribui la realizarea unei cât mai bune pregătiri fizice a jucătorilor de
tenis.

Cerinţele generale privind nivelul pregătirii fizice necesare practicării tenisului de

performanţă

Tenisul modern, spectaculos şi atletic cere din partea celor care îl practică o bună pregătire fizică
deoarece rezultatele de valoare nu pot fi realizate fără o bună pregătire fizică.

10
 Este clar că între doi jucători cu nivel egal de pregătire tehnico-tactică va câştiga cel care posedă o
pregătire fizică mai bună.

La constituirea antrenamentului este foarte important să se ţină seama particularităţile individuale ale
jucătorului.

Calea către performanţele sportive superioare în jocul de tenis cere din partea sportivului nu numai o
atitudine conştientă faţă de munca sa ci şi o permanentă iniţiativă creatoare în cadrul unei participări
active în antrenamentul de pregătire fizică.

Organizarea şi desfăşurarea procesului de pregătire fizică pentru tenisul de performanţă.

Organizarea şi desfăşurarea procesului de pregătire fizică pentru tenisul de performanţă presupune ca

pe lângă cunoaşterea particularităţilor jucătorilor să se stabilească precis nivelul pregătirii prin norme de
control, aprecierea comportării în competiţii şi să tină seama de obiectivele de perspectivă, de cele
curente, ca şi de cerinţele tenisului modem.

Pregătirea fizică a jucătorului de tenis se poate organiza cu ajutorul a 3 perioade:

-perioada pregătitoare;

-perioada competițională;

-perioada de tranziţie.

Perioada pregătitoare

Este denumită şi perioada de iama, perioadă în care se fac îndeobşte numai antrenamente, cu puţine
concursuri de sală.

Pe lângă dezvoltarea calităţilor fizice, această pregătire urmăreşte obţinerea unui nivel ridicat al
activităţilor marilor funcţiuni ale organismului, ca şi stăpânirea unui întreg bagaj de deprinderi motrice de
bază.

Pregătirea fizică cuprinde:

-pregătirea fizică generală sau multilaterală;

-pregătirea fizică specifică.

Pregătirea fizică generală sau multilaterală

11
 Pregătirea fizică generală, ca factor al pregătirii fizice a jucătorului de tenis, se realizează în funcţie de
particularităţile acestui joc.

Numai practicarea tenisului nu poate asigura pregătirea fizică generală a jucătorului.

Ea trebuie să se realizeze cu un număr mare de exerciţii nespecifice, care prin dozarea volumului oi
intensităţii lor să se apropie de specificul jocului. Folosirea exerciţiilor care se diferenţiază net de jocul de
tenis trebuie făcută în scopul fortificării organismului şi a măririi capacităţii de efort.

Pregătirea fizică generală are ca principală orientare crearea, lărgirea şi perfecţionarea premiselor ce
contribuie la naşterea formei sportive. Dintre acestea premisa principală o constituie creşterea nivelului
general al posibilităţilor funcţionale ale organismului, dezvoltarea multilaterală a calităţilor fizice (VÂRF ),
precum şi completarea fondului deprinderilor şi priceperilor motrice. In această perioadă latura principală
a pregătirii fizice o constituie pregătirea fizică genei aia. Cu toate acestea e&ie indicată utilizarea unor
exerciţii specifice jocului de tenis, dar într-un volum limitat şi în special sub o formă puţin modificată
(alergări pe distanţe superioare celor din timpul jocului, efectuarea de exerciţii cu racheta îngreuiată etc.).
Cert este ca reproducerea frecventă în această perioadă a acţiunilor de concurs, fără a avea la bază o
bună pregătire fizică generală n-ar face decât să limiteze posibilitatea atingerii în cadrul următoarei
perioade a unui nivel superior al măiestriei sporite.

Tendinţa generală a dinamicii pregătirii fizice în prima etapă se caracterizează prin mărirea treptată a
volumului şi intensităţii cu accent pe creşterea volumului. Intensitatea totală a pregătirii creşte doar atât
cât să nu stânjenească mărirea volumului general al pregătirii, până în preajma începutului următoarei
etape de antrenament. O astfel de dinamica a eforturilor în cadrul pregătirii fizice este justificată în prima
etapă, deoarece creşterea accelerată a intensităţii generale ar echivala cu forţarea antrenamentului, ceea
ce deşi nu exclude uneori o creştere rapidă a nivelului de pregătire, nu poate garanta în perspectiva
viitoare o formă sportivă stabilă. Aceasta depinde în primul rând de volumul pregătirii fizice şi de durata
perioadei pe parcursul căreia se execută pregătirea respectivă.

In acesta primă perioadă a pregătirii fizice trebuie să avem grijă să nu denaturăm tendința generală de
creştere treptată a efortului. Gradarea pregătirii fizice a jucătorului de tenis din punct de vedere al
volumului şi intensităţii efortului trebuie concepută în funcţie de nivelul de antrenament al jucătorului şi de
durata totală a perioadei de pregătire.

Pregătirea fizică specifică

Este indicat ca pregătirea fizică specifică să se efectueze pe fondul unei bune pregătiri generale.
Pregătirea fizică specifică asigură o îmbinare unitară a calităţilor fizice, aeorinderilor motrice specifice a
dezvoltării morfofuncţionale, cu aplicarea tehnicii şi tacticii în timpul jocului.

12
 Pregătirea fizică specifică urmăreşte atât adaptarea activităţilor marilor funcţiuni şi dezvoltarea
calităţilor fizice la cerinţele concrete de desfăşurare a jocului, cât şi lărgirea bagajului de deprinderi care
să favorizeze trnsfcrul pozitiv al deprinderilor tehnice. Cu cât jucătorii sunt mai avansaţi cu atât ponderea
pregătirii fizice speciale va creşte iar mijloacele folosite vor fi mai specializate.

Astfel se recomandă ca durata exercițiilor să nu depăşească 4-6 secunde, adică atât cit durează în
general disputarea unui punct iar numărul repetărilor să fie cuprins între 5-8, corespunzând numărului
punctelor dintr-un ghem, cu pauza de 30-60 secunde.

In scopul diferenţierii gradate a pregătirii fizice specifice faţă de cea generală se tocmi liste în care
fiecare exerciţiu se notează cu un coeficient de apropiere de c de la 0,1 la 0,9. Astfel exerciţiile cele mai
apropiate de specificul jocului, cum rotarul, jocul contra 2 adversari, jocul cu un adversar care joacă pe
jumătate D, jocul cu mai multe mingi, etc., pot fi considerate cu grad de apropiere de 0,9. ţiile cu racheta
îngreunată dar fără minge au un grad de apropiere de 0,5-0,6 5 cu haltere, săriturile şi altele cu 0,1 -0,2.

Pregătirea fizică specială a jucătorului de tenis la sfârşitul perioadei viitoare trebuie astfel concepută
încât să asigure instalarea nemijlocită a formei ve.

Dacă prin pregătirea fizică generală se creau, şi .se îmbunătăţeau premisele ei mentale, acum aceste
premise trebuie dezvoltate şi reunite într-un singur tot. Toate laturile conţinutului pregătirii fizice urmăresc
dezvoltarea la un nivel cât alt al calităţilor fizice (VÂRF), cât şi însuşirea şi perfecţionarea prin intermediul
ilor motrice a deprinderilor şi priceperilor tehnice şi tactice.

Oricât de însemnată ar fi pregătirea fizică generală, la sfârşitul perioadei pregătitoare greutatea ei se

reduce iar greutatea specifică a pregătirii fizice speciale corespunzător, trecându-se treptat la creşterea
proporţiei exerciţiilor cu grad de apropiere.

Înaintea încheierii perioadei pregătitoare, pregătirea fizică specifică se realizează se măsură în cadrul
concursurilor cu caracter de antrenament şi verificare. Eforturile de antrenament dinaintea perioadei
competiţionale continuă să a, dar nu la toţi parametrii. Se măreşte în primul rând intensitatea absolută a
pilor de pregătire specială şi de concurs. Pe măsura creşterii intensităţii volumul general al eforturilor se
stabilizează la început, apoi începe să se reducă. Aceasta se explică în primul rând prin necesitatea de a
crea condiţiile pentru creşterea substanţială tnsitâţii, factor primordial al dezvoltării gradului de pregătire
fizică a jucătorului de. Doar reducând volumul general al eforturilor şi mărind corespunzător intensitatea
putem transforma rezultatele lucrului anterior (bineînțeles dacă acest este destul de mare), într-o creştere
substanţială a nivelului de pregătire fizică a jucătorului de tenis.

Gradul de scădere al volumului depinde în acest caz de mărirea lui în etapa precedentă. Scăderea se
produce la început pe seama exerciţiilor de pregătire fizică generală. Pe acest fond continuă să crească

13
volumul exerciţiilor de pregătire fizică specială. Apoi se stabilizează şi se reduce parţial şi acesta
componentă a volumului general al eforturilor.

Dacă imediat după perioada pregătitoare urmează unul din cele mai importante concursuri, atunci în
partea de încheiere a perioadei pregătitoare se urmăreşte să se creeze un ritm al eforturilor şi odihnei şi
să se modeleze în aşa fel condiţiile concrete ale jocului de tenis încât m preajma acestuia sportivul să
ajungă din punct de vedere fizic la cea mai înaltă capacitate de lucru.

Apreciereagradului de pregătire fizică a jucătorului de tenis pe parcursul perioadei pregătitoare se

poate efectua prin norme de control sau prin însuşi rezultatul sportiv realizat la sfârşitul acestei perioade,
în condiţiile unei pregătiri tehnico-tactice corespunzătoare.

Perioada competiţională

Dacă în perioada pregătitoare se urmăreşte o dezvoltare cât mai înaltă a pregătirii fizice în perioada
competiţională se pune problema menţinerii acestei pregătiri, urmând a fi fructificată prin performanţe
sportive maxime.

Pe fondul unei stabilizări relative a procesului de pregătire fizică are loc continuarea perfecţionării
tuturor acelor calităţi, deprinderi şi priceperi care să garanteze performanţa.

Unele componente ale pregătirii fizice pot fi modificate în această perioadă, în raport cu necesitatea
adaptării la condiţiile specifice ale concursurilor ce urmează dar nu simt recomandate restructurări
radicale pentru că pot duce la pierderea formei sportive, excluzând prin aceasta posibilitatea participării cu
succes la turnee.

Organizarea pregătirii fizice a tenismanului de performanţă în această perioadă se caracterizează prin

următoarea orientare: pregătirea fizică capătă caracterul unei pregătiri ficționale nemijlocite, în vederea
eforturilor maxime de concurs şi urmăreşte atingerea unui grad maxim de pregătire fizică specială,
menţinerea lui la acest nivel şi sprijinirea nivelului de pregătire fizică generală atins. Prin urmare conţinutul
antrenamentelor suferă modificări notabile, chiar dacă se mai păstrează o parte din temele de pregătire
din perioada anterioară. De exemplu alergările pe distanţe lungi se reduc sensibil făcând loc celor de
sprint. In această perioadă intensitatea antren ament^ui de pregătire fizică se reduce dar niciodată nu se
renunţă complet la el. Cu toate acestea cel mai important mijloc şi cea mai eficientă metodă de construire
a întregii pregătiri devin exerciţiile integrale de concurs, care se executa sistematic, în condiţiile reale ale
jocului de tenis.

Fondul fiziologic şi emoţional deosebit creat de împrejurări şi de întrecerea înseşi intensifică influenţa
exerciţiilor fizice şi contribuie la manifestarea superioară a posibilităţilor funcţionale ale organismului, pe
seama rezervelor care sunt greu, iar uneori chiar imposibil de mobilizat în condiţiile antrenamentelor

14
obişnuite de fiecare zi. Rolul concursurilor este de neînlocuit ca factor de perfecţionare şi educare a
rezistenţei specifice. De aceea după ce s-a obţinut o pregătire fizică corespunzătoare atât generală cât şi
specifică concursurile devin mijlocul şi metoda de frunte pentru continuarea perfecţionării.

Este necesar ca această perioadă sa conţină câteva meciuri cu caracter de pregătire - verificare,
meciuri utile pentru apropierea, acomodarea cu concursurile de bază, mai importante.

Deoarece în cadrul turneelor jucătorul de tenis este nevoit să joace un număr mare de meciuri în
intervale de timp relativ scurte, organismul este supus unor solicitări deosebite. Un asemenea regim de
eforturi necesită o pregătire fizică foarte bine pusă la punct deoarece jucătorul este nevoit să evolueze pe
fondul refacerii incomplete a posibilităţilor funcţionale.

In cadrul unor turnee succesive, cu toată intensitatea ridicată a eforturilor ce le este proprie nu se
reuşeşte să se creeze întotdeauna stimuli destul de puternici de creştere a nivelului general de pregătire
fizică. Cadrul acestor perioade nu este suficient de larg pentru extinderea volumului general al eforturilor,
ceea ce dacă durata perioadei competiționai este mai mare duce la scăderea prin readaptare a capacităţii
de lucru iar apoi la înrăutăţirea rezultatelor, dacă nu se iau măsuri de prevenire printr-un program de
pregătire fizică corespunzător duratei şi numărului maxim de meciuri posibile. Am spus numărului maxim
de meciuri posibile deoarece în cazul turneelor " eliminatorii numărul meciurilor unui jucător depinde de
numărul de victorii.

Perioada de tranziţie

Perioada de tranziţie pentru jucătorul de tenis este ca un fel de vacanţă. In această perioadă se
asigură în primul rând odihna activă, cu scopul de a preveni trecerea efectului cumulativ al
antrenamentului în supraantrenament. Cu toate acestea perioada de tranziţie uu coincide cu întreruperea
procesului de pregătire fizică; în cadrul ei trebuie create condiţii pentru menţinerea unui anumit nivel de
pregătire fizică, garantânu-se astfel continuitatea dintre sfârşitul perioadei competiţionaie şi începutul
perioadei de pregătire.

Conţinutul principal al activităţii în această perioadă îl constitue pregătirea fizică desfăşurată în regimul
odihnei active.

In această perioadă jucătorului de tenis trebuie să i se ofere posibilitatea să-şi aleagă conţinutul lecţiilor, al
activităţii, în aşa fel ca totul să-i facă plăcere. Este indicată practicarea altor sporturi, cum ar fi: fotbalul,
voleiul, handbalul, baschetul, etc, deoarece contribuie la dezvoltarea pe o arie mai largă a calităţilor şi
deprinderilor motrice, având totodată şi un caracter recreativ.

Pe măsura refacerii posibilităţilor funcţionale şi de adaptare a organismului jucătorului de tenis această

perioadă se transformă în perioada pregătitoare următorului ciclu de pregătire fizică.

15
 In locul perioadei de refacere complete se introduce uneori o fază relativ scurtă de refacere. Aşa se
întâmplă cel mai des atunci când jucătorului nu i s-a prescris o pregătire fizică corespunzătoare şi a
participat la puţine concursuri. In acest caz după perioada competiţională urmează a doua perioadă de
pregătire, apoi a doua competiţională şi abia după aceea perioada de tranziţie.

Metode folosite în pregătirea fizică a jucătorului de tenis.

Metodele de pregătire fizică în tenis sunt formele în care se execută practic mijloacele în vederea
pregătirii şi perfecţionării jucătorilor.

Pentru realizarea unei pregătiri fizice corespunzătoare tenisului de performantă se apelează la

următoarele metode de antrenament:

-metoda antrenamentului în circuit;

-metoda antrenamentului cu intervale;

-metoda antrenamentului cu îngreuiere;

-metoda antrenamentului cu intensitate variabilă;

-metoda antrenamentului cu repetări.

Aceste metode îşi aduc contribuţia în obţinerea unor rezultate de valoare. Este interesant de menţionat
că echipa S.U.A. pentru Cupa Davis în zilele premergătoare Challenge Roundului din 1971 după fiecare
antrenament de pregătire tehnico-tactică efectua o suită de exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor fizice
după metoda antrenamentului în circuit şi a cciui cu intervale.

Concluzii şi propuneri

Modelul campionului reclamă modelul antrenamentului, care îşi bazează eficienţa pe programarea
subtilă a valorilor sale şi pe includerea lor în secvenţele mărunte ale lecţiilor zilnice şi în ciclurile
săptămânale ale planificării curente şi de perspectivă.

Nu se poate stabili conţinutul pregătirii înainte sau indiferent de obiective, iar între componentele
antrenamentului există o strânsă legătură.

Dezvoltarea calităţilor motrice şi perfecţionarea marilor funcţiuni ale organismului sunt aspecte esenţiale
ale realizării obiecrivelac procesului de pregătire fizică. înfăptuirea lor în mod eficient reprezintă un proces
dificil şi complex, necesitând punerea în contact direct a jucătorului cu un sistem logic de operaţii şi acţiuni
care stau la baza realizării unui nivel cât mai ridicat al valorii indicilor morfofuncţionali şi ai calităţilor
motrice.

16
 Intre conţinutul pregătirii şi cerinţele impuse prin regulamentul de participare la co cursuri trebuie să
existe o strictă concordanţă. Pentru a face faţă acestor cerinţe este necesar ca în cadrul pregătirii să se
ajungă treptat la condiţiile de solicitare identice şi cahiar superioare celor pretinse de concurs.

Optimizarea procesului de pregătire fizică impune cunoaşterea temeinică a posibilităţilor şi

particularităţilor jucătorilor, condiţie de bază pentru realizarea unei eficiente maxime în procesul de
pregătire. In funcţie de aceste particularităţi se slecţionează exerciţiile, se stabilesc proporţiile efortului, se
hotărăsc accentuările pe anumite laturi ale pregătirii, se realizează tratarea individualizată a sportivului în
sensul conţinutului pregătim şi al metodelor de lucru utilizate, al stabilirii obiectivelor de performanţă, se
grefează fondul de bază al pregătirii fizice, menit să valorifice la maximum posibilităţile jucătorilor.

Bibliografie

 HEINER GILLMEISTER – The Inner Game of Tennis, 1998

 HOWARD BRODY – Tennis Science for Tennis Players, 2001
 KREISSE CHUCK – Total Tennis training, 1988
 KREISSE CHUCK – Coaching Tennis, 2002
 LUD DUROSKA – Tennis for Beginners, 2003
 PANCHO GONZALES – Tennis, 2000
 RENE LACOSTE – Plaisir du Tennis, 1997
 RICHARD SCHONBORN – Practique du Tennis, Traduit de l’allemond par Jean Rodolphe
Amsler, Paris, 1988
 ROETERT PAUL, JACK GRAPPEL – World Class Tennis Technique, 2002
 STAN SMITH – Winning Doubles, 2002
 WALTER FOGER SMASH – Osterreichs Aufstieg Zur Tennisgrossmacht, 1998
 WARDLAW PAUL – Pressure Tennis, 2001
 WILLIAMS SCOTT – Serious Tennis, 2000

EVALUAREA AMPLITUDINII DE MIŞCARE

Cosmin Ioan Prodea - Conf. Dr., Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei-
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca,
Remus-Cristian Văidăhăzan - Asist. Drd., Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei -
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Andreea Hatos - Studentă, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi Kinetoterapie
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

Cuvinte cheie: kinetoterapie, evaluare articulară, amplitudine de mişcare, umăr, genunchi, mână.
În teoria domeniului nostru sunt acceptate ca model pentru componentele locomoţiei umane
următoarele componente de bază: sistemul muscular (reprezentat de musculatură scheletică), sistemul

17
nervos (care trimite comenzi către cel precedent) şi sistemul osteoarticular, cu rol de susţinere, care
încadrează în anumite limite şi direcţii mişcarea iniţiată şi realizată de celelalte două sisteme.
Anatomia articulaţiilor
Deşi tema lucrării este legată de mişcarea produsă în cadrul articulaţiei, respectiv metodele de
evaluare a acesteia, considerăm că este necesar a fi prezentate, de la început, unele aspecte anatomice
şi funcţionale legate de componentele articulare. În sens larg, aceste componente sunt: osul, cartilajul,
ligamentul,tendonul, bursă sinovială, muşchiul, receptorul senzitiv şi neuronal. La realizarea locomoţiei,
însă, participă şi alte sisteme şi structuri a căror funcţionalitate are o influenţă pozitivă sau negativă
asupra efortului (de exemplu sistemele respirator şi cardiovascular).
În cadrul corpului uman există trei categorii de articulaţii: fibroase, cartilaginoase şi sinoviale.
Deoarece primele două tipuri nu permit aproape deloc mişcarea, interesul se focalizează pe cele sinoviale
(care se mai numesc diartroze). Acestea la rândul lor sunt de mai multe feluri:
- articulaţii cu un grad de libertate, cum ar fi articulaţia genunchiului, carpului, tarsului, cotului,
atlanto-axis (ultimele două mai sunt numite şi „balamale” deoarece permit doar flexiei şi extensie);
- articulaţii cu două grade de libertate, de exemplu articulaţiile selare (articulaţia
carpometacarpiană a policelui);
- articulaţii cu trei grade de libertate (enartroze), unul din capete este convex iar celălalt este
concav (şoldul, umărul); acestea permit toate tipurile de mişcări.
Un aspect caracteristic diartrozelor îl constituie prezenţa cartilajului hialin, ca înveliş pentru
suprafeţele articulare. Acesta este un material vasco-elastic, cu rol de amortizare a mişcărilor pentru os,
foarte rezistent la factori agresivi. Cartilajul nu prezintă circulaţie şi inervaţie proprie, deci lezarea lui nu
este dureroasă, în schimb nu se poate regenera precum osul. „Hrănirea” cartilajului se face prin imbibiţie
cu apă provenită din lichidul sinovial care, dacă nu este absorbită complet va rămâne în interiorul
articulaţiei (Zamora & Ciocoi-Pop, 2006).
Capsula articulară – o altă componentă a articulaţiei este un ţesut conjunctiv fibros, întinzându-se
în continuarea periostului şi formând o cavitate care acoperă capetele osoase, ligamentele şi toate
celelalte structuri. În unele locuri, capsula formează unele goluri, sub formă de pungi sinoviale (sinoviala
este membrana care căptuşeşte interiorul capsulei). Asemeni capsulei, sinoviala are vascularizaţie şi
inervaţie bogată şi asigură formarea lichidului sinovial care îndeplineşte cu succes rolul de lubrifiant, fiind
de asemenea nutritivă pentru cartilaj (Sbenghe, 2002).
Tendoanele şi ligamentele sunt structuri conjunctive rezistente şi totodată elemente de legătură
între două structuri articulare. Diferenţele între tendon şi ligament sunt legate de orientarea fibrelor de
colagen, ca urmare a funcţiei pe care o au şi anume: tendonul este parte terminală a muşchiului, realizând
inserţia acestuia pe os şi rezistă la tracţiunile în ax dar se deformează la forţele de forfecare sau de
compresie, iar ligamentul leagă două oase între ele şi are rolul de a stabiliza articulaţia deci este mai
rezistent şi nu se deformează forţelor de frecare, tracţiune sau compresiune. Sunt alcătuiţi din fibre
colagenice şi de elastină (precum şi celule care sintetizează şi secretă proteinele de acest fel) şi
18
proteoglicani. Aceştia din urmă sunt substanţe produse de celule, având proprietatea de a reţine apa în
ţesuturi şi pot influenţa mişcarea în cadrul articulaţiilor prin gelul format în urma combinării lor cu apa.
Acest gel are capacitatea de a-şi modifica vâscozitatea în funcţie de activitatea fizică; în repaus prelungit,
vâscozitatea creşte datorită scăderii acidului hialuronic şi odată cu ea creşte şi rezistanta intraarticulară la
mişcare, fiind nevoie de câteva exerciţii „de încălzire” pt ca mişcarea să poată fi realizată cu maximă
amplitudine (Sbenghe, 2005).
Evaluarea
Înainte de începerea oricărui program de tratament/recuperare bazat pe mişcare, evaluarea
reprezintă prima preocupare pe care kinetoterapeutul trebuie să o aibă, în vederea cunoaşterii problemei
cu care se confruntă, a întocmirii unui protocol de intervenţie şi a obţinerii unor rezultate bune la final. Pe
lângă examenul clinic general, care presupune obţinerea informaţiilor legate de starea generală de
sănătate a pacientului, de antecedente familale, dispoziţia acestuia, etc., evaluarea aparatului neuro-mio-
artro-kinetic joacă un rol esenţial.
Componentele acestei evaluări sunt (Sbenghe, 2002):
- măsurarea, care este procesul de determinare a valorii unei mărimi, prin intermediul unor
instrumente sau aparate de măsură;
- testarea, sau supunerea cuiva unei probe determinate, ce implică îndeplinirea unei sarcini cu un
scop precis, în vederea înregistrării reuşitei sau a eşecului;
- bilanţ, caracterizat prin strângerea rezultatelor obţinute în urma unei activităţi de investigare.
Aşadar, evaluarea în cadrul kinetoterapiei poate fi interpretată ca fiind constatarea unui diagnostic
prin judecarea după anumite criterii a rezultatelor obţinute în urma măsurării.
Amplitudinea de mişcare
Cunoaşterea amplitudinilor de mişcare articulară este foarte importantă, atât în cazul pacienţilor,
în cadrul programului de kinetoterapie, cât şi a persoanelor sănătoase, în procesul creării diferitelor
obiecte (de exemplu aparate pentru fitness). În acest sens, au fost realizate multiple studii, de către diferiţi
autori asupra populaţiei sănătoase de ambele sexe, pentru determinarea unor valori normale ale
amplitudinilor maxime de mişcare. Însă, particularităţile subiecţilor (vârsta, nivelul de pregătire fizică,
constituţie, etc.) nu permit standardizarea acestor valori, de aceea este necesară precizarea valorilor
admise de specialist la fiecare evaluare. Totodată este important de subliniat faptul că realizarea
diferitelor mişcări cotidiene nu foloseşte, decât în puţine cazuri, amplitudinile maxime ale articulaţiilor, iar
mişcările se execută în preajma poziţiei de repaus, care se mai numeşte „sector util de mobilitate”. Există
diferenţe, din punct de vedere funcţional, între mişcarea produsă în cadrul acestui sector şi în afara lui
(valoarea acesteia scade pe măsura îndepărtării). Rocher, citat de Sbenghe în 1987 atribuie un anumit
coeficient tuturor sectoarelor de mobilitate, celor mai semnificative articulaţii, după cum urmează:

19
Tabel 1 – Coeficienţii sectoarelor de mobilitate articulară
Articulaţia Mişcarea Sectorul de mişcare Coeficientul
0-90° 0,4
- flexie 90-130° 0,2
130-170° 0,1
0-45° 0,3
- abducţie 45-90° 0,2
Umăr 90-180° 0,1

- rotaţie internă,
rotaţie externă, 0,1
Indiferent de sector
retropulsie

0-20° 0,4
20-80° 0,6
- flexie
80-100° 0,9
>100° 0,4
Cot şi antebraţ 0-30° 0,4
- supinaţie
30-90° 0,2
0-30° 0,4
- pronaţie 30-60° 0,2
60-90° 0,1

0-30° 0,7
- flexie 30-75° 0,4
>75° 0,2
0-30° 0,9
Pumn - extensie 30-80° 0,5
>80° 0,1

-abducţie,
Indiferent de sector 0,2
adducţie

0-45 0,6
- flexie 45-90 0,4
90-150 0,1
0-15° 0,6
- abducţie 15-30° 0,4
Şold 30-60° 0,1

0-30° 0,3
- rotaţie externă
30-80° 0,1

- adducţie,
extensie, 0,2
Indiferent de sector
rotaţie internă

0-45° 0,9
Genunchi - flexie 45-90° 0,7
90-160° 0,4

20
 - flexie dorsală 0-20° 2
20-40° 0,5
Gleznă
0-20° 2
- flexie plantară
20-70° 0,2

Cunoscând aceste date, putem calcula coeficientul funcţional de mobilitate prin înmulţirea valorii
sectorului de mobilitate, obţinută prin testare, cu respectivul coeficient. De exemplu, flexia unui cot din
poziţia zero este de 15°; coeficientul funcţional se va calcula în felul următor: 15x0,4=6.
De asemenea, este important de precizat sistemul de apreciere al gradului de mobilitate,
deoarece nu există o standardizare precisă în această privinţă. Astfel, cel mai des folosit este sistemul 0-
180°, în care poziţia zero este cea neutră, cu corpul în ortostatism, de la ea pornind toate mişcările până
la valoarea de 180°.
Metode de evaluare
Măsurarea amplitudinii unei mişcări, pe toate direcţiile acesteia poartă numele de bilanţ articular şi
urmăreşte, în principal, depistarea limitei maxime a mişcării şi determinarea unghiului articular. Acesta
trebuie să fie foarte precis pentru alcătuirea unui program de kinetoterapie (nu se admit erori mai mari de
5-6°).
În practică se folosesc mai multe metode pentru aprecierea amplitudinii maxime, acestea putând
fi:
- indirecte – măsurătorile centimetrice, electrogoniometria, electroînclinometria, înregistrări video
2D şi 3D;
- directe –goniometria şi înclinometria manuală.
Măsurătorile centimetrice constau în măsurarea distanţei proiecţiei pe sol a unui segment osos,
distanţe care corespund unor unghiuri articulare. Pentru această măsurare se folosesc tabele de
conversie care cuprind date recoltate în urma unor studii. De exemplu, măsurarea distanţei dintre sol şi
vârfurile degetelor în realizarea unei flexii a trunchiului indică gradul de mobilitate al coloanei lombare.
Electrogoniometria şi electroînclinometria folosesc aparate numite electrogoniometre şi
electroînclinometre (variante mai noi ale clasicelor goniometre şi înclinometre care urmează a fi
prezentate în cadrul metodelor directe). Acestea măsoară unghiurile articulare dar în plus pot furniza
informaţii precise şi despre tensiunea muscuclara din timpul efectuării mişcărilor. Sunt conectate la un
computer care permite stocarea datelor şi vizualizarea acestora în cele mai bune condiţii.
Înregistrările video 2D şi 3D măsoară amplitudinea prin intermediul unei camere video digitale
(2D) sau mai multe (3D). Segmentele osoase se vor distinge datorită unor semne luminoase şi astfel va
putea fi vizualizată poziţia acestora unele faţă de altele, în funcţie de un reper extern, pe măsura ce se
mişcă.

21
 Fig. 1 – Măsurarea cu înclinometrul

Goniometria este o metodă de măsurare a amplitudinii de mişcare cu ajutorului instrumentului

numit goniometru. Acesta este alcătuit din două braţe (unul fix şi altul mobil, întâlnite într-un punct fix care
reprezintă axul goniometrului) şi un raportor cu valorile 0-180° pentru citirea datelor. Goniometrele sunt de
mai multe tipuri, având modele şi mărimi adaptate articulaţiilor de măsurat (de exemplu, există goniometre
special concepute pentru măsurarea articulaţiilor interfalangiene şi mai nou, pentru determinarea
unghiului de înclinare a bazinului, a articulaţiilor genunchiului în deficienţe precum genu valgum şi genu
varum). Pentru ca această metodă să se desfăşoare cu succes, specialistul trebuie să ţină cont de
următoarele aspecte:
- pacientul trebuie să se afle într-o poziţie comodă şi relaxată, să fie înştiinţat de manevrele care
urmează, iar segmentul de examinat se va afla într-o poziţie preferenţială şi nu trebuie să fie acoperit de
haine;
- kinetoterapeutul va sta de asemenea într-o poziţie relaxantă;
- axul goniometrului, respectiv raportorul acestuia se vor plasa în planul mişcării, întotdeauna pe
partea laterală a articulaţiei (cu câteva excepţii, cum ar fi măsurarea supinaţiei);
- braţele instrumentului se vor afla în paralel cu axele longitudinale ale segmentelor participante la
articulaţie; braţul fix va fi plasat pe segmentul de referinţă iar cel mobil pe segmentul deplasabil, însoţindu-
l în timpul mişcării;
- goniometrul nu trebuie să fie presat pe segmente, pentru a nu influenţa mişcarea;
- mobilizările făcute pot fi active sau pasive dar trebuie menţionat faptul că amplitudinea unei
mişcări pasive este, în general, mai mare decât a celei active;
- înregistrarea se va face în diverse sisteme de tabele şi se vor grupa mişcările opuse (flexia-
extensia, abducţia-adducţia, rotaţia internă-rotaţia externă, etc)
- interpretarea amplitudiilor articulaţiilor unui membru se va face în comparaţie cu valorile obţinute
la membrul opus.
Înclinometria este o variantă a goniometriei, care foloseşte tot un instrument mecanic –
înclinometrul, pentru a măsura gradul de înclinaţie în raport cu linia de gravitaţie. Acesta este alcătuit
dintr-o bază care va fi aplicată pe suprafaţa articulaţiei (care este prevăzută cu un mecanism de reglare a
distanţei între două puncte pentru articulaţii de diverse mărimi), iar deasupra prezintă un cadran pentru
citire; acesta are o scală gradată fie din 2 în 2°, fie din 1 în 1° şi un ac având rolul de a indica verticala
indiferent de poziţia înclinometrului. Comparativ cu goniometria, această metodă este mai simplă

22
deoarece nu necesită un anumit aliniament al componentelor articulare, mai rapidă şi în acelaşi timp
precisă.
Alte metode de măsurare ar putea fi şi evaluarea prin apreciere vizuală sau „firul cu plumb”.
Pentru prima metodă se trasează un unghi drept imaginar care să fie cuprins în articulaţie şi apoi
bisectoarea sa. Astfel, se va înregistra unghiul dintre această bisectoare şi una din laturi. De exemplu,
pentru măsurarea flexiei în articulaţia coxofemurală, se aşează pacientul în decubit dorsal (poziţia zero),
se imaginează cele două segmente componente ale unghiului de 90° (unul este reprezentat de membrele
inferioare ale subiectului, celălalt reprezintă perpendiculara pe articulaţie) şi se notează valoarea
aproximativă la care ajunge membrul inferior testat.
Firul cu plumb se foloseşte pentru un număr restrâns de articulaţii şi mişcări întrucât această
metodă este destinată aprecierii verticalităţii. Este foarte potrivit pentru verificarea coloanei vertebrale şi a
unor eventuale deviaţii (cifoza, lordoza, scolioza, cifolordoza, etc.)
Indiferent cât sunt de obiective metodele de măsurare, acestea nu pot înlocui experienţa
specialistului în ceea ce priveşte amplitudinea completă, apariţia durerii la o anumită valoare a unghiului şi
astfel, este indicată asocierea mai multor metode, la care se adăugă comunicarea verbală cu pacientul şi
feed-back-ul primit de la acesta.
Evaluarea umărului, genunchiului şi a mâinii
Câteva exemple semnificative pentru testarea cu ajutorul goniometrului considerăm că ar fi
articulaţia umărului, a genunchiului şi a mâinii.
Umărul, constituit din trei articulaţii adevărate (scapulohumerala, acromioclaviculara,
sternocostoclaviculara) şi două false (scapulotoracica şi bursa seroasă subacromiodeltoidiană), permite
toate mişcările (abducţia, adducţia, flexia, extensia, rotaţia internă şi cea externă, circumducţia). Poziţia
zero pentru umăr va fi cu membrul superior lângă trunchi, palma în supinaţie. Din această poziţie:
- abducţia şi adducţia se vor măsură din ortostatism sau şezând, braţul fix al goniometrului se
fixează pe trunchi (mai exact linia axială posterioară), iar cel mobil pe faţa posterioară a braţului (linia
medială), cu precizarea că adducţia spre linia mediala a corpului se poate face cu braţul fie în flexie, fie în
extensie;
- flexia şi extensia se pot executa de la 0 până la 180°, până când braţul ajunge pe verticală lângă
ureche. Poziţiile indicate sunt clinostatism, şezând, decubit dorsal (pentru flexie), decubit ventral (pentru
extensie).
Braţul fix al instrumentului se va fixa pe trunchi (linia medio-axială) iar cel mobil pe faţa laterală a
braţului, până la olecran;

23
 Fig. 2 – Măsurarea cu goniometrul
- rotaţia internă şi cea externă se realizează din decubit dorsal la marginea mesei, braţul se
sprijină pe masă, fiind abdus la 90°, cotul în afara mesei flexat tot la 90°, palma se găseşte în poziţie
neutră; braţul fix al goniometrului va fi paralel cu podeaua, fixat pe olecran, iar cel mobil pe faţa
posterioară a antebraţului; mişcările de rotaţie se vor face în jurul axului vertical;
-circumducţia este o mişcarea complexă, care le cuprinde pe toate celelalte amintite mai sus.
Genunchiul, alcătuit din trei articulaţii (femuro-tibiala, femuro-rotuliană şi tibio-peronieră
superioară care participa şi la mişcările gleznei) deţine un singur grad de libertate şi permite mişcarea de
flexie-extensie, asociate cu unele mişcări de rotaţie internă (flexie) şi externă (extensie).
- flexia se măsoară de regulă din poziţia şezând, cu genunchiul în afara sprijinului; goniometrul se
aşează în lateral cu braţul fix pe coapsă şi cel mobil pe gambă;
- extensia se ia în considerare numai atunci când există un deficit de extensie sau hiperextensie;
- rotaţiile pot fi observate în timpul flexiei când se depăşeşte valoarea de 70° sau în timpul
extensiei dar, împreună cu alte câteva mişcări de lateralitate şi “de sertar”(alunecări patologice antero-
posterioare ale tibiei faţă de condilii femurali), nu se testează în mod obişnuit.
Mâna este compusă dintr-un număr mai mare de articulaţii, ca urmare mişcările foarte variate
care pot fi executate (capacitatea de a se modela pe obiecte de forme diferite, opoziţia policelui care este
specifică fiinţei umane). Distingem astfel patru articulaţii carpometacarpiene, trei intermetacarpiene, cinci
metacarpofalangiene şi nouă interfalangiene proximale şi distale. Pentru măsurare se poate folosi un
goniometru special, sau alte modalităţi, în funcţie de caz.
- primele patru articulaţii enumerate permit numai mişcări de alunecare (de exemplu formarea
căuşului mâinii) care nu pot fi măsurate, ci doar observate;
- de asemenea, nici articulaţiile intermetacarpiene nu pot fi măsurate, mai mult chiar nici
observate deoarece mişcarea este aproape inexistentă;
- pentru articulaţiile metacarpofalangiene, mişcările sunt:

 Flexia şi extensia se vor măsura din poziţia zero cu pumnul şi degetele întinse.
Goniometrul va fi plasat, pentru flexie, pe faţa dorsală a mâinii - braţul fix şi pe
fata dorsală a falangei – braţul mobil, iar pentru extensie se va poziţiona la fel, pe
24
 partea palmară. Pentru măsurare se mai poate folosi o riglă care va măsura
distanta de la vârful degetului şi pliul de la nivelul pumnului (pentru flexie) sau
planul orizontal al palmei (extensie);

 Lateralitatea degetelor (abducţia şi adducţia faţă de linia medială care

corespunde falangei III se va face cu degetele întinse, prin măsurarea distanţei în
centimetri dintre vârfurile a două degete apropiate;

 Circumducţia se face prin combinarea mişcărilor de flexie-extensie şi lateralitate.

- în articulaţiile interfalangiene poate fi vorba doar de flexie-extensie în ax transversal; măsurarea
flexiei se face cu goniometrul, la fel ca în cazul articulaţiilor metacarpofalangiene sau se poate
măsura distanţa de la vârful unghiei la baza degetului; extensia în mod normal nu poate fi
efectuată peste poziţia zero, decât la unele persoane pentru interfalangienele distale.
- pentru articulaţia policelui:
Articulaţia trapezoidometacarpiană:

 Abdductia-adducţia se măsoară prin poziţionarea goniometrului cu braţul fix de-a

lungul indexului iar cel mobil pe direcţia abducţiei policelui;

 Flexia-extensia sau apropierea respectiv îndepărtarea policelui de baza ultimelor

degete. Flexia se va înregistra prin măsurarea distanţei dintre articulaţia
metacarpofalangiană şi baza ultimului deget. Extensia se poate măsura cu
goniometrul poziţionat ca în cazul abducţiei;
Articulaţia metacarpofalangiana

 Flexia în această articulaţie o continuă pe cea din articulaţia

trapezoidometacarpiană şi se măsoară prin poziţionarea braţului fix de-a lungul
metacarpianului, iar cel mobil va urma axul primei falange. Extensia nu se poate
produce.
Bibliografie
1. Codrun, M. (2009). Kinantropometrie. Bucureşti: CD Press.
2. Evaluarea amplitudinii de miscare, articol accesat in 26 aprilie 2013, de la adresa
http://www.scritube.com/medicina/Evaluarea-amplitudinii-de-misc31993.php;
3. Goniometru.jpg. (26 aprilie 2013). Preluat de pe http://www.ciclism.ro/2013/01/cum-se-regleaza-inaltimea-
seii/goniometer-usage/;
4. Înclinometru.jpg. (26 aprilie 2013). Preluat de pe http://www.atm2000.es/ficha_articulo.php?id_articulo=51;
5. Sbenghe, T. (1987). Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare. Bucureşti: Editura medicală;
6. Sbenghe, T. (2002). Kinesiologie ştiinţa mişcării. Bucureşti: Editura medicală;

25
 Organizarea unei activitati fízico-sportive intr-un penitenciar
García-Tardón, Bruno (Universitatea Camilo José Cela, Madrid)
Pérez-González, Benito (Universitatea Camilo José Cela, Madrid)
Pardo, Rodrigo (Universitatea Politécnica, Madrid)
Ruiz, Diana (Universitatea Camilo José Cela, Madrid)

INTRODUCERE

Articolul 25.2 din Constitutia spaniola stabileste ca si obiective fundamentale ale pedepselor
privative de libertate reintegrarea si reeducarea sociala a condamnatilor. Pentru a atinge acest obiectiv
centrele penitenciare planifica si organizeaza numeroase activitati. Aceste activitati fac parte din
tratamentul penitenciar si sunt conduse la nivel local de catre Subdirectia de Tratament si la nivel central
de catre Subdirectia Generala de Tratament si Organizare Penitenciara, depinzand de Secretariatul
General al Penitenciarelor (SGIP) subordonat la randul sau Ministerului de Interne (RD 400/2012)

Tratamentul penitenciar asa cum este definit in Legea Organica Generala a Penitenciarelor
(LOGP) este “ansamblul de activitati direct destinate reintegrarii si reeducarii sociale a condamnatilor”
(LOGP, 1978, art. 59) una dintre principalele noutati ale RD 190/1996 (fata de cel anterior din 1981) fiind
extinderea ofertei de activitati educative, formative, socioculturale, sportive si a mijloacelor de ajutor care
se programeaza cu scopul ca perioada de sedere in inchisoare sa favorizeze reducerea carentelor
detectate intr-o cat mai mare masura.

Concret, acest studiu se refera la descrierea unei activitati sportive (scoala de fotbal) desfasurata
intr.-un penitenciar, analizand aspectele pe care s-a bazat planificarea si executarea acestei activitati.

CADRUL METODOLOGIC

Activitatea aleasa pentru realizarea studiului a fost scoala de fotbal pe care Fundatia Real Madrid
(FRM) o realizeaza intr-un penitenciar si anume grupul care se antreneaza in zilele de vineri intre orele
9.30 - 12.45, Aceasta activitate este reglementata de catre un acord semnat si reinnoit anual intre SGIP si
FRM. Aceasta activitate este doar una dintre activitatile existente in penitenciarul respectiv.

Prezentul studiu de cercetare a necesitat prezenta cercetatorului principal timp de treisprezece

sesiuni in scoala de fotbal, sesiuni care s-au desfasurat in perioada octombrie 2010- ianuarie 2011.
Numarul sesiunilor la care a luat parte cercetatorul s-a ales in urma unei atente consultari a literaturii de
specialitate si a observarii realitatii care urma sa fie cercetate, factori considerati esentiali de catre
Quintana (2006) in faza preliminara.

Au fost folosite ca instrumente de colectare a datelor observatia, notele de teren si interviurile cu

toate acele persoane a caror pozitie implica o responsabilitate directa sau indirecta in activitatea studiata:

26
Departamentul de Formare a SGIP, Biroul Directorului General si Biroul Adjunctului centrului,
departamentul sportiv, responsabilul de activitati sportive si antrenorul activitatii.

Interviurile au fost planificate tinand cont de cele utilizate de Castillo (2004) dupa ce au fost facute
ajustarile necesare la obiectul de studiu al prezentei lucrari. Toate interviurile au fost inregistrate cu
excepia celor realízate cu directorul penitenciarului si cu antrenorul care au optat pentru raspunsul in
scris.

Datele obtinute in urma interviurilor si din foile de observatie au fost analizate prin intermediul unui
proces deductiv-inductiv intrebarile chestionarelor fiind impartite in acest mod specific. In acest scop s-a
folosit programul informatic QSR X-Sight 2.0 cu datele transcrise in prealabil. Toate informatille obtinute si
ulterior coroborate cu legislatia in vigoare au permis analiza in profunditate atat a acestei activitatii
concrete intr-un penitenciar precum si a importantei activitatilor sportive in acest context deosebit.

Si nu in ultimul rand, trebuie mentionat faptul ca pentru desfasurarea acestei activitati de

cercetare a fost nevoie de un permis din partea SGIP, permis care a fost emis cu indeplinirea a trei
conditii: dorinta participarii internilor si a membrilor echipei tehnice, confidentialitatea in colectarea si
publicarea datelor si inmanarea unei copii a rezultatelor la finalizarea studiului, precedat de solicitarea
unui permis aditional pentru publicarea rezultatelor studiului.

REZULTATE

Responsabilitatea principala cu privire la executarea activitatii revenea antrenorului, licentiat in

Stiintele Activitatii Fizice si Sportive nivelul III fotbal, fiind asistat de catre ordonante, asa cum el insusi
explica:

“De regula, la antrenamente participa unul sau doi asistenti supravegheati de catre mine (…)
sunt ordonante care ne ajuta sa pregatim materialele.” (chestionar deschis)

Cu toate acestea, cele două figuri cele mai importante în planificarea și dezvoltarea activităților
sportive ale centrului sunt coordonatorul de sport și tehnicianul de activități specifice (TMAE), de
asemenea, numit "instructor sportiv".

“In cadrul departamentului de tratament de asemenea (…) se afla coodonatorul sportiv si monitorul sportiv
(….) monitorul sportiv fiind cel care se ocupa de echipa inscrisa in federatie precum si de toate activitatile
pe care le elaboreaza el insusi anual” (Subdirectia de Tratament, interviu)

Functiile coordonatorului sportiv sunt, din spusele sale “coordonarea sportiva a intregului penitenciar,
atat a activitatilor realizate la centrul sportiv cat si a celor realízate in module “(Coordonator sportiv,
interviu)

27
 La intrebarea referitoare la sarcinile concrete pe care le are in scoala de fotbal coordonatorul a
raspuns:

“Contactul direct cu monitorii de la Real Madrid pentru a le inlesni accesul si selectionarea internilor care
participa la activitate” “(Coordonator sportiv, interviu)

In ce priveste functiile TMAE, s-a observat ca intre ele nu era inclusa nici una relationata cu scoala de
fotbal. Mai mult decat atat, vinerea (ziua pe care se concentreaza prezentul studiu de cercetare) e,
impreuna cu sambata, ziua sa de odihna, nefiind asadar prezent in centru. De altfel, in interviul pe care l-
a sustinut a preferat sa nu raspunda la nici o intrebare referitoare la aceasta activitate deoarece nu are
nici o sarcina in legatura cu aceasta. Si totusi, in acest context a fost intrebat despre sarcinile sale
concrete obtinandu-se urmatorul raspuns: “sarcinile noastre, expuse in Conveniul Unic, sunt realizarea
activitatilor sportive, recreative si culturale”. (TMAE, interviu) desi intr-un moment ulterior fiind intrebat din
nou despre activitatile pe care le supervizeaza a concretizat: “In principiu eu trebuie sa supervizez totul.
Adica, programarea in care se stabilesc toate activitatile sportive si recreative ale centrului, atat interne
cat si externe e facuta de mine. “ (TMAE, interviu)

De asemenea, a fost consultat in legatura cu activitatile pe care le executa direct:: “Eu sunt omul
bun la toate. Adica, apar acolo unde e nevoie. Supervizez totul. Exista o carenta in echipa de fotbal sala?
Atunci merg la fotbal sala. Ne lipseste personal la sala de forta? Atunci supervizez sala de forta. La volei
nu e nimeni? Sunt la volei ajutand si coordonand tot ce am programat” (TMAE, interviu)

Functia sa este direct subordonata Subdirectiei de Tratament asa cum a explicat el insusi:

“Noi suntem incadrati in Subdirectia de Tratament. In principiu acesta e sectorul nostru de activitate. Cum
eu sunt singurul cu studii de specialitate dar nu e suficient, mai sunt si alte persoane care ajuta.” (TMAE,
interviu)

În plus, în toate sesiunile figureaza unul sau mai mulți ofițeri de supraveghere care au sarcina de
a aduna internii din module si de a-i aduce la terenul de fotbal din centru.

Niciuna din persoanele direct responsabile de aceasta activitate (sau oricare alta activitate
sportiva programata in centru) nu aveau titlul de licentiat (sau echivalent) in Stiintele Activitatii Fizice si
Sportive.

Departamentul de Formare a SGIP a insistat asupra acetui detalui:

“Ideal ar fi sa avem cel putin cate un tehnician licentiat in Stiintele Activitatii Fizice si Sportive in
fiecare penitenciar.” (Directia de Formare a SGIP, interviu)

DISCUTIE SI CONCLUZII

28
 Primul fapt care atrage atentia este acela ca intre functiile tehnicianului, figura principala in
departamentul sportiv al centrului (si cu studii de specialitate in acest sector), nu figureaza nici o sarcina
legata de scoala de fotbal. Nici intre functiile sale reglementate in partea III din Conveniul Unic nu exista
nici una relationata direct cu scoala de fotbal. Cu toate acestea intre “activitatile sportive de reintegrare a
internilor din centrele de detentie” (III, Conveniul Unic pentru personalul din Administratia Centrala de
Stat, anexa II) s-ar putea introduce o functie specifica legata de scoala de fotbal cu scopul ca o persoana
calificata sa se poate implica direct intr-o masura mai mare.

S-a observat o anume contradictie in sarcinile acestui specialist. Contrar cursurilor de formare
sportiva a caror obiectiv, stabilit de Directia Generala, era formarea personalului pentru a putea “organiza
si coordona activitati fizico-recreative in centrul unde isi desfasuara activitatea” (Secretariatul General
pentru Probleme ale Penitenciarelor,1991), nu este aceasta functia reala a specialistului in centrul unde s-
a desfasuat actualul studiul, rolul acestuia fiind redus in practica, la realizarea unei programari anuale si
executarea acelor activitati de care nu se responsabilizeaza alte persoane, in principiu asistentii sportivi
mai sus mentionati. Functia sa depinde direct de Subdirectia de Tratament Penitenciar si nu figureaza ca
avand in sobordonare nici un fel de personal cu exceptia asistentilor sportivi mentionati.

Drept urmare, singura persoana care mentine o comunicare cu efecte practice cu Fundatia Real
Madrid este coordonatorul sportiv. De fapt acesta este o figura nou inclusa in organigrama de catre
legislatia in vigoare –LOGP si Regulamentul Penitenciar.

De altfel, s-a verificat si in interviul cu coordonatorul sportiv ca tehnicianul TMAE nu ii este

subordonat. De acea se poate afirma ca departamentul sportiv, spre deosebire de restul sistemului
penitenciar, nu are o organigrama ierarhizata.

In acest sens, in ciuda implicarii si a activitatii realízate de catre coodonator, ar fi indicat ca TMAE, única
persoana cu pregatire de specialitate, sa aiba o mai mare raspundere si implicare in toate programele
fizico-sportive ale centrului, independent de relatia ierarhica cu coordonatorul.

Pe de alta parte, rezulta necesara prezenta unui numar mai mare de specialisti in activitati fizice si
sportive in penitenciare, asa cum s-a constatat in urma interviurilor deoarece multe activitati depind de
asistenti sportivi si desi acest lucru nu afecteaza calitatea activitatilor, asa cum s-a afirmat de catre
Subdirectia Generala, ar fi interesant sa fie inclus in organigrama si mentionat in legislatie figura unui
licentiat in Stintele Activitatii Fizice si Sportive. Diversi autori s-au pronuntat in acest sens si in literatura de
specialitate. (Arribas, 2001; Castillo; 2004; Ríos, M., 2004).

Restul responsabilitatilor care au fost observate in timpul studiului se ajusteaza scrupulos celor
stabilite de legislatia in vigoare (LOGP si Regulamentul Penitenciarelor) desi ar trebui subliniat si faptul ca
in Centrul General Administrativ “responsabil de supervizarea si gestionarea tuturor penitenciarelor”

29
(Martos i García, 2005, p. 566) ar trebui sa se stabileasca un departament special dedicat organizarii
activitatilor sportive in penitenciare. Acest lucru este esential daca intr- adevar se urmareste promovarea
sportului ca o modalitate de atingere a obiectivului mentionat in articolul 25.2 din Constitutia spaniola.

Bibliografía

Arribas, H., Mantecón, L., Rodríguez, R. y Sánchez, I. (2001). Exclusión social y actividad física: propuestas de
intervención educativa a través de contenidos sociomotrices, en dos contextos diferentes. En Latiesa, M.;
Martos, P. y Paniza, JL. (eds.) Deporte y cambio social en el siglo XXI (pp. 367-382). Madrid: Esteban Sanz.

Castillo, J. (2004). Deporte y reinserción penitenciaria. Madrid: Consejo Superior de Deportes.

Constitución Española. Publicada en BOE nº 311.1 de 29 de diciembre de 1978.

Ley Orgánica 1/1979, de 26 de septiembre, General Penitenciaria.

Martos i García, D. (2005). Elssignificats de làctivitat física al poliesportiud’una presó: una etnografía. Tesis doctoral.
Universidad de Valencia.

Real Decreto 191/1996, de 9 de febrero, por el que se aprueba el Reglamento Penitenciario.

Real Decreto 400/2012, de 17 de febrero, por el que se desarrolla la estructura orgánica básica del Ministerio del
Interior.

Resolución de 3 de noviembre de 2009, de la Dirección General de Trabajo, por la que se registra y publica el III
Convenio colectivo único. Publicada en BOE 273 de 12 de noviembre de 2009.

Ríos, M. (2004). La educación física en los establecimientos penitenciarios de Cataluña. Tándem, 15, 69-82.

Marketingul Sportiv in cautarea expertilor care sa transforme Sportul intr-un

instrument de transmitere a valorilor pozitive

Pérez-González, Benito (Universidad Camilo José Cela, Madrid)

Theirs-Rodríguez, Cecilia Inés (Universidad Camilo José Cela, Madrid)
Burillo, Pablo (Universidad Camilo José Cela, Madrid)
Gallo, César (Universidad Camilo José Cela, Madrid)

Cuvinte cheie: marketing sportiv, valori, educatie, calificare profesionala, istoria sportului.

Sportul este o specie de unguent magic cu nenumarate aplicatii. Este un instrument in serviciul
indivizilor liberi pentru a educa, pentru a inveseli, pentru a insanatosi si pentru a trezi senzati tari, care in
cazul meu si al altor multor persoane se transforma intr-o extraordinara expensiune vitala cu puterea de
a-ti intari autoindependenta si autocontrolul si care in egala masura sensibilizeaza perceptiile fizice si
psihice, ceea ce Mihaly Csikszentmihalyi (2008) numea intalnirea cu starea de plutire -flow- fapt
demonstrat stiintific de catre fiziologi si psihologi in numeroase publicatii de specialitate.

30
 Dar ceea ce nu toata lumea intelege, si este responsabilitatea celor ce lucram in domeniu sa
transmitem, este faptul ca sportul nu va fi niciodata un instrument eficace decat in mainile specialistilor si
cu atat mai putin atunci cand raii vor profita de forta inexorabila a sportului pentru a crea si provoca raul in
jurul sau. Este fundamentala crearea unei politici de comunicare si marketing a sportuluicare sa transmita
opiniei publice importanta calificarii profesionale a diversilor specialisti care lucreaza in multitudinea de
ramuri ale sportului.

In primul caz, intelegand ca sportul este multidisciplinar si de aceea deschis exercitiului

profesionistilor din diverse sfere, este de o importanta majora fixarea unor limite pentru fiecare pentru ca
practica sportiva sa fie o sursa de placere si nu de vatamare, pentru a fi utila si nu o sursa de probleme
fizice datorate inadaptarii exercitiului la caractesticile personale ale individului, sa fie un transmitator al
valorilor pozitive si nu motiv de infruntari si ura, in fond, sportul sa fie acel mit despre care se vorbeste ca
ar fi, marele trasmitator de valori pozitive-ceea ce este un mare adevar cu conditia sa fie in mainile
potrivite. (Pérez González, 2008,2010)

Marketingul sportiv devine necesar pentru a trasmite societatii nevoia de a cere ca activitatea
fizico-sportiva sa se afle in maini califícate. Nevoia societatii civile este, sau ar trebui sa fie, anticamera
legii. Comunitatea Europeana a publicat diverse directive despre importanta activitatii sportive, dar
suntem noi, cetatenii, cei care cu faptele noastre, cu exigenta noastra fata de o atentie specializata,
putem face ca sportul sa fie o garantie de bunastare si sanatate.

In al doilea caz, acela al utilizarii sportului in scopuri nebenefice, istoria ne pastreaza numeroase
exemple pentru ca sa invatam din ele.

In contrast cu utilizarea perversa a sportului de catre sistemele totalitariste si care nu s-au dat
inapoi de la folosirea sanatatii tinerilor celor mai dotati cu scopul de a se folosi politic de succesele lor
sportive sau prin manipularea unor mari evenimente sportive pentru a distrage atentia de la sinistrele lor
practici, avem exemplul cotidian al milioanelor de sportivi, emotia marilor campionate care reusesc sa
starneasca interesul nenumaratelor persoane precum si exemplele care vor onora mereu sportul si
sportivii ca acela al lui Lutz Long1, extraordinarul atlet neamt care nu a sovait nici un moment in a-si
demonstra spiritul sportiv in fata rivalului sau afro-american Jesse Owens la Jocurile Olimpice din Berlin
din 1936 cand Hitler i-a folosit pe ambii cu scopul de a demonstra superioritatea germana in fata intregii
lumi.

Lutz Long si Jesse Owens la Jocurile

Olimpice din Berlin 1936

Hitler si-a demonstrat dispretul in fata victoriei atletului afro-american Jesse Owens, dezaproband gestul
marelui atlet german Lutz Long, care a afirmat in fata atletului american ca putea castiga proba la saritura

31
in lungime fara nevoia de a-si ajusta saritura la tabla. Owens care avea doua nule si era pe punctul de-a fi
eliminat din finala termina realizand ultima saritura de calificare fara sa riste. In finala, americanul a
castigat cu un record mundial de 8,06 m; terminand pe al doilea loc., Germanul si-a salutat colegul
campion si chiar s-a fotografiat cu el netinand cont de regimul nazist. Long, a primti medalia Pierre de
Coubertin cu titlu posmortem, murind pe front in cel de-al Doilea Razboi Mondial, lucru care cu siguranta
nu s-ar fi intamplat daca ar fi fost considerat spre gloria germana.
Utilizarea sportului in scopuri perverse de catre unii a dus la o conceptie negativa a lui de catre
anumiti ganditori ca ceva negativ per se, fara deosebire. Perelman (2008) si Jean Marie Brohm (2006) de
exemplu, considera ca sportul e ceva ce indeparteaza intotdeauna oamenii de la adevarata sa conditie.
Nu pot fi de acord cu ei, dar inteleg ca istoria insasi le-a oferit cateva motive, care din fericire au fost
infirmate de mii de ori, inclusiv intr-o maniera eroica ca si in cazul mai sus comentat.

Maratonul din Boston din 2013 va ramane un nou exemplu al extraodinarei forte a sportului, a
binelui si a raului pe care acesta il poate genera, ca doua fete ale aceleiasi monede si ca o demonstratie
clara a faptului ca cei buni au responsabilitatea de-a face ca intodeauna sportul sa fie utilizat in scopuri
pozitive. Maratonul din Boston ne-a demonstrat ca cei care vor sa ne raneasca si nu ne respecta
individualitatea si libertatea vor produce un mare ecou al faptelor lor la avenimentele sportive dar in egala
masura ne raman lectiile pozitive ca de exemplu extraordinara reactie a tuturor sportivilor si publicului
prezenti acolo sau condamnarea unanima a organizatorilor altor maratoane ca de exemplu Maratonul
Rock’n’Roll din Madrid 2013 care s-a organizat la doar 2 zile dupa tragicul eveniment precum si
exemplul milioanelor de alergatori care am iesit sa alergam pe strazi si in competitii pentru a demonstra
salbaticilor ca nu ne e teama, ca nu vor reusi sa ne schimbe obiceiurile prin teroare, ca noi continuam sa
fim liberi.

Brohm, J.-M., & Perelman, M. (2006). Le football, une peste émotionnelle. Paris: Folio Actuel.

Csikszentmihalyi, M. (2008). Fluir (flow). Barcelona: Kairós.

Perelman, M. (2008). Le sport barvare. Paris: Michalon.

Pérez González, B. (2008). El licenciado en Ciencias de la Actividad Física y del Deporte y la Promoción
Deportiva. [Artículo de opinión]. Deporte y Gestión de Madrid. La revista del Círculo de Gestores,
21(septiembre-octubre), 44.

Pérez González, B. (2010). El fútbol, ¿Una peste emocional o una oportunidad para el desarrollo
social?¿Puede el gestor deportivo beneficiarse de este fenómeno imparable? Journal of Sport
and Health Research, 2(3), 197-200.

EDUCAȚIA FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ LA NIVEL LICEAL-

TENDINȚE ACTUALE ȘI DE VIITOR
AUTOR: MAŞCA DANIEL
Termeni cheie:
Văzând latura biologică a fiinţei umane, şi cum aceasta este baza naturală a societăţii şi a
spiritului, este firesc ca educaţiei fizice să i se acorde o atenţie specială încă de la naşterea copilului, şi
32
apoi pe tot traseul vieţii. Referindu-ne în mod expres la copilărie, educaţiei fizice îi revine sarcina de a
asigura condiţiile necesare care să permită maturizarea la timp a organelor interne, a funcţiilor naturale şi
dezvoltarea în condiţii optime a personalităţii. Odată cu evoluţia societăţii, cu complicarea şi dezvoltarea
solicitărilor fizice, ca şi cu apariţia unor factori nocivi, pentru o dezvoltare fizică normală şi chiar pentru
sănătate, educaţia fizică în interacţiune cu celelalte ramuri ale educaţiei a cuprins în câmpul ei educativ-
formativ noi probleme, cum ar fi cele care ţin de educaţia igienico-sanitară, educaţie sexuală, corectarea
unor deficienţe fizico-somatice. De fapt trăim într-o lume cu predispoziţii spre sedentarism şi
suprasolicitare nervoasă, în care menţinerea sănătăţii şi cultivarea calităților fizice a devenit o problemă
majoră de interes naţional şi chiar educaţional.

Educaţia fizică şi sportul au reprezentat întotdeauna activităţi sociale cu un real caracter biologic,
ambele contribuind la ameliorarea însuşirilor fizice ale omului şi prin aceasta, la creşterea calităţii şi
duratei vieţii. Dintotdeauna, exerciţiile fizice efectuate sistematic, organizat au stimulat fenomenul de
creştere şi dezvoltare a organismului la vârsta copilăriei şi adolescenţei, au contribuit la menţinerea în
parametri optimi a sistemului biometric uman aflat în etapa maturităţii.

Celor care au implicaţii directe sau indirecte în conceperea, organizarea şi conducerea educaţiei
fizice în şcoală le revine greaua misiune de a restructura şi a forma altora o concepţie „sănătoasă” cu
privire la rolul şi importanţa mişcării în obţinerea armoniei psiho-fizice a individului ca entitate umană, dar
şi ca parte a entităţii sociale. Problema nu trebuie şi nu poate fi „atacată” numai în plan teoretic;
rezolvarea acesteia trebuie să îmbine în proporţii optime acţiunea asupra conştientizării cetăţenilor cu cea
a asigurării condiţiilor măcar „decente”, pe care le reclamă desfăşurarea acestei activităţi de practicare a
exerciţiilor fizice, mai ales că ea este „percepută” ca unul din mijloacele cele mai eficace şi atractive în
organizarea timpului liber a celor care au un adevărat „cult” pentru mişcare. Se spune că nivelul de
civilizaţie al unei ţări depinde de cantitatea de săpun consumat şi de „cantitatea” de mişcare efectuată pe
„cap” de locuitor.

Activitatea independentă de practicare a exerciţiilor fizice ar trebui să facă parte din activitățile
cotidiene ale fiecăruia dintre noi, să fie un mijloc permanent care „umple” eficient şi plăcut timpul nostru
liber. Bineînţeles, nu vom face greşeala de a considera mişcarea drept panaceu universal valabil, ştiut
fiind faptul că există cazuri patologice care impun interdicţii în acest sens. Ipoteza emisă, îi „vizează” pe
cei care sunt apţi pentru depunerea efortului fizic şi psihic solicitat în efectuarea diferitelor tipuri de
mişcări.

Obiectivele cercetării
Obiectivul principal al cercetării se constituie în descoperirea dorinţelor, în rândul elevilor din ciclul
liceal, cu privire la practicarea exerciţiilor fizice, în viitor.

Un alt obiectiv al cercetării îl reprezintă analiza tendinţelor de practicare a activităţii fizice,

bazându-ne pe opţiunile înregistrate de elevii din ciclul liceal, deoarece aceștia dovedesc maturitate,
33
recepticitate, responsabilitate pentru propria lor pregătire, acestea fiind motivate de interesele, motivațiile,
înclinațiile, aspirațiile lor.

Materiale şi metode
Pentru culegerea (recoltarea) datelor:

 ancheta (pe bază de chestionar);

 metoda observaţiei.

Prelucrarea şi analizarea datelor:

 metoda statistico-matematică;

 întabelarea;

 metoda grafică.

Subiecţi
Prezentul studiu s-a aplicat pe un număr de 240 elevii din clasele IX – XII de la Colegiul Naţional
“Samuel von Brukenthal”, Sibiu ,în perioada 2009-2010.

-60 elevi cls.IX –fete-34

-băieți-26
-60 elevi cls.X-fete-37
-băieți- 23
-60 elevi cls. XI-fete-33
-băieți-27
-60 elevi cls.XII-fete-31
-băieți-29.
Vârsta celor chestionați este cuprinsă intre 15-18 ani.
Rezultate:
Din cele 12 întrebări folosite în chestionar exemplific următoarele trei întrebări care sunt cele mai
elocvente:
1). De cat timp liber dispuneti, in medie, pe zi pentru practicarea exercițiilor fizice?

TABEL 1

a) nu dispun N Z U D
b) sub o ora Rla 3 3 2 2
c) 1 – 2 ore Rlb 6 6 21 22
d) 2 – 3 ore Rlc 13 15 19 20
e) 3 – 4 ore Rld 18 20 11 10
f) peste 4 ore Rle 15 12 6 5
Tabel IV Rlf 5 4 1 1

34
2). Sub ce forma a-ți dori să practicati exercitiile fizice in viitor ? TABEL 2

a)gimnastica de inviorare N Z U D
b)gimnastica de intretinere RIIa 2 4 3 3
c)jogging,alergare RIIb 2 3 5 5
d)turism,excrsii,drumetii,plimbari RIIc 8 9 10 10
e)jocuri de miscare distractive RIId 6 7 6 6
f)gimnastica,aerobica,dans RIIe 10 9 8 7
RIIf 8 11 9 7
g)jocuri sportive
RIIg 8 7 7 7
h)natatie RIIh 1 2 3 3
i)tenis de masa, de camp, badminton RIIi 5 6 4 4
j)sporturi martiene RIIj 3 1 2 0
k)lucru in sala de forta RIIk 2 0 1 4
l)sport de performanta RIIl 4 1 2 4
m)sah RIIm 1 O 1 0

3).Cat de importante sunt exercițiile fizice pentru tine?

TABEL 3
a)foarte importanta
N Z U D
b)importanta
c)ar trebui sai acord mai multa atentie RIIIa 26 24 22 23
d)deloc importanta RIIIb 18 22 24 21
RlIIc 14 12 13 14
RIIId 2 2 1 2
Legenda:

N-clasa a IX-a
Z-clasa a X-a
U-clasa a XI-a
D-clasa a XII-a
R la = varianta de răspuns "a" la întrebarea I
RVg = varianta de răspuns "g" la întrebarea V

OPŢIUNEA ELEVILOR PENTRU PRACTICAREA ÎN VIITOR A ANUMITOR SPORTURI

BĂIEŢI
TO
Nr. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl.
Disciplina TA
crt. IX IX IX X X X XI XI XI XII XII XII
L
1. Atletism 1 1 0 2 0 1 0 0 0 0 0 1 6
2. Fotbal 5 5 4 2 3 2 1 2 1 2 0 1 28
3. Basket 2 1 2 3 1 1 0 1 2 2 0 1 16
4. Karate 2 1 1 1 0 0 1 1 2 1 0 0 10
5. Gimnastică 1 5 3 1 0 0 0 0 0 0 0 0 10
6. Înot 6 2 2 3 0 3 0 0 0 1 1 0 18
7. Ski 3 6 0 3 0 1 0 0 1 0 0 0 14
8. Box 2 0 0 2 1 0 0 0 0 0 0 0 5
9. Judo 1 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 2
10. Tenis câmp 1 0 1 0 0 2 2 0 1 1 1 0 9
11. Cros 0 1 0 1 2 0 0 0 2 0 0 0 6

35
 12. Culturism 0 0 1 0 1 0 2 0 3 2 1 1 11
17+
13. Volei 2 3 2 3 1 1 1 1 0 0 1 2
14. Handbal 1 0 2 0 2 0 3 0 2 1 0 1 12
15. Paraşutism 0 1 0 1 0 1 0 0 2 0 1 0 6
16. Patinaj 0 0 0 0 0 1 0 0 0 1 0 0 2
17. Badmiton 2 1 1 2 0 1 0 3 0 1 0 1 12
18. Alpinism 3 2 1 2 3 1 1 2 2 1 0 2 20
19. Tenis masă 1 2 1 2 1 3 3 1 1 2 0 0 17
20. Snowboard 2 3 1 2 2 1 1 2 2 2 1 0 19
Automobilis
21. 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1
m

OPŢIUNEA ELEVILOR PENTRU PRACTICAREA ÎN VIITOR A ANUMITOR SPORTURI

FETE
TO
Nr. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl.
Disciplina TA
crt. IX IX IX X X X XI XI XI XII XII XII
L
1. Gimnastică 4 3 5 5 0 0 2 0 0 0 0 0 19
2. Patinaj 4 3 1 2 0 0 0 2 1 0 0 0 13
3. Tenis 1 2 0 0 0 4 1 0 5 1 1 1 16
4. Karate 1 1 2 0 0 0 2 0 0 1 1 1 9
5. Baschet 2 2 1 3 1 4 6 2 1 1 1 0 24
6. Înot 0 2 2 4 2 3 3 2 3 1 1 0 25
7. Volei 2 1 1 2 2 1 1 2 2 2 1 1 18
8. Balet 0 0 2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 2
9. Ski 1 1 2 1 1 1 1 2 2 1 1 1 15
10. Atletism 0 0 0 1 0 1 1 1 0 0 1 0 5
11. Handbal 1 2 1 0 2 0 2 1 1 2 0 0 12
12. Paraşutism 0 0 1 0 0 0 0 2 0 0 0 0 2
Gimnastică,
13. 1 2 0 2 1 0 1 2 5 2 2 9 27
Aerobic
Dans
14. 1 2 1 0 2 1 0 1 1 2 0 1 12
modern
15. Jogging 1 1 2 1 2 1 0 2 4 6 5 4 29
16. Badmiton 0 1 0 2 1 0 2 1 1 1 1 1 11
17. Cros 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1

Discuţii
În ceea ce priveşte structura şi ponderea activităţilor fizice dorite în viitor, se poate remarca o
gamă largă de activităţi fizice practicate de elevii de liceu.
Sexul subiecţilor determină şi el unele diferenţieri semnificative în privinţa locului activităţii fizice,
sexul feminin situându-se constant pe locul II (cu mai mici excepţii la plimbări).

Ocupaţia subiecţilor determină diferenţieri semnificative în privinţa structurării timpului liber şi a

locului pe care-l ocupă practicarea exerciţiilor fizice în acest context. De asemenea, o influenţă puternică
o manifestă şi condiţiile materiale sau geografice şi tradiţia din zonă.

Răspunsurile confirmă opinii favorabile practicării educaţiei fizice, recunoaşterea acţiunilor

benefice asupra stării de sănătate şi randamentului intelectual, acceptate în proporţii evident majore.
36
 Exerciţiile fizice sunt practicate cu regularitate în special de elevi, studenţi şi intelectuali şi mai
puţin de către celelalte categorii socio-profesionale.

Practicarea exerciţiilor fizice în timpul liber este influenţată de starea materială a familiei precum şi
de starea sănătăţii .

Majoritatea preferinţelor persoanelor investigate se îndreaptă spre activităţi de tipul: gimnastică

aerobică şi de întreţinere, tenis de câmp, jogging, înot, volei, karate, ciclism etc.

Lipsa de timp este considerată de majoritatea femeilor ca fiind o dificultate majoră care determină
imposibilitatea practicării exerciţiilor fizice.

Printre factorii conştientizaţi de către subiecţi ca dificultăţi în practicarea sportului se înscriu: lipsa
voinţei, a unor condiţii materiale, oboseala după orele de muncă, greutăţi financiare, lipsa de educaţie
sportivă, sănătatea precară.

Considerăm însă că a face sport este în primul rând o problemă de voinţă, de educaţie şi
mentalitate. Depăşirea unor dificultăţi dintre cele amintite mai sus nu determină automat o atitudine
pozitivă faţă de practicarea sportului cu regularitate.

Concluzii
Se poate aprecia, în baza studiului constatativ efectuat, că practicarea exerciţiilor fizice în viitor
face parte din preocupările, dacă nu zilnice, măcar săptămânale, ale populaţiei aflată încă în situaţie de
şcolarizare, acest gen de activitate fiind o continuare logică şi absolut necesară a activităţii de educație
fizică .

În sprijinul asigurării realizării unui conținut adecvat și reușit, privind folosirea utilă, recreativă și
diversificată a timpului liber în viitor prin intermediul,“Sportului pentru toţi”.

Corelat cu aceste acţiuni şi măsuri este necesară punerea la dispoziţia populaţiei a bazei
materiale, terenuri, săli, trasee, bazine de înot, în apropierea zonelor de locuit, în zone de recreere sau
turistice, unde cetăţenii să poată practica după preferinţe exerciţiile fizice

Necesitatea unei continue acţiuni a mass-media pentru cunoaşterea, înţelegerea şi acceptarea de

către diferitele categorii ale populaţiei a necesităţii practicării exerciţiilor fizice în viitor sub diferite forme.

Concluzia generală este că „apetitul” pentru mişcare este în relaţie de inversă proporţionalitate
cu vârsta subiecţilor, la această stare de fapt contribuind mai mulţi factori de o relativă obiectivitate sau
subiectivitate, factori ce şi-ar diminua influenţele „negative” dacă s-ar lua măsuri corespunzătoare de către
cei abilitaţi în acest sens, unele dintre aceste măsuri permiţându-ne să îmbunătățim cel puțin o parte
dintre acești factori printr-o implicare mai mare a tuturor organelor competente.

37
 Considerăm că se impune ca profesorul de educaţie fizică să pună un accent mai mare pe
conştientizarea elevilor în ceea ce priveşte importanţa practicării independente a exerciţiului fizic în timpul
liber, în viitor.

BIBLIOGRAFIE

a. G. CÂRSTEA – (2000)- „Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului”, Editura Universul, Bucureşti;
b. . H. COBÂRZAN, C. PRODEA –(2004) -“Educaţia Fizică – Bazele Metodicii”, UBB Cluj Napoca;
c. H. COBÂRZAN, C. PRODEA – (1999)-“Metodica Educaţiei Fizice şi Sportive Şcolare”, Curs UBB Cluj
Napoca;
COSMOVICI , M.CALUSCHI,- (1985)- „Adolescentul şi timpul său liber”, Editura Junimea laşi;
d. . C. CUCOŞ – (1996)-“Pedagogie”, Ed. Polirom, Iaşi,
e. J. DUMAZEDIER – (1998)- „Vers une civilisation du loisir”, Paris, Editura du Seuil;
f. M. EPURAN, A. DRAGNEA şi colab. –(1994)- „ Metodologia cercetării activităţilor corporale”, Vol. I; Vol.
II, IEFS,
g. . M. EPURAN - „Psihologia educaţiei fizice şcolare”, Vol. I, IEFS.
h. M., EPURAN – (1992)- „Metodologia cercetării activităţilor corporale”, A.N.E.F., Bucureşti;
i. . R. B. IUCU – (2000)-“Managementul şi gestiunea clasei de elevi”, Ed. Polirom, Iaşi,
j. Scarlat, E, Scarlat, M, B, (2002) – Educație fizică și sport.Bucuraști, Ed. Didactică și Pedagogică;
k. Uțiu, I.,(1997) – Metodica educației fizice și sportului școlar. Cluj-Napoca, Ed. Argonaut.

BASCHETUL ÎN CADRUL ORELOR DE ANSAMBLU

SPORTIV
LA CICLUL GIMNAZIAL
GRADUL DIDACTIC I SPÎNU ELENA
SPÎNU BOGDAN

„Avantajul pe care-l prezintă sportul în viaţa omului ,a tânărului încă în formare,constă în

ambiţia pe care i-o insuflă acestuia de a fi primul în orice întrecere la care viaţa îl cheamă sau îl
obligă să participe.”
Dumitru Colibaba-Evuleţ
Ansamblul sportiv ,ca formă de activitate extracurriculară,se regăseşte în planul de
învăţământ.Se organizează în afara orarului zilnic şi pot fi incluse orele în norma profesorului,cu câte o
oră pentru fiecare grupă.

Ora de ansamblu sportiv nu intră în schema orară a claselor,fiind o activitate destinată practicării
sportului la care pot participa elevii din mai multe clase.În cadrul acestor ore se continuă la un nivel
superior instruirea elevilor pentru practicarea jocului de baschet şi pregătirea lor pentru a participa la
concursurile sportive înscrise în calendarul sportiv.

38
 În orele de ansamblu sportiv se vor realiza acţiuni de depistare a elevilor cu aptitudini deosebite
pentru practicarea jocului de baschet,care apoi vor fi orientaţi către unităţile specializate în pregătirea
copiilor şi juniorilor.

Conţinutul orelor de ansamblu sportiv este unul particular,similar cu cel de antrenament sportiv
pentru nivelul începători.

Conţinutul procesului de instruire este axat pe realizarea „modelului de concurs” aborbând într-un
mod flexibil şi particularizat realizarea la dimensiuni restrânse a principalilor factori ai antrenamentului
sportiv,la nivel începători.Pentru desfăşurarea acestei activităţi este destinată o oră pe săptămână.

CONŢINUTUL ORELOR DE ANSAMBLU SPORTIV ŞI

OBIECTIVELE INSTRUCTIV EDUCATIVE

1.Consolidarea şi perfecţionarea structurilor tehnico-tactice de bază însuşite în lecţiile de educaţie fizică în

forma de manifestare specifică fazelor de joc.

2.Lărgirea fondului de deprinderi specifice prin învăţarea de noi procedee tehnice şi acţiuni tactice:

 aruncarea la coş din săritură ;

 oprirea în doi timpi,schimbarea de direcţie,fenta ,pirueta ;
 pătrunderea,depăşirea, “dă şi du-te”;
 marcajul jucătorului cu minge şi fără minge, închiderea pătrunderii,recuperarea;
 contraatacul direct şi cu intermediar;
 atacul cu un jucător centru sau pivot;
 apărarea “om la om” agresiv pe jumătate de teren şi pe tot terenul.

3.Perfecţionarea capacităţii de joc bilateral cu respectarea integrală a regulamentului de joc şi a modului

de sancţionare şi semnalizare a abaterilor.

INDICAŢII GENERALE

 Consolidarea elementelor tehnico-tactice fundamentale se va executa în condiţii cât mai aproape

de joc-ritm şi efort corespunzător; condiţii de ambidextrie; prezenţa adversarului etc.,în vederea
pregătirii pentru participare la competiţii.
 O atenţie deosebită se va acorda folosirii pe scară largă a jocului cu temă 1x1, 2x2, 3x3
etc.pentru formarea obişnuinţei de a colabora cu partenerul cât şi exerciţiile specific pentru
precizia în aruncarea la coş de pe loc şi aruncarea liberă.

39
  Consolidarea acţiunilor tactice individuale şi colective se va realiza în condiţii apropiate de joc şi în
încadrarea acestora în sistemul tactic preconizat pentru atac şi apărare.
 Transmiterea unor noţiuni privind încălzirea organismului înainte de joc şi de activitate sportivă
independent;acţiuni de igienă a activităţii sportive.

Exemple de cicluri de lecţii pe semestrul I

Lecţia I-II
a) Pasa cu două mâini de la piept cu unele indicaţii privind ţinerea şi prinderea mingii.Se va folosi
structura:prindere,ţinere,pasă şi deplasare executată din formaţie de cerc,şir,triunghi,pătrat.
b) Aruncarea la coş de pe loc cu o mână-concomitent cu urmărirea aruncării.După câteva minute de
lucru individual se vor executa următoarele structuri:
 aruncare-urmărire-pasă;
 prindere- aruncare-urmărire-pasă;
 dribbling pe loc- aruncare-urmărire-pasă;
c) Exerciţii sub formă de concurs şi ştafetă.
 Cine pasează mingea de mai multe ori în timp de 30”(pe perechi sau grupe de trei /patru
elevi);
 Cine termină mai repede de executat 20 de pase;
 Cine înscrie mai multe puncte din 10 aruncări.
d) Joc şcoală 6x6,5x5 pe jumătate de teren.
 pasă în ordine numerică;
 care echipă realizează mai multe pase
Tema jocului va fi:după pasarea mingii trebuie să te deplasezi-să nu rămâi
pe loc.
e) Din regulament se va prezenta:
 Repunerea mingii în joc de la liniile laterale şi de la centru şi semnalizarea acestora.
Lecţia III-IV
a) Oprirea într-un timp:câteva minute exerciţii individuale după care se vor executa următoarele
structuri:
 alergare intercalată cu opriri la semen şi semnale;
 alergare-prindere-oprire-pasă;
 alergare-prindere-oprire-aruncare cu urmărire.
b) Pivotul înainte şi înapoi:2-3 minute.Execuţii individuale,apoi învăţarea lui în structurile:
 prindere-pivot-pasă;
 alergare-oprire şi pivot la semen şi semnale auditive şi vizuale;
 prindere-pivot-aruncare-urmărire;
 pasă-alergare-prindere-oprire-pasă.

40
 c) Ştafetă şi concursuri folosind complexele învăţate.
d) Jocuri-şcoală.
LecţiaV-VI
a) Driblingul:3-4 minute de execuţii individuale în diferite direcţii trecându-se apoi la structurile:
 dribling-oprire-pasă;
 dribling-oprire-pasă-deplasare;
 dribling-oprire-aruncare-urmărire;
 alergare-prindere-dribling-oprire-şi pasă;
b) Marcajul –poziţia fundamental cu joc de braţe,deplasările în apărare şi regulile de marcaj.Se vor
folosi următoarele structuri:
 pas adăugat înainte şi înapoi-alergare lateral dreapta/stânga cu joc de braţe şi picioare;
 pas adăugat înapoi-pivot-săritură la panou;
 alergare înainte oprire-retragere prin pas adăugat;
 leapşa în doi;
 relaţia 1x1 fără şi cu mingea.
c) Concursuri gen ştafetă bazate pe dribling şerpuit în zig-zag şi finalizare cu pasă sau aruncare la
coş.
d) Joc-şcoală:3x3 şi 5x5 pe jumătate de teren sau pe tot terenul cu aplicarea complexului.
e) Din regulament se prezintă:
 Infracţiunea dublu dribling şi greşeală personală(sancţionare şi semnalizare)
Lecţia VII-VIII
a) Aruncare la coş din dribbling.Exerciţiile folosite vor fi:
 aruncarea de pe loc cu fixarea reperului;
 aruncarea cu un pas ,apoi cu doi paşi;
 dribling din mers,cei doi paşi şi aruncare;
 dribling din alergare şi aruncare;
 prindere-dribling –aruncare.
b) Repetarea unor structuri din lecţia anterioară.
c) Joc-şcoală:5x5 cu aplicarea complexului:
 prindere-dribling şi aruncare,care valorează trei puncte;
 prinderea mingii precedată la ieşire la minge şi oprire.
d) Din regulament se vor prezenta regula celor 3 şi 24 secunde şi componenţa echipei.
Lecţia IX-XI
a) Demarcajul.Se vor utilize următoarele exerciţii:
 alergare cu schimbare de ritm şi de direcţie;
 alergări intercalate cu opriri şi pivotări;
 alergare cu schimbări de direcţie la diferite semene şi semnale;
41
  schimbări de direcţie printer obstacole;
 dribling în zig-zag cu schimbări de direcţie.
b) Repetarea unor structuri din lecţiile anterioare.
c) Joc 1x1:
 Prinde-l pe al doilea;
 Leapşa;
 Marcaj-demarcaj;
 Leapşa în trei;
 Joc 2x2 şi 3x3;
 Joc 5x5 pe jumătate de teren sau pe tot terenul;
 Joc 5x5 bilateral:apărătorul al cărui atacant a înscris succesiv de două ori primeşte un
punct de penalizare pentru echipa sa.Elevii vor arbitra jocul.
d) Din regulament se prezintă: aşezare din aruncare liberă ,greşeală tehnică şi modul de înregistrare
a punctelor.
Lecţia XII-XV
a) Pasa cu o mână de la umăr;
b) Exerciţii de consolidare a aruncării la coş;
c) Contraatacul;
d) Contraatacul şi marcajul jucătorului;
e) Joc 1x1,2x2,3x3 cu accent pe marcaj/demarcaj;
f) Joc cu temă.
Lecţia XVI-XVII
a) Concursuri de aruncări la coş de pe loc;
b) Ştafete cu dribling-oprire-aruncare;
c) Concurs de aruncări la coş din dribling precedate de alergare şi primirea mingii;
d) Joc 5x5 bilateral în care elevii vor arbitra şi vor ţine foaia de arbitraj.

După acest ciclu de lecţii,elevii se vor organiza în echipe şi vor susţine jocuri între ei sau cu echipe
de la alte şcoli.Se poate organiza un gen de campionat pe plan local cu jocuri săptămânale.
“Dorinţa de a învinge nu are nici o valoare fără voinţa de a te pregăti să învingi.” Bobby Knight
BIBLIOGRAFIE
1. Columban Elena Maria,-Exerciţiul fizic şi sănătatea,Ed.Chişinău,2008,

2.Colibaba-Evuleţ Dumitru,Bota Ioan,-Jocuri sportive Ed.Aldin,1998;

3. F.R.Baschet Colegiul Central al Antrenorilor,-Concepţia unitară de joc şi

pregătire pe nivele formative,Ed.Printech,2007;

4. F.R.Baschet Magazin, anul I,nr.2/2004 mai-iunie 2004;

42
5. F.R.Baschet Magazin, anul I,nr.6/2005 aprilie-mai 2005;

6. F.R.Baschet Magazin, anul II,nr.8/2006 aprilie-mai 2006;

7. Negulescu Corneliu,-Baschet.Baze teorezice şi metodice în practica jocului de performanţă,Ed.Fundaţiei România

de Mâine,2002

PREGATIREA FIZICĂ ÎN
TENISUL DE PERFORMANŢĂ
Prof. Armenean-Şcoala de provenienţă Şcoala Gimnazială Nr.1 Sibiu
Drăgan Ioan-Cornel Şcoala Gimnazială Roşia
Introducere

In prezent jocul de tenis se bucură de o mare popularitate, atât pe plan naţional cât şi internaţional.
Datorită spectaculozităţii şi complexităţii acestui joc foarte multă lume este atrasă de tenis.

Alături de pregătirea tehnică, tactică şi psihologică, pregătirea fizică, care este obiectul de studiu al
acestei lucrări are o contribuţie foarte mare la obţinerea performanţei în tenis.

Conţinutul lucrării se referă la pregătirea fizică a jucătorilor de tenis la nivel de performanţă şi tratează
pregătirea acestora din punct de vedere al organizării şi desfăşurării, al metodelor folosite în pregătire şi
din punct de vedere al efortului depus de jucător în competiţiile sportive.

Literatura de specialitate fiind săracă privind pregătirea fizică a jucătorului de tenis prin acesta lucrare se
aduce o mică contribuţie şi un ajutor pentru antrenorii de tenis.

Scopul acestei lucrări este de a contribui la realizarea unei cât mai bune pregătiri fizice a jucătorilor de
tenis.

Cerinţele generale privind nivelul pregătirii fizice necesare

practicării tenisului de performanţă

Tenisul modern, spectaculos şi atletic cere din partea celor care îl practică o bună pregătire fizică
deoarece rezultatele de valoare nu pot fi realizate fără o bună pregătire fizică.

Este clar că între doi jucători cu nivel egal de pregătire tehnico-tactică va câştiga cel care posedă o
pregătire fizică mai bună.

La constituirea antrenamentului este foarte important să se ţină seama particularităţile individuale ale
jucătorului.

43
 Calea către performanţele sportive superioare în jocul de tenis cere din partea sportivului nu numai o
atitudine conştientă faţă de munca sa ci şi o permanentă iniţiativă creatoare în cadrul unei participări
active în antrenamentul de pregătire fizică.

Organizarea şi desfăşurarea procesului de pregătire fizică pentru

tenisul de performanţă.

Organizarea şi desfăşurarea procesului de pregătire fizică pentru tenisul de performanţă presupune ca

pe lângă cunoaşterea particularităţilor jucătorilor să se stabilească precis nivelul pregătirii prin norme de
control, aprecierea comportării în competiţii şi să tină seama de obiectivele de perspectivă, de cele
curente, ca şi de cerinţele tenisului modem.

Pregătirea fizică a jucătorului de tenis se poate organiza cu ajutorul a 3 perioade:

-perioada pregătitoare;

-perioada competrtională;

-perioada de tranziţie.

Perioada pregătitoare

Este denumită şi perioada de iama, perioadă în care se fac îndeobşte numai antrenamente, cu puţine
concursuri de sală.

Pe lângă dezvoltarea calităţilor fizice, această pregătire urmăreşte obţinerea unui nivel ridicat al
activităţilor marilor funcţiuni ale organismului, ca şi stăpânirea unui întreg bagaj de deprinderi motrice de
bază.

Pregătirea fizică cuprinde:

-pregătirea fizică generală sau multilaterală;

-pregătirea fizică specifică.

Pregătirea fizică generală sau multilaterală

Pregătirea fizică generală, ca factor al pregătirii fizice a jucătorului de tenis, se realizează în funcţie de
particularităţile acestui joc.

Numai practicarea tenisului nu poate asigura pregătirea fizică generală a jucătorului.

44
 Ea trebuie să se realizeze cu un număr mare de exerciţii nespecifice, care prin dozarea volumului oi
intensităţii lor să se apropie de specificul jocului. Folosirea exerciţiilor care se diferenţiază net de jocul de
tenis trebuie făcută în scopul fortificării organismului şi a măririi capacităţii de efort.

Pregătirea fizică generală are ca principală orientare crearea, lărgirea şi perfecţionarea premiselor ce
contribuie la naşterea formei sportive. Dintre acestea premisa principală o constituie creşterea nivelului
general al posibilităţilor funcţionale ale organizmului, dezvoltarea multilaterală a calităţilor fizice (VÂRF ),
precum şi completarea fondului deprinderilor şi priceperilor motrice. In această perioadă latura pricipală a
pregătirii fizice o constituie pregătirea fizică genei aia. Cu toate acestea e&ie indicată utilizarea unor
exerciţii specifice jocului de tenis, dar într-un volum limitat şi în special sub o formă puţin modificată
(alergări pe distanţe superioare celor din timpul jocului, efectuarea de exerciţii cu racheta îngreuiată etc).
Cert este ca reproducerea frecventă în această perioadă a acţiunilor de concurs, fără a avea la bază o
bună pregătire fizică generală n-ar face decât să limiteze posibilitatea atingerii în cadrul următoarei
perioade a unui nivel superior al măiestriei sporive.

Tendinţa generală a dinamicii pregătirii fizice în prima etapă se caracterizează prin mărirea treptată a
volumului şi intensităţii cu accent pe creşterea volumului. Intensitatea totală a pregătirii creşte doar atât
cât să nu stânjenească mărirea volumului general al pregătirii, până în preajma începutului următoarei
etape de antrenament. O astfel de dinamica aeforturilor în cadrul pregătirii fizice este justificată în prima
etapă, deoarece creşterea accelerată a intensităţii generale ar echivala cu forţarea antrenamentului, ceea
ce deşi nu exclude uneori o creştere rapidă a nivelului de pregătire, nu poate garanta în perspectiva
viitoare o formă sportivă stabilă. Aceasta depinde îu primul rând de volumulpregăthii fizice şi de durata
perioadei pe parcursul căreia se execută pregătirea respectivă.

In acesta primă perioadă a pregătirii fizice trebuie să avem grijă să nu denaturăm trndinţa generală de
creştere treptată a efortului. Gradarea pregătirii fizice a jucătorului de tenis din punct de vedere al
volumului şi intensităţii efortului trbuie concepută în funcţie de nivelul de antrenament al jucătorului şi de
durata totală a perioadei de pregătire.

Pregătirea fizică specifică

Este indicat ca pregătirea fizică specifică să se efectueze pe fondul unei bune pregătiri generale.
Pregătirea fizică specifică asigură o îmbinare unitară a calităţilor fizice, aeorinderilor motrice specifice a
dezvoltării morfofuncţionale, cu aplicarea tehnicii şi tacticii în timpul jocului.

Pregătirea fizică specifică urmăreşte atât adaptarea activităţilor marilor funcţiuni şi dezvoltarea
calităţilor fizice la cerinţele concrete de desfăşurare a jocului, cât şi lărgirea bagajului de deprinderi care
să favorizeze trnsfcrul pozitiv al deprinderilor tehnice. Cu cât jucătorii sunt mai avansaţi cu atât ponderea
pregătirii fizice speciale va creşte iar mijloacele folosite vor fi mai specializate.

45
 Astfel se recomandă ca durata exercitiilor să nu depăşească 4-6 secunde, adică atât cit durează în
general disputarea unui punct iar numărul repetărilor să fie cuprins între 5-8, corespunzând numărului
punctelor dintr-un ghem, cu pauza de 30-60 secunde.

In scopul diferenţierii gradate a pregătirii fizice specifice faţă de cea generală se ocmi liste în care
fiecare exerciţiu se notează cu un coeficient de apropiere de c de la 0,1 la 0,9. Astfel exerciţiile cele mai
apropiate de specificul jocului, cum rotarul, jocul contra 2 adversari, jocul cu un adversar care joacă pe
jumătate D, jocul cu mai multe mingi, etc, pot fi considerate cu grad de apropiere de 0,9. ţiile cu racheta
îngreunată dar fără mminge au un grad de apropiere de 0,5-0,6 5 cu haltere, săriturile şi altele cu 0,1 -0,2.

Pregătirea fizică specială a jucătorului de tenis la sfârşitul perioadei itoare trbuie astfel concepută încât
să asigure instalarea nemijlocită a formei ve.

Dacă prin pregătirea fizică generală se creau, şi .se îmbunătăţeau premisele ei mentale, acum aceste
premise trbuie dezvoltate şi reunite într-un singur tot. Toate laturile conţinutului pregătirii fizice urmăresc
dezvoltarea la un nivel cât alt al calităţilor fizice (VÂRF), cât şi însuşirea şi perfecţionarea prin intermediul
ilor motrice a deprinderilor şi priceperilor tehnice şi tactice.

Oricât de însemnată ar fi pregătirea fizică generală, la sfârşitul perioadei pregatitoare greutatea ei se

reduce iar greutatea specifică a pregătirii fizice speciale porespunzator, trecându-se treptat la creşterea
proporţiei exerciţiilor cu grad de apropiere.

Inaintea încheierii perioadei pregătitoare, pregătirea fizică specifică se realizează se măsură în cadrul
concursurilor cu caracter de antrenament şi verificare. Eforturile de antrenament dinaintea perioadei
competiţionale continuă să a, dar nu la toţi parametrii. Se măreşte în primul rând intensitatea absolută a
pilor de pregătire specială şi de concurs. Pe măsura creşterii intensităţii volumul general al eforturilor se
stabilizează la început, apoi începe să se reducă. Aceasta se explică în primul rând prin necesitatea de a
crea condiţiile pentru creşterea substanţială tnsitâţii, factor primordial al dezvoltării gradului de pregătire
fizică a jucătorului de. Doar reducând volumul general al eforturilor şi mărind corespunzător intensitatea
putem transforma rezultatele lucrului anterior (bineânţeles dacă aceast este destul de mare), într-o
creştere substanţială a nivelului de pregătire fizică a jucătorului de tenis.

Gradul de scădere al volumului depinde în acest caz de mărirea lui în etapa precedentă. Scăderea se
produce la început pe seama exerciţiilor de pregătire fizică generală. Pe acest fond continuă să crească
volumul exerciţiilor de pregătire fizică specială. Apoi se stabilizează şi se reduce parţial şi acesta
componentă a volumului general al eforturilor.

Dacă imediat după perioada pregătitoare urmează unul din cele mai importante concursuri, atunci în
partea de încheiere a perioadei pregătitoare se urmăreşte să se creeze un ritm al eforturilor şi odihnei şi

46
să se modeleze în aşa fel condiţiile concrete ale jocului de tenis încâl m preajma acestuia sportivul să
ajungă din punct de vedere fizic la cea mai înaltă capacitate de lucru.

Apreciereagradului de pregătire fizică a jucătorului de tenis pe parcursul perioadei pregătitoare se

poate efectua prin norme de control sau prin însuşi rezultatul sportiv realizat la sfârşitul acestei perioade,
în condiţiile unei pregătiri tehnico-tactice corespunzătoare.

Perioada competiţională

Dacă în perioada pregătitoare se urmăreşte o dezvoltare cât mai înaltă a pregătirii fizice în perioada
competiţională se pune problema menţinerii acestei pregătiri, urmând a fi fructificată prin performanţe
sportive maxime.

Pe fondul unei stabilizări relative a procesului de pregătire fizică are loc continuarea perfecţionării
tuturor acelor calităţi, depriuderi şi priceperi care să garanteze performanţa.

Unele componente ale pregătirii fizice pot fi modificate în această perioadă, în raport cu necesitatea
adaptării la condiţiile specifice ale concursurilor ce urmează dar nu simt recomandate restructurări
radicale pentru că pot duce la pierderea formei sportive, excluzând prin aceasta posibilitatea participării cu
succes la turnee.

Organizarea pregătirii fizice a tenismanului de performanţă în această perioadă se caracterizează prin

următoarea orientare: pregătirea fizică capătă caracterul unei pregătiri fimcţionale nemijlocite, în vederea
eforturilor maxime de concurs şi urmăreşte atingerea unui grad maxim de pregătire fizică specială,
menţinerea lui la acest nivel şi sprijinirea nivelului de pregătire fizică generală atins. Prin urmare conţinutul
antrenamentelor suferă modificări notabile, chiar dacă se mai păstrează o parte din temele de pregătire
din perioada anterioară. De exemplu alergările pe distanţe lungi se reduc sensibil făcând loc celor de
sprint. In această perioadă intensitatea antren ament^ui de pregătire fizică se reduce dar niciodată nu se
renunţă complet la el. Cu toate acestea cel mai important mijloc şi cea mai eficientă metodă de construire
a întregii pregătiri devin exerciţiile integrale de concurs, care se executa sistematic, în condiţiile reale ale
jocului de tenis.

Fondul fiziologic şi emoţional deosebit creat de împrejurări şi de întrecerea înseşi intensifică influenţa
exerciţiilor fizice şi contribuie la manifestarea superioară a posibilităţilor funcţionale ale organismului, pe
seama rezervelor care sunt greu, iar uneori chiar imposibil de mobilizat în condiţiile antrenamentelor
obişnuite de fiecare zi. Rolul concursurilor este de neinlocuit ca factor de perfecţionare şi educare a
rezistenţei specifice. De aceea după ce s-a obţinut o pregătire fizică corespunzătoare atât generală cât şi
specifică concursurile devin mijlocul şi metoda de frunte pentru continuarea perfecţionării.

47
 Este necesar ca această perioadă sa conţină câteva meciuri cu caracter de pregătire - verificare,
meciuri utile pentru apropierea, acomodarea cu concursurile de bază, mai importante.

Deoarece în cadrul turneelor jucătorul de tenis este nevoit să joace un număr mare de meciuri în
intervale de timp relativ scurte, organismul este supus unor solicitări deosebite. Un asemenea regim de
eforturi necesită o pregătire fizică foarte bine pusă la punct deoarece jucătorul este nevoit să evolueze pe
fondul refacerii incomplete a posibilităţilor funcţionale.

In cadrul unor turnee succesive, cu toată intensitatea ridicată a eforturilor ce le este proprie nu se
reuşeşte să se creeze întotdeauna stimuli destul de puternici de creştere a nivelului general de pregătire
fizică. Cadrul acestor perioade nu este suficient de larg pentru extinderea volumului general al eforturilor,
ceea ce dacă durata perioadei competiţionaie este mai mare duce la scăderea prin readaptare a
capacităţii de lucru iar apoi la înrăutăţirea rezultatelor, dacă nu se iau măsuri de prevenire printr-un
program de pregătire fizică corespunzător duratei şi numărului maxim de meciuri posibile. Am spus
numărului maxim de meciuri posibile deoarece în cazul turneelor " eliminatorii numărul meciurilor unui
jucător depinde de numărul de victorii.

Perioada de tranziţie

Perioada de tranziţie pentru jucătorul de tenis este ca un fel de vacanţă. In această perioadă se
asigură în primul rând odihna activă, cu scopul de a preveni trecerea efectului cumulativ al
antrenamentului în supraantrenament. Cu toate acestea perioada de tranziţie uu coincide cu întreruperea
procesului de pregătire fizică; în cadrul ei trebuie create condiţii pentru menţinerea unui anumit nivel de
pregătire fizică, garantânu-se astfel continuitatea dintre sfârşitul perioadei competiţionaie şi începutul
perioadei de pregătire.

Conţinutul principal al activităţii în această perioadă îl constitue pregătirea fizică desfăşurată în regimul
odihnei active.

In această perioadă jucătorului de tenis trebuie să i se ofere posibilitatea să-şi aleagă conţinutul lecţiilor, al
activităţii, în aşa fel ca totul să-i facă plăcere. Este indicată practicarea altor sporturi, cum ar fi: fotbalul,
voleiul, handbalul, baschetul, etc, deoarece contribuie la dezvoltarea pe o arie mai largă a calităţilor şi
deprinderilor motrice, având totodată şi un caracter recreativ.

Pe măsura refacerii posibilităţilor funcţionale şi de adaptare a organismului jucătorului de tenis această

perioadă se transformă în perioada pregătitoare următorului ciclu de pregătire fizică.

In locul perioadei de refacere complete se introduce uneori o fază relativ scurtă de refacere. Aşa se
întâmplă cel mai des atunci când jucătorului nu i s-a prescris o pregătire fizică corespunzătoare şi a

48
participat la puţine concursuri. In acest caz după perioada competiţională urmează a doua perioadă de
pregătire, apoi a doua competiţională şi abia după aceea perioada de tranziţie.

Metode folosite în pregătirea fizică a jucătorului de tenis.

Metodele de pregătire fizică în tenis sunt formele în care se execută practic mijloacele în vederea
pregătirii şi perfecţionării jucătorilor.

Pentru realizarea unei pregătiri fizice corespunzătoare tenisului de performantă se apelează la

următoarele metode de antrenament:

-metoda antrenamentului în circuit;

-metoda antrenamentului cu intervale;

-metoda antrenamentului cu îngreuiere;

-metoda antrenamentului cu intensitate variabilă;

-metoda antrenamentului cu repetări.

Aceste metode îşi aduc contribuţia în obţinerea unor rezultate de valoare. Este interesant de menţionat
că echipa S.U.A. pentru Cupa Davis în zilele premergătoare Challenge Roundului din 1971 după fiecare
antrenament de pregătire tehnico-tactică efectua o suită de exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor fizice
după metoda antrenamentului în circuit şi a cciui cu intervale.

Concluzii şi propuneri

Modelul campionului reclamă modelul antrenamentului, care îşi bazează eficienţa pe programarea
subtilă a valorilor sale şi pe includerea lor în secvenţele mărunte ale lecţiilor zilnice şi în ciclurile
săptămânale ale planificării curente şi de perspectivă.

Nu se poate stabili conţinutul pregătirii înainte sau indiferent de obiective, iar între componentele
antrenamentului există o strânsă legătură.

Dezvoltarea calităţilor motrice şi perfecţionarea marilor funcţiuni ale organismului sunt aspecte esenţiale
ale realizării obiecrivelac procesului de pregătire fizică. înfăptuirea lor în mod eficient reprezintă un proces
dificil şi complex, necesitând punerea în contact direct a jucătorului cu un sistem logic de operaţii şi acţiuni
care stau la baza realizării unui nivel cât mai ridicat al valorii indicilor morfofuncţionali şi ai calităţilor
motrice.

49
 Intre conţinutul pregătirii şi cerinţele impuse prin regulamentul de participare la co cursuri trebuie să
existe o strictă concordanţă. Pentru a face faţă acestor cerinţe este necesar ca în cadrul pregătirii să se
ajungă treptat la condiţiile de solicitare identice şi cahiar superioare celor pretinse de concurs.

Optimizarea procesului de pregătire fizică impune cunoaşterea temeinică a posibilităţilor şi

particularităţilor jucătorilor, condiţie de bază pentru realizarea unei eficiente maxime în procesul de
pregătire. In funcţie de aceste particularităţi se slecţionează exerciţiile, se stabilesc proporţiile efortului, se
hotărăsc accentuările pe anumite laturi ale pregătirii, se realizează tratarea individualizată a sportivului în
sensul conţinutului pregătim şi al metodelor de lucru utilizate, al stabilirii obiectivelor de performanţă, se
grefează fondul de bază al pregătirii fizice, menit să valorifice la maximum posibilităţile jucătorilor.

Bibliografie

 HEINER GILLMEISTER – The Inner Game of Tennis, 1998

 HOWARD BRODY – Tennis Science for Tennis Players, 2001
 KREISSE CHUCK – Total Tennis training, 1988
 KREISSE CHUCK – Coaching Tennis, 2002
 LUD DUROSKA – Tennis for Beginners, 2003
 PANCHO GONZALES – Tennis, 2000
 RENE LACOSTE – Plaisir du Tennis, 1997
 RICHARD SCHONBORN – Practique du Tennis, Traduit de l’allemond par Jean Rodolphe
Amsler, Paris, 1988
 ROETERT PAUL, JACK GRAPPEL – World Class Tennis Technique, 2002
 STAN SMITH – Winning Doubles, 2002
 WALTER FOGER SMASH – Osterreichs Aufstieg Zur Tennisgrossmacht, 1998
 WARDLAW PAUL – Pressure Tennis, 2001
 WILLIAMS SCOTT – Serious Tennis, 2000

SPORTURILE DE CONTACT ŞI URMELE LĂSATE DUPĂ

ANTRENAMENTE ŞI COMPETIŢII

Prof.drd. Achim Constantin

Univ. ,,Lucian Blaga’’ din Sibiu,
Facultatea de Ştiinţe – Catedra de E.F.S.

Cuvinte cheie: sporturi de contact, antrenament, accident, durere, semne corporale.

Introducere
Sportul implică, indiferent de situaţie, o anumită doză de durere administrată cu regularitate la
fiecare antrenament şi la fiecare competiţie, chiar dacă uneori ea se insinuează subtil, sub forme blânde,
cum ar fi cea a febrei musculare. Sporturile de contact, în schimb, presupun o anumită doză de bătaie,
administrată cu regularitate şi, după cum ştim, nimănui nu îi place să încaseze bătaie, pentru că bătaia

50
doare. Şi nu este nimic subtil nici în a lua bătaie, nici în durerea din timpul ei şi de după. Ne-am aştepta,
din această cauză, să nu practice nimeni o activitate cu consecinţe atât de neplăcute, însă lucrurile nu
stau chiar aşa. Există, aproape în fiecare oraş, cel puţin un club în care se pot practica asemenea
sporturi, club care nu duce tocmai lipsă de membri, şi ai cărui membri vin la antrenamente pentru simplul
motiv că le place ceea ce fac acolo. Uneori le place chiar şi durerea, oricât de ciudat ar putea să pară ca
cineva să vrea să îşi supună corpul unui asemenea tratament.
Durerea
Durerea este şi subiectul lucrării de faţă, în contextul practicării unui sport de contact, cu
implicaţiile pe care ea le are asupra corpului şi asupra vieţii indivizilor care aleg o astfel de ocupaţie, fie ca
pe un hobby, fie ca pe o carieră.
Sporturile de contact au intrat destul de recent în atenţia ştiinţelor sociale, iar temele de cercetare
care îi sunt asociate încep să capete importanţă, fie că este vorba despre violenţă, masculinitate,
identitate, sau despre “construcţia socială a corpului sportivilor” 1. Ceea ce am considerat însă că distinge
sportul, ca spaţiu predilect al construcţiei corpului, este prezenţa permanentă a durerii care însoţeşte
corpul sportivului oriunde s-ar duce, motiv pentru care am ales pentru analiză o subcategorie în care ea
este mai mult decât evidentă: sporturile de contact.
Sportul de contact constituie un cadru de analiză a durerii deosebit de fertil, din mai multe puncte
de vedere. El este în primul rând unul dintre puţinele locuri în care violenţa fizică este acceptată şi chiar
considerată legitimă. În plus, în sporturile de contact aceasta constituie chiar o condiţie fundamentală a
existenţei în sine a acestor activităţi, ba chiar, până într-un anumit punct, chiar scopul lor. Ele învaţă
indivizii tehnici ale corpului, care permit scoaterea din luptă a unui adversar real sau imaginar, prin diferite
modalităţi. Iar ceea ce au în comun toate aceste tehnici este durerea inerentă lor. Sunt tehnici de
producere a durerii, competiţiile punând faţă în faţă doi practicanţi care urmăresc fiecare scoaterea din joc
a celuilalt, fie prin aplicarea de lovituri menite să îl oblige să renunţe prin vătămarea lui corporală, fie prin
diferite alte tehnici (dureroase) care urmăresc să îl aducă în incapacitatea de a mai continua lupta.
Violenţa care apare în formele moderne ale sporturilor de luptă este însă una controlată şi reglementată
foarte atent, în comparaţie cu cea din formele incipiente ale acestora în ciuda centralităţii durerii şi a
accidentărilor.
Corpul devine în acelaşi timp şi o armă, dar mai ales, ţinta unor asalturi deliberate, ceea ce, pe
termen lung, determină deteriorarea fizică a sportivului. În unele sporturi mai vizibilă decât în altele, ea nu
lipseşte niciodată.2 Durerea, accidentările şi distrugerea corpului constituie rezultatul necesar al practicării
acestor sporturi , care se învârt de multe ori în jurul unei contradicţii fundamentale: luptătorilor li se cere,

1Chris SHILLING, The Body in Culture, Technology and Society, London, Sage, 2005, p. 101.
2Loic J. D. WACQUANT, Body & Soul: Notebooks of an Apprentice Boxer, New York, Oxford University
Press, 2004, p. 94.
51
prin însăşi practicarea sportului de contact, să erodeze sau chiar să distrugă ceea ce sunt învăţaţi să
preţuiască mai presus de orice: corpul3, a cărui astfel de instrumentalizare lasă urme adânci în carne. 4
Sporturile de contact se evidenţiază, deoarece ele învaţă corpul tehnici de producere a durerii şi
constituie un cadru legitim în care acestea pot fi practicate.
Durerea este pentru sportivul practicant de arte marţiale o opţiune de viaţă. Este o durere
consimţită în condiţiile în care, nu numai performanţa sportivă, ci şi activitatea sportivă constituie o luptă
intimă cu suferinţa.5 În acelaşi timp însă, este o durere care rămâne în anumite limite sub controlul
sportivului. Ea nu este una incidentală, ci una aproape constantă, la care se expune şi pe care uneori
chiar o caută, nu apare de nicăieri şi nu îi pune sub semnul întrebării concepţia despre viaţă, ci este
rezultatul unei alegeri conştiente. Chiar şi în cazul accidentărilor este previzibilă, fiind o consecinţă
nedorită a unui risc asumat.
În sporturile de contact, rezistenţa la durere este împinsă mult mai departe decât în altele. În cele
care implică lovituri, de exemplu, se spune despre unii sportivi că sunt buni încasatori, despre alţii că au
bărbia tare, iar aceste calităţi sunt admirate deopotrivă de către practicanţi şi de către spectatorii unor
astfel de competiţii. Practic, un luptător trebuie să fie rezistent la lovituri, rezistent la durere. Să poată
încasa cât mai mult fără să se vadă că îl doare, pentru că adversarul poate profita oricând de o slăbiciune
vizibilă pentru a termina meciul.
Pierderea unui meci înainte de limită este, în aceste condiţii, un refuz al unei suferinţe suplimentare
. Un refuz al corpului, indiferent despre ce sport este vorba şi despre cum se termină lupta. Fie că vorbim
de o lovitură în ficat, de la care nu te mai poţi ridica, sau despre o tehnică articulară care te forţează să
recunoşti înfrângerea, din punct de vedere simbolic ambele situaţii au aceeaşi semnificaţie. Refuzul
durerii suplimentare este cel care pune punct luptei, şi de aceea sunt admiraţi şi sportivii care au „inimă”,
la fel cum sunt apreciaţi şi câinii de luptă, care sar neîncetat la gâtul celuilalt, indiferent în ce stare se află.
Ambii se aruncă în luptă în ciuda durerii existente, şi în ciuda durerii pe care ştiu că o pot suferi, dacă mai
continuă să îşi ignore corpul.6
Durerea este elementul în jurul căreia se învârte, de fapt, toată activitatea individului care practică
sporturi de contact.7 Viaţa sa este ordonată în funcţie de diferitele relaţii pe care le are cu diferitele tipuri
de durere şi de modul în care controlează durerea şi o gestionează în toate aspectele sale. De modul în
care reuşeşte să o accepte în timpul antrenamentului, ca indicator al progresului, de modul în care
reuşeşte să îi reziste pentru a nu o lăsa să îi afecteze viaţa într-un mod nedorit, de modul în care reuşeşte

3 Loic J. D. WACQUANT, The Pugilistic Point of View: How Boxers Think and Feel about Their Trade,
Theory and Society, Vol. 24, No. 4, 1995, p. 489-522.
4 Chris SHILLING, The Body in Culture, Technology and Society, London, Sage, 2005, p. 110.
5 David LE BRETON, Antropologia corpului şi modernitatea, Ed. Amarcord, Timişoara, 1995, p. 204.
6 Ibidem, p. 205-208.
7 David MAYEDA, David CHING, Fighting for Acceptance. Mixed Martial Arts and Violence in American

Society, iUniverse, Lincoln, Nevada, 2008, p. 88.

52
să o ignore în timpul luptei, pentru a nu se da bătut, şi de modul în care reuşeşte să o elimine atunci când
s-a instalat sub forma unei accidentări sau în zilele care urmează unui meci.
Luptătorii trebuie să fie duri, iar această duritate capătă o definiţie corporală foarte utilă pentru
subiectul care ne interesează: este vorba despre duritate ca o calitate interiorizată dată de riscarea
corpului în performanţă, ceea ce are drept rezultat direct o indiferenţă faţă de soarta dureroasă a corpului.
Componenta mentală a acestei „durităţi”, dată de asumarea riscului la care ne supunem corpul în astfel
de sporturi ne ajută să înţelegem mai bine modul în care corpul şi durerea sunt văzute în acest mediu,
precum şi de relaţia dintre ele existentă în sporturile de luptă. 8
Accidentarea
Dacă pentru un individ obişnuit durerea, atunci când apare, este o anomalie a existenţei sale,
pentru un practicant al sporturilor de contact ea constituie un ingredient necesar activităţii sale. Acest
cuvânt ascunde de fapt o diversitate de manifestări, însă, ceea ce acestea au în comun, cu o singură
excepţie, este faptul că ele nu modifică rutina sportivului. Excepţia o constituie accidentarea, pe care o
putem considera fie ca pe o consecinţă a unei dureri, fie ca pe un etaj superior al durerii. Ea se defineşte,
pentru sportiv, nu atât prin efectul pe care îl are asupra corpului, cât prin efectul pe care îl are asupra
rutinei la care este supus.9
Voi vorbi în continuare, în primul rând, despre efectul pe care accidentarea îl are asupra rutinei
sportivului şi asupra cotidianului acestuia, pentru a mă concentra ulterior asupra modificărilor corporale pe
care aceasta le poate implica precum şi asupra modalităţilor de gestionare a acestora.
Accidentarea afectează uneori corpul în mod definitiv. Pentru un sportiv de performanţă, o
accidentare poate chiar marca sfârşitul carierei sale. Cele la genunchi sunt considerate, în sporturile de
contact ca şi în fotbal, cele mai periculoase. Acesta este motivul principal pentru care accidentarea este
definită de obicei nu în termeni de durere, sau de efect asupra corpului, ci mai degrabă în relaţia cu
antrenamentul. Accidentarea este asociată cu „statul pe bară”, în timp ce restul lumii se antrenează. Cu
pauza de la activitatea fizică cu care corpul s-a obişnuit şi uneori cu o rămânere în urmă, o involuţie
sportivă.
Accidentarea invalidează sportivul, indiferent de natura acesteia. Fie că este vorba de un deget
rupt sau scrântit, fie că este vorba de un picior în ghips, antrenamentul trebuie fie să înceteze, fie să se
modifice astfel încât să eviţi folosirea părţii vătămate cât mai mult cu putinţă.
O accidentare invalidantă te face de fapt să pierzi într-un anumit grad controlul asupra corpului
sau asupra unei părţi a corpului, ceea ce se traduce şi printr-o lipsă de control asupra a tot ceea ce te

8 Tony JEFFERSON, Muscle, “Hard Men” and “Iron” Mike Tyson: Reflections on Desire, Anxiety and the
Embodiment of Masculinity, Body and Society, Vol. 4, No. 1, 1998, p.81.
9 Sam SHERIDAN, A Fighter’s Heart. One Man’s Journey Through the World of Fighting, London, Atlantic

Books, 2007, p. 76.

53
înconjoară. Tot ceea ce de obicei faci fără să te gândeşti, fără să îţi simţi corpul, capătă o altă
dimensiune. Corpul, de obicei absent, apare subit şi îţi opune o rezistenţă de care nu îl ştiai capabil.
Durerea în general şi accidentările în particular constituie şi o bogată sursă de cunoaştere a
corpului şi de conştientizare a acestuia. Fiecare accidentare, în acest sens, implică o modificare a
cotidianului în jurul acelei accidentări şi impune o încercare de modificare a tehnicilor corpului care să
elimine durerea. Întreaga activitate pe care un individ accidentat o desfăşoară devine un efort conştient de
evitare a durerii. Încercând să o evite, însă, ea îi acaparează întreaga existenţă. Fiecare acţiune pe care
va dori să o întreprindă va sta sub semnul îndoielii, corpul fiind cel care va dicta conduita de urmat, chiar
dacă aceasta diferă complet de ceea ce era obişnuit să facă.
Semnele corporale
Constrângerea prin care un luptător îşi face adversarul să renunţe este una corporală. Care mai
lasă şi urme. Durerea rezultată în timpul unui meci ne poate face să îl putem considera şi ca pe o formă
de tortură reciprocă, o pedeapsă pe care fiecare dintre cei doi aflaţi în ring încearcă să o aplice celuilalt
pentru că a îndrăznit să păşească acolo şi să îl înfrunte.
Semnele corporale sunt monedă curentă în sporturile de contact, în unele mai mult decât în altele.
În general, ele apar ca o consecinţă a durerii, fie că este vorba de cicactrici, vânătăi sau dezvoltări
musculare specifice. Dacă în sală, la antrenament, ele nu atrag atenţia, în afară, în schimb, lucrurile stau
altfel. Unele sunt trecute cu vederea, altele, în schimb, pot ajunge ca un stigmat, în sensul indicat de ca
atribut care poate discredita profund individul purtător. Sportivii sunt, de obicei, conştienţi de aceste
semne şi de modul în care ele îi diferenţiază şi au diferite strategii de prezentare a semnelor în sala şi în
afara acesteia.
La kickboxing, cele mai frecvente semne sunt vânătăile. De obicei apar pe tibii şi pe coapsă, de la
loviturile joase de picior, motiv pentru care unii practicanţi mi-au spus că nu poartă pantaloni scurţi vara,
pentru că se văd şi atrag atenţia. Mai apar vânătăi şi pe coate şi pe şolduri, tot de la loviturile de picior,
care se pot transforma în umflături, temporar. Cele mai vizibile semne sunt însă cele de pe faţă, nasul şi
buzele sparte şi ochii umflaţi. Ca şi la box, nasul spart poate rămâne strâmb, erijându-se astfel într-un
semn distinctiv al practicanţilor de astfel de sporturi.
Semnele pe care le-am amintit apar, de obicei, cu excepţia nasului spart, pe termen scurt. Există
însă şi câteva modificări corporale de lungă durată sau chiar permanente, vizibile însă mai mult pentru
ochiul unui cunoscător. În timp, datorită numeroaselor lovituri de pumn şi picior, apar depuneri de calciu
pe tibie (concomitent mor şi nervii de la suprafaţă, lucru chiar de dorit pentru unii deoarece nu mai doare
tibia când loveşti) şi pe monturile degetelor. Unii chiar recomandă diverse practici de întărire a acelor
zone, cum ar fi flotările în pumni pe suprafeţe tari sau frecarea tibiei cu sticle goale.
La judo, karate, jiu jitsu, în schimb, datorită naturii sportului şi a lipsei loviturilor, semnele şi
modificările corporale sunt diferite. Apar şi aici vânătăi, datorită diferitelor prize pe braţe şi picioare, de
obicei pe biceps şi pe coapse, însă mult mai puţine decât la celelalte sporturi eclectice. Datorită folosirii
kimonoului, care este foarte aspru, apar şi multe julituri pe faţă şi în alte zone descoperite. După o mică
54
pauză de la antrenamente pot apărea şi pe tot corpul, pentru că pielea nu mai este obişnuită cu asprimea
bluzei. Tot de la kimono apar şi bătături, nu în palmă, ci pe degete, deasupra unghiilor, datorate prizelor
pe kimono. Cel mai serios însemn însă, care este comun practicanţilor de jiu-jitsu şi de lupte, apare la
urechi.
La antrenament, accidentările sau urmele lăsate de diferite lovituri nu se ascund decât în situaţii
rare. Cele mai serioase, care însă nu se văd, împiedică folosirea întregului corp şi se observă oricum sau,
dacă e cazul, sunt împărtăşite partenerului de antrenament, practic individul care dispune şi trebuie să
dispună de astfel de informaţii, pentru a nu agrava accidentările.
La judo, karate, jiu jitsu lucrurile stau la fel, excepţie făcând echipamentul care ascunde, de
exemplu, vânătăile. Unele accidentări, cum ar fi cele la glezne, sau la mâini, se observă repede deoarece
individul în cauză apare bandajat. Sau, mai rău, cu ghips sau cu atelă. În sală semnele corporale sunt un
lucru firesc, şi chiar dacă unii nu au, toţi au avut măcar unul la un moment dat. Privirea pe care ele o atrag
în afara spaţiului de antrenament dispare din momentul în care se intră în sală, sau capătă un alt sens.
Uneori, semnele corporale sunt prezentate cu mândrie în afara sălii, originea lor fiind menţionată
explicit. Mai mulţi sportivi au mărturisit că aduc vorba despre accidentările lor în conversaţii din afara
antrenamentului, sau chiar le exagerează puţin pentru a fi remarcate şi a servi drept pretext de discuţie.
Nu la locul de muncă, ci mai degrabă în întâlniri informale cu prieteni sau grupuri de aceeaşi vârstă.
Accidentările vizibile arată, în acest caz, cât de important poate fi sportul de contact în prezentarea
sinelui, îndeosebi în relaţiile cu celălalt gen, ca un fel de simbol al masculinităţii.
Concluzii
Sportul este o luptă permanentă cu durerea, o luptă corp la corp cu propriul corp, care ne atacă prin
oboseală, greaţă, tensiuni musculare şi senzaţii de sufocare. Antrenamentul, pe lângă rolul pe care îl
joacă în disciplinarea corpului şi în atingerea performanţei, este şi un mijloc de domesticire a durerii, de
cunoaştere şi de control al acesteia. De aceea putem considera o oarecare rezistenţă la durere ca un
atribut pe care orice sportiv trebuie să îl aibă, şi cu atât mai mult luptătorii. A fi dur, o calitate pe care mulţi
o caută şi admiră la un practicant de sporturi de contact, înseamnă, de fapt, a rezista tentaţiei de a
abandona lupta în faţa durerii, de a împinge corpul dincolo de nişte limite pe care el încearcă să le
impună, până la limitele pe care sportivul le construieşte şi reconstruieşte în timpul antrenamentelor.
Durerea, provocată de un antrenament care vizează o performanţă în continuă creştere, distruge
corpul pe care sportul însuşi îl creează, nimicind în practică cel puţin a doua jumătate a promisiunii „mens
sana in corpore sano”. Succesul se atinge în sportul de contact cu preţul subordonării corpului ca
instrument unui scop imposibil de atins, ignorând de multe ori efectele distructive ale durerii chiar
accidentărilor şi mizând pe cele pozitive onoare şi banii.
Bibliografie:
1. Binet ALFRED, Sufletul şi corpul, Ed. IRI, Bucureşti, 1996.
2. Tony JEFFERSON, Muscle, “Hard Men” and “Iron” Mike Tyson: Reflections on Desire, Anxiety and the
Embodiment of Masculinity, Body and Society, Vol. 4, No. 1, 1998.
3. David LE BRETON, Antropologia corpului şi modernitatea, Ed. Amarcord, Timişoara, 1995.
55
 4. David MAYEDA, David CHING, Fighting for Acceptance. Mixed Martial Arts and Violence in American
Society, iUniverse, Lincoln, Nevada, 2008.
5. John STEVENS, Secretele Budo-ului, Ed. Mix, 2003.
6. Sam SHERIDAN, A Fighter’s Heart. One Man’s Journey Through the World of Fighting, London, Atlantic
Books, 2007.
7. Chris SHILLING, The Body in Culture, Technology and Society, London, Sage, 2005.
8. Loic J. D. WACQUANT, The Pugilistic Point of View: How Boxers Think and Feel about Their Trade, Theory
and Society, Vol. 24, No. 4, 1995.
9. Loic J. D. WACQUANT, Body & Soul: Notebooks of an Apprentice Boxer, New York, Oxford University
Press, 2004.
10. Marian Dionisie TURCU, Judo în imagini şi cuvinte, Ed. Alma Mater, Sibiu, 1996.

Bioritmul şi performanţa sportivă

Prof. gr. I Leicu Gelu Mihai
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Sibiu
În ultimii ani, a devenit tot mai evident faptul că una dintre rezervele capacităţii de performanţă o
reprezintă valorificarea adecvată a cunoştinţelor cronobiologice, luând în considerare coordonatele
temporale şi variaţiile ritmice în timp ale diverşilor parametrii răspunzători de performanţa motrică pe
parcursul celor 24 de ore sau pe perioade mai lungi de timp.

Bioritmologia, descrisă de Swoboda şi Fliess, la începutul secolului XX, este ştiinţa care studiază
bioritmurile endogene în raport cu capacitatea de performanţă sportivă, adică bioritmurile: fizic, emoţional
şi intelectual precum şi corelaţia acestora cu randamentul sportiv, cu forma sportivă.

Bioritmul fizic joacă rolul cel mai mare în performanţă iar durata lui este de 23 de zile. În faza sa
pozitivă (11,5 zile), perioada de mare randament energetic, sportivul are o mare disponibilitate de efort,
este perseverent şi doreşte competiţia, are încredere în forţele sale, este curajos şi rezistent la stresul
fizic. Din iua 11,5-a urmează faza negativă a ciclului fizic, care durează până în ziua a 23-a, perioadă în
care are loc reechilibrarea potenţialului nervos şi muscular, substrate organice considerate sediul acestui
bioritm. Cu toate aceste variaţii de disponibilitate fizică pentru efort, marii performeri antrenaţi şi motivaţi
corespunzător realizează totuşi performanţe valoroase şi în perioada negativă, probând astfel că
antrenamentul ştiinţific prin valenţele sale adaptive funcţional şi în primul rând la nivelul SNC este capabil
să infirme aceste teorii. Totuşi din punct de vedere practic este bine să cunoaştem aceste date privind
bioritmul fizic la sportivi deoarece putem optimiza procesul de antrenament.

Bioritmul emoţional durează 28 de zile şi are două faze egale: cea pozitivă 14 zile şi cea negativă
14 zile. Faza pozitivă se caracterizează printr-un comportament psihic favorabil marilor performanţe,
sportivul manifestând reacţii controlate, disponibilitate afectivă pentru efort, bună dispoziţie, exuberanţă
uneori, optimism, spirit de conlucrare, stabilitate emoţională. Aceste calităţi pot fi ereditare sau câştigate
prin antrenament; caracterul individual al acestui tip coportamental nu trebuie neglijat. În faza negativă

56
comportamentul sportivului este exact invers însă marii performeri reuşesc să atenueze aceste
manifestări negative comportamentale cu efect negativ asupra performanţei prin psihoterapie adecvată.
Pregătirea psihologică individualizată poate diminua considerabil neajunsurile unui bioritm emoţional
negativ reducând la minim riscul de scădere al performanţei sportive. Faza negativă trebuie considerată
ca o etapă de regenerare trofică neuropsihică, de acumulare energetică utilă etapei următoare. Lipsa
formei sportive, indiferente de cauzele care o generează, accentuează manifestările fazei negative şi
diminuă efectele fazei pozitive ale ciclului emoţional.

Bioritmul intelectual are o durată de 33 de zile, format din două faze: cea pozitivă de 16,5 zile
urmată de faza negativă tot de 16.5 zile. Faza pozitivă se caracterizează printr-o capacitate intelectuală
superioară, capacitate de întelegere mai mare, capacitate creatoare, intuiţie crescută, spirit combinativ,
putere de concentrare mare, percepţii mărite, memorie motrică crescută. În faza negativă toate aceste
însuşiri se situează la polul opus, negativ. Şi în acest bioritm există există mari diferenţe individuale, unele
însuşiri fiind congenitale deci greu influenţabile iar altele dobândite.

Din punct de vedere metodic antrenorii vor trebui să valorifice fazele pozitive ale acestor bioritmuri
în timp ce în fazele negative trebuie acordată o atenţie prioritară refacerii pănă la supracompensare fără a
face rabat la volumul şi intensitatea efortului. Ziua periodică este este ziua în care se trece de la faza
negativă la cea pozitivă şi ziua semiperiodică este ziua în care se trece de la faza pozitivă la cea negativă,
pot induce unele tulburări vegetative, cu scăderea randamentului ceea ce impune ca antrenorul şi medicul
să le acorde atenţia cuvenită.

În practica sportivă ne putem confronta cu următoarele situaţii:

Cele trei bioritmuri sunt în faza pozitivă; este situaţia optimă propice marilor performanţe, care în
codiţiile unei refaceri corecte şi a unui regim de viaţă sportivă duce rapid la instalarea formei sportive.

Bioritmurile fizic şi emoţional sunt în faza pozitivă iar cel intelectual în faza negativă, sportivul
prezintă o bună capacitate de efort fizic şi o bună disponibilitate emoţională însă componeneta
intelectuală este mai redusă; întelege mai dificil unele elemente tehnico-tactice. Se recomandă să se evite
introducerea de elemente noi tehico-tactice, exerciţii cu coordonare fină a mişcăriilorşi să acorde credit
psihoterapiei şi medicaţieiei neorotrope.

Bioritmurile fizic şi intelectual sunt în faza negativă; sportivul poate fi apatic, obosit, labil din punct
de vedere neoro-vegetativ şi psihic, se arată nemulţumit de orice lucru putând chiar dramatiza, manifestă
un spirit critic crescut şi are dorinţa de a se odihni mai mult şi antrena mai puţin. Pentru a evita agravarea
sau apariţia unor stări conflictuale se recomandă antrenamente variate, atrăgătoare, odihna activă,
crearea unei ambianţe plăcute şi asigurarea unei refaceri optime, în special neuro-psihice.

57
 Bioritmul fizic în faza pozitivă iar cel emoţional şi intelectual în faza negativă; sportivii pot
manifesta mari disponibilităţi pentru eforturile fizice însă cele două bioritmuri negative estompează
această disponibilitate creând neajunsuri comportamentale, care pot duce în final la scăderea
randamentului fizic. În această situaţie nu vom reduce eforturile fizice ci vom încerca să efectuăm
antrenamente cât mai variate şi interesante pentru sportivi în condiţiile unei refaceri optime şi a unei
psihoterapii adecvate.

Bioritmul fizic în faza negativă iar cel emoţional şi intelectual în faza pozitivă, pe acest fond
antrenorul va menţine volumul ridicat în antrenamente evitând intensităţiile maximale prelungite, care ar
putea favoriza apariţia manifestărilor de stres, oboseală. Combaterea acestor stări se poate face prin
intensificarea refacerii fizice şi susţinerea în continuare a sferei neuropsihice.

Bioritmurile fizic şi emoţional sunt în faza negativă iar cel intelectual în faza pozitivă; eforturile
intelectuele, creativitatea, găndirea tehnico-tactică, capacitatea de percepţie motrică fiind bune şi foarte
bune fiind favorizate de bioritmul respectiv pozitiv va trebui ca solicitările fizice să fie acceptate de sportiv,
să-şi găsească un corespondent integral în refacerea fizică şi să evite intensităţi maximale prelungite,
care ar putea conduce la manifestări ale supraîncordării sau suprasolicitării.. În cazul unor competiţii pe
acest fond de bioritmuri se va acorda atenţia cuvenită modelării concursului, refacerii şi pregătirii
psihologice pentru învingerea unor bariere.

Cele trei bioritmuri sunt în faza negativă, în acest caz procesul de antrenament şi
supravegherea medico-sportivă trebuie să fie extrem de de riguroase, regimul de viaţă sportivă şi
refacerea exemplare, pregătirea psihologică corespunzătoare.

În literatura de specialitate există un studiu efectuat cu ocazia Jocurilor Olimoice de la

Moscova 1980, care se referă la sportivii medaliaţi: circa 50% dintre aceştia s-au aflat în faza pozitivă a
bioritmurilor în special cel fizic iar alţi 50% în faza negativă în special la biortmul intelectual, reieşind încă
o dată valoarea antrenamentului sportiv.

Problema studierii bioritmurilor are un interes practic numai pe axa medic-antrenor-psiholog,

sportivul nu trebuie să fie implicat în acestă problemă. Valenţele antrenamentului sportiv ştiinţific sunt
acele de optimizare a reacţiilor adaptive în folosul sănătăţii şi performnaţei sportive.

Importanţa problemei bioritmurilor endogene în sport, deşi s-a estompat cu trecerea timpului
rămâne o chestiune de interes practic, care circumspect evaluată şi valorificată ar putea constitui un
auxiliar preţios în obţinerea marilor performanţe sportive.

Bibliografie:

1. Drăgan, I., Medicină Sportivă, Editura Medicală, Bucureşti 2002.

58
2. Avram. M., Badiu T., Cojocaru V., Huncă I., Kulcsar M., Milea N., Neagu N., Păunescu A., Rotaru N., Scarlat M.B.,
Szabo M., Pregătire Sportivă Teoretică-Ghid de aplicare a programei şcolare, Editura Cromatic Tipo, Târgu Mureş
2004.

3. Dragnea A., Teodorescu S., Păunescu A., Pregătire Sportivă Teoretică, Editura CD Press. Bucureşti 2007.

DRIBLINGUL IN JOCUL DE HANDBAL

prof : CULINOVSCHI DAN CORNELIU – SCOALA GIMNAZIALA
,,MIRCEA SANTIMBREANU” BUCURESTI

DRIBLINGUL

Driblingul este procedeul prin care un jucator se poate deplasa pe terenul de handbal fară a
comite ,,infracţiunea”,, pasi” sau ,,trei secunde”.

Se consideră dribling atunci cand mingea ţinuta de jucător părăseşte mâna şi este dirijată spre
sol, îl atinge şi revine spre acelaşi jucător. Se execută prin apăsare cu palma pe suprafaţa mingii (calota
superioară) către sol.

Se consideră că driblingul simplu sau cel multiplu începe atunci când jucătorul atinge mingea
intenţionat cu orice parte a corpului şi o dirijează spre sol. Dacă mingea este atinsă de un alt jucător sau
de barele porţii, este permis un nou dribling simplu sau multiplu şi reprinderea mingii.(Statute si
regulamente – FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE HANDBAL)

Tipuri:

Driblingul simplu constă într-o singură împingere a mingii spre sol cu o mână şi apoi prinderea ei
la revenire, de regulă cu ambele mâini. Se poate executa de pe loc sau din deplasare.

Driblingul multiplu permite deplasarea nelimitată în teren a posesorului mingii.

Înainte de a executa driblingul, jucătorul are voie să se deplaseze trei paşi sau să ţină mingea trei
secunde . Driblingul multiplu constă într-o serie de împingeri succesive ale mingii spre sol, de pe loc sau
din deplasare. Se execută prin apăsare cu palma pe suprafaţa mingii către sol.

Indicaţii metodice:

Se driblează cu o singura mână (se învata a se dribla la fel de bine şi cu ambele). Imediat ce
mingea, dupa dribling a fost ,,controlată” cu o mână sau cu ambele – este interzis să se dribleze din nou,
59
jucătorul este obligat să se paseze sau să arunce la poarta. O succesiune de driblinguri permite
avansarea cu mingea in atac deci câstigare de teren, ceea ce determină ca învaţarea driblingului să aiba
loc intr-o prima fază a invaţarii jocului de handbal.

Sugestii:

Jucatorul trebuie să ştie că driblingul trebuie efectuat :

- cu motiv (in scop tactic);

- să fie intrerupt la momentul oportun.

Pentru o învaţare corectă, se vor urmări urmatoarele aspecte:

- o poziţie naturală a segmentelor corpului;

- mingea nu este lovită, ci împinsă şi controlată, cu palma desfăcută cu degetele răsfirate şi relaxate,
articulaţia pumnului suplă;

- se va dribla cu mingea sărită la o inaltime convenabilă controlarii ei cu privirea;

- executantul priveşte în ,,teren” , nu la minge.

Reguli de folosire:

- driblingul simplu şi cel multiplu se folosesc cu mare eficienţă în faza I a atacului. (jucătorii aflaţi pe
contraatac folosesc driblingul multiplu în scopul apropierii de semicerc sau pentru a atrage spre ei un
aparator care a reuşit să se replieze.)

- driblingul simplu este folosit atât de jucătorii care se gasesc ca vârfuri de contraatac (înaintea finalizării
ori a pasării) cât şi de intermediari care folosesc driblingul în scopul demarcării sau pentru a aştepta ca
vârful de contraatac să se demarce.

Metodica învăţării driblingului:

Exerciţii pentru acomodare

1. Descrierea procedeului.

2. Dribling simplu de pe loc.

3. Dribling multiplu din mers, alergare.

4. Atenţie la antrenor.

60
Exerciţii pentru învăţare

1. Suveica dublă cu dribling.

2. Stăpânul şi câinele

3. Dribling de pe loc din diferite poziţii.

4. Dribling în cerc.

Exerciţii pentru consolidare

1. Ştafeta cu dribling.

2. Dribling cu degetele.

3. Dribling printre jaloane.

4. Contraatac.

Exerciţii pentru perfecţionare

1. Dribling în echilibru.

2. ,,Relaţie unu la unu”.

3. Treci dacă poţi!

4. Leapşa cu scoaterea mingii din dribling.

Temele propuse

Tema: Descrierea procedeului

Obiective: formarea imaginii mentale a procedeului de catre elevi

Descriere:

Elevii stau grupaţi în formaţie liberă în jurul profesorului, care explică şi

demonstrează driblingul simplu (constă într-o singură împingere a mingii
spre sol cu o mână şi apoi prinderea ei la revenire, de regulă cu ambele mâini). Se
poate executa de pe loc sau din deplasare.

Legenda:

61
Efectiv: 16-18 jucători

Dozare: 2-5 minute

Indicaţii metodice: Driblingul simplu se face numai o dată, dupa care se pasează mingea sau se aruncă
la poartă

Greşeli şi metodica corectării: neatenţia jucătorilor la explicaţiile şi indicaţiile profesorului.

Tema: Dribling multiplu.

Obiective: Invăţarea controlării mingii din deplasare

Descriere: Elevii asezaţi în linie, la linia de fund a terenului,

fiecare cu minge; la semnal sonor pornesc în mers cu executarea
driblingului multiplu.

Varianta a doua cu deplasare din alergare.

Legenda:

62
Efectiv: 16-18 jucători

Dozare: 6-8 lungimi de teren

Indicaţii metodice: Mingea este dirijată spre sol în lateral şi se evită a se face dribling in dreptul
picioarelor.

Greşeli şi metodica corectării: Mingea nu este impinsă în lateral ci in dreptul picioarelor.

Tema: Driblingul simplu de pe loc.

Obiective: Învăţarea acţionării asupra mingii

Descriere: Jucătorii dispuşi pe doua linii, fiecare cu

minge. La semnalul profesorului aceştia execută un
dribling (împing mingea cu o mână spre sol şi o prind cu
două mâini).

Legenda:

63
Efectiv: 16-18 elevi

Dozare: 8-10 execuţii de fiecare

Indicaţii metodice: Mingea nu se loveşte, ci se împinge, întâmpinâd-o şi continuându-i cursa.

Greşeli şi metodica corectării: Driblingul se face cu două mâini nu cu una.

Tema: ,,Atenţie la antrenor”

Obiective: Învăţarea de a nu mai privii la mână cu care se face driblingu.

Descriere: Jucătorii dispuşi în linie cu faţa spre profesor, fiecare cu minge execută dribling multiplu pe loc
şi trebuie să vadă ce numar indică antrenorul folosind degetele mâinii.

Legenda:

Efectiv:

16-18 jucători

Dozare: 4 serii de 8-10 execuţii cu fiecare parte

Indicaţii metodice: să se încerce ca privirea să nu mai însoţească driblingul.

Greşeli şi metodica corectării:

- În încercarea de a se uita la antrenor jucatorul uită de minge sau o loveşte cu piciorul

Tema: Suveica dublă cu dribling şi pase.

Obiective: Aprecierea traiectoriei mingii

64
Descriere:Două suveici în lungul terenului. Jucătorii pornesc în dribling şi parcurg jumătate din distanţă în
dribling apoi pasează mingea.

Varianta a doua cu deplasare pe diagonală.

Legenda:

65
Efectiv: 16-20 jucători

Dozare: 20 – 30 pase numărate fără ca mingea să cadă

Indicaţii metodice: Privirea nu mai însoţeşte mingea şi pe cât posibil se va încerca a se privi spre
înainte.

Greşeli şi metodica corectării: Deplasarea nu se face în viteză.

Se poate verifica prin cronometrarea execuţiei şi anunţarea timpului.

Tema: ,,Stăpânul şi câinele”

Obiective: Anticiparea mişcării

Descriere: Pe perechi câte doi, fiecare cu minge, unul dintre ei ,,stăpânul” celălalt ,,câinele”. ,,Stăpânul
execută dribling multiplu din mers sau alergare în timp ce ,,câinele” încearcă să se ţină cât mai aproape
de ,,stăpân”.

Legenda:

Efectiv: 16-
18 elevi pe
grupe de doi

Dozare: 2-3 minute fiecare de 2-3 ori

Indicaţii metodice: ,, Câinele” să încerce să ridice privirea din dribling şi să încerece să urmarească cât
poate ,,stăpânul”.

Greşeli şi metodica corectării: Anticiparea greşită a direcţiei.

Tema: Ştafeta cu dribling

Obiective: Asumarea responsabilităţii execuţiei corecte

66
Descriere: Jucătorii dispuşi pe două coloane. Primul are minge şi la semnal pleacă în dribling, ocoleşte
jalonul şi se întoarce şi predă mingea colegului ce urmează.

Legenda:

Efectiv: două grupe de câte 8-10

jucători

Dozare: 5 serii (o serie = participarea întregii grupe)

Indicaţii metodice: driblingul să se facă cu mana îndemanatică pentru a evita greşelile de execuţie.

Greşeli şi metodica corectării: din dorinţa de a câstiga, pasarea mingii se face de la distanţă mare.
Trebuie delimitată zona din care se va putea pasa.

Tema: Dribling in cerc.

Obiective: Dezvoltarea capacităţii individului de a

face dribling într-un spaţiu delimitat.

Descriere: Jucătorii în coloană, fiecare cu minge. Pe

sol sunt aşezate mai multe cercuri. Jucătorul trebuie
să se deplaseze şi să efectueze dribling în interiorul
acestora.

Legenda:

67
Efectiv: 12-16 jucători

Dozare: 8-10 execuţii pentru fiecare

Indicaţii metodice: jucătorul trebuie să fie atent la traiectoria mingii şi la impulsul mâinii asupra ei.

Greşeli şi metodica corectării: neaprecierea dimensiunilor cercului şi impulsionarea greşită a mingii.

Tema: Dribling de pe loc din diferite poziţii

Obiective: Aprecierea traiectoriei mingii şi a impulsului cu care

trebuie acţionat asupra ei.

Descriere: Jucătorii dispuşi în teren fiecare cu minge, la

semnal sonor execută dribling multiplu din următoarele poziţii:
culcat, şezând, şezând cu sprijin pe călcâie, ghemuit şi stand în
picioare. La semnalul sonor jucătorii sunt obligaţi să schimbe
poziţia de execuţie fără a se opri din dribling.

Legenda:

68
Efectiv: 16-18 jucători

Dozare: 10-15 execuţii din fiecare

Indicaţii metodice:

- mingea este împinsă spre sol nu este lovită

Greşeli şi metodica corectării:

- Pierderea controlului pe momentul trecerii dintr-o poziţie în alta

Tema: Dribling printre jaloane.
Imagine (se va ataşa o poză care
Obiective: Folosirea corecta a bratelor (dribling cu braţul reprezintă procedeul tehnic
exterior pentru a proteja mingea de adversar) descris)

Descriere: Jucătorii sunt dispuşi în sir câte unul, în

spatele unei linii, în dreptul semicercului. La distanţa de
1,5-2 m sunt plasate 4-6 jaloane, care trebuie ocolite în
dribling. La semnal primul jucător din sir pleacă în dribling
printre jaloane; în dreptul fiecarui jalon se driblează cu
braţul exterior pentru a proteja mingea. Concursul se incheie după ce fiecare jucător a trecut o dată sau
de două ori printre jaloane.

Legenda:

69
Efectiv: 8-10 copii

Dozare: 6-8 ori fiecare copil

Indicaţii metodice: Antrenorul face corectări cu privire la deplasarea în dribling; privirea înainte, în
dreptul fiecărui jalon driblingul să fie mai puţin înalt.

Greşeli şi metodica corectării:

- Mingea nu este împinsă ci se loveşte;

- Unghiul driblingului nu este în concordanţă cu viteza de
deplasare.
Tema: Dribling cu degetele.

Obiective: Dezvoltarea atenţiei şi a coordonării

Descriere: Din stând, fiecare jucător cu minge, la fluier execută dribling

folosind doar degetul mare de la mână îndemânatică, apoi arătătorul,
degetul mijlociu, inelarul, şi cel mic.

Legenda:

Efectiv: 8-10 jucători

Dozare: 10-15 secunde pentru fiecare deget / 3 serii

Indicaţii metodice:

- degetul acţionează ca şi mâna, împinge mingea nu o loveste.

Greşeli şi metodica corectării:

- rigiditatea degetului;
- neatenţie la semnalul sonor;
Tema: Contraatac

70
Obiective: Învăţarea coordonării driblingului cu viteza de alergare

Descriere: Jucatorii pe doua coloane, fiecare cu minge, la colţul terenului. Pasează mingea portarului şi
aleargă spre linia de centru, primeşte mingea şi începe execuţia driblingului pâna ce ajunge la linia de 9
metri de la poarta adversă, prinde mingea şi aruncă la poartă printr-un proceceu stabilit şi indicat de
antrenor.

Legenda:

Efectiv: doua grupe de 8-10 jucători

Dozare: 8-10 execuţii de fiecare

Indicaţii metodice:Impulsul asupra mingii se va adapta în funcţie de viteza de deplasare a jucătorului.

Greşeli şi metodica corectării: - jucătorii nu se deplasează paralel cu linia de margine. Se vor aşeza pe
teren jaloane care să delimiteze zona de deplasare.

Tema: Dribling în echilibru

Obiective: Dezvoltarea capacitaţii sportivului

de a aprecia distanţele şi tăria cu care să acţioneze

asupra mingii.

71
Descriere:Jucatorii in coloană inaintea unei banci de gimnastica intoarsa aşezata pe lungime, fiecare cu
minge. Ei executa dribling pe sol în timp ce se deplasează

pe o bancă întoarsă (poate fi inclus într-un parcurs

aplicativ).

Legenda:

Efectiv: 16-18 jucători

Dozare: 6-8 execuţii de fiecare

Indicaţii metodice:

- jucătorul trebuie să fie atent la deplasare ţi mai puţin atent la dribling;

Greşeli şi metodica corectării:

- aprecierea greşită a distanţei şi slaba impulsie asupra mingii;

- aţiune asupra mingii sub un unghi gresit.

Tema: ,,Relatie unu la unu”

Obiective: Găsirea posibilitaţii de trecere de adversar

Descriere: Elevii pe perechi faţă în faţă pe linia de poartă. Pe lungimea

terenului, unul încearcă să treacă în dribling de celălalt care trebuie să-i scoată mingea sau să obţină
fault în atac.

72
Legenda:

Efectiv: 8-9 perechi de jucători;

Dozare: 4 ori fiecare jucător

Indicaţii metodice:

- se vor folosi ambele mâini în efectuarea driblingului

Greşeli şi metodica corectării:

- folosirea mâinii de partea adversarului;

- conducerea mingii;
Tema: ,,Treci dac poţi!”

Obiective: Dezvoltarea capacităţii de concentrare

asupra exercitiului

Descriere: Un elev execută dribling pe un culoar format din

două şiruri de perechi care rostogolesc între ei mingi
medicinale.

Legenda:

73
Efectiv: 16-18 jucători

Dozare: 4-6 ori fiecare jucător

Indicaţii metodice:

- se va folosi o deplasare şerpuită şi cu ruperi de ritm în funcţie de pasele adversarilor.

Greşeli şi metodica corectării:

- jucătorul este atent la mingea medicinală şi nu mai este atent la dribling

Tema: ,,Leapşa cu scoaterea mingii din dribling”

Obiective: Dezvoltarea capacităţii de a se orienta în funcţie de

adversar, fără a-şi întrerupe execuţia

Descriere: Jucătorii dispuşi pe jumătate de teren, fiecare cu minge,

execută dribling multiplu şi încearcă să lovească mingea colegilor şi să le
incurce driblingul.

Legenda:

74
Efectiv: 16-18 jucători

Dozare: 2 x 10 minute

Indicaţii metodice:

- jucătorii nu au voie sa prindă mingea (să se oprească din dribling);

- se va folosi o poziţie joasă în executarea driblingului;

- se vor folosi fentele şi miscările înşelatoare pentru a scapa de adversar.

Greşeli şi metodica corectării:

- apariţia dublului dribling;

- se va face dribling folosindu-se ambele mâini (alternativ)

PROGRAMAREA ŞI PLANIFICAREA PREGĂTIRII FIZICE LA

ECHIPELE DE BASCHET
Prof.grad didactic I ANTON CALIN GABRIEL
CLUBUL SPORTIV SCOLAR SIBIU

Cuvinte cheie : baschet, pregatire fizica, antrenament, competitional.

Scopul programării antrenamentului zilnic pentru pregătire fizică diferă în funcţie de perioada de
pregătire. Adică pe parcursul perioadei pregătitoare scopul antrenamentului este îmbunătăţirea şi
consolidarea condiţiei fizice în timp ce în perioada competiţională scopul este păstrarea celei obţinute în
perioada pregătitoare. Deci, exerciţiile diferă în funcţie de obiectivele de pregătire ale perioadei
respective.

75
 În cazul unui antrenament mixt (fizic – tehnic – tactic), este bine ca pregătirea fizică să se
realizeze la sfârşit şi aceasta în principal din două motive:

1 – Pentru efectuarea exerciţiilor de pregătire fizică, este nevoie de o foarte bună încălzire în
prealabil, ceea ce ar necesita o pierdere de timp ce nu ar fi necesara dacă exerciţiile s-ar efectua la
începutul antrenamentului;

2 – După un efort intens cum este cel pentru exerciţiile de pregătire fizică, jucătorul se adaptează
mai greu pentru execuţie şi aplicarea tacticii de echipă datorită oboselii. Este necesar un timp oarecare
pentru a-şi reveni la starea lor normală în ceea ce priveşte sensibilitatea şi fineţea mişcării.

Dacă exerciţiile de pregătire fizică se vor efectua la sfârşitul programului, nu vor exista astfel de
probleme deoarece jucătorii după o scurtă refacere pot pleca la vestiare.

În special în sezonul competiţional, trebuie să se ştie că fiecare exerciţiu pe tot terenul, repetat de
mai multe ori, cum ar fi exerciţiile de contraatac sau pressing ajută la menţinerea condiţiei fizice. Deci,
dacă într-un antrenament sunt programate multe astfel de exerciţii, nu este nevoie şi de altele speciale
pentru pregătire fizică.

Un scop se poate atinge prin mai multe modalităţi. Este nevoie de o oarecare flexibilitate în modul
de gândire, astfel încât cu exerciţii aplicate potrivit să se obţină nivelul de condiţie fizică dorit pe de o
parte, iar pe de altă parte să existe o variabilitate necesară, care “uşurează” lucrul greu şi plictisitor pentru
obţinerea condiţiei fizice şi în acelaşi timp are influenţe şi asupra pregătirii tehnice şi tactice a jucătorilor.

PROGRAMAREA ANTRENAMENTELOR

Pentru ca antrenamentele la care sunt supuşi jucătorii pe durata unui an să dea rezultatele
scontate trebuie ca acestea să fie programate anterior.

În programarea pe care o face antrenorul trebuie să ţină cont de specificul echipei şi anume:

caracteristicile speciale ale capacităţilor jucătorilor;

 mijloacele de care dispune pentru antrenament: teren mingii de baschet, mingii grele de
baschet, mingii medicinale, sală de forţă, aparatură ajutătoare etc.;
 timpul disponibil pentru antrenament;
 programul competiţional al echipei
 obiectivele de performanţă ale echipei.
Luand toate acestea în considerare, antrenorul trebuie să-şi realizeze de timpuriu un program pe
care să se bazeze pe toată durata pregătirii.

PERIOADELE DE PREGĂTIRE

76
 Programarea trebuie să acopere tot anul calendaristic, astfel încât jucătorii să se afle continuu sub
o formă de antrenament controlată. Pentru acest scop, separarea cronologică a antrenamentelor în
perioade este foarte necesară. Deşi se pot face şi alte subîmpărţiri cronologice, în general avem 3
perioade de pregătire:

1. Perioada pregătitoare (precompetiţională).

2. Perioada competiţională
3. Perioada de tranziţie
Începerea şi durata fiecăreia depinde de începerea şi durata perioadei competiţionale, cea
pregătitoare fiind înaintea ei iar cea de tranziţie după.

1.1. PERIOADA PREGĂTITOARE

Programarea acestei perioade are o importanţă imensă deoarece într-un interval de timp
adeseori scurt, antrenorul trebuie să pregătească echipa cat mai bine posibil pentru competitie.
Importanţa şi dificultatea acestei pregătirii este evidentă dacă ne gândim că de multe ori antrenorul abia a
fost angajat la echipă şi trebuie mai intai să “evalueze” trecutul, apoi bazându-se pe acesta să continue
pregatirea conform filozofiei lui.

Scopurile principale ale antrenamentului în această perioadă sunt:

- îmbunătăţirea condiţiei fizice a jucătorilor;

- îmbunătăţirea tehnicii individuale a jucătorilor;

- consolidarea jocului colectiv;
- îmbunătăţirea tacticii colective;
- efectuarea unor meciuri de pregătire;
- pregătirea specială pentru primul meci de campionat.
Perioada pregătitoare începe cu cel puţin 6 săptămâni înaintea primului meci al campionatului.
Durata ei poate fi şi mai lungă. Este bine totuşi ca ea să nu depăşească 8 săptămâni, pentru 3 motive
principale:

1– o perioadă pregătitoare lungă duce la saturarea jucătorilor înaintea începerii campionatului;

2 – de multe ori se confundă activitatea din perioada de tranziţie cu cea din perioada pregătitoare
şi mai ales în domeniul pregătirii fizice şi ca urmare, influenţarea cursului normal al pregătirii jucătorilor în
munca specializată care este de fapt scopul de bază al antrenamentului.

3 - există pericolul ca jucătorii să atingă “vârful” formei sportive înainte de prima etapă de
campionat.

În ceea ce priveşte numărul antrenamentelor acesta trebuie să fie de minim 5 pe săptămână. În

cazul în care echipa are posibilitatea de a face 2 antrenamente pe zi, este nevoie de o eşalonare şi

77
grupare a conţinutului antrenamentelor astfel încât antrenamentele dintr-o zi să nu fie contrare. De
exemplu: antrenamentul de dimineaţă să fie de pregătire fizică iar cel de după-amiază de pregătire
tehnică şi tactică sau dimineaţa antrenament individual şi după-amiaza antrenament colectiv. În toate
cazurile trebuie controlată continuu oscilaţia volumului şi a intensităţii antrenamentului.

OBIECTIVELE PREGĂTIRII FIZICE ÎN PERIOADA PREGĂTITOARE

În funcţie de durata perioadei pregătitoare, antrenorul poate începe cu o perioadă de pregătire de

bază şi să termine cu o perioadă de pregătire specializată. Principalul scop al acestei perioade este
fundamentarea pregătirii sportivului pentru întregul an competiţional şi anume:

 dezvoltarea vitezei de reacţie;

 dezvoltarea vitezei de execuţie;
 dezvoltarea vitezei de accelerare;
 dezvoltarea rezistenţei specifice (rezistenţă în regim de viteză şi de îndemânare);
 forţa explozivă (a membrelor superioare şi inferioare);
 dezvoltarea şi menţinerea supleţei;
 îmbunătăţirea capacităţilor coordinative.
Mijloacele folosite pentru îmbunătăţirea şi consolidarea condiţiei fizice speciale sunt
mijloace din atletism, gimnastică, sporturi complementare (fotbal, nataţie, schi) cât şi mijloace specifice
jocului de baschet.

1.2. PERIOADA COMPETIŢIONALĂ

Aceasta perioada are durata atât cât ţine campionatul în care participă echipa respectivă. Durata
ei prea îndelungată creează probleme antrenorului de multe ori greu de rezolvat, cum ar fi:

 păstrarea timp îndelungat a unei bune condiţii fizice a jucătorilor;

 păstrarea unei bune stări competiţionale a jucătorilor;
 păstrarea coeziunii echipei
 confruntarea cu diferite situaţii psihologice care pot aparea ca urmare a rezultatelor variabile
ale echipei;
 confruntarea cu probleme de validitate a jucătorilor (accidentări).
Scopurile de bază ale antrenamentului în perioada competiţională sunt:

- menţinerea condiţiei fizice a jucătorilor;

- adaptarea la specificul fiecărui meci;

78
 - consolidarea şi îmbogăţirea tehnicii individuale;
- perfecţionarea tehnicii şi tacticii colective.
Aşa cum este evident, antrenorul în fiecare săptămână este orientat spre rezolvarea necesităţilor
pentru meciul următor, fără a neglija pregătirea individuală a jucătorilor. Este deci o muncă specială atât
în domeniul pregătirii fizice cu exerciţii specifice jocului de baschet cât şi în domeniul pregătirii tehnicii şi
tacticii. Programarea săptămânală a antrenamentelor bazată pe un plan zilnic concret ajută la acoperirea
necesităţilor echipei în perioada respectivă.

În cazul întreruperii campionatului, este indicat să se aplice un program special care să aibă ca
scop acoperirea unor nevoi individuale şi colective ale echipei care sunt greu de acoperit sub presiunea
obligaţiilor săptămânale ale echipei. De asemenea, ar fi bună o nouă “acumulare” a forţelor cu un program
rapid de pregătire fizică generală. În astfel de situaţii de întreruperi şi în funcţie de durata lor este bine să
se programeze câteva meciuri de antrenament care să menţină coeziunea competitivă a echipei.

OBIECTIVELE PREGĂTIRII FIZICE ÎN PERIOADA COMPETIŢIONALĂ

Obiectivul principal al perioadei competiţionale în ceea ce priveşte pregătirea fizică este menţinerea
condiţiei fizice specifice. Aceasta se face în principal prin mijloace specifice.

Trebuiesc făcute câteva specificaţii referitoare la antrenamentul pentru menţinerea forţei

musculare, şi anume:

 numărul de antrenamente trebuie să fie de 1-2/săptămână cu îngreuiere de intensitate medie

sau la sfârşitul antrenamentului zilnic;
 forţa explozivă – execuţiile trebuie să se facă într-un ritm rapid. Greutatea să permită 3-4 serii
cu pauză de 3 min.
 forţa maximă – greutăţile trebuie să fie mari şi repetările puţine. Greutatea să permită 1-3
repetări.
 rezistenţa musculară – multe repetări cu greutăţi mici. Greutatea să permită mai mult de 15
repetări, în 4 serii, pauza între ele fiind de maxim 1 min.
 forţa musculară şi rezistenţa musculară – repetări medii cu greutăţi medii. Greutatea să
permită 6 repetări, în 3 serii, cu 3 min. pauză. Menţinerea forţei şi rezistenţei musculare
obţinute se face cu un antrenament pe săptămână cu intensitate medie.
 îmbunătăţirea şi menţinerea vitezei.
 îmbunătăţirea capacităţilor coordinative.
 menţinerea supleţei.
Capacităţile motrice pot fi menţinute în special prin mijloace specifice jocului de baschet.

1.3. PERIOADA DE TRANZIŢIE

79
 Această perioada acoperă durata dintre sfârşitul perioadei competiţionale şi începutul perioadei
pregătitoare. În această perioadă se realizează:

- refacerea energetică a jucătorilor;

- realizarea substratului tehnicii individuale a jucătorilor;
- realizarea substratului condiţiei fizice a jucătorilor.
După cum se vede, această perioadă este caracterizată printr-un repaus pe de o parte şi de o
muncă de substrat pe de altă parte. Ea poate fi împărţită la rândul ei în două perioade: cea ”moartă” şi
cea “de substrat”.

În perioada “moartă”, care începe imediat după terminarea perioadei competiţionale şi care
durează aproape 2 săptămâni, se încearcă deconectarea (dezintoxicarea) jucătorului de la intensitatea
campionatului.

Jucătorul este supus unei oarecare pauze active cu diferite ocupaţii sportive sau cu relaxare totală
dacă intensitatea ultimei părţi a perioadei competiţionale a fost crescută.

După această perioadă de 2 săptămâni urmează faza “de substrat” având ca scopuri principale
pregătirea fizică generală a sportivului şi pregătirea tehnică individuală. Totuşi, trebuie controlată
intensitatea antrenamentului care să asigure refacerea energetică a jucătorilor. În această perioada se pot
practica şi alte sporturi, complementare pentru descărcare completă înaintea începerii perioadei
pregătitoare cu cerinţele ei ridicate de antrenament.

Ceea ce trebuie evitat este lipsa oricărei activităţi fizice, caz în care antrenorul va încerca în cursul
perioadei pregătitoare să incerce să-l aducă pe sportiv la starea lui fizica de la sfarsitul perioadei
competiţionale din sezonul trecut si nu să o îmbunătăţească, ceea ce nu va determina un progres faţă de
anul anterior.

OBIECTIVELE PREGĂTIRII FIZICE ÎN PERIOADA DE TRANZIŢIE

Obiectivele pregătirii fizice în perioada de tranziţie, în funcţie de durata acesteia pot fi împărţite în
3 etape:

1 – dezvoltarea forţei musculare şi a rezistenţei

2 – dezvoltarea capacităţii aerobe şi rezistenţei musculare;

3 – dezvoltarea capacităţii anaerobe şi forţei explozive.

Mijloacele folosite sunt în general cele ale sporturilor complementare în principal pentru
deconectarea sportivului de la efortul competiţional.

BIBLIOGRAFIE

80
 1. ANASTASIADIS M. – Program analitic al pregătirii precompetiţionale al unei echipe de baschet. Atena,
1992.
2. DRAGNEA A. – Teoria şi metodica dezvoltării calităţilor motrice. ANEFS, 1991.
3. MOANTA A.D – Pregătirea fizică în jocul de baschet. Pro-Editura, Bucureşti, 2000.
4. ANTON C.G. – Model de joc si pregatire al lotului national de seniori in anul 1996, Sibiu, 1996.

UTILIZAREA UNOR MIJLOACE DIN GIMNASTICĂ PENTRU

ÎMBUNĂTĂŢIREA MOBILITĂŢII ŞI ÎNDEMÂNĂRII IN
JOCUL DE VOLEI A CADETELOR
Prof.Univ.Dr. Turcu Dionisie
Prof .Gr.II. Simtion Claudia
Şcoala Gimnaziala Biertan

INTRODUCERE

Sportul – activitate complexă cunoaşte astăzi o dezvoltare şi o popularitate fără asemănare.

Străvechiul dicton latin al lui Juvenal ,, Optadem est ut sit mens sana in corpore sano” ( E de dorit ca o
minte sănătoasă să fie într-un corp sănătos ) are astăzi o circulaţie foarte mare, punându-şi amprenta
vizibil în acest secol al XXI-lea.

Sportului i se acordă astăzi o atenţie deosebită, creându-se condiţii necesare practicării acestuia
de un n umăr cât mai mare de oameni, însăşi jocurile sportive - cu caracter formativ – atrăgând tot mai
mulţi participanţi şi spectatori.

Dintre jocurile sportive – VOLEIUL - ocupă un loc binemeritat, cu tradiţie în ţara noastră, acesta
ocupând locuri de frunte în ierarhia mondială, datorită superiorităţii în atac, manifestată prin forţă şi
subtilitate tehnică.

Frumuseţea acestui joc, cât şi popularitatea lui, constituie nu numai puncte de atracţie, de
practicare efectivă sau vizionare, ci şi studiul acestuia, ducând în felul acesta perfecţionarea conţinutului
jocului şi creşterea spectaculozităţii lui.

Ca orice joc sportiv, voleiul are particularităţi specifice a căror cunoaştere este obligatorie, ele
având un rol determinant în munca de pregătire şi perfecţionare a echipei.

Jocul se desfăţoară pe un teren mic, echipele fiind despărţite de plasă, fapt care împiedică
contactul direct cu adversarul. Mingea trebuie trimisă peste plasă prin cel mult trei lovituri fără a atinge
solul. Lovirea mingii se face în conformitate cu cerinţele regulamentului. Rxistenţa rotaţieio solicită jucători
bine pregătiţi atât în atac cât şi în apărare. Recentele modificări ale regulamentului solicită un efort

81
deosebit din partea jucătorilor, mai ales în cadrul acţiunilor liniei I unde trebuie să se execute multe
sărituri.

Voleiul este totuşi un joc accesibil; el poate fi practicat de echipe feminine, începătorii pot avea
satisfacţia jocului de la început, cu condiţia să-şi însuşească cât mai repede prima lovitură, preluarea
mingii venită de la adversar.

Popularitatea voleiului se explică prin faptul că pot participa jucători cu diferite categorii de
pregătire, vârstă, sex. Practicarea lui sistematică, contribuie la dezvoltarea calităţilor fizice, psihice, a unor
particularităţi ale personalităţi ca: îndemânare, forţa, viteza, atenţie, gândire, voinţă, aptitudini, pasiuni.

Voleiul poate fi folosit sub diferite forme: ca mijloc recreativ, ca sport complementar în pregătirea
sportivilor şi ca sport de performanţă propriu-zis. La noi în ţară voleiul se practică, ca sport de masă pe o
scară largă, în şcolile elementare şi medii, învăţământul superior.

Din studiul bibliografiei de specialitate am desprins necesitatea abordării unor mijloace din
gimnastica pentru îmbunătăţirea pregatirea fizica si implicit jocul de volei la nivelul cadetelor, atât pentru
cunoaşterea acestor mijloace, cât şi pentru a încerca să îmbunătăţesc pregătirea cadetelor de la C.S.S.
SIBIU.

Am avut colege de echipă provenind de la C.S.Ş SIBIU şi am remarcat că aceste junioare nu au

suficientă pregătire fizică generală şi specifică. Carenţele care au ieşit la iveală în timpul campionatului au
dus la frecvente accidentări şi la rezultate sportive nesatisfăcătoare.

Consider că, dacă se efectuează o pregătire fizică mai bună, în care să se folosească mijloace de
dezvoltare fizică specifice gimnasticii:mobilitate, forţă, viteză, îndemânare,rezistenta jucătoarele studiate
pot face progrese şi se previn accidentările, îmbunătăţindu-se astfel jocul.

Prin realizarea acestei lucrări încerc să aduc o modestă contribuţie la elaborarea unei culegeri de
exerciţii cu mijloace din gimnastică, care să contribuie la un mai rapid progres în jocul de volei.

CUPRINS

PREGĂTIREA FIZICĂ, COMPONENTA FUNDAMENTALĂ A

ANTRENAMENTULUI ÎN VOLEI

Conţinutul antrenamentului a devenit tot mai complex, pe măsură ce performanţa sportivă a

evoluat şi, în acelaşi timp, ramurile de sport şi-au conturat, şi apoi precizat, metodologia de lucru. În urma
progreselor înregistrate în direcţiile amintite a fost necesară sistematizarea conţinutului antrenamentului

82
după reguli bine stabilite. Ca urmare în antrenamentul sportiv contemporan se vorbeşte de : pregătire
fizică, pregătire tactică, pregătire psihologică şi pregătire teoretică.

Pregătirea fizică are un rol deosebit în întregul proces de pregătire, determinând în ultima
instanţă randamentul sportivului în antrenament şi concurs. Ea constituie pivotul pentru toate celelalte
componente ale antrenamentului, constituind baza de plecare pentru toate celelalte componente ale
antrenamentului fiind baza de plecare pentru întregul proces de pregătire.

Pregătirea fizică este unul dintre cei mai importanţi factori sportivi pentru atingerea marii
performanţe, obiectivele principale ale pregătirii fizice fiind:

1. creşterea potenţialului fizic

2. dezvoltarea la cel mai înalt nivel al calităţilor bionatrice

Pregătirea fizică se dezvoltă sub forma:

1. pregătire fizică generală

2. pregătire fizică specifică

3. pregătirea specifică a calităţilor biomotrice

Primele două faze se realizează în perioada pregătitoare, faza a treia în perioada competiţională.

În primele faze predomină volumul mare de antrenament cu intensitate moderată. Cu cât

pregătirea avansează creşte şi intensitatea. Pregătirea fizică se realizează începând cu o pregătire fizică
generală solidă, care, cu cât este mai lungă şi mai bine realizată, cu atât va fi mai performantă.

Pregătirea fizică specifică urmăreşte continuarea dezvoltării fizice în concordanţă cu necesităţile

fizice ale sportului. Are la bază pregătirea fizică generală de nivelul căreia depinde adoptarea de potenţial
a sportivului la un volum de antrenament şi în meciuri. O mare capacitate fiziologică duce la o refacere
rapidă a organismului după efort.

Actualizarea permanentă a conţinutului şi formelor de manifestare, ale efortului la exigenţele

competiţiei, presupune o activitate de informare, de cercetare necesară şi în voleiul de performanţă. Azi
succesul în voleiul de performanţă depinde direct de informatizarea sa în acre, conţinutul şi formele de
manifestare a efortului: volum, intensitate, complexitate, sunt strâns legate şi evidenţiate numai la nivelul
competiţiei la care se raportează echipa şi jucătorii respectivi.

În jocul de volei efortul este prezent şi se derulează odată cu structurile specifice jocului,
respectiv: elemente, faze, sisteme fundamentale, seturi, partide şi este supus şi el aceloraşi exigenţe ale

83
esenţei jocului. În această situaţie, se poate vorbi în jocul de volei de un efort specific, propriu celorlalte
structuri de joc: joc, sisteme fundamentale, seturi, partide, competiţii. Astăzi antrenamentul la echipele de
volei de performanţă, se realizează cu o participare multidisciplinară, tocmai cu scopul de a realiza
obiectivizarea antrenamentului şi a componentelor acestuia în concordanţă cu competiţia. Prin conţinutul
şi formele sale de manifestare, efortul în volei este strâns legat de desfăşurarea fiecărei faze şi a fiecărei
acţiuni în parte, pentru ca, în esenţa sa, în volei orice eşec al unei singure acţiuni în joc, înseamnă
pierderea punctului, a setului sau chiar a partidei.

Alte date legate de efortul în antrenamentul de volei de performanţă sunt constituite din informaţii
privind volumul, intensitatea şi complexitatea acestuia. Intensitatea specifică voleiului se manifestă prin
numărul de execuţii în unităţi de timp sau de joc, oferă o multitudine de informaţii ce se pot constitui în
obiective sau repere de antrenament.

Obiectivizarea antrenamentului se impune ca o necesitate pentru a asigura acestuia randamentul

maxil în raport cu solicitările jocului competiţional şi cu posibilităţile psihomotrice ale jocului.

EXERCIŢII SPECIFICE GIMNASTICII PENTRU DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR ŞI

DEPRINDERILOR MOTRICE PENTRU JOCUL DE VOLEI

1.Îndemânare în regim de fortă pentru membrele superioare cu partener:

1. Culcat facial cu sprijin, picioarele depărtate. Partenerul apucă gambele ţinându-le la nivelul şoldurilor
sale. Deplasare înainte, împingând uşor partenerul din culcat ( roaba ).

2. Culcat facial cu sprijin. Partenerul ţine picioarele executorului la nivelul şoldurilor, cu spatele spre
executant. Deplasarea înainte, trăgând uşor de picioare.

3. Stând depărtat în faţă, la distanţa de 5-6 m. Aruncarea unei mingi medicinale cu ambele mâini de la
piept, cu traiectorie înaltă.

4. Stând faţă în faţă la distanţa de 2-3 m, pase de sus cu mingea medicinală

5. Stând faţă în faţă, la distanţa de 5-6 m, cu mingea medicinală ţinută cu două mâini deasupra capului,
coatele îndoite. Aruncarea mingii cu traiectorie înaltă sau joasă spre partener. Acelaşi exerciţiu din aşezat
cu picioarele depărtate.

6. Stând depărtat în faţă şi înainte, mingea ţinută cu ambele mâini întinse spre sol. Aruncarea mingii
partenerului cu menţinerea trunchiului aplecat.

7. Stând depărtat faţă în faţă, la distanţa de 3-4 m, mingea ţinută în echilibru cu o plamă. Aruncarea mingii
prin împingerea spre partener şi prinderea ei tot cu o mână.

84
 2.Exerciţii pentru dezvoltarea îndemânare( echilibru şi orientare în spaţiu)

1. Mers cu pas mare şi cu pas fandat pe 2-3 bănci orizontale, în lungime, aşezate cap la cap.

2. Mers în echilibru de-a lungul băncii orizontale cu rostogolirea unei mingi medicinale sau cu transportul
unor obiecte diferite ( greutăţi, mingi, scaune, saci de nisp )

3. Mers de-a lungul a două bănci aşezate cap la cap, cu două mingi medicinale în braţe.

4. Mers în perechi, pe două bănci paralele aşezate la 2-2,5 m distanţă, cu aruncarea unei mingi de la un
executant la altul.

5. Stând: sărituri cu întoarcere de 180° cu braţele usor îndoite pe lângă corp.

6.Acelasi exercitiu cu intoarcere 360º cu bratele usor indoite pe langa corp.

2.1.Exerciţii din acrobatică

1. Podul de sus şi de jos

2. Sfoara înainte şi sfoara înapoi

3. Stând pe omoplaţi

4. Stând pe mâini cu rulare pe abdomen

5. Rulări pe spate.

6. Rulări laterale

7. Rulare pe abdomen şi rostogolire înainte

8. Rulare pe abdomen şi rostogolire înainte peste un umăr

9. Rostogolire înapoi cu picioarele întinse

10. Rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit

11. Rostogolire înainte din sprijin ghemuit în şezând, cu genunchii grupaţi

12. Rostogolire înainte în depărtat

13. Rostogolire înainte din sprijin ghemuit pe un picior

14. Rostogolire înapoi din depărtat în depărtat

85
15. Rostogolire înapoi cu picioarele întinse şi apropiate.

3.Exerciţii de stretching

1. pentru muschii paravertebrali,balans pe spate,inainte si inapoi de 8-10x,genunchii indoiti,palmele pe

genunchi,

2.Pentru coloana vertebrala,rulare pe spate,picioarele peste cap intinse,palmele sustin sezuta,mentinere

10-15 sec.

3.pentru musculatura abdominala si coloana vertebrala,din stand culcat facial,sprijin pe brate,extensia

maxima a coloanei vertebrale si a partii cervicale,capul in extensie.

4.Pentru musculatura bazinului si a muschiului croitor,trecerea piciorului drept peste stangul,trunchiul se

rasuceste spre piciorul indoit,bratul stang este trecut peste piciorul indoit,se mentine 15sec.apoi se
schimba.

5. Pentru flexorii genunchiului. Se apucă gamba deasupra gleznei şi se apropie de cap, menţinând-o
întinsă.

3.1Exerciţii pentru mobilitate pentru braţe cu partener

1. Aşezat depărtat talpă în talpă, reciproc apucat de un baston la înălţimea umerilor. Aplecări alternative
înapoi, trăgând de braţele partenerului care se încline spre înainte. Din aceiaşi poziţie se execută rotări de
trunchi.

2. Stând umăr la umăr, la distanţa de 1m, mâinile lateral jos apucat, picioarele depărtate. Legănarea
braţelor cu arcuire în sus şi revenire în jos . Se schimbă poziţia prin întoarcerea unuia dintre parteneri cu
faţa în direcţia opusă. Se execută rotări cu ambele braţe, schimbând poziţia printr-o întoarcere la 180*.

3. Aşezat faţă în spate, un executant în şezând cu picioarele întinse şi depărtate, braţele întinse lateral,
celelalte în spatele primului în fandat îi sprijină spatele cu gamba piciorului din faţă. Apucându-l de braţe,
pe cel şezând, partenerul trage progresiv înapoi. Se execută cu arcuire.

4. Stând în spate, apucat de mâini jos şi înapoi, la distanţă de un pas. Pas simultan înainte cu un picior şi
revenire. Se execută alternativ cu picioarele.

86
5. Stând faţă în spate apropiat, de mâini apucat. Partenerul din faţă execută fandare înainte pe un picior,
iar celălalt îi ridică braţele sus si revine.

6. Stând faţă în faţă, picioarele depărtate, trunchiul aplecat, mâinile pe umerii partenerului. Aplecări cu
arcuire, apăsând reciproc cu palmele pe umerii partenerului.

7. Stând spate în spate, braţele întinse lateral, de mâini apucat. Se execută un pas mare înainte, fără a
părăsi apucarea.

3.2EXERCIŢII PENTRU DEZVOLTAREA MOBILITĂŢII LA NIVELUL TRUNCHIULUI CU

PARTENER

1.Culcat dorsal, cu vârfurile picioarelor sprijinite sub prima şipcă a scării fixe, mâinile la ceafă. Partenerul
în călare peste executant îl apucă pe acesta de mijloc şi îl ridică în extensie.

2. Aşezat cu picioarele depărtate, faţă în faţă, talpă în talpă, de mâini apucat. Unul din parteneri se lasă
pe spate trăgând de braţele celuilalt, care se îndoaie înainte. Se lucrează alternativ. Din aceiaşi poziţie,
mâinile apucă încrucişat. Se execută şi cu rezistenţă.

3. Pe un genunchi aplecat înainte, braţele în prelungirea trunchiului, palmele sprijinit pe podea. Partenerul
pe genunchi, în faţa executantului, îl apasă pe omoplaţi.

4. Stând spate în spate apropiat, picioarele depărtate, unul dintre parteneri îndoit înainte apucă printre
picioare mâinile celuilalt. Ridicare alternativă în stând, trăgând de braţele partenerului.

5. Stând pe spate apropiat, agăţat reciproc de coate, picioarele depărtate. Unul dintre executanţi se
apleacă înainte, în timp ce partenerul se ridică pe vârfuri în extensie.

6.Pe genunchi, pe călcâie şezând, faţă în faţă, sprijinit cu braţele întinse pe o minge medicinală. Se
execută arcuit, apăsând cu palmele pe minge.

CONCLUZII

În privinţa îmbunătăţirii jocului de volei, folosind mijloace specifice gimnasticii, pot afirma că, după
studierea materialului de specialitate, nu am găsit suficiente informaţii, fapt care m-a determinat să încerc
elaborarea unei culegeri de exerciţii.

Rezultatele testelor au aratat o creştere în înălţime a jucătoarelor, o îmbunătăţire a detentei, a vitezei de

deplasare, a forţei scapulo-humerale, a vitezei de reacţie,a rezistentei.

Îndeplinirea obiectivului, arată că datorită pregătirii fizice fetele au avut o mai bună comportare în
campionat, reuşind să relizeze o performanţă notabilă.Imputinarea

87
accidentărilor relevă faptul că jucătoarele s-au ,, întărit” din punct de vedere fizic ( ligamente, muşchi,
articulaţii, etc. ) ceea ce a făcut ca aportul lor la pregătire să fie de 100%.

În concluzie putem spune că, în urma introducerii in pregatirea fizica a sportivelor a unor exerciţii
specifice gimnasticii, s-a înregistrat o creştere valorică individuală şi pe echipă.

BIBLIOGRAFIE

1. ALBU, LUCA, A. ,, Exerciţii în doi” , Ed. CNEFS, Buc.,1968

2.ASLAN, A. ,,Exerciţii şi jocuri cu mingea medicinală”, Ed. CNEFS, Buc., 1965
3.BANATAN, O. ,, Exerciţii la banca de gimnastică”, Ed. Sport-Turism, Buc., 1982
4. BEDO, C. ,, Exerciţii cu partener”, Ed. CNEFS, Buc., 1968
5. CIOVICA, L. ,, Gimnastica”- Curs de bază - , Ed. Mira Design, Sibiu, 2000
6.DRAGNEA, A. ,, Teoria şi metodica antrenamentului sportiv” Ed. MTS, Buc., 1992
7. IVOILOV, A. ,, Volei”, Ed. CNEFS, Buc., 1994
8. STOICA, F. ,, Teoria antrenamentului sportiv”, Sibiu, 1996
9. STROIE, S. ,, Pregătirea fizică a jucătorilor de volei”, Ed. Sport-Turism, Buc., 1976

Rationalizarea şi individualizarea antrenamentelor de culturism în

funcţie de obiective
Profesor: Curtean Ioan
Clubul S.Ş.,, ŞOIMII’’Sibiu-Catedra de Culturism

Cuvinte cheie: culturism, antrenament, metode,obiective.

Culturismul este un sport necesar fiecărui individ pentru a înlătura efectele negative ale
sedentarismului şi modului modern de viaţă. La ora actuală există foarte multe programe şi sisteme de
antrenament şi hrănire, dar problema este că se pot pierde luni, chiar ani de zile pentru a descoperi care
antrenament este cel mai eficient.

În general oamenii sunt diferiţi unul faţă de altul şi ce se potriveşte la unul nu se potriveşte la altul.
Niciodată nu se va şti care este cel mai bun program dacă nu sunt încercate mai multe programe.
Cercetările ştinţifice în domeniu au stabilit câteva jaloane importante care sunt valabile pentru orice
culturist: antrenament plus odihnă plus hrănire (alimentaţie şi suplimentaţie corespunzătoare). Marea
problemă a culturiştilor începători şi chiar avansaţi este că se antrenează tare dar se hrănesc prost. Dacă

88
se va ţine cont de aceste indicaţii progresul va fi mult accelerat şi se va ajunge mult mai repede la
potenţialul maxim.

1.1. Indicaţii metodice pentru buna desfaşurare a antrenamentelor de culturism

Există în culturism mai multe programe de antrenament în funcţie de scopurile care se doresc a fi
realizate. Tocmai de aceea trebuie să se aibă bine definit în minte ceea ce se doreşte, în funcţie de
posibităţile materiale (accesul la suplimente nutritive, alimentaţie bogată în principii de bază pentru
culturism, cum ar fi proteine, aminoacizi, vitamine, minerale, etc.) şi mai ales care sunt posibilităţile
genetice.

Pentru aceasta este indicat să se consulte un specialist pentru determinarea tipului morfologic. De
asemenea de mare importanţă este şi accesul la informaţie. Singurul factor comun al programului de
antrenament din culturism este acela că toate programele ajută la construirea de masă musculară,
dezvoltarea forţei şi obţinerea definirii. În momentul când se încep antrenamentele de culturism, atenţia
trebuie concentrată pe antrenamentul cu greutăţi libere şi pe mişcările de bază. Numai mişcările de bază
pot construi masă musculară, într-un timp relativ scurt. Pentru început este nevoie de un program simplu
dar eficient. În general în primele trei luni de antrenament este bine să se antreneze în sistemul „o zi da –
una nu” de trei ori pe săptămână. Câteva lucruri foarte importante în antrenamentele de culturism sunt
următoarele:

Executarea tehnicilor corect pentru a simţi muşchiul lucrat. Pentru o mai buna execuţie se poate
imagina muşchiul cum se contractă şi se extinde în timp ce este irigat din plin cu sângele care îl hrăneşte
şi îl „pompează”. Unii campioni recomandă ca în timpul contracţiei să se reţină scurt timp poziţia pentru a
asigura ca toate fibrele s-au contractat şi deci vor creşte.

Mulţi sportivi folosesc în paralel în încălzirea cu greutăţi şi exerciţii de stretching care ajută foarte
mult. La încălzire este indicat să se întindă doar muşchii care trebuie antrenaţi, pentru a nu se pierde
foarte mult timp. Prima serie se efectuează cu greutăţi mici pentru a încălzi musculatura pentru acel
exerciţiu.

Odihnirea suficientă şi la timp. De asemenea foarte important este duşul cu apă caldă după
antrenament care ajută foarte mult la refacere.

Exerciţii de bază recomandate: împins din culcat, împins din şezând cu gantere, ramat din
aplecat, tracţiuni în faţă la helcometru, ridicări laterale din stând, flexii ale antebraţului pe braţ, flexii şi
extensii la aparat pentru coapsă, genuflexiuni cu bara, ridicări pe vârfuri, extensii cu bara, etc. Se începe
cu greutăţile cele mai potrivite, care nu trebuie să fie prea mici dar nici prea mari, astfel încât să se poată
învăţa tehnicile corect, fără a exista pericol de accidentări sau febră musculară excesivă. Se începe de
asemenea cu exerciţiile care sunt cele mai grele, deci care necesită cea mai multă energie. Indiferent de
89
stadiul de pregătire al culturiştilor, fiecare şedinţă de antrenament presupune trei faze: încălzirea,
antrenamentul propriu-zis, exerciţiile de relaxare.

La începerea antrenamentului timp de câteva minute se va efectua o încălzire generală a

muşchilor şi a articulaţiilor (exemplu: bandă rulantă, bicicletă, etc.), mişcări pentru principalele grupe
musculare şi exerciţii de respiraţie. Se va trece apoi la încălzirea specifică, a zonei musculare ce va fi
lucrată în cadrul respectivei şedinţe.

Încălzirea generală şi cea specifică nu trebuie prelungită foarte mult pentru a nu obosi organismul.
Durata acestora nu trebuie redusă prea mult, pentru a evita expunerea la accidentări musculare şi
articulare. Încălzirea vizează stimularea circulaţiei sanguine, pregătirea musculaturii pentru depunerea
unui efort susţinut.

La sfârşitul fiecărei şedinţe se recomandă executarea unor exerciţii de relaxare, mişcări de

întindere, automasaj, duş cald, etc.

Antrenamentul de culturism efectuat cu un partener prezintă o serie de avantaje: se pot executa

exerciţii mai complexe, se pot utiliza încărcături mai grele, riscul acidentărilor este mai mic.

1.2. Greşeli frecvente în antrenamentele de culturism

 Supraantrenamentul
Ocazional supraantrenamentul nu este deloc un lucru teribil, dar problema se pune atunci când
apar următoarele elemente:

Supraantrenamentul este sever (este indicat să se facă pauză)

Cei ce se antrenează nu înţeleg semnele supraantrenamentului, şi de multe ori aceştia renunţă la

culturism, spunând că ei nu sunt persoanele care să beneficieze de pe urma antrenamentului cu greutăţi.

Semnele unui supraantrenament sunt următoarele: lipsa progresului la antrenamente, regresul în

masă şi forţă, oboseală generală, insomnii, dureri de cap, timp de refacere mai mare, apetit scăzut sau
inexistent, lipsă de energie, puls crescut, dureri musculare sau articulare mai mari decât de obicei.

 Exerciţiile sunt făcute incorect

O execuţie incorectă a exerciţiilor poate duce la accidentări şi la o stimulare incompletă a fibrelor
musculare. Cheia creşterii muşchilor este o execuţie corectă, astfel ca muşchiul să simtă greutatea şi
exerciţiul. Acest lucru presupune o formă corectă şi un câmp complet de mişcare.

 Greutăţi prea mari

90
 În general începătorii şi uneori cei avansaţi sunt tentaţi să utilizeze greutăţi foarte mari căzând
victime sindromului „greutăţile mari sunt foarte bune”. Într-adevăr greutăţile mari sunt foarte bune, dacă
ele nu afectează forma exerciţiului şi execuţia nu devine trişată.

 Greutăţi insuficiente
Dacă greutăţile vor fi prea mici, exerciţiile vor primi un caracter aerobic. Şi fibra musculară nu va fi
stimulată la maxim încât să crească. Utilizând greutăţi mari se asigură o creştere progresivă a greutăţilor
de la un antrenament la altul, menţinându-se o execuţie corectă într-un câmp corect de mişcare. Este
regula cea mai importantă în culturism. Dacă această lege sau principiu nu este respectată, chiar dacă
antrenamentele vor fi tari efectuate cu greutăţi mari nu se va obţine niciodată o creştere în forţă şi masă
musculară. Dacă se menţine aceeaşi greutate, indiferent cât de mare este ea, şi indiferent cum este
hrănirea, muşchii nu vor creşte în mărime şi forţă.

 Insuficient timp de refacere între antrenamente

După un antrenament puternic muşchiul are nevoie de timp pentru o refacere completă la
mărimea dinainte de antrenament, după care trebuie acordat suficient timp (minimum 24 de ore) pentru
creştere, în special pentru cei ce au posibilităţi financiare limitate şi nu pot să îşi asigure în totalitate
suplimentele alimentare de care au nevoie. Este recomandat să se antreneze o grupă musculară o dată
pe săptămână pentru a avea timp suficient de refacere între două antrenamente.

 Hrănire insuficientă
Antrenamentul este numai o mică parte din „ecuaţia culturism”. Respectându-se principiile
alimentare necesare organismului, inclusiv suplimentele nutritive care stimulează anabolismul şi stopează
catabolismul succesul va fi asigurat. Pentru aceasta este nevoie de o raţie zilnică care să fie compusă din
60% glucide, 30% proteine, 10% grasimi, alături de vitamine, minerale şi stimulatoare. Este foarte
important ca hrana să fie repartizată în minimum 5-6 mese pe zi. Dintre care cea mai importantă este
masa de imediat după antrenament. De asemenea este important modul în care organismul este pregătit
pentru efort şi suplimentele care se iau înainte de antrenament, care vor furniza energia necesară în
timpul antrenamentului. Un rol important îl au carbohidraţii, creatina, etc., care practic vor da verdictul:
antrenament foarte intens, sau unul de intensitate slabă (semiaerobic care va stimula muşchiul să
crească). Apa este foarte importantă, minimum trei litri pe zi, atât pentru antrenament cât şi pentru
refacere. Un aport insuficient de apă înseamnă deshidratare, cu consecinţele de rigoare. Chiar dacă
hrana solidă este de baza în alimentaţia oricărui sportiv, totuşi suplimentele sunt picătura care umple
paharul, şi în majoritatea cazurilor, fără ele rezultatele sunt foarte slabe.

 Somn insuficient
Corpul uman, pentru a creşte, are nevoie de odihnă. În acest sens este nevoie între 7 şi 9 ore de
somn adânc şi odihnitor. În timpul somnului corpul işi repară ţesuturile distruse, întinereşte şi se reface la

91
dimensiunile iniţiale. Dacă nu se creşte, poate este nevoie de mai multă odihnă. În timpul somnului sunt
secretaţi o serie de hormoni importanţi pentru creşterea în masă şi forţă: hormonul de creştere (GH) ,
IGH-1, melatonina.

 Incălzire insuficientă, respectiv flexibilitate inadecvată

Dacă se pune o bandă elastică în apă rece se constată faptul ca îi scad proprietăţile elastice. În
mod asemănător se întâmplă şi cu ligamentele şi muşchii dacă se începe un antrenament insuficient
încălzit. Un muşchi încălzit corespunzător este mult mai flexibil şi poate fi lucrat mai bine într-un câmp de
mişcare mai larg. Acest lucru va reduce mult riscul unor accidentări.

 Intensitate insuficientă
Una dintre cauzele care duc la rezultate slabe pentru mulţi culturişti sunt antrenamentele
insuficient de intense. Crescând nivelul intensităţii antrenamentelor vor aparea şi rezultatele. În acest sens
este indicată folosirea exerciţiilor de bază, greutăţi mari şi diverse tehnici de creştere a intensităţii.

 Prea multe serii şi repetări

Dacă intensitatea anrtenamentului este la un nivel ridicat nu este nevoie de mai multe serii şi
repetări. Pentru creşterea masei musculare 15-20 de serii pe grupă musculară sunt considerate foarte
multe. La o intensitate foarte mare nu este nevoie de mai mult de 6-8 serii pe grupă musculară. Dacă
organismul are o rezervă suficientă de energie asigurată de carbohidraţi şi creatină, suficienţi
neurotrasmiţători care să-i crească la maxim puterea de concentrare şi este stimulat să producă suficienţi
hormoni, el va fi capabil să se antreneze foarte intens, şi în câteva serii să epuizeze şi să obosească
complet muşchiul antrenat.

 Folosirea unui program de antrenament prea mult timp

Organismul se adaptează foarte rapid la orice program de antrenament şi creşterea nu va mai fi
stimulată. De aceea antrenamentele se fac sub forma ciclică de obicei în cicluri de 3 luni, după care se
vor face modificări în programul de antrenament schimbând numarul de serii, repetări şi exerciţii. Este
bine să se facă schimbări, chiar de la un antrenament la altul cu condiţia creşterii progresive a greutăţilor.

 Lipsa unor ţeluri reale şi a unei concentrari adecvate.

Foarte mulţi culturişti nu au nişte ţeluri bine precizate şi ca atare ei nu se concentrează suficent în
timpul antrenamentelor. De multe ori voinţa lor îi părăseşte la jumătatea drumului, şi în consecinţă ei nu
se vor antrena suficient de intens şi de frecvent. Totodată ei îşi schimbă prea repede metodele de
antrenament, şi adoptă foarte rapid alte metode fără a se documenta suficient. Practic antrenamentul
acestor culturişti se desfăşoara la întâmplare, iar rezultatele vor fi în consecinţă.

Toate acestea au însă o explicaţie, cum ar fi hrănirea necorespunzătoare, lipsa unor cunoştinţe
tehnice privitoare la culturism. Pentru fiecare culturist trebuie să fie foarte clar următorul lucru: „culturismul

92
este o activitate foarte precisă, ştinţifică, ştiinţa construirii corpului, care cere multe cunoştiţe teoretice,
practice, ţeluri precise şi dăruire totală.” Fără aceste lucruri nu se va avea succes niciodată.

Concluzii

Cheia succesului în culturism este „antrenamentul scurt şi foarte intens” indiferent dacă
antrenamentele urmăresc atât dezvoltarea forţei şi a musculaturii, cât şi obţinerea calităţii musculare.

Culturismul este o activitate complexă care acţionează pentru transformarea fizicului pe trei
direcţii:

 antrenament,
 alimentaţie,
 odihnă.
Nici unul dintre aceşti factori nu poate fi neglijat şi de aceea ei trebuie priviţi intr-o întrepătrundere
reciprocă. Pentru a avea rezultate trebuie respectate cele trei direcţii ale modelării corpului. Fiecare
direcţie trebuie adoptată obiectivelor cât şi posibilităţilor. Nu se poate stabili cu exactitate care este cea
mai importantă dintre ele, dar este clar ca trebuie acordată o atenţie mai mare antrenamentului şi nutriţiei
în special care, după aprecierile specialiştilor, poate influenţa rezultatele unui culturist în proporţie de
60%-70% poate chiar şi mai mult, dar nu trebuie neglijată nici odihna.

Culturismul este o ştiinţă, ştiinţa modelării corpului. Cei ce neglijează acest lucru nu vor obţine
niciodată rezultate notabile. Dacă se vor respecta cu rigoare acete indicaţii singurele efecte de pe urma
practicării culturismului ar fi urmatoarele:

 forţă mai mare,

 flexibilitate mai mare,
 nivel energetic mai ridicat,
 imunitate crescută,
 viaţă sexuală mai bună,
 îmbatrânire mai intârziată,
 controlul greutăţii corporale,
 controlul stress-ului – exerciţiile ca formă de relaxare,
 încredere în sine mai mare,
 prevenirea şi tratarea durerilor de diferite origini,
 performanţă mentală mai ridicată,
 stare de sănătate îmbunătăţită în general.
Bibliografie:

93
 1. Lazăr Baroga - Haltere şi culturism, Ed. Sport-Turism, 1978, Bucureşti.
2. Lazăr Baroga - Culturism, Ed. Consiliului Naţional pentru E.F.S., 1969, Bucureşti.
3. Marian Chirazi, Petru Ciorbă - Culturism. Întreţinere şi competiţie, Ed. Polirom, 2006, Iaşi.
4. Robert Sakizlian - Culturism și fitness. Fundamente teoretice, Ed. Hexagon, 2011, Bucureşti.
5. Szekely Laszlo - Culturism, Ed. Sport-Turism, 1981, Bucureşti.
6. Szekely Laszlo - Dezvoltare, armonie, frumusete. Culturism, Ed. Sport-Turism, 1988, Bucureşti.

PREGĂTIREA TEHNICĂ
ÎN JOCUL DE FOTBAL LA DEBUTANȚI
Autor: Demian Adrian
Cuvinte cheie: fotbal, performanță, echipă, campionat

INTRODUCERE
Fotbalul, disciplina sportivă care se bucură de cea mai largă răspândire în lume, a parcurs de la
apariţia lui şi până astăzi o lungă perioadă de dezvoltare şi progres. Acest adevărat fenomen social, numit
"jocul de fotbal", a determinat realizarea de numeroase studii şi cercetări abordând cele mai variate
aspecte ale sale, de la cele de ordin metodic, până la cele de ordin fiziologic şi psihologic.
Că fotbalul feminin şi-a câştigat un loc sigur între sporturile de performanţă o dovedeşte atât faptul
că rata practicării fotbalului în rândul fetelor a crescut considerabil în ultimii ani, cât şi numeroasele
competiţii internaţionale (campionate europene, campionate mondiale, jocuri olimpice) organizate pentru
diferite categorii de vârstă-jucătoare sub 17 ani, sub 19 ani, senioare.
Astăzi, SUA - campioana mondială în 1991, are peste 6 milioane de jucătoare legitimate care
activează în campionatul naţional pe trei regiuni geografice. Suedia - are peste 33 mii jucătoare legitimate,
iar fotbalul feminin ocupă locul I ca popularitate. China - din 1980 devine o forţă internaţională în fotbalul
feminin. Divizia lor naţională cuprinde 12 echipe. Restul activităţii fotbalistice se desfăşoară în diviziile a 2-
a, a 3-a şi a 4-a. Germania - a oficiat fotbalul feminin în 1970 şi are peste 520 de mii jucătoare legitimate
ce activează în peste 3000 de echipe.
In România. Federaţia Română de Fotbal Feminin s-a înfiinţat în anul 1990, şi a avut afiliate peste
40 de cluburi, (aproximativ 1000 de jucătoare legitimate), organizate într-o serie de divizia A, cu 12
echipe, şi trei serii de divizia B, tot cu câte 12 echipe. Ca urmare a dificultăţilor de selecţie şi instruire,
numărul echipelor participante la Campionatul Naţional s-a redus în mod dramatic. între anii 2000 şi 2005
nu erau afiliate decât 8 echipe (deci, aproximativ 200 de jucătoare) iar campionatul intern de fotbal feminin
se desfăşura pe zone geografice. Practic existau două grupe: sud şi nord, fiecare cu cate 4 echipe,
campioana României decizându-se în urma disputării play-off-ului. Din anul competiţional 2005-2006,

94
odată cu afilierea a încă 4 echipe, s-a decis trecerea la sistemul tur-retur, existent şi în fotbalul masculin.
Totuşi, campioana României, se decide tot în urma disputării play-off-ului (Gidu, D.V., 2006)10.
In prezent, fotbalul feminin este sport olimpic ce dispune de un sistem competiţional internaţional
foarte bine pus la punct, atât la nivelul senioarelor, cât şi la nivelul junioarelor. Deşi jocul de fotbal nu
necesită aptitudini mult diferite comparativ cu alte jocuri sportive, "fotbaliştii buni apar cu precădere acolo
unde familia, cercul de cunoştinţe şi colectivitatea mai largă din care face parte individul, cred în utilitatea,
în oportunitatea fotbalului, manifestând un adevărat cult pentru această activitate" (M. Epuran, E. Horn,
1985)11.
CONȚINUT
De la apariţia sa şi până astăzi, jocul de fotbal a cunoscut progrese considerabile, fără să se
întrevadă limite în acest sens. Dacă ţinem cont că în aproape toate ţările din lume se desfășoară un
campionat naţional de fotbal, putem concluziona că acesta - jocul de fotbal - este disciplina sportivă cu
cea mai răspândită arie de dezvoltare din lume.
Dar, obţinerea unor performanţe superioare în fotbalul feminin este condiţionată de depistarea cât
mai timpurie a fetelor cu reale calităţi pentru practicarea jocului de fotbal, de aplicarea unor criterii
ştiinţifice în selecţionarea acestora şi nu în ultimul rând, de o instruire de calitate, particularizată
(individualizată), în acelaşi timp.
Deoarece până în momentul de faţă, la noi în ţară nu există un model de selecţie pentru fotbalul
feminin, considerăm că demersul nostru ştiinţific va pune „piatra de temelie'' necesară realizării orientării şi
selecţiei în practica acestui joc. Fotbalul în lume a devenit un fenomen social. Nu întâmplător ei este
denumit "Sportul rege" si atrage foarte mulţi adepţi atât pentru al practica cat si pentru spectacolul sportiv
pe care ii realizează. Din fotbalul romanesc, fotbalul feminin este practicat oficial de curând odată cu
Hotărârea conducerii Ministerului Sportului si a Federaţiei Romane de Fotbal din 05.04.1990. Fotbalul
feminin s-a practicat si înaintea acestei date, astfel in perioada 1972-1990 fetele au disputat jocuri amicale
demonstrative de fotbal ia nivel judeţean in special in deschiderea jocurilor masculine din cadrul
campionatului National de Seniori. I
Un lucru cert este faptul ca in spectacolul sportiv oferit de fete, jucătoarele ambelor echipe știu sa
transforme forţa, inteligenta si eleganta propriilor mişcări în adevărate opere de arta a mişcării. întrecerea
dura a fetelor de pe terenul de fotbal se încarcă de gratie, supleţe, creativitate , meritându-si cu prisosinţa
reputația de „ spectacol care a substituit teatrul"
Daca fotbalul masculin , in afara de spectacol, a ajuns o afacere, ne dorim ca fotbalul feminin sa
fie o arta a mişcării si a fair-play-ului în întrecere.

10
Gidu. D.V., (2006) - Determinarea profilului psihologic al practicantelor jocului de fotbal. Lucrare de
licenţă nepublicată, Constanţa, p 7.
11
M. Epuran, E. Horn, (1985) - Mecanisme de influenţare a comportamentului în fotbal, Ed. Sport-Turism,
Bucureşti, p 84.
95
 Fotbalul este în primul rând, un joc colectiv, de echipă, care presupune contactul direct cu
adversarul, şi care solicită multilateral sportivul, atât prin complexitatea acțiunilor, cât şi datorită condiţiilor
variate de lucru. în jocul de fotbal feminin, nivelul de măiestrie corespunde unei execuţii ce se bazează în
principal pe deprinderi automatizate, cu elemente de originalitate, de risc, care conferă execuţiei un
calificativ înalt. Toate acestea sunt valabile şi pentru tinerele care doresc să practice fotbalul de
performanţă. De aceea şi în cazul fetelor practicante ale fotbalului trebuie să se implementeze idea potrivit
căreia, fără o orientare, selecţie şi o instruire adecvată, la noi în ţară, nu poate exista fotbal feminin de
calitate, care să se ridice la nivelul competiţional internaţional.
Din acest motiv, demersul ştiinţific întreprins de noi doreşte să aducă în prim plan nevoia
elaborării unor probe şi norme care să completeze şi să se constituie într-un model de selecţie la nivelul
debutantelor în fotbalul feminin prin realizarea unor programe de instruire care să ţină cont de
particularităţile psio-fiziologice ale fetelor de 10-12 ani, debutante în fotbal, dar şi de modelul jucătoarei de
fotbal la care ar trebui să se ajungă după selecţia finală.
In programele şcolare, parte extrem de importanta a curriculum-ului scris, fotbalul reprezintă jocul
sportiv care a fost practicat in special de băieţi, puţine fiind cadrele didactice care au introdus învăţarea
acestui joc si in rândul fetelor.
In ultimi ani procesul de revizuire a programelor şcolare care presupune o proiectare in
interacţiunea lor, a competentelor in locul obiectivelor, a conţinuturilor , activităților de învățare a
principiilor si metodelor de evaluare reușesc ca proiectarea cadrelor didactice sa fie făcuta după opţiunea
elevilor si a realității materiale. Fotbalul feminin având tot mai multe opţiuni la eleve.
In condiţiile învățământului modern al creşterii rolului educaţiei fizice in formarea personalității
elevului, al realizării competentei de practicare independenta a exercițiilor fizice, procesul instructiv-
educativ trebuie sa cuprindă metode moderne, euristice pentru o eficienta maxima a învăţării.
Tipul de învățare care se recomanda pentru obţinerea acestor competente este învățarea
inteligent motrica care consta in descoperirea unui concept sau principiu al antrenorului sportiv in condiţii
variate de prezentare si deosebite ca opţiune.
La nivel național s-a încercat in anii precedenţi o competiţie şcolara de fotbal feminin „Cupa
Liceelor” in anul internațional al sportului (2005).
Din punct de vedere al conținutului jocului de fotbal la debutante pe baza literaturii de specialitate
si a experienței personale consideram necesar sa formam atât acțiunile de joc individuale (pasa,
driblingul, trasul la poarta etc.) cat si acțiunile de joc colective (pase in doi cu schimbul de locuri, pase cu
învăluire, pase urmate de preluare si tras la poarta, schimb de locuri intre jucătoare care presupun
circulații de jucătoare precum si circulații de minge , etc.
Detalierea implicaţilor finalităților învățământului gimnazial pentru aria curriculara educaţie fizica si
sport alături de competentele specifice prevăzute de programa de educaţie fizica pentru fiecare clasa si in

96
special pentru jocul de fotbal, constituie un sport conceptual consistent care sa determine un demers
didactic modern si eficient.
CONCLUZII
Pe baza studierii literaturii de specialitate s-a constatat că sunt foarte puţine materiale care pot
îndruma activitatea antrenorilor cu privire la selecţia şi instruirea fetelor de 11-13 ani, debutante în fotbal.
In urma anchetei tip chestionar, care s-a adresat profesorilor care se ocupă de echipele de fotbal
feminin din ţară, s-au desprins următoarele concluzii:
- principala componentă a antrenamentului la acest nivel o reprezintă pregătirea tehnică urmată de cea
fizică;
- metodele de pregătire preferate de antrenori la acesta vârstă sunt jocurile de mişcare(ştafete, circuite cu
diverse elemente tehnice etc.);
- evaluarea nivelului fizic şi tehnic al jucătoarelor are o frecvenţă mulţumitoare la începutul şi sfârşitul
fiecărei perioade pregătitoare; ^ cele mai importante măsuri ce ar trebui aplicate pentru ca fetele ce aleg
să se îndrepte către fotbal să nu renunţe la antrenamente după doar câteva săptămâni sunt: selecţia pe
baze ştiinţifice, pe rezultate reale obţinute în urma aplicării testelor şi probelor şi. aplicarea în cadrul
antrenamentelor a unor metode moderne şi atractive (metoda Coerver).
In urma aplicării programei experimentale în cadrul experimentului pedagogic şi în ma analizei
statistice a rezultatelor obţinute s-au constatat următoarele:
1. La probele de motricitate generală analiza comparativă realizată între testarea iniţială şi
cea finală a evidenţiat progrese semnificative în cadrul grupei experiment la 5 din cele 6 probe (alergare
de rezistenţă (600m), detentă pe verticală, pentasalt, abdomene şi mobilitate coxo-femurală). Singura
probă la care nu au fost înregistrate diferenţe semnificative din punct de vedere statistic a fost cea de
alergare de viteză pe 30 m.
2. Grupa martor, a obţinut progrese semnificative între testarea iniţială şi testarea finală la
probele: alergare de viteză pe 30 m, detentă pe verticală şi abdomene. La celelalte probe, diferenţele
înregistrate între testarea iniţială şi cea finală nu au fost semnificative din punct de vedere statistic;
3. Aplicarea programelor de pregătire special concepute pentru fotbalistele debutante, a
condus la obţinerea de rezultate semnificativ mai bune la grupa experiment faţă de grupa martor, la
indicatorii de pregătire tehnică. Astfel, din cele 5 probe evaluate, grupa experiment a obţinut rezultate
semnificativ mai bune la 4 dintre ele, şi anume: menţinerea balonului, precizia pasei, şutul la distanţă şi
dribling printre jaloane. Proba la care diferenţele nu au fost semnificative între cele două testări a fost cea
de conducere a balonului în viteză, pe linie dreaptă.
4. Grupa martor obţinut rezultate semnificativ mai bune la testarea finală, faţă de cea iniţială,
doar la probele menţinerea balonului şi precizia şutului. La celelalte trei probe, rezultatele înregistrate la
testarea finală au fost nesemnificative statistic, faţă de cele de la testarea iniţială.

97
 5. Comparând rezultatele obţinute la probele psihologice între testarea iniţială şi testarea
finală s-au constatat progrese evidente atât la grupa experiment, cât şi la cea martor, la probele de atenţie
şi memorie. în schimb, la nivelul probei motivaţie, rezultatele nu au fost semnificative din punct de vedere
statistic la nici una dintre grupe.
6. Având în vedere cele reliefate considerăm că investigaţiile efectuate au confirmat
ipotezele formulate la începutul cercetărilor noastre experimentale.

BIBLIOGRAFIE
1. Angelo, N., (2002) - Corelaţia factorilor antrenamentului - culegere de lucrări tehnico- metodice, FRE-Şcoala
Naţională de antrenori, Bucureşti.

2. Apolzan, D., (1999) - Fotbal 2010, Federaţia Română de Fotbal, Bucureşti.

3. Apolzan, D., (2002) - Selecţia la copii şi juniori culegere de lucrări tehnico- metodice, FRF-Şcoala Naţională de
antrenori, Bucureşti.

4. Badiu, T., Mereuţă, C., (1998) - Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului - Culegere de teste, Ed. Evrika,
Brăila.

5. Badiu, T., Ciorbă, C., Badiu, G., (1999) - Educaţia fizică a copiilor şi şcolarilor (metode şi mijloace), Ed. Garuda-
Art, Chişinău.

6. Balint, G., (2007) - Consideraţii privind selecţia în jocul de fotbal, Analele Univ. "Ovidius", Constanţa, Seria
Educaţie Fizică şi Sport, Vol VII, Seria VII, Ovidius University Press, Constanţa. P259

EXERCIȚIUL FIZIC
ÎN BUGETUL DE TIMP LIBER AL ELEVULUI
(LA NIVEL LICEAL)

AUTOR:MĂRGINEANU GABRIEL

Educaţia fizică, ca latură a educaţiei omului, urmăreşte în mod expres dezvoltarea normală şi
armonioasă a organismului, întărirea sănătăţii şi cultivarea unor calităţilor specifice. Cronologic vorbind,
ea este primul gen de educaţie care îşi exercită influenţa asupra organismului.

Exerciţiile fizice efectuate sistematic, organizat au stimulat fenomenul de creştere şi dezvoltare a

organismului la vârsta copilăriei şi adolescenţei, au contribuit la menţinerea în parametrii optimi a
sistemului biometric uman aflat în etapa maturităţii.

Idealul educaţiei fizice îl constituie un model de personalitate armonios dezvoltată, fizic şi psihic,
abilitată cu deprinderi şi priceperi, necesare pentru practicarea independentă a exerciţiilor fizice şi în grup.

Celor care au implicaţii directe sau indirecte în conceperea, organizarea şi conducerea educaţiei
fizice în şcoală le revine greaua misiune de a restructura şi a forma altora o concepţie „sănătoasă” cu

98
privire la rolul şi importanţa mişcării în obţinerea armoniei psiho-fizice a individului ca entitate umană, dar
şi ca parte a entităţii sociale. Problema nu trebuie şi nu poate fi „atacată” numai în plan teoretic;
rezolvarea acesteia trebuie să îmbine în proporţii optime acţiunea asupra conştientizării cetăţenilor cu cea
a asigurării condiţiilor măcar „decente”, pe care le reclamă desfăşurarea acestei activităţi de practicare a
exerciţiilor fizice, mai ales că ea este „percepută” ca unul din mijloacele cele mai eficace şi atractive în
organizarea timpului liber a celor care au un adevărat „cult” pentru mişcare. Se spune că nivelul de
civilizaţie al unei ţări depinde de cantitatea de săpun consumat şi de „cantitatea” de mişcare efectuată pe
„cap” de locuitor.

Activitatea independentă de practicare a exerciţiilor fizice ar trebui să facă parte din activitățile
cotidiene ale fiecăruia dintre noi, să fie un mijloc permanent care „umple” eficient şi plăcut timpul nostru
liber. Bineînţeles, nu vom face greşeala de a considera mişcarea drept panaceu universal valabil, ştiut
fiind faptul că există cazuri patologice care impun interdicţii în acest sens. Ipoteza emisă, îi „vizează” pe
cei care sunt apţi pentru depunerea efortului fizic şi psihic solicitat în efectuarea diferitelor tipuri de
mişcări.

Obiectivele cercetării
Scopul cercetării este acela de a stabilii dacă „mişcarea” se numără printre preferinţele elevilor în
organizarea timpului lor liber, cât şi cum „se mişcă” aceştia în acest timp liber, motivele pentru care se
„mişcă” sau „nu se mişcă”, care sunt „radiografiile” comparate ale timpului liber la

cele 3 eşaloane, cum întrevăd ei înşişi şi totodată şi noi posibilitatea de a stimula şi determina populaţia
de toate vârstele să facă mişcare, cât mai multă mişcare.

În acest spirit a fost întocmit şi studiul de faţă, pentru a observa în ce măsuri există formată la
elevi o anumită obişnuinţa a practicării exerciţiilor fizice.

Deoarece învăţământul liceal reprezintă un serviciu public în mai mare măsură decât
învăţământul general, liceul trebuie să răspundă mult mai aplicat cerinţelor sociale, ceea ce necesită
exprimarea acestora în termeni de achiziţii finale, uşor evaluabile. Această concepţie a condus la
organizarea programelor şcolare într-o structură care să permită centrarea pe competenţele ce urmează
a fi formate la elevi şi care să asigure corelarea conţinuturilor învăţării cu aceste competenţe.

Pentru reforma învăţământului, creşterea calităţii acestuia trebuie să fie realizată cu succes şi-n
acest sens este obligatoriu ca toate disciplinele, inclusiv educaţia fizică să-şi reconsidere rolul,
conţinuturile, metodologia didactică şi sistemul de evaluare.

Astfel, pentru a se putea face trecerea de la un învăţământ pentru toţi la un învăţământ pentru
fiecare , centrat pe elev (de altfel unica modalitate de a armoniza/îmbina obiectivele sistemului cu
aptitudinile, interesele, motivaţiile şi ritmul individual de învăţare) disciplina educaţie fizică oferă

99
numeroase oportunităţi care, dublate de o metodologie adecvată, din partea cadrului didactic, pot realiza
acest deziderat fundamental pentru creşterea eficienţei procesului de învăţământ.

Prin stabilirea opţiunilor, elevii din ciclul liceal, dovedesc maturitate, receptivitate, responsabilitate
pentru propria lor pregătire, acestea fiind motivate de interesele, motivaţiile, înclinaţiile, aspiraţiile lor.

Materiale şi metode
Pentru culegerea (recoltarea) datelor:

 ancheta (pe bază de chestionar);

 metoda observaţiei.

Prelucrarea şi analizarea datelor:

 metoda statistico-matematică;

 întabelarea;

 metoda grafică.

Rezultate
După ce au fost validate răspunsurile obţinute în urma anchetei, rezultatele au fost centralizate,
pentru fiecare tip de întrebare, fiind prezentate în tabele.

Datorită numărului relativ mic de subiecţi investigaţi la fiecare clasă, precum şi pentru a păstra o
caracteristică unitară în prezentarea rezultatelor, acestea au fost prelucrate exprimându-se în procente.

Din chiestionarul folosit în lucrare exemplific următoarele cinci întrebori care sânt cele mai elocvente:
1) De cat timp liber dispuneti, in medie, pe zi?

a) nu dispun

b) sub o ora

c) 1 – 2 ore

d) 2 – 3 ore

e) 3 – 4 ore

f) peste 4 ore

2)Practicati exercitii fizice in timpul liber ?

a)zilnic

b)sporadic

3) Cine v-a determinat sa practicati in timpul liber exercitiile fizice?

a) profesorul de educatie fizica , antrenorul

b) parintii
c) colegii,prietenii
d) eu insumi
4)Sub ce forma practicati exercitiile fizice in timpul liber ?
100
 a)gimnastica de inviorare

b)gimnastica de intretinere

c)jogging,alergare

d)turism,excrsii,drumetii,plimbari

e)jocuri de miscare distractive

f)gimnastica,aerobica,dans

g)jocuri sportive

h)natatie

i)tenis de masa, de camp, badminton

j)sporturi martiene

k)lucru in sala de forta

l)sport de performanta

m)sah

5.Preferati sa practicati exercitiile fizice?

a)inainte de programul de scoala

b)dupa programul de scoala

c)dupa o anumita perioada de odihna

Studiul sa făcut pe 470 de elevi din clasele a-IX-a până în clasele a-XII-a de la Colegiul Naţional “Samuel
von Brukenthal”, Sibiu.

Tabel 1 – Activităţile extraşcolare practicate de către elevi

Tabel 2 – Activităţile extraşcolare practicate de către elevi

101
 Tabel 3 - Opţiunea elevilor pentru practicarea anumitor sporturi (băieţi)
TO
Nr. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl.
Disciplina TA
crt. IX IX IX X X X XI XI XI XII XII XII
L
1. Atletism 1 1 0 2 0 1 0 0 0 0 0 1 6
2. Fotbal 10 12 5 12 5 2 8 7 1 4 3 1 68
3. Basket 8 9 2 7 9 1 6 5 2 3 2 1 55
4. Karate 6 5 4 1 0 0 3 1 3 0 0 0 23
5. Gimnastică 1 5 3 1 0 0 0 0 0 0 0 0 10
6. Înot 6 2 2 3 0 3 0 0 0 1 1 0 18
7. Ski 3 6 0 3 0 1 0 0 1 0 0 0 14
8. Box 2 0 0 2 1 0 0 0 0 0 0 0 5
9. Judo 1 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 2
10. Tenis câmp 1 0 1 0 0 2 2 0 1 1 1 0 9
11. Cros 0 1 0 1 2 0 0 0 2 0 0 0 6
12. Culturism 0 0 1 0 1 0 2 0 3 2 1 0 11
13. Volei 4 3 6 1 2 2 2 1 5 0 1 2 29
14. Handbal 1 0 2 0 2 0 3 0 2 1 0 1 12
15. Paraşutism 0 1 0 1 0 1 0 0 2 0 1 0 6
16. Patinaj 0 0 0 0 0 1 0 0 0 1 0 0 2
17. Badmiton 2 1 1 2 0 1 0 3 0 1 0 1 12
18. Alpinism 3 2 1 2 3 1 1 2 2 1 0 2 20
19. Tenis masă 1 2 1 2 1 3 3 1 1 2 0 0 17
20. Snowboard 2 3 1 2 2 1 1 2 2 2 1 0 19
Automobilis
21. 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1
m

102
 Tabel 4 - Opţiunea elevilor pentru practicarea a anumitor sporturi (fete)
TO
Nr. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl. Cl.
Disciplina TA
crt. IX IX IX X X X XI XI XI XII XII XII
L
1. Gimnastică 4 3 5 5 0 0 2 0 0 0 0 0 19
2. Patinaj 4 3 1 2 0 0 0 2 1 0 0 0 13
3. Tenis 1 2 0 0 0 4 1 0 5 1 1 1 16
4. Karate 1 1 2 0 0 0 2 0 0 1 1 1 9
5. Baschet 2 2 1 3 1 4 6 2 1 1 1 0 24
6. Înot 0 2 2 4 2 3 3 2 3 1 1 0 25
7. Volei 2 3 1 9 2 3 1 2 2 2 1 1 27
8. Balet 0 0 2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 2
9. Ski 1 1 2 1 1 1 1 2 2 1 1 1 15
10. Atletism 0 0 0 1 0 1 1 1 0 0 1 0 5
11. Handbal 1 2 1 0 2 0 5 1 1 2 0 0 15
12. Paraşutism 0 0 1 0 0 0 0 2 0 0 0 0 2
Gimnastică,
13. 1 2 0 2 1 0 1 2 5 2 2 9 27
Aerobic
Dans
14. 1 2 1 0 2 1 0 1 1 2 0 0 12
modern
15. Jogging 1 1 2 1 2 1 0 2 4 6 5 4 29
16. Badmiton 1 3 0 2 1 0 2 3 1 2 1 1 17
17. Cros 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1

Discutarea rezultatelor
În ceea ce priveşte structura şi ponderea activităţilor fizice din timpul liber, se poate remarca o
gamă mult mai largă de activităţi fizice la elevii de liceu, fapt în concordanţă cu răspândirea unor sporturi
„noi” în ultima perioadă de timp. Este vorba de badminton, culturism, karate, aerobic, etc.

Sexul subiecţilor determină şi el unele diferenţieri semnificative în privinţa locului sportului, sexul
feminin situându-se constant pe locul II (cu mai mici excepţii la plimbări).

Ocupaţia subiecţilor determină diferenţieri semnificative în privinţa structurării timpului liber şi a

locului pe care-l ocupă practicarea exerciţiilor fizice în acest context. De asemenea, o influenţă puternică
o manifestă şi condiţiile materiale sau geografice şi tradiţia din zonă.

Răspunsurile confirmă opinii favorabile practicării educaţiei fizice, recunoaşterea acţiunilor

benefice asupra stării de sănătate şi randamentului intelectual, acceptate în proporţii evident majore.

Timpul extraprofesional este folosit în exclusivitate pentru sport de 30,32% de către elevii
preuniversitari, 34,81% dintre subiecţi, pe lângă sport au şi alte preocupări, iar 33,81% au numai alte

103
preocupări (culturale, de recreere), fără să facă sport în timpul lor liber. Şi aici se pot observa diferenţieri
de sex, la băieţi primând activităţile sportive iar la fete activităţile culturale.

Cauza prezentată de 57,17% dintre preuniversitari, ca piedică în practicarea sportului în timpul lor
liber este supraîncărcarea programului de pregătire profesională; urmează lipsa bazelor sportive
adecvate, cu dotări complexe, situate în apropierea locuinţei sau şcolii.

Organizarea acţiunilor turistice este dorită de 99,17%, sub forma taberelor, excursiilor,
cantonamentelor mixte cu program sportiv şi turistic.

Exerciţiile fizice sunt practicate cu regularitate în special de elevi, studenţi şi intelectuali şi mai
puţin de către celelalte categorii socio-profesionale.

Practicarea exerciţiilor fizice în timpul liber este influenţată de starea materială a familiei precum şi
de starea sănătăţii .

Majoritatea preferinţelor persoanelor investigate se îndreaptă spre activităţi de tipul: gimnastică

aerobică şi de întreţinere, tenis de câmp, jogging, înot, volei, karate, ciclism etc.

Lipsa de timp este considerată de majoritatea femeilor ca fiind o dificultate majoră care determină
imposibilitatea practicării exerciţiilor fizice.

Analiza bugetului de timp posibil de alocat sportului, conform opţiunilor persoanele investigate
relevă faptul că numai 19% consideră că nu pot aloca sportului nici un interval de timp, restul de 81%
considerând că ar putea să o facă.

Printre factorii conştientizaţi de către subiecţi ca dificultăţi în practicarea sportului se înscriu: lipsa
voinţei, a unor condiţii materiale, oboseala după orele de muncă, greutăţi financiare, lipsa de educaţie
sportivă, sănătatea precară.

Considerăm însă că a face sport este în primul rând o problemă de voinţă, de educaţie şi
mentalitate. Depăşirea unor dificultăţi dintre cele amintite mai sus nu determină automat o atitudine
pozitivă faţă de practicarea sportului cu regularitate.

Concluzii
Prin folosirea jocurilor dinamice în orele de educaţie fizică la nivelul ciclului liceal, se realizează o
reducere a stresului care în ziua de azi se instalează tot mai uşor la această vârstă, precum şi o
realizarea a obiectivelor educaţiei fizice în mod plăcut şi atractiv.

Necesitatea unei continue acţiuni a mass-media pentru cunoaşterea, înţelegerea şi acceptarea

de către diferitele categorii ale populaţiei a necesităţii practicării exerciţiilor fizice sub diferite forme.

Se poate aprecia, în baza studiului constatativ efectuat, că practicarea exerciţiilor fizice în timpul
liber face parte din preocupările, dacă nu zilnice, măcar săptămânale, ale populaţiei aflată încă în situaţie
de şcolarizare, acest gen de activitate fiind o continuare logică şi absolut necesară a activităţii de educaţie
fizică cu caracter obligatoriu .

104
 Concluzia generală este că „apetitul” pentru mişcare este în relaţie de inversă proporţionalitate cu
vârsta subiecţilor, la această stare de fapt contribuind mai mulţi factori de o relativă obiectivitate sau
subiectivitate, factori ce şi-ar diminua influenţele „negative” dacă s-ar lua măsuri corespunzătoare de către
factorii abilitaţi în acest sens, unele dintre aceste măsuri permiţându-ne să le formulăm în continuare.

Considerăm că se impune ca profesorul de educaţie fizică să pună un accent mai mare pe

conştientizarea elevilor în ceea ce priveşte importanţa practicării independente a exerciţiului fizic în timpul
liber.

BIBLIOGRAFIE
1. H. COBÂRZAN, C. PRODEA – (1999)-“Metodica Educaţiei Fizice şi Sportive Şcolare”, Curs UBB Cluj
Napoca;
2. H. COBÂRZAN, C. PRODEA –(2004) -“Educaţia Fizică – Bazele Metodicii”, UBB Cluj Napoca;
3. A. COSMOVICI , M.CALUSCHI,- (1985)- „Adolescentul şi timpul său liber”, Editura Junimea laşi;
4. G. CÂRSTEA – (2000)- „Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului” , Editura Universul, Bucureşti;
5. C. CUCOŞ – (1996)-“Pedagogie”, Ed. Polirom, Iaşi,
6. J. DUMAZEDIER – (1998)- „Vers une civilisation du loisir”, Paris, Editura du Seuil;
7. M. EPURAN, A. DRAGNEA şi colab. –(1994)- „ Metodologia cercetării activităţilor corporale”, Vol. I;
Vol. II, IEFS,
8 M. EPURAN - „Psihologia educaţiei fizice şcolare”, Vol. I, IEFS.
9. M., EPURAN – (1992)- „Metodologia cercetării activităţilor corporale”, A.N.E.F., Bucureşti;
10. R. B. IUCU – (2000)-“Managementul şi gestiunea clasei de elevi”, Ed. Polirom
11. Broşura "Exerciţiul fizic în slujba sănătăţii".
12. Simpozion "Sportul pentru toţi", Buşteni, 1992.

JUDO PRIN JOC

MIJLOC SPECIFIC A SCADERII VARSTEI DE INITIERE
Prof. Ioan Domnar
Antr. Emerit Judo – 5 Dan
Clubul Sportiv Scolar “Soimii”Sibiu
SCURT ISTORIC

Ju-Jitsu, o forma de lupta care isi are radacinile in Japonia (tara soarelui rasare), unde era
practicat de samurai care stapaneau atat arta militara cat si tehnicile de lupta corp la corp,ei cautau sa
dobandeasca prin concentrare calmul absolut, erau educati ca in lupta sa fie fara frica, se limitau la: calm,
tehnica de lupta, discretie si tacere, elemente care au concurat la formarea “codului de onoare al
razboinicilor”- BUSHIDO, din care s-au dezvoltat “artele martiale” dupa unii autori apare in secolul al XVI-
lea si cuprindea un spectru mare de elemente din sporturi ca: sumo, karate, kyudo, kendo, aikido etc.

- In anul1882 JIGORO KANO a eliminat actiunile periculoase pentru organism din Ju-Jistu, care era o
lupta razboinica pe viata si pe moarete, transformindu-l intr-un sport acesibil oricui, a inlocuit cuvintul
”jitsu”(arta) cu “do” (cale sau metoda) si astfel noul sport s-a numit Judo sau calea supletii, are simbol

105
floarea de cires “sacura”, iar dupa a-l doilea Razboi Mondial Judo devine sport national in Japonia si sport
Olimpic cu ocazia jocurilor desfasurate la Tokio din anul 1958 si unde imnul Olimpic devine oficial.

JU- este definit ca principiul cadarii, nonrezistentei.

DO- drumul spre perfectiune.

- In tara noastra, oficial apare in anul 1968 iar la Sibiu in anul 1970 prin Bucur Nicolae Ovidiu, primul
antrenor care a adus rezultate remarcabile si care a contribuit in foarte mare masura la dezvoltarea
acestui sport in Sibiu, unde putem spune ca a devenit traditie, cat si in tara.

JUDO PRIN JOC

Datorita spectaculozitatii si de ce sa nu spunem utilitatii lui judo se bucura de o popularitate din ce

in mai mare atit pe plan intern cat si extern, fapt care s-a materializat in rezultate tot mai valoroase
obtinute de sportivii romani la campionate internationale Balcanice, Europene, Mondiale culminind cu
titlul Olimpic obtinut de Alina Dumitru la Beijing in 2008.

- Pentru a se putea obtine rezultate in continuare de acest nivel, unde nivelul competitional este tot mai
ridicat din toate punctele de vedere, un viitor sportiv trebuie sa incapa practicarea acestui sport la varste
cat mai fragede pentru a detine o specializare temeinica in cazul nostru este vorba de 6-8 ani, tinand
seama ca o perioada de pregatire dureza in medie aprox. 8 – 12 ani.

- Activitatea de pregatire la aceste varste fragede trebuie sa se realizeze stiintific, planificat, tinand seama
de particularitatile anatomice, fiziologice si psihologice ale diferitelor etape de varste, iar esalonarea lor in
timp trebuie facata pe etape, urmarind fiecare factor al antrenamentului sportiv, trebuie avut in vedere
cunoasterea temeinica a judo-ului, a principiilor si caracteristicilor lui, a tendintelor de dezvoltare pe plan
mondial

- Jocul a fost din vremuri indepartate utilizat ca mijloc eductiv, mai ales la varste mici, jocul in ansamblul
lui ofera copilului cea mai vie satifactie, motivandu-l fizic si psihic pentru activitatea de practicare a
exercitiilor fizice. De asemenea nu trebuie omis caracterul social cu rol important in stabilirea relatiilor de
grup, primele mentiuni semnificative le intalnim la Aristotel si Platon.

-Aristotel evidentia ca pana la 5 ani copilul nu trebuie supus invataturii si nici unei munci aspre, pentru a
nu dauna cresterii lui, ci trebuie sa i se asigure atata miscare cat are nevoie, aceasta miscaresa fie in
special prin joc, astfel se contureaza prima data ideia folosirii jocului ca mijloc de educatie.

- Komenschi arata necesitatea jocului ca mijloc de dezvoltare fizica si psihica: “cu cat copilul lucreaza,
alearga si trudeste mai mult,cu atat doarme, creste si digera mai bine, cu atat se face mai sprinten la corp

106
si la minte,numai ca trebuie sa fim atenti sa nu i se intample ceva rau, jocul lor trebuie spravegeat si
indrumat”.

- Jocul trebuie sa creieze o buna dispozitie dupa cum spune un proverb “o buna dispozitie este pe
jumatate sanatate” sau vorba lui Girade “veselia inimii este viata omului”, acesta trebuie sa se
caracterizeze printr-o mare diversitate si libertate. Jocul nu trebuie privit ca pe ceva neserios, fara
importanta ci ca o activitate cu o adanca semnificatie cu un deosebit caracter social, jocurile copilariei
sunt mugurii intregii vieti a omului, caci acestia dezvoltanu-se dezvaluie insusirile cele mai ascunse ale
fiintei umane.

- Jocul reprezinta o metoda directa de invatare, cat si indirecta, copilul descopra si invata prin joc, acesta
reprezinta munca copiliului, o munca plina de satisfactii reflectand trasaturile de caracter ale celui care-l
practica, poate fi consderat o a doua “natura” a copilului, natura in care copilul se dezvolta si percepe
lumea.

- Datorita complexitatii si multititudinii procedeelor din judo (aprox. 200 de procedeie in picioare –Te Waza
si 100 la sol Ne-Waza, toate combinate se ajunge la ordinul milioanelor de combinatii), jocurile trebuiesc
sistematizate in functie de utilitatea lor practica, astfel sunt jocuri pentru:

 Jocurile sunt numai enumerate in functie de utilitatea lor ne find spatiul necesar pentru descriera
fiecaruia.
- Formarea si dezvoltarea orientarii in spatiu:

cercul, tunelul, cine-i mai iute, cine-i primul.

- Jocuri pentru dezvoltarea echilibrului:

cine cade, scoate-l din cerc, lupta broscutelor, lupta cocosilor, skandenberg, leii si tigrii, morisca, caderea
pisicii, piatra de moara, cine-i mai repede, cine fixeaza primul, atinge-l daca poti, fixeaza-l daca poti,
mersul langustei.

- Jocuri complementare pentru invatarea in judo:

fii atent, Dacii si Romanii, cainii si politistii, trenul prin tunel, calaretii, racii, lupta cocorului, lupta crabului,
lupta cerbului, roaba, rugby cu chimonoul, fotbal cu mingea de burete, pinguinul, omul paianjen, atinsea,
paianjenul.

- Aceste jocuri dezvolta si alte calitati pe langa cele enumerate ca: atentia, concentrea, vitezeia de reactie
si executie, indemanarea, capacitatea de autoasigurare impotriva caderilor, a fortei si rezistentei.

- Problema initierii timpurii in sport a constituit si constituie un obiect de preocupare permanenta a multor
specialisti din diferite tari, insa aceasta nu trebuie confundata cu specializarea timpurie in sport ce implica

107
o pregatire cu volum si intensitate cu crestere progresiva a lor avand ca obectiv participarea in competitii
pentru obtinerea unor performante.

- Pentru a intelege mai bine particularitatile de varsta ale copiilor din aceasta categorie trebuie sa-i
cunoastem mai bine din punct de vedere al cresterii si dezvoltarii somatice, precum si al activitatii
neurosomatice.

- Cresterea reprezentand un proces cantitativ, de ados asupra structurii, iar - dezvoltarea reprezinta un
proces calitatv, de perfectionare a acestor structuri.

- La aceste varste jocul impreuna cu invatarea constituie un important factor de influientare educativa si
formativa, atentia copilului este indreptata spre mai multe pauze, aprox.la 10 - 15` in decursul unei lectii
de antrenament, unele jocuri il tin prea mult concentrat, producand stari de oboseala, manifestate prin
agitatie ce trece spre plictiseala si chiar renuntarea la activitatea respectiva.

- Jocurile in general sunt un mijloc excelent pentru instruirea copiilor din punct de vedre, al dezvoltarii
promovand optimism, placere, exuberanta , multe alte satisfactii si atragerea pentru cunoastere (bio-
pshio-sociologic) care se gasesc in – Dojo (sala de antrenament).

Avantajele lucrului în echipă

Prof Cuciorovschi Ligia – grad didactic DEF.
Catedra Atletism
Motto: Unde-s doi puterea creşte!

Am început prin acest motto pentru a întări ideea în ceea ce priveşte titlul lucrării, în special în
cadrul antrenorilor şi în general în toate celelalte domenii.

Până în prezent se recunoaşte faptul că avantejele la orice acţiune, activitate realizată în echipă
sunt mult mai multe decât dezavantajele.

De-a lungul anilor s-a putut observa că rezultatele excelente din sportul de înaltă performanţă au
avut în spate un grup de două sau mai multe persoane. Câteva exemple avem în toate sporturile de
echipă dar şi în cele individuale cum ar fi gimnastica, înotul, etc, unde pe lângă antrenorul principal şi
antrenorul secund există, cam fără excepţie, un medic personal, maseur-terapeut, psiholog, preparator
fizic (în anumite cazuri), poate chiar specialist în IT.

108
 Lucrul în echipă presupune deci, din start, idei mai multe, eficienţă sporită, timp de lucru efectiv
mai mare (densitatea mare a lucrului pe unitatea de timp), diminuează sau atenuează sarcinile directe-
obligatorii ale celor implicaţi, îndeplinirea lor fiind cu rezultate pozitive.

Asistarea în timp real, paralel, la antrenamentul sportiv individualizat (aplicat în special în

sporturile individuale) şi în mod special lucrul în echipă presupune continuitatea antrenamentelor şi în
perioada competiţională, care în mod normal poate duce la sincope din cauza diferenţelor de vârstă a
sportivilor aflaţi în pregătire.

Apariţia posibilului „plictis” prezent, în general la categoriile de vârstă mai mici, în urma folosirii
aceloraşi metode de abordare a lecţiei de antrenament de câtre un singur profesor este sigur evitată prin
lucrul în echipă, fiecare cadru didactic aducându-şi aportul diferit, personalizat de-a lungul orelor de
pregătire.

Selecţia elevilor, pentru o ramura de sport, care în mod natural este continuă, prezintă şi ea
avantaje în urma colaborării între profesori deoarece se menţine o idee reală asupra nivelului copiilor din
şcolile generale în acelaşi timp menţinându-se şi nivelul pregătirii sportivilor deja selectionaţi.

Dacă teoria şi metodica antrenamentelor sunt structurate şi încadrate în anumite tipare,

experienţa personală şi stilul propriu al fiecărui profesor implicat nu pot decât îmbogăţi natura
antrenamentelor rezultatele sportive fiind pe măsură.

Dar până la înalta performanţă se pot face câteva referiri de bază, cu exemple reale asupra
modului de lucru în echipă (doi antrenori), la câteva grupe de sportivi, de vârste diferite. (Catedra atletism:
prof Manu Petre şi prof Cuciorovschi Ligia – grupe de pregătire: performanţă, avansaţi şi începători)

Pentru ca o colaborare de acest gen să aibă rezultate pozitive este bine să se împlinească unele
condiţii:

- ambiţia personală, orgoliul să fie cât mai mic(ă)

- să se aibă, mereu, în vedere scopul urmărit (performanţa sportivă)
- să fie bine definite căile, mijloacele, modalităţile care concură spre performanţă
- ambii antrenori să fie conştienţi de responsabilităţile, sarcinile şi natura implicării fiecăruia
- metodologia, informaţia să fie actualizată la zi (pregătirea şi perfecţionarea personalului
didactic – totul este într-o continuă schimbare)
- răbdare, răbdare şi iar răbdare
AVANTAJE:

- EFICIENŢA – se optimizează conţinutul antrenamentului, se pot creea modele de organizare

a activităţii, se reduc considerabil timpii morţi din cadrul unei lecţii, se împlineşte continuitatea

109
 antrenamentelor în toate perioadele: pregătitoare, precompetiţională, competiţională şi de
refacere
- Creşterea rezultatelor, a performanţelor raportate la nr de sportivi din grupe
- Îndeplinirea unei plaje de sarcini de lucru, mult mai extinsă, în acelaşi timp cu eficienţă dublă
- Posibilitatea mare de a face schimb de informaţii, cunoştinţe, atât la nivel antrenor-antrenor
cât şi dinspre ambii antrenori spre fiecare sportiv în parte care, astfel, este mult mai câştigat.
- Iar în varianta în care unul din cadrele didactice este cu experienţă mare iar celălalt este în
primii ani de profesorat schimbul de informaţii se face şi în direcţia profesor (mentor) –
profesor („ucenic”), cel mai tânăr beneficiind de cunoaşterea celuilalt.
Fiindcă în ultimii ani s-au accelerat evenimentele pe unitatea de timp iar scopul urmărit este
performanţa crescută, obiectivele propuse este bine să fie îndeplinite şi deci sunt căutate soluţiile optime
prin care în timp scurt să se ajungă la rezultate mari (ex într-un an competiţional pregătirea să fie bine
cuantificată în ceea ce privesc parametrii: volumul şi intensitatea) dar şi pe o durată de timp mai mare, un
termen bine definit (ex ciclu olimpic în care de asemenea volumul şi intensitatea au rolul major în
îndeplinirea sarcinilor de lucru şi a obiectivelor).

Mai jos sunt prezentate rezultatele obţinute în urma colaborării prof Manu Petre şi prof
Cuciorovschi Ligia.

2009-2010 primul an lucrat în echipă

- 2 medalii C.N cI, argint si bronz

- 2 locuri IV la C.N cI
2010-2011

- 11 medalii C.N
- 4 finalişti locurile IV-VIII la C.N
SEZON IARNA

MEDALIATI:

NECSOIU ANDREEA 1997 loc II Sulita 29.57m CAMP.NATIONAL AR.IARNA JUN III

MADINA IUSTINA 1998 loc I Greutate 12.13m CAMP.NATIONAL SALA COPII 1

FRATILA DENISA 1998 loc II Greutate 11.96m CAMP.NATIONAL SALA COPII 1

STANCIU ANDREEA 2000 loc II Greutate 7.03m CAMP.NATIONAL SALA COPII 2

FINALISTI loc IV-VIII:

BELEIU COSMIN 1996 loc VI Sulita 34.86m CAMP.NATIONAL AR.IARNA JUN III

FRINTU PAULA 1999 loc VII Greutate 9.63m CAMP.NATIONAL SALA COPII 1

110
SEZON VARA

MEDALIATI:

ROMAN RAZVAN 1993 loc I Decatlon 5833p CAMP.NATIONAL JUN I

(100m-11.57, L-6.70m, Gr.-10.81m, I-1.84m, 400m-53.50

110mg-15.56, D-28.72m, Pr.-2.50m, S-41.70m, 1500m-4.57.50)

NECSOIU ANDREEA 1997 loc I Sulita 34.80m CAMP.NATIONAL JUN III

NECSOIU ANDREEA 1997 loc III Sulita 34.14m CAMP.NATIONAL JUN II

MADINA IUSTINA 1998 loc I Greutate 12.14m CAMP.NATIONAL COPII 1

FRATILA DENISA 1998 loc II Greutate 12.05m CAMP.NATIONAL COPII 1

STANCIU ANDREEA 2000 loc II Greutate 8.43m CAMP.NATIONAL COPII 2

STANCIU BOGDAN 2002 loc I Triatlon 2 1353p

(40m-6.94, lung-3.44m, oina-34.31m)

FINALISTI loc IV-VIII:

POPA SILVIU 2002 loc IV Triatlon 1473p CAMP.NATIONAL COPII 3

(40m-6.84, lung-3.50m,300m-55.83)

FRINTU PAULA 1999 loc VII Greutate 10.46m CAMP.NATIONAL SALA COPII 1

2011-2012

- 18 medalii C.N
- 7 finalişti locurile IV-VIII la C.N
- 1 finalistă C. Balcanic j II Belgrad
SEZON IARNĂ:

17-18.02.2012 CAMPIONAT NATIONAL SALA JUN. I BUCURESTI

ROMAN RAZVAN LOC II LUNGIME 7.08m

LOC VIII INALT. 1,85m

LOC VII 60MG 8.60

29.02-1.03.2012 CAMPIONAT NATIONAL SALA HEPTATLON JUN. I BUCURESTI

ROMAN RAZVAN LOC I HEPTATLON 4610p

21-22.03.2012 CAMPIONAT NATIONAL ARUNCARI LUNGI S.T.JI.JII.JIII.C1.C2.C3. BUCURESTI

JUNIOARE II:

NECSOIU ANDREEA LOC II SULITA 36.43m Rec.Nat. JIII stabilit

111
JUNIOARE III:

NECSOIU ANDREEA LOC I SULITA 37.09m Rec.Nat. JIII

COPILE I:

FRINTU PAULA LOC I DISC 27.90m

STANCIU ANDREEA LOC IV SULITA 27.31M

24-25.03.2012 CAMPIONAT NATIONAL SALA JUN. III BACAU

MADINA IUSTINA LOC III GREUTATE 11.21m

FRATILA DENISA LOC IV GREUTATE 11.21m

30-31.03.2012 CAMPIONAT NATIONAL SALA COPII BUCURESTI

COPILE I:

STANCIU ANDREEA STANCIU ANDREEA LOC II GREUTATE 11.45m

FRINTU PAULA LOC IV GREUTATE 11.25m

COPII I:

GHINITA RADU LOC II GREUTATE 12.47m

COPILE II:

TEUSAN TABITA LOC III TRIATLON 1316p

(50m-7.97, L-3.96m, 600m-1.55.23)

SEZON VARĂ:

19-20.06.2012 CAMPIONAT NATIONAL COPII BUCURESTI

COPILE I:

STANCIU ANDREEA LOC I GREUTATE 12.54m

VI SULITA 26.18m

FRINTU PAULA LOC II GREUTATE 12.51m

II DISC 29.65m

COPII I:

GHINITA RADU LOC II GREUTATE 12.43m

IV DISC 28.85m

COPILE II:

TEUSAN TABITA LOC III TRIATLON 1336p

(50m-7.92 lung.-4.05m 600m-1.56.19)

112
22-23.06.2012 CAMPIONAT NATIONAL JUN. III BUCURESTI

NECSOIU ANDREEA LOC I SULITA 41.04m Rec.Nat. JII,JIII

II GREUTATE 12.27m

MADINA IUSTINA LOC V GREUTATE 10.76m

V DISC 26.02m

29-30.06.2012 CAMPIONAT NATIONAL JUN. II BUCURESTI

NECSOIU ANDREEA LOC I SULITA 39.84m

7-8.07.2012 CAMPIONAT NATIONAL DECATLON JUN. I BUCURESTI

ROMAN RAZVAN LOC I DECATLON 6102p Rp

14.07.2012 CAMPIONAT BALCANIC JUN. II BELGRAD

NECSOIU ANDREEA LOC V SULITA 40.35m

Am să închei printr-un citat preferat al dlui prof Manu Petre:

"Learn to say no to the good so you can say yes to the best" J Maxwell

ÎMBUNĂTĂŢIREA CONTROLULUI NEUROMUSCULAR AL

MEMBRELOR SUPERIOARE ÎN GIMNASTICA ARTISTICĂ
FEMININĂ, LA NIVEL DE INIŢIERE
Lector univ. drd. Zaharie Nicoleta - Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu
Prof. gr. did. definitivat Bugner Ioana - Grup Şcolar Construcţii Maşini, Mârşa
Secţiunea: Antrenament sportiv

Cuvinte cheie: Gimnastică artistică feminină, control neuromuscular, feedback vizual, psihomotricitate

1. Introducere

Procesul învăţării şi efectuării cu succes a activităţilor comportamentale motorii de fineţe din

gimnastica artistică este rezultatul influenţării în sens pozitiv a materialului ereditar favorabil, a dezvoltării
aptitudinilor psihomotrice, a îmbinării în mod armonios a funcţiilor psihice cu cele motorii. Execuţia
elaborată a unei mişcări presupune conjugarea proceselor mentale şi afective, sub dirijarea conştiinţei şi a
propriei personalităţi.

113
 În realizarea acestui studiu am plecat de la unele premise, între care cea mai importantă este
necesitatea găsirii unei metode moderne şi eficiente de dezvoltare a capacităţilor generale de control
neuro-muscular şi a întăririi, totodată, a controlului mental al sportivelor.

Având în vedere că psihomotricitatea presupune conjugarea funcţiilor psihice cu cele motrice şi se

dezvoltă cel mai bine la vârsta preşcolară, considerăm că este oportună şi utilă rezolvarea problematicii
amintite.

Ca o consecinţă a acestui fapt, se poate îmbunătăţi controlul neuromuscular (la nivelul membrelor
superioare) al gimnastelor începătoare, control atât de necesar şi de implicat în efectuarea actelor şi
acţiunilor motrice specifice gimnasticii.

2. Scop

Studiul îşi propune atât evaluarea şi antrenarea controlului neuromuscular al membrelor

superioare la gimnastele de vârstă preşcolară, cât şi evidenţierea beneficiilor aduse de mijloacele
computerizate în antrenarea acestui tip de control.

3. Ipoteză

Capacitatea de control neuro-muscular al membrelor superioare la gimnastele începătoare poate

fi îmbunătăţită utilizând aparatul portabil tip MOVE 1 DU, asistat de calculator.

4. Metode şi tehnici

Metoda de evaluare şi tehnicile aferente acesteia sunt induse de modul de funcţionare al

aparaturii special concepute pentru rezolvarea problemelor ivite în practica domeniului.

- Descrierea aparaturii. Echipamentul „Aparat portabil pentru antrenarea controlului

neuromuscular tip MOVE 1 DU” este destinat cercetărilor şi activităţilor care vizează evaluarea,
antrenarea, îmbunătăţirea şi recuperarea performanţei umane.12

Acest echipament a fost conceput în vederea efectuării unor exerciţii pentru întărirea controlului
neuro-muscular al membrelor superioare, ceea ce creează premisele antrenării capacităţii generale de
control a organismului şi/sau a întăririi controlului mental al utilizatorului.

114
 Principiul în baza căruia funcţionează, constă în efectuarea unor mişcări cu viteză controlată, în
condiţiile unei rezistenţe mici la mişcare.

Aparatul permite urmărirea poziţiei şi vitezei membrelor superioare aflate în mişcare, atunci când
subiectul se află cu trunchiul în ortostatism. Poziţia subiectului este stând sau aşezat.

În setul de livrare al echipamentului există aplicaţia software care poate rula pe un calculator
compatibil PC. Această aplicaţie permite:

- furnizarea unei reacţii informaţionale vizuale către subiect

- transmiterea datelor primare la centrul de competenţă

- arhivarea datelor primare într-un format destinat prelucrării avansate şi intensive de date cu
programe dezvoltate în acest scop sau cu aplicaţii comerciale de prelucrare a datelor. 13

Metoda de cercetare utilizată în acest studiu a fost experimentul.

5. Conţinutul experimentului

Studiul de faţă s-a adresat unui număr de 10 gimnaste debutante, înscrise la Clubul Sportiv Şcolar
Sibiu, cu un nivel de pregătire sportivă cuprins între 12 şi 20 de luni.

Tabelul 1. Vârsta şi nivelul de pregătire al subiecţilor

Nr.crt. Subiect Vârsta subiectului Nivelul de pregătire sportivă al

subiectului (luni)
(ani)

1. A.A. 7 20

2. A.D. 7 20

3. B.I. 7 20

4. G.D. 6 12

5. J.A. 7 20

în perioada ianuarie -7februarie 2013, în sala de gimnastică

6. s-a efectuatJ.I.
Studiul 20 a Clubului Sportiv

7. M.C. 7 20

8. M.E. 6 12

9. M.M. 6 12

10. S.P. 7 115 18

Şcolar Sibiu, secţia de Gimnastică artistică feminină.
5.1. Descrierea tehnicii de lucru
Din poziţia aşezat pe scaun, fiecare subiect a realizezat mişcarea de tracţiune cu ambele braţe,
prin înainte, ridicând o greutate de 1 kg. În faţa acestora am aşezat un calculator, pe monitorul căruia am
setat un model impus (fig.1 şi fig. 2), reprezentând Forţa faţă de Poziţie. Sarcina subiectului a fost să
realizeze o curbă (prin mişcarea de tracţiune a braţelor), care să urmărească profilul setat pe ecran. Cu
ajutorul informaţiei de pe ecranul monitorului, subiectul vizualizează mişcarea descrisă de el, în timp real.
În aceste condiţii, subiectului i s-a creat posibilitatea să controleze şi să corecteze în permanenţă
mişcarea, pentru realizarea cât mai fidelă a modelului impus (fig. 3).

Fig. 1 – Model de testare iniţială (subiectul 2)

Fig. 2 – Model de testare finală (subiectul 2)

116
 5.2. Testarea iniţială (T.i.) a constat din realizarea a două cicluri a câte 10 repetări, de către fiecare
subiect în parte. Aceasta a fost precedată de o perioadă de
timp (10-15 minute) prin care am urmărit ca subiecţii să se
familiarizeze cu sarcinile de îndeplinit şi cu tehnica de
execuţie.
Pentru transmiterea sarcinilor de lucru şi pentru a ne
asigura că subiecţii au înţeles corect sarcinile, am utilizat
demonstraţii şi explicaţii într-o abordare ludică, prin adaptarea
limbajul verbal la particularităţile psihologice ale subiecţilor (6-7
ani).
5.3. Perioada de antrenament
Fiecare şedinţă de pregătire a avut o durată de 15
minute. Numărul de repretări (tracţiuni) realizat de fiecare
subiect a fost 60, acestea fiind distribuite în mod egal în 2
cicluri. Timpul efectiv de lucru pentru fiecare subiect, pe întreaga durată a experimentului a fost 75 minute.

5.4. Testarea finală (T.f.) a respectat condiţiile de desfăşurare specifice testării iniţiale.

Fig. 3. Testare cu aparatul pentru antrenarea controlului neuromuscular

6. Rezultate
Rezultatele obţinute de subiecţii incluşi în studiu sunt prezentate în tabelul 2.
Parametrii studiaţi au fost notele emise de softul aparatului, note calculate în funcţie de abaterile
curbelor de la forma modelului ales. Acestea au valori cuprinse între 0 şi 10. La încheierea fiecărui ciclu
prestabilit, a fost emisă media aritmetică a notelor. Acestea s-au reflectat în parametrii pe care i-am utilizat
la realizarea graficului de interpretare a rezultatelor (fig. 4).
În cazul unei evoluţii favorabile, valorile acestor parametrii trebuie să crească.

117
 Tabelul 2. Mediile aritmetice obţinute de subiecţi la testări (iniţială şi finală) şi diferenţa între

Testare Testare Diferenţa

Nr. crt. Subiecţi
iniţială (T.i.) în note finală (T.f.) în note (T.f. - T.i.) în puncte

1. A.A. 6.00 6.70 0.70

2. A.D. 5.70 6.00 0.30

3. B.I. 6.00 7.50 1.50

4. G.D. 4.10 4.50 0.40

5. J.A. 3.10 6.80 3.70

6. J.I. 4.70 6.65 1.95

7. M.C. 5.80 7.80 2

8. M.E. 4.80 5.00 0.20

9. M.M. 5.80 5.50 -0.30

10. S.P. 5.10 5.00 -0.10

Media
5.11 6.15 1.04
aritmetică

acestea
Rezultatele arată că majoritatea sportivelor au obţinut note mai bune la testarea finală, în
comparaţie cu notele înregistrate la testarea iniţială, ceea ce ne determină să consolidăm încrederea în
metoda şi tehnica utilizată.
Din datele culese am considerat oportun să scoatem în evidenţă cele mai bune cinci rezultate
obţinute de sportive, conform tabelului 3. Criteriul ales în stabilirea ordinii (descrescătoare) este progresul
înregistrat între testarea iniţială şi cea finală. La vârstă preşcolară, progresul este principalul criteriu de
evaluare a capacităţilor psihomotrice.

Tabelul 3. Rezultate obţinute de primii cinci subiecţi (în ordine alfabetică) selecţionaţi în funcţie de
progresul înregistrat
Nr. Testare Testare Diferenţa
Subiecţi
crt. iniţială (T.i.) în note finală (T.f.) în note (T.f. - T.i.) în puncte

118
 1. A.A. 6.00 6.70 0.70

2. B.I. 6.00 7.50 1.50

3. J.A. 3.10 6.88 3.70

4. J.I. 4.70 6.65 1.95

5. M.C. 5.80 7.80 2

Fig. 4. Evoluţia parametrului media aritmetică (T.i. şi T.f.) la primii cinci subiecţi (S) aleşi în funcţie de
progres (S3, S5, S4, S2 şi S1 )
Evoluţia parametrului media aritmetică a fost bună, toţi cei cinci subiecţi înregistrând progres în
evoluţie. Se observă o creştere spectaculoasă a calităţii execuţiei pentru subiectul 3 (progres de peste
100%), pentru subiectul 5 (media iniţială 5.80, media finală 7.80) şi pentru subiectul 4 (media iniţială 4.70,
media finală 6.65).

În acelaşi timp se constată că subiecţii 9 şi 10 au înregistrat un regres relativ mic

(-0.30 pct. şi respectv -0.10 pct.), cauza principală fiind probabil lipsa atenţiei concentrate sau experienţa
motrică mai redusă.

7. Concluzii şi recomandări

În general, s-a observat la subiecţii supuşi cercetării (cercetare de scurtă durată) o creştere
importantă a calităţii controlului neuro-motric.
În ansamblu, media aritmetică a notelor obţinute de întreaga grupă la testarea finală (6.15) a fost
mai mare cu 1.04 puncte faţă de media obţinută la testare iniţială (5.11). Aceste rezultate confirmă ipoteza
potrivit căreia capacitatea de control neuromuscular al membrelor superioare poate fi îmbunătăţită prin
folosirea aparatului portabil tip MOVE 1 DU.

119
 În ciuda vârstei mici (6-7 ani), subiecţii au fost receptivi şi au înţeles cu uşurinţă sarcinile pe care
le-au avut de îndeplinit, fără a fi necesare multe explicaţii.
Considerăm mobilizatoare şi încurajatoare rezultatele obţinute în această scurtă perioadă de
testări şi apreciem că cercetarea trebuie continuată pe un lot mai mare de subiecţi, sprijinindu-i pe
antrenori în realizarea programelor de selecţie şi pregătire a sportivilor.

În sinteză, elementele esenţiale ale acestui studiu se reflectă în:

- Posibilitatea formării unei imagini mai precise şi mai realiste cu privire la modalităţile de utilizare a
mijloacelor computerizate în antrenarea controlului neuromuscular al membrelor superioare
- Evidenţierea unor noi căi de ameliorare a unor capacităţi psihomotrice extrem de importante în
antrenamentul sportiv modern al gimnastelor
Bibliografie

HORGHIDAN, V., Problematica psihomotricităţii, Edit. Globus, Bucureşti, 2000

www.donnamaria.ro/suport/Aplic/Move1Du/Manual_MOVE1D, p. 4
www.donnamaria.ro/suport/Aplic/Move1Du/Manual_MOVE1D, p. 10

MOTIVAŢIA STUDENŢILOR DE LA UNIVERSITATEA

TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA DE A PRACTICA ACTIVITĂŢI
FIZICE SPORTIVE
Şef Lucrări Drd. Olănescu Mihai
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Domeniul de referinţă: Educaţie fizică şi sportivă

Cuvinte cheie: factori motivaţionali, sport, activitate fizică sportivă

Abstract: Lucrarea face parte dintr-o cercetare amplă realizată la nivelul Universităţii Tehnice din
Cluj-Napoca în perioada aprilie – iunie 2012 şi porneşte de la argumente teoretice privind motivaţia de a
practica activităţi sportive, analizează factorii care îi determină pe studenţii de la universitatea amintită să
practice activităţi fizice sportive.

1. Argumentare teoretică:

1.1. Motivaţia:

Motivaţia reprezintă factorul activ în decizia unei persoane de a se implica într-o activitate şi de a
depune efort pentru aceasta. Ea poate fi definită ca: „direcţia şi intensitatea unui efort” (Sage, 1977 apud

120
Weinberg & Gould, 2011, p. 51; McCullagh, 2005); „ansamblul factorilor dinamici care determină conduita
unui individ” (Sillamy, 1996, p. 202 apud. Sălăvăstru, 2004, p. 41); „totalitatea mobilurilor interne ale
conduitei, înnăscute sau dobândite, conştiente sau inconştiente, simple trebuinţe biologice sau idealuri
abstracte” (Roşca apud Sălăvăstru, 2004, p. 41); „este în acelaşi timp orientare selectivă a
comportamentului şi factor energizator al acestui” (Epuran, 2008, p.141).

Motivaţia are două dimensiuni: direcţia şi intensitatea (Sage, 1977 apud Weinberg & Gould, 2011, p.
51; McCullagh, 2005, Rusu, 2008). Direcţia se referă la alegerea obiectivului de către fiecare individ iar
intensitatea este efortul pe care individul îl depune pentru a-şi atinge obiectivul. În practică cele două
dimensiuni se găsesc într-o relaţie de condiţionare: în general alegerea unui obiectiv este urmată de
dorinţa de a depune efort considerabil pentru atingerea lui.

Maehr & Braskamp apud Biddle & Mutrie, 2008, pp 40-41, prezintă încă două dimensiuni ale
motivaţiei, pe lângă direcţie şi intensitate, şi anume: persistenţa şi motivaţia continuă.

Realizarea unei motivaţii puternice şi durabile, pe tot parcursul vieţii pentru practicarea exerciţiilor
fizice reprezintă unul din obiectivele finale ale educaţiei fizice la orice nivel, iar acest lucru se poate realiza
numai prin conştientizarea tinerilor de importanţa acestora într-un stil de viaţă sănătos, pentru dezvoltarea
şi fructificarea personalităţii, în folosul personal şi social.

1.2. Factorii personali asociaţi cu participarea la activităţi fizice sportive

Putem distinge trei tipuri de variabile care pot influenţa aderarea la un program de exerciţii fizice:
variabilele demografice, variabilele cognitive şi de personalitate şi comportamentele.

a) Variabilele demografice (Seeffeldt et al., 2002; Speck et. al, 2003; Trost et al., 2002; White et
al., 2004; Bidlle & Mutrie, 2008; Rusu, 2008; Weinberg & Gould, 2003, 2011). Au o strânsă legătură cu
activitatea fizică. Educaţia, genul masculin, venitul şi statutul socioeconomic au fost constant şi pozitiv
asociate cu activitatea fizică.

b) Variabile cognitive şi de personalitate

Autoeficacitatea şi auto-motivaţia sunt cei mai consistenţi predictori ai aderării la un program de

activităţi fizice.

Autoeficacitatea (self-efficacy) (Bandura, 1997; Speck et. al, 2003; Trost et al., 2002; Pajares,
2005; Parks, 2005; Weinberg & Gould, 2011). Bandura a definit autoeficacitatea ca fiind: ,,credinţa
individului în abilitatea sa de a organiza şi executa o anumită acţiune, pentru a rezolva o problemă sau
îndeplini o sarcină” (Bandura, 1997, p. 3). Autoeficacitatea este credinţa individuală că putem îndeplini cu
succes un comportament dorit. De exemplu, începerea unui program de exerciţii fizice este afectată de

121
încrederea pe care o avem în capacitatea de a îndeplini comportamentul dorit (de ex, alergare) şi de a
continua acest lucru. Este foarte important, să ajutăm oamenii să aibă încredere în capacităţile şi abilităţile
personale, prin suport social şi încurajări. Succesul poate duce la creşterea încrederii, iar creşterea
încrederii poate duce la creşterea dorinţei de a continua activitatea.

Autoeficacitatea reprezintă un puternic predictor al activităţii fizice (Bandura, 1997; Sallis et al.,
1989 apud Lavallee et al., 2004, p. 65). Studiile arată că adulţii care sunt mai eficienţi din punct de vedere
fizic este mult mai probabil să se implice, în mod regulat, în diverse activităţi fizice, depun un efort mai
mare, au un succes mai mare în comparaţie cu cei care au nivel scăzut de eficienţă fizică.

Huberty et al., 2008, susţin că autoeficacitatea este deosebit de importantă în cazul femeilor care
vor să urmeze un program de exerciţii fizice. Cu cât o persoană crede mai intens că poate îndeplinii cu
succes o anumită activitate (sport, activitate fizică, exerciţiu fizic), cu atât mai mare va fi probabilitatea ca
acea persoană să adopte acel comportament (aderarea la un programul de exerciţii fizice).

Auto-motivaţia (Trost et al., 2002; Speck et al., 2003; Weinberg & Gould, 2003, 2011) este
asociată constant cu aderarea la programele de exerciţii fizice. Ea este importantă pentru menţinerea
activităţii fizice, prin fixarea de obiective, monitorizarea progreselor, etc.

c) Comportamentele

În programele supravegheate, în care activitatea poate fi observată direct, participarea anterioară

la programele de exerciţii fizice este cel mai sigur predictor al participării ulterioare (Wold & Anderson,
1992; Dishman & Salis, 1994; Seeffeldt et al., 2002; Trost et al., 2002; Weinberg & Gould, 2003, 2011). O
persoană care a rămas activă într-un program organizat de exerciţii fizice pe o perioadă de 6 luni de zile,
este foarte probabil să rămână activă şi în următorii 1-2 ani de zile.

Există o relaţie pozitivă între participarea la activităţile fizice sportive din copilărie şi cea din viaţa
de adult. O cercetare extinsă, realizată pe 40000 de copii din zece ţări europene, a evidenţiat faptul că
este foarte probabil ca acei copii ai căror părinţi, prieteni, apropiaţi au participat la activităţi fizice sportive,
să facă sport şi să continue activitatea şi mai târziu, în viaţa de adult (Wold & Anderson, 1992). Aceste
rezultate sublinează importanţa încurajării tinerilor de a se implica în diverse activităţi fizice sportive cât
mai devreme, şi rolul de model pozitiv pe care îl pot avea părinţii, prietenii, etc.

2. Metodologie:

2.1. Scopul cercetării:

Analiza motivelor care îi determină pe studenţii de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca să

practice activităţi fizice sportive.

122
 2.2. Ipoteze:

1. Există foarte puţini factori care pot motiva studenţii să practice frecvent şi regulat diverse
activităţi fizice sportive.

2. Lipsa timpului liber reprezintă un predictor important pentru studenţii care declară că practică
foarte rar sau niciodată activităţi fizice sportive.

3. Experienţele din trecut, influenţează semnificativ deciziile studenţilor în ceea ce priveşte

practicarea cu o frecvenţă mai mare a unor activităţi fizice sportive, atât în prezent, cât şi în perioada
imediat următoare.

4. Studenţii care nu au în programa educaţională ore de educaţie fizică şi sport, practică tot mai
puţine activităţi sportive odată cu înaintarea în anii de studiu.

2.3. Obiective:

- Determinarea modului în care studenţii se raportează la activităţile sportive;

- Identificarea principalelor motive care îi determină pe studenţi să practice activităţi sportive;

2.4. Itemii studiaţi:

- Măsura în care studenţii consideră că au suficient timp liber;

- Timpul liber pe săptămână estimat în ore;

- Gradul de participare din trecut la diverse activităţi fizice sportive;

- Gradul de satisfacţie faţă de condiţiile în care pot practica activităţi sportive în timpul liber;

- Gradul de satisfacţie faţă de modul în care se desfăşoară orele de educaţie fizică în facultate;

- Statutul pe piaţa muncii, zona de rezidenţă (rural/urban), sexul, vârsta şi anul de studiu;

2.5. Metoda, tehnica şi instrumentul cercetării:

În cercetarea de faţă se va utiliza metoda cercetării cantitative, tehnica administrării de

chestionare prin ancheta sociologică, iar ca şi instrument de cercetare se va utiliza chestionarul.

2.7. Populaţia cercetării şi eşantionul investigat:

Este reprezentată de toţi studenţii înscrişi la una din facultăţile Universităţii Tehnice din Cluj-
Napoca, indiferent de anul de studiu, vârstă, formă de învăţământ, secţie, specializare. Eşantionul

123
investigat este format din 880 de studenţi, reprezentând aproximativ 9% din populaţia cercetată care este
reprezentată de toate persoanele înscrise la o formă de învăţământ, la una dintre facultăţile Universităţii
Tehnice din Cluj-Napoca în anul universitar 2011-2012.

3. Analiza rezultatelor:

3.1. Asocierea dintre anul de studiu şi frecvenţa cu care studenţii participă la activităţi fizice
sportive:

Cât de des participaţi la activităţi fizice sportive? * Anul de studiu

Anul de studiu
Total
Anul I Anul III

Nonrăspunsuri 0.8% 0.3% 0.6%

Zilnic 7.0% 3.7% 5.6%

De 3-5 ori pe săptămână 22.6% 21.8% 22.3%

Cât de des participaţi la activităţi O dată sau de douaă ori pe 37.6%

40.4% 33.9%
fizice sportive? săptămână

O dată sau de două ori pe lună 15.2% 22.1% 18.2%

Foarte rar 13.0% 17.9% 15.1%

Niciodată 1.0% 0.3% 0.7%

Total 100.0% 100.0% 100.0%

Studenţii din anul I practică mai mult sport decât cei din anul III.

124
 O explicaţie a faptului că, studenţii din anul I fac mai mult sport faţă de cei din anul III, este dată
de faptul că aceştia au două ore de sport săptămânal. La Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca doar
studenţii din anul I au câte două ore de educaţie fizică obligatoriu în programa şcolară, studenţii din anii II,
III şi IV nu au posibilitatea de a opta pentru această disciplină. Ca atare, odată cu terminarea anului I de
studiu, aceştia nu mai au posibilitatea de a face sport în cadrul facultăţii, până la terminarea studiilor. O
altă explicaţie ar putea fi dată de faptul că implicarea în diverse activităţi fizice sportive scade odată cu
înaintarea în vârstă. Nu cred că e cazul aici, diferenţa de vârstă între studenţii din anul I şi cei din anul III
nefiind foarte mare, aproximativ 1-3 ani.

3.2. Asocierea dintre sexul studenţilor şi frecvenţa cu care aceştia participă la activităţi fizice
sportive:

Cât de des participati la activitati fizice sportive? * Sexul

Sexul
Total
Masculin Feminin

Nonrăspunsuri 0.3% 1.1% 0.6%

Zilnic 6.3% 3.9% 5.6%

De 3-5 ori pe săptamână 25.1% 16.1% 22.3%

O dată sau de două ori pe

Cât de des participaţi la activităţi 39.9% 32.6% 37.6%
săptămână
fizice sportive?

O dată sau de două ori pe

17.8% 19.0% 18.2%
lună

Foarte rar 10.1% 25.8% 15.1%

Niciodată 0.3% 1.4% 0.7%

Total 100.0% 100.0% 100.0%

Studenţii fac mai mult sport decât studentele: 31.4 % dintre studenţi fac sport regulat (de 3-5

125
ori pe săptămână) faţă de doar 20% dintre studente; 71.3% dintre studenţi fac sport cel puţin o dată pe
săptămână, faţă de 52.6% dintre studente; 10.1% dintre studenţi fac sport foarte rar, în timp ce, numărul
studentelor care fac sport foarte rar este de 25.8%.

3.3. Asocierea dintre sexul studenţilor şi opinia lor privind numărul orelor de educaţie fizică din
programa de învăţământ superior:

Ce părere aveţi despre orele de educaţie fizică din programa de învăţământ superior? * Sexul

Sexul
Total
Masculin Feminin

Sunt prea
6.2% 7.9% 6.7%
multe

Ce părere aveţi despre orele de educaţie fizică Sunt prea

83.7% 72.4% 80.1%
din programa de învăţământ superior? puţine

Nu ar trebuii să
10.1% 19.7% 13.2%
fie deloc

Total 100.0% 100.0% 100.0%

Atât studenţii, cât şi studentele, consideră într-o proporţie foarte mare (83.7% anul I şi 72.4% anul
III) că, orelor de educaţie fizică din programa de învăţământ superior sunt prea puţine. Un procent foarte
mic (6.2% studenţi şi 7.9% studente) cred că numărul orelor de educaţie fizică din programa de
învăţământ superior este prea mare. Doar 10.1% dintre studenţii şi 19.7% dintre studente consideră că nu
ar trebuii să se facă educaţie fizică în învăţământul superior.

3.4. Asocierea dintre frecvenţa participări studenţilor la activităţi fizice sportive şi principalul
motiv care îi determină să participe la aceste activităţi:

Care este motivul principal care vă determină să participaţi la activităţi fizice

126
 sportive? * Cât de des faceţi sport?

Cât de des faceţi sport?

De câteva De câteva Foarte rar

ori pe ori pe sau
săptămână lună niciodată

Care este Îmi menţin forma fizică

motivul
principal 59.6% 54.2% 41.6%
care vă
determină
să
Îmi îmbunătăţesc starea
participaţi 44.1% 40.5% 33.6%
de sănătate
la activităţi
fizice
Mă întâlnesc cu prietenii
sportive?
14.3% 22.9% 25.6%

Îmi place să socializez/să

6.1% 7.6% 3.2%
cunosc persoane noi

Mă relaxez/scap de stres
41.2% 48.3% 25.6%

Îmi îmbunătăţesc
34.7% 20.9% 12.0%
performanţele fizice

Îmi place competiţia

14.7% 12.9% 6.4%

Indiferent de frecvenţa cu care studenţii practică activităţi fizice sportive, principale motive pentru
care aceştia fac sport sunt: menţinerea formei fizice 51.8%, îmbunătăţirea stării de sănătate 39.4%,
relaxarea/înlăturarea stresului 38.3%. Numai 11.3% dintre respondenţi apreciază latura competitivă a
sportului, în timp ce doar 5.6% dintre aceştia fac sport pentru că le place să socializeze/să cunoască alte
persoane.

3.5 Asocierea dintre frecventa cu care studenţii participă la activităţi sportive şi partenerii cu care
aceştia participă, de regulă, la aceste activităţi:

127
 Care sunt partenerii cu care participaţi, de regulă, la activităţi fizice sportive în
timpul liber? * Cât de des faceţi sport?

Cât de des faceţi sport?

De câteva De Foarte rar

ori pe câteva sau
săptămână ori pe niciodată
lună

Care sunt Membrii de familie

partenerii cu 6.5% 7.7% 8.7%
care participaţi,
de regulă, la
activităţi fizice Colegii de şcoală
sportive în 42.0% 41.3% 30.4%
timpul liber?

Colegii de la locul de
muncă
2.0% 1.8% 2.2%

Prietenii
83.7% 85.5% 70.3%

Practic singur activităţi

sportive
18.0% 12.2% 23.2%

În ceea ce priveşte partenerii cu care participă, de regulă, la activităţi fizice sportive, indiferent de
frecvenţa cu care desfăşoară aceste activităţi, pe primul loc se află prietenii, urmaţi de colegii de şcoală.
18% dintre studenţii care fac sport de câteva ori pe săptămână obişnuiesc să practice singuri activităţi
sportive. Un procent foarte scăzut, aproximativ 8% dintre studenţi obişnuiesc să facă sport cu membrii
familiei şi doar 2% dintre aceştia au declarat că fac sport cu colegii de muncă, ceea ce pe de o parte este
normal, având în vedere numărul mic al celor care au un loc de muncă.

4. Concluzii:

În concluzie, foarte puţine lucruri şi într-o măsură foarte scăzută îi pot determina pe studenţi să
practice frecvent activităţi sportive.

128
 Motivele pentru care tinerii practică diverse activităţi sportive sunt diferite, dar majoritatea sunt
legate de faptul că practicarea sportului oferă satisfacţii puternice şi diverse.

Ceea ce îi motivează pe studenţi să practice activităţi sportive, atât în prezent, cât şi în viitor, sunt
experienţele din trecut, atât pozitive cât şi negative.

De asemenea, este mai probabil ca studenţii de sex masculin să participe mai des la activităţi
sportive, comparativ cu cei de sex feminin.

Bibliografie:

 Bandura, A. (1997). Self-efficacy: The exercise of control. New York: Freeman.

 Biddle, S. J. H., & Mutrie, N. (2008). Psychology of physical activity: Determinants, well-being and interventions.
(2nd Edition). London: Routledge.
 Dishman, R.K., & Salis, J.F. (1994). Determinants and interventions for physical activity and exercise. In C.
Bouchard, R.J. Shepard, & T. Stephens (Eds.), Physical activity, fitness and health (pp 214-238). Champaign, IL:
Human Kinetics
 Epuran, M. (2008). Psihologia sportului de performanţă, Teorie şi Practică. Bucureşti: Edit. FEST.
 Huberty, J.L., Ransdell, L.B., Sigman, C., Flohr, J.A., Schult, B., Grosshans, O., and Durrant, L. (2008).
Explaining long-term exercise adherence in women who complete a structured exercise program. Research
Quarterly for Exercise and Sport, 79(3), 374-384.
 McCullagh, P. (2005) Sport and Exercise Psychology Lecture. Cal State University East Bay. 10/27.
 Pajares, F. (2005). Self-efficacy and self confidence; New York: Macmillan Press
 Parks, B. (2005). Contemporary Sports Management; New York: Prentice Press
 Rusu, F. (2008). Note de curs Fitness, multiplicat UBB, Cluj-Napoca
 Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia educaţiei. Iaşi: Ed. Polirom
 Seefeldt, V., Malina, R., Clark, M. (2002). Factors affecting levels of physical activity in adults. Sports Medicine
2002, 32(3):143-168.
 Speck, B., Harrell, J. (2003): Maintaining regular physical activity in women. Journal of Cardiovascular Nursing
2003, 18(4):282-291.
 Trost S.G., Owen N., Bauman A.E., Sallis J. F., Brown, W. (2002). Correlates of Adult’s participation in physical
activity: Review and Update. Med Sci Sports and Exercise 34 (12) 1996-2001.
 Weinberg, R.S., & Gould, D. (2003). Foundations of Sport and Exercise Psychology, 3rd. Ed., Champaign, IL:
Human Kinetics
 Weinberg, R.S., & Gould, D. (2011). Foundations of Sport and Exercise Psychology, 5th. Ed., Champaign, IL:
Human Kinetics
 White, J.L., Ransdell, L.B., Vener, J., Flohr, J.A. (2004). Factors related to physical activity adherence in women:
review and suggestions for future research. Women Health 2005, 41:123-48.
 Wold, B., & Anderson, N. (1992). Health promotion aspects of family and peers influences on sport participation.
International Journal of Sport Psychology, 23, 343-359

Educaţia fizică şi sportul în viziunea intelectualilor din secolul al

XIX-lea
Prof.univ.dr. Dionisie Marian Turcu
Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu
Abstract:

Knowledge of the history of physical education and sport, contributing to the understanding of general
cultural picture, of our culture. This paper presents aspects of the past history of physical education. The work
shows physical education and sport in vision of intellectuals of the nineteenth century. There are mentioned

129
ancestors who had an important contribution to increasing the role of physical education in the harmonious
development of youth.

Key words: physical education, sport, history, knowledge

Cultura fizică reprezintă o componentă a organismului social, un fenomen fără de care societatea
nu poate fi concepută. Ea intervine tot mai activ în forme variate în viața oamenilor. În acest context,
cunoașterea istoriei educației fizice și sportului, contribuie la înțelegerea tabloului cultural general, a
culturii noastre, în raport cu valorile europene ale acestui domeniu de activitate.

Acest lucru este necesar deoarece timpul pe zi ce trece șterge tot mai multe nume, fapte, realizări, iar
munca de pionierat a înaintașilor noștri nu trebuie uitată odată cu trecerea generațiilor.

Înainte de a prezenta câteva aspecte din trecutul istoric al educației fizice, trebuie să remarcăm atitudinea
și interesul crescut al autorităților, cel puțin deocamdată declarativ, de a majora numărul orelor de
educație fizică în școală, lucru extrem de important pentru tânăra generație de astăzi. Locul educației
fizice și al sportului în societatea contemporană, valoarea pozitivă a acestora sunt nu numai o latură a
vieții sociale, ci însăși jumătatea acestei vieți.

Tudor Vianu în careta sa ”Genarație și creație” (București, 1936), enunța o idee extrem de
elocventă: ”Sportul și educația fizică sunt prezentate drept periferia liberă și aerată a vieții, regiunea
senină, singura în care omul poate trăi în conformitate cu rangul și demnitatea sa în lume”. Valorile care
înalță exercițiul corporal, jocul și spiritul la rang de cultură, pot fi foarte bine fizice, intelectuale, morale sau
spirituale.

Să ne întoarcem puțin în timp și să vedem cum au gândit și ce au făcut înaintașii noștri în privința
practicării exercițiilor fizice. Medicul Pavel Vasici (1806-1881), sprijinitor al Revoluției române de la 1848,
în lucrarea sa ”Macrobiotica” sau ”Măiestria de a lungi viața”, dedică un capitol aparte, intitulat ”mișcarea
trupului” în care tratează problemele exercițiilor fizice, necesitatea de introducere a educației fizice în
școli, așa cum era în antichitate, la vechii greci. Tot el, într-un studiu intitulat ”Gimnastica”, oferă câteva
explicații asupra necesității acesteia deoarece unii învățători considerau în mod greșit, exercițiile de
gimnastică ca fiind ”niște jocuri fără valoare”. Din păcate, mai există și astăzi această mentalitate a unora,
sacrificând orele de educație fizică în favoarea altor discipline teoretice, pe care le consideră mai
importante.

Doctorul Pavel Vasici, personalitate multilaterală a secolului al XIX-lea, a fost un permanent

propagator al rolului și importanței pe care o are educație fizică în formarea tinerei generații, cât și un
aprig susținător al introducerii ei în programa școlară. Este adeptul dictonului lui Juvenal ”mens sana in
corpore sano” și recomandă o dezvoltare paralelă a educației fizice cu cultura spirituală pentru că ”viața
130
fizică este fundamentul veiții spirituale”. Într-una din pledoariile sale, el apelează la istoria grecilor
(Jocurile olimpice) și a romanilor, privind necesitatea reîntoarcerii educației fizice în școli. ”Cultura fizică –
scrie Vasici – are nevoie de o nouă reformă în interesul statului și în folosul lui”.

În acele timpuri P. Vasici, în calitate de inspector al școlilor românești din Transilvania, într-o
ședere mai îndelungată la Sibiu, propune ca statul să înființeze un ”Institut pentru deprinderile trupești”,
menit să elaboreze și să realizeze un program bine definit care ar putea contribui la răspândirea
cunoștințelor gimnastice în rândul românilor. El avea ca exemplu școlile de gimnastică de pe lângă
gimnaziile evanghelice, din Brașov și Sibiu, în care funcționau profesori de gimnastică și medici plătiți de
stat.

Referitor la sfaturile practice de ”prelungire a vieții”, dr. Vasici spunea: ”experiența ne învață, cum că acei
oameni s-au făcut mai bătrâni (adică au trăit mai mult), care au făcut mai multe și mai mari mișcări și
acestea în aer slobod și curat. Este dară de cea mai neapărată trebuință pentru păstrarea sănătății și
lungirea vieții a face în toate zilele, barem un ceas, în aer slobod mișcare. Cea mai potrivită vreme pentru
mișcare este înaintea prânzului sau 3-4 ceasuri după prânz.”

El semnalează într-un articol că ”Preparandia” din Arad (școala care forma viitori învățători) a
introdus pe lângă predarea cunoștințelor practice în școala de gimnastică și pe cele teoretice, legate de
studierea anatomiei, fiziologiei și antropologiei în pregătirea noilor învățători. El îndeamnă fetele să facă
gimnastică alături de băieți, sub supravegherea atentă a învățătorilor. El spune că gimnastica este:
”chemată a ține echilibrul între ocupațiunile mintale și cele corporale și voi stărui cu toată puterea
cuvântului ca în curtea școalei să se facă cele necesare pentru exercițiile gimanstice”.

Tot în această perioadă Mitropolitul Andrei Șaguna colabora direct cu dr. P. Vasici și într-o ședință
consitorială ținută la Sibiu în 27.03.1869, atrăgea atenția învățătorilor și preoților ca din ”Școlile poporale”
să nu lipsească ”deprinderile corporale” (gimnastice), cu privire la exercițiul milităresc și să se aibă în
vedere că: ”în fiecare comună să se înființeze școală de pomărit și de gimnastică”.

Referitor la absenteismul elevilor din școlile de astăzi, să prezentăm cum era sancționat acest fapt în
urmă cu aproximativ 150 de ani. Mitropolitul A. Șaguna face mențiunea asupra seriozității cu care trebuie
privit actul educațional. În ultima duminică din luna septembrie la sfârșitul slujbei, preotul era obligat să
amintească părinților că începând cu 1 octombrie, va începe școala, iar cei care nu-și vor trimite copiii vor
fi aspru pedepsiți conform legii (art. 38/1868, cap. I și IV). Astfel, ”cei care nu trimit copiii de ambele sexe
regulat la școală, se vor pedepsi prima dată cu 50 creițari și a doua oară cu 1 florin, a treia oară cu 3
florini, a patra oară cu 4 florini, în favoarea casei școlare”.

131
 Banii percepuți din pedepse vor intra în fondul școlii, familiile mai modeste, lipsite de posibilități
financiare vor presta lucrări în contravaloarea sumei în interesul comunității (săpat șanțuri, reparat
drumuri, lucrări la păduri etc.).

După această scurtă incursiune istorică, în urma unei analize succinte a înaintașilor menționați, putem
afirma că ei și-au adus o contribuție importantă la creșterea rolului educației fizice în dezvoltarea
armonioasă a tineretului în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Bibliografie:

ALMĂŞAN, D. – “Iuliu Haţieganu şi ideea educaţiei fizice în România” Editura C.N.E.F.S., nr. 6, Bucureşti, 1968.
ALMĂŞAN, D. – “Rolul societăţii ASTRA în dezvoltarea educaţiei fizice din Transilvania”, R.E.F.S., nr. 1, 1976.
BEZDECHI, ST. – Sportul la eleni, Cartea Românească, Cluj, 1930.
BINAME (M.) “La théorie de la gymnastique et de “l’art de sauter” d’Archangello Tuccaro”, communicatio 35,
Séminaire Hispa, Université catholique Louvain, 1975.
TURCU, D. – File din istoria educaţiei fizice şi a sportului din România, Editura Universităţii “Lucian Blaga”, Sibiu,
1997.
TURCU, D. – Istoria şi organizarea sportului, Editura Universităţii “Lucian Blaga”, Sibiu, 1997.
TURCU D. - “Educația fizică în Europa și Transilvania, începând cu secolul XV până la al doilea război mondial”, Teză
de doctorat, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, 2001.

STUDIU SI CONSIDERATII ACTUALE PRIVITOARE LA

IMPORTANŢA FUNCŢIILOR MANAGEMENTULUI ÎN
CONTEXTUL PROCESELOR SPECIFICE ORGANIZAŢIILOR
SPORTIVE DE PERFORMANŢA
Prof. Gr.I Maria Macarie
Clubul Sportiv Scolar Sibiu

Cuvinte cheie: funcţiile managementului, organizaţie sportivă de performanţă.

Domeniul de referinţă: management în educaţie fizică şi sport de performanta

INTRODUCERE:

Tema de actualitate, abordata in literature de specialitate sub forma unor diverse corelatii,
managementul in educatie fizica si sport de performanta porneste de fiecare data de la dimensiunea
globala a domeniului sport.

132
 Prin dimensiunea sa internaţională şi globală, sportul de performanţă contemporan reprezintă un
fenomen de amploare, capabil să declanşeze energii umane şi să mobilizeze resurse materiale şi
financiare ce pot fi greu comparate cu cele din alte domenii ale vieţii sociale.

Evolutia sa din ultimele decenii a transformat treptat şi in masură din ce in ce mai mare, sportul,
dintr-o alternativă de petrecere a timpului liber intr-o industrie complexă, cu efecte economice şi sociale
clar conturate asupra comunitatilor umane. Patrunderea economicului in sfera sportivă a impus crearea
unei oferte atractive, promovarea produselor, serviciilor şi organizaţiilor, gestionarea adecvată şi eficienta
a bazelor sportive, dezvoltarea relaţiilor cu parteneri diverşi şi chiar cu concurenţi. In aceste condiţii,
sportul romanesc contemporan, păstrandu-şi specificul national, a fost nevoit sa se alinieze, pe cat posibil,
evoluţiei sportului la nivel internaţional.

De aici derivă şi preocuparea contiua a specialiştilor de a crea o nouă legislaţie sportivă, o nouă
bază teoretică ştiinţifică şi practică, adaptată noilor cerinţe şi conditii impuse de o societate intr-o
continuă dezvoltare.

La început de mileniu III, majoritatea autorilor de renume consideră esenţiale următoarele funcţii ale
managementului::

 planificarea(previziunea);
 organizarea;
 coordonarea;
 antrenarea;
 controlul – evaluarea.
Planificarea(previziunea):

Este considerată drept prima funcţie a managementului, de la ea pornind în mod firesc celelalte funcţii.

În cazul organizaţiilor sportive de performanţă, planificarea are multe elemente similare cu orice
tip de organizaţie, dar şi unele elemente specifice. În mod similar cu alte organizaţii planificarea cuprinde:

 activităţile care vizează orientarea dezvoltării şi funcţionării organizaţiilor sportive, pe baza

investigării tendinţelor de dezvoltare ale domeniului;
 precizarea obiectivelor, a mijloacelor şi măsurilor ce trebuie luate pentru realizarea lor;
 elaborarea de prognoze, planuri, programe;
Specific organizaţiilor sportive de performanţă este elaborarea unor prognoze pe un orizont de
minimum 4(patru) ani(echivalentul în timp a unui ciclu olimpic) şi maximum 8(opt) ani(doua cicluri
olimpice). In condiţiile actuale, orice organizaţie sportivă trebuie să-şi desfăşoare activitatea pe bază de

133
planuri elaborate pentru orizonturi reduse de timp(an, semestru, trimestru, luna, săptămană, zi),
documentele cu un grad ridicat de detaliere şi caracter pregnant obiectiv.

CONCRET: elaborarea Proiectului de Dezvoltare Institutionala si al Planurilor manageriale anuale

si semestriale satisfac in totalitate realizarea acestei functii manageriale in Cluburile Sportive Scolare .

Organizarea. Cuprinde ansamblul activităţilor prin care se realizează structura organizatorică adecvată
profilului şi sarcinilor organizaţiei sportive, precum şi activităţile ce asigură desfăşurarea normală a
proceselor de muncă şi dobândirea performanţelor sportive.

Organizarea reprezintă un proces de diviziune a muncii, de precizare a atribuţiilor şi sarcinilor ce revin

salariaţilor şi voluntarilor în muncă, precum şi gruparea mijloacelor şi metodelor de muncă şi atribuirea lor
personalului după anumite criterii în vederea îndeplinirii obiectivelor previzionate. Organizarea are un rol
de prim ordin în asigurarea eficienţei unei organizaţii sportive de performanţă, a fiecarei structuri a
acesteia.

CONCRET: elaborarea Regulamentului de Ordine Interioara, a fiselor postului si a fiselor de

evaluare anuala pentru fiecare angajat, in conformitate cu precizarile metodologiilor in vigoare, satisface
realizarea acestei functii dar si a functiei de coordonare a activitatilor desfasurate in cluburile sportive
scolare ca unitati de invatamant sportive suplimentar.

Coordonarea. Coordonarea este o funcţie a managementului mai puţin formalizată, ce depinde decisiv
de latura umană a potenţialului managerilor, ale cărei efecte, destul de dificil de evaluat, sunt strâns
condiţionate de conţinutul celorlalte funcţii ale managementului.

Funcţia de coordonare are, în cazul organizaţiilor sportive de performanţă, ca principal rol,

menţinerea stării de ordonare a sistemului organizaţiilor şi a legăturilor dintre componentele sale.

Ea contribuie la desfăşurarea mai multor acţiuni specifice şi anume armonizarea între oameni, între
diverse activităţi, proporţionalitatea între componentele unei activităţi umane, în dinamica ei, exercitandu-
se în cadrul fiecarei organizaţii sportive de performanţă corespunzător structurii, capacităţii de muncă,
naturii activităţilor, a sarcinilor prestate şi a rezultatelor obţinute.

Funcţia de coordonare este necesară la toate nivelele organizatorice, începând cu verigile

superioare, unde predomină sarcinile de conducere şi pană la nivelul secţiilor pe ramuri de sport, a
serviciilor, birourilor şi formaţiilor de lucru unde predomina sarcinile de execuţie.

Antrenarea: Succesul oricărei organizaţii sportive de performanţă este determinat de modul în care
managerii reuşesc sa înţeleagă rolul pe care îl joacă motivaţia în activitatea subordonaţilor.

134
 Motivarea eficientă se realizează în cadrul unui proces motivaţional, care se compune, în
succesiunea lor din următoarele etape:

1. identificarea nevoilor angajaţiilor;

2. căutarea de soluţii pentru satisfacerea lor;
3. selectarea obiectivelor ce pot motiva comportamentul;
4. performanţele angajaţilor;
5. recompensarea angajaţilor;
6. o nouă evaluare a nevoilor angajaţiilor;
Motivarea reprezinta aşadar procesul prin care se realizează satisfacerea necesitaţilor şi
intereselor individuale cu cele ale organizaţiei sportive de performanţă. Modalitatea de realizare a
motivării o reprezintă identificarea îndeplinirii obiectivelor cu satisfacerea nevoilor celor care participă la
realizarea obiectivelor previzionate.

CONCRET: realizarea acestei functii in unitatile sportive de performanta se poate face prin
acordarea de prime si premii sportivilor si antrenorilor acestora in conditiile financiare legale,premii in
bani, prime, gradatii de merit, acordate anual sau semestrial, ca urmare a rezultatelor si performantelor
obtinute in competitii nationale sau international, de la bugetul de stat, din sponsorizari, donatii sau prin
inaintarea si aprrobarea unor cereri de finantare extrabugetare de la consiliul local sau consiliul
judetean, etc).

Control-evaluarea. Funcţia de control-evaluare implică şi în cazul organizaţiilor sportive de performanţă

patru faze:

1. măsurarea realizărilor;
2. compararea realizărilor cu obiectivele şi standardele stabilite iniţial;
3. determinarea cauzelor care au generat abateri;
4. efectuarea corecturilor care se impun, inclusiv acţionarea pe măsura posibilităţilor, asupra
cauzelor care au generat abaterile identificate.
În organizaţiile sportive de performanţă, procesul de control-evaluare trebuie să fie continu,
preventiv, axat pe analiza relaţiilor cauză-efect, flexibil, adaptativ, cu rolul de a măsura şi verifica
realizările cantitative şi calitative pentru a vedea dacă acestea corespund prognozelor stabilite, în scopul
orientării activităţii pentru îndeplinirea obiectivelor şi prevenirea posibilităţilor apariţiei şi manifestării unor
deficienţe.

CONCRET: in unitatile sportive de performanta aceasta functie se realizeaza concret prin

masurarea potentialului bio-psiho-motric al sportivilor(prin probe si norme de control si rezultate sau
performante obtinute in competitiile oficiale) sau prin evaluarea angajatilor ca urmare a aplicarii fiselor

135
elaborate de organismele ierarhic superioare prin metodologii de control si evaluare standart sau
particularizate la specificul activitatii din invatamantul sportive suplimentar.

Concluzii:

a) Planificarea
1. Planificarea este considerată de manageri ca o funcţie de mare utilitate, care îi determină să
proiecteze pe baza trecutului şi a prezentului, îndeosebi viitorul unei organizaţii sportive de
performanţă;
2. Planificarea reprezintă un argument important în ridicarea standardelor de performanţă,
obligîndu-i pe manageri să armonizeze obiectivele şi resursele;
3. Activitatea organizaţiilor sportive de performanţă se desfăşoara pe baza unor documente de
planificare specifice: programul managerial anual de activitate, programul semestrial de
activitate, tematica şedinţelor consiliului de administraţie, regulamente de ordine interioară, fişa
postului personalului de specialitate şi administrativ, planul de şcolarizare anual( la nivelul
cluburilor sportive şcolare).
b) Organizarea
1. Are un grad înalt de complexitate la nivelul organizaţiilor sportive de performanţă, stabilind
tipurile de activităţi şi gruparea acestora (secţii, servicii, birouri, salariaţi şi voluntari);
2. Asigură folosirea raţională a resurselor materiale, umane şi financiare;
3. Principalele componente ale structurii organizatorice sunt: postul, funcţia, compartimentul,
nivelul ierarhic, relaţiile organizatorice.
c) Coordonarea
1. Asigură fluxul de acţiune şi sincronizarea activităţilor din cadrul organizaţiilor sportive de
performanţă, direcţionarea unitară a eforturilor şi corelarea activităţii salariaţilor şi a voluntarilor;
2. Are rol principal în menţinerea şi perfecţionarea stării de ordonare a sistemului organizaţiei
sportive de performanţă şi a legăturilor dintre componentele sale;
3. Forma de coordonare utilizată preponderent de manageri este cea multilaterală. La nivelul
organizaţiei sportive de dimensiuni mai reduse îşi dovedeşte eficienţa şi coordonarea bilaterală.
d) Antrenarea
1. Este esenţială în determinarea personalului la stabilirea şi realizarea obiectivelor previzionate;
2. Motivarea se realizează în principal în organizaţiile sportive de performanţă prin: premieri,
gradaţii de merit, diplome, medalii, titluri profesionale, acordate in conformitate cu legislatia in
vigoare.
e) Control-evaluarea.
1. În organizaţiile sportive de performanţă managerul are rolul de a măsura şi verifica realizările
cantitative şi calitative pentru a constata dacă acestea corespund prognozelor.
2. Principalele tipuri utilizate sunt: preliminar, concomitent, posterior, direct şi indirect.
136
 3. Eficienţa şi conţinutul funcţiei de control-evaluare condiţionează calitatea procesului de
conducere şi a muncii subordonaţilor.
Propuneri:

1. Acordarea unei atenţii deosebite tuturor funcţiilor manageriale şi utilizarea acestora în

concordanţă cu realităţile şi specificul activităţilor organizaţiilor sportive de performanţă.
Aplicarea în sistem a funcţiilor manageriale constituie o condiţie primordială a ridicării nivelului
general de eficienţă;
2. Planificarea activităţii la nivelul conducerii organizaţiilor sportive de performanţă şi la nivelul
compartimentelor trebuie să fie o consecinţă a armonizării obiectivelor şi resurselor ;
3. În situaţia în care se constată disfuncţionalităţi pe planul asigurării autorităţii în linie ierarhică şi
a specializării funcţionale a compartimentelor să se procedeze la modificarea structurii
organizatorice existente şi la identificarea uneia care să poată asigura folosirea raţională a
resurselor umane, materiale şi financiare;
4. Coordonarea activităţilor organizaţiilor sportive de performanţă trebuie să se facă în forma cea
mai adecvată şi mai eficientă. În funcţie de dimensiunea organizaţiei şi de volumul activităţilor,
coordonarea se poate realiza atât sub formă multilaterală cât şi bilaterală;
5. Motivarea personalului din subordine prin formele specifice trebuie sa devină o coordonată
constantă a activităţii tuturor managerilor organizaţiilor sportive de performanţă. Necesar este
să se acorde o atenţie sporită creării unor fonduri suplimentare de premiere(din sponsorizari
sau prin initierea unor proiecte de finantare extrabugetara)pentru sportivii si tehnicienii care
obţin performanţe deosebite pe plan national si internaţional sau pentru cei care promoveaza
sportivi la loturile nationale si Centrele de Excelenta;
6. Controlul managerial, indiferent de forma utilizată, trebuie să se constituie intr-un factor
dinamizator al întregii activităţi organizaţionale. El trebuie direcţionat cu precădere inspre
măsurarea şi verificarea realizărilor cantitative şi calitative a programelor de pregătire sportivă,
a utilizării raţionale şi în conformitate cu legea a resurselor financiare, a asigurării cu materiale,
echipamente şi tehnologie de ultima generatie, a modului de implicare a factorului uman în
realizarea sarcinilor specifice compartimentelor şi posturilor.
BIBLIOGRAFIE

1. Balaiş, F. Mereuţă,C., Hînsa,C. - ,,Managementul sportului” ,Editura Academică, Galaţi, 2001;

2. Buzescu,Ş. - ,,Management în educaţie fizică şi sport”, Universitatea ,,Transilvania”, Braşov, 1996;
3. Nicolescu,O. , Verboncu, I., ,,Management”, Editura Economică, Bucureşti, 1999;
4. Oprişan,V. ,,Marketing şi comunicare în sport”, Editura Uranus, Bucureşti, 2002;
5. Stăncioiu,I. Militaru, Gh. ,,Management-elemente fundamentale”, Editura Teora, Bucureşti, 1998;
6. Todan I., Roibu, T. ,,Management şi legislaţie în educaţie fizică şi sport”, Editura Printech, Bucureşti, 1997.

137
 OPTIMIZAREA ŞI RAŢIONALIZAREA MIJLOACELOR DIN
ATLETISM SĂRITURA ÎN LUNGIME
(CERCETARE PRIN METODA STATISTICO-MATEMATICĂ)
Profesor Cupcea Liviu-Petru,
Şcoala gimnazial nr. 25 Sibiu

Optimizarea şi raţionalizarea mijloace a preocupat şi preocupă majoritatea profesorilor de

educaţie fizică şi sport. De aceea este necesar să se pună mai multe întrebări, cum ar fi: “Mijloacele pe
care le folosesc sunt cele mai bune pentru scopul propus? Sunt cele mai indicate pentru clasa, elevul,
eleva respectivă? Vor duce la îndeplinirea obiectivelor, competenţelor propuse? Există o metodă prin care
să se scurteze timpul şi să se selecţioneze mijloacele cele mai eficiente în mod obiectiv?”

Toate aceste întrebări duc, după părerea mea, la un singur răspuns şi anume la metodele
statistico-matematice, de calculare a corelaţiei între diferitele mijloace şi proba de bază. Această metodă,
de o importanţă practică deosebită, este neglijată de profesori din cauza calculelor matematice care
trebuie făcute şi a evidenţei deosebit de riguroase a tuturor rezultatelor. Statistica nu este o modă, nu este
o problemă de conjunctură, ci priveşte însăşi evoluţia firească a ştiinţelor, deci şi a educaţiei fizice şi
sportului.

OBIECTIVE: Optimizarea şi raţionalizarea principalelor mijloace folosite în orele de educaţie fizică

şi sport din atletismul şcolar, planificarea lor în vederea dezvoltării capacităţilor motrice necesare obţinerii
de rezultate superioare în probele atletice şcolare şi realizarea unui model matematic.

METODE DE CERCETARE FOLOSITE:

Într-o cercetare ştiinţifică nu se poate folosi separat o metodă sau alta, ci toate acestea, care se
competează reciproc. De aceea, este important ca cel care face cercetarea să cunoască şi să-şi
însuşească metodologia cercetării ştiinţifice, confruntând datele obţinute pentru o mai mare eficienţă şi
probitate ştiinţifică.

FUNDAMENTAREA ŞTIINŢIFICĂ

Sistemul contemporan de pregătire în atletism (la alergări, sărituri, aruncări şi poliatloane) a atins
un nivel ştiinţifico-metodic foarte ridicat. Cerinţele metodice actuale impun revizuirea unor concepţii mai
vechi privind alegerea exerciţiilor. De aici rezultă necesitatea cunoaşterii cât mai amănunţite a
caracteristicilor calităţilor motrice, a celor morfo-funcţionale şi psihice ale elevilor, implicând cunoştinţe de
anatomie, fiziologie şi biomecanica mişcării, care uşurează în mare măsură alegerea celor mai eficiente
mijloace la proba respectivă.

138
 Renunţarea la schimbarea frecventă a mijloacelor, în scopul înlăturării “plictiselii”, este un pas
pozitiv în obţinerea de rezultate foarte bune. Tendinţa actuală de a menţine pe toată perioada unui ciclu
de învăţământ a unor exerciţii pentru unităţile de învăţare, a dat rezultate deosebite în practică. S-a
constatat faptul că un exerciţiu are eficienţă proporţională cu perioada de timp în care se efectuează şi cu
frecvenţa folosirii lui în cadrul unităţii de învăţare. Un exerciţiu folosit numai o dată şi pe o perioadă scurtă
de timp, nu are nici un efect asupra organismului, sau dacă are un anumit efect, acesta este trecător,
deoarece în organism nu s-au produs modificările necesare menţinerii unei stabilităţi a indicilor realizaţi.
Astfel, unităţile de învăţare trebuie să fie planificate pe o durată de 8-12 ore (4-6 săptămâni), pentru ca
acumulările să fie suficiente în vederea obţinerii unei stabilităţi a indicilor şi a rezultatelor foarte bune. Un
rol important îl are şi succesiunea metodică a exerciţiilor în procesul de pregătire, de la uşor la greu, de la
simplu la complex, stabilirea numărului de exerciţii într-o lecţie şi pe toată perioada unităţii de învăţare.

În unitatea de învăţare săritura în lungime cu elan, mijloacele alese sunt folosite foarte des în
lecţii. Succesiunea lor, numărul de repetări, pauzele între repetări şi exerciţii, viteza, complexitatea şi
volumul execuţiilor, mijloacele de relaxare şi pauzele, sunt la îndemâna profesorului să le stabilească în
funcţie de clasă, sex, pregătire a elevilor.

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CERCETĂRII

Mijloacele au fost alese astfel încât să poată fi măsurate şi prelucrate din punct de vedere
statistico-matematic şi să poată fi folosite acelea care dau rezultatele cele mai bune în condiţiile pe care le
oferă şcoala noastră. Mijloacele selecţionate iniţial orientativ după criteriul celei mai mari utilizări şi
posibilitatea cuantificării rezultatelor, au fost supuse interpretărilor statistico-matematice, prin: media
aritmetică ponderată (x); dispersia (W = x max. – x min.); eroarea mediei aritmetice (Ex); eroarea standard
(Es); coeficientul de variabilitate (C.V.); coeficientul de corelaţie (r).

, , , ,

Cu ajutorul acestora, dar în mod special cu cel al coeficientului de corelaţie, s-a trecut la
selecţionarea mijloacelor principale de pregătire în probele din atletismul şcolar, în această lucrare, la
săritura în lungime cu elan.

REZULTATELE OBŢINUTE ŞI INTERPRETAREA LOR

Selecţia iniţială a fost făcută în mod empiric, după criteriul celei mai mari utilizări în orele de
educaţie fizică şi sport, a celor treizeci de mijloace pentru fiecare probă din atletism (aici ne vom referi
doar la săritura în lungime cu elan). Acestea au fost supuse testărilor la începutul anului şcolar, la nivelul
claselor a V-a şi a VIII-a câte două clase (rezultatele de la nr. 1, 2 respectiv 9, 10, vezi tabelul nr. 2 şi

139
graficul nr. 1), ca măsură mai mică deoarece sunt clase la început şi sfârşit de ciclu (clasa a VIII-a cu o
oră pe săptămână) şi a VI-a şi a VII-a câte trei clase (rezultatele de la nr. 3, 4, 5 respectiv 6, 7, 8),
pondere mai importantă. Fiecare clasă a fost considerată ca un singur subiect al experimentului, deşi au
fost în clasă în medie 25 de elevi, prin faptul că am luat în considerare doar media rezultatelor. Media
cuprinde rezultatele atât ale băieţilor cât şi ale fetelor, fapt care a făcut ca aceasta să fie ceva mai
scăzută. La experiment au participat 120 de băieţi şi 130 de fete. Interpretarea statistică s-a făcut doar pe
media rezultatelor astfel obţinute.

Din tabelul 1 se pot vizualiza, pe culori, rezultatele obţinute la testările celor treizeci de mijloace
selecţionate iniţial, precum şi rezultatele obţinute prin calcularea indicilor statistici de mai sus. Rezultatele
la mijloacele de alergare le-am transformat în puncte, conform unei tabele de punctaj, de la 1 la 100.

Se observă că din cele treizeci de mijloace:

 şapte (cele cu roşu: nr. 3, 4, 9, 10, 17, 18, 25) au corelaţii perfecte cu săritura în lungime, ceea ce
ne determină să le considerăm mijloace principale de pregătire,
 douăsprezece au corelaţii foarte bune, dar cinci dintre acestea (cele cu verde: nr.11, 13, 19, 26,
27), sunt aproape de corelaţia de 0,900, considerând că nu trebuie să le acordăm o importanţă
prea mare, pe când celorlalte şapte (cele cu albastru: nr. 2, 6, 8, 12, 22, 28, 29), le vom acorda
importanţa cuvenită şi le consideram mijloace de pregătire secundară.
Aceste mijloace se împart astfel: patru sunt din sărituri (sărituri de pe loc cu 3, 5 şi 7 paşi în
lungime), trei mijloace de viteză, iar şapte reprezintă, mai mult sau mai puţin, mijloace de forţă fără
îngreuieri (vezi tabelul nr. 1).
Menţionăm că sunt şi mijloace specifice învăţării tehnicii săriturii pe care nu le-am putut cuantifica
şi care vor face parte din pregătirea elevilor în vederea însuşirii tehnicii săriturii în lungime. Toate aceste
mijloace vor fi planificate în pregătire pe parcursul anului şcolar atât la unitatea de învăţare săritura în
lungime cât şi la dezvoltarea calităţilor motrice forţa şi viteza, absolut necesare în toate tipurile de sărituri.
La sfârşitul anului şcolar am făcut o nouă testare, cea finală, doar la săritura în lungime (vezi tabelul nr. 2).
Se observă că rezultatele, în urma pregătirii, au crescut semnificativ (vezi graficul nr. 1), ceea ce denotă
că ipoteza a fost confirmată.
CONCLUZII ŞI PROPUNERI

1. Evidenţa tuturor rezultatelor duce la posibilitatea interpretărilor acestora şi, bineînţeles, la progres;
2. Aplicând o parte a metodele cercetării ştiinţifice şi utilizând experienţa fiecărui profesor, se poate
face o selecţie iniţială a mijloacelor.
Aplicând şi metoda statistico-matematică şi, în special, corelaţia între mijloace, se poate spune că
am facut o selecţie ştiinţifică a acestora;

140
 3. Cercetarea propusă este valabilă pentru toate mijloacele care se pretează măsurătorilor şi
cuantificări lor;
4. Planificarea mijloacelor selecţionate pe o periodă cât mai lungă de timp, în cadrul unităţilor de
învăţare, reprezintă o condiţie esenţială în realizarea unor rezultate deosebite. Planificarea acestora
depinde de măiestria fiecărui profesor în parte;
5. Mijloacele selecţionate sunt cele care se pretează cel mai bine condiţiilor din şcoala noastră şi nu
reprezintă o reţetă universal valabilă pentru fiecare şcoală, îndiferent de condiţii (vezi tabelul nr. 1);
6. Se observă că sunt anumite mijloace foarte des folosite în pregătirea săritorilor în lungime care nu
au fost selecţionate, pentru că nu se pretau condiţiilor existente în şcoală sau sunt prea grele la
acest nivel de dezvoltare a elevilor (vezi tabelul nr.1);
7. Diferenţele între rezultatele iniţiale şi cele finale sunt edificatoare, ceea ce face să confirme justeţea
ipotezei (vezi tabelul nr. 2 şi graficul nr. 1).

BIBLIOGRAFIE
1. BAROGA, L. EDUCAREA CALITĂŢILOR FIZICE COMBINATEEDITURA SPORT-TURISM,
BUCUREŞTI, 1984
2. CÂRSTEA, GH TEORIA ŞI METODICA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI EDITURA AN-DA,
3. CUPCEA, L.P. A, B, C-UL PROFESORULUI DE EDUCATIE FIZICA EDITURA MIRA DESIGN, SIBIU
4. DEMETER, A BAZELE FIZIOLOGICE ŞI BIOCHIMICE ALE CALITĂŢILOR FIZICE, EDITURA
SPORT-TURISM, BUCUREŞTI, 1981
5. DRAGNEA, A. MĂSURAREA ŞI EVALUAREA ÎN EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORT, EDITURA
SPORT -TURISM, BUCUREŞTI, 1984
6. DRAGOMIR, P. EDUCAŢIE FIZICĂ ŞCOLARĂ –Repere noi -mutaţii necesare, SCARLAT, E.
EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, BUCUREŞTI, 2004
7. DUMITRESCU,V. METODE STATISTICO-MATEMATICE ÎN SPORT EDITURA STADION, BUC.
8. GÎRLEANU, D ATLETISM –Lecţii pentru copii şi juniori, EDITURA SPORT-TURISM, BUCUREŞTI,
9. MITRA, GH. METODICA EDUCAŢIEI FIZICE ŞCOLARE,
MOGOŞ, AL. EDITURA SPORT-TURISM, BUCUREŞTI, 1980
10. MOINEAGU, C. I. STATISTICA –Concepţii, principii, metode -EDITURA NEGURĂ, URSEANU, V. -
ŞTIINŢIFICĂ ŞI ENCICLOPEDICĂ, BUCUREŞTI, 1986
11. TATU, T., ARDELEAN, ATLETISM EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ,T., ALEXANDRESCU,
BUCUREŞTI, 1983
12. SCARLAT, E. EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
SCARLAT, M. B. EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, BUCUREŞTI, 2002
13. SCARLAT, E. ÎNDRUMAR DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞCOLARĂ
SCARLAT, M. B. EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, BUCUREŞTI, 2006

141
ANEXA –

TABELUL NR. 1 - CU CELE 30 DE MIJLOACE ŞI INDICII STATISTICI ALE ACESTORA

Nr. CELE 30 DE MIJLOACE ALESE EMPIRIC ÎN INDICII STATISTICI

crt. PRIMA FAZĂ
x W Ex Es CV r

1. Săritura în lungime cu elan –m. 3,52 0,84 0,085 0,269 7,651 -

2. Saritura în lungime de pe loc -m. 1,66 0,27 0,025 0,078 4,685 0,914

3. Triplusalt de pe loc –m. 5,21 0,89 0,097 0,307 5,895 0,959

4. Pentasalt de pe loc –m. 7,61 1,10 0,110 0,348 4,577 0,954

5. Decasalt de pe loc –m 14,92 1,70 0,192 0,608 4,074 0,871

6. Triplusalt pe piciorul de bătaie –m. 3,38 0,87 0,091 0,289 8,545 0,942

7. Pentasalt pe piciorul de bătaie –m. 4,74 0,60 0,055 0,175 3,697 0,733

8. Săritura în lungime cu elan de 3 paşi 3,14 0,70 0,071 0,225 7,183 0,932

9. Săritura în lungime cu elan de 5 paşi 3,31 0,60 0,064 0,201 6,074 0,954

10 Săritura în lungime cu elan de 7 paşi 3,49 0,75 0,083 0,263 7,546 0,991

11 Alergare cu start din pic. pe 15m.-sec 2,8-92 0,8-8 0,859 2,716 2,933 0,914

12 Alergare cu start din pic. pe 20m.-sec 3,1-89 0,8-8 0,833 2,635 2,944 0,947

13 Alergare cu start din pic. pe 25m- sec 3,7-83 0,6-6 0,702 2,221 2,657 0,917

14 Alergare cu start de jos pe 15m. –sec 3,2-88 0,8-8 0,800 2,530 2,868 0,817

15 Alergare cu start de jos pe 20m. –sec 3,7-83 0,4-4 0,400 1,265 1,531 0,817

16 Alergare cu start de jos pe 25m. –sec 4,1-79 0,8-8 0,872 2,757 3,507 0,888

17 Alergare lansată pe 15m. –sec. 2,7-93 0,6-6 0,611 1,932 2,073 0,981

18 Alergare lansată pe 20m. –sec. 2,9-91 0,8-8 0,615 1,944 2,136 0,963

142
 19 Alergare lansată pe 25m. –sec. 3,2-88 0,6-6 0,700 2,214 2,524 0,903

20 Alergare cu start din pic. pe 50m- sec 8,2-38 0,8-8 0,859 2,716 7,224 0,842

21 Sărituri peste banca de gimnastică 30” 23,3 9 0,966 3,057 13,12 0,856

Sărituri pe bancă sus-jos – 4 bănci la distanţă

de 1m., nr. băncilor în 30”
22 25,9 8 0,849 2,685 10,37 0,934

23 Abdomen –nr. execuţiilor în 30” 26 7 0,775 2,449 9,421 0,882

24 Spate – nr. execuţiilor în 30” 30,9 4 0,482 1,524 4,932 0,883

25 Verticală fără elan – detenta cm. 33 10 1,011 3,197 9,688 0,953

26 Briceagul – nr. maxim de repetări 8,7 9 0,989 3,129 35,96 0,906

27 Genuflexiuni – nr. execuţiilor în 30” 27,4 6 0,600 1,897 6,925 0,911

28 Semigenuflexiuni cu săritură în 30” 26,3 9 0,895 2,830 10,76 0,934

Ridicări pe piciorul de bătaie pe o bancă şi

revenire – nr. execuţiilor
29 18,3 9 0,943 2,983 16,30 0,933

La spalier - ridicări pe piciorul de bătaie şi

ridicarea piciorului de atac – nr.
30 14,9 6 0,586 1,853 12,44 0,884

LEGENDA: -Legatura perfecta -Legatura F.B. fără selecţie

-Legatura F.B. cu selecţie -Legatura buna

TABELUL NR. 2

REZULTATELE TESTĂRILOR LA SĂRITURA ÎN LUNGIME

1-VA 2-VB 3- 4- 5- 6-VIIA 7-VIIB 8-VIIC 9-VIIIA 10-

Clasa/ Media
VIA VIB VIC VIIIB
testare

iniţială 3,20 3,15 3,40 3,32 3,45 3,60 3,72 3,58 3,81 3,99 3,52

143
finală 3,42 3,30 3,52 3,49 3,62 3,80 3,96 3,88 3,97 4,31 3,73

PREGĂTIREA TEHNICĂ ÎN JOCUL DE FOTBAL LA

DEBUTANŢI
Autor: Demian Adrian
Cuvinte cheie: fotbal, performanţă, echipă, campionat

INTRODUCERE

4,40 4,31
GRAFICUL NR. 1
4,20
REZULTATELE TESTĂRILOR LA SĂRITURA ÎN
LUNGIME 3,96 3,97 3,99
4,00 3,88
3,80 3,81
3,80 3,72 3,73
3,62 3,60 3,58
3,60 3,52 3,49 3,45 3,52
3,42 3,40
3,40 3,30 3,32
3,20
3,20 3,15

3,00
1-VA 2-VB 3-VIA 4-VIB 5-VIC 6-VIIA 7-VIIB 8-VIIC 9-VIIIA 10-VIIIB MEDIA

Testarea iniţială Testarea f inală

Fotbalul, disciplina sportivă care se bucură de cea mai largă răspândire în lume, a parcurs de la
apariţia lui şi până astăzi o lungă perioadă de dezvoltare şi progres. Acest adevărat fenomen social, numit
"jocul de fotbal", a determinat realizarea de numeroase studii şi cercetări abordând cele mai variate
aspecte ale sale, de la cele de ordin metodic, până la cele de ordin fiziologic şi psihologic.
Că fotbalul feminin şi-a câştigat un loc sigur între sporturile de performanţă o dovedeşte atât faptul
că rata practicării fotbalului în rândul fetelor a crescut considerabil în ultimii ani, cât şi numeroasele
competiţii internaţionale (campionate europene, campionate mondiale, jocuri olimpice) organizate pentru
diferite categorii de vârstă-jucătoare sub 17 ani, sub 19 ani, senioare.
Astăzi, SUA - campioana mondială în 1991, are peste 6 milioane de jucătoare legitimate care
activează în campionatul naţional pe trei regiuni geografice. Suedia - are peste 33 mii jucătoare legitimate,
iar fotbalul feminin ocupă locul I ca popularitate. China - din 1980 devine o forţă internaţională în fotbalul
feminin. Divizia lor naţională cuprinde 12 echipe. Restul activităţii fotbalistice se desfăşoară în diviziile a 2-

144
a, a 3-a şi a 4-a. Germania - a oficiat fotbalul feminin în 1970 şi are peste 520 de mii jucătoare legitimate
ce activează în peste 3000 de echipe.
In România. Federaţia Română de Fotbal Feminin s-a înfiinţat în anul 1990, şi a avut afiliate peste
40 de cluburi, (aproximativ 1000 de jucătoare legitimate), organizate într-o serie de divizia A, cu 12
echipe, şi trei serii de divizia B, tot cu câte 12 echipe. Ca urmare a dificultăţilor de selecţie şi instruire,
numărul echipelor participante la Campionatul Naţional s-a redus în mod dramatic. între anii 2000 şi 2005
nu erau afiliate decât 8 echipe (deci, aproximativ 200 de jucătoare) iar campionatul intern de fotbal feminin
se desfăşura pe zone geografice. Practic existau două grupe: sud şi nord, fiecare cu cate 4 echipe,
campioana României decizându-se în urma disputării play-off-ului. Din anul competiţional 2005-2006,
odată cu afilierea a încă 4 echipe, s-a decis trecerea la sistemul tur-retur, existent şi în fotbalul masculin.
Totuşi, campioana României, se decide tot în urma disputării play-off-ului (Gidu, D.V., 2006)14.
In prezent, fotbalul feminin este sport olimpic ce dispune de un sistem competiţional internaţional
foarte bine pus la punct, atât la nivelul senioarelor, cât şi la nivelul junioarelor. Deşi jocul de fotbal nu
necesită aptitudini mult diferite comparativ cu alte jocuri sportive, "fotbaliştii buni apar cu precădere acolo
unde familia, cercul de cunoştinţe şi colectivitatea mai largă din care face parte individul, cred în utilitatea,
în oportunitatea fotbalului, manifestând un adevărat cult pentru această activitate" (M. Epuran, E. Horn,
1985)15.
CONŢINUT
De la apariţia sa şi până astăzi, jocul de fotbal a cunoscut progrese considerabile, fără să se
întrevadă limite în acest sens. Dacă ţinem cont că în aproape toate ţările din lume se desfăşoară un
campionat naţional de fotbal, putem concluziona că acesta - jocul de fotbal - este disciplina sportivă cu
cea mai răspândită arie de dezvoltare din lume.
Dar, obţinerea unor performanţe superioare în fotbalul feminin este condiţionată de depistarea cât
mai timpurie a fetelor cu reale calităţi pentru practicarea jocului de fotbal, de aplicarea unor criterii
ştiinţifice în selecţionarea acestora şi nu în ultimul rând, de o instruire de calitate, particularizată
(individualizată), în acelaşi timp.
Deoarece până în momentul de faţă, la noi în ţară nu există un model de selecţie pentru fotbalul
feminin, considerăm că demersul nostru ştiinţific va pune „piatra de temelie'' necesară realizării orientării şi
selecţiei în practica acestui joc. Fotbalul în lume a devenit un fenomen social. Nu întâmplător şi este
denumit "Sportul rege" si atrage foarte mulţi adepţi atât pentru al practica cat si pentru spectacolul sportiv
pe care ii realizează. Din fotbalul romanesc, fotbalul feminin este practicat oficial de curând odată cu

145
Hotărârea conducerii Ministerului Sportului si a Federaţiei Romane de Fotbal din 05.04.1990. Fotbalul
feminin s-a practicat si înaintea acestei date, astfel in perioada 1972-1990 fetele au disputat jocuri amicale
demonstrative de fotbal ia nivel judeţean in special in deschiderea jocurilor masculine din cadrul
Campionatului National de Seniori. I
Un lucru cert este faptul ca in spectacolul sportiv oferit de fete, jucătoarele ambelor echipe ştiu sa
transforme forţa, inteligenta si eleganta propriilor mişcări în adevărate opere de arta a mişcării. întrecerea
dura a fetelor de pe terenul de fotbal se încarcă de gratie, supleţe, creativitate , meritându-si cu prisosinţa
reputaţia de „ spectacol care a substituit teatrul"
Daca fotbalul masculin , in afara de spectacol, a ajuns o afacere, ne dorim ca fotbalul feminin sa
fie o arta a mişcării si a fair-play-ului în întrecere.
Fotbalul este în primul rând, un joc colectiv, de echipă, care presupune contactul direct cu
adversarul, şi care solicită multilateral sportivul, atât prin complexitatea acţiunilor, cât şi datorită condiţiilor
variate de lucru. în jocul de fotbal feminin, nivelul de măiestrie corespunde unei execuţii ce se bazează în
principal pe deprinderi automatizate, cu elemente de originalitate, de risc, care conferă execuţiei un
calificativ înalt. Toate acestea sunt valabile şi pentru tinerele care doresc să practice fotbalul de
performanţă. De aceea şi în cazul fetelor practicante ale fotbalului trebuie să se implementeze idea potrivit
căreia, fără o orientare, selecţie şi o instruire adecvată, la noi în ţară, nu poate exista fotbal feminin de
calitate, care să se ridice la nivelul competiţional internaţional.
Din acest motiv, demersul ştiinţific întreprins de noi doreşte să aducă în prim plan nevoia
elaborării unor probe şi norme care să completeze şi să se constituie într-un model de selecţie la nivelul
debutantelor în fotbalul feminin prin realizarea unor programe de instruire care să ţină cont de
particularităţile psio-fiziologice ale fetelor de 10-12 ani, debutante în fotbal, dar şi de modelul jucătoarei de
fotbal la care ar trebui să se ajungă după selecţia finală.
In programele şcolare, parte extrem de importanta a curriculum-ului scris, fotbalul reprezintă jocul
sportiv care a fost practicat in special de băieţi, puţine fiind cadrele didactice care au introdus învăţarea
acestui joc si in rândul fetelor.
In ultimi ani procesul de revizuire a programelor şcolare care presupune o proiectare in
interacţiunea lor, a competentelor in locul obiectivelor, a conţinuturilor , activităţilor de învăţare a
principiilor si metodelor de evaluare reuşesc ca proiectarea cadrelor didactice sa fie făcuta după opţiunea
elevilor si a realităţii materiale. Fotbalul feminin având tot mai multe opţiuni la eleve.
In condiţiile învăţământului modern al creşterii rolului educaţiei fizice in formarea personalităţii
elevului, al realizării competentei de practicare independenta a exerciţiilor fizice, procesul instructiv-
educativ trebuie sa cuprindă metode moderne, euristice pentru o eficienta maxima a învăţării.
Tipul de învăţare care se recomanda pentru obţinerea acestor competente este învăţarea
inteligent motrica care consta in descoperirea unui concept sau principiu al antrenorului sportiv in condiţii
variate de prezentare si deosebite ca opţiune.

146
 La nivel naţional s-a încercat in anii precedenţi o competiţie şcolara de fotbal feminin „Cupa
Liceelor” in anul internaţional al sportului (2005).
Din punct de vedere al conţinutului jocului de fotbal la debutante pe baza literaturii de specialitate
si a experienţei personale consideram necesar sa formam atât acţiunile de joc individuale (pasa,
driblingul, trasul la poarta etc.) cat si acţiunile de joc colective (pase in doi cu schimbul de locuri, pase cu
învăluire, pase urmate de preluare si tras la poarta, schimb de locuri intre jucătoare care presupun
circulaţii de jucătoare precum si circulaţii de minge , etc.
Detalierea implicaţilor finalităţilor învăţământului gimnazial pentru aria curriculara educaţie fizica si
sport alături de competentele specifice prevăzute de programa de educaţie fizica pentru fiecare clasa si in
special pentru jocul de fotbal, constituie un sport conceptual consistent care sa determine un demers
didactic modern si eficient.
CONCLUZII
Pe baza studierii literaturii de specialitate s-a constatat că sunt foarte puţine materiale care pot
îndruma activitatea antrenorilor cu privire la selecţia şi instruirea fetelor de 11-13 ani, debutante în fotbal.
In urma anchetei tip chestionar, care s-a adresat profesorilor care se ocupă de echipele de fotbal
feminin din ţară, s-au desprins următoarele concluzii:
- principala componentă a antrenamentului la acest nivel o reprezintă pregătirea tehnică urmată de cea
fizică;
- metodele de pregătire preferate de antrenori la acesta vârstă sunt jocurile de mişcare(ştafete, circuite cu
diverse elemente tehnice etc.);
- evaluarea nivelului fizic şi tehnic al jucătoarelor are o frecvenţă mulţumitoare la începutul şi sfârşitul
fiecărei perioade pregătitoare; ^ cele mai importante măsuri ce ar trebui aplicate pentru ca fetele ce aleg
să se îndrepte către fotbal să nu renunţe la antrenamente după doar câteva săptămâni sunt: selecţia pe
baze ştiinţifice, pe rezultate reale obţinute în urma aplicării testelor şi probelor şi. aplicarea în cadrul
antrenamentelor a unor metode moderne şi atractive (metoda Coerver).
In urma aplicării programei experimentale în cadrul experimentului pedagogic şi în ma analizei
statistice a rezultatelor obţinute s-au constatat următoarele:
7. La probele de motricitate generală analiza comparativă realizată între testarea iniţială şi
cea finală a evidenţiat progrese semnificative în cadrul grupei experiment la 5 din cele 6 probe (alergare
de rezistenţă (600m), detentă pe verticală, pentasalt, abdomene şi mobilitate coxo-femurală). Singura
probă la care nu au fost înregistrate diferenţe semnificative din punct de vedere statistic a fost cea de
alergare de viteză pe 30 m.
8. Grupa martor, a obţinut progrese semnificative între testarea iniţială şi testarea finală la
probele: alergare de viteză pe 30 m, detentă pe verticală şi abdomene. La celelalte probe, diferenţele
înregistrate între testarea iniţială şi cea finală nu au fost semnificative din punct de vedere statistic;

147
 9. Aplicarea programelor de pregătire special concepute pentru fotbalistele debutante, a
condus la obţinerea de rezultate semnificativ mai bune la grupa experiment faţă de grupa martor, la
indicatorii de pregătire tehnică. Astfel, din cele 5 probe evaluate, grupa experiment a obţinut rezultate
semnificativ mai bune la 4 dintre ele, şi anume: menţinerea balonului, precizia pasei, şutul la distanţă şi
dribling printre jaloane. Proba la care diferenţele nu au fost semnificative între cele două testări a fost cea
de conducere a balonului în viteză, pe linie dreaptă.
10. Grupa martor obţinut rezultate semnificativ mai bune la testarea finală, faţă de cea iniţială,
doar la probele menţinerea balonului şi precizia şutului. La celelalte trei probe, rezultatele înregistrate la
testarea finală au fost nesemnificative statistic, faţă de cele de la testarea iniţială.
11. Comparând rezultatele obţinute la probele psihologice între testarea iniţială şi testarea
finală s-au constatat progrese evidente atât la grupa experiment, cât şi la cea martor, la probele de atenţie
şi memorie. în schimb, la nivelul probei motivaţie, rezultatele nu au fost semnificative din punct de vedere
statistic la nici una dintre grupe.
12. Având în vedere cele reliefate considerăm că investigaţiile efectuate au confirmat
ipotezele formulate la începutul cercetărilor noastre experimentale.

BIBLIOGRAFIE
1. Angelo, N., (2002) - Corelaţia factorilor antrenamentului - culegere de lucrări tehnico- metodice,
FRE-Şcoala Naţională de antrenori, Bucureşti.

2. Apolzan, D., (1999) - Fotbal 2010, Federaţia Română de Fotbal, Bucureşti.

3. Apolzan, D., (2002) - Selecţia la copii şi juniori culegere de lucrări tehnico- metodice, FRF-Şcoala
Naţională de antrenori, Bucureşti.

4. Badiu, T., Mereuţă, C., (1998) - Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului - Culegere de teste,
Ed. Evrika, Brăila.

5. Badiu, T., Ciorbă, C., Badiu, G., (1999) - Educaţia fizică a copiilor şi şcolarilor (metode şi mijloace),
Ed. Garuda-Art, Chişinău.

6. Balint, G., (2007) - Consideraţii privind selecţia în jocul de fotbal, Analele Univ. "Ovidius",
Constanţa, Seria Educaţie Fizică şi Sport, Vol VII, Seria VII, Ovidius University Press, Constanţa. P259

7. Beswick, B., (2001) - Focused for soccer - develop a winning mental approach, Human Kinetics,
P.O. Box 5076, Champaign, Illinois.

8. Bompa, T.O., (2001) - Periodizarea: Teoria şi metodica antrenamentului, Ex Ponto, Bucureşti.

9. Gidu. D.V., (2006) - Determinarea profilului psihologic al practicantelor jocului de fotbal. Lucrare de
licenţă nepublicată, Constanţa.

10. M. Epuran, E. Horn, (1985) - Mecanisme de influenţare a comportamentului în fotbal, Ed. Sport-
Turism, Bucureşti.

148
 METODE DE EVITARE ALE EFECTELOR STRESULUI
ŞI EXTENUĂRII ÎN ACTIVITĂŢILE SPORTIVE
Profesor gradul I, Niculae Ştefan,
Colegiul Naţional Pedagogic “Andrei Şaguna”, Sibiu
Stresul poate fi definit ca o încordare sau un disconfort rezultate din forţa exterioară
care acţionează asupra individului, care manifestă un răspuns fiziologic sau psihologic.

Evenimentul sau condiţia externă este numită factor de stres. Din punct de vedere managerial nu
este atât de important factorul de stres, ci modul în care individul răspunde acestui factor (Matteson &
Ivancevich). Extenuarea este o reacţie şi un răspuns la factorii de stres devenite cronice legate de
muncă. Acest lucru apare când cerinţele de la locul de muncă întrec capacitatea omului de a le face faţă.
Cele mai importante carecteristici ale extenuării sunt oboseala emoţională foarte mare, o depersonalizare
puternică şi realizări personale scăzute (Sisley, Capel & Desertrain).

Dr. Hans Seyle a definit termenul „eustres” unui stres bun sau unui stres care determină
comportamente şi rezultate pozitive. Stresul în sine nu este nici rău, nici bun. O muncă poate fi stresantă
dacă nu are prea multe cerinţe şi stresul poate avea un efect pozitiv prin construirea unei încrederi de sine
prin performanţele obţinute.

Pentru a supravieţui corpul uman este proiectat în aşa fel încât să reacţioneze printr-o serie de
schimbări corporale accelerate. Aceste schimbări biochimice au loc mai ales, sub influenţa glandei
hipotalamice, şi în parte duc la tensiune musculară, creşterea activităţii hormonale şi a adrenalinei, la
procese digestive încetinite, la ochi dilataţi, la creşterea cantităţii de zahăr în sânge, la creşterea pulsului
şi activarea mecanismelor circulatorii.

Acest sistem biologic de apărare este deteriorat în lumea modernă, pentru că profesorii, antrenorii
şi managerii sunt supuşi în permanenţă unor situaţii de stres în care trebuie să acţioneze cu calm. Deşi ei
par a fi calmi, sistemul de autoapărare acţionează cu răspuns care nu mai poate fi programat
corespunzător.

De exemplu, când un antrenor de handbal vede un jucător din echipă sa că se loveşte de

peretele din spatele porţii cu capul şi apoi rămâne nemişcat el simte că inima îi pulsează mai tare, i se
accelerează respiraţia şi se înmoaie genunchii. Toate aceste reacţii sunt normale. După câteva minute
când jucătorul se ridică antrenorul se simte mai bine. Un stres dăunător poate rezulta din expunerea
repetetă la factori minori de stres sau de scurtă durată, dar intenşi, sau de la factori de stres de lungă
durată. Nu este surprinzător când, după o expunere îndelungată la oricare tip de factori de stres,
sănătatea este deteriorată când se adaugă un nou factor minor de stres. Homeostaza este balanţa internă
149
din corpul omenesc. S-a demonstrat că stresul din activităţile locului de muncă duce la: hipertensiune
arterială, artero-scleroză, ulcer, diabet, encefalee, disfuncţii sexuale (Matteson & Ivancevich).

Pentru profesorii de educaţie fizică:

Odată ce profesorul de educaţie fizică devine letargic şi deprimat, munca sa instructiv- educativă
în şcoală şi relaţile sale sociale se deteriorează.

Extenuarea profesorului de educaţie fizică provine din influenţa repetată a anumitor factori de
stres şi poate avea următoarele simptome:

 Insomnie, poftă de mâncare exagerată sau lipsa poftei de mâncare, consum excesiv de alcool,
schimbări în relaţiile sexuale, diaree, crampe,constipaţie, dispariţia plăcerii de a preda, solicitarea
cît mai des a concediilor medicale şi învoirilor, utilizarea excesivă de medicamente, depresie,
dureri de cap, dureri ulceroase.
Factorii de stres care contribuie la extenuarea profesorului pot fii :

 Prea multe ore de predare, număr mare de elevi într-o clasă, dotări materiale insuficiente,
disciplina claselor, violenţa şi vandalismul elevilor, salarii inadecvate;
Extenuarea profesorului poate proveni din faptul că profesorilor li se dau roluri, responsabilităţi de
educaţie şi prestigii identice, indiferent de talent sau experienţă.

În testele şi studiile aplicate profesorii de educaţie fizică au enumerate ca cele mai importante surse
de stres, în profesiunea lor, problemele de disciplină şi de managementul clasei în condiţii de dotări
insuficiente, raportate la numărul elevilor.

Pentru a ameliora reacţiile de răspuns a profesorilor de educaţie fizică la factorii de stres este
necesar a se utiliza următoarele tehnici.

1. Pentru a face faţă reacţiilor cognitive, tehnicile include terapii psihice de restructurare şi relaxarea
gândirii;
2. Reacţiile de comportament pot fi reduse din utilizarea tehnicilor de modelare comportamentală;
3. La reacţiile fiziologice se face faţă prin antrenamente de relaxare, antrenament autogen, bio-
feedback.
Profesorilor extenuaţi de activitatea zilnică la catedră se recomandă următoarele proceduri:

 Utilizarea mijloacelor mass-media mai eficient;

 Schimbarea strategiilor de predare;
 Abordarea unor teme noi;
 Scrierea şi pregătirea propriului material;

150
  Organizarea unor pauze relaxante în care nu sunt prezenţi factorii de stres.
Managerii şcolilor sugerează următoarele metode de reducere a stresului:

 Exreciţiul fizic;
 Proiect de fitness în familie ;
 Dedicaţia spre un hobby;
 Reducerea consumului de medicamente;
 Vacanţe scurte;
Alte strategii propun transferarea la alte şcoli, plecarea în pauze scurte pentru a fi singur şi tăcut,
scrierea unui jurnal. Profesorii trebuie să înveţe să aibă curajul să spună “NU” atunci când sunt
supraîncărcaţi de sarcinile şcolare.

Pentru antrenori :

Antrenorul are o viaţă cu urcuşuri şi coborâşuri emoţionale, presiunea permanentă de a câştiga fie
că ea este internă sau externă, poate fi enormă. Ca rezultat mulţi antrenori sunt într-o permanentă luptă
de echilibrare emoţională.

Echilibrarea este importantă deoarece creşterile emoţionale sunt ca o răsplată pentru o sarcină bine
realizată, iar căderile emoţionale, dacă nu sunt controlate pot distruge sănatatea fizică şi mintală şi pot
crea probleme de familie şi sociale antrenorului.

Cauzele extenuării şi modalităţiile de a le face faţă în cazurile antrenorilor sunt similare cu cele ale
profesorilor de educaţie fizică, cu excepţia următoarelor:

1. Sportivii participă voluntari la antrenamente şi concursuri de aceea au atitudine diferită faţă de

lecţie, conştientă, disciplinată, în comparaţie cu un elev de la educaţie fizică;
2. Un antrenor are aproape o autoritate dictatorială în ceea ce priveşte disciplina, îl poate uşor
suspenda din activitate pe sportiv, pe când profesorul de educaţie fizică are o putere limitată şi nu
are voie să scoată un elev problemă din lecţie;
3. Antrenorul primeşte încurajări din partea publicului şi sportivilor săi, în cea ce priveşte activitatea
şi obiectivele de performanţă urmărite;
4. Antrenorii au diverse ocazii de a comunica cu adulţii, mai ales cu alţi antrenori din ramura sa
sportivă;
5. Este tacit acceptat ca un antrenor să ţipe la jucători, oficiali, suporteri, pentru a-şi descărca nervii,
atunci când adversarii obţin rezultate dominante;
6. Este acceptată descărcarea psihică a antrenorului prin diferite moduri de manifestare a emoţiilor:
îmbrăţişări, mângâiere sau chiar plâns în public, lucru pe care un profesor nu-l poate face.

151
 Motivele care pot duce la extenuare în activitatea profesională a unui antrenor sunt : stresul şi supra
încărcarea emoţională cu dorinţa de a câştiga. Foarte puţini dintre antrenori sunt cei care acceptă şi
interiorizează realitatea că fiecărui învingător îi corespunde şi un învins. Confruntările conflictuale,
simultane care necesită comportamente opuse pentru rezolvare. Rolul frecvent de ambiguitate legat de
informaţii clare şi consistente despre adversari, drepturi, îndatoriri şi responsabilităţi ce le revin.

Ca strategii şi tehnici manageriale de evitare a extenuării antrenorilor se pot utiliza următoarele

tehnici:

1. Utilizarea unor metode noi de antrenament;

2. Participarea la sesiuni şi schimburi de experienţe;
3. Cunoaşterea în amănunţime a vieţii personale a sportivilor;
4. Debarasarea vechii ideologii, a prejudecăţilor, şi susţinerea politicilor manageriale ale clubului;
5. Să-şi recunoască greşelile, să înveţe din ele şi să fie creativi în activitatea viitoare;
6. Să participe la fixarea obiectivelor propuse echipei, care să fie realiste şi obiective;
7. Să fie concentrate asupra prezentului;
8. Să rămână entuziast pentru munca de antrenor.
Pentru managerii sportivi :

În teoria organizaţiilor sportive se acceptă faptul că stresul poate împinge pe unii administratori spre
succes, iar pe alţii îi duce spre incapacitate. De aceea, factorii de stres trebuie controlaţi şi aceeptaţi în
mod inteligent, deoarece pot determina în mare parte stilul de reacţie al managerului.

Deşi, simtomele de manifestare a extenuării sunt aceleaşi ca şi la profesori şi antrenori, cauzele de

provocare sunt diferite:

1. Stresul asociat de luarea unor decizii în grup, când este obişnuit să ia decizii singur;
2. Respectarea legislaţiei speciale de management;
3. Problemele ridicate de profesori şi antrenori, performanţele obişnuite;
4. Confruntarea cu realităţile propriei vieţi;
5. Schimbările rapide din societate şi din ierarhia organizaţiei sportive;
6. Supra-încărcarea de sarcini;
7. Nepotrivirea pentru acest post;
8. Producţie, performanţe slabe în cadrul organizaţiei sportive;
9. Sistem de evalure conceput şi aplicat greşit.
Cei mai importanţi şi peristenţi factori de stres pentru un manager, în sport sunt :

1. Problemele legate de buget rezultate din inflaţie, din costul energiei, taxe şi chirii pentru dotări;
2. Menţinerea unui program competitiv;

152
 3. Personalul existent cu problemele de angajare şi concediere.

Managerii au datoria să facă faţă stresului şi extenuării, atât pentru propria persoană, cât şi pentru
colectivul pe care îl conduc, pentru viitorul întregii organizaţii sportive. Realizarea obiectivelor
majore ale organizaţiei sportive sunt direct proporţionale cu puterea managerului sportiv, de a
face faţă stresului şi extenuării în activitatea sa.

Managerul prin activitatea sa zilnică trebuie să asigure pentru sine şi colectiv o atmosferă de
respect de sine, laudă şi recunoaştere, sublinierea părţilor pozitive în activitatea angajaţiilor,
dezvoltarea ocaziilor de promovare şi perfecţionare,crearea unor relaţii inter-personale eficiente
pentru colectiv, integrarea personalului într-un sistem de comunicare şi informaţie optim realizării
sarcinilor stabilite.

Bibliografie :

1. Dragnea A, Antrenamentul sportiv, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti-1996;

2. Colibaba-Evuleţ, Bota Ioan, Jocuri Sportive-Teorie şi metodică, Editura Aladin-1998;
3. Dragnea A, Teodorescu – Mate. S, Ştiinţa sportului, Editura Fest, Bucureşti-2002
4. Sorinel Florian Voicu – Managementul sportului, Editura Mirton, Timișoara-2002

STUDIUL CINEMATIC AL STARTULUI & FINISULUI

IN PROBA DE SPRINT 100M
la patinatorii vitezisti
Prof.Cristina Andrei – C.S.S.Sibiu_Patinaj viteza
Introducere
Startul si finisul in proba de sprint se deruleaza pe durata unor zecimi de secunda, asa incat
aprecierile unui antrenor asupra sportivului sau nu au decat un caracter calitativ cu totul general. O
evaluare obiectiva a sportivului in aceste faze ale alergarii pe patine presupune existenta valorilor
numerice pentru parametrii cinematici.

Pe cale experimentala, folosind diverse echipamente tehnice, se pot determina datele numerice
de interes. Una din tehnicile folosite pentru aceste determinari experimentale o constituie inregistrarea cu
mai multe camere video, dupa care, prin descompunerea secventiala a filmelor, pot fi calculate deplasarile
sportivului in sutimi sau miimi de secunda.

153
 Lucrarea isi propune sa evidentieze modul prin care pot fi corelate tehnicile experimentale de
masurare cu procedeele matematice de analiza si posibilitatile de corectie a erorilor rezultate prin
experiment.

Determinari experimentale initiale

Pentru a determina deplasarea sportivului functie de timp, respectiv functia s=s(t), au fost folosite
doua camere video obisnuite, cu viteza de derulare de 30 cadre/secunda. Prin inregistrarea simultana a
startului si finisului unei patinator, in proba de sprint pe distanta de 100 de m, au putut fi determinate
valorile deplasarii in functie de timp, pentru primii si respectiv ultimii 15 m ai cursei. Pentru aceasta, cele
doua filme digitale au fost descompuse in cadre separate, folosindu-se un program specializat. In figura 1,
sunt prezentate doua cadre succesive din parcursul primilor 15 m dupa start, intre cadre existand un timp
de 0.033 [s].

Utilizand o scala marcata cu pasul de 5 [cm], pentru deplasare, au fost determinate valorile
prezentate in tabelul 1.

Din tabelul 1, se observa ca numarul de valori difera la cele doua faze, start si finis, datorita
faptului ca pentru primii 15 m ai sprintului porneste de la zero, crescand progresiv, in timp ce pentru ultimii
15 m, ai finisului, patinatorul are o viteza "initiala" suficient de mare, aceasta crescand in continuare, iar
timpul in care se parcurge aceasta faza este foarte mic. Pentru ambele faze s-a considerat valoarea de
debut a timpului ca fiind zero, cele doua grafice fiind trasate chiar din originea sistemului de axe.

s
0.0 0.4 0.5 0.6 0.7 1.2 1.4 1.7 2.4 2.7 3.0 3.4 4.2 4.5
[m]
Start
t [s] 0.0 0.033 0.198 0.231 0.297 0.330 0.429 0.495 0.561 0.693 0.726 0.759 0.825 0.924

s
0.0 1.80 3.10 3.80 4.40 5.0 - - - - - - - -
[m]
Finis
t [s] 0.0 0.033 0.099 0.165 0.198 0.231 - - - - - - - -

Tabelul 1 Date experimentale

154
 Figura 1 Cadre succesive pentru primii 15 [m] ai cursei cat si ultimii 15m ai finisului

Aproximarea datelor experimentale

Valorile date in tabelul 1, pentru fiecare faza in parte a alergarii, au fost aproximate cu functii
polinomiale care sa constituie cea mai buna aproximare. In acest caz, functiile determinate nu este
obligatoriu sa treaca prin toate punctele date initial, insa trebuie sa fie cea mai buna aproximare dupa un
anumit criteriu de eroare impus. Aproximarea impusa a fost considerata cea a minimizarii patratului
distantelor dintre punctele date si functiile de aproximare, metoda utilizata fiind a celor mai mici patrate [1,
2].
Prin incercari succesive, se gasesc polinoamele care aproximeaza cel mai bine punctele
determinate experimental
pentru start: polinomul de grad 3: s3 = −1.1163⋅ t3 + 5.2109 ⋅ t2 + 0.9572 ⋅ t + 0.1533;

pentru finis: polinomul de grad 5 s5 = −18.6702 ⋅ t5 + 41.4547 ⋅ t4 − 32.8984 ⋅ t3 +14.9573⋅ t2 −

0.0441⋅ t + 0.1599 ;unde t este variabila timp, iar s reprezinta deplasarea.
In figurile 2 si 3, sunt reprezentate graficele deplasarii functie de timp pentru start si respectiv
finis.

155
 Figura 2 Deplasarea functie de timp la start

Se observa din figura 2 faptul ca, la start, dispersia punctelor fata de functia polinomiala de gradul
3 este mai mare in comparatie cu situatia finisului, reprezentata in figura 3, unde curba polinomului de
gradul 5 reuseste sa treaca chiar prin punctele date. Explicatia consta si in numarul mare de puncte
pentru start (14 puncte) si, deci, posibilitatea mai mare de a fi introduse erori in timpul determinarilor
experimentale. Din acest motiv, curba polinomiala nu porneste cu valoarea initiala zero, deci nu porneste
chiar din originea sistemului de axe.

Aceasta va avea consecinta asupra valorii initiale a vitezei, care va fi diferita de zero, desi ea este
zero in momentul initial al startului. Trecand peste impediment, alura curbei viteza va fi cea reala, iar
valorile vitezei vor aproxima cel mai bine valorile reale.

Figura 3 Deplasarea functie de timp la finis Determinarea analitica a vitezelor

Avand deja cunoscute polinoamele care aproximeaza datele initiale, vitezele se determina foarte simplu
derivand functiile polinomiale si apoi dand valori variabilei timp, t.

156
 Figura 4 Dependenta vitezei functie de timp la start

Figura 5 Dependenta vitezei functie de timp la finis

In figurile 4 si 5, sunt prezentate graficele vitezelor pentru start si respectiv finis.

Valorile vitezelor pentru timpii marcati prin experiment sunt date in tabelul 2, acestea fiind
calculate analitic cu ajutorul derivatelor functiilor s3 si s5.

s
0.957 1.297 2.889 3.185 3.757 4.031 4.811 5.295 5.749 6.571 6.758 6.938 7.275 7.727
[m
2 4 4 9 0 6 8 4 8 2 3 1 8 7
Sta ]
rt
t
0.0 0.033 0.198 0.231 0.297 0.330 0.429 0.495 0.561 0.693 0.726 0.759 0.825 0.924
[s]

s
0.044 39.03 9.292 15.94 20.17 14.32
[m - - - - - - - -
1 87 4 00 98 50
Fini ]
s
t
0.0 0.033 0.099 0.165 0.198 0.231 - - - - - - - -
[s]

Tabelul 2 Valorile vitezelor

157
 Se observa din graficele si valorile vitezelor faptul ca, daca la start alergarea a avut un tempo
ascendent, normal, in ultima faza a cursei, pe ultimii 15 m, patinatorul nu a avut o evolutie prea buna,
viteza sa scazand mult. De asemenea, trebuie remarcat faptul ca datorita considerarii originii in zero si
pentru analiza finisului, primele doua valori sunt de neglijat. Pentru o evaluare corecta, cele doua
videocamere trebuie pornite in acelasi timp astfel incat baza de timp sa fie aceeasi, iar graficele trebuie
reprezentate impreuna, start si finis, pentru un acelasi sistem de axe de coordonate.

Concluzii
Analiza parametrilor cinematici ai unui patinator in alergare, indeosebi pentru probele de sprint,
este importanta pentru imbunatatirea tehnicii, in vederea obtinerii performantei sportive. Prezentandu-i-se
graficele deplasarii, vitezei si acceleratiei, sportivul poate observa "zonele" unde trebuie sa se
concentreze mai mult, poate constientiza defectele alegarii pe patine in cursa analizata si poate corecta
greselile facute.

Pentru a obtine insa in timp util aceste grafice, folosind echipamente tehnice aflate la indemana
antrenorilor, respectiv videocamere si un laptop, este necesar a combina investigatiile experimentale cu
calculele teoretice. Astfel, un specialist in biomecanica aflat langa antrenor ii poate furniza acestuia din
urma toate informatiile legate de analiza cinematica a sportivului, asa incat antrenorul sa poata lua, in timp
util, deciziile cele mai bune privind pregatirea patinatorului.

De multe ori, in timpul pregatirii unui sportiv, informatiile calitative pe care le poate avea antrenorul
pot fi mai importante decat timpii masurati pentru intreaga cursa, datorita faptului ca o vizualizare a unor
grafice ofera si explicatii privind rezultatul obtinut, explicatii ce se pot traduce apoi prin indicatii tehnice
care pot imbunatati performanta.

Lucrarea incearca sa convinga antrenorii si sportivii ca intotdeauna lucrul intr-o echipa, in care
este prezent si specialistul in biomecanica, poate conduce mai temeinic catre inalta performanta.

Bibliografie
1. Carter, J. y Yuhaz, M. (1984). Skinfolds anb body composition of Olympic Athletes. Physucal Structure of the
Olympic Athletes. Vol 18. Karger, Basel, pág: 107-116.
2. GHINEA, M., , Calcul numeric – Grafica – Aplicatii. Bucuresti, Editura Teora, 1997
3. MARCU, T. Programarea aplicatiilor de calcul numeric. Iasi, litografia Universitatii Tehnice "Gh. Asachi",
1996
4. Alexander, P. (2005). La detección de posibles talentos deportivos, en el ámbito escolar. Ponencia I
Congreso Internacional de Actividad Física, Deporte y Salud. Pamplona (Colombia)
5. DILMANN, CJ Aanalyses cinematic al skating.In Wilmore, Kentucky, JH & Keogh, JF (ed.) să exercite şi
Sport Stiinta Rewiews, New York: Academic press.V.3. 20.1.1975 193/1999 (5) -218.
6. Fernandes, José Luis. Skating: curse. Reykjaik. EPU. 12.10.1979.

158
Cuvinte cheie: patinator, cinematic, sprint , performanta,experiment

Keywords: Skater, kinematic, sprint, performance, experiment

Rezumat
In probele de sprint, evaluarea parametrilor cinematici ai startului si finisului unui patinator este pe
cat de importanta, pe atat de dificil de realizat. Dificultatea acestor masuratori consta in durata foarte
mica, de ordinul sutimilor de secunda, in care se desfasoara miscarea, ceea ce presupune existenta unor
echipamente tehnice adecvate pentru asemenea masuratori. Lucrarea prezinta ca noutate faptul ca
valorile deplasarii-alunecarii, determinate experimental, folosindu-se doar inregistrari video normale, fiind
preluate si prelucrate printr-un program specializat pe calculator, obtinandu-se, in final, graficele tuturor
celor trei parametri cinematici. Prin utilizarea functiilor de interpolare sunt corectate erorile de masurare,
curbele obtinute reflectand realitatea analizata.

Abstract
In the sprint tests, evaluation of the start of kinematics parameters and finished a skater is as
important as it is difficult to achieve. The difficulty of these measures is very small duration, the order of
hundredths of a second, which is held in motion, implying the existence of appropriate technical
equipment for such measurements. This paper presents the new fact-sliding displacement values
determined experimentally, using only normal video recording being answered and handled by a
specialized computer program, having provided, in the end, all three parameters kinematics graphs. By
using interpolation functions are corrected for measurement errors, the curves obtained reflect the reality
analyzed.

FORMAREA SI PREGATIREA PORTARULUI DE HANDBAL

Prof. David Nicolae – Grup Scolar Industrial
„General Magheru” Ramnicu Valcea

I. Etapizarea continutului instruirii portarului

PERIOADA ETAPA

I. Perspectiva 1. Incepatori = 11—12 ani

2. Juniori III = 13—14 ani

II. Perfectionati 3. Avansati = 15—16 ani

4. Perfectionati = 17—18 ani

A. Etapa incepatori (anii I si II)

159
 1. Selectia portarului de handbal
Constituirea grupelor de incepatori reprezinta o prima faza a procesului complex si continuu care
este selectia:

a) nu are loc o specializare pe posturi;

b) portaru poate iesi in relief prin dorinta de a sta in poarta ; prin calitati necessitate de specificul
postului (viteza de reactie, curaj, indemanare generala) si prin tipul somatic;
c) daca nu exista un copil care sa intruneasca mai multe calitai sau nu se reliefeaza din cadrul
grupei, este bine ca toti cei selectionati sa treaca prin poarta sic el care se apropie mai mult de
modelul portarului sa fie convins sa se specializeze pe postul de portar;
d) datorita necesitatii de a juca este indicat sa se specializele ( prin trecerea in poarta la jocuri si
exercitii) 1—3 copii pe acest post ( dintr-o grupa);
e) incurajarea permanenta.
2. Criteri de selectie initiala
- dorinta de a sta in poarta;
- curajul ( se urmareste sa nu inchida ochii, cand se arunca doua mingi, ferirea capului) ;
- viteza de reactie;
- indemanarea generala (mobilitate, agilitate, suplete);
- din punct de vedere ethnic pot fi urmarite: deplasarea in poarta ( sa nu fie statica) si
actiunea de aparare ( pasire, saritura, plonjon, interventi sporadice cu mana si cu picioru)
a) Somatic
Talie :10-12 ani – fete- peste 1,60;baieti- peste 1,65

Anvergura :fete- peste 1,68; baieti- peste 1,72

Tip longilin - lungimea mainii: fete- peste 17 cm; baieti - peste 17,5 cm

Lungimea labei piciorului cat mai mare

b) Motric ( in acelasi mod cu calitatile jucatorilo)

Fete 10—11—12 ani - peste 1,70m lungime de pe lo, peste - 21m aruncarea mingi de oina, sub
5’4/10 – 30 m plat

Baieti 10—11—12 ani - peste 1,75m lungime de pe loc - peste 37m aruncarea mingi de oina, sub
5’3/10—30 m plat

3. Model final al etapei incepatori (12ani)

a) Somatic

160
 Talie Anvergura

Fete Peste 1.65 1.68

Baieti Peste 1.65 1.70

b) Motric
Lungimea de Aruncarea mingii
5 x 30 30 m 3A
pe loc H

Fete 1.80 5.2 22 5.1 24

Baieti 1.95 4.7 30 4.5 22

c) Tehnico-tactic
Sa cunoasca si sa pastreze pozitia fundamental ape centrul porti si pana la interi; sa se deplaseze
in poarta cu pasi adaugati razanti cu solul; sa prinda sis a paseze mingea (putand fi utilizat si ca jucator
de camp). Apararea mingilor sa fie executata fara o accentuare a procedeelor tehnice corecte, dar trebuie
sa intervina la mingile joase cu piciorul( sau picioru si mana), la mingile inaltecu una sau cu ambele maini,
la mingile aruncate la semiinaltime cu mana; trebuie urmarita ca executarea fandarilor, sami fandarilor sau
pasilor laterali, pt interventia la mingile joase, sa nu se execute prin pasire ( ridicarea talpii piciorului mult
deasupra solului) ci prin tararea piciorului pe sol.

d) Psihic: curaj, vointa, atentie, viteza de reactie, temperament, anticipare, motivatie.

4. Sarcini si obiective
a) Pregatirea fizica generala cu ceilanti companenti ai grupei, insistand asupra executilor mai
ample (mobilitatea,forta) si mai rapide (viteza):
- dezvoltarea vitezei de deplasare,
- dezvoltarea vitezei de reactie,
- dezvoltarea indemanarii generala (mobilitate, suplete, echilibru, coordonare, orientarea
spatiala),
- dezvoltarea fortei generale (accent pe brate, abdomen si spate),
- dezvoltarea detentei (accent pe membrele inferioare).
b) Pregatirea tehnico-tactica:
- invatarea pozitiei fundamentale in centru portii ( accent pe insusirea corecta a acesteia,
pozitia picioarelor, bratelor si a trunchiului),
161
 - invatarea deplasarii in poarta in functie de locul unde sa afla mingea, mentinand pozitia
fundamentala,
- invatarea prinderi si pasari mingii de pe loc, cu joc de picioare si din alergare, portarii vor
participa la toate exercitile de prindete-pasare, impreuna cu ceilalti jucatori de camp,
- invatarea aruncari la poarta de pe loc, precedata de pas incrucisat si adaugat si din
saritura,
- apararea mingilor aruncate la poarta din diverse unghiuri, actiunile de aparare pornind din
pozitia fundamentala,
- invatarea respingerii cu doua maini a mingilor aruncate sus si la semi inaltime,
- invatarea respingeri mingi cu piciorul (ducerea piciorul razant cu soldul la pasirile laterale,
semi fandarile si fandarile necesare aparari mingilor aruncate jos),
- invatarea recuperari rapide a mingi si repunerea ei in joc la intermediar.
c) Pregatirea teoretica:
- notiuni de regulament.
B. Etapa incepatori ( ani III-IV, juniori III)
1. Model final (junior III)

a) Somatic
Talie Anvergura

Fete Peste 1.68 1.72

Baieti Peste 1.75 1.80

b) Motric
Deplasarea in Lungimea Aruncarea
30 m 5 x 30 m
triunghi de pe loc mingi de H

Fete 4.9 5.1 23’’ 1.80 25

Baieti 4.4 4.6 20’’ 2.05 34

c) Tehnico-tactic
Portarul la terminarea pregatiri la nivelul juniorului III trebuie sa se apropie mult de specificul
postului, necessitate aparuta si ca urmare a participarea la sistemului competitional.

162
 El trebuie sa cunoasca sis a mentina pozitia fundamentala in functie de unghiul de aruncare iar
deplasarea in poarta sa fie facuta cu pasi adaugati, trecand prin pozitile fundamentale ( extrema, inter,
centrul portii).

Aparare mingilor aruncate spre poarta va ti facuta fie prin prinderea mingilor cu 2 maini, fie prin
respingerea acestora cu doua maini ( la mingile aruncate spre directia sa, accentuand spre respingerea
lor in aut de poarta sau in spatial de poarta), cu o mana de pe loc si din saritura, cu bataie pe picior din
aceiasi parte, prin fandare laterala, la mingile aruncate spre colturile de jos ala portii.

La mingile aruncate de pe semicerc,portarul va trebui sa micsoreze unghiul de aruncare prin

atacarea mingi sau prin ocuparea unei poziti mai avansate ,situate pe linia imaginara ce uneste mingea cu
centrul porti,pozitie din care va actiona.

2.Sarcini si obective

a) Pregatirea fizica generala

Se va realiza prin aceleasi sarcini si obiective cu ale jucatorilor de camp.

b) Pregatirea fizica specifica:

- dezvoltarea vitezei de reactie la stimuli optici in special
- dezvoltarea vitezei de deplasare pe distante scurte corelata cu indemanarea generala
- dezvoltarea indemanari specifice
- dezvoltarea fortei generale la nivelul secmentelor corpului si articulatilor, solicitate de
mentinerea pozitiei fundamentale pet imp mai indelungat, precum si la mivelul abdomenului
si spatelui
- dezvoltarea rezistentei specifice, concretizate prin mentinerea pozitiei fundamentale si
concentrarea si stabilitatea atentiei
c) Pregatirea tehnico-tactica
 invatarea si consolidarea pozitiei fundamentale in functie de postul de pe care se alunga
 invatarea si consolidarea deplasari in poarta
 consolidarea prinderi mingi cu doua maini, de pe loc si din deplasarea in poarta
 consolidarea respingeri mingi:
- cu doua maini
- invatarea respingeri mingi cu o mana de pe loc, cu pasire laretala semin fandare sau
fandare la mingile aruncate spre colturile de jos ale porti
- invatarea respingiri mingi cu mana si cu piciorul de aceiasi parte, prin fandare la mingile
aruncate spre colturile de jos ale porti
- consolidarea degajari rapide a mingi prin pasare rapida spre intermediary de pe loc sau
cu élan de pas incrucisat sau adaugat
163
 - invatarea opriri contraatacului advers
- invatarea respingeri passive a aruncari de pe extrema
- invatarea respingeri mingi aruncate de la semicerc
- invatarea aparari aruncari de la 7 m
- invatarea jocului portarului in camp
d) Pregatirea teoretica
- cunoasterea regulamentului
e) Pregatirea pshihologica:
- dezvoltarea curajului
- stabilitatea atentiei
- formarea si dezvoltarea calitatilor volitive

C. Etapa avansati ( anii V—VI)

1. Model final junior II
a) Somatic
Talie Anvergura

Fete Peste 1.70 1.72

Baieti Peste 1.80 1.82

b) Motric
Deplasarea in Decasalt Aruncarea Test
30 m 5 x 30 m
triunghi pentasalt mingi de H cooper

Fete 4.8 5.9 22’’ 9.50 28 1 600

Baieti 4.3 4.4 19’’ 25 40 2 700

c) Tehnico-tactic
Portaru care termina cei doi ani de pregatire cuprinsi in etapa avansati trebuie sa cunoasca sis a
aplice un numar ami mare de procedee tehnice, practice el trebuie sa cunoasca tot continutul tehnico-
tactic specific postului de portar.

Portarul trebuie sa aiba un plasament correct, in functie de postul de pe care se arunca, actiunea
de aparare propriuzisa incepand dintr-o pozitie fundamentala inalta sau joasa, corespunzatoare actiuni
atacului. Depasarea in poarta se va face cu pasi adaugati, ia legand pozitile fundamentale conform cu
164
locul unde se afla mingea in atac. Ca deplasari pt. interventia la minge vor fi utilizate si sarituri dar numai
in situati extreme.

Mingile aruncate spre poarta, in cazul in care nu pot fi prinse cu doua maini vor fi respinse
cautand ca mingea sa ramana in spatial de poarta sau sa fie deviate in aut de poarta. La mingile aruncate
pe directia portarului sau in apropierea acestuia, la mingile aruncate spre coltul de sus ale porti si la
semiinaltime se va interveni cu o mana iar la mingile aruncate spre colturile de jos ale porti se va
intervene cu piciorul si cu mana sau cu piciorul de aceiasi parte.

Portarul va trebui sa recupereze rapid mingile aruncate spre poarta si deviate sau cele care au
trecut in afara porti sis a degajeze mingea in functir de distanta pozitia si deplasarea coechipierilor precum
si plasamentul adversarilor la varful de contraatac sau la intermediarul demarcate in partea opusa varfului
de contraatac.

Colaborarea cu coechipieri din aparare se va realize la aruncarile de la 9 m si in timpul jocului in

functie de actiuni de aparare efectuate de coechipieri.

2. Sarcini si obiectiv
a) Pregatirea fizica generala:
- se realizeaza prin sarcinile si obiectivele stabilite pt. jucatori de camp
b) Pregatirea fizica specifica:
- dezvoltarea vitezei de reactie la stimuli optici si auditivi
- dezvoltarea vitezei de deplasare pe distante scurte
- dezvoltrea vitezei de executie a procedeelor tehnice si in deosebi a procedeelor utilizate
in interventia la minge
- dezvoltarea indemanari generale
- dezvoltarea indemanari specifice
- dezvoltarea detentei musculare in membrele inferioare si superioare
- dezvoltarea fortei generale
- dezvoltarea fortei specifice
- dezvoltarea rezistentei specifice
c) Pregatirea tehnico-tactica
- perfectionarea pozitiei fundamentale inalte pt interventia la mingile aruncate sus
- consolidarea si perfectionarea pozitiei fundamentale joase pt. interventia la mingile
aruncate de pe postul de pivot
- perfectionarea deplasari in poarta cu pasi adaugati si prin saritura
- perfectionarea prinderi si pasari mingi de pe loc si din deplasare in poarta si ca jucator de
camp

165
 - invatarea si consolidarea respingeri mingilor cu o mana
- perfectionarea respingeri cu doua maini a mingilor sus sau la semi inaltime
- perfectionarea recuperari rapide a mingilor aruncate spre poarta
- perfectionarea degajari rapide a mingilor spre intermediarul demarcate pe partea opusa
vatfului de contraatac
- invatarea si consolidarea degajari mingi spre varful de contraatac in functie de distanta,
pozitia si deplasarea acestuia si de palasamentul adversarilor de pe loc sau cu élan de pasi
adaugati sau incricisati
- consolidarea plasamentului portarului in functie de postul de pe care se arunca
- invatarea si consolidarea respingeri active a mingilor aruncate de pe extreme
- invatarea si consolidarea respingeri mingilor aruncate de la semicerc
- consolidarea opriri contraatacului advers prin plasament in afara semicercului propriu
- invatarea si consolidarea colaborari cu aparatori propri la aruncarile de la 9 m
- invatarea colaborari su aparatori propri in functie de actiunile acestora
- invatarea jocului in camp al portarului
d) Pregatirea teoretica
- cunoasterea regulamentului de joc
- notiuni teoretice privind antrenamentul individual
- cunostinte despre viata rationala
e) Pregatirea psihologica
- dezvoltarea vitezei de reactie prin dezvoltarea actiuni specifice postului analizatorului
optic
- dezvoltarea selecrivitati perceptiei si dezvoltarea intuitiei
- dezvoltarea curajului si persezerentei
- formarea si consolidarea motivelor practicari sportului de performanta
- dezvoltarea stabilitati si concentrari atentiei
D. Etapa perfectionati ( anii VII – VIII)
1.Modelul final al etapei perfectionati

a) Modelul somatic

Talie Andvergura Greutate I-100 Lung. Lung. Bust. Lung

G M. inf palma

F 1,73-1,70 183,4-180,2 67,5-65 1,08 81,3-79,9 91,7-90,1 18-17,7

B 1,87-1,84 198,2-195,4 82-79 166 1,06 89,7-88 97,3-95,7 19,4-19

 b) Model tehnico-tactic
La terminarea junioratului, dupa 7-8 ani de pregatire sportive portaru de hantbal trebuie sa
cunoasca sis a aplice absolut tot continutul ethnic si tactic specific postului. Deasemenia el trebuie sa aiba
format stilul personal de aparare, materializat prin utilizarea cat mai corecta a procedeelor tehnice
specifice.

Toate actiunile de aparare vor fi executate pornind din pozitia fundamentala specifica postului de
unde se arunca, iar la imngile aruncate de la semicerc portarul va iesi spre acestea pt. micsorarea
unghiului de aruncare. Respingerea mingilor va fi facuta cu o mana prinsaritura cu mana si piciorul de
aceiasi parte prin fandare, cu ambele maini sau picioarele sau cu corpul, in functie de punctual porti spre
care se arunca si in functie de plasamentul portarului. Se va utiliza plonjonu pt. evitarea aruncarilor de la
colt, sau pt respingerea unor mingi ce nu pot fi ajunse prin alt procedeu ethnic.

Mingile vor fi recuperate si degajate rapid spre varful de contraatac sau la intermediary, in functie
de situatia concreta de joc, portarul trebuie sa iasa imediat din suprafata de poarta pt a putea ajuta
coechipierul.

Randamentul portarului trebuie sa fie constant pe toata durata unui joc, constanta realizata pritr-o
pregatire tehnico tactica si fizica, corecta si complexa.

2.Sarcini si obiective

a) Pregatirea fizica generala:

- se realizeaza prin participarea portarului la exercitile ce rezolva sarcinile si obiectivele
pregatiri fizice generele ale jucatorilor de camp.
b) Pregatirea fizica specifica:
- dezvoltarea vitezei de reactie la stimuli optici si auditivi
- dezvoltarea vitezei de deplasare pe distante scurte si a starturilor din poziti initiale diferite
- dezvoltarea vitezei de executie a procedeelor tehnice specifice
- dezvoltarea indemanari generale
- dezvoltarea indemanari specifice
- dezvoltarea detentei membrelor inferioare in regim de tehnica
- dezvoltarea fortei specifice
- dezvoltarea rezistentei specifice
c) Pregatirea tehnico tactica
- perfectionarea pozitiei fundamentale inalte pt. interventia la mingile aruncate de sus
- perfectionarea pozitiei fundamentale joase pt. interventia la mingile aruncate de pivot
- perfectionarea deplasari in poarta, mentinand pozitia fundamentala si trecand prin pozitia
fundamentale intermediara

167
 - perfectionarea procedeelor tehnice de prindere pasare, dribling, aruncarea la poarta,
specifica jucatorilor de camp
- perfectionarea prinderi mingi cu o mana si cu doua maini de pe loc si din deplasare in
poarta
- perfectionarea respingeri mingi cu doua maini
- perfectionarea respingeri mingi cu o mana de pe loc si din saritura
- perfectionarea respingeri mingi cu un picior din semisfoara
- perfectionarea respingeri mingi cu mana si piciorul de aceiasi parte prin fandare
- perfectionarea respingeri mingi cu ambele picioare
- consolidarea perfectionarea respingeri passive a mingi aruncate de pe extreme si de la
semicerc
- perfectionarea respingeri active a mingi aruncate de pe extreme
- perfectionarea respingeri mingilor prin plonjon
- perfectionarea recuperari rapide a mingilor aruncare sau respinse in aut de poarta sau in
spatial de poarta
- perfectionarea degajari rapide a mingi spre varfuri de contraatac sau spre intermediary,
de pe loc sau cu élan de pasi adaugati si incrucisati, din orice loc al spatiului de poarta si in
functie de situatia concreta de joc
- perfectionarea plasamentului portarului in functie de postul de pe care se arunca
- perfectionarea opriri contraatacului advers
- perfectionarea aparari aruncarilor de la 7 m prin utilizarea fentelor sau prin atacarea prin
iesire la minge
- consolidarea si perfectionarea colaborari cu aparatori la aruncarile de la 9 m
- consolidarea si perfectionarea colaborari cu aparatori in timpul jocului
d) Pregatirea teoretica
- cunoasterea perfecta a regulamentului de joc
- notiuni generale despre antrenament
- notiuni generale privind refacerea organismului dupa efort depus in antrenamete si jocuri
e) Pregatirea psihologica
- dezvoltarea posibilitatilor de adaptare
- dezvoltarea acuitati specifice a postului analizatorului optic si auditiv
- dezvoltarea selectivitati perceptiei si orientari observatiei spre scop
- dezvoltarea intuitiei in raport cu actiunile effectuate de atacanti si coechipieri
- dezvoltarea rezistentei la emotie
- dezvoltarea stabilitati si concentrari atentiei
- dezvoltarea rapiditati si operativitati gandiri

168
 - dezvoltarea intuitiei volitive: curaj, darzenia, perseverenta, disciplina, orientarea spre
scop, hotararea.
II. REALIZAREA PREGATIRI PORTARULUI
Realizarea procesului de pregatire a portarilor de handball presupune practic realizarea modelului
stability ,ata din punct de vedere motric cat si tehnico-tacatic,theoretic si psihic.Dupa cum a fost mentionat
anterior,modelulsau mai bine spus modelele necesita esalonarea continutului pregatiri pe o perioada mai
indelungata de timp,in functie de caracteristicile somatice,functionale si psihice ale sportivilor,in diferitele
etape ale pregatiri specifice.Esalonarea continutului pregatiri presupunela randul ei o metodica adecvata
specificului etapei respective,metodica ce trebuie sa tina cont de mai multe repere ,printer care putem
mentiona:posibilitatile psihomotrice individuale, specificul efortului in handball si specificul postului de
portar, conditiile materiale de prgatire, sistemul competitional, obiectivele de performanta ce trebuie
indeplinite, corelarea acestor factori este posibila prin stabilirea si realizarea unor sarcini si obiective reale
pe fiecare etapa in parte si prin utilizarea unor mijloace adecvate in cadrul procesului practice de
pregatire.

Pornind de la modelele stabilite anterior,a fost relizata o esalonare a sarcinilor si obiectivele

antrenamentului portarului de handbal, pe factori antrenamentului si pe niveluri sportive stabilite de
sistemul competitional intern la nivelul junioratului. In acelasi timp continutul pregatirii este esalonul pe
cele trei stadii ale instruirii: invatare, consolidare si perfectionare.

Prezentata grefic, aceasta esalonare poate fi utilizata in orice moment al pregatiri sportive, in acelasi
timp putand da relati despre sarcinile si obiectivele ce trebuie realizate dar si date ce pot fi luate ca
system de referinta in analiza munci sau a randamentului munci depuse pe o perioada mai indelugata de
timp.

Se poate observa ca realizarea tuturor sarcinilor si obiectivelor duce practice la realizarea modelului
public final stabilit anterior dar in acelasi timp si a modelelor intermediare necesare verificari munci
practice depuse pe o perioada de timp sau etapa de instruire.

Limitele stabilite prin aceasta esalonare nu sunt rigide in directia depasiri lor intr-un sens sau altul in
functie si de posibilitatile individuale ale sportivilor cu care se lucreaza. Exista in acelasi timp o
suprapunere a doua staid de instruire in cadrul aceleiasi etape, fapt care duce in final la o usurate a
realizari sarcini respective si la o posibilitate ami mare de manevrare a mijloacelor de realizare a acesteia.
Posibilitati mai largi valorificarea a experientei profesorilor prezinta factorul de pregatire fizica, in cadrul
careia calitatile motrice au fost repartizate pe cele patru etape ale instruiri sportive.

Urmarirea realizari continutului pregatiri comforme esalonari prezentate, aduce cu sine posibilitatea
unei munci sistematice, depuse in vederea realizari modelului final al portarului de handbal.

169
 Bibliografie

Popescu Constantin, Lecti de handball

Siclovan Ioan, Teoria antrenamentului sportiv

ADAPTAREA BIOLOGICA A COPIILOR

LA EFORTUL DE ANDURANTA MEDIE
Prof. Dumitru Sapoval
ŞCOLA GIMNAZIALĂ I.L CARAGIALE TULCEA
REZUNAT

Antrenarea andurantei la copii in conditii de intensitate, mare cu conditia adaptarii la un

volum adecvat este eficienta. Apar probleme in insuficienta, intelegere a mecanisemlor care sa
evidentieze clar aceasta eficienta. Cert este ca modificarile declansate in coordonarea
aptitudinilor motrice si sincronizarea actiunii musculare pot contribui la cresterea subtantiala a
rezistentei, pentru antrenamentele de rezistenta adecvate copiilor. Castigurile in rezistenta la
acesti copii nu se pastreaza pe perioadele intreruperii antrenamentului sau mentinerii ineficiente
a activitatii. Este necesara o buna pregatire a specialistului care aplica antrenamentul in mod
eficient si cu perseverenta. Actualitatea temei.

Copii trebuie sa fie ajutati sa descopere placerea de a practica activitati fizice variate in
contextul in care societatea actuala promoveaza un stil sedentar iar riscul obezitatii in rindul
copiilor este alarmant.

Copii au nevoie de un nivel de experienta motrica dobindita prin solicitare si efort fizic
pentru a asigura dezvoltarea fizica armonioasa si o stare de sanatate acceptabila.

Copilul trebuie educat in directia unor mai bune obiceiuri care-i mentin starea de
sanatate si o buna igiena corporala pentru tot restul vietii ca adult.

Copilul are nevoie de principii si norme morale inalte, deprinderi folositoare in ce

priveste respectul de sine si de ceilalti, acceptarea benevola a unor mai mici privatiuni, respectul
fata de norme etice si fata de legile societatii in care traieste.

170
266

Copiii simt nevoia sa compenseze lipsa de miscare indusa de statul in fata aparatului
TV, calculator sau telefon mobil.

Copii sunt viitorii adulti sanatosi (sau nu) care vor putea ( sau nu) presta munci utile
societatii, si definirii lor ca prsoana echilibrata.

Motivarea temei.

Este impresionanta capacitatea de rezistenta la efort a unor copii.

Alegand cu discernamant citeva mijloace si aplicindu-le in practica, copiii pot dobindi o

capacitate de efort remarcabila.

Selectia medico-sportiva si orientarea copiilor spre diferitele sporturi cu caracter

individual sau de echipa contribuie semnificativ la cresterea nivelului de performanta.

Problema antrenamentului de anduranta la copii este de interes chiar din partea

nespecialistilor. Un numar tot mai mare de persoane printre care si copii se indreapta spre salile
de fitness sau practica sistematic jogging-ul. Desigur ca apar atit beneficii dar si riscuri. Daca
pentru persoanele adulte lucrurile pot sa fie oarecum clare, pentru anduran-ta copiilor, studiile
recente sunt tot mai interesante si mai oportune. Lipsa informatiilor tinde sa fie compensata
treptat de preocuparile intense ale specialistilor in domeniul performantei sportive in rindul
copiilor.

Este antrenamentul de anduranta efficient la copii?

In ce masura prezinta copii aceasta capactate de adaptare?

Cit dureaza adaptarea la efortul de anduranta?

Care este influenta pe care o exercita celelalte calitati de viteza si forta asupra
nivelului de anduranta la copii?

Aceste intrebari si altele isi cauta inca raspunsul. Fiinta umana este o masinarie
miraculoasa care ne surprinde placut in orice moment. Studiile in antrenamente de anduranta la
copii prezinta se pare aceleasi principii ca si in cazul adultilor insa apar deficiente care uneori
mai prezinta si confuzii. Antrenamente de anduranta la copii. Comunitatea stiintifica europeana
atrage atentia de multa vreme asupra efectelor antrenamentului de anduranta la copii. Desi

171
rezultatele au fost de cele mai multe ori convergente au persistat mereu diferentele de abordare
a antrenamentului. Totusi desprindem ca interesante unele afirmatii pe care le consideram
deosebit de interesante pentru noi. Studiile au demonstrat ca nu sunt diferente semnificative in
rata cistigului de putere intre sexe in privinta rezistentei flexorilor si extensorilor.

Totusi nu s-a clarificat daca plusul de putere s-a inregistrat datorita antrenamentului sau
modificarilor care au aparut in timpul perioadei studiului. Studiile mai vechi nu ar fi inregistrat
spre exemplu un efect semnificativ al antrenementului izometric (static) la copii, asupra puterii
de extensie izometrica spatelui in grupele de studiu (baieti si fete) la virsta prepubertara. S-au
inregistrat totusi imbunatatiri ale puterii la prepubertari chiar in timpul studiului pentru alte grupe
musculare. De asemenea utilizarea antrenamentului in circuit combinat cu exercitii de anduranta
au imbunatatit substantial factorul putere la aceasta virsta. Un alt studiu in care s-au efectuat
exercitii izotonice care includeau bratele, picioarele, spatele si abdomenul pe o perioada de 8
saptamini au inregistrat cresteri ale rezistentei bratelor sau picioarelor. Paradoxal rezistenta
abdomenului si spatelui a crescut mai mult la baieti. Alti cercetatori au studiat efectele
antrenamentelor isometrice de rezistenta in care predominau fetele prepubertare. Doar grupul
care s-a antrenat prin izometrie a aratat o crestere semnificativa a rezistentei izometrice
voluntare a extensiei genunchiului (de exemplu) in comparatie cu grupul antrenat prin sarituri pe
verticala. Interesant ca principiul aplicat in antrenementele adultilor a infuentat si a putut fi
aplicat pozitiv subiectilor prepubertari.

Comunitatea est-europeana a facut desigur si ca aplicatii de acest gen pe aceleasi

categorii de virsta comparativ cu cei adulti.Iata citeva dintre concluzii mai semnificative. S-a
demonstrat ca dupa un antrenament de o saptamina de antrenement a crescut semnificativ mai
ales la flexorii soldului, ai piciorului, extensorii piciorului si flexorii antebratului si bratului. Unii mai
,,indrazneti‖ au experimentat antrenamentul cu greutati la prepubertari si au avut success in
cazul ambelor sexe. Pe fondul cresterii rezistentei izotonice a crescut si puterea. Din alt studiu
asupra rezistentei izochinetice pe un antrenament de 4-6 saptamini de rezistenta de adaptare
au rezultat castiguri de putere ca raspuns la un antrenement specific de rezistenta. Mai recent
studiile efectuate in intervalul de 8 saptamini de antrenement de greutati asupra flexorilor
bratelor (cedare pasare). Concluzia a fost ca antrenamentul de rezistenta isotonic traditional cu
greutati poate creste efectiv puterea si rezistenta la baieti prepubertari. Se pare ca si
antrenementele de rezistenta netraditionale au influentat semnificativ puterea copiilor
prepubertari. Metoda folosita a fost cea in circuit influentind atit bratele cit si picioarele.

172
 Un antrenament de 10-12 saptamini de antrenamente de rezistenta traditional isotonic la
membrele superioare si inferioare au crescut puterea mare isometrica cu efecte pizitive asupra
actului invatarii motrice. Rezultatele acestui studiu au demonstrat ca un program traditional de
rezistenta isotronica (incluzind miscari concentrice si excentrice) este eficient pentru cresterea
puterii la copiii prepubertari si pubertari. Intensitatea sarcinii pare mai importanta pentru eficienta
cu care se antreneaza rezistenta decit durata si modul de aplicare (metoda). Poate
antrenamentul de rezistenta sa creasca puterea la copiii prepubertari si pubertari? Raspunsul
categoric,da! Marimea efortului este ca si la adulti. Dependenta de volum si intensitate si mai
putin de frecventa si durata lucrului. Putem compara capacitatea de antrenare a prepubertarilor
si pubertarilor cu aceea a adolescentului si adultului? Se pare ca antrenementul de rezistenta
poate aduce un plus in timpul copilariei tirzii, dar ramine deschisa intrebarea cit de eficient este
acesta pentru perioda urmatoare. Aceste raspunsuri vor lua in considerare cativa factori si
anume: efectele cresterii in aceasta perioada a copilariei tirzii, metodele adecvate de antrenare
a rezistentei, rapoartele dintre volume si intesitatile aplicate, gradul de experienta dobindit in
celelalte calitatati si deprinderi motrice. Este bine cunoscut faptul ca mecanismele odata
activate, aduc beneficii in toa-te celelalte calitati motrice dar si la nivelul deprinderilor de baza.
Numerosi factori: morfologia musculara, biochimia musculara, biomecanica miscarii, gradul de
activare musculara a sistemului nervos central, nivelul talentului, coordonarea motorie sau
caracteristice psiho-somatice poate contribui la cresterea rezistentei dupa antrenementul de
rezistenta. Aceste citeva argumente si altele desigur ne deschid noua, celor preocupati de acest
subiect, anduranta la copii, perspective de a aborda cu curaj si cu incredere acest subiect
constienti fiind de beneficii dar si de riscuri. Teoria antrenementului copiilor si adultilor este un
sistem deschis multor posibilitati mai ales pe tarimul andurantei si maturizarii la fel. Depinde de
cum realizam aceasta trecere. Oricum ar fi inteleasa, aceasta perioada necesita o abordare
variata din punct de vedere fizic si trebuie sa includa dorinta si placerea copilului de a munci in
copilarie si a stepta cu rabdare rezultatele performantelor fizice la maturitate.

Bibliografie: Cameron Brimkie- Departamentul de educatie fizica 1990 Ontario-Canada

,,Antrenement de rezistenta la copii,capitolul de antrenare si ,,Congresul Mondial al Antrenorilor
de Atletism,, Paris sepetmebrie 1994 Editura C.C.P.S.Bucuresti 1994 Dumitru Saporal-profesor
gradul I Scoala Gimnaziala ,,I.L.Caragiale Tulcea 2013 Articol bazat pe tema: ,,Studiu privind
dezvoltarea andurantei la copiii de 12-13 ani din ciclul gimnazial,,.

173
 DRUMUL SPRE SUCCES
- DRUMUL DE LA SELECTIE LA MAREA PERFORMANTA
Prof. Petre Manu – Gr. I
C.S.S. ,,Soimii” Sibiu
Acum 16 ani in lucrarea metodica elaborata pentru obtinerea categoriei I-a de antrenor, in primul
capitol am prezentat opinia mea despre ce ar trebui sa cunoasca cei (cel) care incepe sau este pe acest
drum. Subiectul mi s-a parut deosebit de actual si (sau mai ales) acum, incat o sa-l prezint in forma de
atunci, la care am adaugat unele idei izvorate din experianta acumulata pana in prezent.

Lucrarea metodica s-a intitulat: Etapele metodice ale pregatirii sportivei ISAILA CLAUDIA de
la selectie la marea performanta in proba de aruncare a sulitei.

Performanta atletica a zilelor noastre este rezultatul unei activitati complexe. Ea depinde si este
influentata de o serie de factori pe care profesorul-antrenorul trebuie sa-i cunoasca, sa-i intuiasca.

In primul rand dupa parerea mea pentru realizarea unor performante deosebite, nivelul pregatirii si
personalitatea profesorului-antrenorului sunt conditiile de baza.

Cand ma refer la pregatire, ma gandesc la nivelul cunoasterii in general, la cunostiintele de

specialitate din domeniu (teoretice, metodice, de fiziologie, de biomecanica a miscarii, de psihopedagogie,
de nutritie, medicale etc.). Ma gandesc deasemenea la nivelul de autocunoastere, de apreciere cat se
poate de obiectiva si reala a propriului potential fizic si intelectual, si al evolutiei lui in timp.

Drumul de la selectie la marea performanta este destul de lung (10-15ani), presarat cu

dificultati si obstacole, pentru a caror trecere antrenorul-profesorul trebuie sa fie pregatit sau
macar avertizat.

Odata cu selectionarea in grupe a unui copil cu calitati fizice deosebite (de exceptie), ar trebui sa
ne punem cateva intrebari, as spune obligatorii:

1. Avem cunostiintele necesare pentru initierea si pregatirea lui intr-o proba atletica pana la
nivelul mondial al juniorilor si de ce nu selectia in lotul olimpic?

174
 2. Avem o baza materiala corespunzatoare nivelului de performanta propus?

3. Avem logistica necesara (buget, o conducere eficienta care sa ne sprijine)?

4. Stim cat dureaza acest drum si care sunt etapele lui?

5. Suntem pregatiti fizic si psihic sa facem fata greutatilor ce ne asteapta?

6. Vom fi tot atat de puternici si entuziasti peste 8,10-15ani, atunci cand sportivul are cea mai
mare nevoie de noi?

Desigur toate aceste intrebari si indoieli isi vor gasi raspunsurile mai mult sau mai putin nuantate
pe parcurs, in functie de personalitatea profesorului-antrenorului, care va influenta decisiv evolutia
rezultatelor micului atlet in formare.

De ce fac toate aceste consideratii?

La inceputul anilor "80 (1981-1983), dupa 7-8 ani de activitate profesionala "birocratica" la Clubul
Sportiv Scolar a carei principal obiectiv era numarul sportivilor in grupa, am simtit nevoia unei schimbari
radicale in mentalitate si conceptie. Am inceput sa ma pregatesc pentru acest lucru si incet, incet am
ajuns sa-mi pun intrebarile de mai sus.Mi-am impus exigente care i-au mirat pe unii, i-au revoltat pe altii;
performantele insa au inceput sa apara.

Dintre exigente pe prim plan as situa:

a. o disciplina comportamentala impusa mie si sportivilor, care sustinuta de un substrat

motivational continuu, a dat rezultate deosebite atat in cea ce priveste performanta sportiva cat si tinuta
lor in afara ei.

b. o disciplina metodica riguroasa adica:

- o evidenta amanuntita a fiecarei componente a pregatirii fizice si tehnice, a volumului si

intensitatii principalelor mijloace ale antrenamentului, a nivelului probelor de control,a rezultatelor
obtinute in competitii, a problemelor de ordin medical si a altor date cu caracter personal. Toata
aceasta evidenta a fost aranjata intr-o prezentare grafica originala care permitea observarea dintr-o
privire, in detaliu (la zi,saptamana,luna) a celor mentionate mai sus pe durata unui an calendaristic.

- analiza si evaluarea critica saptamanala, pe etape de pregatire si anuala a datelor din evidenta.

- stabilirea obiectivelor de performanta pe termen scurt (1 an), mediu (2ani) si lung (4 ani-ciclu
olimpic)

- intocmirea planurilor de pregatire in concordanta cu cele prezentate mai sus, avand ca tina
175
principala realizarea obiectivelor de performanta stabilite.

Toate cele expuse mai sus s-au constituit in timp ca elemente de baza ale unei conceptii
proprii de pregatire a atletelor junioare si mai apoi a senioarelor-seniorilor in special in probele
atletice: aruncarea sulitei si aruncarea greutatii.

In 1992, ISAILA CLAUDIA devenea CAMPIOANA MONDIALA de junioare la aruncarea sulitei

cu 63.04m record national de jun I ! Apoi alti 6-7 atleti cucereau medalii si locuri fruntase la CAMP.
MONDIALE, EUROPENE si balcanice de juniori: HILA ELENA-greutate, STOIAN MONICA, TROHIN
LOREDANA, CUCIOROVSCHI LIGIA - sulita, DORCA ILEANA -cros, HANEA ADRIAN -cros etc.

Cum am reusit? De unde am acumulat informatia necesara in perioada in care Internetul inca nu
exista? Cum am ajuns sa pregatesc aruncatori de top cand in tinerete am fost saritor de lungime si triplu
iar acum alerg maratoane? Se poate si fara conditii deosebite si fara doping? Am sa incerc sa raspund pe
scurt la aceste intrebari pe care mi le-au pus in mod repetat unii colegi.

1. Dupa 7 ani de "pierdere de timp" antrenand atleti de diferite varste si la diferite probe care
"prisoseau" colegilor mei mai galonati (fenomenul exista si azi), am spus STOP! si am luat-o de la 0. Am
gasit o scoala generala mica (2-3 clase paralele) al carei director mi-a fost coleg. Am primit de la el un
ajutor neasteptat: aprobarea sa am prioritate la selectie la cls V-VI si sa tin orele de ed. fizica la cls. IV -a
plus acces la mica salita de ed. fizica de la demisol. Ce a cerut in schimb? In 2 ani o echipa de teratlon
scolar care sa se claseze in primele trei la Campionatul Municipal. Ce a primit? Dupa 2 ani echipa de fete
s-a calificat de 3 ori si cea de baieti o data la Finala pe tara. Dar ce e si mai important e ca atunci din acea
scoala au aparut: Claudia Isaila viitoarea campioana mondiala de junioare, apoi Trohin Loredana,
Cuciorovschi Ligia, multiple campioane nationale de juniori si medaliate la competitii internationale in
proba de aruncarea sulitei.

2. Tot in acea perioada (1980) din intamplare m-am intalnit cu o persoana care mi-a influentat
activitatea si viata decisiv pana astazi. Se numeste Bichea Vasile alergator de obstacole participant la JO
Moscova. De o varsta cu mine, m-a abordat direct: "profesore vreau sa ma pregatesti sa fiu finalist la CM
Helsinki 1983!" I-am spus: "Vasile, dar eu habar nu am de obstacole la un asemenea nivel, eu lucrez cu
copii de 10-12ani" "Nu-i nimic te invat eu. Am caietele cu planurile de antrenament ale lui Puica, Nae
(Nicolae Marasescu), Grozescu plus alte materiale aduse din strainatate. Te-am ales pentru ca te-am
vazut ca stai tot timpul langa copiii. Eu de asta am nevoie, un om langa mine pe bicicleta sau pe jos cu
cronometrul si caietul" Asa am invatat ceva semifond. Cu Vasile am invatat sa alerg de placere si in 1982
am aruncat tigarile definitiv.In martie 1992 o fetita de numai 15 ani Dorca Ileana (JIII), ajungea titulara in
echipa de junioare a Romaniei alaturi de Gabriela Szabo, cucerind medalia de argint la CM de cros de la
Boston! A fost prezenta la 4 editii de CM de cros junioare. Alaturi de ea si de antrenorii de elita ai
semifondului romanesc am acumulat o experienta care nu se poate gasi in nici o carte!

176
 3.La "aruncari" m-a adus o fetita de 10 ani firava, dar cu o mare dorinta de afirmare Claudia Isaila.
In 1983 la primul ei concurs a aruncat 40m cu mingea de oina! Un rezultat incredibil pentru mine si astazi.
Trei ani apoi a concurat la tetratlon fiind de 3 ori finalista la campionatul Sc. generale si campioana
nationala cu echipa CSS Soimii in 1986. Atunci a inceput aventura ei si a mea in proba de aruncare a
sulitei. Din nou destinul mi-a adus in preajma o personalitate deosebita: Nagy Peter antrenorul fostei
recordmene nationale Eva Zorgo Raduly.Ne-am cunoscut intr-o tabara scolara la mare. M-a sfatuit cu
discretie, mi-a deschis mintea, m-a facut sa gandesc pozitiv rivalitatile inerente, mi-a explicat mai ales
cauzele esecurilor pe care le-a avut , greselilor pe care le-a facut el in pregatire, pentru a nu le repeta si
eu. Ii sunt dator si acum. A avut incredere in Claudia si in programul meu, desi am avut destui contestatari
numai si pe simplul motiv ca nu am fost aruncator!Tot dintr-o intamplare in 1990 a ajuns la mine si Elena
Hila. Cel care o selectionase cu un an in urma, prof Lupu s-a mutat la alta scoala. Asa am ajuns la
"aruncari"!

4.De ce am obtinut rezultate rapide de nivel inalt la juniorat? Se poate si fara conditii de lux si
fara doping?

Da se poate! Dar nu oricum. Nu se poate fara multa munca, fara un minim de stiinta
metodica si practica aplicata, fara o disciplina aproape "nemteasca", fara sacrificii zilnice, fara
pasiune, fara rabdare, fara nopti pierdute de ganduri, fara greseli asumate,fara saptamani, luni si
ani de cantonament, fara sprijinul familiei si nu in ultimul rand al celor care trebuie prin fisa
postului sa ti-l acorde. E un lucru cunoscut de toti acei colegi care au pasit pe acest drum de succes.
Din pacate sunt din ce in ce mai putini.Pentru inceput am reluat la citit tot ce uitasem sau nu invatasem in
facultate. In special anatomie, fiziologie, biomecanica. Apoi tehnica probelor de care ma
ocupam.Rezultatele inalte si rapide la probele de aruncari au venit datorita transferului de "tehnologie
metodica", ii spun eu, de la probele de semifond. Adica am transferat in programul de pregatire al
aruncatorului elementele de succes ale programului semifondistilor: volumuri mari, intenstati inalte,
exercitii de forta in viteza, multa alergare si sarituri, antrenamente la prima ora, programul de odihna
respectat.

In cea ce priveste "disciplina nemteasca" sansa mi-a suras si de aceasta data, dar cu multi ani inainte. In
1973 la repartitie am ales Sibiul, desi media imi oferea si alte oportunitati. Am fost atras treptat de
disciplina, ordinea si organizarea nemteasca. Aplicata in orice domeniu te poarta inevitabil spre
scces!

O data cu cresterea performantelor si a nivelului competitiilor am intalnit o serie de personalitati

din domeniul sportului, antrenori cu rezultate deosebite. Am incercat sa retin cat mai mult din ideile lor, din
experienta lor.

Mi-am dat seama ca trebuie sa tin o evidenta amanuntita la tot ce fac, altfel detalii importante se uita. Din

177
1983 pe langa caietul de evidenta zilnica in care notez ce face fiecare atlet cu care lucrez tin si un jurnal
zilnic personal. Desi pare mult, mie nu-mi ia mai mult de 15-20 de minute zilnic. Castigul este insa enorm.
Stiu exact ce am facut, unde am fost, cu cine si ce am vorbit, cam tot ce mi s-a intamplat mie si celor din
jurul meu in ultimii 28 de ani si jumatate!Apoi au venit deplasarile si cantonamentele in strainatate, unde
din punct de vedere metodic informatia s-a multiplicat. A inceput sa apara o mare problema, comunicarea.
Ma descurcam cat de cat cu limba franceza, ceva rusa si atat. Engleza nimic. Si fara engleza nu existi in
atletismul international. Am inceput sa invat. In 2008-2009 fiind antrenorul unui atlet maghiar si stand in
Ungaria a trebuit sa dau si acest test. Cred ca m-am descurcat onorabil.

In "Performanta" indiferent de nivelul la care lucrezi daca vrei sa ai succes, invatatura,

acumularea zilnica de cunostiinte nu se termina niciodata!

In final am sa ma refer la o personalitate a domeniului care, prin ideile, sfaturile sale si viziunea
sa, mi-a limpezit multe din semnele de intrebare cu privire la DRUMUL SPRE SUCCES. Cel mai audiat
antrenor-teoretician a atletismului european (si nu numai), englezul Frank Dick (a vizitat in mai si
Romania), in lucrarea "The Winning Difference", noteaza cele 5 componente ale competentei de
antrenament (antrenorului competent, de succes):

1. Technical Knowledge - Cunostinte tehnice

2. Coaching Method - Metoda de antrenare (antrenament)

3. Synthesis Skills - Sinteza a abilitatilor, indemanarilor (studiu, experienta,mentorat)

4. Leadership - Conducere eficienta

5. Coach"s Eye - Ochi de antrenor

PPLICATIF-UTILITAIRES E tant des moyens utilisés dans des activités différentes

d‘apprentissage avec le role déterminant dans l‘acquisition d‘une variétés de compétences de motricité,
les trajets à obstacles ou les parcours applicatif-utilitaires peuvent contribuer en grande mesure au
développement du bagage de compétence et d‘aptitudes de motricité qu‘un individu puisse les utiliser et
les mettre en pratique. Visand aussi le dévelopement des qualités de motricité, nous soutenons l‘idée de
la continuité du perfectionnement de la capacité motrice générale comme exigence permanente de
l‘entrainement surtout aux jeunes ages, dans la résolution de laquelle nous pouvons valoriser avec
succès les valences formatives des parcours applicatif-utilitaires.

Omul este capabil să alerge, să facă gimnastică, să înoate şi nu numai atât, el este apt de multe
alte forme de manifestare motrică. Adevărata măsură a motricitătii unui individ este dată de numărul de
deprinderi priceperi motrice pe care le poate utiliza si pune în practică. Traseele cu obstacole, sau

178
parcursurile aplicativ – utilitare sunt mijloace folosite în diferite activităti de învătare cu rol determinant în
dobândirea unor competete dintre care notăm câteva foarte importante:

deprinderi motrice de bază si aplicative – învătare, consolidare, perfecţionare;

calităţi motrice combinate;

capacitate coordonativă ;

deprinderi motrice specifice ramurilor de sport;

În practică putem folosi multiple variante ale acestor trasee, alegerea lor depinzând de obiectivele
urmărite şi de creativitatea profesorului. Utilizarea lor frecventă în lecţii, urmărirea modului în care elevii
execută sarcinile indicate, răspunsul adaptativ la efort, ne vor stimula în abordarea cu curaj şi plăcere a
acestor exerciţii. Iată câteva exemple folosite pentru:

învăţarea, consolidarea, perfecţionarea deprinderii motrice de bază şi aplicative: mers,

alergare, săritură, aruncare, escaladare, transport obiecte,

târâre, căţărare;

îmbunătăţirea capacităţilor coordonative dintre care amintim agilitatea (picioare rapide,

capacitate de anticipare rapidă a nevoii de schimbare a direcţiei, gradului de încordare, planului
mişcărilor, echilibru), capacitatea de înlănţuire a mişcărilor – „presărate cu opriri, starturi, întoarceri,
aplecări, fandări, capacitatea de diferenţiere kinestezică,302 capacitatea de transformare a mişcărilor,
capacitate ritmică. Exemplificăm prin următorul parcurs:

1: alergare (elan) rostogolire lungă, trecere cu păşire pe bancă – 3 paşi între obstacole aşa încât
desprinderea să se facă alternativ de pe piciorul drept şi stâng;

2: alergare, prinderea unei mingi aruncate de la 7- 8m, rostogolire cu sprijin pe minge şi

aruncarea ei coechipierului concomitent cu ridicarea şi continuarea alergării;

3: rostogolire laterală;

4: alergare;

5: rostogolire laterală pe cealaltă parte;

6: mers sau alergare în echilibru pe partea îngustă a băncii de gimnasică;

7: escaladarea lăzii de gimnastică în lăţime, săritură depărtat peste capră (lungimea traseului=50-
60 m).

179
 Calităţile motrice vizate pot fi: dezvoltarea vitezei: de repetiţie, de execuţie şi combinaţiile sale cu
alte calităţi (în regim de rezistenţă, coordonare). Timpul de execuţie al unui parcurs durează până la
atingerea pragului anaerob (15sec), pauza până la revenirea Fc. la 120c./min.(indic.metodică: organizare
sub formă de ştafetă în condiţii de concurs, 4-6 repetări), dezvoltarea forţei explozive prin sărituri peste
obstacole, diferite tipuri de aruncări.

Când abordăm în lecţii trasee cu obstacole trebuie să urmărim o serie de paşi metodici:

- alegerea dificultăţii şi complexităţii sarcinilor conform posibilităţilor elevilor;

- executarea singulară a sarcinilor ce urmează să fie legate;

- utilizarea la început pentru acomodare a deprinderilor motrice de bază în combinaţii simple;

1. P.I.: așezat, prinderea unei mingi pasată de către un coechipier, rulare pe spate cu ţinerea
mingii cu două mâini deasupra capului, ridicare prin rulare înainte şi aruncarea mingii;

2. P.I.: stând cu spatele la o saltea cotinuare idem ex. 1;

3. alergare, prinderea unei mingi aruncate de la 7-8m, rostogolire cu sprijin pe minge şi aruncarea
ei coechipierului concomitent cu ridicarea şi continuarea alergării cu faţa sau cu spatele;

- creşterea gradată a vitezei de deplasare, a schimbării direcţiei, frecvenţei, ritmului de execuţie al

exerciţiilor;

- introducerea deprinderilor complexe, a celor specifice ramurilor sportive în trasee după fixarea
lor ca automatisme;

Fiind calităţi umane cu puternică tentă genetică, o parte dintre aceste calităţi coordinative cât şi
îndemânarea sunt determinate de maturizarea, plasticitatea sistemului nervos central şi de calitatea altor
componente ale sistemului nervos şi ale unor organe de simţ, precum şi de numărul de deprinderi motrice
stăpânite. Din această cauză, ele sunt relativ greu şi puţin perfectibile.Vârsta optimă pentru dezvoltarea
capacităţilor coordinative se încadrează în perioada 6 – 18 ani, cu un vârf de eficienţă între 6 – 12 ani. În
această ordine de idei, trebuie valorificat potenţialul vârstei şcolare. Angajarea întregului organism cu
toate sistemele sale, prin participare activă şi conştientă cu implicarea proceselor psihice în efort
favorizează câştigurile în motricitate, progresul calitativ al execuţiilor, extinderea ariei motrice. Parcursurile
aplicative angajează psihic subiecţii implicaţi din multe puncte de vedere: 303

- cognitiv: implicând rapiditatea gândirii în luarea deciziilor, eficienţa mişcărilor, memorie motrică,
capacitate de anticipare a situaţiilor;

- afectiv: creează emulaţie, bună dispoziţie, spirit de echipă;

180
 - volitiv: solicită autodepăşire, continuarea efortului în condiţii dificile, curaj,

implicarea proceselor psihice. Luând în considerare cele menţionate, precum şi opiniile specialiştilor în
domeniu, susţinem ideea continuităţii perfecţionării capacităţii motrice generale ca sarcină permanentă de
antrenament cu precădere la vârstele tinere, în rezolvarea căreia ne putem baza pe valenţele formative
ale parcursurilor aplicativ- utilitare.

Bibliografie: Pescornita Adrian, Capacitatea motrică şi capacităţile coordinative, Editura

Universităţii „Transilvania Braşov, 2004

181