Limba şi Literatura Română

O scrisoare pierdută.
de I. L. CARAGIALE

1. Consideraţii generale:
Ion Luca Caragiale născut la 30 Ianuarie 1852 în satul Haimanale de langa Ploiesti, („haimana
sangvina el insusi”, cum il caracteriza G. Calinescu), intrat in eternitate la 9 iunie 1912, REPREZINTA
INTRE MARII NOSTRI CLASICI GENIUL DRAMATURGIEI, SPIRITUL SATIRIC. În 1878 Mihai
Eminescu, marele prieten cu care soarta i-a împletit paşii îl atrage în redacţia ziarului „Timpul” şi îl
introduce la „Junimea”, unde citeşte prima lui piesă O noapte furtunoasă (în toamna anului 1878),urmand
până în 1885 comediile: Conul Leonida faţă cu reacţiunea, O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului.
În 1905, primind o moştenire care-i echilibrează situaţia financiară, se auto exilează la Berlin
împreună cu familia. Trece în nefiinţă in 1912 la Berlin. Este adus în patrie şi înhumat la cimitirul Bellu,
alături de Mihai Eminescu.
In cultura noastra exista o intreaga familie de spirite Caragiale, alcatuita din unchii marelui scriitor,
Costache si Iorgu, actori si ctitori ai teatrului romanesc, fiul sau legitim Luca Ion, poet si prozator
mediocru, prematur disparut, si fiul sau nelegitim Mateiu I. Caragiale, autor al capodoperei „ Craii de
Curte Veche”. Aceasta familie de spirite a fost numita inspirat „dinastia Rasului si a Ocarei sprintene”.
OPERA: comediile: O noapte furtunoasă 1878 , Conul Leonida faţă cu reacţiunea 1880, O
scrisoare pierdută 1884, D-ale carnavalului 1885.
Povestiri si schite: Canuta, om sucit, Introspectiune, La conac.
Momente: Un pedagog de scoala noua, Telegrame, D.L Goe.
Nuvele fantastice: La hanul lui Manjoala, Kir-Ianulea
Nuvele tragice: O faclie de Paste, Pacat, In vreme de razboi.
Partea cea mai rezistenta si mai valoroasa a operei lui Caragiale o constituie comediile sale, prin
care s-a impus drept unul dintre cei mai mari comediografi al lumii alaturi de Aristofan, Moliere si Gogol.
Comedia „O scrisoare pierdută” se încadrează în genul dramatic, întrucât a fost scrisă pentru a fi
reprezentată pe scenă, modul de expunere utilizat fiind dialogul.
Spre deosebire de un roman (care cuprinde mai multe capitole), opera dramatică este alcătuită din
acte şi scene; de cele mai multe ori, autorul nu ia parte la acţiune, intervenţia sa manifestându-se prin
indicaţiile de regie (adică, prin acele fragmente în care este descris decorul sau se punctează felul în care
actorii trebuie să-şi rostească replicile, acele didascalii).
Comedia: specia genului dramatic, in proza sau in versuri, care evoca intamplari, personaje,
moravuri, intr-o maniera care starneste rasul, avand rol moralizator si final fericit.
Comicul: categorie estetica fundamentala, alaturi de tragic si de sublim, care desemneaza o
atitudine esentiala in fata vietii: rasul.
Comicul se naste din contrastul dintre aparenta si esenta , dintre ceea ce vrea sa para un personaj si
ceea ce este in realitate. Pentru marele filosof francez Henri Bergson, comicul este „ tot ceea ce este
mecanic si artificial si se suprapune peste tot ce este viu si natural”.
La Caragiale comicul fuzioneaza insa cu tragicul asa incat putem spune ca I.L. Caragiale este
asemenea lui Ianus Brifons, zeul roman al razboiului, imaginat cu doua fete, care cu o fata rade iar cu
cealalta plange.
De exemplu, comedia de moravuri O noapte furtunoasa, are drept replica- cheie afirmatia lui Rica
Venturiano: „ O! Ce noapte furtunoasa! Oribila tragedie!” Aceasta si celelalte comedii pot fi numite
„ oribile tragedii”.
„O scrisoare pierdută” a fost reprezentata pe scena Teatrului National la 13 noiembrie 1884.
Limba şi Literatura Română

2. Structura:
„O scrisoare pierdută” este alcătuită din patru acte şi mai multe scene. În primele două acte,
acţiunea se petrece în casa prefectului Tipătescu, într-o anticameră luxoasă, unde se întâlnesc pe rând, mai
multe personaje, discutând evenimentele la ordinea zilei.
Decorul actului al treilea înfăţişează sala mare a primăriei oraşului, unde are loc întâlnirea cu
alegătorii a celor doi candidaţi: Farfuridi şi Caţavencu.
Acţiunea ultimului act are loc în grădina lui Trahanache după alegeri. Acum soseşte şi Dandanache
(„alesul” tuturor) în cinstea căruia se dă o petrecere.
3.Titlul: acestei comedii este inspirat din nuvela lui Edgar A. Poe „Scrisoarea furata”. Si in
aceasta nuvela e vorba tot de o scrisoare compromitatoare de amor, devenita obiect de santaj
politic, dar marele scriitor american face din aceasta nuvela o tulburatoare alegorie filosofica
despre evidenta adevarului. In comedia lui Caragiale, scrisoarea devine un supra-personaj de care
depinde destinul tuturor celorlalte personaje.
4.Intriga: comediei este izvorata dintr-un IMBROGLIO ( incurcatura, dereglare a unui echilibru
anterior), si se constituie din avatarurile scrisorii pierdute si regasite. Scrisoarea e pierduta de Zoe,
gasita de cetateanul turmentat, care i-o returneaza Zoei.
5.Conflicte: intervin intre reprezentantii celor doua aripi politice ale partidului liberal: 1)aripa
conservatoare, reprezentata de Zaharia Trahanache( prezidentul partidului, conducator a tot felul
de comitete si comitii), sotia sa, Zoe Trahanache, tanarul prefect Stefan Tipatescu. Cei trei sunt
sustinuti de categoria prospera a avocatilor Farfuridi si Branzovenescu, si de politie- Pristanda,
care admit compromisul si, la nevoie, isi intaresc paradoxal alianta prin santaj; 2)aripa radicala
grupeaza nemultumitii in jurul intreprinzatorului Nae Catavencu, tanar avocat dornic de ascensiune
rapida, intemeietor al asociatiei cu competente multiple, de fapt fara niciuna clara: Aurora
economica romana, societate enciclopedica-cooperativa, si conduce ziarul Racnetul Carpatilor.
6.Arta constructiei personajului la Caragiale este o arta extrem de complexa , o arta clasica
si moderna in acelasi timp. Ca si Moliere, Caragiale concepe personajul ca un caracter, pe baza
unei trasaturi dominante, dar in acelasi timp, personajele lui Caragiale sunt tipuri vii, desprinse din
societatea timpului.
7. Tipologii: Pompiliu Constantinescu a impartit tipurile comice din teatrul lui Caragiale
in noua clase tipologice:
*incornoratul, barbatul inselat
*junele-prim, amorezul
*cocheta adulterina, femeia infidela
*politicianul demagog
*cetateanul alegator
*functionarul
*confidentul
*raisonneurul
*servitorul, functionarul public.
In „ O scrisoare pierduta” intalnim urmatoarele tipologii:
-Zaharia Trahanache, reprezinta tipul politicianului abil si versat care starneste tehnica
tergiversarii, amanarii lucrurilor si nu intreprinde nimic in afara documentului. Deviza lui este:
„Aveti putintica rabdare, stimabile”
-Ghita Pristanda este tipul micului slujbas servil. Din exces de servilism, Pristanda isi aproba in
mod automat, neconditionat seful, prin expresia stereotipa „ curat” ajungand sa spuna chiar „ curat-
murdar”, oximoron, perla stilistica a lui Caragiale.
-prefectul Stefan Tipatescu, tipul arivistului grosolan si crai de mahala. Tipatescu si Zoe nu sunt
tipuri comice, ci mai curand realiste, foarte vag caricaturizate.
Limba şi Literatura Română

-Zoe Trahanache, este mai mult decat un tip uman, este insasi natura feminina cu inerentele ei
slabiciuni. Despre Zoe, Calinescu noteaza ca, departe de a fi ridicola, este o „ domina bona”, idol
al tuturor barbatilor, factor de echilibru si stabilitate.
-cetateanul turmentat este un personaj simbolic reprezentand masa derutata a electoratului:”Eu cu
cine votez?”
-Agamita Dandanache este un amestec de prostie si de lichelism. Caragiale marturiseste ca a vrut
sa faca din el un personaj „ mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu”. Este un
adevarat monstru fizic si moral, cu defecte de dictie, cu momente de amnezie, care confunda in
permanenta pe celelalte personaje si care e lipsit total de scrupule pentru ca dupa ce foloseste
scrisoarea nu o restituie ci o pastreaza pentru a o folosi si alta data.
8.Conţinutul:
Acţiunea se desfăşoară în „capitala unui judeţ de munte”, pe fundul agitat al unei campanii
electorale. Aici are loc conflictul între ambiţiosul avocat Nae Caţavencu, din „opoziţie”, care aspiră spre o
carieră politică, şi grupul fruntaş al conducerii locale (prefectul Ştefan Tipătescu şi „prezidentul” Zaharia
Trahanache), care conduce abuziv şi în interes personal viaţa politică a judeţului.
Pentru a-i forţa să-l propună candidat în locul lui Farfuridi, prefectul conducerii judeţului,
Caţavencu îl ameninţă cu un şantaj. Instrumentul de şantaj este o scrisoare de „amor” a lui Tipătescu
trimisă d-nei Zoe Trahanache, soţia „prezidentului”; pierdută de Zoe, scrisoarea este găsită de un cetăţean
turmentat şi subtilizată de la acesta de Caţavencu. Şantajul o sperie mai ales pe Zoe, care – de teama de a
nu fi compromisă public – exercită presiuni asupra celor doi bărbaţi şi obţine promisiunea candidaturii lui
Caţavencu.
Când totul părea rezolvat, urmează o adevărată „lovitură de teatru”: de la Bucureşti se cere, fără
explicaţii, să fie trecut pe lista candidaţilor un nume necunoscut, Agamemnon Dandanache. Reacţiile celor
din jur sunt diferite: Zoe e disperată, Caţavencu este ameninţător, Farfuridi şi Brânzovenescu sunt
satisfăcuţi că rivalul lor local a pierdut, Tipătescu este nervos. Doar Trahanache „are puţintică răbdare” şi
se gândeşte la un mod de închidere a conflictului, supunându-se însă indicaţiei „de sus”.
Ghemul de interese contrare se încâlceşte rău în timpul şedinţei de numire oficială a candidatului,
dar intervine poliţaiul Pristanda, care pune la cale un scandal menit să închidă gura lui Caţavencu. În
încheiere, acesta pierde pălăria în care era ascunsă scrisoarea şi dispare pentru o vreme, producând mari
emoţii d-nei Trahanache.Punctul culminant al piesei este prezentat in actul III, in sala mare a primariei
unde au loc discursurile candidatilor Farfuridi si Catavencu, in cadrul intrunirii electorale. Trahanache
anunta in sedinta numele candidatului sustinut de guvern: Agamita Dandanache. Izbucneste scandalul in
care Catavencu pierde palaria cu scrisoarea, gasita pentru a doua oara de cetateanul turmentat care o duce
la destinatara. Limpezirea situaţiei se realizează în actul al patrulea. Dandanache, sosit de la Bucureşti, îşi
dezvăluie strategia politică, absolut asemănătoare cu cea a lui Caţavencu, dar la alt nivel şi cu mai multă
ticăloşie. Nae Caţavencu, fără scrisoare, se simte dezamăgit şi schimbă tactica parvenirii. În final, toată
lumea se împacă, „micile pasiuni” dispar ca prin farmec, Dandanache e ales „în unanimitate”, Nae
Caţavencu ţine un discurs sforăitor şi se îmbrăţişează cu vechii adversari într-o atmosferă de carnaval, de
mascaradă, accentuată de muzica săltăreaţă condusă de Pristanda.
Cetateanul turmentat este personajul motor al actiunii, cel care rastoarna situatia in final. El este
singurul care „face politica” dintr-o datorie civica. Celelalte personaje sunt duplicitare, luptand pentru
propriile interese.
Spre deosebire de celelalte doua comedii care prezinta o lume a inocentilor, avand iluzia
onorabilitatii, „O scrisoare pierduta” prezinta personaje care fac parte din clasa amagitorilor, nu a
amagitilor. Dealtfel si spatiul actiunii este mutat de la periferia Bucurestiului in capitala unui judet de
munte. La acest nivel functioneaza legea junglei „ pupu-l in bot si papa tot, ca satulul nu crede la al
flamand”.
M. Iorgulescu observa: „In lumea lui Caragiale, prostia vicleana este o forta careia nimic nu ii
rezista. Pisicherul e produsul cel maii reprezentativ al lumii lui Caragiale. Modalitatea specifica de
functionare a lumii lui Caragiale este talmes-balmesul ( totalitatea actiunilor de destructurare, de
Limba şi Literatura Română

trivializare in planul limbajului si existentei) Actiunea curenta este de prostire a celorlalti si de

autoprostire”.
Personajele din O scrisoare pierdută pot fi văzute şi din altă perspectivă şi încadrate diferit. Astfel,
Trahanache, e ticăitul, Zoe este femeia voluntară, Caţavencu e ambiţiosul demagog, Farfuridi este prostul
fudul, Dandanache este prostul ticălos, cetăţeanul turmentat este tipul naiv, iar Pristanda este omul
slugarnic.
Dramaturgul român nu simplifică însă imaginea omului, reducând-o la o singură trăsătură. În
formula lui artistică intră şi preocuparea pentru omul social, pentru culoarea specifică locului şi timpului,
pentru particularităţile psihice şi de limbaj, ceea ce transformă personajele în individualităţi de
neconfundat.
La Caragiale se întâlnesc toate tipurile de comic, de la comicul de situaţie (întâmplări pline de
haz, încurcături, de exemplu pierderea si gasirea succesiva a scrisorii de amor, tehnica expozitiei si a
finalului care demonstreaza natura iluzorie a conflictului principal al piesei), comic de caracter (felul de a
fi al personajelor) şi comicul de intenţie (care poate fi ironic, umoristic şi absurd). Dar Caragiale
excelează, înainte de toate, prin comicul de limbaj. Comicul de limbaj se manifestă la nivel lexical prin
pronunţie greşită („passion”, „soţietate”, „docoment”, „prinţipuri”, „famelie”,”renumeraţie”,
„rivuluţie”, etc.), din etimologie populară ( „capitalişti”) în sensul de locuitori ai capitalei. Personajele lui
Caragiale vorbesc mult si siluiesc limba: „Pe cat de mult, pe atat de prost se vorbeste in lumea lui
Caragiale!”
Comicul de limbaj se manifestă şi la nivel sintactic şi provine din contradicţii de termeni („curat –
murdar”; „doisprezece trecute fix”; „după lupte seculare care au durat aproape douăzeci de ani”),
nonsensuri („să se revizuiască dar să nu se schimbe”), din adevăruri evidente („un popor care nu merge
înainte…stă pe loc”), din automatisme1 verbale sau expresii stereotipe2 („care va să zică”; „zice”).
O sursă importantă a comicului lui Caragiale este onomastica. G. Ibraileanu afirma ca I.L.
Caragiale face concurenta starii civile prin conturarea unor tipologii umane avand trasaturi negative
folosind ca modalitate de caracterizare si onomastica personajelor: Trahanache ne sugerează un individ
ticăit, care amână lucrurile, (trahanaua- coca moale, eroul este asadar usor de modelat, influentabil,
zahariseala se refera la faptul ca este un batran ramolit). Caţavencu se potriveşte unui individ care vorbeşte
mult. Prin silabele stridente si conturul ridicol, numele lui reda perfect pe „ demagogul latrans”, numele
lui vine de la „caţă”. Prenumele lui de Agamiţă( batran cazut in mintea copiilor) este un diminutiv de la
Agamemnon, un mare erou şi comandant militar al antichităţii, iar Dandanache provine de la turcescul
„dandana”, care însemnă bucluc, încurcătură- rolul lui in piesa). Ghita Pristanda( pristanda-joc popular ce
se danseaza dupa reguli prestabilite conform comenzilor unui conducator de joc), este intruchipare a
prostiei, un amarat care umbla cu pungasii stupide, un escroc marunt si imbecil. Desi este reprezentant al
ordinii publice, este un sarlatan in uniforma. Farfuridi si Branzovenescu, prin aluzia culinara a numelor lor
sugereaza inferioritate, vulgaritate si licheism. Acestea sunt monumente de imbecilitate si incultura.
In ,, O scrisoare pierduta ‘’ agitatia uriasa in jurul unui scop obisnuit, victoria nonvalorii, senzatia ca
lumea e pe dos, toate amintesc de faptul ca autorul este precursor al absurdului .
Pornind de la o situatie farsa ,,O scrisoare pierduta" se ridica prin acuitatea observatiei, prin limbaj
la un plan superior care ii da o deosebita valoare, ce o inscrie printre capodoperele teatrului romanesc si
universal.

COMEDIA este o specie a genului dramatic care provoacă râsul prin surprinderea moravurilor, a unor
tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate. Aceasta a apărut încă din Antichitate, numele ei
provenind din cuvântul grecesc „comos” care înseamnă „procesiune veselă, vorbire veselă”.

1
automatism = proces fiziologic care se desfăşoară fără participarea cunoştinţei;
2
stereotip = neschimbat; lipsit de originalitate, banal.