Sunteți pe pagina 1din 4

Pensionarele nipone preferă să stea la

închisoare
31 martie 2018 Giulia Anghel Social 5

Parlamentul din Japonia a adoptat în 2016 o lege prin care seniorii recidivişti să beneficieze de
sprijin din partea serviciilor sociale

Japonia are astăzi cea mai îmbătrânită populație de pe Glob. Persoanele vârstnice nipone se simt singure,
ignorate de familii și neintegrate în comunitate, motiv pentru care acestea au început să comită infracțiuni
minore pentru a ajunge la închisoare. Acolo, ele consideră că primesc atenție, socializează și găsesc stabilitatea
de care au nevoie.

Autoritățile de la Tokyo se află astăzi în fața unei situații inedite. Plângerile penale împotriva persoanelor în
vârstă și arestările sunt tot mai numeroase. Îndeosebi femeile recurg la infracțiuni minore pentru a ajunge la
închisoare. Una din cinci deținute este trecută de 65 de ani. Ele comit mai ales furturi din magazine, 9 din 10
femei în etate plecând din supermarketuri cu produse de valoare mică, fără să plătească.

Japonezelor în vârstă le place să lucreze în fabricile închisorilor

Neintegrate în comunitate, comit infracțiuni minore

Motivul pentru care încalcă legea tot mai multe pensionare se află în faptul că interesul familiilor și al
comunității față de seniorii japonezi a scăzut dramatic în ultimele decenii. În perioada 1980-2015, numărul
bătrânilor care trăiesc singuri a crescut de 6 ori, ajungând astăzi la 6 milioane.

Un sondaj comandat de guvernul nipon anul trecut a scos la iveală faptul că jumătate din persoanele vârstnice
care comit furturi neînsemnate din magazine locuiesc singure, iar 40% nu au familie sau vorbesc rar cu rudele.

„Închisoarea este ca o oază pentru mine, un loc pentru relaxare și confort. Nu am libertate, dar nici nu am
nimic de care să mă tem. Aici sunt mulți oameni cu care vorbesc. Am trei mese pe zi. Fiica mea mă vizitează o
dată pe lună și îmi spune: «Nu îmi pare rău pentru tine. Ești patetică». Cred că are dreptate“, declară dna O., în
vârstă de 78 de ani. A furat o băutură energizantă, cafea, ceai, un bol cu orez și un mango. A treia oară a fost
condamnată la 1 an și 5 luni de închisoare. Are o fiică și un nepot.

Ele spun adesea că nu au pe nimeni la care să apeleze atunci când au nevoie de ajutor. „Acum locuiesc singură.
Eram obișnuită să stau împreună cu familia fetei mele și mi-am cheltuit toate economiile având grijă de un
ginere abuziv și violent“, spune dna F. Are 89 de ani. A furat orez, căpșuni și medicamente pentru răceală. A
fost condamnată la un an și jumătate de închisoare. Are o fiică și un nepot.

Chiar dacă au un cămin se simt uneori inutile. „Mă simțeam foarte singură. Soțul meu îmi dădea mulți bani și
oamenii îmi spuneau ce norocoasă sunt, dar nu bani voiam. Nu m-au făcut deloc fericită. Prima dată când am
furat a fost acum 13 ani. Am intrat într-o librărie și am luat o carte. Am fost prinsă, dusă la secție și interogată
de un ofițer de poliție. A fost așa drăguț. A ascultat tot ce am avut de spus. Am simțit că sunt ascultată pentru
prima oară în viața mea. La sfârșit, el m-a luat ușor de braț și mi-a spus: «Înțeleg că te-ai simțit singură, dar să
nu mai faci asta». Nu vă pot spune cât mă bucur acum că lucrez în fabrica închisorii. Alaltăieri, când am primit
complimente pentru cât de eficientă și meticuloasă sunt, am înțeles bucuria de a munci. Îmi pare rău că nu am
lucrat niciodată. Viața mea ar fi fost diferită. Mă bucur mai mult de viața mea în închisoare. Când am ieșit a
doua oară, am promis că nu mă voi mai întoarce. Dar, când am fost afară, am devenit nostalgică după timpul
petrecut aici“, povestește dna N. Are 80 de ani, un soț, doi băieți și 6 nepoți. A furat hârtie igienică, crochete și
un evantai. A treia oară sentința a fost de 3 ani și 2 luni închisoare.

6 miliarde de yeni pe an costă îngrijirile medicale pentru seniorii japonezi

Invizibile în propriile familii

„Ele pot avea o casă. Pot avea familie. Dar asta nu înseamnă ca au un loc unde să se simtă acasă. Nu se simt
înțelese. Ele cred că sunt văzute doar ca niște persoane care se ocupă de treburile gospodăriei“, spune Yumi
Muranaka, directorul închisorii de femei Iwakuni, aflată la 30 de mile de Hiroshima.

Altele spun că se simt inutile, iar închisoarea le oferă șansa de a face ceva folositor. „Când eram tânără nici nu
mă gândeam să fur. Tot ce am, am obținut muncind din greu. Am lucrat într-o fabrică de cauciuc timp de 20 de
ani și ca îngrijitoare la un spital. Am fost mereu strâmtorați cu banii, dar tot am reușit să-l trimitem pe fiul
nostru la colegiu. Soțul meu a făcut un atac cerebral cu 6 ani în urmă și de atunci este la pat. Suferă și de
demență, halucinații și paranoia. A trebuit să-i acord multă îngrijire psihică și emoțională pentru vârsta mea.
Dar nu am putut să vorbesc despre stresul meu cu nimeni pentru că mi-a fost rușine. Am fost închisă pentru
prima oară când aveam 70 de ani. Când am furat, aveam bani în portofel. Atunci m-am gândit la viața mea. Nu
mai voiam să merg acasă și nu aveam nicăieri altundeva unde să mă duc. Ajutorul pe care îl primesc în
închisoare a fost singura cale. Viața mea este mult mai ușoară aici. Pot fi eu însămi, pot să respir, chiar dacă
este temporar. Fiul meu îmi spune că sunt bolnavă și ar trebui să fiu internată într-un spital de boli psihice. Dar
nu cred că sunt bolnavă. Cred că am furat din cauza anxietății“, spune dna T. Are 80 de ani, un soț și doi copii.
A furat icre de cod, semințe și o tigaie. A patra oară instanța s-a pronunțat pentru 2 ani și jumătate de
închisoare.

Femeile sunt mai sărace decât bărbații

Femeile japoneze în vârstă sunt adesea vulnerabile din punct de vedere economic, aproape jumătate din cele
care locuiesc singure trăind în sărăcie, comparativ cu doar 29% din bărbații aflați în aceeași situație. „Soțul
meu a murit anul trecut. Nu am avut copii, așa că am rămas total singură. Am fost la supermarket să cumpăr
legume și am văzut un pachet cu carne de vită pe care am vrut să-l cumpăr, dar nu mi-l permiteam. Așa că l-am
luat“, povestește una dintre deținute.

Nici instituțiile guvernamentale, nici sectorul privat nu au dezvoltat programe de reintegrare reală pentru
pensionari, iar costurile pentru ținerea lor în penitenciare cresc într-un ritm alarmant. Cheltuielile medicale
anuale legate de îngrijirea vârstnicilor au ajuns astfel la peste 6 miliarde yeni (mai mult de 50 milioane dolari)
în 2015, cu 80% mai mari comparativ cu deceniul anterior.

În închisori a fost angajat personal specializat pentru a-i ajuta pe deținuții vârstnici să-și facă baie și să meargă
la toaletă, dar numai pe timpul zilei, noaptea aceste sarcini fiind îndeplinite de către gardieni, ceea ce a
provocat însă nemulțumirea acestora. Un ofițer de corecție a semnalat faptul că a fost solicitat să efectueze
muncă de îngrijitor. Satomi Kezuka, un vechi gardian de la penitenciarul de femei Tochigi, aflat la 60 de mile
nord de Tokyo, spune că actualele îndatoriri includ ajutarea bătrânilor care au incontinență urinară. „Le este
rușine și își ascund lenjeria intimă. Le-am spus să o aducă la mine, să le-o spăl.“ Mai mult de o treime din
gardienii care lucrează în închisorile de femei renunță la serviciu în maximum 3 ani.

Parlamentul din Japonia a adoptat în 2016 o lege prin care seniorii recidiviști să beneficieze de sprijin din
partea serviciilor sociale. De atunci, parchetele și penitenciarele trebuie să lucreze împreună cu agențiile
guvernamentale pentru a le acorda persoanelor vârstnice asistența de care au nevoie. Dar problemele cu care se
confruntă aceste femei care caută confortul relativ al închisorii se află dincolo de atribuțiile sistemului.

„A fost greu când am realizat că va trebui să trăiesc cu 1.000 yeni (circa 9 dolari) pe zi. Nu mă așteaptă nimic
bun afară“, spune d-na K. Are 74 de ani, un soț și o fiică și a fost condamnată a treia oară. Sentința este secretă.

Fotografii: Shiho Fukada

Traducere și adaptare de pe www.bloomberg.com