Sunteți pe pagina 1din 130

Serie nouă • Anul XXX, Nr.

4–5–6 (338–339–340) aprilie–mai–iunie 2019


REDACTOR-ŞEF:
Alexandru Ovidiu VINTILĂ

REDACTORI:
Mihaela GRĂDINARIU
Acest număr al revistei
Ioan MATEICIUC
este publicat cu sprijinul financiar
Isabel VINTILĂ
al Consiliului Judeţean Suceava,
prin Programul de finanţare
COLEGIUL REDACŢIONAL:
nerambursabilă în anul 2019.
Nicolae CÂRLAN
Prof. univ. dr. Mircea A. DIACONU
Prof. univ. dr. Adrian Dinu RACHIERU
Monahia Elena SIMIONOVICI (Preşedinte de onoare al S.S.B.)
Prof. univ. dr. Elena-Brânduşa STEICIUC

COLABORATORI PERMANENŢI:
Adrian ALUI GHEORGHE (Piatra Neamţ)
Liviu ANTONESEI (Iaşi)
Leo BUTNARU (Chişinău) Revista este membră a Asociaţiei
Marius CHELARU (Iaşi) Revistelor şi Imprimeriilor Literare
Paul EMOND (Bruxelles) din România (A.R.I.E.L.).
Gheorghe GRIGURCU (Târgu Jiu)
Număr ilustrat
Ioan HOLBAN (Iaşi)
cu reproduceri după lucrări
Liviu Ioan STOICIU (Bucureşti)
ale artistului plastic
Magda URSACHE (Iaşi)
francez Pierre Guimet.
Matei VIŞNIEC (Paris)

Redacţia şi administraţia:
Str. Ciprian Porumbescu nr. 1, 720066 - Suceava
E-mail: ovidius_vintila@yahoo.com.

Puteţi să ne scrieţi şi la adresa:


Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, str. Mitropoliei nr. 4,
720035 Suceava.

Răspunderea pentru opiniile exprimate revine în exclusivitate autorilor.


Manuscrisele trimise redacţiei nu se înapoiază.
Autograf Ion Beldeanu

(Poetul la 80 de ani)

Noaptea ca o pisică

Avea gustul libertății în priviri


în felul ei aiurit
de a trece munții
pentru a întâlni soarele
marele lui dangăt
Alergam prin ferestrele deschise
strigând: „Nouă nu ne pasă
de moarte”
și noaptea se cuibărea
în brațele noastre ca o pisică
sau ca o părere de pisică

Iată contemplu stelele acum


peste ochi îmi lunecă oglinzile
în care te afli tu
și-ți bei cuminte cafeaua

Într-adevăr ești nemilos de frumoasă


Într-adevăr ești nemilos de departe.

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 1


Aforisme

„Atît de sexualizată
e mentalitatea noastră”

Gheorghe GRIGURCU
Candoarea sumbră a oricărei lăcomii. *
* Te privești în oglindă: ceea ce vezi te în-
Atît de sexualizată e mentalitatea noastră, spăimîntă. Este imaginea, adică eul tău străin, ceea
încît de multe ori caracterele „virile” ale unei creații ce va rămîne după, semn funerar.
artistice (autoritate, decizie, anafectivitate, cinism *
etc.) îi hotărăsc valoarea. Poate că innumerabilele greșeli pe care le-ai
* săvîrșit de-a lungul vieții terestre și care-ți împovărea-
Supunîndu-te la munca zilnică pe text, ză conștiința sunt asemenea literelor stîngace pe care
nu observi că acesta crește de la sine, cum un co- le așterne un copil ce abia învață să scrie și care nu vor
pil care devine adolescent, cum un adolescent care însemna nimic în scrisul adultului ce va deveni.
devine adult. Te pomenești că e altfel decît cu cîțiva *
ani în urmă, încărcat de toate melancoliile corozive „Dacă a te feri de oameni e o asceză, una
ale despărțirii. „De multis grandis acervus erit” („De și mai mare este a-i primi la tine” (Thomas Mann).
mai multe ori cîte puțin se face mult”), scria Ovi- *
diu. Nu te recunoști pe deplin decît în textele
* străine, fie că sunt scrise de altcineva, fie că, fiind
Viclenia celor ce te tulbură cu aerul că-ți scrise de tine, le-ai uitat.
fac confidențe, săvîrșind, de fapt, indiscreții, tenta- *
tive de a stabili cu tine vulgare raporturi de compli- Recunoașterea de sine, ca o fatalitate inte-
citate. Adevărata confesiune e pură și fantomatică, rioară. Cazi în ceea ce este dat. Orice lirism e o fata-
plutind deasupra lumii precum luna. litate melodioasă.
* *
Jena cu care supraviețuiești. Nu poți construi decît din materii adevăra-
* te. Ficțiunea devine ea însăși un adevăr.
Viață desăvîrșindu-se nespus de subtil, *
aidoma unei ape mîngîiate de vîntul care o lasă apa- Zăpada, imaculata zăpadă nu e cinică prin
rent intactă. răceala ei?
* *
Amputat de toate slăbiciunile sale: un mare Nu căuta să-ți transformi iluziile în aștep-
mutilat. tări. Nu le vulgariza.
* *
Are un „miez” artist atît de extins, încît îl Puținul e adesea mai rezistent în fața Ne-
face, aproape clipă de clipă, vulnerabil. Este ca un antului decît multul. Din disperare, din viclenie, din
fruct lipsit de coajă. orgoliu?

2 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Jurnal comentat

Un critic resentimentar,
care urăște poeții și
revistele lor de cultură

Liviu Ioan STOICIU


„Revistele literare, coloană vertebrală a li- de a accepta cronici „slabe”, complezente, înseamnă
teraturii contemporane”, sublinia, sobru, Nicolae că e nevoie de o asemenea supapă).
Manolescu în numărul 27-28 / 2019 al României A fost șocant pentru toți cei ce citesc re-
literare, pe fondul emoției provocate de Ion Simuț, viste literare să audă de concluziile „obiective” trase
care a ajuns să conteste existența revistelor literare de un critic răsfățat ca Ion Simuț (altfel, pensionar
(a publicat un articol lung în Familia 5 / 2019 inti- angajat la Familia): 1. Revistele de cultură (cu cele
tulat „Elegie pentru revistele literare”; articol reluat trei excepții: România literară, Dilema veche și Ob-
într-un ziar județean și apoi republicat în Observa- servator cultural) nu au difuzare, nu au vizibilitate
tor cultural / 19 iunie 2019, cu noi comentarii ale pe piață, nu au public, din nefericire, și nu fac nimic
lui, în căutare evidentă de scandal)... În condițiile în pentru a-l identifica și a-l cîștiga; aproape tot tirajul
care în România de azi, aparent cel puțin, avem de a se dă colaboratorilor, celorlalte reviste și prietenilor;
face azi cu o înflorire a revistelor literare, pe fondul 2. Revistele de cultură nu au orizont și spirit jurnalis-
legii finanțării revistelor literare (spuneam asta la tic: adună literatură și recenzii ușurele, complezente,
aniversarea celor 300 de numere ale revistei Hype- pe care le împachetează neatractiv și neproblematic;
rion, la Botoșani, în prezența președintelui Uniunii revistele noastre nu au întrebări, nu au neliniști, nu
Scriitorilor, inițiatorul acestei legi). Neuitând că o fac investigații, nu ridică probleme în domeniul cul-
bună parte dintre aceste reviste literare înfloritoare turii; 3. Revistele de cultură sînt făcute predominant
(le las la o parte pe cele finanțate de legea pomenită de poeți, rămășițe de mentalitate ale vechii epoci, dar
prin Ministerul Culturii sau cu bani de la AFCN), poeți buni, care burdușesc sumarul cu poezie și își
apar „sub egida Uniunii Scriitorilor”, cu o autoritate închipuie că au dat lovitura; poezia a căzut din ran-
morală nesperată. Uniunea Scriitorilor, cu cei peste gul comunist în această epocă de piață, dar nimeni
2.600 de membri ai ei, a reușit, din acest an, prin nu vrea să vadă, se iluzionează că tot genul liric se
acordarea acestei egide a Uniunii Scriitorilor unor poartă; din păcate, nu se mai poartă, iar la recitalu-
reviste „provinciale”, mult prea multe, să împace rile USR elevii aduși cu forța rîd pe înfundate și se
scriitorii neglijați, mult prea mulți (promovați critic distrează; 4. Revistele noastre de cultură sînt făcute,
în aceste „reviste de nișă”; scriitori care s-au con- în marea lor majoritate, de pensionari, ca și cum ar
stituit într-o masă critică, fiind ignorați de revistele juca șah sau table în parc, fără să fie conectați la ma-
Uniunii Scriitorilor; din păcate, receptarea critică rea cultură și la tendințele europene sau universale; 5.
lasă de dorit la aceste „mult prea multe” reviste ce De aici derivă și al cincilea viciu major – provincialis-
apar sub egida Uniunii Scriitorilor, din acest an; dar mul: facem revista noastră pentru noi și ai noștri sau
dacă lumea literară se complace în această situație, o facem cu plecăciuni față de centru, față de Uniune,

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 3


Jurnal comentat

ca să se vadă că avem busolă... (Din Observator cul-


tural 975). Mă opresc numai la acest citat, Ion Simuț Biblioteca Bucovinei literare
crezându-se deja, azi, victimă a scandalului pe care
singur l-a provocat inutil. Natural, „elegia” lui „pen-
tru revistele literare” (la care Nicolae Manolescu a
reacționat neiertător sub titlul „Elegie pentru un Debating Migration as
critic literar”) are „în principiu” dreptatea „omului a Public Problem, eds.
imparțial” (sic!), revistele literare n-au difuzare și Camelia Beciu, Mălina
tiraj (cu excepția săptămânalelor pomenite, care se Ciocea, Irina Diana
mai găsesc la vânzare la chioșcuri), de exemplu. Dar, Mădroane, Alexandru
cum bine scrie Nicolae Manolescu (România litera- I. Cârlan, Peter Lang
ră din 21 iunie 2019): „Istoricul literar Ion Simuț ar Inc., 2018.
fi putut să compare revistele de astăzi cu cele din in-
terbelic, deși până și cele mai anodine prezintă după
decenii bune măcar un interes documentar” (altfel,
reviste interbelice fără difuzare și cu tiraj minim)...
Aș continua atrăgând atenția că revistele „provinci-
ale” (adică revistele care apar cu bani ai consiliilor
județene sau ai primăriilor, chiar de comune și oră- Magda Ursache, Carte
șele; banii publici trebuie investiți în cultură cu orice pentru minte, inimă
preț; cultura e „singura care rămâne”) exploatează şi (wow!) literatură,
scriitorii „locali”, cei cu domiciliul în întreaga țară, București, Eikon, 2019.
nu numai la București, până una, alta. E chiar ex-
trem de important să fie reviste literare peste tot, să
acopere pe cât posibil întreaga viață literară de la noi
(dacă așa se vede, că viață literară, martoră zilelor de
azi, e „ternă”, istoria o va consemna ca atare, care e
nenorocirea? Groaznic ar fi să lipsească documen-
tele epocii legate de literatură, să nu apară revistele
de cultură). Condamnabilă însă, la „obiectivul” Ion
Simuț cu „Elegia” lui deschisă, e înjurătura joasă la Petru Ursache, Istorie,
adresa poeților care conduc revistele literare (po- genocid, etnocid,
eți-șefi dintotdeauna cu personalități accentuate, Bucureşti, Eikon, 2019.
mari profesioniști ai scrisului și cititului, cu spirit
critic aparte; că sunt pensionari sau nu, vârsta biolo-
gică n-are legătură cu vârsta spirituală, măcar atâta
lucru putea să știe). Istoricul literar Ion Simuț nu se
respectă, urăște pur și simplu poeții, pentru el poe-
zia ar trebui exterminată din țară, ea trăgând în jos
nu numai literatura română, ci și eterna noastră Ro-
mânie! Într-o vreme în care poezia e performantă în
limba română! Acum am aflat că poeții sunt de vină
și de faptul că avem reviste literare proaste, anacro- Marian Drăghici,
nice. Un Ion Simuț obtuz, de rea-credință. păhăruţul, Iași,
Junimea, 2019.
28 iunie 2019. BV

4 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Cadran

RITUAL

Paul EMOND

Spunea că de vreo douăzeci de ani, în fiecare seară fără excepție, între opt și nouă, lăsându-se
în voia cuvintelor și a gândurilor scria într-un caiet mare, mereu de același format și cu un gest solemn
desena impresionantele teancuri de caiete clădite unele peste altele pe șemineu, spunea că scria mereu în
același ritm, fără să se oprească o clipă, că în toți acei douăzeci de ani nu a citit nimic din ce a scris și că
l-a rugat pe cel mai bun prieten al lui, care era cu mult mai tânăr și avea șanse mari de a-i supraviețui, să
ardă toate caietele în ziua când el va închina steagul, vedeți, eu îmi folosesc o mare parte din existență ca
să împlinesc un act artistic cu totul gratuit, perora el cu mândrie pe când ne adunam ca să vorbim de una,
de alta, despre soarta lumii, iar cel-mai-bun-prieten, care nu lipsea niciodată de la întâlniri, aproba grav și
tăcut dând din cap cât se poate de elocvent dar uite că închinarea steagului s-a produs mult mai devreme
decât ne așteptam și imediat după înmormântare cel-mai-bun-prieten a luat toate caietele ca să le ardă
însă înainte de a le arunca în foc n-a rezistat tentației de a deschide unul, la întâmplare și tare rău a făcut,
pentru că deîndată ce a citit câteva rânduri l-a apucat o amețeală cumplită, a fost dus la spital de urgență
iar mai pe seară a închinat și el steagul, prin urmare noi, ceilalți prieteni, cei ce luam parte la întâlnirile în
care se vorbea de una, de alta, despre soarta lumii, am tras la sorți ca să aflăm cine avea să preia misiunea
de a arde caietele și soarta m-a ales pe mine, așadar le-am luat, hotărât să le ard fără să arunc nicio privire
asupra lor, am aprins un foc mare, apoi m-am tot uitat cum ard butucii în camin, fără să mă pot hotărî, în
cele din urmă am pus caietele unele peste altele pe șemineul meu, să tot fie câteva luni de când stau acolo,
poate că-ntr-o zi voi avea curajul să iau unul la întâmplare și să-l deschid, poate că, dimpotrivă, voi hotărî
să le ard pe toate fără să arunc nicio privire, adevărul e că de când le țin pe șemineu am început să scriu
în fiecare seară, între opt și zece, într-un caiet de același format, am umplut deja două pe care, cu un gest
solemn, le-am pus peste teancul cel mai subțire format de caietele lui… (Text inedit, destinat revistei
Bucovina literară. Traducere de Elena-Brândușa STEICIUC)

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 5


Inedit

Poeme*

Constantin ABĂLUȚĂ

1. MERG

Merg în toate părțile


ca un crab
nisipul mă-nțelege
urmele mele lasă ecou
în norii pe sub care trec
mersul meu nu
depinde de nimic
e întâmplător ca pietrele
care se trezesc oriunde
fără să se-ntrebe de ce
eu merg mereu
fără să vreau
fără să știu
și ecoul prelins din nori
mă legitimează crab
om
piatră
primește-mă cu iubire
univers infinit
atotrotitor

* Din volumul în pregătire „Lucrurile oamenilor”.

6 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Inedit

atunci orașele și fluviile


nu s-ar mai simți părăsite
2. ALERGAREA a spus-o într-o doară și-a alergat mai departe
cei care nu aleargă îl lasă rece
Un om aleargă între două orașe dacă nu alergi soarele orașele străzile
un om aleargă între două fluvii podurile nu fac doi bani
schimbă mereu orașele și fluviile dacă nu alergi aleargă viața după tine
după cum i se năzare te prinde-n laț te chinuiește te hăituiește
stă prin hoteluri ieftine te hăcuiește aleargă omule aleargă
mănâncă prin birturi între două orașe între două fluvii între două mări
celor care-l întreabă de ce face asta alergarea ta picioarele mâinile inima
e un protest dimineața seara noaptea întreagă
e angajat al vreunei firme anume durere mândrie și umilință
militează împotriva războiului pe toate drumurile pe toate culmile
vrea să ajute bolnavii de Sida
nu le răspunde nimic
aleargă mai departe cele două orașe
cele două fluvii sunt țelurile lui în viață
n-are soție n-are copii
aleargă pentru soția pe care n-o are
aleargă pentru copiii pe care nu-i are
să le arate și lor orașele fluviile
pe care le iubește rând pe rând
nu-i patriotism
e viața lui de zi cu zi
cunoaște sute de oameni zeci de
hoteluri monumente
în loc să vadă filme aleargă pe străzi
traversează câmpii
e martorul mut a mii de întâmplări
oameni care-i fulgeră prin creier
oameni ce se nasc trăiesc și mor sub ochii lui
scrie de el prin ziare o curiozitate a naturii
nu se simte niciodată singur
mănâncă zdravăn doarme buștean
iubește copacii iarba ciupercile
despre biciclete spune că-i sunt dragi
doar agățate-n cui
pisat de-o reporteriță a spus odată
președintele țării să facă ce fac eu

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 7


Inedit

3. COPILĂREȘTE ANCORAT...

Îmi pierd adesea echilibrul


sunt gata să cad
dar sufletul meu se bucură
în fiecare zi
căci uite cât de elegant
mă sprijin în baston
și traversez strada
și pe balcon salcia mă salută
cu lăstarii ei care-n câteva luni
au devenit crengi înfrunzite
sunt emoționat
de toate cele din jur
le simt că-mi citesc gândurile
și îmi dau dreptate
așa că scriu poeme
mai bune ca niciodată
am câțiva prieteni câțiva fani
câteva străduțe joviale
câteva mâncăruri preferate la dada
sau la restaurantul libanez
ne-am luat mobilă nouă
dar golurile prin odăi
al celei vechi ne bântuie ca bolile
avute-n tinerețe
adesea în zile ploioase văd fulgere
și mă surprind cântând două-trei măsuri
din melodii necunoscute
zilnic mă simt copilărește ancorat
în viața mea de mâine de poimâine...

8 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Inedit

4. BASTONUL ȘI MAREA

Încâlceala din capul meu dimineața


nori spintecați de ploi cu fulgere
străzi ce se surpă și-o iau la vale
și tot ce gândesc istovește
ușile și ferestrele casei
cu harababura ecourilor întretăiate

Nu am pretenții sunt un bătrân


sprijinit în baston
caut un taxi să mă ducă la mare
și nu găsesc nici unul
n-am văzut niciodată marea și-nainte să mor
vreau să-i fiu măcar câteva ore
țărm pasager
cred că și bastonul meu dorește asta
baston de lemn în zi cu soare
ghidându-mi pașii pe nisip
scufundându-se în apă cât de puțin
luat poate de-un val șiret și dus în larg
lăsându-și stăpânul fără să-i pese
plutind tot mai departe
fără să știe unde
scăpat pe totdeauna de tirania
de a-mi sprijini pașii nevolnici
și liber întâia oară
în viața lui

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 9


Inedit

5. PRIETENIE

Mi-am amintit
de becul cel mare
și de poezia pe care am scris-o
pentru el
și-am început să lăcrimez
caraghios consfințind
ce se spune despre bătrâni:
merg încet
și plâng repede
Toată lumea se-ntreabă
ce-am găsit
la becul cel mare
simplu: prietenie
chiar stins emană prietenie
becul cel mic
dinlăuntrul lui
pulsează ca o inimă
zi și noapte
pentru mine și pentru gabi
căci și noi
decum am văzut arătarea asta
în magazin
ne-am dorit s-o avem în casă
nu câine
nu pisică
doar becul cel mare
cu micuța inimă
pulsând zi și noapte
pentru noi

10 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Inedit

6. LUCRURILE OAMENILOR

Chinuit de propria mea cămașă


Seferis

Lucrurile casei
ferestre și uși
gazde bune pentru
scaune masă pat
apoi veșmintele în care
se-arată-n lume trupul omenesc
cămașă
pantaloni
sandale
pălărie
baston
puține repere să nu
le uiți în lunga călătorie
printre lumini și umbre
care nu știi ce vor
de la tine
care nu știi de n-or încerca
să-ți răpească de-a valma
tot ce-au agonisit casa și trupul tău
ferestre și uși
pălării și sandale
un baston de lemn
și chiar această cămașă
roasă
ce nu te-ai fi gândit
c-o să te chinuie
cu atâta-ndemânare

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 11


Inedit

7. SCAUNUL PE CARE NU L-AM FĂCUT

Am vrut să fac un scaun


din câteva lemne rămase
nu se știe de unde
ziceam că-i ușor
joacă de copil
doar că nimic nu se potrivea
zilele treceau soarele răsărea apunea
scaunul rămânea invizibil
muream de ciudă și rușine
eu care scrisesem atâta despre scaune
stătusem pe milioane de scaune
prin atâtea țări în avion pe vapor
eu care inventasem vendete
jurăminte răzbunări împăcări
umanizând la saturație scaunul
nu eram în stare din câteva lemne
să înjgheb unul fie cât de urât
să nu se uite nimeni la el
fie cât de mic
abia să stea pe el o muscă
vă jur n-am fost în stare
anii veneau și treceau
scaunul rămânea invizibil
impostor ce sunt
mâzgălitor de scaune pe hârtie
bâlbâind de zor cele cinci litere
cu care o viață-ntreagă
pretindeam a ferici oamenii
scaun
aruncă dracului lemnele alea
că te faci de râs

12 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Inedit

8. UMBRE ȘI DIMINEȚI
Liviei

În apartamentul de deasupra mea


stă o tânără poetă
scrie despre personajele din bloc
și despre cei doi copii ai ei
ne-am întâlnit la megaimage
ea mă știa mai demult
dar nu-ndrăznea să-mi spună
că diminețile apăreau întâi
în balconul ei și abia apoi
coborau într-al meu
și că salcia umbrea pe rând amândouă
balcoanele la un decalaj de
maximum un sfert de oră
Acum vreo zece ani
când mă mutasem
în acest apartament pe tavan
trona o frumoasă pată de igrasie
de la tânărul becher ce locuia deasupra
acum în locul petei se-aud
tropăiturile celor doi copii
cărora poeta le-a dedicat
a doua ei carte de versuri
pe care mi-a dăruit-o
și mie
la un sfert de oră după ce
m-a cunoscut la megaimage
mă gândesc că de acum înainte
clămpăniturile bastonului meu
pe trotuar
înspre și dinspre megaimage
vor mai reține un timp
atenția posterității
măcar prin mărturia tinerei poete
cu care fără să am habar
am împărțit o vreme umbrele salciei
și diminețile unui bloc bucureștean

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 13


Inedit

9. ÎNDOIELNICE SUPRAVIEŢUIRI

„Am reuşit să trec


de la mic la foarte mic,
o singură cameră,
în apartamentul de două
al fiicei mele (...)
Vă mărturisesc
că dispun de o
îndoielnică supravieţuire.”
(Constanţa Buzea –
scrisoare din 9 mai 2008)

În patru ani
micul apartament
de două camere
a cunoscut
două morţi
întâi camera mare
în care a murit fiica
apoi camera mică
în care a murit mama
tatăl a murit între timp
undeva
în altă odaie
la altă adresă
Mare e durerea odăilor
în care mor de-a valma
părinţi şi copii
mare singurătatea zidurilor
ce preiau alte tablouri
alte fotografii
alte îndoielnice
supravieţuiri

14 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Inedit

SCURTĂ POSTFAȚĂ*

În anul 1978, în volumul meu „Obiecte de


tăcere” (Editura Albatros), prima parte a
poemului tripartit „Exerciții de copiat aerul”
debuta cu enunțul Vreau să scriu cu lucruri.
Aveam pe atunci exact jumătatea vârstei pe
care-o am astăzi când sunt octogenar. Un
vers pe care la vremea aceea l-am socotit
întâmplător, iată că, pe parcursul celor patru
decenii care s-au scurs nici nu știu când, s-a
dovedit a împlini o profesiune de credință.
Prin faptul că este rudă bună cu timpul,
devenirea/împlinirea este și ea un mister. Iar
timpul – știm bine – că nici sfântul Augustin
nu știa ce este. Oricum, finalul primei
părți a poemului citat mai sus se sfârșea cu
versurile: Aud o voce: ca să scrii cu lucruri/
trebuie să fii mort demult și prin văzduh/
să năvălească aerul pe care-odinioară// l-ai
respirat. Vocea oracolului, pare-se, n-a fost
întrutotul exactă, dar se poate considera cu
larghețe că între vârsta de optzeci și termenul
final nu mai e atât de mult. Așa că, iată-
mă scriind cu lucruri într-un legitim mod
ultimativ: mi-am câștigat acest drept. Și aerul
respirat odinioară năvălește peste mine tot
mai insolent.

Constantin Abăluță / 27 iunie 2019

* Desenele care însoţesc poemele sunt realizate de autor.

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 15


Poesis

Floricele pentru bunica

Mihail Vakulovski

(1)
(3)
cînd a murit bunica
era joi cînd o duceau spre cimitir
şi-o iubeam ca şi acum şi ne-am oprit la şcoală
a sunat clopoţelul
aveam educaţie fizică atunci bunica a deschis o pleoapă
şi susţineam proba de rezistenţă şi a zîmbit cu colţul gurii
şase kilometri
pe atunci distanţa mea preferată directorul a vorbit mult despre bunica
pînă ieri se urau
deşi eram 20 de băieţi în clasa a VII-a „B” acum povesteşte însufleţit
majoritatea foarte buni sportivi cît de bună era Maria Andreevna ca om şi
i-am lăsat în spate mai mult de un kilometru învăţătoare
parcă cineva mă mîna din urmă
ca să ajung primul la linia de finiş fotograful imortaliza totul
unde secretara şcolii mi-a spus pe un tot grav n-am intrat în nici un cadru
să mă duc repede acasă
„a murit bunică-ta”
nu! nu are cum să moară bunica (4)
(2) cînd tata mama mătuşa unchiul şi celelalte neamuri
îşi luau rămas bun de la bunica
cînd am intrat în casa bunicilor azvîrlind cîte-un pumn de pămînt în groapa
era prea multă lume unde bunica mea se ascundea de mine
nu ţin minte să fi întîlnit pe cineva unul dintre ei mi-a şoptit
bunica – în dormitorul să arunc şi eu o mînă de ţărînă
unde am crescut primii mei ani „aşa-i obiceiul”
sicriul – între cele două ferestre
bunicii îi plăcea lumina foarte tare mama mi-a spus mai tîrziu
poveştile ei ciudate şi dure erau fermecătoare că atunci mi-am smuls toate „legăturile” de la braţ
m-am dus la bunica („aşa-i obiceiul” – înmormîntare cu legături)
am aruncat rublele de pe ea şi le-am aruncat furios în mormînt
şi am apucat-o de mînă

16 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Poesis

(5)
după moartea bunicii bunica mireasă bunica la vîrsta femeii lui Balzac
bunicul are grijă de florile sădite de bunica şi de ultima fotografie cu bunica
păsările rămase de la ea alte fotografii cu ea
„am 18 găini şi jumătate” zice
bunicii îi plăceau mult găinuşele de munte toate aceste bunici ale mele privesc
toate găinuşele ei pitice şi strălucitoare erau Aluţa cum la Paştele Blajinilor ne întîlnim acolo cu toţii
cocoşeii – Petruşca şi ne certăm
mîţele – Muraşca
motanii – Feghiuşca avem şi noi acasă
– şi mătuşa şi unchiul –
bunicul a transformat dormitorul în sufragerie cîte o Muraşca şi un Fedea un Petea şi o Ala
şi a înşirat peste tot fotografii cu bunica
bunica tînără bunica elevă bunica şcolăriţă

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 17


Poesis

a doua venire

Nicolae SILADE

ziua întâi. repornirea timpului a doua zi. regăsirea spaţiului


aici este locul de întoarcere ladies and gentleman când bat clopotele în două biserici deodată şi se
this is the place aici sincronizează perfect
unde începe marea nesfârşita mare după ce dangătul de plecare cu cel de sosire dintr-o biserică
pământul s-a tot rontunjit mare la ţărmul mării
s-a îngerit şi s-a întors în pământ plin de viaţă e într-una micuţă pe un vârf de munte cum am văzut
cuvântul aici cuvântul în grecia în thasos sau
ce dă naştere cuvintelor întoarse dintr-o altă viaţă în severin pe semenic să pleci dintr-un loc şi să
aici e viaţa de apoi soseşti în altul în acelaşi
adevărata viaţă care pentru noi oamenii şi pentru a timp ca şi cum timpul şi spaţiul se fac una în cel
noastră mântuire mai pur gând omenesc

s-a arătat este ivirea din cuvinte ca o barcă mult călătoreşte omul prin sufletul său dar mult
legănându-se-n larg cu o mai mult sufletul şi încă
lumină aprinsă în vârful catargului în noaptea pe mai mult şi mai departe gândul gândul cel bun
sfârşite a mării când gândul care înalţă şi unde
muzica valurilor ei acoperă larma teraselor acoperă nu credeai că te mai întorci vreodată dumnezeu
amintirile dragostei face pe loc o minune şi te
şi marea a fost la început un cuvânt marea trezeşti ca dintr-un somn de veci te trezeşti trăind
doamnelor şi domnilor priviţi din nou în aceeaşi vilă în
cum îşi aruncă la ţărm necurăţiile ca omul care îşi aceeaşi cetate şi pe acelaşi ţărm de mare privind
spală singur păcatele cum răsare iarăşi soarele

ca muntele care se spală singur cu apa mării în ziua după ce l-ai apus pe totdeauna îndărătul unui turn
mării care acum de biserică îndărătul
începe ca o lumină reaprinsă după marea stingere unei moschei şi din întunericul acela adânc te
ca un timp oprit un trezeşti dintr-odată luminat
timp şi care acum reporneşte cu întreg alaiul său de te trezeşti luminând după ce ai uitat totul şi ţi-ai
secunde e marea amintit totul de la facerea
devenire a mării ziua ei dintâi când cel plecat se lumii încoace după ce ai renunţat la propriul tău
întoarce după o lungă nume şi ai luat numele
uitare de sine când cel plecat se întoarce din sine lor numele tuturor în numele tatălui în numele
prin sine pentru sine fiului şi al sfântului duh

18 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Poesis

străluciri şi măriri care îţi


fac cu ochiul sau când îţi zâmbeşte o fată iar
ziua a treia. reconfigurarea traseului zâmbetul ei devine dintr-odată
icoană la care te-nchini la mare la mai mare când
ce fel de nori ca nişte picturi abstracte ce valuri dragostea pune stăpânire
înspumate ce insule pe pe tine ce să facă un om care nu-i decât om în zilele
marea învolburată în această dimineaţă după ce vieţii lui sub soare care
toată noaptea ai stat să
asculţi ce vrea să spună tunetul ca şi cum ai fi vrut nu-i decât om şi nici măcar liber în această
să surprinzi la lumina imensitate albastră o poţi vedea
unui fulger viaţa de noapte a unui întreg oraş ca şi şi cu ochii închişi şi cu ochii închişi poţi vedea mult
cum ai fi vrut să fii vântul mai bine cum vin îngerii
iscat din senin ce poartă norii încoace şi-ncolo şi cum pleacă cum te cheamă în împărăţia lor du-te
norii luminaţi de fulgere norii nu e nimic mai frumos
decât muzica mării ce se răsfaţă între ţărmuri decât
fulgerându-se între ei până când ploaia muzica valurilor izbite
binecuvântată se porneşte peste de stânci când te înalţi în parasailing spre cer iar
lume şi o spală de păcate ca şi cum ai fi vrut să fii cerul brusc se deschide
tunetul dezlănţuit şi valul
care a rupt baliza valul ce împinge la ţărm
ambarcaţiunile puţine sunt locurile ziua a cincea. un refresh vizual
cu ştaif ce mi-au plăcut dar şi mai puţine vremile
uneori ţi se pare că vii de-a atât de albastră marea n-a fost niciodată atât de
dreptul din antichitate cu toţi zeii după tine cu toţi liniştită atât de curată atât
înţelepţii şi faraonii toţi de prezentă în noi şi în jurul nostru încât cerul şi
marea sunt una iar timpul
din evul mediu până în zilele noastre nicio zi nu a întreg e în această clipă stătătoare şi iată-i pe
fost mai frumoasă nicio cavalerii de altădată îmbrăcaţi
zi nu a fost mai a noastră să ne bucurăm aşadar de în armuri iată-i pe oamenii mărilor şi iată corabia
această zi de această piraţilor iată-l şi pe robinson
clipă de această viaţă întoarsă la viaţă acum când crusoe iată-i şi pe oamenii grotelor pe oamenii
cerurile se înseninează viitorului cu toţii bat la porţile
acum când gps-ul nostru reconfigurează traseul şi
ne anunţă că am ajuns acestei cetăţi de necucerit sunt lucruri pe care le
la destinaţie în noi înşine adică în frumuseţea fără vezi şi sunt lucruri pe care
de seamăn a sinelui nu le vei vedea niciodată pentru că nevăzutul nu
vrea să le arate din pricina
opacităţii noastre din pricina necredinţei noastre şi
a patra zi. un parasailing în zori din alte pricini ce bun ar fi
un refresh vizual să vezi laolaltă în golful albastru
să mănânci să bei să faci dragoste să înalţi o cetate bărci de pescari şi corăbii
pe un ţărm de mare da cu pânze şalupe şi plute skijeturi vapoare şi
să plantezi rodii măslini palmieri să zideşti o casă yachturi de lux dar sunt lucruri
pe stâncă şi toate acestea
pentru a duce mai departe o viaţă care te lasă în care se văd cu ochii şi sunt lucruri care se văd cu
urmă şi toate acestea într-o inima noi însă privim acolo
înlănţuire de cazne şi legi care te ţin legat de unde nu e nimic de văzut iar marea oglindită în
pământ care te ţin în loc şi care geamurile unui hotel de cinci
te ţin în timp în oaza deşertăciunii acesteia de parcă stele nu e aceeaşi mare şi vederile trimise pe
altele mai frumoase nu-s facebook nu înseamnă vedere
iar clopotul ce-l auzim cum bate e doar o
greu de stăpânit popoarele dar mai grea stăpânirea înregistrarea unui clopot ce bate
de sine când întâlneşti în această imensitate albastră pe care pluteşte
la tot pasul comori pe care le vrei ale tale frumuseţi pierdut un colac de salvare

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 19


Poesis

mare unde vii să devii


şi mai mare unde vii să devii şi nesfârşita mare e o
a şasea zi. in love reloaded nesfârşită zi cum
nesfârşite sunt toate cele ce sunt şi atotputernic este
la aceeaşi masă pe aceeaşi terasă la acelaşi ţărm de cel care este
mare în timp ce fumez am văzut tatuate aceste cuvinte pe mâna celui ce a
aceeaşi ţigară în timp ce beau aceeaşi bere rece scris înainte
încercând să-mi adun toate
gândurile într-un singur gând toate cuvintele într- şi am luat aminte şi am luat înălţime am luat tot ce
un singur cuvânt adevărul se poate lua
despre viaţă despre moarte despre înviere privind dintr-o viaţă şi am dat tot ce se poate da dar ceea ce
marea cum te îmbrăţişează rămâne e ca
soarele cum te arde cum devin gelos pe mare gelos o hologramă vie într-o lume moartă sau ca
pe soare şi cum devin imaginea soarelui ce apune
în propriul său răsărit mântuieşte-ne pe noi acum
ce ochi ce buze ce zâmbet o fata mea când intri în şi-n timpul vieţii noastre
mare când ieşi când slobozeşte-ne şi aminteşte-ţi de noi cei care în
goală te-ntinzi pe nisipuri ce sâni ce fese ce sublimă măreţie am fost asemenea ţie
invitare la dragoste
o fata mea oricât de frumoasă e lumea frumuseţea
ta o întrece căci toate
frumuseţile lumii din tine se nasc odată cu tine de
parcă dumnezeu te-a
aşezat la începutul începuturilor bucură-te fată tu
care bucuri cu trupul

de rodul trupului tău bucureşte-te şi fericeşte-ne pe


noi în timpul vieţii
noastre şi fericeşte-ne pe noi cu dragostea ta
reîncărcată toată filosofia
lumii păleşte în faţa nudului tău şi toată mitologia
lumii piere în miracolul
trupului tău vino acum cu îmbrăţişările mării vino
cu soarele ce te arde
vino aici unde dragostea arde mai tare şi nu-s ape
în stare s-o stingă

ziua a şaptea. o hologramă vie


când închid ochii te văd pe tine dumnezeule când îi
deschid văd lumea
pe care ai biruit-o tu ce poate fi mai frumos decât
această vedere această
înălţare a sinelui în sine doamne cât de aproape e
omul de tine şi cât de
departe eşti tu cât de înalt în această măreţie
albastră m-am chemat pe
mine însumi la mine şi am răspuns chemării mele
şi iată-mă şi iată-l pe

cel flămând cel însetat cel ce plânge cel alungat din


sine iată-l aşezat
la locul lui iată-l aşezat la înălţime la marea cea

20 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Poesis

Nu-mi mai sunt

Denisa CRĂCIUN

Transsubstanțialitate Din mâzga zilelor carte vă scriu


Înspre amiază vata de sticlă a lucrurilor Deși umbra zăbrelei gâtuie zidul de zor
năpădește șesul și muntele deodată hotărârile inimilor voastre sub pragul casei
dispar din fereastră mușcatele înstrăinate nu mor
din lacul ochiului se reped în năvoadele amintirii peste ele nu se poate trece din mâzga zilelor vă scriu
un pâlc de sălcii smulse din crâng
Copilul ieșea în drum prin gaura din gard a găinilor pornesc să vă întâmpine în cremenea muntelui
fără doar și poate în patru labe ești mai aproape de
pământ Același cuc ne-a pierdut pe toți trei
cel mai bun prieten de joacă e cuțul dezlegat din lanț în ziua de Paști pe drumul spre biserică
când a murit i-ai adunat oasele i le-ai spălat la izvor amu odihniți în huma stelelor
să se întoarcă la viață într-un trup în timp ce eu lacrimă încleștată
care să fie și al lui și al tău mă tot rostogolesc din piatră în piatră prin grohotișuri

Nici unul din voi doi nu a văzut decât marea


știuleților de porumb
Rugăciunea poetului pământului nu s-au împotrivit mâinile voastre
goale de viitor și goale de trecut
Se împleticesc răsărituri apusuri în spuza cerului stivuiesc pâini
pe coama paginii

Te apleci să arunci un zar o privire Trăiai ca-n sânul lui Avraam


să umpli ochi prăpastia dintre cuvinte
de comete pulsari și de sorii altor planete Trăiai ca-n sânul lui Avraam
ca apa spre canal ca fluviul către mare
Răsuflarea ta peste mâna ce scrie ia foc vei mai ști tu oare când or să fete caprele sălbatice
laptele degetelor sfârâie atunci când cornul și trâmbițele suna-vor a
deșertăciune
Fă Doamne după placul inimii poemul în gheare de amnar te va purta șoimul cu aripi de
care pe amândoi ne ține sub fiorul trezviei corabie
până în zori clopotele facerii nu mai tăcură
Îi ești dator cu cel puțin un naufragiu
când bulgării de pământ se vor lipi de lopată
va veni vremea ca vorbele să-ți fie vândute

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 21


Poesis

bucată cu bucată să fie întinse crucile se pun pe foc iar lemnul lor scârjelit de flăcări
în fața casei la soare te dezgolește vultur scuturându-te de aurul
mormintelor
ne scrutezi umbrele neclintite peste
Poemul despre el însuși lespezi de inimi măturate de vânt

Eu sunt cel ce sunt ce-ar mai fi de făcut


cine crede în mine nu va avea viață să ne alcătuim vulturului ca prinos al înălțimilor
veștedă

Eu sunt șuvoiul Nu-mi mai sunt


năvalnicul roib al pietrelor
dintr-o cută a pleoapelor deșurubându-mă slove Nu-mi mai sunt pașilor mei trecătoare
îți cad pe piept pe mâini pe genunchi ghiftuite de peste munți loviți de cozi de furtună
flăcări
gâtlejurile lor cuvinte aruncă când în negura ploilor Nu-mi mai sunt verdele de iarbă crudă
când în vârtoșenia paginii te duci după ele pentru odihna oaselor de brumă
în priponul Nimicului poposești preț
de o clipită Nu-mi mai sunt chip ci doar asemănare
aici în casa măturată de valuri
o întrupare m-ar înviora
Drumul pietrei spre mare
Piatră umblătoare când privirea se plivește Descântec
treci podul peste valea seacă
alături de omul care și-a sărutat umbra Cine are dreptul să ciocnească cuvintele
mari cât roata cerului ochii de jind ai umbrei ca pe niște ouă de Paști
două potoape spășite îți cuprind gleznele
sorbindu-le măduva pietroasă apoi piatra-inimă Miezul lor auriu de sub coaja roșietică
dintr-un salt sare în holda mării de lumină nu se mănâncă ci se aruncă în apă
ai murit de prea multă lumină fântânii săpate în săptămâna cu două duminici
încolăcită pe grumaz îi clocotește un ochi adâncit sub pleoapă
te-a săgetat în sarea lacrimii o pană
de pasăre ca dâră de cântec Fă cruce deasupră-i și spune
să scot din tine Dacă clocotești de bine clocotește înainte
primăvara e-n toi Dacă clocotești de rău oprește-te

Să ne alcătuim vulturului Adăstare

Alaiul nopților streine Zilnic vizitez vizuina vulpii din vâlcea


cu osârdie alerga spre tine mă atrage în ea liniștea lătrată de jur împrejur
colosală vă jur gura burdufului de pământ
și ai făcut pentru noi miroase-a romaniță
două plăpumi
una umplută cu lâna oilor Ca-ntr-un mormânt deschis
cealaltă cu iarbă și fără piatră oricine e liber să intre și să iasă
cerească
oaste migratoare de oase Cu vulpea nu m-am văzut niciodată
închid în mine trupul ei de rouă fermentată
casa prin toate colțurile lumii subterane aleargă
închid în mine un val de vorbe cucernice îmi leagănă munții văile
grădina îmi respiră cele patru gânduri cardinale

și mierea cuvintelor o ascund Pierdut în nemișcare sufletul meu


când răgetul cerboaicelor o schimbare la față adastă
pare să nu fie din lumea aceasta râzând și plângând în visul lui
de pasăre albastră

22 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Poesis

Marele Arpentor

Daniel CORBU
Poți muri pur și simplu
în timp ce vorbești
PURUŞA despre patimi despre fericite havuzuri
despre ploaia de îngeri
Când am scris Poema sfârşitului sau despre coapsa iubitei
era o seară smolită de gânduri care te-a părăsit anul trecut.
când orice disperare îşi cerea dreptul la desăvârşire Nu-i o rușine să scrii
iar prinţul Mîşkin cu care ne-ntâlneam tot mai des despre cătușele ruginite ale ploii de-april
surâdea apocrif. NU-I O RUȘINE SĂ MORI FĂRĂ COROANĂ
Ca un înger trecea deasupra noastră DE SPINI PE CREȘTET.
Puruşa în rochia-i de nenufar Nu-i o rușine să alungi politețea
canonizând absenţa. din fiecare poem.
Dar nu aceasta-i consolarea noastră
clipă neagră şi lacomă clipă Îmi spune cineva ce se-aude?
despre munţii ascunşi prin ceruri Un alt Beethoven cîntă Simfonia.
am vorbit cu clavăzătorul Von Dogen
până când domestica absenţă da-n muguri
doar el ştia că începusem să scriu erezii SCRISOARE APOCRIFĂ A TRUPULUI
că nu mă interesează urmele zeilor CĂTRE SUFLET, EXTRASĂ DIN
că nici un bătrân adevăr nu minte. BABILONUL DE SEMNE CU OCAZIA
Totul ştia. Nu râde, visează-nainte!
DESCINDERII ÎN BANAL ÎNTRU
SALVAREA CELOR ȘAPTE PRINCIPII
UN ALT BEETHOVEN
Toată tinerețea am ocrotit în mine
mirabilul poet
Poetului Dumitru Crudu
cel care deseori îmi călca în picioare așteptările
îmi zdrobea rărunchii
Politețea trebuie gonită din fiecare poem.
îmi devia respirarea
Nu-i o rușine să scrii despre sînge
și-mi îngreuna mersul pe labirintica
și carne despre sex și neant
noastră planetă.
nu-i o rușine să mori
Doar el se bucura de interiorul
fără coroană de spini pe creștet.
feericul dezastru al piramidei fără ferestre

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 23


Poesis

care eram Uite, zice unul, războiul de o sută de ani


doar el era prințul de neatins uite-l pe Caligula şi uite Cartagina-n flăcări
al tuturor miresmelor și-al cîntecului uite nişte războaie civile
neașteptat şi nişte eroi anonimi călcaţi în picioare.
dictat în somn sau în trezie. Uite-l şi pe cel care trecea prea des prin
Doar pentru el zornăiau cătușe umbrarele conştiinţei de sine
din cuvintele limbilor moarte. dar mereu căuta o uşiţă spre lume
Doar el se mîndrea la nesfîrșire cu mine ca s-o zbughească
doar eu sufeream pentru visele sale sparte-n bucăți. asemenea fetelor fugite de-acasă. Dar uite şi sufletul
Acum cînd am gîrbovit lui, mai zice, caleidoscop de speriat credincioşii.
și încheieturile scîrțîie precum spînzurătorile All rights ! Privim ca la teatru
în crivățul iernii homo ludens bizareriile semiotica demodată
îl văd răvășit All rights !
agonizînd prin antecamera acestui TOTUL SE VINDE PÎNĂ ŞI
nefericit poem ca un Sfinx rătăcitor BĂTĂTURILE LĂSATE DE DRUMUL SPRE ZEI
prin Babilonul de semne. All rights ! Prea comodă limba oamenilor
în care ceri pizza cu mozzareli şi bucăţi de mosc
în care cînţi versete înălţătoare
şi tîrguieşti vise la second hand în timp ce cu atîta
MARELE ARPENTOR dexteritate
muţi în secret întunericul
Vezi tu, Vicențiu, aceste cătușe dintr-un buzunar în altul
din cuvintele limbilor moarte iar nemurirea de care-mi vorbeşti miroase ca un ou
lucrate cu migală și tact stricat.
mi-au fost dăruite de chiar
Marele Arpentor
într-o seară a slăbiciunilor
o seară de pomină după ce PROLEGOMENE DE ŞOAPTE
isprăvisem de scris o mie de versete
la cartea despre juna Junona și Jaself Ziceam: toate uşile dau în haos…
împăratul filosof din pierduta Mesopotamie Şi mai ziceam: NIMENI N-A VĂZUT
pe cînd adăstam la picioarele nichelate MORMÂNTUL
ale unei dimineți de april UNUI CUVÂNT
probînd una după alta ideile firave Şi mai încă ziceam: stai singur ca o uşă
(ca anemonele) săpată în ziduri
ale desprinderii de sine le sticlos. râvnind mereu orizontul de după orizont
Însă ia seama, bunule Vicențiu, trece adevărul dintr-o cameră în alta
aceste cătușe din cuvintele limbilor moarte şi te ignoră
care-mi curg pe suflet și trup trece umbra morţii şi te sperie.
dăruite de Marele Arpentor Pas encore, Monseur Le Best Daniel, pas encore!
ascund firicelul de sînge totemic Ziceam:
și ascund şi mormintele călătoresc.
rîsul călăuzitor al întunecatelor triburi. Şi mai ziceam: nu-l uitaţi pe cel care-şi are
mormântul în mare !
Şi mai încă ziceam: CEL CE-ŢI OPREŞTE
ALL RIGHTS MOARTEA LA FIECARE RĂSPÂNTIE
CEL CARE-O ALUNGĂ MEREU
O, dar istoria poate sta şi-n cap LA DOI PAŞI MAI ÎNCOLO
şi din buzunare îi curg toate mărunţişurile ! TE VA UITA ÎNTR-O ZI !

24 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Reflux

Ion Negoiţescu, criticul


dionisiac al Cercului
Literar de la Sibiu

Alexandru Ovidiu VINTILĂ


Dacă Nicolae Balotă este criticul apolinic izbucneşte fragmentar şi în spaţiul neptunicului. De
al Cercului Literar de la Sibiu, după cum afirmă fapt, între cele două lumi (cu criteriile lor poetice di-
Bogdan Creţu, Ion Negoiţescu este cel dionisiac. Fi- ferite) ar exista o relaţie subtilă, aceea dintre dublu-
ind aflat mai aproape de mit decât de realitatea ter- rile unei personalităţi scindate; e un raport de rup-
nă a lumii, prezenţa unei specifice fervori discursive tură a structurii, nu de comunicare a părţilor”3. În
pe care o întâlnim în scrierile lui şi, nu în cele din fine, în Prefaţa studiului Poezia lui Mihai Eminescu,
urmă, atitudinea sa insurgentă, impun un anumit fel Ion Negoiţescu atrage atenţia asupra postumelor
de a fi în critica literară de la noi. marelui poet şi vorbeşte despre necesitatea unei noi
Autor al celebrului studiu intitulat Poezia ediţii a poeziei acestuia. Este limpede că perspectiva
lui Eminescu, Ion Negoiţescu „preia şi radicalizează hermeneutică a lui Negoiţescu reprezintă o piatră
demersul lui Călinescu de valorificare a postumelor unghiulară aflată la o răscruce a cercetării operei
până la răsturnarea raportului valoric dintre acestea omului deplin al culturii româneşti.
şi antume”1. Sacrilegiul pe care îl comite este sancţi- Revenind la ceea ce am putea numi latura
onat vehement de tabăra tradiţionalistă a eminesco- dionisiacă a lui Negoiţescu, focul lumii plutonice faţă
logiei din acea vreme. De fapt, demersul său a fost de care avea o reală propensiune ni-l situează într-o
înţeles greşit: „Negoiţescu nu discreditează, cum asemenea zonă. În acest context, semnificativă este
vom vedea, poezia eminesciană antumă, ci o diso- opţiunea hermeneutului pentru partea plutonică a
ciază, pur şi simplu, de cealaltă, rămasă în manus- lui Eminescu, „acea parte ce corepunde în general
crise, dar aplicând în ambele cazuri acelaşi criteriu laboratorului şi care, tot aşa ca-n geologie – roca
de evaluare, care este strict estetic şi vizează lirismul născută din focul subteran, vine mai adânc, de unde
în esenţialitatea sa. Există, prin urmare, doi poeţi se frământă văpăile obscure. Această combustie a
distincţi, unul plutonic şi altul neptunic, primului poeziei, această radiaţie cvasidemonică a spiritului,
corespunzându-i lirica postumă, celuilalt cea antu- ce creează, departe de natura comună, una enig-
mă”2. Petru Poantă subliniază: „Diferenţa între cele matică şi profundă: dorul imensităţilor elementa-
două niveluri se măsoară prin ponderea lirismului, re, vârsta de aur, inconştientul beat de voluptate al
maximă în primul, diminuată mult în al doilea în somnului, umbra tragică peste un tărâm de palori,
avantajul conceptualizării şi al fineţei artistice. Se decorul halucinant mirific, magia şi mitul, impli-
înţelege că vizionarismul, specific zonei plutonice, caţiile lor oculte, iată universul plutonic, metafora
1
Petru Poantă, Recuperarea vizionarismului originar, în Ion infernală”4.
Negoițescu, Poezia lui Eminescu, ediția a V-a, Pitești, Editura
Paralela 45, 2000, p. 6 3
Ibidem
2
Ibidem 4
Ion Negoițescu, Poezia lui Eminescu, Ediția a V-a, Pitești,

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 25


Reflux

Negoiţescu, ţinând cont că a încercat să se sinucidă


de trei ori, a purtat de-a lungul vieţii „un sâmbure
morbid existent în personalitatea sa” (Rudolf Stei-
ner).
Dincolo de orice, Ion Negoiţescu rămâne
un eminescolog de substanţă, un critic, mai ales,
de poezie major, unul dintre cei mai buni pe care
îi avem, cel care, să nu uităm, la doar 24 de ani, cât
avea în 1945, îl va considera pe George Bacovia un
mare poet. Şi asta în contra curentului unor nume
cu greutate precum George Călinescu sau Eugen
Lovinescu, critici care nu au avut organ de receptare
pentru lirica bacoviană. De remarcat este că încă de
atunci, din tinereţe, a furnizat suficiente argumente
pentru a fi considerat un critic, fără doar şi poate,
matur.
Deşi şi-a propus multe şi nu prea le-a dus
până la capăt, Negoiţescu rămâne un reper pentru
critica literară de la noi, pentru eminescologie, un
scriitor pregnant, blestemat de sorţi cu har.

Una peste alta, tocmai din acest imbold


dionisiac, Negoiţescu „îşi va trăi până la capăt natu-
ra stranie, lirică”, despre care criticul literar Bogdan
Creţu susţinea că: „l-a predispus mereu către gesturi
romantice sau porniri entuziaste, temperate cu greu
de cultura prodigioasă a acestui dandy ultrasensibil,
niciodată maturizat”5. Nu întâmplător, menţionează
tot Bogdan Creţu: „poezia pe care a ratat-o în volu-
mele lirice, a răscumpărat-o cu asupra de măsură în
critică”6. Îl putem identifica astfel pe Ion Negoiţescu,
fie el poetul sau criticul, în sfera creaţiei, a invenţiei
veritabile, punând în mişcare, eliberat de convenţii,
supapa dionisiacă a lumii.
Probabil că precum Nietzsche, discipol al
filosofului Dionysos, după cum se autointitula, şi

Editura Paralela 45, 2000, p. 15


5
Bogdan Crețu, Iluziile literaturii și deziluziile criticii, Bucu-
rești, EuroPress Group, 2015 (ediție electronică)
6
Ibidem

26 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Cronica literară

Alexandru Mușina –
65 de ani de la naștere

Omul din Budila-Express

Ioan HOLBAN
Budila-Express din volumul Cinci (1982) cărţi;/ Cotrobăie prin toate ungherele şi beau/ Sân-
şi Strada Castelului 104 (1984) sunt reperele po- ge albastru şi venin amărui,/ Se trezesc cu apă de
eziei lui Alexandru Muşina, volumele ulterioare busuioc,/ Apoi se cară bombănind nemulţumiţi./
corectând şi completând ceea ce n-a lăsat cenzura «Unde dracu e nesimţitu ăsta,/ De ce nu stă şi el pe
acolo, cum se întâmplă cu Lucrurile pe care le-am acasă?»/ Eu cobor din tavan, de unde priveam/ Sub
văzut (1979-1986), carte apărută abia în 1992 sau chip de păianjen cu cruce, nevăzut şi otrăvitor,/ Mă
adăugând, adâncind teme, motive şi figuri lirice – apuc şi deretic, pe urmă, timid,/ Îmi torn şi eu o
embrioni încă în anii debutului – în Aleea Mimozei ceaşcă de busuioc,/ Care se sparge cu sunet cristalin,
nr. 3 (1993), Tomografia şi alte explorări (1994), Tea şi eu strig:/ «Aceasta e arta, băieţi!»“ (După-amia-
(1998), Personae (2001), Şi animalele sunt oameni za lui Hyperion); „Peste el au trecut şenilele tancu-
(2002), Hinterland (2003), Poeme alese (1975- lui,/ Apoi asfaltul după-amiezelor noastre de pace,/
2000), o antologie tipărită în 2003, Album dumi- Erau crengi care-i sprijineau inima,/ Vârtejuri de
nical (2008). Poemele volumului Strada Castelului nisip şi ciori cu sânge albastru/ Rătăcite sub arca-
104 dezvoltă câteva raporturi tensionale care defi- dele albe./ «Noi mai avem timp» îşi spusese/ Lăsân-
nesc şi personalizează lirica lui Alexandru Muşina du-se într-o rână în coliba strâmtă,/ Dar frunzele
în peisajul, iată, destul de variat al liricii generaţiei putreziseră şi stâlpii căutau/ Cu degete jilave inima
de poeţi, care intră în lumea literaturii la începutul lui nepăsătoare./ El s-a amestecat cu noroiul/ Cum
deceniului nouă al secolului trecut; semnificantul se amestecă vinul cu sângele de tânăr,/ Celulele i sau
şi semnificatul lui Ferdinand de Saussure, lectură umflat ca nişte ciuperci,/ Pielea i s-a răsfrânt peste
obligatorie pentru „studenţii bursieri anii I-IV“, margini şi a curs/ În iarba măruntă de jur împrejur./
cărora poetul le oferă un Îndreptar sentimental cu Desigur că s-au rostit câteva cuvinte/ Ca nişte gar-
prima carte, forţa referentului şi tentaţia imagina- duri de sârmă ghimpată/ Sub care cresc florile de
rului, discursul liric şi retorica limbii de lemn care muşeţel,/ Desigur că el a lăsat în geantă o scrisoare/
înfăşoară în straturi succesive de pânză, mumifică Ca o jivină oarbă şi înfricoşată./ Noi nu mai ştim
realul, privirea omului din cotidian şi vederea orbu- însă nimic, noi stăm pe malul lacului/ Ca într-un
lui, realul şi realitatea, experienţele omului exterior vas de porţelan preafrumos/ Privind asfaltul vânăt
şi himerele fiinţei interioare, timpul evenimenţial spre departe“ (Mormânt de soldat).
şi cel al aduceriiaminte îşi dispută teritoriile liris- Decisive sunt aici întâlnirile cu prietenii
mului în toate volumele lui Alexandru Muşina, ple- care, conform portretului-robot, practică diverse
când chiar din structura primelor poeme ale cărţii jocuri de cărţi, beau sânge albastru, venin amă-
de debut: „Prietenii care mă ştiu/ Şi cei care mă ştiu rui şi se trezesc cu apă de busuioc, dar şi ceea ce
mai puţin/ Intră pe fereastră şi se aşează comozi/ În aş numi o poetică a evenimentului, structurată pe
cele patru vânturi ale inimii mele,/ Îşi aprind ţigări- etaje temporale – prezent, trecut, imperfect – atent
le lor puturoase,/ Se întind încălţaţi în pat şi joacă/ elaborate şi pe niveluri de semnificare care pun în
Indiferenţi şi pasionaţi diverse/ Jocuri de noroc şi valoare discursul liric în raport tensional cu reto-

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 27


Cronica literară

rica goală de conţinut; amfiteatrele străvezii ale Or eu/ Sunt viu şi uman». Scara de oricalc/ De
emoţiei şi păianjenii „suavi şi persuasivi“ care obo- din deasupra-i dispăru, ca o lucire întâmplătoare./
sesc ascultătorii cu interminabile discursuri, cineva Trupul i se restrânse brusc la forma pieritoare./ Lo-
care citeşte poezii vorbeşte despre o lagună „în care cul era gol. Soarele în amiază“ (O viziune interme-
pescarii noştri obţin recolte superioare ihtiologic“, diară). Poezia din viziunea intermediară a lui Ale-
în vreme ce poetul întreabă despre cocioaba de sti- xandru Muşina caută „nestematele“ care se ascund
clă „înconjurată de pari plini de capete vorbitoare“, în oboseală, ca într-o cutie unde se închide „restul
fiecare nivel de semnificare având un personaj, strălucitor al adolescenţei“ – „Încerc să fac poezie
o figură lirică de referinţă: prietenii care „se cară din oboseală,/ Deşi oasele-mi sunt tinere şi cu mu-
bombănind nemulţumiţi“, unul care zice, cel care guri./ Încerc să scriu despre marele oraş putrezit,/
mânca salam („străjuit de un câine albastru“), pri- Deşi-n sânge port o dinastie de munte“, scrie poe-
etena „amăruie“ şi, mai ales, orbul desfac învelişul tul în Un tânăr aproape ateu, la 1980 d.H. –, fixând
realităţii pentru a găsi himera realului de dincolo: o stare care e a întregii generaţii; poezia făcută din
orbul („În fiecare duminică orbul ieşea la soare/ Şi oboseală se scrie între referenţii navetei, o altă temă
spunea: «Oamenii sunt mai răi, Pe vremea mea era foarte frecventă în lirica optzeciştilor: „călătorind
căldură mai multă»./ Avea un bursuc jigărit ce-l du- cu trenul dis-de-dimineaţă“ spre Întorsura Buzău-
cea/ De acasă în piaţa istorică a oraşului/ Şi înapoi, lui, polul frigului, cu lumina de mercur de pe feţele
fără greş./ Oamenii ajunseseră să-şi spună că piaţa/ navetiştilor, în camera cu leandrul sprijinit de un
Nu mai face doi bani fără orbul acesta/ înmulţit în tub de neon, în gară sau la balul comunal, la pia-
milioane de ilustrate/ Cu bursucul lui devotat şi în ţă, ca orice tânăr intelectual care îşi ajută părinţii
dungi,/ Deşi chiar în aceeaşi piaţă, cândva,/ Prinţul la „aprovizionarea de toamnă“, în clasă cu „proşti-
Rozmarin fusese înjunghiat de lumină“ – Culise de proştiproşti“, în compartimentul trenului peste pie-
ilustrată) rămâne figura dominantă, despărţind, din trele colţuroase ale terasamentului, poezia descope-
turnul pleoapei şi din cetatea sângelui, privirea de ră osia lumii, himera unui omphalos, a unui animal
vedere: „Tu rămâi curat. Auzi sunetul focului,/ Auzi de aer „invizibil, dar foarte mic“, care desface „pe
rostogolirea aştrilor în depărtare./ Şi priveşti fără-a rând“ mecanismele realităţii pentru a trece în di-
vedea nimic“, scrie poetul, aedul în Unu, în primul mensiunile realului de dincolo. Toate se (pe)trec în
minut, adică, al Lecţiei de engleză. Privirea alunecă Strada Castelului 104 şi pe Aleea Mimozei la numă-
peste lucruri, le înregistrează, patinează pe realita- rul 3, în Budila – conform Dicţionarului: „Comună
te, cum spune Radu Petrescu, în timp ce vederea în judeţul Braşov; 2.917 locuitori (1984). Biserică
e a orbului „care sunt“, a ochiului dinlăuntru care (sec.18)“ –, la Întorsura Buzăului şi la Braşov, la Pu-
„se deşteaptă“, a cunoaşterii şi accesului la esenţe, la cioasa, culegând folclor şi în Gara de Nord, pe când
himerele realului: „De o noapte eu sunt scarabeu de avea douăzeci şi unu de ani şi era „un tremurător
aur/ De o zi eu sunt lăcustă verde“, o învaţă orbul, îndrăgostit“: nu puterea imaginii a lui René Huyghe
adolescentul întârziat pe prietena sa amăruie. acţionează în poezia lui Alexandru Muşina, ci forţa
Poezia noastră contemporană începea referentului, fluxul conştiinţei şi viziunea dantescă,
cu o viziune a sentimentelor, în anii ’60 ai secolu- precum în Cantos ale lui Ezra Pound.
lui trecut, pentru ca, prin poeţi precum Alexan- Între realitatea referenţilor şi himerele
dru Muşina, Călin Vlasie, Liviu Ioan Stoiciu, Aurel imaginarului, între semnificantul şi semnificatul
Dumitraşcu, Nichita Danilov, Elena Ştefoi, Liviu numelor se face un permanent schimb: poezia nu
Antonesei, Marta Petreu, Florin Iaru, să continue cumpără şi nu vinde decât, iată, o bucată de timp ori
cu o viziune a apocalipsei, în cenuşiul cotidianului, un început de speranţă: „poezia în pijama roz cum-
dincolo, în structurile imaginarului sau în biografia pără doar/ conserve cu eticheta/ udată de ploi/ doar
fiinţei interioare; la Alexandru Muşina, în Strada aşa simte că/ natura încă există sau mâini/ neînde-
Castelului 104: „La jumătatea unui drum,/ Poate mânatice ea încă/ mai crede că marfa e o/ bucată
undeva în marea Asie sau/ În propria viaţă, în care de timp sau un/ început de speranţă“ (Poezia în pi-
nici desfrâul,/ Nici asceza nu au luminat nimic,/ jama roz). Realul senzitiv dăruieşte, eventual, „praf
A privit în jur./ Locul era gol, soarele în amiază./ de aur“, un ban „calp şi plăpând“ poate fi schimbat
În depărtare se auzeau glasuri nedesluşite/ Şi prin pe o „privelişte cu zei şi zefire“, guzganii care urcă
perdelele aerului/ Păreau că se mişcă fiinţe fantas- prin coapsele prietenei amărui „acoperă“ preţul
tice/ Cu 16 labe, 3 capete şi coame lânoase/ Deasu- unui scarabeu de aur şi al unei lăcuste verzi, trupul
pra chipurilor de om,/ «O viziune a apocalipsei» îşi face un troc cu sufletul, oferind „spasmul îngheţat“
spuse,/ «Toate acestea nu sunt posibile şi adevărate/ pentru nişte dansatoare „ca nişte răni ce abia se ghi-
Decât când ţesătura lumii/ Începe să se destrame. ceau“, realitatea târguieşte experienţe pentru nişte

28 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Cronica literară

himere – Experienţele (o himeră a realului), se inti- grâul./ Pe casă berzele îşi fac cuibul şi se iubesc: un
tulează una din secţiunile volumului de debut –, iar dans/ Caraghios şi plin de gingăşie./ Aerul poeziei e
între acestea, sugestia unei zone intermediare, ace- blând. Cândva/ Şi noi am locuit acolo şi am cântat“
ea a basmului, cu figuri precum prinţul Rozmarin, (Aerul poeziei e blând).
într-o gondolă sau înjunghiat de lumină în „piaţa Frapantă, dar deplin funcţională în per-
istorică a oraşului“, prinţesa clar de lună, „suavul spectiva raporturilor tensionale pe care se constru-
prinţ“ al blugilor şi al începutului de studenţie, un ieşte poezia lui Alexandru Muşina este cromatica;
inorog „nespus de urât“ de-scriu o lume dintr-o culoarea dominantă a albastrului care, asemeni
memorie pierdută odată cu zariştea adolescenţei. seninului unui cer de vară, apropie şi îndepărtează
Basmul, zona intermediară dintre experienţele rea- lucrurile e aproape-departe, unind şi despărţind ex-
lităţii, care au dat greş, consumate fără martorii care perienţele realităţii de himerele realului; albastru e

vor fi fost ucişi şi himerele rătăcite în întâmplările sângele pe care îl beau prietenii, dar şi sângele ciori-
adolescenţei, cu omul de aer, de ivoriu, de celofan lor, rătăcite sub arcadele albe, câinele care îl păzeşte
plutind pe deasupra oraşului, în privirea din ochii pe „cel care mânca salam“ şi ochii adolescentului
zilei-jivine, alături de o strălucitoare, „nemaivăzută întârziat ori ai suavului prinţ, ierburile şi încăperea
femeie“ ori dintre o geografie fixată în Sud, Nord şi care e alternativa „putregaiului“ realului dintr-un
„marea Asie“ şi călătoriile unui călător care n-a ple- poem precum Ruth şi eu cel tânăr, bucătăria şi si-
cat niciodată, nicăieri, se identifică, în Strada Caste- giliul care închide „coletul“ trimis în magazia celes-
lului 104, în baladescul unui burg medieval: „Aerul tă, o agendă din camera cu leandrul jigărit şi ochii
poeziei e blând./ Acţiunea ei începe primăvara: se unui brotac subţire, visul femeilor blonde, gura ce-
deschid/ Câteva ferestre şi ies fecioare şi arlechini, rului şi ochii lui Kavafis: „A fost un poet zgomo-
se aude/ Un sunet îndepărtat de corn./ Sărbătoarea tos al mahalalei,/ Urla prietenilor de soiuri diver-
poate porni: cu inorogi, prapuri roşii şi mandoli- se/ Despre libertate, despre scris,/ Că nu vrea să fie
ne,/ Cu priviri şi semne tainice. Dacă ziua e lungă/ poet de curte, laureat/ Şi că simte/ Cum pana i se
Vom vedea şi o vânătoare de mistreţi. Dacă nu,/ frânge sub tiranie./ În luna lui cuptor l-au însurat/
În amurg vom schimba inele şi jurăminte./ Pe sub Cu o frumoasă circaziană, ochi verzi/ Şi trup de
pământ gnomii caută aur./ Pe câmp ţăranul aruncă şarpe lung, obişnuit/ Cu toate mărimile./ Era trist

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 29


Cronica literară

şi a băut/ Cu singurul lui prieten, delirând/ Despre de piaţă, bastoane de cauciuc,/ Nu îl cunosc, nu mă
adolescenţă şi moartea pasiunii./ A fost mândria cunoaşte, între noi noaptea/ Stă ca un deget plin
mahalalei/ Cu chica lui cânepie, cu ochii albaştri,/ de sânge, din malaxoare/ Ies strigăte de copii ce
Puţin miopi, cum urla/ Despre poezie şi libertăţile seamănă a cântec./ Această odă e chiar noaptea, e
creatoare“ (O apocrifă a lui Kavafis): ochii lui Kava- pintenul de aur, rubinul/ Malaxoarelor, lumina ce
fis seamănă cu cei ai prototipului, ai orbului, aedu- se vede pentru/ Călătorul obosit de departe. «Aten-
lui, suavului prinţ al blugilor, iar apocrifa e, în fapt, ţie, pericol de electrocutare!»/ Aş vrea să strig. Eu
un autoportret. doar strălucesc./ Stegozaurul visează mamiferul,
Asemeni lui Kavafis, poetul din Strada mamiferul/ Visează primatul, acesta pe Homo
Castelului 104 va fi urlat despre libertate şi scris, a Erectus Erectus;/ De aici înainte totul e o mişcare
refuzat să fie un poet de curte, laureat, a băut, s-a a mâinii/ În sensul acelor de ceasornic, atât./ «Dar
întristat, a delirat despre adolescenţă, moartea pa- ce visează fratele tău, femeia, părinţii, prietenii?»/
siunii şi pericolul de a i se frânge pana sub tiranie; Nimic, ei se învârt/ În sensul acelor de ceasornic,
a fost torturat astfel: „«Arta metamorfozei constă/ ei ascultă/ Bufnitura bastonului, boncănitul prote-
În suprimarea aerului dintre celule. Ele atunci/ Se zei,/ Apoi adorm liniştiţi“ (Oda I. Hermetica); mo-
transformă într-o pastă gelatinoasă, pe care/ O re- delată, prelucrată, făcută, marioneta din universul
compunem cu un aer special în forma dorită». Mi- mecanic al malaxoarelor îşi joacă oboseala cronică,
au explicat./ Eu am închis ochii. Ţin minte, în stân- urmând indicaţiile unei regii rigide care nu-i lasă
ga mea era aşezat/ Un ghiveci imens, cărămiziu./ nici un fel de libertăţi, pe o scenă (în oraşul străve-
Mi-au luat capul, au scos aerul, apoi au modelat/ ziu), într-un decor cu zăpadă murdară care începe
Nişte frunze mari, cărnoase./ Mi-au luat gâtul, au să se topească, cu lumini şi sunete moarte („Becul
scos aerul, apoi l-au separat/ În câteva tije gălbui, murind în sticla adâncă a nopţii,/ Muşcătura şaca-
pline de sevă./ Mi-au luat trunchiul, au scos aerul, lului murind în sticla rece-a cuvântului,/ Sunetul
au ştanţat/ Un fel de capac verzui. Materialul ră- mădularelor murind în sticla opacă“ – Oda a VI-a.
mas/ L-au pus deoparte./ «E bun, e bun» îşi spu- Anima) şi cu o figuraţie demnă de Trogloditenland:
neau, se citea/ Satisfacţia unei munci utile pe chi- „Dacă ziua e însorită vor ieşi; bătrâni cu pielea/
purile lor, bănuiesc./ Acum, gata au spus, turnând Atârnând pe fălci, puştani cu coşuri şi priviri alune-
materialul rămas/ În pâlnia sexului, astupând totul coase,/ Adolescente cu picioare groase, cu funduri
cu discul verzui./ «Hei, gulie, ce mai faci, gulie?!» flasce, genunchi pătrăţoşi,/ Bătrâne stafidite, ele-
– au strigat fericiţi,/ Frecându-şi mâinile, lovind gante, c-un trecut/ Erotic demn de admirare, ţânci
cu aripile lor de gumilastic/ Aparatele străvezii din abia-nvăţând/ Să meargă, să privească, să respire./
jur, bănuiesc./ «Bulb, bulb» am răspuns din ghiveci, Dacă e ziua însorită vor ieşi; la marginea/ Pădu-
încercând/ Să le zâmbesc cu frunzele mele grase şi rii, în faţa blocului, pe taluzul căii ferate. Vor juca/
mari/ Ca mâinile unei bucătărese, «bulb, bulb…»“ Table sau volei, cu burţile roşii/ Revărsându-se de
(Experienţa a patra. Lecţia de agronomie). Cine sunt sub maiouri. Se vor bronza; celulita/ Izbucnind din
ei? Cei de atunci, din întâmplările adolescentine, în elastice şi bretele./ Vor ieşi. Mii de biografii îngheţa-
faţa cărora urla despre poezie şi libertăţile creatoa- te pentru o clipă./ Toropite. Anesteziate/ Sub masca
re, dar şi protagoniştii din volume precum Perso- de cloroform a soarelui. Miliarde/ De întâmplări,
nae, Hinterland, Şi animalele sunt oameni ori din de imagini, milioane de ani,/ O istorie/ Mergând
eseurile cuprinse în Sinapse (2001). Acum, în Lu- până-n triasic. Bâjbâind. Şi visând./ Dacă ziua-i
crurile pe care le-am văzut (1979-1986), volumul de prielnică vor ieşi./ Nenumăraţi. Mişcându-şi axo-
completare şi corectură a cărţii de debut, se află şi nii, dendritele./ Nenumăraţi. Celule. Bulbi coloi-
prima tomografie, iar experienţele vor deveni, mai dali. Cu franje. Plasă./ Mână întinsă în vid“ (Oda
târziu, explorări. Sunt, însă, în Lucrurile pe care le- a VIII-a. Demotica). Până şi terasele adolescenţei,
am văzut (1979-1986) nu doar necesarele restituiri învăluite în aburul unor experienţe erotice, se surpă
ale unor bunuri simbolice confiscate altădată, ci şi în inform pentru că, iată, întâmplările de acolo sunt
multe lucruri noi care lărgesc spectaculos spaţiul construite din plastilină, modificându-şi mereu vo-
poetic; în Breviarul anestezic al maestrului Forni- lumul şi formele, trecând, prin simplul gest al de-
catus, de pildă, prinţul de Rozmarin e o marione- getelor, de la chip la închipuire. „Prea leneşul meu
tă (de)construită din trupul himeric al aceluia: „El prieten e mort/ Undeva pe o terasă a adolescenţei.
îmi loveşte creştetul moale al capului/ Cu un baston Eu stau şi privesc,/ Construiesc din plastilină-o
alburiu de cauciuc, el îmi modelează/ Forma picio- poveste/ Din ţări mai clare“, scrie poetul în Oda a
rului cu un sicriu de gips, el prelucrează/ Pânza fină XV-a. Virgo. Totul e clar şi curat, se spune în Oda
a ţesuturilor pentru a face/ Din ea drapele, coşuri a XVI-a. Thanatica; ce fel de claritate şi curăţenie,

30 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Cronica literară

însă? Iată, cu primele accente acide ale satirelor ţă marionetei care trăieşte într-un „aer de celofan“
de peste ani: „Carcasele camioanelor pe marginea şi care călătoreşte prin catacombele unei realităţi
şoselei,/ Carcasele dinozaurilor în solul extrem de numite altfel, învelită în staniolul unor nume în de-
fertil,/ Pereţii subţiri ai conservelor pe maidanele riziune (Teliu-Valley, Întorsura City, Paupasse-Oul,
municipale,/ Blana roşie a hârciogului pe câmpul Las Crasnas, Cité de Sarmache), agonizând într-o
cu furnici,/ Supele concentrate în anvelopa femei- metastază încă incipientă, generalizată, apoi, în vo-
lor ruinătoare/ Ce traversează senzorii oculari zi de lumele următoare, sfârşind în Album duminical.
zi./ Un tractor ce curăţă zăpada: viitorul./ O gaşcă Înainte de a fi o carte, textul lui Alexandru
de prim-miniştri îngropaţi/ În dialoguri oficiale: Muşina e un înscris al său despre sine; astfel, textul
speranţele./ Un capac imaculat de closet: zâmbetul poetic răspunde celui teoretic din Paradigma poeziei
cu care/ Întâmpinăm copiii proaspăt întorşi de la moderne (1996), de exemplu, unde poetul defineşte
grădiniţe./ Un salam bine uscat: amintirile/ Epicei o „poezie a cotidianului“, a noului antropocentrism
juneţi. Ciuperci marinate; fecioarele/ Ce foarte ne- adică, „centrarea pe fiinţa umană, în datele ei con-
au iubit cândva./ Totul e clar şi curat. Ştiţi totul/ crete, fizicsenzoriale, pe existenţa noastră de aici şi
Despre-acest colţ de univers, calmă/ E  mâna mea de acum şi o anume «claritate a privirii»“: în logica
senzuală pe pulpa stiloului, o muzică repede/ Curge acestui program estetic ferm articulat, poemele lui
din geamul spart al camioanelor în pământul/ Ex- Alexandru Muşina compun catalogul profesorului
trem de fertil, plin de roşii furnici“. de franceză de la Întorsura Buzăului, lecţiile deschi-
Alexia consacră jocul cu vorbele, ca în pri- se ale profesorului de limba franceză A.M., îndrep-
ma carte a lui Daniel Turcea, Entropia: un oniric tar sentimental pentru studenţii bursieri, anii I-IV,
printre optzecişti, ar zice Dumitru Ţepeneag care dedicaţii pentru B.V. şi K., „prietene ale adolescen-
găseşte în onirism sursa literaturii generaţiilor de ţei mele“, manualul tânărului neliniştit „întocmit de
după mişcarea anilor ’70; „Pâş, pâş, leul de iarbă. profesorul A.M.“, o dedicaţie Taniei „care m-a dis-
Leul de antimoniu./ Pâş, pâş, pisica. Şi şoarecele. ciplinat“, o lecţie de engleză, Breviarul anestezic al
Guzganul./ Cataclop calul cel roşu, calul verde,/ maestrului Fornicatus, Hebdomadarul profesoru-
Până la glezne în ceaţă, «Ai tu/ Pe tine culoarea lui A.M., un album duminical „alcătuit pentru sine
aceasta?» Plici, plici,/ Ploaia vânătă la fereastră. însuşi de către maestrul A.M.F., cu ocazia zilei de
Vroum, bomba,/ Vrum, vrum, bombiţele. Ciuper- 21 aprilie“ şi „photo, Bild, foto: Alexandru Muşina“.
cuţele./ În pajiştea mănăstirii. În câmp (…) Cata- O carte alcătuită aproape exclusiv din în-
clop, cataclop, clop, calul în ceaţă./ Calul pe deal. scrisuri este Tomografia şi alte explorări; un rezultat
Pâş, pâş, leul roşu prin iarbă./ Şi leul verde prin de la Dr. Nicolae Simionescu, Centrul de Tomogra-
râu. Pâş, pâş, pisica-n meninge. Ronţ, ronţ,/ Şoare- fie Computerizată Spitalul Clinic nr.9, Bucureşti,
cele. Guzganul. În materia cenuşie./ «Ai tu pe tine în versuri, desigur („Unii dau câte-un regat,/ Alţii
această culoare?» Noi nu,/ Niciodată, noi nu“ (Unu. dau câte un cal,/ Eu vă dau un rezultat/ Mult mai
Elementele. CELE AMESTECATE). În Alexia, ca şi preţios normal“), apoi, o inscripţie pe monumentul
în Budila-Express e o lirică a lui totuşi şi dar („Di- maeştrilor cântăreţi (al aezilor, fireşte, astfel, despre
mineaţa/ Ne primeşte totuşi cu braţele deschise, frică: „Noi am învăţat ceva mai presus/ Decât frica.
totuşi lumina/ Mai bate în epiderma fanată, totuşi Să scriem/ Despre frică. Fiindune frică. Şi să tră-
vântul/ Ne mai aeriseşte orbitele duhnind de amin- im“) şi multe scrisori care constituie tomografia (şi
tiri“, spune Alexandru Muşina în Budila-Express; nu, ca la alte generaţii literare, radiografia) fiinţei.
„Să punem inima pe tapet. Dar aici/ Lupte grele Şi nu e doar o problemă de tehnologie, aici; Ale-
au dat gândacii. Istoria lor/ E însemnată aici. Dar xandru Muşina se întoarce, prin înscrisurile sale,
muştele au descoperit/ Un Vaterland minunat. Dar în particular, prin seria de Scrisori din volumul ti-
guzganii/ Au întemeiat universităţi“, scrie poetul în părit în 1994, spre terasele adolescenţei (către Lumi,
Alexia), fixând o existenţă devenită hârtie: „Poate Romi cel creţ, Nicu, marele gagicar, Vali, Nelu X,
suntem doar visători şi placizi,/ Incapabili. Cu oase Ky, Oana, Rodi, Tina, Doiniţa, Viviana, Mircea M.,
gelatinoase./ Pe sub vergea treceau dansând/ Şi erau Victor, „prieten bărbos şi meditator“, către sine în-
liberi. Dar unde plecau?/ Am evadat în Gondwana suşi, cititorului necunoscut şi „clipei care-a fost“, alt
când valurile/ S-au prăvălit din cer? Am avut aripi/ fel de clipă decât aceea a lui Goethe). Rostul scriso-
Când pielea pământului s-a crăpat?/ Ştiu dinainte. rilor? Iată: „dar tu mă faci să mă mai simt ca la no-
Poate dacă eram/ Mai tânăr, mai prost? Povestită/ uăsprezece ani/ când ne-am cunoscut în faţa cortu-
De mii de ori viaţa ta se face hârtie“ (Doi. Mica ele- lui meu din campingul de la costineşti/ să mă simt
gie). Totuşi şi dar segmentează şi aşază în raporturi o fiinţă vie normală între fiinţe normale/ care ştie că
de tensiune referenţii poemului, oferind o nouă via- totul se plăteşte că există un final/ nu ca în filme ci

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 31


Cronica literară

mult mai modest şi nefotogenic/ cu dureri şi urdori apăsat al unor figuri lirice: o „gagică a-ntâia“ şi Sil-
cu mirosuri urină rahat/ dar se bucură totuşi de cli- via V., „blondina cu care am făcut amor“, vali, lumi,
pa de-acum de băiatul/ mic şi blonduţ ce se joacă ky, oana, rodi, tina şi doiniţa, viviana (de)constru-
cu dominoul cu animale şi plante/ ştiind că există iesc himera realului – prinţul, gigolo, poetul fisurii,
departe dar nu/ prea departe un prieten bărbos lim- marioneta, profesorul de limba franceză, gagicarul:
pede meditator“ (Scrisoare către Victor, prieten băr- „m-aţi inventat şi am fost fericit/ clovn prinţ prie-
bos şi meditator). Într-un alt orizont, despre frică şi ten gigolo fermecător/ pe bulevarde şi la seminare
despre femei e cartea din 1994; Trogloditenland, nu- dintr-un bleg puţoi/ închis în sine şi în cărţi un vis
mită şi Hinterland, Tristolitania, Lingeblidania, Ge- pictat/ din două părţi încât părea rotund cu mâini
nuflexia, Polentia, cu al său „doinomălai“, Papuaşia, cu picioare/ mai mult decât un om şi-i poate o gre-
Neurastenia, Scatofagia – Kakania, în fond, rămâne şeală/ tot ce s-a întâmplat atunci v-aţi regulat/ cu
teritoriul fricii, al parodiei şi al spectacolului care tipi ce nu-mi plăceau ridicoli am rescris/ de mii de
începe, iată, în spatele cortinei; totul e prevăzut, ori povestea am devenit poet/ o brută violentă un
textul e scris, gesturile, culoarea costumelor, con- fel de gagicar/ purtat de sfori ţepoase din cânepă
versaţia: ceea ce în teatru se numeşte caiet de regie: în pripă prelucrată/ profesor dur şi zăpăuc precis/
„De-acolo, de dincolo de gară, de stâlpi şi de fire,/ şi clar în vorbe şi indiferent voi mame grijulii/ de
Din spatele aerului, cortinei,/ Ar trebui/ Să vină un ţânci grăsani sau de pisici aproape vampe/ luptând
semn./ Nu vine./ Îmi spun «Lumina nu are părinţi,/ cu smacul zi de zi luptând cu praful/ cu aerul căl-
Nu are copii. E tânără, gri-albastră, nepăsătoare»./ dura lacrimile fierbinţeala/ pe vârful unui deal am
Mă scol de pe iarbă. Îmi privesc/ Mâinile. Şi plec/ În stat voi aţi contat/ un cântec învăţat abia atunci eu
partea cealaltă, calm, nepăsător./ Prietenii mi i-am v-am înregistrat/ apoi am râs «un grup de tinere ţă-
inventat unul câte unul/ Culoarea hainelor lor am rănci/ din satul bucureşti» am zis în microfon/ mai
visat-o. Şi ea/ E întocmai, aici, acum./ Conversaţia e pe undeva înregistrarea o casetă/ între atâtea alte
am gândit-o frază de frază,/ Nuanţă de nuanţă, tă- sute într-un institut folcloric când/ începe şi când
cere de tăcere./ Paharul ce se sparge, lovit/ Din în- de fapt sfârşeşte cântecul povestea ficţiunea/ cea cu
tâmplare de colţul mesei, cu grijă l-am prevăzut./ o mie de feţe cu o mie/ de inimi mici lăsate zi de zi/
Poate ar trebui/ Să îmi trec mâna prin faţa/ Ochilor. pe băncile roşcate din quinet la capşa la colombo/
Să le rup vraja. Să îi las/ Să redevină ce au fost: o în grâul de la făcăieni în piersicile de pe margini/ de
foşgăială de elitre şi picioare“ (Surprinderea serii. drum în vara aia când evacuaţi/ de inundaţii de la
Eseu). Cum se (stră)vede, realul e o himeră, un fel munci agricole ne-am spus/ «pa servus ne vedem/
de realitate („Deasupra gării lumina bate în indigo./ la toamnă» nu ne-am mai văzut“ (Scrisoare pentru
Stau pe un fel de iarbă. Lumina pe un fel de cer./ oana, rodi, tina şi doiniţa).
Iarba pe un fel de pământ“, scrie, explicit, poetul în Ceea ce în proza subiectivă, în jurnalul
acelaşi poem), e noul real, când se inventează nume intim scris la limită (de Pavel Dan, Octav Şuluţiu,
noi obiectelor şi când poetul primeşte, în sfârşit, un Camil Petrescu în veacul trecut, de exemplu) este
alt nume: poetul fisurii, cum se spune în Scrisoare vârsta de aur a personajuluinarator, în poezia lui
către Romi cel creţ, profesor: „bieţi puştani îmbrăcaţi Alexandru Muşina se fixează la douăzeci de ani,
în haine profesorale/ în trupuri cu burţi cu riduri şi în figura lui Pero Zubac, „idolul meu“; e poezia în-
cu chelii/ gângănii mici şoricei «mici şoricei, mici- săşi, astfel încât Album duminical, Poeme alese, Hi-
le litere o»/ hai las-o pe asta ştii că mă enervează/ nterland, Şi animalele sunt oameni, Personae, Tea,
fiţele orientale nu-ţi vin tu eşti/ un prea bun poet Tomografia şi alte explorări, Aleea Mimozei nr. 3 se
al fisurii şi nu/ al calmei candidei contemplaţii sau scriu privind înapoi, spre începuturile care se află în
cum/ dracu îi zice eu nu-s ezra ci-un biet/ nepot Budila-Express şi Strada Castelului 104: atunci sunt
de ciobani şi agricultori nărăvit la lectură/ un fiu de femeia, poezia de dincolo, lumina, adolescenţa, car-
chelner citind suetoniu şi kafka/ un semiton, sărit nea proaspătă, speranţa: „Povesteam pe atunci tu-
pe deasupra de clape o buruiană/ care a înflorit şi ar turor/ De «Ploile din Mostar» şi spuneam/ Că Pero
vrea/ să fie băgată în seamă şi ea“. Dar poate de cea Zubac e idolul meu./ La douăzeci de ani o poezie/
mai spectaculoasă metamorfoză „se bucură“ (cum E mai mult decât o femeie, e chiar o femeie, e o pla-
zice „marele gagicar“) femeile din poezia lui Ale- centă/ Din care se poate naşte-o femeie. «Ploile/
xandru Muşina; cuvinte în poemul Luni. Oamenii Din Mostar» desigur te-au inventat (…) Aveam do-
sunt buni din volumul Lucrurile pe care le-am văzut uăzeci de ani. Eram frumos şi tâmpit./ Credeam că
(1979-1986), femeile primesc, în Tomografia şi alte tot ce trăieşti şi povesteşti e poezie, credeam/ Că tot
explorări, o identitate, un nume, un chip şi, uneori ce trăieşti ai trăit cu adevărat. Că în borcane/ Se ţin
chiar, o biografie, se personalizează, capătă conturul clipele şi femeile şi că nu se tulbură niciodată./ Că

32 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Cronica literară

adolescenţa/ Se va-nălţa la cer şi ne va zâmbi mereu imbecil“ (Gara de Nord. Epigrafie).


de acolo./ Aveam douăzeci de ani./ Îmi plăceau/ În illo tempore, „când e toamnă în toate
«Ploile din Mostar», Pero Zubac mi se părea/ Un departamentele trupului meu“, poezia lui Alexan-
mare poet. Tu, începutul frumos/ Al unei tinereţi de dru Muşina spune povestea teraselor adolescen-
o mie de ani./ O cauză, un efect, o carcasă de poezie“ ţei, dar şi nuvela unei dimineţi blânde, când răsare
(Ploile din Mostar). Poezia lui Alexandru Muşina Steaua Păstorului, când visele adolescenţei se prefac
mizează foarte mult pe jocul timpurilor verbului; în obiecte, iar figurile lirice devin simple vocabule;
în Aleea Mimozei nr. 3, de pildă, imperfectul e for- sunt marionetele dintr-o altă piesă, unde femeia e,
ma din care creşte materia poetică, e o carte scrisă în fapt, o „prinţesă flască de porţelan, contesă beată“,
la imperfect, rostuind protagonistul liric sub sem- camera miroase a hârtie, cuvintele sunt de staniol,
nul unui titlu din cartea de debut: la vie en prose. femeile-amintiri leapădă „hârtie creponată“, Tea, hi-
Acest proiect liric, exprimat în volumele de versuri, mera însăşi e „din staniol“, stelele sunt „de jucărie“,
dar şi în cărţile de teorie a limbajului poetic, se re- sângele e „plin de cârpe“, chipul fiinţei e cu „frunze
găseşte, iată, la Marcel Proust care, într-o scrisoare de soc şi de arţar“, îngerii suflă în trâmbiţe de gips,
către André Gide, mărturisea intenţia unei reconsti- cititorul însuşi – mon semblable, mon frère – e din
tuiri autentice, verosimile, a evoluţiei unei gândiri mucava: decupăm şi lipim, aici: „Totul începe prin
pe care „n-am vrut să o analizez la modul abstract golirea/ Obiectelor de substanţa lor: deasupra zboa-
ci să o recreez, să o fac să trăiască“; mai mult încă, ră/ Sufletul caselor, dar noi nu-l mai putem vedea,/
iată imperfectul dintr-un poem precum Ploile din Decupăm. Decupăm şi lipim. Decupăm,/ Şi cu ceară
Mostar, lângă imperfectul lui Proust, din Journées albă lipim pe cer: nori durdulii, un soare, zei trans-
de lecture: „Mărturisesc că o anume utilizare a im- parenţi,/ Căci nu este putere/ Şi nu este lipsa pute-
perfectului indicativului – a acestui timp crud care rii;/ Doar lemnul/ Unei imagini. Numai tabla uitată/
ne prezintă viaţa ca pe ceva efemer, trecător, care, Pe coridoare pustii,/ Acum. Când nu mai există su-
în momentul în care trasează acţiunile noastre, le şi nete. Când dincolo de vitrina/ Cofetăriei e o foaie de
loveşte cu iluzia, le cufundă în trecut fără a ne lăsa, desen./ Cu nori lipiţi stângaci, cu oameni şi troleibu-
ca perfectul, consolarea pe care o oferă activitatea ze./ Când aici, în cofetărie,/ Mâna mea buhăită, pă-
împlinită – a rămas pentru mine o sursă inepuizabi- roasă/ Orbecăie după mâna ta. Şi când/ Mâna mea
lă de misterioase tristeţi“: la vie en prose, cu Proust, întâlneşte paharul galben de limonadă“ (Tratatul
în poemele unuia dintre cei mai importanţi poeţi despre frică).
contemporani? Totul e în logica internă a textului; Cum e Aleea Mimozei la numărul 3, pe
Strada Castelului 104 era o carte a prezentului, Aleea unde trece osia lumii, dezvăluie poetul în Album
Mimozei nr. 3 e o carte a imperfectului, a amintirilor duminical, după cincisprezece ani: „De ce numai
„sentimentale“, cu o „pulsaţie greacă“, unde aduce- femeile/ Să scrie poeme/ de/ din/ bucătărie?/ Eu
reaaminte urcă în memorie asemeni „puroiului care însumi sunt un fel de gospodină/ lucrez singur,/
se varsă în artere“: atunci e o istorie pe care fiinţa gust,/ bombănesc/ Şi sper să vă placă./ Dreg ce e de
o vrea îngheţată, suspendată, ştampilată, sfârşită, dres. Ce nu/ Arunc,/ E ora 10.33, duminică,/ ne-
scrisorile (din Tomografia şi alte explorări) sunt arse, vastă-mea (uite c-am zis-o!)/ Dă meditaţii, Piticul
trecutul a murit în Gara de Nord, la douăzeci şi unu (adică fimeu)/ se joacă «goo… gooo…» cu un «ba-
de ani, fiinţa rămâne închisă în cămaşa de forţă a lun»/ La el în cameră./ Locuiesc pe aleea Mimozei,
unui loc şi a unui timp, într-un bol de sticlă, unde într-un cartier muncitoresc/ Apartamente mici,
„aerul e sigilat, închis într-o cuşcă de amiant şi ru- bucătării minuscule, băi/ la limita decenţei“ (Poem
gină“, învelit, atârnat în illo tempore: „În Gara de din bucătărie – I); aici femeile şi prietenii care „beau
Nord. Aveam/ Douăzeci şi unu de ani şi eram/ Un sânge albastru“ şi se trezeau cu „apă de busuioc“
tremurător îndrăgostit (…) Atârnat. Ca o jumătate sunt vecinii de bloc (domnul şi doamna Puiu, Dorel
de porc în măcelărie./ Atârnat. Între un timp şi un şi Simona, balerina de la 2, o coadă la ouă, sinchi-
loc./ Atârnat. De bara troleibuzului, rece, de braţul/ binghi); „eul“ din Aleea Mimozei nr. 3 vinde bulbi
Unei creaturi: femeie. De carne, de hârtie,/ De sili- de flori şi merge la televizor, la George, pentru o
con./ Înghesuit. Într-o cuşcă. În cămaşa de forţă/ A semifinală Steaua-Anderlecht, e „scos din plan de
unui timp şi a unui loc. În bolul de sticlă,/ Pe masa ticăloşii ăia de la Albatros“; şi când nu e deriziu-
clipei de-acum. Al nepăsătoarei/ Clipe de-acum (…) nea prezentului năruit, e (aproape) o elegie din illo
Aveam douăzeci şi unu de ani, capilarele/ Ochiului tempore: „Mirosul teilor îmi aminteşte/ Că am fost
drept au pleznit de emoţie când te-am privit./ Erai tânăr/ Acum câţi eoni?/ Merg prin tunelul de sticlă/
albă şi mică. Cu picioare subţiri. Cu bazinul/ Cam Şi le privesc: femei. Aerul pe care-l respiră/ M-ar
lat. Fără sâni. Cu un zâmbet/ Somnambul şi viclean, ucide instantaneu“.

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 33


Recitiri

Lucian Blaga în
„obsedantul deceniu”

Adrian Dinu RACHIERU


E de circulaţie ideea, devenită aproape vocea lui Andrei Băleanu, descifrând semnificaţia
bun obştesc, că, după 1948, Lucian Blaga a fost politică a „neutralismului” în literatură că ar frânge
doar poet. Împărtăşind soarta excluşilor, fructifi- aspiraţiile socialiste ale maselor, invitându-ne pe
cându-şi, ca supravieţuitor, exilul interior, cu re- „tărâmul iluziilor mistice”. Deşi se declarase, după
trageri repetate în locuri edenice, el şi-a sporit „în îndelungi ezitări, „un slujitor” al noii orânduiri,
tăcere” opera poetică, convins că „suferinţa are-un încrezător în „magnificul Mâine” şi în „temeiuri-
cântec / Şi nădejdea o vatră”. Încrezător, negreşit, le noi” ale Patriei, Blaga prelungea dizgraţia şi iri-
în destinul creaţiei sale, poetul – ca „mântuitor al tarea oficialităţilor, revenind greoi în actualitate.
cuvintelor” – s-a refugiat, pe fundalul sensibilităţii Abia după moarte, G. Ivaşcu, în 1962, îi va tipări
runice, într-un eros de senectute, credincios peisa- o selecţie de versuri şi, un mai târziu, Ov. S. Croh-
jelor metafizice, chiar dacă alarma fiinţei nu întâr- mălniceanu va semna o monografie. Dar „umbra
zia: „pândeşte-acum de undeva declinul şi aminul” marelui mut” veghea la Cluj şi hieraticul Blaga,
(v. Cuvinte către patru prieteni). Chiar şi în anii devenit fiinţă mitologică, stârnea, în pofida inter-
prigoanei, Blaga s-a simţit o existenţă creatoare, dicţiilor, a „absenţei silnice” (cf. Marian Popa), un
având sprijinul teoretic al filosofiei, sub nimbul interes crescător, chiar şi în ipostaza de „idol tai-
metafizicii, cum mărturisea. Încât, folosind tăcerea nic”. Cu o evoluţie sinuoasă, dramatică, înconjurat
ca „operă spirituală”, hrănind legenda, el „şi-a pro- de informatori, admiratori şi protectori, suprave-
iectat biografia în zariştea mitului”, constatase, în- gheat, defăimat, evitat, singuraticul Blaga sfârşea
dreptăţit, I. Oprişan (1, 5). Evident, epoca, răvăşită într-o atmosferă de anonimat, rezistând presiuni-
de valul de arestări, întreţinând starea de teroare şi lor şi „tratativelor”. Rămânea un „om ascuns” (cf.
insecuritate prin erupţia suspiciunilor şi delaţiuni- C. Ungureanu), un „funcţionar” (la Institutul de
lor îl neliniştea; totuşi, fusese scutit de experienţa istorie şi filosofie şi la filiala Bibliotecii Academiei),
carcerală şi, devenit slujbaş, „cu ore fixe şi foarte încredinţând tiparului, în cele din urmă, în calitate
nepoetice”, un bun „documentarist” întocmind de „cetăţean loial”, articole „capitularde” (cf. Ma-
mecanic fişe va scrie, în octombrie 1951, fiicei sale: rian Popa), pregătind dificila recuperare canonică.
„acest canal e totuşi preferabil altuia” (2, 455). De pildă, Probleme şi perspective literare (29 aprilie
Acuzele, fireşte, îl însoţeau: de la carierism 1960) deschidea colaborarea la Contemporanul iar
diplomatic şi partinitate burgheză la obscurantism O lămurire (retras, după atacul lui M. Beniuc) ar fi
şi idealism, dovedindu-i nocivitatea şi inutilitatea, salutat, la „răscrucea dintre vechi şi nou”, a XV-a
trezind intransigenţa unor Nestor Ignat, H. Wald, aniversare a Eliberării. După ce stârnise furia te-
Athanase Joja, Pavel Apostol (Paul Erdös), L. Răutu ologilor şi întreţinuse numeroase adversităţi, Bla-
etc., doritori să spulbere confuzia. Obstrucţionat, ga, ca om de dreapta, cu oscilaţii stângiste (la Cluj,
negativat, Blaga era acuzat, chiar şi în 1960, prin în 1948, într-o conferinţă, îl „slăvise” pe Gorki, ca

34 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Recitiri

promotor al realismului nou) în tumultul răstur- I.O., 2015), vorbea despre o transubstanţiere este-
nărilor, în plină sovietizare culturală, se comporta, tică şi o abordare integrală, percepţia poetică fiind
tras pe o linie moartă, ezitant, îngrijind tomnatice consubstanţială. Dar Blaga, neîmpărtăşind febrele
„roduri lirice”. Adică acel „foc îngropat”, sondând novatoare dintr-o Vienă agonică, gândeşte din per-
adâncimile, de un bucolism melancolizat, îndato- spectiva unităţii stilistice a unei culturi şi invocă
rat eroticii târzii. „Sfinxul” îşi proteja figura impe- destinal „orizontul spaţial al inconştientului” ca
netrabilă: distant, fără „vocaţie catedratică”, citin- spaţiu-matrice, în solidaritate cu sufletul româ-
du-şi monoton cursurile, sensibil la adulări (zicea nesc. Inclusiv al nelatinităţii întregitoare (v. Revolta
Şerban Cioculescu), traversând grave neajunsuri, fondului nostru nelatin, în Gândirea, 15 septembrie
întocmind – ca slujbaş onest, cu orar cazon – lu- 1921, articol „juvenil”, aprecia, nefolosit mai apoi).
crări bibliotecăreşti, cu rare efuziuni de simpatie, Şi, îndeosebi, placându-şi sensibilitatea runică „pe
retras în prelungite tăceri. Fiindcă, pentru Blaga, portativele unei Istorii care n-a avut loc”, sperând
respingând efectele căutate, oratoria era o „artă într-un ceas de plenitudine istorică, reactivând
găunoasă”. „Imagistul” (cf. M. Ralea), sub asediul imaginarul arhaic şi refăcând destinul organic rete-
anilor, devine călător „în toamnă”; se simţea, înţe- zat. Ispitind, aşadar, increatul, „puterile în germen”
legând primejdiile viitoare, „sarcofagul unui poet ale unui „pământ de cumpănă”, desfăşurând – în
mort”, văduvit de inspiraţie. Însă, ca bărbat „ne- plan major, în năzuinţa spre absolut – matricea sti-
mortificat”, caută calea spre poezie în prielnicul listică, vitregită prin lipsa de noimă a Istoriei (care
mediu feminin. Muzele îl înconjoară, o domniţă ne-a scos din destin).
„din ţara bârsană” (Domniţa Gherghinescu-Vania) Dar „muţenia” blagiană corespundea,
îi oblojeşte criza existenţială, Dora, acceptând an- printr-un „viol istoric”, tot unei scoateri din des-
turajul unor femei fine (întruchipând „poezia în tin. Trecând, cu discreţie, printr-un şir de umilin-
carne şi oase”), îi protejează creaţia; adică însuşi ţe, trăitor, o vreme, „în marginea diplomaţiei” şi
rostul. În Blaga, înfruntând anii vitregi, „lucrează” alegând profesoratul, Lucian Blaga, acel Napocos
poezia: culege ecoul preistoriei (salvând, flatant, din Genopolis (cum l-a văzut I.D. Sîrbu), neanga-
„tăcerea” izvoarelor), închipuie, resorbit în pei- jat, fără ambiţii politice, a mizat pe operă; ştiind
saj, o „slavă de înviere”, se apropie, alături de ar- că misterul darului creator „ne scapă în întregi-
heologul Daicu (Daicoviciu), descifrând tainiţele me”. Şi că tăcerea poate fi „umbra unui cuvânt”. În
de la Grădişte, de gândirea magică şi aspiră spre impas, filosofia sa (desfigurată) a lăsat loc poeziei,
poezia „transcendenţelor”. Fiindcă, pentru Blaga, nici ea la vedere. Tăcerea blagiană a fost, probabil,
„greu e numai sufletul, nu ţărâna”. Cum „lumea e acea „fereastră de noroc” în destinul său, nota V.
o cântare”, ritmată calendarului cosmic, putem citi Ierunca, speculată de binevoitori ca fragil act de
acest lirism prin grila mitului panic, izvodind, „pe opoziţie. Dar contextul era dur; sub ucaz moscovit,
măsura naltă-a firii”, dezmărginirea; şi regăsind (v. în brutală expansiune, se instalase „religia ateis-
Întoarcerea) „drumul începutului” („străbunul”), mului”, prostituţia slovei înflorea, politicul deve-
în căutarea tiparelor eterne. Trăind în lumea sa, cu nise mai important decât spiritul. Vremurile noi
fantasmele sale, în vecinătatea arhetipurilor, Blaga impuneau „revoluţia criteriilor”, sub oblăduirea
putea „boicota” tragismul real al Istoriei. „manoperelor scandaloase” ale marilor puteri. Iar
Întinsa exegeză blagiană a subliniat uni- Blaga, în contratimp istoric, trudea la un Faust în
tatea lăuntrică a operei. Soarta ingrată a filosofiei limba română. Un „metafizicist” indexat, îngenun-
blagiene nu obturează convergenţele cu poezia, cheat, întârziind racolarea, încă „nerezolvat”, în
acea „mare unitate de spirit”, lăudată de Pompiliu pofida strădaniilor oamenilor partidului; încă pe
Constantinescu, edificând o viziune de o complexi- lista celor care „nu s-au declarat”, târând după sine
tate cosmoidală. Cu „viciu sistematizant”, obsedat un „misticism nefast şi profascist”, cum se rostise
de mein System, Blaga, apt de trăiri duale, aparent M. Beniuc. Abia Profil de epocă (în Contempora-
scindat, îngemăna contrariile, impunând, cum s-a nul, nr 34/1960), admirând „impetuoasa pulsaţie”
spus, o legitimitate antinomică. Z. Cârlugea, într-o a anilor scurşi, ar fi fost un articol „capitulard” (cf.
demostraţie strânsă, pleda pentru regimul antino- Marian Popa), exprimând o adeziune „în termeni
miilor imaginare, ca „principiu lăuntric, coerent, categorici”, aprecia şi Matei Călinescu (v. Gazeta li-
dinamic şi ordonator” (2, 3). Şi Ion Oprişan, citin- terară, nr. 10/1963). Dar cronica tânărului critic,
du-l pe Blaga „sub zodia mitului” (Ed. Saeculum scrisă din perspectiva „comentatorului de mâine”,

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 35


Recitiri

era un curajos text evaluativ, recunoscând în Blaga (1990, text nefinisat, titlu dat de editori, folosind
„un mare poet”. Marcând, ca „eveniment compen- o dactilogramă amputată) a fost o surpriză care a
satoriu în ordine morală”, reabilitarea „completă” a entuziasmat şi a deziluzionat, deopotrivă. Aşteptat
lui Lucian Blaga (3, 321), după volumul de Poezii cu firesc interes după ce, în Revista de Istorie şi Te-
(îngrijit şi prefaţat de G. Ivaşcu, EPL, 1962) şi mo- orie literară (nr. 1-2, 3-4 / 1989), apăruseră câteva
nografia lui Ov. S. Crohmălniceanu (1963, apărută, capitole, romanul blagian cunoştea ediţia integrală,
totuşi, în 1964!). O revenire greoaie a unui scriitor după manuscrisul aflat la BCU, abia în 1998. Iniţi-
uriaş, admirat, învăluit în ceaţă mitologică, trăitor, al, el purta titlul Robie pământeană, robie cerească
părelnic, în afara timpului, detaşat, contemplativ, şi fusese dactilografiat de Elena Daniello. Ambele
cu glas potolit, cu „temperament nesanguin” (după volume ţin de proza memorialistică, revalorizând
G. Călinescu); totuşi, în „turmentare metafizică”, nostalgic trecutul, citit, avertiza însuşi Blaga, „în
aprecia acelaşi, coleric, de nerecunoscut la mânie. palmă de poet”. Ieşind, aşadar, „din făgaşul realu-
Încât „cea mai goetheană personalitate a literelor lui”, cum observase I. Oprişan (1, 6). Hronicul, bo-
noastre” (cf. Ştefan Aug. Doinaş), cu „flacăra ab- tezat Amintiri, ne transporta, cu euforie naturistă,
sentă” (cf. E. Lovinescu), a stârnit, paradoxal, nu- într-o vârstă arhaică, desluşind absenţa cuvântului
meroase şi răsunătoare polemici şi s-a dovedit, în (fabuloasă) şi apoi înfiinţarea graiului, ca semn
dezacord cu firea şi cu opera lui, „ieşind din dis- premonitoriu, într-un timp de „violentă curiozita-
tincţie” (cf. V. Băncilă), un polemist de virulenţă te intelectuală”. Sunt anii formării, încât Hronicul
argheziană, cu vervă pamfletară chiar. Eticheta go- putea fi citit ca un „roman dens”, „un fel de autobi-
etheanismului1 pleacă, poate, şi de la o conferin- ografie” (recunoştea Blaga), dar, mai cu seamă, ca
ţă clujeană (Întâlniri cu Goethe, 12 aprilie 1957), o încercare (se destănuia, în 1946, într-o epistolă,
întreţinută stăruitor de contemporani, martori „în Melaniei Livadă) de a-şi însuşi „acest meşteşug al
Marea Trecere”. Edgar Papu vorbea chiar despre o prozei literare” (1, 7). Luntrea lui Caron, ca „ro-
dublă posteritate a lui Goethe, aducând în discuţie man” tăinuit, testamentar, pe suport autobiografic,
omul năzuitor (faustic) şi cel olimpian, enigmaticul putea fi, ca „amplă proiecţie narativă” (cf. M. Za-
Blaga fiind „un goethean de tip faustic” (1, 451). ciu), tocmai râvnita demonstraţie epică. O primă
Un meditativ, nu „om de discuţii”, cumpănind în- redactare data din 1951-1953, urmată de o versiune
delung, cu şansa diplomaţiei2, vizând „cereasca augmentată (1956-1958), suportând, crede Marian
ascensiune” spre supremele izvoare, îmboldit însă, Popa, „aranjamentul” editorilor, vădind, cu mol-
recunoştea, de „dracul creaţiei”. Masca placidităţii, comeală sadoveniană, o autobiografie mascată şi
ochiul apatic înşelau; omul se dovedea şi combativ, un anticomunism naiv (4, 1025). Dincolo de senti-
mobilizându-se ofensiv sau, dimpotrivă, repliin- mentalismul excesiv şi „defectul stilistic”, incrimi-
du-se în retrageri tactice, voite şi, mai ales, nevoite. nate de N. Manolescu, acest poem epic, cu străvezii
codificări onomastice, narând – în vremuri tragice
* – o dublă poveste de dragoste, suferă, tocmai, de o
Pentru a-l cunoaşte pe omul secret, invita- flagrantă inadecvare. Poate fi înţeles ca un „exer-
ţia de a-i cerceta memorialistica este binevenită şi, ciţiu de supravieţuire”, cum opina C. Ungureanu
parţial, lămuritoare. Dacă Hronicul şi cântecul vâr- sau, exagerat, ca „o calificare fără iluzii a situaţiei”,
stelor (1965) sonda memoria afectivă, „organizând” după Alex Ştefănescu, poetul (impersonal) înţe-
amintirile din „anii de ucenicie”, Luntrea lui Caron legând momentul istoric (desfăşurarea „reliefuri-
1
Blaga însuşi evocă „întâlnirea”, la 13 ani, cu Goethe, citind, lor”) şi scrutând lucid epoca. Or, Blaga, căzând în
într-un număr vechi din Convorbiri literare, păstrat în bibli- eseism, indigest pe largi porţiuni, narcisist, cere-
oteca tatălui său, un fragment din Faust; o lectură decisivă, monios, romanţios, atins de vraja erotică, doritor
trezind „un vânt nou”: patima cititului. de excursii, plin de elanuri tinereşti, se retrage din
2
Îmboldit de Cornelia Brediceanu, Blaga, pentru a-şi epocă; aici dezamăgeşte, uită de dramaticele eve-
„astâmpăra foamea de Apus”, va intra în diplomaţie, ca
nimente ale timpului. Ceea ce putea fi o depoziţie
ataşat de presă la Varşovia (4 noiembrie 1926). Dar o primă
tentativă o consemnăm încă din 1921, petentul solicitând cutremurătoare, ca literatură de sertar, devine, în
postul de „cancelar la Legaţiunea din Paris” (cf. Nicolae travesti, „o poezie povestită”, edulcorată. E drept,
Mareş, Începuturile diplomatice ale tânărului Blaga, în promiţându-i lui Octav Şuluţiu un aşteptat roman,
Apostrof, nr. 6(313)/2016, p. 5). Tot Blaga, răzgândindu-se, amânat sub presiunea agendei, Blaga vorbea de o
va dori o amânare a angajării, sub urgenţa încheierii „mai proză „în formula teatrului meu”, adică de un rea-
multor lucrări literare”.

36 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Recitiri

lism mitic (organic). Orgoliul blagian excludea, se folclorul critic, Preda nu avea în vedere tragediile
vede, o posibilă „inaptitudine” pentru romanesc, epocii, ci respingea ideea / teza hiatus-ului din anii
Mircea Tomuş amintind de „realitatea de substrat”, ’50; prozatorul nu putea fi de acord cu exilarea li-
ca mitologie explicită. Iar Z. Cârlugea invoca „sub- teraturii revoluţionare „în afara litetaraturii”, com-
strucţia mitologică” (2, 464) a operei blagiene. În bătând imobilismul estetic. Mai ales că în acei ani
anii în care, în semiclandestinitate, Blaga trudea s-au format viitorii scriitori prestigioşi şi au apărut
la acest roman confesiv, de anvergură totalizantă, opere solide, de referinţă. Încât, conchide Marin
evenimentele se precipitau, anunţând, după ticălo- Preda, „ideea unui hiatus subînţelege mai degrabă

şia târguielilor de la Yalta, crucificarea României; o idee politică”, romancierul, încrezător în „fata-
adică pecingenea unei ideologii de import (sovie- litatea relaţiei”, vestejind maladia evazionismului.
tizarea), urmând „scriptura stalinistă”. Şi, apăsat de Convins că literatura angajată oglindea, firesc,
o „tristeţe istorică”, Blaga ne încredinţa o „confesi- dezideratele politice ale vremii. Dacă, atunci, raţi-
une despovărătoare” (2, 9), care i-ar fi putut con- onează Preda, ele „intrau în operă prin presiunea
firma, în ipoteza publicării prompte, „disidenţele” unui mode agresive”, nu înseamnă că ar fi fost mai
(v. Achim Mihu, iniţial în Românul, 11-17 martie puţin adevărate.
1991). Fiindcă literatura devenise un instrument Adevărul epocii, livrat – pe jumătate – în
de propagandă şi, în acel „climat sulfuros”, răvă- aşa-zisa proză de curaj, întreţinând – ca modă lite-
şit de drame, mistificări, epurări, oportunisme şi rară, după anii ’65 – o veritabilă epidemie roma-
alinieri, reacţionarul Blaga, refuzând corul propa- nescă, răzbate, surdinizat, şi din romanul blagian.
gandistic, se păstra „cu greu”, nota Bogdan Creţu, Cel care spera într-un miracol clujean, convins că
într-o „marginalitate ea însăşi subversivă” (5, 164).
Totuşi, erau anii unor „reuşite reveniri”, constata, ţiare, mai exact epidemiei romaneşti a „obsedantului dece-
în 1970, Marin Preda, (fără a menţiona, în pomel- niu”. Articolul cu pricina, cules în Imposibila întoarcere, ne
nicul său, şi numele lui Blaga), blamând „stihia” asigură (eronat!) criticul (7, 951), a apărut în Luceafărul (nr.
23/1970) şi n-a fost reţinut în volum, nici în 1971, nici un an
spiritului primar agresiv, perioadă în care, „timp de
mai târziu, când apărea ediţia a II-a, „revăzută şi adăugită”.
un deceniu” (subl. n) valorile spiritului erau supuse E drept, între timp, N. Ceauşescu lansase „tezele din iulie”,
unui „tir neslăbit” (6, 34). Dar impunând sintagma impunând reideologizarea literaturii. Consultând Arhivele
obsedantului deceniu3, intrată rapid, deformant în cenzurii (DGPT), Dan Culcer ne informează că şi articolul,
la data apariţiei în revistă, fusese castrat, Preda negând, cu
3
E cel puţin curioasă această deturnare de sens, semnalată un „curaj calm”, din perspectivă ţărănească, dogma luptei de
de N. Manolescu, sintagma predistă slujind literaturii justi- clasă şi îndemnându-l pe Marx să pună mâna pe sapă!

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 37


Recitiri

ţara îl cheamă la „cuib”, alcătuind, împreună cu Ba- istoriile amoroase depănate, opacizând „condiţiile
sil („Baiazid”) Munteanu şi V. Băncilă, o tripletă de exterioare”, aducând la rampă două figuri feminine:
aur, înţelege, însă, că „vine prăpădul”, că „lozinca Ana, „visul frumos” pentru Axente, o femeie edeni-
va lua locul Conştiinţei”. Refugiat la Căpâlna se re- că, o Afrodită uraniană, venind dintr-o „căsnicie
trage, sub presiunea timpului-cascadă, într-o lume domoală” cu profesorul Rareş, respectiv Octavia
ficţională, dezvoltând o imaginaţie arcadiană, con- cea luciferică, la hanul brodnicilor de la Partoşi, o
trapusă materialismului istoric (ca „psihanaliză a preoteasă senzuală, întruchipând ursita demonică,
foamei”). Cu aer testamentar, în ambalaj ficţional, sfârşind în „patul Mureşului”. Dacă Ana este poe-
forţând (pe formula teatrului) „fabulosul supersti- zie, Octavia trezeşte „furtuna caldă a sângelui”, în
ţios”, proiectul său romanesc (neîncheiat) ţine de transă lirico-dansantă, aşteptând „vocabula de foc”.
memorialistică. Părea un manuscris fără viitor, ca- Lângă popa-faun Vasile-Caron, Octavia Olteanu
tegoric nepublicabil înainte de 1989, dezamăgitor (alias Eugenia Mureşanu) e încercată de un „patrio-
estetic, dar având un uriaş „merit moral” (8, 89), tism hormonal”, etalându-şi darurile poetice şi cele
Blaga distribuind „accentele biografice” şi altor trupeşti; asistăm, de fapt, în acest „freamăt dostoie-
personaje, cum observa Şerban Axinte. „Un nou vskian de lumini şi umbre” (2, 466) la „o decădere
timp începea”, anunţa prozatorul în frazele inaugu- a semnificaţiilor” pe malul Mureşului, popa Caron
rale, într-un „văzduh de apocalips” şi într-o patrie nemaitrecând suflete. Inaccesibila Ana, în schimb,
„la răscruce”. Un început de primăvară şi de haos, cu fugile ei repetate şi vraja-i imponderabilă, este
cu ocuparea „spornică” a ţării, când războiul deve- o făptură de lumină, provocând existenţa creatoa-
nise „palpabil”. În noua orânduire „ce se înjgheba”, re. Gândurile lui Leonte, încredinţate Anei, erau „o
defilează personaje recognoscibile. Într-o topogra- seamă de metafizici” cu alură mitică, desfăşurate
fie reală, fie la Alba, la Batyaneum (un „buzunar pe portativele unei Istorii absente (care „ar fi putut
de provincie”, „oraş corcit” etc.), fie în alte locuri, fi”). Pentru Axente, „minunica” era chiar izvorul
Blaga, demoralizat, cultivă onomastic „principiul vieţii şi o excursie văratică la Câmpul Frumoasei
travesti-ului”, fiind „un fel de Ianus bifrons” (2, naşte plăsmuiri poetice, dezvăluind, cu învăluiri de
467), lângă arheologul Daicu, Simion Bardă, Pe- obsesie, taina fiinţei. Erup stihuri gata să se înche-
tru Grosu, Constant Mironescu şi atâţia alţii, lesne ge, trezind sentimentul frumuseţii, durând – prin
deconspirabili. El admite doar dictatura conştiinţei, schimbul epistolar – un pod aerian. Încât, poetul şi
îşi apără liberatatea interioară, chemat, de pildă, la muza lui, ca „Afrodită cerească”, urcând spre Sar-
sediul Partidului, acolo unde poposise tovarăşul misegetuza, însoţiţi de cântecul privighetorilor „cu
Mironescu (alias Miron Constantinescu), doritor lacrimi în gâtlej”, îşi oferă, simbolic, mitologizând
să-i afle „nemulţumirile” (corectabile, fireşte, în vi- narcisist, ascensiunea „spre supremele izvoare” /
ziunea liderului comunist). Dacă personajul-nara- „secretele tipare”.
tor, Axente Creangă (poetul), prins în vălmăşagul
evenimentelor, vorbeşte despre retrageri cu rost, NOTE:
1. I. Oprişan, Lucian Blaga printre contemporani,
creaţia anunţând „sămânţa unei limbi” iar vestalele Dialoguri adnotate, Editura Minerva, Bucureşti, 1987.
protejând „focul poeziei”, Leonte Pătraşcu (filoso- 2. Zenovie Cârlugea, Lucian Blaga – Dinamica
ful), sfârşind în Rîpile Roşii, geamănul fictiv, încre- antinomiilor imaginare, Editura Media Concept, Sibiu, 2005.
dinţează paginilor mituri visate, „născociri metafi- 3. Luminiţa Marcu, O revistă culturală în comu-
nism; Gazeta literară (1954-1968), Editura Cartea Româneas-
zice” („ţinând loc de lume şi taină”). Gândurile lui că, Bucureşti, 2014.
Leonte, cu „faimă de gânditor”, închipuie, pe coor- 4. Marian Popa, Istoria literaturii române de azi
donate abisale, o istorie a spiritului românesc, imer- pe mâine (23 august 1944 -22 decembrie 1989), vol. I, versiune
revizuită şi augmentată, Editura Semne, Bucureşti, 2009.
siuni împărtăşite, notate conştiincios de Ana Rareş 5. Bogdan Creţu, Primii ani de comunism şi litera-
(Minciunile lui Dumnezeu), după cum, încercând a tura, în Iluziile literaturii şi deziluziile criticii, Editura Contem-
se iniţia în „noua profeţie”, filosoful cercetează bro- poranul, Bucureşti, 2015.
şurile marxizante, pentru mulţi organul Adevărului, 6. Marin Preda, Spiritul primar agresiv şi spiritul
revoluţionar, în Imposibila întoarcere, ediţia a II-a, revăzută şi
doritor să afle „ce ne aşteaptă”. Acest maximalism adăugită, Editura Cartea Românească, 1972.
retoric, plus deficitul epic l-au deranjat pe Alex Ste- 7. Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii
fănescu, criticul văzând în Axente, cel cu „faimă de române. 5 secole de literatură, Editura Paralela 45, Piteşti, 2008.
poet”, un „personaj de operetă” (8, 89). 8. Alex Ştefănescu, Istoria literaturii române con-
temporane: 1941-2000, Editura Maşina de scris, Bucureşti,
Prelucrarea biograficului se susţine şi prin 2005.

38 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Rememorări

La Burdujeni

Beni BUDIC
„La Burdujeni m-am născut și acolo am întrezări în zilele frumoase dealul orașului – SU-
petrecut primii mei patru ani ce mi-au lăsat doar CEAVA, sora mai mare a târgușorului prăfuit invi-
frânturi de amintiri. Dar aveam să revin mereu în diată, jinduită și iubită, sălașul tuturor bunătăților
târgulețul unde rămăseseră bunicii și familia iubi- și răsfățurilor vieții. Strada principală a târgului,
tei mele mătuși, Freida, sora mai tânără a mamei, Strada Întâia era, îndeosebi în partea sa centrală,
cea care m-a însoțit, de departe ca și de aproape, cu zona negustorilor. Casele se înșiruiau de o parte și
grija și dragostea sa până când s-a stins acum câțiva de alta a străzii încă nepavată pe atunci. Toate erau
ani aici, în Israel ”. Așa scriam în primul meu text construite în stil „vagon” și aveau cam trei came-
de amintiri sucevene. De atunci am mai așternut re ce dădeau una în alta. Camera din spate primea
ceva amintiri din viața unui copil, apoi adolescent lumină prin două ferestre mari și prin geamuri-
sucevean în anii ’50 și ’60, mai toate despre orașul le ușii ce se deschideau, de obicei, spre un cerdac
ce m-a primit, m-a cucerit și mi-a marcat sufletul construit către curte. În mijloc se afla o cameră mai
pentru întreaga viață. Și totuși, dacă se poate spune întunecoasă, cu ferestre și uși cu geamuri comuni-
așa, bună parte din sufletul meu a rămas la Burdu- când cu camerele vecine, nicidecum cu exteriorul.
jeni. Acolo, la bunici ajungeam cu părinții, cu tră- Camera așezată la stradă era de obicei prăvălia. Pe
sura, în fiece duminică. Si tot acolo am făcut aproa- acea stradă fusese un șir de mici magazine cu mul-
pe în întregime, clasa întâi, în lunile când mama te și de toate, dar și ateliere de meseriași: o frizerie,
era internată pentru operație la București și în cele croitori, unul sau doi cizmari, o bodegă... Pe lângă
ale convalescenței sale. Acolo, cu bunicii, cu tan- fațadele multora din case se aflau, la nivelul trotua-
ti Freida și nenea Burțu și cu Iani, vărul meu, am rului, intrările ce coborau la scările pivnițelor, aco-
cunoscut toate poveștile, aventurile și trăirile unui perite cu oblon mare de scânduri sau tinichea. În
copil de șapte ani. Prieteniile legate de pe-atunci cu anii amintirilor mele, centrul „comercial”, de care
copiii din vecini au continuat și în anii următori. voi mai pomeni, se afla în partea de jos a orășelu-
Când după ceva mai mult de doi ani, mama a mu- lui. Cum spuneam, strada urca în pantă lină, dar
rit, prezențele mele la bunici au devenit mai lungi clădirile, toate fără etaj, deși lipite una de alta, erau
și mai dese, iar la Burdujeni mi-am găsit de fapt o diferite între ele și creau un amestec arhitectural
a doua casă. dezordonat și eclectic, lipsit cu totul de grație. Dar
Burdujenii acelor ani mai avea ceva din în ochii mei, Burdujeniul își avea farmecul său.
specificul unui ștetl evreiesc, cum au fost cu sutele Pentru mine, târgușorul începea la
prin Moldova, Galiția, Ucraina. Târgușorul nostru răscrucea ca un X mare, unde se întâlneau câteva
era compus din vreo trei străduțe paralele, ce ur- drumuri: Calea Unirii, ce venea din luncă și de fapt
cau în panta lină de la sud, dinspre lunca Sucevei, de la Suceava, strada Gh. Doja, ce aducea călătorii
aflată jos, la vreo doi km distanță, către Adânca- de la gară și din Ițcani, Strada Mare ce urca spre sat,
ta și apoi spre drumul către Dorohoi. Dincolo de spre Adâncata și drumul Dorohoiului. În dreapta
apa Sucevei, după podul șubred de lemn, se putea micului părculeț triunghiular din intersecție se

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 39


Rememorări

deschidea încă o străduța care o lua apoi la dreapta, lângă bere și alte bunătăți lichide și porții decente
spre drumul Plopenilor și spre Botoșani. În centrul de mititei sau cotlete...
parcului cam neglijat, se afla monumentul modest După restaurant era o Alimentara, mai
al eroilor burdujeneni, căzuți în războiul de inde- mică, iar peste drum, ceva mai sus se afla magazi-
pendență și in primul război mondial. Era un gen nul Universal. Aici se vindeau de toate: de la caiete
de obelisc nu prea înalt, pe un postament pătrat și creioane până la pânzeturi și stofe, de la oale și
flancat de patru obuze de tun și îngrădit de lanțuri cratițe smălțuite la gavanoase pentru murături, bo-
întinse între ele. Pe la sfârșitul anilor ’50 în porți- canci cu talpa de cauciuc, pantofi cu talpă de crep,
unea mai lată a parcului a fost construit cinema- becuri, lanterne și baterii (dacă erau!!) și până chiar
tograful „Vasile Roaită” devenit de atunci centrul la biciclete de producție locală și piese de schimb...
cultural al târgului. Peste drum, pe Strada Mare, Chiar alături de Universal se afla Alimen-
se afla clădirea primăriei și dispensarul medical, tara mai mare, unde nenea Burțu era gestionar și
printre puținele clădiri mai impozante din târg, credincioasa Maricica era casieriță și vânzătoare...
poate datorită faptului că erau clădiri de un etaj și Adevărul e că magazinul nu era prea mare, dar în-
jumătate, cu parter jos ce folosea probabil de ma- tr-un singur raion unificat, se găseau de toate (în
gazie. La câțiva pași mai jos se afla clădirea cu etaj, anii când se găseau...). Postul de gestionar la Ali-
cu ferestre mari, a școlii primare. Clădire modestă mentara te făcea în acei ani om foarte popular, mai
ca dimensiuni, dar în peisajul burdujenean, totuși, ales când aveai o inimă de aur, ca unchiul meu.
una din cele mai falnice, unde în afara cancelariei Peste drum de Alimentara era casa lui Wexler, sin-
se aflau vreo patru săli de clasă mari și luminoase, gura clădire civilă cu etaj din târg. La parter era un
cu geamuri enorme ce se terminau într-o boltă ro- depozit de vinuri, unde lichidul cu gust nu întot-
tunjită. Acolo am petrecut aproape tot anul școlar deauna definit se vindea de la butoi, „tras” prin-
al clasei întâia. tr-un furtun subțire de cauciuc. Lângă Wexler se
Puțin mai sus de dispensar se afla stația de deschidea o uliță ce ducea la piață și spre trei din
autobuz, unde – în dimineți geroase de luni, când cele patru sinagogi ce existau în anii buni ai Bur-
se întâmpla să înnoptez la Burdujeni și în drum dujeniului evreiesc. Apoi, un drum prăfuit, ducea
spre școală așteptam autobuzul de Suceava – ju- spre cimitir...
cam pe loc să ne dezmorțim picioarele înghețate. Peste drum se deschidea o stradă scurtă
Peste drum, în una din puținele case ale târgului, ce ducea spre Strada a doua și în continuare spre a
construite gospodărește, cu straturi de flori în față treia și spre drumul Plopenilor. Chiar la începutul
și ogradă cu păsări și vreun porc în spate, locuia acestei străzi, pe dreapta, se afla una din cele patru
familia Sârbu. Nicu Sârbu, bărbat înalt și chipeș, sinagogi pe care le avuse târgul în anii săi buni și
era sanitar, șeful dispensarului și bun prieten încă singura ce mai funcționa zi de zi pe la începutul
din copilărie cu unchiul meu, Burțu Manaș. Priete- anilor ’60. Îmi amintesc cum în zilele dinaintea
nia s-a legat și între soții. Poate înclinația lui Nicu sărbătorilor de toamnă, șamașul (un fel de diacon)
spre ale medicinei a moștenit-o de la mama sa, le- bătrân și șchiop, trecea încă înainte de răsăritul
gendara moașă a târgului, care a moșit două-trei soarelui printre case și bătea cu bastonul în obloa-
generații de burdujeneni ce ne născuserăm toți, ne ca să-și trezească enoriașii la rugăciunea deose-
cum era obiceiul timpului, acasă. Când într-o zi cu bită, de iertare a păcatelor, strigând slihăs, slihăs!
viscol de februarie s-a născut Carolică, vărul meu Tablouri de acestea, care pe atunci deja erau o rari-
cel mai mic, Burțu și Nicu au adus-o pe moașă, ce tate, dispărute o dată cu ștetl-urile evreiești, se mai
era deja foarte bătrână, prin troiene, cu săniuța la găsesc în zilele noastre doar prin amintiri...
casa gravidei. Nașterea a trecut cu bine, mama și La colțul opus sinagogii se afla o căsuță
pruncul au ieșit sănătoși. de lemn, mică, joasă, cu podea de lut, diferită cu
După stația de autobuz urma localul resta- totul de casele cu prăvălie de la Strada Mare. Locu-
urantului mai mare al târgului. Mai erau acolo vreo ia acolo o pereche vârstnică de lipoveni de la care
două cârciumi de-a lungul străzii mari (era una și cumpăram uneori, cu un leu, mere murate scoa-
la Lupovici, pe Strada a doua),pe traseul chenzi- se de lipoveancă dintr-o putinică de lemn. Ceva
nei, unde coborau nevestele din sat doar-doar or mai sus, pe aceeași parte a străzii se afla frizeria lui
mai salva ceva din bănuții salariului. Totuși, stabili- Lazarovici, iar în una din casele de lângă această
mentul din josul târgului era mai de Doamne-aju- familie funcționase, dacă amintirile încețoșate ale
tă, avea o sală destul de mare cu 10-15 mese aco- unui copil de 3-4 ani nu mă înșeală, o cârciumă sau
perite cu fețe de masă relativ curate și servea, pe ceva similar. Imaginea pe care am păstrat-o e din-

40 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Rememorări

tr-o seară când am intrat acolo probabil cu tata, ce vălie de articole de fierărie, cuie, balamale, clești,
voia să cumpere ceva. Localul se întindea pe toate ciocane, sârme de tot felul și cine mai știe ce altele.
camerele casei și era luminat de niște becuri cam Într-un colț, lângă tejghea era și un butoi mare de
chioare, ce totuși învingeau bezna de afară. În pri- fier, fără capac, plin cu gaz- adică petrol lampant.
ma cameră, unde ne aflam noi, era tejgheaua câr- Spre camera locuinței urcau din prăvălie vreo do-
ciumii, iar prin ușile larg deschise întrezăream în uă-trei scări. De fapt locuința se rezuma la o sin-
camera următoare, plină de fum de țigară, o masă gură încăpere ce servea de bucătărie, sufragerie și
mare de biliard. Instituția a dispărut din peisajul dormitor. Din acea cameră se ajungea, cred, prin-
Burdujenilor probabil o dată cu naționalizarea co- tr-un coridor, în curtea din spate, unde uneori mă
merțului... lua tata sa-mi dea pâinea cu unt, ca la picnic, pe o
De cealaltă parte a străzii, ceva mai sus, pătură întinsă pe iarbă, pe când îmi vindea, în idiș,
se afla brutăria surorilor Riegler, sau cum era de- povești neverosimile. Într-o după amiază am vrut
numită de toți, chităria. Surorile erau două domni- să văd cum se potrivesc niște cuie luate din pră-
șoare cam de mult trecute, ce preluaseră brutăria și vălie în orificiile prizei de deasupra divanului. Nu
treaba de la răposatul lor părinte. Locuiau împre- numai că am văzut (multe) stele verzi, dar le-am și
ună într-o casă de la capătul târgului, chiar alături simțit, bine de tot... Pe când aveam ceva mai mult
de cea în care se mutaseră tanti Freida și ai ei, după de doi ani, la un sfârșit de decembrie, s-a născut
ce câțiva ani locuiseră cu bunicii. Brutăria intra în vărul meu Iani. Evenimentul a adus-o din Galați
plină activitate în zilele de joi și vineri și chiar în în Burdujeniul natal pe draga noastră tanti Anuța,
noaptea dintre aceste zile. Îndeosebi vineri dimi- sora mult mai tânără a bunicii. Ca întotdeauna, a
neața se îndreptau spre chitărie mai toți gospodarii ajuns încărcată cu daruri. Mie mi-a adus o tobiță
evrei ai târgului, ducând în coșuri mari de papu- de tablă cu două bețe. După o zi sau două, mân-
ră tăvile cu colacii de sâmbătă, la copt în cuptorul dru, cu tobița legată cu o sfoară la gât, ajunsesem,
imens al surorilor Riegler. Și zeida o pornea în zorii cu niște amici de vârsta mea, pe lângă o fântână
de vineri, cu două coșuri. Încă din seara de joi bu- aflată în interiorul unei curți (poate la Grinberg?
nica frământa aluat în covată, apoi îl lăsa, acoperit poate la Wexler?). Pe lângă fântână, unde se forma-
cu un ștergar de in, să dospească toată noaptea, să se ditamai ghețușul, am lunecat și căzut cu gura pe
crească. Vineri dis de dimineață, pe când eu mai rama de tablă a tobei. Ajuns deja mai mare, mi s-a
dormeam, croia și împletea din aluat vreo 5 colaci povestit că buza mi-au prins-o la dispensar, până
falnici, între care regele colacilor, plotz-ul rotund, s-a vindecat, cu o clamă metalică. Cicatricea o port
mai înalt decât toți ceilalți. Iar pe la 7, zeida pornea până azi, semn de bună purtare...
cu ei la chitărie. (Între timp, din resturile de aluat, Se pare că afacerile tatei cu de-ale fieră-
se croiau vreo două lipii găurite cu furculița și puse riei n-au durat prea mult. Nu cred că tata a reușit
la copt în rulă, cuptorașul de tablă zidit în sobă. vreodată să bată un cui cum trebuie. Erau și anii
Când ne trezeam, Iani și cu mine, lipiile erau toc- naționalizării proprietăților private. Oricum, pră-
mai bune de mâncat, cu unt sau untură de gâscă – vălia s-a închis, unul din asociați a plecat în Pa-
calde și gustoase de se topeau în gură). Pe la prânz, lestina, iar tata a devenit, ca mulți dintre bărbații
bunicul aducea colacii copți acasă. Când eram ceva tineri ai târgului, proletar. Adică muncitor simplu
mai mari, mergeam noi la brutărie și până reușea la abator. Astfel, pentru încă vreun an, până ne-am
domnișoara Riegler să-i descopere pe-ai noștri în- mutat la Suceava, ni s-a dublat spațiul locativ. La
tre munții de colaci rumeni, ne îmbătam cu miro- Suceava tata găsise în sfârșit un servici pentru care
sul inegalabil de pâine caldă. avea vocație, lucrător în comerțul de stat, sau în alte
Din primii mei patru ani, când și noi mai cuvinte, gestionar la Alimentara.
locuiam la Burdujeni, păstrez în memorie câteva Vecinii noștri pe atunci erau familia Co-
tablouri. Nu știu în ce măsură sunt amintiri auten- faru (una din cele câteva cu acest nume în târg,
tice sau imagini pe care le-am creat din frânturi de probabil înrudite) iar peste drum locuia familia
povestiri ale celor mari. Cu siguranță, mare parte cizmarului Lupu. Rașela Lupu și cele două fete ale
sunt autentice. Locuința noastră (bineînțeles, în- ei, Stela și Lucia, mă răsfățau care mai de care și
chiriată) se afla cam la mijlocul urcușului pe Strada adesea mă aflam în casa lor. Puțin mai sus de ei,
Mare. Acolo am copilărit până la vreo patru ani. Eu după colțul cu o ulicioară, locuia familia Grinberg
îmi amintesc, nu știu de ce, doar de două camere. cu cei doi copii ai lor, Esterica, ceva mai mare și
În prima, la stradă, tata împreună cu doi tovarăși Saul, cam de vârsta mea. Mama și doamna Grin-
(frații Abramovici ) conduceau – cum nu! – o pră- berg erau prietene. Bunicul, Țalic Grinberg, era

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 41


Rememorări

cantorul sinagogii mari din Burdujeni, figură im- asemeni, cel puțin o dată am fost cu unchii mei la un
pozantă și respectabilă, cu palmares de cantor prin spectacol de teatru prezentat de trupa teatrului din
străinătăți în anii interbelici. În curtea lor, unde se Botoșani, pe o scenă improvizată în salonul mare al
intra din ulicioara îngustă, era o fântână proprie, gării. Am văzut Domnișoara Nastasia.
lucru rarisim. Când eram deja mai mare veneam Îmi imaginez uneori, plimbându-se prin
acolo uneori cu băieții, la joacă. saloanele și restaurantele gării Burdujeni, femei ele-
Tot din acea vreme, pe când încă nu tre- gante, cu pălăriuțe, în costum de voiaj, cu fuste lungi
cusem de patru ani, păstrez o imagine –amintire ce și mulate, la braț cu domni cu joben, baston și mus-
mă duce la gara minunată a Burdujenilor și împre- tață „Franz Joseph”, ce abia trecuseră frontiera ve-
jurimile sale, unde mai aveam să revin nu odată în nind de la Cernăuți, sau chiar de la Viena, în drum
plimbări cu bicicleta, iar peste ani, în seri fermecate, spre Iași sau București. Dar în anii plimbărilor mele
chiar mână în mână cu o fată dragă. Dar pe atunci pe acolo, gara era cam adormită, saloanele erau mai
încă nu le bănuiam pe astea. Un văr mai tânăr al lui toate închise, iar puținii călători ce urcau sau cobo-
nenea Burțu, Mișu Manaș, era șofer de camion, me- rau din trenul oprit pentru un singur minut, erau
serie apreciată mult pe atunci și care-l făcea în ochii doar localnici. Peronul gol era pistă ideală pentru
mei de copil, un adevărat erou. Într-o dimineață s-a biciclete...
înduplecat de rugămințile mele să mă dea cu cami- La vreo câteva săptămâni după întoar-
onul. Nu era nimeni mai emoționat și mai fericit ca cerea mamei de la operație, pe când amândoi ne
mine, cocoțat în cabina înaltă, lângă șofer și privind aflam la bunici, ea a trebuit să plece la medic, la
cu aviditate la drumul ce mi se deschidea în față, control. Voiajul tatei și al mamei la București urma
dar și mai mult la manetele, butoanele și cadrane- să înceapă din gara Burdujeni, cu acceleratul ce
le camionului rusesc. Totuși, când mașina a virat la pleca din Ițcani pe la prânz. Am ajuns la gară cu
stânga și s-a angajat pe aleea gării, nu mi-am mai trăsura, zeida, nenea Burțu, părinții și eu. În urma
putut lua ochii de la peisaj, iar tabloul văzut mi-a operației la cap, mama rămăsese cu un șchiopătat
rămas pentru totdeauna întipărit în memorie. Dru- destul de accentuat al piciorului stâng și deci se
mul lung-lung (în ochii mei de copil), străjuit de o mișca cu greutate. Cum acceleratul oprea la Burdu-
parte și alta de câte un rând des de plopi falnici, ca jeni pentru doar un minut, zeida aranjase cu șeful
niște făclii verzi, iar la capătul perspectivei, exact în de gară, cu care se cunoștea bine, ca impiegatul de
centru, fațada elegantă de cărămidă roșie – cu uși și mișcare să nu elibereze garnitura până la semnul
geamuri boltite, imense – a gării. său, după ce tata, mama și valizele s-ar fi aflat în va-
Gara Burdujeni a fost construită la răscru- gon. Trenul a intrat în gară cu pufăituri de aburi și
ce de veacuri, pe când târgușorul era punct de grani- șuierături de frâne și a umbrit complet peronul. Ca
ță și vamă între Regatul României și Bucovina Aus- întotdeauna în aventuri de voiaj, pe mine m-a luat
tro-Ungară, iar frontiera trecea prin lunca Sucevei. durerea de burtă. Tata a apucat să urce valizele în
Nu reușesc să-mi imaginez că până la 1918 a trece vagon, nenea Burțu, care era om voinic, o sprijinea
din Burdujeni spre Suceava alăturată, necesita pașa- și ajuta pe mama sărmana să ajungă la scara înaltă
port sau ceva similar, dar în schimb am înțeles de ce a vagonului, iar zeida, cu brațul ridicat, urmărea
drumul ce unește localitățile a fost numit apoi Calea operația. Dar cumva s-a iscat o neînțelegere, im-
Unirii. Oricum, autoritățile române și C.F.R.-ul au piegatul, ce se afla chiar lângă cabina mecanicilor,
ținut ca gara noastră să fie una din cele mai frumoa- cu semnalizatorul roșu ridicat, a crezut că poate
se ale țării. Clădirea monumentală a gării Burdujeni deja elibera trenul, care a pornit-o încet cu un șu-
e o adevărată bijuterie arhitectonică, pe bună drep- ierat al locomotivei. Mama a rămas pe peron, tata a
tate recunoscută ca monument istoric. Stilul e cam apucat în ultimul moment să coboare din vagonul
dificil a fi definit. Ar fi unul eclectic, dar amestecul deja în mișcare, iar valizele au rămas sus, pe culoa-
de stiluri, contrar așteptărilor, creează un ansamblu rul vagonului. Cu toții eram cuprinși de disperare.
elegant, chiar grațios. Fațadele impresionante, din Noroc de nenea Burțu, care le-a aranjat pe toate.
cărămidă roșie, sălile imense, cu plafonul sprijinit Valizele au fost coborâte din tren la Verești, drum
pe arce gotice întretăiate, peronul, combinație de de vreun sfert de ceas cu acceleratul. Viteazul meu
lucrătură în fier si plafon cu casetoane romane, mi- unchi a plecat cu un marfar spre acea primă stație,
nunate, ca și cele ale sălilor, toate trezeau în vizitator a adunat valizele și le-a urcat apoi în automotorul
un fel de stare emotivă, ca prezența într-o sală de bal rapid de București, cu care ai mei au ajuns la Ve-
a unui palat. De fapt, chiar știu că sala mare găzduia rești după câteva ceasuri. Apoi Burțu s-a reîntors
uneori, prin anii `50, balul ceferiștilor suceveni. De la Burdujeni, iar părinții au ajuns seara în capitală.

42 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Rememorări

Totul se sfârșise cu bine, iar eu apucasem deja să uit sta mea și învățam în clase paralele. Uneori, pe când
durerea de burtă. eram mai mici, Avrum Cofaru ne făcea nouă, cole-
Continuând drumul la deal, de la noi gilor Cuței, vreo tură cu căruța prin târg. Caii tropă-
spre casa bunicilor, Strada Mare se intersecta cu o iau pe potcoavele de fier, căruța hurducăia zdravăn
străduță. Peste drum era o cârciumă, iar pe partea pe bolovani iar noi, copiii, deși scuturați strașnic,
noastră ulicioara ducea spre o clădire cam părăgi- eram în culmea fericirii. Cuța a fost toți anii colegă
nită ce servise înainte de era socialistă ca sediu-club de clasă si bună prietenă cu Florica. Acolo, pe cerda-
al unor organizații de tineret sioniste. În anii amin- cul familiei Cofaru ne-am despărțit, cu inimi grele
tirilor mele, localul mai servea uneori la nunți sau și ochi umezi, deși încercam să glumim, într-o după
alte petreceri, dar în zile obișnuite era un fel de ci- amiază de sâmbătă, ultima mea sâmbătă la Burdu-
nematograf improvizat. Aparatul de proiecție era jeni.
amplasat pe scenă. Iar publicul, pe bănci de lemn Între curtea lui Cofaru și casa bunicilor fu-
simple, fără spătar, ședea cu fața la peretele opus, sese cândva un teren viran. Aveam poate patru-cinci
unde la dreapta ușii fusese întins un cearșaf-ecran ani pe când îmi amintesc cum baba (bunica), ajutată
alb. Dar peste scurt timp avea să fie construit – de- de mama și tanti Freida, scotea un cazan mare, in-
vale – adevăratul cinematograf al Burdujenilor. stalat pe pirostrii peste o sobă de tablă și o zi întreagă
După acest colț se afla ultima instituție trudeau pe lângă el la fiert magiunul de prune. Apoi,
oficială a târgului – Poșta. Era de fapt un birou mic, pe acel teren și-au construit casa o pereche de tineri,
în care lucrau doar o funcționară și o telefonistă și Nicolai și Virginia Siminiuc. Au fost probabil cei
de unde pornea la drum factorul, postașul cu torba mai iubiți vecini ai bunicilor. Casa lor avea la stradă
ticsită cu ziare și scrisori. În aceeași încăpere se afla o grădiniță îngrijită cu flori, iar în spate era o cur-
telefonul public, unul din cele două-trei aparate te- te destul de spațioasă, cu ceva straturi, câteva găini
lefonice din târgușor. ciugulind într-un țarc îngrădit, o magazie și ditamai
După încă vreo câțiva metri ajungeam atelierul de tâmplărie și de toate al lui Nicolai, gos-
la casa familiei David, cu ce doi băieți ai lor. Erau podar cu mâini de aur care ne răsfăța, pe Iani și pe
înrudiți puțin cu noi dinspre partea bunicii. Beni, mine, cu tot felul de jucării confecționate cu dibăcie:
cel mai mic, era de vârsta mea si nelipsit tovarăș puști de lemn, măști de purim, un leagăn de lemn
de joacă al nostru în acei ani. După casa lor urma pe care ni l-a ridicat în curtea bunicilor și câte altele.
o clădire mai deosebită prin faptul că cele două lo- Între curtea bunicilor și a lui Siminiuc era o porti-
cuințe alipite aveau câte un cerdac ce ocupa toată ță tăiată în gard și puteam trece cu ușurință printre
lățimea trotuarului, înălțat față de nivelul străzii, și curți. Uneori (rar) apelam pentru lecții la ajutorul
spre care urcau 3-4 trepte. În prima locuia o pereche Virginiei, care era învățătoare. După vreo câțiva ani
puțin ciudată, fără copii. Tina era probabil încă din avea să se nască singurul lor fiu, Ovidiu, care a fost
tinerețe bătrână fără vârstă, mereu cu un șal cenu- tovarăș de joacă al vărului meu cel mic, Carolică.
șiu pe umeri, scundă, cu un ochi veșnic închis. Să Casa bătrânească a bunicilor se afla, cum
mă ierte Dumnezeu, dar cam era tipul de vrăjitoare am mai spus, aproape de capătul târgului și începu-
din povești... În schimb Mehl, bărbatul ei, era un om tul satului. După tipic, era o casă-vagon. Spre stradă
slab, cu un veșnic zâmbet schițat pe față. El era mai dădea prăvălia ce în anii amintirilor mele era de fapt
blând cu copiii, dar Tina se burzuluia de îndată ce un debit de tutun (Tutungerie) proprietate de stat.
ne vedea. Adevărul e că n-am avut noi mai nimic Mai toată „marfa”, intra într-un galantar. Dar bunicii
de-a face cu ei. Poate doar că în lunile de vară mai mai făceau negoț și cu altele: câteva ouă, un kg. de
intram uneori prin lanul din spatele casei lor și co- făină de porumb și chiar, păstrate într-o ladă lângă
lectam ceva porumbi pe care îi duceam la bunica să geam, unde-mi plăcea mie să șed și să citesc, niște
ni-i frigă, sau alegeam vreun bostan mare, potrivit a blocuri de sare mari ca bolovanii, pentru oieri. Către
face din el felinar. stradă dădeau două geamuri mari și ușa dublă, toate
Lipită de casa lor, cu un cerdac asemănător cu obloane ce se închideau noaptea. Afară, lângă ușa
ce ajungea aproape de bordura trotuarului, era locu- de intrare se afla una scundă ce ducea spre beciul mic
ința familiei Cofaru. Spre deosebire de alte case, aici și nu prea adânc unde se aflau peste iarnă un sac sau
curtea se întindea paralel cu casa, pe toată lungimea doi de cartofi ori ceapă, iar vara ceva oale cu mân-
ei și adăpostea un grajd cu cal și o căruță. Familia care. Camera ce dădea la stradă, unde era prăvălia,
avea două fete, dintre care cea mai mare se numea fusese împărțită cu un paravan de placaj și carton,
Cuța și era o fetiță sfioasă, cu cozi lungi și ochi negri, în spatele căruia se afla mica bucătărie a bunicii și
adânci ca un lac în care te puteai îneca. Era de vâr- chiar o masă la care ne adunam uneori, Dumnezeu

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 43


Rememorări

știe cum, toată familia. De acolo, două trepte duceau de fontă, cu plită și cu rulă. Acolo ne cocea bunica,
spre camera centrală a casei, cea fără ferestre exte- iarna, lipiile proaspete de vineri dimineață sau une-
rioare. Deși cam întunecoasă, bunica atârna la cele ori ne cocea mere. Deasupra covorului de lână de pe
două ferestre mari ce dădeau spre bucătărie/prăvălie perete era atârnat, în unghi cu peretele, un tablou
niște perdele lungi, croșetate din ață, atât de apretate neînrămat ce reprezenta un vas cu flori. Noaptea, la
că și găurile plasei de ață păreau țepene. Camera era culcare, zeida aprindea pe ladă, lângă geam o lămpi-
destul de mare, dar cam plină de mobile: de o parte ță cu gaz, care păstra în cameră o pâlpâire mică de
și de alta, câte un divan pe care dormeau, pe stân- lumină, toată noaptea.
ga zeida și pe dreapta baba. Divanul bunicului era Cam în continuarea divanului său, pe stân-
chiar sub geam. Pe perete era încadrat un covoraș ga, lipit de perete, se afla bufetul, piesa de mobilă cea
de lână deasupra căruia era atârnat difuzorul, sau mai impozantă a locuinței. Era un bufet de sufra-
cum îi zicea zeida – morișca. După masa de prânz gerie masiv, din lemn lustruit ca furnirul, cu dulap
zeida obișnuia să se întindă pe divan culcat pe o destul de mare în partea de jos, pe care se sprijinea o
parte, pe îmbrăcate, chiar pe cuvertură. Își acoperea vitrină cu uși de sticlă unde păstra baba toate como-
umărul cu haina, își punea pălăria pe ureche și așa rile ei de gospodină – servicii desperecheate de masă
dormita cam jumate de ceas. De cealaltă parte a ca- sau de cafea. Abia când eram deja om în toată firea,
merei, îngrămădit între masa de sufragerie și perete, am aflat de la tanti Freida povestea bufetului. În anii
era divanul bunicii. Pe divan cu bunica am dormit când familia fusese deportată în Transnistria, ar-
și eu aproape tot anul școlar de clasa I. Divanul ei mata germană rechiziționase casa, transformând-o
era încadrat, înspre geam, de o ladă de lemn soli- în magazie de furaje pentru cai. Când bunicii s-au
dă („pentru Palestina”) iar pe partea opusă era soba reîntors, în 1944, le-a luat vreo săptămână sau mai
bine să curețe casa de fân. Mobi-
lele – printre care bufetul și dor-
mitorul – erau pe la vecini și le-
au fost înapoiate.
În celălalt capăt al ca-
merei, după urcarea unei trepte,
se deschideau două uși. O ușă
dublă, cu geamuri, pe dreapta,
ducea spre dormitorul mic, cu
sobă de teracotă, mobilat cu un
pat, deasupra căruia era atârnată
o oglindă ovală, mare, în ramă de
lemn (probabil parte dintr-o toa-
letă pentru care nu s-a mai găsit
loc în camera mică), un șifonier
cu două uși și sub geamurile ce
dădeau la cerdac, o canapea. În
camera asta dormeau tanti Fre-
ida, nenea Burțu și Iani (într-un
pătuț de copil) în toți anii, până
când (chiar în iarna petrecută de
mine la Burdujeni) s-au mutat în
sfârșit într-o locuință a lor, ceva
mai în susul străzii. Când spre
primăvară mama s-a întors din
București după operație, dormi-
torul l-a ocupat ea în săptămânile
de convalescență. Mama revenise
fără frumosul său păr roșcat, cam
șchiopăta de piciorul stâng și se
ajuta la mers cu un baston, dar
și așa – chiar dacă continuam să

44 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Rememorări

dorm cu baba, iar tata ajungea la Burdujeni doar de și comentat pe larg după ce treceam...
două-trei ori pe săptămână – primăvara ce venise Peste drum de casa bunicilor se deschi-
mă umplea de bucurie. dea o altă stradă nepavată ce ducea spre moară.
Cealaltă ușă se deschidea către un cori- Chiar la colțul străzii, se afla o casă nu prea mare,
dor îngust ce ducea, paralel cu dormitorul, către oarecum stingheră. Pe o latură se mărginea cu o
cerdac. Acesta era de fapt o adevărată cămăruță. bucată de livadă, ascunsă în spatele unui gard, iar
Pe de o parte peretele de zid al casei și geamul de cealaltă parte chiar cu străduța. Acolo locuia
către dormitor, iar pe trei laturi pereți solizi de familia Făclieru. Bărbatul, înalt și slab și soția mai
scândură. Peretele ce dădea spre curte avea vreo mititică și mai plinuță, erau amândoi croitori ce
două geamuri mari, ce umpleau cerdacul de lu- cred că se specializaseră în scurte groase și su-
mină. Pe partea opusă se ridica scara largă, soli- mane pentru sătenii din împrejurimi. În casa lor
dă, din lemn ce ducea în pod. Scara ca și podul intram uneori la prietenul nostru de joacă, Șloim
erau de o curățenie exemplară. Pe trepte baba (Șloimale) Făclieru, un băiețel de vârsta mea. Șlo-
păstra diverse alimente printre care vreo găleată imale cu părinții săi au plecat în Israel pe când
cu untură, săculețe cu făină, ceva ouă într-un coș. aveam vreo 11-12 ani. Drumul ce începea de la
Sus, chiar la intrarea în pod se afla lada cu vesela casa lor, trecea după doar câțiva zeci de metri, pe
special păstrată pentru Pesah – paștele nostru. La lângă toloacă, terenul viran unde băieții jucau fot-
timp de vară aragazul era mutat în cerdac, cu o bal. (Uneori jocul se întețea chiar pe străduță. Ris-
masă și două bănci, iar cerdacul devenea bucătă- cul ca vreo mașină să treacă pe-acolo era minim:
rie de vară unde era o plăcere când toată familia cam una la două zile...). Era pe-acolo și o fântână.
se întâlneam la prânzurile de duminică. Pe toloacă, în anii copilăriei, a ajuns odată chiar
Trecerea din cerdac spre curte se făcea un circ, cu incinta rotundă dar fără cort acoperit.
printr-o ușă cu două obloane solide din lemn. La fel, în fiece vară se instalau acolo bărcile. Pu-
Curtea bunicilor, destul de mică, era pavată cu țin mai jos, pe la nivelulul Străzii a treia, drumul
dale largi de piatră. Un gard înalt o despărțea pe se bifurca înspre biserică și spital. Spre moară nu
o parte de curtea doamnei Crețu, iar pe cealaltă, știu dacă am mers mai mult de vreo două ori în
de curtea lui Siminiuc, spre care se deschidea cum toți acei ani. Nici pe dealul dinspre răsăritul târ-
am mai zis, o portiță. O fotografie de familie, fă- gului, ce începea după moară, nu cred să fi urcat
cută pe fundalul gardului pe când aveam vreun vreodată. Știu că Iani mai rătăcea pe acolo iarna,
an, îi înfățișează pe bunici, mama cu mine în bra- cu încercările lui de a schia. Însă acel deal cam
țe, cu o căciuliță albă, urechi de pisică, tata, tanti îndepărtat, pe care-l vedeam bine din casa buni-
Freida și nenea Burțu, cu toții tineri si fericiți... cilor, din spatele căruia răsărea zilnic soarele, era
Mai erau acolo leagănul și în spatele lui o magazie peisajul ce a conturat cumva cadrul natural în
de lemne în care bunica ținea și o cușcă cu do- care mă găseam eu la Burdujeni.
uă-trei găini. La capătul curții era poarta mare de Ceva mai sus de casa bunicilor, după
lemn prin care intra, probabil, căruța ce aducea curtea largă, ascunsă în dosul unui gard înalt, a
lemnele. Poarta ducea către o străduță, mai cu- familiei Crețu, se afla ultima clădire de pe acea
rând o potecă nepavată ce se întindea paralel cu parte a Străzii Mari. Erau locuințele vagon, cu
Strada Mare cam pe toată lungimea târgului. un perete comun, unde locuiau tanti Ana și ne-
În după amiezile de vară zeida scotea nea Meier, fratele bunicii, iar apoi cea a lui Sani și
lângă ușa de intrare o bancă și vreo două taburete, Sura. Ultimii aveau de-a lungul și în spatele casei
pe care se adunau la sfat bunica și câteva vecine, o curte mare în care creșteau câteva capre. Cred
printre care și cumnata ei, tanti Ana. Zeida măci- că erau singurii evrei în târguleț ce se îndeletni-
na cafea proaspătă în râșnița lucitoare de alamă, ceau cu crescutul animalelor (dacă facem excepție
apoi o fierbea cu zahăr, în ibricul mare, o lua re- de Avrum Cofaru, ce avea cal și căruță, și de Velvl,
pede de pe foc înainte de a se umfla caimacul și o proprietarul și surugiul unei birje cu doi cai, uni-
turna în câteva ceșcuțe din servicii desperecheate. ca în Burdujeni). După casa lui Sura, urcând un
Toată lumea, inclusiv eu, ce eram deja băiat mare, dâmbuleț nu prea abrupt, era cărarea ce ducea la
se delecta cu cafeluțele. Parlamentul de pe trotuar fântâna de lângă casa lui Mâțuc, pe străduța fără
erau o instituție tradițională a târgului. Când se nume din spate. De acolo se făcea aprovizionarea
întâmpla să urc de la stația de autobuz spre casa cu apă, în cele două găleți din bucătăria bunicilor.
bunicilor la ora potrivită, mă simțeam ca la defi- După acea cărare urma un teren triunghiular, nu
lare, scrutat de toți ochii din tribunele cu cafeluțe prea mare, în unii ani semănat cu porumb, care

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 45


Rememorări

de fapt încheia târgul. Mai erau, de cealaltă parte Burdujeniului (și director al micului spital local
a drumului două-trei case. Una era locuința pre- de boli infecțioase), care a venit în scurt timp, cu
otului, o casă frumoasă înconjurată de o curte cu docarul și cu servieta lui pântecoasă de medic.
pomi. În una din aripile casei funcționase cândva Dr. Dracinschi a stabilit diagnosticul:
grădinița de copii. Urma apoi ultima clădire, care nu e fractură, doar o fisură la fluierul piciorului
era constituită din locuința perechii Rozner, ur- drept. Cum se înserase, orice tratament s-a amâ-
mată de cea în care se mutaseră tanti Freida și ai nat pe a doua zi. Dr. Dracinschi mi-a pus doar
ei, locuința uneia din surorile Riegler și o ultimă piciorul în „lopățele” de scânduri subțiri, ca să-l
casă-locuință unde cândva funcționase o tâmplă- imobilizeze. După o noapte dureroasă (mai aveau
rie. Primele trei locuințe aveau o curte comună, să urmeze câteva) am avut cinstea să fiu dus de
largă și întinsă până la începutul Străzii a doua. 1 Mai, dimineața devreme, cu trăsura lui Velvl,
De casa lui tanti Freida mă leagă saci de amintiri. la Suceava la spital, unde am ajuns încă înainte
Acolo am petrecut, deja băiat mai mare, nenumă- de a se forma defilarea în parcul Arini de vizavi.
rate și minunate sfârșituri de săptămâna, dormind Diagnosticul doctorului Dracinschi s-a dovedit
înghesuit cu Iani pe același divan, în bucătărie și exact și Dr. Weitman mi-a pus piciorul drept în
hrănindu-mă și îmbătându-mă cu atmosfera și ghips până la genunchi. La serbarea de sfârșit de
bunătățile nenumărate pe care știa să le pregăteas- an m-a dus nenea Burțu pe trotinetă...Dar mi-am
că iubita mea mătușă. primit premiul, iar principala bucurie a fost că
După acea clădire, la colțul unde era fân- scurt timp după toate astea ne-am reîntors – cu
tâna, lângă casa lui Prodan, te aflai deja, dincolo mama – acasă la Suceava.
de târg, în satul Burdujeni. De aici încolo casele Când am revenit la Burdujeni în vara lui
erau deja toate gospodărești, cu gard meșteșugit, 1973, oaspete, deja căsătorit, după 9 ani de absen-
grădiniță în față, grajd, hambar, păsări ce ciugu- ță, am găsit târgulețul aproape neschimbat, doar
leau prin curte, o bucățică de livadă în spatele ceva mai mic decât mi-l aminteam. Am ajuns
casei... Adevărul e că n-am umblat des pe-acolo, după ploaie, iar mirosul prafului umed, ceva ne-
dar îmi amintesc de mica școală primară de pe cunoscut la noi în lungile și secetoasele luni de
culmea deluțului și chiar de fântâna cu cumpănă. vară, m-a îmbătat și mi-a adus un val de amintiri.
Tot pe-acolo era olăria, care funcționa într-o cur- Așa e cu mirosurile...Bunica murise cu un an în
te mare, cu aceeași tehnologie ca pe vremea daci- urmă. Când am ajuns în bucătăria cunoscută din
lor. Lângă intrarea în curte, într-un șopron, se afla casa lui tanti Freida eram deja acasă. Primul lu-
roata olarului, în fundul curții fumega un cuptor cru pe care am vrut să-l fac a fost să-l însoțesc pe
mare, iar fiece porțiune liberă a incintei era plină Carolică și să aducem de la Prodan două găleți de
cu rânduri-rânduri de ulcioare sau străchini puse apă limpede și rece de fântână.
la uscat. Nu departe de începutul satului se afla o În anul următor am mai revenit o dată.
Alimentara mică unde, pe când eram în clasa I era Știam că n-o vom mai putea face în următorii ani.
gestionar Eli David, tatăl lui Beni. Acolo, alături, Așteptam nașterea primului nostru fiu. Zeida era
în curte la Lahman, am avut o pățanie de 1 Mai. îmbătrânit. În una din zile m-a luat în sat, la casa
Eram câțiva copii, colegi (sau nu) de clasă, printre unui fost prieten din anii lor de școală primară, să
care Beni, eu, unul din băieții lui Lahman și poate mă arate... Evident, era mândru de mine. Și era –
și alții. Cum era ajun de 1 Mai, iar a doua zi aveam ca și mine – conștient că-i seamăn. La despărțire
liber, cineva a hotărât că facem – în cinstea marii știam amândoi că nu ne vom mai vedea.
sărbători a oamenilor muncii! – o serbare a noas- De atunci am mai revenit de multe ori,
tră. S-a improvizat o scenă din două-trei cuști dar mai întotdeauna în grabă. În vara lui 2016 am
mari pentru păsări, suprapuse, și nu știu cum eu reușit să ajung la micul cimitir de pe delușor, nu
m-am aflat sus, recitând ceva. Dar nu eram sin- departe de fantomele celor trei sinagogi din acea
gur. Un brânci „prietenesc” m-a făcut să plonjez parte a târgului. Bineînțeles, înainte de orice mi-
de pe scenă pe pământul bine bătătorit al curții. am croit drum printre ierburi și bălării spre mor-
Nu m-am mai putut scula pe picioare. Dreptul mintele lui baba și zeida. Dar mi-am dat seama că
mă durea crâncen. Spre norocul meu, venise cu o sub monumentele funerare între care m-am trezit
treabă la Alimentara alăturată nenea Meier, fratele se află o întreagă galerie, se aflau aproape toți, cu-
bunicii. El m-a dus la bunici pe brațe pe când eu noscuți sau mai puțin cunoscuți mie, dar cu toții
gemeam de durere. Urgent a fost convocat doc- personaje ce-au însuflețit cândva casele și străzile
torul Dracinschi, legendarul și bătrânul medic al de la Burdujeni.

46 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Rememorări

Trei prieteni

Eugen DIMITRIU
În anul 1965 am părăsit Fălticenii, mu- alităţile judeţene din domeniul culturii aflaseră că
tându-mă în Suceava. Am lucrat ca traducător stăpâneam ca nimeni altul din generaţia mea, isto-
tehnic la Staţiunea de Cercetări Agricole (1965- ria culturală și spiritualitatea fălticenene și mi-au
1971), până când m-am îmbolnăvit grav din cau- cerut să dau viaţă noii instituţii. Am muncit și aici,
za efortului depus la traducerile știinţifice, în lipsa dar nu într-un spaţiu închis și fără dicţionare…
dicţionarelor de specialitate. Venisem de la Staţiu- Galeria s-a inaugurat peste un an, la 16 iu-
nea experimentală pomicolă Fălticeni, după 7 ani nie 1972, recunoscându-se că cei din tânăra gene-
de muncă, la fel de dificilă în lipsa dicţionarelor raţie n-ar fi putut duce la capăt sarcina dată. A fost
și aproape sisifică cu perspectiva doctoratelor pe un succes care a stârnit invidie.
care inginerii agronomi aveau să le susţină. Eram
unicul traducător, iar specialiștii, mulţi la număr. *
Aici la Suceava, mi s-a dat – e drept – apartamentul După 5 ani de activitate muzeală (1971-
promis, încât am putut să-mi aduc și familia. 1975) în casa Lovineștilor, am părăsit din nou Făl-
L-am întâlnit pe scriitorul Constantin ticenii, deoarece directorul Complexului, înconju-
Severin la diverse reuniuni culturale și ne-am îm- rat de colegi care se închinau lui Bachus, mi-a creat
prietenit. Ne-am acordat încredere reciprocă, ne- non- condiţii de muncă. Devenisem pentru ei un
bănuind că în timp vom colabora intens, ceea ce martor incomod. M-au primit la Secţia Memoriale,
m-a destins și am simţit că îmi revine puterea de pentru Fonduri documentare a Muzeului Judeţean
muncă, dimpreună cu o stare sufletească de care de Istorie, pe care am început să le organizez știin-
uitasem că trebuie să fie și stimulatoare. ţific. Vorbeam și scriam măcar în română. Textele
Am pus capăt muncii de traducător, după germane mi s-au părut accesibile. Cunoșteam des-
13 ani de uzură ce mă adusese în pragul cirozei. tul de bine, din liceu, această limbă. Noii colegi nu
Medicii din București, de la un spital de specialita- se descurcau, ceea ce a fost un atu pentru mine.
te, mi-au interzis să mai lucrez în domeniul amin- Am intrat, în timp, în colegiul de redacţie
tit. Cu recomandare scrisă, nimeni nu mai îndrăz- la „Suceava”, Anuarul Muzeului Judeţean. Acesta
nea să mă folosească. Mă gândeam în sinea mea: a fost începutul activităţii mele publicistice. Mai
voi avea vreodată perspectiva să scriu și să vorbesc colaborasem la alte reviste: „Pagini bucovinene” și
ad libitum românește? Dacă nu traduceam, îmi vor „Ţara Fagilor”, serie nouă, care apăreau în Suceava.
da un serviciu mai ușor? M-au solicitat apoi coautor la volumele: „Știinţa în
Am avut norocul să fiu mutat la Com- Bucovina”, vol. II (1983) și III (1984); „Simion Flo-
plexul Muzeal Fălticeni, unde fraţii Vasile și Ho- rea Marian și corespondenţii săi”(București, Ed.
ria Lovinescu donaseră statului casa de pe strada Minerva, 1991); „Simion Florea Marian în amin-
Sucevei și livada (ce se întindea până departe în tiri, mărturii, evocări”(Suceava, 1997).
vale), în vederea înfiinţării unui muzeu ce avea să Urmăream atent presa locală: „Zori Noi
se numească „Galeria oamenilor de seamă”. Ofici- / Crai Nou”, „Monitorul de Suceava” sau „Obiec-

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 47


Rememorări

tiv-Vocea Sucevei”. Domnul Severin lucra atunci la și precisă, în care nu există loc pentru improvizaţii
„Monitorul de Suceava”. Îl vizitam la redacţie, în- fantasmagorice și speculaţii subiective. O scriitură
cepeam să-i cunosc pe redactori și pe alţi ziariști. densă, bogată în informaţii de substanţă sau de at-
Am rezistat, știindu-se că sunt prezent în colegiul mosferă, aparţinând unui autor cu o viziune stră-
unor periodice. bătută de empatie și nostalgie, întreţesută de ful-
După anul 1989 am putut să respir mai guraţiile unui lirism auster. Avem de–a face cu un
ușor. Regimul era în retragere, ivindu-se alţi con- valoros exponent al laconismului și rigorii, al sim-
ducători care-și ziceau „revoluţionari”. „Domnul plităţii și eleganţei stilistice”. Iată și alte concluzii
Costică” mă aștepta săptămânal, acceptând meda- la care ajunge domnul Severin: „Din toate scrierile
lioanele biografice și fotografii ale unor personali- lui Eugen Dimitriu, transpare o sugestivă și unică
tăţi fălticenene. Am colaborat intens un an de zile. radiografie, cu elemente de cultură și civilizaţie, a
M-a invitat și directorul ziarului, care înţelegea că Fălticenilor din perioada interbelică, un târg apa-
ceea ce fac era cultură autentică. rent patriarhal, dar în realitate conectat la fluxul
Avalanșa de medalioane a avut urmări ne- european de valori”.
visate. Din rândul consilierilor de la Primăria Fălti- Autorul Prefeţei trece apoi în revistă pe
ceni, s-a ridicat într-o ședinţă specială unul pe care cei 5 scriitori din familie și se oprește în mod fi-
l-am preparat la engleză, când frecventa clasele din resc la cel mai în vârstă și cel mai talentat, despre
cursul superior al Liceului „Nicu Gane”. E vorba care scrie: „Eugen Lovinescu este primul mare cri-
de domnul Dan Dascălu, ajuns profesor în orașul tic care analizează literatura română dintr-o per-
natal, apoi la catedra de sociologie a Universităţii spectivă europeană, însă rolul său de ferment al
„Ștefan cel Mare”din Suceava. Cititor pasionat, a generaţiei de scriitori din perioada interbelică este
urmărit ce publicam și a cerut să mi se acorde titlul cel puţin la fel de important”. Constată cu oareca-
de Cetăţean de onoare al municipiului. Propunerea re tristeţe că „generaţia de scriitori români din cea
dezbătută temeinic a fost aprobată în unanimitate de-a doua jumătate a secolului al XX-lea nu a avut
la 28 decembrie 2001. O reușită care-și are originea un mentor de anvergura sa”. Stăruie cu o undă de
în sprijinul scriitorului Constantin Severin. tristeţe: „Regretabil este și faptul că noua genera-
ţie de critici literari, cea care încearcă să se impună
* după 1990, nu are până la ora actuală un reprezen-
Prietenul de aleasă ţinută de la ziar, cu o tant credibil, care să fie interesat de mecanismele
pregătire ieșită din comun, a citit în același an ma- sincronizării și de o viziune comparatistă asupra
nuscrisul meu „Lovineștii”. Bine dispus după ce l-a literaturii actuale. Cei mai mulţi critici literari au
parcurs cu răbdare, m-a anunţat că va scrie Pre- în continuare o perspectivă de enclavă sau de grup,
faţa și-mi recomanda să fac tot posibilul să apară. fiind adesea dispuși să facă compromisuri în plan
Cele 4 pagini consacrate cărţii se intitulează „Un valoric, în funcţie de interese meschine sau de pro-
gentleman din Florenţa Nordului”. Titlul mi s-a pria ignoranţă.”
părut cam pretenţios pentru un muritor de rând Într-o notă mai optimistă, e de părere că
ca mine. Iată câteva spicuiri din ce scrie: „Colabo- „Lovineștii” ne oferă „o lectură atractivă, fiind și un
rarea mea săptămânală cu acest distins istoric al instrument de lucru”. În încheiere, citim: „Nume-
culturii a devenit un reper și un memento despre roasele fotografii inedite, cu valoare de patrimoniu,
intelectualul român format înaintea regimului to- întregesc această frumoasă carte, care fără îndoială
talitar. Onoarea, credinţa, răbdarea, discreţia, ge- va trezi interesul publicului larg și al specialiștilor
nerozitatea, eleganţa, punctualitatea și spiritul de în istoria culturii din ţară și de pretutindeni”.
sacrificiu pentru un scop nobil – iată valori pe care
le simt plutind în aer de fiecare dată când delica- *
tul cărturar deschide ușa biroului de la Monitorul Relaţiile de amiciţie și colaborare cu dom-
de Suceava. De sub pana acestui gentleman al vie- nul Constantin Severin vor înflori mai ales după
ţii noastre literare, adeseori perceput ca un Don intrarea în scenă a scriitorului și regizorului de tea-
Quijote al tranziţiei post-comuniste, de cele mai tru Ion Olteanu din București, unde era cunoscut
multe ori trecut sub tăcere, răsare câte un fragment de mari artiști (Jules Cazaban ș.a.) sau de iubitori ai
dintr-un imens puzzle cultural, un megalopolis al scenei, ca Sorana Coroamă- Stanca, de profesie …
spiritualităţii românești izvorând continuu din târ- inginer. Ardelean prin naștere, Ion Olteanu vede
gul celest al Fălticenilor”. Și mai departe: „Eugen lumina zilei la 12 august 1912 în comuna Fărăgău,
Dimitriu realizează o cronică de familie pregnantă judeţul Mureș, într-o familie de ţărani români, iu-

48 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Rememorări

bitori de ţară și biserică. Părinţii vegheau la edu- *


carea copiilor și făceau sacrificii să-i instruiască La 28 octombrie 2001, a avut cuvinte de
în școli cât mai înalte. Atras de limba română și laudă pentru prietenul sucevean, care i-a publicat
estetică, și-a luat licenţa la Facultatea de Litere din un articol în ziarul la care lucra. Mi-au apărut și
Cluj, în 1937, cu teza „Teatrul lui Lucian Blaga”, al mie două foi despre familia profesorului meu de
cărui student a fost. franceză și scriitorului Aurel George Stino din Făl-
În anii 1937-1938, a făcut studii de regie ticeni, iar gazetarul semna un interviu luat cele-
la Institutul de teatrologie al Universităţii din Ber- brului lingvist Eugen Coșeriu. „Pagini de valoare
lin. Poet, romancier, dramaturg, a publicat mult, în interviu – scrie venerabilul regizor – persona-
încurajat de cronici favorabile ale unor cunoscuţi litatea Profesorului apare în toată frumuseţea ei,
critici din ţară. I-am întâlnit numele în revista făl- adânc și modest, iar domnul Severin cu niște între-
ticeneană „Interferenţe”, unde mi-au apărut și mie bări temeinice, nu batere de apă în piuă. Articolul
câteva articole, la scurt timp după evenimentele dvs. este o bogăţie dată culturii noastre, făcut cu o
din 1989. Cu puţin efort, i-am aflat adresa. Am în- documentare temeinică și cu un substrat de sensi-
ceput să corespondăm. Era înrudit cu familia în- bilitate. Frumoase și importante strădanii pentru
văţătorului Nicolae Ţibulcă din Oprișeni, suburbie emoţionanta Suceavă”.
nordică a orașului. Soţia sa era soră cu doamna Ol- Când nu primea vreme mai îndelungată
teanu, născute amândouă în satul Târzia, din fostul scrisori de la noi (fiind probabil foarte ocupaţi), se
judeţ Baia. îngrijora: oare nu ne-am îmbolnăvit? Citeam cu un
Fără să mă cunoască personal, mi-a tri- prilej în misivele sale: „Pentru mine o scrisoare de
mis în dar una din cărţile sale (teatru). A primit la cei care scriu și-mi sunt aproape, este o păstra-
din parte-mi „Lovineștii”, citită cu atenţie, dar și re a legăturilor cu redacţiile de altădată. Mă bucur
cu plăcere chiar de fiica sa, Smaragda Mărgineanu și mă gândesc și citindu-le îmi răsar noi gânduri,
și ginerele Remus Mărgineanu, artiști ai Teatrului împlinindu-mi lumina de care am atâta nevoie.
Naţional din Craiova, ambii cu doctorate. Nepoata Domnul Severin – adaugă – m-a bucurat nespus,
regizorului, Alexandra Mărgineanu, locuia la To- scriindu-mi. Continui a crede că Dumnezeu l-a în-
kyo, în Japonia, unde și-a luat doctoratul la Uni- zestrat și i-a dat misiunea pe care au avut-o unii
versitatea Waseda, cu o teză despre „Teatrul No”. O din înaintașii noștri de a contribui la adâncirea fe-
tânără atât de pregătită îi bucura pe bunicul și pe nomenului artistic. Va rămâne sigur în istoria lite-
părinţii aflaţi la fel de departe. raturii noastre de mâine cu faptele literare de azi.
Așa cred că-și scriu popoarele istoria culturii, artei,
* literaturii, cu oameni care se luptă în toate colţurile
Din București sau Craiova, neobositul Ţării și nu lasă să se stingă luminile, chiar dacă bat
condeier mi-a trimis 31 de scrisori, în perioada 14 vânturi potrivnice”.
aprilie 2001-22 aprilie 2003. Referindu-se la „Lovi- Citând un pasaj din ultima scrisoare a zi-
neștii”, am citit: „Cartea este o carte rară, un mare aristului sucevean, regizorul e convins că „asta-i
dar culturii poporului nostru. Se citește cu bucu- datoria imperioasă a celor care răspund de pagina
rie și emoţie, este un document literar important, unui ziar sau de ziarul întreg, de o editură sau o
dar și arătarea părţii creatoare a autorului, care te Fundaţie: proiectele editoriale ale Domnului Eu-
duce până în preajma tragediei antice. Acesta este gen Dimitriu pe care îl voi sprijini cu drag pentru
un dar. Familia Lovineștilor creată în special de efortul său generos de a face cunoscute valorile spi-
Doamna Profira Hecuba! Se duc spre pieire oa- rituale ale Ţării”. Și încheie astfel năvala gândurilor
meni de valoare numai pentru că își împlinesc des- ce par a ţine de visare: „Este extraordinar să-și ţină
tinul creator, și pentru aceasta trebuiește plată!”. În trează conștiinţa că lucrează pentru Ţară, lucrând
preajma sfintelor Sărbători ale Paștelui, scrie: „Am într-un centru de Ţară, Ţara nu-i numai capitala.
citit cartea în momente de așteptarea Învierii și Cuvintele îl vor sprijini; nu le întrebuinţează decât
mi-a sporit speranţa că nu ne vom prăbuși”. Refe- oamenii dotaţi și cu vocaţie. Toate astea mă bucu-
rindu-se la prefaţa lui Constantin Severin, adaugă: ră, de aceea le și spun unor oameni pe care îi pre-
„Este a unui scriitor care cunoaște ce înseamnă Es- ţuiesc”.
tetica și cunoștinţele filozofice. Din păcate, rar se
mai întâlnesc la noi asemenea oameni. Dar bine că *
mai există”. Petrecea de obicei iernile la Craiova, pen-
tru economie de căldură și revenea în capitală la

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 49


Rememorări

începutul lui martie. L-a prins vremea și la Ams- manuscrise, unele fiind cadouri de la Mihail Sado-
terdam, la fiul său Radu, profesor universitar dr. la veanu, George Topârceanu și alţi literaţi cunoscuţi
Catedra de limba română a Universităţii din acest din ţară sau de peste hotare. Am trăit momente de
oraș. Nu zăbovea prea mult asupra a ceea ce avea autentică emoţie, văzând atâtea comori.
de gând să facă în viitor. Nutrea mai degrabă gân- Adusesem în manuscris și „Orașul Mu-
duri optimiste pentru cei doi prieteni din Sucea- zelor”, potrivit unei înţelegeri prealabile la telefon.
va: „Mă bucură, la fel, sporirea paginilor cu istoria Domnul academician l-a primit, a promis că-l va
oamenilor din acele părţi. Nu cred că sunt prea citi cât mai repede și, într-adevăr, am primit la
multe zone din ţară care să aibă norocul a ceea ce scurt timp răspunsul în Fălticeni: să fie dat la tipar!
faceţi dvs. Cred că se vor găsi instituţii care să sară O mare surpriză a fost Prefaţa semnată de domnia
în ajutor spre a putea publica”. Misiva din care am sa, cu un cuprins laudativ. Cine ar fi crezut? Erau
citat este datată 20 februarie 2002. Amintește aici confirmate astfel părerile amicului Constantin Se-
de Jules Cazaban, notând: „A jucat în multe piese verin, care s-a prins a fi îngrijitor de ediţie. Mo-
pe care le-am pus eu în scenă. Fotografia cu căciulă tiv de-a ne apropia și mai mult sufletește. Apoi, se
brumărie, pe care am văzut-o în Interferenţe este familiariza cu târgul de pe Șomuz, stabilise relaţii
din spectacolul meu Răzvan și Vidra”. de colaborare, luând interviuri maestrului Ion Iri-
I-a trimis lui Constantin Severin articolul mescu, asista la expuneri ale profesorilor univer-
„Glasul Bucovinei. Sextil Pușcariu și un student sitari ieșeni, conduși de colegul academician, care
anonim care scrie versuri, Lucian Blaga”. „Era anul cu mulţi ani în urmă fusese elev al Liceului „Nicu
1918, încetaseră ostilităţile, manuscrisul este expe- Gane”.
diat de la Viena de Cornelia Brediceanu, studentă În perspectiva apariţiei, domnul Severin
la medicină, Blaga la Litere”. Ion Olteanu continuă: socotea „Orașul Muzelor” o „carte de excepţie, un
„Pușcariu citind prima poezie, nu-i place; idei, roman spiritual al Fălticenilor”. La București, vene-
formă liberă, nu! Dar reia lectura și rămâne entu- rabilul regizor o primea la 19 august 2002. În pro-
ziasmat și începe să publice din poezii, făcând o xima scrisoare ajunsă la Suceava, savuram părerile:
prezentare. Și în primăvara lui 1919, Poemele lu- „Am citit câteva capitole, cu aceeași bucurie și fără
minii apar la Cartea Româneascădin București”. opinteli. Volumul e scris cu har și dragoste, de par-
A păstrat sentimente de sinceră prietenie pentru că ai citi o proză luminoasă, care te mângâie, nu te
academicianul Constantin Ciopraga, trimiţându-i înspăimântă. Mie îmi face impresia că pământul,
la „Cronica” din Iași, în septembrie 1999, o carte a unit cu oamenii, emană aburi după ploaie, și vor-
sa‚ „Tăcerea orchestrei”, pe care acesta a primit-o bește acuma despre viaţa celor care au trăit”. Misiva
după trei ani… continuă: „Este viaţă, colcăit de viaţă, nu ai ispră-
Pentru noi, prietenii de la Suceava, în scri- vit bine fraza și urmează altă viaţă, alt om înzestrat
soarea din 8 mai 2002, găsim urarea: „Să fiţi sănătoși care a trăit în aceste locuri și a avut și făcut ceva
și luminaţi de Lumina Dumnezeiască. Ion Olteanu”. pentru viaţă. N-am mai citit o asemenea bogăţie
de oameni înzestraţi, porniţi, veniţi, plecaţi de pe
* pământurile Fălticenilor”.
Cu zelul obișnuit, am încheiat atunci o Reconfortante și aceste rânduri: „Faci bine
altă lucrare: „Orașul Muzelor – Case și locuri me- că dai zor Cazabanilor, mă gândesc la nobleţea lui
moriale la Fălticeni”. Am dat manuscrisul priete- Jules, și-apoi un interviu, în România literară cred,
nului Severin să-l citească și am trăit bucuria să al lui Theodor Cazaban, m-a mângâiat sufletește că a
aud că merită a fi publicat. Am propus o vizită la spus-o clar că nu-i bine să aplici îngustimea la jude-
domnul profesor Ciopraga, fiind dispus să mergem carea oamenilor”. Spre finalul scrisorii își dezvăluie
la o dată stabilită de domnia sa. În casa din strada unele griji: „Sunt preocupat de ce se întâmplă la noi,
Golia nr. 10, unde locuia, am ajuns cu mașina fiu- ca ţară și popor. Gândul este sigur prea uriaș pentru
lui meu Nicolae-Corneliu, un „șofer” bine instruit. importanţa mea, dar ca om nu mă lasă liniștit. O să
Camerele prin care am trecut erau împodobite cu încropesc ceva tablete sub cupola: se aprind luminiţe
diverse fotografii și picturi, cu mici poliţe pline de în catedrala pustiită. Pustiită ar vrea să însemneze
cărţi în limba română și în limbi străine. În ulti- neglijată, lăsată de izbeliște, înruginită și noi spu-
ma încăpere, mai largă, ne-au impresionat rafturile nem ei și, asta e!. Păi, nu asta este, ci intrarea solidă
cu multe tomuri de literatură, din care sorbea cu pe drumul vieţii. Domnului Costică laudele mele
nesaţ vestitul dascăl universitar. Din diverse serta- pentru ţinerea trează a grijii pomilor Bucovinei. Îl
re, amfitrionul scotea să ne arate poze, scrisori și îmbrăţișez, iar vouă, celor doi soţi (Eugenia și Eugen

50 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Rememorări

Dimitriu), bucuria și sănătatea fie-vă hrana zilnică. din România în 2003. Ţinea să știe.
Cu drag, Ion Olteanu”. Revine la „Cazabanii”, scriin- De la o vreme, răspundea tot mai rar la mi-
du-mi în 3 aprilie 2003: „Dacă apar la nivelul artistic sivele noastre. Mărturisea că nu se simte prea bine.
al Lovineștilor și al Orașului Muzelor, victoria va fi Vârsta și bolile agravate l-au răpus și ne-a
mare și cartea importantă. Asemenea cărţi apar rar părut foarte rău. Ne lipsea și eram triști.
și în marile culturi”.
*
* Mi-era drag domnul Costică. După 1989,
Să nu părăsim titlul de mai sus, cel al i-am dezvăluit că în Fondul documentar „Petru Co-
Cazabanilor. După trei ani de muncă intensă la marnescu” de la Muzeul Bucovinei Suceava, exista în
volum, a vrut Dumnezeu să-l termin, însumând, original romanul Parages al lui Theodor Cazaban,
textul și pozele, vreo 700 de pagini. M-am tran- tipărit în 1963 la celebra editură Gallimard din Pa-
spus cu „domnul Costică” în secolul al XVII-lea, ris. L-a împrumutat de la conducerea instituţiei. L-a
în zona Carcassonne din sudul Franţei, de unde citit și analizat cu competenţa pe care i-o cunoaș-
provin înaintașii. M-am îndreptat apoi cu răbda- tem. Am întânit și altădată judecăţi de valoare ale
re spre prezent, aducând noutăţi nebănuite. Prie- domniei sale. Le-am preţuit, obiectiv. Acum, într-o
tenul a lecturat atent conţinutul și, după ce mi-a cronică referitoare la Parages, spunea că e vorba de
strâns mâna, și-a exprimat dorinţa să fie îngrijitor „un roman de certă valoare universală”(vezi „Theo-
de ediţie, să scrie prefaţa și să întocmească indicele dor Cazaban și fiordurile fiinţei”, apărută în vol. E.
de nume. Trimis la București, manuscrisul a primit Dimitriu: „La sfat cu amintirile…”, Tipo Moldova,
consensul regizoarei Sorana Coroamă-Stanca. Iași, 2012, p. 652-658). Considera că „este în același
Eram încântat. timp unul dintre cele mai frumoase romane de dra-
De aici încolo, nouă ne rămânea doar să goste ale secolului al XX-lea, de aceea este incredibil
avem răbdare. Treceau lunile una după alta și, în- că nu a fost recuperat până la ora actuală de litera-
tr-o bună zi, am fost înștiinţaţi că familia s-a impli- tura română’’. Mai citim în cronică: „Prin romanul
cat în publicare, alăturându-se membri ai Ambasa- său, Theodor Cazaban se situează într-un dialog de
dei franceze în ţara noastră și binevoitori oameni la egal la egal cu câţiva dintre marii inovatori ai pro-
de cultură din Franţa. zei secolului al XX-lea, Proust, Joyce și contempo-
Ţineam în mână cartea dolofană cu co- ranul său Beckett, fapt intuit poate și de editorii de
perte galbene și nu-mi venea să cred. Tiparul a la Gallimard, care i-au comandat și viitoarele patru
fost asigurat de Monitorul Oficial, iar lansarea s-a romane. Copleșit probabil de propria-i performanţă
stabilit pentru vara lui 2004, în foaierul Teatrului și de grija zilei de mâine, autorul nu a mai definitivat
Naţional din Capitală. până în prezent decât unul, Ploaia de la Chantilly”.
Lume multă, aleasă și numeroase rude ale
Cazabanilor. Pe o masă lungă, încăpătoare, stăteau *
frumos aranjate șiruri de volume. Mi-au găsit și Ca pensionar din lumea muzeelor, îmi în-
mie un loc spre margine. Domnul Severin a recu- trerup adesea plimbările, făcând vizite la Biblioteca
noscut în sală scriitori și critici literari. După luări- Bucovinei „I. G. Sbiera”, din Suceava. Încerc să reiau
le de cuvânt ale celor stabiliţi, mi s-a dat cuvântul și lecturi din cărţi ale epocii în care am trăit. Am aflat
mie, ca autor. Apoi am dat – mi-aduc bine aminte că domnul Constantin Severin lucra în această in-
– 64 de autografe, unele cerute în limbi străine de stituţie, la Secţia de Artă. De câte ori discutam în
mare circulaţie. Puteau fi și membri ai ambasadei, biroul lui, abordam noutăţi, dar și întâmplări de al-
dar și corespondenţi ai unor reviste de la noi. tădată care, readuse în memorie, îmi păreau pline
În această zi de neuitat, primeam o scri- de farmec.
soare din Craiova, de la domnul Ion Olteanu. Ne Cele câteva pagini scrise acum, vor reuși,
informa: „Când veţi trece de lansare, să veniţi la sper, să ne însenineze gândurile, dorinţa de a retrăi
mine în București, să bem un pahar de vin și să clipe când, tineri, destinși, am avut satisfacţia mul-
vorbim de literatură, artă și oameni. Domnului tor împliniri.
Costică spuneţi-i că vreau să-l îmbrăţișez pentru
sufletul mare – într-o epocă, absolut, de pitici. Ce Suceava, 25 nov.-1 dec. 2017
sens poate avea viaţa dacă nu-i îmbucurată de raza
spiritului?” Dacă-l întâlneam pe regizor, aveam * Text apărut în prealabil în revista „3R – Rădăcini, Racines,
să-l informez că am intrat în Uniunea Scriitorilor Radici”, nr. 7-12, iulie-decembrie 2018.

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 51


Orizonturi francofone

Un reper în francofilia/
francofonia românească:
Irina Mavrodin

Elena-Brândușa STEICIUC
Moştenitoare a unei lungi şi puternice tra- mâniei şi ale spaţiului francofon, onestitate intelec-
diţii francofile, poeta, eseista şi traducătoarea Irina tuală. O adevărată pecete, deschizătoare de drumuri
Mavrodin este una dintre figurile emblematice ale pentru mulți dintre discipoli.
francofoniei românești și europene, la care a contri-
buit în calitate de mediator, dar şi de creator, de-a
lungul unei cariere de peste jumătate de veac. Năs- O practico-teorie a traducerii
cută pe 12 iunie 1929, la Oradea, a crescut şi s-a for-
mat, aşa cum îşi aducea aminte în cursul mai multor Activitatea de traducător a Irinei Mavro-
interviuri, într-o atmosferă de „caldă intimitate ro- din a rămas exemplară, din foarte multe puncte de
mâno-franceză”. Tatăl, Anastase Mavrodin, discipol vedere. Începând din 1967 (antologia Madame de
al lui Charles Drouhet, a fost mulţi ani profesor de Staël, De la littérature. De l’Allemagne. Corinne ou
franceză la Liceul „Unirea” din Focşani, iar mama, l’Italie, Bucureşti, Ed. Univers), an după an, pano-
Maria Mavrodin, s-a numărat printre primele femei plia traducătoarei, vastă şi variată, a reuşit perfor-
medic oftalmolog din România acelor timpuri. Vi- manţa de a reuni titluri din toate epocile şi genurile
itoarea universitară a făcut studii de Litere – limba literaturii franceze, învingând dificultăţi de ordin
şi literatura franceză – la Universitatea bucureştea- lingvistic sau cultural: Madame de Sévigné, Aloy-
nă, ceea ce în epoca stalinistă nu era cea mai bună sius Bertrand, Eugène Delacroix, Gustave Flaubert
alegere pentru un adolescent. Terminând parcursul (Premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor,
academic în 1954, ca şef de promoţie, a devenit asis- 1985), Élie Faure, André Gide, Francis Ponge, Henri
tent imediat după terminarea studiilor și a început o de Montherlant, Albert Camus, Maurice Blanchot,
carieră universitară care, practic, nu s-a oprit decât Jean Cocteau, Gérard Genette, Paul Ricœur, Gas-
în același timp cu viața, la 21 mai 2012. Teza de doc- ton Bachelard, Albert Cohen, Pierre Chaunu, Émi-
torat, Nathalie Sarraute et le Nouveau Roman (1972) le Cioran, André Pieyre de Mandiargues, Patrick
a propus o viziune novatoare în abordarea literatu- Rambaud, Paul-Louis Courier, Camille Laurens.
rii franceze în spaţiul academic românesc. Titulară Recent, traducătoarea s-a îndreptat şi spre alte spa-
a Universităţii din Bucureşti până la pensionarea ţii ale „planetei francophone”: romanul Femme nue,
forțată și timpurie din 1985, a avut – după 1989, cu femme noire /Femeie goală, femeie neagră de Calixte
statut de titular sau de profesor asociat – colaborări Beyala, una dintre cele mai cunoscute autoare afri-
cu Universităţile din Craiova, Sibiu, Suceava, sau cu cane de expresie franceză (Ed. Trei, 2007).
prestigioasa Ecole Normale Supérieure, unde a co- Piatra de încercare a fost, fără îndoială,
ordonat stagii de poetică. marea reuşită a integralei Proust, la care Irina Ma-
Pe parcursul tuturor acestor ani, regretata vrodin a lucrat mai bine de un deceniu şi care i-a
Irina Mavrodin a transmis generaţiilor de studenţi, adus binemeritate premii: Premiul Uniunii Scriito-
masteranzi sau doctoranzi un model care se compu- rilor (2002), Premiul „Iulia Hasdeu”, titlul de Che-
ne din generozitate, ataşament faţă de valorile Ro- valier des Arts et des Lettres (1992) şi Premiul „14

52 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Orizonturi francofone

Juillet” (2004). Ed. Eminescu, 1986; Mâna care scrie, Ed. Eminescu,
Reflecţia practicienei asupra actului tradu- 1994; Uimire şi Poiesis, Scrisul Românesc, 1999;
cerii nu este mai puţin importantă şi ea a evoluat în Cvadratura cercului, Ed. Eminescu, 2001; Cioran
paralel cu activitatea propriu-zisă, pe care teoretici- sau marele joc/Cioran ou le grand jeu, Ed. Institutul
ana nu a considerat-o ca pe o transpunere mecani- Cultural Român, 2007).
că dintr-o limbă în alta, ci un act creator, o posibilă Apărut la sfârşitul anilor ’70, volumul de
hermeneutică. Bunăoară, volumul de eseuri Despre eseuri Romanul poetic propunea, prin cele trei arti-
traducere, literal şi în toate sensurile (Ed. Scrisul culaţii ale sale (O nouă formă de roman; Repere pen-
Românesc, 2006) este un admirabil corolar al tra- tru o lectură poetică; Repere pentru o lectură proble-
valiului traductiv, sub forma unei suite de întrebări matică şi socio-critică) o înnoire a receptării critice
pe care Irina Mavrodin şi le-a şi universitare a acestui gen
pus de-a lungul vremii: „Este literar, sub impactul «  noii
traducătorul un creator sau critici » franceze şi a Noului
este el un simplu artizan sau, Roman, aflat în plină expan-
şi mai rău încă, un executor siune în acea perioadă. Tipul
mecanic al unui act de tran- de lectură a noilor forme ro-
scriere (mulţi dintre cei care maneşti, pe care universitara
nu au tradus niciodată nici Irina Mavrodin îl propunea
un rând îl văd nu departe de încă de pe atunci studenţilor
aceatsă postură)? Este tradu- şi cititorilor ei, era puternic
cerea o operă, şi dacă da, prin marcat de modelele acelor
ce se deosebeşte statutul său ani (Barthes, Greimas, Gene-
de cel al operei traduse? […] tte, Ricardou), dar şi de măr-
Până la ce punct, şi în ce fel turiile sau teoretizările unor
(întrebare care se poate pune creatori importanţi, care au
şi în legătură cu literatura, cu practicat romanul autorefle-
arta în general) este traduce- xiv sau metaromanul.
rea literară un act care ţine Preluând din volu-
numai de spontaneitate, de mul anterior o serie de ele-
inspiraţie, de talent?” mente, eseista și-a continuat
Irina Mavrodin a demersul într-o altă monu-
reuşit să creeze o „teorie mi- mentală lucrare, fundamen-
nimală” în acest sens, funda- tată pe un dublu punct de
mentată pe conceptul-cheie plecare: Poietică şi poetică.
de „practico-teorie”, reunind Autoarea pune aici faţă în
o serie de concepte din domeniul poeticii/poieticii, faţă „ştiinţa despre alcătuirea sintactică a operei
cum ar fi: lectura plurală, ambiguitatea, literalitatea, (operelor) ca atare” şi „ştiinţa despre activitatea spe-
literaritatea etc. Hermeneutul şi traducătorul îşi dau cifică prin care este instaurată opera”, cele două fiind
mâna, reuşind uneori performanţa de a crea noi analizate în diferenţa lor, într-o încercare de a dina-
modalităţi de lectură şi de a remodela receptarea. miza „prin punerea lor într-o relaţie dialectică, două
concepte ce se referă, fiecare în mod propriu, la o
epistemologie a scriiturii ca praxis”. Procesul prin
O epistemologie care se instraurează opera este privit din perspectiva
a scriiturii ca praxis scriitorului, după cum precizează textul liminar, iar
capitolele care compun eseul sunt tot atâtea argu-
Ca eseistă, Irina Mavrodin este autoarea mente ce susţin şi construiesc teoretizarea: Imperso-
unui număr impresionant de titluri ce au marcat nalizarea creatoare, concept central al unei poietici/
gândirea critică a ultimelor decenii: Spaţiul conti- poetici; „Nuntirea miraculoasă”; Eu biografic/eu
nuu, Ed. Univers, 1972; Romanul poetic, Ed. Uni- impersonal (creator); „Decolarea” proustiană; Im-
vers, 1977; Poussin – Praxis şi metodă, Ed. Meridi- personalizarea eului creator: o lege a procesului de
ane, 1981; Modernii, precursori ai clasicilor, Ed. Da- creaţie; Impersonalizare, inspiraţie, fabricaţie poeti-
cia, 1981; Poietică şi poetică, Ed. Univers, 1982; ed. a că; Impersonalizarea ca alienare/dezalienare; Relaţia
IIa, Ed. Scrisul Românesc, 1998; Stendhal – Scriitură acţiune artistică/material /operă.
şi cunoaştere, Ed. Albatros, 1985; Punctul central, Mâna care scrie (Premiul pentru eseu al

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 53


Inedit

Uniunii Scriitorilor, 1995) se situează în aceeaşi Călătorie spre „centrul de aur”


zonă a „în-fiinţării” creatoare, considerată din per- al cuvântului
spectiva unei duble determinări: cea a necesităţii şi
cea a hazardului. Pornind de la premisa că mâna Voce poetică distinctă chiar de la debut,
care scrie (sau pictează, sculptează) este „instru- Irina Mavrodin a mizat pe o un minimalism al ex-
mentul prin care hazardul se transsubstanţializează presiei, pe o formulă a concentraţiei maxime, de o
în necesitate, iar necesitatea se regăseşte în hazard”, tulburătoare concizie, atât în limba română cât şi în
eseista punea în relaţie trei concepte – poiesis, ha- franceză: Poeme, Ed. Cartea Românească, 1970; Reci
zard, necesitate – în funcţie de care elabora o teorie limpezi cuvinte, Ed. Cartea Românească, 1971; Co-
a Hazardului în artă, cu ample exemplificări ce ţin pac înflorit, Ed. Cartea Românească, 1978; Picătura
de travaliul creatorului, al traducătorului sau al edi- de ploaie, Ed. Cartea Românească, 1987; Vocile, Ed.
torului. Privind cu uimire (altă formă a percepţiei Cartea Românească, 1998 – Premiul Uniunii Scrii-
mavrodiniene, teoretizată în eseuri, cristalizată în torilor (1999); Punere în abis, Ed. Eminescu, 2000;
poeme) acel primum movens al hazardului, autoarea Capcana / Le Piège, ediţie bilingvă, Ed. Curtea Ve-
îl considera „totdeauna fericit şi bun, căci prin me- che, 2002; Centrul de aur, Ed. Scrisul Românesc,
dierea lui se produce ecloziunea şi instaurarea nece- 2003 (Premiul Editurii Scrisul Românesc); Uimire/
sităţii care este opera”. Émerveillement, ediţie bilingvă, Ed. Minerva, 2007.
Devenită principiu de creaţie, uimirea des-
pre care vorbeam este mai mult decât o atitudine în
faţa „miracolului repetat”, este o posibilă cale spre
acel „centru de aur”, deşi fără a fi întotdeauna sursă
de comuniune:
„Uimirea aceasta / În faţa unui / Fir de pă-
pădie / E toată viaţa mea // Tu nu vei înţelege / Eu
nu voi înţelege // Uimirea ta e alta” (Poemul firului
de păpădie, Capcana / Le Piège, p. 50)
Eul liric se poziţionează undeva între lu-
mea foarte concretă şi marele Tot, revelat de nume-
roase epifanii. Impregnat parcă de chintesenţa tu-
turor religiilor lumii, acest eu descoperă elementele
cele mai umile ale realului, care sunt şi o cale spre un
nivel superior de înţelegere, lucid şi armonios.
O parte din creația poetică a Irinei Mavro-
din este bilingvă, ceea ce nu înseamnă că scriitoarea
ar fi încercat vreo tensiune între „vocea franceză”
şi cea în limba maternă. Citindu-i poemele scrise
aproape „în oglindă”, ne dăm seama că în cazul ei,
acel spaţiu entre-deux – teoretizat de Daniel Sibony
–, nu constituie o fractură, o ruptură între cele două
culturi sau identităţi, ci o îmbogăţire permanentă.

***
Marea prietenă a Bucovinei, unde venea
vară de vară la începutul anilor 2000 – îndrumând
și sprijinind foarte concret atelierele de traduceri li-
terare de la Universitatea „Ștefan cel Mare” – a lăsat
o moștenire pe care discipolii trebuie să o prețuiască
și să o ducă mai departe. De-a lungul unei vieți pe-
trecute în preajma cărților, poeta, eseista și traducă-
toarea a învins nenumărate adversități, instaurând un
model de o mirabilă forță. În luna lui Cireșar, când
ar fi trebuit să împlinească 90 de ani, să ne amintim
cu gratitudine de acest important reper al francofiliei/
francofoniei românești și să continuăm drumul trasat
de Irina Mavrodin.

54 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Eveniment

Bucovina la Chişinău,
cu bucovineni şi cărţi
ale Centenarului

Doina CERNICA
Bucovina la Chişinău a fost un eveniment mai 2019, Cartea Salonului la Salonul Internaţional
construit pe temelia adâncă, solidă, a unui senti- de Carte „Alma Mater Librorum” al Universităţii
ment, al prieteniei, şi a unui imperativ sufletesc, să „Ştefan cel Mare” Suceava), şi „Priveşte şi încearcă să
nu-i uiţi pe ai tăi!, din ce în ce mai rare astăzi. El vezi. Poveşti de călătorie” de Doina Cernica, Editu-
i-a întâlnit cu ceva vreme în urmă pe poetul Arca- ra Muşatinii, Suceava, 2019, amândouă şi cu pagini
die Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din despre Chişinău -, cu un recital din poeţi bucovi-
Moldova (USM), întotdeauna dornic de noutăţi neni şi cu un moment muzical, folclor bucovinean,
din Bucovina natală, şi pe cercetătorul ştiinţific, de în interpretarea lui Ion Paulencu. Idee pusă în ope-
asemenea originar din Bucovina, Constantin Un- ră de instituţiile implicate, Uniunea Scriitorilor din
gureanu, de la Institutul de Istorie, specializat pe Moldova, Asociaţia Social-Culturală „Bucovina” din
istoria Bucovinei. Era după lansarea de la Suceava, Chişinău şi Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Su-
de mare succes, a trilogiei „Enciclopedia Bucovinei. ceava – manager: dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuş, cu
Personalităţi, localităţi, societăţi, presă, instituţii” de amprenta însufleţirii poetului Arcadie Suceveanu,
Emil Satco şi Alis Niculică, apărută sub egida Mu- pe care i-am desluşit-o nu o dată în evenimente ale
zeului Bucovinei Suceava şi a Bibliotecii Bucovinei scrisului, culturale şi în nordul Bucovinei.
„I. G. Sbiera” Suceava la Editura Karl A. Romstorfer, Ziua de vineri, 24 mai 2019, ziua drumu-
Suceava, 2018, şi a lucrării „Atlasul etno-lingvistic şi lui de la Suceava la Chişinău şi a Colocviului a fost,
confesional al Bucovinei. 1774-2002” de Constantin şi a rămas, mult mai frumoasă decât o anunţaseră
Ungureanu şi Călin Pantea, tipărit tot sub auspicii- previziunile meteorologice, cu toată splendoarea
le Muzeului Bucovinei Suceava la editura acestuia, verdelui în lumină, îndeosebi după trecerea Prutu-
Karl A. Romstorfer, Suceava, 2018, cărţi majore ale lui. Aşteptaţi, soţii Alis şi Bogdan Petru Niculică şi
Centenarului reîntoarcerii Bucovinei la Ţara Mamă, cu mine, şi conduşi de la hotelul „Dacia” la Uniune
ale Centenarului Marii Uniri. Întâlnire între prie- de Constantin Ungureanu, am făcut un scurt popas
teni bucovineni, cu mulţi prieteni bucovineni, mai la Institutul de Istorie, şi acesta pe strada hotelului
apropiaţi, mai legaţi în Basarabia decât poate ar fi şi a sediului Uniunii, strada 31 august 1989, ca să
fost acasă, în nordul românesc înstrăinat! Întâlnire lăsăm în biroul lui Constantin Ungureanu exempla-
soldată cu ideea unui colocviu, „Bucovina: Pagini de rele din „Enciclopedie” destinate marilor biblioteci,
Istorie şi Literatură”, cu lansări de carte – celor două Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Biblio-
lucrări menţionate adăugându-li-se o altă carte a teca Naţională a Moldovei şi, desigur, a Institutului.
Centenarului, „Dulce-amar de Bucovina” de Doina La câţiva paşi după aceea, vestită de monumentul
Cernica şi Maria Toacă, Editura Muşatinii, Suceava, lui Eminescu realizat de sculptorii Gabriela şi Ghe-
2018 (distinsă cu Premiul Centenarului de Funda- orghe Adoc, Casa Scriitorilor, un veritabil palat al
ţia Culturală a Bucovinei şi declarată chiar acum, în scrisului şi al cărţii, de vreme ce la parter se află şi o

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 55


Eveniment

librărie, la etaj – Muzeul Naţional de Literatură „M. nume cunoscut nu numai din paginile publicaţiilor
Kogălniceanu” Chişinău, iar sala în care s-a desfăşu- basarabene „Timpul” şi „Natura”, ci şi din cotidia-
rat Colocviul, distinsă de denumire, Sala cu Cămin, nul „Crai nou” Suceava. Fire subţiri, dar trainice, ne
sugera existenţa şi a altora. Într-una din acestea, leagă şi în această privinţă, Silvia Strătilă este şi o ci-
„Gheorghe Cincilei”, aveam să ajungem mai târziu, titoare a ziarului la care realizez paginile săptămâna-
pentru vizionarea unei ample expoziţii, dar deo- le de Literatură şi Artă, iar eu a „Naturii” lui Alecu
camdată, însoţiţi pe holuri de chipurile celor mai Reniţă, venit în 2009 la Muzeul Bucovinei cu o me-
cunoscuţi scriitori din această parte a pământului morabilă expoziţie de fotografii ale lumii din stânga
românesc, am pătruns pe uşa larg deschisă întâm- Prutului. Cât despre „Timpul”, ce să mai spun, când
pinaţi de priviri, saluturi şi zâmbete calde, eu fiind colegii din redacţia sa m-au declarat „Omul săptă-
cea mai norocoasă, norocul vârstei şi al drumurilor mânii” la sfârşitul lui ianuarie 2019?! O surpriză, un
la Chişinău care au lăsat urme nu numai pe paşa- gest mişcător, de neuitat! În schimb cu scriitoarea
port, ci şi în lumea prietenilor şi a cunoştinţelor de Claudia Partole mă ştiu mai de mult, de la ediţia din
care ne legăm cu preţuire şi afecţiune. Mă bucur, 2004 a impresionantului Salon Internaţional de Car-
aşadar, pentru prima întâlnire în frumoasa lună mai te pentru Copii al dnei Claudia Balaban şi de atunci,
cu prof. univ. dr. habil. Ana Pascaru, şefa sectorului chiar dacă nu ne-am văzut, ne-am tot citit. Şi-acum
Filosofie de la Institutul de Istorie, cu care mă văd de am parte de un dar, „Trandafirul pustiului”, pe care
obicei în noiembrie, la Sărbătorirea Zilei Mondiale a abia aştept să-l răsfoiesc.
Filosofiei, pe care o organizează exemplar chiar de la Deşi prima dată în Basarabia, spre deose-
instituirea sa de către Organizaţia Naţiunilor Unite bire de dr. Bogdan Niculică, arheolog, cercetător şi
pentru Educaţie şi Cultură (UNESCO). Şi mă bucur muzeograf, participant aici în mai multe rânduri la
să i-o prezint şi pe Alis Niculică, doctor în Istorie, în manifestări ştiinţifice, şi Alis Niculică se salută şi stă
ipostaza de secretar ştiinţific al Fundaţiei Culturale a de vorbă cu câteva cunoştinţe pe care le întâlneşte
Bucovinei din Suceava, între ai cărei laureaţi ai Pre- aievea prima oară, dar pe care le ştie din propria car-
miilor Centenarului s-au numărat şi doi autori din te: criticul şi istoricul literar Dumitru Apetri, econo-
Chişinău, Domnia Sa, şi prof. univ. dr. habil. Ghe- mistul, omul politic Mihai Patraş, artistul Ion Pau-
orghe Bobână. O lungă îmbrăţişare şi cu prof. Silvia lencu, scriitorul şi publicistul Nicolae Spătaru sunt
Strătilă, cu care m-am împrietenit la prima ediţie a personalităţi, cu chipul, viaţa şi creaţia în paginile
Reuniunilor Culturale „Alecsandriada” de la Bacău, „Enciclopediei Bucovinei”. Nemaivorbind de poe-
invitată acolo, împreună cu alte colege şi cu elevi-ar- tul, de preşedintele USM, Arcadie Suceveanu! Năs-
tişti, ca reprezentanţi ai Liceului „Vasile Alecsandri” cut în Suceveni-Hliboca, absolvent al Universităţii
din Chişinău. De altminteri, Silvia Strătilă este un din Cernăuţi, Arcadie Suceveanu a venit la Chişinău
în anul 1979, dar a rămas legat de
nordul Bucovinei, de Bucovina
întreagă. A fost la Suceava ultima
oară, cred, la a 70-a aniversare
a poetului Ion Beldeanu, auto-
rul puternicei trilogii „Bucovina
care ne doare”, adică în urmă cu
un deceniu, dar în ce mă priveş-
te am avut prilejul să îl întâlnesc
şi să îl felicit şi la Bacău, în anul
2012, împreună cu toţi scriitorii
suceveni prezenţi la „Toamna
bacoviană”, când juriul condus
de poetul Ovidiu Genaru i-a de-
cernat Marele Premiu „George
Bacovia”.
După tradiţionalul
„Bun venit!”, Arcadie Suceveanu
deschide întâlnirea îndemnân-

56 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Eveniment

du-i pe participanţi „Să stăm puţin cu faţa spre Cer- Prima manifestare majoră a Uniunii Scri-
năuţi şi Suceava, spre ambele emisfere despărţite în itorilor din Moldova consacrată Centenarului reîn-
acel an fatidic 1940, care însă continuă să formeze toarcerii întâi a Basarabiei şi apoi a Bucovinei la Ţara
un singur nucleu, o singură credinţă – româneas- Mamă, Centenarului Marii Uniri, iată, mai spune
că!” Spre Bucovina, care este „sora istorică a Basa- Arcadie Suceveanu, plasează în orizontul interesului
rabiei”. Excelenta, condensata sa evocare a vieţii li- oamenilor de carte din Chişinău lucrări fundamen-
terare cernăuţene ni-i aduce pe rând în faţa ochilor tale, lucrări importante, editate la Suceava, începând
pe Eminescu, pe Alecsandri, pe scriitorii paşoptişti cu „Enciclopedia Bucovinei”.
refugiaţi aici, fondatori ai ziarului „Bucovina” în Despre care sunt invitată să vorbesc şi o fac
care Lucian Blaga a debutat în 1919 (iată, a trecut un cu plăcere, evidenţiind şi elogiind întâi truda întinsă
secol de atunci!) cu „Poemele luminii”, schiţând ta- pe decenii, stăruitoare a bibliografului, cercetătoru-
bloul unui important ţinut în care, cum spunea Paul lui Emil Satco, primul care a adus numele Bucovinei
Celan, „trăiau oameni şi cărţi”. Intelighenţia buco- pe coperta unei cărţi tipărite în România comunistă
vineană – română, evreiască, germană, ucraineană, şi cel care a dat numele de astăzi bibliotecii la care
poloneză -, deapănă Arcadie Suceveanu firul de mă- muncea de o viaţă, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbie-
tase al poveştii adevărate, s-a exprimat cultural, sub ra” Suceava, trudă încununată de izbânda acestei
egida democratică şi egalizatoare a lui homo bucovi- lucrări, unica enciclopedie de autor, după câte ştiu,
nensis, a comunicat în limbile etniilor ei, a tins spre din România. Apoi îi prezint Alis şi Bogdan Petru
modernitate. Ocupaţia sovietică
a şters acest tablou, dar românii
au reuşit să-şi păstreze identita-
tea şi să şi-o afirme graţie posibi-
lităţii de a urma şcoala în limba
maternă, existenţei Catedrei de
Filologie Română de la Univer-
sitate, a ziarului în limba româ-
nă, a librăriei în care se găsea
carte în limba română editată la
Chişinău, a cenaclurilor literare.
Aprecierea Catedrei drept „mica
citadelă de cultură şi conştiinţă
românească” suprapune pentru
o clipă peste chipul lui Alecu
Russo, cinstit pe panoul înalt de
deasupra căminului, la 200 de
ani de la naştere, ca „ostaş al pro-
păşirii”, pe cel al universitarului,
scriitorului Grigore Bostan, iar
apoi îl aduce pe ecranul memoriei pe universitarul Niculică, Bogdan doctor în Arheologie Preistorică
şi scriitorul Vasile Leviţchi, mentor al noului val al şi laureat al Premiului „Vasile Pârvan” al Academiei
creaţiei literare la Cernăuţi – Simion Gociu, Ştefan Române, reprezentanţi de valoare ai tinerei genera-
Hostiuc, Arcadie Suceveanu, Vasile Tărâţeanu, Ilie ţii de intelectuali, de oameni de cultură şi ştiinţă ai
Tudor Zegrea şi alţii –, redactor-şef al ziarului „Zo- Sucevei, ai Bucovinei întregi, amândoi foşti colabo-
rile Bucovinei”, stabilit din 1990 la Chişinău, căruia ratori ai primei ediţii a „Enciclopediei”. Mai aproape
i-a îmbogăţit averea condeielor de elită. Şi evoca- de cum a visat-o întâiul autor, cea de a doua ediţie,
rea continua până în prezentul cernăuţean, în care aceasta, de Emil Satco, tatăl, trecut la cele veşnice,
ambiţia supremaţiei unei singure limbi generează şi de Alis Niculică, fiica, a avut pentru Alis semnifi-
lucruri dramatice, triste, dispariţia şcolilor minori- caţia dorinţei părinteşti testamentare împlinite, şi a
tăţilor naţionale în primul rând. Şi nu este singurul omagiului, nădăjduit cu putere, la Centenarul Ma-
semn al prigoanei dezlănţuite împotriva limbii ro- rii Uniri. Este vorba de o ediţie îmbogăţită cu pes-
mâne în evidentă amplificare. te 1200 de pagini, o lucrare vie, care continuă să se

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 57


Eveniment

scrie sub arcada speranţei celei de a treia ediţii la 105 Cernăuţi, i-a surâs prima data atunci când i-a trimis
ani de la Marea Unire. un articol despre populaţia din Transnistria semnat
Şi Constantin Ungureanu o consideră „o de un cercetător orădean, Călin Pantea, cu care s-a
apariţie extraordinară” şi o felicită pe Alis Niculică, împrietenit până la a deveni coautori ai „Atlasului”.
cerând luarea aminte şi la exemplul pe care îl oferă: A doua oară, i-a surâs când, la sugestia lui Alis Nicu-
„Basarabia încă ar trebui să editeze o astfel de enci- lică, i s-a adresat dr. Constantin-Emil Ursu, directo-
clopedie şi îi dorim să o scoată!” rul general al Muzeului Bucovinei, solicitând sprijin
Cuvântul lui Alis Niculică este unul de pentru tipărirea acestuia, sprijin financiar însemnat
mulţumire, adresat organizatorilor, „Enciclopedi- şi datorită formatului A3, „deoarece voiam ca hăr-
ei” – pentru că a adus-o pe pământul Basarabiei, în ţile să se vadă bine”. Sprijinul a venit, ca şi în cazul
Chişinău, oraş atât de iubitor de copaci, de parcuri, „Enciclopediei”, Constantin-Emil Ursu afirmând la
de verdeaţă (spre deosebire de Suceava), colabora- lansarea celor două lucrări că Muzeul a avut pentru
torilor principali, Erich Beck, cercetătorul cernău- programul Editurii Karl A. Romstorfer în anul 2018
ţean stabilit în Germania, care, din păcate, nu a mai peste trei sute de mii de lei, bani însă pe deplin me-
apucat să o vadă tipărită, cole-
gelor Adriana Chindriş şi Elena
Pintilei de la Biblioteca Bucovi-
nei (unde Alis Niculică este şefa
serviciului Informare Bibliogra-
fică) şi Bogdan Petru Niculică,
„soţul meu drag”, care, pe lângă
ajutorul efectiv la realizarea lu-
crării, „m-a aşteptat cu o vorbă
bună seara”, când ajungea târziu
acasă, istovită de lucrul început
din zori la „Enciclopedie”. După
care a vorbit despre prezenţa bu-
covinenilor pe frontul primului
război mondial, despre prezenţa
lor la Iaşi şi Chişinău în perioa-
da premergătoare Marii Uniri. Şi
pornind de la o afirmaţie a pă-
rintelui Longhin de la Mănăsti-
rea Bănceni, cunoscută şi ca un
centru de ocrotire şi educare a copiilor orfani, că a ritaţi de vreme ce editura a adunat un număr impor-
înălţat uriaşa clopotniţă a bisericii ei ca să se vadă tant de premii ale Academiei.
dincolo de graniţă şi văzând-o românii din Ţară să Am să trec peste momentul prezentării ce-
nu uite de fraţii lor de pe pământul înstrăinat, a în- lor două titluri cu Doina Cernica autoare şi coau-
cheiat răscolitor, spunând că „Enciclopedia” sa este toare, „Priveşte şi încearcă să vezi. Poveşti de călă-
„clopotniţa”, semnul înălţat răspuns din sudul Buco- torie” şi „Dulce-amar de Bucovina”, amintind doar
vinei: Nu vă uităm! Nu vă vom uita! că aceasta din urmă, împreună cu „Dulce de Sucea-
 Pe fondul confruntării de decenii cu fal- va. Amar de Cernăuţi”, Editura Muşatinii, Suceava,
sificarea istoriei Bucovinei, „mincinoasă în unele 2014, amândouă cu Doina Cernica şi Maria Toacă
puncte ale ei”, deşi s-au scris multe cărţi importante, pe copertă, aşadar un condei din sudul Bucovinei şi
necesitatea publicării şi a altora, a altor documen- celălalt din nordul Bucovinei, reprezintă simbolic o
te rămâne, între acestea, a mărturisit Constantin Bucovina întreagă, care gândeşte, vorbeşte şi visează
Ungureanu, hărţile din „Atlasul etno-lingvistic şi încă în limba română, în care şi suferinţa, şi bucuria
confesional al Bucovinei. 1774-2002” reprezentând îşi împletesc deseori, strâns, rădăcinile şi ramurile şi
pentru el un vis de vreo zece ani. Soarta, cu mâna că Istoria, de la un punct crudă şi nedreaptă nu a re-
istoricului Ştefan Purici, prorector al Universităţii uşit să ne înstrăineze. Suntem o inimă care dincolo
„Ştefan cel Mare” Suceava, de asemenea originar din de rană tânjeşte după lumină, o caută, ca în lucrările

58 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Eveniment

pe faptul că în familia sa se vor-


bea de fosta stăpânire austriacă
drept „o stăpânire străină, dar nu
sălbatică”, pornind de la masacrul
de la Fântâna Albă, pomenit de
Mihai Patraş, dar încheierea are
în vedere lucrul lui Alis Niculică
la ediţia următoare a „Enciclo-
pediei” pentru care îi sugerează
consultarea cărţii pe care a publi-
cat-o la Editura Augusta, Timi-
şoara, în anul 1999, „Bucovina:
Cultură, personalităţi, destine”.
Aceeaşi sugestie acom-
paniază darul dr. Mihai Patraş,
volumul de fişiere biobibliografi-
ce „De la Cernăuţi la vale”, Chişi-
nău, 2014, ca şi menţionarea de
către Arcadie Suceveanu a cărţii
de pe coperta lor, reproduceri după artista plastică „Rădăcinile rămân acasă” de Mi-
bucovineană Dany Madlen Zărnescu, prima mem- hai Morăraş, Editura Alexandru cel Bun, Cernăuţi,
bră a Uniunii Artiştilor Plastici din România cu o 2002. Numele scriitorului Mihai Morăraş, însoţit
expoziţie personală, după mai bine de jumătate de de regretul că suferinţa ne-a împiedicat întâlnirea
secol la Cernăuţi, laureată la Saloanele Moldovei a şi de caldele urări de sănătate, a răsunat şi în des-
Premiului Primăriei Chişinău. chiderea prezentării cărţilor realizate împreună cu
Scriitorul Vasile Malaneţchi, directorul Maria Toacă atunci când am exprimat gratitudinea
Muzeului Naţional de Literatură „M. Kogălniceanu”, amândurora pentru timpul acordat lecturii cărţilor
se bucură pentru tulburătoarea regăsire a nordului noastre şi pentru cronicile atât de încurajatoare (şi
şi sudului Bucovinei la Chişinău – „aţi adus aceas- de răsplătitoare) publicate în revista „Literatura şi
tă emoţie şi la Chişinău”, „prezenţa dumneavoastră Arta” din Chişinău.
este simbolică!” –, petrecută poate nu întâmplător Momentul recitalului din poeţi bucovineni
chiar în sala în care la 15 ianuarie 2019 au fost evo- trebuie început cu vestea minunată a prezenţei lui
caţi Aron Pumnul la 200 de ani de la naştere şi Emi- Arcadie Suceveanu pe lista canonică a celor 100 de
nescu în ziua naşterii sale. La rându-ne ne-am bu- poeţi români în 100 de ani (1918-2018), stabilită ca
curat pentru darul Domniei Sale, „Limba vechilor urmare a anchetei efectuate de revista „România li-
cazanii. Povestea carnetului de la Mărăşeşti al po- terară” pe baza răspunsurilor date de 35 de critici şi
etului Alexei Mateevici”, Editura Atelier, Chişinău, poeţi cunoscuţi. Arcadie Suceveanu este pe această
2017, volum distins anul trecut cu Premiul pentru listă singurul poet bucovinean, şi unul din cei doi
Istorie şi Critică Literară al Uniunii Scriitorilor din din Basarabia, celălalt fiind Grigore Vieru. Pentru
Moldova. nordul nostru de ţară, mai figurează doar Nicolae
Şi Mihai Patraş, doctor în Economie, frate- Labiş.
le avocatului Eugen Patraş, membru fondator şi vi- Cu generozitate, Arcadie Suceveanu ci-
cepreşedinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu teşte în primul rând din creaţia poeţilor pe care
Hurmuzachi” din Cernăuţi, ţine să ne împărtăşeas- îi preţuieşte, care aparţin vârstei sale, prietenilor,
că o frumoasă amintire, aceasta însă legată de vizita răsfoind antologia lui Adrian Dinu Rachieru „Po-
Regelui Mihai (în care a fost implicat) de la sfârşitul eţi din Bucovina”, Editura Helicon, Timişoara,
lui mai 1999 la resfinţirea Bisericii „Sf. Treime” din 1996, cu un soi de grijă, de solemnitate care face
Bahrineşti, biserică adusă cu peste o sută de ani îna- bine inimii noastre de iubitori de poezie. Începe
inte de la Vicovul de Jos în nordul Bucovinei. cu Vasile Leviţchi, al cărui fiu, Valeriu Leviţchi, se
Tonul evocativ însoţeşte şi următoarea in- află alături de noi, comentând visător: „mare in-
tervenţie, a istoricului literar Dumitru Apetri, axat telectual, format în interbelic, la şcoala literaturii

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 59


Eveniment

române!”, „pagina literară a lui Leviţchi din «Zo- rilor din Moldova, Tatiana Scriba, alta de la nona-
rile Bucovinei» – mare sărbătoare!”, „ne-a educat, genara Teodora Rotaru, de loc din Cahul, dar nu-
ne-a debutat, ne-a crescut; şi încet, încet a reînviat mai în particular. În public ne-a povestit că i-a scris
instituţia literară”. Plecaţi de acasă, re-memorează şi lui Ion Iliescu, „Oraşul meu este Chişinău, nu
Arcadie Suceveanu, „am fost redebutaţi, am găsit o Kishinev”, dar în particular, ţinându-mă energic de
mare susţinere la Chişinău, un mediu propice”, din braţ cu o mână, iar cu celaltă o carte deschisă, îmi
care ne fac semn prietenesc, din amintire, Mihai citeşte cu ochii închişi îndelungul poem al emoţiei
Cimpoi şi Ion Ciocanu, iar de la doar un metru-doi sale la trecerea Prutului prima oară.
distanţă, Teo Chiriac. „Am putut la rândul nostru  Neaşteptat, la recital şi noi avem parte de
să-i susţinem pe cei din Cernăuţi”. „Da, a făcut un emoţii generate în primul rând de sentimente. Una
lucru bun cu «Poeţi din Bucovina» Adrian Dinu vine de la poetul Teo Chiriac atunci când mărtu-
Rachieru, pe care îl aşteptăm să revină la Chişinău. riseşte că „sufletul meu e la Suceava”, că o iubeşte
Mulţumirile noastre!” Apoi citeşte „Valea Cosmi- fiindcă lumina ochilor săi, fiica, o iubeşte, că tână-
nului”: „Drum dulce coboară spre Valea din vremi ra, absolventă de liceu capabilă, serioasă, visând
– unde apun /vechii stejari – doar unul mai e unde- să cucerească lumea printr-o profesie a minţii şi a
va-n partea stângă – /drum spre o vale a plângerii caracterului, a ales Cetatea de Scaun, Universita-
după graiul străbun… /Cine-a rămas? Cine mai ştie tea „Ştefan cel Mare” Suceava, din mai multe posi-
să-l plângă?”… La sfârşitul poemului, cineva po- bilităţi, pe care poate mulţi le-ar fi considerat mai
meneşte despre născocirea că numele faimosului atrăgătoare. Celaltă ţine de sentimentul prieteniei
codru ar veni de la „Valia Kuzmina. O partizancă!” puternice, durabile. Arcadie Suceveanu ne spune
Larma nu s-ar mai stinge fără glasul poetului reîn- că poezia care mi se pare scrisă de mână şi pe care
cepând lectura din poeţi. Ilie Motrescu, „Cântecul are să ne-o citească în finalul recitalului îi aparţine
vâslaşului”: „…Am cutezat în larg /cu-o zdreanţă poetului Ilie Tudor Zegrea, din Cernăuţi, care pe
de credinţă / legată de catarg /şi-un cântec cât nu-s 3 iunie 2019 va împlini o vârstă frumoasă: „Câtă
mările de larg. /…Talazurile vremii vin şi trec /şi nu tristeţe! Câtă singurătate!…”
mă mai înec, şi nu mă mai înec…” Mircea Lutic, Şi tot un sentiment, dacă nu un presenti-
„Baciul”, „Cu baciul Calonfir pe pajiştile graiului… ment, invocă Arcadie Suceveanu când – după în-
” În cele din urmă, da, adaugă recitalului şi o poe- cântătorul moment de folclor bucovinean „Cântă
zie de Arcadie Suceveanu („O poezie care ar putea cucu-ntr-un brăduţ” oferit de artistul Ion Paulencu
să rămână, doar ea, nu se ştie…” „a făcut să frea- – afirmă că „Unirea rămâne idealul nostru. Nu este
măte zeci de mii de oameni…”), pe care o recită ca o dată de calendar, este un sentiment, un fervent
o aducere-aminte, „Neamul lui Iona”: „…Doamne viu în sufletul bucovinenilor şi basarabenilor”. Cel
al peştilor, tu cel mai mare, /Ce dormi în jilţul pro- de Sus, este convins, nu poate îngădui la nesfârşit o
priului mit, /Te întrebăm: cu ce să-ţi fi greşit /Noi, nedreptate. Într-o zi va suna şi ceasul nostru astral,
care-am plâns spre tine munţi de sare? /Doamne, îţi pentru „sfericitatea românească”.
cerem milă şi-ndurare: /Dacă mai ţii la ale noastre Pentru acest ceas luptă prietenul Vasile
sorţi /Şi nu vrei să murim prin sufocare, /Nici să tră- Şoimaru, pe care l-am cunoscut şi l-am reîntâlnit
im pe jumătate morţi /Fă peştele ca să ne verse-n la Fălticeni de mai multe ori, la zile comemorati-
mare /Şi naşte-ne din nou, dacă mai poţi!” De pe ve Sadoveanu şi Ion Irimescu, iar anul trecut şi la
fereastră, prinsă delicat într-un brăduţ, o panglică Botoşani, unde Editura Geea, condusă de ziarista
de mătase îşi scânteiază puternic tricolorul. şi scriitoarea Elena Condrei, i-a acordat Premiul
Pe Nicolae Spătaru îl recunosc, nu chip, ci Eminescu – Teiul de Aur. M-am bucurat când am
versuri!, abia când începe să-şi recite poemul ales: văzut de cum am urcat treptele spre sala Colocviu-
a fost laureatul în 2017 al Premiului pentru Poezie lui afişul-anunţ al unei expoziţii, „Vasile Şoimaru
la Reuniunile Culturale „Alecsandriada” de la Ba- – un om al faptelor”, deschisă din 15 mai 2019, la a
cău, organizate de poetul Dumitru Brăneanu. Dar 70-a aniversare a universitarului, publicistului, fost
darul său pentru noi este de data aceasta unul de deputat, semnatar al Declaraţiei de Independenţă
proză, „Omul izgonit de ceasuri”, Editura Junimea, a Republicii Moldova, organizată de Uniunea Scri-
Iaşi, 2019. itorilor şi de Muzeul Naţional de Literatură. M-a
 Încă două poezii. Una de la o emoţionată bucurat această extraordinară dovadă de preţuire
candidată la calitatea de membră a Uniunii Scriito- pentru ceea ce face, deoarece o astfel de viaţă, nu

60 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Eveniment

o dată, contrar aşteptărilor, te însingurează. Cărţi, mai de mult, Micaela Ghiţescu doar de câteva zile.
fotografii, hărţi, tablouri, aprecieri, medalii şi alte O lacrimă de sare, o lacrimă de vin pentru aminti-
însemne ale respectului, admiraţiei, ale recunoaş- rea lor frumoasă!
terii valorii. Venit de la Nisporeni cu un simţământ Şi Arcadie Suceveanu recheamă din me-
al urgenţei pe care numai prietenii adevăraţi îl pot morie Paştele din casa părintească, primul, la cei
trăi anume pentru întâlnirea noastră, Vasile Şoi- şapte ani de la plecarea Mamei, care i-a adus îm-
maru ne însoţeşte tăcut, cum tă-
cut este împreună cu noi şi Va-
sile Malaneţchi, persoană fină şi
eficientă: au cuvântul exponate-
le. Descopăr volumul III din an-
tologia „Basarabia – pământ ro-
mânesc” din cadrul Proiectului
„Românii din jurul României”
coordonat de dr. Vasile Şoimaru
din colecţia „100 de cărţi des-
pre Basarabia la 100 de ani de la
Unire”. Mi-l promite şi pe aces-
ta, fiindcă primele două deja mi
le-a dăruit. Întotdeauna îmi face
astfel de daruri, şi-acum îmi
umple braţele cu trei suluri mari
de hârtie: harta Basarabiei, harta
administrativă a României Mari
şi, desfăcută cu infinită grijă, ca
şi cum ar fi avut suport foiţă de
aur, imaginea Sfatului Ţării din ziua votării Unirii preună, fraţi şi surori. Iar eu mi-o închipui numai
Basarabiei cu România, reconstituită, portret lângă două zile mai târziu, la Suceava, când darul poe-
portret, decupate din fotografii de grup, găsite pe tului, antologia de autor „Căzut în rimă, la Paris”,
legitimaţii ş.a.m.d. Operă de bijutier! Sunt prea im- Editura Junimea, Iaşi, 2018, abia atinsă se deschide
portante pentru o persoană, de aceea – dar din dar uşor, ca şi cum cartea nou-nouţă ar fi fost deschisă
se face rai – i le încredinţez lui Alis Niculică pentru acolo de sute de ori: „Varul din tavan e-o prelată
Biblioteca Bucovinei, unde aveau să fie primite cu albă /sub care se ascunde cerul. Mama ridică mâna
preţuirea cuvenită şi cu entuziasm („Ne trebuie şi /vrea s-o dea la o parte, /dar se răzgândeşte, ezită, /
cu Bucovina la fel!”) de istoricul Gheorghe Gabriel mai aşteaptă o vreme – nu, nu aceasta e ziua când se
Cărăbuş şi de colegii lor. va înfăţişa la Împărat // În bucătărie cuţitele aşteap-
 Există spre faptul serii şi un ospăţ cu plă- tă smerite /aliniate ca pentru rugă. Afară, iarba / se
cinte şi licori, dar mai ales cu discuţii amicale, cu izbeşte de prag şi izbucneşte /în lacrimi”.
amintiri şi confesiuni. Grigore Chiper şi cu mine „Sfericitatea românească…” Noaptea ve-
ne amintim de întâlnirea de la Societatea pentru nea după noi pe Aleea Clasicilor, la monumentul
Cultura Românească „Mihai Eminescu” Cernăuţi, lui Ştefan cel Mare, sub Tricolorul de la Porţile Sfin-
condusă de ziaristul Vasile Bâcu, sub arcada „Res- te, savurându-ne odată cu bucovineanul Constan-
pirărilor. Preludiu la Limba Noastră cea Română”, tin Ungureanu din Chişinău – această plimbare era
când i-am avut alături şi pe reputata traducătoare darul său! – bucuria întâlnirii, bucuria revederii.
Micaela Ghiţescu, redactor-şef al publicaţiei „Me- Venea cu toate luminile aprinse, stelele florilor de
moria. Revista gândirii arestate” de la Bucureşti, şi soc, lustrele salcâmilor, candelabrele castanilor,
pe romancierul Radu Mareş, bucovineanul stabilit aproape orbitoare, până când am simţit că trebuie
la Cluj-Napoca, prospăt laureat al Uniunii Scriito- fără amânare să ne aplecăm peste pagini vechi ca să
rilor din România pentru romanul „Când ne vom astâmpărăm nevoia imperioasă a ochilor de a citi şi
întoarce”, primul roman al Bucovinei întregi după de a desluşi. De a înţelege: Ce pot face oamenii ca o
mai bine de jumătate de secol. Radu Mareş a plecat minune să se repete?

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 61


Eveniment

Căruţa şi „băbuţa”

Emil SIMION
De câţiva ani Festivalul-concurs naţional repede atenţia. Privea cu emoţie în jur şi tot depăna
de literatură „rezonanţe udeştene” se încheie la Casa de pe ghemul anilor petrecuţi la Udeşti ca dăscăliţă,
memorială „Mircea Motrici”. Acolo, în prezenţa os- răspândind lumina ştiinţei de carte în sufletul atâtor
pitalierei gazde, Rozalia Motrici, intri în atmosfera generaţii de elevi. Unii au încercat să o identifice,
„reîntâlnirii” cu cel care a fost şi va rămâne un „poet privind-o lung şi cu atenţie. Nu se aşteptau probabil
al reportajului” (Alex Ştefănescu), un scriitor talen- la aşa o surpriză.
tat, o voce inegalabilă care ne-a încântat şi cu povara Deodată s-a ridicat de pe prispă, venind în
reporterului activ şi comunicativ pe postul de radio mijlocul curţii, „patriarhul de la Râşca” (Ioan Ţica-
România Actualităţi. lo), rămas acolo, cu mâinile pe şolduri, privind mi-
Mircea Motrici a plecat „să culeagă/ prin- rat spre căruţă, şoptindu-şi în barbă: „Măi, şolticule,
tre stele/ boabe de rouă/ cu care/ să topească mete- nu cumva eşti tu?”. Apoi cu o mână îşi mângâia bar-
oriţii...”. El căuta mereu „poarta copilăriei”, „chipul ba albă, iar cu cealaltă o ţinea de braţ pe doamna lui.
mamei şi al tatei/ obosit de bulgărele vieţii/ ce se ros- „Băbuţa” continua pe aceeaşi lungime de
togoleşte/ spre O sută”. undă, menţionând că Udeştiul e o adevărată arhivă
Căruţa din curte, simbol al hărniciei ţăra- spirituală, cu adânci rădăcini şi ramuri prelinse din
nului, acum drum oprit definitiv sub roţile ei a de- solide trunchiuri, că este localitatea cu cei mai mulţi
venit scena pe care premianţii festivalului au recitat scriitori, raportat la numărul de locuitori, că, de aici,
din creaţiile lor, dar şi mulţi participanţi ce au dat a „ieşit cel dintâi poet al Bucovinei”, pe care George
farmec şi consistenţă manifestării. Călinescu l-a aşezat primul în capitolul „Momentul
Dacă cei tineri au urcat dezinvolt pe im- 1920”, numit şi „Intimiştii”, din monumentala sa lu-
provizata scenă, amuzându-se, dar şi miraţi de in- crare „Istoria literaturii române de la origini şi până
editul situaţiei, lucrurile s-au complicat pentru cei- în prezent”.
lalţi. Unii, mai îndrăzneţi, şi-au încercat norocul şi Aproape cu ochii în lacrimi, „băbuţa” a
au reuşit, alţii, dornici să-i imite, s-au oprit brusc precizat că Udeştiul este a doua ei casă, că aici s-a
lângă ea. Priveam lung, când la căruţă, când la ei. împlinit profesional, că aici a cunoscut oameni mi-
S-au bucurat doar a pune mâna pe ea şi apoi şi-au nunaţi, harnici şi ospitalieri. Mai mult, Udeştiul,
spus rolul. acel spaţiu geografic binecuvântat de Dumnezeu, a
Pe parcursul a trei ore au evoluat în şi pe constituit şi pentru ea o bogată sursă de inspiraţie în
lângă vechiul vehicul, reîmprospătat în culoarea câteva din cărţile sale.
verde, distinşii oaspeţi: Liviu Antonesi, Paul Gor- La un moment dat a recitat o creaţie pro-
ban, Viorica Petrovici, Mihaela Grădinariu, Alexan- prie, dedicată lui Eusebiu Camilar, alcătuită din
dru Ovidiu Vintilă, Vlad Sibechi, Constantin Hor- distihuri, ştiut fiind faptul că scriitorul udeştean a
bovanu şi alţii. cultivat distihul, mărturisind sincer că a avut drept
Spre surprinderea tuturor, în căruţă a apă- blazon „opinca şi bâta de văcar”, elanul spre artă fi-
rut şi o „băbuţă”. Pe un ton variat a reuşit să capteze indu-i aprins de natura udeşteană în amfiteatrul ei:

62 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Eveniment

„Ai fost «Călăreţul orb» visând popasul lângă Mec- te îmbia să nu mai aştepţi. După trei străchini cu
ca/ Pe-o aripă de gând tu ţi-ai durat poteca/; Viaţa lapte şi mămăligă s-a trecut la rasul ceaunului. Liviu
ţi-a fost o creangă cu lacrimi reci şi mari/ Noian de Popescu şi-a marcat cu lingura zona lui din ceaun,
vise ţesute printre aştrii rari/; Icoana vremii ţi-e Oa- Mircea doar ceea ce a mai rămas. Ea privea ruşi-
deciul statuie/ Urmaşii temerari ades spre tine suie/; noasă, jinduind cum cei doi atacau în forţă. Până la
Mamei i-ai închinat pe flori de in vers sfânt/ Când urmă, râse zgomotos „băbuţa”, s-a strecurat printre
a domnit regina desculţă pe pământ?/; Numele tău ei, reuşind să mai prindă şi ea două linguri, excla-
demult e dăltuit şi-n mine/ Înmugurind înţelepciu- mând: „Doamne, ce bunătate!”.
ne şi iubire/; Semn de lumină al trecerii prin vreme/ Pentru că o ştiam iubitoare de frumos,
Cărări de dor arzând în inimi udeştene”. „băbuţa” a recitat poezia „Ce frumoasă eşti”, al cărei
Speram că se va opri totuşi. M-am înşelat autor a fost uşor de recunoscut, după care le-a urat
însă. Vorba lui George Coşbuc: „Sunt grei bătrânii tuturor sănătate, bucurii, noi creaţii literare, propu-
de pornit,/ Dar de-i porneşti, sunt grei de-oprit!”. nându-le să urce, în grup, pe Oadeci. Curajoasă „bă-
Aşa şi „băbuţa”. Nu s-a sfiit să-i atragă atenţia am- buţa”! Îi ardea de altitudine! O chemau amintirile...
fitrionului Festivalului că s-ar fi cuvenit să anunţe Printr-un salt uşor „băbuţa” a revenit pe
pe parcursul celor două zile că, pe harta literară a pământ şi, încet, încet s-a tras cortina peste cea de-a
Udeştiului, au mai apărut două nume: Mugurel XXIV-a ediţie a festivalului.
Rusu şi Grigore Rosniţche. A privit surprins spre ea, Cuiva i-a plăcut sau nu de „băbuţă” şi i-a
afirmând simplu că nu a ştiut. „Băbuţa” nu l-a iertat, pus chipul pe Facebook. L-am văzut şi eu împreună
replica dată i-a închis gura: „Dacă nu citiţi nici presa cu doi prieteni. Mi-au spus că seamănă foarte bine
locală! Eu am făcut cunoscut acest eveniment literar. cu mine, că sunt eu. Iluzie optică!, am replicat glu-
Trebuiau invitaţi să participe cu cărţile lor de debut. mind.
Numele lor au apărut şi pe alte canale locale şi naţio- Sper ca festivalul de la Udeşti să capete noi
nale de informaţii. Înălţimea responsabilităţii încre- dimensiuni, să devină „Tinereţe fără bătrâneţe”, iar
dinţate vă obliga să vă consultaţi şi cu unii muritori la ediţiile viitoare să mai auzim recitate în căruţă şi
de rând. Festivalul ar fi câştigat o notă mare în plus”. alte versuri cu rime... cornute.
Aplauzele i-au dat şi mai mult curaj Poate vom ajunge şi pe Oadeci, acolo
„băbuţei”. A evocat o scenă amuzantă cu Mircea unde simţi că eşti mai aproape de Cer, îmbrăţişat de
Motrici. Într-una din zile s-au trezit cu el la şcoală, zâmbetul unui colţ de stea, că trăieşti clipe împletite
împreună cu Liviu Popescu. Fără prea multă vorbă cu bucuria ascunsă pe raze de soare sau în amurg.
o invitase la el acasă. Părinţii lui erau în câmp. În Udeştiul, căruţa, Oadeciul stau în
bucătărie, mirosul de lapte fiert şi mămăligă caldă aşteptare...

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 63


Avangarda

Virgil Teodorescu,
la 110 ani de la naştere

Isabel VINTILĂ
Virgil Teodorescu afirma în Pădurea de b) speranţa persistentă în dialectică pentru
semne că „poezia este, prin condiția sa, un act soci- rezolvarea antinomiilor care copleşesc pe om;
al, fragment de viață și eternitate. Un poem adevărat c) recunoaşterea hazardului objectiv ca in-
nu se termină niciodată, mereu începe, mereu nu se dice de recunoaştere posibilă a scopurilor naturii şi
sfârșește”.1 Ideea eliminării vechilor valori din cenu- a scopurilor omului, în ochii acestuia din urmă;
şa cărora se poate naşte o nouă poezie, proaspătă, d) voinţa de încorporare permanentă la
sinonimă cu viaţa însăşi, este inserată în Spectrul aparatul psihic, a humorului negru, care, la o tem-
longevităţii. 122 de cadavre, lucrare scrisă de Gellu peratură oarecare, poate juca singur rolul de supapă:
Naum alături de poetul Virgil Teodorescu. Cenuşa e) prepararea, de ordin practic, pentru o
poeziei „are o valoare poetică în momentul în care intervenţie în viaţa mitică care ia, mai întâi, pe o sca-
se poate aprinde”2. Revolta, negaţia şi eliminarea ră largă, aspect de curăţire aproape totală”4.
modelului înaintaşilor sunt criterii după care s-au În acord cu poetica suprarealistă, se pre-
ghidat toţi suprarealiştii, începând cu apariţia celui zintă viziunea despre poezie în funcţie de reali-
de-al doilea manifest al lui Breton. Cu toate acestea, zarea principiului „vaselor comunicante” dintre
suprarealistul român nu elimină total influenţa scri- univers şi eu (relaţie descrisă de Breton în Al doilea
itorilor dinaintea lui pentru că printre aceste „cada- manifest), vorbindu-se despre un factor al suprarea-
vre familiare” mai poate găsi încă sânge „proaspăt” lităţii sau despre „câmpul filozofic total”. Nevoia de
pentru viitoarele creaţii. Poezia este asociată cu sân- libertate transpare în toate scrierile avangardiștilor.
gele, fluid fierbinte, regenerator, creator de viaţă şi Celebra propoziţie apărută în toamna anului 1946 în
sinonim cu aceasta pentru că „sparge cu exactitate Infra-Noir, „Poezia, dragostea şi revoluţia sunt una”,
arterele poeţilor”3. Se enumeră chiar câteva dintre scrisă de tinerii pe atunci Gellu Naum, Gherasim
„legile” suprarealiste susţinute de Breton în Manifes- Luca, Paul Păun, Virgil Teodorescu şi Dolfi Trost,
te, cele cinci puncte propuse culminând cu „inter- va urmări aproape obsedant scrierile publicate de
venţia în viaţa mitică”. Aşadar, accesul la suprareali- aceștia. O declaraţie clară în ceea ce priveşte revolu-
tate nu se poate realiza decât în urma unor pregătiri, ţia suprarealistă, adevărata revoluţie care trebuie să
a unor experienţe: transforme spiritul uman şi să dea noi valenţe poe-
„Sângele scaldă pivoturile actuale ale su- ziei avangardiste, este publicată în anul 1945. Este
prarealismului: vorba despre Critica mizeriei, scriere în care Gellu
a) încrederea persistentă în automatism ca Naum, Paul Păun şi Virgil Teodorescu îşi manifes-
sondă; tau nemulţumirea faţă de cei care vedeau în supra-
realism doar o revoluţie a limbajului, o revoltă de
1
Teodorescu, Virgil, Poezia e un act social în Pădurea de sem-
suprafaţă care nu implica transformarea completă a
ne în Armonia contrariilor, București, Editura Cartea Româ-
nească, 1977, p.22 omului prin eliberarea lui şi nici nu acordau imagi-
2
Naum, Gellu, Teodorescu, Virgil, Spectrul longevităţii – 122 nii poetice importanţa meritată. Autorii nu vroiau
de cadavre, Bucureşti, Colecţia Suprarealistă, 1946, p. 56
3
Ibidem 4
Ibidem

64 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Avangarda

să vadă în suprarealism doar o revoluţie formală, Atitudinea generală a avangardiştilor ro-


poetică şi afirmau în manifestul lor că imaginile mâni menţionaţi a fost evident una de revoltă, mai
poetice ale confraţilor din generaţia anterioară nu întâi la nivel politic, manifestată împotriva ascen-
puteau fi decât sterile, ele neimplicând emoţional ci- siunii fasciste, iar apoi în planul culturii, la adresa
titorul. Cei care se opuneau permanentului „EFORT criticii literare care era considerată parazitară, după
PENTRU ELIBERAREA EXPRESIEI UMANE SUB modelul romantic. Aceeaşi revoltă a fost perpetuată
TOATE FORMELE EI”5 erau consideraţi „o serie de şi faţă de îngrădirea limbajului poetic. Astfel, în nu-
personagii a căror prezenţă întâmplătoare sau voită mărul 100 al revistei „Contimporanul”, suprarealiştii
în marginea suprarealismului nu poate avea altă ex- declară „revoluţie permanentă faţă de tot ceea ce de-
plicaţie decât dorinţa de a întârzia cât mai mult, de vine procedeu, sistem, reţetă şi gargară în artă”9. De
a compromite pe cât posibil, acest efort”6: „Pentru asemenea, este pusă în discuţie de către Geo Bogza
«moderniştii» din România problema a rămas, evi- problema antitezei poezie pură / poezie impură care
dent, o problemă formală. Teoreticienii de la Unu, rezultă în urma a două atitudini ale creatorului faţă
75 H.P. etc., trecând prin Franţa au rămas surprinşi de scriitură, una dată de nevoia de eliberare, cealal-
văzând că revolta suprarealistă depăşea «imaginea tă provocată din necesitatea afirmării. Această etapă
poetică». (Claude Sernet, campion la «unu», devi- „intuitivă” a fost marcată de caracterizarea târzie a
ne pentru Breton cârpa împuţită şi nu din cauza re- direcţiei adoptate prin publicarea unui studiu teore-
voluţionarismului său). Această preocupare numai tic consistent în anul 1936, lucrare realizată de Saşa
formală, numai poetică, este într-adevăr un produs Pană, care îşi va câştiga astfel la nivel naţional po-
unic caracteristic mişcărilor de avangardă de la noi. ziţia de lider. După faza de dezvoltare „eroică” sau
Ei i se datoreşte pe de o parte eşecul spiritului nou „intuitivă”, a urmat o a doua etapă, timp în care s-a
în România, şi pe de altă parte înţelegerea confuză, cristalizat un grup puternic de suprarealişti în Ro-
reacţionară, a suprarealismului, înţelegere caracte- mânia, grup care s-a impus prin teorii şi metode
ristică de asemenea României şi a cărei responsabili- proprii. Cea de a doua generaţie de suprarealişti se
tate apasă în întregime pe umerii poeţilor. Ea stăruie coagulează după revenirea de la studii din Paris a lui
încă în capul acelora care văd în suprarealism «o re- Gellu Naum şi Gherasim Luca, cărora li s-au alăturat
voluţie verbală», a acelora care iau suprarealismul ca Paul Păun, S. Perahim, D. Trost şi Virgil Teodorescu.
punct de plecare fără să fi avut vreodată un contact Textul scris de Gherasim Luca, Gellu
real cu toate acestea”.7 Naum, Paul Păun, Virgil Teodorescu şi D. Trost, Elo-
În Spectrul longevităţii. 122 de cadavre, se ge de Malombra. Cerne de l’amour absolu, transmite
pune în discuţie condiţia poetului avangardist şi re- o nelinişte izvorâtă din reprimarea pasiunii şi a re-
structurarea poeziei în spirit suprarealist: voltei. „Malombra”, acel „rău de umbră”, în traduce-
„Ultima ta şansă este reconstituirea din rea Ştefaniei Mincu, nu va putea niciodată să reflecte
fragmente [...] adevărata pasiune din interiorul suprarealistului, nu
* va putea „vreodată să exprime sfidarea obstinată a
Se poate numi poet numai acela care tot ceea ce nu e străbătut decât de magnetismul iu-
deformează cu precizie birii eterne”10. Un poem adevărat nu are început și
* nici sfârșit, este rezultatul a ceea ce avangardiștii nu-
Peste umbră, peste distanţă, persistă suprafaţa meau acțiune, antonimă stării de nemișcare dată de
pupilei. încorsetarea în norme și convenții. În acest context,
* considerăm că metafora fixității privirii este opusă
Cuvântul e un vas în care ard foarte încet dezideratului suprarealist, acela de a face din lite-
simbolurile defuncte. ratură un mijloc de salvare din realitate: „Fixitatea
* stranie a privirii tale te salvează de moarte în măsura
Experimentul chimic dezvoltă un gaz subţire, o în care umbrela te salvează de soare”11.
pletoră de păianjen, o pasăre calcinată. Acestea toate se
retrag în poezie pentru ca să respire”8.
9
Morar, Ovidiu, Avatarurile suprarealismului românesc,
5
Naum, Gellu, Păun, Paul, Teodorescu, Virgil, Critica mizeri- Bucureşti, Editura Univers, 2003
ei, Bucureşti, „Colecţia Suprarealistă”, 1945, p. 3 10
Eloge de Malombra. Cerne de l’amour absolu, în Avangar-
6
Ibidem da literară românească, antologie, studiu introductiv şi note
7
Ibidem p 5 bibliografice de Marin Mincu, traduceri de Ştefania Mincu,
8
Avangarda literară românească, antologie, studiu introduc- Bucureşti, Editura Minerva, 1983, p.666
tiv şi note bibliografice de Marin Mincu, Bucureşti, Editura 11
Teodorescu, Virgil, Blănurile oceanelor, Editura pentru lite-
Minerva, 1983, p.389 ratură, 1969, p. 132

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 65


Pe contrasens

Vindem „casă de poezie”,


confort sporit

Adrian ALUI GHEORGHE


„Casa de poezie” este un elegant volum har. Fiecare om trece printr-o vîrstă poetică, atunci
apărut recent la Editura „Vinea” și care adună 100 cînd aude chemarea unicornului și „materia plîngînd”.
de poezii scrise de 100 de tineri poeți care au parti- Ei, la această vîrstă, Gheorghe Cîrstian și-a îndemnat
cipat și s-au afirmat în cadrul Clubului de poezie de învățăceii să își vadă sufletul, să audă țipătul fluturelui
la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, în pe- atins de o rază și să vadă imaginea din oglindă cum
rioada 1993-2018. Selecția și realizarea efectivă a vol- își trăiește viața proprie, ca să îi parafrazez. Și ei au fă-
mului aparțin profesorului și mentorului Gheorghe cut-o cu har, cu determinare, cu credința că poezia ne
Cîrstian, cel care a inițiat ține deasupra atunci cînd
acest club de poezie, care vîrtejurile vieții ne atrag
i-a „moșit” pe tinerii poeți. în afunduri.
Unii dintre ei s-au afirmat După lectura
deja, alții urmează să o facă, cărții, am încercat un
alții poate că au renunțat experiment. Am ales,
la scrierea de poezie, între în ordinea din carte,
timp, ispitiți de alte lucruri cîte un vers de la fiecare
de pe lumea asta. Oricum, autor și am „creat” un
toți sunt atinși iremediabil poem colectiv, de o sută
de aripa poeziei care nu de versuri. Am vrut să
le va mai da pace în viața le arăt tinerilor că i-am
asta. Vă dați seama ce ar fi, citit cu toată încrederea,
la nivelul literaturii noas- că am vibrat la adevărul
tre, dacă fiecare școală ar din poezia lor, că ele, cu-
avea un club de poezie/ vintele, s-au contaminat
literatură și un mentor cu de sufletul lor și în orice
determinarea lui Gheorghe așezare în pagină rezis-
Cîrstian? În volum, poezie tă. Poemul l-am semnat
de poezie. Voci lirice care cu cele o sută de nume.
se armonizează într-un Pot, după lectura acestei
cor, care vorbește despre cărți, să spun „La mulți
pulsiunile interioare ale ani!” Poeziei Române.
cuvîntului contaminat de Are viitor.

66 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Pe contrasens

Casa de poezie

Textul meu trage perdeaua:


mă ridic din patul de dragoste
becul roșu îmi urmărește mâna,
asta înseamnă că putem împărți cotoarele de măr
mai jos strada-i nepietruită lungește umbre de aluni
cel mai curat lucru de aici e nebunia
lovește fix la 6.30 ca un bulgăre
vor veni elfii-n salopete gri
îmi rămâne să mă ascund veşnic
sunt zile când vreau să trăiesc copilăria ta
eclipsa mea să facă sinapse cu materia.

într-o noapte n-am găsit ceva destul de semnificativ:


dragostea mea îngropată în cer nu e doar cer
inima mea e suculentă
nu mai e niciun pericol dricarii frumuseții au cărat peste parapeți
tălpile tăiate mânjite de sânge cu care nu se rușina

ai un coșmar proaspăt
cu îndoiala care ia forme variabile un joc de posibilităţi
felinarele plutesc deasupra noastră
inima se oprește asculţi beat-ul
femeia continuă să-și smulgă bandajele să le arunce peste noi
în jocul nostru de lumini şi umbre
toate uşile din lume s-au trântit în acelaşi timp
şi stau trează şi holden sparge uşi după uşi. azi mă tund.

am strigat după mama


vrăjește-mă în continuare
de ce naiba vibrez acum și țigările sunt dimineața

pe buzele mele titlu subtitlu


între betoane greierii trasează axe

nu ți-am mai spus niciodată, dar simt fiecare dezacord din tine
şi aşa te am lângă umărul stâng
cred că într-o zi voi deveni toată numai o inimă:

e bine să-ți recunoști slăbiciunile


când îmi atârni inima ca un breloc la o cheie.

Am avut și eu vârsta aia când toate se petrec lin

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 67


Pe contrasens

ți-e ușor în vis grădina din faţă nu există


din nou totul se învârte mult prea tare
mi se decolorează sângele
oamenii aplaudă băiatul timid de sub mare
la fel de ușor e să mă arunci în mijlocul rechinilor
și nici prietenii nu mai sunt cei care au fost.

Când toate se sfârşesc mă întorc după tine


mai mult pe furiş şi-mi turtesc amprentele
parcă sunt visele tale lucide din carţile de psiho

îți promit că îți voi ține capul ca pe un ou de prepeliță


când lumânări se sting și cadavre cad cumva în gol.
cred că brutalitatea cu care ai scris pe pereţi cu sânge

va îndulci mierea clipei.

Cuvintele deţin un singur sens bine conturat şi implementat


fulgerele prietenele tale de veci te scot din depresie
o spânzurătoare nouă imaculată nu-mi aruncă nicio privire
mîinile femeii se ridică femeia se ridică şi ea
vine vremea mea, m-am născut să îmbătrânesc
timpul e mereu şters de pe ploapele mele
vreau să mă priveşti în ochi să-ţi aminteşti ce nu ți-am spus
un hoț de libertate obișnuia să chinuie un câine turbat.
afară plouă cer spart
azi copiii noştri îţi vor scrie pe tălpi să nu ne rătăcim pe cărare.

În somn burţile se umplu cu acizi graşi ribonucleici şi proteine cu griji


și zîmbetul lui ar semăna cu un decolteu de femeie grasă
deși s-au dus timpurile când tancurile cu golani făceau legea
avem blană la purtător cât pentru 9 vieți
și o mie de pietre-n o mie de saci o sută de cuşti cu gânsaci.

nu uiţi foamea pielii pentru o alta


la fel cum leul mănâncă acest cadavru
stomacul gol al lui miller îl aude și bunică-mea
aceste camere nu ard când intri

nu suport să trag pe mine haine haioase


mai bine caut eternitatea într-o particulă de praf.

ultima pasăre cade din cer


poate că aprilie e prea înclinat spre revoltă
să-i spunem extaz
publicul aplaudă şi aruncă flori
mâine e altă şi altă speranţă spintecată brusc
nimeni nu mai cumpăra ciori de pe garduri

68 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Pe contrasens

bolborosesc sunt o pasăre beată peste clădiri roşii


apoi tonuri gălbui de amiază & ceruri
da păsările au plecat înspre rai

nouă ne e frică de timpul ăsta netrăit


(apropo în pivniță s-a ars becul)
în autobuz a pătruns mirosul disperării al zilelor pierdute
(în circuitul nostru tata sparge mereu becul)
minune nu-i doar litera
de asta dezbrăcam o floare de miros.
(în acest întuneric cineva îți luminează colivia)
oamenii încă tremură în fața oglinzilor
bârfeşte lumea că ţara mea ar fi o curvă
(de care nici n-aș vrea să scap).

Nu suntem primii în casa asta totuși


haide să râdem împreună de ce nu
aşa e scris: stabilopozii vor fi pietre de moară
sesiunea de depresie & anxietate se duce la prima ploaie
trupul nu e contemporan cu sinele său

deși un sentiment patern


te-a luat și te-a pus pe podea.

Petrecerea a fost pe deplin scurtă

în fața blocului e liniște acum:


dragi comorienți, oceanele au mâncat alaska.

Adina Nistor, Aida Hancer, Alexandra Anea, Alexandra Apostol, Alexandra Cîrlan, Alexandra
Dumencu, Alexandra Istrate, Alexandra Lăţescu, Alexandra Mărginean, Alexandra Negru, Alexandra
Tihan, Ana Țebrean, Ana-Maria Lupașcu, Anamaria Nedelcu, Anastasia Gavrilovici, Andra Iordache,
Andra Mihăilescu, Andreea Felciuc, Andreea Găitan, Andreea Goreac, Andreea Itu, Andreea Nowak,
Andreea Petrovici, Andreea Teliban, Andreea Velea, Andrei Coca, Andrei Fediuc, Astrid Acatrinei, Aura
Monor, Bianca Avram, Bianca Bolohan, Bianca Coștiug, Camelia Grosu, Cătălin Bejinariu, Codruța
Corocea, Cosmina Moroșan, Cosmina Oniciuc, Cristina Crudu, Dana Cozmiuc, Daniela Bejinariu,
Daria Maruseac, Denisa Arcip, Denisa Timișag, Deniz Otay, Despina Popovici, Diana Beldeanu, Diana
Diaconescu, Diana Roznovan, Dragoș Bucatariu, Dumitrița Roșioru, Eduard Buhac, Elena Ailenei, Elena
Rîșca, Elena Stan, Elisabeta Maruseac, Emanuela Pînzariu, Emilia Tabără, Estera Stanciuc, Francesca
Stanciuc, Gabriela Tofan, George Serediuc, Georgiana Diaconița, Georgiana Toderaş, Grazia Bordignon,
Ioan Panțiru, Ioana Huțuleac, Ioana Redinciuc, Ioana Sainiuc, Ionuț Negru, Iuliana Verdeș, Larisa
Mihalache, Lavinia Ienceanu, Lavinia Nechifor, Lucian Onu, Luciana Cărare, Mara Alexoaea, Maria
Gavrilovici, Maria Zaharia, Mădălina Grosu, Mihaela Diaconescu, Mihaela Şuleap, Mihai Cîrjă, Oltea
Negru, Paul Florescu, Paula Maftei, Petru Coromă, Raluca Abăseacă, Raluca Mitiu, Raluca Rîmbu,
Roxana Baltariu, Sabin Horomnea, Sorina Rîndașu, Ștefana Popa, Teodora Lungoci, Teodora Vlădianu,
Teofana Sandu, Teona Stavarachi, Tudor Lițcanu, Vasile Flutur, Viorica Schipor, Vlad Berariu

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 69


Eseu

Miturile lui Platon

Niadi-Corina CERNICA
Platon, unul dintre cei mai mari filosofi ai și un dialog psihologic implicit, alcătuit din ironie,
Antichității, cu o gândire ambiguă și uneori negati- autoritate, complicități, referiri la o situație sau alta
vă față de literatură, a scris în tinerețe ditirambi, po- etc. Astfel, celebrul dialog „Banchetul” are trei părți.
ezie lirică și tragedii, conform lui Diogenes Laertios, Prima parte, mai mică, cuprinde o discuție despre
în cartea „Despre viețile și doctrinele filosofilor”. Di- banchetul care a avut loc cu o zi înainte, la care a
ogenes Laertios păstrează câteva dintre versurile lui participat Socrate și prietenii săi. A doua parte este
Platon, care au cunoscut mai multe traduceri, unele rememorarea, în dialog, a acestui banchet și dis-
dintre cele mai reușite aparținând lui Grete Tartler. cursul fiecărui participant despre iubire. Discursul
Delicatețea și frumusețea a două mici poeme ne face lui Socrate este povestirea unei discuții din tinerețe
să le prezentăm, ca exemplu al literaturii din tinerețe cu preoteasa Diotima, de la templul Afroditei, care
a lui Platon: cuprinde și principalele idei filosofice ale dialogu-
„Către stele te-am întâlnit când priveai, lui „Banchetul”. Partea a treia, ultima, arată venirea,
steaua mea; după discuții, a lui Alcibiade, un elev al lui Socrate,
O, de-aș fi cerul, să pot privi cu ochi mulți cu o cunună de flori pe păr, care prezintă un dis-
către tine.” curs despre viața și omul Socrate, după care Epilo-
gul prezintă finalul banchetului, unii încă discutând,
„Timpul pe toate le duce; zilele lungi știu alții adormind, în timp ce Socrate pleacă. Structu-
cum să schimbe ra literară a dialogului „Banchetul” este evidentă,
Numele, știu cum să dăltuie forme, natură, ca și structura lui dramatică. De asemenea, un alt
noroc.” dialog celebru, „Phaidon”, despre suflet, cuprinde
o introducere în care se discută despre moartea lui
Platon a învățat literatura în școala lui Di- Socrate în închisoare, la care a asistat discipolul său
onysios, a scris poeme, mai întâi ditirambi, apoi Phaidon, ca și ultimele discuții ale marelui filosof cu
poeme lirice și tragedii. După cum spune Diogenes cei prezenți. Urmează rememorarea în dialog a tutu-
Laertios, „mai târziu, fiind gata să se prezinte la un ror dialogurilor despre natura și nemurirea sufletu-
concurs cu o tragedie, ascultându-l pe Socrate vor- lui, după care Epilogul prezintă moartea lui Socrate
bind, în fața teatrului lui Dionysos, își sorti poemele care bea cupa cu cucută, cerând, cu ultima suflare,
sale flăcărilor, cu cuvintele: «Hai, căci Platon de tine să i se jertfească un cocoș lui Asclepios, zeul medici-
are nevoie, Hefaistos». Din momentul acela, având nei, ultima ironie a lui Socrate sau o ultimă dorință,
vârsta de douăzeci de ani, se spune, el deveni ele- cu un sens neexplicat.
vul lui Socrate.” Platon și-a prezentat filosofia sub Frumusețea literară a dialogurilor lui Pla-
forma unor dialoguri. Dialogurile sale nu sunt însă ton, structura literară evidentă a unora dintre ele, a
o simplă prezentare a unor idei filosofice; au o dra- pus în umbră o altă creație a lui Platon, proprie aces-
matizare clară, uneori implică finaluri, răsturnări tuia, miturile. Prin mituri nu înțeleg doar referiri
de situație, persoanele care dialoghează filosofic au mitologice, ci narațiuni cu caracter mitologic din

70 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Eseu

opera de maturitate și bătrânețe a filosofului. Cel ditirambii, poezia lirică sau tragedia în care, după
mai cunoscut este Mitul peșterii din dialogul „Re- cum am spus, scrisese opere în tinerețe.
publica”, un mit despre lumea iluziilor, a eliberării Dialogul „Critias”, un dialog de bătrânețe,
filosofului care ajunge la lumina adevărului, despre neterminat, cuprinde în întregime Mitul Atlantidei.
întoarcerea lui în peștera celor înlănțuiți pentru a-i Din puținele replici de început nu reiese problema
elibera, și despre destinul său tragic – nu este crezut filosofică pusă în discuție; probabil nu este niciuna.
și sfârșește prin a fi ucis de prizonierii din peșteră. E Zeița memoriei este invocată pentru a li se prezen-
cel mai iubit mit al lui Platon de către filosofi, și pre- ta tuturor „cele spuse cândva de preoții egipteni” și
zentat întotdeauna ca simbol al filosofiei lui Platon. aduse de către Solon – războiul vechi de nouă mii
Opera lui Platon cuprinde și alte mituri, de ani dintre atlanți, cei care locuiau dincolo de Co-
care au fost privite din punct de vedere filosofic, re- loanele lui Hercule, și greci. Scopul dialogului este
toric și pedagogic, dar nu literar. Cele mai multe au scoaterea din uitare a strămoșilor grecilor și cele-
chiar aceste funcții, de prezentare a unor idei filoso- brarea virtuților acestora. Reamintirea războiului cu
fice, într-o modalitate concretă (funcția pedagogică) atlanții duce la prezentarea grecilor de odinioară și a
și de întărire și subliniere (funcția retorică). Majori- Atlantidei. Grecii duceau un trai simplu, virtuos, fără
tatea povestiri, de mici dimensiuni, ele arată capaci- a poseda nimic și fără a cere nimic altora. Pământul
tatea incredibilă a lui Platon de a imagina „povești”, era fertil, roadele frumoase și bogate. Societatea era
concretizându-și ideile filosofice nu prin exemple organizată după modelul Cetății ideale din „Repu-
accesibile, ci prin narațiuni coerente, de o mare fru- blica”, fiind formată din agricultori și meșteșugari,
musețe, uneori și de o înaltă emoție, precum Mitul din războinici, care locuiau separat, și conducători.
peșterii. Chiar și astfel, prodigiosul talent literar al După această scurtă prezentare a vechi-
lui Platon este vizibil. lor greci, urmează o descriere amplă a Atlantidei și
Două mituri, de mari dimensiuni, rămân atlanților. La împărțirea pământului între zei, insula
însă de neexplicat filosofic, pedagogic sau retoric. Atlantidei a revenit lui Poseidon, zeul mării. Platon
Unul, Mitul Atlantidei, este chiar subiectul dialo- imaginează o întreagă origine mitică a atlanților,
gului „Critias”, numit de Diogenes Laertios „dialog care se trăgeau, potrivit dialogului „Critias”, din fiii
etic”, probabil doar pentru că îi prezintă laudativ pe zului Poseidon și al muritoarei Cleito. Pentru ea și
strămoșii grecilor. Creat de Platon (nu există nicio fiii acesteia, Poseidon a creat trei canale, toate circu-
referire la Atlantida sau la atlanți la alți autori antici, lare, concentrice față de centrul insului, și a ridicat
anteriori sau contemporani filosofului), acest mit de jur împrejur fortificații. Fantezia lui Platon crează
va avea un destin grandios, rămânând în imagina- o Atlantidă geometrică, cu canale circulare, cu un
rul european într-o formă foarte simplificată și fără canal comun deschis către mare. Odată prezentată
a i se cunoaște autorul. Al doilea mit, Mitul Lumii originea mitică a conducătorilor atlanți, Platon pre-
de dincolo din dialogul „Phaidon” este o descrie- zintă, pagină după pagină, o insulă și o lume dis-
re mirifică, de o bogăție imaginativă inegalabilă, a părută, neatestată în nicio altă scriere sau mitologie
unei lumi de dincolo cu un alt climat, cu altă geo- antică, greacă sau străină. Atlantida era fabulos de
grafie, un ținut fantastic, fără echivalent în mitologia bogată, mai bogată decât orice altă țară din trecut și,
greacă (ca și Mitul Atlantidei, cu descrierea originii crede Platon, și din viitor. Un metal specific insulei
Atlantidei, a orașelor, a unor tradiții, a luptelor cu era oricalcul, „cunoscut nouă doar prin numele lui”,
strămoșii grecilor, și a scufundării în mare a acestui după aur, cel mai prețios metal din acele vremuri,
continent). dur și maleabil. În Atlantida erau foarte multe ani-
Ne propunem în continuare să prezentăm male sălbatice și domestice, chiar și elefanți. Clădi-
și să analizăm aceste mituri ca realizări literare, ima- rile erau zidite din piatră albă, neagră și roșie. Zidul
ginative, marcate de mirific și fantastic; în epoca ce înconjura exteriorul insulei era, pe exterior, îm-
Antichității, gustul pentru fantastic al lui Platon s-a brăcat cu o mantie de aramă, iar în interior de co-
manifestat într-o modalitate foarte originală, a „mi- sitor. Zidul ce înconjura acropola era împodobit cu
tologiilor imaginate”. Genul fantastic încă nu exista, oricalc, ce strălucea ca focul. Templul lui Poseidon
iar Platon prezintă ținuturi și continente inexisten- și Cleito era înconjurat de un zid de aur de care nu
te într-o nouă modalitate, a mitologiilor închipuite, se putea trece. Metalul preferat de Platon este însă
fără nicio paralelă sau legătură cu religia greacă și oricalcul, un metal existent doar în Atlantida. Tot
miturile acesteia. acolo se află două izvoare, unul cu apă rece, altul
Vom încerca să demonstrăm această ob- cu apă caldă, ambele tămăduitoare. Poseidon avea
servație prin prezentarea a două mituri – o literatu- în Atlantida și o pădure sacră. Descrierea continuă,
ră mai apropiată de geniul literar al lui Platon decât cu aceeași tendință spre fabulos, spre aglomerarea

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 71


Eseu

de elemente, cu aceeași hiperbolizare a bogățiilor și miză filosofică. Imaginația lui Platon construieș-
frumuseților Atlantidei. Platon descrie întreaga in- te o insulă inexistentă, cu o origine mitică creată
sulă, organizarea armatei atlanților, împărțirea pute- de filosof, iar descrierea Atlantidei este dominată
rii și a autorității etc. Legile lăsate de Poseidon erau de fabulos, de aglomerare de elemente; Atlantida
scrise pe o coloană de oricalc, la templul acestuia, în este o insulă a belșugului, bogăției și abundenței,
inima Atlantidei. Este descris și un ritual prin care, a metalelor care strălucesc, demnă de Poseidon,
o dată la patru sau cinci ani, se făceau judecățile im- zeul tutelar al insulei. Deși Atlantida este organi-
portante. zată geometric, ea nu dă impresia de organizare, ci
Cu timpul, marile virtuți ale atlanților de ținut al bogățiilor și al unei naturi fabuloase (în
s-au pierdut, iar slăbiciunea și nerușinarea lor nu Atlantida, reamintim, se află și elefanți).
mai puteau fi ascunse. „În schimb”, adaugă Platon, Un alt mit, Mitul Lumii de dincolo, de un
„pentru cei ce nu aveau ochi să vadă adevărata feri- mirific incredibil, apropiat de fantastic, se află în
cire, ei păreau că duc o viață binecuvântată, în goa- cuprinsul dialogului „Phaidon”, un dialog de ma-
na lor neostoită după putere”. Zeus ia hotărârea să turitate, despre suflet. Mitul prezintă Lumea de
îi pedepsească, pentru a-i aduce astfel pe calea cea dincolo, cu o îndrăzneală imaginativă rară, un loc
bună. Finalul mitului lipsește, tot ce știm este că cu altă geografie și alt climat, cu totul diferit de re-
Atlantida, în urma mai multor cutremure, se scu- latările mitologice despre Hades.
fundă în mare. Pământul, cu adâncituri și înălțimi mai
Sensul etic al dialogului este clar; din ceea mari decât știm noi, se spune în mit, are trei tipuri
ce s-a păstrat nu rezultă că dialogul ar avea vreo de atmosferă suprapuse: cea mai de jos e apa, iar în
apă trăiesc viețuitoarele mării; suprapus este aerul,
în care trăiesc oamenii, iar aerul este superior apei.
Deasupra aerului este eterul, care înconjoară înă-
țimile cele mai mari ale pământului și pentru care
aerul este precum oceanul și mările pentru noi. În
locurile înalte, cu atmosferă din eter, trăiesc sufle-
tele nemuritoare. Pământul acolo este acoperit de
culori, toate mai frumoase și mai numeroase decât
la noi. Pământul este plin de „coraline, iaspi, sma-
rald și celelalte”, de aur și argint și toate metalele
prețioase. În dumbrăvile sfinte și în temple se află
cu adevărat zeii, iar nu statuile lor, ca în tărâmul de
mai jos, al oamenilor. Dedesubtul acestor pămân-
turi sunt diferite canale, mai înguste sau mai largi,
cu râuri de apă caldă și rece, de foc sau lavă. Apoi
Platon înfățișează toate aceste fluvii aflate sub pă-
mântul Lumii de dincolo, în număr de patru, fără
vreun echivalent prea clar cu mitologia religioasă
greacă. De altfel, personajul Socrate, care poves-
tește mitul, spune: „A susține însă în mod sigur
despre ce-am povestit că sunt așa, nu se cade unui
om cu gândire cumpănită.” Mitul a fost povestit
doar pentru a fermeca. De data aceasta, cuvintele
potrivite pentru a descrie Mitul Lumii de dincolo
sunt mirific și fantastic, iar fantezia lui Platon mer-
ge până la crearea unei noi geografii și a unui nou
climat Pământului, cu atmosferă și ținuturi supra-
puse, formate din elemente diferite.
Cele două mituri sunt, din punctul nos-
tru de vedere, frumoasa literatură a unui filosof. În
timp ce Mitul Atlantidei a străbătut secolele, însă
nu în forma imaginată de Platon, Mitul Lumii de
dincolo a rămas închis, ca un basm fantastic, puțin
cunoscut, în paginile dialogului „Phaidon”.

72 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Apostrof

O viață cîștigată
întru Hristos

Magda URSACHE
„Sfântului îi este dat să ființeze, mereu, pe chipuri, mereu pe alt portret: Preotul cu capul des-
trepte suitoare, ca să reverse în jurul său lumi- coperit, cu crucea înălțată deasupra frunții; scriind/
na cea adevărată”. citind; cu mănunchiul de busuioc ridicat; vorbind la
Petru Ursache, Istorie, genocid, etnocid un telefon cu fir... Când cere ajutor de la Puterile ce-
rești pentru Neamul său, strălucește. E frumos Părin-
Părintele Justin Pârvu împlinește, în 15 iunie tele pentru că are sufletul frumos. Lentila surprinde
2019, o sută de ani. Folosesc verbul la prezent pentru o îngrijorare crescândă în ochii albaștri, în mîinile pe
că „Duhovnicul Neamului” n-a murit în urmă cu care și le frământă, în buzele strânse... E mâhnitmâh-
șase ani, ci, așa cum am mai spus, a trecut în veșnicie, nitmâhnit Părintele, zâmbetul apare greu, nici pisoiul
de unde continuă să ne vegheze și să ne ocrotească. pufos nu-l mai face să surâdă. Mergând din pagină
Acum, când trăim vremi „de năpaste”, „înspăimân- în pagină, din fotografie în fotografie, îl văd din ce
tătoare” (și sunt cuvintele Arhimandritului, cu grija în ce mai alb, din ce în ce mai iluminat, din ce în ce
schitului dar și a țării), avem nevoie acută de îndem- sfânt, revărsând o lumină suprafirească din frunte,
nul său la rezistență și la unire. din palme, din stihar... Cele trei Altare ale sale, Biseri-
În 2014, Cristina Nichituș Roncea a scos la ca, Neamul, Familia, sunt lovite, umilite, batjocorite.
Editura Mica Valahie albumul Părintele Justin-Măr- Nici martirii nu scapă de desconsiderare, iar reperele
turisitorul, cu subtitlul Fotografii și vorbe de duh. A morale sunt minimalizate; în contrapartidă, se găsesc
revenit la chipul dumnezeiesc cu altă sută de portrete, scuze pentru armata de caralii ai închisorilor morții,
strânse în alt album, mai trainic și mai frumos: Du- nu pentru armata Ogoranului: „Așa erau vremurile!”
hovnicul. 100 de ani cu Părintele Justin, Ed. Doxolo- La un soi de emisiune care se vrea de cultour, l-am
gia, 2019. Când le privești, îți par picturi, acuarele, auzit pe un actor de telenovele spunând că vrea să-l
gravuri... „Nu, nu sunt decît fotograf ”, ne spune cu interpreteze pe Stalin ca să-i arate latura umană: „A
sfială și cu smerenie autoarea. Dar clișeele color sau fost și el om”. N-a fost. Mai mult decît atît, „tătuca”
alb-negru țin de arta înaltă a fotografiei, ceea ce nu-i a vrut să-l ucidă pe Hristos în om. Ca să nimicești
puțin lucru. omul, ne arată Părintele Justin, trebuie ucis Hristos în
O amintire din memoria inimii, cum o om. Numai că Fiul lui Dumnezeu a fost ucis o singură
numește Părintele Justin? Când tatăl meu m-a dus dată, prin răstignire pe crucea verticală.
la Pârscov (fusese exilat acolo, într-o judecătorie de Are și leacuri Părintele Justin: Unitatea ro-
ocol, din baroul de avocați din București, ca membru mânilor și Pocăința lor, Ascultarea pentru Biserică și
PNȚ), copilul care eram a întrebat, văzându-l pe Va- Neam, Rugăciunea necontenită, toate cu corespon-
sile Voiculescu în cerdacul casei, cu părul alb năvalnic dență în fotografiile Cristinei. Când țelul noii ideo-
și ochii aprinși: „E Doamne-Doamne?” Chipul Pă- logii corect politice pare a fi măcinarea ființei etnice,
rintelui Justin îl poate figura pe Dumnezeu: neapărat Domnul l-a dăruit cu zile îndelungate, ca mesajul său
cu privire albastră. Cristina Nichituș Roncea a ales să să fie auzit și urmat: să ne opunem memoricidului;
demonstreze asta. Sau a fost aleasă? memoria vie e o biserică vie, duce la trezvia sufletului,
Mi s-a întâmplat să mă opresc, din suita de re-deșteaptă conștiința etnică adormită. După tre-

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 73


Apostrof

cerea prin Golgota închisorilor, a ridicat mănăstirea tului, și antologia Poeți după gratii, în 2010. Cel abia
„Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, pentru a adă- murit a ajuns printre stele, pe „drumul ocnașilor” aflat
posti racla cu relicvele martirilor și mărturisitorilor, „în preajma Căii Lactee”. Iată chemarea din poemul lui
pentru pomenirea lor. În numele acestor destine ini- Gyr, Vecinul care-a murit: „Vino cu mine. Din rogojină
maginabil de tragice, dar care, cum ar spune Petre Țu- fă-ți verde trăsură./ Sunt paturi albe sus și sunt pâini./
țea, au salvat „onoarea spirituală a poporului român”, Ne-așteaptă-n luceafăr Iisus, cu lapte cald și prescură/
a ctitorit Părintele lăcașele de cult. Nu în altă parte Și-un pahar plin cu lacrimi în mâini.”
decât acasă, în satul său, Petru Vodă: „Acasă a fost Nicolae Mărgineanu spunea „Aiudul meu”;
pentru mine totdeauna locul în care am văzut că oa- Marcel Petrișor spunea „Jilava mea”. Părintele Justin,
menii au frică de Dumnezeu, respectă tradiția și va- condamnatul cu numărul 267, poate spune și Jilava
lorile neamului. Dacă nu respecți valorile neamului, mea, și Aiudul meu, și multe alte locuri de detenție:
care sunt identitatea ta în lume, ce să respecți? Dacă Văcărești, Suceava, Baia Sprie, Gherla, Periprava...
nu respecți tradiția, care este legătura ta cu trecutul, Sinistre locuri și sinistre vremuri! Nimicire era ordi-
este rădăcina ta puternică, cum să mai ai pretenția nul, în alte cuvinte: „Bravii la moarte!” Ioan Ianolide
să reziști în fața loviturilor prezentului și viitorului? strigă: „Nu eu, ci Hristos este urît și prigonit în mine”.
Dacă nu respecți pe Dumnezeu, cum să te mai consi- După Nistor Chioreanu (Morminte vii), înjurătura
deri om cu destin?”(apud Adrian Alui Gheorghe, Pă- preferată de odiosul Goiciu era: „Tu-ți Dumnezeul
rintele Justin Pârvu: File de pateric, Doxologia, 2018). dumnezeului tău”. Genu Țurcanu, „din Securitate sau
Părintele Justin ne-a așezat sub ochi o expe- din Infern, tot una” notează Petru Ursache, era „Răul
riență sacrificială, tăinuită ori negată, alteori calom- în manifestare diavolească” (Istorie, genocid, etnocid,
niată. A optat fără să șovăie pentru sacrificiul de sine. Ed. Eikon, 2019). Regizorul slujbelor negre, cu var-
„Dacă știi să alegi bine, lucrurile devin ușoare, viața ga de metal în mână, rânjea blasfemiind că Iisus nu-i
este frumoasă. Dacă alegi rău, te chinui. Dacă ai în- decât „idiotul care a murit pe cruce”. Însă cei verti-
doială că ai ales bine, iarăși te chinui. Dacă îl alegi pe cali au înțeles că „iadul nu are putere să-l zdrobească
Dumnezeu, cale și țintă, nu mai ai nicio îndoială, ai definitiv pe om, cu toată armata lui de monștri și pe
ales bine.” Iar Iisus nu-ți sparge ușa. Bate doar. Amin- ucigași” (lucr. cit, pag. 107). Treapta de om se urcă
tiți-vă de apariția Lui în celula lui Radu Gyr: se arată, prin curaj și răspundere de tine însuți, mai ales când
atât; tace, atât. Și poetul vede pe mîinile sale însânge- a spune adevărul a ajuns iarăși un risc. Scrie Părintele
rate cuiele lui Hristos. Justin într-o filă de Pateric: „Este un păcat să nu fii
Petru Ursache susține în eseul Monahul și la înălțimea jertfei pentru care ai fost menit. Și orice
poetul, unde îi are în vedere pe Părintele Justin și pe păcat trebuie răscumpărat, îl răscumpără cei care vin
poetul Adrian Alui Gheorghe, că „poezia religioasă după tine, cu sacrificiul lor.”
și cea de celulă se apropie până la sinonimie”. Paralela În altă filă memorabilă, vorbește despre
de diferențiere între drumul morții și drumul crucii? Aiud: „Când am intrat în celula Aiudului, în drep-
Pe drumul morții (pentru neam, în războaie drepte) tul acelei ferestre se zărea o nuielușă groasă cam cât
funcționează legea divină; pe drumul crucii, în temni- degetul, ca o plantă. Când am ieșit, nuielușa deveni-
ță, funcționează fărădelegea, prin cea mai demențială se copac, ocupând tot geamul, încât nu puteam auzi
tortură. Însă bi-unitatea omului, umană și divină, a dimineața marșurile ostașilor. Pușcăria te silește să
biruit fărădelegea. Prin Valeriu Gafencu, prin Arsenie înveți asceza, postul, rugăciunea, comuniunea și dra-
Boca, prin Gh. I. Brătianu, prin Daniil Sandu Tudor, gostea de cel de alături.” Iar încercările sunt multe și
prin Monseniorul Ghika, prin Mircea Vulcănescu... lungi. Cazul Valeriu Gafencu, îmbrăcând cămașa lui
Așa se naște sfântul: din comuniunea cu Iisus și în su- Hristos: n-a ezitat să-și salveze semenul de altă reli-
ferință, și în lumină. Spune Arhimandritul Justin, în gie, dându-i streptomicina care l-ar fi putut scoate pe
altă filă din Patericul propriu, că martirii au cunoscut el însuși din moarte. „Omul nu trăiește pentru sine,
„realitatea îndrăcită și apoi a dumnezeirii”. Aceeași omul este binecuvântat să trăiască pentru celălalt.
bi-unitate umană și divină i-a unit pe deținuți. Au fă- Trăind pentru celălalt, el trăiește pentru sine”, așa
cut, cu ajutor de sus, „din înfrângeri scări și trepte, din sună etica Arhimandritului, care ar trebui să fie Ma-
căderi urcuș deplin” (Radu Gyr, Metanie). xima Moralia pentru noi toți.
Sub sudalmă și bâtă, salvatoare în suplicii Adrian Alui Gheorghe are îndreptățirea să
a fost puterea rugăciunii. Virgil Maxim (Imn pentru afirme că viața Părintelui Justin Pârvu este o viață câș-
crucea purtată) mărturisește că Rugăciunea inimii le-a tigată întru Hristos. Albumul impresionant al Cristi-
păstrat rezistența psihică. La foame, hrana rugăciunii. nei Nichituș Roncea, subintitulat PUTERE ȘI LUMI-
La frig, căldura rugăciunii. Iar la capătul drumului pă- NĂ, ilustrează cu har adevărul acesta.
mântesc, știau că-i așteaptă Iisus. Din tiparnița Mănăs- Memoria reperelor morale trebuie apărată.
tirii Petru Vodă a ieșit, cu binecuvîntarea Arhimandri- Altfel ne întunericim.

74 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Opinii

Îngerul căzut

Petru URSACHE
Rapoartele de război sunt documente ela- şi să preia comanda în teritoriu.
borate de comandanţii de campanie care au răs- Într-o bătălie încinsă, pe front întins, cu
punderea de teren, a strategiilor şi a tehnicilor de multe fortificaţii şi centre de comandă, adesea este
luptă aplicate în funcţie de împrejurările concrete, greu de făcut estimări precise, de perfectă coordo-
de asalt-ofensivă, de intrare în dispozitiv, de tergi- nare a acţiunilor. Abia după ce lucrurile sunt puse în
versare voită a atacului, de refacere a forţelor sau rînduială, prin relevarea faptelor de teren şi a ordi-
de retragere. Nu încape risipă de detalii, mai multe nelor de comandă, începe să se întrevadă faţa exac-
variante de proiect pentru una şi aceeaşi misiune, tă a adevărului. Istoricii militari reconstituie faptele
divagaţii literare. Este de datoria Marelui Stat Ma- trecute, în chip concluziv, îndepărtînd confuziile,
jor al Armatei, a membrilor acestuia, fie delegaţi semnalînd controversele. Iată un exemplu ilustrativ
pe teren, fie uniţi în consiliu de lucru, să constate în legătură cu o secvenţă a războiului trecut:
dacă şi în ce măsură factorul executiv a procedat cu „Poziţiile din Hersones au fost ocupate
judecată şi la obiect într-o bătălie cîştigată ori pier- încă de la 9 mai de trupele Corpului de Munte ro-
dută, ţinînd cont de poziţia de pe teren, de dispo- mân, care au asigurat astfel retragerea restului for-
ziţia trupelor, de înzestrarea unităţii, de raporturile ţelor Armatei 17 de la Sevastopol. Încă o dovadă a
de forţe cu duşmanul. Războiul este ştiinţă exactă faptului că trupele române nu erau nici lipsite de
pentru cei implicaţi direct, cu arma în mînă; poate valoare şi nici «inutile», aşa cum clama Comanda-
fi socotit şi artă, privit de la distanţă, peste timp. mentul german” (Adrian Pandea şi Eftimie Arde-
Asemenea documente aparţin cu priori- leanu, Românii în Crimeea (1941-1944). Editura
tate arhivelor militare şi stau la dispoziţia cursu- Militară, Bucureşti, 1995, p. 86).
rilor pentru pregătirea ostăşească. Post-festum, Afirmaţia se bazează pe studiul rapoarte-
ele prezintă acelaşi interes şi pentru învingători şi lor şi al programelor de luptă. Nu-i de dorit răs-
pentru învinşi: „cele bune” trebuie să fie memora- tălmăcirea acestora, cum se întîmplă în cazurile
te, iar cele care au dus la rezultate nedorite să fie de propagandă şi de „corectare” a istoriei. Se are în
menţionate pentru meditaţie şi învăţătură; mai ales vedere unitatea militară, Armata în general, capul
că războaiele sunt aceleaşi de cînd lumea, cu victo- oştirii, pentru a se reţine esenţialul: prezenţa (sau
rii sau/şi cu înfrîngeri. După căderea Cortinei de absenţa) românilor, să spunem, a germanilor, a ru-
Fier, de cînd s-au desecretizat şi arhivele militare şilor, a italienilor în situaţia dată.
privind cel de-al Doilea Război Mondial, germane, Programele şi rapoartele elaborate de ca-
ruseşti, româneşti etc., se poate constata, fără note pii oştirii sunt documente (scrieri) greu accesibile
propagandistice, în ce punct forţele militare ger- cititorului obişnuit. Mai aproape de înţelesul lui par
mano-române au înscris puncte pozitive (în sen- a fi jurnalele de front cu amănunte de viaţă concre-
sul de „favorabile”) în războiul purtat, în comun, tă, cu divagaţii şi literaturizări. Prind contur faptele
în sudul Rusiei şi unde s-au grăbit în judecată şi şi oamenii, iar atmosfera de tranşee cu ale ei sufe-
acţiune, dînd posibilitate adversarilor să se replieze rinţe-satisfacţii capătă credibilitate sporită pentru

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 75


Opinii

orice categorie de cititori. Aici se aude şi se vede rii tematice ale literaturii concentraţionare şi de
ostaşul dintotdeauna, indiferent de gradaţii ori de rezistenţă se asociau metaforei urcuşului christic
medalii, executantul fiind răspunzător cu viaţa, în pe Golgota suferinţei, ca un parcurs de înălţare din
fiecare clipă, de ceea ce face, comandantul fiind treaptă în treaptă, dovadă că unele victime au fost
acelaşi, alături de ai săi, fie sub gloanţe, fie aflat în răsplătite cu iluminări harice. Şi-au găsit adăpost la
punctul de observaţie. Bucuria datoriei împlinite, mănăstiri şi schituri după detenţie, au încercat să
onoarea, eroismul sunt moduri de a exista pentru practice meşteşuguri şi arte religioase, ori au ridi-
fiecare. Faptele vii, narabile cu mîndrie în clipe- cat biserici, chiar la ei în sat. Altora li s-a rezervat
le de popas, între două lupte, dau sens şi culoare un traseu mai agitat (război-prizonierat-închisoa-
acestui tip de scriere. Văzîndu-i pe combatanţi la re), cu urcuşuri şi prăbuşiri ( ofiţerii Aurel State,
lucru, cu mic cu mare, se confirmă programele şi Radu Greceanu, Nae Cojocaru), dar au reuşit să
rapoartele speciale, în fond şi în literă, documenta- se salveze în virtutea aceloraşi valori morale divi-
ţia de război în ansamblu, ca şi în aspecte sensibile, no-umane. Aşa că literatura concentraţionară dez-
detaliate. văluie destine de eroi, dar şi de sfinţi. Faptele de
O asemenea lucrare este Drumul crucii, arme, într-un caz, comportamentul de neîntinată
vol. I, II (Editura Litera, Bucureşti, 1993) de Aurel curăţenie sufletească, în celălalt, vorbesc de la sine,
State. Cine este autorul? Un erou născut („iar nu scutindu-ne de conformismul frazelor decorative.
făcut”) din anonimatul sănătos şi roditor al unui Dacă rolurile ar fi fost schimbate, Aurel
sat de munte. Pot fi citate şi multe alte scrieri care State cu Gheorghe Calciu, să spunem, cu Valeriu
dezvăluie formarea personalităţii luptătorului în Gafencu ori cu Sandu Tudor, puterea lor de rezis-
condiţiile vieţii de campanie: Şi eu am luptat în Est. tenţă, ca „încercare” (Marcel Petrişor) în faţa rău-
Spovedania unui fost prizonier de război. Editura lui, n-ar fi fost diminuată. Părintele Grebenea nu-şi
Militară, Bucureşti, 2010) de Gheorghe Netejoru, găsea linişte pînă nu-i ajuta măcar cu o vorbă bună
Sub faldurile drapelului tricolor (Editura Pentru pe nefericiţii aflaţi pe patul de suferinţă, deţinuţi
Viaţă, Braşov, 1999) de Nicu Păun, Un procuror in- ca şi el. Trecea dintr-o celulă în alta, împotriva in-
comod (Editura Fundaţia Academia Civică, Bucu- terdicţiilor, suporta sancţiuni aspre. Se purta ca un
reşti, 2011) de Florea Olteanu, etc. adevărat „oştean al lui Hristos”; Nichifor Crainic,
Cititorul mai află de faima militară a loco- Radu Gyr, Dumitru Stăniloae reprezentau repere
tenentului Aurel State din cartea lui Marcel Petri- ideale, impunînd respect chiar şi duşmanilor în-
şor, Cumplite încercări, Doamne!, unde i se acordă răiţi de la conducere; iar Petre Ţuţea obişnuia să
eroului cîteva pagini frumoase, în compania unor se recomande pe sine ca „ostaş al neamului meu”,
nume celebre ca Prinţul Ghyka, Petre Ţuţea, Nae oricînd gata să se sacrifice. Asta şi făcea.
Cojocaru, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, stareţul Aşadar: Drumul crucii. Dar în accepţi-
Arsenie Papacioc, Costache Oprişan, personali- unea unui militar de carieră, maturizat încă din
tăţi victimizate de vremuri de război, de prizoni- prima zi a focului: „Războiul nu e ucenicie pentru
erat, dar mai ales de închisorile comuniste în timp nimic, scrie autorul. E Golgota fără înviere. Te-ai
de „pace”. Paul Goma îl aşează pe Aurel State pe băgat singur sub cruce, du-o cum se cuvine” (Dru-
primul loc într-o serie de celebri opozanţi antico- mul crucii, I, p. 24-25). Nu era un război ca toate
munişti, după cum urmează: Aurel State, Gheor- altele, ci împotriva comunismului ce năvălea de la
ghe Mircescu, Nistor Cheoreanu, Costin Merişcă Est; un „război sfînt”, cum i se spunea atunci, în
(Paul Goma, Scrìsuri. 1972-1998, Nemira, Bucu- rapoarte militare, în predici de duminică.
reşti, 1999, p. 418). Firesc, deci, să trezească interes Ziua nunţii şi ziua plecării la oaste în-
Drumul crucii, scriere amplă, dezvăluind un destin semnau cele două momente memorabile din viaţa
dramatic şi complex de luptător care merită, în- unui tînăr, fie din mediul sătesc, fie de la oraş, cu
tr-adevăr, titlul de erou. bucurie şi, totodată, cu emoţie de doină. Dacă se
De ce Drumul crucii? Pare o opţiune reli- întîmpla să fie şi absolvent al vreunei şcoli milita-
gioasă, ca la Virgil Maxim (Imn pentru crucea pur- re, devenea vedetă în faţa tuturora şi i se prevedea
tată) sau Radu Gyr (As-noapte Iisus ...). De altfel, carieră binecuvîntată. De cînd România căpătase
literatura religioasă era preferată în închisoare; dar chip de sine stătător în epoca modernă, se întărise
şi cea patriotică. Ambele se uneau într-o voce. Doi- credinţa că fiecare generaţie de tineri este chemată
na lui Eminescu, interzisă în celularul mare (Ţara), să dăruiască partea ei de jertfă, pentru binele pro-
se auzea în toate închisorile, iar poezia Limba priu şi general. Succesiunea rapidă a războaielor,
noastră, a preotului basarabean Alexei Mateevici, de la 1877 pînă la cel din urmă, cu învăţămintele
se rostea cu glas de rugăciune. Mai multe catego- de rigoare, pledează de la sine. Aşa că plecarea la

76 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Opinii

oaste, întoarcerea cu răsplata onoarei intraseră în 1941-1944. Editura Militară, Bucureşti, 1995, p.
firea lucrurilor. 176-177).
Cu bucuria plecării la oaste începe şi ca- Istoricilor de profesie le sunt utile aseme-
riera tînărului Aurel State; din păcate, nu şi cu răs- nea constatări de valoare documentară, înainte de
plata onoarei la întoarcere. Terminase Şcoala de toate, dar şi apologetică, instructivă pentru noile
ofiţeri de vînători de munte, împlinise 21 de ani şi generaţii. Au fost pierderi ca peste tot (aici, cifra-
se pregătea să se integreze în unitatea în care fusese te în vieţi omeneşti), şi încă pe pămînt străin. Dar
repartizat; se afla deja în focul luptelor, în preajma există un totuşi fortifiant, destinat să răscolească
sistemului de fortăreţe al Sevastopolului. Încerca- realităţi mai profunde şi semnificative. În acest ra-
se să ţină un jurnal de însemnări zilnice, dar nu port, ca şi în altele, sunt citate localităţi de prim in-
realizase decît cîteva foi pe care avea să le piardă teres strategic: Dealul Capelei, Sapun, Kerci, Cior-
în curînd, „într-o luptă prin Caucaz”. Deocamdată, gun, Balaklava, Perekop, Şivas, dar mai ales „înăl-
ieşise din adăpostul de şef de grupă, ca subofiţer, ţimile” (Capela, Sapun). Cucerirea lor era specia-
să ia cunoştinţă, la vedere mai liberă, cu cîmpul de litatea vînătorilor de munte ai armatei române, la
luptă. Un camarad mai încercat, Fane Stroescu, îi origine, păstori de prin Bucegi, Vrancea şi Dorne.
arăta punctele din program: Aurel State se afla printre ei. Incursiunile de acest
„Valea Ceornaia cu şirurile de plopi, me- fel cereau antrenament, curaj şi chiar fantezie şi se
reu fumegînd de explozii, înscrisă pe axul celor executau în grupuri mici, însă bine corelate în cu-
două localităţi tătare: Suli unde începusem drumul prinderea unui spaţiu accidentat, cu altitudini greu
meu, şi Novo Suli, sub pantele Gorei Sapun, centu- accesibile. Stalin a avut mare necaz pe aceşti luptă-
ra portului Sevastopol. În stînga noastră, aproape tori români. Redutele din faţă cădeau rînd pe rînd.
central pe harta capului de pod, bastionul cu înălţi- Împotriva celor mai rezistente, comandamentul
mea Capelei, poarta blestemată a cetăţii, întredes- român al vînătorilor de munte apela la echipe de
chisă în decembrie ‚41 şi înţepenită aşa în încleşta- voluntari: cei mai destoinici şi mai curajoşi aveau
rea celor doi adversari” (Drumul crucii, I, p. 23). prilejul să se afirme. Aurel State nu scăpa aseme-
Pare o recunoaştere de rutină, fără note nea ocazii. Îi făceau bine aerul înălţimilor vibrînd
stilistice tensionate. Însă, după toate probabilită- de obuze şi de flăcări incendiare, pereţii de stîncă
ţile, se petrecea în ajunul bătăliei decisive asupra marcaţi peste tot cu guri de foc, gîndul că norocul
Sevastopolului. Ea a dus la aşezarea trupelor ger- îl poate conduce să găsească soluţia salvatoare.
mano-române în Crimeea, cu deschideri şi mar- E dificil de urmărit fir cu fir şi secvenţial
şuri lejere pînă în Caucaz şi Kuban. Înfruntarea s-a bătălia pentru ocuparea poziţiilor deja amintite şi
produs între 17-23 decembrie 1941, Corpul român intrate în legendă: bastionul Capela, centura Gora
de Munte ducînd greul bătăliei, sub comanda ge- Sapun, Valea Neagră, Stînca Roşie etc.; odată cu
neralului Gheorghe Avramescu şi a colonelului (la pierderea camaradului din stînga ori din dreap-
acea vreme) Radu Konde. Într-un raport militar ta, nesocotind pînă şi gîndul naiv al fiecăruia de a
întitulat Cucerirea Karlovkăi şi a Dealului Capelei pune primul piciorul acolo sus, pe stînca din faţă.
se scrie: Gloanţele păreau să-i întărîte, nu să-i sperie pe os-
„Atacul executat de Divizie între 17-23 de- taşii români. Dar şi „contraatacurile lor ţîşneau
cembrie 1941, pentru cucerirea fortificaţiilor din faţa scurt ca din pămînt; unităţi de femei încercau ca
Sevastopolului, a condus la următoarele pierderi: furiile să ne smulgă îndărăt şanţurile. Viclenia sla-
Morţi: 25 ofiţeri, 5 subofiţeri, 301 trupă; vă făcuse pe îndelete tot pămîntul capcană” (Idem,
Răniţi: 26 ofiţeri, 14 subofiţeri, 761 trupă; p. 43).
Dispăruţi: 121; Dificultatea relatării are mai multe enig-
Total pierderi: 1266. me. Viaţa desfăşurată, de front, nu se pretează la
Sunt cele mai grele jertfe din toate opera- canoanele narativului cu ierarhizări şi temporali-
ţiunile pe care le-a executat Divizia de la începutul tăţi, pentru că atacul presupune o serie de acţiuni
războiului. aparent disparate, dar simultane, în acelaşi ritm şi
Totuşi jertfa grea de sînge a fost încu- intensitate; trăirile sunt concentrate şi receptate în
nunată de succes, deoarece Dealul Capelei, satele viteză: „Popa Aldea, cald încă, cu două găuri de
Karlovka şi Ciorgun şi înălţimile vest de acest sat sînge în lespedea frunţii, plecase, pentru totdeau-
au fost cucerite prin eroismul legendar al ostaşilor na, dintre noi”; „locotenentul Dobre căzuse unde-
noştri, care s-au acoperit de glorie şi de admira- va pe Valea Rea”. După trecerea coşmarului, au loc
ţia nemărginită a aliaţilor noştri germani” (Adrian refacerile de trebuinţă; evenimentele personale/
Pandea şi Eftimie Ardeleanu, Românii în Crimeea. generale se redimensionează în marginile credibi-

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 77


Opinii

lului. jur, este că rănitul a fost ridicat de jos de un soldat


Şi Aurel State căzuse rănit în cursul aces- rus, aşezat voiniceşte pe umeri şi predat românilor
tei bătălii, de mai multe zile, pentru cucerirea Se- îngrijoraţi, pe moment, de dispariţia lui. Sunt ges-
vastopolului. Primise o lovitură chiar din prima zi, turi care ţin de umanitatea cea mai curată şi care-i
dar nu s-a îndurat să se despartă de coechipieri. înalţă pe adversari. Ele nu pot fi judecate numai
Se pare că există o camaraderie de nedesmintit în după legile războiului. S-au întîlnit adesea cazuri
asemănătoare, pe parcurs, şi
din partea ruşilor, şi a româ-
nilor. În perioada Sevastopo-
lului, se remarcase generalul
Gheorghe Avramescu, priete-
nos, bun şi „moale ca un mol-
dovean” cu ostaşii, înainte şi
după bătălie; dar mai ales cu
populaţia locală, flămînzită şi
sărăcită din preajma frontului:
o aducea la popotă, o adăpos-
tea, îi punea la dispoziţie pază
şi mijloace de transport. Din
păcate, „după cotitura din ‚44
avea să «dispară» dintr-un co-
mandament al frontului anti-
hitlerist” (Idem, p. 27). Dictau
alte „legi”.
Au urmat zile, săp-
tămîni şi luni de veghe pe
înălţimile muntoase, la trecă-
torile accidentate de pe vale.
Pe măsură ce fortăreţele că-
deau în stăpînirea armatelor
româno-germane, intra în
acţiune un front interior, al
partizanilor, din ce în ce mai
viguros şi mai eficace. Iarăşi
echipe de voluntari cu pre-
gătire corespunzătoare, iarăşi
Aurel State, cel mai inimos
dintre ei şi cu iniţiativă. Ori-
cum, „Crimeea rămînea în
spatele frontului în mişcare
spre Vest. Încercările sovietice
de a forţa intrarea la Pericop
şi de a-şi lărgi capul de pod de
asemenea împrejurări unice, de viaţă şi de moar- la Kerci vor rămîne infructuoase pînă în primăvara
te, care ne scapă dacă privim cu detaşare. Prima viitoare, cînd frontul se va stabiliza în spaţiul Var-
lovitură nu l-a doborît, însă cînd a venit a doua, şoviei şi la Iaşi” (Idem, I, p. 118).
în scurtă vreme, nu s-a mai putut aduna singur de Însemnarea este tipică jurnalelor de front.
jos: „Căzusem şi încercam să mă ridic. Oboseala se Ea marchează un moment oarecum favorabil din
apropia grea, mişcările rămîneau în intenţie. Ori- parcursul campaniei. Spun oarecum pentru că
zontul se lărgea ca o ramă în cutremur”. Începea anunţă începutul sfîrşitului: stabilizarea pe linia
să aibă halucinaţii. Sunt amănunte autoscopice şi Varşovia-Iaşi, recunoscută pentru partea nordică
accidentale. Părea, cum s-ar zice, un „înger căzut”. a frontului, însemna, în fapt, înfrîngere, iar aceas-
Partea inedită, reţinută cu haz (pentru că aşa-i pe ta se va extinde, în curînd, asupra aripei din sud,
front, între camarazi şi în faţa morţii) de cei din inclusiv coasta Mării Negre. Nu sunt totdeauna de

78 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Opinii

bun augur victoriile rapide, marşurile triumfale. Li voci severe la adresa lor, întrebîndu-se cum de-a
se răspunde cu schimbare de tactică (înmulţirea fost posibil să fie consideraţi „cei mai buni soldaţi
grupurilor de partizani), ceea ce tinde spre reve- ai Europei”. Într-o împrejurare încordată, unii din-
nirea la vechile poziţii; ca şi retragerea tactică, pre- tre ei „zăceau pe fundul şanţului anticar, nepăsători
sărată cu capcane. Nemţii nu erau obişnuiţi nici cu la tot ce era în jur, surpaţi în ei ca nişte grămezi de
una, nici cu alta, iar românii, solicitaţi din ce în ce moloz. Am raportat colonelului că nu avem nevoie
mai mult (îndeosebi prin armata de elită a vînăto- de acest balast amorf, care ar putea, într-un ceas
rilor de munte), simţeau tot mai apăsătoare greaua de extenuare, să diminueze capacitatea de luptă a
răspundere a campaniei. vînătorilor” (Idem, I, p. 142). Sau, altă secvenţă:
Mai era şi ispita Crimeei cu peisajul ei „Într-un bunkăr 12 ofiţeri germani cîntaseră mar-
paradisiac. Bucuria victoriei, cu spectacolele ei şuri eroice, după terminarea repertoriului urmînd
aproape zilnice, ducea la risipirea personalităţii tragerea la sorţi. Cel ales îi saluta pe rînd, pe fieca-
luptătorului, la care se asocia emoţia contemplaţiei re, înainte de a-i trimite glontele în cap” (Idem, I, p.
peisajelor cucerite. Aurel State redactează pagini 145). Sfîrşitul era previzibil pentru fiecare; doar o
de jurnal de front, dar şi de scriitor fascinat de fru- diferenţă de amănunt: moartea imediată prin luptă
museţea locurilor: sau amînarea ei în stare de prizonierat. Lui Aurel
„Hoinăream în ceasurile de răgaz pe ţărm, State i s-a rezervat varianta a doua, ca şi prietenului
ascultam marea, oamenii; mă ridicam spre cascada său, căpitanul George Fonea, poet militar de renu-
de deasupra Iailei, cu trîmbele înalte de apă străjui- me, împreună cu mulţi alţi ofiţeri de elită din rîn-
te de curcubee; treceam pe la bătrînul cărturar rus, dul vînătorilor de munte.
cu barba pravoslavnică şi cu cămaşa încinsă peste Prizonieratul a fost iarăşi o încercare de
pantaloni, custodele castelului maur al prinţilor rezistenţă pentru Aurel State, ca pentru majorita-
Voronţov de la Livadia, care mă surprindea de fie- tea militarilor români, hotărîţi să înfrunte greu-
care dată cu o carte nouă, cu un tablou sau cu cine tăţile cu demnitate şi orgoliu, pentru a nu afecta
ştie ce miniatură ascunsă prin tainiţele castelului” imaginea Armatei şi a Ţării. Poate de aceea nu în-
(Idem, I, p. 118-119). „Ceilalţi”, stăpînitorii locuri- tîlnim notaţii personale, dezolante, cum se întîm-
lor, nu-şi îngăduiau risipa de vreme; erau tot tim- plă în asemenea cazuri. Nu-i scapă, însă, ambientul
pul la pîndă, de aproape, fără să le scape vreo miş- comun, comportamentul camarazilor de suferinţă,
care pe care s-o întoarcă împotriva adversarului. căderile unora, fie din oportunism, fie din motiva-
Era un moment de destindere pentru cuceritorul ţii psihologice, nedorite.
Sevastopolului şi al Crimeei, dar şi unul de refacere Dintre toate întîmplările la care a fost
grabnică pentru cel în aşteptare. martor de-a lungul anilor de pribegie prin siberii,
De altfel, de multă vreme se resimţeau de- acţiunea de recrutare a ostaşilor în diviziile „de
fecţiuni în mersul războiului, mai ales de cînd s-a trădători” care să lupte pe frontul de vest, alături
mutat centrul de greutate spre întinderile sudice şi de duşmanii noştri dintotdeauna, a fost privită cu
maritime. Comandanţii germani se încăpăţînau să dezaprobare maximă. A fost iniţiată de „mesagerii
nesocotească discordanţa dintre planul de pe hîr- lui Stalin” (p. 176), politruci de profesie. Din păca-
tie şi situaţia reală de pe teren. Nu luau în seamă te, ei cîştigau teren cu promisiuni mult aşteptate:
capacitatea de refacere a adversarului, mult răbdă- libertate deplină, întoarcere grabnică în ţară; dar
tor şi precaut. Tocmai de aceea sfîrşitul s-a anunţat agitînd lozinca prieteniei româno-sovietice. Prie-
ca un trăsnet, care a produs rupturi ireparabile la tenii de astăzi, de tranşee şi de suferinţă, începeau
toate nivelele de rezistenţă şi de luptă ale armatelor să se împartă, peste tot, în tabere vrăjmaşe, din
comune germano-române. Ni se spune că ruşii şi- „convingere” sau din interese de moment. Repe-
au ales tocmai ziua de 10 mai „să demonstreze din rele morale se mutau în alte spaţii sufleteşti. Nici
noapte pînă-n noapte copleşitoarea-i superiorita- năvala de tancuri în ofensivă rusească pe valea Bie-
te”. Ceea ce îşi propuseseră atacatorii Sevastopolu- lbekului, nici ploaia de obuze de pe fîşia maritimă
lui din 1942, încercau şi ei să realizeze: „să scufun- a Cersoneţului nu produseseră atîta panică şi de-
de acest colţ de uscat în mare. Pămîntul fu pisat rută ca discursurile celor veniţi de la „centru” să
de avalanşe furibunde de ciocane de foc. Cantităţi înfăţişeze chipul „omului nou”. Asta se întîmpla la
de armament automat propriu se transformau în Oranki, cea mai îndepărtată colonie rusească din
fier vechi; efectivele rărite se înjumătăţeau. Seara Siberia nordică. Acolo ajunseseră şi vitejii vînă-
demonstraţia se muta în cer” (Idem, I, p. 143). tori de munte, după marşuri istovitoare, de luni
De necrezut, dar nemţii intraseră de-a de zile, suferind de frig, de foame şi, permanent,
dreptul în panică. Printre ostaşii români se auzeau „cu moartea-n cîrcă”. Dar nu se prea ofereau să se

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 79


Opinii

înscrie pe listele politrucilor. Fiecare presimţea că reculegere ale sărbătorilor de iarnă, petrecute de-
promisa repatriere avea să însemne în curînd „nu- parte de ţară:
mai schimbarea paznicilor”. „Brazii ard în umbra vechiului cătun,
Cel mai mare scandal de tabără s-a iscat Noi cîntăm colindul unui nou Crăciun.
atunci cînd a apărut Ana Pauker, în acelaşi rol de Mamă, mamă, cad nămeţii şi pierim,
mesager moscovit. Ea a ţinut un discurs, după cîte Fără ţară! Flori de ghiaţă! Velerim!”
se pare, comunist în toată regula, cu acuzaţii grave, Poezie cu accente religioase; cum s-a con-
cu teoria războaielor drepte şi nedrepte, cu patrioţi statat adesea, poezia religioasă şi cea de celulă se
şi trădători „în slujba burgheziei”. Nu a rămas fără apropie pînă la sinonimie. Sunt versuri pierdute
replică: pe meleaguri îndepărtate. Au vieţuit scurtă vreme,
„S-a ridicat un căpitan: rămînînd doar cîteva crîmpeie din alcătuirea lor,
– Cu ce drept tu, străină de neam, acuzi ca şi vieţile celor care le-au memorat, ca să-şi păs-
de trădare pe cei în suferinţă şi dai lecţii de simţire treze credinţa în cerul patriei presărat cu stele, cum
românească acelora pe care patronii tăi i-au ţinut visau cei pierduţi prin lume.
în iad şi care nu vor să folosească, în ciuda ame- Abia din acest moment începe să se între-
ninţărilor cu moartea, şansa ce le-o daţi de a ieşi de vadă diferenţa de accent, de ton şi de suportabi-
aici, cum au făcut nefericiţii care te urmează. Mie, litate între drumul morţii şi drumul crucii. Primul
celui lovit şi batjocorit, nu mi-a trecut prin minte caz presupune un scenariu clar şi precis, avîndu-se
să etichetez crezul şi lupta ta, dar tu o faci sălbatic în vedere exterminarea fizică. Moartea a fost de-
şi neruşinat ... cisă de o autoritate îndreptăţită s-o facă. Oricum,
– Ajunge, bandit fascist! l-a întrerupt ur- funcţionează o lege: divină sau/şi umană. În a doua
lînd un colonel sovietic. (Idem, I, p. 178). instanţă, intră în rol fărădelegea, pusă în act după
Vorbise Tudor Popescu, un ofiţer român un scenariu capricios: victima este torturată cu pa-
din Tîrgovişte. A intrat în legendă. pomenindu-se timă, învinuirea improvizată, sentinţa comutată de
în toate lagărele despre fapta lui riscantă şi cura- la o dată la alta; ca realitatea să se transforme în coş-
joasă. Însă n-a fost lăsat în pace. „Imediat a fost mar, devenind mai rea decît orice suferinţă. Moar-
ridicat şi nu s-a mai aflat nimic despre el”. Cazuri tea capătă mai multe chipuri, adică se moare de fie-
asemănătoare cu „Ana noastră”, cum o alinta Bru- care dată: pe cîmpul de luptă, în temniţă, în timpul
can, s-au repetat. anchetelor în serie, tip bolşeo-comunist, cu fecare
Capitolul final al volumului I (Drumul amînare a termenilor. Dictează factori umani după
crucii) poartă titlul Asediul cetăţii fără turnuri. Este circumstanţe de moment. Prizonierilor de război li
o formulare literaturizată, dar cu înţelesuri simbo- se făceau dosare speciale, în dezacord cu normele
lice precise: cetatea însemna omul însuşi ca fiinţă internaţionale general recunoscute. Aurel State a
răspunzătoare de sine. Nimic nu era mai presus fost chemat şi el în faţa unei comisii de anchetatori,
decît păstrarea ei neatinsă. Aurel State se şi fixase la spre sfîrşitul stadiului de prizonierat. A avut urmă-
un proiect, căruia intenţiona să-i dea curs la acest torul dialog semnificativ:
nou început de drum (al crucii): „– Suntem informaţi că aţi fost un ofiţer
„Noaptea cădea ca o prelată peste capetele foarte brav, distins cu cele mai înalte ordine pe care
învinşilor. Undeva se stingeau împuşcături. Poate şi le poate cineva visa pe cîmpul de luptă, citat...
prin amintire. Cortul vieţii mele se prăbuşise, aco- – E adevărat, răspunsei simplu, între-
perindu-mă. Pricepeam prea tîrziu că nu setea de rupîndu-l.
cunoaştere îl ţinuse înalt. Pentru ea s-ar fi deschis – Atunci ne puteţi împărtăşi şi nouă itine-
o altă lume şi ştiam doar că, fără opţiune, viaţa e rariul şi acţiunile la care aţi participat, mai ales că
iad. Ce ştiam sau mi se părea că ştiu, acum însă nu nu aveţi nimic de care să vă ruşinaţi.
mai avea nici o importanţă. Pentru singurătatea şi – Nu am nimic de ascuns, dar o asemenea
bezna din jur trebuia înălţat un cer şi trebuiau nea- dare de seamă o datorez numai superiorilor mei
părat puse şi stele pe el”. direcţi. Refuz să discut cu dumneavoastră despre
Îngerul căzuse de pe înălţimi, dar încă nă- război” (Idem, I, p. 220-221).
zuia să-şi reia zborul spre un cer cu „stele pe el”. Orice judecător de bună credinţă i-ar fi
Şi-o spunea în gînd şi în ton cu versurile prietenu- dat dreptate, după regulament şi cu felicitări prizo-
lui său, George Fonea, pe care le murmurau în chip nierului în apărare. Dar anchetatorii în cauză erau
de rugă miile de prizonieri români de la Vorkuta: „mesageri ai lui Stalin”, aşa că operau cu norme
„Vînt de stepă/ De căinţă şi amar,/ Du-ne către bi- doar de ei înţelese. Drept urmare, împricinatul s-a
ruinţă,/ Că ne creşte-n suflet iar!); sau în clipele de ales cu o condamnare mai grea decît prima: „cri-

80 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Opinii

minal de război”. Nimic nou „pe frontul de Est”. cu micile unităţi alcătuite cu vorba de Ana Pauker
În aprilie 1945 (deci, înainte de Nürnberg). Legea şi de alţii. Cicerone Ioniţoiu reconstituie şi el mul-
fără-de-lege era făcută. Stalin o anunţa cu prilejul te biografii de rezistenţi, în monumentala sa carte
unei convorbiri cu iugoslavul Milovan Djilas: Victimele terorii comuniste. Mai toate se aseamănă
„În războiul acesta nu este la fel ca în cel între ele şi dau impresia de înscrisuri prescurtate
trecut; cel care ocupă un teritoriu îşi impune sis- ale lucrării lui Aurel State. De pildă:
temul său social. Fiecare îşi impune sistemul său „Sari Achile. N. la i iunie 1919, în co-
acolo unde ajunge armata sa. Altfel nici nu poate muna Vintileanca-Bacău. Absolvent al Facultăţii
fi” (Apud Dinu C. Giurescu, Guvernarea Nicolae de Medicină din Cluj. Mobilizat în 1940 şi trimis
Rădescu. Editura All, Bucureşti, 1996, p. 28). Se pe frontul de răsărit, decorat cu ordinul «Coroa-
gîndea în termenii ocupantului şi ai extremismu- na României». Căzut prizonier, a trecut prin la-
lui politic. Roosevelt şi Churchill s-au asociat şi ei găre de exterminare sovietice, refuzînd, alături de
imperiului roşu: mulţi alţi ofiţeri români, orice colaborare cu bri-
„Nu înţeleg de ce ruşii ar greşi, îi mărturi- găzile «Tudor Vladimirescu» şi «Horia, Cloşca şi
sea primul ministru britanic vecinului său de peste Crişan». Pentru atitudinea sa curajoasă a avut mult
ocean, să ia români de orice origine doresc, ca să de suferit în temniţele sovietice. Sosit în ţară cu un
lucreze în minele ruseşti, în lumina celor întîm- grup numeros de ofiţeri români, declaraţi antico-
plate” (Dinu C. Giurescu, idem, p. 123). OK. Tot munişti, a trecut direct în lagăre de exterminare
cu grăbire a intrat pe rol Legea criminalilor de răz- româneşti. În 1950, se afla în lg. Peninsula, unde a
boi. Ea a fost dezbătută la Bucureşti şi adoptată de înfruntat administraţia pentru o minimă asistenţă
Consiliul de Miniştri, la 10 octombrie 1944. Avea medicală a deţinuţilor. Eliberat pentru scurtă vre-
să urmeze o Curte specială, înfiinţată pentru „jude- me, a fost rearestat în 1958, cu un numeros grup de
carea” crimelor de război. foşti prizonieri de muncă silnică pe viaţă, într-un
Nu se făcea deosebire între prizonierul proces înscenat de Tribunalul Militar Bucureşti.
de război, individul capturat de pe drum, la întîm- După aproape 12 ani de închisoare în temniţele re-
plare, pentru completarea numărului înrobiţilor gimului comunist din România, la care se adaugă
în coloană, ori altul arestat pe motive inventate de 5 ani petrecuţi în URSS, Achile Sari a fost eliberat
Tribunalul poporului. Îndeosebi soarta prizonieri- şi s-a dedicat îngrijirii sănătăţii supravieţuitorilor”.
lor care refuzau, cum am văzut, chemarea înflăcă- (Cicerone Ioniţoiu, Victimile terorii comu-
rată a „mesagerilor lui Stalin”, era pecetluită. Ei nu niste. Arestaţi. Torturaţi. Întemniţaţi. Ucişi. Dicţio-
scăpau de acuza capitală de „criminal de război” nar S., Editura Maşina de Scris, Bucureşti, 2008, p.
sau „înaltă trădare”, iar dacă apucau vremea repa- 46-47).
trierii luau calvarul de la capăt, în sensul că iarăşi Încă o fişă documentară care arată cum se
îi aştepta drumul detenţiei, de data aceasta în în- confirmă şi se întăreşte informaţia istorică:
chisorile patriei. Partea diabolică a problemei este „Popescu Ştefan (Fănică). Căpitan de Stat
că li se oferea nenorociţilor posibilitatea de „opţi- Major. Căzut prizonier la sovietici, a fost un spri-
une”: să accepte înrolarea în diviziile voluntare ori jin pentru alţi deţinuţi de la Vorkuta. Repatriat în
să rămînă pe loc, între gheţarii siberieni. Pentru noiembrie 1955 şi dus la închisoarea Gherla şi apoi
primii a scris George Fonea versuri ca: la muncă forţată în Bălţile Dunării. La Strâmba,
„Cerşim la Tine pîinea mîngîierii, starea sănătăţii i s-a înrăutăţit, numai o operaţie
Pe cînd Satana, cu hilara-i scufă, mai putîndu-l salva. Medicul deţinut, Achile Sari,
Ne-arată ieftin preţul învierii. fost camarad al lui Fănică Popescu din lagărul de
Şi sufletul atîrnă ca o rufă la Vorkuta, a mers la comandantul lagărului şi l-a
Pe sîrma ruginită a durereii”. informat pe acesta în legătură cu starea disperată a
(Aurel State, Drumul crucii, I, idem, p. lui Popescu. Comandantul i-a răspuns: «Doctore,
180). sunt comandantul vostru şi am dreptul de viaţă şi
Dacă am dispune numai de cartea do- de moarte asupra voastră, dar am şi 4 copii. Dacă
cument a lui Aurel State nu am realiza amploarea îţi dau voie să-l operezi, mîine, eu şi familia mea
şi gravitatea sacrificiului pe care l-au depus osta- intrăm alături de voi. Am ordin să vă las să muriţi
şii români care au refuzat să încheie contractul cu cu toţii şi să nu acord nici o asistenţă medicală».
diavolul, preferind drumul crucii pînă la capăt, în Ştefan Popescu a murit spunînd: «Salvează-mă,
înţeles eroic şi, totodată, christic. Dar au fost sute Achile!»”.
de mii, cum dovedesc statisticile ieşite la iveală din (Cicerone Ioniţoiu, Victimele terorii co-
arhive, în număr copleşitor de mare în comparaţie muniste. Dosar P-Q, Idem, p. 379).

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 81


Opinii

Încă o biografie paralelă, extrasă din lu- setele. Murdăria se răstoarnă la marginea dinspre
crarea lui Ioniţoiu: vale a lagărului”.
„Stratulat Florin. N. la 27 iulie 1916. Fiul (Drumul crucii, II. Idem, p. 51).
lui Petre şi al Elenei. Din Bucureşti. A urmat Şcoala Citim şi în memorialul lui Grigore Dumi-
de ofiţeri pe care a absolvit-o în 1938 cu gradul de trescu despre păţania unor generali români într-un
sublocotenent. A luptat cu Regimentul 11 Roşiori penitenciar din ţară:
pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupaţie sovie- „Într-o vreme, Maromete pusese ochii pe
tică. Rănit de trei ori şi înaintat la gradul de căpi- doi generali cărora le venise rîndul să facă acest
tan. După 23 August 1944, a fost luat prizonier din «sport» de dimineaţă. Erau atît de bătrîni şi şu-
zona Iaşi şi trimis în lg. în URSS. A revenit în pa- breziţi de suferinţă, încît abia se ţineau pe picioa-
trie în 1947. Arestat şi condamnat la 16 ani muncă re. Comanda directorului le sună în ureche: «Pas
silnică pentru înaltă trădare. Detenţia în peniten- alergător!». Din tineta generalilor sar cîţiva stropi.
ciarele Aiud, Gherla, Piteşti, Jilava şi minele Baia Maromete urlă:
Sprie şi Cavnic. Eliberat în 1963, i s-a fixat D.O. în – Aşa, bă, bandiţilor, murdăriţi închisoa-
Bărăgan pînă în 1964. Mort în 1991”. rea care mi-a dat-o în grijă clasa muncitoare!”
(Cicerone Ioniţoiu, Idem, Dosar S, p. 458). (Grigore Dumitrescu, Demascarea. Jan
Nu era nici o deosebire de tratament de la Dumitre-Verlag and Medina Edit, München-Bu-
o stare la alta, de la o închisoare la alta. Cel mult, cureşti, 1996, p. 27).
la „întoarcere”, se îngăduia împricinatului un scurt La Aiud, unde se adunase mulţime de
popas la o adresă familiară. Îl ajungea din urmă deţinuţi de toate categoriile şi neamurile, era cu-
ordinul să-şi continue pedeapsa, după noi terme- noscut de toată lumea poetul închisorilor Radu
ne, dar sub aceeaşi învinuire: „criminal de război”. Gyr; cu aceeaşi perseverenţă şi dăruire sufletească,
Se asigura distrugerea completă a armatei române, George Fonea, poetul campaniilor militare şi al si-
dincolo de Convenţia de armistiţiu, de la vîrfuri- beriilor, îi însoţea pe camarazii de suferinţă cu ver-
le conducătoare la gradele cele mai de jos; să nu suri întăritoare şi memorabile:
rămînă nici cea mai vagă amintire, pentru a se face „Ninge peste Volga. Ninge iară,
loc alteia, „de tip nou”. Pe scurt, soarta cadrelor su- Peste tristul Nijni-Novgorod.
perioare a fost decisă la 25 septembrie 1944, cînd Sufletu-mi năvod fără hotară,
Comandamentul sovietic a cerut „desfiinţarea tu- Pleacă pe întinderi de exod.
turor unităţilor marilor unităţi ale armatei române
din interiorul ţării”. Se acceptau doar cele 12 divizii Pluguşor din patruzecişişase,
angajate pe frontul vestic. Pentru aceştia, ca şi pen- Să-mi duci craii legendari acasă.
tru prizonierii deja existenţi pe teritoriul Uniunii Să brăzdeze ţării un destin
s-a pregătit Legea criminalilor de război. Aceasta Pînă-n vecii vecilor! Amin”.
s-a aflat în dezbaterea guvernului de la Bucureşti (George Fonea, apud: Drumul crucii, I.
la 10 octombrie 1944, cu prevederea să intre în Idem, p. 212).
funcţiune începînd cu 20 ianuarie 1945. Ofiţerii în Să nu ne mai întrebăm ce poezie era îngă-
acţiune sau prizonierii care se întorceau în ţară in- duită la data respectivă, după venirea comuniştilor
trau oricînd sub incidenţa ei. Cazul lui Aurel State: la putere; prin instalarea lui Groza în fruntea guver-
celor 12 ani de prizonierat aveau să se adauge încă nului, la comanda lui Vîşinski, sprijinit de cele trei
9, în penitenciarele din ţară. divizii ruseşti de tancuri plasate în zona industria-
În Rusia, prizonieri de neamuri amesteca- lă a capitalei şi de 6000 de militari gata de atac în
te erau purtaţi pe o reţea întreagă de penitenciare, orice clipă. Mai bine de jumătate erau NKVD-işti
potrivit unui program al dezrădăcinării şi dezuma- (4000), veniţi să preia conducerea închisorilor, să
nizării, care avea să se extindă în tot Estul. Multe formeze instructori militari recrutaţi din rîndurile
dintre evocările siberiene din Drumul crucii amin- claselor de jos, să înfiinţeze tribunale militare; era
tesc pînă în amănunt de scene descrise de autori ai vremea cînd „presa din Sărindari” ieşea la drumul
vieţii concentraţionare. Scrie Aurel State: mare, afişînd cu mare fală secera şi ciocanul, cînd se
„Spălatul zilnic era aşa de ieşit din uz, că vorbea în lozinci (nici nu fusese inventat „limbajul
moş Zamfir făcea caz: de lemn”), cînd viaţa „bietului român săracul” era zi
– Suntem singurii care ne spălăm, ce-i şi noapte în pericol de moarte.
drept, cu o cană de apă, iar eu doar torn. Oricum,
serviciul sanitar are activitate: zece generali ger- (Din volumul Istorie, genocid, etnocid,
mani golesc cu hîrdaiele, cîte zece ore zilnic, clo- ediție integrală)

82 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Carnete critice

Casandra, faraonul,
ploșnițele
și nomenclatura

Doru SCĂRLĂTESCU
Noul roman Năluca, Editura Timpul, Iași, ne liberă de ficțiune” (Performative Biographism. A
2018, al doamnei Caliopia Tocală, fostă studentă a mainstream in the late modern Scandinavian litera-
Literelor ieșene, profesoară acum la unul din liceele ture, Gylendal, Copenhagen, 2014). În consecință,
capitalei moldave, ne întărește convingerea, expri- textul capătă pe alocuri alura unui jurnal intim, în-
mată și în paginile acestei reviste, cu patru ani în șelătoare, ne grăbim să spunem, căci, cu frecven-
urmă, odată cu publicarea trilogiei epice În capti- tele sale dislocări și distorsiuni temporale, urmând
vitate, Simfoniile destinului, Gemenii, că asistăm la meandrele imprevizibile ale rememorării, e departe
apariția intempestivă, surprinzătoare, lipsită de in- de cursivitatea logică și cuminte, strict cronologică,
erentele tatonări și ezitări ale debutului, a unui pro- specifică genului, iar prin analiza chirurgicală fără
zator de excepție, trădând o exersare îndelungă și menajamente și prin duritatea expresiei, contrazice
răbdătoare, în atelierul tainic de lucru, a uneltelor și modalitatea dulceag-sentimentală a „amintirilor”
strategiior scriiturii moderne, îndrăznim să zicem, tradiționale și trimite mai degrabă către pamfle-
chiar de avangardă. Nu fără temei, prefațatorul vo- tul arghezian („Parcă eşti un şoarece, scos din apă,
lumului, Ioan Holban, l-a indicat ca posibil model al fiartă, de coadă, Baroane...”). Sau către diatribele lui
autoarei pe Jean-Paul Sartre, iar unul dintre recen- Eminescu din zilele lui cele mai rele („Cum nu vii
zenți, Livia Iacob, pe Virginia Woolf. Scris la per- tu, Țepeș Doamne...”).
soana întâi, focalizat pe destinul unicului narator, Dincolo de pagina de autoanaliză, nici ea
eroul titular, Casandra – Năluca, alter-ego vizibil tocmai blândă, (o „satiră a duhului meu”, cu rol de
al autoarei (sugerat și prin asocierea onomastică), avertisment, găsim în deschiderea cărții: „...ai ratat
textul se hrănește evident din experiența de viață a copilăria, adolescența și tinerețea, ai ratat iubirile și
acesteia, cu anii formației intelectuale, ai studenției ești pe cale să ratezi totul... Năluca te va distruge
la Iași, apoi, ai apostolatului didactic într-un oraș dacă nu te trezești”), trama epică, atâta cât e, prezin-
de provincie de la marginea țării, înscriindu-se ast- tă „aventura” personajului narator într-un timp și o
fel, conștient sau nu, în curentul artistic de sorginte lume ostile, în care a fost aruncată fără pregătire și
scandinavă, în vogă acum, depășind granițele strict consimțământ, dar pe care, prin propriile-i resurse,
literare, numit Performative Biographism și definit este nevoită să le înfrunte și, cu răni sângerânde, să
de principalul său teoretician și promotor, univer- le înfrângă. Sub acest raport, cartea poate fi citită și
sitarul danez Jon Helt Haarder, drept „o mișcare ca una a drumului inițiatic, al descoperiri, mode-
culturală de amploare în care artiștii se folosesc de lării și împlinirii propriei personalități, al eșecuri-
ei înșiși și de alte persoane reale, într-un joc estetic lor și supraviețuirii dureroase – un bildungsroman.
concret, de interconectare cu reacțiile cititorului și Celelalte personaje ale cărții, nu foarte multe, n-au
ale publicului în general”. În alți termeni, o „ficțiu- biografie, trăiesc în strânsă dependență în raport cu

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 83


Carnete critice

personajul central, sunt „umbre pe pânza vremii”: bucăți de lemn, cap de dovleac, cu păr de mătase de
părinții (care capătă, mai ales tatăl, o ușoară tentă porumb, cu găuri șuerătoare când bătea vântul în
mitică), frații (evocați cu duioșie), apoi, tovarășele loc de ochi, cu nas de cărbune, dinți din pietricele
de cameră din căminul studențesc (adunate din cele și picioare din bețe”. Printr-o deviere de sens și de
mai diverse colțuri de țară), colegii de cancelarie (în funcții, utilele apărătoare ale grădinilor și semănă-
special, adevărată faună, nomenclatura măruntă, turilor devin mesageri malefici ai destinului asumat
directoarea, directorul adjunnct, secretarul de par- de Năluca, „prințesa paparudelor” : „erau acolo ca
tid, secretara factotum a școlii), gazdele (zarzavagi- s-o urmărească și s-o prindă, ca s-o ducă înapoi în
ii), vecinii (cu precădere, mătușa cu televizor color, țara lor, vecină cu a diavolilor, cu care erau rude în-
raritate în anii regimului comunist, adus clandestin depărtate, căci ea evadase și acum era o fugară și
de la ruși)... Ceva mai generos conturați sunt băr- împăratul paparudelor, care-și avea sălașul, ea era
bații esențiali din viața povestitoarei, Victor, Wal- convinsă, în uriașa groapă de la marginea satului,
ter, Atila, dar și aceștia, fără să beneficieze de fiși- de unde oamenii scoseseră lut pentru pereții case-
ere biografice și caracterologice detaliate, specifice lor, căci de acolo izbucneau uneori urlete groaznice
romamnului tradițional, și lăsați să se piardă, până ce cutremurau copacii de pe ulițe și înspăimântau
la urmă, în ceață. Nici nu se putea altfel, având în animalele din curți, prin urmare împăratul paparu-
vedere egocentrismul exacerbat al eroinei (să fie al delor își trimisese oastea s-o caute, s-o captureze,
autoarei înseși?), care, în economia strâsă a textului, ca apoi s-o pedepsească pentru curajul de a aban-
nu le mai lasă aer de respirat și altora. dona, de a trăda specia, de a se transforma într-o
Roma- fetiță care se as-
nul este con- cundea prin-
struit pe două tre oameni...”.
planuri distinc- Suntem la o
te. Mai întâi, este distanță consi-
planul oniric, al derabilă de pa-
visului adesea gina de evoca-
convertit în coș- re duios idilică
mar trăit de o din Amintirile
ființă la început lui Creangă ori
fragilă, confu- din sadoveni-
ză, vulnerabi- anul Han al
lă, în răspăr cu Ancuței. Lacul
Lumea încon- („știoalna”) din
jurătoare. Ex- vecinătatea Hu-
ponențială este, muleștilor, loc
în acest sens, de scaldă și de
pagina de de- veselă petrece-
chidere, cu ima- re pentru copiii
ginea eroinei, satului, devine,
aflată la vârsta în rememora-
primei copilă- rea Casandrei
rii, mișcându-se din finalul ro-
ca-n transă sub manului, un loc
o zodie nefastă, himeric, înșelă-
a sperietorilor tor, letal pentru
din vie – papa- fetița de odi-
rudele, „făpturi- nioară, sedusă
le acelea ciudate, de promisiunea
cu trupuri din „îngerului” sau

84 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Carnete critice

a „zeului” din visele ei, proiecție, până la urmă, a vacă, ruginit, indicând că pe acolo nu a trecut ni-
componentei „nocturne”, toxice, din dubla perso- meni de multă vreme”. Dar, dincolo de degradarea
nalitate a viitoarei femei: „Stătea întins pe spate, pe fizică a satului tradițional românesc, degradarea sa
patul de ape și mă privea cu ochii mari și întrebă- morală e ilustrată de scena incredibilă a primarului
tori. Nu m-a mirat deloc că avea chip de copil, mai comunist, ales cum se știe dintre scursorile satului,
mult, de fetiță, cu o față prelungă, încadrată în niște turnând o canistră cu motorină peste purcelul unui
plete lungi și negre. Am întins un braț spre el și-am om scăpătat, cu o casă de copii, sacrificat și pus la
fost extraordinar de fericită când am văzut că și el a pârlit, sub ochii pofticioși ai acestora, doar pentru
întins un braț spre mine. Curând, aveam să-l ating, motivul că nu putuse să crească să vândă încă unul,
după ce am străpuns pelicula subțire a apei și... și, cotă obligatorie, pe un preț de nimic, către stat. De o
dacă n-ar fi fost niște pescari în apropiere, aș fi mu- neagră ironie, aproape sadică am zice, este și scena
rit înecată”. pedepsirii de către femeia întoarsă de la munca isto-
Aceasta este rama romanului, marcată vitoare a câmpului a bărbatului spînzurat, ce absen-
și grafic prin aldine; miezul său prezintă transfor- ta astfel de la datoria „sacră” a îngrijirii orătăniilor
marea coșmarului individual, într-unul general, în din gospodărie.
planul acum extins, al Istoriei: anii ’80, ultimul de- La fel de crude sunt secvențele din viața
ceniu sufocat în mizerie, absurd și degringoladă al citadină: caloriferele reci, pâinea la cartelă, rafturile
comunismului totalitar românesc, centrat pe figura goale ale magazinelor alimentare, raritatea frigidere-
caricatural-malefică a Faraonului-Ceușescu. Doar lor și a buteliilor de aragaz, cozile interminabile pen-
amintite, simulacrul de revoluție din 1989 și reali- tru orice fel de produse. Mai presus de toate, umilirea
tățile postdecembriste, umbrite de aceleași așteptări intelectiualilor devenită politică de stat a regimului.
înșelate, urmează, bănuim, să formeze substanța Drama femeilor silite, sub amenințarea anilor grei
volumului sau a volumelor viitoare. Cartea are cu de pucărie, să sporească zestrea demografică, cerută
intenție aerul unui „reportaj” scris cu participare de Ceaușescu, a națiunii. Fanfaronada și impostura
dureroasă, mereu crispată, până la ștrangulare, un artistică din spectacolul Cântării României dedicată
reportaj cu nodul în gât, ca să parafrazăm titlul unei faraonului și consoartei, regizat cu strictețe de unel-
cărți celebre a jurnalistului ceh Julius Fučík. Sunt tele acestora reprezentate de așa numita nomencla-
realități, peisaje, evenimente, personaje, dintr-o tură de partid și de stat. Nu scapă de ochiul vigilent
țară ușor recognoscibilă pentru supraviețuitorii mai al autoarei nici instituțiile pervertite de vechiul re-
vârstnici, străină, stranie, neverosimilă, precum Țara gim: școala, spitalul, biserica. Nici viața studențească
cailor a lui Jonathan Swift, pentru cititorii mai tineri nu se bucură, decât cu rare excepții (întîlnirile de la
de astăzi. Există, în acest tip de literatură, capcana „balenă”, declarația de dragoste sub magnolia înflo-
eludării mizei esteice și a transformării ei în studiu rită), de prea multă poezie. Amplele secvențe dedi-
sociologic sau comentariu jurnalistic nemijlocit. cate convocărilor militare ale fetelor sunt demne de
Semne ale acestui pericol sunt detectabile și în ro- pagina unui Caragiale. Ilustrativă, cu bătaie lungă în
manul de față. Dar autoarea știe să-l depășească prin istoria în derulare a țării, este episodul confruntării cu
construcția unor mai scurte secvențe semnificative ploșnițele din căminul studențesc, amintind de acela
sau a unor mai ample scenarii epice, memorabile. al experienței lui Victor Petrini, eroul lui Preda, din
O întreagă tragedie a țăranului român e concentra- echipa de deratizare contra șobolanilor. Nici acum
tă în imaginea părinților eroinei ce se întorc de la „prințesa paparudelor” nu e scutită de amarele dezi-
cedarea „de bună voie și nesiliți de nimeni” a agoni- luzii: „...studenția, pomul lăudat la care visase orice
selii lor de o viață doar cu funia în mână a vitelor ră- tânără de vârsta mea, mi se arăta și o trăiam din plin
mase în arestul impus de comuniști al Cooperativei prin partea nevăzută, și toate acestea, prin grija celui
Agricole de Producție. Emblematice pentru efectele mai iubit fiu al poporului și al clicii de alt soi de ploș-
acestei „revoluții” socialiste a agriculturii în viața nițe care formau PCR, Comitetul Central și așa mai
satului românesc sunt, prezentate fără comentariu, departe!”. Descoperim în Năluca un roman politic de
poarta Școlii „ruptă de porcii vecinilor, dar văruită care trebuie să ținem seama în reconstituirea artistică
cu sineală” ori ușa Dispensarului comunal de care a unei epoci „de aur”, nu tocmai îndepărtate, din isto-
„atârna din preistorie un lacăt vechi, cât un uger de ria României.

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 85


Miscellanea

Adrian-Ioan Popovici
O istorie altfel –
mozaic radiofonic

Mihai IACOBESCU
La cei 44 de ani, Adrian-Ioan Popovici este idoscop istoriografic, istorico-literar, interdisciplinar,
încă un tânăr visător incurabil, jovial, energic, că- cu idei, oameni, preocupări, încercări şi realizări, do-
utând mirat şi înţelegător la semenii din preajmă şi menii şi îndeletniciri diverse de activitate, pe cât de
părând să le spună cu glas tăcut: sunt unul dintre voi variate pe atât de neaşteptate, într-o continuă înşirare
care face numai ceea ce-i place, după acel aforism rară, fragmentară, şprinţară, ademenitoare, părând
al Apostolului Pavel, că, „unde dragoste nu e, nimic să-l cheme şi să-l îndemne pe cititor să „intre” în pa-
nu e”! ginile sale stufoase, frumoase, cu bogate comentarii şi
Născut într-o familie de intelectuali, Marcel varii aprecieri, judecăţi şi sublinieri personale ori in-
şi Adriana Popovici – care au fost de profesie învă- fluenţate de o bogată şi neaşteptată listă bibliografică,
ţători, oameni vrednici şi iubitori ai slovei scrise şi finală, voind, fără a ne spune deschis, să-l parafrazeze
ai cuvântului rostit pentru cei dornici să înveţe şi să pe filosoful, pe patriarhul gânditorilor iluminismu-
afle tot ce-a fost înaintea lor şi trebuie să urmeze după lui Epocii Moderne, Voltaire, că, scrisul din preajma
noi – el a urmat o direcţie înrudită cu cea a părinţi- noastră, nu e decât „un fragment al fragmentelor”,
lor, care, dintr-o anumită perspectivă a şi fost depăşi- fiindcă „foarte puţin s-a scris despre tot ce s-a întâm-
tă. A studiat încă din faza şcolii gimnaziale şi liceale plat, şi, foarte puţin s-a păstrat din tot ce s-a scris”.
specializarea de Filologie – Istorie apoi s-a îndreptat Iar noi, cititorii, parcurgând şi meditând la
spre Istorie-Geografie, la Alma Mater Sucevensis, de rândurile şi gândurile sale, disparate, dezordonate,
curând înfiinţată, în această străveche vatră de istorie înşirate cum i-au venit şi s-au ivit la îndemână, nu
românească. Această specializare este printre cele mai putem decât să încercăm să adăugăm, să dezvoltăm,
ingenioase şi armonioase, poate, decât toate celelalte. să completăm, să corectăm sau să câştigăm din toate
Fiindcă, aşa cum arăta odinioară marele geograf Si- câte aflăm, să ne bucurăm că, în realitate, dintr-o ast-
mion Mehedinţi, istoria este cea care oferă actorii, oa- fel de zăbavnică activitate, nu putem decât să ieşim
menii, membrii societăţii în necontenită mişcare, iar mai câştigaţi, mai bogaţi, cu ce am adăugat, completat
geografia – scena, pe care se „joacă” această evoluţie în gând sau corectat, şi că, în fond, cultura generală nu
a vieţii, de la primele ei începuturi până în viitorime. este decât ceea ce am încorporat în noi înşine, după
Înamorat de litera cărţii tipărite, Adri- ce am uitat tot ce-am învăţat de-a lungul unei vieţi.
an-Ioan Popovici a elaborat şi publicat lucrarea „Ar- Fiindcă, orice carte – şi cea de faţă este şi ea supu-
menia – O Geografie sacră” (Editura Zamca, 2013). A să acestei reguli nescrise – trece prin filiera propriei
mai colaborat apoi la colecţia „Restituiri”, la reconsti- noastre fiinţe şi iese mai bogată, mai completată, mai
tuirea şi definirea vieţii şi personalităţii arhimandri- corectată sau mai adăugată de această trecere şi lucra-
tului Dionisie Udişteanu, o amplă lucrare, coordona- re nevăzută, trecută prin fiinţa noastră. Într-un fel sau
tă de regretatul Mircea Motrici. altul, fiecare carte iese prelucrată, îmbogăţită, privită
Acum, Adrian-Ioan Popovici, s-a angajat şi completată, cu vibraţiile şi adăugirile noastre. Fapt
de curând la cotidianul „Crai nou” şi ne oferă o carte pentru care oricare ar fi această carte, ne îndeamnă
specială: „O istorie altfel – Mozaic radiofonic”. să-i mulţumim autorului, să-l felicităm şi să-l iubim
Cartea e un nonşalant şi captivant cale- pe cel care a scris-o.

86 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Proză

Oraşul

Dan PERŞA
- Ştii ce-aş vrea, îl întrebă băiatul pe bădia băiete, l-a întrebat Petrache pe Onuţ.
Petrache. Să fug de numele pe care-l port, să fug de - Zău, bădie, dar matale pe ce lume tră-
familia mea, să ajung în altă lume şi să am o altă ieşti? Nu ştii că a fost o revoluţie, Revoluţia din
viaţă. decembrie şi au trecut trei ani de atunci şi-am tot
Petrache nu se gândise niciodată la aşa sperat în mai bine şi uite că e tot mai rău. Sărăcie,
ceva. Numele lui era numele lui de la naştere până mizerie şi murdărie... şi nu avem ce face cu vieţile
la moarte, viaţa lui era viaţa lui de la naştere până noastre, ne irosim.
la moarte. Dar nu plecase şi el? Ba plecase, dar nu La oraş, bădia Petrache nu prea ştia ce să
ca să se piardă de cel care era, ci mai degrabă vrând facă. O vreme a dormit noaptea pe bănci, prin par-
să-şi împlinească menirea pe lume, dar n-o ştia şi curi, până când, într-o zi, o femeie ce s-a speriat de
asta îşi dorea, să o afle. De aceea plecase, ca să-şi afle el în zorii unei zile, pe când bădia se ridica din somn
menirea. Da, s-a gândit el să-şi schimbe numele în în sumanul lui flocăit şi murdar, îl ocărî cu vorba:
Paşadia, dar n-a luat gândul în serios, a vrut să se - Boschetarule!
amuze doar, închipuindu-se un grec bogat şi gras. Ce ruşine! Ca ăia fără căpătâi de la oraş!
S-ar fi putut visa, la o adică, o balenă. O balenă al- Care dorm în boscheţi şi prin canalizări! El, chiar
bastră ce cutreieră mările şi cântă din nară cântece dacă nu-şi ştia menirea, un rost avea pe lume. Era
de libov. Dar nu devenea el balenă din atât! Cum cioban, ştia să mâne oile. Ce-a căutat la oraş? Dra-
nici grec. gostea! Dragostea care să-l mântuiască. Dar dacă
- Ştii ce aş vrea, spuse băiatul. Aş vrea să nu a găsit-o până atunci, nu însemna că nu există?
plec pe jos, desculţ, la Paris. Nu pentru că mi-aş Dacă îţi e dat s-o găseşti, o afli oriunde te-ai afla în
dori să ajung în oraşul luminii, al iubirii şi modei lume. Dar bădia nu voia să se lase.
şi-al artei, cu turlele lui şi străzile largi, pietruite, Da, ştia să pască oile. Pentru un orăşean
cu bulevardele lui pe care mai auzi, din trecut, roţi nu-i mare lucru, dar ce ştie el, orăşeanul? Ia să le
de caleşti şi strigătul birjarilor şi nechezat de cai şi arate Petrache cine este! Te pui tu cu ciobanul? Şi
tropot de copite, cu colina Montmartre, cu Bazilica se duse către marginea Bucureştilor şi acolo găsi
Sacré-Cœur şi Le Tour Eiffel, ci doar pentru a mer- ceva pământ cu iarbă grasă şi-l cumpără cu ceva
ge. Să mergi, să mergi, să tot mergi. Parisul e aşa bani din chimir, că era ieftin, iar cu restul cumpără
departe, nu aş ajunge niciodată, ci aş merge şi-aş nişte mioare, făcu o stână şi-l chemă pe Onuţ drept
tot merge. ajutor, iar pe Bucur îl puse paznic. Bucur, care se
Vădit lucru, îşi spuse bădia Petrache, oa- blegise de când au ajuns în oraş, redeveni fiara gata
menii de la oraş nu seamănă cu oamenii de la ţară. să se bată cu lupii şi cu urşii, pentru că era acum
Dar băiatul acesta seamănă cu Manolache Bălă- iar câine ciobănesc, iar nu câinele vagabond al unui
ceanu. Coane Manolache, nu-i aşa, şi dumneata ai vagabond.
vrut să mergi, să mergi şi să tot mergi. Să mergi fără Când văzu Onuţ ce-a făcut bădia, îşi dădu
a te opri vreodată, ca într-un basm. cu palma peste frunte, apoi îl apucă un râs isteric,
- Dar de ce eşti aşa supărat pe viaţă, măi de să se tăvălească prin iarbă, nu alta.

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 87


Proză

- Moşule, moşule, om mai nechibzuit râuri de furnici pe foile albe ale cărţii. Citea Onuţ şi
n-am văzut! Să iroseşti dumneata banii ca să cum- înainte, dar numai ce împrumuta de la o bibliote-
peri Pipera, mai mare prostie n-am văzut. Loc pus- că publică din Dămăroaia, unde locuia. Avea capul
tiu. Nu mai bine îţi luai o garsonieră şi aveai acope- plin de fantasme şi scene de roman, dar îşi încro-
riş deasupra capului? Vinde, vinde cât mai poţi, ca pise şi un dram de judecată, pentru că era curios şi
să recuperezi o parte din banii pierduţi! dezgheţat la minte. Ba, pe vremea când avea bur-
Dar bădia Petrache o ştia pe a lui şi nu-l ta goală, ca să-i treacă foamea, a scris şi poezii. Le
înturnai tu, un mucos, de la hotărârile lui. Şi chiar adunase în caiete şcolăreşti dictando şi nu le-a ară-
ştia ce face! Primăvara aduna măciulii de scaieţi din tat la nimeni. Doar bădiei Petrache i-a spus despre
blana oilor şi le vindea la târg pe bani buni! Ba nu, ele şi bădia, om practic de la ţară, atât zise: poezie,
aşa a zis Onuţ, ca să-l ironizeze, că-i plăcea băia- sărăcie. Onuţ şi-a ars poeziile, după ce a găsit un
tului sarcasmul. Ci, primăvara oile fătau mieluţi şi volum de o poetă, Angela Marinescu şi-a spus: ar fi
mieluţii creşteau, bădia vindea lână şi brânză, iar trebuit să fiu un martir al vieţii şi să fiu plin de răni,
de Paşte trimitea în pieţele capitalei, până la Aurel ca şi ea, ca să-mi fie permis să scriu poezie. Bădia
Vlaicu, noateni tăiaţi şi jupuiţi pentru oamenii cu Petrache s-a exprimat cu vorbele: poezie, sărăcie,
dare de mână. Chimirul lui s-a umplut iar şi-apoi nu pentru că ar fi considerat munca poetului o acti-
a dat pe dinafară. Onuţ a început să fie mândru de vitate inferioară altora, cum ar fi hoţia sau mânatul
bădia, când şi-a cumpărat primul motor, o moto- oilor ori gâştelor, sau jucatul fotbalului, ci pentru
cicletă Harley Davidson. Iar bădia şi-a luat maşină că poezia, îşi zicea el, nu stă în vorbe, ci în natură
de teren şi alte ajutoare, iar apoi şi-a făcut o casă cu şi, oricât ai vrea să pui natura în cuvinte, ea nu se
etaj la marginea terenului său. Poate că asta n-a fost lasă zăgăzuită. Parnasienii nu i-ar fi dat dreptate, iar
o idee prea bună, pentru că oamenii bogaţi ai capi- Onuţ se tot gândea de-o vreme, dar nu ştia să spună
talei, văzând casa lui, au începu să-şi construiască da ori ba, dacă nu cumva poezia e a cuvintelor. Şi,
în apropiere, până au ocupat terenul de la marginea oricum, bădia o ştia pe a lui şi l-ar fi contrazis: nu,
Piperei. Şi-ar fi construit mai departe şi alţii, dar era poezia vine din lăuntrul nostru, din sufletul nostru
pământul lui Petrache. Iar ce făcea Petrache pe tere- scormonit şi schingiuit de viaţă. Cu cât te scormo-
nul lui, nu era pentru nasurile lor fine. O turmă de neşte viaţa mai adânc, cu atât poezia ţi-e mai bună.
oi păzită de vreo doi ciobani şi-un dulău mioritic. Totuşi, Onuţ l-a întrebat:
Aşa că, proprietarii de vile, l-au reclamat şi s-a trezit - Dar Dumnezeu n-a făcut lumea din Cu-
bădia pe cap cu tot soiul de creaturi fără duhovni- vânt? Iar noi, oamenii, cum s-o oglindim decât în
cie de la serviciile de salubritate şi protecţia mediu- cuvinte?
lui... şi amenzi a primit, iar într-o zi, unul mai gras Bădiei i se păru prea grea întrebarea şi un
şi chel, i-a înmânat un ordin de strămutare a oilor, fel de ceaţă a incertitudinii i se răspândi în minte,
că puţeau şi se căcărezau, de îmbâcseau verdele pa- iar gândurile i se făcură ca o holdă de spice de grâu
jiştilor cu negreli şi cerul cu pestilenţe. Sătul să mai blond, copt, în bătaia călduţă a vântului toamnei.
lupte cu ei fără spor, Petrache hotărî să-şi păstreze Se mişcau care încotro şi nu-i mai venea lui să tre-
casa construită şi o curte largă şi să vândă terenul iere acele lanuri, spre a scoate boabe de cereale şi-a
Pipera, nu înainte de a-i da şi lui Onuţ o bucată de le duce la moară, spre a face făină, iar din făină să
pământ, pe care să facă el ce-o vrea. Doar că între dospească şi să coacă o aburoasă pâine, care să hră-
timp, ajungând terenul lui zonă rezidenţială, preţul nească înfometaţii. Dar ca pâinea aceea era poezia
i-a crescut aşa mult încât, ce cumpărase bădia cu 50 pentru el.
de bani metrul pătrat, vindea acum cu 10 dolari. Şi Faptul că bădia Petrache era bogat acum,
astfel ajunse Petrache unul dintre marii bogătani ai nu-l făcuse nici îndărătnic, nici încrezut, nici indo-
ţării. Onuţ şi-a construit şi el o vilă pe cei şase acri lent, nici sfătos ca pe alţii. Se îmbrăca tot modest, se
primiţi, unde şi-a adus şi părintele, pe tatăl său pen- hrănea cu smerenie, auster şi nu-şi împodobise tru-
sionar şi bolnav de podagră. Mama îi murise de ani pul cu zorzoane de aur şi argint, nici nu arăta cuiva
mulţi. Onuţ ajunsese la vârsta de însurat, dar voia duşmănie, nu zgândărea lumea, dar nici pomeni nu
să mai fie o vreme becher. Avea o pasiune, pe care făcea, ca să-i gâdile şnapanii vanitatea de a fi lăudat.
bădia Petrache o înţelegea: cărţile. Cumpăra cărţi Că acela ce te laudă în faţă, pe din spate te face albie
şi, cât e ziulica de mare, citea. Da, îl înţelegea bădia, de porci. Îi spuse acestea lui Onuţ, băiatul se gândi
pentru că şi el, când a dat de biblioteca boierului o vreme şi:
Manolache, plăcându-i buchile de fosfor, a învăţat - În ţara hoţilor, proştii se ploconesc ave-
alfabetul şi s-a pus pe citit, pentru a desluşi ce mis- rilor şi dau bogaţilor cuvântul, de parcă banii i-ar
tere se află în spatele acelor cuvinte înşirate ca nişte face înţelepţi!

88 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Proză

Bădia îi dădu dreptate pentru că, de când - Hei, aici e un fel de gropan, i-a spus în-
era bogat, câţi reporteri nu veniseră, cerându-i să-şi tr-o zi Onuţ, un fel de Groapa lui Ouatu, dar pe dos,
spună părerea despre lucruri de care nici nu auzise. însă Petrache habar nu avea de unele ca astea.
Ar fi putut să le înşire vrute şi nevrute, iar ei s-ar fi - De când am ajuns în oraş, am avut o gră-
uitat în gura lui de parcă i-ar fi fost poleită cu aur. madă de păţanii. Ştii pentru ce mi se întâmplă toa-
Stătea singur în ditamai casa şi tare i-ar fi te astea? îl întrebă bădia pe Onuţ. Ele sunt miraje,
plăcut să aibă în ogradă orătănii măcar, dacă nu şi sunt încurcături ale vieţii pentru a crea un paravan,
o vacă, un cal. Dar nu mai voia certuri cu vecinii şi care să ascundă adevăratul scop al vieţii. Iar scopul
păstrase de la târlă, după ce lichidase avuţia de oi, meu, băiete, este să o găsesc pe Zelda. Am plecat în
măgari şi câini, doar ciobănescul alb, adus cu sine căutarea ei şi câte întâmplări s-au iscat de atunci,
din Scăeni şi purtând, ca şi strămoşii săi, numele sunt numai ca să uit, ca să mă oprească să pornesc
Bucur. Se potrivea cu numele acelui mare oraş în după ea! Am jurat că voi merge până la capătul pă-
care trăiau. N-a fost oare un cioban, numit Bucur, mântului în căutarea ei şi iată-mă ca un căscăund
fondatorul acestei aşezări, născute dintr-o târlă, nevolnic, rămân tot aici în oraş.
două bordeie şi o bisericuţă cu turlă rotunjită? Bă-
dia ştia că oraşul nu s-ar fi
născut, dacă Bucur înteme-
ietorul nu ar fi ctitorit bise-
ricuţa. Biserica lui Bucur a
adunat oamenii îi jurul ei
şi-a luat naştere o comuni-
tate. Dar oamenii din ziua
de azi au uitat de unde au
plecat şi că sunt purtătorii
unei credinţe.
Doar că Bucur,
ciobănescul său mioritic,
era un câine ucigaş. Omo-
ra câini, pisici şi orătănii
de-ale vecinilor, dacă se ni-
merea să intre în ograda sa.
Aşa că vecinii au vrut să-l
otrăvească, bădia Petrache
l-a salvat, şi, ca să-l scape de
alte încercări, l-a închis în-
tr-o cuşcă şi l-a trimis îna-
poi la Scăeni, la o rudă de-a
sa, care era tot cioban. Şi-i
era urât singur. Ce-ar fi să-şi
aducă aici nevasta cea gra-
să şi frumoasă, pe Ştefana?
Când se scula în zori, tare
se plictisea, învăţat să hă-
mălească în gospodărie. La
oraş, omul n-are mare lucru
de făcut. Doar privea cum
soarele răsare şi, sub bătaia
lui piezişă şi strălucitoare,
vedea casele deja înălţate şi
cele care se aflau în şantier,
cu schelete abia schiţate.
Aşa că îi scrise Ştefanei o
scrisoare, fără să creadă că
va ajunge vreodată la ea.

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 89


Proză

Abuzul

Ioan Mugurel SASU


Este destul de greu să ne imaginăm că ar un optimist desăvârșit, desigur nu este condiție
putea cineva să aproximeze momentul în care a suficientă, dar este una dintre cele necesare. Din
apărut violența omului, cea îndreptată împotriva asemenea motive, în baza militară, desigur secretă,
semenilor săi. Când or fi apărut armele ca obiec- doar în asemenea condiții putându-se realiza crea-
te cu ajutorul cărora răutatea gestului violent să se rea și perfecționarea unor indivizi perfect adaptați
poată amplifica? Dar toate acestea există și au evo- la cerințele activității militare, au avut posibilitatea
luat și încă evoluează simultan cu evoluția speciei de a apărea, probabil datorită unei selecții nu toc-
care se consideră, poate chiar este, stăpâna plane- mai perfecte a embrionilor, organisme umane fe-
tei. La început au fost forme primitive de violență minine. Acestea au fost excluse de la programele de
și forme primitive de arme, apoi, când s-a ajuns dezvoltare a aptitudinilor, dar au fost lăsate în viață
la timpurile pe care scriitorii de altădată le consi- și pregătite sumar, însă fără a li se preciza utilitatea
derau ale domeniului fantastic, nu numai armele viitoare.
au fost perfecționate, ci și utilizatorii lor. Astfel că Nu se poate ști cu exactitate care o fi at-
modestele școli de gladiatori din antichitate au fost mosfera în care se trăiește în astfel de instituție,
înlocuite cu centre de perfecționare, aici deja se totul fiind ascuns după cortina grea a celui mai
creează artificial oameni cărora li se oferă o zestre deplin secret militar, de asemeni care pot fi acolo
genetică corespunzătoare asigurându-li-se dezvol- măsurile de pază și cum se aplică, nicidecum care
tarea acelor caracteristici de care are nevoie luptă- tratamente și exerciții fac posibilă atingerea scopu-
torul perfect, antrenat, dar și suficient de limitat în lui activității și rațiunea care stă la baza acesteia.
ceea ce privește acele abilități intelectuale care l-ar Paza fiind necesară pentru ca din interior să nu se
putea determina să aibă în comportament acte de scurgă informații care să poată fi folosite de către
indisciplină. Chiar dacă au fost timpuri în care li se cei rău intenționați, iar din exterior să nu pătrun-
făcuse loc femeilor în structurile militare, în ase- dă, tot informații, dar care să-i determine pe cei de
menea baze militare laborator se lucrează numai acolo să devină, la rândul lor, rău intenționați, de-
cu bărbați. Ar fi fost și absurd, egalitatea femeii cu sigur altfel.
bărbatul există atâta timp cât cei doi își păstrează Uneori și imposibilul devine posibil, nu
atributele caracteristic, altfel apare un fel de femeie doar de dragul jocului de cuvinte, dar ceea ce pare
defeminizată, adică un monstru. imposibil, în condițiile unei analize primare, la
Cine crede că poate fi vreo activitate uma- altă analiză, intuitivă și care să aibă în vedere de-
nă, indiferent de anul în care se întâmplă, care să talii greu de perceput, să i se întrezărească șansele
nu comporte riscul apariției unei erori, acela este de realizare. Doar așa se explică ce minune s-a în-

90 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Proză

tâmplat de a ieșit în stradă una dintre acele femei, – Sunt obișnuită cu gesturi dure, dar felul
care deși nu erau dorite acolo, nu puteau beneficia în care m-a luat de mână și apropiat de el, nu mi s-a
de permisiunea de a ieși în lume. Lumea este un părut brutal.
univers ciudat în care răutatea civilă, evoluată con- – Ți-a pipăit corpul?
comitent cu cea a războinicilor, nu este mult mai Anchetatorul era obișnuit cu societatea în
puțin distructivă, dar pentru că nu este instituțio- care crima și violul deveniseră ceva banal.
nalizată, este mai greu de recunoscut, dar popula- – Nu prea înțeleg, dar pot spune că m-a
ția simte din plin nivelul ei de dezvoltare. privit în ochi, mi-a apropiat până la atingere piep-
Această femeie artificială a ieșit în stradă, tul de al lui, a zâmbit apoi și-a lipit într-un mod
adică acolo unde lumea își exhibă toate formele de ciudat buzele de părul meu.
comportament de care este în stare. – A încercat să te dezbrace?
Numărul mare de ani trecuți de la mo- – Nu, nici nu mi-a cerut să o fac, nu am
mentul în care omul a hotărât că pentru a fi cu fost programată să răspund negativ la comenzi.
adevărat liber, trebuie să se supună tuturor forme- Aveam mâinile lui în zona coastelor, mă simțeam
lor de tiranie provenită de la ceilalți, care și ei vor ridicată, deși era mai înalt decât mine, aveam
să fie liberi, dar plătesc același preț, fiecare față de impresia că mă privește de jos în sus, începeam să
ceilalți, a avut efectul dorit. Așa că strada devenise mă simt atât de importantă cum nu mai fusesem
un fel de junglă fără vegetație, un fel de pustiu po- niciodată.
pulat cu ruine, ruina fizică a clădirilor pe care nu – Dar când și cum te-a abuzat?
avea cine să le repare și ruina spirituală și mora- – Nu știu exact, doamnele acelea cu părul
lă a locuitorilor. Mai era și frica, frica fiecăruia de roșu și ochii albaștri au spus că da, atunci când au
răutatea celorlalți și știind bine despre sine ce este anunțat întâmplarea.
în stare, devenise conștient de ce se poate aștepta – Bine, unde te-a mai atins?
de la alții. Reacția? Ura, ura provenită din frică și – M-a atins cu buzele pe umeri, pe gât, dar
din conștientizarea propriei vulnerabilități, fiecare nu aveam impresia că mi se face ceva rău, dimpo-
purtând în suflet o durere pe care este puțin proba- trivă. Știam că florile se adună în buchet, dar acum
bil că știința medicală va ști vreodată să o vindece. am înțeles că și oamenii o fac cumva.
Silueta unei fete singure, aflată pe o ast- Undeva, în exterior, aterizase vehiculul
fel de stradă, atrage atenția, mai ales că privirea ei cu care urma să fie dusă la baza militară din care
disperată o face să pară, desigur era, vulnerabilă, provenea.
știut fiind că omul, indiferent de epoca căreia îi Anchetatorul avea în comportament și în
aparține, a păstrat de la mamiferul din care provi- vocabular mute din cele pe care le împrumutase de
ne obiceiul de a ataca pe cel slab, imatur sau care, la cei cu care venea în contact zilnic:
din diverse motive, nu se poate apăra. Cineva s-a – Măi fată, pierd vremea cu tine, te-a abu-
apropiat de ea, a privit-o, apoi i-a prins brațul în zat sau nu? Ce îmi spui tu, nu înseamnă mai nimic.
palmă și a determinat-o să-l urmeze. Această ac- Tu îmi spui cum te înflorea, eu sunt obișnuit să lu-
țiune a fost văzută de un grup de trei doamne, trei crez cu victimele unor atrocități de care sper ca tu
femei deloc tinere, cu părul vopsit și ochii fardați, nici să nu auzi. Tu care spui că a fost abuzul?
care bucuroase că pot avea și ele ocazia de a face – Pentru că înainte de asta eu nu știam cât
un gest care să influențeze viața altora, puțin im- de frumos este să trăiești sau cât de frumos ar pu-
portant dacă în bine sau rău, au anunțat autoritățile tea fi ...
raportând că un necunoscut a reținut o fată pentru Fata a plecat cu însoțitorii, în urma ei, în
a abuza de ea. biroul Anchetatorului se auzi funcționând aparatul
Imediat au ajuns cu toții în birourile celor de tocat hârtie, notițele rezultate pe parcursul an-
aflați în măsură a cerceta abaterile de la norme și să chetei, prin dispariția lor, lăsau în afara pedepselor
aplice pedepse celor care asta merită. legale pe omul acela care considera că este o mare
Fata se afla în fața Anchetatorului. fericire să oferi cuiva o clipă de fericire.

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 91


Note de lector

Am regăsit şi recitit o carte:


CASCA DE ZBOR
de René CHAMBE

Cornelia PETRESCU
Cât am fost de impresionată atunci când am subtitlul Spre amintire şi cuvântul introductiv scris de
citit pentru prima dată aceast roman cu aspect mo- autorul René Chambe: Sufletului românesc eroic, vi-
dest, în anul 1980, la scurt timp după tipărirea lui la teaz şi liber, în amintirea zilelor de neuitat când s-a pe-
Editura Militară din faimoasa, pe atunci, Casă a Scân- cetluit pentru totdeauna frăţia noastră de arme, m-au
teii! percutat alfel decât atunci? Sau poate că am găsit în
Imi aminteam foarte bine că autorul, al că- această carte, scrisă în limba franceză acum aproape
rui nume se pierduse în negura anilor, era un ofiţer 100 de ani de un străin, o acurateţe a faptelor istorice
francez angajat în luptele aviaţiei militare române din şi o autenticitate a descrierii locurilor şi întâmplărilor
Primul Război Mondial. Casca de zbor mă entuzias- din ţara sufletului meu alături de un romantism de-
mase prin felul în care un străin reuşise să înţeleagă şi licat, folosit cu talent şi nealterat de timp? Dar oare
să scrie pagini inflamante despre sufletul, zbuciumul, distanţa în spaţiu şi timp sau apartenenţa mea de azi
patriotismul, poporului român, despre disperarea la acelaşi tărâm cu al autorului nu ar putea să fie cau-
eroică, sărăcia, foamea, tifosul, care au încercat din za vibraţie mele sufleteşti mai profunde decât cea din
greu poporul nostru în acel prim flagel mondial. Nu- 1980?
mi aminteam însă numele autorului... Cu toate astea *
îmi doream mult să recitesc romanul dar el era pier- Deîndată m-am grăbit să aflu cine a fost
dut pentru totdeauna împreună cu toate cărţile din René Chambe şi am obţinut informaţii preţioase.
biblioteca mea şi cu toată săraca agoniseală pe care o Militar de carieră, ofiţer trecut prin cele
abandonam în 1986 când am reuşit să evadez în lu- două războaie mondiale, sfârşitul cărora îl găseşte
mea liberă. Casca de zbor era printre foarte puţinele la grad de general gratificat cu numeroase ordine şi
obiecte pe care visam să le redobândesc, fără să reu- medalii, René Chambe a luptat în anii 1916-1917 pe
şesc decât târziu... frontul din România unde a creat prima escadrilă ro-
Internetul atoate-ştiutor m-a ajutat să o des- mână de luptă echipată cu avioane franceze Neuport.
copăr abia în anul 2017 într-un anticariat din Bucu- René Chambe a avut însă şi o altă vocaţie:
reşti la preţul exorbitant de 1 LEU şi apoi s-o obţin aceea a scrisului fiind autorul prolific a numeroase
printr-un ajutor binevoitor. Când a ajuns în mâinile scrieri cu caracter militar şi mai ales aviatic. Nici scri-
mele am deschis-o cu febrilitate. Inima o luase la goa- erile literare nu îi lipsesc din palmares şi după prima
nă gândind că pot găsi, pe prima pagină, chiar iniţia- nuvelă de succes Le bracelet en abanos (1927) apare
lele mele: C. P. dar cartea m-a întâmpinat cu numele romanul Sous le casque de cuir (1928) care a fost su-
unei cititoare necunoscute: Juncu Ana, căreia îi mul- biectul unui film şi a fost tradus în limba română sub
ţumesc de a-mi fi făcut neaşteptata bucurie a acestei titlul Casca de zbor.
reîntâlniri. Mare mi-a fost surpriza când am aflat că o
Mărturisesc că la cei 38 de ani distanţă de traducere a romanului în limba română a fost realiza-
la prima lectură a Căştii de zbor emoţia a fost şi mai tă chiar în anul 1928 sub acelaşi titlu cu cel al roma-
puternică decât atunci, în anii 1980 ai României. Oare nului în limba franceză Sub casca de piele, ediţie care

92 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Note de lector

nu a suferit estropierea comunistă pe care a cunos- împrejurările deosebit de grele în care se aflau frontul
cut-o Casca de zbor/Editura Militară 1980. şi ţara: ... Undeva în Carpaţi. Un câmp înzăpezit, în-
Iată cum Emmanuel de Vachon, strănepo- conjurat de desişuri. Coaste repezi acoperite de păduri
tul lui René Chambe pe care am reuşit să îl contac- întunecate [...]. Aici suntem martorii unei privelişti
tez de curând şi care gerează o importantă arhivă a zguduitoare. Este aici. A voit să îi vadă. Subţire, strânsă
străbunului său îl caracterizează pe acesta: Plasat în într-o haină de blană, s-a urcat pe o moviă cu picioa-
‚ „Răspântia destinului’’ (România 1916, Rusia 1917, rele înfundate în zăpadă. A voit să îi vadă pe front, aşa
Algeria 1943, campania din Italia 1944...) René Cham- cum trăiesc, săraci lipiţi pământului, încolţiţi de lipsuri.
be a cunoscut şi a fost apropiat marilor personaje din Tranşeele sunt foarte aproape. Când bate, tunul deş-
orele critice ale Istoriei noastre. Carnetele sale de război teaptă ecouri prelungi în hăţişul munţilor. România nu
constituie o mărturie de neînlocuit... Minunat poves- vrea să moară. Nici Mackensen, nici Falkenhayn, nici
titor, dotat cu darul de a te face să vezi şi să trăieşti tifosul, nici foametea, nici zăpada n-o să-i vină de hac
evenimentele cu senzaţia de a fi fost tu însuţi actor sau niciodată! [...] Soldaţii în zdrenţe au o nespusă măre-
martor al acestora. Amprenta lui René Chambe in toa- ţie; unora le lipseşte mantaua, altora bocancii, mulţi nu
te cărţile sale este încrederea profundă în gândirea sa, mai au tot echipamentul ostăşesc. [...] Un ofiţer ridică
exaltarea sentimentelor bune, elanul, entuziasmul, în- sabia. Din pluton în pluton izbucnesc urale. Clipă de
crederea în succes, optimismul invulnerabil, tinereţea veşnicie! [...]. N-am să vă uit niciodată, minunaţi os-
inimii, fără a uita gustul pentru meditaţie şi cercetarea taşi români! N-am mai pomenit răbdare ca a voastră,
filozofică a adevărului. Toate acestea exprimate în- tărie în nevoi mai deplină! Incuviinţaţi tot, înduraţi tot
tr-un stil clar, precis, imaginar, strălucit. René Chambe şi nu cereţi nimic în schimb. Strigaţi ‘’ ura!’’ pentru re-
scrie în franceză, franceza în stare pură. gină, pentru ţară!...
* Un alt episod, deşi este foarte greu să mă
Dacă Casca de zbor, forma estropiată de opresc la vreo unul fără să am senzaţia că ignor un
cenzura comunistă a romanului Sous le casque de cuir altul şi mai important, este cel al unei acerbe lupte ae-
m-a emoţionat atât de mult, ce aş simţi oare dacă aş riene pe câmpul de zbor dintre trei ape: Trotoşul, Oi-
avea sub ochi integralitatea romanului în limba ro- tuzul, Caşinul: ... Mă încadrează bice de foc! Grindină
mână așa cum o am acum în limba franceză? de iad! O nălucă neagră se repede asupra mea, apoi mă
Acţiunea romanului se petrece în cea mai depăşeşte. Un Fokker! [...]. Iar pocnituri, iar toba morţii
mare parte în satul Răcăciuni unde, în cumplita iarnă în jurul meu! Abia am timp să întrezăresc fulgerele care
a anului 1917, este poziţionată o escadrilă compusă spintecă văzduhul chiar lângă mine dintr-o umbră în
din şapte piloţi de mare clasă: trei francezi, doi ro- cruce. Un Fokker! Altul?Acelaşi? Habar n-am. Doamne
mâni, un rus şi un englez pe care meandrele războiu- Dumnezeule! Imping piciorul nebuneşte în palonier. Să
lui i-a adunat sub comanda căpitanului francez Sur- scap! Ta-ta-ta-ta... Pac! Imi şueră moartea în aripi cu
vian, în spatele căruia se găseşte desigur alter-egoului răsuflări de foc. Cum? Până aici mi-a fost? Nu! Ispră-
autorului. vind virajul, ajung cu soarele în ochi. Roşu aprins, cu
Deşi eşafodat pe o temă imaginară Casca de aur. Pe urmă se întunecă tot, preţ de câteva clipe. Gata.
zbor este un roman istoric realist, cu extrem de multe Acum văd! Să trag, vreau să trag! Să mă bat! Să dobor
informaţii despre luptele aeriene pe cerul României, vreunul! O aripă e ciuruită. Gâfâi ca o sălbăticiune în-
despre acte de vitejie realizate în condiţii cumplite şi colţită. [...] Iată, din faţă, luată de vălmăşagul bătăliei
un rechizitoriu vehement împotriva trădătorilor şi apărând şi dispărând o vedenie groaznică. Un LVC pe
crimelor de război. care nu-l zărisem trece de-a curmezişul. Ciocnirea m-a
In acelaşi timp, este un roman de dragoste adus chiar lângă el. Prăbuşit în turela din spate peste
care luminează obscuritatea şi cruzimea fără de mar- mitralierele jumelate, un cadavru stă cu braţele atâr-
gini a războiului. Jurnalul care conţine relatările căpi- nate peste bord. O băltoacă roşie inundă fuselajul, iar
tanului Survian din acele timpuri şi locuri este închis sângele pulverizat, spulberat de viteză, desenează până
între două paranteze în care acţiunea se petrece în la ampenaj o dâră închisă. Fuge! Fug cu toţii! N-am
Franţa postbelică marcată încă de amprenta marelui băgat de seamă, dar acum am soarele în stânga. Am
flagel. luat-o spre sud! Nici Romanul, nici Bârladul nu vor fi
Extrag două episoade care prezintă ravagii- bombardate!...
le războiului din Moldova, la care se reducea în acele Povestirea este atât de alertă încât nu poţi să
triste zile România şi care m-au marcat în chip deo- laşi cartea din mână chiar dacă eşti lipsit, ca mine, de
sebit. cunoştinţe aviatice. Mă chinui trăgând cu disperare
In unul dintre ele este prezentă Regina Ma- filele prea strânse, cu scrisul tăiat de legătura cărţii
ria care a dorit să vadă ostaşii, să le ridice moralul în vechi, ochii nu mai observă cât este de îngălbenită

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 93


Note de lector

hârtia. Eroismul din cer te face să uiți vitejia celui care du-l grav pe căpitanul care reuşeşte totuşi să aterizeze
se războieşte în plus cu glodul şi sărăcia de jos, de pe la baza escadrilei. Când înţelege eroarea enormă care
pământ. l-a condus la manevra bestială, Simianov se sinucide,
aşa cum ne puteam aştepta de la un ascuns şi înfocat
In acest infern îşi face apariţia, ca şi căzu- temperament slav.
tă şi dânsa din cer: ...O frumuseţe nemaivăzută! Ce *
ochi cât roata carului! Din toată fiinţa ei vezi mai La mai bine de zece ani de când Survian a
întâi ochii, ochi ca în basme, lacuri fără mal, ochi de pierdut urma femeii iubite, jurnalul lui este citit de
aur întunecat! Această zână căzută din cer îşi prezin- prietenul care îl însoţeşte în trenul din care trebuiau
tă documentele de acreditare, semnate de importante să coboare la Dijon pentru a lua parte la o mult râv-
somităţi militare, care precizează că: Doamna Florica nită vânătoare de căprioare. Voiajul lor îşi schimbă
Romanescu are de îndeplinit o misiune specială, în ve- însă destinaţia când Survian o descoperă pe Florica în
derea căreia veţi lua toate măsurile necesare. Doamna tren, în compania unor bărbaţi artătoşi dar gălăgioşi
Florica Romanescu va fi asimilată gradului de ofiţer. şi vulgari care vorbesc un amestec de limbi străine şi
[...] Prezenţa Floricăi Romanescu a tulburat profund franceză. Emoţia lui Survian este nemăsurată şi hotă-
escadrila. La frumuseţea ei fără cusur şi farmecul ei ui- rârea de a o urma pe Florica până la sfârşitul călătoriei
mitor n-a rămas nimeni nepăsător. Nici măcar Stream este de nestrămutat.
(englezul), şi mai ales Simianov (rusul). Pola Vaccis şi Cei doi prieteni ajung la Nisa unde, înt-
Gheorghe Vintilă (românii) au luat de-a-binelea foc. un bar al lumii bune, Survian, extrem de emoţionat,
In vinele lor curge cu putere sânge latin, focos, curat şi schimbă câteva cuvinte cu frumoasa contesă Brans-
cavaleresc. Ca toţi românii au un cult pătimaş pentru kaia, nume sub care se ascunde acum iubita lui.
femeie, pentru graţia şi gingăşia ei. Dintre toate ţările Încântătoarea contesă îl invită la o petrece-
din lume, România are poate cele mai frumoase femei, re la ea acasă, în vila Nibelungilor în care îndeplineşte,
iar dragostea e înţeleasă aici mai bine ca oriunde. [...] sub masca de femeie uşoară, îndelungata şi fără sfârşita
In odaia umilă şi goală din satul părăsit, în mijlocul misiune de urmărire, atragere în capcană şi pedepsi-
mizeriei, departe de orice bucurie, de orice frumuseţe, re a criminalilor de război. In ciuda notei imaginati-
apariţia ei aproape ne-a sfâşiat inima. In bezna exis- ve aflăm din gura ei fapte oribile şi nepedepsite, nume
tenţei noastre, după ce pierdusem tot, aducea fără veste uitate sau ignorate precum cele ale maiorului Haertel
până la noi imaginea dureroasă a tot ce-i frumuseţe, care a ordonat împuşcarea fără judecată a locuitorilor
voioşie, bucurie de viaţă... din Cateau şi ale locotenentului Pfeiffer care a incendiat
Florica Romanescu, această frumoasă şi localitatea Tamines după ce locuitorii acesteia fuseseră
misterioasă doamnă de origine nobilă, misiunea ei, împuşcaţi. Numele şi faptele căpitanului Emil Müler,
sentimentele provocate în cei şapte aviatori ai esca- ale generalilor Stenger, von Schnack şi Krusha, cele ale
drilei, inclusiv în căpitanul Survian, ţin desigur de maiorului Crusious şi multe altele ţâşnesc acuzatoare
imaginar deşi am fost tentată să caut şi numele ei în din rărunchii frumoasei femei care se răzbună şi pen-
paginile unei cărţi de istorie. Această româncă de spi- tru că ea însăşi a fost transformată în sclava obligată să
ţă veche este împuternicită cu misiunea secretă de facă dragoste cu ţeava la tâmplă.
pedepsire a unor trădători, printe care colonelul Stru-
ţu, dezertor care şi-a găsit refugiu la inamic de unde Romanul se încheie, ca şi multe romane mo-
defăimează şi demoralizează trupele române. Pentru derne, cu o întrebare: Oare după noaptea orgiilor din
a îndeplini această dificilă misiune Florica Roma- vila Nibelungilor, cei doi, Survian şi contesa Branskaia,
nescu trebuie să ajungă în spatele liniei de front, la alias Florica Romanescu se vor mai revedea vreodată?
Cetatea Neamţului unde îşi găsise adăpost şi acţiona Dragostea lor va cunoaşte, în sfârşit, un deznodământ
trădătorul. Căpitanul Survian o conduce cu avionul fericit?
spre obiectiv şi o ajută să coboare, după numeroase Chiar fără răspuns la această întrebare am
peripeţii, în zorii unei zile, în locul cu pricina unde rămas, la cea de a doua lectură a Căştii de zbor la un
se despart: ... Survian, Survian, adio! Decolează drept interval de aproape patru decenii, sub o puternică im-
înainte, ai destul loc. Iţi mulţumesc pentru tot! [...]. presie.
Glasul Floricăi îmi sfâşie sufletul!... Zborul matinal al Vechiul-modern roman scris de genera-
avionului pilotat de Survian, care o conduce pe Flori- lul-scriitor René Chambe mi s-a părut foarte actual
ca la locul periculos unde trebuie să-şi îndeplinească şi realist fiind bazat pe mărturisirile unui străin ge-
misiunea, este însoţit de cel al avionului lui Simianov, neros şi talentat care i-a apreciat şi iubit pe români şi
rusul gelos care îşi urmăreşte zâna visurilor neezitând a respectat fără rezerve cinstea, curajul şi demnitatea
să atace avionul care o răpea pe femeia dorită, rănin- umană.

94 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Lirice

vârstă cu vârstă

Sorina Rîndaşu
câteodată nu rămâne nimic deasupra, nici
măcar spuma sau o pieliță cât de cât necesară
pe marginea nevoilor dezvoltate în somn
din aproape în aproape te ghidezi cu ușurință se
mi-am stabilit balansul sunt gata acum să întrevăd
coșuri de fum pătrățoase și brațe de bărbat care să le
încep / să închei lanțul ontologic al tulburărilor mele susțină
o ratare uriașă sau cum singurătatea își scoate e încă genul de loc unde trăiesc victimele
dresurile și se face comodă în sufragerie violenței conjugale și cred că doar bărbații pot să

hai să ne așezăm amândouă aici pe genul de loc pe care îl construiești


marginea nevoilor dezvoltate în somn paraclisul memoriei tale
găuri nivelate și linii imprecise, fără pasiune fără
pe bune că-mi place poziția asta nimeni nu se- șoapte desperecheate
apropie nici eu fără motive pentru care să ne întâlnim și să bem niște
nu mai trag după mine revolta sensul nevoia stupidă cafele
de a ceda puterea vindecătoare a conștientizării cel puțin să ne adresăm două cuvinte

migrarea din corpul meu în al ei nu lasă la mijloc genul de loc în care scufundarea e fresh și hrănitoare
nici măcar disperarea pentru teroarea
că ai 40 și te urâțești
la ce bun să fii singur impulsurile
devin nule tu devii nevoia de a roti starea asta genul de loc
flămândă ca pe un în care dacă renunț nu sunt slabă sunt
cub rubik un geamantan care s-a umplut și fermitatea niciunei
până amețește și se satură pieli nu mă mai deschide
de data asta

scufundarea e fresh și hrănitoare


vârstă cu vârstă
la nivelul memoriei se scriu jurnalele
supraviețuitorilor bucăți mici de usturoi pe masă
ce rămâne la suprafață se păstrează, restul se motivul pentru care glandele lacrimale funcționează
odihnește cu bărbia proptită la fund și se dizolvă corect
până la schelet, nu îmbătrânește plus faptele care nu oferă explicații
niciodată rană după rană după rană

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 95


Lirice

ușile sunt încuiate mereu e vorba despre arhitectura


mea interioară și obsesia intimității domestice
we don’t obey the forgetfulness
cuvintele se întrepătrund ca țesăturile în ecou
întotdeauna când vorbesc singură îmi inventez la masa asta am realizat că nu
alt nume s-a scris despre tot. despre tine
să nu apară emoții discursive sau tristețea de de exemplu.
a te avea doar pe tine la tine mă gândesc întotdeauna cu neputință
e singurul cadru care permite bucuria medie
chiar și migrenele mele tonice sunt despre tine.
[ca și când te înfășori în permafrost și pentru prima
dată tulburările devin neutre pe parcurs, absolut toate:
căldura interioară iese la suprafață plânsul din milă, iubirea asociativă, însingurarea,
și clădește schimbul de identitate vârstă cu vârstă] fericirea
devin de nerecuperat
la ultimul nivel camera se umple de concluzii nu
neapărat ale tale doar decupaje ale psihicului rememorarea trăsăturilor tale începe cu tristețe
într-o structură obișnuită asta ar fi fost normal dar nu ni le amintim cu precizie:
mi s-a permis niciodată fluxul luminos intermitent de sub ochelari,
să termin puzzle-ul și să ies afară ca și cum n-aș fi confesiunile dintre liceu și restaurant, șuvițele,
lipsit mâinile roșii / trecerea pe roșu,
în toți anii ăștia drumurile încurcate &
întrebările nerostite când stăteam în spatele tău.
construim o buclă temporală
am construit nivelul următor șchiopătezi, rânjești, îți ștergi rujul & o iei de la capăt
pentru că
lumea ta nu există ce se întâmplă în globul roșcat rămâne tot acolo.
nu spui nimănui ce se întâmplă acolo
we don’t obey the forgetfulness
ai adunat gesturi, imagini, trăsături de personalitate
ca și cum nu există legi estetice, doar naturalețe,
prietenii misogini neocomuniști ai tatălui tău, serile de respiro
valorile tradiționale bătute în cuie și
soții beți care te-au pălmuit până ai învățat să lovești serile de respiro
înapoi privesc de la distanță
poți fi oricine dacă îți
le vizualizăm pe toate inscripționate într-o listă hrănești angoasele la ore fixe
discursul nostru despre capetele plecate ale lumii tale trece. Redevii propriul
va fi strong sistem de așteptare
știm ce se întâmplă acolo înveți tensiunea momentului pe de rost
toate perspectivele tânjesc la aceeași destinație o scoți din carapace from time to time

te-am învățat să împingi tonalitățile neutre de pe cei ca mine îngăduie chemări reflexive
margine de aici vulnerabilitatea în fața hârtiei cu muște
te-am învățat să construiești mașinăria suntem
care să-ți imprime identitatea cu care n-ai avut ca ele
norocul să te naști din noi derivă luminițe răscolitoare din noi
se rup aripi de carne fără șansa duratei
our mistake
supraviețuiesc dincolo de dinamica umanului
acum destrămăm cu finețe regimul oricât de fin ar fi invocată în serile de respiro
te scoatem în sfârșit la lumină muștele ies din cutia de chibrituri iau foc
nici măcar n-o să simți ca ființele alea care își iubesc numele
degeaba
am construit nivelul următor

96 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Lirice

versuri

Octavian MIHALCEA

O SĂMÂNȚĂ DESCHISĂ
ÎN LOCUL MEU
Seara vor învia ochii
vor învia oasele Pare că orice tușă
frică fără frică sparge un zid
frică fără dimineață printre toți vom fi afară
ai putea mângâia ceasurile au căzut
din nou lumea luminile apasă ești alb
Hermes nemișcat am uitat când te-ai întors
încearcă să pătrunzi ploaie în locul meu
o sămânță deschisă deja sânge la colțuri
ar trebui să te iubească cădere cădere cădere
zodiile duble cine urmează poate
pământurile plutitoare mă va atinge

SPUNE MAI MULT


Învingător aruncă soarele PĂRUL ORB
porție pentru azi
intrare scurtă Recviem pentru roșu
fără nume cunoscut și arme albe
suflet trezit din somn mult prea multe suflete
cândva nu se putea stau în fața
spune mai mult părului orb
vom fi mulți dacă aroma timpului
atingem focul simte iernile dintre lumi
care încet e rece corpul prea știutelor
după ceața fină îndepărtări
învie marea
în care se moare

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 97


Lirice

CAPĂTUL DREPT dans sărutul piciorului


apropiat
Venele de sus mâna pe umărul drept
vor încinge pământul cale neștiută spre
scoici proaspăt dezgropate ceea ce se schimbă
racul se întoarce mereu dacă înviem acum
din galaxia acoladei ne vor mușca
tălpile ude nu picături înfiorate
sunt ferite de săgeți
nu este nimeni așa adorat
ca unele urme negre TEXT
totuși ajungi mereu acolo
înotător spre capătul drept Ființa unor numere
dacă este chiar este
sub soarele brusc al verii
UȘA DE GHEAȚĂ farmecul textului
dinr-un spectacol
Palton lung negru poate acum ambiguu
se arată vise mecanice traversează
zăpada casei tot ce se poate numi viață
sclipește tăiat dezbracă orice decor
aici ar putea fără evitare
respira frica
am deschis ușa de gheață
inima ei SCHUBERT NETERMINAT
vocea : ți-ai învins
una dintre morți! Odată ai fost acolo
mereu la rând lângă amintirile tăioase
rânduri rânduri poate era verde
lupii aproape de fum a opta siluetă
dintr-un Schubert neterminat
acum ultimele culori
CORPUL DIN OGLINDĂ galbenul nu mai ajunge în galben
spuneai că apele sunt din mare
Înțelepciunea iubește noaptea trăim alături închiderile
să împărțim lumea metale învinse printre noi
unde trăim în armonie nici nu știu...
am fost vom fi salvați ce ar mai rămâne de rănit?
doar de corpul din oglindă
trăirile unui chip care
odată a umplut vârful SE ÎNFIOARĂ MÂNA
cred că am ales
pasul dintre noi De acolo cine răspunde?
aici suntem fără numere pământul poartă
nu mă urmărește nimeni ramuri încă verzi
cu tine dincolo voi scăpa în spate ploi
voi schimba lumile ghețuri odată albe
parcă afară din spațiu
mergi numai spre interior
ARDE SIMBOLUL în culori vorbești
cu cenușa munților
Ca un vis se înfioară mâna
fără sfârșit exercițiu misterios
arde simbolul de înghețat lumina

98 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019


Lirice

Nevoi afective

Nicoleta FLORESCU
Încercările Marionetă
Încercările de descompunere eșuau Cumva uimită de partea tăioasă a imigranților
Fiecare copil din toracele ei Cumva gleznele scânceau nehrănite
Trebuia să aibă hernii de disc Nu puteai invoca femeia din ea
&mentalități putrede Abdomenul învinețit nu mai purta acum
Pentru că așa am avut și eu Viitoarea marionetă
Intimitatea unor schizofrenici domesticiți Oricum, cumva sforile-i erau tăiate la naștere
Era cel mai plăcut lucru Dar erau plantate iar
Nu exista, cum nu există nici români Ca și cum cordoanele ombilicale
Cum nu există nici politicieni Sfâșie mâinile medicilor și rămân acolo .
Sacii de mușchi scuipau Mamele ce-și părăsesc copiii
Se rezumau doar la dorințele părinților Sunt doar mai slabe
Proaspăt vopsite pe siluetele deformate Nu rezistă faptului că la naștere
Ale infractorilor care tac Rămân captive-ntr-un acvariu
&rup cartilaje &copiii le sunt rupți de trup.
Maică-sii i s-a pus pata Erau doar sentimentul de abandon&
Plămânii degerați dizolvați în alcool Frumusețea interioară
Îi dădeau aerul acela Ce mă făceau să cred că merit alt corp
De butelie proaspătă Ce mă făceau să cred că scamele
Din care vor să iasă Nu zăceau pe covor inutil
Revoluționarii miopi, depresivi Arsurile stomacale ale unui clovn
Abuzați de tot ce înseamnă copilărie Erau stinse de semnele surdo-muților
&dădace cu dureri stomacale Dar el n-avea mâini
Iresponsabile N-avea decât o soție sigilată
Care-adună slăbănogii O proteză și un vis pe care-l privea cu scârbă
Și-i îndeasă în camerele goale Ca pe-o urzică într-un prematur accidentat.
Ca-ntr-o tuse îmblânzită Acolo unde catolicii mâncau semințe
Apoi îi scoate și-i bagă-n funcții E vorba de acea coloană vertebrală
Ca pe niște sclavi analfabeți De femeie
Într-un suc propriu În care cădeau
Mă înec din nou Era vorba de tupeul lor
În tot ce înseamnă carne arsă& Când treceau pe lângă cerșetori
Fructe de pădure Le aminteau de mamele lor
Ce-o făceau estetică. Când le curățau bocancii pe două fumuri.

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 99


Lirice

Am întins mâna Rușine


Mi-am dat seama că desenele copiilor Cum e de fapt când rămâi singur
Subestimați Niște îngeri vagabonzi
Sunt reale Te-ajută să zbori
Că stelele se îndepărtează Te-ngroapă
Când le vorbești de reîncarnare În fiecare specie de bărbat
Ca despre un proiect măreț Inocent-creată
Pe care mizeriile umane nu-l vor îndeplini. Fericirea abundentă se manifestă
Inhalezi aerul cald Prin transpirație
Din plămânii serilor defecte Când te-adăpostești degeaba
Ca un eschimos care-și iubește În urmele orfelinatului
Numele&arsurile stomacale degeaba În urmele gardului-mamă
Pentru că momentele de luciditate Am întins mâna să fim fericiți
Au rămas sustrase de un câmp Să ne vizităm copiii la 2 A.M.
Electro-magnetic Când el face o criză de isterie
Își iubea viața. Căutându-și creieru-n plăcerile bolnave
M-am gândit mereu că viața-i Eu am uitat de toate obsesiile
Doar o chestie efervescentă De toate criticile aduse depresiei
Pân-am văzut forma organelor Post-natale
Încurajate cu vânătăi din ochii ei. De toate aventurile
Mâzgălelile pereților/metabolismul slab De toate rămășițele noastre
Al porțelanurilor Ce-au căzut visând în paturile hotelului
Lătratul studenților independenți/faliți De toate mecanismele amețite
Nu însemnau nimic De toate organele schimbate cu aripi.
Pentru că capsula membranoasă Degeaba, nu putem zbura
A pereților, era spartă Pe coridoarele spitalului
De loviturile capului unui tată Nu putem seduce&planta mușcate-n
Biciuit de frustrările copiilor morți Blocul operator
E despre cum un sărut Nici Dumnezeu n-ajunge-acolo
I-a dezvoltat magnoliile De ce să plângi când naști
I-a dezvoltat leucemiile Pentru că vrei să rămâi singură
Uitate-n vagoanele alcoolicilor Pentru că îngerii vagabonzi
Dar s-au dus la farmaciste cu toxiinfecții Nu merită născuți
Și au ars încet Pentru că nu ești în stare să gestionezi lipsurile
Le-a căzut părul/unghiile Să-ți iubești bucata de carne retrasă de trup
Au apăsat stomacul Ți-e rușine de-un nemilos sălbatic
Pentru că nu se mai puteau îmbolnăvi Pe care tu începi să-l constrângi
Și-au rătăcit subnutriții Apoi iubirea
Au întins mâna/au tușit fără remușcări Pentru că nu poți să te lipsești de niște monede
Au luat țigări Pentru că-ți va semăna
Și-au vizitat adolescenții dându-și duhul Erori, vicii, răceala interioară
În orfelinatul care-și arunca Care topește fiecare cicatrice
Bucățile inutile de carne Mahmureli/visat cu străini
În ghena de alături. Și totuși, va fi cea mai frumoasă greșeală.
Să ai nevoie de-o cameră atât de mică
Să fii fericit
De ce taică-su l-a târât în cealaltă parte
Să-l facă, dacă el era aici.
Terminat, ofensat de șansa la îngenunchiere
Mută
Repausul, indivizii mâncând pui
Pentru că nu-mi răspundea

100 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019
Lirice

Pentru că se umilea singur


Voia să evadeze Nevoi afective
Și totuși stătea în mine
Cu priviri băștinașe Slăbiciunea fumătorilor&dezintegrare
Cu ceafa sfâșiată de mersul vomat Am arătat compasiune față de exploatarea
Cu o fierbințeală standard consumată Siluetelor verzi din parcarea de la Carrefour
Un dement lovit de-o umbră Trei șomeri rătăceau singurătatea în asfalt
Căruia nu-i dădeam metabolismul strong Au înțeles că fericirea înseamnă baza Piramidei
/arderea grăsimilor. Își ziceau că s-au smintit
Că niște escroci comuniști le-au
Băgat prostiile în cap.
Carpe diem Am înțeles că adolescenții îndrăgostiți
Sunt nevoile mele afective.
Despre conștiința pătată/ Scaunele scânceau în naftalină
Despre serile aventuroase. Și noi am vrut să imobilizăm
Viața se poate numi ceva chestie compromisă Mizeriile despre care vorbea-
Cand aste-ți rămân mici Dar era tanără,era vinovăția
Și fiecare mamă pe care ai încercat Din celula
S-o ai a devenit urâtă. De la vorbitor,
Mă hrăneau De la locul crimei-
Certurile conjugale pe lângă care ai crescut În care fiecare depresie, fiecare smuceală
N-am terminat de diluat mințile bolnave Mi s-a părut frumoasă
N-am ieșit afara Locul în care fiecare mamă în comă
E vorba de cât de mult am căzut Era frumoasă
Pentru că intra lumină multă în cadă Locul în care corupți&suspecți
Să-și spele păcatele, pentru că evita Dădeau petreceri si nu erau reduși la tăcere
Fertilizările în vitro Pofte continue&vicii duhnind a conflicte Interioare
Carpe diem Era ceva confuz,era lipsa intimității unei Slugi
Pentru că au ajuns pământ de flori Era barmanul stingher din Rainbow
Pentru că adunătura de hormoni&speranțe Cu pofta de râs stinsă
Aducea cu o cutie pe care nu se grăbea nimeni s-o Cu frumusețea dereglată
desfacă Cu mișcări robotice
Un bătrân dințos, Am știut totuși că dă doar chestii diluate
Cu orbite spălate Coapselor dezorientate
Cu două muște plesnite în fundul capului. Că însuși e o bodegă diluată
Am râs mereu in fața celor ca mine, Atât de încăpătoare
Mi s-a pus pata pe cei ca mine, Am plecat.
M-am rușinat in fața calicilor,
În fața bârfitorilor infecți
Care mi-au contemplat viitorul
Contrar dorinței mele.
Mi-am spălat păcatele.
Pe axa asta au încăput atâtea-
Dislocări,mâncăruri acre-
Pentru a doua zi
Suspiciuni, dialecte
Intimitatea motanului gri
Indecența si singurătea lui
Dar noi, împreună
Nu am mai încăput
Pentru că tu nu ți-ai spălat păcatele
Pentru că așa cum erai, diform și crud
Aveai dinamici murdare&umeri siliconați
Despre care nu știi nimic.

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 101
Dramaturgie

AICI

Antonia Andra MIHĂILESCU


1: bărbat 1: Tu când ai vorbit ultima dată cu maică-ta?
2: femeie (liniște) Sau, dacă nu mai e aici, ai putea să-i duci o
3: bărbat floare, așa cum îți aducea ea bomboane.
4: femeie 2: Dar tu faci asta?
5: bărbat 1: Tocmai, că n-o fac. Mereu găsesc scuze al
naibii de penibile: ba ca ies prea târziu de la muncă,
Sinopsis: ba că am nu știu ce meci, ba că plouă, ba că ninge...
dragă, azi Mă mir cum ea își găsea timp să-mi schimbe scutece-
mâinile tale încap mai bine în gelatină le și să-mi facă de mâncare.
2 (îi sună telefonul și răspunde): Da, Marta.
Actul I Ți-am trimis tabelul pe mail aseară. (ascultă)
1 (continuă): Să-mi asculte melodramele
(Pe o parte și alta, scena va avea două mele legate de alți copii și ce au ei. Ah, sau chiar de
uși-ureche, da, urechi reale, din seria ăstora pe care fete...
toți le purtăm pe cap. În scenă va fi haosul caracteris- 2 (la telefon): Nu e bun? Cum adică nu e
tic rămășițelor unui bairam. Se pot folosi ghirlande, bun?!
beteală, sticle goale, farfurii din plastic murdare și așa 1: Să facem planurile despre cum să intru în
mai departe: pe mijlocul scenei însă, în linie verticală, vorbă cu tipa aia cu două codițe lăsate pe spate...
va fi o dungă de perfectă curățenie. 1 și 2 vor sta pe 2 (enervantă de 1, îi face semn să tacă): Sure,
jos, aproape de scări, la caperele opuse ale scenei. 1 bineînțeles că nu e nicio problemă! Doar să-mi tri-
în stânga, 2 în dreapta. Semiîntuneric cu lumină gal- miți cât mai curând situația creanțelor. (ascultă) Bine,
benă.) bine! Bye, kiss you! (închide, oftează adânc și se trân-
tește pe jos, lângă linia de curățenie, și începe să plân-
Scena 1 gă).
(1 și 2) 1 (o privește melancolic): Înainte nu eram
așa. Plecam din casă la prânz și mă jucam în fața por-
1: AICI pot vedea. Da, pot vedea totul! Simt ții până seara. Nu conta că mama venea după mine
fiecare urmă de ulei care mi s-a scurs pe mână, mâna cu strachina de mâncare, doar-doar să mănânc ceva.
fiecărei fete pe care am plimbat-o prin centru, fiecare Până și pedeapsa că ajungeam acasă mult după ora la
tăietură pentru care mama mă bandaja și de zece ori. care ne vorbiserăm era mai acceptabilă. Mă simțeam
Ah, mama... Îmi simt mâna în mâna mamei... Mama, iubit... Acum, cine să mă mai iubească?
de când nu m-am mai gândit la ea... 2: Bine că pe vaca de Lina, care-și face un-
2: Și aici ai băut ca un porc? ghiile în timpul programului, nu o persecută atât.
1 (revoltat) : Poftim? Stau toată ziua și muncesc ca un bou. (1 are o gri-
2: Hai, lasă, oricum nu mergem azi nicăieri. masă) Ca o vacă, na. De dimineață până seara doar
(se ridică și începe a face curățenie pe partea ei.) munca e în capul meu. Deadline-uri, ședințe inutile

102 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019
Dramaturgie

luuungi: timp pierdut în care aș putea să-mi termin Actul II


naibii treaba și să plec acasă. Să-mi afund picioarele
obosite într-un lighean cu apă caldă și să mă uit la un (Același decor ca în actul anterior, doar că
film. Of, de când n-am mai făcut asta... (își îngroapă se adaugă un pat așezat exact la mijloc scenei, pe linia
capul în mâini) curățeniei. Lumină mov.)
1 (se așază în fața ei, dar nu depășește linia):
Sunt aici? Scena 1
2 (ridică capul și se uită în ochii lui 1) (3 și 4)
1 (îi pune mâna stângă pe pleoapa stângă) (La început, 4 va fi așezată pe pat, de parcă
2 (îi pune mâna dreaptă pe pleoapa dreaptă) ar dormi. Pe măsură ce vorbește, se va ridica ușor.)
(întuneric)
4: În întuneric scriu cel mai bine. AICI nu
Scena 2 mai e nimic care să-mi poată distrage atenția de la
(doar 1) visele mele. (râde moale) Asta până mama aprinde
(1 va sta pe jos, cu fața spre public. În timp lumina. În puricii televizorului poți distinge forme,
ce vorbește, se poate mișca.) fețe, corpuri... Îți poți atinge până și clavicula, în timp
(lumină roz) ce grupuri de înaripate zboară deasupra orașului (pri-
vește în sus și se trântește înapoi pe spate), între be-
1: (râde melancolic) Ce cald era... Era o zi toane îmi provoci peristaltism primar înainte de mi-
așa frumoasă de primăvară... Păsărele cântau, norii cul dejun. Glandele endocrine au început să secrete
erau pufoși... (amintindu-și) Aveam cămașa aia nouă, singure o urmă de nostalgie care mi se prelinge prin
prima mea cămașă cumpărată din primul meu sala- sânge ca o urmă de cafea pe perete. Dacă ți-ai atin-
riu. Eram în pauza de masă. Stăteam pe bancă, citeam ge și tu clavicula, ai învăța că oamenii au nevoie de
ziarul. Încercăm din răsputeri să-mi evit colegii... Nu ACUM (lovește podeaua cu pumnul) - nu ATUNCI
că nu mi-ar fi simpatici oamenii, ci pentru că pur și (mai lovește o dată) - nu CÂNDVA (oftează, coboară
simplu nu aveam ce să vorbesc cu ei. Bârfele nu mă din pat și începe să facă și ea curățenie, adunând toate
interesau, oricum nu cunoșteam pe nimeni, copii nu gunoaiele într-un morman)
aveam, iar fotbalul îmi era total antipatic. (oftând) 3 (intră în scenă vorbind tare la telefon și
Ah... Cât timp a mai trecut de atunci... Apăruse ea, de ignorând-o pe 4): Da’ doamnă, aici e a treia oară luna
după un copac... Era așa frumoasă în rochia ei roz cu asta când fac reclamație! Da’ vi se pare normal? (as-
volănașe... Nu mă puteam abține să nu mă holbez la cultă) Cum, doamnă, nu sunt fonduri?! (ascultă) Ce,
ea. Ah, ce fericit am fost când s-a așezat lângă mine. așa se îngrămădesc oamenii? Mă credeți prost? Nu
I-am dat din sandwichul meu expirat, sperând să nu știu eu că banii repartizați pentru asta sunt furați? (as-
observe cât de sărac eram... Ah, ce frumoasă era... cultă) Nu, doamnă, n-am vrut să vă fac hoață! Doar
(întuneric) suntem în aceeași oală... Alo, alo, doamnă? (se uită
nedumerit la telefon) A închis, a naibii. Sigur ia și ea
Scena 3 din cașcaval. (Își bagă telefonul în buzunar și se așază
(doar 2) pe marginea scenei, pe partea opusă în care se va afla
(2 va sta în locul lui 1) 4 în acel moment)
(lumină albastră) 4 (se trântește în mijlocul mormanului, cu
toate gunoaiele zburând în jur. La început va fi în-
2: E frig aici. Ah, e al naibii de frig. E aproa- cruntată): Mereu am vrut să scriu poeme cu temă
pe la fel de rece ca în ziua aia în care a zis că vrea să politică, dar că, atunci când mă puneam în fața lap-
plece. Ne mutaserăm de două luni împreună și... Și topului murdar de cremă, cineva suna la ușă. Cumva
nimic, nimic nu mai era la fel. Nu-i convenea cum toate nemulțumirile mele privitoare la (rapid) taxe și
așezasem oalele, cum aranjasem cărțile în bibliote- impozite și alocații și gropi și manuale școlare vechi
că sau tot felul de prostii de-astea care n-ar fi trebuit nicio schimbare (răsuflă) zburau pe geam ca o eșarfă
să ne influențeze în niciun fel fericirea. O dată chiar prea galbenă pentru gâtul meu palid (se uită în gol,
mi-a zis că pleacă pentru că nu-i place cum spăl vase- zâmbitoare), iar eu mă trezeam brusc într-o mașină
le. Vasele? Serios? Măiculița mea, de ce naiba fericirea albastră parcată într-un lan de grâu pe un deal, în mij-
e făcută din niște simple bucăți de porțelan din care locul verii cu iarba de un milimetru...
oamenii mănâncă? 3: Ești aici?
(întuneric) 4: Da, sunt aici… Mereu sunt aici.
3 (face semn cu mâna de parcă ar vrea să

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 103
Dramaturgie

alunge un vis urât): Eh, n-am timp de tine acum. Scu- încordează. (începe să danseze) Strângi la fereastră
tește-mă! fiecare după-amiază de martie în care se face întune-
4 (se apropie): Hei, uită-te în ochii mei. ric din ce în ce mai târziu… Ah, ce mi-nu-naaat eee!
3 (întorcând capul): N-am timp. (începe să danseze cu 2)
4 (râde moale): Vei avea. 4 (privindu-i pe cei doi): E vorba aici de o
3: Niciodată. sumă de imagini, o copleșitoare intrare în fugă. Un
4 (zâmbește în colțul gurii și se așază pe jos): pas, alt pas. Ce pași mici ai când vii la o mie de ani
Lăsă acum albumul de final de an. (3 își acoperă ure- de la momentul ăla. (muzica se oprește brusc. 2 și 3
chile) Aruncă-l pe jos lângă scaunul plin de haine și se privesc mirați și se îndepărtează) Încă un pas. Ai
sfori rupte. (3 își descoperă urechile) Nu, nu auzi so- pașii mari când pleci. Hmm, nu pleci. Treci ca bolidul
neria stridentă. (4 privește în gol) Sub geam, petarde pe lângă sufletul meu, pe lângă rochia mea înghețată
uitate de copilul vecinului sparg asfaltul. brusc - treci ca bolidul. Fugi cu bocănituri stranii pe
3 (privind-o emoționat pe 4): Maică-sa îl asfaltul din filme horror. E cerul încărcat, sub cerul
mătură în altă parte a orașului. din Dogville, știi tu filmul ăla, sub cerul lui Nicole…
4 (se întoarce spre 3 și îi zâmbește): Unde Cu fața spre nu știu ce imensă fericire! Asta e. N-am
doi bunici cumpără portocale din Kaufland pentru pentru tine inserturi. Tot filmul e turnat pe platou,
nepot. Stau la coadă în spatele tipei blonde cu tocuri lipsește fiecare cadru fix, fiecare scenă e scurtă, ani-
de 15 de 20. A întârziat deja la coafor, iar boschetarul mată, lipită de cer ca o ceață nouă. Calci pe un creier
i-a cerut o pâine. Mâine e Crăciunul. viu: culoarea lui e rozacee. Calci pe căști, pe difuzoa-
3: Îi aduce aminte de frate-su pierdut prin re, răul nu e ireparabil, mai poți.
Italia. Acum zece ani își împărțeau turte cu zahăr. 2 (se apropie de 4): Cum pretinzi asta? Ni-
Acum el desparte portofelele de proprietari. mic nu zboară. Totul se mănâncă, până te saturi de
4: Ea urcă lângă șoferul bărbierit. El mușcă tot. Nimic nu mai rămâne. Oricum, deja ți-a ajuns
flămând din pâinea uscată și cântă cântecul bunicii până peste cap și mai sus. Și mai sus. Și mai sus. (se
învinse de ani. Mașina stropește rochița nouă a Marei. așază lângă 4)
Trece cu o dâră de benzină, aruncă pâinea și o ajută să 1 (vine și ia și el loc): Mercurul se rosto-
strângă de pe jos cadourile pentru mama. Pijamaua golește viu în termometrul umezit de palme. Vezi o
nu s-a murdărit. Mara zâmbește fericită. bucată de film: fericirea tipei nu prea durează. Putea
3: La etajul doi fac bradul. Auzi cum se cear- avea o viață mai bună. Putea planta un copac. Putea
tă cine pune steaua în vârf. Întinzi umbra pe pereți. să-i așeze mai bine perna.
Simți cum linia de sosire se topește în mâinile calde 4 (ia loc lângă ceilalți): Cui îi mai pasă de
(îl ia de ambele pe mâini pe 4. Următoarea replică va culoarea mov a văcuței? Acum, aici poezia e numai
fi rostită simultan de 3 și 4) așchii… de viață. (liniște)
3 și 4: Jocurile de lumini de la geam dansea-
ză haotic pe râsul tău. (repetă în crescendo) Jocurile Scena 3
de lumini de la geam dansează haotic pe râsul tău. Jo- (Lumină portocalie)
curile de lumini de la geam dansează haotic pe râsul (1, 2, 3, 4 și 5)
tău. (amândoi își pleacă ușor capetele și închid ochii. (Muzică de petrecere pe fundal, încet)
Întuneric.) 5 (intră agitat și privește publicul, vorbind
cu el de parcă s-ar uita în oglindă. 1, 2, 3 și 4 vor privi
Scena 2 în jos): Trebuie să mă calmez. Trebuie. Să. Mă. (urlă)
(Se aude o manea pe fundal. După câteva Calmez! (ia o pauză, gâfâie ținându-se cu mâna de
zeci de secunde intră 1 cu 2. Par schimbați. Lumină burtă) Ce naiba, doar nu pot renunța acum! Am
verde) ajuns până aici, m-am chinuit atâta cu ea: i-am cum-
(1, 2, 3 și 4) părat bomboane, i-am luat flori de la toți cerșetorii
care ne ieșeau în cale (strâmbându-se) Vai, dragule,
2: Pe aici coborâm scările. Haide! facem doi uite ce copilaș nevoiaș, sărăcuțul de el… (revenind) Și
pași și de la intrare în fumul ăsta îți pot simți respira- eu ca boul: cumpără toate florile din dotarea plodului,
ția în ceafă. Îmi mângâie leneș spatele, coastele încor- că doar na, tipa merită, nu? (ștergându-se pe față de
date și… taci! Ce-i cu sunetul ăsta mișto? (începe să transpirație) Vino la mă-sa acasă cu flori, închiriază
danseze, mișcându-și mâinile și capul simultan. Tot mașina de la Sergiu, cumpără-i dobitocului un bax de
corpul e în mijlocul cutremurului) bere, du-o la masă în Centru Vechi și încearcă să nu
1: Nu aud nimic… te holbezi la sânii ei când mănâncă spaghete, (repede)
3 (se ridică brusc): Genunchii îmi provoa- ia-i un inel mare așa cum vede la televizor, suflă-i în
că reflex rotulian. (se uită mirat la mâini) Mâinile se fund cu tot ce-i trece prin minte, ascultă-i toate vi-

104 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019
Dramaturgie

sele tâmpite, umblă ca un cățeluș după ea prin Mall, tan, formându-se un haos general)
transpiră ca porcul în sacoul ăla mulat pe burtă. Toate 1: Dar nu tare, cât să nu vorbească trei luni.
astea ca să vină deșteapta de maică-sa acum, la nuntă, 2: Sau patru.
și să mă scoată din pepeni! (scoate un „Ah” disperat 4: Sau să alunece pe o coajă de banană pusă
și se așază lângă 4, cu capul în mâini) întâmplător.
1 (se ridică și vine în spatele lui 5): Dar mul- 3: Aruncată de mine cu câteva minute îna-
te animale mai știu… Și ce bine seamănă ele cu oame- inte.
nii… (rămâne nemișcat, cu privirea fixată pe 5) 1: Doar știe că nu-mi plac bananele. Nu va
2 (vine și ea în spatele lui 5): Babă imposi- bănui nimic.
bilă, ce-ar fi să-i pun ceva în băutură? Aveam o cu- 2: Ah, știu!
noștință care-l știe pe unu` care odată... (îl fixează pe 3: O încui în mașină.
5 și tace) 4: O leg la ochi și-i spun la ureche tandru:
3 (în spatele lui 5): Dar circul de după? Și „Marița, am o surpriză pentru tine.”
poliția?! Ah, poliția! Aș supăra-o rău pe draga mea... 1: Și bam, în mașină cu tine, babette.
(privirea nemișcată pe 5) 2: Ce naiba, doar e nunta mea! Trebuie să
4 (vine lângă 1, 2 și 3): Oh, scumpa mea so- mă simt și eu bine.
ție, nu ți-aș face eu așa ceva... Dar deloc, absolut de- 3: Dar dacă urlă?
loc, nu m-aș supăra dacă maică-ta ar cădea în bot și 1: O leg la gură și o las să guițe acolo.
i-ar mai tăcea gura aia stricată. (se uită și ea fix la 5) 2: Nu mai bine îi dau cu formol pe la nas?
1: Și ar tăcea o lună. 3: Formol? De unde formol?
2: Poate două, că aș avea eu grijă să nu ni- 4: Iar am văzut prea multe filme...
merească pastilele. 1: Ăla de aseară era mișto rău.
3: Sau le-aș înlocui cu niște somnifere. 2: S-o facem!
4: Ca în filmul ăla de aseară cu mafioți. 3: Hai s-o facem!
1: Doar că eu, culmea, n-am cravată. 4: Hai, hai!
3: Și nici costum. 1: Aici, cât nu a venit toată lumea! (5 se ri-
2: N-a vrut scârba să-mi cumpere costum dică și merge spre mijlocul scenei, unde se oprește cu
frumos de ginerică. spatele la public)
4: Alb-negru, ca la mort. 2: Dar dacă vede cineva?
1: Ce bine ar fi dacă n-aș fi eu mortul în sea- 3: Mă bag în belele din cauza babei.
ra asta... 4: Nu merită!
4: Dar ar plânge draga mea... 1: AICI. (5 se întoarce cu fața lividă spre pu-
2: Scumpa mea soție... blic)
3: N-am mai merge la Eforie... 2: E casa refugiaților care citesc poeme.
1: Și mi-am cumpărat un slip așa frumooos. 3: Și mănâncă.
2: Vai, dar ce-ar plânge. 4: Sâmburi de caise. (5 afișează brusc un ric-
3: Eu o iubesc. tus)
4: Așa cum iubește soarele luna. 1, 2, 3 și 4: Hai să petrecem!
2: Ups, floarea soarelui – soarele. 5: Hai să petrecem! Petrecem AICI. AICI!
4: Adică ea e floarea mea. (Cântă tare „Ce mai soare luminos, ce mai
1: Da maică-sa nu. lună luminoasă”. 1, 2, 3 și 4 fac o horă cu 5 în mijloc.
3: Ea e buruiana care despart floarea de soa- Hora se deplasează ușor spre culise, în timp ce cortina
re. cade.)
4: Chiar dacă numele florii îi spune clar me-
nirea. Așa cum s-a născut fiică-sa: să fie a mea. Sfârșit
1: Dar maică-sa...
2: Nu, ea clar nu s-a născut să fie a mea.
1: Oare cum îl chema pe prietenul ăla? La Concursul Naţional de Dramaturgie
3: Robert? Matei Vişniec, ediţia a VI-a, Premiul pentru cea mai
4: Oare? bună piesă scurtă revine elevei Antonia Andra Mi-
2: Cum ar fi să ajungă o pastiluță în băutura hăilescu, din clasa a XII-a, Colegiul Naţional Petru
ei? Rareş Suceava. 
4: Sau să alunece pe scări? Juriul a fost format din criticii de teatru Oltiţa
3: Sau să-i cadă ceva în cap? Cîntec şi Călin Ciobotari - membri - şi Matei Vişniec.
(de aici replicile vor fi rostite aproape simul-

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 105
Din sens opus

Tăind cuvinte

Leo BUTNARU
E greu să-ți imaginezi ce ar însemna un și făcătorul de minuni în universul literelor reuși
scriitor genial... Se spune că e genial, dar probe să adoarmă...
„concrete” nu se prea găsesc – scrisul lui e oare- Acum imaginați-vă, domniile voastre, ce
cum mai altfel decât al celor mulți, inclusiv – decât se întâmplă în acea lume, timp de vreo opt ore, –
al scriitorilor mari și foarte mari, însă – nedeclarați ce se întâmplă cu vântul deconectat, anulat com-
geniali, cu toate că unii dintre aceștia ar merita cu pletamente!... Brusc, se opriseră din rotire elicele
vârf și îndesat să fie supranumiți. De n-ar fi căzut elicopterelor!... Din avioanele cu turbo-reacție se
într-un con de subiectivitate și neșansă, de care nu salvaseră doar cele care au reușit să treacă din lu-
au avut nenoroc cei declarați geniali etc. mea paralelă în lumea noastră!... Flăcările aragaze-
Însă scriitorul despre care va fi vorba e cu lor stăteau ca niște mici frunze galbene-albăstrui
adevărat incomparabil. Dacă vă imaginați, totuși, țepene, solide, ca bucățelele de tinichea... Uriașele
ce înseamnă un scriitor genial, autorul spre care trene de fum ce se ridicau din coșurile uzinelor în-
vă conduc cu aceste fraze ar fi de zece, de o sută cremeniseră-trâmbe în înaltul cerului cu norii ne-
de ori peste ei, ca forță de creație, ca plasticitate a mișcați...
operei, ca... Nici Superscriitor nu i s-ar potrivi să i Un prieten îi telefona altui prieten, spu-
se spună – ar fi puțin. Poate că doar să fie asociat nându-i că, în orașul lor, s-a decretat stare excep-
unui dumnezeu al literaturii contemporane și celei țională în lupta cu fumătorii care lăsau prin cele
dintotdeauna, asta ar mai putea sugera un oarecare mai nepotrivite locuri perdele solidificate de fum,
contur de hiperpersonalitate creatoare. ceea ce ducea la diverse accidente, la traume, de-
Dar, pentru ca să vă imaginați cu o mai rute, rătăciri, abateri de la cursul normal al vieții.
mare evidență ce e cu scriitorul nostru, să apelăm În consiliul municipal se înaintase propunerea ca,
la unele exemple: dacă el, să zicem, scrie pe fila de pentru o țigară fumată, să se aplice chiar pedeap-
hârtie: plouă – afară chiar prinde a ploua!... De taie sa capitală! Însă hotărârea finală nu a putut fi luată
cuvântul plouă, ploaia încetează imediat. Scrie, pe din cauza trâmbelor de fum, solidificate, ca niște
filă, ninge – în lume prind a se cerne fulgii de ză- fuioare din oțel fin-aerian, prin care nu se puteau
padă!... Taie cuvântul ninge, și alba cernere de nea ridica mâinile la vot.
încetează neamânat. Mașinile gunoierilor încărcau smogul
Însă cea mai periculoasă decizie, am pu- ca pe o țărână densă încremenită în văzduh, prin
tea spune – iresponsabilă, dânsul a luat-o într-un care buldozerele croiau adevărate tuneluri. Odată
miez de noapte când în lume bântuia o furtună vu- cu anularea, prin tăiere, a vântului, încremeniseră
itoare, care îl împiedica să adoarmă. Astfel că scri- șuvițele de aer din pernele cu oxigen și O2 nu mai
itorul-dumnezeu-printre-scriitori scrisese, apoi a ajungea în plămânii bolnavilor!
tăiat cuvântul vânt. Vuietul enervant se opri îndată Despre păsări nici nu vă mai spun! – vă

106 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019
Din sens opus

puteți imagina fără efort ce s-a întâmplat cu vul- ele așa și mi-a spus:
turii ce roteau sus, peste crestele munților, peste – Nu-mi mai spune, te rog, picătură...
prăpăstii, peste mări... – ca să vă dau doar o pri- ceva ce mi-amintește, asociativ, de – sigur – pica-
mă sugestie, de la care puteți trece la porumbei sau re de vită sau de femeie decăzută, zisă, în cel mai
ciocârlii. bun și delicat caz, prostituată, dar, așa, direct, fără
În toate, se întâmpla, parcă, un para-Sc- semafoare, zisă, pur și simplu, curvă, târâtură, că-
hopenhauer, să zic așa, cel de genul – „Nouă ne este zătură... Da, da, te rog să mă scutești de acest si-
caracteristică fireasca înclinație de a explica fiece nonim și să-mi spui – strop. Uite, aici se rezolvă
fenomen natural sub aspect mecanic etc.” – ca, în multe... Prin simplă schimbare de gen, din feminin
această stare de urgență, să nu mai dau întregul pa- în masculin. Reține, schimbare de gen, nu și de...
saj din Lumea ca voință și reprezentare – în cazul sex... Acesta, sexul, și într-un caz – picătură, și în
nostru – mai bine zis – al lor – fiind vorba de o celălalt – strop, rămâne același, nemodificat... La
lume paralelă, cu mecanica ei inexplicabilă până la acest capitol, apa e de o constanță imuabilă... Nu
capăt, dar destul de clară, în principiu... știu dacă și de invidiat...
De la un moment încolo, văzând că din Nu a fost nevoie să-mi explice ce anume
cauza cataclismelor întâmplate în urma anulă- „se rezolvă”, mie fiindu-mi clar din prima clipă (o
rii vântului nu mai poate zări Pământul său drag, picătură... un strop al timpului, clipa...) că se mo-
Dumnezeu își spuse: „Să vezi, dom’le, scribul ăla difică, prin soluționare, până și conștiința, deve-
orgolios nu se astâmpără și gata!” și îi strigă scri- nind din feminină – masculină, și la singular, și la
itorului-dumnezeu-printre-scriitori – îi strigă în plural, nemaifiind vorba barem de gen neutru, gen
conștiință: „Scoală, nenorocitule, și nu mai neno- ambigen, hermafrodit etc. Nici nu mai era cazul
roci lumea!” ca ea... el, picul, să-mi explice avantajele legate de
Scriitorul sări ca ars, își dădu seama de modificările de conștiință la nivelul filosofiei civile
tragica eroare pe care o comisese la miezul nopții și sau, hai să zicem simplu – la nivelul mentalității
îndată reabilită cuvântul vânt, despovărându-l de colective care nicidecum nu spune: bărbat (adică:
vergeaua tăieturii fatale, încât acesta deveni, pur și și strop) prostituat etc. În orice caz, doar ca excep-
simplu și obișnuit: VÂNT, pus pe adiere, pe suflat, ție...
pe bătut, spre a reanima lumea, ca un fel de respira- În copilărie, stropul de apă mi se părea
ție artificială universală acolo, în lumea paralelă – a chiar o bijuterie, nu alta! Limpede, rotund, apoi
scrisului, a literaturii în care, când e cuprins de cri- alungindu-se ca o pară de aur (când era în băta-
ze de creație, scriitorul-dumnezeu-printre-ai-săi se ia soarelui sau a lunii) spre a cădea. Exact așa, ca
așază la birou, ia o filă de hârtie și scrie pe ea: eu și cum în mine, în butoiul sau ciubărul (o... jumă-
scriu. După care chiar începe a scrie, până în mo- tate de butoi, cum ar veni; ceva neîmplinit, cor-
mentul în care Domnul Dumnezeu din ceruri nu-i cit...) pus sub burlanul ciung de la colțul casei...
taie verbul la persoana întâi singular eu scriu... O jumătate de burlan, cealaltă Dumnezeu știe pe
unde să fie – sau stăpânului nu i-au ajuns bani să
împlinească țeava asta zincată, s-o aducă ceva mai
Stropul și pata jos de sub-streașină, sau altceva imprevizibil – un
furt, să zicem, – s-o fi întâmplat... Oricum, chiar și
Sigur – fără a fi sigur, eu nu spun nicio- de aici, de jos, văd distinct stropul... Pentru că eu
dată nimic – sigur, e o lege universală care, bineîn- aș fi parcă... ciclopul, holbatul cu ochiul uriaș de
țeles, subminează universul, ca forță și demnitate, apă, ochiul-lupă care îmi e chiar suprafața întreagă,
că ceea ce e mic – de la microb la furnic – se con- volumul întreg în care stăpâna adună apă de ploa-
sideră demn de un altfel de tratament, cu câteva ie... Mda, mai bună la spălatul... mda... rufelor...
trepte mai sus pe ierarhie de vrednicie, decât sunt Da, trebuie să recunoaștem și unele inconveniențe,
considerate de alte ființe sau doar de manualele de dacă nu, ca în acest caz, de-a dreptul – indecențe...
biologie. Un exemplu ad hoc stă chiar acum pes- Dar să trecem peste asta: important e că
te poloboc, peste mine – polobocul adică, vas din rufele nu sunt spălate chiar în el, holbatul, ciclo-
doage, pus sub gura burlanului, să strâng picături... picul, care vede sus, sus de tot, măruntul strop ce
pardon, nu picături, ci stropi... Pentru că una din vrea să se dea mare...

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 107
Din sens opus

Ei bine, precum vă spuneam demult, în dimensiune! – rotund, ca o bobiță de coacăză; ca


prima mea ieșire sub streașina casei, sub burlan, o bobiță de Ribes uva-crispa – așa se numește, la-
credeam stropul o bijuterie, ca întruchipare a fru- tinește, agrișul în manualul de botanică de clasa a
museții, ar ieși – nu? – și imaculat – ca întruchipa- patra. (Vă dați seama, am învățat eu câte ceva de la
re a purității... Dar, asta a fost până în clipa [strop, feciorașul gazdelor...)
picătură a(l) timpului, nu?], când am auzit copilul Dar, vă spuneam, de când cu cunoștințele
(pe atunci) acestei curți, spunându-i bunicii sale despre microscop și strop, atitudinea mi s-a modi-
că, la școală, când a privit prin microscop, într-o ficat radical, ca în algebră, plină de radicali. Așa, ca
picătură de apă văzuse ditamai monștri, fojgăială să spun, în sfârșit, și eu, vreo neghiobie. Ca în poe-
de microbi neogoiți ce păreau gata să te devoreze zie. Ca licență. Asta se permite. De atunci încoace,
de dinăuntru, dacă ar fi fost să înghiți acel strop. nu mai admir stropul-bijuterie ci, pur și simplu,
(Dar oare pe mine, pe doagele mele de stejar, ne- iau în calcul și interes, curiozitate, otova, atmosfe-
sățioșii monștri din milioanele de stropi pe care îi ra străvezie, adică – văzduhul nevăzut, de fapt. Îmi
adun în burtă nu mă alterează-degradează-deteri- place să-l presupun. Și să vă spun că, dacă aș avea
orează-anihilează?... Ei și? Chiar de-ar fi exact așa, ocazia, în ruptul capului nu aș privi în microscop
ce pot face? Tot aici rămân, unde am fost plasat, în vreun strop ce, iată, cade chiar acum – plici! – pe
sat, sub streașină...) suprafața celeilalte ape de ploaie pe care o ajut eu,
Oricum, de atunci, de demult, mi-am adunând-o.
schimbat brusc părerea despre stropul de apă, pe- Ziceți cumva că apa de ploaie ar fi cea
riculosul, amenințătorul, distrugătorul... Mi-am mai pură, ca și distilată? Să fim serioși! Nu ați auzit
schimbat-o, încât mai nu mi se dă limba (de fapt, eu de ploi acide, care despăduresc Kolhide, Floride?
vorbesc doar în gând, neavând limbă propriu-zisă) N-ați auzit de ploi cu, pardon, broaște? Dar ploile
să-i modific și eu numele, spunându-i ca altădată: cu nisip sadea – cât lumea?! E un fel de – cam agra-
picătură! Căzătură! U-u-u... mat spunând – concretică. Da, concretism ar fi mai
Dar, de cele mai multe ori, stropii sunt un corect. Dar concretică îmi vine, mi se ridică (vorba
fel de hurtă. Hurtă pare de cristal – de ce am face aia cu mingea la fileu); mi se ridică, această concre-
abstracție și de ceva poezie? Căci nu e om să nu fi tică, la cinetică. Pentru că, în indispensabilele mele
scris vreo poezie, măcar odat’, barem odată-n viața singurătate și nostalgie, eu nu pot fără poezie. Da,
lui, tra-la-la... Și lacrimi. Lacrimile tot pică... Par- posibil, și fără filosofie. În genere, tot ceea ce are
don, și ele sunt stropi... capacitatea de a reflecta, adică reflectează-meditea-
Un fel de ceată aninată de streașină, stând ză. Așa cred eu.
înșiruită pe circumferința gurii de burlan. Asta, Iar lichidul (și eu, adică, partenerul, com-
când deja șuvoiul cel mare de ploaie a trecut și ră- plicele lui – ciubărul) poate că e cel mai mare me-
mân ultimele pulsații ale sale – salbele de stropi pe ditator, cel mai predispus filosofiei; predispus a
perimetrul de tablă zincată. Plici, plici, plici! – cad filosofa sau cel care stimulează filosofia. El, lichi-
în interiorul meu apos (și – ploios – aș putea spu- dul. De orice speță ar fi. Ca în cazul lui Socrate!
ne) stropii, desprinzându-se de marginea burlanu- Nu vă aduceți aminte „uimitele cuvinte ale primu-
lui. lui amor?” vorba cântecelului? Păi, când i-au întins
Ați privit cumva, la televizor, ralanti, ce se cupa cu cucută, Socrate privi atent, îndelung în ea
întâmplă la căderea unei biluțe în lichid, în ciocola- și străjile, mai bine zis – călăii, unde îl întreabă:
tă topită, spre exemplu? Sigur, unii ați văzut – așa- – Ce faci?
dar, stropii, rând pe rând, cad, fiecare, la început, la – Mă uit la un om, le răspunse...
contactul dintre mine și el, făcând în apa generală, Pentru că în reflecția lichidului sunt sub-
să zic, un mic crater și, zău, la acea lovitură se pro- texte ascunse. Doar în aparență lichidul ține de
duce o minusculă încălzire, un strop de fenomen suprafață. De o suprafață otova. Ba nu, dragilor,
termic – chiar dacă, ambii, și eu și el, suntem reci lichidul, chiar și liniștit, are vâltori. Meandrele me-
– parcă furnică o șuviță minusculă-minusculă de ditației, le-aș zice... Uite că vă dezvălui niște secre-
căldură, un insignifiant-insignifiant fulger termic... te... Sau, poate, mici tertipuri... Așa ceva nu poți
La început, el, stropul, vrea să sară de la învăța. De la nimeni. Nici chiar de la Riki, copilul,
suprafața mea ca o minge – ei, vă imaginați de ce deja student, al stăpânilor. Asta vine ca de la sine,

108 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019
Din sens opus

din tine, din starea-ți de fapt, din destinul tău – în tru că, pare-se, s-a desprins, s-a sinucis, cum ar
cazul meu, destin de ciubăr ce meditează sub strea- veni, și ultimul strop, alungit, apoi – bufnit! – de
șină, sub gura burlanului mărgelată cu stropii apei pe rotunjimea zincată a burlanului. Însă rămâne,
de ploaie. Și nu vine dintr-odată, ca o revelație (in- continuând la infinit, „pritocitul”... generic, la mo-
terioară, freudiană abnegație!). Vine în timp. Trep- dul ideal, simbolic – transfuzia de cosmos. Da, n-ai
tat. Spre exemplu, ce înțelege prostuțul ăla de bur- ce-i face, ea se petrece și prin prostănacul burlan...
lan zincat?... Dacă nu aș fi politicos, delicat de felul Transfuzia de eter din eter în... eter... Ciclic, pre-
meu – vedeți, eu întrunesc esențele mai multor na- cum într-o enciclică... Papală. Și petală... De ce –
turi, să zic – pe cea a întregului, ca ciubăr, însă în petală? Pentru că enciclic înseamnă – cu un număr
indispensabilă relație întru unitate cu doagele, dar egal de piese în fiecare verticil. Iar verticilul e mo-
și cu apa care se află în căușul lor, al meu – lemnul dul de așezare a florilor, a frunzelor sau a ramurilor
stejarului e ceva mai dur, dar apa de ploaie, limpe- în formă de cerc, la același nivel, în jurul unei axe.
de (uf, cum să faci abstracție de microbi?!), delicată Păi, uite, asta nu ne amintește, implicit, de burlane?
la ale ei, fină în luciu și joc de zare – adică, din toa- Au și ele elemente comune cu verticilul: formă de
te astea, chiar posibile contrarii, se esențializează cerc (gura-le zincată), același nivel, jurul axei (fie și
– altceva, cum ar zice filosoful, pentru că și el e în imaginare)... Să fim atenți și la acest „număr egal
cauză, nu? – rezultă o natură multimixtă, care și de piese”. Pentru că nu zadarnic am invocat, acum
emană delicatețea de care spuneam, în caz contrar o propoziție-două, pluralul burlanului: burlane.
trebuind să spun – ce tâmpit e burlanul ăla, de sus, Ele sunt patru, gurile de burlane. Câte una la fie-
de deasupra! – nu, nu, el pur și simplu e naiv până care colț de casă. Piese egale. E drept, numai sub
la oarece strop de prostie. Pentru că lui îi este în cot unul din ele există ceva ca mine – eu, ciubărul. Ca
(chiar se potrivește! – burlanul are și cot) ce curge Ciubăr-Vodă din istoria noastră românească. Sunt
prin el, prin exagerat de umflata lui venă zincată. norocosul sau predestinatul de a respira, inspira,
Nici nu-și poate imagina că el e conducător – de prin transfuzia cosmică, vă spuneam, eterică; a ex-
ce credeți? – de cosmos! Prin el curge nu apa de pira vitalitate. Și chipuri străine oglindite în mine,
ploaie sau – nu numai ea, ci curge însuși cosmosul, în apa mea pură, limpede. A oglindi ceva e ca și
distilat, rafinat, ca eterul sui generis... Iar burlanu- cum a-i împrumuta spirit, forță, caracter etcetera
lui îi este indiferent la ce fel de transfuzie participă. din ce are el, ea.
Da, transfuzie... Pentru că n-o să-i spui, ca la țară Dar nu, nu că am greșit, ci m-am cam gră-
– pritocire, răvăcire... Nici transvazare n-o să-i zici: bit cu anumite deducții. Și nu a fost ultimul, pe azi,
e prea sus, în neologistică, în inteligență, poate... stropul de care vă spuneam. Iată-l pe altul, ultimă
Așadar, burlanului îi este în cot că partici- scursură din interiorul burlanului, încremenit pe
pă, de fapt, la o transfuzie cosmică! Bine, constat, buza cercului, zincată. „Cazi!” îi strig a frenezie-te-
ceea ce nu înseamnă că, iată-na, sunt gata să surâd lechinezie. „Cazi, căzătură! Să se facă liniște. Depli-
malițios, completându-mi cine știe ce panoplie de nă... Cazi, căzăturo!” O...
triumfuri reale sau imaginate. Pentru că eu nu sunt Căzu.
unul ce ar da din coate, nu... De mine ascultă toți. Chiar dacă nu toată
Apropo de a da din coate... Uneori, mi lumea. Toți – e mai puțin decât toată lumea.
se întâmplă ca în suprafața mea limpede-limpede Dar să nu cădem din nou în filosofie. Pur
să se oglindească – cine credeți? – vreun înger! Și și simplu, s-a adeverit deducția mea de frenezie-te-
atunci îmi aduc aminte de anticul – sau, poate me- lechinezie: posed capacitatea de a deplasa obiecte
dievalul? – da, mai curând varianta secundă, pen- fără să le ating.
tru că în Antichitate încă nu era vorba de îngeri ...Iar dacă aici, deasupra filei, ar sta, sus-
– da, deci, îmi amintesc ce spusese un antic filosof, pendat, ca pe timpuri, un strop de cerneală, în vâr-
cu aluzie la concurența intergeneraționistă – căci și ful unei pene de gâscă, eu de asemenea i-aș striga a
pe atunci exista ea: „Îngere, tinere, nu da din coate, frenezie-telechinezie:
ci dă din aripi, din aripi...”, zise filosoful. Sau po- – Cazi!
etul. Or, ambii dimpreună. Căci este suficient loc Și el ar cădea... Și ce mai pată s-ar întâm-
sub lună. Și serbare sub soare. Și... pla!... S-ar întinde pe... e-he-he!...
Dar, iată și liniștea... Ca și deplină... Pen-

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 109
Jurnal de călătorie

Din Kyoto, spre inima


Japoniei (VII)
note şi gânduri de drum

Marius CHELARU
mult”, mi s-a spus, iar eu am constatat mai peste tot
asta), vedeam orezării la tot pasul. Un peisaj, aido-
O dimineaţă la castelul Nijo, ma celor mai multe din Japonia, care reflectă ordine,
o seară la castelul din Nagahama. preocupare, atenţie continuă şi simţ estetic.
La onsen Hideyoshi a construit castelul de la Naga-
(continuare) hama, pe malurile lacului Biwa (Biwa-ko), cel mai
mare din Japonia (cam 670 kmp) şi unul din cele
Deşi am fost în cele două castele în zile di- mai vechi din lume, cca. patru milioane de ani, între
ferite, le „priveam” cu ochii minţii pe amândouă, cel 1575-1576, pe când purta numele de Hashiba Hi-
al şogunului, cel în care a stat, aidoma altor şoguni, deyoshi, pe care şi-l luase în vremea în care era în
şi Tokugawa Ieyasu (care l-a construit, în 1603), care slujba lui Oda Nobunaga, ajungând un general fai-
şi-a deschis drumul spre scaunul de şogun după Se- mos. Pe atunci acolo era un sat, Imahama, al cărui
kigahara, şi cel al lui Toyotomi Hideyoshi, anteceso- nume l-a schimbat el în Nagahama. Se spune că do-
rul său, care l-a sprijinit pe Oda Nobunaga. rise să îşi schimbe Castelul de munte (yamashiro ),
Am mai amintit despre perioada lor, des- Odani, cu unul de câmpie (hirashiro), de unde i-ar fi
pre fiecare dintre ei. O perioadă de mare importan- fost mai uşor să se mişte.
ţă în istoria Japoniei. Cea a lui Toyotomi Hideyoshi Povestea castelului, ca a multor altora nu
(1537-1598), numită de japonezi Azuchi-Momoya- doar din Japonia, este una sinuoasă. A fost demo-
ma jidai, cu care practic s-a terminat Sengoku jidai lat în 1615, piese/ materiale din el au fost folosite la
(Era/ perioada statelor în război), despre care am ridicarea altui castel din Prefectura Shiga, Castelul
amintit deja. Perioada Momoyama a fost denumi- Hikone. A fost reconstruit în 1983. Localnicii spun
tă astfel după castelul lui Toyotomi Hideyoshi din că tenshukaku/ turnul central, s-ar fi păstrat, fie şi în
Kyoto. Castelul Fushimi (azi în „cartierul” Fushimi), parte, ruinat, de pe vremurile în care Hideyoshi ar
cunoscut şi cu numele Momoyama-jō/ Castelul fi venit în fruntea oamenilor săi pe malurile lacului.
Momoyama, a fost construit de Hideyoshi. Însă cel Parcul din jur (reaşezat complet în 1902)
care poate fi văzut astăzi este reconstruit în 1964, este superb, cu sute de cireşi, cam 800, atent selec-
imitând pe cel de altădată. ţionaţi dintr-o sută de locuri faimoase cu cireşi din
M-am oprit la cele două castele – Nijo, din Japonia. Acum, în castel este un mic muzeu despre
Kyoto, şi cel de la Nagahama/ Nagahama-jō – care, epoca şi faptele lui Hideyoshi şi ale samurailor săi.
cumva, este legat de anii de început ai lui Hideyoshi, Pe malul lacului este şi un izvor termal,
considerat cel de-al doilea unificator al ţării. care ţine de un hotel, am impresia că este cel mai
mare din oraş.
* Peisajul văzut de sus, cu Lacul Biwa, par-
Pe drumul spre Nagahama, după ce am in- cul, oraşul, un loc cu nisip pentru sport, castelul,
trat în prefectura Shiga mai ales (una „agricolă mai drumurile... este unul care merită privit.

110 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019
Jurnal de călătorie

Lacul Biwa este iubit de artişti, de poeţi re- în timp, de anul 905, când Ki nō Tsurayuki5 a de-
numiţi. Multă lume vorbeşte, pe drept, despre haiku, scris poemul japonez ca având originile în emoţiile
haibun, tanka ş.a. După tradiţie, Bashō este creditat umane, care capătă formă prin exprimarea lor în cu-
cu crearea genului haibun. Dar poate mai puţini ştiu vinte (sau în cuvintele unui cântec, poem). Această
că totul a început atunci când a scris, în anul 1690, teorie a fost adoptată ca un fel de dogmă a poeticii
o scrisoare unui prieten, cu referire la o etapă din tradiţionale japoneze timp de sute de ani. Asta deşi,
viaţa sa, când a locuit câteva luni pe o colină de pe încă din vremea lui Tsurayuki, poezia a „păşit” şi în
ţărmul de sud al lacului Biwa, undeva la est de Kyo- afara acestei teorii ideale, în diverse circumstanţe –
to, încheiată cu un haikai (numele de haiku a fost fiind determinate/ influenţate/ marcate, de pildă, de
dat, se ştie, de Masaoka Shiki)1. Scrisoarea, intitulată viaţa de zi cu zi, de social, economic, chiar politic.
Genjūan no ki, a fost tradusă în Occident cu diverse S-a vorbit că acest mod de a gândi, în timp, a trans-
titluri, ca An Account of unreal Dwelling, The Hut of format „lirismul afectiv” al poeziei japoneze într-un
the Phantom Dwelling, A Record of Genjūan, Record produs al unei „estetici izolate”6, ducând la analiza
of the Phantom ş.a. Textul a fost inclus în colecţia unui complex multipolar/ multivalent de factori
The Monkeys Raincoat2, publicată în 1691. Susumu care transformă o operă individuală în tradiţie, ca şi
Takiguchi scria3 şi că Bashō, în multe din poeme, de analiza tradiţiei ca atare.
dar mai ales în Narrow Road to the Deep North, „a Azi însă discuţiile despre haiku, haibun,
schimbat adesea faptele în situaţii fictive” pentru a tanka s-au „mutat” în multe alte locuri din lume in-
obţine efecte literare. De altfel, conform spuselor lui clusiv la noi, în România.
Kawai Sora4, Bashō ar fi lucrat la acest „jurnal” timp Am vorbit adesea despre poezie, artă, li-
de aproximativ trei ani, adică din 1690, după termi- teratură în Japonia. Într-o seară, lângă mine era o
narea călătoriei, până spre vara lui 1694. doamnă japoneză delicată şi zâmbitoare. Discutam
Acum eram eu pe marginea lacului. Într-o despre poezia japoneză şi cea occidentală. În lumina
seară priveam în depărtare. Deodată... am avut stra- lunii mi s-a părut că pe umărul ei căzuse o petală de
nia impresie că din ape se ridicaseră umbrele răz- la vreo floare, mai mare decât cele de cireş. „Petala”
boinicilor de altădată şi se jucau cu timpul. Păreau şi-a luat apoi zborul şi gândul m-a dus la „poemele
să se fi oprit la o vorbă, ţinând amurgul în loc, să nu japoneze” traduse de Lafcadio Hearn7, mai exact la
plece. Iar dinspre sud, de departe, umbra lui Bashō, (în grafia sa)
ori poate a vreunui războinic ajuns ronin, care nu Rakkwa éda ni
mai avea nevoie de sabie ca altădată, avea acum o Kaëru to miréba —
katana din orez. Mi-a oferit-o ceremonios. Am lu- Kochō kana!
at-o şi am scris pe cer un haiku, pe care apoi l-am
aşezat într-un haibun: Şi versiunea sa în engleză:
„When I saw the fallen flower return to the
scriu un haiku branch—lo! It was only a butterfly!”
cu-o sabie de orez
pe lacul Biwa şi una în română, cam astfel:
Pe malul lacului am discutat mult despre „Când am văzut floarea căzătoare
poezia japoneză, despre vechile antologii, despre întorcându-se pe ramură –
haiku şi haibun ieri şi azi. Este evident că se scrie şi iată! E doar un fluture!”
haiku, şi haibun diferit de felul în care o făcea Bashō.
Ca şi haiku, şi genul haibun a străbătut timpul, apoi Şi în ce priveşte genul haibun discuţiile
a „ieşit în lume” şi, implicit, a suportat modificări sunt pe diverse paliere, de la susţinerea a ce era aces-
de percepţie/ concepţie. Suntem departe, nu doar ta iniţial, până la acceptarea discutării/ modificării
unor reguli, acceptarea sau nu a păstrării verbului,
1
Toate cele cinci jurnale ale lui Bashō, dar şi cele 169 de scri-
sori către discipoli şi cunoscuţi sunt un capitol important al
mai ales la timpul prezent, lungimea totală a textu-
operei lui, deşi contribuţia lui în ceea ce apoi s-a numit haiku lui, numărul de poeme din haibun ş.a.
este considerată cea mai însemnată.
2
The Monkey’s Straw Raincoat, trad. Earl Miner & Hiroko 5
Unul dintre cei 36 de poeţi nemuritori ai epocii Heian.
Odagiri, 1981. 6
Edward B. Kamens, Utamakura, Allusion, and Intertextuali-
3
În eseul Can the Spirit of Haiku be Translated?. ty in Traditional Japanese Poetry. New Haven, Yale University
4
Literatura de specialitate vorbeşte despre „Cei zece mari dis- Press, 1997.
cipoli” ai lui Bashō: Etsujin, Hokushi, Joso, Kikaku, Kyorai, 7
Japanese lyrics, translated by Lafcadio Hearn, Boston and
Kyoroku, Ransetsu, Shiko, Sanpu şi Yaha, toţi trăind şi în se- New York, Houghton Mifflin Company, The Riverside Press,
colul al XVIII-lea. Au fost însă şi alţii, între care şi Sora. Cambridge, 1915, p. 5.

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 111
Jurnal de călătorie

Numele de azi al lacului, care vine de la Utagawa Hiroshige sau Suzuki Harunobi, inspirate
un tip de lăută, a fost stabilit în perioada Edo, cum de un faimos tip de picturi chinezeşti clasice, Opt
scria un călugăr budist al unei şcoli desprinse din vederi din Xioaxiang, din timpul dinastiei Song, din
Mahayana, datorită unei zeiţe aparte, budiste dar şi primul secol al primului mileniu al erei noastre.
kami shinto, Benzaiten, căreia îi aducea aminte de De altfel, de multe ori privind în jur mi s-a
instrumentul ei favorit, biwa. Altădată oamenii lo- părut că peisajul semăna cu o pictură făcută de pana
cului îi spuneau Awaumi (adică „Marea cu apă dul- unui maestru care reuşise să o încremenească în
ce/ proaspătă”), apoi l-au numit, după o pasăre de timp şi spaţiu. Doar că nu mai vedeam la fel bărcile,
baltă, Nio No umi („Lacul micii grebe”). Indiferent aşa cum le văzuseră altădată Uragawa Hiroshige sau
cum îi spuneau japonezii, lacul a chemat mereu spre Suzuki Harunobu, ci altele, cu umbrele răsfrânte în
artă, spre poezie. Multe poeme sunt legate aceste lo- dansul luminilor dinspre cer şi dinspre oraş.
curi. Lumea s-a schimbat iremediabil şi în Japo-
Poate că tot aşa de frumoasă cum o vedeam nia, cu nuanţe de la loc la loc. Aici sunt locuri, ca în
eu era luna într-o seară din anul 661, când prinţesa Tokyo, Osaka ş.a., în care te afli în lumea hiperteh-
Nukata no Ōkimi (630–690) scria poemul

Nikitatsu ni
funanori semu to
tsuki mateba
shio mo kanainu
ima wa kogiide na

Tradus în varii feluri în Occident; ar putea


suna, liber, astfel:

La Nigitatsu
pe când aşteptam să răsară luna
să ne îmbarcăm şi să plecăm
Cu luna fluxul a crescut
acum să luăm barca şi să mergem! nologizată, uneori depăşind chiar ce ţi-ai imaginat.
Pe de altă parte, am văzut multe lucruri care păreau
Sunt şi multe picturi cu/ sau legate de lac, aproape neschimbate. Unele mai greu de observat,
create de artişti din diverse şcoli. Poate cele mai fai- care ţin de legăturile din familie în unele locuri, al-
moase sunt Ōmi hakkei (Opt vederi din Ōmi, pro- tele de mentalitate, de felul de a fi.
vincie veche unde azi e prefectura Shiga), ale lui Ca să înţelegi cum este Japonia azi trebu-
ie să te uiţi şi înapoi în timp.
Pe scurt vorbind, în Japonia se
consideră că perioada modernă
începe de la sfârşitul perioadei
Edo. De pe la mijlocul secolu-
lui 17 lucrurile se schimbau cu
viteză: se accentuau trăsăturile
dominante ale epocii: birocra-
tizarea samurailor, ascensiunea
fără precedent a clasei negusto-
rilor, dezvoltarea obştilor agri-
cole a dus la dezvoltarea agri-
culturii de mare productivitate
ş.a.m.d. În timp, a luat naştere
un sistem sofisticat de relaţii de
la superior la inferior, bazate pe
conceptualizarea/ aplicarea în
practică a preceptelor neocon-
fucianiste, susţinute de un sis-

112 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019
Jurnal de călătorie

tem de idei justificative numit taigi meibun, respectat diverse piese, majoritatea caracterizând şi vremea
strict. lui Hideyoshi, la toate cele trei nivele, cu câteva dio-
Am încercat să văd, în diverse situaţii, rela- rame, machete. La al doilea nivel, pe un televizor cu
ţiile interumane/ în familie, aşa cum sunt azi. Kaiba- ecran cât toate zilele, poţi accesa un film despre Hi-
ra Ekken (1630-1714) scria: „Oamenii îşi datorează deyoshi, istoria locului ş.a.
viaţa părinţilor, dar reflectând asupra originilor vom După ieşirea din castel, după ce păşeşti afa-
înţelege că existenţa oamenilor îşi are cauza în legile ră din perioada lui Hideyoshi Toyotomi şi din preaj-
naturii. Toţi oamenii sunt, aşadar, copiii Cerului şi ai ma ridicării la putere a primului şogun Tokugawa
Pământului. Cerul şi Pământul sunt părinţii noştri, înapoi în zilele noastre, o plimbare prin parc până
superiori deci tuturor... Datoria omului nu înseam- pe malul Lacului Biwa, un loc important pentru Ja-
nă numai să facă cum se poate mai bine pentru ca ponia şi din punct de vedere istoric, şi economic,
să îşi slujească părinţii, ceea ce trebuie să fie cel mai este binevenită.
neînsemnat lucru, ci să şi slujească întreaga lui via- Privind bărcile de pe lac, fiind de ceva
ţă natura, ca să poată să se achite de datoria fără de vreme departe de casă, mi-am adus aminte de Ra-
margini pe care o are faţă de aceasta... Oamenii care zelm, laguna de pe malul Mării Negre de la noi, din
vieţuiesc în casa părinţilor trebuie să se dedice slu- Dobrogea, cum îl vedeam dintr-o lotcă de pe apele
jirii (filiale) a tatălui şi mamei sale; trebuie să fie pe căruia, altădată, după o zi grea la pescuit, am privit
deplin loiali faţă de stăpânul pe care îl slujesc cum, la cum se naşte discul soarelui ori cum se stinge în ape
fel, trăind în natură, trebuie să o slujim.8“ cel al lunii, cu gândul la altă istorie, cea în care des-
Nu puţini au scris că familia japoneză de tinele unora veniţi din Mările Greciei se legau cu ale
azi este moştenirea organizării militare, prin care strămoşilor mei de la Pontus Euxinus.
autoritatea totală era concentrată în mâinile şefului.
Japonia a străbătut după război un drum complicat,
azi oferind lumii omul „bicivilizat“ (Robert Guilla-
in, jurnalist), care merge „în lume” îmbrăcat „occi-
dental” şi trăieşte în familie după tradiţie, impunând
vechile zaibatsu pe plan planetar, sub forma unor
concerne industrial-comerciale moderne şi extrem
de mobile. S-a trecut de la modelul samurai/ daimyo
(nobil) la zaibatsu, pas cu pas, prin schimbări fiind
profunde, de anvergură, inclusiv în legislaţie, com-
portament, morală ş.a.. Pe de altă parte, la tot pasul,
întâlneam, chiar şi în marile oraşe, deşi nu chiar la
tot pasul, oameni care salutau la fel ca sute de ani în
urmă, politicoşi, atenţi să nu îmi tulbure armonia.
În fapt a existat şi există o continuă preo-
cupare de a defini/ separa ce este specific japonez
de ceea ce este „străin”, lucru pe care l-am constatat
şi eu.

Nagahama este un orăşel liniştit. Zgomot


aproape deloc în zilele de lucru în zona Castelului
şi pe malurile lacului. Ici-colo câte un om prin parc,
deşi sunt destul de mulţi turişti veniţi în staţiune. Mi
s-a spus că eram, probabil, singurul european aco-
lo. După unii eram singurul român care călcase în
Nagahama, şi, probabil, aşa va şi rămâne. Cel puţin
pentru multă vreme. De altfel, nu veneau prea des
străini acolo.
Castelul mai arată ca altădată doar în afară.
Şi, dacă te desprinzi de oraşul din spate, este chiar
un peisaj din altă epocă.
Înăuntru este, spuneam, un mic muzeu, cu
8
Kaibara Ekken, Ekken Zenshu, vol. III, pag. 2 -3.

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 113
mâna, exprimându-ne deopotrivă bucuria de a ne
Evocări cunoaşte. Încet, încet mi s-au risipit emoţiile şi di-
alogul căpăta consistenţă.
Am încercat să-l „răscolesc” puţin, amin-
tindu-i repede de Udeşti, locul de unde nu fuge ni-
ciodată copilăria. M-a privit mirat, a dat afirmativ
din cap şi a râs puţin. I-am citit însă pe chip o undă
de melancolie. Acolo, două decenii, am semănat şi
Revelaţia întâlnirii eu lumina ştiinţei de carte, am cunoscut oameni
minunaţi şi m-am contopit cu obiceiurile şi tradi-
ţiile locului. La Udeşti am văzut cel mai frumos ră-
sărit de soare de după dealul Oadeci. Acolo, serile
cu lună şi dimineţile cu rouă au un farmec aparte.
La o cafea, amintiri legate de Udeştiul
nostru drag, parcă aşezate pe vârste, îşi aşteptau
rândul. Nu mă mai săturam să-l ascult. Cu o anu-
Emil SIMION me intonaţie în rostire, noutăţi despre Bacău, lite-
ratură, oameni de seamă, m-au atras ca un magnet.
Început de primăvară. Soarele, cu primul
Domnul profesor a dezavuat explozia unui limbaj,
picior pe scara zilei, îşi desfăşura încet gheme de
uneori dincolo de limita accesibilităţii, imixtiunea
energie în raze de lumină. Trenul gonea nepăsător.
nejustificată a politicului în opera literară, sublini-
De la fereastra vagonului urmăream natura grăbită
ind că misiunea creatorului de literatură, care să
să-şi schimbe înfăţişarea. Era o zi însemnată pen-
dureze şi să placă, are alte repere şi motivaţii, anu-
tru mine. În oraşul lui Bacovia, l-am văzut pentru
mite standarde ce trebuie respectate.
prima dată pe Omul cu care am comunicat, în ulti-
E nevoie, a adăugat dumnealui, să avem
mul timp, doar prin telefon. Abia acum, cu toamna
mereu în vedere nemărginirile cuvântului, origina-
pe umeri şi cu primăvara în suflet, acel vis a deve-
litatea care nu exclude simplitatea, ambele esenţia-
nit realitate.
le în autodefinire, o cale sigură spre a putea netezi
Numele său l-am purtat în inimă de când
un drum care să fie, cândva, numai al tău. Mi-a
am ajuns ca dascăl, în 1970, la Udeşti, satul său na-
sugerat să îndrăznesc mai mult, să scriu, pentru
tal. Devenise un reper de conştiinciozitate şi rod-
ca eticheta ce mi s-a pus, de „Scriitor de sorginte
nicie pentru mine. Citisem ceea ce publicase des-
udeşteană” (N. Cârlan), să capete mai multă vizi-
pre Eusebiu Camilar, mentorul său de suflet, din
bilitate.
tinereţe, apoi alte lucrări care l-au consacrat. Este
La vestea că pe harta literară a Udeştiului
cel mai avizat exeget al operei bacoviene, mărturie
au apărut recent încă două nume, domnul profe-
cele trei volume „Dosarul Bacovia”, însumând pes-
sor Călin şi-a exprimat bucuria că solul udeştean
te 1.700 de pagini. A colaborat la realizarea unor
rodeşte frumos, îmbrăcând straie noi de cuvinte
volume colective despre Barbu Ştefănescu Dela-
întru schimbare. Promisiunile lor de debut vor de-
vrancea, Calistrat Hogaş, Eusebiu Camilar, Perpes-
veni certitudini numai dacă vor continua să explo-
sicius, dar şi alte titluri ce poartă amprenta stilului
reze atent bogăţia limbii noastre, pentru a-şi croi
său inconfundabil.
propria lor viziune despre actul de creaţie, care să
Istoric şi critic literar, profesor universi-
le asigure stabilitate pe podul plutitor al literaturii.
tar, eseist, editor, fost redactor-şef al prestigioasei
Abia atunci timpul le va strânge în braţe roadele.
publicaţii „Ateneu”, colaborator al altor ziare şi re-
Parcul spre care ne-am îndreptat apoi
viste, om de cultură, domnul profesor Constantin
respira adânc a primăvară. Priveam curios la ima-
Călin sosise la locul de întâlnire stabilit. Cu emoţii
gini din jur, interesante şi atrăgătoare. Cu paşi rari,
şi întrebări în gând, număram involuntar secun-
domnul profesor, lăsat uşor furat de razele soarelui
dele. Îmbrăcat într-o ţinută modernă, de sezon,
şi de semnele prevestitoare ale noului anotimp, în
cu o privire blândă şi un zâmbet cald, mi-a strâns
cuvinte semnificative, puncta despre istoria unor

114 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019
Evocări

clădiri şi statui, oprindu-ne atraşi şi de răchiţelele vlăstare prelinse din trunchiuri solide. Sunt acolo
cu flori galbene, dar şi de alţi arbuşti şi plante gata câteva locuri pitite în scorbura timpului şi o ava-
să-şi etaleze profuziunea florală. lanşă de amintiri, ce se vor derula ca pe un ecran,
Domnul profesor Călin, prins bine în rămase în memoria retinei.
a-mi oferi şi alte lucruri din viaţa cotidiană, ca un Împreună cu alţi udeşteni, bucuroşi să-l
udeştean căruia nu-i scapă nimic privirii şi min- aibă iar acasă pe unul din fiii dragi, domnul profesor
ţii, a reuşit, discret, să dea timpului scurt petrecut Călin, dar şi pe mine, sper, vom urca, la ceas de sea-
împreună o interesantă dimensiune pentru mine. ră, pe Oadeci, acolo unde ni se pare că suntem mai
Au fost momente de adevărată încântare sufleteas- aproape de Cer şi vom privi satul în oglinda Lunii.
că, venite la uşa inimii mele, pe care le voi păstra, A fost o zi de sărbătoare pentru mine la
ţinându-mi trează bucuria. Bacău. Mi s-a împlinit o dorinţă ce mă stăpânea
Cred că am reţinut bine că, la vară sau demult. Mulţumesc domnului profesor Constantin
început de toamnă, să ne revedem la Udeşti – o Călin pentru această şansă. Cum să nu mă consi-
adevărată arhivă spirituală, cu adânci rădăcini şi der un om norocos?

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 115
Theatrum

Masca, acest personaj


de împrumut
Dialoguri cotidiene

Nicolae HAVRILIUC
Personajele: Doamna şi Petiţionarul textul. Dar sunt unele sunete care stau blocate pe
coloana de aer şi-mi...
Încăperea, fiind un loc public, este prevăzu- DOAMNA (pe ritmul vorbelor): ... ob-
tă cu un ghişeu, din păcate închis mai tot timpul. În strucţionează...
fundal se vede o fereastră mare, iar pe lateral exis- PETIŢIONARUL (neînţelegând expresia):
tă câte o uşă. Intră o Doamnă, citeşte programul de Nu chiar aşa! Dar îmi astupă vorbele. (Întinde pielea
funcţionare al ghişeului, nu înţelege nimic, apoi se gâtului.)
retrage într-un colţ. Scoate din poşetă o oglindă, îşi DOAMNA (grijulie): Nu-i nicio proble-
aranjează părul, se rujează, îşi masează tenul. Apa- mă! Ia-o mai încet! Te ajut?
re, în fugă, un individ şi se aşează în faţa ghişeului. PETIŢIONARUL (refuzând-o, îi face semn
să se-ndepărteze. Cu elan, schimbă subiectul): Puţin
PETIŢIONARUL (zărind-o pe Doamna): a mai rămas ca să găsim şi la noi mărfuri dintr-ale,
Ştiţi, eu sunt un Petiţionar! Deşi la bază sunt numai purtate prin lumea întreagă... După ce s-au vântu-
un cetăţean. Nu unu, nici doi, după cum se obiş- rat la târguri şi pe la expoziţii, fleoşc, unele, au fost
nuieşte. Pur şi simplu... sunt Petiţionar! Şi întreb... aruncate prin pieţe şi căutare au.
Şi-a schimbat destinaţia aceasta încăpere? Înainte se DOAMNA: Mărfurile, fiind de export, au
chema Centru de plasarea câinilor fără stăpân. fost mai întâi omologate pe la summit-uri, gale sau
DOAMNA: După cum se ştie... Omul festivaluri. Acolo, aşa se face vorba despre ce ziceţi
schimbă locul. Acum se numeşte Camera de Sesi- că sunt târguri şi expoziţii. (Petiţionarul mimează
zări şi Reclamaţii a Trustului de Construcţii. uimit.) Aha, ce credeţi! Se deosebesc de noi. Cum se
PETIŢIONARUL: Mulţumesc! Tocmai ce arată a fi mai de soi, mărfurile sunt transportate în
căutam. (Scoate din buzunar o hârtie şi începe să ci- tiruri. Să fie mai multe şi s-ajungă. Unele sunt distri-
tească în şoaptă.) buite drept ajutoare umane.
DOAMNA (se apropie de Petiţionar): Ce PETIŢIONARUL: Îmi închipui! Dar ceva
faci? Mai repeţi? Nu ţi-e deajuns? (Petiţionarul con- îmi spune că numai unele sunt de soi, nu toate. E
tinuă lectura.) Nu putem obliga lumea să ne aştepte. varza de Bruxelles mai de soi ca varza noastră? Doar
Hai, termină odată! că-i mai mică şi încap mai multe în borcan.
PETIŢIONARUL (se pipăie, se ciupeşte DOAMNA: Nu pentru asta e adusă! Diferă
de obraz, îşi palpită fruntea şi împătureşte hârtia): la gust. Însă ce adună în ea, ehei!
M-am uitat în acest text ca să ştiu ce să spun. Asta PETIŢIONARUL: Diferă, după cum e
o fac din precizie. Nu din uitare! N-am cum să uit gustul la fiecare. Varza, fie vorba între noi, e peste

116 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019
Theatrum

tot la fel. PETIŢIONARUL (aşezându-se pe un alt


DOAMNA: Dar andivele? (Petiţionarul se scaun): După cum a început discuţia noastră, am
arată şocat.) Aha, aţi tăcut! Andivele ce sunt? Mai remarcat accentele (Râde.) din vorbirea dumnea-
sunt peste tot la fel? Le ştii matale sămânţa şi din ce voastră. Au darul să stimuleze inspiraţia şi chiar să
neam se trag? îndemne la improvizaţii.
PETIŢIONARUL: Nu sunt curios. Pot să DOAMNA: O, ce frumos! Dar fii mai ex-
trăiesc şi fără ele. plicit! Ce vrei să se-nţeleagă?
DOAMNA: Poţi pentru că nu-ţi pasă. Mă- PETIŢIONARUL: Simplu ca... Bună ziua!
nânci şi-ţi place tot ce-ţi pune soţia în farfurie. M-am simţit dintr-odată bărbat şi mi-am spus...
PETIŢIONARUL: Mănânc şi-mi pasă. Iată o doamnă care, aşa cum e, merită din partea
Pentru că trebuie singur să mă descurc. N-am soţie. mea toată atenţia.
DOAMNA: N-ai soţie?! Păi după cum ară- DOAMNA (uşor iritată): Datorez cuiva
taţi, domnule, faci să crească invidia! „Ce gospodi- acest... Aşa cum e?
nă trebuie să-i fie soţia?” Îi auzeam pe mulţi mirân- PETIŢIONARUL: Dar se poate!? Staţi li-
du-se. Iar eu în gând îmi spuneam... Dar când mai niştită, doamnă! Sunt doar vorbe ce se introduc şi
are timp, doamna? se rostesc într-o conversaţie. Uneori nu se introduc.
PETIŢIONARUL: Să ştiţi că are. Am eu DOAMNA: Dar se rostesc. Pare-se că s-au
grijă să aibă. auzit.
DOAMNA: Păi spuneai că n-ai soţie. PETIŢIONARUL: După împrejurări se
PETIŢIONARUL: Ce dacă n-am! Nu-i rostesc. Şi când se rostesc, vrei să atragi atenţia cui-
vina mea. Îmi place să conjug verbele la toate tim- va ce întârzie să se prezinte.
purile. DOAMNA: Aşa cum e... situaţia, vrei să
DOAMNA: Probabil că eşti doctor în filo- spui! Atunci meritam o consolare.
logie şi vrei, după o dimineaţă de şedere la coadă, PETIŢIONARUL: Pentru cât aşteptăm
să-mi predai o lecţie. Asta mai îmi lipsea. (Bate de fără să avem o certitudine...
mai multe ori în ghişeu. Se aud zgomote.) Stai liniş- DOAMNA (privind spre fereastra dintre
tit, ştiu că nu eşti curios! Deşi pot apărea avantaje şi uşi): Îi place să se dea mare şi să pună oamenii pe
de aici. drumuri.
PETIŢIONARUL: Nu mă luaţi aşa de re- PETIŢIONARUL (privind şi el în ace-
pede că s-ar putea să mă prindă iar un blocaj. Cum eaşi direcţie): Dar n-o să-i meargă. Vă garantez eu,
am păţit-o în autobuz. doamnă, că mult n-o să-i meargă! Cât timp noi, cei
DOAMNA: Nici nu intenţionez. După din faţa acestui ghişeu, suntem stăpâni pe situaţie,
cum vor decide clipele... Până la urmă totul se rezol- el va face aşa cum îi zicem. Vă servesc, doamnă?
vă. Numai răbdare să avem şi cele necesare. Oameni (Scoate din buzunar un sandviş.)
suntem! DOAMNA: Mulţumesc! Am fost prevăză-
PETIŢIONARUL (priveşte prin geamul toare. Ştiam că mă prinde prânzul pe aici. Doriţi?
ghişeului): Ca de obicei nimeni. Ceea ce justifică aş- (Scoate din poşetă un sandviş.)
teptarea noastră. PETIŢIONARUL: Mulţumesc, aşijderea!
DOAMNA: Vezi că nu ştii! Mereu nu ştii. E bine că nu ne enervăm şi începem să ne înţele-
Nu ţi-ar strica o soţie. Altfel ai gândi atunci. Omul, gem. Dar şi ce calmi suntem! Prea calmi faţă de ceea
copleşit să le facă pe toate, mai şi mănâncă. Nu vezi, ce se poate întâmpla. (Ambii muşcă din sandvişul ce-
sunt în pauza de prânz! luilalt.)
PETIŢIONARUL: Pauza la pauză trage. DOAMNA (mestecând): Ce se poate în-
După atâta aşteptare, ni se cuvine şi nouă puţină tâmpla?
odihnă. Eu zic să ne aşezăm şi să ne acomodăm no- PETIŢIONARUL (mestecând): Eh, na!
ilor situaţii. Poftim, doamnă! (Îi oferă un scaun.) Am zis şi eu o vorbă. Acum nu trebuie să căutăm
DOAMNA: Mulţumesc, domnule! La felul sensuri în toate.
cum arătaţi, vă credeam în stare de gesturi nobile... DOAMNA (în timp ce mestecă şi înghite,

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 117
Theatrum

cade pe gânduri. Apoi îi face semn să se apropie): DOAMNA: Vrei să ştii? La o adică, pe
M-auzi? Dar rămâne între noi. Sper că nu eşti gură mine gesturile indecente nu mă jignesc. Nu, dimpo-
spartă şi umpli tot târgul! trivă! Dar vorbele indecente, da! Îmi creează dureri
PETIŢIONARUL (terminând de meste- de cap, insuportabile dureri... O spun din convin-
cat): Se poate una ca asta! Mucles! gere.
DOAMNA (convinsă că divulgă un secret PETIŢIONARUL (intrat în panică):
de mare preţ): Nu erai în intersecţie cu un alt cetă- Doamnă, fiţi îngăduitoare şi renunţaţi la principii.
ţean de la care sperai să obţii anumite lămuriri? În caz contrar, eu trebuie să tac. Şi mai am de spus
PETIŢIONARUL: Păi în intersecţie sun- atâtea replici... Ori dacă vorbele vă jignesc... Pe cine
tem şi acum, doamnă! Numai în intersecţii apar vorbele nu jignesc? Dumneata recunoşti efectul lor
anumite încurcături. Şi atunci apelezi la cine-ţi stă şi o spui în gura mare. Atunci eu trebuie să tac şi
în drum ca să ieşi din încurcătură. Ne-nvârtim în punem punct dialogului. Nu vreau să vă jignesc de
cerc. fel. Oprim scena aici. Dar ce se va întâmpla cu indi-
DOAMNA: Da’ ştii că eraţi nostimi!? Ce vidul care aşteaptă să intre din moment în moment?
nostimi eraţi amândoi! Aţi şters-o urgent. Probabil Cum se va descurca, bietul, fără noi? Şi după cum
că v-aţi luat după una. Sau aţi tras la vreo cârciumă? mi se suflă în cască, ar putea să vă fie un cunoscut
PETIŢIONARUL: Din păcate, n-a fost nici sau o umbră. (Amândoi privesc pe fereastră.) Uite,
una, nici alta. Ne-am despărţit la primul colţ. Eu ceva se dilată şi vine spre noi. (Închide brusc fereas-
sunt mereu pe fugă. Am atâtea probleme de rezol- tra.) Să nu fie vreo atenţionare că prea le stăm pe
vat. Şi-n primul rând să găsesc Trustul de Construc- cap la ăştia!
ţii. Vreau să-mi construiesc un butic. DOAMNA: Acum să nu exagerăm!
DOAMNA: Ia te uită! Ce gospodar eşti! PETIŢIONARUL: Nu-i nicio exagerare,
PETIŢIONARUL: Gospodar, de ce nu? doamnă! O clipă! (Ascultă atent ce i se şopteşte.) Dar
După ce-mi ridic buticul, îmi caut şi o soţie. Nu-i măcar e adevărat? Abia acum aflu că eraţi cuplată
bine? cu cineva, că-l adoraţi ca pe un iubit, că-l trimiteaţi
DOAMNA: Normal! Cum să nu fie! Şi so- prin toate părţile ca să vă rezolve petiţiile. Vedeţi,
ţia e un lucru sfânt la casa omului. Doamnă, că se poartă! Dar el, probabil, rătăceşte pe
PETIŢIONARUL (ironic): Icoană la care undeva după o altă fustă sau vă aşteaptă zgribulit ca
să te-nchini. Hai c-o dăm pe cultul personalităţii şi să vă duceţi la Incuţ. Este că-i aşa? Nu degeaba se
ne prăvălim într-o fundătură! Dar atunci bărbatul rostesc vorbele.
ce mai este? DOAMNA: Acum nu pot să ştiu cât ade-
DOAMNA: Ca să se-ncerce un răspuns, ar văr se află în vorbele pe care le înşirui şi nici să re-
trebui excluse persoanele de faţă. Deci şi pe noi! cunosc, mă rog, ceea ce-mi pretinzi. Eu sunt în rol.
PETIŢIONARUL: În lipsa noastră, cine ar Şi tu eşti în rol. Atunci să privim în prezent. După
putea răspunde? Poate prin sală vor fi câţiva destoi- neplăcerile făcute la amândoi, omul de la ghişeu ar
nici şi-n pauză sau la final vor completa un chesti- merita să fie tratat cu indiferenţă. Ce, noi nu suntem
onar. Până atunci să continuăm cu de-ale noastre. oameni? Numai el este?
DOAMNA (dezamăgită): Ce să mai con- PETIŢIONARUL: Se pare că numai el
tinuăm ! Nu vezi cum suntem? Şi lăsaţi de izbelişte. este. Prea se arată potolit şi dezinteresat.
Îmi vine să arunc totul baltă şi să plec. Mă simt jig- DOAMNA: Asta-i cam aşa! N-ai observat?
nită. M-auzi? Ai obiceiul să jigneşti? Pentru că eu Se mişcă pe cont propriu. Ce înseamnă să ai ce-ţi
mă simt jignită şi, ca urmare, plec. (Se ridică, plân- trebuie şi să nu te consideri în raport cu cineva?
gând.) PETIŢIONARUL: Nu înţeleg? Ce vreţi să
PETIŢIONARUL (încercând s-o linişteas- ziceţi?
că): Doamnă, doamnă! Păstraţi-vă calmul! Ne for- DOAMNA: N-are dependenţă.
malizăm pentru o nimica toată. Pe vorbe? Să fi fost PETIŢIONARUL: Să nu credeţi că n-are!
vreo faptă necugetată, vreun gest indecent, mai mer- Prea stă băţos în funcţie. Depinde de şef. Depinde
gea să ne impacientăm. Dar pe vorbe, nu se merită. de ce are şi-i vine de acasă.

118 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019
Theatrum

DOAMNA: Da’ să n-aibă chestiuni de re- ţeni puşi pe drumuri ca să-şi rezolve chestiunile lor,
zolvat? Mi se pare de-a dreptul ridicol. micile chestiuni, după care se mai şi laudă, ăştia, că
PETIŢIONARUL: Să n-aibă! Şi dacă are, ne ştiu dedesubturile şi ne dau în vileag, e prea de
altcineva le rezolvă. tot! (Uimită.) E posibil să fim văzuţi în acest mod?
DOAMNA: Ce fericire! Să nu fii client. PETIŢIONARUL: Ba bine că nu! Sunt în-
Nu-i ca noi. ţeleşi între ei şi zic aceeaşi vorbă pretutindeni, după
PETIŢIONARUL: Ori, cât timp ai nişte cum li se zice şi lor şi ne insuflă nouă cum să gân-
chestiuni de rezolvat, nişte petiţii cum avem noi, dim. Nu spuneai dumneata: „Nu vezi cum suntem?
devenim clienţii lui. E normal! Şi lăsaţi de izbelişte. Îmi vine să arunc totul baltă şi
DOAMNA: Însă riscăm să rămânem un să plec.” Şi aşa mai departe, şi aşa mai departe. (Iro-
cuplu de singuratici în căutarea unor drepturi. nic.) Eu, în schimb, nu mă ridic şi nici nu mă plâng.
PETIŢIONARUL: Da’ şi când le vom do- DOAMNA: Am spus-o după cum am sim-
bândi, vom intra în posesia unor avantaje personale. ţit. Da’, vrei să ştii? Eu n-am nicio petiţie de rezolvat.
DOAMNA: Crezi că se va ajunge până Îmi place să aduc în discuţie că aş avea nu ştiu ce pe-
acolo? Să fim considerate persoane cu drepturi şi tiţie. Pentru că dă bine la imagine. După cum m-a
numele nostru! învăţat cineva să procedez. Da’, n-am!
PETIŢIONARUL: Asta ar fi într-un final. PETIŢIONARUL: Măi să fie?! La fel aş
Dar să avem răbdare! Şi apoi, când ne discută cu cei proceda şi eu. Da’, nu încerc! Pentru că eu de-ade-
din anturaj, ăsta, doar-doar să ne dea un răspuns, văratelea vreau să-mi fac o situaţie. Şi pentru asta
crezi că ne zice pe nume? „Uite şi la ăştia! Nişte pe- este nevoie de umblat pe drumuri pentru aprobări
tiţionari! N-au treabă pe acasă şi vin aici să ne stea şi verificări în vederea punerii în cunoştinţă sau a
pe cap!” Aşa zice. dobândirii unor drepturi cum ar fi... Să-ţi aparţină
DOAMNA (enervată) : Cum ne zice, ăsta? cineva sau să-i aparţii. (Schimbare de ton.) Şi acum
PETIŢIONARUL: Nişte petiţionari! Aşa n-aş zice să revenim la ale noastre, pentru că la ale
ne zice. noastre suntem de la început. Prin fel şi fel de com-
DOAMNA: Uite, ce-am ajuns! De râsul ăs- plicaţii şi încurcături. (Se deschide fereastra prin care
tora. (Priveşte cu dezgust spre ghişeu.) Ce pretenţii adie în încăpere aer proaspăt.) După atâtea prin câte
să ai de la... o mască! (Schimbă tonul.) Şi cum zici am trecut, cred că ne-a venit şi nouă timpul să tră-
că ne zice? im. Să trăim şi să ne bucurăm! Ce zici?
PETIŢIONARUL: N-aţi auzit? Nişte peti- DOAMNA: Chiar dacă amânăm pentru
ţionari! o vreme rezolvarea problemelor ce ne înconjoară,
DOAMNA: Auzi-l! Stă în spatele ghişe- cel puţin să ne mulţumim că noi doi începem să ne
ului şi ne studiază... Acest personaj demprumut. înţelegem.
(Schimbă tonul.) Sper că vorbele nu-ţi aparţin! Le- PETIŢIONARUL: Ar fi un minim de satis-
ai repetat în gând şi mă faci pe mine să le spun cu facţie obţinut cu îndestulare.
voce tare. Stricăm imediat ce-am construit cu atâta DOAMNA (râde satisfăcută): Vorba cuiva,
trudă. Ia vezi! nu spun cine-i... Numai în intersecţii apar anumite
PETIŢIONARUL (tresărind): Se poate încurcături.
una ca asta! Eu să fiu în stare de aşa ceva?! Ar trebui
să mă consider... Cum ar trebui să mă consider? Cei doi părăsesc încăperea prin cele două
DOAMNA: Cum ar trebui să te consideri? uşi laterale şi trec în stradă. Prin fereastra deschisă,
Nu ştiu! ei pot fi văzuţi cum aşteaptă la intersecţie culoarea
PETIŢIONARUL: Şi de-aş fi singurul! Da’ semaforului permisibilă trecerii. De dincolo, de pes-
nu-s, însă vorbele circulă. (Îi vine să râdă. Privirea te drum, din vitrina unui club de noapte, le făcea cu
tăcută a Doamnei îl sperie.) Am gândit cum se gân- ochiul o petrecere încinsă la maxim.
deşte. Uneori mai facem haz de necaz. În încăperea părăsită, două umbre se pre-
DOAMNA (păstrându-se în înţelesurile gătesc să schimbe decorul. E semn că o altă scenă va
sale): Eh, vezi! Să vorbeşti astfel despre nişte cetă- avea loc.

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 119
Traduceri

David Fogel
1891–1944

În faţa porţii obscure (publicarea originală Dar ochii tăi trişti


1923), Editura Muşatinii, Suceava, 2018. Îi voi vedea în toate zilele
Traducere din limba ebraică: Menachem Pe mine.
M. Falek.
Toate uliţele mele vin la tine, tată!

Când îmi voi prelinge toate zilele mele


La picioarele tale
*** Ca un vin auriu, strălucitor?

Încet urcă caii mei


Pe urcușul muntelui,
Noaptea stă deja neagră 12
Înăuntrul nostru și în toate.
În faţa porţii tale, tu rochie albă,
Grea scrâșnește căruța câteodată Voi sta confuz.
Parcă e plină cu mii de morţi.
În faţa sufletului albăstriu,
Cântec şoptit voi trimite Auriu,
Pe drumul undelor nopţii, Al unei dimineţi de vară.
Să meargă în îndepărtare.
Dintr-un adânc întunecat
Caii mei ascultă și urcă încet. Urc.
Şi liniştea râsului tău pluteşte
Spre mine.
3
Cum voi veni spre camerele tale
Doar barba ta neagră Luminoase -
Buclată Şi îmbrăcămintea mea e neagră?
Flutura pe obrazul meu frigid -
Şi inima mea dansa. Nici degetul
Nu va atinge discret
Şi mâna ta păroasă Sânii tăi moi.
Se odihnea tăcută în mânuţele mele mici,
Tată.

120 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019
Traduceri

24 Şi eu am coborât perdelele.

La malul râului goală voi sta Ca o stea singuratică


Dreaptă. Rătăceşte tatăl trist
Acolo, printre munţii săi.
În apa blândă,
Rătăcită, Ce caută tatăl trist
Soarele dimineţii tremură aurit Acolo, printre munţii săi?
În faţa frumuseţii mele tăcute.
Şi în albastrul ochilor tăi
Dar în vale, Adânc
Între dealurile sânilor mei plini de dor, Locuieşte deja tristeţe mare,
Briza albăstruie Copile.
Va trece tăcută,
Chiar mi-ar mângâia burtica adormită. Repede vei pleca de la mine
Şi tu.
Plină de dorul dragostei dintr-odată voi sări
Spre soare.
39
Spre dragostea tremurândă.
În ora înserării
În ceaţa gri a toamnei
30 Va pleca tăcută de la mine, tăcută
Tinereţea.
Ochiul meu caută podul,
Sufletul meu doreşte noaptea. Încovoiat voi sta la geam
Şi trist voi spune:
Toate prietenele m-au părăsit „Pleacă sănătoasă!”
Şi m-au compătimit tăcute.
Pe spatele tremurător
Dar eu – Urcă încet noaptea.
Inima îmi arde ca o faclă
Iubitului meu îi luminez întunericul. Şi acolo
Va pleca tăcută de la mine, tăcută
Ca un val de foc auriu Tinereţea.
Sunt vijelie îmbătată
În nopţi.
40
Şi iubitul meu va vâsli
În valurile mele. În nopţile toamnei
Cade în pădure o frunză nevăzută
Ochiul meu caută podul, Şi e culcată mută pe brazde.
Sufletul meu năzuieşte spre noapte.
În râuri
Va sări peştele din apă
32 Şi ecoul loviturii umede
Va răspunde din întunecime.
Dormi, copile,
Tăcută îţi mângâie mâna mamei tale În depărtarea neagră
Picioruşele roz, Se aud galopurile cailor nevăzuţi
Rotunde. Care se topesc mai departe.

Pe casa noastră se sprijină Toate astea le va auzi


Noaptea grea – Călătorul obosit

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 121
Traduceri

Şi tremurul va trece prin carnea lui. Şi s-a micşorat carnea lor şi veştejeşte.
Cadavrele s-au lungit mult.

44 Paznicul orb
Stă veşnic între ei
Bunul meu câine Şi porunceşte odihnă.
Îngenunchiez în faţa măreţiei iubirii tale
Permite-mi să reazăm capul obosit
Pe spatele tău 58
Şi voi ţipa un amar şi enorm ţipăt…
Mii de sicrie negre
După aceea ne vom ridica, Aşteaptă goale
Tăcuţi ne vom ridica Pe faţa pământului.
Şi vom merge încovoiaţi
Şi cu capul aplecat, Lângă ele bătrâni
Rătăcind, zi şi noapte, Fără picioare
Până vom ajunge la o piatră gri, Stau în jumătăți de corpuri
Singură, Şi întind
Pe ea ne vom pune capul Degete lungi şi slabe.
Şi vom muri cu sufletele împreunate.
Oamenii
Se ascund în case
56 Şi trăiesc în inima lor.

Oamenii pălăvrăgesc fiecare pe mormântul său Noaptea


Scheletele se odihnesc în descompunere întunecată: Se apropie de fereastră
Pădurile – deja îngălbenesc toamna veştejită Un deget lung şi slab
Şi vara a legat viscolurile la proţapul căruţei sale. Bate în ea tăcut.

Pruncii sunt confuzi în străzile tinereţii


Şi plâng tare, plâng pierderea mamelor 63
Spre seară vor veni la casele deschise
Pe care maturii le-au părăsit, dorindu-şi moartea. Oameni – nu se află în ei bucuria
În inima lor,
Şi pisicile cu ochi verzi umblă Veşnic aud:
Sar dintr-odată în farfuriile de pe masă Paşi neauziţi
Ca servitorii în resturile mesei servite: După ei vor merge.

Lătraturile câinilor străpung întunericul Uneori


Şi le răspunde cocoşul într-un singur cucurigu – Vor îmbrăţişa o femeie sau un copil
Dar nimeni nu s-a trezit încă din somnul adânc. Şi dintr-odată se vor umple de groază
Ca o pădure obscură,
Şi au ştiut sigur:
57 Viaţa neauzită
Stă pe spatele lor
În pod Ca nopţile deschise.
Sunt agăţaţi morţii noştri goi
Unul peste altul. În paturi vor intra în întuneric
Şi pătura le va acoperi capul,
Noapte peste noapte Şi vor zace treji,
Ei sunt agăţaţi împreună Înfricoşaţi,
Şi tac. În toate nopţile lor.

Că s-au înmulţit zilele

122 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019
Traduceri

69
Cine va paşte gâştele
Căci noi deja am murit?

Fetele îmbracă toată frumeseţea lor


Şi râd –
Dar moartea este înăuntrul lor.

În toate zilele unui an ele mor mai departe.

Cine ne va spune nouă:


Sculaţi-vă mâine, dimineaţă,
Căci mai e multă muncă?

Munca va rămâne
Nefăcută,
Sugarul nealăptat –
Şi noi vom pleca.

Căci timpul nostru nu e al nostru.

70
Singurul şi ultimul vagon e pregătit de drum
Haide să urcăm şi să plecăm
Căci nu va aştepta.

Am văzut fete fragede plecând


Şi faţa lor alungită
S-a înroşit şi s-a îndoliat
Ca apusul stacojiu.

Copii rotunzi şi rozalii


Au mers inocenţi
Căci au fost chemaţi.

Am văzut oameni
Mândri şi drepţi trecând pe străzile lumii,
Ochii lor mari s-au îndepărtat
Dinlăuntrul lor mai departe
Şi ei au urcat liniştiţi
Şi au plecat.

Ultimii suntem noi


Ziua se înserează
Ultimul şi singurul vagon e deja pregătit
Hai să urcăm tăcuţi şi noi
Să plecăm şi noi
Căci nu va aştepta.

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 123
Traduceri

Karina Stempel

Karina Stempel ‒ autoare a două cărţi granițele corpului tău,


de poezie: Rok Drewnianego Konia (Wrocław sigur nu eşti că
2015) şi Noc w Nome (Varşovia 2016). Laureată a eu exist. Dar cheamă-mă şi
concursurilor „X Ogólnopolski Konkurs Poetycki atinge-mă. Atinge și cheamă.
im. Kazimierza Ratonia” şi „IV Ogólnopolski Chiar dacă nu eşti sigur
Konkurs Poetycki na tomik wierszy Fundacja Duży că în afară de limba ta este ceva
Format” (2016). A publicat în reviste de prestigiu pe cu nume şi corp, întodeauna
suport de hârtie şi în mediul virtual (printre altele în voi fi numită şi atinsă, întodeauna
„Helikopter”, „FA-art”, „Fraza”, „Afront”, Miesięcznik voi fi ceva ce nu poate fi
Społeczno-Kulturalny „Kraków”, „Czas Literatury”). numit şi atins. Voi fi în tine.
Poeziile din volumul Rok Drewnianego Konia au
apărut în antologia Przewodnik po zaminowanym
terenie (Wrocław 2016). În acest an va fi lansată a
treia carte de poezie. Actualmente, scrie o teză de
doctorat despre polonezii din România. Locuieşte în Aş vrea
Podlesice II (Małopolska) (traducere şi prezentare
Anna Kaźmierczak). Am 93 de ani
şi cu adevărat nu mai vreau să mai trăiesc.
Mă gândesc la operaţia aceea,
Numele de când aveam 74 de ani.
Păcat e că a reușit,
Numele ca un corp este. Închide atunci cel puțin aș fi simțit,
și deschide. Cuprinde ce e nestatornic. că îmi pare puțin rău.
Tot ce defineşte se schimbă,
este și nu este. În fiecare noapte visez
Chiar dacă mă chemi că muncesc,
pe nume, nu vei fi mă trezesc atât de obosit.
sigur că pe mine mă chemi. Azi am dat cu rindeaua peste niște scânduri,
Strigi doar un nume. Scândurelele acelea, nu prea mari.
Chiar dacă pentru o clipă Aş vrea să pot coborî scările
corpul meu va desena sau în sfârșit să mor.

124 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019
Traduceri

Łukasz Jarosz

Łukasz Jarosz – născut în 1978, poet, şi în revistele poloneze ,,Tygodnik Powszechny”,


muzician. Baterist, vocalist şi autorul textelor ,,Gazeta Wyborcza”, ,,Twórczość”. Locuieşte în
cântecelor pentru formaţiile: Chaotic Splutter, Żurada lângă Olkusz (traducere şi prezentare:
Lesers Bend, Mgłowce, Zziajani Porywacze Anna Kaźmierczak).
Makowców. Autorul a douăsprezece volume de
poezii: ,,Soma” (2006), ,,Biały tydzień” (2007),
,,Mimikra” (2010), ,,Spoza” (2011), ,,Wolny ogień”
(2011), ,,Pełna krew” (2012), „Świat fizyczny”
(2014), „La forza delle cose” (Genova 2015, ediţie Versuri pentru mama
trilingvă – polonă, italiană, engleză), „Wiersze
wybrane”(Druskienniki 2015, ediţie trilingvă După naștere, groaznic mi s-au sfărâmat dinții –
– polonă, lituaniană, engleză), „Kardonia i spune
Faber” (2015), „Święto żywych” (2016), „Stopień înfășurând în ață bucăți de carne de vită. Ai să vezi
pokrewieństwa” (2017), „Wiersze wybrane” când
(Bratislava 2018, ediţie trilingvă – polonă, slovacă, vei avea copii – îmi explică și mă avertizează.
engleză). Sunt un trup, trec prin multe cu el. Umplu
Laureat al mai multor concursuri de cada cu apă, îi fac baie fiicei. Dimineața, când
poezie, printre altele: Krzysztof Kamil Baczyński, împlinea un an,
Rafał Wojaczek, Rainer Maria Rilke. Carte sa am umflat baloane care au pocnit repede în soarele
de debut ,,Soma” a fost premiată cu premiul I în de iunie.
cadrul concursului ,,Konkurs Młodych Twórców
im. Witolda Gombrowicza” al Fundaţiei Culturale
şi a primit premiul ,,Złoty Środek Poezji” pentru cel
mai spectaculos debut în poezie (2007). Volumul
de versuri ,,Pełna krew” i-a adus premiul Nagroda Sărbătoarea celor vii
Literacka Wisława Szymborska (2013), volumele
„Świat fizyczny” şi „Kardonia i Faber” au fost Cineva a aprins o lumânare la monumentul
nominalizate la premiul Nagroda Literacka Nike. aviatorului. Ieri am dat timpul înapoi.
Poemele lui au fost traduse în limbile
croată, lituaniană, slovacă, italiană, engleză, În câteva clipe voi termina de scris, îmi voi scoate
bulgară, rusă, spaniolă, suedeză și germană. A fiica din cadă
publicat, printre altele, în revistele americană o voi adormi şi mă voi spăla în aceeași apă, după ea.
„Harper`s Magazine”, germană „Akzente”, engleză
„Modern Poetry in Translation”, rusă „Inostrannaja
Literatura”, „Nowaja Polsza”, lituaniană „Metai”

Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019 125
Traduceri

Linii Lună plină


Da, gândeam în imagini. Dar voiam Se apropie furtuna, pete lucii,
ca imaginea să spună mai multe – băiatul noaptea caldă, trecerea luminii ce alăptează
la fereastră, prin perdea, privind cum porcii mici micșuneaua și calomfirul. În curte cu fiica mea,
devorează mere de anul trecut lângă grajd, ascultând: ea – vântul, eu ‒ pe Dumnezeu jucându-se
Kalina desenând o inimă cu ochii închişi. cu o pietricică, materia. Pentru ţânţari
Ştergându-și de pe obraz sărutul meu. suntem doar nişte torţe din sânge.

Gândeam în imagini; vedeam cum doctorul a Aprind un foc de tabără cu hârtii vechi –
plecat Într-un caiet cu observații despre elevii mei găsesc:
de lângă bolnav și au chemat un preot. Pupilele „Se uita la o bătaie”, „Lipsă manual de catehism, de
șarpelui două ori”.
așezat pe umerii mei, să ne facă o poză. Ultimele cuvinte înghițite de flăcări, pe care le pot
Băiatul ascuns în bărbat, femeia ascunsă citi,
în mamă: cei doi tinerei și copilul lor mozolit, sătul, din ziarul martorilor lui Iehova, „robii lui
care le devorează timpul, banii, pofta de sex. Dumnezeu”,
„Sigur vei muri” și „cei vii nu știu nimic”.

126 Bucovina literară • 4 – 5 – 6 (338 – 339 – 340), aprilie – mai – iunie 2019
autograf
Ion Beldeanu...............................................................................................................................................................................1
aforisme
Gheorghe Grigurcu – „Atît de sexualizată e mentalitatea noastră" ..............................................................................2
jurnal comentat
Liviu Ioan Stoiciu – Un critic resentimentar, care urăşte poeţii şi revistele lor de cultură.............................................3
cadran
Paul Emond – Ritual...................................................................................................................................................................5
inedit
Constantin Abăluţă – Poeme...................................................................................................................................................6
poesis
Mihail Vakulovski – Floricele pentru bunica ......................................................................................................................16
Nicolae Silade – a doua venire..........................................................................................................................................18
Denisa Crăciun – Nu-mi mai sunt.........................................................................................................................................21
Daniel Corbu – Marele Arpentor .......................................................................................................................................23
reflux
Alexandru Ovidiu Vintilă – Ion Negoiţescu, „criticul dionisiac” al Cercului Literar de la Sibiu..............................25
cronica literară
Ioan Holban – Alexandru Muşina – 65 de ani de la naştere. Omul din Budila-Express.......................................27
recitiri
Adrian Dinu Rachieru – Lucian Blaga în „obsedantul deceniu”....................................................................................34
rememorări
Beni Budic – La Burdujeni......................................................................................................................................................39
Eugen Dimitriu – Trei prieteni.................................................................................................................................................47
orizonturi francofone
Elena-Brânduşa Steiciuc – Un reper în francofilia/francofonia românească: Irina Mavrodin .............................52
eveniment
Doina Cernica – Bucovina la Chişinău, cu bucovineni şi cărţi ale Centenarului ......................................................55
Emil Simion – Căruţa şi „băbuţa" ........................................................................................................................................62
avangarda
Isabel Vintilă – Virgil Teodorescu, la 110 ani de la naştere...........................................................................................64
pe contrasens
Adrian Alui Gheorghe – Vindem „casă de poezie", confort sporit .............................................................................66
eseu
Niadi-Corina Cernica – Miturile lui Platon........................................................................................................................70
apostrof
Magda Ursache – O viaţă cîştigată întru Hristos ..........................................................................................................73
opinii
Petru Ursache – Îngerul căzut ..............................................................................................................................................75
carnete critice
Doru Scărlătescu – Casandra, faraonul, ploşniţele şi nomenclatura...........................................................................83
miscellanea
Mihai Iacobescu – Adrian-Ioan Popovici, „O istorie altfel – mozaic radiofonic" ....................................................86
proză
Dan Perşa – Oraşul ................................................................................................................................................................87
Ioan Mugurel Sasu – Abuzul ...............................................................................................................................................90
note de lector
Cornelia Petrescu – Am regăsit şi recitit o carte: „Casca de zbor" de René Chambe ...........................................92
lirice
Sorina Rîndaşu – vârstă cu vârstă........................................................................................................................................95
Octavian Mihalcea – versuri................................................................................................................................................97
Nicoleta Florescu – Nevoi afective ....................................................................................................................................99
dramaturgie
Antonia Andra Mihăilescu – Aici ......................................................................................................................................102
din sens opus
Leo Butnaru – Tăind cuvinte ...............................................................................................................................................106
jurnal de călătorie
Marius Chelaru – Din Kyoto, spre inima Japoniei (VII) .................................................................................................110
evocări
Emil Simion – Revelaţia întâlnirii..........................................................................................................................................114
theatrum
Nicolae Havriliuc – Masca, acest personaj de împrumut. Dialoguri cotidiene......................................................116
traduceri
David Fogel (1891–1944) (traducere din limba ebraică de Menachem M. Falek)............................................120
Karina Stempel (traducere din limba polonă de Anna Ka¿mierczak).......................................................................124
£ukasz Jarosz (traducere din limba polonă de Anna Ka¿mierczak)..........................................................................125
Serie nouă
Anul XXX
Nr. 4–5–6 (338–339–340)
aprilie–mai–iunie 2019