"Daca asi sti ca efortul pentru scrierea unui roman ma poate costa viata, mi-asi lua toate masurile

de siguranta pentru a inlatura o eventualitate cum ar fi boala din care sa mi se traga moartea. Dar
unica masura hotaritoare, aceea de a renunta la scris nu asi lua-o."
Acesta este motto-ul cartii lui Marin Preda, un adevarat crez de scriitor care isi cunoaste menirea si ii
arata acesteia respectul cuvenit. Nu am gasit alt inceput pentru aceasta recenzie, se potriveste la fel
de bine cum se potriveste cartii.

Romanul Viata ca o prada infatiseaza drumul sufletesc, intelectual al lui Marin Preda, prin
adolescenta si tinerete, drum ce se finalizeaza, la sfarsitul relatarii, cu publicarea cartii Morometii,
ce l-a consacrat, punandu-l pe fagasul normal al vietii sale. Aventura constiintei sale, asa cum spune
insusi autorul, il poarta prin incercari, stradanii, renuntari si greutati pana cand reuseste sa isi
gaseasca drumul, anume viata inchinata scrisului cu pasiune si ardoare.
Despartit de familie, ajuns in Capitala, tanarul ciupeste de ici, de colo, experiente de viata, experiente
ale altor scriitori, intalneste personalitati ale vremii, traieste evenimente istorice, toate constituindu-
se ca bucati fragmentare care, descompunandu-se si recompunandu-se, dau viata unui demers
sinuos, dar cu o singura directie, spre scriere.

Pasiunea mistuitoare ii goleste, insa, la inceput, spiritul. Scriitorul cunoaste si prietenia, si ranchiuna
celorlalti. Insa merge inainte, cu convingerea ca trebuie sa scrie pentru ca are acest talent, de a
povesti, in timp ce in lumea larga, sunt oameni care asteapta sa citeasca ceea ce el va avea de scris.

Marin Preda va gusta si din fructul amar al renuntarii, in ciuda credintei in chemarea sa. Dupa
schitarea primara a Morometilor, se confrunta si cu lipsa inspiratiei, insa, in cele din urma,
punctul de inceput real al carierei sale intervine la maturitate, cand viata sa va intra pe fagasul
fagaduit.
Reviewer: Laura Magureanu