Principiul morfologic în ortografia actuală

Dumitru Ivănuş

Limba are, ca funcţii de bază, mijlocirea comunicării dintre oameni şi contribuţia la

formarea gândirii. Mesajul sau textul de transmis , oral sau în scris, este codificat în cuvinte cu o
anumită structură şi îmbinaţie într-un anumit mod. Scrierea reprezintă notarea impusă prin
convenţie a semnalelor sonore cu ajutorul unui sistem de semne-litere.
Scrierea alfabetică -aşa cum este şi cea a limbii române –reproduce prin litere sunetul-tip,
adică un anume semn grafic notează toate variantele de pronunţare individuală a aceluiaşi sunet.
Scrierea trebuie sa fie unitară, stabilită prin reguli, de natură grafică (de exemplu, folosirea literei
majuscule la începutul unei propoziţii sau al unei fraze), fie de pronunţare (spre exemplu,
pronunţarea literei e ca / e/ sau ca / ie/ ori pronunţarea literei x ca / gz/ sau ca /cs, fie de reguli
gramaticale (morfologice sau sintactice: spre exemplu scrierea formelor de plural cu i sau cu e).
Ortografia ( gr. orthos „drept, corect” + un substantiv derivat din gr. graphein „ a
scrie”) reprezintă, din punctul de vedere al etimologiei cuvântului, scrierea corectă a unei limbi
cultivate. Altfel spus, ortografia este „sistemul de scriere care reproduce vorbirea umană în
conformitate cu anumite reguli de funcţionare a acesteia, stabilite în mod explicit prin gramatici
si dicţionare.” (v. FLORA ŞUTEU, Introducere in studiul ortografiei româneşti, în Th. Hristea
(coord.),Sinteze de limba română, ediţia a III-a, Editura Albatros, Bucureşti,1984,pag.174).De
altfel, Flora Şuteu defineşte ortografia şi mai pe larg (în ediţia a II-a a aceluiaşi volum
colectiv,1981,pag.86):”un sistem de reguli precise şi unitare, care constau din explicarea
(sublinierea noastră) valorii semnelor dintr-un anumit sistem grafic de reproducere a unei limbi şi
din formularea (sublinierea noastră) condiţiilor de folosire a acestor semne, sistem menit să
stabilizeze varianta cultivată a limbii date.”
Prin ortografie se stabilesc şi normele ortoepiei ( gr.orthos „drept, corect” + eipein „a
pronunţa” ), adică ale pronunţării corecte. Normele ortoepice stabilesc corectitudinea formală a
pronunţării cuvintelor ca unităţi lexicale, a pronunţării formelor flexionare şi chiar a pronunţării
unor cuvinte legate în vorbire – toate acestea cu referiri şi la morfologie ori la sintaxă.
Ortografia limbii române este fonetică sau fonematică, în sensul că scriem cum
pronunţăm, dar, de foarte multe ori, indicaţia fonetică şi soluţia ortografică nu concordă, ba chiar
sunt în opoziţie totală. Toate aceste contradicţii se datorează acţiunii celorlalte principii
ortografice: etimologic, morfologic, sintactic, simbolic, silabic şi estetic. Aşa cum se constată,
aceste principii conţin reguli ortografice care ţin de diferite compartimente ale limbii: fonetică =
principiul fonetic, morfologie = principiul morfologic, sintaxă = principiul sintactic; de istoria
cuvintelor = principiul etimologic; de valoarea literelor dintr-o silabă = principiul silabic; de
modalitatea de scriere cu iniţială majusculă sau minusculă = principiul simbolic; de evitare a
unor semne sau litere succesive = principiul estetic
Principiul morfologic „realizează o simetrie sau regularitate formală în cursul flexiunii
şi al derivării , se creează, într-o mai mare măsură, posibilitatea recunoaşterii unor unităţi lexicale
( n.n.) şi morfologice (ca : rădăcină, sufixe, desinenţe etc. )” (v. Th. Hristea (coord.),Sineze…,
ed. A III-a, pag. 193 ), ceea ce face ca vorbitorii să-şi însuşească normele şi regulile ortografice
în mod sistematic şi raţional.
Principiul morfologic realizează:
1) regularizarea scrierii şi a pronunţării pe baza analogiei cu un model de flexiune;
2) omogenizarea structurii unor derivate cu sufixe şi omogenizarea reprezentării acestei
structuri în scris;
3) regularizarea scrierii cuvintelor compuse în funcţie de gradul de sudură morfologică,
precum şi a despărţirii cuvintelor în silabe.

Principiul morfologic se aplică în următoarele situaţii:

1. Scrierea cu unu, doi sau trei i, la rând, în succesiune directă. Litera i are caracter
polisemantic, adică notează diferite valori fonetice:
/ i / silabic: şi, in, lin;
/ i / semivocalic ( asilabic sonor ) în diftongi sau triftongi: iar, rai, aripioară;
/ i / final , ultrascurt (asilabic şoptit ) la finalul unor cuvinte , dupa consoane:azi, scoţi,
ani, ori, oricâţi;
/ / literă ajutătoare a consoanelor prepalatale sau palatale: cioc, saci. Litera i final
postconsonantic poate fi, din punct de vedere morfologic:
-desinenţă la substantivele şi adjectivele masculine şi feminine la plural : / băieţi / i / ,
/ braz / i /, / elev / i / , / graş / i /, / bun / i/; la substantivele şi adjectivele feminine, la GD
singular: (acestei ) / vulp / i /, / cărţ / i /, ( acestei ) / mar / i / (case ), (acestei ) / verz / i /
( câmpii )
-desinenţă verbală a persoanei a II-a singular, la majoritatea timpurilor: / vez / i /, / citeşt / i /
/ baţ / i /;

-literă ajutătoare pentru consoanele / c /, / g /, / k /, / g /: saci / sac /, dragi / drag /, zaci

/zac /,vechi / vek /, unghi /ung /
I final semivocalic (asilabic sonor ) este:
-desinenţă a substantivelor masculine şi neutre la singular: cui, pai, mai, rai; sau la pluralul
substantivelor masculine şi feminine: cai, boi, oi, căi, odăi;
-desinenţă verbală pentru persoana întâi şi a doua singular la majoritatea timpurilor (
prezent, imperfect, perfect simplu ): (eu) tai ( prezent ); ceru i, lăsa i, (perfect simplu ); tu da i,
sa i (=sări ), sta i, ( prezent ); făcea i, ştia i ( imperfect ); făcu i, ştiu i (perfectul simplu ).
I final vocalic sau silabic este:
-desinenţă de plural pentru substantivele şi adjectivele masculine: codri, miniştri, centri,
metri, albaştri, simpli, dubli, negri, gri, kaki, şi pentru pronumele şi adjectivele pronominale
posesive: noştri, voştri;
-desinenţă verbală pentru persoana a II-a a indicativului sau a conjunctivului prezent: (tu )
afli, sufli, umfli, umbli, intri;
-sufix pentru infinitiv prezent: (a) şti, citi, fi, iubi, prelungi, sărăci, zbengui, a birui, a trăi;
la perfectul simplu persoana a III-a: (el ) sări, citi, prelungi, zbughi; la imperativul negativ
persoana a II-a (forma identică cu infinitivul ): nu fugi, nu (te) îndoi, nu fi ! (şi o formă aberantă
de imperativ, afirmativ la singular: zi! );

Două litere i se folosesc:

a) În scrierea verbelor:
-la infinitivul prezent şi la perfectul simplu persoana a III-a singular, al verbelor de
conjugarea a IV-a care au radicalul terminat în i : (a / el) pustii, sfii, prii, înmii (ultimul i= sufix
infinitival / de perfect simplu; penultimul i= face parte din radical );
-la persoana a II-a singular a indicativului şi conjunctivului prezent al unor verbe: (tu)
(să) ştii, (să) ţii, (să) vii; (să) fii este formă de conjunctiv şi, fără să ,este la imperativ afirmativ
singular: fii! (ultimul i este desinenţă de persoana a II-a, iar penultimul i face parte din radical );
-la persoana I singular a perfectului simplu al verbelor de conjugarea a IV-a: (eu)
fugii, trăii, croii, citii, (ultimul i= desinenţă de persoana I, iar penultimul i este sufix verbal de
perfectul simplu al verbelor de conjugarea a IV-a );
b) În scrierea substantivelor şi adjectivelor:
-la pluralul nearticulat al substantivelor şi adjectivelor masculine, feminine şi neutre
care au radicalul terminat în -i: fii, geamgii, scatii, copii, poezii, câmpii, familii,; studii ,teritorii,
salarii; argintii, roşii, vii, pustii, zglobii, mijlocii, zbanghii (ultimul i= desinenţă, penultimul i=
face parte din radical);
-la pluralul nearticulat al substantivelor şi adjectivelor masculine: tigrii, codrii,
miniştrii, socrii, multiplii /negrii, dublii, simplii; oamenii, anii, pomii, robii, sacii, regii / bunii,
dragii, înalţii; caii, boii, leii, ateii / răii, noii (ultimul i= articol hotărât enclitic, iar penultimul i=
desinenţă de plural
-la forma de genitiv-dativ singular articulat hotărât a substantivelor şi adjectivelor
feminine: nopţii, serii, florii, vulpii, mării / micii, dulcii, marii (ultimul i este articol hotărât
enclitic pentru feminin singular, cazul genitiv- dativ, iar penultimul i este desinenţă de singular
genitiv- dativ );
-la forma de genitiv – dativ a adjectivului pronominal posesiv formă conjunctă după
un substantiv feminin singular nearticulat (grad de rudenie ): soră-mii /- tii /-sii /; maică /bunică/
soacră-mii /-tii /-sii ;fiică-mi / -tii /-sii (ultimul i este desinenţă, iar penultimul i face parte din
radical );
Scrierea cu trei i apare în următoarele cazuri:
-la formele articulate de N-Ac plural ale substantivelor şi adjectivelor care au radicalul
terminat în –i: fiii, copiii, scatiii, geamgiii / zglobiii, auriii, mijlociii, castaniii, chiulangiii
(ultimul i este articol, penultimul i este desinenţă de plural, iar antepenultimul i face parte din
radical )
-în formele perfectului simplu, ale verbelor de conjugarea a IV-a cu radicalul terminat în
–i; ( eu ) mă sfiii, pustiii, înmiii, ( le ) priii (ultimul i este desinenţă pentru persoana I,
penultimul i este sufix de perfectul simplu al verbelor de conjugarea a IV-a, iar antepenultimul i
este terminaţia radicalului ).

2.Scrierea cu a / ea după ş, j
 -scrierea e / a după ş, j în interiorul radicalului unor verbe, substantive, adjective
Structura morfematică Forme flexionare
vb. a aşeza aşez (radical) – a(sufix ) (eu) aşez – (el, ea ) aşază
vb. a şedea şed (=radical) – ea(sufix) (eu) şed – (el) şade
vb. a înşela înşel (=radical ) – a(sufix ) (eu) înşel – (el) înşală
vb. a deşela deşel (=radical) – a(sufix ) (eu) deşel – (el) deşală
vb. a deşerta deşert(=radical) – a(sufix ) (eu) deşert – (el) deşartă
subst. pl. tânjeli tânjel (=radical) – a(sufix ) tânjeli (pl.) – tânjală (sg.)

adj. m. deşert deşert (=radical ) – o deşert(m./n. Sg.)

(desinenţa) -deşartă / deşarte (f.sg./pl.,n.pl.)

-scrierea e /ea după ş, j la sfârşitul radicalului unor verbe, adjective, substantive:

Structură Forme flexionare

morfologică
a înfăţişa înfăţiş(=radical) – (eu) înfăţişez / (el) înfăţişa
a linişti a(sufix) (eu) linşez / (el) linşează
linş (=radical)-a(sufix)
a aranja aranj (=radical) – aranjez – aranjează
a angaja a(sufix) angajez - angajează
angaj (=radical) –
i(sufix)
a greşi greş (=radical) –i(sufix) (să) greşesc – (să) greşească
a sfârşi sfârş (=radical) – (să)sfârşesc – (să) sfârşească
i(sufix)
a tânji tânji (=radical) – (să) tânjesc – (să) tânjească
a îngriji i(sufix) (să) îngrijesc – (să) îngrijească
îngrij
(=radical) –i(sufix)

Structură lexicală Forme flexionare

Argeşean Argeş (=rădăcină) –ean(sufix) argeşeni, -ean
Someşean Someş (=rădăcină) –ean(sufix) someşeni, -ean
Excepţii: Argeşana, Someşana
Clujean Cluj (=rădăcină) –ean (sufix) clujeni, -ean
Doljean Dolj (=rădăcină) –ean (sufix) doljeni, -ean
Excepţii: Clujana, Doljana
Roşcată roş (=rădăcină) –eaţă(sufix) roşeţi -roşeaţă
Ostăşească ostaş (=rădăcină) -ească(sufix) ostăşesc -ostăşească
 Frumuşea frumuş (=rădăcină) –ea (sufix) frumuşel, -ea
Viţea Viţ(=rădăcină) –ea(sufix) viţel, -ea
-după ş, j la sfârşitul radicalului scriem şi a, nu ea (când nu alternează) în sufixe:
-ar: coşar – coşari, birjar – birjari
-adă: oranjadă – oranjade
-ament: ataşament – ataşamente, angajament – angajamente
-ant: deranjant – deranjanţi, descurajant – antă
-după ş, j la sfârşitul radicalului scriem ă, nu e (când nu alternează)
-ământ: îngrăşământ – îngrăşăminte
-ător: crucişător, -ătoare, înduioşător, -ătoare
-la sfârşitul radicalului scriem ă sau e astfel :
-ărie (sufix-ar) / -erie (sufix –er):chiţibuşărie, mănuşărie, frizerie, tapiţerie
-ăreasă (sufix –ar) /-erie (sufix –er):cenuşăreasă, lenjereasă,

3. Scrierea cu ea sau ia după ch, gh:

-după ch, gh scriem ea când există forme alternante cu e: cheamă –chem, gheată – ghete,
gheaţă –îngheţ, cheală –chel, încheagă –încheg, blochează –blochez, dugheană –dugheni,
gheară –gheruţă, urecheală –urecheli (excepţie ochean-ocheane, fără alternanţă);
-după ch, gh scriem ia când alternează cu ie sau când nu alternează: schiază – schiez,
trunchiază – trunchiez, înjunghiază – înjunghiez; chiabur- chiaburi, ghiaur – ghiauri, unchiaş –
unchiaşi;chiar.

4. Scrierea verbelor a crea (a recrea), a agrea

Verbele a crea şi a agrea se conjugă după modelul structurii unor verbe de conjugarea,
care la indicativ prezent au sufixul –ez. Radicalul lor este cre-,agre- la care se adaugă sufixe
modale şi temporale ,precum şi desinenţe de persoană şi număr. Unele dintre aceste elemente
încep cu –e:
cre –ez , -ezi ,-ează
agre- ez , -ezi ,-ează
Alte elemente încep cu alte litere:
cre –ăm , agre-ăm
cre- aţi ,agre-aţi
cre-ând ,agre-ând

5. Compusele din cuvinte întregi care există în limbă şi în mod independent sunt formate
prin alăturare cu cratimă sau cu blanc , prin contopire sau sudare şi prin izolare din propoziţii
sau fraze.
Ele se scriu diferit în funcţie de păstrarea sau nu a individualităţii sau a structurii
morfologice şi semantice a elementelor alcătuitoare , mai precis după gradul de sudură:

- compusele prin alăturare se scriu cu sau fără cratimă; în flexiune interesează că primul ,
uneori şi celălalt cuvânt ( celelalte cuvinte) flexionează : floarea-soarelui , florii-soarelui , Ana-
Maria , Anei-Maria , bună-cuviinţă , bunei-cuviinţe , rea-voinţă , relei-voinţe , Baia Mare , Băii
Mari , Şimnicul de Sus , Şimnicului de Sus. Fac excepţie cuvintele Târgu-Jiu , Râmnicu-Vâlcea
la care flexionează ultimul element (Târgu-Jiului , Râmnicu-Vâlcii) încât ar trebui scrise într-un
cuvânt; ele se scriu însă cu cratimă prin tradiţie;
Ca şi substantivele , şi alte părţi de vorbire sunt compuse prin alăturare cu cratimă sau
cu blanc:
- adjective: româno-american , franco-italo-spaniol , instructiv-educativ , nord-
american , drept-credincios , aşa-zis , aşa –numit , nou-născuţi , liber-cugetători;
- adverbe: după-amiază , după-masă , dis-de-dimineaţă , astă-seară , mâine-dimineaţă;
- pronume: cel ce , nici unul , Domnia ta , Măria sa;
- numerale: treizeci şi trei , două sute , o dată , de două ori , căte trei
compusele prin contopire sau sudare îşi schimbă forme – adică flexionează numai
ultimul element al compusului , de aceea se scriu într-un cuvânt: bunăvoinţă ,
bunăvoinţei , untdelemn , untdelemnului , binefacere , binefaceri , sinucigaş ,
sinucigaşi
Ca şi substantivele , şi alte părţi de vorbire se scriu prin contopire sau sudare:
- adjective: clarvăzător – clarvăzători , atotştiutor – atotstiutori , aurifer – auriferi;
- pronume: dânsul , dumneata , acelaşi , altcineva , dintâi;
- numerale: doisprezece , douăzeci , amândoi , dintâi;
- verbe: (a ) binevoi , binecuvânta , teleghida , autoapăra , nemaiştiind , namaistiut;
- adverbe: deasupra , decât , întotdeauna , îndelung , acasă , aminte , oarecum ,
nicicând , deodată , înlăuntru , dedesubt;
- prepoziţii: înspre , dinspre , despre , înlăuntrul , dedesubtul;
- conjuncţii: întrucât , încât , deoarece , fiindcă , aşadar , vasăzică , deşi;
- interjecţii: iacătă , tralala.
- compusele prin izolare se scriu cu cratimă: (un , o ) papă-lapte , zgârie-brânză , lasă-mă-
să-te-las , du-te-vino.

6. Litera mare (majusculă) şi litera mică cu referinţă morfologică

Literele iniţiale mari şi mici diferenţiază morfologic substantivul propriu de substantivul comun
în situaţii precum:
- termenii generici ai toponimelor se scriu cu majuscule: Balta Brăilei , Câmpia
Română , Munţii Apuseni , Izvorul de Sus , Tuşnad- Băi;
- termenii generici care nu fac parte din denumirile oficiale se scriu cu iniţială mică:
balta Călăraşi , băile Tuşnad , fluviul Dunărea , munţii Carpaţi;
- termenii generici folosiţi în locul denumirilor oficiale ale instituţiilor ,întreprinderilor,
, organizaţiilor se scriu cu iniţială mică , spre deosebire de cei care denumesc instituţii
, întreprinderi etc. , care se scriu cu majusculă.
“ Merg la facultate / la Facultatea de Litere.”
7 . Despărţirea în silabe a cuvintelor derivate şi compuse
Cuvintele analizabile sau semianalizabile se despart în silabe în funcţie de elementele lor
constitutive: compuse , derivate cu prefixe şi unele derivate cu sufixe.
- unele compuse ( din cuvinte întregi) sunt simplu de despărţit în silabe: cândva=când-
va, astfel= ast-fel , niciodată= nici-o-da-tă ,altele ( alcătuite din elemente de
compunere sau din fragmente de cuvinte ) sunt mai greu de despărţit din punct de
vedere morfologic , deci necesită cunoaşterea limbilor latină şi greacă , a istoriei
limbii române etc. :necr-o-psi-e , bin-o-clu , top-o-ni-mi-e , abs-tract , ant-u-mă ,
chint-e-sen-ţă , di-a-gnos-tic , e-cua-tor , glic-e-mi-e , hidr-o-nim , miz-an-trop , mon-
 arh , nevr-al-gi-e , o-lig-ar-hi-e , pan-a-ceu , ped-i-a-tru , proz-o-di-e , psih-i-a-tru ,
somn-am-bul;
- derivatele cu prefixe: in-e-gal , an-al-fa-bet , a-nor-mal , dez-in-te-re-sat , sub-li-ni-a;
- derivatele cu sufixe se despart în silabe dacă litera finală a rădăcinii şi prima literă a
sufixului sunt consoane: stâlp-nic , vârst-nic , târg-şor.

8. Scrierea cuvintelor cu cratimă

Cratima marchează rostirea într-o silabă ( =împreună) a două sau trei cuvinte , a unui cuvânt
sau a unei părţi dintr-un cuvânt ( sau invers ) , a două părţi din două cuvinte diferite. Cratima
marchează , între cuvinte conjuncte , legătura gramaticală dintre un cuvănt enclitic , neaccentuat ,
şi unul precedent accentuat.
Din Victor Iancu şi Horvat Săluc , Dicţionar de ortograme , Bucureşti , 1994 , am ales
foarte puţine exemple , dar foarte interesante şi dificile:
cai / c-ai / c-a-i: cai (de curse) / c-ai (mei) / ( cred ) c-a-i ( ajuta e bine );
cal / c-al / c-a-l : cal ( de curse ) / c-al ( meu ) / ( cred ) c-a-l (minţi nu e corect ) ;
caţi / c-aţi / c-a.ţi : ( tu ) caţi (şi nu găseşti) / c-aţi (văzut şi voi ) / ( cred ) c-a-ţi (creşte copiii e o
obligaţie );
de-ai / de-a-i :de-ai (noştri) / ( înainte) de-a-i (vedea ) – ( înainte ) de-a-i ( da lui)
deal / de-al / de-a-l : ( pe ) deal / ( coleg ) de-al ( nostru ) ( = corect : de-ai noştri ) / ( plăcerea )
de-a-l (vedea )
Ia / i-a / ea :ia (mâna!) – ia (vino!) / i-a (scris )/ ea ( este bună);
însămi / însă-mi: ( eu ) însămi / însă-mi ( dau seama ) – la fel : însaţi / însa-ti , însăşi / însă-şi ;
sieşi / sie-şi : sieşi (nu-şi iartă nimic ) / sie-şi (recunoaşte greşelile ).
Cratima este un semn ortografic în aceste sintagme , ea se motivează atât morfologic ,
pentru că toate cuvintele au valori morfologice diferite , cât şi fonetic , întrucât cratima
marchează rostirea într-o silabă a două sau , cel mult , trei cuvinte.
Tot astfel , scrierea cu patru i în sintagmele:
Fiii-i ( zglobii ) , zglobiii-i ( fii ) se motivează morfologic şi fonetic :
- morfologic ( la amândouă sintagmele fiii-i , zglobiii-i ): ultimul i este pronume
personal în dativ posesiv , după un substantiv articulat ( articolul se vede mai clar la
substantivele feminine : fiicele-i ), penultimul i este articol hotărât ( ca şi le de la
feminin ) , antepenultimul i este desinenţă de plural ( ca şi e de la feminin ) , iar al
patrulea i face parte din radical ;
- fonetic : sintagma are două silabe : fi-iii ( în silaba a doua triftongul este alcătuit din
semivocala i ( pronunţată pentru evitarea hiatului i ( din prima silabă ) – i ( din a doua
silabă ) + i ( vocală accentuată ) + semivocala i )

Concluzii
Principiile morfologic şi sintactic sunt principii gramaticale , deoarece ţin în cea mai mare
măsură de cele două componente ale gramaticii : morfologia şi sintaxa. Morfologia şi sintaxa
impun norme şi reguli care trebuie respectate , întrucât , aşa cum am mai arătat , scrierea n-ar mai
fi unitară , n-ar mai deosebi omonimele , omofonele ori omografele etc. , iar comunicarea prin
scris n-ar mai fi eficientă sau funcţională. Sistemul de scriere depinde de existenţa unor norme de
folosire a limbii literare în ansamblul ei.
Principiile gramaticale ( morfologic şi sintactic ) realizează o simetrie sau o regularitate
formală în ceea ce priveşte flexiunea şi derivarea , creând posibilitatea recunoaşterii unor unităţi
morfologice şi lexicale : rădăcini/ radicali , sufixe lexicale şi gramaticale , desinenţe , articole etc.
În acest fel , ortografia capătă un caracter ştiinţific , iar orice scriere devine raţională , nu haotică.