ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

HIPOCRATE FOCȘANI

ASISTENT MEDICAL GENERALIST

FORMĂ DE ÎNVĂȚĂMÂNT DE ZI

PROIECT DE CERTIFICARE

COORDONATOR
Raluca BURDUȘA

ABSOLVENT
Cosmin HOZOC

Focșani
2019
 ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ
HIPOCRATE FOCȘANI

ASISTENT MEDICAL GENERALIST

FORMĂ DE ÎNVĂȚĂMÂNT DE ZI

PROIECT DE CERTIFICARE

„Îngrijirea pecienților cu fractură de tibie”

COORDONATOR
Raluca BURDUȘA

ABSOLVENT
Cosmin HOZOC

Focșani
2019
 MOTIVAȚIA LUCRĂRII

Nevoia crescută de mișcare a oamenilor dar și evoluția tehnico-științifică din ultimii

ani au dus la o creștere semnificativă a numărului de accidente, soldate cu lezarea
integrității corporale a acestora. Cele mai des întâlnite leziuni sunt fracturile osoase.
Creșterea speranței de viață în rândul populației, a deteminat o pondere mai mare a
vârstnicilor, rezultând, datorită problemelor de osteoporoză specifice vârstei, o mai mare
frecventă a fracturilor osoase la acest segment de vârstă.
O altă cauză a creșterii numărului de fracturi osoase în rândul oamenilor este
alimentația necorespunzătoare a copiilor și alte afecțiuni în perioada copilăriei. Acestea
conduc la o dezvoltare vicioasă a oaselor, determinând apariția fracturilor.
Datorită numărului mare de pacienți cu fracturi osoase și îngrijirilor speciale de care
are nevoie un astfel de pacient, am decis că lucrarea mea de diploma sa trateze subiectul:
“Îngrijirea pacienților cu fractură de tibie “.
Rolul asistentului medical în tratamentul și satisfacerea nevoilor fundamentale ale
unui astfel de pacient, este unul de maximă importanță și complexitate.
 CAPITOLUL I
STRUCTURA SCHELETULUI
(oase, mușchi, ligamente)

I.1. Definiție și alcătuirea scheletului

Aparatul locomotor cuprinde în constituţia sa sistemele care participă la susținerea

corpului uman. Totodată îi asigură posibilitatea de mișcare sau locomoție.
El este alcătuit din oase și articulațiile lor, care alcătuiesc sistemul osteoarticular și
din mușchi, ca elemente active ale miscării.
Scheletul corpului uman reprezintă expresia adaptării la condițiile stațiunii și
locomoției bipede.
Totalitatea oaselor din organism reprezintă sistemul osos sau scheletul. Ramura
anatomiei care studiează se numește osteologie.
Scheletul corpului omenesc se împarte pentru studiu în trei mari regiuni:
- scheletul capului
- scheletul trunchiului
- scheletul extremităților ce cuprinde memberle superioare și inferioare.
Oasele sunt organe dure, rezistente și intr-o oarecare masura, elastice. Aceste
proprietăți ale osului se datorează compoziției chimice, a țesutului osos şi arhitecturii
substanței osoase, grație lor, osul rezistă la presiune, tracțiune şi torsiune. Ele sunt totodată
expresia adaptării osului la funcțiile pe care le îndeplinește.

Rolul oaselor în organism:

- Prin duritatea şi rezistența lor, oasele contribuie la determinarea formei
corpului, constituind, împreuna cu articulațiile dintre ele, suportul părților moi:
scheletul.
- Participă la formarea cavităților de protecție în care sunt adăpostite organele, de
exemplu cutia craniană şi canalul vertebral (adăpostesc encefalul şi măduva spinării), cutia
toracică, bazinul osos.
- Luând parte la formarea articulațiilor şi servind ca puncte de inserție pentru mușchi,
oasele sunt organe ale mișcării.

1
 - Măduva roșie din epifizele oaselor lungi, din oasele late şi cele scurte este un organ
hematopoietic.
- Prin componența lor minerală, oasele constituie şi un depozit de substanțe
fosfocalcice, prin care organismul le poate mobiliza la nevoie (de exemplu în sarcină).
- Rol antitoxic. Oasele rețin numeroase substanțe toxice (Hg, Pb, F), patrunse
accidental în organism şi le eliberează treptat, fiind eliminate renal. In felul acesta
concentrația sanguină a toxicului nu crește prea mult şi sunt prevenite efectele negative
asupra altor organe.
Oasele sunt alcătuite din substanța osoasă, măduva osoasă şi periost. Au vase care le
hrănesc şi nervi, care le asigură mobilitatea.
Forma oaselor este adaptată funcției lor. După raportul dintre dimensiuni sunt luate
în discuție trei categorii de oase: lungi, late şi scurte.
Oasele lungi sunt acelea la care lungimea depășește mult lățimea şi grosimea şi
formează, în cea mai mare parte, scheletul membrelor. Unui os lung i se deosebesc trei
părți: - un corp sau diafiza, format din țesut compact, cu un canal medular în centru şi
două extremități numite epifize, alcătuite din țesut spongios. La oasele tinere, porțiunea
dintre epifiză şi diafiză, la nivelul căreia se găsește cartilajul de creștere sau de conjugare,
se numește metafiză.
Oasele late sunt acelea la care lățimea şi lungimea sunt mai mari decât grosimea.
Astfel de oase sunt oasele cutiei craniene, scapula, sternul, coxalul. Ele participă mai ales
la formarea cavităților de protecție, la suprafață sunt formate din țesut osos compact, iar în
interior din țesut spongios.
Oasele scurte sunt acelea care au trei dimensiuni aproape egale. Se găsesc în regiuni
cu mișcări variate dar mai puțin ample, unde este necesară o mai mare solidaritate. Astfel
de oase sunt: oasele tarsiene, carpiene şi vertebrele. În interior sunt formate din țesut
spongios, iar la suprafata din țesut compact.
De asemenea sunt menționate:
Oasele neregulate (vertebre, sfenoid, etmoid, mandibula).
Oasele pneumatice (frontal, maxilar, etmoid, sfenoid).
Există şi oase – cum ar fi rotula – care se găsesc în grosimea unui tendon (tendonul
cvadricepsului femural). Acestea sunt oase sesamoide.
Există, de asemenea şi oase alungite – cum ar fi coastele şi clavicula – la care
predomina lungimea, dar care nu prezintă diafiza şi epifiza, așa cum au oasele lungi.

2
 Suprafața oaselor este neregulată. Aceasta se datorează în mare parte mușchilor care,
prin tracțiuni prelungite, creează la suprafață osului, proeminente numite apofize şi
tuberozitați, iar prin presiune adâncituri numite fosete şi șanturi.
La nivelul oaselor se găsesc suprafețe lucioase, netede, prin care se articulează între
ele, numite fețe articulare. Acestea sunt acoperite de cartilajul articular şi forma lor are
mare importanță în mișcările articulare.
Structura
Scheletul membrului inferior
Membrele inferioare se mai numesc şi membre pelvine, din cauza participării oaselor
coxale la formarea bazinului sau a pelvisului.
Scheletul membrelor inferioare este alcătuit din oasele centurii pelviene şi din oasele
extremității libere a membrelor inferioare.

Membrul inferior are trei segmente:

- coapsa, al cărui schelet este format din femur;
- gamba, al cărui schelet este format din tibie si peroneu;
- piciorul, în scheletul căruia găsim tarsul, metatarsul si falangele.

3
 Femurul : este cel mai lung os din întregul schelet. El are un corp și două
extremități. Extremitatea superioară este formată din cap, gât și tromantere.
- capul femurului are formă sferică și este orientat în sus și medial, se articulează cu
cavitatea cotiloidă;
- gâtul femurului este aproape cilindric, lung de 6 cm si orientat de pas în pas;
- trahantrele sunt două proeminente așezate la locul de unire a gâtului cu corpul.
La marginea superioară a gâtului femurului există o proeminentă mare, cu contur
patrulater care reprezintă trahanterul mare; pe parte dorsală a limitei dintre gât și corp se
găsește o proeminentă mai mică care reprezintă trahanterul mic. De la trahanterul mare
pornește spre trahanterul mic, creasta intreahanterică. Trahanterele și creasta intrahanterică
servesc pentru inserții musculare.
Corpul femurului are formă de prismă triungiulară și prezintă o curbură cu
concavitatea îndreptata posterior. Cele trei fețe sunt convexe și netede. Dintre mușchii
numai cea posterioară prezintă caractere particulare și poartă denumirea de linie aspră. În
partea mijlocie, linia aspră se prezintă ca o creastă groasa. Extremitatea superioară este
trifurcată, iar extremitatea inferioară este bifurcată. Pe linia aspră se inserează mușchi ai
coapsei. Extremitatea inferioară este alcatuită din două mase voluminoase ovoide,
numite codili, un codil intern și unul extern. Pe fața anterioară, codilii se unesc și formează
o suprafața articulară, în formă de scripete. Trahela femurală care se articulează cu rahela
iar pe față posterioară, ei sunt despărțiți printr-o mare scobitură, incizură intercondiliana.
Suprafața condililor servește pentru articularea cu oasele gambei.

I.2. Scheletul gambei

Este format din două oase așezate în paralel :
- TIBIA ;
- FIBULA sau PERONEUL.

I.2.1. Tibia
Tibia este un os lung, situat în partea mediană sau internă a scheletului gambei,
fiind principalul os de sprijin; este mai voluminoasă decât fibula.
Prezintă un corp și două extremități:

4
 a) extremitatea superioară
Este mai voluminoasă decât cea inferioară, este formată din două tuberozități care se
numesc condili:
- condilul interior;
- condilul exterior.
Pe fața lor superioară, condilii au suprafețe articulare, cavități glenoide ale tibiei, care
se articulează cu condilii femurali.
Condilul extern are o fațetă perinieră pentru articularea cu capul fibulei.
Pe fata anterioară se află o proeminența numită tuberozitatea interioară, pe care este
fixat tendonul rotulei.
Corpul tibiei – are forma unei prisme triunghiulare; pe fața posterioară se afla o
creastă care pornește din dreptul condilului extern până în jos și median, numindu-se linia
oblică a tibiei – servește pentru inserția mușchilor solear și tibial posterior.

5
 b) extremitatea inferioară
Este mai puțin voluminoasa decat cea superioară. Prezintă o fată articulară pentru
trohleea astragalului.
La partea internă, extremitatea se prelungește sub forma unei apofize, numită
maleolă internă (se articulează tot cu astragalul).
Pe fața externă a acestei extremități se afla o fațetă articulară pentru fibulă.

I.2.2. Fibula sau peroneul

Fibula este un os lung, mai subțire decât tibia, așezat în partea externă a gambei.
Prezintă un corp și două extremități care se articulează cu tibia.
a) extremitatea superioară
Extremitatea superioară se prezintă cu o îngroșare, numită capul tibiei.
Pe fața superioară se află o suprafată articulară pentru condilul extern al tibiei, iar
lateral are o apofiză piramidală numită apofiză stiloidă.
Capul tibiei – este subțire, având forma unei prisme triunghiulare, cu suprafețe
neregulate (pentru intersecția mușchilor).
b) extremitatea inferioară
Formeaza maleola externă și se prezintă cu o îngroșare ovală turtită lateral.
Rotula – os scurt, turtit, antero-posterior, (patela) așezat în partea anterioară a
genunchiului. Are formă aproximativ triunghiulară, prezentând o bază și un vârf. Pe
suprafețele articulare de pe fata posterioară se articulează cu condilii femurului iar pe ea se
inseră mușchi și ligamente. Este cuprinsă în grosimea tendonului, mușchiul cvadicep la
nivelul genunchiului, din care cauza este considerată un os sesanoid.

I.2.3. Elemente de microstructură ale gambei

Oasele sunt alcătuite din țesut conjunctiv adaptat în cel mai înalt grad în funcție de
rezistență și susținere.
Aceasta se datorează impregnării substanței fundamentale cu o mare cantitate de
săruri de calciu, fosfor și aranjamentului fibrelor conjunctive a căror orientare este
determinată de forțele mecanice ce se exercită asupra osului.
Celulele osoase sunt adapostite în mici cavități săpate în substanta fundamentală,
care este structurată sub forma de lame osoase.

6
 Cavitățile, denumite osteoclaste comunică între ele prin canaliculele osoase fine care
anastomozează cu canaliculele cavităților vecine.
Prin canalicule circulă lichid interstițial care asigură hrănirea osului.
Diafizele tibiale și fibulare prezintă la periferie o membrană conjunctivă vasculară
numită periost cu rol în creșterea osului în grosime și în refacerea țesutului osos la nivelul
unei fracturi.
Dedesubt se gasește osul compact, străbătut de canalele Hawers ce conțin vase de
sange și țesut conjunctiv lax.
În structura epifizelor tibiale și fibulareb se găsește țesut osos spongios, dispus sub
formă de lame osoase (trabecule) ce delimitează niște cavități (areole) ce dau osului
aspectul unui burete.
Areolele și trabeculele comunică între ele și conțin în interior maduva osoasă.
Dispoziția trabeculelor osului spongios prezintă o arhitectonică specială
corespunzătoare factorilor funcționali mecanici și biologici ce acționează asupra osului.
Cercetările au arătat că vindecarea unei fracturi este un proces continu în care
periostul joacă un rol vital.
Vindecarea fracturii s-ar produce, după unii autori, în două stadii:
STADIUL I – sau faza colusului primar – se caracterizează prin formarea de os nou
sub periostul adiacent focarului de fractură, în primele zile sau săptămâni;
STADIUL al-II-lea - sau faza colusului secundar – se caracterizează prin formarea
colusului extern ce protejează spațiul fracturat.

I.2.4. Mușchii gambei

Gamba prezinta un număr de 12 perechi de mușchi dispuși în trei loje:
- anterioară – mușchii extensori;
- externă (laterală) – mușchii peronieri;
- posterioară – mușchii flexori.
a) mușchii anteriori ai gambei
Se găsesc în fața membranei interosoase și a celor două oase și sunt:
- mușchiul tibial anterior;
- mușchiul extensor lung al halucelui ( II-V );
- mușchiul extensor scurt al halucelui ( I).
b ) mușchii posteriori ai gambei

7
 Mușchii posteriori ai gambei se găsesc înapoia membranei interseroase și a celor
două oase ale gambei și se împart în:
- mușchi superficiali ;
- mușchi profunzi.
Aceștia sunt :
- mușchiul lung peronier;
- mușchiul scurt peronier;
- mușchiul peronier al III-lea.
c) mușchii laterali ai gambei
- mușchiul lung peronier;
- mușchiul scurt peronier;
- mușchiul peronier al III-lea.
Mușchii extensori ai gambei și peronieri în zona tranzitorie a gambei - piciorul este
strâns ancorat de planul osos prin îngroșări ale fasciei gambei, numite retinocule (separate
pentru extensori și separate pentru peronieri).

I.2.5. Articulațiile supra și subiacente

Articulația genunchiului
Articulația genunchiului cuprinde:
- condilii femurali;
- rotula;

8
 - condilii tibiali.
Capsula articulară este foarte strânsă și este întărită de ligamente.
În interiorul articulației se găsesc meniscurile (formațiuni alcătuite din țesut
conjunctiv abundent, fară vase de sânge și nervi).
În mișcările de rotație externă a gambei, sau în mișcările bruste ale genunchiului,
meniscul poate fi fisurat sau rupt, producând blocaj articular, dureri și hidroartroză.
La nivelul genunchiului se descriu numeroase burse seroase, multe dintre ele
comunicând cu cavitatea articulară.
Axul principal de mișcare al articulației genunchiului este axul transversal care trece
prin condilii femurali:
- în flexia gambei pe coapsă, începutul mișcării se face prin rostogolirea condililor
femurali pe platoul tibial, care ajunge la 20 grade;
- extensia este efectuată până la 180 grade de mușchiul cvadriceps femural și prin
rotația femurală a tibiei, în afară, când femurul este fix.

Articulația gleznei
Este formată din:
1) articulația tibiofibulară distală, între maleola fibulară și extremitatea distală a tibiei
întarite de două ligamente, articulația permite doar mișcări de alunecare.
2) articulația talocrurală – se realizează între suprafețele articulare inferioare de la
nivelul epifizelor distale ale tibiei și fibulei, pe de o parte și trohleea de pe fața superioară a
talusului, pe de altă parte, articulația permite mișcări de flexie și extensie în jurul unei axe
transversale, trece prin cele două maleole.

I.2.6. Oasele piciorului

Piciorul este ultimul segment al membrului inferior, format din 26 de oase.
Oasele sunt așezate în trei grupe: tarusul, metatarusul și falangele.
Taurusul – format din 7 oase scurte, numite oase tarsiene, aceste oase sunt mai mari
și mai puternice decât oasele corpului datorită rolului pe care îl au in susținerea greutății
corpului. Oasele tarsiene sunt dispuse pe două rânduri:
1. În rândul 1 (proximal) sunt două oase cele mai mari suprapuse: astrogalul și
calcaneul.
- Astrogalul (talus) are forma neregulată și este așezat sub extremitățile inferioare
ale fibiei și fibulei deasupra calcaneului. El are fețe articulare pentru aceste oase și pentru

9
osul scafoid. Pentru articularea cu tibia, pe fața superioară se află o parte lombată trahea
astrogalului.
- Calcaneul (calcanus) este cel mai mare os tarsian, este așezat sub astrogal și are
formă cuboidă alongit antero-posterior. Pe fața superioară are o fațetă articulară pentru
astrogal, iar prin fața anterioară se articulează cu osul cuboid. Pe fața posterioară prezintă o
îngroșare, tuberculul calcaneului, pe care se inserează tendonul lui Ahile
2. În rândul al II-lea (distal), se află cubidul, la exterior scofoidul, la interior
înaintea scofoidului se află trei oase cumiforme (I, II, III)
Metataurusul – este format din 5 oase metatarsiene. Un os metatatrsian prezintă:
baza, corp și cap. Prin bază se articulează cu osul tarsian corespunzător, iar prin capcu
falanga corespunzătoare. Oasele metatarsiene se numerotează de la I la V, începând din
interior în exterior, astfel că primul metatarsian este cel mai intern corespunzător, iar al V-
lea cel extern.
Considerate în totalitatea lor tarusul și metatarusul alcătuiesc o boltă, cu o față
dorsală, convexă și una plantară, concavă.
Scheletul degetului piciorului – este format din falange.
Ele sunt oase lungi, turtite darso-plantar. Fiecare falangă are o bază un corpsi, un
cap. Falangele se numerotează începând de la baza degetelor, degetul mare de două falange
(1,2,3), în general falangele degetelor de la picioare sunt mai puțin dezvoltate decat
falangele degetelor mâinii. Baza primelor falange (1) se articulează cu metatarsienele,
corespunzătoare.

I.3. Fiziologia mișcărilor gambei

Mișcările gambei sunt tributare mușchilor care se inseră pe oasele gambei, cât și
articulațiile adiacente – articulația genunchiului și articulația gleznei.
Articulația genunchiului înlesnește două funcții diferite și chiar contrării:
a) prin flexiunea genunchiului, membrul inferior funcăionează ca o coloană frântă cu
rol multiplu în locomoție și în susținerea elastică a greutății trunchiului;
b) prin stabilizarea genunchiului în poziția de extensie a membrului inferior
funcționează ca o coloană rigidă, necesară susținerii greutății corporale în ortostatism și în
mers.
Extensia este poziția externă a celor două segmente.
Ea se poate realiza numai printr-o flexie prealabila și este oprită la un unghi de 180
grade.

10
 Flexiunea este foarte amplă, unghiul dintre coapsă și gambă putând fi redus în mod
activ la 50 grade, iar in mod pasiv, la 20 grade.
Pe măsură ce flexiunea se accentuează, devin posibile și mișcări secundare de rotație:
rotația înăuntru, de cca 5-10 grade și rotația în afară de 30-50 grade.
Biomecanica mișcărilor gambei este strâns legată de biomecanica genunchiului și a
coapsei. În mișcările de flexie și extensie ale genunchiului, mușchiul cvadriceps are un rol
esențial.
Cvadricepsul este practic singurul extensor, forța sa fiind de 3 ori mai mare decât a
flexorilor la un loc și de 180 de ori mai mare decât forța extensoare a mușchiului tensor al
fasciei laterale.
Prin dispoziția și inserția lor, mușchii gambei au rol important în realizarea
mișcarilor de extensie și flexie ale gleznei piciorului.
I.4. Conformația interioară a unui os lung pe secțiunea logitudinală
1. Corpul osului
Este format dintr-un:
a) Cilindru de țesut osos compact, străbătut în tot lungul, de un canal central larg
numit cavitatea medulară. Caviatea medulară pătrunde în epifiză, unde se îngustează
datorită unor sisteme lamerale ogivale. În cavitatea medulară se află maduva osoasă.
b) Periostul este o membrană convectivo-musculară cu rol în creșterea osului în
grosime și în refacerea țesutului osos la nivelul fracturilor. Periostul este alcătuit din fibre
conjuctive și elastice din celule conjuctive și este bogat vascularizat inervat.

2. Extremitățile sau epifizele osului lung

a) Sunt formate dintr-o pătură subțire de substanță osoasă compactă la periferie care
îmbraca o masă de substanță spongioasă.
b) Cavitățile acesteia comunică printr-un grup de areole cu cavitatea medulară.
c) La bătrâni, substanța spongioasă a extremităților se resoarbe parțial, iar cavitatea
medulară a diafizei se extinde până la acest nivel. Cavitatea substanței osoase spongioase
ca și cavitatea medulară a oaselor lungi sunt umplute cu o substanță moale, semifluidă,
buretoasă, bogată în elemente sangvine numită maduvă osoasă.
Se deosebesc trei varietăți de maduvă osoasă:
- Măduvă roșie;
- Măduvă galbenă;
- Măduvă cenușie.

11
 CAPITOLUL II
FRACTURA : DEFINIȚIE, CLASIFICARE,
SIMPTOMATOLOGIE, DIAGNOSTIC, COMPLICAȚII,
PROFILAXIE, TRATAMENT

II.1. Definiție
Faptul ca sistemul osos se găsește în strânsă interdependență cu celalalte sisteme ale
organismului face ca aceasta sa aibă numeroase funcții nu numai un rol biomecanic și este
firesc ca fractura să fie considerată o adevarată boală.
Fractura este o întrerupere a continuităţii unui os rezultată în urma acțiunii unei forțe
mecanice care întrece puterea de rezistență a osului.
Clasic, fractura se definește ca o discontinuitate a osului, produsă în urma unui
traumatism de mică importanță, care acționează asupra unui os fragilizat printr-o suferință
anterioară (osteoporoză, tumoare osoasă, osteotită, etc.). De aceea este foarte important să
se studieze terenul pe care se produce fractura, în aparentă banală, introducând astfel
numeroase erori în pronosticul și tratarea leziunii.
Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercusiuni locale, ci un
proces de patologie complex care antrenează întreg organismul. Fractura este deci o boală
generalizată (dereglări post-traumatice generale).

II.2. Clasificarea fracturilor

12
 1. Fractura directă se produce la nivelul la care acționează forța reprezentată prin
zdrobire, compresiune sau soc violent. Acestea sunt fracturi apărute la marile accidente,
care se asociază cu leziuni mai mult sau mai puțin grave a parților moi.
2. Fractura indirectă se produce în alt loc decât acolo unde a acționat agentul
traumatic. Aceste fracturi sunt cele mai numeroase și după modul de aplicare a
traumatismului, se pot produce diferite tipuri anatomo-patologice de fracturi.
În fracturile indirecte traumatismele pot acționa prin unul din următoarele 4
mecanisme:
- flexiune, când forța se exercită asupra unei curburi osoase care depășind
elasticitatea normală rupe osul la maximum de curbură;
- tracțiunea, în urma tracțiilor musculare violente care duc la smulgerea unor
fragmente osoase, ce prezintă zone de inserție tendinoase sau fracturi parcelare ale
epifizelor prin tracțiune ligamentoasă;
- compresiune, în lungul axului osului, ducând la fractura epifizei, ca în fracturile de
astragal sau pilon tibial în urma căderii de la înalțime;
- torsiunea, când forța vulnerantă produce o răsucire a membrului determinând
totdeauna o fractură spinoidă sau helicoidală.
3. Fracturi incomplete se observă mai ales la copii și se prezintă sub următoarele
forme:
- deformarea osului în grosime, care are loc printr-un mecanism de presiune în
lungul osului. În aceste condiții se produce mai mult o dislocare trabeculară în regiunea
metadiafizară, care se traduce radiografic printr-o ușoară îngroșare fusiformă sau în inel;
- ruperea incompletă sau în flexiune, care se observă la copii, când, datorită
elasticității și grosimii periostului se produce un traiect de fractură care, interesează numai
corticala dinspre conconvexitatea osului. Este clasica fractură “en bois vert”(în lemn
verde);
- înfundarea, se observa mai ales la oasele late ale craniului;
- fisurile, se întalnesc mai ales la adulți și mai rar la copii, integritatea formală a
osului este pastrată și numai radiografii din incidente diferite, pot să arate traiectul de
fractură.

4. Fracturi complete cu situatiile:

a) traiectul de fractură poate să aibă sediul variabil, în caz de fractură directă și
dimpotrivă, să se situeze la nivelul punctelor slabe ale osului dacă fractura este indirectă.

13
Traiectul poate fi transversal, oblic, spiroid, longitudinal, în vârf de clarinet și în formă de
fluture.
b) fragmentele sunt în general în număr de două, uneori un traiect de fractură
accesoriu separă un al treilea fragment. Când există mai multe traiecte, fractura este
cominutivă, fragmentele osoase purtând numele de eschile;
c) deplasarea fragmentelor este variabil, uneori minoră, alteori este camplexă.
Această deplasare se poate face:
- prin translație când unul din fragmente este deplasat înainte, înapoi, intern sau
extern, față de celelalte fragmente, producând încălecarea lor;
- prin rotație, când un fragment se rotește în jurul axului sau longitudinal, în vreme
ce celălalt rămâne imobil sau ambele fragmente se rotesc unele față de celălalt, în aceste
cazuri există decalajul fragmentelor;
- prin unghiularea unui fragment față de celalalt. De obicei, fragmentele suferă
deplasări complexe, când se asociază unghiularea cu încălecarea sau deplasarea laterală cu
decalaj.

5. Leziunile părților moi.

În timpul sau după fracturarea unor oase, se produc leziuni ale părților moi, fie prin
agentul cauzal, fie prin fragmentele ascuțite ale oaselor fracturate. Pot fi lezați mușchii
tendoanelor, vasele, nervii, pielea. Lezarea mușchilor și a tendoanelor duce la tulburări de
mișcare. Lezarea oaselor poate determina tulburări extrem de rare, întrucât dacă sunt lezate
oase mari, se pot produce hematoame locale, uneori pot lua naștere chiar necroze și
cangrene, prin neirigarea tendonului asigurată de vasul respectiv. Leziunile nervoase pot
provoca apariția unor paralizii sau tulburări senzoriale în zona respectivă. Lezarea pielii
crează o fractură deschisă.

6. Fracturi inchise, când segmentele osoase sunt acoperite cel puțin de piele.

7. Fracturi deschise, în care pielea a fost lezată și osul ajunge în contact cu

exteriorul. În acest caz se poate infecta, poate să apară un proces septic de osteită sau chiar
osteomielită care întârzie vindecarea sau poate da naștere unor complicații, distrugeri
osoase, calus vicios, pseudoartroze.

14
 II.3 Principalele tipuri de fracturi ale gambei
Din punct de vedere anatomopatologic, se deosebesc următoarele tipuri:
Fracturile platoului tibial
Fracturile diafizare
Fracturile pilonului tibial
Fracturile maleolare
CARACTERISTICI
Fracturile platoului tibial – sunt fracturile intraarticulare ce afectează epifiza
proximală a tibiei pe o distanță de 6 cm de la linia interarticulară.
Apar, de obicei, la adulții tineri și la vârstnici prin căderea din picioare pe gamba
întinsă.
· Fracturile diafizare – pot fi localizate la nivelul:
- diafizei peroniere – prin lovitură directă sau indirectă, prin contracția violentă a
bicepsului femural;
- diafizei tibiale – prin lovitură directă pe gambă, sau indirectă prin torsiunea
gambei cu piciorul fixat;
- ambelor diafize gambiere – prin traumatisme violente directe sau indirecte.

II.4. Cauzele apariției fracturilor

Cauzele cele mai frecvente ale fracturilor membrelor sunt: căderea, strivirea,
accidente de circulație, cu bicicleta sau pedestre, traumatismele sportive, luptele,
altercațiile, stresul sau oboseala persistentă, existând și fracturile spontane sau idiopatice,
fără o cauză aparentă. Factorii ce contribuie la producerea fracturilor de membre sunt
factori generali, precum osteoporoza sau maladia Paget.
La aceștia se aduagă factori metabolici, precum deficiența în vitaminele C și D,
hiperparatiroidism, dar și factorii inflamatori precum osteomielita, artrita reumatoidă, și cei

15
ischemici (necroza avasculară) sau neoplazici (tumori primare ale osului sau metastaze),
cat si factorii neuromusculari care constau în traumatismele măduvei spinării și miopatii.

II.5. Simptomatologie
Fractura, împreună cu leziunile ce se produc în părțile moi, inclusiv hematomul local
sau difuz - la distanța - constituie focarul de fractură. Acest focar de fractură este centrul de
unde pleacă toate tulburările care dau tabloul clinic al fracturii. Deosebim în acest tablou
semne generale și locale:
a) Semne generale. Bolnavul traumatizat cu fractură, are stare generală mult mai
puțin alterată, de obicei indispoziție generală, frisoane și temperatură ce poate ajunge chiar
la valori ridicate (39 grade C). Uneori poate fi subfebril de tip aseptic. Aceste fenomene
dispar în scurt timp fără să fie necesar un tratament special. Tulburarea stării generale este
urmarea resorbției din focarul de fractură;
b) Semne locale. Pot fi de probabilitate și de certitudine. Cele de probabilitate sunt
importante și trebuie cercetate atent.
Durerea este un semn constant și valoros. Ea poate să apară și după un traumatism
care nu a produs fractură, se datorează excitării proprietăților existenți în focarul de
fractură. La examinarea bolnavului durerea poate localiza destul de exact sediul fracturii.
Durerea poate fi un element socogen important care să declanșeze prin ea însăși șocul
traumatic.
Echimoza, apare la scurt timp după ce s-a produs fractura în cazul fracturii oaselor
superficiale și mai târziu atunci când fractura se găsește într-un segment de os acoperit de
mase musculare puternice (difuzarea sângelui spre suprafață se face mai greu).
Hematomul, este redus dacă nu s-a produs ruperea unui vas mare. Poate fi însă
extrem de voluminos declanșând un șoc hemoragic.
Deformarea regiunii este un semn extrem de important care arată lipsa de
continuitate normală a celor două fragmente. Deformările iau uneori aspecte tipice pe baza
cărora se pune cu ușurință diagnostic de fractură. Prezența unei fracturi determinată de
traumatism sau de luxație articulară, poate provoca de asemenea o deformare locală astfel
încât este indicat să se efectueze un examen atent pentru a face distincție între aceste
afecțiuni și fractură.
Scurtarea regiunii este de cele mai multe ori insesizabilă. Pentru unele oase lungi
unice, cum ar fi femurul, dacă se produce o fractură oblică, scurtarea poate fi evidentă.

16
Trebuie să știm că există scurtare și în cazul unei luxații, ceea ce impune un examen atent
pentru evidențierea sigură a acestui simptom.
Impotența functională se datorează lipsei de continuitate a pârghiei osoase. Uneori
impotența funcțională este determinată numai de durere, după cum în cazul fracturilor cu
fragmente bine angrenate, este mai puțin evidentă. Trebuie cunoscut bine aspectul, pentru
că un accidentat cu fractuă angrenată (fractură care are șansele să se evidențieze repede și
corect), sa nu mai fie lăsat să facă mișcări care pot dezangrena fragmentele osoase, în
consecință să înrăutațească starea fracturii punând sub semnul întrebării șansele de
însănătoșire.
Semnele de certitudine (siguranță) au valoare mai mare pentru diagnostic însă ele
trebuie căutate cu grijă pentru a nu agrava leziunea.
Mobilitatea anormală se manifestă atunci când executând manevre asupra oaselor
pe care le bănuim fracturate, constatăm mobilitatea anormală a acestora și avem
certitudinea de fractură a acestora. Manevrele pentru depistarea fracturilor pe această cale,
trebuie să fie extrem de blânde deoarece mobilizarea segmentelor fracturate este extrem de
dureroasă. Semnul acestora este uneori greu de pus în evidență (în cazul fragmentelor
angrenate sau al oaselor învelite de mase mari musculare), și de cele mai multe ori
neindicat.
Crepitația osoasă se percepe o dată cu abilitatea normală. Ea nu trebuie confundată
cu crepitația fină a cheagurilor hematomului.
Întreruperea continuității osoase apreciată prin palpare, constituie un semn prețios.
Netransmiterea mișcării de-a lungul unui os este un semn de fractură complexă.
Examenul radiologic este mijlocul cel mai sigur pentru a pune în evidență o fractură, cu
condiția unei bune execuții tehnice. El trebuie făcut sistematic, mai înainte de orice
tentativă de reducere, și pentru a putea fi completă în aprecierea impotenței deplasărilor, el
trebuie să fie efectuat de cel puțin două incidente.
Alte semne:
Flictemele provin prin decalarea epidermei de către plasma sau sângele care provine
din focarul de fractură. Constituie un semn aproape constant dar tardiv.
Temperatura ridicată local. Tegumentele din jurul focarului de fractură locală au
temperatură mai ridicată semn al responsabilității crescute.
Edemul local se explică tot printr-o vasodilatație locală ca și prin tulburări locale
care apar fie reflex, fie determinată de modificări patologice locale, compresiune pe vasele
de întoarcere.

17
 II.6. Diagnostic
Diagnosticul medical de fractură presupune o anamneză amănunțită, cu scopul de a
se preciza natura accidentului, proprietățile agentului traumatic, direcția de lovire,
mecanismul deschiderii tegumentare. Cercetarea semnelor de fractură, inspecția
comparativă și descrierea plăgii părților moi, palparea şi măsurătorile, precum și cercetarea
pulsului, motilității și sensibilității segmentelor distale ale membrelor, constituie
elementele de bază ale diagnosticului pozitiv de fractură.
Dacă prin plagă se observă sau iese un fragment osos, dacă din plagă se scurge sânge
amestecat cu particule de grăsime și eventual microcheaguri sanguine, această comunicare
este evidentă și diagnosticul prezumptiv de fractură deschisă devine un diagnostic de
certitudine.
„Asociația pentru studiul Osteosintezei” calsifică codificat fracturile pentru
crearea unui limbaj comun în traumatologie.
Clasificarea cuprinde un cod de două simboluri în care:
- prima cifră reprezintă localizarea la nivelul scheletului, fiecare segment a primit un
număr: brațul 1, antebrațul 2, coapsa 3, gamba 4, coloana 5, bazinul 6, mâna 7, piciorul 8,
centura scapulară 9.
- a doua cifră reprezintă localizarea la nivelul osului, fiecare os lung a fost împărțit în
trei segmente numerotate astfel: epifiza proximală 1, diafiză 2, epifiza distală 3 și
malelolele 4.
- următoarele trei simboluri reprezintă diagnosticul: A - fractura cu doua segmente, B
cu 3 segmente și C cominutivă.
- a patra literă definește tipul de fractură: A1 - spiroidă, A2 - oblică, A3 –
transversală.

II.7. Complicații
Generale imediate:
- Congestia pulmonară la bătrâni ce conduc la bronhopneumonii grave.
- Tulburări urinare la bătrânii cu adenoma de prostată fără fenomene urinare până
atunci.
- Infecția urinară ce urmează retenția de urină.
- Diabetul, lent anterior, agravat de fractură, putând duce la acidocetoză.
Locale imediate :

18
 Fractura deschisă, prin comunicarea focarului de fractură cu mediu extern, fie printr-
o plagă produsă din afară de agentul traumatic, când plaga este mare adesea anfractoasa cu
corpi străini incluși și practic infectată, fie când înțeparea tegumentului se face din interior
în afară, de către un fragment osos, prin mobilizarea prudentă, prin tentative de reluare a
mersului cand plaga este punctiformă și practic neinfectată.
Complicația cea mai gravă a unei fracturi deschise este infecția, care perturbează
grav procesul de consolidare ajungându-se la osteită si psedartroză.

II.8. Profilaxia
Profilaxia fracturilor constă în respectarea tuturor regulilor de securitate în
producţie, agricultură, transporturi, în activitatea sportivă, respectarea regimului de muncă
la întreprinderi, practicarea gimnasticii de producţie şi a repausurilor pentru odihnă de
scurtă durată. Pentru profilaxia fracturilor are o însemnătate deosebită (mai ales, la copii)
propagarea regulilor de circulaţie şi de comportare în curte, pe străzi, supravegherea lor în
timpul jocurilor sportive etc.

II.9. Tratament
Tratamentul începe cu primul ajutor la locul accidentului.
Imobilizarea provizorie a focarului de fractură are drept obiective: calmarea durerii,
împiedicarea apariției complicațiilor.
Imobilizarea provizorie este precedată de degajarea membrelor, dezbrăcarea acestora
prin sacrificarea îmbracamintei (tăiere la încheieturi).
Tratamentul definitiv care se aplică în funcție de tipul de fractură și cuprinde
tratamentul ortopedic, osteosinteza și fixator extern. Tratamentul ortopedic este
recomandat în fracturile fără deplasare sau fracturile transversale cu deplasare și cuprinde
reducerea sub anestezie a fracturii transversale care devine stabilă și imobilizarea în aparat
gipsat femuropodal.
Pentru a evita complicațiile circulatorii pacientul trebuie supravegheat în primele 24
de ore, fractura trebuie verificată radiologic imediat după producere, apoi săptămânal până
la 3-4 săptămâni iar ulterior lunar până la consolidare. Se poate adăuga un toc de mers și se
permite sprijinul progresiv

19
 Dupa o lună, tratamentul prin osteosinteză se aplică în cazul fracturilor instabile, în
treimea medie utilizându-se tijele Kuntscher centromedulare cu alezaj. Pentru fracturile
cominutive, fracturile treimii proximale sau a celei distale ca și fracturile în dublu etaj se
recomandă tija centromedulară zăvorâtă.
Dacă nu este disponibilă tija zăvorâtă pentru fracturile treimii proximale sau
distale se poate utiliza osteosinteza cu placă sau tije elastice .
Tratamentul cu fixator extern se recomandă în fracturile deschise unde se impune și
o debridare atentă și în fracturile cominutive unde tija Kuntscher singură nu asigură
suficientă stabilitate. Tratamentul facturilor are drept obiectiv principal obținerea
restabilirii funcției și pe cât posibil chiar a formei membrului. Refacerea pe cât se poate
anatomică a osului fracturat se obține corijând deplasările, deci făcând reducerea fracturii
și imobilizând-o până la formarea unui calus solid. Tipul de imobilizare se reduce la minim
atât cât este necesar consolidării fracturii pentru menținerea în stare funcțională a
articulațiilor, a mușchilor și a circulației membrului și prin instituire cât mai precoce a unui
tratament de recuperare funcțională, prin contracții musculare și mobilizare articulară ce
duc la recuperarea precoce a bolnavului.
A. Tratament ortopedic (nesângerând) - cuprinde în primul rând reducerea din
focar ce se face cu atât mai ușor culcat manevra este mai precoce. Reducerea se face ușor
dacă contractura musculară este anhilată(rahidiană) sau prin tracțiune continuă (de minim 3
săptămâni) în fractura de gambă cominutive. După reducerea fragmentelor urmează
imobilizarea în aparate gipsate corect aplicate fără a fi capitonate prea gros pentru a lua
contact cat mai direct cu osul. Aparatul gipsat pentru a fi eficient trebuie să imobilizeze cel
puțin o articulație de deasupra și una de sub focarul de fractură, evitându-se astfel mișcarea
de rotație în ax. Membrul trebuie să fie imobilizat întodeauna în poziție funcțională pentru
a preveni redorile, atrofiile musculare și osoase. Osteosinteza metalică trebuie să realizeze
un montaj robust (fără miscări în focar) și durabil până la consolidare.

B. Tratamentul de recuperare :
Este tot atât de importantă ca și reducerea și imobilizarea fracturii.

20
 Cultura fizico-medicală cu scopul de recuperare a funcției prin acțiunea asupra
mușchilor și articulațiilor va fi cu atât mai eficentă cu cât va fi instituit mai precoce și fără
întreruperi. În majoritatea cazurilor exercițiile de contracții musculare pot fi începute la
câteva zile de la reducerea fracturii, nefiind violente pentru a nu jena procesul de
consolidare. Deasemenea bolnavul va efectua mișcări de contractură musculară a
membrelor libere, nefracturate mobilizînduși articulațiile care nu au fost cuprise în aparat
gipsat.
După scoaterea aparatului gipsat, exercițiile musculare și articulare vor fi
intensificate făcute fără întreruperi pe toată perioada zilei. La chinezi terapia se asociază tot
cu scopul recuperării funcționale: masajul, fizioterapia și balneoterapia. Același tratament
de recuperare va fi făcut și în cazul tratamentului chirurgical.
C.Tratamentul chirurgical - se recurge la tratamentul chirurgical întodeuna când
prin mijloacele ortopedice nu se poate obține reducerea și imobilizarea corectă a unei
fracturi și păstrarea acestora până la consolidare.
Tratamentul chirurgical constă în deschiderea focarului de fractură, avivarea
fragmentelor osoase, reducerea sub controlul vederii și a deplasării urmate întodeuna de
fixare cu ajutorul implantelor metalice (plăci, cuie, placă și șuruburi, tijă, fixator extern).
Tratamentul chirurgical impune însă condiții riguroase de asepsie, utilajul necesar pentru a
se preîntampina infecția osoasă cu dezastrele ei. Toate materialele metalice de osteosinteză
sunt confecționate din materiale inoxidabile, speciale care să fie inerte și să nu producă nici
o reacție din partea organismului. Osteosinteza metalică trebuie să realizeze un montaj
robust (fara mișcări în focar) și durabil până la consolidare, necesar pentru a se
preîntâmpina infecția osoasă cu dezastrele ei. Toate materialele metalice de osteosinteză
sunt confecționate din materiale inoxidabile, speciale care să fie inerte și să nu producă nici
o reacție din partea organismului.

II.10. Dispozitive de imobilizare în fracturi

• Atele lineare
• Atele cutie
• Atele vacuumatice
• Atele gonflabile
• Atele de extensie
• Aparatul toracobranhial
• Bandajul ,, în 8’’.

21
IMOBILIZAREA
• Traumatism mână - atela palmară+eșarfă
• Traumatism antebraț - atelă+eșarfă
• Traumatism cot - bandaj+eșarfă
• Traumatism humerus - atelă+eșarfă
• Dislocarea anterioară a umărului – eșarfă
• Traumatism gleznă - atelă pneumatică
• Traumatism femur – atelă de tracțiune (extensie).

22
 CAPITOLUL III
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL: TENSIUNE,
EDEM, TUMEFACȚIE, CONFORT, PULS, TENSIUNE
ARTERIALĂ

Îngrijirile speciale se acorda în funcție de starea generală a pacientului, starea

locală a membrului traumatizat și tipul fixării folosite în vederea intervenției chirurgicale.
Îngrijirile speciale au ca obiectiv recuperarea funcțională a mobilității articulare, a
forței musculare. Recomandările privind anumite interdicții au ca scop reeducarea posturii,
a staticii și a mersului, în condiţii de siguranță și de performanțe cât mai apropiate de cele
normale.

III.1. Promovarea sănătății

Educația sanitară constă în:
1. Măsuri de profilaxie primară
a) asigurarea unei alimentații echilibrate
- trebuie să conțină factorii necesari menținerii bunei funcționări a organismului
(nici un aliment nu conține toți factorii, fiind necesară combinarea alimentelor de origine
animală cu cele de origine vegetală).
- acizii grași nesaturați acționează asupra troficității cartilagiului.
- glucidele în exces, datorită creșterii ponderale, acționeaza asupra articulațiilor.
- profilaxia osteopatiei de carență impune și eventuala terapie a afecțiunilor
digestive ce împiedică absorbția vitaminei D.
- alimentația bogată în vitamina D (gălbenuș de ou, lapte, unt. ficat) asociată cu
helioterapia previne apariția rahitismului la copii.
- evitarea fumatului, a consumului excesiv de cafea.
b) educarea pacientului să-și mențină o poziție corectă în timpul activităților.
c) educarea pacientului să evite ortostatismul prelungit sau mișcările bruşte.
d) educarea pacientului să prevină traumatismele:
- datorate accidentelor de circulație sau casnice.
- datorate nerespectării regulamentelor de protecție a muncii.
- ce pot apărea la pacienții cu tulburări de vedere, de echilibru.

23
 e) folosirea unor mijloace de susținere: bare de susținere montate pe pereți,
îndepărtarea obstacolelor.
f) educarea pacientului privind efectuarea exercițiilor fizice pentru întreținerea
capacității de efort a organismului (evitarea mersului pe jos pe teren accidentat, alunecos și
a încalțămintei necorespunzătoare)
g) colaborarea cu profesorul de gimnastică medicală, fizioterapeutul.

2. Măsuri de profilaxie secundară

a) Articulațiile sensibile se vor proteja cu fașă elastică (în timpul eforturilor
excesive).
b) Conștientizarea populației pentru efectuarea controlului medical de specialitate
la apariția simptomelor specifice (evitarea tratării acestora la domiciliu prin metode
rudimentare).
c) Respectarea tratamentului prescris și efectuarea controlului periodic impus de
afecțiune.

III.2. Recunoașterea modificărilor clinice

Examenul clinic este efectuat de medicul specialist care apreciază starea morfo-
funcțională a aparatului locomotor prin evaluarea:
a) intergrității osteo-articulare;
b) poziției corpului membrelor – mobilității articulațiilor;
Se determină:
- greutatea, înalțimea
- perimetru toracic
- perimetru abdominal
- la membrul inferior
- la coapsă
- la gambă, unde este mai groasă
- la genunchi, în regiunea mediană
- la membrul toracic.

III.3. Îngrijiri specifice

Obiective:

24
 - să asigure condițiile de mediu;
- să pregătească materialele și instrumentele necesare;
- să pregătească pacientul psihic și fizic (zona interesată, poziția corespunzătoare);
- să susțină pacientul în timpul examinării;
- să servească medicul cu instrumentele / materialele solicitate;
- să efectueze eventualul pansament sau imobilizarea provizorie a regiunii afectate;
- să reorganizeze locul de muncă.

Pacienți imobilizați în aparat gipsat

Urmărirea periodică a stării segmentelor distale (degetele membrului inferior
afectat, neacoperite de aparatul gipsat) și ale mișcărilor active la acest nivel.
Educarea pacientului să efectueze mișcări active periodice în toate articulațiile
libere, acestea având rolul de a menține tonusul, volumul și forța musculară în parametrii
normali, mobilitatea articulară activă în limitele normale și să prevină apariția focarelor de
tromboză.
Observarea periodică a culorii tegumentelor din jurul aparatului gipsat; apariția
palorii (ischemie) sau a cianozei (staza) se semnalează imediat medicului specialist,
deoarece poate reprezenta un semn al instalării unui edem post-traumatic rapid, care
transformă un aparat gipsat aplicat corect inițial, într-unul constrictiv (un veritabil
„garou”), ce impune despicarea lui pe toată lungimea și în toată grosimea (până la piele).
Dacă sub aparatul gipsat există o plagă suturată, se urmărește culoarea aparatului
gipsat iar dacă se sesizează apariția unei pete, care poate sugera prezența sângelui sau a
secrețiilor purulente sub gips, se anunţă medicul specialist; în situaţia în care medicul
stabilește că nu este necesară îndepartarea aparatului gipsat, asistentul medical va urmări în
zilele următoare, creșterea dimensiunii petei inițiale.
Monitorizarea periodică a durerii; în mod normal, după aplicarea aparatului gipsat,
durerea traumatică scade în intensitate; creșterea difuză a intensității durerii va fi
considerată un simptom de alarmă și va fi semnalată de urgență medicului specialist;
durerea la nivelul calcaiului poate fi determinată de poziția îndelungată în decubit dorsal,
motiv pentru care în această situație, se ajută pacientul să-și schimbe poziția în decubit
ventral sau lateral.

25
 Sesizarea imediată a medicul specialist, în cazul, în care pacientul acuză
furnicături, amorțeli, senzație de constricție sau presiune la nivelul membrului afectat,
deoarece aceste simptome pot sugera agravarea edemului post-traumatic, debutul unui
sindrom de compartiment sau comprimarea nervului sciatic popliteu extern între marginea
supero-externă a aparatului gipsat și colul peroneului.
Sesizarea de urgență a medicului specialist la apariția oricărui miros emanat de la
nivelul aparatului gipsat, deoarece mirosul fetid denotă prezența escarei de decubit sau
apariția unei infecții la nivelul tegumentelor aflate sub ghips.
Așezarea obiectelor de strictă necesitate la îndemâna pacientului și înlăturarea
obstacolelor, precum și deservirea lui în satisfacerea tuturor nevoilor fundamentale.
Supravegherea stării generale a pacientului și acordarea de ajutor la efectuarea
primilor pași, deoarece datorită emoției, a neîndemânării inițiale în folosirea dispozitivelor
de mers sau a scăderii bruste a tensiunii arteriale la trecerea din decubit dorsal în
ortostatism, există riscul lipotimiei.
Educația continuă a pacientul în privința necesității respectării indicațiilor
medicului specialist și a echipei de îngrijire, solicitându-i o colaborare constantă.
Aplicarea măsurilor de combatere a efectelor imobilizării la pat; educația
pacientului privind:
- modul de folosire a mijloacelor auxiliare pentru schimbarea pozitiei în pat;
verificarea înţelegerii recomandărilor făcute;
- necesitatea folosirii mecanismelor auxiliare (cadru, cârje, baston) în deplasare
pentru protejarea membrului lezat, în timpul consolidării;
- modul de efectuare a unor mișcări fără a prejudicia procesul de vindecare;
- consecințele sprijinirii precoce pe membrul afectat;
- necesitatea respectării repausului la pat și a indicațiilor medicului;
- exerciții în perioada de recuperare.
Pacienți imobilizați pe extensie continuă
Instalarea pacientului imobilizat pe extensie continuă într-un pat poziționat la
distanța de ușă a salonului (de preferință lângă fereastră), unde aparatul de extensie este
ferit de eventuale „traumatisme”.
Verificarea frecventă a dispozitivului de tracțiune: cablurile să treacă prin mijlocul
rolelor scripetelui, greutățile să atârne libere și să fie dozate corespunzător, iar cadrul și
barele patului să nu stânjenească aparatul.

26
 Ridicarea extremității distale a patului (în zona picioarelor) în poziție proclivă,
realizând astfel „contraextensia” prin greutatea corpului pacientului.
Poziționarea pacientului corect în decubit dorsal și explicarea faptului că greutățile
îl pot deplasa distal, situație în care trebuie să revină în poziția iniţială folosindu-se de
dispozitivele auxiliare cu care este dotat patul.
Încurajarea mobilizarii din decubit dorsal în poziție semisezând și invers, deoarece
această mobilizare previne apariția complicațiilor pulmonare.
Explicarea mișcărilor permise și a amplitudinii lor; aceste mișcări previn instalarea
hipotrofiei musculare, a redorilor articulare și apariţia trombozei.
Supravegherea pacientului să nu se poziționeze în decubit lateral, deoarece aceasta
generează o mişcare de torsiune nocivă la nivelul focarului de fractură.
Verificarea poziției membrului afectat în functie de tracțiune și eventual, corectarea
poziției vicioase prin plasarea unei perne sau a unei pături făcute sul; poziția optimă este
cea cu genunchiul în flexie ușoară și cu axul membrului tangent la spațiul interdigital I.
Supravegherea periodică a stării tegumentelor la nivelul broșei și efectuarea
toaletei și a pansamentului zonei respective; se preferă fixarea pansamentului cu benzi de
leucoplast, evitând bandajarea, care poate genera efect de garou în prezența edemului post-
traumatic.
Urmărirea periodică a culorii și a temperaturii locale a membrului afectat și
sesizarea medicului specialist la orice modificare aparută.
Aplicarea tuturor măsurilor de prevenire a complicațiilor imobilizării la pat și a
infecțiilor nosocomiale.
Ajutarea pacientul în satisfacerea tuturor nevoilor fundamentale.
Acordarea suportului psihic, explicându-i necesitatea tracțiunii pentru vindecarea
membrului traumatizat, încurajându-l continuu și îndepărtându-i sentimentul de neputință.

Pacienți operați (fixare internă / externă)

Combaterea stazei venoase și prevenirea complicațiilor tromboembolice, prin
monitorizarea pulsului periferic și a tensiunii arteriale; solicitarea pacientului să efectueze
mișcări active la nivelul articulațiilor neimobilizate ale membrului pelvin operat;
administrarea anticoagulantelor după doza și orarul stabilit de către medicul specialist și
recoltarea periodică de sânge pentru determinarea probelor de coagulare.

27
 Urmărirea periodică a eficacității, calității și permeabilității drenajului, aspectului
și cantității secrețiilor; schimbarea recipientului de drenaj când este plin și notarea cantității
și aspectului secrețiilor drenate; suprimarea tubului de dren la 24–48 ore; în cazul
existenței unei secreții abundente sau cu aspect sero–purulent, menținerea și urmărirea în
continuare a drenajului, până când medicul specialist indică suprimarea acestuia.
În cazul pacientului imobilizat postoperator pe atelă sau gutieră gipsată, aceasta se
îndepartează înainte de fiecare pansament și se reaplică după terminarea pansamentului,
ocazie cu care, de fiecare dată, se curăţă şi se captușește cu vată.
În cazul pacientului imobilizat postoperator în aparat gipsat circular, înaintea
primului pansament, decuparea în dreptul plăgii operatorii a unei ferestre, care în final, se
aplică peste pansament și se fixează cu ture circulare de fașă; această fereastră va avea
dimensiuni optime, nici prea mici pentru a nu predispune la formarea „edemului de
fereastră”, nici prea mari pentru a nu predispune la deteriorarea aparatului gipsat.
În situaţia plăgilor suturate primar, cu evoluție aseptică, controlarea periodică,
efectuarea toaletei cu soluții antiseptice și aplicarea pansamentului uscat pe plagă
operatorie, la interval de 48 ore.
În situația plăgilor suturate primar, care evoluează cu zone congestionate,
efectuarea toaletei cu soluții antiseptice și aplicarea pansamentului umed pe plaga
operatorie, la interval de 24 ore.
În situaţia plăgilor suturate primar, care evoluează septic cu congestie intensă şi
secreție sero–purulentă, suprimarea parțială a firelor de sutură în vederea asigurării unui
drenaj mai eficient, recoltarea secreției pentru efectuarea antibiogramei, spălare din
abundență a plăgii cu soluţii antiseptice și aplicarea pansamentului umed, ori de câte ori
este necesar.
În situația plăgilor deschise, la care urmează a se practica sutură secundară sau
acoperirea cu plastie tegumentară, efectuarea toaletei mecanice și chimice și aplicarea
pansamentului uscat sau umed, în funcție de aspectul plăgii (cantitatea de secreție, prezentă
și aspectul țesutului de granulație, aspectul marginilor plăgii, starea tegumentelor de
vecinătate).
Suprimarea firelor de sutură, de regulă, în ziua a 12-a sau a 14-a postoperator.
În situația pacientului operat cu ajutorul fixării externe (fixator extern), se
controlează periodic starea tegumentelor din jurul fișelor, se dezinfectează și se pansează,
protejând fiecare fișă cu o compresă sterilă fixată cu bandă de leucoplast.

28
 Pacienți cu amputație
În cazul amputațiilor, se acorda suport psihic pacientului și familiei (încurajarea
pacientului să-și privească bontul, mod de abordare a implicațiilor psiho – sociale a
amputației; existența posibilității de protezare; existența fenomenului de “membru
fantomă” care poate fi ignorat în cazul protezării); educarea pacientului (mod de pansare a
bontului; prevenirea contracturilor prin poziționarea corectă a segmentului).
Pe toată durata spitalizării, asistentul medical îi va asigura pacientului confortul
psihic necesar; îi va solicita consimțământul pentru toate tehnicile de îngrijire, îi va fi
alături și îl va liniști, asigurându-l ca va fi în permanență supravegheat și va fi ajutat ori de
câte ori va avea nevoie; va insufla încredere în echipa operatorie și de îngrijire pentru
inducerea unei stări de bine fizică și psihică, necesară participării lui active la recuperare.
Asistentul medical nu furnizează informații pacientului și aparținătorilor despre
tipul intervenției chirurgicale sau despre maniera în care aceasta a decurs; aceasta sarcină îi
revine medicului specialist traumatolog care a condus echipa operatorie.

Recuperarea imediată

Recuperarea trebuie sa fie precoce; începe din a doua zi postoperator, prin

efectuarea mișcărilor pasive în articulațiile libere ale membrului operat și prin efectuarea
de masaj, evitând incizia; în zilele următoare, scade progresiv ponderea mișcărilor pasive și
crește ponderea și amplitudinea mișcărilor active.
Asistentul medical ridică pacientul în poziție sezând inițial în pat, apoi la 2-3 zile
postoperator la marginea patului timp de 5-10 minute, perioadă care se prelungeste
progresiv în zilele următoare.
Pentru prevenirea edemelor declive, pacientul este supravegheat și educat să evite
flexia îndelungată a gambei pe coapsă, atât în pat, cât şi la marginea patului; când este în
decubit dorsal, se așează membrul pelvin în poziție procliva pe o atelă Brown, cu
genunchiul în flexie ușoară, iar când este în poziție sezând la marginea patului, i se așează
membrul pelvin pe un taburete, cu genunchiul în extensie.

29
 Asistentul medical învață și ajută pacientul în vederea reluării mersului cu ajutorul
dispozitivelor de mers; pacientul folosește inițial cadrul de mers, apoi o pereche de cârje cu
sprijin axilar, apoi bastonul canadian sau o cârje scurte; renunță definitiv la dispozitivele
ajutătoare inițial în casă, apoi afară, în momentul dobândirii siguranței în mers; acest
moment variază de la caz la caz, în funcție de vârsta pacientului, de starea lui generală și
de gravitatea inițială a afecțiunii.
Reluarea sprijinului pe membrul pelvin operat va fi progresivă; momentul și
procentul acestuia stabilește medicul specialist.
După reluarea mersului, asistentul medical însoţeşte zilnic pacientul la serviciul de
fizioterapie și recuperare.

Măsuri igieno-dietetice recomandate la externare

I se explică pacientului necesitatea respectării controalelor periodice stabilite de
către medicul specialist, ocazie cu care va primi indicațiile terapeutice și de îngrijire
ulterioare.
Educarea pacientului în vederea evitării obezității prin respectarea unui regim
alimentar rațional.
Educarea pacientului în vederea evitării oboselii articulare prin reluarea progresivă
a ortostatismului și a mersului cu evitarea eforturilor fizice excesive.
Sfătuirea pacientului să efectueze plimbări în aer liber cu creșterea progresivă a
duratei acestora, pe distanțe scurte și pe teren drept, evitând terenul accidentat, urcările și
coborările în pantă.
Îndemnârea pacientului să practice mișcări în apă cu temperatură de 36ºC, care are
un efect sedativ favorabil; rezistența apei la mișcare se poate doza în funcție de
posibilitățile pacientului, mărind sau micșorând viteza de execuție a mișcării.
Educarea pacientului să respecte un repaus zilnic de 1 – 2 ore pe zi în decubit
dorsal cu membrul pelvin afectat în poziție proclivă, atunci când edemul este accentuat.
Sfătuirea pacientului ca, la reluarea serviciului, să evite ortostatismul îndelungat,
frigul și umezeala.
Îndrumarea pacientului către un serviciu de recuperare, în vederea continuării
tratamentului recuperator început în perioada internării.

30
CAPITOLUL IV
PREZENTARE CAZURI CLINICE

IV.1. Material și metode folosite pentru studiul de caz

Studiul de caz a rezultat din supravegherea, îngrijirea permanentă și urmărirea
evoluției a 3 pacienți. În acest scop am folosit interviul cu pacienții în perioada internării
lor în spital. Dupa culegerea datelor, le-am analizat și interpretat (identificând nevoile
specifice), am elaborat diagnosticul de îngrijire, am planificat îngrijirile (planul de îngrijire
cuprinzând obiectivele de îngrijire și intervențiile proprii și delegate), după care le-am
executat în ordinea priorităților, efectuând cu regularitate, evaluări la diverse intervale de
timp, în vederea atingerii scopului final.
Studiul de caz relevă că, îngrijiile acordate în primele zile sunt îndreptate spre
stabilizarea hemodinamică, echilibrarea psihică și îngrijirea leziunilor traumatice. Ulterior,
îngrijirile se adresează, cu predilecție mobilizării pasive și active, efectuată cu scopul de a
preveni complicațiile imobilizării de lungă durată la pat.

CAZUL I

CULEGEREA DATELOR
SURSE DE INFORMAȚIE
- primare (pacient);
- secundare (familia pacientei, echipa medicală, foaia de observație).
DATE PRIVIND IDENTITATEA BOLNAVULUI
Date relativ stabile
Nume: M.
Prenume: S.
Vârstă: 24 ani
Sex: femeiesc
Stare civilă: necăsătorită
Nationalitate: romană
Religia: ortodoxă
Ocupația: studentă

31
 Date variabile
Domiciliul: Constanța
Alimentația: echilibrată şi diversificată care îi asigură necesarul zilnic de calorii;
preferințe: dulciurile şi cartofii prăjiți. Masticație şi apetit normale.
Consumul de cafea, tutun, alcool, droguri: consumă o ceașcă de cafea zilnic, 3-4
țigări ocazional. Nu consumă alcool, droguri.
Obiceiuri: își petrece timpul liber cu părinții şi fratele, citește, merge cu grupul de
prieteni în excursii, la teatru.
Condiții de viață: Locuiește împreuna cu părinții într-un apartament de 4 camere.
Fiind o persoană sociabilă, are foarte mulți prieteni.
Starea de sănătate anterioară
Boli anterioare: bolile infecto-contagioase ale copilăriei. Neagă boli cronice sau
infecto-contagioase în familie.
Stări fiziologice: menarha la 13 ani, flux moderat, nedureros.
Intervenții chirurgicale: apendicectomie la vârsta de 8 ani.
Accidente: nu a avut.
Date antropometrice:
Grup sanguin: A II
Rh: pozitiv
Greutate: 58 kg
Inălțime: 168 cm
Deficite senzoriale: nu prezintă
Proteze: nu prezintă
Alergii: nu este alergică la nimic

INFORMAȚII LEGATE DE BOALĂ

Temperatura: 36,8oC
Puls: 72 p/min, regulat
Tensiunea arterială: 120/65 mmHg
Respirația: 19 r/min
Apetit: normal
Eliminare: micțiuni şi scaune normale
Somn: liniștit, doarme 8-9 ore pe zi
Mișcarea: mobilitate foarte bună, practică gimnastică aerobică

32
 Anxietate: moderată
Stres: nu este stresată
Confort: nu este obisnuită cu mediul spitalicesc
Stare depresivă: nu prezintă
Stare de conștiență: conștientă, orientată în timp şi spațiu
Capacitate de comunicare: este comunicativă
Motivele internării: durere vie la nivelul gambei stângi; impotența funcțională a
membrului inferior stâng; mobilitate osoasă anormală cu senzație de fragmente osoase.
Istoricul bolii: în dimineața zilei de 03.03.2019, în drum spre piață, tânăra alunecă
pe scara din fața blocului în care locuiește, se dezechilibrează şi cade pe piciorul stâng.
Imediat ce a căzut, pacienta a simțit o durere vie la nivelul gambei stângi. Se prezintă la
Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța, unde i se acordă primele îngrijiri
şi i se recomandă internarea.
Diagnostic medical: Fractura helicoidala a tibiei la nivelul gambei stângi.
Data internării: 03.03.2019, ora 9:30
Examen clinic general
Tegumente şi mucoase: normal colorate.
Țesut celular subcutanat: normal reprezentat.
Sistem ganglionar-limfatic: normal la palpare.
Sistem osteo-articular: întreruperea continuității osoase la nivelul gambei stângi;
imobilitatea membrului inferior stâng.
Aparat respirator: torace normal conformat, mișcări respiratorii simetrice, murmul
vezicular prezent bilateral.
Frecvența respiratorie: 19 r/min.
Aparat cardio-vascular: cord în limite normale, zgomote cardiace ritmice, pulsul
periferic prezent şi bine bătut. TA = 126/65 mmHg. P = 70 p/min, regulat.
Aparat digestiv: abdomen suplu, nedureros la palpare, tranzit intestinal normal,
ficat şi splină în limite normale.
Aparat uro-genital: loji renale libere, suple şi nedureroase, micțiuni fiziologice.
SNC: echilibrat.
Examen clinic local
- echimoza plantară este liniară şi discretă;
- deformarea regiunii este tipică;
- la palpare se percep crepitații osoase;

33
 - mișcarea membrului inferior stâng este limitată şi dureroasă.
Stare fizică la internare
- stare generală relativ bună;
- durere vie în focarul de fractură;
- impotență funcțională a membrului inferior stâng;
- tahipnee moderată;
- funcții vitale cu urmatoarele valori: TA = 120/65 mmHg, P = 70 p/min, R = 19
r/min, T = 36,9oC
Examen radiologic: radiografie față şi profil gambă stângă, în urma careia se
precizează diagnosticul: fractură helicoidală a tibiei la nivelul gambei stângi.

34
 ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

a. Nevoi afectate – surse de dificultate Manifestări de independență Manifestări de dependență Sursă de

Nevoia fundamentală dificultate
- a respira şi a avea o bună circulație - respirație ritmică, simetrică - tahipnee moderată - durere şi
- R=16-19 r/min imobilitate
- TA=120/65 mmHg
- P=70 p/min, regulat
- tegumente normal colorate
- a bea şi a mânca - dentiție bună, completă - apetit diminuat - durere
- masticație ușoară şi eficace - imobilizare
- reflex de deglutiție prezent - spitalizare
- digestie normală
- a se misșca şi a avea o bună postură - limitarea mișcărilor - aparat gipsat
- dificultate de a se mobiliza - durere
- a dormi şi a se odihni - adormiri cu dificultate - durere
- treziri frecvente în timpul nopții - imobilizare gipsată
- oboseală - anxietate
- a fi curat, îngrijit, a proteja tegumentele şi - tegumente şi fanere curate, - dificultate temporară în a-şi acorda - durere
mucoasele îngrijite şi integre îngrijiri igienice - imobilizare
în AGFP

35
- a evita pericolele - frica, neliniste, perturbarea - durere
somnului - afectare fizică, imobilizare în AGFP
- predispoziție la accidente - spitalizare
- necunoașterea prognosticului bolii
- a comunica - integritatea persoanei şi a - dificultate de a stabili legatura cu - spitalizare
organelor sale de simț familia şi prietenii - aparat gipsat
- dezvoltare intelectuală normală
- a se recrea - inactivitate - spitalizare
- durere
- aparat gipsat

36
 b. Stabilirea problemelor
Probleme actuale:
- alterarea integrității fizice;
- durere vie la nivelul gambei stângi;
- imobilizare;
- disconfort, oboseală;
- anxietate;
- vulnerabilitate față de pericole;
- deficit temporar de autoîngrijire;
- dificultate de a lua legatura cu familia şi prietenii;
- dificultate de a îndeplini activități recreative.
c) Probleme potențiale:
- risc de complicații cauzate de alterarea integrității fizice şi imobilizare;
- atrofie musculară;
- anchiloiză;
- tulburări respiratorii şi circulatorii;
- formarea unui calus vicios;
- risc de accidentare (cădere);
- risc de alterare a nutriției prin deficit din cauza diminuării apetitului.
Stabilirea gradului de dependență
- grad 3 de dependență temporară; pacienta prezintă surse de dificultate diferite, deci
are nevoie de echipa de îngrijire şi ulterior de o persoana pentru a-şi satisface anumite
nevoi fundamentale.
d. Diagnostic de nursing
- alterarea integrității fizice în urma traumatismului prin cadere manifestată prin
impotența funcțională însoțită de durere vie in focarul de fractură;
- postura inadecvată din cauza aparatului gipsat şi a durerii, manifestată prin
limitarea mișcărilor şi dificultate de a se mobiliza;
- risc de alterare a nutriției prin deficit din cauza diminuării apetitului, în condițiile
durerii, imobilizării şi spitalizării;
- somn inadecvat cantitativ şi calitativ din cauza constrângerii fizice în aparat gipsat,
durerii şi anxietății, manifestat prin adormiri cu dificultate, treziri frecvente în timpul
nopții, oboseală;

37
 - anxietate moderată şi vulnerabilitate față de pericole din cauza durerii, afectării
fizice cu imobilizare în aparat gipsat, necunoașterii prognosticului bolii, manifestată prin
frică, nelinițte, perturbarea somnului, predispoziție la accidente (căderi);
- deficit temporar de autoîngrijire din cauza durerii şi imobilizării în aparat gipsat
manifestat prin dificultate în execuția îngrijirilor igienice;
- perturbarea comuniării cu familia şi prietenii din cauza spitalizării şi imobilizării în
aparat gipsat manifestată prin dificultate de a stabili legatura cu aceștia;
- dificultate de a îndeplini activități recreative din cauza durerii, imobilizării în aparat
gipsat, spitalizării, manifestată prin inactivitate;
- risc de complicații cauzat de alterarea integrității fizice şi imobilizării: atrofie
musculară, anchiloză, tulburări respiratorii şi circulatorii, calusare vicioasa.
PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR
a. Obiectiv global
- pacienta să fie recuperată din punct de vedere funcțional pentru a putea să-şi
satisfacă singură nevoile fundamentale şi să se reintegreze în societate.
b. Obiective specifice
- pacienta să beneficieze de condiții optime de îngrijire şi de tratament adecvat;
- pacienta să înțeleagă importanța imobilizării;
- pacienta să prezinte dureri diminuate în intensitate într-un timp cât mai scurt
posibil;
- pacienta să aibă un regim alimentar corespunzător, bogat în calciu şi vitamine;
- pacienta să fie echilibrată psihic, să adopte măsurile necesare pentru diminuarea
anxietății.
c. Obiective pe perioada de urgență
- pacienta să fie liniștită – calmarea durerilor;
- pacienta să beneficieze de îngrijiri generale şi locale de urgență, să i se explice, să
înțeleagă necesitatea acestora, să coopereze cu echipa de îngrijire;
- imobilizarea provizorie;
- precizarea diagnosticului clinic şi radiologic;
Primul ajutor a fost acordat in Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean
Constanța şi a constat în:
- calmarea durerii cu Algocalmin 2 fiole, i.m.;
- examinarea clinica a segmentului fracturat;

38
 - efectuarea unei radiografii față şi profil a oaselor gambei stângi pentru precizarea
diagnosticului și imobilizarea provizorie într-o atela Cramer.

39
 APLICAREAINTERVENTIILOR
Problemă Obiective Intervenții autonome şi delegate Evaluare
Alterarea integrității Pacienta: - pacienta a fost internată în secția Ortopedie într-un - în urma intervențiilor autonome şi
fizice. - să prezinte dureri salon curat, luminos, aerisit, cu o temperatură delegate durerea s-a diminuat treptat;
Cauza: diminuate în intensitate optimă; după imobilizare în AG, s-a menținut
- traumatismul până la dispariție în - am asigurat condițiile de microclimat, confort, o jenă dureroasă la nivelul focarului
Manifestări: decurs de 24-48 ore; utilajul auxiliar necesar schimbării poziției şi de fractură;
- durere vie în focarul - imobilizare corectă în mobilizării pacientei; - funcțiile vitale s-au încadrat în
de fractură şi aparat gipsat în vederea - am sfătuit pacienta să nu efectueze mișcări care i- limite normale;
impotența formării şi consolidării ar putea accentua durerea; - rezultatele examenelor de laborator
funcțională calusului osos; - am condus pacienta la serviciul Radiologie pentru au fost în limite normale;
- să prezinte stare de radiografia de control; - controlul radiologic confirmă
relativ confort fizic. - am măsurat şi notat funcțiile vitale; imobilizarea corectă.
- la indicația medicului am administrat antialgic
(Algocalmin 1 fiola i.m.);
- am evaluat caracteristicile durerii;
- am recoltat produse biologice şi patologice la
indicația medicului (VSH, HLG, uree sanguină,
hematocrit, TGO, TGP);
- am pregătit pacienta în vederea reducerii
ortopedice;

40
 - la indicația medicului am executat testare la Xilina
2 %;
- am participat cu medicul la reducerea ortopedică a
fracturii.
Postura inadecvată. Pacienta: - am învățat pacienta modalități de mobilizare - după 2 zile pacienta se acomodează
Cauze: - sa-şi adapteze activă permise, i-am fixat pe marginea distală a cu aparatul gipsat; durerile au cedat;
- imobilizare în AG; mișcările la noile patului agățătoare cu ajutorul cărora să se poată - pacienta a început să se mobilizeze
- durere. condiții create de ridica mai ușor în poziție sezând; cu ajutorul cârjelor; are tonusul şi
Manifestări: imobilizarea in AG; - la fiecare 2 ore am ajutat pacienta să se forța musculară păstrate.
- limitarea mișcărilor; - să beneficieze de mobilizeze, să ia în pat poziții cât mai comode
- dificultate de a se relativ confort fizic; pentru a preveni apariția escarelor de decubit. Am
mișca. - calmarea durerii protejat zonele expuse prin așezarea de pernițe moi
de vată învelite în tifon;
- am ajutat pacienta să se îmbrace/dezbrace, sa-şi
efectueze toaleta zilnică, să se alimenteze;
- la indicația medicului am administrat Algocalmin
2 fiole i.m.

41
Risc de alterare a Pacienta: - am explicat pacientei rolul alimentației pentru - pacienta şi-a recăpătat apetitul, se
nutriției: deficit. - sa-şi recapete apetitul menținerea echilibrului biologic al organismului şi alimentează şi se hidratează
Cauze: în următoarele 2 zile; pentru favorizarea vindecării (formarea calusului); corespunzător.
- durere; - să fie echilibrată - am luat legătura cu familia pentru furnizarea
- imobilizare; nutrițional; alimentelor preferate şi în același timp bogate în
- spitalizare. - să i se asigure un calciu (lapte, branză, ouă) dar şi fructe proaspete
Manifestări: regim alimentar bogat pentru favorizarea tranzitului şi combaterea
- diminuarea în calciu şi vitamine. eventualei constipații din cauza imobilizării;
apetitului. - am ajutat pacienta să se alimenteze, servindu-i
alimentele în condiții igienice, pe cât posibil
alimentele preferate.
Somn inadecvat. Pacienta: - am ajutat pacienta să aibe o poziție - pacienta beneficiază de ore de somn
Cauze: - să beneficieze de ore corespunzătoare în pat pentru a se putea odihni; suficiente; se simte odihnita.
- aparat gipsat; suficiente de somn; - am rugat pacienta sa evite picotelile în timpul
- durere; - să prezinte somn zilei;
- anxietate. odihnitor. - la indicația medicului am administrat Diazepam
Manifestări: 10 mg, 1 tabletă seara, înainte de culcare.
- adoarme cu
dificultate;
- treziri frecvente;
- oboseală.

42
- Anxietate moderată; Pacienta: - am explicat pacientei mecanismul de producere - anxietatea s-a diminuat odată cu
- Vulnerabilitate față - să-şi înteleagă boala, dar şi de vindecare a fracturii; acomodarea cu aparatul gipsat şi
de pericole. necesitatea imobilizării; - am discutat cu pacienta despre diminuarea durerii;
Cauze: - sa coopereze cu tratamentul pe care îl va face pe perioada - pacienta colaborează cu echipa de
- durere; echipa de ingrijire spitalizării; îngrijire;
- imobilizare; pentru o evolutie - la indicația medicului am administrat medicație - pacienta prezintă o stare psihică
- necunoașterea favorabila rapida; antialgică (Algocalmin) şi tranchilizantă bună;
prognosticului bolii. - pacienta sa (Diazepam) pe cale orală; - pacienta se mobilizeaza corect cu
Manifestări: beneficieze de un - am ajutat pacienta să se mobilizeze, sfătuind-o să cârjele; este atentă.
- frică; mediu de siguranță, fără nu facă mișcări inutile, spre a reduce riscul unei
- neliniște; accidente. eventuale căderi;
- perturbarea - am învățat pacienta cum să folosească cârjele şi
somnului; cum să se deplaseze corect cu ele.
- predispoziție la
accidente.
Deficit temporar de Pacienta să-şi mențină - am efectuat toaleta corporală a pacientei, pe - în urma aplicării intervențiilor
autoîngrijire. tegumentele şi regiuni; pacienta prezinta tegumente şi
Cauze: mucoasele curate şi - intervențiile aplicate nevoii de a se mișca şi de a mucoase curate şi integre.
- durere; integre. avea o bună postură satisfac şi aceasta nevoie.
- imobilizare în AG.

43
Manifestări:
- dificultate în
execuția îngrijirilor
igienice.
Perturbarea Pacienta: - inlesnesc accesul familiei şi prietenilor pacientei Obiectiv realizat.
comunicării cu - să poată comunica cu în salon în timpul orelor de vizită;
familia şi prietenii. familia şi prietenii săi. - sfătuiesc pacienta să comunice telefonic cu
Cauze: apropiații săi în afara orelor de vizită.
- spitalizare;
- imobilizare în
aparat gipsat.
Manifestări:
- dificultate de a
stabili legatura cu
aceștia.
Dificultate de a se Pacienta: - explorez şi stabilesc împreună cu pacienta ce Obiectiv realizat
recrea. - să prezinte stare de activități recreative îi produc plăcere, în condițiile
Cauze: bună dispoziție. imobilizării şi spitalizării;
- durere; - permit ca familia să-i aducă un aparat TV portabil
- imobilizare in AG; pentru ca pacienta să urmarească emisiunile
- spitalizare. preferate.

44
Manifestare:
- inactivitate.
Risc de complicații. Pacienta: - am supravegheat faciesul pacientei; În urma intervențiilor autonome şi
Cauze: - să fie echilibrată din - am observat, măsurat şi notat respirația şi pulsul; delegate aplicate, pacienta are o
- alterarea integrității punct de vedere - am măsurat şi notat tensiunea arterială şi evoluție favorabilă, fără complicații
fizice; respirator şi circulator; temperatura;
- imobilizare. - să prezinte valori ale - am observat ritmic aspectul tegumentelor
funcțiilor vitale în degetelor membrului afectat.
limite normale.

45
 EVALUARE FINALĂ
La data de 03.03.2019, pacienta în vârstă de 24 de ani se prezintă la spital în urma
unei căderi accidentale cu următoarele acuze: durere vie la nivelul gambei stângi,
impotență funcțională a membrului inferior stâng, mobilitate osoasă anormală cu senzație
de fragmente osoase. În urma examinării medicale şi a examenului radiologic se stabilește
diagnosticul medical de fractură helicoidală a tibiei la nivelul gambei stângi şi se decide
internarea pacientei.
Pe parcursul internării, pacienta a beneficiat de tratament ortopedic, antialgic,
tranchilizant; având o evoluție favorabilă, se externează la data de 10.03.2019 cu stare
generală ameliorată, funcții vitale cu valori în limite normale.
Diagnostic la externare: Fractură helicoidală 1/3 medie la nivelul tibiei gambei
stîngi. Imobilizare 40 zile în aparat gipsat pelvipodal care cuprinde articulatia genunchiului
şi articulația gleznei.
Bilantul autonomiei la externare:
În urma intervențiilor autonome şi delegate, la externare pacienta prezintă:
- stare de dependență redusă deoarece se deplasează cu ajutorul unei cârje;
- respirație spontană liberă;
- puls ritmic, amplu, bine bătut;
- alimentare şi hidratare corespunzătoare;
- echilibrată din punct de vedere fizic şi psihic;
- somn fiziologic;
- tegumente şi mucoase curate şi integre;
- poate efectua unele activități recreative şi de destindere;
- cunoaște măsurile de prevenire a complicațiilor.

Recomandări la externare:
Plan de recuperare şi reintegrare socio-profesională:
- va respecta perioada de imobilizare în aparat gipsat (40 de zile);
- va efectua mișcări reduse, fără forțarea membrului afectat;
- va respecta un regim alimentar bogat în proteine, calciu, săruri minerale;
- după scoaterea aparatului gipsat, va efectua exerciții fizice ușoare, care să pună în
mișcare grupele de mușchi aflate în imobilitate prelungită.

46
 CAZUL II

Nume: C.
Prenume: Radu
Domiciliul: Constanța
Vârsta: 56 de ani
Ocupația: contabil
Sex: masculin
Data internarii: 18.06.2019
Diagnosticul: fractură diafizară tibie dreaptă 1/3 medie.
Motivele internării: durere vie în 1/3 gamba dreaptă, mobilitate anormală,
impotență funcțională, tumefacție.
A.H.C.: congestie pulmonară cu 6 ani în urmă; neagă alte afecțiuni.
A.P.: Condiții de viață și muncă bune.
Istoricul bolii: În cursul zilei, cade din mers pe trotuar, acuză dureri vii la 1/3
gamba dreaptă, mobilitate anormală, impotența funcțională, motive pentru care se prezintă
în secția de ortopedie, unde se decide internarea sa și tratamentul chirurgical care constă în
reducere, osteosinteza cu tija Kuntscher, tehnică operatorie în focar ănchis. În serviciul de
urgență se efectuează mobilizare cu atela Kramer.
Examenul local: - deformarea tibiei, valvus 1/3 medie cu mobilitate anormală,
impotența funcțională, puls prezent la artera pedicoasă.

NECESITĂȚI DEPENDENT - INDEPENDENT

1. A respira – Respirația 15/min
2. A se alimenta – alimentație activa la pat –
3. A elimina - diureza 1400 mm/24 h scaun 1/24 h
4.A se mișca și rnenține o bună postură - imobilizarea în atela Kisman
5. A dormi, a se odihni - insomnie
6. A se îmbrăca, dezbrăca – impotența funcțională a membrului pelvin drept
7. Menținerea temperaturii în limitele normale - T= 36.50C -36.90C
8. A fi curat îngrijit - infirmiera
9. A evita pericolele - necesită supraveghere

47
 10. A comunica cu cei asemeni ție - comunica cu cei din jur
11. A practica religia - este ortodox
12. A te preocupa de realizarea proprie - este receptiv la indicațiile cadrelor
medicale
13. A se recrea- Imobilizat la pat
14. A invata educație sanitară – este interesat de afecțiunea sa, vrea să afle cât mai
multe detalii
Examene cerute: EKG, analiza de sânge, radiografie
Administrarea medicamentelor:3x2 Hipazim si Propanolol 40mg ½ tablete pe zi.
Epicriza: este externat în stare ameliorată, cu recomandările: mobilitate activă la
marginea patului; reluarea mersului cu sprijin în cârje, fără să calce pe piciorul drept 2 luni;
scoaterea firelor la 16 zile de la operație.

CONCLUZII FINALE
1. Fractură de tibie (în special cea deschisă) reprezintă una din problemele cele mai
importante ale traumatologiei moderne, atât pentru dificultățile terapeutice deosebite, cât și
pentru complicațiile frecvente pe care le generează.
2. Creșterea continuă a incidenței fracturilor de tibie este o consecință a condițiilor
vieții moderne (motorizare, industrializare).
3. Modificările patologice care apar la nivelul părților moi expuse (tulburări
metabolice ce merg până la necroză) sunt provocate de acțiunea traumatismului și de
expunerea la factorii de mediu contaminanți.
4. Principiile terapeutice pot fi sistematizate în următoarele principii:
 necesitatea acordării primului ajutor încă de la locul accidentului;
 transportul cât mai rapid într-o unitate medicală cu dotări ireproșabile și echipă
multidisciplinară complexă;
 desocare și tratamentul leziunilor asociate;
 instituirea cât mai precoce a antibioterapiei;
 efectuarea osteosintezei și acoperirea imediată sau secundară a defectelor
tegumentare;
 imobilizarea strictă a focarului de fractură din momentul reducerii până la
consolidare;
 recuperarea precoce prin mobilizări pasive și active în toate articulațiile.

48
 5. Colaborarea multidisciplinară și formarea unei echipe complexe de îngrijiri este
necesară din momentul internării pacientului și până la externarea lui.

6. Concluziile studiului de caz, coroborate cu experiența dobandită în practică, mă

determină să consider că, respectarea principiilor primului ajutor la locul accidentului,
continuate în timpul transportului, apoi respectarea principiilor de bază în spital și
recuperarea precoce, reprezintă cheia succesului în îngrijirea pacienților cu fractură de
tibie.

49
 BIBLIOGRAFIE

1. Titircă, L.: Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de asistenţii

medicali, Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 1998.
2. Antonescu, D.; Barbu, D.; Niculescu, D. L,; Panait, Gh.; Popescu, M.;
Purghel, Fl.; Stănculescu, D.; Stoica, C.; şi Cristea, Şt.: „Elemente de ortopedie şi
traumatologie”, Ed. Publistar, Bucureşti, 1999.
3. Caloghera, C.: „Chirurgie de urgenţă”, Ed. ANTIB, Timişoara, 1993.
4. Gorun, N.; şi Troianescu, O.: „Fractura deschisă”, Ed. Medicală, Bucureşti,
1979.
5. Pop, Al.: Fractura deschisă de tibie, “Vasile Goidiş” University Press, Arad
1999.
6. Proca, E.: „Tratat de patologie chirurgicală”, Ed. Medicală, Bucureşti, 1988.
7. Tomoaia, Gh.: Curs de traumatologie osteoarticulară, Ed. Medicală
Universitară “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, 1999.
8. Voiculescu, M.: Medicina pentru familie, Ed. Medicală, Bucureşti, 1986.
9. Mozes , Carol : Tehnica ingrijirii bolnavului , Ed. Medicala , Bucuresti
2003
10. Baltă, G. A.: „Tehnici generale de îngrijire a bolnavilor”, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1988.
11. Restian, A.: „Diagnosticul medical”, Ed. Dacia, Cluj – Napoca, 1988.

50