Blow up

Filmele lui Michelangelo Antonioni presupun o complexitate

estetică și o ambiguitate a semnificației ce le impune automat
atenției critice. Reacția privitorului (pe care mizează stilul său
cinematografic) prin tocmai caracterul său ezitant se vede obligată
să apeleze la un imaginar personal care să răspundă în mod
independent stimulilor creați. Filmele sale se revendică de la o
viziune neorealistă asupra lumii și încearcă să surprindă tocmai
pulsul specific al lucrurilor surprinse într-un anumit moment.
Blow up este un film italo-britanic regizat de Michelangelo
Antonioni în 1966.
David Hemmings il interpreteaza pe Thomas, un fotograf
londonez care vede lumea prin intermediul aparatului sau. Are un
studio, dar este plictisit de modelele pe care pe fotografiaza in
fiecare zi si de viata sa. Noaptea merge sa faca poze intr-un azil de
batrani. Viata lui nu se incadreaza in tiparele obisnuite ale lumii in
care traieste, desi nu se sustrage acestora. Intr-o zi fotografiaza un
cuplu intr-un parc fara acordul celor doi. Femeia (Vanessa
Redgrave) ii cere pozele, dar Thomas refuza sa i le dea. Mai
tarziu, aceasta vine acasa la Thomas, incercand sa il seduca pentru
a obtine pozele. Thomas ii da un alt film, iar apoi, cand
developeaza pozele din parc, isi da seama ca una dintre ele contine
indicii care duc la o crima. Descoperirea il preocupa si pare sa ii
influenteze viata.
Filmul are multe secvente interesante, unele dintre ele aparent
bizare (discutia lui Thomas cu proprietara magazinului de
antichitati, developarea fotografiilor sau concertul unde toti
participantii stau nemiscati pana cand unul dintre membrii
formatiei distruge o chitara). Michelangelo Antonioni ofera putine
indicii pentru descifrarea acestui film, iar la sfarsit raman multe
intrebari. Finalul poate fi interpretat in mai multe feluri, dar cred
ca ideea esentiala a filmului este ca dincolo de ceea ce apare ca un
simplu fapt se afla parti ascunse, uneori lucruri malefice, care pot
fi observate numai la o privire atenta.
Blowup este o tehnica fotografica in urma careia, inaintea
erei digitale, prin mariri succesive ale materialului fotografic
puteau fi scoase in evidenta detalii, altfel nebanuite, ale unei
fotografii aparent inocente! Tocmai prin aceasta tehnica devine si
eroul filmului martorul ocular al unei crime.
Acest film a fost inclus in categoria celor 1001 pelicule
cinematografice "de vazut intr-o viata" si nu numai pentru ca
juriul festivalului de la Cannes i-a acordat premiul Palme d'Or. La
aproape jumatate de veac de cand a vazut lumina marilor
ecrane,filmul lui Michelangelo Antonioni isi pastreaza forta si
prospetimea.Printre cei care au apreciat pelicula in mod deosebit
se numara si marele intelectual roman Nicolae Steinhardt si e
lesne de inteles de ce: in film se vorbeste putin si se transmite
foarte mult. Scene pentru istoria cinematografului: concertul rock
in care idolul tineretului isi distruge chitara,partida mimata de
tenis din ultimele minute. A fost sau n-a fost? Antonioni ne lasa sa
decidem. De neratat pentru cinefilii care se respecta!
Toate personajele filmului sunt animate de dorinte arzatoare
si artistice totodata : cele doua fetiscane cu aer absent,de maxima
candoare puerila,dar dornice sa devina manechine si sa pozeze cu
pretul oricarui compromis.celebrul fotograf stapan mereu pe
situatie (si doar pe realitatea observata prin obiectivul aparatului
de fotografiat) indiscret pana in maduva oaselor care spre final va
trece treptat prin etapele oscilante ale unei mari
descoperiri.astfel,de la un om absorbit de arta fotografica si
nealterat in niciun fel de fortele exterioare va cunoaste pe rand
sentimentul de descurajare acuta,sfidare,lipsa
curajului,renuntare,resemnare (scena de final subliniaza cel mai
bine acest sentiment).

Pareri:
„E absolut senzational cu Antonioni reuseste sa surprinda cu
putere de marire magistrala, fiecare detaliu comportamental al
personajelor sale. Sub lupa regizorului se afla fotograful ultra-
arogant, rasfatat si snob Thomas adus cu picioarele pe pamant de o
crima la care asista intamplator.
Dialogurile sunt putine dar expresivitatea fabuloasa,
imaginile spunand totul prin minutiozitate microscopica.
Remarcabil este faptul ca filmul lui Anonioni nu poate fi privit
clipind, deoarece fiecare amanunt e esential. Interesanta aparitia
Vanessei Redgrave, in rolul complicei, un rol secundar, de tinerete,
de care s-a achitat oglindind cu precizie persoanjul incredintat.”
„Povestea plină de mister face ca ”Blow-up” să fie unul
dintre cele mai populare filme făcute de Antonioni. Cineastul
adună pe ecran mai multe elemente definitorii ale contraculturii
anilor '60: muzica rock, revoluția sexuală, consumul de droguri
ușoare în scop de relaxare, aplecarea tineretului spre starea de
dolce far niente. Filmul poate fi considerat un tablou fascinant al
epocii, în care predomină imagini strălucitoare și o muzică
vibrantă, încercând să contureze locul individului într-o societate
în schimbare.
Filmul este, în esență, un studiu artistic al modului în care
percepem realitatea și cum ne raportăm față de ea. Nu există o
realitate absolută, cum nu există nici un adevăr absolut, totul
depinzând de propria noastră percepție. Acolo unde unii oameni
văd doi nebuni prostindu-se, alții ar putea tot atât de bine să vadă
un meci de tenis.”

Premii:
Acest film a castigat premiul Cannes din 1967 la categoria
Palme d'or si nominalizat pentru Oscar si Globul de Aur tot in
1967, iar in 1967 a fost nominalizat pentru premiul BAFTA.
Distribuție:
David Hemmings: Thomas
Vanessa Redgrave: Jane
Peter Bowles: Ron
Sarah Miles: Patricia
Jane Birkin: Tânăra blondă
Gillian Hills: Tânăra brunetă
John Castle: Pictorul Bill
Harry Hutchinson: Anticarul
Veruschka von Lehndorff: Veruschka