1

AN UNIVERSITAR 2017-2018
CCIA - ANUL III – SEMESTRUL I
CURS NR. 2

4. CALITATEA IN CONSTRUCTII
4.1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CALITATEA ÎN
CONSTRUCŢII
Calitatea unei construcţii este suma (rezultanta) performanţelor de comportare a
acesteia în exploatare şi a satisfacerii, pe întreaga durată de existenţă, a tuturor exigenţelor
utililizatorilor şi colectivităţilor.
Aprecierea calităţii elementelor, a subansamblelor şi a clădirilor în ansamblu, se
face în raport cu modul de satisfacere a condiţiilor tehnice sau altor cerinţe de calitate,
stabilite în funcţie de destinaţia construcţiei, de condiţiile reale de exploatare, de
categoria şi clasa de importanţă ale construcţiilor .
Răspunderea pentru realizarea şi menţinerea pe întreaga durată de existenţă, a unor
construcţii de calitate corespunzătoare, revine factorilor care participă la conceperea,
realizarea, exploatarea construcţiilor.

4.2. CONDIŢII TEHNICE PENTRU CONSTRUCŢII

Fiecare construcţie, subansamblu sau element de construcţie trebuie să satisfacă
următoarele condiţii tehnice: capitale, mecanice, fizice , estetice şi economice.
4.2.1.Condiţii tehnice capitale.
Sunt reprezentate de durabilitatea în timp a construcţiilor şi de rezistenţa la foc.
Durabilitatea este caracterizată de durata de funcţionare normală a principalelor
elemente ale construcţiei, respectiv a clădirii în ansamblu, fără pierderea calităţilor
necesare unei exploatări normale.
Pentru fiecare construcţie trebuie să existe o durată minimă de exploatare, respectiv
o perioadă minimă de serviciu exprimată în ani, perioadă în care nu este nevoie de nici o
reparaţie majoră pentru menţinerea stării tehnice a ei.
Perioada de serviciu este de fapt durata de viaţă proiectată (T ) a construcţiei, si
poate fi simplificat considerată, conform tabelului de mai jos :
 2

Durata de viaţă proiectată Exemple

[în ani]
≥ 100 Structuri monumentale, poduri şi alte structuri
pentru lucrări inginereşti importante
50 - 100 Clădiri şi structuri obişnuite
10 - 30 Construcţii agricole sau similare
≤ 10 Structuri tranzitorii

Durabilitatea este influienţată de materialele din care sunt alcătuite elementele de

construcţie şi anume de rezistenţa acestora, de modul de proiectare, de execuţie, de
condiţiile de exploatare şi nu în ultimul rând de modul de întreţinere şi protecţie împotriva
acţiunii distructive a mediului interior sau exterior, care se manifestă prin îngheţ-dezgheţ,
umiditate, agresivitate chimică, microorganisme, radiaţii solare, etc.
Rezistenţa la foc, sau gradul de rezistenţă la foc reprezintă capacitatea
construcţiei respectiv a ansamblelor, subansamblelor şi elementelor de construcţie de a
rezista la solicitările termice şi mecanice produse în timpul şi din cauza incendiilor.
Gradul de rezistenţă la foc a elementelor de construcţie depinde de materialele din
care acestea sunt realizate şi se caracterizează prin gradul de combustibilitate şi limita de
rezistenţă la foc.
Combustibilitatea unui material reprezintă capacitatea acestuia de a se aprinde
şi de a arde în continuare, contribuind la creşterea cantităţii de căldură dezvoltată de un
incendiu. Din acest punct de vedere avem:
- materiale incombustibile (pietre naturale, betonul armat, zidăria etc);
- materiale greu combustibile (metalul protejat);
- semicombustibile (lemnul ignifugat sau tencuit);
- combustibile (lemnul neignifugat, carton bitumat etc).
Limita de rezistenţă la foc a unui element de construcţie este intervalul de timp
exprimat în ore, în care acesta supus fiind acţiunii temperaturilor înalte, îşi păstrează
stabilitatea şi se poate opune propagării incendiului.
Normativul P 118/1999 defineşte o serie de noţiuni specifice, cum sunt :
combustibilitatea, categoria de pericol de incendiu, riscul de incendiu, rezistenţa la foc,
comportarea la foc, stabilitatea la foc, etc.
 3

4.2.2.Condiţii tehnice mecanice.

Aceste condiţii se impun pentru siguranţa construcţiilor şi se exprimă prin date de
calcul în special pentru elementele structurale, la stările limită ultime (de rezistenţă şi
stabilitate, de oboseală pentru elementele de construcţie supuse la acţiuni oscilante sau
alternante etc) sau la stările limită ale exploatării normale (fisurare – în general la
elementele din beton, beton armat şi beton precomprimat, deformaţii, rigiditate).
4.2.3.Condiţii fizice
Aceste condiţii sunt importante pentru realizarea confortului termic, fonic, de
iluminare, de ventilare etc, fiind legate de factorii fizici exteriori sau interiori cum ar fi:
temperatură, viteza şi umiditatea relativă a aerului, nivelul sonor, variaţiile de temperatură
etc.
4.2.4.Condiţii estetice
Aceste condiţii asigură construcţiilor un aspect plăcut atît la interior cât şi la
exterior, cu o plastică arhitecturală corespunzătoare etc. Plastica arhitecturală se realizează
prin volumetria şi proporţiile clădirii, distribuţia şi evidenţierea spaţiilor şi volumelor pe
verticală şi orizontală, sau / şi prin elemente decorative, finisaje etc.
4.2.5.Condiţii economice
Aceste condiţii se referă în principal la costul construcţiilor, care reprezintă de fapt
un factor foarte important şi care trebuie avut în vedere pornind încă de la faza de
proiectare şi continuându-se cu execuţia, exploatarea şi întreţinerea.

4.3. CONCEPTUL DE PERFORMANTA IN CONSTRUCTII

Conceptului de performanţă în construcţii, are un înţeles diferit de sensul comun/
general, al noţiunii de „performanţă”. De exemplu, construcţiile nu sunt performante în
sensul în care sportivii sunt performanţi atunci când doboară un record sau câştigă o
medalie.
O clădire nu trebuie să fie cea mai înaltă, cea mai frumoasă sau cea mai scumpă
pentru a fi performantă, însă trebuie neapărat să răspundă unui set precis şi coerent de
exigenţe.
 4

Elaborarea şi aplicarea în construcţii a conceptului de performanţă constituie un

mod organizat de stabilire a caracteristicilor calitative ale subansamblelor şi elementelor
care alcătuiesc construcţia, astfel încât aceasta în ansamblu ei, să răspundă corect tuturor
exigenţelor formulate de cei implicaţi în utilizarea ei (utilizatorii).
Ca atare stabilirea exigenţelor este o necesitate fundamentală şi permanentă pentru
activitatea de construcţii deoarece :
- nu se poate proiecta, realiza şi mai ales optimiza o construcţie, despre care nu se
ştie exact la ce condiţii trebuie să răspundă;
- în ultima instanţă, un proiect sau o construcţie trebuie să fie apreciate prin
raportarea lor la anumite criterii/etaloane de calitate, stabilite ştiinţific.
4.3.1. Etapele analizei de performanta
O prima etapă al analizei de performanţă o reprezintă identificarea exigenţelor
utilizatorilor.
Exigenţele utilizatorilor, nu sunt de regulă cuantificate şi nu ţin seama de materiale
şi tehnologii de execuţie. Ele se exprimă la modul general şi sunt generate de :
- cerinţe fiziologice naturale , însemnând posibilitatea de a utiliza spaţiile din clădire
pentru activităţi creatoare, odihnă sau divertisment, în condiţii siguranţă, de igienă,
confort, de a se deplasa cu uşurinţă etc. În general aceste exigenţe sunt exprimate simplu
fără utilizarea unor termeni tehnici (de exemplu: clădirea să fie sigură, să nu fie nici frig
nici cald, să nu fie zgomot pentru a se putea odihni sau lucra etc);
- cerinţe de eficienţă, respectiv costuri minime de exploatare a clădirii, durabilitate,
protecţie faţă de pericole, conservarea mediului.
A doua etapă a analizei de performanţă, o constituie trecerea de la exigenţele
utilizatorilor la exigenţele tehnice de performanţă, respectiv transpunerea în termeni
tehnici a cerinţelor simple ale utilizatorilor.
Astfel pentru clădiri civile lista exigenţelor tehnice de performanţă cuprinde:
- exigenţe de siguranţă (rezistenţa structurală, stabilitate, siguranţă la foc, securitate in
exploatare etc);
- exigenţe de confort (funcţionalitate, ambianţa climatică, acustică, luminoasă,
igienico-sanitare, estetică, etanşeitate etc);
 5

- exigenţe economice (durabilitate, consum de energie în exploatare, cost de

întreţinere etc);
A treia etapă a analizei, se caracterizează prin faptul că fiecărei exigenţe tehnice
de performanţă i se ataşează unul sau mai multe criterii de peformanţă, care se exprima
cantitativ prin valori normate , precizate în prescripţiile tehnice oficiale .
De exemplu pentru rezistenţa la transfer termic, se impun valori normate ale ale
acestei rezistenţe , respectiv valori minime necesare ce trebuie îndeplinite de orice soluţie
concretă propusă sau realizată pe tip de element, indiferent de material şi mod de alcătuire.
Compararea fiecărei performanţe efective (reale), a unei soluţii propuse sau
realizate pentru elementele de construcţie, cu valorile normate (valori precizate în
prescripţiile tehnice oficiale), reprezintă modul concret de apreciere şi de realizare a
criteriilor de performanţă. Un criteriu de performanţă realizat reprezinta o calitate.
Suma calităţilor unei cladiri reprezintă performanţa acesteia sau aptitudinea de
exploatare, deci conceptul de performanţă în construcţii constituie nivelul superior de
interpretare a calităţii.
Legea 10 /1995 privind calitatea în construcţii, instituie în mod diferenţiat în funcţie
de categoriile de importanţă ale construcţiilor, sistemul calităţii în construcţii care impune
realizarea şi menţinerea pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor a următoarelor
cerinţe :
- rezistenţă şi stabilitate ;
- siguranţă în exploatare ;
- siguranţă la foc ;
- igiena, sănătatea oamenilor , refacerea şi protecţia mediului ;
- izolaţie termică, hidrofuga şi economie de energie ;
- protecţia împotriva zgomotului ;
Toate aceste cerinţe de bază trebuie îndeplinte :
- prin alegerea adecvată a materialelor ;
- prin proiectarea şi detalierea constructivă corespunzătoare;
- prin specificarea procedurilor de control în proiectare, în fabrici de produse
pentru construcţii, în execuţia şi exploatarea structurii considerate.
 6

Respectarea acestor cerinţe devine obligatorie pentru investitori, cercetători,

proiectanţi, verificatori de proiecte, fabricanţii şi furnizorii de produse pentru construcţii,
executanţii, proprietarii, utilizatorii, responsabilii tehnici cu execuţia, experţii tehnici,
precum şi autorităţile publice şi asociaţiile profesionale de profil.
Ansamblul tuturor criteriilor de performanţă care trebuie avute în vedere la
proiectarea, execuţia, recepţia şi exploatarea construcţiilor sunt cuprinse în: legi, hotărâri
(ordonanţe) guvernamentale, standarde, normative, norme interne, condiţii tehnice
speciale, fişe tehnologice, cataloage etc.

4.4. PRESCRIPŢII TEHNICE ÎN CONSTRUCŢII

Prescripţiile tehnice sunt documente tehnice şi economice pentru construcţii şi
instalaţii aferente construcţiilor. Ele stabilesc modul de rezolvare optimă şi unitară a
problemelor care intervin în procesul de proiectare, realizare şi recepţie în construcţii,
instalaţii, şi materiale pentru construcţii şi instalaţii.
Principalele prescripţii tehnice sunt: standardele, normele interne, normativele
tehnice, fişe tehnologice, proiectele tip, cataloagele tip etc.
Standardele, sunt prescripţii tehnice care conţin principii şi date studiate complet şi
verificate teoretic şi practic şi se referă la materiale, elemente şi părţi de construcţii,
instalaţii şi alte dotări necesare construcţiilor, având mare aplicabilitate pe plan naţional.
Pe plan internaţional se elaborează prescripţii asemănătoare de către Organizaţia
Internaţională de Standardizare (ISO), multe dintre acestea fiind asimilate ca prescripţii
oficiale în România.
Normele interne sunt prescripţii tehnice prin care se stabilesc date caracteristice
pentru produsele şi elementele încă nestandardizate sau reglementate numai parţial prin
standarde.
Normativele sunt prescripţii tehnice care completează şi detaliază prevederile din
standarde, stabilind îndrumări şi metode concrete de aplicare în proiectare şi execuţie.
Normativele pot fi experimentale, cu aplicare condiţionată precum şi definitive.
Instrucţiunile tehnice dau precizări suplimentare asupra prevederilor din standarde
şi normative, mai ales pentru anumite probleme cu caracter restrâns.
 7

Fişele tehnologice stabilesc modul de organizare şi desfăşurare a diferitelor

procese de lucru la execuţia construcţiilor, prin aplicarea celor mai eficiente metode.
Proiectele tip cuprind un ansamblu de piese scrise şi desenate, cu detalii, pentru
executarea construcţiei urmând a se proiecta numai fundaţiile, pe baza datelor reale ale
terenului.
Cataloagele tip cuprind date pentru elemente prefabricate, precizându-se
caracteristicile elementelor (dimensiuni, alcătuire, capacitate portantă etc.), şi detalii de
execuţie.

5. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND PROIECTAREA CLĂDIRILOR

5.1. ETAPELE DE PROIECTARE

Proiectarea reprezintă concretizarea într-un ansamblu de documente a intenţiilor
funcţionale, tehnologice, constructive, arhitecturale, estetice, de confort, etc. ale unui
investitor, cu respectarea condiţiilor de calitate şi economice cerute de acesta şi de normele
legale în vigoare, impunându-se colaborarea inginerului tehnolog, arhitectului, inginerului
constructor, inginerului instalator şi a specialistului în ecologie.
Proiectarea unei construcţii presupune parcurgerea mai multor etape preliminare, în
care se discută mai multe soluţii, se fac evaluări şi verificări, urmând ca în etapa de
definitivare să se execute documentaţia aferentă soluţiei optime din punct de vedere
structural, estetic, funcţional şi economic.
Pentru inginerul proiectant, prima etapă a proiectării unei structuri constă în
definirea cu claritate a sarcinilor care-i revin şi care de obicei rezulta din tema de
proiectare.
Prin tema de proiectare se stabilesc, cu date cât mai complete, caracteristicile
funcţionale şi cerinţele constructive specifice obiectivului de investiţiei care urmează a se
proiecta, indicaţii privind valoarea investiţiei, punerea ei în funcţiune etc.
Pe baza temei de proiectare se poate trece la următoarele etape ale activităţii de
proiectare şi anume:
- elaborarea schemei funcţionale în cazul clădirilor civile, respectiv a schemei
tehnologice în cazul construcţiilor industriale sau agrozootehnice;
 8

- elaborarea partiului (plan parter);

- proiectarea constructivă;
- proiectarea structurală;
- proiectarea instalaţiilor;
- proiectarea tehnologiei de execuţie a clădirii.

5.1.1. Elaborarea schemei funcţionale (tehnologice) şi a partiului

Schema funcţională este o reprezentare grafică (schiţă) care indică toate spaţiile
necesare pentru clădirea proiectată şi legăturile dintre acestea.
Schema funcţională se poate referi la un apartament, un tronson de clădire, o clădire
întreagă sau chiar un grup de clădiri, urmărind legăturile necesare pentru asigurarea
confortului funcţional optim, respectiv a fluxului tehnologic optim.

Fig. 5.1. Schema funcţională pentru un apartament

1- intrare; 2 – antreu; 3 – bucătărie; 4 – cămară; 5 – WC; 6 – Camera de zi; 7 – loc
de luat masa; 8 – logie; 9 – degajament (SAS); 10 – camere; 11 – baie.
 9

Fig. 5.2. Partiul de arhitectură ; 1- 11 – identice cu cele din schema

funcţională

Partiul de arhitectură aşa cum se poate observa din figura de mai sus reprezintă
concretizarea practică a schemei funcţionale. Cunoscând dimensiunile necesare pentru
fiecare încăpere, acestea se proiectează prin delimitarea lor de către elementele de
construcţie (pereţi şi planşee).
5.1.2. Proiectarea constructivă (etapa de predimensionare)
Proiectarea constructivă constă în stabilirea alcătuirilor constructive pentru toate
elementele de construcţie (structurale şi nestructurale) care formează clădirea, astfel încât
acestea să corespundă tuturor categoriilor de exigenţe impuse (durabilitate, rezistenţă la
foc, rezistenţă şi stabilitate, izolare - termică, fonică şi hidrofugă, estetică, economicitate).
5.1.3. Proiectarea structurală
Proiectarea structurii de rezistenţă presupune rezolvarea prealabilă a alcătuirii
tuturor elementelor, pentru a putea evalua încărcările permanente.
 10

Se determină eforturile secţionale din gruparea cea mai defavorabilă a încărcărilor,

apoi se verifică utilizând o metodă de calcul adecvată, secţiunile elementelor care trebuie
să asigure siguranţa necesară a clădirii.
5.1.4. Proiectarea instalaţiilor
Proiectarea instalaţiilor se face în conformitate cu destinaţia clădirii, acestea trebuie
astfel amplasate încât să fie necesare cât mai puţine coloane de conducte.
5.1.5. Proiectarea tehnologiei de execuţie
În această etapă de proiectare se stabileşte tehnologia de execuţie a clădirii. Tot în
faza de proiectare tehnologică se elaborează planul de organizare al şantierului.

5.2. PREZENTAREA PROIECTULUI

5.2.1. Piesele componente ale unui proiect
A) Piesele scrise, care cuprind:
- avizele necesare începerii execuţiei, conform legislaţiei în vigoare;
- studiul geotehnic;
- memorii tehnice-justificative ale soluţiilor de arhitectură, rezistenţă şi instalaţii,
cuprinzând şi condiţiile impuse de Normele de tehnică a securităţii muncii şi a măsurilor
de pază împotriva incendiilor şi de stingere a incendiilor;
- note sau breviare de calcul ale structurii de rezistenţă, a instalaţiilor, etc.;
- antemăsurătoari, devize (general şi pe categorii de lucrări), extrase de materiale,
analize de preţuri, necesarul de forţa de muncă, costuri de transport etc;
- tablouri de tâmplărie, liste de prefabricate, baze de preţuri etc.;
- memorii tehnice privind organizarea şantierului, tehnologia de execuţie (dacă
nu s-a întocmit un proiect separat privind tehnologia de execuţie a lucrărilor), grafice de
eşalonare în timp a lucrărilor etc.;
- indici tehnico-economici specifici - aria utilă (Au), aria construită (Ac), aria
desfăşurată (Ad), aria locuibilă (Al), indici de confort, etc.
B) Piesele desenate:
- planuri cadastrale;
- planuri de încadrare în zonă;
 11

- planuri de situaţie (scara 1:500, 1:1000);

- planul general al terenului cu indicarea zonei de execuţie a lucrărilor (scara 1:500,
1:1000) ;
- profilul general al terenului (scara 1:500, 1:1000);
- planurile tuturor nivelurilor clădirilor, complet cotate (scara 1:50);
- secţiuni caracteristice (scara 1:50);
- faţade (scara 1:100);
- planuri de rezistenţă (planuri fundaţii, planuri ale structurii de rezistenţă, planuri
cofraj, armare, plan acoperiş, plan montaj prefabricate etc.-scara 1:50, 1:100);
- planuri privind instalaţiile (scara 1:50, 1:100);
- detalii de arhitectură, construcţii, instalaţii (scara 1:1; 1:2; 1:5; 1:10) .

5.3. INDICI TEHNICO- ECONOMICI DE SUPRAFAŢĂ LA CLĂDIRI DE

LOCUIT
În proiectarea clădirilor de locuit se utilizează următorii indici :
- Aria utilă (Au), se calculează de regulă pe apartament sau pe nivel şi reprezintă
suma suprafeţelor interioare ale încăperilor (exclusiv suprafaţa pereţilor). Nu se cuprind în
aria utilă: aria logiile şi balcoanelor, a pragurile golurilor de uşi, ale trecerilor cu
deschideri până la 1,0 m, nişele radiatoarelor, precum şi suprafeţele ocupate de sobe şi
cazane de baie ( câte 0,50 m 2 pentru fiecare sobă şi cazan ) în cazul în care încălzirea se
face cu sobe.
- Aria locuibilă (Al), se calculează de regulă pe apartament sau pe nivel şi
cuprinde suma suprafeţelor interioare ale camerei de zi, sufrageriei, camerei de lucru,
camerei copiilor şi dormitoarelor.
- Aria construită (Ac), reprezintă suprafaţa la sol a construcţiei urmărind
perimetrul exterior al parterului.
- Aria desfăşurată (Ad), reprezintă suma ariilor construite ale tuturor nivelurilor.
La nivelurile superioare în aria desfăşurată intră şi logiile .
 12

6. COORDONAREA MODULARĂ ÎN CONSTRUCŢII

6.1. ELEMENTE DE COORDONARE
Coordonarea modulară reprezintă o metodă de stabilire a dimensiunilor unei
construcţii şi a elementelor ei componente şi se bazează pe :
- moduli de bază şi moduli derivaţi ca unităţi pentru dimensiuni;
- dimensiuni modulare ;
La noi în ţară precum şi în alte ţări,valoarea modulului de bază (M) s-a stabilit la 1o
cm. Modulii derivaţi ai modulului de bază sunt :
- moduli măriţi (multimodulii) ale căror valori sunt multiplii întregi ai modulului de
bază şi avem : 3M ; 6M ; 12M ; 15M ; 30M ; 60M;
- moduli micşoraţi (submodulii) , ale căror valori sunt fracţiuni ale modulului de bază ,
1 1 1
respectiv : M; M; M;
2 5 10
Dimensiunile modulare de coordonare sunt multiplii întregi ai modulului de bază sau
ai modulilor derivaţi.
Dimensiunile modulare de coordonare pot fi :
- dimensiuni principale: dimensiuni de travei, deschideri, înălţimi de niveluri etc;
- dimensiuni secundare: lăţimi ale panourilor sau fîşiilor de planşeu, dimensiuni ale
golurilor de uşi şi ferestre;
- dimensiuni de coordonare de detaliu: dimensiuni de secţiuni, de geometrie a
îmbinărilor ;
Pentru stabilirea dimensiunilor în plan şi pe verticală ale clădirilor de locuit se
recomandă modulul derivat 3M = 30 cm.
Ca urmare deschiderile, traveile şi înălţimile nivelurilor curente vor fi multiplu de
30 cm.
Există prevederi speciale pentru anumite tipuri de categorii de elemente de construcţie
pentru care se folosesc şi alţi moduli derivaţi generaţi de dimensiunile de fabricaţie a
materialelor sau prefabricatelor şi de modul de asamblare a acestora. La clădirile de locuit
unicat, executate din zidărie şi planşee monolite din beton armat se admit şi alţi moduli
derivaţi pentru stabilirea dimensiunilor în plan şi pe verticală (1M = 10 cm, 2M = 20 cm),
sau se realizează modularea în funcţie de dimensiunile modulare ale materialelor folosite .
 13

Laturile secţiunilor stălpilor şi grinzilor de beton armat vor fi multiplu de 5 cm.

Grosimile plăcilor de beton armat vor fi multiplu de 1 cm.
Gradaţia de variaţie a grosimii pardoselilor este de 1 mm.
Gradaţia de variaţie a înălţimii treptelor la scări este de 1 mm.
Valorile dimensiunilor de bază ale golurilor de uşi şi ferestre sunt următoarele:
a. Pentru golurile de ferestre :
- orizontale ( L ) multiplu de 3M ( 30 cm ), începând de la 60 cm ;
- verticale ( H ) multiplu de 3M ( 30 cm ), începând de la 60 cm ;
b. Pentru goluri de uşi :
- orizontale (L) multiplu de 1M (10 cm), între limitele 60-120 cm şi multiplu de 3M
(30 cm), începând de la 120 cm ;
- verticale ( H ) multiplu de 3M (30 cm), începând de la 210 cm ;
Pentru încăperile auxiliare, spaţii tehnice, cu circulaţie redusă, se admite şi
înălţimea H = 190 cm .

6.2. TRASAREA AXELOR MODULARE LA CLĂDIRI CU DIFERITE

STRUCTURI DE REZISTENŢĂ
Pe planşele de execuţie se reprezintă numai axele modulare orizontale ce precizează
poziţia elementelor structurale verticale, care se notează cu cifre (1,2,3,…..) pe o direcţie,
(de preferinţă pe direcţia longitudinală) şi cu litere (obişnuit majuscule A ; B … ) pe
cealaltă direcţie (fig.6.1. şi 6.2.) .
Axele modulare apar în toate planurile orizontale ale construcţiei: plan fundaţii, plan
subsol, plan nivel curent .
Axele modulare verticale sunt vizibile în secţiuni verticale transversale şi
longitudinale, însa în general acestea nu se reprezinta în desenele de execuţie .
Poziţia axelor modulare de referinţă coincide cu poziţia elementelor structurale
verticale, însa aşezarea pereţilor, grinzilor şi stălpilor pe aceste axe are la bază principiul
egalei rezemări a planşeelor pe elementele portante verticale.
 14

6.2.1. Poziţia axelor modulare de referinţă în cazul unei clădiri cu pereţilor interiori şi
exteriori realizaţi din zidărie de cărămidă sau beton armat monolit (fig. 6.1. de mai jos)

Fig. 6.1. Axarea pereţilor interiori şi exteriori realizaţi din zidărie de cărămidă sau beton
armat monolit;

- pentru pereţii structurali interiori, transversali şi longitudinali (axele 2;

3; 4 şi 5 respectiv B din fig. 6.1. de mai sus) axele modulare coincid cu axele
geometrice mediane ale pereţilor ;
- pentru pereţii structurali exteriori (axele 1; 6 respectiv A şi C din fig.6.1. de mai sus)
poziţia axelor modulare se stabileşte în mod obişnuit, din condiţia ca pentru placa de
rezistenţă a planşeului (monolit sau prefabricat) să rezulte condiţii identice de rezemare pe
contur.
De exemplu, daca se notează cu di grosimea pereţilor structurali interiori, atunci în
cazul pereţilor structurali exteriori, axele modulare se fixează la distanţa di /2 în raport
cu faţa interioară a pereţilor.
 15

6.2.2. Poziţia axelor modulare de referinţă în cazul structurilor din cadre (fig.6.2)
In cazul structurilor din cadre, elementele structuraler verticale, respectiv stâlpii, se
dispun pe cele doua direcţii principale ale clădirii sub formă de şiruri, pozitia axelor
modulare stabilindu-se astfel:
- în cazul şirurilor interioare (axele 2; 3; 4 şi respectiv B din fig.6.2) poziţia acelor
coincide cu axele mediane ale riglelor dintre stălpi. Obişnuit riglele interioare se îmbină
centric cu stălpii astfel încât axele modulare trec prin centrele de greutate ale stâlpilor.
- în cazul şirurilor exterioare (axele 1; 5 respectiv A şi C din fig.6.2) poziţia axelor
modulare se stabileşte în raport cu riglele dintre stâlpi, având în vedere ca pentru plăcile de
planşeu să rezulte condiţii identice de rezemare pe două laturi opuse. Riglele perimetrale
(axele 1şi 5 respectiv A şi C din fig.6.2) se pot îmbina excentric în raport cu stălpii (de
exemplu riglele se deplaseaza spre exterior ca urmare a soluţiei adoptate pentru pereţii
exteriori) sau lăţimea riglelor perimetrale poate să difere faţă de cea a riglelor centrale,
rezultând situaţii când axele modulare nu trec prin centrul de greutate ale stalpilor.

Fig. 6.2. Axarea structurilor în cadre

 16

6.3. DIMENSIUNI IN SISTEMUL MODULAR

Distanţa dintre două axe modulare se numeşte dimensiune (sau distanţă) modulară.
Aceasta este modulată, adică este multiplu al unui modul.
Elementele de construcţie se caracterizează prin dimensiuni nominale, de fabricaţie şi
dimensiuni reale - a se vedea figura 6.3.de mai jos.

Fig. 6.3. Dimensiuni în sistemul modular; a) element de planşeu prefabricat; b)zidărie

de cărămidă; LM –lungime modulară; LN- lungimea nominală; LF – lungimea de
fabricaţie; r – lăţimea rostului; 1-element de planşeu; 2; 3 – perete exterior şi interior; 4-
cărămizi; 5- axe modulare principale.

Dimensiunile nominale (lungimi de grinzi, dimensiuni de panouri de plansee etc)

sunt egale cu dimensiunile modulare de coordonare . Dimensiunea de fabricaţie (sau
constructivă) rezultă din dimensiunea nominala, din care se scade rostul de montaj
(distanţa necesară pentru îmbinare), sau se adună suprapunerea elementelor în cazul în
care exista astfel de îmbinări. Mărimea rostului (sau suprapunerilor) se stabileşte astfel
încât să rezulte rezemări sigure şi îmbinări corespunzatoare pentru transmiterea
eforturilor.Datorită impreciziilor de execuţie a elementelor, dimensiunile reale (care se
obţin prin măsurători după realizarea lor) diferă în plus sau în minus, faţă de dimensiunile
de fabricaţie .Diferenţa algebrică dintre dimensiunea efectivă şi dimensiunea de fabricaţie
se numeşte abatere dimensională.