Sunteți pe pagina 1din 2

Ion, de Liviu Rebreanu

- particularități ale romanului -

1. Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ ales într-o tipologie, într-un
curent cultural/literar sau într-o orientare tematică.
Publicat în 1920, opera literară Ion, scrisă de Liviu Rebreanu, este o capodoperă a romanului realist obiectiv din
perioada interbelică, în care autorul conturează imaginea satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea. Așa
cum mărturisea scriitorul, pentru el literatura a însemnat „creație de viață și de oameni”. Personajele și întâmplările din
acest roman sunt veridice, lumea imaginată de scriitor fiind formată din țărani și intelectuali. Textul creează impresia
vieții complete prin experiențe importante precum iubirea față de pământ sau cea față de persoane dragi. Perspectiva
narativă obiectivă caracterizează proza realistă. Naratorul este omniscient și omniprezent, iar limbajul este simplu.
Specifică prozei realiste este și preferința pentru descriere, ilustrative fiind secvențele care descriu drumul spre și
dinspre satul Pripas și hora duminicală care atribuie textului un caracter monografic.

2. Prezentarea modului în care tema se reflectă în textul narativ prin comentarea a două
episoade/secvențe.
Romanul – de inspiraţie rurală – prezintă lupta unui ţăran sărac pentru a obţine pământul şi consecinţele actelor
sale, în condiţiile satului românesc din Ardeal, la începutul secolului al XX-lea. Temele centrale ale romanului sunt
pământul și iubirea, așa cum precizează și titlurile celor două părți ale romanului: Glasul pământului și Glasul iubirii.
Personajul principal este Ion Pop al Glanetașului, un tânăr țăran sărac pentru care lipsa pământului înseamnă lipsa
demnității între țăranii din sat. O secvență semnificativă pentru patima lui Ion față de pământ este sărutarea pământului.
Scriitorul mărturisea că această scenă a avut ca sursă de inspirație o întâmplare reală, scriitorul observând în apropierea
satului său natal un țăran îmbrăcat în haine de sărbătoare care săruta pământul ca pe o ibovnică. Scena este valorificată
în roman, țăranul care sărută pământul este Ion, mândru că pământul lui Vasile Baciu a ajuns în posesia lui în mod
legal. Pentru el, pământul este foarte important, se simte legat de el, sărutarea lui arată dorul față de pământul pierdut
din cauza tatălui și bucuria de a-l recupera prin căsătoria cu Ana lui Vasile Baciu: „Sufletul îi era pătruns de fericire.
Parcă nu mai râvnea nimic și nici nu mai era nimic în lume afară de fericirea lui. Pământul se închina în fața lui, tot
pământul... Și tot era al lui, numai al lui acuma… (…) Apoi încet, cucernic, fără să-și dea seama, se lăsă în genunchi,
își coborî fruntea și-și lipi buzele cu voluptate de pământul ud și-n sărutarea aceasta grăbită simți un fior rece, amețitor.
O altă secvență importantă este cea a nunții dintre Ion și Ana, când tânărul își dă seama că, o dată cu pământul
mult dorit, o va primi și pe Ana de care se simte străin și pe care nu o iubește, chiar dacă soția îi purta copilul. Ion nu
poate da uitării nici glasul iubirii, sentiment puternic chiar și în ziua nunții cu Ana. Gândul că acum ar putea fugi cu
Florica îl face fericit, însă posibilitatea de a pierde pământul îl sperie. Privirile pătimașe se îndreaptă tot spre Florica, cu
care joacă avântat, pentru că pe Ana o împiedica sarcina: „uitând de tot pe Ana, închipuindu-și că Florica e mireasa
lui... Deodată apoi îi șopti răgușit, cu ochii înflăcărați: - Numai tu mi-ești dragă în lume, Florică, auzi tu?... Auzi?”. Și
glasul iubirii este ascultat până la urmă de Ion care merge pe la Florica și după ce aceasta se căsătorise cu George.

3. Analiza, la alegere, a două componente de structură și de limbaj ale textului studiat, semnificative
pentru textul ales, din seria: acțiune, personaje, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici
narative, perspectivă narativă, instanțele comunicării în textul narativ, modalități de caracterizare a
personajului, registre stilistice, stilul direct, stilul indirect, stilul indirect liber.
Acțiunea romanului este prezentată cronologic, iar tehnicile compoziționale sunt moderne. Liviu Rebreanu
construiește două planuri care se întrepătrund și se interferează într-o operă literară circulară. La nivelul planurilor
narative se disting două planuri paralele: lumea țărănimii și lumea intelectualilor. Primul plan prezintă viața tânărului
țăran Ion Pop al Glanetașului, iar al doilea plan prezintă viața familiei învățătorului Zaharia Herdelea. Sunt prezentate
multe aspecte ale lumii satului ardelean, cu marile evenimente ale vieții precum căsătoria, nașterea, moartea sau
obiceiuri tradiționale precum hora. Acestea susțin caracterul monografic al romanului.
Romanul este organizat în două părți, Glasul pământului și Glasul iubirii, care ilustrează obsesiile lui Ion și
anume pământul și iubirea. Acțiunea gravitează în jurul personajului principal Ion, un flăcău harnic, dar sărac din satul
Pripas. Pământul definește țăranul român în perioada prezentată, de aceea Ion suferă că tatăl său nu a fost bun gospodar
și a vândut mult din pământul familiei. Urmarea pentru el este statutul de țăran sărac între cei din satul său. Dorește cu
patimă să fie bogat și, deși o iubește pe Florica, o fată frumoasă, dar săracă, se căsătorește cu Ana lui Vasile Baciu care
este un țăran bogat. Ion o lasă însărcinată pe Ana, știind că Vasile Baciu că va fi obligat să i-o dea de soție cu zestre.
După căsătorie, Ion o bate pe Ana care își dă seama că soțul nu o iubește. Nemaiputând suporta, Ana se sinucide, lăsând
în urmă un copil care se va îmbolnăvi și va muri și el. Și Ion și Vasile Baciu cred că, după moartea Anei și a copilului,
problema pământului se va rezolva în favoarea lor, însă legea este de partea lui Ion. Cum Ion nu renunță la Florica nici
după ce aceasta se căsătorise cu George, este prins de George și omorât cu sapa, iar averea sa intră în posesia bisericii.
Nici în lumea intelectualilor nu este armonie, relațiile dintre învățătorul Herdelea și preotul Belciug devin
tensionate, deoarece Herdelea îl sprijină pe Ion, iar preotul dezaprobă faptele acestuia. Învățătorul își construise casa pe
pământul bisericii, cu învoirea preotului, iar conflictul cu acesta îl face să se teamă că ar putea pierde toată agoniseala
de-o viață și familia ar putea rămâne pe drumuri. Dintre copiii învățătorului, Titu devine tot mai conștient și mai
implicat în problemele românilor transilvăneni aflați sub autoritate austro-ungară, iar cele două fete se căsătoresc.
Conflictul romanului este exterior. În planul țăranilor, conflictul există între Ion și Vasile Baciu și între Ion și
George Bulbuc. Cauza conflictului dintre Ion și Vasile Baciu o reprezintă pământul ca zestre în căsătoria lui Ion cu
Ana. Tatăl fetei știe că flăcăul a lăsat-o însărcinată pe Ana doar pentru a pune mâna pe pământurile lui, mai ales că fata
era promisă altui flăcău, însă bogat, George Bulbuc. Conflictul cu George Bulbuc începe la horă, când Ion o ia la joc pe
Ana. După bătaia dintre ei, flăcăii se împacă, George ajunge soțul Floricăi. Dar Ion nu renunță la Florica, infidelitatea
fiind pedepsită de George prin uciderea lui Ion cu sapa. În planul intelectualilor, conflictul este între învățătorul Zaharia
Herdelea și preotul Belciug, fiind provocat de atitudinea diferită a acestora față de Ion. Totodată există un conflict între
intelectuali și autoritățile austro-ungare.
Circularitatea textului este realizată prin imaginea drumului de la începutul și sfârșitul romanului și prin
relaționarea celor 13 capitole cu titluri sugestive: Începutul (cap. I) – Sfârșitul (cap. XIII), Zvârcolirea (cap. II) –
George (cap. XII). Incipitul romanului cuprinde descrierea drumului către satul Pripas. La început drumul este „vesel,
neted”, satul pare mort din cauză că oamenii sunt la hora diminicală, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea.
Obiceiurile se respectă, țăranii joacă, iar intelectualii privesc, fără să se amestece cu țăranii. Descrierea drumului din
finalul romanului este neutră, viața își continuă cursul fără a fi influențată de zbuciumul și moartea lui Ion: „Satul a
rămas înapoi același, parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câțiva oameni s-au stins, alții le-au luat locul. Peste zvârcolirile
vieții, vremea vine nepăsătoare, ștergând toate urmele. Suferințele, patimile, năzuințele, mari sau mici, se pierd într-o
taină dureros de necuprinsă, ca niște tremurări plăpânde într-un uragan uriaș.”. Circularitatea textului prin descrierea
drumului care intră și iese din satul Pripas sugerează că destinului comunității nu se schimbă o dată cu moartea unui
individ al comunității.
Romanul Ion este un reper în literatura română prin viziunea nouă asupra vieții satului, prin tehnica narativă,
prin construcția romanului care urmărește personajul principal sub influența celor două patimi. Aceste particularități
justifică afirmația critică a lui Eugen Lovinescu despre acest roman pe care îl considera „cea mai puternică creaţie
obiectivă a literaturii române”.