Nr.

155
IANUARIE
Anul XVIII 2015

Cercetări istorice în Românii în ultimul deceniu

nord‑vestul judeţului Vaslui
(4)
Dan RAVARU
Apariţia Cehăneştilor
Curând apare un nou pretendent la stăpânirea satului
Grumăzeşti, Manole, fost medelnicer (boierul care iniţial ţinea
ibricul cu apă şi ligheanul în care se spăla domnitorul, titlu onorific
apoi). Pricina este judecată de domnitorul Gaşpar Voievod
(Grazziani) la 23 mai 1619 la Iaşi. A fost vorba de dezlegarea
unei încurcături. Predecesorul lui Gaşpar Grazziani, Ştefan Vodă
Tomşa, îi acordase lui Manole medelnicer un loc de moară în
Vaslui. Plecând de la această danie, el va pretinde stăpânirea
peste o jumătate din Grumăzeşti, care aparţinea feciorilor lui
Ionaşco Bolea, cel care câştigă de drept, procesul. Cumpărăturile
se fac într-un ritm din ce în ce mai accelerat. Tot domnitorul
Gaşpar Voievod va întări o vânzare a lui Vasile Bogza către
Apostol Cehan pentru a patra parte din Fauri şi Grumăzeşti, cu
vaduri de mori în Vaslui la 27 iulie 1619.
- continuare în pagina 7 -
comunist.
Scrisori din anii ‘80 (3)
dr. Liviu Țăranu
O persoană neidentificată, tractorist din judeţul Ialomiţa,
Ţăndărei solicită rezolvarea problemei aprovizionării cu pâine
în mediul rural, afirmând că „dacă nu se va îmbunătăţi situaţia,
când grâul va fi de secerat, îi va da foc, pentru că şi aşa nu se
bucură cei ce-l muncesc de el…”.
Cojocaru I., com. Bengeşti-Ciocadia, judeţul Gorj:
„…Ca membru B.O.B., îmi face primarul de lucru. Ne ia
cu maşina şi ne duce să împăcăm lumea, pentru că sunt foarte
mulţi oameni agitaţi… Nu le-au dat pâine celor tineri şi buni
de muncă până ce nu au făcut angajamente cu C.A.P.-ul că
restituie ce li se dă în timpul anului. Numai aşa au primit tichete
de pâine!...”.
- continuare în pagina 10 -

O jumătate de veac în slujba unei școli viticole

centenare și a podgoriei Huși, milenare
Prof. univ. dr. ing. Mihai Tălmaciu
Prof. univ. dr. Mihai Istrate
(Catedra de Horti-viticultură și Vinificație din Universitatea Agronomică Iași)
Dr. ing. Costel Tică, director Stațiunea Experimentală de Cercetări Vitivinicole, Odobești
(foști elevi ai profesorului și dirigintelui Avram D. TUDOSIE de la Huși)

Noua carte (a douăzeci și șaptea) a profesorului și dirigintelui nostru, Avram D.

Tudosie, intitulată „În apostolatul unei frumoase profesii”, de aproape 500 de pagini
și înnobilată cu 1000 de imagini colorate, este o nouă operă pe care acad. prof. univ.
Gheorghe Glăman, acad. prof. dr. doc. Nicolae Ștefan, vicepreședinți ai Academiei de
Științe Agricole și Silvice și copreședinți ai Societății Române de Horticultură și acad. prof.
univ. dr. doc. Cristian Hera, vicepreședinte al Academiei Române au relevat-o, recenzat-o
și premiat-o cu Marea Diplomă de Onoare Centenară și Marea Medalie de Aur Jubiliară, la
Congresul al X-lea de sărbătorire a centenarului Societății Române de Hortiviticultură, din
29 octombrie 2013, de la București
Lucrarea este un gen de „enciclopedie” personală, profesională vitivinicolă istorică,
științifică și literară, înnobilată cu buchete de realizări sintetizate, în texte, extrase, note și
aforisme fascinante, în care se prezintă evoluția progreselor vestitei Școli Viticole hușene
centenare, devenită Colegiul Național Agricol „Dimitrie Cantemir”, din ultimii 50 de ani de
slujire și înălțare, sub conducerea autorului și a unui colectiv de proeminenți făclieri din
școala noastră, , numită și „o Sorbonă sau un Montpellier a României” (acad. Valeriu D.
Cotea, acad. Constantin Toma, acad. Constantin Ciopraga și ec. Aurel Cordaș).
- continuare în pagina 14 -
ELANUL
Situl arheologic Armășeni „Muncel”,
comuna Bunești-Averești, jud. Vaslui
În cadrul campaniei din anul 2014 ne-am focalizat activitatea
pe partea de sud a sitului, în zona mediană, ca urmare a amenințării
de vandalizare prin lucrările de desfundare pentru plantarea viței-
de-vie, de către proprietarul terenului SC Vinicola Averești 2000
SA. Pentru a nu afecta proprietatea acestuia, am trasat o secțiune
Ș9 de 50 de m lungime, cu 2 m lățime de-a lungul drumului
comunal, pe direcția N-S, ce traversa terenul prin zona de mijloc.
Secțiunea Ș9 - 2014
Încă de la m4 a apărut un complex ceramic alcătuit din
fragmente de grosime mare de peste 1,5 cm, de la un vas de
provizii, de factură Cucuteni A3. Pe lateral prezenta torți mari
de apucat, semănând cu o față umană. Vasul a avut aplicat, pe
suprafața exterioară, un strat subțire de angobă, rămânând lizibile
astfel amprentele olarului, pe un plan longitudinal. Complexul
ceramic era întins pe o suprafață mai mare de 1 m2.
În perioada iunie-iulie am reușit, cu ajutorul unor voluntari
inimoși, să excavăm întreaga suprafață de 50 m (100 m2) până la
adâncimea de peste 50 de cm. Cu toate insistențele noastre de nu
se distruge cu plugul vestigiile arheologice din acest sector central-
sudic al sitului, la începutul lunii iulie 2014, partea sud-estică, pe
o suprafață de circa jumătate de hectar, a fost desfundată până
la peste un metru adâncime, fiind astfel scoase la suprafaţă circa
10 locuințe cucuteniene, distruse zeci de vase ceramice și idoli
antropomorfi, râșnițe s.a. Demersurile noastre au rămas fără
ecou, motivându-se nedelimitarea exactă a sitului în partea de
sud. Cum era și firesc, nu putem decât deduce până unde ar fi
putut să se întindă situl, în special după fragmentele ceramice
descoperite la suprafață. Când ne-am deplasat în luna septembrie
2014 să continuăm săpăturile arheologice, șanțul în curs de
investigare fusese acoperit, iar cealaltă jumătate desfundată pe
2
Nr. 155 - ianuarie 2015
dr. Vicu Merlan
toată porțiunea sud-vestică. Nu ne-a rămas decât să numărăm
locuințele cucuteniene vandalizate: se mai adăugau încă 14-15 la
cele 10 distruse în iulie. În urma semnalelor date în mediul virtual
(internet) poliția de patrimoniu s-a autosesizat, întocmind dosar
penal proprietarului. În luna decembrie 2014, cazul era ”închis”
deoarece s-a ajuns la ”concluzia” că perimetrul sitului nu avea o
delimitare strictă a ariei de răspândire a vestigiilor arheologice (ca
si cum arheologii ar trebui să știe cu exactitate până la câți metri
s-ar fi întins satul eneolitic, neluându-se în seamă prevederea
conform căreia orice sit are și o arie limitrofă protejată de la 200
până la 500 m de jur împrejur). Fără comentarii!!!
În cadrul excavației Ș9/2014 au fost descoperite:
Plastică
- Fragment de statuetă incizată, din lut ars, de culoare
cărămizie, având ca model romburi. A fost descoperită la m11,
-0,55 m;
- Minifalus din lut ars, de calitate foarte bună, având o
formă conică cu baza ușor rotunjită: h = 1,3 cm, diametru la bază
= 0,8 cm, fiind descoperit la m47, -0,60 m;
Arme și unelte
- Gratoar pe așchie, cu retușe laterale și partea activă
dreaptă, confecționat din silex de Prut, de culoare alb-cenușiu.
Descoperit la m8, -0,55 m;
- Gratoar pe fragment de lamă din silex de Prut, cu un mic
accident petrogenetic la partea activă, iar laturile sunt retușate ab-
rupt. Partea activă este ușor convexă, fiind de culoare negricioasă
(m34, -0,55 m;
- Vârf de săgeată triunghiular, cu vârful rupt din vechi-
me, realizat în tehnica ”în pojghiță”. Zona de inserție în lemn este
subțiată. Vârful este confecționat din silex maroniu de tip Ibănești
(m23, -0,45 m;
- Străpungător din silex de Prut, de culoare albă (patinat)
(piesă paleolitică, refolosită de cucutenieni). Are urme de uzură
pronunțată. Descoperit la m6, -0,60 m;
- Vârf de săgeată confecționat din silex de Prut, cu partea
activă ruptă din vechime. Nu prezintă retușe pronunțate, ci doar
urme de uzură lateral, fiind prelucrat pe o lamelă (m48, -0,58 m);
- Topor din gresie glauconitică, de formă cvasidreptun-
ghiulară, cu muchia rotunjită și cu partea activă aproximativ dreap-
tă. Prezintă desprinderi așchiforme dinspre partea activă spre ex-
terior. Dimensiuni: L = 12 cm, l(partea activă) = 6,5 cm, l(muchie)
= 4,5 cm, gr. 2,5 cm. Prezintă urme de uzură în zona centrală,
probabil de la sfoara de prindere a cozi de lemn.
În urma desfundării abuzive a terenului, au apărut la suprafață
mai multe fragmente de statuete, numeroase așchii, gratoare, nu-
clee din silex de Prut etc, care au fost predate și inventariate de
Muzeul din Huși.
Lista voluntarilor care au participat la săpăturile arheologice
de la Armășeni (membrii Filialei Iași a Fundației IE “Sf. Ap. Andrei”):
Vârf de
săgeată din
silex
Nr. 155 - ianuarie 2015
Topor din gresie descoperit la Averești
- Croitoru Maria - Pricop Oana Simona
- Munteanu Nina - Pricop Traian
- Postolache Simona Irina - Munteanu Cătălin
- Neagu Marian Costache - Iurcovschi Cosmin Tudor
- Chihaia Lavinia - Olteanu Doinel Gabriel
- Timofte Daniel - Lupu Mihai
- Stupariu Viorel -AvasilcăiViorel
- Aghiorghiesei Ciprian - Avasilcăi Victor-Ioan
Despre soţia şi urmaşii lui Aron Vodă zis „Tiranul”,
domn al Ţării Moldovei
Aron Vodă a domnit în Ţara Moldovei în atmosfera agitată de
la cumpăna secolului al XVI-lea şi al XVII-lea, pe parcursul a două
scurte domnii (1591-1592; 1592-1595). Drept urmare a vremurilor
tulburi în care a domnit, cele mai multe dintre aspectele domniei
dar şi ale vieţii personale a fiului lui Alexandru Lăpuşeanu sunt
controversate sau, cel puţin, nu pe deplin clarificate, de către
contemporani sau de către istoricii actuali. Printre acestea, neclară
a rămas şi identitatea soţiei sale precum şi a descendenţilor săi.
Ştim că soţia lui Aron Vodă se numea Stanca, nume sub care
o întâlnim în unele documente şi pomelnice. Apare într-un pomelnic
târziu, din 1753, după un izvod din 16761(„Io Aarone Voevod i
gospojda ego Stanca i sână ego Bogdan”). Este menţionată şi în
pomelnicul bisericii Şcheii Braşovului, la renovarea şi extinderea
căreia domnul Moldovei a avut o contribuţie substanţială: „Aron
voievod şi doamna sa Stanca şi fiul său Bogdan”2. Singurul
document intern ce îi menţionează numele nu datează din timpul
domniei lui Aron vodă, ci mult mai târziu, din 7 aprilie 1618, când
„doamna Stanca” era chemată să depună mărturie în procesul
dintre călugării români şi cei greci care îşi disputau mănăstirea din
ţarina Iaşului3.
Spre deosebire de nume, asupra ascendenţei soţiei lui
Aron vodă părerile sunt mult mai împărţite, nu mai puţin de trei
ipoteze mai mult sau mai puţin viabile fiind emise. O primă ipoteză,
susţinută de Nicolae Iorga, considera că ar fi fiica lui Andronic
Cantacuzino4. Teoria pornea de la o afirmaţie a Cantacuzinului,
într-o scrisoare adresată lui Petru Şchiopul, în 1593. În urma
eforturilor celui din urmă de a reveni pe tronul Moldovei, Andronic
îl informa că a dat tronul Ţării Româneşti lui Mihai, însă pe cel
al Bogdaniei îl păstrează pentru el, iar „de mulţi miri mi-am bătut
joc” 5 (după altă traducere, „gineri”6). Deşi ipoteza nu rezistă unui
studiu mai atent, unii cercetători subiectivi au acceptat înrudirea
ELANUL
Statuete descoperite la suprafața arăturii abuzive
- Ciobanu Maricica
- Ciobanu Lina
- Mironescu Romulus
- Mironescu Matei
- Ioniță Petronela
- Ioniță Constantin
dr. Iulian Sinzianu
lui Aron vodă cu Andronic Cantacuzino ca pe o realitate. I. M.
Cantacuzino, într-o lucrare dedicată istoriei familiei Cantacuzinilor,
arăta că Andronic Cantacuzino a căsătorit „două dintre fiicele sale
cu voievozi români puţin remarcabili şi nu au lăsat nici o urmă”7
(cei doi domni, Ştefan Surdul şi Aron vodă). Ca un argument al
originii sale constantinopolitate distinse a fost folosită şi o ştire din
1593, care menţiona sosirea în Moldova a soţiei lui Aron, însoţită
de o escortă turcească numeroasă şi puternică8.
O altă ipoteză atractivă, dar la fel de eronată, afirmă că
soţia lui Aron, rămasă văduvă curând după arestarea domnului
Moldovei, este cea căsătorită cu Fabio Genca de către Sigismund
Bathory, cândva prin noiembrie 1595. Ipoteza porneşte, la rândul
ei, de la o relatare publicată prima dată de Andrei Veress. La 29
noiembrie 1595 Don Cesare Viadana scria de la Alba Iulia marelui
duce de Toscana despre întoarcerea lui Sigismund Bathory din
campanie şi, cu această ocazie, menţiona şi căsătoria lui Fabio
Genca, cu o soţie după placul principelui: „Il Sermo ha dato moglie
de sigr Fabio Genca, suo favorito, la moglie che fu del principe di
Moldavia, fatto morire dale Altezza Sua Sermo , con grossissima
dote e grandisima argenteria”9. La acea vreme autorul considera
că a descoperit un fapt inedit, căsătoria lui Fabio Genca, apropiat
al principelui Transilvaniei, trimis de acesta în misiune la Roma10,
cu văduva lui Aron, care ar fi fost ucis curând după detronarea
sa de la începutul lunii mai 1595. Eroarea de identificare a soţiei
lui Fabio Genca este lămurită însă în alte documente publicare
de acelaşi autor. La 5 decembrie al aceluiaşi an, Fabio Genca
însuşi scria fratelui său Gianbaptista, aflat la Roma, că Sigismund
Bathory doreşte să convertească pe episcopii ortodocşi din Ţara
Românească la catolicism şi are în sprijin, pe socrul lui Fabio,
care „essere Generale in Valacchia” (în traducerea lui Veress,
numit Logofătul)11. Este vorba, aşadar, de Ivan Norocea, la acea
3
ELANUL
vreme slujind pe Mihai Viteazul, sub care a luptat vitejeşte în 1595,
şi care în documentele transilvănene este numit invariabil „logofăt”
(după funcţia pe care o avusese sub domnia cumnatului său, Petru
cel Tânăr). Iar soţia lui Fabio Genca nu este alta decât Velica, cea
căsătorită cu Vlad, nepotul lui Petru Şchiopul, la Tecuci, în 1587.
Părerea lui Ilie Minea, că văduva lui Vlad s-a căsătorit cu Aron
vodă, apoi cu Fabio Genca, nu este veridică, iar onomastica nu o
avantajează. În 1599 Velica este numită „Velica similiter Logofet,
consors egregii Fabii Genca de Hadraczel, filia autem ejusdem
quondam Ioannis Logofet”12. Că soţia apropiatului lui Sigismund
Bathory era fiica lui Ivan Norocea Logofătul, nu mai încape îndoială.
Ea nu putea fi văduva lui Aron vodă, cu atât mai mult cu cât
căsătoria se făcuse în aprilie 1595, când Ioan de Marini Poli afirmă
că Fabio Genca se căsătorise cu o femeie din familia domnilor
Moldovei şi Valahiei, pentru a putea emite pretenţii la un tron.
Căsătoria ar fi putut avea loc chiar înainte de 2 octombrie 1594,
când Fabio Genca primea de la principe concesiunea unor mine
bogate şi alte foloase, poate era vorba despre zestrea acordată
Velicăi13. În acel timp, Ivan se găsea în Transilvania, unde avea un
rol important în descoperirea complotului din august, prilej aşadar
pentru o apropiere şi o legătură matrimonială convenabilă14.
O altă ipoteză a identităţii doamnei Stanca o consideră
văduvă a lui Petru Cercel, recăsătorită, prin 1593, cu Aron vodă.
Argumentul cel mai solid este un document mult mai târziu, din
1619, când la Alba Iulia se judecau pentru moşia Seuşa Ion
Debreczeni, canonic din Alba Iulia, şi doamna Stanca, văduva
voievodului de odinioară Aron, mama nobilului Marcu Vodă. Moşia
revenea canonicului ardelean, însă acesta o lăsa în folosinţa
doamnei Stanca până la întoarcerea lui Marcu care în acel
moment „este departe”15. Că Marcu era fiul lui Petru Cercel, este
neîndoielnic şi în sprijinul acestei identificări vine o altă ştire, mult
mai timpurie de această dată, din 1598, când, la 26 ianuarie, Andrei
Taranowski relata despre sosirea din Ardeal la curtea lui Mihai
Viteazul a soţiei lui Aron cu fiul acestuia (pe care nobilul polon îl
numeşte, în mod greşit, Iliaş, fapt de care, de altfel, nu era nici el
sigur), iar alături de ei mai era „un oarecare Marcu, fiul lui Petru,
voievodul Moldovei sau al Munteniei”. Mihai ar fi avut poruncă de
la Sigismund Bathory să îl pună pe Marcu pe tronul Moldovei16.
Conform acestor surse, Marcu era nepotul lui Mihai Viteazul, fiul
lui Petru Cercel şi al Stancăi, soţia în a doua căsătorie a lui Aron17.
Cronicarul Szamoskozy afirmă şi el că „doamna acestui Petru
Cercel a luat-o în căsătorie Aron vodă, domnul Moldovei”18.
Nu trebuie să pierdem din vedere nici marea prietenie dintre
Aron şi Petru Cercel, anterioară fireşte domniei primului, prietenie
ce a debutat probabil în Transilvania, când ambii erau pribegi prin
părţile Braşovului. La 12 noiembrie 1591, la Constantinopol se
vorbea că a fost numit domn Aron, „prieten al lui Petraşcu, care ar
fi venit cu Petraşcu tot din Polonia”19. În plus, singura binefacere a
lui Aron pentru un locaş de cult din afara graniţelor Moldovei a fost
tocmai biserica românească Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului,
unde continuă eforturile lui Petru Cercel, fapt pe care îl exprimă el
însuşi în mod explicit: a terminat „ce n-au isprăvit Petru vodă”, pe
care îl numeşte „răposat în sfinţenie frate al meu, Io Pătru Voievod,
numit Cercel”20. Mihai Viteazul, la rândul său, îl numeşte pe Aron
în mai multe rânduri „fratele meu”21. Aşadar, ipoteza căsătoriei
lui Aron vodă cu Stanca, văduva lui Petru Cercel, pare cea mai
viabilă22. Cât priveşte descendenţa acestei Stanca sau detaliile
legăturii dintre Aron vodă şi Petru Cercel, fratele acestuia Mihai
şi împrejurările în care s-a hotărât şi s-a încheiat căsătoria dintre
Aron şi Stanca, nu dispunem detalii consistente. În iunie 1592 la
Constantinopol circula zvonul că domnul Moldovei a fost mazilit
pentru că refuzase să ia în căsătorie o femeie ce fusese în haremul
lui Siavuş-paşa, marele vizir, fiică a unui bijutier din Galata şi
care fusese înainte logodită cu Petru Cercel. Să fi fost căsătoria
cu această femeie una dintre condiţiile puse celui mazilit pentru
restaurarea sa pe tronul Moldovei, fapt ce s-a concretizat în vara
anului următor? Nu dispunem de alte mărturii care să susţină acest
scenariu.
Despre momentul căsătoriei celor doi, am văzut că un raport
din mai 1593 vorbea despre acest eveniment, petrecut recent23.
Întrucât Bogdan, fiul celor doi, s-a născut probabil în anul următor,
această datare poate fi acceptată ca veridică.
4
Nr. 155 - ianuarie 2015
Cât despre Marcu, fiul Stancăi, el a avut o carieră mai
îndelungată decât descendenţii direcţi ai lui Aron vodă. Se pare că
nu a însoţit pe mama sa în Moldova atât timp cât a fost căsătorită
cu Aron, fiind crescut de mic la curtea lui Sigismund Bathory24. Am
văzut că la începutul lui 1598 trecea în Ţara Românească, alături
de mama sa şi de fratele vitreg, fiul lui Aron vodă, pentru a obţine
tronul Moldovei, ceea ce s-a şi întâmplat, pentru scurtă vreme, în
vara lui 1600, după cum bine se ştie. După îndepărtarea sa de
către trupele polone, Marcu a trecut în Transilvania, în tabăra lui
Basta, încă înainte de moartea tragică a unchiului său, revendicând
în continuare tronul Moldovei, pentru o vreme, în 1600-160225. La
2 octombrie 1602 se afla tot în slujba lui Basta, fiind trimis, după
o ştire de la acea dată, în sprijinul lui Radu voievod, aflat în luptă
cu Simion Movilă, în fruntea a 3000 de secui şi 1000 de lănci din
Transilvania26. Nereuşind să ocupe tronul Moldovei, a rămas în
slujba împăratului sau a principelui Transilvaniei: la 1607 se ştia
că împăratul doreşte să îi dea un căpitănat de graniţă dar, nefiind
unul disponibil, îi acorda o pensie de 100 de florini pe an27. În 1610
îl găsim în slujba lui Sigismund Bathory, care, acuzat că ar dori
să ajungă rege al Ungariei cu ajutorul turcilor, a fost dus la Praga
împreună cu întreaga sa casă, prilej cu care a fost interogat şi
Marcu28. Probabil şi-a dovedit nevinovăţia, pentru că un an mai
târziu cerea regelui Matei al Ungariei o slujbă sau o pensie29, dar
ştiri substanţiale despre el nu mai găsim decât un deceniu mai
târziu, când Gabriel Bethlen îi dăruia un frumos domeniu în Zarand,
23 de sate în jurul cetăţii Dezna, în valoare de 15000 florini30. Cu
această ocazie este numit „Magnifici Marci Czyerczell Vayvodae”.
Probabil devenise un om de încredere al principelui, întrucât un an
mai târziu negocia cu statele din Boemia o înţelegere în numele
lui Gabriel Bethlen31. După această dată nu mai cunoaştem alte
detalii ale carierei sale, aflată probabil în declin. În 1646 murise,
fiind pomenită văduva sa, Drusiana Bogathi32.
În ce priveşte pe descendenţii lui Aron, avem ştiri în
documentele emise de domn, doar despre un fiu pe nume Bogdan:
îl întâlnim doar în documentele din decembrie 1594, în actele
de danie pentru ctitoriile domnului, mănăstirea Aron – Vodă33 şi
Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului34, precum şi în pomelnicul
acesteia din urmă35 şi în unele acte interne (un „preaiubit fiu”
nenominalizat într-un document din 8 decembrie 1594, indiscutabil
este vorba despre acelaşi Bogdan)36. Faptul că Bogdan (sau un
alt fiu al domnului) nu este menţionat decât în decembrie 1594 ne
duce la concluzia că el s-a născut în ultimele luni ale acestui an.
Atât soţia Stanca cât şi fiul Bogdan au urmat pe Aron în
captivitatea sa transilvăneană, fără a cunoaşte exact statutul de
care s-au bucurat aceştia până la moartea fostului domn (au fost
reţinuţi, se pare, şi ei la Vinţ)37. După moartea lui Aron, Stanca
însoţită de fiul ei, Bogdan, şi de Marcu (pentru care Sigismund
Bathory ceruse principelui muntean ajutor pentru ocuparea
tronului Moldovei), urmaşul răposatului Petru Cercel, apar, în
ianuarie 1598, în Ţara Românească, la curtea lui Mihai Viteazul38.
Până la acel moment cei doi moştenitori ai lui Aron se bucuraseră,
probabil, de protecţia principelui ardelean.
După moartea lui Mihai, Stanca şi Marcu s-au stabilit,
din nou în Transilvania. Se pare că Bogdan a murit curând,
deoarece nu mai avem nici o ştire despre el (deşi în 1622 apărea
la Constantinopol un impostor, care se numea pe sine fiu al lui
Aron39). Stanca este posibil să fi trecut în Transilvania ceva mai
târziu decât Marcu, iar drumurile lor să se fi despărţit pentru o
vreme în 1600-1602, când Marcu era pentru scurtă vreme domn
al Moldovei, mai mult nominal, apoi pretendent în tabăra lui Basta.
Stanca mai era în Ţara Românească în 1607, când Marcu cerea
voie să trimită anumite lucruri mamei sale aflate atunci în ţara de
la sud de Carpaţi40. Nu ştim când a trecut munţii în Transilvania,
cert este că ea mai trăia încă în 1618, când depunea mărturie
în favoarea călugărilor români în lungul lor diferend cu monahii
greci asupra mănăstirii Aron-Vodă41. La acea vreme locuia tot
în Transilvania, la fel şi în anul următor, când îi era încredinţată
temporar moşia Seuşa42, pentru ca apoi orice veşti despre ea să
lipsească.
Să se fi stins oare astfel descendenţa lui Aron vodă? Gheorghe
Şincai este de părere că nu: conform tradiţiei, aronescii din Bistra,
„mulţi bărbaţi zdraveni”, spuneau şi în 1810, atunci când Şincai şi-a
Nr. 155 - ianuarie 2015
elaborat scrierea, „nu fără fundământ, că ar fi din seminţia lui Aron
Vodă”, o tradiţie care însă nu şi-a primit confirmarea ştiinţifică43.
În deceniile care au urmat morţii lui Aron vodă au continuat
însă să apară o serie de pretendenţi la tronul Moldovei care
se proclamau fii sau urmaşi ai fostului domn. În 1610-1611 la
Constantinopol era un oarecare pretendent Ştefan, care dorea
să capete tronul Moldovei „dându-se în chip mincinos drept fiul
unui domn ce răposase <anume> Aron”44. Încercările sale nu s-au
bucurat de succes, întrucât nu mai avem ştiri despre el, în schimb,
după un deceniu, un nou impostor apărea urmând să facă mult mai
multă vâlvă în cercurile politice şi diplomatice constantinopolitane.
La 19 februarie 1622 secretarul bailului veneţian la Poartă relata că
în capitala Imperiului Otoman doreşte tronul Moldovei un tânăr de
treabă adus de evrei şi de alţi vagabonzi la „acest joc păgubitor şi
la această pierzătoare ambiţie, dându-se înaintea turcilor drept fiul
unuia, Aron voievod, care fusese în vremea lui domn al Moldovei”45.
Numele său apare într-o relatare din 22 iulie a aceluiaşi an. Se
numeşte Gian-Giacomo Locatello, fiul unui burghez şi avocat din
Veneţia. Se dă fiul lui Aron deşi „neam de neamul lui s-a născut
acolo” (în Veneţia). Umblă îmbrăcat ca un domn şi a cheltuit foarte
mulţi bani, inclusiv din mărfurile lăsate în păstrare de negustorii
veneţieni. Turcii îl duc cu vorba şi îi ţin speranţele treze până nu va
mai avea ce să le dea46. Eforturile sale nu au dat rezultate. Închis
anul următor de turci47, a scăpat de moarte doar convertindu-se la
Islam şi devenind copil de casă al lui Murad48.
O ştire curioasă ne parvine la 9 mai 1634. La acea dată, la
Câmpulung se vorbea despre urcarea pe tron a lui Vasile Lupu:
„Îl cheamă Vasile Lupu, în boieria sa mai înainte îl chema Lupu
Mehedinţul şi se zice că ar fi fiul lui Aron vodă”49. Din documentele
pe care le avem, Vasile Lupu nu s-a numit pe sine niciodată fiu al
lui Aron vodă, preferând să treacă sub tăcere ascendenţa sa. Însă
menţionarea lui Aron vodă la 1634 arată că memoria sa era încă
vie şi suficientă pentru legitimarea unui domn. Dincolo de criticile
aspre pe care Grigore Ureche i le aduce şi de trecerea sa treptată
în umbra istoriei, se pare că Aron Vodă nu a fost un personaj atât
de neînsemnat pentru istoria noastră. S-a remarcat prin activitatea
de ctitor, considerabilă pentru o domnie atât de scurtă, şi prin
implicarea în lupta antiotomană. În sfârşit, legăturile sale familiale
îl leagă de cele două dinastii din Ţările Române, iar descendenţa
sa nu s-a pierdut, urmaşii săi, reali sau impostori, revendicând
tronul ţării sau afirmându-şi existenţa chiar două secole mai târziu.
Note:
1. Nicolae Iorga, Studii şi documente privitoare la istoria românilor, vol.
XXIII, p. 61.
2. Iorga, O descoperire privitoare la Biserica Sfântul Nicolae din Şcheii
Braşovului, AARMSI, seria III, tom 22, 1939-1940, p. 5.
3. DIR, A, XVII, IV, doc. 170, p. 310-311.
4. Nicolae Iorga, Istoria românilor în chipuri şi icoane, Craiova, 1921, p.
22.
5. DIR, A, XVI, IV, doc. 121, p. 96-97.
6. Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. XI,
doc. 519, p. 373-374.
7. Ioan Mihai Cantacuzino, O mie de ani în Balcani. O cronică a
Cantacuzinilor în vâltoarea secolelor, Bucureşti, Editura Albatros,
1996, p. 129 şi nota 53, p. 449. Reluat de Mihai Bogdan Atanasiu,
Ascendenţii Cantacuzinilor din Ţările Române, „Constelaţii Ieşene”, II,
nr. 2 (6), 2007, p. 29-33. Andronic Cantacuzino intervine în numirea
lui Ştefan Surdul şi Aron Tiranul, „cu care le căsătoreşte pe două din
fiicele sale”.
8. Hurmuzaki, op.cit., vol. XI, doc. 465, p. 339-340. Publicat şi în
Diplomatarium italicum, Roma, 1930, vol. I, doc 12; ar putea fi vorba
de armata de 20000 de soldaţi turci despre care se zvonea la 25 iulie
1593 că ar intenţiona să atace Polonia (Hurmuzaki, op.cit., , vol. XI,
doc. 486, p. 353).
9. Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi
Ţării Româneşti,, vol. IV, doc. 170, p. 310-311.
10. Despre misiunea sa la Roma, în Ibidem, doc. 67, p. 117.
11. Ibidem, doc. 172, p. 313-315.
12. Ioan Puşcariu, Două Zamfire, domniţe române trecute în Transilvania,
AARMSI, seria II, tom 29, 1907, p. 610.
13. Ştefan Andreescu, Restitutio Daciae, Bucureşti, Editura Albatros, vol.
III, 1980, p.376-377.
14. Ipoteza mai este susţinută însă de unii autori: Iacob Mîrza, Ioan
Drăgiţă Zevedei, Italiani ad Alba Iulian Nell Epoca del Principato
autonomo de Transilvania (1541-1691), în L’Italia e l’Europa Centro-
ELANUL
Orientale attraverso i secoli, coordonator Cristian Luca, Brăila, Istros,
2004, p. 153.
15. Andrei Veress, op.cit., vol. IX, doc. 166, p. 205-209.
16. Ilie Corfus, Mihai Viteazul şi polonii, doc. 20, p. 231-234.
17. Pentru aceasta pledează şi un devotat cercetător al domniei şi vieţii
lui Petru Cercel, Ştefan Pascu, Petru Cercel şi Ţara Românească la
sfârşitul secolului XVI, Sibiu, Cartea Românească, 1944 p. 87-88.
18. Ioan Crăciun, op.cit., Bucureşti, 1937, p. 100.
19. Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, editor Victor
Eskenasy, ediţia a II-a revăzută, cuvânt înainte de Moses Rosen vol. I,
Bucureşti, Editura Hassefer, 1995, doc. 76, p. 65-66. În text este numit
Emanuel, din neamul evreilor.
20. Sterie Stinghie, Istoria Bisericii Şcheilor Braşovului (Manuscris de la
Radu Tempe), Braşov, 1899, p. 5.
21. Călători străini despre Ţările Române, vol. III, îngrijite de Maria Holban,
Maria Matilda Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971, p. 499.
22. Ştefan Andreescu considera că această identificare este indiscutabilă,
şi aduce ca argument şi pomelnice de la biserica Sfântul Nicolae din
Şcheii Braşovului, unde sunt pomeniţi Petru Cercel şi soţia Sultana,
precum şi Aron vodă şi soţia Stanca, ori cele două nume erau adesea
confundate şi ar putea fi aceeaşi persoană, fapt de care redactorii
pomelnicului nu aveau ştiinţă. Ştefan Andreescu, Alianţe dinastice ale
domnilor Ţării Româneşti (secolele XIV-XVI), în Românii în Istoria
Universală, vol II1, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi,
1987, p. 682-3. În schimb, Ştefan Sorin Gorovei considera că văduva
lui Petru Cercel s-a recăsătorit cu Alexandru cel Rău, Ştefan Sorin
Gorovei, Muşatinii, Bucureşti, Editura Albatros, 1976, p. 168.
23. Înainte de 23 mai 1593 (Hurmuzaki, op.cit., vol. XI, doc. 465, p 339-
340).
24. Andrei Veress, op.cit., vol. VIII, doc. 66, p. 72-74.
25. Ibidem, vol. VI, doc. 242, p. 267-268 şi doc. 428, p. 455-456, 13
noiembrie 1600 şi 11 septembrie 1601: ştiri că se află în tabăra lui
Basta; Ibidem, vol. VII, doc. 8, p 10-12: ştire că Marcu este gata să
intre în Moldova cu 10 000 de haiduci munteni şi sârbi; Hurmuzaki,
op.cit., Supliment II, partea a II-a, doc. 82, doc. 158-159: mai 1602,
ştire în Polonia că Marcu, fiul lui Petru, adună trupe la Sătmar pentru a
trece în Moldova; Ibidem, doc. 84, p. 161-163, 30 mai 1602: dispune
de 10 000 de oameni.
26. Călători străini despre Ţările Române, vol. IV, Bucureşti, 1974, p. 538.
27. Andrei Veress, op.cit., vol. VIII, doc. 21, p. 24.
28. Ibidem, doc. 66, p. 72-74.
29. Hurmuzaki, op.cit., vol. IV, partea I, doc. 378, p. 443.
30. Andrei Veress, op.cit., vol. IX, doc. 164, p. 203-204.
31. Hurmuzaki, op.cit., vol. IV, partea I, doc. 516, p. 596.
32. Andrei Veress, op.cit., vol. X, doc. 115, doc. 190-1.
33. Hurmuzaki, op.cit., vol. XIV, partea I, doc. 176, p. 98-100.
34. Sterie Stinghie, op.cit., p. 173-175.
35. Nicolae Iorga, Studii şi documente cu privire la istoria românilor, vol.
XIII, p. 61 în pomelnic: „Io Aaron Voevod i gspdja ego Stanca i snă ego
Bogdan” (pomelnic din 1755, după un izvod din 1676).
36. Ilie Minea, Un uric de la Aron Vodă (8 decembrie 1594), în „Cercetări
Istorice”, 1928, nr. 2, este prezent un fiu nenominalizat.
37. Andrei Veress, op.cit. vol. IV, doc. 120, p. 220; doc. 122, p. 227-228;
Hurmuzaki, op.cit., vol. XII, doc. 191, p. 52.
38. Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. I, doc. 53, p. 174-175; Ilie
Corfus, op.cit., doc. 20, p. 231-234.
39. Nicolae Iorga, Studii şi documente cu privire la istoria românilor, vol.
XXIII, p. 130 şi 132.
40. Andrei Veress, op.cit., vol. VIII, doc. 26, p. 28-29.
41. DIR, A, XVII, IV, doc. 318, p. 261-263 din 7 aprilie 1618.
42. Andrei Veress, op.cit., vol. XI, doc. 166, p. 205.
43. Gheorghe Şincai, Chronica Românilor şi a mai multor neamuri, ediţia
a II-a, tom II (1440 - 1614), Bucureşti, 1886, p. 405. Ştefan Sorin
Gorovei este însă de părere că aceşti Aroneşti ar fi urmaşii lui Petru
Aron (Ştefan Sorin Gorovei, op.cit., p. 168).
44. Călători străini despre Ţările Române, vol. IV, p. 386.
45. Nicolae Iorga, Studii şi documente privitoare la istoria românilor, vol.
XXI, doc. 18, p. 128-129; doc. 19, p. 129-130, publicat şi Izvoare şi
mărturii referitoare la evreii din România, vol. I, doc. 118, p. 101-102.
46. Nicolae Iorga, op.cit., doc. 21, p. 130-133; doc. 25, p. 136-137.
47. Ibidem, doc. 34, p. 144-145
48. Ibidem, doc. 35, p. 145-146.
49. Andrei Veress, op.cit., vol. IX, doc. 260, p. 335-337. Aprecieri asupra
acestui fapt şi la Nicolae Iorga, Vasile Lupu ca următor al Împăraţilor
de Răsărit în tutelarea patriarhiei de Constantinopole şi a bisericii
ortodoxe, în AARMSI, seria a II-a, tom 36, 1913-1914, p. 212: urmaş
al „ultimului domn legiuit al ţării”; Constantin C. Giurescu, Istoria
românilor, vol. II, ediţia a III-a, Bucureşti, 1940, p. 247.
5
ELANUL Nr. 155 - ianuarie 2015

Câteva documente privitoare la slujitorii ţinutului

Tutova (V)
dr. Arcadie M. Bodale

Vistierie Moldav[v]ii a faci cunoscut că o dată cu aceasta au întrat cătră Vistierie

Cătră Isprăv(ni)ci(e) ţânut(ului) Tutov[v]ii
Neslobozârea lefii slujâtoril(o)r acelui ţânut pe
vremea di la 15 fevr(uarie) şi până la sfârşit(ul) lunii mart(ie)
iasti numai din sângură pricina dum(ita)li, că nici până acum
încă n-ai trimis însămnari la Dipartament(ul) din Lăuntru pentru
alcătuirea slujâtoril(o)r noi.
Deci, spre a nu cumva să să lasă slujâtorii vechi şi să
să dei sminteală slujbilor, dum(nea)ta le vei slobozi şi cursul
lefii până în ziua alcătuirii slujâtoril(o)r noi şi după ce vei triimite
izvod la Dipart(a)m(entul) din Lăuntru, atuncea apoi să va
triimiti de Vistierie şi rânduială după obiceiu.
…1 vist(iernic)
Samiş Vist(eriei), Riei2 <m.p.>
No. 2713
1833 apr(ilie) 17.
<Rezoluţie> No. 1542.
Priimit apr(ilie) 21, 1833.
D(umnealui) sam(işul) ca faci <l>3ucrare poruncită.
Isprăvnicia ţin. Tutova, tr. 360, op. 391, ds. 300, f. 94r.
La Vist(erie), <1>833 apr(ilie) 29.
No. 3539
cu cerire pentru slobozâre lefii tuturor pi întregul an, socotit di
la 1-iu a curgătoarei april, îi scrie ca priimind banii, îndată să-i
înformarisască după toată forma şi înpărţindu-i pi la privighitori
câte 4 şi la giudecătorii câte doi de ocol, Dipartamentului să
pridstavlisască6 ştiutile izvoade di numile lor şi a scutiţâlor spre
a să înscrie în obştescul tablou şi a să înpărtăşî Visterii spre
scutire di capitaţii.
Alexandru Ghica log(o)f(ă)t <m.p.>.
Secţiia al 2-le
No. 5993.
1833 aprilie(ie) 16.
Şef secţiei, …7.
Isprăvnicia ţin. Tutova, tr. 360, op. 391, ds. 300, f. 96r.
Copii
La Visterii
1833 aprilie(ie) 29
No 3540
Înţăligând celi cuprinsă prin cartea cinst(itului)
Dipart(ament) no. 5993, s-au şi adunat în slujbă pi tot no.
slujâtorilor hotărâţi pentru ţinutuʼ acista, aparti acei slujitori di
opştii şi o parti cărândul precum îi esti cunoscut cinsti(zu)lui
Dipartament şi mă rog ca să să grăbască cu triimetiri lefiilor pi
întregu(l) an spre a să pute înformalui, aşa precum cinst(itul)
Dipartament porunceşti

Înţălegând celi cuprinsă prin carte cinst(itei) Visterii no.
2713, să răspundi întru supuniri că pi temei(iul) cărţii cinst(itu)
lui Dipartament, priimită supt no. 5993 cum că <c>4inu(l)
slujitoril(o)r din nou alcătuiţi, s-au de la 1-iu a curgătoarii apr(ilie)
s-au slobozât acel(o)r vechi calaraş(i) leafa cuvenită pe vremi
de la 15 fevr(uarie) pâr la sfârşituʼ lui mart(ie), în cari plată
neagiungând numai banii ce să găsăs<c>5 rămăşiţ(ă) din
cifertu curg(ă)t(o)r întâi: ghenar(ie), fevr(uarie) şi mart(ie), li
s-au dat spre înplinire(a) sumii din banii cifertului următ(o)r, al
doile. Şi mă rog a să triimită rânduiri spre a slujî la închiere
sămilor acestor cifert(u)ri.
Isprăvnicia ţin. Tutova, tr. 360, op. 391, ds. 300, f. 95r.
Isprăvnicia ţin. Tutova, tr. 360, op. 391, ds. 300, f. 97r.
Copii
La vornicel(ul), pasnicii şi toţi cisloţii8 lăcu<i>9tori a
satului Delenii.
1833 apr(ilie) 22.
No. 3265
Priimind acom poronca Dipartamentului din lăuntru că
slujâtorii alcătuiţi din nou, să socoteşte a fi în slujbă di la întâiu
apr(ilie) ci au trecut vi să face cunoscut că îndată după priimire
aceştii să viniţi aice câţ(i)va spre a vă alcătui în cestii şi a întra
în slujbă.

Isprăvnicia ţin. Tutova, tr. 360, op. 391, ds. 300, f. 98r.
Dipartamentul Trebilor din Lăuntru
Note:
Cătră Isprăvniciia ţinutu(lui) Tutov[v]ii 1. indescifrabil
2. «Riei», lectură nesigură.
Asupra celor însămnate di ace Isprăvnicie în raportul 3. Omis.
de supt No. 2682 pentru alcătuire slujitorilor cuveniţi acelui 4. Omis.
ţinut, 66 oamini, Departamentul neavând ce altă a-i răspunde 5. Omis.
piste aceli scrisă cu poronca di supt no. 5506 decât că el nu are 6. Trimită.
pi ci temeiu încuviinţa nici mai multă leafă decât ace di bună 7. Necompletat.
voi alcătuită: pentru 29 inşi câte cu 150 lei şi pentru 37 câte cu 8. Birnicii.
200 lei pe anu; şi că nici scutiţi[i] nu poate îngădui mai mulţi 9. Omis.
decât doi gospodari, pi lângă acel în slujbă, tot acum îi adaoge

6
Nr. 155 - ianuarie 2015
Cercetări istorice în nord‑vestul judeţului Vaslui
- urmare din pagina 1 -
Întâlnim, aşa cum se vede, două noi nume. Vasile Bogza
care intrase în posesia unor părţi din Grumăzeşti şi Fauri prin
cumpărături de la cumnatul său Ghedeon, fiul lui Voica logofăt, cel
care, aşa cum am văzut într-un document mai vechi, cumpărase
la rândul său de la Simion Crasnaş. De altfel, la noua tranzacţie,
este arătat actul respectiv, „ispisocul”, aşa cum era obiceiul. Pentru
prima oară, apare şi Apostol Cehan, cel cu care ne vom reîntâlni
şi îl vom discuta mai pe larg. La puţin timp însă, moare Voica
logofăt, şi, ca oricând şi pretutindeni într-o astfel de situaţie când
se stabilesc moştenitorii, se descoperă fel de fel de lucruri, dintre
care unele nu sunt la locul lor.
Fiind vorba de un mare boier se implică în problemă însuşi
domnitorul, acel Gaşpar Grazziani, de origine neclară (italian,
morlac- adică mauro-vlah, român negru – slav din Raguza?) dar
integrat pe cât i-a fost posibil societăţii moldoveneşti în scurta
sa prezenţă pe tron. Deci, la 2 septembrie 1619, Gaşpar Vodă
împarte proprietăţile rămase de la Voica logofăt, celor doi urmaşi ai
săi, Alexandra şi Ghedeon. Celei dintâi, alături de sate din ţinuturile
Soroca, Neamţ, Fălciu, Putna, i se acordă şi o jumătate din satul
Grumăzeşti. În partea cuvenită lui Ghedeon vor intra proprietăţi
din ţinuturile Soroca, Lăpuşna şi Putna, la care se adaugă câte o
jumătate din satele Grumăzeşti şi din Fauri, cu vaduri de mori şi
heleşteie. Tot odată însă preluarea moştenirii devine şi pricină de
judecată deoarece Ghedeon vânduse deja cumnatului său Vasile
Bogza, părţile sale din Grumăzeşti şi Fauri, cu tot cu vadurile de
moară şi heleşteie după cum ştim deja din documentul anterior.
Acum aflăm însă şi preţul: 60 de taleri şi o dulamă (manta) de
adămască (stofă produsă în Damasc, în Siria) considerată ca
valorând drept 24 de ughi, adică galbeni ungureşti.
Încurcături juridice
În continuare, urmează însă surpriza. Ghedeon s-a gândit
să facă o mare afacere şi a vândut din nou părţile sale din
Grumăzeşti şi Fauri, de data aceasta lui Apostol Deli Gheorghe
(Cehan) şi cneaghinei (domniţei sau jupânesei) sale Gogoaia, fără
ca, bineînţeles, Bogza să ştie ceva. La judecată câştigă acesta
din urmă, prin dreptul de a fi fost primul cumpărător, Apostol Deli
Gheorghe pierde orice drept de proprietate rămânând cu speranţa
de a recupera bucatele, boii şi vacile, pe care le dăduse lui
Ghedeon ca preţ pentru părţile de sat.
Judecăţile pentru Grumăzeşti continuă însă să se ţină lanţ.
După nici trei luni, la 2 noiembrie 1619, Gaşpar Voievod iar trebuie
să se ocupe de această localitate, din nou o pricină având la
bază tranzacţii bazate pe falsuri. Trifan Crasnaş, urmaşul vechilor
proprietari „au cerşut” de la Loghina Domniţă şi Ionaşco Bole
câte un sfert de Grumăzeşti şi Fauri, Ionaşco Bole susţine că i-a
dat 85 de taleri pentru respectivele părţi de sat, dar numai are
„îndreptările” respective deoarece a vândut la rândul său lui Voica
logofăt în timpul lui Ştefan Tomşa Voievod.
Aşa cum se procedează şi acum în lipsa actelor şi pe atunci
se recurgea la proba cu martori, numai că aceasta se petrecea
cu un anume ceremonial. Lui Trifan Crasnaş diacul i se pune în
vedere să aducă 24 de jurători care să mărturisească faptul că el
nu a vândut părţile sale de sat lui Ionaşco Bole ci Domniţei lui Goga.
Conform obiceiului, jurătorii trebuiau să vină în faţa domnitorului
şi a divanului de judecată cu brazde de pământ pe cap care în
concepţia populară garantau îndeplinirea groaznicelor blesteme
ce însoţeau formulele de jurământ şi urmau să-i pedepsească în
cazul în care minţeau. Trifan Crasnaş nu reuşeşte să aducă nici
un jurător aşa că el şi Gogoaia cu care pusese totul la cale pierd.
Noua boierime
Sunt ultimele zbateri ale vechilor boieri, o nouă generaţie
pătrunde acum, formată din aşa-zişii „oameni noi”, ridicaţi în
ultima vreme, l-am întâlnit deja pe Apostol Cehan numit şi Petre,
ELANUL
un reprezentant tipic al acestora. Din acesta se trage, după cum
vom vedea, familia domnitoare Racoviţă.
Semnificativ pentru cele afirmate mai sus şi pentru schimbarea
regimului proprietăţii la Grumăzeşti este hrisovul domnesc din 27
iulie 1620.
„Io Gaşpar Voievod, cu mila lui Dumnezeu, domn Ţării
Moldovei: cum au venit înaintea noastră şi înaintea tuturor
boierilor noştri moldoveneşti, boier sluga noastră Vasile
Bogza, fost comis, de-a lui bunăvoie şi de nimeni silit nici
împresurat şi a vândut a sa dreaptă ocină şi cumpărătură pe
a patra parte din îmbe satele Făurei şi din Grumăzeşti, ce-s
la apa Vasluiului, cu vaduri de mori în îmbe satele şi cu tot
venitul: aceia a vândut slugii noastre lui Petre Cehan drept
una sută taler bătuţi şi un cal bun, ce este lui cumpărătură
acea parte de ocină de la cumnatul lui, Ghedeon, fiul lui
Voica logofătul (iar lui Voica logofăt iaste lui cumpărătura de
la Simion Crasnaş din ispisoc de cumpărătură de la însumi
domnia mea) acestea le-am vândut slugii noastre Apostol
Cehan (Petre) pentru una sută taleri de argint şi un cal bun.
Drept aceaia noi văzând a lor de bună voie tocmeală şi deplină
parte, şi mai aşişderea încă de la noi am dat şi am întărit înşine
slugii noastre lui Apostol (Petre) Cehan pe cele mai sus zise
părţi, pe a patra parte din toate între satele Grumăzeşti şi Fauri
ce-s în ţinutul Vasluiului, cu vaduri de moară ca să fie cu toate
veniturile, ocine şi uric, şi cumpărături şi întăritură cu tot ce
este pe acel loc, nerăşluit în veac, şi altul să nu se amestece”.
Din acest moment Apostol Petre Cehan începe o adevărată
ofensivă în zonă, acaparează noi şi noi proprietăţi de pământ. Să
consemnăm mai întâi una dintre ele care, chiar dacă nu se referă
direct la Grumăzeşti, ne interesează din alt punct de vedere. La
10 august 1620 Petre Cehan cumpără cu un cal, o vacă şi 70 de
taleri ocina Nerăii, de la Busca, Loghina şi fratele lor Vasile, feciorii
lui Bogza logofăt. Între martori: preot Ioan Munteanul ot (din)
Grumăzeşti şi preot Panhilie ottam (tot de acolo).
Cumpărătura se referă la Nerăii, care împreună cu Răii,
formau, de o parte şi de alta a Vasluiului, vechea vatră pe care,
ulterior s-a dezvoltat satul Valea Ră, actualmente Văleni. Mult
mai importante însă pentru noi sunt alte elemente prezentate în
document. Proprietari la Nerăii, erau urmaşii lui Bogza logofătul,
pe care l-am cunoscut mai întâi drept proprietar la Grumăzeşti.
Tot din Grumăzeşti sunt şi cei doi martori principali ai vânzării,
amândoi preoţi,ceea ce înseamnă că satul era destul de mare. Cu
totul deosebit, extraordinar chiar este faptul că pe unul dintre preoţi
îl cheamă Ion Munteanu. Alăturând acest nume de cel al lui Stoica
Munteanul, amintit tot la Grumăzeşti, ipoteza unei origini mai vechi
ai satului Muntenii de Sus anterioară colonizării din secolul al
XVIII-lea, devine tot mai ademenitoare.
Neamul Racoviţă
Cehăneştii se instalează între timp temeinic la Grumăzeşti.
Pe 13 martie 1621, Alexandru Ilieş Voievod întăreşte lui Apostol
Petru Cehan, drept ocine şi cumpărături un sfert din Grumăzeşti
şi un sfert din Fauri, de pe Vaslui, cu vaduri de moară. Vânduse
Alexandra, fiica lui Voica logofăt, care avea aceste părţi de sat
drept cumpărături de la Loghina, cneaghina lui Ionaşco Bolea
vornic, la rândul său cumpărător de la Trifan Crasnaş diac,
nepotul lui Giurgea Crasnaş vistier. Alexandra primeşte pentru
cele două sferturi de sat suma de 160 taleri.
În aceeaşi zi, de 13 martie 1621, este emis de către cancelaria
domnească un document, important şi pentru stabilirea gradelor
de rudenie dintre foştii proprietari.
Alexandru Ilieş Voievod întăreşte tot lui Apostol Petru Cehan
alte două sferturi de sat, din Grumăzeşti şi, respectiv, Fauri. Este
vorba de data aceasta de cumpărături de la Vasile Bogza şi de la
cneaghina lui Alexandra, fiica lui Voica logofăt, care cumpărase de
la Ghedeon, fiul lui Voica logofăt (deci fratele Alexandrei, cumnat
cu el), iar la rândul său acesta de la Simion, nepotul lui Giurgea
7
ELANUL
Crasnaş, mare vistier. Acum Apostol Petre Cehan plăteşte 80 de
taleri de argint pentru cele două sferturi de sat.
Caz foarte rar înâlnit de cine studiază documentele istorice, tot
în această zi de 13 martie - care nu a fost deloc ghinionistă pentru
Cehăneşti – apare şi un al treilea document emis de cancelaria
voievodului Alexandru Ilieş. Este întărită o altă cumpărătură
a neobositului Apostol Petru Cehan, mai substanţială de data
aceasta, pentru o jumătate din Grumăzeşti şi o jumătate din Fauri.
Vânzători sunt Vasilie şi fratele Oroş şi sora lui Tofana, cu toţi
copiii lui Ionaşco Bolea, care cumpărase de la Nicolae şi fratele
său, fiii Călugăriţei nepoţii lui Crasnaş, mare vistier. Şi suma a fost
mai mare de data aceasta, 400 ughi (galbeni sau zloţi ungureşti
cum li se mai spune), monede, bineînţeles, din aur. Deveniţi stăpîni
pe întregul sat Grumăzeşti, Cehăneştii, numiţi apoi Racoviţeşti, vor
stăpâni neclintit aceste pământuri – împreună cu cele pe care s-a
format mai târziu satul Muntenii de Sus – până la danii şi vânzări
târzii, intervenind numai un episod ciudat în timpul lui Barnovschi
vodă.
Familiile amintite mai sus, înrudite între ele, au stăpânit sau au
locuit chiar, pe teritoriul actual al Muntenilor de Sus, de aceea vom
încerca să ne reamintim tot ceea ce cunoaştem despre ele. Datele
despre aceste personaje istorice sunt credibile desigur şi pentru
Grumăzeşti, vechimea în istorie a stăpânitorilor demonstrând şi
vechimea localităţii.
Înrudiri boiereşti
Cel mai vechi stăpân al Grumăzeştilor despre care avem
cunoştinţă este Giurgiu Crasnaş, mare dregător în timpul lui
Ştefan cel Mare. El este consemnat în sfatul ţării la următoarele
date: 5 septembrie 1458 „Crasniş postelnic”; 26 octombrie
1458 „credinţa panului Crasneş postelnic”; 11 noiembrie 1458
„credinţa panului Crasniş postelnic”; 3 ianuarie 1459 „credinţa
panului Crasniş postelnic”; 12 iunie 1459 „pan Crasniş
postelnic”; 20 august 1459 „credinţa panului Crasniş postelnic”;
3 septembrie 1459 „credinţa panului Crasniş postelnic”; 12
ianuarie 1460 „credinţa panului Crasniş postelnic”; 13 ianuarie
1460 „credinţa panului Crasniş postelnic”; 13 aprilie 1460 „pan
Crasniş postelnic”; 23 aprilie 1460 „credinţa panului Crasniş
postelnic”; 27 noiembrie 1460 „credinţa panului Crasniş
postelnic”; decembrie 1460 „pan Crasniş postelnic”.
La 12 august 1461, Giurgiu Crasneş se judecă pentru 3
sate de lângă Cernăuţi şi, oricât de mare boier era el, membru
permanent în sfatul ţării, pierde procesul. În continuare, aprilie
1464 pînă la 2 octombrie 1467 apare mereu în sfatul ţării drept
„pan Crasneş vornic”. Aceste înalte titluri pe care le-a deţinut
probabil întemeietorul, mai sigur primul proprietar al Grumăzeştilor,
se cer explicate. Rangul de postelnic echivala cu cel de ministru de
externe şi provenea din slavonul „posteli”, traducere a unui cuvânt
grecesc având sensul de „aşternut”. Explicaţia constă în faptul că,
postelnicul, în cazul unor probleme de natură urgentă, avea dreptul
să intre la domnitor chiar când se afla în pat. Vornicul, de la „dvor”,
curte, era şeful curţii domneşti şi guvernator al uneia dintre cele
două mari diviziuni ale Moldovei, Ţara de Sus sau Ţara de Jos.
După numele ce-l poartă, Giurgiu Crasneş îşi mărturiseşte vechea
origine maramureşeană, bunicii sau străbunicii săi au făcut parte
din ceata care l-a însoţit pe Bogdan în curajoasa sa întreprindere
de reorganizare a statului moldovenesc. Acest postelnic şi vornic
Crasneş avu doi urmaşi direcţi: Crasneş vistiernicul, amintit mereu
în documente ca strămoş şi Călugăriţa. Cel dintâi are ca fii pe
Simion şi Trifan, iar Călugăriţa pe Nicolae şi Crasneş.
În perioada respectivă nu exista distincţia actuală între
prenume şi nume, aşa că transferurile dintr-o categorie în alta erau
foarte frecvente după cum vedem şi mai sus. De aici încolo, aşa
cum s-a întâmplat în general cu neamurile boiereşti de la Ştefan cel
Mare, familia îşi pierde şi proprietăţile şi prestigiul, intră în rândul
răzeşilor, dacă nu chiar şi în cel al clăcaşilor. Noii proprietari care
se instalează mai temeinic la Grumăzeşti sunt din familiile Bolea şi
Bogza înrudite cu cei din neamul Crasneş probabil.
Un Ionaşco Bolea era stolnic la 1558, apoi urmează tot un
Ionaşco, vornic de data aceasta. El s-a căsătorit cu Loghina, fata
lui Drăghici Bogza logofătul, fiu al unui Grigore Bogza diac, deci
8
Nr. 155 - ianuarie 2015
o familie care se afla în ascensiune socială. Această ascensiune
începuse sub Petru Rareş, când este semnalată prezenţa lui
Grigore Bogza sau Bogzanici, ca diac şi uricar în divan, care scrie
documente la Huşi, Iaşi şi Vaslui în anii 1528 şi 1529. Fiu sau nepot
al acestuia este Drăghici Bogza logofăt, care avea case la Vaslui
în timpul domniei lui Eremia Movilă (1596-1601). S-a căsătorit
cu Neacşa, nepoata Măreşoaiei (din neamul Mareş, care a avut
Mărăşenii), şi a avut trei copii: Vasile (care s-a călugărit apoi sub
numele de Visarion), Buşea şi Loghina.
După moartea Buşeai în anul 1638 şi-au împărţit averile cei
doi fraţi rămaşi. Proprietăţile Bogzeştilor se întindeau pe întrega
vale a Vasluiului şi, alături de moşiile şi satele pe care le stăpâneau
sunt menţionate întotdeauna şi morile. De altfel, de la aceste locuri
sau vaduri de moară vor avea mai multe procese.
Statornicii
Să mai menţionăm despre aceşti vechi „grumăzăşteni” că
proprietăţile lor erau foarte numeroase, nu se întindeau numai pe
valea Vasluiului ci şi în alte zone. Şi, ceea ce este caracteristic
pentru perioada de timp pe care o avem în vedere, vindeau mereu
pământ.
Astfel, la 7 martie 1638, Visarion Bogza Călugăr şi sora sa
Loghina, vând satul Drăgoteşti de pe Lohan, ţinutul Fălciului. La
2 august 1648, tot Visarion şi Loghina vând satul Băhnăreni de pe
Bîrlad . Iar la 25 mai 1676, întâlnim pe ultimii urmaşi ai stăpânului
din Grumăzeşti, pe urmă probabil nu au mai avut nimic de vândut,
de aceea nu vor mai apare în documente:
„Adică eu, Andrei Buzni, şi Botin şi Pătraşca Buzni şi
Axente fecior lui Bejan Buzni şi Pană şi Dochiţa şi Tofana,
fetele lui Vasile Buzni, şi Irina, femeia lui Vasile, şi Pavel şi
Apostol şi Anasîia, şi Irina, feciorii lui Lazăr Buzni, şi nepoţii
lui Mihail Buzni, toţi strănepoţii Bobzăi logofătul, vând lui Ion
Racoviţă comis, părţile lor din Strâmtura ”.
Este impresionant faptul că 15 urmaşi ai unuia dintre cei
mai bogaţi boieri ai Moldovei, care poseda zeci de sate, vând nici
măcar un sat întreg, ci numai nişte părţi, siliţi desigur de o sărăcie
cumplită. Să mai subliniem că satul dispărut Strâmtura se găsea
lângă Moara Domnească, foarte aproape de Grumăzeşti, iar noul
proprietar stăpânea şi aici. La 1 martie 1628, Miron Barnovschi
Voievod judecă o pricină dintre Ionaşco Cughi şi cneaghina lui
Golâi logofăt, având ca obiect un ispisoc (act pe care-l cunoaştem
deja) de la Simion Movilă, pentru satele Grumăzeşti şi Fauri de la
ţinutul Vasluiului.
Aceste sate fuseseră zălogite pentru răscumpărarea unor
robi de la tătari. Documentul stârneşte nedumerire, personajele
în cauză nu au stăpînit pămînt la Grumăzeşti şi Fauri, probabil
că este vorba numai de act în sine. În perioada respectivă nu se
făceau duplicate la documente, aşa că actul în sine însemna o
anumită valoare.
La 28 aprilie 1643, domnitorul Vasile Lupu Voievod îi întăreşte
lui Apostol Cehan (care după cum am mai spus, folosea şi numele
de Petru) mai multe cumpărături de sate de la Vasile Bolişor şi de
la Loghina Bogza. Cu ocazia acestor întăriri sunt reamintite părţile
vechi din Grumăzeşti ale familiilor Bolea şi Bogza, precum şi robii
ţigani pe care-i aveau tot acolo.
Secolul al XVIII-lea
Ce s-a mai întâmplat pe urmă cu Grumăzeştii aflăm dintr-un
foarte amplu document emis cu puţin înainte de 1753, referitor la
diviziunea pe moştenitori a marilor averi ale familiei domnitoare
Racoviţă, întemeiată de Apostol Cehan. Este vorba de un „hrisov
de împărţire” redactat în urma unei „porunci” a domnitorului
Constandin Mihail Cehan Racoviţă Voievod în legătură cu pricina
dintre Radu Racoviţă vistiernic şi fraţii lui, care nu se înţelegeau
de la moştenirea lăsată de Mihail Racoviţă Voievod. Am extras din
hrisov partea referitoare la Grumăzeşti:
„Pentru satul Grumăzeşti ot (din) Vaslui la împărţire nu
este pus nici la un frate nici la altul şi acum îl ceară măria sa
Mihai Vodă cu un zapis din 7204 (1696) de la Nicolae, fecior
lui Apostol Cehan danie măriei sale Mihai Vodă un vad de
moară în hotarul Grumăzăştilor, vadul numai cu toată ezătura
Nr. 155 - ianuarie 2015
cât iaste arătând cât iaste şi lui de pe moşia său Gheorghe
logofăt, dar moşia Grumăzeşti nu-i dat. Împotriva acestui
zapis au arătat Radul vistiernic cu fraţii săi alt zapis, iar de
la acest zapis Nicolae sân (fiul lui) Apostol Cehan din Văleat
7193 (1685), cu 11 ani înainte de dania Măriei sale Mihai Vodă
cu iscălitura lui şi cu tot niamul lui şi a boierilor despre atunci
în care zapis scrie că satul Grumăzeşti şi cu vad de moară în
Vaslui i-au dăruit lui Ioan Racoviţă vel paharnic, pentru mult
bine ce i-au făcut. A doua dovadă alt zapis de la Nicolae sân
Apostol Cehan, iscălit de dînsul şi de femeia lui şi de fraţii
lui şi de alţi boieri de pre atunci din Văleat 7215 (1697) cu 22
de ani mai pe urmă de zapisul ce au dat danie, arătând că
au ajuns la sărăcie au rămas la vorniceasa Racoviţoaia şi
la fiul său hatmanul ş-au mai cerşut 80 lei şi i-au dat banii
şi i-au făcut acest zapis de vânzare peste cel de danie. Al
treilea dovadă un izvod ce arată dumneaei Safta Racoviţoaia
vorniceasa că, după toate acestea iar au mai dat lui Gheorghe
Cehan şi Nicolae milă, agiungând la săraci nu tot odată ci pe
rînd care cuprind 122 lei. Luatam suma şi acestei prăcini.
Dania lui Ion Racoviţă este mai înainte cu 11 ani şi tot de
la acest Nicolae este şi dania măriei sale Mihai Vodă numai
vadul. Pentru acest vad două pricini stau împotrivă: cea dintâi
că întâiu i-au dat danie, a doua oară că sărăcind au luat bani de
la vorniceasa Racoviţoaia 200 lei şi i-au făcut zapis de vînzare
şi a doua pricină că Măria Sa Mihai Vodă s-au legat singuri
în zapisul Măriei Sale să nu fie volnic nice a cumpăra nice a
primi danie de la oricine de pe lângă satele fraţilor Măriei Sale
şi după cum s-au hotărât Măria Sa am hotărât şi noi să nu aibă
Măria Sa nici o treabă la acel vad de moară ce au primit danie
peste tocmeala zapisului ce au dat şi devreme ce el au vândut
cu bani Grumăzeştii n-au fost volnic să mai dea şi danie”. La
cele mai sus adăugăm faptul că s-a păstrat diata (testamentul) lui
Apostol Cehan, din anul 1642. Aici găsim lista moşiilor pe care
le-a dat fiilor săi Nicolae şi Gheorghe, precum şi fetelor: Roşieşti,
Tăcmăneşti, Pribeşti, Târzii, Grumăzeşti, Băneşti.
Măriri şi decăderi
Aceste documente de epocă, pe lângă valoarea lor istorică
prezintă şi elemente de alt interes, din punct de vedere economic.
Vedem cât de schimbătoare era starea materială. Nicolae urmaşul
unui om atât de bogat ca Apostol Cehan ajunge sărac trăind
împreună cu familia sa din mila rudelor. Din nou este subliniată
marea valoare a vadurilor sau locurilor de moară, pusă în directă
legătură cu stăpânirea moşiilor învecinate.
Observăm de asemenea regimul diferenţiat în care erau
considerate daniile şi vânzările. Cele dintâi erau de multe ori
vânzări mascate, folosite pentru posibilitatea de a încălca astfel
unele norme juridice. În primul rând era vorba de protimisis sau
preemţiune, o regulă care se păstrează şi astăzi, adică nu poţi
să vinzi până nu iei în consideraţie o eventuală ofertă a vecinilor.
În evul mediu această normă avea şi o mai mare însemnătate şi
se respecta cu şi mai multă stricteţe. Pătrunderea într-un sat sau
chiar învecinarea – aşa cum vedem în documentul de mai sus,
presupunea dreptul unor cumpărături nelimitate, de aici asprimea
regulilor.
Prin danie însă, motivată printr-un bine făcut, real sau
născocit, se evita aplicarea legilor. Aceste obiceiuri erau valabile şi
pentru simplii ţărani şi pentru marii boieri. Documentele discutate
prezintă şi condiţiile în care satul Grumăzeşti, ca şi teritoriul pe
care se află acum Muntenii de Sus au rămas în posesia familiei
Racoviţă. După cum am mai amintit, Racoviţeştii se trag din
Apostol Cehan care folosea deseori şi numele tatălui său, Petrea,
ca şi cum ar fi fost al său propriu. O legendă spune că una dintre
urmaşele sale se afla pe o moşie de pe pârâul Racoviţă, afluent al
Racovei, când au apucat-o durerile naşterii.
În amintirea acelui loc s-a adăugat la Cehan, Racoviţă. Cele
două nume au fost folosite împreună până mai târziu, inclusiv
în titulaturile domnitorilor din această familie. Cehan are două
posibile origini: din rădăcina „ceh”, care în persană, de unde a
trecut în turcă, înseamnă „fântână”, de unde sensul de „fântânar”;
din forma „Gihan”, creată din arabă pe terenul limbii turceşti, cu
ELANUL
sensul de împărat, rege, domn, stăpân al lumii. Racoviţeştii au
dat, pe lângă domnitori şi alte personalităţi, cea mai cunoscută
fiind savantul Emil Racoviţă, de renume mondial. Tot odată, ei au
ctitorit, între alte, şi mănăstirea Fâstâci, care, după cum vom vedea
mai târziu, a stăpânit satul Muntenii de Sus, în mod sigur ca danie
de la Racoviţeşti.
Ultimele atestări
Ce s-a întâmplat mai târziu cu Grumăzeşti? Foarte probabil
a avut loc o depopulare lentă, sătenii s-au mutat în localităţile
învecinate, cele mai apropiate fiind Muntenii de Sus şi Moara
Domnească. Deja, la 1753 se vorbeşte în paralel de satul şi de
moşia Grumăzeşti, ulterior este amintită numai moşia: la 1827,
1843, 1844 şi, pentru ultima oară în „Buletin”. „ Foaie oficială”, Iaşi,
1855. Acum a rămas un deal…
Prezentarea satului Grumăzeşti demonstrează existenţa unei
vieţi intense pe teritoriul Muntenilor de Sus pe tot parcursul evului
mediu românesc. Chiar dacă unele împărţiri administrative au
îndepărtat sau apropiat vatra Grumăzeştilor de Muntenii de Sus,
legăturile rămase foarte strânse se cer clarificate în continuare.
Faptul că la 1606 la Grumăzeşti întâlnim denumirea „Munteni”
(cei din Munteni, sat, familie?), că aici trăia un Stoica Munteanu
şi slujea preotul Ion Munteanu demonstrează indiscutabil
profunzimea acestor legături.
BIBLIOGRAFIE:
1. Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, volumul I, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1975, p. 28.
2. Mihai Costăchescu, Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan
cel Mare, vol. I, Iaşi, Viaţa Românească, 1931, p. 52.
3. Catalog de documente din Arhivele Statului Iaşi. Moldova, vol. I,
1398-1595, Bucureşti, 1989, p. 25.
4. Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, volumul I, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1975, p. 142. (D.R.H.)
5. Mihai Costăchescu, op.cit., I, p. 259.
6. D.R.H., I, p. 162.
7.
8.
Amforele Divanului Moldovei, 9 martie 1837.
D.R.H., I, p. 213.
9. Ibidem, p. 268.
10. Ibidem, I, p. 312.
11. Mihai Costăchescu, op.cit., II, p. 104.
12. Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, volumul II, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1976, p. 149.
13. D.R.H. A. Moldova, volumul II, p. 264.
14. Ibidem, p. 322.
15. Catalog de documente din Arhivele Statului Iaşi. Moldova, vol. I,
1398-1595, Bucureşti, 1989, p. 65.
16. Catalog de documente din Arhivele Statului Iaşi, p. 91.
17. Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, volumul III, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1980, p. 3.
18. D.R.H., A. Moldova, volumul III, p. 18.
19. Ibidem, p. 48.
20. Catalog de documente din Arhivele Statului Iaşi, p. 112.
21. D.R.H., A. Moldova, volumul III, p. 86.
22. Catalog de documente din Arhivele Statului Iaşi, p. 116.
23. D.R.H., A. Moldova, volumul III, p. 114.
24. Catalog de documente din Arhivele Statului Iaşi, p. 118.
25. D.R.H., A. Moldova, volumul III, p. 120.
26. Dan Ravaru, Ştefan cel Mare şi Vasluiul, Editura Pim, Iaşi, 2013, p.
41 şi în continuare până la pagina 45.
27. D.R.H., A. Moldova, volumul III, p. 254.
28. Ibidem, p. 256-257.
29. Ibidem, p. 320.
30. Ibidem, p. 400.
31. Ibidem, p. 482.
32. Ibidem, p. 496.
33. Catalog de documente din Arhivele Statului Iaşi, p. 199.
34. Ibidem, p. 222.
35. Ibidem, p. 217.
36. Ibidem, p. 232.
37. Ibidem, p. 212.
38. Ibidem, p. 246.
39. Ibidem, p. 253.
40. Catalogul Documentelor Moldoveneşti din Arhiva istorică centrală a
statului, Bucureşti, 1957, volumul I, p. 108.
41. Ibidem, p. 257.
42. Ibidem p. 376.
9
ELANUL Nr. 155 - ianuarie 2015
43. Ibidem, p. 263. 81. Ibidem, p. 277.
44. Ibidem, p. 277. 82. Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, volumul XXIII, Editura
45. Ibidem, p. 502. Academiei Române, Bucureşti, 1996, p. 21.
46. Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, volumul VI, Editura 83. Ibidem, p. 211.
Academiei Române, Bucureşti, 2008, p. 96. 84. Ibidem, p. 271.
47. Ibidem, p. 264. 85. Ibidem, p. 505.
48. Catalog ..., p. 296. 86. Ibidem, p. 55.
49. D.R.H., A. Moldova, volumul VI, p. 710. 87. Catalogul Documentelor Moldovenești din Arhiva istorică Centrală a
50. Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, volumul VII, Editura Statului, volumul II, București, 1959, p. 296.
Academiei Române, Bucureşti, 2004, p. 94. 88. Ibidem, p. 396.
51. Ibidem, p. 146. 89. Ibidem pp. 202-203.
52. Ibidem, p. 148. 90. Ibidem, vol. II, p. 365.
53. Catalog ..., p. 519. 91. Ibidem, vol. II, p. 305.
54. Catalogul Documentelor Moldoveneşti, vol. I, p. 238. 92. Ibidem, vol. II, p. 145.
55. Ibidem, p. 229, 279, 333, 337, 392. 93. Ibidem, p. 224.
56. Ibidem, p. 258. 94. Ibidem, p. 145.
57. Ibidem, p. 294. 95. Ibidem, p. 418.
58. Ibidem, p. 395. 96. Ibidem, p. 245.
59. Ibidem, p. 415. 97. Catalogul Documentelor Moldovenești din Arhiva istorică Centrală a
60. Ibidem p. 497. Statului, volumul III, București, 1968, p. 146.
61. Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, volumul XVIII, Editura 98. Ibidem, p. 176.
Academiei Române, Bucureşti, 2006, p. 20. 99. Ibidem, p. 178.
62. D.R.H., A. Moldova, volumul XVII, p. 20. 100. Ibidem, p. 284.
63. Ibidem, p. 21. 101. Ibidem, p. 42.
64. Ibidem, p. 24. 102. Ibidem, p. 111.
65. Ibidem, p. 17. 103. Ibidem, p. 150.
66. Ibidem, p. 147. 104. Ibidem, p. 368.
67. Ibidem, p. 462. 105. Ibidem, p. 184.
68. Ibidem, p. 464. 106. Ibidem, p. 462.
69. Ibidem, p. 465. 107. Ibidem, p. 484.
70. Ibidem, p. 466. 108. Catalogul Documentelor Moldoveneşti din Direcția Arhivelor
71. Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, volumul XX, Editura Centrale, Supliment, București, 1979, p. 29.
Academiei Române, Bucureşti, 2011, p. 259. 109. Ibidem, p. 300.
72. Ibidem, p. 260. 110. Ibidem, p. 316.
73. Ibidem, p. 235. 111. Ibidem, p. 334.
74. Ibidem, p. 403. 112. Ibidem, p. 335.
75. Ibidem, p. 402. 113. Moldova în epoca feudalismului. Recensământul populației Moldovei
76. Ibidem, p. 403. din anii 1772-1773 și 1774, Editura Știința, Chișinău, 1975, pp.
77. Ibidem, p. 577. 218-241.
78. Ibidem, p. 578. 114. Ghibănescu, Gheorghe, Surete şi Izvoade, vol. XV, Vasluiul, Iaşi,
79. Ibidem, p. 493. 19820, pp. 239-259.
80. Ibidem, p. 678. 115. Ibidem, pp. 261-280.

Românii în ultimul deceniu comunist.

Scrisori din anii ‘80 (3)
- urmare din pagina 1 -

Cleibar Minerva, Sanislău, […] judeţul Satu-Mare l-a informat
pe prof. Bulgar Gh. din Bucureşti, […] că „sunt mari frământări pe la
ei, întrucât fiecare proprietar de vaci este obligat să livreze statului
800 litri de vacă pe an. Contractele au venit gata completate de
la Carei. Din această cauză, mulţi şi-au contractat vacile, ca să le
vândă. Acum vor veni pentru porci. Fiecare salariat (muncitor etc.)
este obligat să contracteze un porc. Cine nu este de acord este
ameninţat cu desfacerea contractului de muncă…”.
Beltiu Ilie, comuna Crasna, judeţul Gorj:
„…La noi este greu; s-au pus cu greutăţile pe noi! Criză mare
de porumb! Cu pâinea, de asemenea, o ducem foarte greu. Până
la 1 februarie salariaţii şi pensionarii primeau pâinea pe tichet.
Acum se dă numai pe produse sută la sută. De unde să dai, dacă
nu ai nici tu ce mânca? Aşa că o ducem cum nu se poate mai rău
şi ne găsim într-o situaţie foarte critică…”.
Stănescu Floarea din Pucioasa, jud. Dâmboviţa, către o
persoană juridică din Capitală:
„…Toată lumea este de acord cu raţionalizarea alimentelor
dar consider că se procedează neomeneşte cu raţiile mici care
s-au stabilit, căci ne plâng copiii de foame. Cum putem împărţi
200 grame de pâine pe zi la copii de 7-14 ani, pentru trei mese?
Ce fel de viaţă este în casele celor care nu au venituri agricole?
Parcă s-ar face unele greşeli cu bună ştiinţă de către conducerea
oraşului Pucioasa, ca să fie numai nemulţumiri…”.
Segheci Ştefan, Borod, […] judeţul Bihor, într-un material
adresat unei persoane juridice din Capitală, a afirmat:
„…Ca să cumpăr două pâini, trebuie să fac zece kilometri
şi nici nu îmi ajunge pâinea pentru şase persoane. La noi nu se
cultivă cereale şi înseamnă că eu, în loc să merg la muncă, stau
zilnic pe drum ca să cumpăr pâine. Am contractat porci şi viţei şi
nu ne-au fost date cerealele prevăzute în contract. Din această
cauză, circa 500 familii ne vom adresa Ambasadei Cehoslovace
de la Bucureşti…”.
Doruş N. Ioan, comuna Gohor, satul Nărteşti, judeţul Galaţi,
a adresat două materiale unei persoane juridice din Capitală, prin
care reclamă „dispoziţia dată de a se cartela pâinea”, întrucât
familia sa, compusă din cinci persoane, „este obligată să se
hrănească cu 300 grame pâine pe zi”.
Lupu Irimia, comuna Erbiceni, jud. Iaşi, către o persoană
juridică din Bucureşti:
„…Sunt membru în C.A.P., în vârstă de 81 ani, cu o pensie
lunară de 96 lei. Condiţiile în care trăim noi, pensionarii agricoli
sunt o bătaie de joc. Parcă am fi imigranţii din ţările capitaliste

10
Nr. 155 - ianuarie 2015
despre care citim în ziare. Cu 96 lei pe lună şi cu 40 kg. grâu şi 70
kg. porumb pe an nu se poate trăi, orice vârstă ar avea omul…”.
Şulea Ion din com. Godineşti, judeţul Gorj:
„… În toată ţara este criză, cu toate laudele din presă şi radio.
Îmi este scârbă să mai citesc sau să ascult la radio minciunile
lor. La noi nici cele 400 gr. pâine nu se dau. Întreg Godineştiul a
răsuflat cu Motrul şi Mătăsarii, când minerii au făcut grevă pentru
pâine. Dar, de la 15 martie, au introdus şi acolo restricţii, aşa că
este din ce în ce tot mai greu…”.
Tutilă Constantin din comuna Ciuperceni, judeţul Gorj:
„…Când am intrat în C.A.P., nici nu ne-a trecut prin cap că
vom ajunge muritori de foame şi că de pe urma bunurilor noastre
or să trăiască alţii, care n-au muncit nimic în viaţa lor.
În trecut, munceam mult, dădeam cote la stat şi aveam şi noi
podul plin cu bucate. Acum podul este gol, nu am nici pământ şi
trebuie să dăm impozite şi cote…”.
Bărbulescu Ioniţă din comuna Polovragi, judeţul Gorj:
„… Lipsa de porumb şi modul de rezolvare m-a descumpănit
cu totul. Cred că înţelegeţi frământarea mea în care am ajuns fără
a mă gândi vreodată că în socialism vom fi în situaţia prezentă, de
lipsă şi nesiguranţă de la o zi la alta. Suntem în deplină revoluţie
agrară. Porumbul se vinde cu 250 lei baniţa, ceapa cu 15-20 lei
kg., fasolea cu 35 lei kg. Pensia o primim mereu cu 20% redusă …
Această bătaie de joc nu ştiu cât va mai fi tolerată…”.
Prof. Plaviţiu Gheorghe de la Şcoala generală Tg. Cărbuneşti,
judeţul Gorj:
„…Vedeţi cum faceţi, nu vă forţaţi prea mult! Nu vedeţi că
acum s-au pus ăştia să ne ia şi pielea de pe noi? Ba mai mult,
ne-au obligat să facem şi noi contracte de animale şi asta ca să
pierdem fiecare câte 500 lei. Mai bine i-am da de pomană, fiindcă
trebuie să cumpărăm animalele din târg şi după aceea să le
predăm la stat. Este o mare porcărie…”.
Tierescu Virgiliu din comuna Vladimir, jud. Gorj:
„…În afară de greutăţile legate de şcoală, avem şi altele legate
de realizarea numărului de contracte la animale (porci şi vite), de
care suntem şi noi răspunzători. În cazul neîndeplinirii numărului
stabilit, avem de ales între blocarea salariului sau reducerea lui
cu 70%. La noi şi pe navetişti îi obligă să contracteze animale…”.
Vasilescu Ion din comuna Alimpeşti, judeţul Gorj:
„…Numai necazuri pe capul nostru şi greutăţi. Pe aici, pe toţi
profesorii şi funcţionarii i-au obligat să facă contracte, de nu, le
desfac contractul de muncă. Greutăţile astea sunt demult pe capul
nostru….”.
Istrăţescu M., com. Bengeşti, judeţul Gorj:
„…Astăzi nu mai are rost lăcomia, pentru că nu mai suntem
singuri pe viaţă. Pe aici este foarte greu şi sunt mari lipsuri şi
presiuni. Vor să ne ia şi sufletul din noi…”.
Şaman Maria, com. Sâmbotin-Schela, judeţul Gorj:
„…Nu mai avem lumină şi nici petrol sau lumânări. Ne-am
înapoiat cu sute de ani în nivelul de trai. Ţăranilor li se cere să
plătească în natură orice cumpără, însă pe nimeni nu interesează
cu ce hrănesc ei păsările, vitele. Aceasta este situaţia prezentă, ce
va veni vom mai vedea…”.
Baran Dumitru, Tg. Cărbuneşti, satul Pojogeni, jud. Gorj:
„…Pe aici nu este bine pentru că au început cu mizeria pe
noi, ţăranii. Nu ne mai lasă viile în acord global şi pe bani nu vrea
nimeni să le mai muncească; se zice că îi forţează pe tineri să
muncească pentru tichete de pâine. Este destul de rău…”.
Virjog Gh. Constantin din Ţicleni, judeţul Gorj:
„…Viaţa este nemaipomenit de grea. Am un singur tichet de
pâine pentru 400 gr. pe zi. Pe aici, n-a fost niciodată viaţa mai grea!
ELANUL
Toată lumea este indispusă din cauza lipsurilor şi scumpetei. Totul
este greu, viaţa s-a scumpit grozav şi nu găseşti absolut nimic…”.
III. Comentarii privind unele măsuri întreprinse sau care
urmează a fi aplicate în domeniul învăţământului şi educaţiei
Gabi, Bucureşti, către cap. t.r. Florescu Nicolin, U.M. 01615
Braşov, judeţul Braşov:
„…Prin Politehnică circulă un zvon interesant, confirmat
de persoane competente, care te priveşte şi pe tine. Pentru că
economia R.S.R. se găseşte în impas, ea nu mai poate plăti
«mălaiul» împrumutat din Occident. Una dintre măsurile menite să
soluţioneze problema este instituirea de taxe pentru învăţământul
superior. De ce să înveţe studentul gratuit, când statul face mari
eforturi pentru instruirea viitorilor ingineri? Studentul are bani mulţi;
de ce să nu plătească el 15.000 lei pe an? Chestia nu este încă
decretată, însă pe viitor s-ar putea să nu ne mai permitem să
repetăm anul…”.
Nica, Bucureşti, Regie, către Rolea Constantin, com. Movila
Miresei, judeţul Brăila:
„…Am senzaţia că toate merg pe dos şi nu ştiu unde o să
ajungem în ritmul acesta. S-au luat fel de fel de măsuri, s-au
scumpit cartelele, acum costă 700 lei pe lună; s-ar putea ca,
de la anul, să plătim taxă pentru facultate. De asemenea, se
vorbeşte că examenele susţinute a doua oară se plătesc, precum
şi şcolarizarea pentru anii repetaţi… Dacă se vor aplica aceste
măsuri, cu siguranţă, se va ajunge la cazuri de mită şi cine ştie ce
alte grozăvii…”.
O persoană neidentificată din judeţul Cluj, către Hartwig
Sofia-Noemi, Austria, Viena […]:
„…Nu ştiu dacă ai aflat că la noi s-au scumpit absolut toate,
iar în viitor se vor plăti taxe pentru şcoală, grădiniţă, spitalizare etc.
Alimentele s-au scumpit cu 50-60% şi nu se găsesc… Se aude că
taxa şcolară, până la clasa a X-a, va fi de 700 lei pe trimestru, iar
pentru clasele a XI-a şi a XII-a 900 lei pe trimestru. Facultatea va
costa 20.000 lei pe an. Imaginează-ţi, ce vor face cei cu 4-5 copii?
Aceştia au înnebunit complet. Îmi plânge sufletul când văd ce viaţă
este aici…”.
Pascu Michi, Bucureşti, către Pascu Ovidiu din Timişoara
[…]:
„…Auzim tot mai frecvent că se va scoate o nouă lege a
învăţământului, care prevede că la începutul fiecărui an să se
plătească, la înscriere, taxa de 2.500 lei, iar pentru fiecare examen
pierdut va trebui să se dea 1.000 lei, în caz că studentul doreşte
să susţină din nou examenul. Se mai prevede că studentul nu mai
are dreptul să piardă în timpul facultăţii decât un an pe întreaga
perioadă de 4-5 ani…”.
Pisică Violeta, Bucureşti, […] către Pisică Gh. din Hunedoara
[…]:
„…Este mare nenorocire pe capul studenţilor. Ni se confirmă
peste tot că de la anul vom plăti taxe de studii, concomitent cu
desfiinţarea burselor. Toţi sunt îngrijoraţi, căci în condiţiile când ni
se cer bani, mulţi colegi spun că nu mai merită să faci o facultate…”.
Axinte Elena, Bucureşti, […] către Teodoreanu Cornel,
comuna Hovârna, judeţul Botoşani:
„…Pe aici circulă zvonuri că se vor plăti taxe şcolare pentru
clasele XI-XII şi facultăţi. De asemenea, se vor plăti spitalizarea
şi operaţiile. Trăim din plin corelarea preţurilor, însă cu cozile de
rigoare…”.
Stoica Victor, Bucureşti, către Stoica Ioan din com. Cosmeşti,
jud. Galaţi:
„…Ne mâhneşte tot mai mult vestea că o să se introducă cât
de curând taxe în învăţământul universitar şi liceal, treapta a II-a.
Nu mai ştiu ce să inventeze ca să ne ia banii. Este vai de capul
nostru…”.
11
ELANUL
Ştefănuţiu Nicolae, Bucureşti, […] către Ştefănuţiu Gavrilă
din com. Salva […], judeţul Bistriţa-Năsăud:
„….Circulă acelaşi zvon care se pare că la anul se va adeveri,
anume să se plătească taxe şcolare, aşa cum a fost odinioară. Se
preconizează că fiecare student să plătească anual 1.200-1.300
lei. Care este diferenţa între socialism şi burghezie? Este o mare
porcărie!...”.
Ivăncescu Sanda, Bucureşti, […] către Naghi Flori, Austria:
„…S-a scumpit telefonul şi se aude că se vor plăti taxe pentru
şcoală. S-au scumpit serviciile poştale; acum aşteptăm să se
scumpească radio şi televizorul…”.
Pasota Kity, Constanţa, […] către Pasota Elena, Bucureşti,
Splaiul Independenţei, nr. 290, Bl. P-11, cam. 017, Complex
studenţesc „Regie”:
„…Lasă plimbările şi pune serios mâna pe carte, pentru că
ştiu, din sursă sigură, că se vor introduce taxe şcolare…”.
Dodu Constantin, Bucureşti, […] către Niculescu Anghel,
S.U.A.:
„… Să ştii că la noi, până în luna februarie plăteam 29 lei/
lunar pentru un copil la grădiniţă. Acum plătesc 260 lei, dar eu am
doi copii şi plătesc 520 lei lunar. Ni s-a mărit alocaţia cu 43 lei
lunar, iar contribuţia la grădiniţă s-a mărit cu 960%, faţă de 35%
mărirea alocaţiei! Votca s-a scumpit enorm, zahărul costă dublu,
la fel carnea. Nenorocirea este că, deşi s-au scumpit cu 100% tot
nu se găsesc pe piaţă. Pâinea s-a făcut mai mică, însă preţul a
rămas acelaşi…”.
Domocoş Steluţa, Salonta, […] jud. Bihor, către o persoană
juridică din Bucureşti:
„…Sunt o femeie cu patru copii mici, trei dintre ei avându-i la
cămin până la data de 28 februarie. De la 1 martie 1982, a intrat în
vigoare Decretul nr. 65, multă lume cu mulţi copii mici nu mai poate
da copiii la cămin din cauza taxelor prea mari. Peste tot se vorbeşte
de o viaţă îmbelşugată pentru toată lumea, că toţi beneficiază de
salarii mari, iar în realitate nu avem cu ce ne întreţine copiii, cu ce
plăti cheltuielile la cămin, pentru mâncare şi îmbrăcăminte. Toate
acestea nu sunt cunoscute unde trebuie. Existenţa poporului
muncitor nu mai interesează pe nimeni. Nu doresc să se supere
cineva pe mine, dar asta este realitatea!...”.
Moza Gabriel, Oradea […] judeţul Bihor, către Puie Florica,
Canada, Kitchener-Ontario […]:
„…Căminul pentru copii s-a scumpit de la 29 lei lunar, la 256
lei pentru un copil. Deci, noi având doi copii, trebuie să plătim 512
lei pe lună. Este un dezastru, nici nu ştim ce să mai facem: să-i
retragem sau să-i lăsăm, dar nici acasă nu ai de unde să le dai
mâncare mai ieftină. Un kg. de carne de viţel este 80 lei, iar un miel
de 8 kg., la piaţă, a ajuns 700 lei…”.
Nr. 155 - ianuarie 2015
România 11 miliarde de dolari datorie, în 1980, constituia o situaţie
foarte grea. De altfel, trebuie să vă spun că în discuţiile pe care
le-am avut atunci cu Brejnev, el mi-a spus de câteva ori: nu te
duce să faci datorii. De câteva ori mi-a atras atenţia asupra acestui
lucru, însă am greşit că am dat multe drepturi întreprinderilor şi
toţi s-au apucat şi au spus că dacă avem drepturi, atunci să luăm
credite din străinătate”. Afirmaţia liderului de la Bucureşti este cel
puţin inexactă. Toate acordurile de împrumut cu băncile sau statele
occidentale au fost negociate şi semnate, în anii `70, la indicaţia
sa. Întreprinderile româneşti nu au avut, indiferent de gradul de
autonomie, dreptul de a contracta credite în Vest, decât prin
intermediul instituţiilor financiare ale statului român şi conform unui
plan general de investiţii aprobat tot de către Nicolae Ceauşescu.
Pentru stenograma discuţiei dintre Nicolae Ceauşescu şi Mihail
Gorbaciov vezi Gh. Buzatu, Biografii paralele. Stenograme şi
cuvântări secrete. Dosare inedite. „Procesul” şi execuţia, Iaşi,
Editura Tipo Moldova, 2011, p. 562.
Dumitru Constantin, Cum şi ce a negociat România cu F.M.I.
în anii ’80, în „Cotidianul”, 26 mai 2010.
Direcţia a II-a de contrainformaţii în sectoarele economice
era o unitate centrală specializată a Ministerului de Interne, care
în temeiul Decretului nr. 130/1972, organiza, controla şi îndruma
activitatea contra-informativă pentru a preveni, descoperi şi lichida
acţiunile de sabotaj, diversiune şi de subminare a economiei
naţionale. După regulament, ordine şi acte interne, Direcţia a
II-a avea ca sarcini: munca de securitate în ministerele cu profil
economic, în instituţiile centrale asimilate acestora şi în alte
obiective economice importante; răspundea de modul cum se
asigură munca de contrainformaţii în sectoarele economice, pe
întreg teritoriul ţării.
Figura cea mai importantă care a condus această direcţie în
anii ‘80 a fost cea a generalului maior Emil Macri. Contestat de
mulţi, apreciat de puţini, acest general a fost una din puţinele figuri
ale Securităţii care au dovedit de-a lungul carierei profesionalism şi
verticalitate. A fost singurul care, fiind numit în comisia de anchetă
a fugii generalului Ion Mihai Pacepa, a identificat cauzele reale
ale acestui act şi a pus un diagnostic precis situaţiei din Ministerul
de Interne până în 1978. Prin spiritul critic şi calităţile amintite a
reuşit să-şi facă numeroşi duşmani nu doar în minister ci chiar
în nomenclatura de partid, iar aceştia i-au oprit ascensiunea. În
decembrie 1989, este trimis la Timişoara unde ordonă Securităţii
locale aplicarea de măsuri strict informative, nefiind, se pare, de
acord cu cele represive. Este arestat şi închis la Jilava, unde la 17
aprilie 1991 moare în urma unui infarct. Pentru atribuţiile Direcţiei
a II-a vezi pe larg A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 92,
vol. 13, f. 2.
Cristina Luca* Andrada – Mălina Sulcină*
La margine de
noapte În lumină

La margine de noapte În lumină vedeam chipul Tău

ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 13 421, vol. 192, ff.
Te-am aşteptat să vii, Strălucitor, preschimbat.
82-103
Te chem prin mii de şoapte Nemurirea era
Dintre poteci pustii. Plină de lumină.
Note:
Ochii senini oglindeau,
Tăierea liniilor de finanţare a avut loc încă din 1980, pentru
La margine de ape În albastru de cer,
ţări precum Polonia, care intrase neoficial în incapacitate de
Aştept ca să mă chemi, Duhul vieţii.
plată. Suspendarea finanţării statelor socialiste, inclusiv a Uniunii
Sovietice, a apărut în momentul în care dobânzile au crescut Cu vorbe fermecate
Din ruginite vremi. Cu o mână rănită
foarte mult, adăugând sume impresionante la împrumuturile
Ai zidit gând etern, nemuritor,
deja acordate de Occident. Era evident pentru creditori că piaţa
La margine de timp Cale-ngustă spre înalt ai țesut
mondială nu va putea absorbi exporturile statelor socialiste în aşa
Te-aştept de zeci de veri, Inima mea să urce,
măsură încât să-şi poată plăti datoriile. Vezi Katherine Verdery, op.
Să-mi vii, să te alint, Treapte noi, zidite în cer.
cit., p. 58.
Să îmi zâmbeşti, să speri. Cu cealaltă mână,
Interesantă este varianta lui Nicolae Ceauşescu despre
Străpunsă de lovituri,
acest moment, aşa cum o prezintă în ultimul său dialog cu Mihail
La margine de viaţă Mi-ai mângâiat creștetul,
Gorbaciov, din 4 decembrie 1989: „Cu vreo 20 de ani în urmă le-
Te-aştept de-o veşnicie! Nu pot să-Ți privesc chipul...
am dat şi noi drepturi foarte multe [întreprinderilor] şi primul lucru
S-au stins acele şoapte Lumina urcă prea departe.
pe care l-au făcut a fost să ia credite şi să facă tot felul de investiţii
neeconomice. Atunci noi le-am restrâns drepturile şi am gândit M-am rupt eu, fir de aţă,
La margine de noapte… * Eleve la Liceul Pedagogic „Ioan
că trebuie să ţinem în mână anumite lucruri, deoarece pentru
Popescu”, Bârlad

12
Nr. 155 - ianuarie 2015
Învăţământul vasluian în anii regimului comunist
(1945-1989) (4)
Tot acum, în urma directivelor centrale, apăreau primele cla-
se speciale de Fizică, apoi de Chimie şi Matematică, iar succese-
le şcolii vasluiene la concursurile şcolare nu au încetat să apară.
Ultimele trei decenii ale veacului trecut au adus în prim-plan elevi
cu performanţe remarcabile în competiţiile şcolare. Îndeplinim o da-
torie colegială, de onoare, să menţionăm câteva cadre didactice
care au ars pe altarul catedrei în aceşti ani, din lungul şir de nume,
– unii, plecaţi în lumea umbrelor – alţii, purtându-şi cu demnitate
anii senectuţii, şi câţiva, în activitate. Printre figurile devenite aproa-
pe „ legende” pentru oamenii şcolii bârlădene, amintim: Gheorghe
Gâlcă, Cezar, Ursu, Ştefan Negură, Gheorghe Cânepă, Ioan Ga-
liţă, Grigore Ionescu, Vasile Dmitrache, Constantin Giuşcă, Harri
Zuperman, Constantin Parfene, Vasile Ţugulea, ,Vasile Cârcotă,
Alexandru Craus, Ilie Ghioroaie, Ioan Timuş, Elena Monu, Oltea
Răşcanu –Gramaticu, Gruia Novac etc. Din Huşi, menţionăm pro-
fesorii: Boris Gorceag, Teodor Codreanu, Ion Alexandru Angheluş,
Valeriu Toma, Ioan Onofraş, Gh. Hoha etc. Din Vaslui, profesorii:
Constantin Alexandru, Marin Moronescu, Nicolae Romaşcu, Irimia
Jan, Constantin Cozma, Georgcică Alexandrache, Alexandru Mera
etc, iar la Negreşti, Mircea Ciubotaru, Cojocaru Teodora, Sorin An-
tohi, Constantin Hohol şi mulţi alţii cărora generaţiile mai vechi sau
mai noi le aduc un prinos omagiu.
Dintre elevii cu rezultate deosebite la concursurile şcolare din
deceniile VIII-IX ale secolului trecut, se detaşează Mihaela Turbatu
de la Liceul „ Mihail Kogălniceanu” Vaslui, ocupanta locului I, la chi-
mie, doi ani consecutivi, fiind selecţionată în lotul republican pentru
Olimpiada Internaţională de la Torún din Polonia, ediţia 1978, unde
a obţinut medalia de argint. Din aceeaşi generaţie, s-a remarcat şi
Camelia Ignat, performeră la nivel naţional şi internaţional. Ambele
au fost elevele profesorului Gheorghe Cuzincu, în prezent pensi-
onar, al cărui prestigiu profesional a fost recunoscut în activitatea
didactică.1
Ultimul deceniu sub patronajul „ Secerii şi Ciocanului” de nu-
anţă roşie, a reprezentat pentru întreaga ţară, înclusiv pentru în-
văţământul vasluian, o perioadă cenuşie, în care zâmbetul trebuia
să existe, dublat, evident, de entuziasmul creator în îndeplinirea
„ sarcinilor”fixate de P.C.R., pentru înaintarea României „ pe cele
mai înalte culmi de progres şi civilizaţie”. Criza energetică mondială
după 1980, a însemnat atât împrumuturi masive pentru o industrie
energofagă, cu repercusiuni profunde asupra nivelului de trai al ro-
mânilor. Această nouă conjunctură economică se va repercuta şi
asupra învăţământului românesc, în general, a celui vasluian, în
special.
Gravelor probleme economice, mai ales în deceniul IX al se-
colului trecut, li s-au adăugat creşterea puterii personale a „ celui
mai iubit fiu al poporului”, ţara fiind condusă dictatorial, prin decrete,
după bunul plac, adoptându-se puţine legi importante.
În deceniile VIII şi IX ale secolului trecut, în plin regim comu-
nist, activitatea didactică a învăţământului vasluian se menţinea, la
un nivel deosebit prin strădaniile profesorilor şi elevilor. Anul 1977
a provocat noi îngrijorări în viaţa şcolii. Plenara C.C al P.C.R din
iunie 1977 îşi propusese „îmbunătăţirea” învăţământului liceal prin
legarea acestuia cu practica şi „profilarea liceelor în strânsă legătu-
ră cu necesităţile de forţă de muncă pentru economia naţională”. O
serie de consecinţe grave decurgeau de aici: înlocuirea majorităţii
liceelor teoretice cu liceele de profil, ceea ce a dus la sporirea orelor
de practică în detrimentul celor de cultură generală, şi impunerea
în viaţa şcolii a unui număr mare de ingineri sau maiştri care nu
aveau întotdeauna pregătirea sau vocaţia de profesori. La acestea
se adaugă legarea învăţământului de producţie, în care se punea
accent pe educaţia „prin muncă şi pentru muncă”, şi care nu a avut
de multe ori urmări benefice asupra şcolii noastre.
Baza materială din acei ani a multor licee şi şcoli cuprindea
săli de clasă, cantină, internat, cabinet medical şi ateliere de in-
1 Nicolae Ionescu, Marin Moronescu, op.cit, p135.
ELANUL
dr. Nicolae Ionescu
struire practică, conform indicaţiilor de partid de legare a teoriei de
practică. Continua dotarea laboratoarelor şi cabinetelor cu mijloace
de învăţământ moderne.
Rapoartele din diferite şcoli pentru anul şcolar 1982/1983
cuprindeau activităţi pe discipline şi acţiunile educative din cadrul
Festivalului „Cântarea României”, inaugurate în 1976, în care se
proslăveau realizările societăţii socialiste multilateral dezvoltate, ale
P.C.R, condus de Nicolae Ceauşescu. Potrivit planurilor de muncă
pentru anul şcolar 1981/1982 în Liceul „M. Kogălniceanu” exista o
brigadă ştiinţifică şi un cerc de ateism ştiinţific, insistându-se şi pe
munca educativă din internate..
Se acorda o atenţie deosebită pregătirii formaţiilor artistice în
vederea participării la noua ediţie a Festivalului Naţional „Cântarea
României” şi a „Daciadei”, cât şi învăţământului seral2. Activităţile
educative se realizau în spirit comunist, evidenţiindu-se organizaţi-
ile de pionieri şi U.T.C. din şcoli din licee prin participarea brigăzilor
de tineri la diferite munci patriotice cum erau cele de la Şantierele ul
Tineretului de la Rovinari sau Canalul Dunăre-Marea Neagră.
În activitatea de îndrumare şi control cu prilejul brigăzilor de
fond (gen „Autobuzul”) speciale sau tematice ale Inspectoratului
Şcolar Judeţean Vaslui, se recomanda ca în programele de activi-
tate ale profesorilor să fie menţionate un număr cât mai mare de ore
pentru pregătirea suplimentară a elevilor şi să fie o notare ritmică a
acestora, insistându-se îndeosebi pe „integrarea învăţământului cu
cercetarea şi producţia”, pe popularizarea documentelor de partid,
a expunerilor lui Nicolae Ceauşescu3.
Vizita academicianului Constantin Motaş şi a soţiei sale la Vaslui în 1970
Realizarea integrală a planului economic prin acţiuni de mun-
că patriotică (colectarea de maculatură, sticle şi borcane etc.) erau
sarcini care trebuiau îndeplinite. Într-o informare asupra activităţii
desfăşurată în anul şcolar 1981/1982 se sublinia importanţa „aşe-
zării ferme a învăţământului pe principiul socialismului ştiinţific, al
materialismului dialectic şi istoric, al concepţiei revoluţionare des-
pre lume şi viaţă”4. Secţia curs seral a stat în atenţia conducerii şco-
lii, întrucât rezultatele nu erau pe măsura aşteptărilor, iar activitatea
educativă din internat lăsa de dorit.
În şcoli şi licee existau programe ale acţiunilor educative, de
orientare şcolară şi profesională cu panouri aferente, comandanţii
organizaţiilor de poinieri, UTC şi P.T.A.P., având un rol deosebit în
coordonarea acestor activităţi, tot mai mult politizate. Desigur, erau
programe speciale dedicate activităţilor politico-ideologice, educati-
ve, în cinstea zilelor de 1 sau 9 mai, de 23 August, de ziua PCR, a
Republicii sau ale Tineretului şi Pionierilor. Se insista pe integrarea
2 D.J.A.N, Vaslui, Fond L.M.K., dos. 12/1985, vol. I, f.11.
3 Ibidem, f. 4.
4 Ibidem, f.1.
13
ELANUL
documentelor de partid la lecţii, îndeosebi la orele de ştiinţe sociale,
dar şi la alte discipline, avându-se în vedere reorganizarea „Brigăzi-
lor Ştiinţifice” şi a Cercului de ateism.
Planurile generale de muncă pe anul şcolar 1983/1985, aveau
în vedere întregul proces instructiv-educativ cu activităţi concrete în
direcţia participării elevilor la „activităţile cultural-ideologice pe plan
local şi naţional”.
Desigur, am prezentat succint, câteva din rezultatele obţinute
de cadrele didactice şi succesele unor copii merituoşi în ultimii ani
ai „ Epocii Nicolae Ceauşescu”. Elevii au participat la numeroase
activităţi sau concursuri cultural-artistice şi sportive. Se ştie că au
fost acţiuni şi teme impuse, că unele aveau un pronunţat conţinut
politic, denaturându-se obiectivele educative fireşti. Trebuie men-
ţionat, însă, că participarea la asemenea acţiuni s-a făcut cu stră-
daniile elevilor şi ale profesorilor, punându-se în valoare, adesea,
talentul unor formaţii, al unor tineri, în diferite faze ale concursurilor
artistice şi sportive, cum au fost cele din etapele „Cântării Români-
ei” şi „Daciadei” etc.
Au existat în continuare, preocupări ale profesorilor de valori-
ficare a cercetării ştiinţifice şi a experienţei didactice, de colaborare
la diverse reviste de cultură şi ştiinţă. Nume ale profesorilor din şco-
lile vasluiene se regăsesc ca autori de articole, culegeri de proble-
me şi traduceri etc. Rapoartele brigăzilor de îndrumare şi control
ale Inspectoratului Şcolar Judeţean, sunt în mare parte laudative
O jumătate de veac în slujba unei școli viticole
centenare și a podgoriei Huși, milenare
- urmare din pagina 1 -
„Instituție, născută în 1908, să prospere și să strălucească
podgoria Huși ce împrejmuiește patriarhalul oraș, ca un vast
amfiteatru natural și unic pe plan, nu numai național” (Nicolae
Iorga), „din care au zburat peste 500 de mari personalități
aureolându-le trecutul, prezentul cât și valorile, virtuțile și licorile”
(acad. Mihai Ralea).
Printre înfăptuirile sale vitivinicole, de valoare înălțate în
ultima jumătate de veac, descriem câteva obiective de patrimoniu
național și chiar universal, care au fost relevate și la Congresul
sărbătoririi Centenarului Societății Române de Hortiviticultură de
la București, din 29 octombrie 2013, unde autorul și cartea sa au
fost premiați cu Marea Diplomă de Onoare Centenară și Marea
Medalie de Aur Jubiliară.
Lucrarea a fost apreciată elogios, încă de la apariție, de două
mari personalități românești, acad. prof. univ. dr. Cristian Hera,
vicepreședinte al Academiei Române și acad. prof. univ. Gheorghe
Glăman, președintele Societății Române de Hortiviticultură
și vicepreședinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice,
subliniindu-se că faimosul liceu și colegiu agricol a devenit o
adevărată universitate locală, o „Mică Academiei a Viei și Vinului
de la Huși”.
Relevându-i-se următoarele obiective:
– Muzeul Vitivinicol Național, unic și magnific, cu 700
de obiecte și vestigii naționale rare, s-a dezvoltat din Punctul
Muzeistic Vitivinicol, fondat în 1966 de Avram D. Tudosie cu
obiecte colecționate din toate podgoriile pe unde a lucrat (IAS
Ivești, Stațiunea Viticolă Odobești, Punctul Experimental Cotești-
Cârligele, Școala Viticolă și podgoria Huși).
– Decidenții care au numit Muzeu Viticol obiectiv național, au
fost acad. I. C. Teodorescu, acad. C. C. Giurescu, prof. univ. Gh.
Focșa, prof. univ. Eugen Mewes, prof. ing. Teodor Bejan și marele
profesor și director, Constantin Hogaș, întruniți la Huși pentru
sărbătorirea primului mare director al școlii, Constantin Hogaș, la
împlinirea a 80 de ani de viață, pe 29 iunie 1966.
– Impresionează, printre altele, noua și grandioasa
vinotecă de 20 de vagoane, construită de școală în cadrul noului
microcomplex vitivinicol școlar, ridicat între anii 1975-1978, ca
14
Nr. 155 - ianuarie 2015
cu privire la organizarea, planificarea şi desfăşurarea procesului de
învăţământ. Inspectorii şcolari apreciau pozitiv activitatea majori-
tăţii cadrelor didactice, recunoscând pregătirea metodico-ştiinţifică,
priceperea şi pasiunea slujitorilor catedrei învăţământului vasluian.
În concluzie, greutăţile materiale şi cele de altă natură, nu
au îngăduit valorificarea întregului potenţial de creaţie al corpului
didactic. Însă, mulţi specialişti din diferite domenii de activitate, for-
maţi pe băncile şcolii vasluiene în timpul regimului comunist, au
realizat performanţe strălucite în ţară şi în străinătate. Însă, pro-
movarea forţată a elevilor, în condiţiile învăţământului de masă,
desfăurat uneori, în trei schimburi, activităţile educative impuse de
activiştii de partid şi numeroaele acţiuni de muncă ”voluntar–patri-
otică”, constituiau doar unele elemente din arsenalul propagandis-
tic, menit să transforme cadrele didactice în instrumente docile ale
statului totalitar.
Aşadar, evoluţia învăţământului şi a Inspectoratului Şcolar Ju-
deţean Vaslui, în perioada regimului comunist, a variat de la o pe-
rioadă la alta, în funcţie de Legile apărute privitoare la învăţământ,
precum şi de anumite hotărâri de imixtiune a factorului politic, care,
uneori, nu vizau creşterea nivelului calitativ al procesului instructiv–
educativ, ci îndoctrinarea elevilor şi a cadrelor didactice pentru a
sluji sistemului instaurat în România postbelică.
(Sfârşit)
o continuare la nivel superior a primei vinoteci școlare hușene,
construită de întâiul director, Gheorghe Gheorghiu în 1909, prin
adaptarea unei construcții mai vechi cu beci, la a cărui inaugurare,
din primăvara anului 1909, a participat și ministrul Învățământului,
Spiru Haret, adus de politicianul hușean și ministru Nicolae Gh.
Lupu, și senatorul și prefectul județului, Gheorghe Teleman.
Între 1978-1983, în cadrul microcomplexului vinicol și noua
vinotecă dotată s-a ridicat o sublimă sală-laborator și de protocol
pentru instruirea elevilor și inițierea oaspeților în probleme de
protocol, ornată oenologic cu citate „învățătoare, nepieritoare,
admirate și copiate de oricare” (acad. Constantin Ciopraga, și
acad. Eugen Simion, președintele Academiei Române, 1988).
– O construcție vinicolă de 30 de vagoane, cu cramă, pivniță
și vinotecă, din piatră cioplită a fost construită în perioada 1936-
1945, de directorul Constantin Hogaș, prof. ing. Teodor Volcov,
Marino Degli Uomini, Emil Constantinescu, Pavel Chirica și
Gheorghe Bălțatu – cu sprijinul substanțial al acad. prof. univ. I.
C. Teodorescu, care conducea Direcția de Geniu și Construcții din
Ministerul Agriculturii și Domeniilor.
– Această veche cramă pivniță școlară de 30 de vagoane,
construită de directorul prof. Constantin Hogaș a fost total
restructurată, capacitatea dublată și întreaga unitate modernizată,
pe dinafară bahic și voievodal sculptată (cu portretele lui
Dimitrie Cantemir, Ștefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza și
Mihail Kogălniceanu) și în interior ca o icoană ornată cu celebre
cugetări vitivinicole, din antichitate până în contemporaneitate,
care au determinat multe și mari personalități să-și noteze citatele
nemuritoare (acad. Cezar Lăzărescu, rectorul Universității de
Arhitectură din București). Întreaga construcție vinicolă integrată a
devenit un „atractiv templu închinat lui Bachus, în care se intră și
se iese – plin de respect și cu pălăria în mână” (C. C. Giurescu).
– După devastarea vinotecilor în timpul primului și celui de
al doilea război mondial, reconstituirea și înzestrarea vinotecii
școlii s-a datorat unor importanți proprietari de vii cât și marelui
patriot și om de stat hușean, acad. Mihai Ralea și a ministrului
Agriculturii, prof. univ. Bucur Șchiopu, care după participarea la
sărbătorirea semicentenarului școlii (din 8 iunie 1958), au promis
Nr. 155 - ianuarie 2015
dotarea vinotecii din Huși încât să devină prima vinotecă națională.
Astfel, vinoteca școlii a primit mii de sticle din mai toate podgoriile
și vinurile românești, din partea IAS-urilor și a întreprinderilor
Vinalcool, pe lângă multe eșantioane de vin din partea absolvenților,
care deveniseră – între timp – mari specialiști și conducători de
unități vitivinicole în aproape toată țara. Așa a ajuns vinoteca
școlii vinotecă națională, după cum afirmau, Constantin Prisnea,
ministrul Agriculturii în „Revista Magazin”, prof. univ. Teodor Martin,
prof. univ. Milu Oșlobeanu, Gheorghe Bălțatu, Teodor Volcov, Emil
Constantinescu și mulți alții. În prezent, vinoteca națională a școlii
deține aproape 30000 de sticle din toate marile și vestitele podgorii
românești și din ferma școlară proprie.
– Vinoteca școlii hușene este prima unitate națională fondată
în 1909, de miniștrii Spiru Haret, ministrul și politicianul hușean
Nicolae Gh. Lupu și senatorul și prefectul de Huși, Gheorghe
Teleman, iar în ultimii 50-60 de ani, așa cum am spus mai sus, a
fost dotată cu toate vinurile din țară și multe și din afară, constituind
o comoară națională prin eforturile înaintașilor și urmașilor și ai
multor absolvenți ai școlii (îndeobște: Gheorghe Gheorghiu,
Constantin Hogaș, Emil Constantinescu,
Gheorghe Bălțatu, Teodor Volcov, Vsevolod
Moleavin, Avram D. Tudosie, Traian Petrea,
Irimia Artene, Eugenia Gaită ș.m.a.)
– În anul 1977, școala și-a reluat
terenul fostei sale ferme de 30 de ha
(acaparat abuziv de fostul IAS Huși), pe
care l-a plantat în toamna aceluiași an cu
vie din 10 soiuri de vin, patru de masă, o
colecție de studii ampelografice de 50 de
soiuri, câmpuri didactice-experimentale și o
parcelă specială cu Busuioacă de Bohotin
Huși, selecționată de noi la școală, alături de
soiul Busuioacă de Huși, soi nou, creat în școală. Toate acestea
servind la instruirea superioară a elevilor și aducerea unor beneficii
substanțiale, necesare dotării școlii. Ambele ferme, cea veche de
8,5 ha și cea nouă, de 30 ha, servesc ca unitate de învățământ și
cercetare pilot, fiind considerate model pe țară (G. Ionescu Sisești
și I. C. Teodorescu).
– Renașterea, revitalizarea și lansarea soiului de Busuioacă
de Bohotin-Huși, „prințesa noastră providențială”, a podgorie Huși
vocație și a Școlii Viticole revelație, care produce un vin colosal și
regal, aromat și colorat, de cei mai mulți vizitatori căutat, gustat și
neuitat. La cele două concursuri mondiale de vinuri, de la Atena
(1993) și Paris (2000), vinul de Busuioacă de Bohotin de la școală
ne-a adus, prin academicianul Valeriu D. Cotea, Marea Medalie de
Aur, impunându-se ca un vin emblemă pentru școală și podgorie.
Numită tot atunci „a școlii, podgoriei și a României comoară, de
prețuire planetară, care produce un vin elixir de vis, cu care te
vezi în paradis, oricâte păcate ai fi comis și care face apt orice
vârstnic și bărbat, pentru sublimul act, cugetat, dar nesperat” (M.
Abramovici).
Profesorul Constantin Hogaș, în lucrarea sa „Pe drumul
adevăratei chemări”, scria că „mireasma Busuioacei de Bohotin-
Huși a încântat și pe Nicolae Iorga, marele savant, pe Mihail
Sadoveanu, marele nostru literat, pe Nicolae Titulescu, marele
lumii diplomat, dar și pe regele Carol, cam prea mult amorezat,
precum și pe regina Maria care declara că «Hușii și podgoria sa
constituie cel mai frumos și pitoresc oraș din Moldova»”. Bogdan
Petriceicu Hașdeu a numit orașul Huși, cu peisajul său unic și
mirific, „Sinaia Moldovei”,
***
Cum intri în localul vechi al Școlii Viticole, te întâmpină cu o
mare deschidere și bucurie trei unice obiective: celebrul muzeu
vitivinicol, vinoteca sa națională și triumfală, înconjurată de ozonata
fermă viticolă școlară ce le reliefează, dominate de „Panteonul
memorial al personalităților, oficialităților și al glorioșilor înaintași
și contemporani care au sprijinit și preamărit triumful școlii și al
podgoriei, ale căror nume au fost „implantate” cu litere magnifice
pe frontonul de aur al vinotecii școlii”, cum l-a declarat acad. C.
C. Giurescu, conducătorul Simpozionului Național de Istorie de la
ELANUL
Vaslui din 10 ianuarie 1975, închinat învingerii turcilor de Ștefan cel
Mare în 1475 la Podul Înalt și dezvelirii monumentului cu statuia
ecvestră a domnitorului, cinstind acest eveniment.
Tot compleul școlar, constituit din muzeu, vinoteci,
laboratoare, ferme, a impresionat peste 2000 de mari personalități,
de la prim-ministrul P. S. Aurelian, la ultimii trei prim-miniștri,
Manea Mănescu, Nicolae Văcăroiu și Călin Popescu Tăriceanu.
Printre aceste importante personalități și oficialități, merită să
redăm câteva nume sonore: regina Maria, George Enescu,
Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Ion Simionescu, Nicolae Titulescu,
Mihail Sadoveanu, Dimitrie Gusti, Constantin Cihodaru, Gheorghe
Focșa, C. Sandu-Aldea, Octavian Goga, Carol al II‑lea, Lucian
Blaga, Liviu Rebreanu, Alexandru Vlahuţă, Mihai Ralea, George
Topârceanu, Păstorel Teodoreanu, Constantin Prisnea, Marin
Preda, Alexandru Piru, Constantin Ciopraga, Miron Nicolescu,
Eugen Simion, Octavian Paler, Fănuş Neagu, Radu Miron, Grigore
Vieru, Nichita Stănescu, Dinu Săraru, Marin Sorescu, Marin și
Vlad Voiculescu, Corneliu Bârsan, Ilie Dan, Costache Olăreanu,
Ion Horea, Victor Tulbure, Petru Ioan, Adrian Păunescu, Nicolae
Dabija, Mihai Cimpoi, Ion Aldea Teodorovici,
Ion Macovschi, Anatol Chiriac, Ilie Fulga,
Boris Găină, Gheorghe Curoșu, Leonid
Vacarciuc Ion Zaharia Topor, Vladimir Gusac
și mulţi alţii din contemporaneitate şi din
străinătate. Precum şi marii specialişti ai
ţării, începând cu G. Ionescu-Siseşti, Traian
Săvulescu, preşedintele Academiei Române
(şi conducă­torul doctoratului absolventului
școlii noastre, prof. univ. dr. Gheorghe
Bălţatu). I. C. Teodorescu, Amilcar Vasiliu,
Dionisie Bernaz, Teodor Martin, Valeriu D.
Cotea, Mircea Oprean, Milu Oşlobeanu,
Petre Baniță, Nicolai  Pomohaci, Viorel Stoian, Ştefan Oprea,
Cristian V. Oprea, Brad Segal, Mircea Bulancea, Andrei și Marțian
Cotrău, Liviu Dejeu, Elena şi Victor Cireaşă, Constantin Toma,
Eugen Macovschi, David Davidescu ș.m.a. Și marii artiști, precum:
Alexandru Giugaru, Ion Popescu-Gopo, Ștefan Popa Popas, Cik
Damadian, Dan Iordăchescu, Puiu Călinescu, Horia Șerbănescu,
Jean și Nicu Constantin, Dina Cocea, Tamara Buciuceanu-Botez,
Mișu Fotino, Alexandru Arșinel, Stela Popescu, Georghe Hazgan,
Doina Badea, Ileana Sărăroiu, Maria Dragomirescu, Benone
Sinulescu, Angela Similea, Irina Loghin ș.a.
– Între 1974 și 1983 complexul vinicol al școlii a fost total
restructurat, extins și modernizat încât aspectul interior și exterior
a devenit de nerecunoscut. Această nouă înfățișare interioară
și exterioară a determinat sute de personalități vizitatoare să-și
noteze citatele nemuritoare (acad. Eugen Simion, însoțit de șapte
academicieni care au vizitat unitatea în 3 octombrie 1989).
– Printre obiectivele prioritare-naționale se înscrie afirmarea
școlii prin reprezentanții săi de ieri și de azi, ca unitate ideală de
învățământ, producție, cercetare și publicistică. În școala viticolă-
colegiu a existat un propice climat de creație și câțiva inspirați
făclieri care au publicat peste 100 de titluri de carte, de la manuale
școlare la tratate universitare și mai multe teze de doctorat și peste
2500 de articole și studii care constituie opera nemuritoarea de
neuitare a școlii și podgoriei.
Vicepreședinții Academiei de Științe Agricole, Nicolae Ștefan
și colegul său, prof. univ. Viorel Stoian, scriau: „Vă felicităm, în mod
cu totul deosebit, pentru valoroasele lucrări științifice vitivinicole
și literaturizate, cu care ne bucurați continuu, cât și pentru
perseverența în reliefarea talentului dumneavoastră scriitoricesc
și profesional, în aceeași măsură. De când vă cunoaștem, ați
muncit și scris, cum nimeni altul, de la noi, din țară, nu a făcut-o
până în prezent. Și nu uitați, că verba volant, scripta manent.
Recunoaștem, și ar trebui să recunoască și alții, că ați întrat și ați
rămas deja în istorie. Continuați cu același entuziasm și de aici
înainte, ca să fiți mereu în frunte.”
„Aceasta demonstrează că la Școala Viticolă și în podgoria
Huși s-a scris și publicat o adevărată operă profesională vitivinicolă
și că dintre făuritorii ei, Avram D. Tudosie este cel mai prolific
condeier din țară în scrieri profesionale vitivinicole și literaturizate
(27 de cărți și 1500 de articole)” (Brad Segal și Costel Tică).
15
ELANUL
Marele acad. Valeriu D. Cotea, vicepreședinte al Academiei
Române și vicepreședinte al Organizației Internaționale a Viei
și Vinului (cu sediul la Paris), spunea la inaugurarea acestor
obiective vitivinicole din şcoală că: „Muzeul viticol, vinoteca nouă
şi vinoteca veche, laboratoarele, cabinetele și fermele școlare,
total schimbate și modernizate permit desfășurarea proceselor
de învățământ și cercetare ca într-un centru universitar… Oraşul
dumneavoastră, cunoscut în trecut ca un oraş podgorie, a devenit
un oraş modern, fără ca legăturile sale cu via, vinul şi tradiţia,
să fie întrerupte. Dimpotrivă. Acestea s-au amplificat, făcând din
Huşi «metropolă viticolă a Moldovei». Viile sunt pentru oraşul
Huşi, păstrând proporţiile – ceea ce reprezintă piramidele pentru
Egipt, iar Şcoala Viticolă, cu muzeul şi vinoteca sa – Turnul
Eiffel pentru Paris – portdrapelul Huşilor… Îngăduiţi-mi să aşez
vestitul Liceu Agricol printre marile edificii care înalţă numele
oraşului şi al Moldovei viticole, făcând din vechea şi noua şcoală
viticolă renăscută – casa noastră de suflet… Orice personalitate
ce poposeşte în această instituţie, în muzeu şi vinoteci, are
sentimentul că răsfoieşte cartea de suflet şi de vizită a viticulturii
moldave şi deschide poarta primitoare, a unei mici academii a viei
şi vinului. Şcoala Viticolă – Liceul Agricol, posedă în zestrea sa și
trei mari colecţii unice: muzeul cu o galerie de vestigii strămoşeşti,
o vinotecă veche şi una nouă, cu 30.000 de sticle de vinuri vechi
şi cele cinci volume ale Cărții de Onoare cu o suită de peste 2000
de nume prestigioase, care au lăsat mărturii şi preţuiri în această
instituție, ce constituie o mândrie naţională unică, pentru ţară, cum
nu se găsesc nici în afară”.
Mai mulți academicieni, în frunte cu prof. univ. Constantin
Ciopraga și acad. Eugen Simion (însoțit de șapte academicieni),
scriau: „Cine trece prin Huşi şi nu a vizitat Liceul Viticol, muzeul şi
vinoteca sa naţională, e ca şi cum ar trece prin Iaşi fără să fi văzut
şi vizitat Palatul Culturii şi grandioasa Grădină Botanică… Nu ne
putem opri fără a adăuga elogiul vinurilor huşene următoarea
sinteză: Busuioaca de Bohotin este un titlu de nobleţe, în care
se îmbină aromele busuiocului şi sonoritatea de legendă ale
Bohotinului. Artişti în criză de imaginaţie, îndrăgostiţii fără speranţă,
toţi ce cărora le este plăcut visul treaz, să vină la Huşi unde vraciul
Avram D. Tudosie, le va lua necazul cu paharul şi cu harul. Prof. dr.
ing. A. D. Tudosie, ester un dirijor, un virtuoz, sub a cărui baghetă
licorile huşene ating cotele înalte ale artei.”
Academicianul Constantin C. Giurescu a adus un elogiu
rarisim vinurilor locale huşene: „Prin Busuioacă şi Zghihară, două
vinuri locale, venim din antichitate şi trecem prin ele, selecționate
și înnobilate, în contemporaneitate şi eternitate… Actualul Liceu
Agricol, dezvoltat din vechea Şcoală de Viticultură, întemeiată
în 1908, e o instituţie care face cinste, nu numai oraşului Huşi şi
judeţului Vaslui, dar şi întregii viticulturi şi horticulturi româneşti.
Istoricului şi viticultorului prof. dr. ing. Avram D. Tudosie, îi doresc
să facă din Zghihara de Huşi şi din Busuioaca de Bohotin Huşi,
vinuri cunoscute în întreaga lume, spre faima ţării noastre, ţară
viticolă de 2.000 de ani, cel puţin.”
Continuăm cu alte impresii, scrise sau rostite de înalte mărimi
naţionale:
„Eternitate voastră e Busuioaca de Bohotin şi Zghihara de
Huşi. Prin cultivarea şi cântarea celebrelor vinuri, ale căror calităţi
fac parcă să cânte sufletul în noi, felicităm conducerea şcolii, în
frunte cu prof. dr. ing. Avram D. Tudosie, în speranţa că aceste
două nestemate ale vinurilor româneşti îi vor parafa noua sa
carte, «Ambrozie şi nectar», aflată sub tipar.” (acad. Marin Preda,
vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România).
Academicianul prof. Milu Oşlobeanu: „În încheiere, declar şi
eu, ca toţi ceilalţi norocoşi vizitatori că micuţa şi modesta şcoală
viticolă a trecut în ultimii 40-50 de ani, la rangul de Colegiu
Naţional Agricol, «de la cărbune de jar, la star cu cadran solar»,
de la un mic local, la un complex universitar, fără egal, staţie de
tranzit între Pământ şi Olimp, Panteonul zeilor sufletului şi cerul
înstelat al învăţământului românesc. Nu întâmplător aici au poposit
în cei 100 de ani peste 2000 de mari personalităţi şi demnitari, care
s-au înnobilat din miresma prinţeselor vinuri huşene, Zghihară şi
Busuioacă, desco­perite şi lustruite de slujitorii Şcolii.”
Prof. univ. Ilie Dan: „Vinul de Huşi gustat în această vinotecă
naţională este o licoare a Soarelui pe fruntea Pământului, iar
16
Nr. 155 - ianuarie 2015
Busuioaca de Bohotin Huşi este o lacrimă sfântă a sufletului
moldav, zidită întru vecie, sub privegherea statornică a unui vâlcean
moldovenizat, părintele soarelui din adâncuri, cărturarul logodit cu
esenţa vinului şi a spiritului, prof. dr. ing. Avram D. Tudosie”.
Sau Nichita Stănescu, cu elogiul său poetic şi suveran:
„Această instituţie de învăţământ vitivinicol, numită de acad. V. D.
Cotea «Mica Academiei a Viei şi Vinului de la Huşi», a fost vizitată
de la şefi de stat şi de guvern, până la marii cărturari, miniştri, prim-
miniștri, parlamentari şi alţi înalți oficiali şi demnitari”.
„Avram D. Tudosie, pentru activitatea și opera sa publicată,
merită un premiu, o recunoaștere și un monument. Slujind 50 de
ani instituția și podgoria, autorul se confundă firesc cu evoluția și
statornicia unei perioade de certe realizări. Fără A. D. Tudosie,
realizările și obiectivele sale școlare, cărțile sale, Colegiul slujit,
Hușul popularizat și podgoria înălțată, noi toți am fi mai altfel și
mai săraci. Opera sa merită citită, savurată, prețuită și recunoscută
ca lucrare de temelie pentru puterea de creație a oamenilor din
județul Vaslui.” (prof. dr. Dumitru V. Marin, Simpozionul „Curentul
cultural național vasluian”).
***
În lucrare, mai sunt trecute și alte realizări și obiective
vitivinicole care constituie miezul fierbinte și acaparator al lucrării,
referindu-se la unele documente inedite privind înființarea și
evoluția școlii, a vinotecii și a podgoriei:
– Mari specialiști și oficialități care și-au înnobilat spiritul și
trupul cu licorile școlii noastre (o parte citați mai sus), au scris
impresii de neuitat și mereu citate;
– Aspecte de la cele cinci concursuri de vinuri și expoziții
vitivinicole derulate timp de o jumătate de veac la școala viticolă din
Huși împreună cu sora sa din Chișinău (1921-1939) și continuate
apoi cu alte cinci concursuri naționale de vinuri la Vaslui, organizate
între 1970-96 la sugestia și sub auspiciile Școlii Viticole – Colegiul
Agricol din Huși;
– Gânduri și impresii nepieritoare despre școala și podgoria
înfloritoare dea lungul timpului, rămase de la mari personalități
vizitatoare umplu colecția celor cinci Cărți de Onoare „consemnate”
la expozițiile universale, concursurile naționale și internaționale,
sunt publicate în scrierile vizitatorilor sau ale slujitorilor școlii;
– Vinotecile, monumente de patrimoniu și comori ale
universului, mijloace unice de învechire și înnobilare a vinurilor.
Licorile hușene care au încântat degustătorii lor la vizitarea școlii
într-o prezentate științifico-romanțat, fin decoltat, ca să nu poată fi
uitate niciodată;
– Degustarea vinurilor – știință și artă – care trebuie cunoscute
de oricine;
– Revederile decenale ale promoțiilor de absolvenți,
adevărate sărbători ale sufletului la Colegiul Agricol Huși au intrat
în tradiție, istorie și neuitare;
– Hușul, orașul dintre vii și ctitorii, cu vinuri albe și rubinii care
face pe gustători să își dorească momentan „două soții”;
– Mari și renumite pivnițe, beciuri și vinoteci mondiale și
naționale;
– Muzeele vitivinicole, adevărate opere de cunoaștere și
evoluție a îndeletnicirilor strămoșești;
– Periplu vitivinicol prin podgoriile Europei și cunoașterea
valorii vinurilor lor prin comparație.
***
În încheiere, adăugăm câteva cugetări mai noi și de mare
valoare:
O masă fără vin,
E ca dragostea fără suspin,
Ca mâncarea fără sare,
Și căsnicia fără soare.
(Nicolae Dabija, Chișinău).
Și Eminescu ar fi băut
Dacă la Iași ar fi avut
Nr. 155 - ianuarie 2015
O Busuioacă ca la Huși
Și mulți „Luceferi” ar fi scris.
(Nicolae Dabija).
Vinurile Hușilor și făuritorii lor, de la Școala Viticolă,
Sunt mai puternice decât armata paișpe rusă
Pentru că ele cuprind tăria și măreția,
Între vinurile de aici ne-am simțit liberi, ca veșnicia.
(Grigore Vieru)
Vizitând Hușii, orașul dintre vii și bucurii
Și gustându-i vinurile și câteva „tării”,
Plecăm acasă ca și când am avea două soții…
(Grigore Vieru).
Vinurile noastre sun vinele noastre,
Cupele noastre sunt culpabilitatea noastră,
Zghihara noastră este Zghiharele noastre,
Patronul nostru este Pa-harul nostru,
Ce este har, este și pa-har,
Ce este pa-har, este vin, nu numai de Cotnar…
(acad. Mihai Cimpoi, 5 XII 2013)
„STARE DE EMINESCU” LA VASLUI
Ne putem întreba, desigur, „De ce mereu EMINESCU ?”
Pentru că EMINESCU deschide de fiecare dată porţile culturii
româneşti şi ne arată eternitatea spiritului românesc, dându-i
acestuia autenticitatea cuvenită şi raportându-l la imensitatea
spaţiului cultural universal. EMINESCU rămâne, astfel, veşnicul
Actual al fiinţei româneşti, nu numai pentru
că are câte ceva din noi, ci şi pentru că noi
ne regăsim prin el. EMINESCU constituie,
în acelaşi timp, o permanentă sursă de
inspiraţie şi, de aceea, o şansă enormă
de a ne desfăta în linişte şi libertate fiorul
lăuntric, vibraţia clipei de revelaţie şi, de ce
nu, parfumul propriilor noastre trăiri.
Tocmai de aceea, era firesc ca, la
împlinirea a 165 de ani de la naşterea
sa, MIHAI EMINESCU să se bucure de
toate aprecierile din partea vasluienilor.
Spre cinstea lor, vasluienii nu l-au uitat
pe Marele Poet, căci pe 15 ianuarie 2015,
Luceafărul poeziei româneşti a avut parte
de numeroase manifestări cultural-artistice.
Startul manifestărilor a fost dat de Școala
gimnazială nr. 6 care îi poartă numele,
organizând un moment artistic la bustul
marelui poet, amplasat în faţa gimnaziului.
Au urmat o serie de activităţi organizate de
Primăria Municipiului Vaslui la statuia lui
Eminescu din Parcul Copou, la Biblioteca
Judeţeană, la Muzeul Județean, la
Centrul Județean pentru Conservarea și Mohor B., elev,
Promovarea Culturii Tradiționale, dar și Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, Bârlad dacă 15 ianuarie a devenit Ziua Culturii
la Casa Corpului Didactic și la Colegiul
Economic “Anghel Rugină” din localitate.
Astfel, elevii şi dascălii Școlii gimnaziale nr. 6 “Mihai
Eminescu” au ţinut să-şi sărbătorească patronul spiritual
prin cântec şi poezie, demonstrând cât de grăitoare este lirica
eminesciană. “Eminescu ne surprinde de fiecare dată prin elevii
noştri, de care suntem mândri. El rămâne veşnic în amintirea
noastră, fiind un exemplu pentru cei care slujesc şcoala. Lirica
eminesciană este atât de dulce şi te face să te simţi cu adevărat
ELANUL
Mulțumim profesorului A. D. Tudosie care ne-a înnobilat
degustând atâta istorie împletită cu vinuri de glorie din toate
podgoriile.
(ing. Ștefan Baltag, cumnatul scriitorului Marin Preda, 9-10
iunie, 1995).
Degustarea vinurilor de la Școala din Huși ne-a creat o stare
de bucurie deosebită…
(Colectivul de profesori de la Universitatea din Galați)
Busuioaca e regină
Iar Zghihara e sublimă…
Am băut din Busuioacă,
Cam dulceagă, dar gustoasă,
Bând puțin, ne-am îndulcit,
Bând mai mult, ne-am amețit,
Bând mai mult decât atât
Ne „apasă” și-un alt gând…
(Întâlnirea periodică a cadrelor inginerești din liceele agricole,
1982)
Dr. Laurenţiu CHIRIAC
român” - a spus prof. Pavelina Tăune, directoarea școlii. Acţiunea
s-a încheiat cu depuneri de flori la bustul lui Eminescu, amplasat
în faţa gimnaziului.
După aceea, Primãria Municipiului Vaslui a organizat,
pe Aleea Scriitorilor din Parcul Copou, la bustul poetului MIHAI
EMINESCU, un eveniment dedicat poetului
național. La activitate au participat elevii
Școlii gimnaziale nr. 6 „Mihai Eminescu” din
Vaslui, care au recitat poezii din opera marelui
poet și membrii formației Rotaria. Momentul
artistic pregãtit de tineri a reusit sã mângâie
sufletul trecãtorilor și a celor prezenți.
„Primãria Municipiului Vaslui promoveazã și
pãstreazã valorile naționale, iar omagierea
Luceafãrului poeziei românesti este un
eveniment pe care an de an l-am sãrbãtorit.
Le mulțumim copiilor care au participat la
eveniment, dar și profesorilor care îi îndrumã
pe tineri spre adevãratele valori naționale”, a
declarat încântat ing. Vasile Pavăl, primarul
MunicipiuluiVaslui.
În faţa Muzeului Judeţean „Ștefan
cel Mare”, muzeograful Laurenţiu Chiriac
și profesorul Dan Ravaru au susţinut o
şezătoare ad-hoc închinată lui MIHAI
EMINESCU, lângă bustul Marelui Poet din
Parcul Independenței, donat de regretatul
dr. bârlădean Constantin Teodorescu
vasluienilor. Dan Ravaru a punctat faptul
că poetul nu e îndeajuns de apreciat, chiar
Naţionale: “Ar trebui să dăm mai multă
atenţie lui Eminescu, aşa cum portughezii îl adoră pe Camoes,
poet de care se leagă şi Ziua Naţională a acestei ţări. E bine că
pentru Eminescu s-a decretat ca 15 ianuarie să fie Ziua Culturii
Naţionale, însă pentru poetul nostru ar trebui făcut mult mai mult”.
Muzeograful Laurențiu Chiriac a mai adăugat:“În fond, misterul
lui Eminescu este acela, că dincolo de enigma temeiurilor sale
adânci, nu a abdicat niciodată de la culturalitatea românească, ci
- dimpotrivă - a tălmăcit-o cu a sa rostuire poetică de sens. Toată
17
ELANUL
această revărsare de duioșenie pentru Eminescu vine din nevoia
spirituală a vasluienilor de a se raporta la o universalitate dată, căci
ei ştiu că poezia eminesciană este cea care înnobilează sufletul
românesc, îi dă coerență, îl linişteşte în interior şi-i salvează
universalitatea.” Momentul a mai cuprins evocări ale unor scriitori
locali, dar şi interpretarea unor versuri din lirica eminesciană, graţie
solistei de muzică folk Elena Barbu.
Şi Biblioteca Judeţeană “Nicolae Milescu Spătarul” l-a
omagiat pe MIHAI EMINESCU, organizând - în parteneriat cu
Grădiniţa nr. 15 şi cu Şcoala gimnazială nr. 3 “Constantin Parfene”
- un scurt moment artistic dedicat Poetului Naţional. În afară de
acţiunea de la bibliotecă, copiii de la cele două unităţi şcolare au
desenat şi au recitat din lirica eminesciană.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea
Culturii Tradiționale (CJCPCT), în parteneriat cu Inspectoratul
Şcolar Judeţean Vaslui, a marcat Ziua Culturii Naționale printr-un
Concurs de eseuri și interpretare de poezie cu tema „Eminescu
- Nostalgice iubiri”. Cea dintâi parte a evenimentului, dedicată
talentului literar și constând în conceperea unor eseuri, a avut
loc în Sala „Ștefan cel Mare” a Consiliului Județean, unde
au participat 12 elevi de la liceele din Vaslui. Apoi, în sala de
cinema de la Silver Mall au participat 13 elevi de la cinci licee
vasluiene, care au interpretat versuri din opera eminesciană pe
un fundal muzical adecvat, concursul fiind moderat de Lucian
Onciu, directorul CJCPCT. Comisiile de jurizare au decis, în baza
unor criterii specifice, prestația fiecărui elev. Astfel, la secțiunea
eseuri au fost acordate trei premii și nouă mențiuni. Premiul I a fost
obținut de Bădiț Andreea Mădălina elevă în clasa a X-a la Colegiul
Economic „Anghel Rugină”, care este și câștigătoarea ediției
precedente a acestei secțiuni. Premiul al II-lea a fost câștigat de
Ghintuială Paula de la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, iar
premiul al III-lea de către Manea Adela Elena de la Liceul Teoretic
„Emil Racoviță”. Lucrarea câştigătoare va fi promovată în revista
“Est” a CJCPCT Vaslui. “Data de 15 ianuarie, ziua de de naştere a
poetului Mihai Eminescu, a căpătat o nouă semnificaţie începând
din anul 2011, devenind Ziua Culturii Naţionale, un prilej de
reflecţie asupra culturii române şi a proiectelor culturale de interes
naţional. Proiectul nostru are drept scop asigurarea unui cadru de
promovare şi manifestare culturală a tinerilor cu aptitudini artistice
din oraşul Vaslui”, a declarat Lucian Onciu. Fondul de premiere a
fost de 1000 lei pentru fiecare secţiune.
Personalitatea poetului MIHAI EMINESCU a fost reflectată
de scriitorul vasluian Ioan Baban, în cadrul unei activităţi
organizate de Casa Corpului Didactic, în prezenţa unor elevi.
Profesorul şi scriitorul Ioan Baban a vorbit despre personalitatea
poetului. El a ţinut să evidenţieze faptul că, în ultima perioadă,
Încercări de instituire a primelor decorații românești
în timpul domniei lui Al. I. Cuza
Decorațiile sunt distincții ce se acordă unor persoane
pentru merite deosebite într-un domeniu de activitate, pentru
servicii excepționale aduse statului sau pentru fapte eroice.
Recompensarea celor care se remarcau în lupte era o practică
curentă din cele mai vechi timpuri. Recompensele puteau fi morale
(mulțumiri scrise sau verbale) sau materiale (acordarea unor
sume de bani, împroprietărirea cu moșii, numirea în diverse funcții
ș.a.). Sistemul național de decorații cuprinde: decorații naționale
(ordine, cruci, medalii), decorații pe domenii de activitate civile sau
militare (de pace sau de război), decorații cu caracter ocazional
(comemorative) și semne onorifice.
Datorită statutului de suzeranitate față de Imperiul otoman,
Țările Române nu aveau drepul să inițieze sau să confere
decorații. Din această cauză primul proiect al unei decorații,
„PENTRU DESTOINICIE ȘI OSÂNDIE”, a fost inițiat abia la
18
Nr. 155 - ianuarie 2015
au apărut mulţi contestatari ai Luceafărului poeziei româneşti,
lucru total greşit. Scriitorul vasluian s-a arătat mâhnit şi de faptul
că Eminescu este tot mai rar găsit în manuale. El spunea că:
“Eminescu este templul nostru, chiar şi în plin avânt postmodernist.
Un neam care îşi neagă zeii se află pe malul prăpastiei, îşi neagă
propria existenţă şi se îndreaptă către neant. Se afirmă pe bună
dreptate că Eminescu nu are nevoie să fie apărat. Se apără singur
şi asta s-a dovedit de la moartea sa şi până astăzi. Eminescu
rămâne nepereche pentru noi, românii”. Momentul s-a încheiat cu
recitalul din lirica eminesciană a Ansamblului “Izvoraşul” din Vaslui
(coordonator: prof. Dănuț Barzu).
MIHAI EMINESCU a fost sărbătorit și la Colegiul Economic
“Anghel Rugină” Vaslui, unde elevii clasei a X-a, având ca
diriginte pe prof. Cristian Anuşca-Doglan, au punctat Ziua Culturii
Naţionale printr-un moment muzical-poetic „Eminul meu iubit”
și printr-o evocare eminesciană, avându-l ca invitat special pe
medicul vasluian Valeriu Lupu, un “îndrăgostit” al Luceafărului
poeziei româneşti. Cunoscutul scriitor a venit în faţa elevilor
cu evocarea „Eminescu – viața și opera sa din perspectivã
istoricã”. În discursul sãu, cunoscutul om de cultură Valeriu
Lupu a enumerat cele patru etape în cunoașterea eminescianã,
ofensiva detractorilor, contestatarilor și a demolatorilor mitului
eminescian, dar și concepția eminescianã privind civismul, ca
unitate indestructibilã între patriotism și naționalism, subliniind
valoarea patrioticã și naționalã a poeziei „Ce-ți doresc eu ție, dulce
Românie”. Prezentarea a subliniat, totodată, și contribuția pe care
au avut-o vasluienii în valorificarea operei lui Mihai Eminescu și în
înlãturarea stigmatului pe care, pe nedrept, i l-au pus unii detractori.
În acest context, el a pomenit două nume dragi, Gheorghe Sărac şi
Theodor Codreanu, vasluieni care şi-au dedicat viaţa marelui poet
naţional. Evenimentul a mai cuprins și dezbaterea “Eminescu
în bibliotecile şcolare”, unde invitată a fost Valentina Lupu,
preşedinta Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor – filiala Vaslui,
cea care a subliniat faptul cã bibliotecarii au prețuit cartea lui
Mihai Eminescu, au promovat-o și au avut un rol important în
perpetuarea spiritului eminescian. Ea a menționat și perioadele în
care Eminescu a fost bibliotecar (1872-1874), apoi revizor școlar
(1874-1875), redactor la revistele „Curierul de Iași” (1875-1876)
și „Timpul” (1876-1883). În final, a fost prezentată şi Expoziţia
“Cartea în viziunea eminesciană”.
Așadar, eternul poem eminescian rămâne la fel de benefic
în seva fiinţei vasluienilor, căci ei știu oricând să-l prețuiască și să-l
omagieze pe Luceafăr, înțelegând că EMINESCU le invadează și
acum sufletele cu acel suav și mirific ocean de lumină al poeziei
sufletului lor.
Marian BOLUM
jumătatea secolului al XIX-lea, de către Barbu Știrbei, domnitorul
Țării Românești. Proiectul nu a putut fi finalizat din aceleași cauze,
opoziția puterii suzerane.
După Unirea Principatelor domnitorul Al. I. Cuza va relua
încercările de instituire a unor decorații și va face demersuri
pentru pentru emiterea primelor monede românești. Aceste acțiuni
urmăreau să pună Imperiul otoman, din nou, în fața faptului împlinit
(așa cum se întămplaseră cu ocazia dublei alegeri a lui Al. I.
Cuza din 5 și 24 ianuarie 1859) și în același timp reprezentau o
manifestare a dorinței de independență.
În decembrie 1859 Al. I. Cuza aprobă, la propunerea lui V.
Alecsandri, proiectulul unei decorații ce urma să recompenseze
militarii și funcționarii cu merite deosebite. Decorația, intitulată
„JERBA DE AUR ”, urma să fie de forma unei stele cu cinci colțuri,
în culorile tricolorului, având pe avers stemele Principatelor
Nr. 155 - ianuarie 2015 ELANUL
(zimbrul și vulturul) cu deviza „ONOARE,
PATRIE” iar pe revers o jerbă cu deviza
„IN UNO OMNIA”. Proiectul nu a putut fi
finalizat datorită opoziției puterii suzerane,
Imperiul otoman.
Prin Decretul Domnesc nr.78 din
21 mai 1860, Al. I. Cuza instituie medalia
„PRO VIRTUTE MILITARI”. Medalia a fost
confecționată din bronz, este de formă
rotundă și are diametrul de 32,5 mm.
Pe avers este reprezentată stema
celor două principate: o acvilă cruciată,
încoronată, cu o cruce în cioc, cu un scut
mic pe piept pe care se află un cap de
bour ce are între coarne o stea în cinci
colțuri și cu semnele puterii și suveranității
(spada și sceptrul) între cele două gheare.
Deasupra acvilei, circular, este inscripția
„ PRO VIRTUTE MILITARI” iar dedesubr
numele gravorului: „Caque F Graveur de
L’empereur Paris”. Medalia „ PRO VIRTUTE MILITARI”
Pe revers este imprimat, pe cinci
rânduri textul :„13/ SEPTEMBRIE/ 1848/
DEALUL/ SPIRII. Panglica are fondul
albastru iar pe fiecare margine are câte de bijuterii Krétly din Paris, într-un tiraj de 1000 de exemplare, însă casa de bijuterii nu
două dungi, una roșie în exterior și una a putut onora comanda înaintea datei aniversare. În același timp ştirea despre intenţia
galbenă în interior. domnitorului de a institui acest ordin a fost publicată în ziarele din Viena şi de la Istambul
Medalia urma a fi înmânată eroilor ceea ce a determinat declanșarea un adevărat scandal diplomatic datorită opoziției puterii
pompieri care au luptat în bătălia din suzerane. În aceste condiții domnitorul este nevoit să renunţe la acest demers.
Dealul Spirii in septembrie 1848, însă
pentru a nu declanșa protestele Turciei nu
va fi acordată pe timpul domniei lui Al. I.
Cuza (va fi acordată abia în 1866, în timpul
Locotenenței Domnești, instituție înființată
după abdicarea domnitorului).
Ideea instituirii unor decorații
românești este reluată în 1863. Al. I. Cuza
a dorit ca la aniversarea a cinci ani de la
Unirea Principatelor (24 ianuarie 1864)
să instituie o distincție națională dedicată
evenimentului care urma să se numească
„ORDINUL UNIRI”. În acest scop însemnele
acestui ordin au fost comandate la Casa

e-mail: revistaelanul@gmail.com
http://sites.google.com/site/elanulvs/
Redacţia (tel.: 0235-436100)
Redactor şef: Marin Rotaru
Redactor-şef adjunct: Cristian Onel
Redactori corespondenţi:
prof. univ. dr. Vlad Codrea,
Univ. „Babeş Bolyai”, Cluj-Napoca
prof. univ. dr. Ştefan Olteanu, Bucureşti Ordinul „UNIRII”
Dan Ravaru, Vaslui
Corneliu Bichineţ, Vaslui Însemnele ordinului sunt de argint, de forma unei cruci bizantine, smălțuită în albastru
și avînd în partea superioară coroana domnească.
Mircea Coloşenco, Bucureşti
Pe avers, în centrul crucii, într-un medalion, sunt înscrise cifrele „5” și „24” (datele la
dr. Arcadie M. Bodale, Vicovu de Sus
care Al. I. Cuza este ales ca domn în Moldovei și în Țara Românească) și deviza „GENERE
Serghei Coloşenco, Bârlad ET CORDE FRATERS” .
drd. Laurenţiu Ursachi, Bârlad Pe revers se află, într-un medalion, monograma domnitorului Al. I. Cuza.
dr. Laurenţiu Chiriac, Vaslui Panglica este de culoare roșie, cu două dungi albastre pe fiecare margine.
Ion N. Oprea, Iaşi
dr. Sorin Langu, Galaţi
ISSN: 1583-3593
Număr apărut cu sprijinul Centrului Judeţean pentru
Tehnoredactare: Bogdan Artene
Tipar: SC Irimpex SRL Bârlad Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vaslui

Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor aparţine, în exclusivitate, autorilor.

19
ELANUL
Ordinul „UNIRII ” urma să aibă cinci clase: CAVALER,
OFIȚER, COMANDOR, MARE OFIȚER și MARE CRUCE.
Gradele de CAVALER și OFIȚER urmau să se poarte pe
piept atârnate de panglică. Însemnul de COMANDOR are
aceleași caracteristici însă este mai mare și urma să se poarte cu
o panglică, în jurul gâtului.
Ordinul „UNIRII” în grad de COMANDOR
Gradele de MARE OFIȚER și MARE CRUCE sunt constituite
din crucea de COMANDOR la care se adaugă placa ordinului.
Placa ordinulului „ UNIRII” pentru gradul de MARE CRUCE
Placa ordinulului „ UNIRII” pentru gradul de MARE OFIȚER
este în formă de stea cu opt fascicole de raze, fiecare fascicol
având câte șase raze.
Avers: în centrul stelei este amplasată o cruce bizantină, de
email albastru, ce are în mijloc un medalion în care sunt înscrise
cifrele „5” și „24” și deviza „GENERE ET CORDE FRATERS”. Între
laturile crucii sunt raze aurii. Înscrisul din medalionul central este
este înconjurat de un inel placat cu email verde. Partea centrală a
medalionului este roșie.
Revers: simplu, având doar numele gravorului.
Prinderea se realizează ca o broșă.
20
Nr. 154 - decembrie 2014
Placa ordinulului „ UNIRII” pentru gradul de MARE CRUCE
are tot forma de stea cu opt fascicole de raze însă are plasată
crucea întreagă a ordinului.
Decretul de instituire a Ordinului „UNIRII” nu a mai fost
publicat astfel că nu a existat un cadru legal de distribuite a acestei
decorații. În aceste condiții au fost oferite doar câteva exemplare
prietenilor apropiați ai domnitorului.
În 1864 au mai fost trei încercări de instituire a unor
medalii: „VIRTUTEA MILITARĂ”, ”DEVOTAMENT ȘI CURAGIU”
și „CRUCEA DE FIER”. Nici una din aceste medalii nu au fost
instituite printr-un decret domnesc astfel că nu au putut fi conferite
oficial. Aceste medalii nu au putut fi instituite legal datorită opoziției
puterii suzerane, Imperiul otoman.
Medalia „VIRTUTEA MILITARĂ” este rotundă, confecționată
din argint, are diametrul de 30 de mm și in partea superioară o
coroană de 19 mm. Medalia era adresată militarilor.
Pe avers este inscripționat textul „VIRTUTE MILITARĂ”,
înconjurat, pe toată circum-ferința, de o jerbă de dafin.
Pe revers este imprimată efigia domnitorului, inscripția
„Alessandru Ioan I” și milesimul 1864.
Medalia „DEVOTAMENT ȘI CURAGIU” este rotundă,
confecționată din argint și are diametrul de 30 de mm. Medalia
urma să răsplătească faptele celor care au salvat oameni şi bunuri
în timpul unor catastrofe naturale (inundaţii din primăvara anului
1864).
Pe avers este inscripționat textul „DEVOTAMENT ȘI
CURAGIU”.
Pe revers este imprimată efigia domnitorului.
Panglica este compusă din două dungi egale, de culoare
roșie pe partea dreaptă și de culoare galbenă pe partea stângă.
Medalia „CRUCEA DE FIER” are forma de cruce, cu
extremitățile brațelor trilobate.
Pe avers, la intersecția brațelor crucii, se află un cerc cu
diametrul de 17 mm în care se află o cruce slavonă.
Pe revers este imprimată monograma domnitorului.
Sistemul național de decorații a fost înființat în timpul domniei
lui Carol I. În firmanul de investitură se preciza că Turcia nu permite
domnitorului realizarea unor emisiuni monetare și nici conferirea
de decoraţii, deși Convenția de la Paris interzicea Imperiului
otoman orice amestec în afacerile interne ale Principatelor.
În urma unor tratative diplomatice marele vizir va accepta ca
domnitorul să poată conferi decoraţii astfel că în 1872 se instituie
medalia „VIRTUTEA MILITARĂ” şi Semnul Onorific pentru XVIII şi
XXV de ani petrecuţi în armată. Medalia „VIRTUTEA MILITARĂ”
este o reluare a distincţiei creată de Al .I. Cuza. După proclamarea
independenţei este instituit şi primului ordin românesc, „STEAUA
ROMÂNIEI”, ordin care provenea, ca formă, din modificarea
„ORDINULUI UNIRII”, confecţionat la Paris în timpul domniei lui
Al.I. Cuza.
BIBLIOGRAFIE :
Constantin Ciurea, Decorații România A. I. Cuza-2010,
Editura Editgraph, Buzău, 2011.
Eugen Călianu, Decorații românești de la Cuza-vodă la
regele Mihai I, Editura Eminescu, București, 2006.
http://decoratiiromanesti.blogspot.ro/search/label/1860
http://ady-numismatica.blogspot.ro/
http://karina-lumeanoastra.blogspot.ro/2010_04_11_archive.
html
http://istoriiregasite.wordpress.com/2010/10/19/incercarea-
de-instituire-a-unor-decoratii-romanesti-sub-domnia-lui-alexandru-
ioan-cuza-1859-1866/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_
na%C8%9Bional_%E2%80%9ESteaua_
Rom%C3%A2niei%E2%80%9D
http://decoratii.cimec.ro/index.php/scurt-istoric-al-
decoratiilor-in-romania/