George Coşbuc – Mâniaosă

prelungirile clasicismului şi ale romantismului / lirism obiectiv

1. Încadrarea autorului:
Cu GC ne aflăm în fața unui destin literar original. Poet reprezentativ pentru
sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea, ilustrând prelungirile
romantismului şi ale clasicismului în epoca posteminesciană, George Coșbuc s-a impus
în conștiința posterității ca autor a 4 volume de poezii: Balade şi idile (1893), File de
tort (1896), Ziarul unui pierde-vară (1902), Cântece de vitejie (1906), fiind și
traducător (Iliada, Divina Comedie, Sakuntala).
Poezia Mânioasă a fost publicată iniţial în revista Tribuna din Sibiu, în 1889,
apoi în volumul Balade şi idile și este ilustrativă pentru tipul de lirism obiectiv/lirica
măştilor, deoarece regăsim în text un vag fir epic, „personaje”/„măşti”/”voci” care
monologhează şi care transmit sentimente etern valabile, dramatizând mesajul poetic.
2. Ilustrarea temei:
Tema o constituie iubirea ca sentiment repetabil. Autorul nu prezintă propriile
sentimente, ci gândurile şi frământările oricărui tânăr nedumerit de atitudinea fetei iubite.
Elementele de recurență care dictează structura simetrică a textului („Mai știu eu ce-aș vrea
s-ascult / să rump / ce-aștept în prag” sau versul repetat integral „Și mă mir: ce i-am
făcut?”) subliniază această idee poetică. De asemenea, poezia transmite și o stare de spirit
specifică fetei nubile (aflate la vârsta pubertății), de oscilare între asumarea și
recunoașterea sentimentului erotic, pe de o parte, şi cochetărie, pe de altă parte, fiind
inspirată din erosul ţărănesc.
3. Patru elemente semnificative...:
a. Titlul se explică prin generalizarea unei atitudini, a unui comportament al fetei nubile,
care joacă rolul unei ființe intangibile. Deşi monologul aparţine unei voci masculine,
titlul este compus dintr-un adjectiv la genul feminin. Cu toate acestea, el nu vizează
personajul feminin, ci modul în care băiatul percepe strategia fetei, ale cărei gesturi îi
provoacă starea deconcertantă, confuză. Ca și în romanul „Enigma Otiliei” de G.
Călinescu, titlul se referă la dificultatea tânărului de a înțelege reacțiile femeii
îndrăgostite. În acest context, Nicolae Manolescu atrage atenţia asupra faptului că
poeziile lui Coşbuc nu tratează sentimente individuale, ci colective: „subiectivitatea
este tipizantă. Nu contează insul, ci specia din care face el parte.”
b. Ca specie, poezia este o idilă, fiind o poezie de dragoste, proiectată pe fundalul unei
naturi rustice.
c. Structura/idei poetice: poezia are trei strofe ample, de 14 versuri, ce prezintă
sentimentele băiatului în două planuri temporale, prezentul dominat de regret,
melancolie și consternare, și trecutul iubirii. Primele cinci versuri ale primelor două
strofe fixează un cadru natural rustic, în care se pot regăsi corespondenţe între
elementele naturii şi portretul fetei: cântecul privighetorii aminteşte de glasul Linei,
cicoarea de ochii albaştri ai fetei, obrazul ei e ca floarea. Partea a doua a fiecărei strofe
are un pronunţat caracter epic, transcriind scenariile întâlnirilor erotice, cronologic:
dimineața, la prânz, noaptea. Întâlnirile sunt caracterizate prin capriciul şi cochetăria
 fetei pe de o parte, prin stângăcia şi nedumerirea băiatului pe de altă parte. Prima strofă
cuprinde și un portret fizic al fetei, caracterizată prin frumusețe: „Sălta-n vânt a ei
altita,/Vântul îi sălta-n cosită/Si-i făcea floare-n obraz”. Refuzul fetei de a da curs
dialogului cu băiatul face parte din strategia ei de a-i testa perseverența și stabilitatea
sentimentelor. În a doua strofă, portretul fetei este completat de laitmotivul ochilor,
comparați cu cei ai șerpilor, semn că puterea farmecului feminin stă în această poartă
către suflet.Ultima strofă prezintă dezechilibrul interior al îndrăgostitului. Dezorientat,
băiatul trăieşte o răsturnare de valori, idee evidențiată prin metafora „Azi ard hainele pe
mine” și prin epitetul îmbinat cu comparația din versurile: „Mi-e greu capul ca de lut/
Stau în prag şi ea nu vine / Nu mai vine!”.
De asemeanea, în toate strofele se reiau versurile cu valoare de laitmotiv, în
poziţii identice, conferind muzicalitate poeziei: „Mai ştiu eu ce-aş vrea s-ascult!” şi „Şi
mă mir – ce i-am făcut!” – ambele prezintă imposibilitatea băiatului de a raţionaliza
gesturile şi comportamentul fetei.
Varianta iniţială a poeziei avea 4 strofe, care ar dilua însă concentraţia
mesajului poetic, deoarece prezintă posibilele motive ale supărării fetei („M-a văzut cu
altă fata?/ Am vorbit-o rău vreodată?/ Alt ficior poate-i stă-n drum?”). De fapt,
supărarea fetei nu trebuie explicată, este un capriciu, ţine de enigmele și hârjoana
dragostei, de psihologia vârstei. Menținând strofa a patra, Coșbuc ar fi făcut din această
operă transcrierea scenariului unei iubiri banalizate prin conflictul dintre îndrăgostiți.
Renunțarea la strofa finală schimbă mesajul operei, accentuând atitudinea inocentă a
celor doi îndrăgostiți.Textul nu oferă nicio explicaţie valabilă pentru ca enigma lirică să
rămână intactă.
d. La nivelul limbajului şi al versificaţiei, remarcăm simetria strofelor, prezenţa
versurilor-refren, elementele populare ce conferă autenticitate textului (altiţă, cosiţă, să
rump, na-le, poala rochii, mamă-sa cât ce-adormea), aliteraţiile (Lină, luna, Lină),
repetiţiile succesive ce accentuează confuzia băiatului („Îi vorbesc şi nu-mi răspunde/
Nu-mi rspunde/ O întreb şi nu-mi răspunde”). Prozodic, ritmul este trohaic, măsură
variată, iar rimă - mixtă.
4. Opinia ta:
a.Elemente romantice precum tema iubirii si a naturii, motivul lunii, al codrului și al
femeii înger, precum și influenta folclorică se împletesc cu cele clasice: structura
simetrica, descrierea unor sentimente etern valabile.
b. Opinia mea: viziunea lui GC reflecta pe de o parte increderea in morala sanatoasa
a lumii rurale, iar pe de alta parte sensibilitatea indragostitului nepervertita de
instinctualitate.
George Coşbuc - Mânioasă

Am să merg mai înspre seară

Prin dumbrăvi, ca mai demult,
In priveghetori să-mi pară
Glasul Linei că-l ascult.
Mai stiu eu ce-as vrea s-ascult!
Că-n zori Lina sta-n portită,
Sălta-n vânt a ei altita,
Vântul îi sălta-n cosită
Si-i făcea floare-n obraz:
Eu mergeam la plug in laz,
Si, cand trec, Lina s-ascunde,
Parca nici nu m-a vazut.
Îi vorbesc, și nu-mi raspunde,
Nu-mi raspunde!
Si-o intreb, si nu-mi raspunde!
Si mă mir ce i-am facut!

Vreau de-aici sa rump o floare!

Ochii unui înger scump
Au albastrul de cicoare,
Si cicoare vreau sa rump
Mai stiu eu ce-as vrea sa rump!
Că-n amiazi venind pe vale,
Intâlnii pe Lina-n cale:
Fragi i-am dat, ea mi-a zis: Na-le!
Ti-am cerut eu tie fragi?
Ochii ei frumosi si dragi
Priveau tot spre poala rochii,
S-a pus Lina pe tacut,
Si vedeam ca-i umbla ochii,
Umbla ochii!
Ca la serpi, ii umbla ochii,
Si ma mir ce i-am facut!

Sa-mi pun capul pentr-o Lina,

Sa ma fac un om pribeag!
Iesi din neguri, luna plina,
Sa ma vezi la Lina-n prag
Mai stiu eu ce-astept in prag!
Alte dati suna zavorul;
Lina pe furis, ca dorul,
Pasea-n degete pridvorul
Si la mine-n prag venea,
Mama-sa cat ce-adormea.
Azi ard hainele pe mine,
Mi-e greu capul ca de lut,
Stau in prag si ea nu vine,
Nu mai vine!
E tarziu si nu mai vine...
Si ma mir ce i-am facut!?