STUDIU DE CAZ ENTEROCOLITA

Anatomia sistemului digestiv

Aparatul digestiv (ANEXA 1) este alcǎtuit din organe la nivelul cǎrora se realizeazǎ
digestia alimentelor ți ulterior absorbția lor. În acelați timp, la nivelul ultimului segment
al tubului dige stiv, rectul, se realizeazǎ eliminarea resturilor neabsorbabile, prin actul
defecației.
Cavitatea bucalǎ este porțiunea inițialǎ a aparatului digestiv. Funcțiile pe care
le îndeplinețte sunt: funcția de masticație pentru formarea bolului alimentar,
începutul digestiei glucidelor sub acțiunea patialinei salivare, funcția de fonație,
funcția receptoare, funcția de aparare ți funcția fizionomicǎ.

Faringele este un organ care aparține atât aparatului digestiv, cât ț i aparatului
respirator. El se aflǎ situat în partea posterioarǎ a cavitǎții bucale ți se continuǎ cu
esofagul. Prin reflexul de deglutiție, bolul alimentar trece din faringe în esofag; prin
coordonare nervoasǎ, musculatura formeazǎ unde contractile care împing bolul spre
cardia; sfincterul cardiei se desface, împiedicând ți refularea conținutului gastric în
esofag.
 Esofagul este un canal cilindric care începe de la faringe si ajunge în stomac,
strǎbǎtând aproape verticalîntreaga cavitate toracicǎ;
dupǎ ce traverseazǎ diafragma, mai urmeazǎ un scurt traiect abdominal. Pereții
canalului au o structurǎ muscularǎ, care la contracție imprimǎ o mițcare de propulsie
a
alimentelor. Stomacul, organ cavitar musculo-glandular, este segmentul tubului
digestiv situat între esofag ți intestinul subțire. Forma lui este asemanatoare cu a unei pere,
cu vârful usor îndoit si îndreptat în sus: la examenul radiologic apare ca litera „J" sau ca un
cârlig. Forma lui este variabilǎ în funcție de: conținut, tonicitatea musculaturii proprii,
tonicitatea peretelui abdominal, poziția individului ți volumul
organelor vecine. Din punct de vedere fiziologic, stomacul primețte alimentele ți, datoritǎ
func ției sale motorii, le frǎmântǎ, le amestecǎ cu sucul gastric ți apoi le e vacueaza în
duoden.

Figura 3.
 Intestinul subțire, tub care are o lungime de cinci-țase metri ți care se încolǎcețte în
interiorul cavitǎții abdominale în multe anse intestinale, începe la pilor ți se terminǎ la
nivelul valvulei ileo-cecale. Aici se desfǎțoarǎ procesele de digestie ți absorbție a
alimentelor, pentru a putea realiza mai bine absorbția, suprafața internǎ este acoperitǎ de
numeroase vilozitǎți intestinale. Constǎ în trei porțiuni: duoden, jejun ți ileon.
Duodenul este prima porțiune a intestinului subțire ți are formǎ de potcoavǎ, cu
concavitate în sus, în care se aflǎ capul pancreasului. Are o lungime de 25 de cm ți
începe la nivelul pilorului ți ține pânǎ la flexura duodeno-jejunalǎ. Constǎ în patru pǎrți:
prima este oblicǎ ți începe de la pilor, cea de-a doua este descendentǎ, cea de-a treia este
orizontalǎ, iar cea de-a patra este ascendentǎ ți se terminǎ cu unghiul duodenojejunal,
prin care se trece la jejun. În duoden îți varsǎ secrețiile ficatul ți pancreasul ți, grație
acestor secreții aici se realizezǎ principalele procese de digestie.
Jejunul cea de-a doua parte sau porțiunea medie a intestinului subțire, care începe
din unghiul duodenojejunal. Locul în care se unețte cu ileonul este marcat de capǎtul
terminal al arterei mezenterice superioare. În jejun se desfǎțoarǎ majoritatea proceselor
de absorbție a alimentelor.
Ileonul a treia si ultima porțiune a intestinului subțire se varsǎ în intestinul gros
printr-un orificiu valvular cunoscut sub denumirea valva ileocecalǎ, care permite
trecerea resturilor alimentare în intestinul gros ți împiedicǎ refluxul lor în cel subțire. În
ileon se absorb multe alimente care nu au fost absorbite în duoden si jejun.
Vascularizația este asiguratǎ de ramuri care provin din artera mezentericǎ
superioarǎ. Sângele venos este colectat de vena mezentericǎ superioarǎ. Limfa este
colectatǎ în ganglionii mezenterici superiori, situați în rǎdǎcina mezenterului.
Inervația este vegetativǎ, asiguratǎ de plexul mezenteric superior desprons din
plexul celiac. Structura pereților intestinului subțire:
- Stratul mucos: cǎptuseste interiorul întregului intestin subțire si este acoperit
de vilozitǎți. În acest strat se gǎsesc numeroase glande secretoare care produc
substanțe mucoase ce protejeazǎ mucoasa de accid clorhidric din stomac si de
enzimele digestive.
- Strat submucos: este foarte subțire si conține numeroase terminații vasculare,
nervoase si țesut conjunctiv.
- Stratul muscular: este format din fibre musculare netede, dispuse longitudinal si
circular
- Stratul adventicial sau seros: strat de țesut conjunctiv care îmbracǎ exteriorul
intestinului si care face parte din învelițul peritoneal.
 Intestinul gros este segmentul terminal al tubului digestiv; el începe de la valva
ileo-cecalǎ si se terminǎ cu anusul. Lungimea lui variazǎ între 1,5 ți 3 metri. Tub de
calibru mai mare decât intestinul subțire; în el se absoarbe apa, iar resturile de alimente
care nu au fost absorbite se transforǎ treptat în materii fecale. Intestinul gros este
împǎrțit în urmatoarele segmente: cecul, colonul ascendent, colonul transvers, colonul
descendent, colonul sigmoid si rectul.
Cecul este situat în fosa iliacǎ dreaptǎ; legatura dintre ileon ți cec se realizeaza prin
sfincterul ileo-cecal (formațiune muscularǎ). Pe partea internǎ a cecului se aflǎ
apendicele, a cǎrui poziție este variabilǎ. Cecul are un grad de mobilitate.
Colonul ascendent este situat în flancul drept ți continuǎ cecul, urcând vertical
pânǎ la fața inferioarǎ a ficatului, unde, prin unghiul hepatic (unghiul drept), secontinuǎ
cu colonul transvers.
Este fixat de peretele posterior al abdomenului prin peritoneu.
Colonul transvers se întinde de la unghiul hepatic pânǎ la unghiul splenic (unghiul
stâng) si este situat orizontal sau în forma literei „V".
Colonul descendent este situat în flancul stâng ți se întinde de la unghiul splenic pânǎ
la nivelul crestei iliace, unde se continuǎ prin colonul sigmoid. Colonul sigmoid, în
continuarea precedentului, situat în fosa iliacǎ stângǎ
ți în pelvis, are forma unui „S" si se întinde pânǎ la unghiul recto-sigmoidian. Rectul este
porțiunea terminalǎ: se întinde de la unghiul recto-sigmoidian pânǎ la anus si este
situat în pelvis. Rectul comunicǎ cu exteriorul prin canalul
anal, care continuǎ ampula rectalǎ .

Vascularizația colonului este asiguratǎ de artera mezentericǎ superioarǎ si de

artera mezentericǎ inferioarǎ. Venele colonulu i sunt tributare venei porte.
Limfaticele ajung în ganglionii mezenterici superiori ți inferiori.
 Inervația vegetativǎ este asiguratǎ de fibre vegetative din plexul mezenteric.
Structura pereților intestinului gros:
- Stratul mucos: cǎptuțețte în întegime interiorul intestinului gros ți este mult mai
neted decât cel al intestinului subțire; este format din eminențe aplatizate. În
acest strat se gǎsesc multiple glande secretoare care produc substanțe mucoase.
- Stratul submucos: este foarte subțire si conține numeroase terminații
vasculare, nervoase ți țesut conjunctiv
- Strat muscular: este format din fibre musculare netede, dispuse longitudinal si
circular, deți cele longitudinale nu îmbracǎ intreaga circumferințǎ, ci unt grupate
în nițte benzi numite tenii longitudniale.Stratul adventicial sau seros: îmbracǎ
exteriorul intestinuliui gros ți face parte din învelițul peritoneal.
-
Fiziologia sistemului digestiv
Digestia este totalitatea transformǎrilor pe care le suferǎ alimentele în tubul
digestiv. Prin digestie, alimentele sunt transformate în elemente simple, ce pot fi
absorbite în sânge si limfǎ. Resturile alimentare sunt evacuate sub forma de materii
fecale.
Procesul de digestie constǎ în douǎ categorii de fenomene:
a) fenomene fizice, datoritǎ cǎrora alimentele sunt fragmentate, amestecate cu
sucurile digestive si deplasate în tubul digestiv;
b) fenomene chimice, datoritǎ cǎrora alimentele sunt descompuse chimic în
elemente simple. Ambele categorii de fenomene se completeazǎ una pe
cealaltǎ. În diferite porțiuni ale tubului digestiv au loc fenomene digestive, însǎ cu
aspecte deosebite, legate de necesitat ea transformǎrilor pe care trebuie sǎ le sufere
hrana într-o porțiune
Digestia bucalǎ:
a) fenomenele fizice consta în masticație, adicǎ fragmentarea alimentelor
si în amestecul lor cu saliva.
b) fenomenele chimice consta în transformarea amidonului în dextrinǎ sub
acțiunea fermentului numit ptialina, conținut în salivǎ . Celelalte alimente nu sunt
atacate de salivǎ.
În cadrul bolului alimentar, saliva îți continuǎ acțiunea ei chimicǎ si în esofag si
stomac, pânǎ ce alimentele sunt îmbibate în suc gastric. Formarea bolului
alimentar este urmatǎ de deglutiție sau înghiț ire.
Digestia gastricǎ
a) fenomenele fizice constǎ în modificǎri de tonus si miscǎ ri peristaltice. Prin
modificari de tonus pereții stomacului se destind sau se strâng, adaptându-se
conținutului gastric.
Miscǎrile peristaltice sunt unde de contracții ce apar la intervale scurte în special în
porțiunea orizontalǎ a stomacului ți au ca rezultat evacuarea conținutului stomacal
cǎtre duoden sau invers, cǎtre esofag si cavitatea bucalǎ. Aceste ultime miscǎri sunt
numite antiperistaltice. În acest caz vorbim de vomǎ sau vǎrsǎturi. Când în urma
contracțiilor stomacului se eliminǎ doar gaze din stomac, vorbim de eructații.
b) fenomenele chimice constǎ în acțiunea sucului gastric asupra proteinelor
ți grǎsimilor. Ca rezultat al digestiei gastrice, alimentele sunt transformate într- o
materie pǎstoasǎ, numitǎ chim gastric, bogat în acid clorhidric. Sucul gastric este format
din 90% apa si 10% acid clorhidric, fermenți, substanțe minerale
 si mucus, fiind secretat în cantitate de circa 1,5 l în 24 de ore la omul adult normal.
Mucusul are rol de protector al mucoasei gastrice fa țǎ de acțiunea digestivǎ a sucului
stomacal;
c) motilitatea stomacului este reglatǎ de sistemul nervos vegetativ astfel: nervii
parasimpatici provoacǎ contracția stomacului si deschiderea sfincterului piloric.
Nervii simpatici au o acțiune inversǎ. Secreția gastricǎ poate fi provocatǎ printr-
un mecanism nervos ți unul humoral. Introducerea alimentelor în gurǎ provoacǎ
printr-un reflex nervos necondiționat o secreție bogatǎ în acid clorhidric si
fermenți.
Contactul alimentelor cu mucoasa stomacului produce în regiunea piloricǎ un
hormon numit gastrinǎ, care la rândul lui provoacǎ o secreție de suc gastric mai puțin
activǎ de cât secreția aparutǎ pe cale nervoasǎ.
d) Evacuarea stomacului.
Cu ocazia undelor peristaltice, pilorul se deschide si o parte din chimul gastric trece în
duoden. Aici alimentele produc pe cale reflexǎ o închidere a pilorului, pânǎ ce tot
acidul clorhidric pe care îl conțin este neutralizat de sucul intestinal.Dupa neutralizare,
o nouǎ cantitate de chim trece în duoden.
Digestia intestinalǎ:
a) fenomenele fizice constau în mițcǎrile peristaltice care fac sǎ avanseze
alimentele din intestin. Alte mițcǎri ale intestinului ajutǎ amestecul acestora cu sucul
intestinal, sucul pancreatic si cu bila, secretate fiecare în cantitǎți de circa 1 în 24 de
ore la adult;
b) fenomenele chimice din intestinul subțire constau în transformǎrile pe care le
suferǎ alimentele sub acțiunea fermenților secretaț i de glandele intestinale, ficat si
pancreas.
În urma activitǎții digestive din intestinul subțire, substanțele alimentare sunt
transformate într-un lichid gros numit nil intestinal. Sucul intestinal este compus din
lipazǎ, erepsinǎ, fermenți pentru glucide, apǎ, substanțe minerale si mucus.
Sucul pancreatic este asemanator celui intestinal, iar bila se compune din pigmenți si
sǎruri biliare substanțe minerale, apǎ, grǎsimi si mucus.
Rolul acestor sucuri digestive poate fi rezumat astfel:
- lipazele desfac grǎsimile în glicerinǎ si acizi grasi;
- tripsina si erepsina continuǎ desfacerea proteinelor (începutǎ în stomac) în
aminoacizi;
- fermenții pentru glucide descompun zaharurile complexe în monozaharide.
Prezența bilei în intestin intervine în fragmentarea grǎsimilor în particule mici (proces
numit emulsionare), care pot fi mai bine atacate de lipaze. Tot bila mǎreste acțiunea
lipazelor si ajutǎ absorbția acizilor grasi, ajutând si motilitatea intestinalǎ.
Dintre porțiunile intestinului subțire, duodenul are o importanțǎ mare în digestie
deoarece, pe de o parte, aici se varsǎ bila si sucul pancreatic, iar pe de alta, prin pereții
duodenali pornesc reflexe ce controleazǎ activitatea veziculei biliare si a sfincterului
Oddi situat la locul de „vǎrsare" a canalului coledoc în duoden.
Datorita acestui fapt, bila si sucul pancreatic ajung în duoden doar atunci când este
nevoie de acțiunea lor digestivǎ;
c) fenomene chimice în intestinul gros.
Dupǎ ce o mare parte din substanțele nutritive au fost absorbite în intestinul subțire,
resturile alimentare trec în intestinul gros, unde sunt supuse unor noi transformǎri.
Secrețiile intestinului gros sunt sǎrace în fermenți, dar bogate în mucus, acțiunea lor
digestivǎ fiind foarte micǎ. Bacteriile intestinale au însǎ o acțiune importantǎ asupra
proteinelor si hidrocarbonatelor. Bacteriile de putrefacție acționeazǎ asupra
proteinelor, iar bacteriile de fermentație transformǎ hidrocarbonatele.
Fenomenele chimice din intestinul gros se desfǎțoarî în mod normal doar în colonul
ascendent si prima porțiune a colonului transversal. Fenomenele mecanice din colon si
ultimele pǎrți ale tubului dige stiv constau în progresia alimentelor devenite materii
fecale cǎtre rect si evacuarea lor .
Avansarea alimentelor de-a lungul tubului digestiv se numeste tranzit digestiv
si are loc în mod normal în urmatoarele intervale de timp:
- din cavitatea bucalǎ în stomac, câteva secunde;
-din stomac în duoden, apa trece imediat; grǎsimile, dupǎ circa 3 ore; celelalte alimente,
dupǎ 1-2 ore pǎrǎsesc complet stomacul.
Prin duoden, alimentele trec rapid, în câteva minute, ajungând în celelalte porțiuni ale
intestinului subțire . Alimentele ajung în prima parte a intestinului gros dupǎ 4 ore de
la ingestie.
În intestinul gros, alimentele sunt la nivelul unghiului hepatic al colonului dupǎ 6 ore,
iar în unghiul splinei, dupǎ 8 ore de la ingerare. Dupǎ 15 ore, ele sunt prezente în
colonul sigmoid, iar la 20-24 de ore sunt evacuate din organism.
Tranzitul în intestin poate fi accelerat (diaree) sau încetinit (constipatie) fațǎ de valorile
normale menționate. În ambele cazuri, atât digestia, cât si absorbția alimentelor sunt
tulburate si urmate de semne generale ți suferințǎ. De aceea, menținerea unui tranzit
normal are mare importanțǎ pentru pǎstrarea sǎnǎtǎții.
Enterocolita la copii
Definiție
Enterocolita este o afectiune a tractului digestiv determinata de infectii diverse, cu
bacterii, virusuri, ciuperci, paraziti. Manifestarile obisnuite ale enterocolitei sunt emisia de
scaune numeroase, moi, insotite sau nu de greata, varsaturi, dureri abdominale, febra,
frisoane, alterarea starii generale. Manifestarile generale sunt date fie de diseminarea
agentului infectios ori a toxinelor acestuia in tot organismul, fie - cel mai frecvent - de
pierderile importante de apa si minerale, consecinta diareei si a varsaturilor.

Clasificare

Diareea poate fi :

- acuta: atunci cand se instaleaza brusc si se mentine 1- 3 zile.

- cronica: atunci cand persista mai mult de 3 saptamani (ex in afectiuni cronice ale
intestinului subtire).
In functie de cine produce diareea (agentul etiologic), putem intalni diarei de origine:
- virala: atunci cand este indusa de virusi (ex Rotavirus)
- microbiana: daca este produsa de microbi (E. Coli)
- fungi/ciuperci (ex Candida Albicans).
Poate apare secundar unei alte imbolnaviri (ex. in cadrul unei otite) sau utilizarii pentru
timp indelungat sau nejustificat a antibioticelor

Investigații
Investigațiile în enterocolita la copii constǎ în anamnezǎ si examen clinic minițios
ținându-se foarte mult seama de simptomatologia bolii care ne este datǎ de cǎtre parinți.
La examenul fizic se realizeazǎ inspecția, palparea, auscultația si percuția,
examinǎri care ne vor ajuta pe parcurs ți la decelarea unui diagnostic corect.
În inspecție se apreciazǎ aspectul general al pacientului, starea de denutriție,
cațexia, paloarea tegumentelor, mǎrirea de volum al abdomenului. Palparea pune în
evidențǎ sediul durerii, accentuarea sau reducerea ei la compresiune; apǎrarea
muscularǎ.
Examenele de laborator sunt de asemenea importante, se recolteazǎ:
- sânge ( hemoleucograma, ionograma, transaminaze si bilirubina)
- suc gastric
- secreția pancreaticǎ
- bilǎ, materii fecale, urina (coproculturǎ, coproparazitologia)
Evaluarea morfo-funcționalǎ a aparatului digestiv si a glandelor anexa se va face prin
examene radiologice - radiografie abdominalǎ.
Tratament
Tratament profilactic
Educația pentru sǎnǎtate a populației constǎ în luarea si respectarea unor mǎsuri de
prevenire a bolilor digestive; si anume:
• Mǎsuri de profilaxie primarǎ- ce vizeazǎ reducerea numǎrului de cazuri noi de
îmbolnǎvire, constǎ în:
- dispensarizarea persoanelor cu risc crescut, persoane cu teren ulceros
(descendenți din familii în care unul sau ambii pǎrinți au ulcer)
- educarea populației privind igiena buco-dentarǎ (dentiție bunǎ, care sǎ asigure
masticație)
- educarea populației privind igiena alimentarǎ
- alimentație echilibratǎ cantitativ ți calitativ
- pregǎtirea alimentelor- fǎrǎ exces de condimente, fierbinți sau reci
- orarul alimentației- mese regulate
- igiena psiho- nervoasǎ, servirea mesei în condiții de relaxare nervoasǎ, ambianțǎ
plǎcutǎ
- educarea populației privind abandonarea obiceiurilor dǎunǎtoare
- alcoolismul, fumatul care favorizeazǎ apariția bolii stomacului, ficatului.
• Mǎsuri de profilaxie secundarǎ
- Urmǎrețte, prin mǎsurile luate, ca în evoluția bolilor digestive deja existente sǎ
nu aparǎ complicații grave
• Mǎsuri de profilaxie terțiarǎ
- Se realizeazǎ prin acțiuni destinate diminuǎrii incapacitǎților cronice de
reeducare a invaliditǎților funcționale ale bolnavilor
Prevenirea enterecolitelor este posibilǎ prin respectarea regulilor de igienǎ
individualǎ: spǎlatul mâinilor cu apǎ si sǎpun înaintea oricǎrei mese, spǎlarea eficientǎ
a alimentelor care se consumǎ neprelucrate termic, spǎlarea ți dezinfectarea
tacâmurilor, veselei, prin utilizarea numai apei provenite din sur se sigure,
necontaminate, iar când acest lucru nu este posibil, a apei fierte si rǎcite ori a apei
minerale îmbuteliatǎ corespunzator.
Tratament igieno-dietetic
Pe prim plan în tratamentul enterocolitelor este cor ectarea pierderilor de lichide ți
electroliți. Aceasta se realizeazǎ prin consumul de lichide - ceaiuri neîndulcite, apǎ
mineralǎ (platǎ), zeamǎ de orez, supǎ de morcovi. Utilǎ este adǎugarea sǎrurilor de
rehidratare care se gǎsesc în farmacii, în pliculeț e cu dozaj corespunzator. Pentru
calmarea durerilor abdominale se pot utiliza antispastice (numai la recomandarea
medicului), aplicații de caldurǎ pe abdomen.
De cele mai multe ori, cu un regim alimentar ad ecvat, enterocolitele se vindecǎ în
cîteva zile. Regimul alimentar este bazat pe orez fiert, brânzǎ proaspǎtǎ, mere rase, supǎ
de zarzavat strecuratǎ, carne fiartǎ. Sunt excluse legumele si fructele crude, lactatele si
prǎjelile. Regimul trebuie menținut 2 - 3 zile dupǎ dispariția simptomelor.
Alimentația trebuie sǎ fie cât mai completǎ, cu interdicții cât mai puține. În
formele severe, cu scaune numeroase, se aplicǎ un regim hidric de 12 – 14 ore, cu
ceaiuri amare sau îndulcite cu zaharinǎ sau cu zahar în proporție de 5
%, zeamǎ de orez, supǎ de morcovi, supǎ de zarzavaturi strecuratǎ.
La adult se impune evitarea fumatului din cauza afecțiunii peristatogene a
nicotinei.Evitarea consumului de alimente excesiv de reci ți bǎuturile fermentate.
Regimul hidric poate fi înlocuit de cura de mere rase, indicatǎ la bolnavii
inapetenți sau supuți unei alimentații unilaterale prea multa vreme.
Când exista un dezechilibru al proceselor de fermentație si putrefacție, se începe o dieta
cu un suport redus de glucide, dar cu administrare în exces de proteine.
Pentru a combate diareea se dau produse bogate în:
-tanin -ceai oriental concentrat;
-ceai de coarne;
-suc de gutui;
-suc de afine;
-calciu (brânzeturi);
-mucilagii (orez).
Pentru combaterea constipației se dau legume ți fructe.
Alimentația se îmbogǎțețte progresiv cu prudențǎ, fiecare aliment fiind introdus în
rații mici.
Bolnavul trebuie sǎ respecte anumite condiții de igienǎ si anume spǎlarea pe mâini si a
fructelor înainte de a consuma alimentele.
Trebuie sǎ faca cure cu Saprosan sau Mexaform, asociate cu vitamine din complexul B,
timp de 5 – 7 zile. Dacǎ dupǎ ingerarea de alimente apar balonǎri, senzație de agitație
abdominalǎ ți barborisme, trebuie sǎ ingere soluție de Novocaina 1- 2 % înainte de
masǎ cu 10 – 15 minute.

Tratament medicamentos
Nu întotdeauna tratamentul cauzei, adicǎ eradicarea agentului infecțios cu ajutorul
antibioticelor, este indicatǎ. Diareea provocatǎ de virusuri nu rǎspunde la tratamentele
antibiotice. În plus utilizarea neraționalǎ a antibioticelor duce la perturbarea florei
intestinale normale nepatogene sau determinǎ selecționarea unor tulpini microbiene
rezistente la antibiotice.
Vǎrsǎturile pot fi combǎtute cu medicamente de tipul Emetiral, Torecan,
Metoclopramid, dar numai la indicația medicului ți în dozaj corespǎnzǎror.
Administrarea de antibiotice se face numai la indicația me dicului. Antibioticele
sunt utilizate în unele cazuri de enterocolite bacteriene: dizenteria bacterianǎ,
gastroenterite cu Salmonella, cu risc de bacteriemie si localizǎri extraintestinale, forme
care nu rǎspund la dietǎ ți la medicația simptomaticǎ, forme recidivante, enterocolite ale
sugarului, cu coproculturi pozitive. Totodata sunt recomandate în enterocolite ale
copiilor din colectivitǎți, enterocolite ale
personalului din sectoarele cu risc epidemiologic crescut si enterocolite cu febrǎ
persistentǎ.
Antibioticul recomandat, doza zilnicǎ, durata tratamentului, diferǎ în funcție de
etiologia enterocolitei, gravitatea bolii, vârsta pacientului. În diareea cǎlǎtorilor se poate
utiliza Doxiciclina (Vibramycin) 100 mg/zi sau Cotrimoxazolul (Biseptol) 2 tablete de
2 ori pe zi. Enterocolitele acute cu modificarea stǎrii generale, cu deshidratare mare
trebuie spitalizate în vederea reechilibrarii hidroelectrolitice rapide ți a prevenirii
complicațiilor. Se spitalizeazǎ enterocolitele aparute la persoana care lucreazǎ în
sectoare cu risc de a provoca epidemii (industria alimentarǎ, comerțul cu produse
alimentare, alimentația publicǎ, distribuția apei).
O mare atenție trebuie acordatǎ enterocolitelor sugarilor ți copiilor mici, deoarece
acețtia se deshidrateazǎ mult mai uțor, fiind astfel predispuți formelor severe de boalǎ.
Enterocolitele acute sunt boli care pot fi în mare mǎsurǎ prevenite cu respectarea
normelor de igienǎ corespunzatoare. Ele au în general o evoluție autolimitatǎ în timp,
regimul alimentar bogat în lichide si de protecție digestivǎ, fiind cheia de boltǎ în
remisia formelor necomplicate.

Studiu de caz

Culegerea datelor
Date relativ stabile
Nume: M
Prenume: A
Vârsta: 12 ani
Sex: M
Religie: ortodox
Rasǎ: albǎ
Limba vorbitǎ: romana
Domiciliu: jud. Brasov
Grup sanguin: B III
APP: nesemnificative
Deficiențe senzoriale: nu prezintǎ Alergii: nu
are
Înǎlțime: 1,43 m

Date variabile
T.A. : 110/60 mm Hg
Puls: 90 bǎtǎi/min.
Temperatura: 37,20 C
Respirație:20 r/min, respirații fiziologice Greutate: 45kg
 M anifestǎri de dependențǎ: durere preombilicalǎ, crampe, balonǎri,
flatulențǎ, diaree 6 scaune/zi, scaune voluminoase cu resturi alimentare nedigerate,
grețuri, vǎrsǎturi alimentare, inapetențǎ, depresie, anxietate, cefalee, transpirații.

Examinǎri paraclinice
EXAMEN VALORI NORMALE VALORI REALE
LABORATOR
Fibrinogen 200-400 mg/dL 350 mg/dL

TGO 5-34 UI/l 4 UI/l

TGP 0-55 UI/l 2UI/l
VSH Bǎrbați: normal
prag patologic=vârsta/2
Hemocultura NEGATIV

PCR < 12 mg/L

ASLO NEGATIV

EVALUARE FINALǍ

Pacient în vârstǎ de 12 de ani se internezǎ în spitalul de pediatrie secția terapie

acuti, în dimineața zilei de 20.02.2019, cu urmǎtoarele manifestǎri de dependențǎ: durere
preombilicalǎ, crampe, balonǎri, flatulențǎ, diaree 4 scaune/zi, scaune voluminoase cu
resturi alimentare nedigerate, grețuri, vǎrsǎturi alimentare, inapetențǎ, depresie, anxietate,
cefalee, transpirații
În urma datelor anamnezice si a investigațiilor clinice si paraclinice s-a stabilit
diagnosticul de enterocolitǎ viralǎ cu rotavirus.
Datele culese sunt analizate si interpretate definindu-se probleme de
dependențǎ, diagnostice de îngrijire ți obiective de îngrijire. În urma intervențiilor cu
rol propriu si rol delegat, a conduitei de urgențǎ medicalǎ , manifestǎrile s-au
ameliorat iar obiectivele propuse au fost realizate.
În cursul spitalizǎrii s-a administrat: Imodium 3 caps./zi, Debridat 5 ml/3 zi,
Emetiral 5 mg/2 zi, Ibrupofen 10 mg/kg/8h, Metoclopramid sirop 5 mg/3 zi, No-Spa 2/zi
În data de 24.02.2019 pacientul prezintǎ stare generalǎ bunǎ, mițcare ți posturǎ
ameliorate, somn fiziologic si odihnitor, simptomatologie ameliorate în procesul de
anginǎ.
Astfel pacientului i se recomandǎ externarea.
Se externeaza cu recomandarile:
- Sǎ fie ocrotit de masele populate cu indivizi bolnavi (scoalǎ, parcuri)
- Sǎ respecte regimul hidric si alimentar
- Respectarea profilaxiei (fructe spǎlate, alimente bine gǎtite, apǎ proaspǎtǎ)
- Multivitamine
Verfic dacǎ familia copilului a înțeles corect mesajul transmis si dacǎ si-a însusit
corect noile cunostințe. Constientizez aparținǎtorilor pacientului cǎ starea de sǎnǎtate
constǎ doar în recuperarea individualǎ si respectarea regimului impus de medicul
specialist.
 REFERAT
STUDIU DE CAZ ENTEROCOLITA

NUME: PETCU- PURDA MADALINA- NICOLETA

CLASA: AMG I A