Izvoare pentru cunoașterea latinei vulgare (populare)

Trebuie remarcat faptul că numele de latină vulgară adoptat de către filologi și lingviști își
are originea în expresia latinească servo-vulgaris și se poate preta la unele echivocuri. Ar fi
fost poate mai bine să se discute despre latina vorbită, ori despre latina comună, având în
vedere faptul că adjectivul vulgar poate fi interpretat greșit.

Nu este vorba numai de limba vorbită de către clasele de jos ale poporului, de hamali, de
gladiatori sau de sclavi, ci este vorba despre limba vorbită de toate clasele sociale cu nuanțe
infinite. În realitate, nu a existat niciodată o latină vulgară, absolut unitară.

Există o variantă literară/academică- vorbire cotidiană => latină clasică/latină vulgară.

SURSE

1. Autorii latini- atunci când folosesc expresii de limbă vorbită sau populară.

În primul rând- este vorba de unii autori arhaici, precum Plautus care folosește expresii
apropiate de limba vorbită, la care se adaugă și alți scriitori care nu urmează cu atâta rigoare
regulile limbii scrise.

La fel de importante sunt, pentru elementele lor populare, unele tratate de medicină veterinară,
cum ar fi Mulomedicina (autor: Chironis)- cum să vindeci măgarii.

Unele lucrări de artă culinară, cum ar fi Derecoquinaria.

Trebuie amintit aici și numele lui Petronius, care în lucrarea Satyricon folosește expresii și
cuvinte cu caracter popular foarte importante pentru studiul latinei vulgare.

1
Caracter popular avea și cea mai veche traducere a Bibliei (așa-numita Itala sau Vetus latina,
începând încă din sec. al II-lea).

Deosebit de utile sunt și scrierile unor autori cu o cultură modestă, în care efortul gramatical și
stilistic pentru o scriere latină corectă nu reușește să ducă la evitarea elementelor populare
(gramaticale sau lexicale).

E suficient să cităm așa-numita Peregrinatio Aetheriae at Loca Santa (Călătoriile Aetheriei la

locurile sfinte)- care reprezintă un fel de jurnal de călătorie al unei călugărițe spaniole, de viță
nobilă, care a vizitat Ierusalimul și alte locuri sfinte din Palestina și Orient.

Textul latinesc este scris de autoare la Constantinopol, aprox. 417-418 e.n., și conține foarte
multe expresii desoebite de cele prezente în latina clasică, ceea ce atestă unele stadii incipiente ,
care vor fi prezente apoi în majoritatea limbilor romanice.

Spre exemplu, apar sintagme precum:

 Montes illi- forma articulată a fost preluată de demonstrativ- Ile locus (acel loc).

Se observă că autoarea utilizează dintre cele 3 verbe latinești, care înseamnă A MÂNCA (edo-
comedo- manduco) doar pe manduco (care se regăsește și în limbile romanice actuale, cu
excepția spaniolei (comer).

Concluzie: în privința autorilor și textelor, trebuie să observăm că nu avem la îndemână niciun

text redactat în latina vulgară, dar găsim exemple specifice latinei vulgar

2. Gramatici latine- este vorba de acele pasaje în care se discută forme care trebuie evitate și
semnalează greșeli obișnuite în vorbirea zilnică atât în pronunție, cât și în morfologie.

3. Lexicografii- acestea ne ajută pe noi, mai ales în ceea ce privește lexicul, să surprindem acele
inovații apărute în limbă.

2
Importante pentru noi sunt lucrări precum:

 De verborum significatu- a lui Pompeius Festus (II-III e.n.).

 Etymologia- Isidor din Sevilla (V-VII).

În aceste lucrări lexicografice nu avem de-a face doar cu cuvinte arhaice sau rurale explicate, dar
și cu elemente populare.

Dintre glosare prezintă un interes deosebit din punctul de vedere al romanisticii așa-numitul
Appendix Probi (scris probabil la Roma în sec. IV). Acest apendix conține o listă de 227 de
cuvinte populare care trebuie evitate cu corespondențele lor din latina clasică. Se pare că autorul
a fost un grămătic, iar mica lista era destinată elevilor săi.

În timp ce pentru grămătic și elevii săi erau importante formele corecte, pentru romaniștii de ieri
și de astăzi sunt prețioase formele incorecte, cele care trebuie evitate. Dacă autorul a înregistrat
acele forme se pare că erau destul de des întrebuințate în limbă.

Appendix Probi este o lucrare fundamentală pentru studiul limbii latine populare. Face parte din
rândul izvoarelor scrise care conțin mărturiile directe ale gramaticienilor si lexicografilor vremii
privind evoluția limbii latine și îndepărtarea latinei vorbite de normele clasice. Lucrarea este o
listă de 227 de exemple în care varianta considerată (de către autor) drept corectă este urmată de
adverbul de negație non, cu înțelesul de „nu”, și de varianta greșită ce trebuie evitată. Exemplu:
viridis non virdis. Deseori însă limbile romanice au moștenit varianta din limba vorbită (deci
varianta greșită).

LISTA

1. Speculum (oglindă)- non- speculum- sp.espeho

2. Vetulus (vechiuț)- non- veclus- it.vechio, sp.viejo
3. Vitulus (vițel)- non- viclus
4. Oculus- non- oclus
5. Calida- non- calda
6. Gyrus- non- girus
7. Vinea- non- vinia
8. Cavea- non- cavia

3
 9. Pauper mulier- non- paupera mulier
10. Auris- non- orida
11. Plebes (popor)- non- plevis (fenomenul de vetacism)
12. Persica- non- pessica (fenomen de asimilare)
13. Alveus (albie)- non- albeus (fenomen de vetacism)
14. Coqvi- non- coci
15. Equs (cal)- non- ecus (echitație)
16. Miles (militar)- non- milex
17. Aveus- non- aus (timbru apropiat în limba latină)
18. Iecur- non- iocur (ficat)- (regularizare în cadrul sistemului)
19. Orbis- non- orbs (sincopare)
20. Acre- non- acrum (regularizare în cadrul declinării adjectivale)
21. Draco- non- dracco (formă hipercorectă)
22. Mensa- non- messa (asimilare)
23. Metis (nepoțică)- non- meticla; *Română și Spaniola adoră diminutivele- singurele din
limbile romanice
24. Olin (odinioară)- non- oli (căderea consonei finale)
25. Idem- non- ide (căderea consoanei finale)

4. Inscripțiile- celui preocupat de lingvistica romanică îi sunt de folos mult mai mult inscripțiile
cu caracter particular, decât cele oficiale, deaorece în desenele murale sau în micile cimitire de
țară s-au strecurat, din cauza ignoranței celui ce le desenase (scribul) elemente populare.

Dat fiind faptul că inscripțiile cu rare excepții rămân în locul în care au fost scrise, studierea
particularităților ne ajută să ne facem o idee despre latina folosită în diferite regiuni ale
imperiului (Galia, Dacia, Iberia).

Un interes special prezintă așa-numitele GRAFFITI de la Pompei, deoarecem avem un punct

terminus sigur (anul 79 e.n.- data eruperii Vezuviului- au fost inundate orașele Pompei și
Herculaneum).

4
5. Glose- importante pentru noi sunt și unele glose, cum ar fi glosele de la Cassel care reprezintă
un fel de dicționar turistic roman-german, destinat persoanelor care călătoresc în partea de Nord
a Imperiului și în zonele cu influență germanică.

LISTĂ

1. Homo- man (Homo iste (acest om)- Desser homo (acest bărbat))
2. Nares- nasa (naze-nose)
3. Brachia- arm
4. Manus- hant
5. Iumenta (iapă)- marje
6. Galina- hanin (hen)
7. Callus- hrose (horse)
8. Bones- orhsun
9. Uaccas- choi (cow)
10. Furnus (cuptor)- ofan (owen)
11. Caminus (șemineu)- ofan