COLEGIUL AGRICOL "TRAIAN SAVULESCU" TARGU-MURES

PROIECT PENTRU CERTIFICAREA

COMPETENTELOR PROFESIONALE

SPECIALIZAREA: TEHNICIAN IN PROTECTIA MEDIULUI

ELEV:URSUT TABITA
COORDONATOR:
PROF.ING.VIZI ZSUZSANNA

2019
 COLEGIUL AGRICOL "TRAIAN SAVULESCU" TARGU-MURES

TEMA:ARII PROTEJATE DIN JUDETUL MURES

SPECIALIZAREA: TEHNICIAN IN PROTECTIA MEDIULUI

COORDONATOR: ELEV:URSUT TABITA

PROF.ING. VIZI ZSUZSANNA
CUPRINS

 ARGUMENT

 CAPITOLUL I- BIODIVERSITATEA

 CAPITOLUL II- PROTEJAREA AHABITATELOR FORESTIERE SIN

PROTECTIA IN SILVICULTURA

 CAPITOLUL III- ARII PROTEJATE DIN JUDETUL MURES

 BIBLIOGRAFIE
 ARGUMENT

In momentele de necesarã recreere, natura este cea care ne ia de mânã, ca pe niste copii
pierduti, sã ne arate verdele pãdurii si albastrul necuprins de deasupra, casa si ne dãm seama cã, de
fapt, viata este mult mai frumoasã decât pare. Dacã ar fi numai atât, naturii i-ar fi bine. Uneori uitãm
însã cã nimic nu se capãtã degeaba, cã natura nu mai poate da când noi doar luãm, fãrã sã oferim la
rândul nostru. Uitãm, deci, cã nu natura apartine omului, ci omul apartine naturii. Omul, fiintã
efemerã, este obisnuit sã observe doar reactiile instantanee, mãsurate într-un timp comparabil cu
durata propriului ciclu vital. Dar natura, cu o viatã numãratã în milenii, reactioneazã într-un interval de
zeci si uneori sute de ani. Reactiile ei însã sunt în lant, fiindcã în naturã toate sunt legate printr-o
sensibilã retea de relatii trofice ce stau la baza functionãrii oricãrui sistem. Sã tinem seama, deci, de
toate aceste legi ale naturii si sã nu stricãm starea de echilibru atât
de necesarã supravietuirii. Sã întindem credinciosului nostru prieten o mânã!
Biodiversitatea este: tot Pãmântul, plantele, animalele, ecosisteme; include copacii uriasi,
insectele minuscule si pânã la cel mai delicat coral care face parte din
ecosistem; totdeauna Pãmântul si toate creaturile care s-au adaptat si supravietuiesc.
Ca fiinte, noi suntem complet dependenti de biodiversitate pentru a supravietui.
Noi suntem cei care distrugem în mare parte universul nostru natural. În locuri indepãrtate si largi,
oamenii sunt striviti în afara altor forme de viatã, uneori cauzând disparitia unei întregii specii.
Noi avem puterea sã schimbãm acest curs. Fiecare dintre noi putem sã actionãm pentru a
proteja propria biodiversitate si sã ajutãm dezvoltarea în viitor a vietii pe pãmânt.
Este biodiversitatea în pericol ?
Deja, mii de specii au dispãrut pentru totdeauna. Disparitia este un proces natural pe Pãmânt. Cauzele
care duc la pierderea biodiversitãtii sunt complexe:
- distrugerea habitatelor;
- poluarea;
- supra-exploatarea resurselor.
 CAPITOLUL 1. BIODIVERSITATEA

Biodiversitatea cuprinde varietatea genelor, a speciilor şi a ecosistemelor care constituie viaţa

pe pământ. În prezent, suntem martorii unei pierderi constante a biodiversităţii cu consecinţe profunde
pentru lumea naturală şi pentru bunăstarea oamenilor. Cauzele principale sunt schimbările care se
produc în habitatul natural. Acestea au loc datorită sistemelor de producţie agricolă intensivă,
construcţiilor, exploatării carierelor, exploatării excesive a pădurilor, oceanelor, râurilor, lacurilor şi
solurilor, invaziilor de specii străine, poluării şi - tot mai mult - datorită schimbărilor climatice la nivel
global. Europa a stabilit un obiectiv pentru a stopa pierderea biodiversităţii până în 2010. Studiile
recente ale AEM arată că, fără eforturi politice suplimentare semnificative, este puţin probabil ca
obiectivul să fie atins.

Umanitatea este ea însăşi o parte a biodiversităţii şi existenţa noastră în lume ar fi imposibilă

fără aceasta. Calitatea vieţii, competitivitatea economică, forţa de muncă şi securitatea, toate se
bazează pe acest capital natural. Biodiversitatea este esenţială pentru „serviciile ecosistemelor”, adică
serviciile pe care le oferă natura: reglarea climei, apa şi aerul, fertilitatea solului şi producţia de
alimente, combustibil, fibre şi medicamente. Aceasta este esenţială pentru menţinerea viabilităţii pe
termen lung a agriculturii şi a pescuitului şi stă la baza multor procese industriale şi a producţiei de
medicamente noi.

În Europa, activitatea umană a format biodiversitatea încă de pe vremea răspândirii

agriculturii şi a creşterii animalelor, de acum peste 5 000 de ani. Revoluţiile agricole şi industriale au
determinat schimbări dramatice şi accelerate în utilizarea terenurilor, intensificarea agriculturii,
urbanizare şi abandonarea terenurilor. În schimb, acestea au dus la prăbuşirea multor practici (de
exemplu, metodele agricole tradiţionale) care ajutau la menţinerea peisajelor bogate în biodiversitate.

Consumul ridicat pe cap de locuitor în Europa şi producerea de deşeuri înseamnă că

impactul nostru asupra ecosistemelor se extinde cu mult dincolo de continentul nostru. Stilurile de
viaţă europene se bazează puternic pe importul de resurse şi bunuri din toată lumea, deseori
încurajând exploatarea nedurabilă a resurselor naturale. Toate acestea duc la pierderea
biodiversităţii care, la rândul ei, dăunează resurselor capitale naturale pe care se bazează
dezvoltarea economică şi socială.

În ultimele decenii, conditiile naturale si peisajul din Romania au fost influentate în mod
deosebit de evolutia activitatilor economice, la care se adauga cresterea economica a ultimilor ani
care a condus de multe ori la o exploatare excesiva a resurselor naturale. În aceste conditii, multe
specii de plante si animale sunt amenintate cu disparitia, iar modificarea peisajului reprezinta
primul indicator al deteriorarii mediului inconjurator. ( Anexa 1 )

1.1 Habitate naturale, specii salbatice de flora si fauna.

Ecosistemele naturale si semi-naturale din Romania reprezinta aproximativ 47% din suprafata
tarii. Ca urmare a studiilor efectuate prin Programul CORINE Biotops, au fost identificate si
caracterizate 783 tipuri de habitate (13 habitate de coasta, 89 de zone umede, 196 de pajisti, 206 de
padure, 54 de mlastina, 90 de stancarii/nisipuri si 135 zone agricole) in 261 de zone analizate de pe
intregul teritoriu al tarii. O mare varietate de specii salbatice de flora si fauna de pe teritoriul
Romaniei prezinta o importanta economica deosebita, avand multiple utilizari in diverse sectoare.
Pentru acele specii de importanta comerciala, este necesara o evaluare a zonelor si a cantitatilor
disponibile, precum si o planificare adecvata in vederea utilizarii rationale a acestor specii, pentru a
evita exploatarea excesiva.

1.2 Situatia ariilor naturale protejate

In Romania exista 13 Parcuri Nationale, 13 Parcuri Naturale, precum si Rezervatia Biosferei

Delta Dunarii. Suprafata totala a parcurilor nationale, parcurilor naturale si rezervatiilor biosferei
este de 1.687,512 ha (121.780 ha suprafata maritima), ceea ce reprezinta 7% din suprafata terestra a
tarii. In afara parcurilor nationale, parcurilor naturale si rezervatiilor biosferei exista circa 935 de
rezervatii stiintifice, monumente ale naturii si rezervatii naturale a caror suprafata totala este de
aproximativ 180.000 hectare. Prin urmare, suprafata terestra a ariilor naturale protejate acopera
circa 8% din suprafata terestra a tarii la finele anului 2005. Pana la sfarsitul anului 2013, acest
procent urmeaza sa creasca la 15%. Procentajul suprafetelor ocupate de ariile naturale protejate se
imparte dupa cum urmeaza: parcuri naturale 42,32%; Rezervatia Biosferei Delta Dunarii 31,59%;
parcuri nationale 16,83%; alte tipuri de arii protejate 9,26% (fig. 6). Una dintre cele mai
reprezentative arii protejate din reteaua nationala este Delta Dunarii care are triplu statut
international: Rezervatie a Biosferei, Sit Ramsar (zona umeda de importanta internationala), Sit al
Patrimoniului Mondial Natural si Cultural. Datorita starii favorabile de conservare in care se afla
sistemele ecologice si speciile din Delta Dunarii, Consiliul Europei a acordat acestei rezervatii
Diploma Europeana.

Pana in prezent, in cadrul retelei existente de arii protejate din Romania au fost identificate
113 de Arii Speciale de Protectie Avi-faunistica (ASPA) si 274 Situri de Importanta Comunitara
propuse (SICp). Acestea vor reprezenta reteaua Natura 2000 si vor acoperi circa 15% din suprafata
tarii. Ariile Speciale de Protectie Avi-faunistica vor fi oficial declarate ca atare prin HG, iar Siturile
de Importanta Comunitara propuse vor fi declarte ca atare prin Ordin de Ministru in cursul anului
2007. Procesul de elaborare a cadastrului ariilor naturale protejate in format GIS a demarat in 2002.
Pana in prezent, au fost realizate hartile si descrierile limitelor Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii,
a parcurilor nationale si parcurilor naturale, permitand astfel calcularea analitica a suprafetelor
acestor categorii de arii naturale protejate, cu un grad mult mai mare de precizie. Pentru circa 80%
din totalul ariilor naturale protejate au fost determinate limitele in format GIS. Suprafata ariilor
protejate existente se afla in cea mai mare parte in proprietatea statului (cca. 78%), dar suprafete
importante sunt si in proprietate privata (11%) sau apartin autoritatilor locale (11%). Regimul
proprietatii este inca in schimbare, in special din cauza procesului continuu de retrocedare a
padurilor. Toate ariile protejate, inclusiv viitoarele situri Natura 2000, se vor confrunta cu
importante provocari in ceea ce priveste managementul conservarii si mentinerea starii adecvate de
conservare, in situatia in care nu se prevad masuri adecvate de implementare astfel incat sa
incurajeze proprietarii terenurilor sa integreze conservarea biodiversitatii in practicile de utilizare a
terenurilor. Este important de subliniat ca in reteaua existenta de arii protejate, care va include si o
parte insemnata a Retelei Natura 2000, nu exista infrastructura necesara unui management eficient.
MMDD este responsabil pentru organizarea si coordonarea managementului ariilor protejate. Pana
in prezent, MMDD a semnat contracte pentru managementul majoritatii parcurilor naturale si
nationale cu Regia Nationala a Padurilor (22), cu autoritatile locale (2) sau universitati (1). Biosfera
Delta Dunarii este direct coordonata de catre minister. In plus, ariile protejate, altele decat parcurile
nationale si naturale, sunt in custodia directa a persoanelor fizice, a ONG-urilor sau a diverselor
institutii (Administratia Nationala a Padurilor sau autoritati locale). Doar 4 administratii ale
parcurilor nationale au beneficiat de sprijin financiar considerabil pentru dezvoltarea infrastructurii.
Doar 3 arii protejate au planuri de management aprobate de catre MMDD. In prezent, ca urmare a
presiunii economice si a resurselor financiare precare, ariile protejate se confrunta cu presiuni
ridicate cauzate de exploatarile ilegale, turismul si constructiile necontrolate, vanatoarea ilegala si
alte presiuni, ceea ce a dus la pierderi ireversibile ale biodiversitatii in Romania. Cu scopul de a
imbunatati managementul sistemului de arii protejate, care va deveni o retea complexa de arii
protejate de importanta nationala si siturile Natura 2000, in cursul anului 2007 se va infiinta Agentia
Nationala pentru Ariile protejate si Conservarea Biodiversitatii. ( Anexa 2 )
 CAPITOLUL 2. PROTEJAREA HABITATELOR FORESTIERE SI
PROIECTAREA IN SILVICULTURA

Retrocedarea padurilor este si acum o problema importanta cu care societatea romaneasca se

confrunta. Incepand cu problemele legale, continuand cu modul in care s-a realizat efectiv punerea
in posesie a padurilor private ajungand la problemele tehnice de administrare a acestora, silvicultura
din Romania a fost si este in continuare in fata unei mari provocari. In perspectiva implementarii
retelei Natura 2000, aceste probleme se vor accentua simtitor.

In situatia in care retrocedarile s-au efectuat in trei mari etape conform legilor emise si anume
Legea 18/1991, Legea 1/2000 si Legea 247/2005, fondul forestier proprietate privata sau a statului a
primit aspectul unui mare mozaic, in care proprietarul de padure (chiar si statul) are padurea
administrata uneori chiar si de trei ocoale silvice. Aceasta retrocedare treptata a condus la
faramitarea fondului forestier, ingreunand intr-o masura ridicata atat administrarea fondului
forestier cat si activitatile de proiectare necesare desfasurarii activitatilor silviculturale.

Cea mai importanta activitate de proiectare in silvicultura este amenajarea padurilor, care
reprezinta un ansamblu de preocupari si masuri menite sa asigure aducerea si pastrarea padurilor in
starea cea mai corespunzatoare functiilor economice si sociale ori ecolgice pe care sunt chemate sa
le implineasca.

Realizarea amenajamentului silvic pentru padure sau pasuni impadurite este absolut necesar
desfasurarii activitati ocoalelor silvice indiferent daca sunt private sau de stat acestea avand o
perioada de valabilitate de 10 ani. ( Anexa 3)

Odata cu intrarea in vigoare a Legii 1/2000 si punerea in posesie a proprietarilor, structura

administrativa a fondului forestier reprezentata pana in acel moment de Regia Nationala a Padurilor
„Romsilva”, a intrat intr-un continuu proces de faramitare, punand in discutie chiar organizarea
teritoriala a padurii. ( Anexa 4 )

Ca rezultat principal a fost desfintarea la modul teoretic a Unitatilor de Productie (UP) si a

Unitatilor Amenajistice (UA) ca unitate de baza pentru administrarea ocoalelor silvice. Pana in acel
moment activitatiile de amenajare se realizau pe Ocoale Silvice ( OS ), pentru fiecare Unitate de
Productie din cadrul unui OS, intocmindu-se cate un amenajament silvic. In urma retrocedarilor,
proprietarii de padure au avut obligatia revizuirii amenajamentului indiferent daca administrarea era
asigurata de un ocol de stat sau unul privat. Realizarea proiectelor de amenajare nu a avut loc insa
intr-un mod unitar in cazul proprietatilor mai mici de 30 ha, si nu numai, adoptarea lucrarilor
siviculturale fiind uneori diferita pentru aceeasi padure, datorita numerosilor proiectanti care au
intocmit studii diferite pentru aceleasi situatii. In aceasta situatie respectarea normelor tehnice de
amenajare a padurii a fost practic imposibila, ele nefiind adoptate contextului actual.

Aceasta situatie poate fi exemplificata cel mai bine prin prisma lucrarilor de aplicare a
taierilor de regenerare. Concepute pentru a asigura regeerarea naturala a padurilor aceste lucrari se
deruleaza in general de o perioada de 20 – 30 ani ( in cazul arboretelor care nu au functii speciale de
protectie). In general in cadrul unei Unitati de Productie arboretele ajunse lavarsta exploatabilitatii (
100 – 120 ani) ocupa in medie intre 10 – 20% din intreg fondul forestier. In situatia realizarii
amenajamentului silvic pe UP, se propuneau interventii doar pe o parte din aceste arborete, in
perioada de 10 ani de valabilitate a amenajamentului, functie de urgenta intervenitiei,, determinata
in principala de consistenta arboretului si a existentei semintisului natural, respectiv de urgenta de
regenerare.

Limitarea volumului de masa lemnoasa exploatabila, la nivel de UP, era data de diferiti
indicatori si coeficienti care au ca scop si asigurarea continuitatii reparatiei fondului forestier pe
clase de varsta. Ei bine, in situatia actuala, in care, in cadrul unei singure UP sunt mai multi
proprietari, fiecare cu propriul sau amenajament silvic, se creeaza premisa interventiei ( pe
parcursul deceniului de aplicare a amenajaentului) in toate arboretele exploatabile, aspect care
conduce la depasirea indicatorilor, care are rezulta pentru tot fondul forestier din UP.

In acest moment silvicultorii din Romania si autoritatile responsabile incearca sa refaca intreg
spectrul legislativ si tehnic pentru adaptarea la conditiile existente. Aceasta insa este o munca
ingreunata, datorita numeroaslor interese economice legate de padure si exploatarea ei intensiva.

Inteleasa gresit, reiproprietarirea a avut ca efect si degradarea unor arii protejate.

Ecosistemele forestiere sunt in acest moment cele mai bogate si bine reprezentate ecosisteme de pe
teritoriul tarii exceptand Delta Dunarii, ele fiind intr-un continuu proces de degradare. In acest
moment dezvoltarea retelei de arii protejate este ingreunate de situatia juridica a suprafetelor de
fond forestier. Activitatile de stabilire a regimului de protectie in multe situatii sunt impiedicate de
presiunile exercitate de proprietarii de paduri. Fara colaborarea acestora, respectarea regimului de
arie protejata si stabilirea unui plan de management pentru aria protejata, este mult ingreunata sau
in unele cazuri chiar imposibila. Invocata permanent, asigurarea compensatiilor pentru proprietarii
care au pierderi financiare datorita unor restrictii, ar putea fi o parghie importanta pentru a asigura
un minim de colaborare cu acestia.
 In acest context viitoarele amenajamente silvice, care se vor realiza pentru arii protejate si
situri Natura 2000, vor provoca mari batai de cap autoritatilor responsabile de silvicultura,
proiectantilor, administratorilor de fond forestier, cat si viitoarele administratii ale acestora.

Astfel impunerea unor masuri de conservare pentru habitatelor forestiere, vor restrictiona
exploatarile de masa lemnoasa in unele paduri, fara ca aceste masuri sa fie corelate cu normele
silvice ( ex. Pastrarea lemnului mort sau a arborilor batrani in padure este in contradictie cu
actualele norme silvice). Proiectantul va fi pus in situatia de a nu respecta normele silvice deoarece
planul de management al sitului/ariei respective va propune alta solutie tehnica decat cele prevazute
in norme. In acest context elaborarea unor norme silvice adaptate pentru gospodarirea padurilor din
arii protejate si orientate catre conservarea habitatelor si a specilor este oportuna.

Proprietarii de padure vor solicita despagubiri pentru pierderile pe care le vor avea, insa
acestea vor fi destul de greu de cuantificat fara un proiect de manajare foarte bine realizat. Acest
aspect, va conduce la cresterea valorilor contratelor pentru proiectare si realizarea amenajamentului
silvic, deoarece intgrarea masurilor de conservare a habiatelor si speciilor in acesta va necesita
eforturi mai mari decat in prezent, atat financiare cat si logistice.

Administratorul de fond forestier, va ajunge in situatia in care datorita restrictiilor, va pierde

din contractele de aministrare sau comercializare a masei lemnoase, lucru care ar conduce la
ridicarea costurilor aferente administrari padurilor. Acceptarea administratorului, unui fond forestier
inclus intr-un sit.arie protejata, ca administrator a acesteia, ar putea fi o solutie, oferindu-le acestora
si o alta alternativa pentru atragerea de fonduri precum si diversificarea activitatilor, exista insa
pericolul ca aceasta sa conduca padurea tot in baza functiei economice si nu ecologice a acesteia. (
Anexa 5)

In acest moment, avizarea proiectelor de amenajare silvica este in grija autoritatii

responsabile de silvicultura. In contextul in care implementarea retelei Natura 2000 si dezvoltarea
retelei nationale de arii protejate vizeaza si zone acoperite de padure, verificarea, aprobarea si
avizarea menajamentelor silvice din aceste zone si de catre Ministerul Mediului ar fi indicata, chiar
daca acest lucru nu va fi posibil fara crearea unui corp de specialisti in cadrul ministerului.

Proiectarea in silvicultura ar trebui sa capete o nuanta mult mai serioasa, sa fie sustinuta de
catre cercetare (ex. Crearea unui sistem informational intre proiectanti si cei implicati in cercetare)
si cei implicati in cercetare) si sa fie orientata in principal catre dezvoltarea durabila a padurilor.
Sprijinirea activitatilor de cercetare in domeniul ecosistemelor forestiere ar trebui sa fie prioritara,
tocmai pentru a puta asigura conservarea habitatelor forestiere pe termen lung.
 Asigurarea conservarii ecosistemelor forestiere este conditionata de o colaborare intre intreg
spectrul de institutii si organizatii cu responsabilitati in domeniul protectiei naturii. In viitor terbuie
sa tinem cont ca principala functie a padurii este acea ecologica, functia economica avand un rol
secundar.
 CAPITOLUL 3.

ARII PROTEJATE IN JUTETUL MURES

Lista ariilor protejate

Denumirea ariei protejate Cod Localizare Categorie IUCN

Arboretul de Chamaecyparis lawsoniana Sângeorgiu de Pădure RONPA0651 Sângeorgiu de Pădure IV

Zau de Câmpie
Rezervația de bujori Zau de Câmpie RONPA0644 Valea Largă IV

Deda
Răstolița
Defileul Deda - Toplița 2.638 Lunca Bradului IV
Stânceni

Lacul Ursu și arboretele de pe sărături [2] RONPA0653 Sovata III

Lacul Fărăgău RONPA0648 Fărăgău IV

Lalelele pestrițe Vălenii de Mureș RONPA0647 Vălenii de Mureș IV

Molidul de rezonanță din Pădurea Lăpușna RONPA0650 Lăpușna IV

Pădurea Mociar RONPA0645 Gurghiu IV

Pădurea Săbed RONPA0646 Săbed IV

Poiana narciselor Gurghiu RONPA0654 Gurghiu IV

Rezervația de stejar pufos RONPA0649 Criș IV

Scaunul Domnului RONPA0889 Răstolița IV

Seaca[3] RONPA0890 Ibănești, Sovata IV

Stejarii seculari de la Breite RONPA0657 Sighișoara IV

Stejarii seculari de la Sângeorgiu de Mureș RONPA0657 Sângeorgiu de Mureș IV

În Mureș există mai multe arii naturale protejate de interes comunitar şi naţional care nu mai au
administraţie din vara anului 2016! Braconajul sau derularea unor activități anormale pentru un spațiu
natural protejat sunt câteva dintre problemele care rezidă din acest fapt. Iar, pentru a înțelege și mai bine
gravitatea situației, menționăm doar că în zonă trăiesc animale și plante rare, unele pe cale de dispariție.

Conform Raportului de activitate al APM pentru anul 2016, în judeţul Mureş problema curentă cu cele mai
multe implicații asupra biodiversității este lipsa administrației Parcului Natural Defileul Mureșului
Superior și siturile anexe. Deci, în Mureș există mai multe arii naturale protejate de interes comunitar şi
naţional care nu mai au administraţie din vara anului 2016 și astfel pot apărea probleme de genul
braconajului sau a derulării unor activități anormale pentru un spațiu natural protejat. Iar, pentru a înțelege
și mai bine gravitatea situației, menționăm doar că în zonă trăiesc animale și plante rare, unele pe cale de
dispariție.

Iar situația nu este una lipsită de importanță: Parcul Natural Defileul Mureșului Superior este o arie
protejată de interes național, în care, după cum spuneam, întâlnim o gamă diversă de plante, dintre care
unele foarte rare sau endemice pentru această zonă, precum și animale aflate pe cale de dispariție.

Care sunt implicaţiile/consecinţele lipsei administraţiei pentru aceste arii naturale protejate?

Braconajul afectează numeric speciile de păsări

Acestea sunt „resimțite mai ales în cazul Parcului Natural Defileul Mureșului Superior. Consecințele cele
mai evidente ale supravegherii ariei naturale protejate sunt reprezentate de încălcarea prevederilor HG Nr.
1143/2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate, în ceea ce privește modul de gospodărire a
pădurilor din Defileul Mureșului Superior, braconaj, offroad-ul (Carpathian Trophy)”, arată APM Mureș.

De exemplu, braconajul afectează numeric speciile de păsări, în special cocoşul de munte, dar şi restul
comunităţii de păsări. Apoi, Grupul Milvus din Tîrgu Mureș a semnalat încă în 2015 pericolul pe care îl
reprezintă braconajul asupra lostriței (specie critic periclitată la nivel național, conform Cartea Roșie a
Vertebratelor din România, și periclitată la nivel mondial, conform listei roșii IUCN) în zona Defileului
Mureșului Superior.
Apoi, accesul cu autovehicule de teren în afara drumurilor publice deranjează liniştea şi teritoriile de
reproducere ale animalelor.

Descrierea ariilor proetejate

 Rezervația de bujori Zau de Câmpie este o arie protejată de interes național ce corespunde
categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip botanic), situată în Transilvania, pe teritoriul
județului Mureș[2]

Localizare
Aria naturală se află în extremitatea vestică a județului Mureș (aproape de limita de graniță cu județul
Cluj, în bazinul hidrografic al Pârâului de Câmpie), pe teritoriul administrativ al comunelor Zau de
Câmpie și Valea Largă, în partea centrală a Depresiunii colinare a Transilvaniei.

Descriere
Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată
în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea Planului de
amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate)[3] și are ca scop protejarea
bujorului de stepă, o specie floristică ce aparține familiei Paeoniaceae[4].
Aria protejată cu o suprafață de 3,49 ha, este inclusă în situl de importanță comunitară - Zau de
Câmpie[5] și reprezintă o fâneațăformată din două parcele, încadrată în bioregiunea continentală a
Transilvaniei.

bujor de stepă (Paeonia tenuifolia)

În arealul rezervației vegetează peste 350 de specii de plante rare, printre care unele endemice pentru
acesată zonă sau protejate prin Directiva Consiliului Europei 92/43/CEE din 21 mai 1992 (privind
conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică)[6].
Specii floristice semnalate în arealul rezervației: bujor de stepă (Paeonia tenuifolia), capul-șarpelui
(Echium russicum), târtan (Crambe tataria), stânjenelul galben (Iris humulis ssp. arenaria),
stânjenelul sălbatic (Iris aphylla ssp. hungarica și Asyneuma canescens), cățușnică (Nepeta ucrainica),
zăvăcustă (Astragalus dasyanthus), sipică (Cephalaria transylvanica), frăsinel (Dictamnus albus),
lalea pestriță (Fritillaria orientalis), trânji (Neottia nidus-avis), ghiocel (Galanthus nivalis), untul vacii
(Orchis morio), salvie (Salvia transsylvanica) sau Waldsteinia geoides - o specie din
familia Rosaceae[7].

Rezervaţia de bujori de stepă de la Zau de Câmpie a fost dezvoltată datorită efortului de peste

60 de ani depus de regretatul custode onorific Marcu Sâncrăianu, continuat de ucenicul

acestuia, Octavian Călugăr, până în luna septembrie 2017.

Această rezervaţie este situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat,

adică la peste 450 de metri, şi deţine peste 50.000 de exemplare pe o suprafaţă de 3,5 hectare,

împărţită în două loturi.

Bujorul de stepă este o plantă extrem de firavă, care cândva exista în Europa, însă treptat a

dispărut, fiindcă moare imediat dacă este culeasă pentru a fi pusă în vază, iar pentru a o înmulţi

este nevoie de o atenţie specială.

Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie înfloresc în perioada aprilie-mai, uneori până în iunie,

depinde de temperatură, rămân înfloriţi doar şapte zile, au o înălţime de 10-30 de centimetri şi

au florile de culoarea roşu aprins.

În fiecare an, în luna iunie, bujorul îşi termină ciclul de înflorire, îşi pregăteşte sămânţa, iar

custodele are sarcina de a o urmări foarte atent când ajunge la maturitate, pentru a o recolta

atunci când aceasta are o culoare maronie spre negru, nici mai devreme, nici mai târziu. De la

plantare şi până la înflorirea bujorului este o perioadă extrem de lungă, cuprinsă între 7 şi 14

ani, în funcţie de altitudine.

În urma studiilor efectuate la Zau de Câmpie s-a ajuns la concluzia că planta nu trebuie

niciodată tăiată, pentru că într-un an îşi asigură hrana pentru anul următor, o stochează în nişte

bulbi de pe tulpină. Se pare că aceasta a fost greşeala fatală comisă de oameni, care a dus la

dispariţia acestei specii din Europa.

Primele semnalări despre bujorul de stepă de la Zau de Câmpie au fost făcute în anul 1846,

când floarea a fost expusă la Viena, într-un ierbar, cu ocazia prezentării florei Transilvaniei.

Bujorul de stepă se presupune că a ajuns la Zau de Câmpie acum 10.000 de ani, în perioada

postglaciară. Înainte, arealul de răspândire era mult mai mare, nu doar în zona Zaului de

Câmpie, ci şi în apropiere de Varna, în Bulgaria.

Rezervaţia mureşeană este situată la 5 kilometri de centrul comunei Zau de Câmpie şi a fost

înfiinţată în 1932 de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul şcolii româneşti de

botanică, iar suprafaţa iniţială era de 2,5 hectare. Persoana care a salvat bujorul de stepă de la

dispariţie şi a extins suprafaţa rezervaţiei la 3,5 hectare, în timpul celui de-Al Doilea Război

Mondial, este regretatul Marcu Sâncrăianu, din Zau de Câmpie.





  POIANA NARCISELOR GURGHIU

Amplasată pe platforma râului Mureș, mărginită de dealuri submontane, se află renumita Poiană cu
narcise de la Gurghiu. Poiana cu narcise Gurghiu este o arie protejată de interes național.

Rezervație botanică, cu o suprafață de 3 ha, poiana abundă de fâneață preponderent mezo-higrofilă. În

ambianța celor 164 de specii de plante cuprinse, crește și se dezvoltă în condiții optime Narcissus
stelaris-narcisa. Numărul de exemplare pe mp în această stațiune variază între 2 și 10. Poiana trebuie
vizitată între lunile aprilie și mai, astfel încât florile să poată fi admirate în adevărata lor splendoare și
pentru a putea simți mirosul lor îmbietor. În aceasta rezervație botanică mai pot fi observate și alte
specii de flori, precum laleaua pestriță și irisul siberian.
  Lacul ursu si arboretele de pe saruri

În prelungirea Lacului Ursu din Sovata, locul cu cel mai pronunțat efect de
heliotermie de pe planetă, se află un loc unic în Europa, dar și în lume, denumit
Arboretele de pe sărături, un munte de sare pe care a crescut vegetație, inclusiv
arbori.

Specialiștii spun că un loc oarecum asemănător ar exista la Marea Moartă, dar că

lângă acel lac vegetația este inexistentă, iar zona este pustie, ceea ce face ca
arboretele de pe sărături de la Sovata să fie singurul munte de sare acoperit de o
vegetație abundentă.

Pe baza unor cercetări efectuate de Jozsa Andras s-a stabilit că atât Lacul Ursu,
care este cel mai frecventat loc de către turiștii care vizitează Stațiunea
Balneoclimaterică Sovata, cât și zona lacului, dețin trei recorduri mondiale. Astfel,
un prim record mondial constă în faptul că Ursu este lacul helioterm cel mai mare
și mai cald din lume, al doilea record ar fi că este singurul lac cu apă sărată
înconjurat de un munte de sare cu o vegetație bogată, datorită solului vulcanic
care s-a depus în timp, iar al treilea record mondial — Lacul Ursu este singurul lac
natural din lume a cărui dată de naștere se cunoaște cu o precizie de un minut.

Jozsa Andras susține că Lacul Ursu s-a format în 1875, pe data de 27 mai, la ora
11,00, pe locul unei pășuni pe care curgeau două pârâiașe, care dispăreau într-o
gaură săpată în muntele de sare.
Potrivit istoricului, în 27 mai 1875, ora 11,00, în urma unei ploi torențiale apele au
antrenat fânul și resturile vegetale de pe pășune și au obturat gaura din muntele
de sare, iar în acest fel s-a ajuns la un lac cu o adâncime de circa 3.000 de metri.

După formarea Lacului Ursu din Sovata, în anul 1875, în zonă s-a dus vestea că
această apă tămăduiește diferite boli de tip reumatismal, iar după mai bine de o
jumătate de secol aici a fost înființată prima bază de tratament.

Începând din 1928, în Sovata există baza de tratament de pe malul Lacului Ursu,
care a fost primul stabiliment balnear realizat în această zonă, a urmat apoi de
baza de tratament de la Lacul Negru, în 1933, iar în 1973 baza de tratament de la
Hotelul Sovata, actualul Hotel Danubius Health Spa.

Lacul Ursu este cel mai important dintre cele cinci lacuri cu apă sărată existente în
stațiunea Sovata — Aluniș, Roșu ,Verde, Negru și Mierlei — și și-a primit
denumirea datorită formei sale, care seamnănă cu o blană de urs desfășurată.

Fenomenul de heliotermie face ca Lacul Ursu să fie cel mai important din Sovata,
dar nu numai în Sovata, ci la nivelul Europei și chiar al globului, fiind un fenomen
unicat.
Directorul SC Balneoclimaterica SA Sovata, Fulop Nagy Janos, spune că sunt
foarte puține lacuri care prezintă acest fenomen de heliotermie, Lacul Ursu fiind
cel care are cel mai pronunțat efect. Fenomenul de heliotermie a fost cercetat,
studiat intens de Institutul Național de Balneologie, care a constatat că la sfârșitul
perioadei lui de încălzire, însemnând pe la mijlocul sau sfârșitul lunii iunie,
temperatura apei la adâncimea de 1,5 metri, acolo unde este termoclima lacului,
poate să ajungă la 50 de grade Celsius.

După deschiderea sezonului de balneație, la sfârșitul lunii iunie, starturile din lac
se omogenizează, apa ajunge la 33-34 grade, iar apoi urmează încontinuu să se
răcească, mai ales din luna august, când încep nopțile răcoroase.

Pentru conservarea căldurii lacului, scăldatul este permis doar în anumite perioade
ale zilei, dar niciodată înainte de ora 10,00, și numai într-o anumită porțiune a
lacului. Lacul nu poate fi utilizat pentru scăldare după ora 18,00, iar între ora 13,00
și 15,00, zilnic, se păstrează o pauză de îmbăiere datorită faptului că la orele
respective expunerea razelor soarelui asupra luciului de apă este maximă. În
aceste două ore apa se împrospătează, în sensul că din zona nefolosită a lacului
vin curenții care aduc în permanență apă proaspătă, neutilizată.

Procedurile de tratament pe care Institutul Național de Balneologie le recomandă

la Sovata vizează tratamentul pentru reumatologie, pentru afecțiuni ginecologice,
cu rezultate deosebit de bune pentru combaterea sterilității la femei.

Pentru a pune în valoare unicitatea zonei, Primăria Sovata a implementat un

proiect cu finanțare europeană de peste un milion de euro, "Drumul Sării Sovata
— Reabilitare și extindere infrastructura de vizitare a rezervației naturale Lacul
Ursu și Arboretele de pe sărături", care dă posibilitatea turiștilor să viziteze zona,
dar în același timp să o protejeze.

Rezervația "Lacul Ursu și Arboretele de pe sărături" se întinde pe o suprafață de

79 de hectare, cuprinde două lacuri amenajate, Ursu și Aluniș, precum și alte patru
lacuri neamenajate, respectiv lacurile Roșu, Verde, Paraschiva și Mierlei, are alei
din lemn, pontoane și foișoare, astfel încât turiștii să poată admira arboretul unic în
lume, precum și lacurile saline neamenajate, fără însă a afecta în vreun fel
rezervația.

Drumul Sării are două alei de studiu în jurul lacului — aleea sării și aleea ursului —
adică două poteci care trec prin anumite zone din aria protejată, cu panouri care
descriu ce înseamnă această arie protejată, ce înseamnă această regiune a sării.
Acest Drum al Sării este presărat cu panouri informative despre floră și faună, cu
explicații despre ce anume deosebește această regiune de alte regiuni.
  Rezervatia de stejar pufos-sighisoara

AMPLASARE-com. Daneş, sat Criş

SUPRAFAŢA-11.9 ha
ACCES
Tg Mureş DN E 15 Sighişoara - DN 14 Daneş - DJ 143 Criş
TIPUL REZERVAŢIEI
Forestieră
GEOLOGICE / GEOMORFOLOGICE
Situat în Podişul Tîrnavelor în zona de SE a Podişului Transilvaniei. Altitudine între 350 şi
680 m. Teritoriul aparţine de panonian fiind alcătuit din argile marnoase şi nisipuri pe 99%
din suprafaţă şi halocen ( pietrişuri şi nisipuri ) pe 1% din suprafa ţă. Formează straturi slab
ondulate, larg boltite sub formă de domuri separate prin sinclinale largi.

ASPECTE HIDROLOGICE
Bazinul hidrografic Tîrnava Mare cu cursuri de apă mai importante Şipoţelul, Cioranul şi
Fînaţe. Alimentarea pâraielor pluvio-nivală cu debite variabile şi minime la sfârşitul
perioadei de vară

VEGETAŢIE

Pădurea de stejari pufoşi, caracteristică zonelor de silvostepă, se găseşte în udeţul Mureş în

etajul gorunului la altitudini cuprinse între 500 -650 m, pe versanţi repezi (25-40°) cu
expoziţie sudică. Pădurea face parte din categoria funcţională pentru protecţia solului. Tip
floră identificată este Brachypodium-Geum-Pulmonaria. Sunt păduri natural fundamentale,
de producţie mijlocie arborete echiene cu densităţi 0,6 - 0,7. Compoziţia pădurilor este de
10 stejar pufos - arborete pure şi echiene, reprezentând lăstărişuri de generaţia a II -a.
Vârsta variază între 80-100 de ani, diametrele medii sunt cuprinse între 20 -24 cm şi
înălţimi medii cuprinse între 11-14 m, arbori rău conformaţi. Subarboretul este compus din
sânger, lemn câinesc etc., care acoperă suprafaţa de 30 -40% cu o densitate de 0,2-0,3.
Pădurea are asigurată paza datorită condiţiilor naturale de acces şi pantă.

FAUNA
Fauna este caracteristică pădurilor din zona de dealuri înalt e. Speciile cele mai frecvent
observate sunt căpriorul, iepurele, mistreţul, fazanul, cu menţiunea că habitatul lor nu este
redus doar la suprafaţa rezervaţiei.
 BIBLIOGRAFIE

1.INFO mediu. Revista Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului. No. 18/Martie 2007
2.www.bucovina-forestiera.ro/2002/giurgiu.pdf
3.www.referat10.net/download.php?id=1908
4."Primul raport national cu privire la diversitatea biologica" // Ministerul Mediului si Amenajarii Teritoriului,
Chisinau, 2000, p.16;