Sunteți pe pagina 1din 1

UNIVERSITATEA BALAMAND UNIVERSITATEA „AL. I. CUZA” IAŞI UNIVERSITATEA „K.

FRANZENS” GRAZ
INSTITUTUL TEOLOGIC „SF. IOAN FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ FACULTATEA
DAMASCHIN” „DUMITRU STĂNILOAE” DE TEOLOGIE CATOLICĂ
ŞCOALA DOCTORALĂ

Dragi colegi,

Avem bucuria de a vă anunţa că Şcoala Doctorală a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru


Stăniloae”, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, în colaborare cu Facultatea de Teologie Catolică a
Universităţii „Karl Franzens” din Graz (Austria), și cu Institutul Teologic „Sf. Ioan Damaschin” al
Universității din Balamand (Liban), organizează, în perioada 13-14 mai 2019, la Iași, cea de-a XI-a ediţie a
Simpozionului Internaţional „Studia Theologica Doctoralia”, cu tema Slujind adevărul, pe Dumnezeu și
pe poporul Său. Aspecte ale cercetărilor doctorale actuale.
Întâlnirea îşi propune să evidenţieze cercetările actuale și constante ale doctoranzilor din ţară şi din
străinătate în domeniul studiilor teologice. De asemenea, dorind să dăm noi dimensiuni dialogului
transdisciplinar, adresăm invitaţia de a participa la manifestarea ştiinţifică, organizată de noi, tuturor celor
interesaţi, care se specializează şi în alte domenii, decât în domeniul teologiei.
Simpozionul se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate „Anului omagial al satului românesc (al
preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)” şi „Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim
Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”.
Am fi bucuroşi dacă ne-aţi onora cu prezenţa şi cu susţinerea unui referat, care să se încadreze în
tematica acestei manifestări ştiinţifice sau domeniului de cercetare în care participanții se specializează.
Înscrierea participanţilor şi precizarea titlului comunicării ştiinţifice, care va fi prezentată în cadrul
simpozionului, însoțită de un rezumat (1/2 de pagină) se vor face până la data de 30 martie urmând ca
organizatorii să transmită celor înscriși răspunsul de acceptare până la data de 07 aprilie. Întrucât printre
participanți vor fi și străini, în limita posibilităților, referatele vor fi prezentate în limba franceză sau engleză.
Comunicările studenţilor doctoranzi, care se vor remarca prin valoarea lor ştiinţifică şi vor avea avizul
conducătorilor de doctorat, sub îndrumarea cărora se află, vor fi publicate, de către organizatori, într-un
volum dedicat celei de-a XI-a ediții a seriei Studia Theologica Doctoralia.
Obligaţiile privind cazarea (pentru participanții care aparțin altor centre universitare decât cel din
Iași) şi masa pe durata simpozionului sunt asumate de organizatori. Taxa de înscriere pentru participanţi este
de 100 RON.

Comitetul de organizare,
Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel SAVA – telefon: 0751123727; e-mail: savavi@gmail.com
Prof. Univ. Dr. Pablo ARGÁRATE – e-mail: pablo.argarate@uni-graz.at
Pr. Prof. Univ. Dr. Porphyrios Fadi Georgi – e-mail: fadi.georgi@balamand.edu.lb
Confirmarea participării se va face la adresa de e-mail: studiatheologicadoctoralia@gmail.com sau la
membrii grupului de lucru: Drd. Silviu-Ioan Bozariu – telefon: 0741541919; e-mail:
silviu_bozariu@yahoo.com; Drd. Bogdan-Vlăduț Brînză – telefon: 0754841610; e-mail:
bogdan_vlad90@yahoo.com; Drd. Victor-Vasile Florea – telefon: 0748338467; e-mail:
victorvasile_florea@yahoo.com; Drd. Gabriel-Alin Piștea – telefon: 0745879269; e-mail:
gabrielpistea@yahoo.com.

S-ar putea să vă placă și