B

BANCRUTA FRAUDULOASĂ
Falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidenţelor societăţii sau arondarea unei părţi din activul
societăţii, înfăţişarea de datorii inexistente sau prevederea în registrele societăţii a unui alt act sau bilanţ, a
unei sume nedatorate constituie o modalitate a infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută şi pedepsită în
Legea societăţilor comerciale.
În această formă nu este necesară existenţa falimentului declarat, dar trebuie constatată o stare de
nesolvabilitate comercială a firmei, prin orice mijloace, decurgând din registrele deficitare, contracte
ruinătoare obţinute prin mijloace frauduloase (fals, uz de fals, înşelăciune), imposibilitatea achitării
împrumuturilor la scadenţă, fiind indiferent că s-au făcut şi plăţi până în momentul cercetării penale.
În aceste condiţii funcţionarul care falsifică înscrisuri ce servesc la prezentarea unor plăţi inexistente sau
la prezentarea unor sume nedatorate în scopul obţinerii de credite este coautor43.
O bancă este considerată în stare de faliment dacă nu a avansat integral creanţe certe, lichide şi
exigibile de cel puţin 30 de zile sau dacă valoarea obligaţiilor băncii depăşeşte valoarea activului său 44.
Banca Naţională are competenţa exclusivă de autoapărare a funcţionării băncilor şi răspunde de
supravegherea prudenţială a băncilor pe care le-a autorizat să opereze în ţară.
Banca Naţională elaborează reglementări privind monitorizarea, controlul tranzacţiilor valutare pe
teritoriul ţării şi emite autorizaţii pentru transferuri în străinătate, tranzacţii pe pieţele valutare şi alte
operaţiuni specifice.
În cazul infracţiunilor cu element bancar, organul de cercetare penală trebuie să verifice mai ales
respectarea reglementărilor legale privind capitalul social şi componenţa acţionariatului, existenţa unui
sistem adecvat de evidenţă şi control care să permită supravegherea şi gestionarea riscurilor excesive de
credit ce pot aprecia în urma acordării unor împrumuturi mari; limitele acestor împrumuturi, analiza
plasamentelor efectuate, natura disponibilităţilor, a depozitelor şi împrumuturilor, în genere a tuturor
angajamentelor anuale; respectarea normelor metodologice şi a precizărilor emise de BNR privind
întocmirea bilanţurilor contabile şi a raportărilor financiar-contabile periodice.
Răspunderea pentru organizarea contabilităţii băncilor revine administratorului, respectiv persoanei care
are obligaţia gestionării patrimoniului băncii.
Din punctul nostru al analizei, cele mai importante ar fi operaţiunile cu clientela, şi care constau în
operaţiuni de creditare, de dare şi luare de împrumuturi cu clientela financiară; operaţiuni de pensiune,
operaţii de cont curent, de depozit.
Analiza infracţiunilor specifice trebuie să determine, în esenţă fondul comercial, care reprezintă partea
din fondul total de comerţ care nu figurează în cadrul celorlalte elemente de patrimoniu, dar care concură la
menţinerea sau la dezvoltarea potenţialului băncii, cum sunt: clientela, vadul, reputaţia şi alte elemente
necorporale care se înregistrează în contabilitate într-un cont distinct de imobilizării necorporale.
Responsabilităţile privind spălarea banilor45 privesc orice suspiciune că o operaţiune care urmează să
aibă loc are drept scop o fraudă: schimbul sau transferul de valori cunoscând că acestea provin din
săvârşirea unor anumite infracţiuni enumerate în lege, toate acestea fiind săvârşite în scopul ascunderii sau
disimulării originii ilicite a acestora (precum şi în scop de tăinuire sau favorizare a persoanelor implicate sau
presupuse că s-ar sustrage consecinţelor juridice ale faptelor lor).
Deşi O.N.P.C.S.B., ca organ de specialitate, are ca obiect de activitate prevenirea şi combaterea acestor
infracţiuni, în esenţă el „transmite” Doar informaţiile „de îndată” Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiţie, rolul său judiciar fiind - în actualul cadru legislativ - mai redus chiar decât al unui organ de
constatare, nefiind de un efectiv, real şi masiv judiciar - aşa cum nu se poate spune despre alte organe de
constatare.
Referitor la accesul la baza de date a persoanei juridice constatăm că toate dispoziţiile din legile
speciale se subsumează principiului constituţional al percheziţiei dispuse de magistrat.
Dezvăluirile pleacă din momentul unei urmăriri penale începute, iar accesul la contul bancar nu se poate
face decât strict limitat de o acţiune penală pusă în mişcare, în cadrul procedurii judiciare în care avem un
inculpat, numai cu privire la acel inculpat, şi numai cu privire la contul respectiv suspectat, în condiţiile
aprobate de BNR.
Particularităţi ale expertizelor financiar-contabile

43
Judecătoria sector 5 Bucureşti, S. pen., nr. 1516 din 6 iunie 1997; Mona Lisa Magdo, Incapacităţi de plată, în „Revista de drept
comercial” nr. 4/1996, p. 43; I. Turcu, Întârzierea plăţii, insolvenţă şi insolvabilitatea, în „Revista de drept comercial” nr. 5/1996, p. 24 şi
urm.
44
O.U. nr. 186/1999, M.Of. nr. 567 din 19 noiembrie 1999.
45
Legea nr. 21/1999, M.Of. nr. 18 din 21 ianuarie 1999.
 În mod curent, obiectivele expertizelor în acest domeniu sunt defectuos formulate, păcătuind prin
prolixitate sau prin întrebări cu o sferă prea largă, şi deci la care este greu de răspuns 46. Astfel, obiecţiile
acestui gen de expertize sunt rareori formulate corect, iar concluziile rapoartelor nu pot răspunde punctual la
întrebările organului solicitat, fiind chiar reformulate de expert.
Apreciem că ele sunt obligatorii a fi dispuse, organul de cercetare neputându-se mărgini la concluziile
altor organe. Pentru instanţă, orice alte elemente extrajudiciare nu pot fi decât un început de probă.
Expertiza este un mijloc de probă care se administrează în cursul procesului penal, „deci pentru a fi
dispusă este necesar ca procesul penal să fie declanşat”47.
Or, lucrătorii din formaţiunile operative financiare nu pot efectua acte de urmărire penală, ci doar acte
pregătitoare începutului procesului penal, apreciază specialiştii Ministerului Finanţelor.
Considerăm că nici un alt organ decât cele judiciare (organ de urmărire penală - alin. 1 art. 224 C. pr.
pen., lucrători operativi M.I. anume desemnaţi - alin. 2; lucrătorii operatori cu atribuţii în domeniul siguranţei
naţionale anume desemnaţi - alin. 2 teza II) nu pot întocmi procese-verbale cu valoarea celui arătat în art.
224 alin. 3 C. pr. pen.
Orice altă activitate este o activitate cantonată actelor de constatare sau actelor de sesizare conform
Codului de procedură penală.
Oricum, concluzia Direcţiei juridice din Ministerul Finanţelor este corectă: momentul la care se poate
dispune expertiza contabilă se poate situa numai după începerea urmăririi penale, abia după declanşarea
procesului penal, nu şi în timpului efectuării actelor premergătoare. Ca mijloc de probă judiciară penală,
expertizele pot fi dispuse doar de lucrători anume desemnaţi, care lucrează în cadrul formaţiunilor de
cercetare penală ale inspectoratelor de poliţie, nu şi de restul lucrătorilor de poliţie.
Prin scopul urmărit, expertiza tehnică este un element poziţionat spre finalul urmăririi penale, şi nu la
începutul acesteia, pentru că numai plecând de la indiciile tehnice anterioare poţi şti ce să ceri expertului, şi
anume indicarea obiectului exact al raportului, întrebările concrete la care specialistul trebuie să răspundă,
descriind clar operaţiunile de efectuare.
În raportul de expertiză trebuie prezentate atât poziţia (probele) acuzării, cât şi toate explicaţiile părţilor
(la aceste cauze), precum şi analiza acestor obiecţii sau explicaţii pe baza celor constatate de expert 48.
În încheierea activităţii, ancheta trebuie să verifice dacă planul de cercetare a fost respectat,
dacă, în funcţie de complexitatea cauzelor, au fost înlăturate versiunile neconfirmate, dacă
problemele iniţiale au fost lămurite, dacă au fost întreprinse toate acţiunile; într-un cuvânt dacă
conturul infracţional creionat iniţial s-a transformat într-o certitudine. Folosirea mijloacelor tehnice a
fost numai un instrument în mâna organului de cercetare penală: cu ajutorul apărării, al tuturor
obiecţiilor, lămuririlor şi probelor aduse, şi numai cu ajutorul acesteia, se poate spune că s-a reuşit
înlăturarea oricăror obstacole în aprecierea corectă şi calificarea în drept a faptelor săvârşite. Numai
astfel se poate ajunge la o corectă pedeapsă, la o corectă dozare a sancţiunii în raport cu pericolul
social al faptei şi cu persoana făptuitorului.
Falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidenţelor societăţii sau ascunderea unei părţi din activul
societăţii, înfăţişarea de datorii inexistente sau prezentarea în registrele societăţii, un alt act sau bilanţ, a unei
sume nedatorate constituie o modalitate a infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută şi pedepsită în art.
208 al Legii societăţilor comerciale.
În această formă nu este necesară existenţa falimentului declarat al societăţii, starea de nesolvabilitate
comercială a firmei, constatată prin orice mijloace de probă, decurgând din:
- registrele economico-financiare deficitare;
- contractarea de împrumuturi ruinătoare obţinute prin mijloace frauduloase (fals, uz de fals,
înşelăciune);
- imposibilitatea achitării împrumuturilor la scadenţă, fiind indiferent că s-au făcut şi plăţi până în
momentul urmăririi penale.
Este co-autor funcţionarul care falsifică înscrisuri servind la înfăţişarea de plăţi inexistente sau la
prezentarea în registrele societăţii a unor sume nedatorate, în scopul obţinerii de credite.
În absenţa oricărei distincţii în lege, calitatea de subiect al infracţiunii o are orice persoană vinovată de
bancrută frauduloasă, şi nu numai patronul, ce dispune falsificarea şi au semnat balanţele de verificare (pe
anii 1994-1995) la indicatorii de evidenţă, pentru ca firma să apară profitabilă, folosind actele pentru
obţinerea frauduloasă a creditului sau folosind acte false de garanţie a creditelor.
Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, sent. pen.nr.1516 din 6 iunie 1997

46
A. Frăţilă, Particularităţi ale expertizelor documentelor privind registrele agricole, în „Revista de criminologie şi criminalistică” nr. 1-
2/1998, p.11.
47
M.F., Comentariu din 18 ianuarie 1999, emitent Direcţia generală juridică din Ministerul Finanţelor, aflat în baza de date a
Companiei de informatică Neamţ.
48
O.G. nr. 2/2000, M. Of. nr.26 din 25 ianuarie 2000.
 Notă: După revizuirea Constituţiei sintagma de siguranţă naţională a fost înlocuită cu aceea de securitate
naţională . Cf. art. 27, 31, 41, 53, 119 din Constituţie.Vezi şi C. Const. , dec. nr. 37 din 29
ianuarie 2004, M. Of. nr. 183 din 3 martie 2004.
- Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 32, publicată în Monitorul Oficial nr.133 din 27 iunie 1997 au fost abrogate
art. 205-209 ale Legii nr. 31/16.XI.1990; Ordonanţa a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 195,
publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 28.XI.1997. Pct.11 al ordonanţei dispune abrogarea art. 205-207 şi
209 al legii.
Ulterior, Legea nr.31 din 16 noiembrie 1990 a fost republicată în Monitorul Oficial nr.33 din 29.011998.
În speţă, Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală, prin decizia nr. 140 A din 2.02.1998 (dosar nr. 3860/1997),
a achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b C. pr. pen. pentru această infracţiune.
- Incapacităţi de plată - Mona Lisa Belu Magdo în „Rev.dr.com.” nr. 4/1996, p. 43 şi I. Turcu, Întârzierea
plăţii, insolvenţa comercială şi insolvabilitatea, în „Rev. dr. com.”, nr. 5/1996, p. 24.
- Probleme de practică, p. 51.
- E. Antonescu, Falimentul, 1927; ed.II, 1931
- S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, Drept procesual civil, vol. II
- T. Turcu, Reorganizarea şi lichidarea judiciară
- V. Paşca, Dreptul 6/1995, 34 şi în PCA Timişoara, „Revista juridică” nr. 4/1995, 52.
- V. Papadopol, Infracţiuni cu conţinuturi alternative, „R.R.D.” nr. 8/1967, p.66-81.
- V. Pascu în „R.D.P.” nr. 3/1995.
- I. L. Georgescu, Contul curent, în „Rev. dr. com” nr. 3/1996, p.5; nr.2/1996,5.
- M.N.Costin, Angela Miff, Instituţia falimentului în „Rev. dr. com”nr. 3/1996, 43.
- I. Băcanu, Inovaţiile Legii nr. 64/1995, privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare, în
„Rev.dr.com.” nr. 1/1996, 5.
- I. Turcu, Situaţia unor acte juridice ale debitorului supus procedurii reorganizării şi lichidării judiciare ,
„Rev.dr.com.”, nr. 1/1996, 31.
- C. L. Popescu, Judecătorul sindic. „Rev. dr.com.” nr. 6/1995, 102.
- Prin O.U. 32 din 16 iunie 1997 a fost abrogat art. 208 din Legea nr. 31/1990 şi reintrodus prin L.195,
M.Of. 335 din 28.11.97.
- Art. 876-879 C. com. care enumeră în mod limitativ faptele care conferă încetării plăţilor caracter
infracţional sunt abrogate prin Legea nr. 64/1995.
- F. Nicoară, Din practica Aplicării legislaţiei ec.-fin., „Pro lege” nr. 2/1997, 183.
- Dorin Ciuncan, Bancruta frauduloasă, „R.D.P.” nr. 3/2000, 124
- Carmen Preda, Infracţiunea de bancrută frauduloasă. Consideraţii generale PCA Timişoara „Revista
juridică”, nr. 15/2000, p. 33
- Anca Jurma, Bancruta frauduloasă. Contribuţii, „R.D.P.” nr. 4/2000, p. 110
- V. Paşca, Bancruta frauduloasă, Lumina Lex, Bucureşti, 2000
- Mihai Zarafu, Bancruta frauduloasă, infracţiune din domeniul afacerilor, în „R.D.P.” nr. 2/2001, p. 72
- C. Balaban, Bancruta frauduloasă. Controverse, „R.D.P.” nr. 4/2002, p. 108