 Mai întâi, ne-am dori să știm cine dă viață Etajului 13 - care sunt vecinii de pe palier?

Cum
se numesc ei si cum s-au gasit pentru a improviza impreuna?

Suntem 6 flăcăi și două mândre - Andrei Nedelea, Sandu Dorogan, George Ilie, Dorin Apostu, Georgian
Tănase, Teo Milea și Raluca Crețu, Gabriela Juravlea.

 Cine-i capul răutăților aici? Există un lider? :)

Este un leader și acela este încă de la înființarea trupei (cu mici pauze) și anume Georgian Tănase.

 Apoi: de ce etajul 13? Care este semnificația numelui acestui band de improvizație, să-i
zicem așa? Și cum a luat naștere?

Povestea pe lung poate fi găsită pe blog-ul nostru (laetajdotblog.wordpress.com). Numărul 13 este unul
considerat în multe locuri ca fiind unul ghinionist. În state, majoritatea blocurilor sar de la etajul 12 la 14 și
multe avioane nu au rândul 13. Noi suntem piesa lipsă.

 Când și cum v-ați luat de mână cu improvizația, cum ați prins “microbul”?

Trupa a avut de suferit multe schimbări de-a lungul timpului, pentru a ajunge la distribuția curentă.
Fiecare s-a întâlnit cu improvizația într-un stil aparte. Leader-ul a făcut jocuri de short form încă de la
debutul trupei, însă majoritatea celor din trupă au făcut improvizație la repetiții și la primul eveniment în
distribuția curentă. Unii știau de fenomenul improvizației, alții l-au aflat acolo. Cert este că nu ne-am mai
dezlipit de el, ajungând să facem spectacole bune, să participăm la festivaluri naționale și internaționale
și să organizam proiecte de improvizație pentru publicul larg. Nu ne mai săturăm!

 Și cum ați ajuns de acolo la formarea unei trupe “oficiale” de improvizație?

Trupa ”oficială” a fost formată pe 30 martie 2015, cu ajutorul ligii studenților de la Facultatea de
Automatică și Calculatoare, în colaborare cu fondatorul/leader-ul trupei – Georgian Tănase. Pasiunea lui
pentru actorie l-a condus în a crea o trupă într-un spațiu nu tocmai propice pentru astfel de activități. Mulți
au fost încântați de ideea că Facultatea de Automatică și Calculatoare are o trupă de teatru.

 E improvizație 100% sau aveți un schelet prestabilit, totuși, după care vă țineți
showurile? Apropo de asta, cum au fost primele voastre show-uri, ce vă mai amintiți?
Unde au avut loc și ce bune/rele aveți de povestit de atunci?

Totul este 100% improvizat. Noi avem și o vorbă ce o zicem la spectacolele noastre, preluată de la marii
maeștrii TJ&Dave: ”aveți încredere, totul este improvizat”. Singurul ”schelet”, dacă îl putem numi așa,
este formatul spectacolului – că vom începe spunând o poveste reală pe baza unei sugestii și de ea la
facem un spectacol sau că vom face scene care nu au nicio legătura sau că vom avea o singură scenă
timp de 50 de minute sau că vom începe fiecare scenă cu aceleași 3 replici (cu formatul acesta am fost
acceptați la două festivaluri internaționale (Franța și Bulgaria) și un marathon (Belgia)).
Primul spectacol, de când e trupa ”oficial” pe roate, a fost unul plin de energie. Studenții de atunci nu erau
obișnuiți cu astfel de spectacole. Au fost răsete toată seara și am simțit o bucurie fantastică. Dacă stau să
mă uit în urmă, însă, a fost foarte amatoricesc și plin de glume, ca să încântăm publicul. Am evoluat
foarte mult de atunci.

Primul spectacol în distribuția curentă a ieșit neașteptat de bine. Nu ne cunoșteam de foarte mult timp,
dar a ieșit ceva foarte frumos, pentru niște amatori.

 Publicul amator de improvizație - cum este el, cât de participativ în general? Cum l-ați
descrie, care e profilul celor care vin să vă vada?

Cei care au fost la un spectacol de improvizație, deobicei vin de fiecare data când pot. Avem bucuria să
vină oameni ce nu au mai văzut spectaocle de improvizație și ca ”microbul” să atingă cât mai mulți
oameni. Față de acum 3 ani și jumătate, comunitatea de improvizatori a crescut colossal și la fel și cea a
spectatorilor. Improvizația chiar este un fenomen într-o creștere uimitoare în București.

Spectatorii noștrii participă prin sugestii, la începutul spectacolului, în urma cărora noi facem spectacolul
și râsete, aplauze sau pocnit din degete (un gest preluat de la un festival și este versiunea dramatică a
râsului – atunci când îl auzim, știm că cineva este atins de ceea ce zicem/facem). Mai sunt și unii care
aruncă cu vorbe în timpul spectacolului, dar încercăm să le integrăm și dacă insistă, îl rugăm să nu o mai
facă.

Majoritatea spectatorilor sunt tineri, predominant studenți.

 Cum știți că faceți o treabă mișto și trebuie să mergeți mai departe? Cum se raportează
oamenii la ce faceți voi? Cum vă raportati voi la ce faceti voi? Ati avut de-a face până
acum în vreo ocazie cu un public mai provocator/dificil? Când, în ce fel și cum l-ați
abordat?

Atunci când se râde, e clar că oamenilor le place. Atunci când oamenii aplaudă, e clar că ceva e uimitor.
Atunci când oamenii pocnesc din degete, e clar că i-am atins cu ceva (emotional). În funcție de aceste
repere și de colegii noștrii, simțim cum și daca trebuie să mergem într-o anumită direcție, desi raportul
este de 1:9. Ținem mai mult cont de colegii noștrii de pe scenă și ce au ei nevoie, decât senzația general
a publicului.

Am avut de-a face, la un spectacol acum ceva timp, în care oamenii erau foarte reci și ne transmiteau
răceala respectivă. Simțeam o presiune foarte mare din partea acestora și un simț critic masiv. Atunci,
fiindcă eram la început, ne-am panicat și am încercat să apelăm la tot felul de ”scurtături” pentru a face
oamenii să râdă, distrugând de cele mai multe ori cee ace au creat colegii pe scenă. Evident că a ieșit un
haos total și la finalul spectacolului nici nu aveam puterea să ne uităm unii în ochii celuilalt.
  Cum ați descrie un show de improvizație cuiva care nu a avut contact deloc cu asta? În ce
relație vedeți improvizația on-stage în raport cu alte roluri din zona performance (stand-up,
actorie etc)?

Improvizația este teatru făcut pe loc. Luăm sugestii de la public și începem să facem scene sau jocuri pe
baza sugestiilor. Improvizația este un element important din arta actorului și avem plăcerea să avem în
trupă un actor.

De cele mai multe avem parte de confuzia improvizației cu stand-up-ul. Nu ne place asocierea asta.
Stand-up-ul presupune să faci glume și să fii de unul singur acolo. Improvizația presupune să faci un
spectacol, în care râsul nu este nicidecum un scop. Ne place legătura strânsă cu teatrul.

 Cum ați promovat Etaju’ 13 pana acum? Cât online, cât offline și de ce? Ce abordări aveți
și care au fost cele mai eficiente acțiuni de promovare de până acum?

Online am promovat prin intermediul blog-ului nostru, pe facebook, pe twitter, pe Instagram, pe youtube si
pe multe site-uri de gratuitati. De asemenea, colaboram cu un om minunat de la PR, ce ne ajuta cu
promovarea pe diverse platforme (IQool, HSC, RoEvents, Mojo).

Avem de asemenea niște flyere ce le lăsăm la spectacolele noastre și în trecut puneam și niște afișe, dar
nu am mai făcut asta de ceva timp.

Metoda cea mai eficientă de promovare este aceea în care oamenii se simt bine la noi și vorbesc și altora
de ce facem noi și își aduc prietenii la următoarele spectacole.

 E pură plăcere și joacă sau faceți și bani cu Etaju’ 13? Ce joburi aveți în viața de zi cu zi,
dacaăe cazul? Dacă nu, spuneți-ne cum arată viața unui “improvizator” full-time.

Banii sunt mult prea puțini ca să putem face asta full-time. Nici măcar part-ime. Majoritatea din noi
suntem programatori, dar avem și un actor și restul sunt studenți. Viața unui ”improvizator” full-time
presupune să ții cursuri, să joci cât de des poți (atât la spectacole propria, cât și la festivaluri sau invitat la
diverse evenimente).

 Care sunt obiectivele voastre pentru trupa asta de improvizație? Ce vă doriți să obțineți,
unde vreți să ajungeți pe termen mediu/lung?

Vrem să ajungem să facem spectacole foarte bune. Vrem ca oamenii să plece de la noi schimbați. Să
plece cu răspunsuri, întrebări, idei, râsete. Vrem să facem artă pe scenă, în adevăratul sens al
cuvântului.
  Despre ce alte proiecte ale voastre (colective sau individuale) ar trebui să știm?

Avem trei proiecte în present

- Impro Jam (săptămânal, luni, la club Mojo), unde oricine poate veni să joace alături de noi.
Facem echipe, dăm niște ghidaje și facem scene împreună. Avem și niște spectacole invitate,
pentru a vedea și spectacole de sine stătătoare
- Impro Intimitate (lunar, la Lente Arcului), unde avem 3 grupuri de doi sau trei oameni, într-un
spațiu ce nu permite mai mult de 40 de oameni și grupurile fac spectacole intime, vulnerabile,
puternice, în care spectatorii sunt foarte aproape de ei.
- Impro Etaju’ 13 – (săpămânal, miercuri, la True Club), unde jucam numai noi, timp de o oră. Ori
încercăm un anumit ”format”, ori facem la liber, scene după scene.

Obișnuiam să avem și un alt proiect Impro Experimental, ce era un fel de laborator de creație
experimentala de improvizație. Însă nu a avut success.

 Și cea mai ”grea” întrebare: cum le explicați părinților despre ce faceți? Înțeleg ideea asta
de impro show sau vă pun și ei clasica întrebare ”măi, mamă, dar tu când te apuci de ceva
serios”? (pe zona de interpretare și teatru, evident).

Unii au parte de susținere din partea părinților, alții nu. Unii preferă să își mintă părinții pentru a putea
continua cu pasiunea lor netulburați, alții nu. Fiecare din noi are o abordare diferită cu parinții lui. Mie,
personal, mi se spune să o las mai moale și să mai stau și liniștit. Dar nu este un efort foarte mare dacă
este ceva ce îmi place. Îmi place să știu la finalul zilei că am investit în pasiunea mea.