Sunteți pe pagina 1din 126

Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice

sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțitura sufletului și


duhului. (Evrei 4,12)

 ACASA

 ACTUALITATE

 ANUNTURI
 S.O.S.
 DESPRE NOI
 DONATII
 CONTACT
 ABONARE

 AGENDA ACTUALITĂȚII
 DIVERSE
 ANALIZE
 ARHIVA
 ETICHETE
 CATEGORII
 COMENTARII

Proiect de lege: AVORT CU CONSILIERE PSIHOLOGICA. Furie


impotriva celor nenascuti
9-04-2012 10 minuteSublinieri
Print
 Gandul: AVORTUL, DOAR CU AVIZ DE LA PSIHOLOG. PDL promovează

o lege care să rezolve CRIZA DEMOGRAFICĂ a României


Un nou de act normativ, care vizează modificarea legii avortului, ar putea
schimba regulile după care se fac în România întreruperile de sarcină la
cerere. Dacă până în prezent avortul voluntar era un act consimţit între
pacientă şi medicul ginecolog, deputaţii PDL Sulfina Barbu şi Marius
Dugulescu, iniţiatorii proiectului, doresc ca în viitor femeile să apeleze şi la
serviciile unui psiholog înainte de a face o întrerupere de sarcină.
Acesta ar trebui să le consilieze în privinţa riscurilor medicale şi
psihologice la care se expun în momentul în care apelează la această
procedură. Apoi, psihologul trebuie să le dea femeilor care doresc să facă
întrerupere de sarcină un certificat, fără de care acestea nu vor mai putea
face avort, mai arată propunerea de act normativ, susţinută de 51 de
deputaţi şi senatori.
Dacă această lege, publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor, va fi adoptată,
întreruperea de sarcină nu se va mai putea face doar în urma unei programări
la medicul ginecolog, indiferent dacă acesta lucrează în sistemul de stat sau
la privat.

Concret, înainte de a face un avort, româncele vor trebui să obţină un


certificat de la un psiholog, după ce au făcut cel puţin o şedinţă de
consiliere. În cadrul acesteia, femeii i se vor prezenta şi fotografii sau
filme despre ceea ce presupune întreruperea de sarcină şi se va uita
la ecografia embrionului pe care îl poartă în pântece. După respectiva
şedinţă, femeia va trebui să aştepte 5 zile, timp în care iniţiatorii legii
susţin că ea va reflecta la lucrurile discutate în timpul şedinţei de
consiliere. Abia după aceea va putea să facă întreruperea de sarcină, dacă
încă îşi doreşte acest lucru. Potrivit proiectului de lege, decizia de a face sau
nu avort va aparţine exclusiv femeii.
Peste 22 de milioane de avorturi, făcute între 1958 şi 2008
Parlamentarii au motivat propunerea unei astfel de legi din cauza numărului
mare de avorturi înregistrate la noi în ţară, în special în rândul femeilor tinere
şi care se află la prima sarcină.Datele statistice arată că pe teritoriul
României din 1958 şi 2008 s-au înregistrat 22.178.906 de întreruperi
de sarcină, potrivit datelor furnizate de Asociaţia ProVita, care
citează Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din
cadrul Ministerului Sănătăţii.
Statisticile privind avortul la noi în ţară mai arată că, după 1990, rata
întreruperilor de sarcină este în scădere. În această perioadă s-au efectuat în
jur de 7 milioane de întreruperi de sarcină. Cu toate acestea, România
ocupă un loc fruntaş la acest capitol, cu 32 de avorturi la 100 de
sarcini.
Actuala lege a avortului prevede ca întreruperea de sarcină la cerere să se
facă cel târziu în cea de-a 12 săptămână de sarcină, mai exact până la
sfârşitul primului trimestru. În cazul în care gravida este minoră,
pacienta va avea nevoie şi de consimţământul părintelui sau al
tutorelui pentru a face recurge la acest act medical.
Mai există cazuri când se pot face întreruperi de sarcină şi atunci când sarcina
este înaintată, în cazul avortului terapeutic. În astfel de situaţii medicul
decide să apeleze la această metodă pentru că sarcina pune în pericol
sănătatea viitoarei mame.

Sulfina Barbu: “Avortul este măsura cea mai folosită în România


împotriva unei sarcini nedorite”
Sulfina Barbu, unul dintre iniţiatorii acestei legi, a declarat pentru gândul că
femeile trebuie să fie conştiente de tot ceea ce presupune efectuarea unei
întreruperi de sarcină.
“Din păcate, avortul este măsura cea mai folosită în România împotriva unei
sarcini nedorite, în condiţiile în care există măsuri contraceptive mult mai
sănătoase şi mult mai ieftine. De exemplu: o întrerupere de sarcină
costă 200 de lei, în timp ce un sterilet 18 lei [STERILETUL FIIND TOT
UN PROCEDEU AVORTIV! – N.N.]. Am decis să iniţiem un astfel de act
normativ în primul rând gândindu-ne la criza demografică şi la impactul pe
care acest act medical îl are asupra sănătăţii femeii”, ne-a spus aceasta.
Deputatul PD-L a mai precizat că acest act normativ va ajuta şi la informarea
femeilor din mediul rural despre cum pot preveni o sarcină nedorită şi despre
riscurile la care acestea se expun atunci când decid să facă
avort. “Întreruperile de sarcină reprezintă un factor agravant şi probabil este
una din cauzele pentru care în România incidenţa deceselor de cancer de col
uterin şi de cancer mamar este atât de mare. Nimeni nu este pentru
întrezicerea avorturilor. Nici vorbă. Dar, cred că înfiinţarea cabinetelor de
consiliere pe întreg teritoriul ţării poate să ajute la conştientizarea riscurilor la
care femeile se expun atunci când iau o astfel de decizie”, ne-a mai spus
deputatul PD-L.
Ce presupune consilierea“în criza de sarcină”
Consilierea “în criza de sarcină” va fi făcută de un psiholog sau de un cadru
medical. Acest tip de consiliere presupune cel puţin o şedinţă, în funcţie de
dorinţa gravidei, dată de la care începe să curgă perioada de gândire.

În cadrul întâlnirilor cu psihologul, femeia va fi informată despre impactul


emoţional pe care întreruperea de sarcină îl are asupra psihicului, dar
şi despre riscurile medicale pe care avortul le presupune, pe termen
scurt şi lung, printre care se numără leziuni ale colului uterin, perforarea
uterului, lezarea intestinelor sau a altor organe abdominale, infecţii,
hemoragii, risc crescut de viitoare sarcini extrauterine şi chiar infertilitate.
Un alt punct al şedinţei de consiliere mai presupune ca pacientelor să
li se explice cu ajutorul unor fotografii sau imagini video procedura
medicală de avort. Ele vor primi informaţii despre dezvoltarea embrionului
din momentul conceperii copilului şi până la naştere, cu ajutorul unui scurt
material video şi “li se va sublinia faptul că încă din momentul
conceperii embrionul este o fiinţă umană în sensul deplin al
cuvântului, a cărei viaţă va înceta în urma procedurii medicale“, mai
arată actul normativ.
De asemenea, femeia va mai primi rezultatele ecografiei sub formă de
fotografie sau imagini video, iar consilierii vor cerceta care sunt cauzele care
au determinat-o pe aceasta să apeleze la un avort.

Înainte de a lua decizia de a întrerupe sarcina, psihologii îi vor mai oferi


femeii şi alternative la avort, precum posibilitatea de încredinţare a copilului
spre adopţie, darea micuţului în asistenţă maternală sau în plasament, creşe
cu program săptămânal.

Ce ar putea risca medicul care nu va respecta noua lege


Marius Spânu, deputat PDL şi unul dintre susţinătorii acestei legi, a declarat
pentru gândul că acest act legislativ le va fi de mare ajutor femeilor. “Multe
din femeile care recurg la avort nu au minimul de suport. Psihologic nu este
un lucru foarte uşor. Există riscul apariţiei regretelor, aşa cum există şi riscul
să nu mai poată să rămână însărcinate. Toate aceste riscuri există şi ele
trebuie prezentate femeilor. Consider că această lege va ajuta la stoparea
avalanşei de întreruperi de sarcină la cerere”, ne-a spus deputatul.
Deputatul Spânu ne-a mai vorbit şi despre măsurile pe care noua lege le-ar
putea prevede, în cazul în care medicul va accepta să facă un avort fără ca
pacienta să aibă certificatul de consiliere. “Legea este abia la început. Trebuie
întrunite mai multe comisii şi trebuie să parcurgă mai mulţi paşi înainte de a
intra în vigoare. Unii dintre colegii mei au propus ca medicilor care vor
accepta să facă un avort fără ca pacienta să aibă certificatul să li se
diminueze salariul, să fie mustraţi disciplinar sau chiar să li se interzică pe o
perioadă de timp determinată să mai profeseze. Deocamdată nu s-a stabilit
nimic concret”, ne-a menţionat Marius Spânu.

Asociaţia Creştină Arsenie Boca: “Avortul este o crimă”


Dincolo de cei 51 de deputaţi şi senatori care susţin această lege,
actul normativ este sprijinit şi de zece organizaţii
nonguvernamentale, printre care se numără şi Federaţia
Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România, Fundaţia Pro Vita
Medica din Timişoara, Asociaţa Creştină Arsenie Boca, Centrul Noua
Speranţă din Deva şi Alianţa Familiilor din România.
Preşedintele Asociaţiei Creştine Arsenie Boca, Cristian Filip, a declarat
pentru gândul că ţara noastră are nevoie de o astfel de lege. “România este
pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de avorturi la nivel european. Şi
dacă suntem atenţi la ceea ce înseamnă avortul, aflăm că avortul este
un act de crimă. Astfel, România este pe locul I la crime în Europa. Nu
este nicio diferenţă dintre un copil de trei ani şi unul de o lună, două sau trei
aflat în stadiul embrionar. El respiră acolo în burtica mamei. Aici este toată
problema. Din păcate, nu ne dăm seama de faptul că un copil are
dreptul la viaţă înainte de a se naşte. Susţinem o astfel de iniţiativă
legislativă deoarece considerăm că mamele nu sunt în cunoştinţă de cauză
atunci când apelează la întreruperea de sarcină. Noi ne dorim ca prin aceste
măsuri femeile să conştientizeze riscurile la care se expun”, ne-a spus
Cristian Filip.
Medicii ginecologi spun că această legea nu va duce la diminuarea
numărului de avorturi
Medicii ginecologi sunt de părere că adoptarea unei astfel de legi nu va duce
la diminuarea numărului de avorturi şi nici la creşterea natalităţii. “Înainte de
începerea procedurii de întrerupere de sarcină eu, ca medic, sunt obligat să
informez pacienta despre riscurile la care se expune. Aceasta ia la cunoştinţă
aceste lucruri şi mai mult semnează. Toate întreruperile de sarcină se fac cu
semnătură. Tot ce va face această lege este să complice lucrurile şi va fi
foarte greu de pus în practică. O femeie care este hotărâtă că vrea să facă un
avort o va face, indiferent dacă va vedea imagini şocante sau dacă va sta să
reflecteze asupra gestului ei timp de 5 zile”, a declarat pentru gândul dr.
Gabriel Lemnete, medic ginecolog la Spitalul Polizu.
Specialistul a precizat că femeile care trec printr-o astfel de situaţie au nevoie
de susţinere şi consiliere psihologică după efectuarea actului
medical. “Majoritatea femeilor care fac avort nu o fac din propria dorinţă. Nu
este o decizie proprie a ei. Are o presiune provocată de mediul în care
trăieşte. Familia, soţul, mama, tata, mătuşa, dar şi societatea.
Societatea care o condamnă dacă are un copil şi nu este
măritată. Toată lumea o arătă cu degetul. Mai bine, parlamentarii ar
elimina constrângerile impuse de angajator, care îţi spune că în primul an de
când te-ai angajat la ei nu trebuie să rămâi însărcinată, deoarece, în caz
contrar, îţi pierzi locul de muncă”, ne-a mai spus medicul.
Ginecologul Lemnete spune că din punct de vedere tehnic această lege va fi
greu de aplicat. “O femeie îşi dă seama că este însărcinată atunci când este în
săptămâna a cincea sau a şasea. Se duce la ginecolog, iar apoi la la cabinetul
psihologului, unde îşi face programare. Aşteaptă câteva zile, poate chiar o
săptămână, iar după ce a fost consiliată mai aşteaptă încă cinci zile. Şi uite
aşa riscăm să ajungem cu sarcina într-un stadiu în care nu se mai poate
practica întreruperea de sarcinii la cerere”, conchide medicul.
Psiholog: “Femeile au nevoie de susţinere înainte şi după întreruperea
unei sarcinii”
Psihologii sunt de părere că o astfel de iniţiativă le-ar ajuta pe femeile tinere
să nu se grăbească înainte de a lua o decizie care le-ar putea marca toată
viaţă. “Din punctul meu de vedere, o femeie care decide să facă o întrerupere
de sarcină trebuie să stea de vorbă cu un medic, un psiholog, dar şi cu un
preot. Sunt trei factori de care trebuie să ţină cont înainte de a lua o astfel
de iniţiativă: medicală, psihologică şi spirituală”, a declarat
pentru gândul psihologul Melania Ciobotariu.
Specialistul completează că dincolo de riscurile medicale, avortul machează o
femeie din punct de vedere psihologic. “Este o adevărată traumă. Femeile au
nevoie de consiliere psihologică atât înainte de avort, cât şi după avort. Din
păcate, efectele unui astfel de gest apar pe parcurs”, precizează experta.

Întrebată despre impactul pe care imaginile pe care femeia va trebui să le


vadă înainte de a face o întrerupere de sarcină odată cu intrarea în viguare a
acestei legi, Melania Ciobotariu a spus că nu vor şoca. “Cel mai probabil vor
crea o stare de teamă asupra actului, dar nu le va speria atât de tare încât să
rămână cu sechele. Cel mai probabil vor avea acelaşi impact asupra psihicului
cum au avut şi imaginile de pe pachetul de ţigări. Unii s-au lăsat, dar cei mai
mulţi au în continuare acest viciu”, a conchis psihologul.

Cum arată certificatul de consiliere


Potrivit actului normativ, certificatul de consiliere pentru criza de sarcină
trebuie să conţină în mod obligatoriu numele şi prenumele pacientei, vârsta şi
adresa acesteia, vârsta sarcinii, perioada de consiliere urmată – respectiv
data primei şedinţe de consiliere, câte naşteri a mai avut în trecut, la a câta
întrerupere de sarcină este, dar şi dacă a avut sau nu pierderi de sarcină în
trecut.
La final, acest certificat trebuie să fie semnat atât de pacientă, cât şi de
consilier, dar va trebui să conţină şi ştampila cabinetului de consiliere.

Cabinetele de consiliere vor trebui acreditate de Ministerul Sănătăţii


Legea aflată pe site-ul Camerei Deputaţilor prevede şi înfiinţarea unor
cabinete de consiliere pentru criza de sarcină, care se vor înfiinţa şi vor
funcţiona în cadrul fiecărei secţii de ginecologie a unităţilor spitaliceşti de stat
şi privat.

În cazul în care clinicile de obstetrică-ginecologie de stat nu dispun de


consilieri pentru criza de sarcină, aflându-se în imposibilitatea de a înfiinţa
cabinete sau centre de consiliere în cadrul propriilor secţii de ginecologie,
acestea sunt obligate să încheie contracte privind furnizarea unor astfel de
servicii cu cabinete în regim privat.

Aceste centre se vor acredita după o procedură care va fi stabilită de


Ministerul Sănătăţii, prin norme metodologice emise pentru aplicarea legii. În
plus, în cadrul MS se va înfiinţa registrul cabinetelor de consiliere pentru criza
de sarcină, care va ţine evidenţa centrelor acreditate.
Lista ţărilor unde se aplică o astfel de lege
Potrugalia, Germania, Olanda, Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg şi
Slovacia sunt ţări din Uniunea Europeană unde o astfel de lege există
şi se aplică.“Adoptarea unei astfel de legi în România nu este o recomandare
din partea UE, dar în condiţiile în care în alte state există o astfel de
reglementare şi lucrurile merg foarte bine, nu văd de ce noi nu am putea
avea un astfel de act normativ“, a spus Marius Spânu.
De exemplu, în Belgia femeia trebuie să primească consiliere timp de cel
puţin şase zile înainte de a face o întrerupere de sarcină, în Germania se
recomandă trei zile de gândire înainte de a lua o astfel de decizie, în timp ce
în Luxemburg femeia trebuie să aştepte o săptămână după ce a fost
consiliată.

“Din aceste motive şi pentru a elimina riscul de a lua o decizie pripită, al cărui
deznodământ nu mai poate fi schimbat şi care are efecte atât asupra femeii
respective, cât şi asupra viitorului naţiunii, se impune ca necesară existenţa
unor centre/cabinete specializate pe problematica avortului, care să asigure
dreptul la informare al femii ce deţine puterea de decizie în a alege“, se mai
arată în actul normativ.

 Cultura Vietii: Furie împotriva celor nenăscuți !


Noul proiect de lege ‘Consilierea înainte de avort’ contestat în mod
suspect
Cu stupoare asistăm astăzi la spectacolul inversării tuturor valorilor, precum
în agitaţia creată de mass media faţă de noul proiect de lege pentru
consilierea obligatorie femeilor înainte de avort.

În interesul cui sa fie această opoziţie înverşunată care cuprinde


deodată toată presa şi televiziunea centrală? Ştim din sondajul de
anul trecut că totuși 42% din populaţie consideră avortul ca fiind o
crimă și doar 36% îl susțin. Mai ştim că recent s-au aliat 19 oraşe şi 2
sate spontan în organizarea Marşului pentru Viaţă din martie a.c. în ţară.
Semn că societatea civilă nu dorește uciderea pruncilor în mod rapid și fără
nici o informare a femeii în prealabil, cum susține presa.
Atunci de unde să vină “contestarea extremă” de care vorbesc
ziarele? Să fie oare în interesul femeii ca ea să nu fie informată
despre procedura, consecinţele şi alternativele avortului? Femeile care
au trecut printr-un avort pot da cel mai bun răspuns. Avortul este un
eveniment traumatizant în viaţa unei femei şi face parte din topul primelor
zece evenimente cu impact traumatizant, conform cu lista alcătuită de
psihologii americani. Avortul este ireversibil, fiinţa umană ucisă nu va
mai putea fi readusă in viaţă niciodată. De ce să nu beneficieze
femeia de informare completă şi să aibe timp să se gândească
bine?Cine are interesul să pledeze pentru menținerea femeilor și mai ales a
fetelor tinere în ignoranță?
Contrar cu o lege interzicând avortul, care ar fi cu adevărat necesară
în România de astăzi, scufundată într-un genocid demografic lent dar
sigur, această lege nu ar constrânge pe nimeni în
conştiinţă. Experienţa ţărilor occidentale care au introdus legi similare atestă
scăderea numărului de avorturi. Deci în pierdere ar ieşi cel mult medicii şi
unităţile medicale care ar avea încasări mai reduse.
De unde această revoltă furibundă a mass mediei, care strigă că
soluţia sunt anticoncepţionalele şi educaţia sexuală în şcoli – exact ce
este mai contraindicat şi produce mai multă promiscuitate sexuală, şi
în consecinţă mai multe avorturi, epidemii de boli venerice? Lucru
atestat de statisticile internaţionale care arată negru pe alb ceea ce s-a
întâmplat absolut în toate ţările în care s-a introdus cu nemiluita
contracepţia. Vedeţi şi exemplul Ugandei şi a Filipinelor, care, respingând
introducerea contraceptivelor, prin educaţie la castitate au obţinut o scădere
a ratei SIDA.
Este o singură explicaţie: strategia este identică cu cea folosită de
Planned Parenthood în lumea întreagă! În iarna 2010 în parlamentul din
Paraguay de exemplu erau lansate șapte (!) proiecte de lege îndreptate
împotriva vieții și a familiei; Africa de Sud și Zambia au fost injectate de
contracepție și avort în momentul când Zimbabwe a avut o trezire și a lansat
o puternica campanie de susținere a vieții; toate cele trei țări europene,
Polonia, Irlanda și Malta suferă puternice presiuni și persecuții
politice din partea UE pentru a renunța de interdicția avortului și la
protecția vieții… și lista continuă.
Uşurinţa prin care se mişcă şi se impune această organizaţie cu tentaculele
ei mondiale provine din resursele lor financiare aproape fără limită. Miliarde
de dolari merg anual în lume pentru a controla creşterea populaţiei.
Doar în România au intrat 35 milioane de dolari în primii 15 ani după
Revoluţie, ceea ce explică apariţia cabinetelor de planning familial la
tot pasul.
După cum se ştie, în România, nici jurnaliştii nici mulţi politicieni nu sunt
imuni faţă de corupţie. Propaganda contra-viaţă şi contra-creştină se
cumpără.
Oameni de bună credinţă, nu vă lăsaţi derutaţi de agitaţia creată pe marginea
unui proiect de lege îndreptăţit şi mai mult decât necesar în ţara noastră.
Adevărul este de partea noastră. Avem nevoie urgent de creşterea populaţiei,
altfel dezastrul demografic este iminent, după cum atestă demografii şi
economiştii. Niciodată vreun progres economic sau cultural nu apare pe
fondul unui regres demografic, spune Anselm Zurfluh*. Din contră, este
nevoie de o creştere demografică, ca o societate să înflorească prin cultură şi
civilizaţie.

Mai crede cineva că este o coincidenţă faptul că reculului demografic de 4


milioane de români în două decenii i s-a alăturat criza economică şi socială?
Nu suferim cu toţii de criza învăţământului, a sănătăţii, pensiilor?

Singura soluţie viabilă este întoarcerea la valorile creştine, care ne


indică trăirea după legea spirituală, adică în abstinenţă sexuală până
la căsătorie şi în fidelitate conjugală după căsătorie: cu un singur
bărbat respectiv cu o singură femeie.
Aşadar să nu pierdem din vedere binele pentru poporul nostru, să-i susţinem
pe parlamentarii noştri care au înţeles miza şi să nu ne lăsăm influenţaţi de
gălăgia produsă de cei fără de Dumnezeu! Să fim uniţi în rugăciune, căci fără
ajutorul lui Dumnezeu nu vom birui în această luptă nedreaptă îndreptată
împotriva copiilor inocenţi ai lui Dumnezeu.

Cerem ajutorul constant al Bisericii prin rugăciune – implicarea ei va fi


hotărâtoare în această cauză!

Gerda Chișărău, Asociația Darul Vieții

Legaturi:

 Reactiile viscerale ale ABORTONISTILOR romani


 Rezultatele recensamantului 2011, criza demografica a
Romaniei si CORUL BOCITOARELOR IPOCRITE
 MARSURI CONTRA AVORTULUI SI PENTRU VIATA in
Bucuresti, Constanta si alte orase din tara. S-A
MARTURISIT PUBLIC MACELUL NATIONAL
 Articolele saptamanii (1): CUM S-A AVORTAT ROMANIA
SINGURA: E o intreaga lume pe care am avortat-o, o
intreaga istorie care ar fi aratat cu totul altfel
 Statistica avortului in Romania: FIECARE ROMAN POARTA
CATE UN MORT IN SPATE – UN PRUNC AVORTAT. Ne mai
miram ca am ajuns ”defaimare inaintea neamurilor”?
 MOARTEA UNUI POPOR. Cum scade populatia Romaniei.
Sociologii preconizeaza un dezastru demografic
ireparabil…
 PARINTELE TANASE, FARA MENAJAMENTE DESPRE AVORT
si perspectivele apocaliptice ale neamului: “Urmeaza
pieirea!”

CATEGORII
1. DIVERSE, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

ETICHETE (TAGURI)
avort, consiliere psihologica, copil nenascut, criza demografica, embrion, sterilet

ARTICOLUL URMATOR/ANTERIOR
← Vaccinul impotriva GRIPEI PORCINE a dus la cresterea incidentelor
de NARCOLEPSIE la copiiMINUNEA DIN MACEDONIA: Icoanele
sfintilor stralucesc brusc la Biserica Sveti Dimitrije (VIDEO) →
RELATED POSTS


 Previous
 Next

COMENTARII
20 Commentarii la “Proiect de lege: AVORT CU CONSILIERE PSIHOLOGICA. Furie
impotriva celor nenascuti”

1. Anonyma

09-04-2012 08:42

Cu toate ca poate parea paradoxal, familiile cu multi copii sunt foarte


puternice si foarte prospere. Fratii se sustin unii pe ceilalti iar parintii se
bucura de cele mai multe ori de o batranete linistita. Familiile mari le tin unite
dragostea si increderea, increderea unii in ceilalti si credinta in Dumnezeu,
ascultarea de parinti si de duhovnic si constiinta responsabilitatii. De aceea eu
cred ca este periculos pentru UE ca populatiile statelor membre sa fie atat de
stabile si sanatoase, independente, interesul ar fi ca oamenii sa nu aiba
suport nici material, nici moral, sa fie singuri si deprimati pentru a cadea mai
usor prada mijloacelor de inrobire moderne. Provin din familii foarte
numeroase care au trecut prin 2 razboaie mondiale, comunism, si totusi au
rezistat tuturor lipsurilor si necazurilor intr-un mod in care generatiilor
rasfatate din care facem noi cei de astazi parte, le poate parea miraculos.
Ceea ce am scris aici se bazeaza pe constatari personale si nu pe ceea ce am
citit in carti. Nu zice nimeni ca o familie numeroasa de intretinut e lucru usor,
dimpotriva, este teribil de dificil, dar la final merita efortul, merita orice
sacrificii.

2. delia

09-04-2012 10:47

Ce bine ar fi daca s-ar vota! Doamne-ajuta!

3. Gigel Chiazna

09-04-2012 11:15
Iata ce oameni traiau odata: http://www.revistaortodoxa.ro/wp-
content/uploads/2011/08/vorvoreanu-2-300×232.jpg

Si acesta era boier. Avea sase copii, a fost boier, primar, avocat si a avut mai
multe demnitati oficiale. A construit biserici si a fost mare filantrop.

Familia Vorvoreanu:

Vârful de lance în genealogia acestui neam a fost, fără îndoială, Gogu


Vorvoreanu (1840 – 1911). Personalitate proeminentă în viaţa urbei, Gogu a
parcurs cu succes itinerariul unei mai mult decât generoase cariere. Doctor în
drept şi avocat de prestigiu internaţional, a îndeplinit pe rând următoarele
demnităţi: primar al Craiovei, Preşedinte al Consiliului Judeţean, membru la
Curtea de Apel Craiova, Procuror General, deputat, preşedinte al Consiliului
de Administraţie al Băncii Comerţului şi Comandor al Ordinului „Steaua
României”, Mare Ofiţer al Ordinului „Coroana României” şi membru activ al
Partidului Liberal. Pe lângă calităţile sale incontestabile şi agilitatea politică de
care totdeauna dădea dovadă, Gogu Vorvoreanu a fost şi un mare filantrop.
De această calitate a dat dovadă mai ales în timpul Războiului de
independenţă, dintre anii 1877-1878, atunci când, la rugămintea Majestăţii
Sale Carol I, Regele României, a transformat una din locuinţele sale în spital
pentru îngrijirea răniţilor.

S-a căsătorit cu distinsa domnişoară Polina Vrăbiescu, descendentă a unei


familii de mari proprietari, bine situată în ierarhia burgheză a Băniei.
Dumnezeu i-a binecuvântat cu nouă odrasle, trei băieţi şi şase fete: Aurelia,
Zoe, Eliza, Constantin, Polineta, Ioan, Eleonora, Angela şi Gheorghe
(Goguleţ)( Arhivele Statului Craiova, Fondul Vorvoreanu, Pomelnicul
urmaşilor familiei Brabeţeanu-Vrăbiescu, fila 2, Recto). Prin căsătoriile de mai
târziu, Vorvorenii au ajuns să domine întreaga viaţă a oraşului. În arborele
genealogic au apărut nume noi precum: Pleşia, Geblescu, Călinescu,
Brătăşianu sau Prodan, sonore prin poziţie socială, avere sau carieră. Cu
toate acestea, în cronica familiei putem descoperi şi partea tristă a istoriei.
Din voia Părintelui Ceresc, patru dintre vlăstarele Vorvorenilor, Ioan, Goguleţ,
Eleonora şi Angela, au fost chemaţi din fragedă pruncie în ceata drepţilor. Din
toate aceste încercări, Gogu şi Polina au avut de învăţat multe. Au realizat că
nimic nu se poate face fără jertfă, că de la Dumnezeu sunt toate şi la El
trebuie să se întoarcă.
4. Hrisanti

09-04-2012 11:54

Ma iertati ca intervin din nou, dar pentru ca traiesc in Franta, cred ca stiu
putin mai aproape de realitate cum se aplica aceasta lege.

Nu este vorba numai de medic si psiholog, ci si de o asistenta sociala, in


Franta.
Dialogul se face spre convingerea persoanei insarcinate (tinara fata sau
femeie)de a NU avorta, aratandui-se nu numai pericolele fizice ci si ajutoarele
materiale sociale de care ar putea beneficia ca sa-si poata creste copilul, in
caz ca tatal copilului sau chiar propria familei a persoanei o respinge.Dar aici
nu se elibereaza niciun cretificat care ar atesta oportunitatea avortului, pur si
simplu persoana isi mentine sau nu dorinta, dar este responsabilitatea ei.

Sigur cei pentru care occidentul e musai sa fie un “iad” de unde vin toate
relele, vor gasi rastalmaciri la ceea ce spun aici.

Cu toate acestea, in Franta de exemplu, exista multe fete tinere care gresesc,
si in urma acestei consilieri nu mai avorteaza, chiar daca devin mame la
16/17 ani.
In Romania si acum, o fata foarte tanara daca naste un copil este
condamnata si clevetita de societate, asa ca….

In final desigur, a face sau nu avort, este alegerea fiecarei femei, dar cel
putin i s-au aratat toate variantele care o pot ajuta sa nu avorteze.

Eu, cand am facut avort (eram in tara), toata lumea in jurul meu, inclusiv
membrii foarte apropiati din familie, ma sfatuiau sa avortez, ca numai
“sectantele” fac copii multi, ca nu o sa am cu ce sa-i cresc, cred ca am mai
povestit.

Asa ca orice ar zice carcotasii, aceasta lege mi se pare foarte buna.


Si, in locul lor, eu as pune si un preot in comisia asta, daca persoana se
declara crestin-ortodox.

Doamne ajuta !
5. Sim

09-04-2012 12:47

Ar fi mai sigur putin daca psihologii ar apartine de anumite ONG pro vita sau
ideal, daca chiar ONG-urile ar face aceasta consiliere.

Altfel, certificatele acelea in Romania s-ar putea obtine usor, fara chiar ca
pacienta sa se intalneasca macar cu psihologul.

Si ideea de a obtine un certificat prin care iti spune ce? ca esti apt pentru
avort? Intentia este buna, dar mai trebuie lucrat si adaptat situatiei noastre
specifice, adica “multe avorturi, multa necunoastere si multa coruptie”.

Doamne, ajuta!

6. Alin-7

09-04-2012 15:15

De unde “revolta” aceasta a (unei parti din) mass media? Cred ca


explicatia e una destul de simpla si pamanteasca.
Organizatia Pro-Vita a marsat la struto-camila pe care o numim Miscarea
Populara cu ceva vreme in urma. Stim cu totii in laboratoarele carui partid a
fost conceputa miscarea cu pricina. Urmarea ralierii Pro-Vita la MP a fost, cel
mai probabil, sprijinul pentru coordonarea campaniei si seriei de mitinguri
pro-life de data recenta (intr-un material de mai sus se mentioneaza o raliere
spontana a 19 orase si doua sate – dati-mi voie sa zambesc legat de
spontaneitatea asta).
In acelasi timp, in plan politic, a capatat o oarecare consistenta si initiativa
aceasta legislativa a deputatilor PDL, Sulfina si Marius. A fost adusa destul
de rapid in planul vizibil, mediatic. A primit, la fel de rapid, una peste ceafa
de la opozitie (intr-un mod neindemannatec si labil dar asta conteaza mai
putin in contextul vorbariei mele de aci).
Initiativa se vede ca a fost facuta pe genunchi, carpita in graba – are o droaie
de carente, lipsuri si peticeli. Cel mai probabil, punctul sau de pornire a fost o
decizie politica (sau, daca nu a fost, a fost deraiata pe parcurs in sens
politicianist).
Aceste aspecte ar merita aprofundate, dincolo de scurta mea incursiune in
cele ale Cezarului, insa sunt destul de sigur ca s-ar ajunge la aceeasi
concluzie (ba chiar s-ar intari) la care ajung si eu.

Se incearca exploatarea politica a miscarii pro-viata (via MP/NR/etc) de


catre o parte a spectrului politic (in speta, PDL) prin intermediul celui mai
puternic ONG din acest spatiu. Din pacate organizatia Pro-Vita pare sa fi
acceptat compromisul si se fi raliat politic.
De altfel, nici nu e de mirare, e vorba de un tipar usor de recunoscut intrucat
este extrem de vizibil in mediile neoprotestante din SUA sau din unele tari
vestice. Acolo deja s-au “aranjat” lucrurile.
Astfel, urmarea fireasca d.p.d.v. politic este sa aiba parte de opozitie
dirijata politic pentru a impiedica PDL-ul (in forma actuala sau intr-o alta
forma ulterioara – vom vedea daca si cum lupul isi va schimba parul) sa
acumuleze capital electoral dinspre aceasta parte a electoratului sensibila
la problematica etico-moralo-crestina.
In mod evident, argumentul de baraj nu ar putea fi o opozitie directa prin
sustinerea pe fata a avortului ca replica la cei anti-avort, ci una indirecta pe
baza seriei de “argumente” de tip Planet Parenhood. Nu le mai enumar, se
stiu, parte a lor exista descrise si in articolele de mai sus.
Asistam, prin urmare, la o batalie electorala in cadrul careia este
absorbita si societatea civila, via ONG-urile de serviciu (unele demult
inregimentate si compromise politic, poate chiar create pentru a servi politic;
altele, iata, pe cale de a face propriile compromisuri in virtutea unor bune
intentii si lasand la o parte unele din preceptele crestine care ar trebui sa le
fie calauza in tot ceea ce fac, nu numai unde servesc intereselor).
Numai ca, drumul spre iad este pavat intotdeauna cu bune intentii iar cu
dracul NU te faci frate sa treci puntea. Ba chiar, dupa cum spunea Parintele
Nicolae, NU iti pui semnatura langa a vrajmasului nici macar pe o hartie care
sa ateste ca exista Dumnezeu.
“Cand pe scaunul de domnie lumeasca sta un Cezar, indemanarea nu este
interzisa si Biserica, de-a lungul veacurilor, si-a avut politica ei. Dar cand
politica incape pe mainile Celuilalt, se aplica regula vaselor engleze care
faceau piraterie sub pavilion strain: deindata ce bastimentul inamic deschidea
focul, era inaltat steagul national. Cezarului, cele cuvenite. Cu Mamona nici o
legatura, oricat de mica – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai
blestemele din moliftele Sfantului Vasile cel Mare.
(Diavolul: sa incheiem un pact. – Nu. – Atunci hai sa semnam un document
prin care recunoastem si tu si eu ca doi plus doi fac patru. – Nu. – De ce? Nu
admiti ca doi si cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevar incontestabil?
– Nu-mi pun semnatura alaturi de a ta nici pentru a recunoaste ca exista
Dumnezeu.) […]
Lumina nu este numai Beatitudine ci si Intelegere, in contrast cu prostia din
care face o netrebnica arma diavoleasca.”

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/02/23/crestinismul-respinge-prostia-
si-pasivitatea-lasa-ca-pe-erezii/

Se cuvine sa stam otara deoparte, sa cugetam drept si sa intelegem


cum stau lucrurile chiar si cand e vorba de cauze pe care le sustinem,
chiar si cand e vorba de “actori” care sunt in barca noastra de valori,
cum s-ar zice. Sa nu ne mintim si sa ne prostim singuri ca vom
castiga ceva din compromisuri de acest gen.
Dumnezeu sa ii lumineze pe toti.

7. Hrisanti

09-04-2012 15:26

Se vad reminescentele politizarii comuniste la toate nivelurile…Pana si o


initiativa buna nu mai este luata in considerare sau este redusa la ridicol,
doar pentru ca suntem bolnavi de “scenarita”….

8. emanuela

09-04-2012 19:32

lucru bun in trecerea pe la psiholog mi se pare a fi:binecunoscuta amanare


romaneasca. E f posibil ca, atata umblatura si birocratie, sa te determine sa
te lasi pagubas, trezindu-te ca ai ajuns, cu voie sau fara de voie, in a VI-a
sau a VII-a luna de sarcina. Se poate ca o parte din femei sa pastreze copilul
tocmai din aceasta cauza.
Ce ma ingrijoreaza este nepasarea multor medici; e f posibil sa emita
certificate pe banda rulanta facand o consiliere “in dorul lelii” sau chiar fara a
incerca vreuna.

9. admin

09-04-2012 19:57

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11957726-ministerul-sanatatii-nimeni-
nu-poate-interzice-unei-femei-faca-avort.htm

10. Hrisanti

09-04-2012 21:58

Ma uit chiar acum pe realitatea Tv unde se vorbeste despre aceasta lege, si


madame Bulai spune nici mai mult, nici mai putin, decat ca aceasta lege ar fi
neconstitutionala, pentru ca ar obstructiona libertatea femeii !!
Ma abtin sa calific aceasta idee, pentru ca suntem in saptamana mare, dar
este rizibil sa spui ca o consiliere, psihologica sau oricare ar fi ea, este
neconstitutionala….
Este uimitor !

11. Ana Elisabeta

09-04-2012 22:47

In toate discutiile pe aceasta tema, pe care le-am mai auzit in treacat si la tv


(in general nu urmaresc stirile), m-a uimit incrancenarea unora si altora
pentru a apara “dreptul femeii” de a dispune asupra “corpului ei”, uitand de
omuletul care creste acolo si care poate fi condamnat la moarte de propria
mama, murind inainte de a apuca sa vada lumina zilei.

12. admin
09-04-2012 22:49

…si inclusiv Botezul. 🙁

13. Iuliana Mirela Anghel

10-04-2012 11:10

Buna ziua,

Am vazut aseara la TVR 2 o dezbatere despre aceasta lege. Invitate la


aceasta dezbatere au fost:deputata care a initiat aceasta lege, o dna psiholog
si o dna dr. ginecolog. Consternarea mea a fost ca dna. dr. se opunea cu
vehementa unei astfel de legi, pe aceleasi considerente pt. care se opune si
dr.Lemnete mai susmentionat, in conditiile in care se cunoaste de catre toata
lumea ca doctorii ginecologi care practica avorturile nu efectueaza o consiliere
psihologica a pacientei, pentru ca nu au nici un interes; ei si-ar reduce astfel
veniturile. E revoltator sa se spuna de catre anumiti dr. ca ei asigura
consilierea femeilor care avorteaza,cand chiar ei sunt asasinii acelor copii
nenascuti. In dezbaterea de aseara nu s-a folosit nici macar o data cuvantul
“pacat” sau “crima”. Dar, chiar daca initiatorii legii nu considera ca avortul
este un pacat ci doar o “actiune” care pune in pericol viata femeilor, tot
trebuie sprijinita votarea unei astfel de legi. O parte dintre psihologi sunt
persoane credincioase si pot ajuta femeile sa inteleaga pacatul avortului,
pentru ca acele femei, cu siguranta, nu au un duhovnic si nici nu stiu care
este rolul duhovnicului. Acei psihologi care vor face consilierea pot fi tocmai
oamenii care sa le ajute pe acele femei sa inteleaga ce inseamna pacatul si
spovedania. Am prietene care au facut avorturi si cand au vizionat filmele
care au circulat pe internet despre copilul avortat, au regretat mult si nu au
mai facut niciodata avort; si-au spovedit, in lacrimi, pacatul si se gandesc cu
frica de Dzeu. la copiii pe care ii au ca ar putea suferi din cauza pacatului pe
care l-a facut mama lor. Vizionarea unor astfel de filme este cutremuratoare
si poate salva de la moarte multi copii. Din considerente meschine ale dr.
ginecologi, nu putem sa stopam un prim pas pe drumul pe care societatea
nostra trebuie sa mearga.Nu putem sa initiem acum un proiect de lege prin
care sa se prevada ca avortul este un pacat, pentru ca ar fi primit de catre
societate cu foarte mare reticenta. Dar treptat, treptat putem sa incepem sa
construim o mentalitate. Si Biserica Ortodoxa Romana trebuie sa se implice
puternic in aceasta problema, ajutata de fundatiile nonguvernamentale
crestine si de catre noi toti.

14. Pingback: Societatea civila crestina sustine proiectul CONSILIERII


PSIHOLOGICE INAINTEA AVORTULUI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari

15. Pingback: Opozitie TURBATA fata de proiectul introducerii CONSILIERII


ANTE-AVORT. PDL face figuratie la propriul proiect?/ 36% dintre femei ar fi
facut cel putin un avort - Razboi întru Cuvânt - Recomandari

16. dr. Daniela

21-04-2012 14:06

Avortul ca orice interventie, trebuie explicat, la fel, si consecintele posibile.


Femeia nu este doar un obiect – sexual – pentru reviste glossy si iubiti de-o
zi, financiar – pentru unii medici, or tema de campanii furibunde de presa, or
aceasta lege restabileste demnitatea femeii, punindu-i in fata optiuni la care
efectiv sa gandeasca si sa ia decizii in totala cunostinta de cauza. Or, cei care
sunt impotriva legii exact asta fac – o retransforma intr-un obiect.

17. Pingback: Studiu: aproape 400 DE AVORTURI PE ZI in Romania


finantate din BANI PUBLICI! Ipocrizia crasa a IPP/ Proiectul de consiliere
psihologica ante-avort, RESPINS la SENAT. Romania – societate “crestina”
care incurajeaza PRUNCUCIDEREA, in asist

18. Pingback: Ce trebuie sa facem INAINTE SI DUPA IMPARTASIRE?/


Invidie si DUPLICITATE/ Pr. Dan Damaschin despre URMARILE TRAGICE ALE
AVORTULUI, CONTRACEPTIE si CRUCEA DE MAMA/ IPS Ierotheos Vlachos -
interviu despre episcopi, sminteli, secularizare si clericii care FA

19. Pingback: TRAGEDIA COPILULUI NENASCUT. De ce nu vrem sa stim?


In plus: RAPORT NEGATIV la Comisia din Senat pentru CONSILIEREA
PSIHOLOGICA ANTE-AVORT - Recomandari
20. Pingback: ROMANIA PE CALE DE DISPARITIE [video]. Criza
demografica macina natiunea. Sociolog: “Alocatia pentru copil este de 10 ori
mai mica decat cea pentru un caine vagabond” - Recomandari

Formular comentarii

Comentariu

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un


administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite
mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau
nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Nume (necesar)

Adresa de e-mail (nu va fi facuta publica) (necesara)

Site web

Trimite

STIRI

Ambasada SUA va finanta programe de “educatie civica” de “VOT INFORMAT” pentru

pensionarii din satele din sud-estul României/ Zeci de milioane de euro coordonate de

FUNDATIA PENTRU SOCIETATE DESCHISA (ex-Soros) pentru combaterea discriminarii

bazate de ORIENTAREA SEXUALA si IDENTITATEA DE GEN


REVOLUȚIA MODELELOR la Palatele Brâncovenești

Papa Francisc la București. IDOLATRIA SNOBILOR IPOCRITI. Val de emotie colectiva fata

de Papa in tara in care massmedia isi dispretuieste profund Biserica si Ierarhia si in care

„CULTURA URII”, denuntata de pontif, e cultivata sistematic/ COMPORTAMENT SI

DISCURS ONORABILE ALE PATRIARHULUI DANIEL

România reconfirmă prin VOT MASIV statutul de PERIFERIE PRIMITIVĂ a UE. „JUSTIȚIA

POPULARĂ” reinstaurată în forță, se pregătește și VÂNĂTOAREA „COMPLICILOR”/ Cine

va fi următorul DUȘMAN al POPORULUI?/ „Ne așteaptă zile revoluționare”…

Alegerile Europarlamentare 26 mai 2019. Intre EXTREMISMUL EURO-ELITELOR, partidele

serviciilor si PROPAGANDA DEZBINARII. Operatiunea “AVOID” – despre MINCIUNILE si

FRAUDELE PROGRAMATICE. Va fi deturnat votul popular pentru „salvarea”

FEDERALISMULUI U.E.? “Oferta e Statele Unite ale Europei sau Europa națiunilor

suverane. Federaliști vs suveraniști”


„SEPARATIE si DIARHIE” in Biserica Ortodoxa a Ucrainei. DISENSIUNI puternice intre

„patriarhul onorific” FILARET si Epifanie, primatul noii structuri ecleziastice din Ucraina/

Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului despre posibilitatea ca Biserica Greciei sa recunoasca

BOU: „PUTEM AJUNGE LA O SCHISMA!”

Papa Francisc: Biserica trebuie sa invete sa RENUNTE la vechile TRADITII si la dorinta de

CLARITATE

DEZVOLTAREA COPIILOR SI ECRANELE DIGITALE/ Dependenta de RETELELE SOCIALE

sau cum se face HACKING de CREIERE/ Companiile internetului au facut o realitate din

SOCIETATEA SUPRAVEGHEATA descrisa de Orwell in „1984”

CNA a amendat mai multe posturi TV pentru STIRILE FALSE emise in cazul preotului-

profesor de religie din Baranca, Botosani


Samuel Brownback, AMBASADORUL SUA PENTRU LIBERTATE RELIGIOASA, s-a intalnit cu

PATRIARHUL DANIEL. Cum a raspuns oficialul american la intrebarile TENDENTIOASE ale

Europei Libere si de ce vrea sa aiba in BOR un ALIAT

CARTI
ANALIZE

DISTRAGEREA ATENTIEI ÎN LUMEA DIGITALA


Nationalismul si Imperiul Liberal

Bolsevicii s-au întors si nu vor pleca prea devreme. Ce-i de facut?

NEUROTEHNOLOGIA SI CONTROLUL MINTII. Creierul uman este urmatorul câmp de lupta

De la statul de drept la statul securitar

ANIMATIILE CARE OTRAVESC

NATO: reteaua militara globala


CUM A DEVENIT POSIBIL AL TREILEA RAZBOI MONDIAL. Cu pistolul atomic la tâmpla

lumii

RAZBOIUL SECU(LA)RIST IMPOTRIVA BISERICII. Cum arata si de cine este dus

SUPRAVEGHEREA IN MASA nu poate, nu va putea si nu a reusit niciodata sa opreasca un

terorist

Biserica, "laicatul ortodox" si provocarile unui sfarsit de lume

Obsesia securitatii si deriva anti-democratica

Timpul nu mai are rabdare cu Biserica


Conflictul din Ucraina, ascensiunea ISIS si alte tendinte globale

România: periferie neocoloniala a capitalismului occidental

LEVIATHANUL ELECTRONIC. Control social si supraveghere in inchisoarea digitala

DOCUMENTARE

Sfantul Vasile cel Mare – LEUL LUI HRISTOS [film documentar subtitrat in romana]

“CADEREA UNUI IMPERIU – LECTIA BIZANTINA”: filmul documentar realizat de arhim.

Tihon Sevkunov (VIDEO, subtitrat in limba romana). CARE AU FOST CAUZELE

DUHOVNICESTI ALE PRABUSIRII IMPERIULUI BIZANTIN?

VENDEE 1793. Documentar despre Revolutia Franceza (Video subtitrare in romana).

CALAII SADICI AI LUMII TRADITIONALE si rezistenta taraneasca in fata noii ordini

totalitare

POVESTEA SOVIETELOR [film documentar - VIDEO]. Despre apropierea de “familie”

dintre NAZISM si COMUNISM si uriasul EXPERIMENT SOCIAL al restructurarii societatii

prin UCIDERE SISTEMATICA

“Principiul puterii” – film documentar [VIDEO subtitrat si rezumat]. IMPERIUL

AMERICAN SI SECOLUL FRICII

Drumul catre STATUL TOTALITAR – cazul STASI [VIDEO - conferinta TED]. Trei in unul:

serviciu de informatii, politie secreta si procuror public. SUPRAVEGHERE TOTALA,

CONTROLUL prin NEINCREDERE, FRICA si PRESIUNE PSIHOLOGICA si diabolica strategie

de “BIODEGRADARE” a disidentilor

NOII CAINI DE PAZA AI PUTERII. Tradarea oamenilor de cultura si a jurnalistilor,

deveniti PIESE ANGRENATE in STRATEGII DE PUTERE si CONTROL, de LINSAJ AL

“DUSMANILOR” si “OCUPARE” a SPATIULUI PUBLIC

SECOLUL EGOCENTRISMULUI (I): teoriile lui Freud si MANIPULAREA PSIHOLOGIEI

MASELOR (documentar VIDEO subtitrat si rezumat)


SECOLUL EGOCENTRISMULUI (partile II si III). Vaste experimente sociale si manipulari

politice. CUM AU “DOMESTICIT” OAMENII “BAIETII ADANCURILOR” PRIN CONTROLAREA

SUBCONSTIENTULUI LOR (documentare video subtitrate si transcrise)

CAPCANA – filmul documentar ‘THE TRAP’, partea 1, subtitrat si rezumat.

NEOLIBERALISMUL SI NOUA DICTATURA A MANAGEMENTULUI

Film documentar: PSIHOPATUL CORPORATIST. De ce ne lasam condusi de psihopati si ce

putem face in aceasta privinta?

Cei patru calareti ai apocalipsei [film documentar - VIDEO]. CRIZA CAPITALISMULUI

NEOLIBERAL SI O INTREBARE CAPITALA: CE URMEAZA, CE-I DE FACUT?

CAPITALISMUL SI MAREA TRANSFORMARE – recenzia lui Alexandru Racu la filmul

documentar ARTE [video]. In plus: SUNT ORTODOXIA SI CAPITALISMUL COMPATIBILE?


CORPORATOCRATIA. Cum sunt inrobite natiunile prin IMPRUMUTURI care le

falimenteaza. Noul soldat: ASASINUL ECONOMIC, noile armate: FMI si BM [film

documentar - VIDEO]

PSYWAR sau RAZBOIUL PSIHOLOGIC (documentar video). Cum este folosita

PROPAGANDA pentru controlarea MAJORITATII

O LUME FARA OAMENI. Filmul documentar ARTE Un monde sans humains [VIDEO

SUBTITRARE]. Despre PROIECTUL TOTALITAR NEOLIBERAL al transumanismului:

controlarea digitala prin NANO-TEHNOLOGIE a omenirii

"PANOPTICON". Film documentar despre SUPRAVEGHEREA TOTALITARA

 STATISTICI

 TERMENI SI CONDITII

 CONFIDENTIALITATEA DATELOR

 COOKIES

 LOGO

 RSS

PARTENERI PRINCIPALI:
Site gazduit de Alfa Web

S-ar putea să vă placă și