Implicaţii clinice

Artera subclavie poate fi lezată în:

- fracturi cu deplasare ale claviculei
- în tumori ale vârfului pulmonar (tumora Pancoast-Tobias) - care determină
şi liza primei coaste
- în porţiunea interscalenică poate fi afectată în sindromul de defileu scalenic

În acest sindrom are loc compresia arterei şi a elementelor plexului brahial.

Cauzele pot fi:
- musculare – hipertrofii musculare, miozite (inflamaţii musculare) inserţii
anormale ale muşchilor scaleni
- osoase – fracturi ale coastei I, calusuri vicioase, exostoze (osteofite – apar în
boli degenerative - artroze)
- coasta cervicală – se prinde posterior de vertebra C7 şi poate fi lungă, ajungând
până la marginea anterioară a coastei I, cu care se uneşte. Uneori, este scurtă,
dar se continuă anterior cu o bandă fibroasă.

Compresia nervoasă se manifestă clinic prin dureri (parestezii pe faţa medială a

antebraţului şi la nivelul mâinii), rar apare deficit motor.
Compresia arterei subclavii determină scăderea irigaţiei la nivelul membrului
superior respectiv.

Artera vertebrală – în traiectul ei extracranian, poate fi afectată în bolile

degenerative (artroze), care determină îngustarea lumenului – astfel, scade fluxul arterial
intracranian.

Ramurile terminale ale arterei bazilare, arterele cerebrale posterioare, participă

la formarea poligonului arterial Willis, prin anastomoza cu ramurile comunicante
posterioare ale arterelor carotide interne
Poligonul arterial Willis, situat la baza creierului, este format din:
- artera comunicantă anterioară – ce uneşte cele 2 artere cerebrale
anterioare (ramuri terminale din artera carotidă internă)
- arterele cerebrale anterioare
- arterele carotide interne
- cele 2 artere comunicante posterioare – ce unesc arterele carotide
interne de arterele cerebrale posterioare
- arterele cerebrale posterioare

Deci, la formarea poligonului participă 2 sisteme arteriale : sistemul carotic

intern şi sistemul vertebro-bazilar.

Poligonul arterial îşi manifestă eficacitatea atunci când este obliterată una din
ramurile care-l formează, circulaţia sângelui fiind suplinită de celelalte.
 Orice obstrucţie situată distal de poligon duce la leziuni de substanţă nervoasă
(infarct cerebral).

Artera bazilară vascularizează partea posterioară a emisferelor cerebrale (prin

arterele cerebrale posterioare), iar împreună cu arterele vertebrale asigură şi vascularizaţia
trunchiului cerebral şi a cerebelului.
În cazul trombozei arterelor vertebro-bazilare, mortalitatea este mare, deoarece
sunt afectaţi centrii cardio-respiratori din trunchiul cerebral.

Artera toracică internă - este considerată la ora actuală, cel mai bun material
de grefă pentru bypassul coronarian.

Coartaţia de aortă

Coartaţia de aortă este o malformaţie congenitală în care lumenul aortei este

stenozat imediat distal de originea arterei subclavii stângi.
La acest nivel, aorta se îngustează substanţial şi aportul sanguin către abdomen şi
membrele inferioare este diminuat. În timp, se dezvoltă colaterale parietale toracice şi
abdominale, ce vascularizează partea inferioară a corpului.
Coartaţia afectează şi cordul, care trebuie să pompeze sângele la o presiune mai
mare pentru a menţine perfuzia în periferie. Aceasta poate produce insuficienţă cardiacă.
Multe din vasele situate proximal de stenoză se dilată datorită presiunii crescute,
pentru ca sângele să ajungă în aortă distal de stenoză.
Frecvent se dilată arterele toracice interne, epigastrice superioare şi
musculofrenice. Aceste artere aduc sânge în arterele intercostale anterioare, care se
anastomozează cu arterele intercostale posterioare, ce permit curgerea retrogradă a
sângelui către aortă.
Creşterea presiunii în arterele intercostale determină eroziuni costale de-a
lungul marginilor inferioare ale coastelor III – XII. Primele 2 artere intercostale
posterioare provin din trunchiul costo-cervical (ramură din artera subclavie, proximal de
coartaţie), astfel încât nu se dilată şi nu produc eroziuni costale.
Artera epigastrică superioară se anastomozează prin inosculaţie cu artera
epigastrică inferioară, realizând o importantă anastomoză arterială între artera subclavie şi
artera iliacă externă.
În coartaţia de aortă, cele 2 artere epigastrice anastomozate se dilată atât de
mult, încât se observă pulsaţia muşchilor drepţi abdominali.
Venele epigastrice superioare se anastomozează cu venele epigastrice inferioare,
epigastrice superficiale şi circumflexe iliace superficiale, realizând o anastomoză cavo-
cavă importantă.
Această anastomoză se lărgeşte mult (devine patentă) în caz de tromboză a
venei cave inferioare, asigurând drenajul din sistemul venos cav inferior în cel
superior.
 De asemenea, venele devin voluminoase în sindromul de hipertensiune portală,
când se dezvoltă anastomozele lor cu reţeaua venoasă periombilicală (care drenează în
vena portă)

Subcutanat, în jurul ombilicului, există o reţea anastomotică venoasă, ce

drenează spre teritorii diferite:
- superior, spre sistemul cav superior, prin venele epigastrice superioare
- inferior, spre sistemul cav inferior, prin venele epigastrice superficiale,
circumflexe iliace superficiale şi epigastrice inferioare
- lateral, spre sistemul cav superior, prin venele toracice laterale
- spre teritoriul port, prin venele paraumbilicale
În mod obişnuit, această reţea venoasă subcutanată nu este patentă
(eficientă hemodinamic) şi nici evidentă.
În cazul apariţiei hipertensiunii portale (obstrucţia totală sau parţială a
venei porte) anastomozele porto-cave devin patente, iar venele periombilicale,
dilatate, desenează aşa-numitul “cap de meduză”).
Tipurile de circulaţie colaterală compensatorie, cavo–cave şi porto-cave, se
pot asocia în ciroza hepatică ascitogenă, când se observă un abdomen
“batracian” cu o reţea venoasă în “cap de meduză” şi circulaţie colaterală
evidentă, la nivelul flancurilor (desen venos în H).
În obstrucţia venei cave inferioare, dilatarea venoasă se produce la nivelul
flancurilor, pe anastomoza dintre venele epigastrică superficială, epigastrică
superioară şi toracice laterale (anastomoză cavo-cavă).

Artera tiroidiană inferioară

În cursul intervenţiilor chirurgicale de extirpare parţială sau totală a glandei
tiroide (tiroidectomie), este necesară ligaturarea şi secţionarea ramurilor terminale
ale arterei tiroidiene inferioare, existând riscul:
►lezării nervului laringeu recurent –datorită raporturilor dintre nervul laringeu
recurent şi ramurile terminale ale arterei

►devascularizării glandelor paratiroide – vascularizaţia arterială a paratiroidelor,

atât a celor inferioare cât şi a celor superioare, provine aproape exclusiv din artera
tiroidiană inferioară de partea respectivă (identificarea glandelor paratiroide se
face prin urmărirea ramurilor terminale ale acestei artere).

Din aceste motive, ligatura ramurilor terminale (ramurile pentru glanda

tiroidă) ale arterei tiroidiene inferioare este timpul esenţial al intervenţiei
chirurgicale.
Ligatura acestora se realizează tangent la parenchimul tiroidian, după
tracţionare anterioară a glandei tiroide. Astfel, glandele paratiroide, ramurile lor din
artera tiroidiană inferioară şi nervul laringeu recurent rămân posterior (fiind evitată
lezarea lor).
 În acelaşi mod se procedează şi cu ramurile arterei tiroidiene superioare,
pentru protejarea nervului laringeu superior (ramură din nervul X).