PETROLUL

"AURUL NEGRU"
CnH2n+2.

NUME: Nitu Raluca Sabrina

CLASA: a X a F
DEFINITII

Petrolul, sau țițeiul, împreună cu cărbunii și gazele naturale fac parte din

zăcămintele de origine biogenă, care se găsesc în scoarța pământului.
Petrolul, care este un amestec de hidrocarburi solide și gazoase dizolvate
într-un amestec de hidrocarburi lichide, este un amestec de substanțe lipofile.
Țițeiul în stare brută (nerafinat) conține peste 17 000 de substanțe organice
complexe, motiv pentru care este materia primă cea mai importantă
pentru industria chimică (vopsele, medicamente, materiale plastice, etc.) și
producerea carburanților.
Titeiul, este un lichid vascos, de culoare bruna, neagra  sau verde masliniu,
inflamabil, cu miros caracteristic, insolubil in apa, cu densitatea mai mica decat a
apei. Nu are temperatura de fierbere fixa fiind un amestec complex de
hidrocarburi. Contine in cantitati mici si substante anorganice ca sulf, oxigen si
azot.

ISTORIC

Petrolul a fost descoperit în urmă cu câteva mii de ani. Având

densitatea mai redusă decât a apei sărate, s-a găsit în caverne și zone cu
straturi sedimentare calcaroase, argiloase, sau sau nisipoase de la
suprafață, (în Germania, de exemplu, în jurul Hanovrei și Braunschweig).
Prima rafinărie de petrol din lume a fost construită în România,
în 1856, la periferia orașului Ploiești, (în partea de sud-est, în drum spre
localitatea Râfov, la nord de calea ferată Ploiești - Buzău), de către Marin
Mehedințeanu, arendașul unor întinse zăcăminte de țiței pe moșia Păcureți,
Prahova.
Instalațiile rafinăriei erau destul de primitive, toate utilajele fiind formate
din vase cilindrice din fier sau fontă, încălzite direct cu foc de lemne. Aceste
utilaje au fost comandate în Germania firmei Moltrecht ce construia cazane
pentru fabricarea uleiurilor din șisturi bituminoase, iar în decembrie 1856
începe construcția „fabricii de gaz” din Ploiești, pe numele lui Marin
Mehedințeanu (decedat în 1861). 

FORMARE

Teoria biogenă de formare a zăcămintelor de petrol susține că petrolul

ia naștere din organisme marine plancton care după moarte s-au depus pe
fundul mării, fiind acoperite ulterior de sedimente.
-ţiţeiul este de origune vegetală (Figuier), formandu-se din plante, prin putrezirea
acestora şi transformarea lor în metan, bioxid de carbon şi acizi graşi etc.;

-ţiţeiul este de origine animală (Engler), rezultînd din transformarea grăsimilor

animalelor marine, în special a peştilor, la temperaturi şi presiuni mari în scoarţa
pămîntului;

-ţiţeiul este de origine mixtă, vegetală-animală (Potonié): prin transformarea unor

plante şi animale marine microscopice, acoperite de nămol, şi sub acţiunea unor
bacterii anaerobe a rezultat o materie organică, numita “sapropel”, care a îmbibat
nămolul. Sub influenţa temperaturii şi a presiunii înalte, “saprolpelul” din nămol a
suferit transformari chimice, rezultînd ţiţeiul.
 Teoria anorganica/abiogena asupra originei titeiului a fost formulata
de M. Berthelot si a fost completata si sustinuta de D. I. Mendeleer. Acesta
teorie afirma ca titeiul s-a format in straturi adanci ale scoartei prin
actiunea apei asupra carburilor metalice: CaCl2, Al4C3 etc. care in contact
cu apa se descompun rezultand acetilena, metan si alte hidrocarburi; sub
actiunea temperaturii si presiunii inalte din interiorul pamantului si in
prezenta catalizatorilor naturali, hidrocarburile nesaturate sau polimerizat
formand titeiul de astazi.

CLASIFICARE

Pe baza COMPOZITIEI CHIMICE, respectiv a predominării unor

categorii de hidrocarburi , petrolurile au fost clasificate în mai multe tipuri :
1. Petrol parafinos caracterizat prin procentul mai ridicat de alcani (pană
la 78%) , aşa cum sunt în general petrolurile americane .
2. Petrol asfaltos , caracterizat prin procentul mare de hidrocarburi
aromatice (în fracţiunile uşoare) cat şi de substanţe asfaltoase , aşa cum
sunt petrolurile din Caucaz .
3. Petrol de tip intermediar , caracterizat prin procentul mare, fie de
cicloalcani,fie de alcani şi hidrocarburi aromatice .

Petrolul din  Rusia,de exemplu este bogat în hidrocarburi ciclice, petrolul

nord-american conţine în special alcani, iar cel din Kalimantan este bogat în
hidrocarburi aromatice. Petrolul românesc are o compozţie intermediară.
 PROPRIETATI FIZICE

Petrolul brut  (numit şi ţiţei) este un produs de natura organică, care se

găseşte în scoarţa pămîntului, formînd zăcăminte . El este un lichid vîscos,
a cărui culoare variază de la galben-verde pînă la negru, avînd reflexe
colorate diferite. Mirosul petrolului este caracteristic. Densitatea lui este
cuprinsă între 0,750 şi 0,970. Petrolul nu este solubil în apă şi mai uşor
ca aceasta. Fiind un amestec din diverși compuși ,petrolul nu are punct de
fierbere definitiv , el se distilează continuu ,la temperatura de 30-360 C.
Petrolul brut este considerat la fel de valoros ca şi aurul, de aceea a fost
numit aurul negru.

OBTINERE/EXTRAGERE

Dacă zăcământul de petrol se află aproape de suprafață, exploatarea se

poate realiza prin cariere de suprafață, pe când zăcămintele din profunzime
sunt extrase prin sonde de petrol (foraje de adâncime).
O altă modalitate de extragere a petrolului este extragerea din
zăcămintele submarine cu ajutorul unor insule sau platforme de foraj, unde
dificultățile de forare sunt mult mai mari. La toate procedeele de foraj se
folosește un lichid de sondă cu polimeri pentru a stabiliza gaura de foraj,
lichid care necesită o greutate specifică mare - pentru aceasta se adaugă
baritină, lichidul de foraj trebuind să aibă o anumită vascozitate. Capul de
foraj, freza, este prevăzut cu tăișuri cu vârf de diamant, iar coloana de
sondă este alcătuită din țevi de oțel care se montează împreună prin
înșurubare (una în alta), această coloană atingând lungimi de până la câteva
mii de metri. În cazul zăcămitelor de petrol care nu se află sub presiune,
această presiune se realizează prin pomparea de apă sau gaz, iar în cazul
zăcămintelor cu o vascozitate ridicată se presează lichide pentru reducerea
acesteia.
Titeiul extras prin sistemele mentionate este amestecat cu apa sarata si
nisip. Nisipul se separa prin sedimentare; daca, insa, apa formeaza cu titeiul
o emulsie, atunci se adauga titeiului anumite substante cu actiune
dezemulsionanta pentru a separa apa. In continuare titeiul este supus unor
tratamente speciale in rafinarii.