Sunteți pe pagina 1din 1

Rugaciune pentru iluminare

O, Preacurată, Preasfântă Fecioară Maria, Te rugăm


luminează-ne, dă-ne înţelepciune cerească şi ocroteşte-ne de cei vicleni şi răi şi de lucrările lor
pierzătoare de suflete! Întăreşte-ne credinţa! Vindecă neputinţele noastre! Ajută-ne nouă şi
celor care cu dragoste sfântă Îl slăvesc pe Dumnezeu să ne mântuim sufletele! Preacurată
Maică a Domnului Iisus Hristos, Preabinecuvântată Apărătoare a noastră priveşte spre robii
Lui Dumnezeu de pe acest pământ românesc! Luminează-ne minţile, inimile şi sufletele!
Luminează-ne viaţa noastră şi calea către Împărăţia Lui Dumnezeu! Luminează-ne cugetele
noastre şi toate drumurile vieţii! Ajută-ne şi îndrumă-ne pe calea cea bună, binecuvântată de
Fiul Tău, Domnul nostru

Rugăciune către Preacurata Născătoare de Dumnezeu


pentru ajutorare
O, Preamilostivă şi Sfântă Maică nu mă lepăda pe mine, păcătosul, ci primeşte această puţină
rugăciune a mea şi o du Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, Care S-a născut cu trupul din Tine
spre mântuirea tuturor păcătoşilor, S-a răstignit şi S-a îngropat şi a Înviat a treia zi. Deşi sunt
păcătos cred, Maică Sfântă,că Iubitorul de oameni, prin nemăsurata Lui milostivire, mă va
primi şi mă va milui dacă mă voi pocăi sincer şi din toată inima! Pe Tine Mijlocitoare bună Te
avem şi Te rog milostiveşte-Te şi spre mine,Doamna mea, că toate le poţi câte le voieşti, iar pe
cele pe care le ceri de la Fiul Tău, Domnul Ţi le dă, că pe Tine Te-a făcut Mijlocitoare
creştinilor. Pe Tine bine Te cuvântăm, Te lăudăm şi Ţie Îţi mulţumim pentru tot ajutorul Tău,
Preasfântă Fecioară Maria! Amin!

S-ar putea să vă placă și