Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
2
Dumitru Tomoni
Timişoara, 2014
3
Colecţia:
Patrimonium
Coordonator colecţie:
Prof. univ. dr. Radu Păiuşan
Consilier editorial:
Eugen Georgescu
Coperta:
Daniela Cădărean
94(498 Timişoara)"1989.12"
Editura Eurostampa
Timişoara, Bd. Revoluţiei din 1989 nr. 26
Tel/Fax: 0256 204 816
edituraeurostampa@gmail.com
www.eurostampa.ro
Tipărit la Eurostampa
4
CUVÂNT ÎNAINTE
5
revoltat. Cei mai mulți, mai hotărâți, cei care au dat și
cele mai multe victime pe altarul libertății, au fost cei
crescuți cu cheia la gât. Printre aceștia s-a numărat și
făgețeanul Sorin Leia, cu ultimul domiciliu stabil pe
buletin in Făget, str. Calea Lugojului nr. 15.
Sorin Leia, muncitor la ”Solventul” Timișoara, a
fost unul dintre zecile de mii de timișoreni care au
participat la revolta împotriva regimului dictatorial
instaurat de Nicolae Ceaușescu. Din păcate, el a fost și
una dintre sutele de victime ale acestui regim, pentru
că, de moartea celor 942 de români uciși de gloanțe
după fuga soților Ceaușescu, responsabilii trebuie
căutați în rândul celor care au preluat puterea în 22
decembrie 1989.
Sorin Leia a murit în 18 decembrie 1989, în jurul
orei 17,30, fiind împușcat în frunte, pe treptele
catedalei ortodoxe din Timișoara, în timp ce flutura
deasupra capului, drapelul național cu stema decupată
și striga alături de câteva sute de tineri, cu lumânări
aprinse în mână, ”Jos Ceaușescu!”. A murit ca un erou,
pentru că a strigat lozinci împotriva unui regim
criminal, pe treptele unui lăcaș sfânt. Sorin Leia nu a
spart vitrinele magazinelor, nu a furat ”bunurile
poporului”, nu a atacat instituții publice sau unitați
militare. Sorin Leia a fost împușcat pentru că și-a dorit
o altă lume și și-a făcut publică această dorință.
Uciderea lui Sorin Leia spulberă falsele mituri
propagate săptămânal de foști politruci din Armată și
Securitate, pe televiziuni dornice de senzațional,
potrivit cărora aceste instituții de forță au tras doar
împotriva vandalilor și a celor care au încercat să le
atace. Aceștia, sub proteția regimului autoimpus după
6
fuga lui Ceaușescu, și a unei justiții mult prea
îngăduitoare cu crimialii din decembrie 1989, încearcă
să-i convigă pe români că în Timișoara, în zilele de 17-
19 decembrie 1989, Miliția,Securitatea și Armata nu
au tras în demonstranti. Uciderea lui Sorin Leia
confimă că în Timișoara, în decembrie ’89, a tras și
Armata, și Securitatea, și Miliția. Evident că nu trebuie
culpabilizate aceste instituții, dar trebuia să fie
pedepsiți acei NEOAMENI care au lucrat în aceste
instituții și au tras în semenii lor pentru a împiedica
căderea unui regim ce le oferea privilegii față de
românii de rând, în schimbul îndoctrinării liber
asumate și a unei lașități liber consimțite.
Suntem convinși că lumea visată de Sorin Leia,
lumea pentru care el a plătit cu supremul sacrificiu, nu
este lumea de astăzi, lumea milionarilor de carton,
lumea politrucilor semidocți și imorali, lumea celor
mai mulți hoți cu imunitate ce activează în cel mai
mare și mai rușinos parlament din istoria modernă a
României.
Dar pentru lumea de astăzi nu este vinovat Sorin
Leia, suntem vinovați noi toți – evident, în grade
diferite – care, după ce am votat o dată la patru ani, am
acceptat umilința din partea aleșilor noștri cu
resemnare, până la viitoarele alegeri, când și noii aleși
s-au comportat la fel. Timp de peste două decenii am
vizionat aceeași piesă, dar cu actori ce se schimbau
după încheierea unui ciclu parlamentar. Din lașitate, nu
ne-am revoltat, deși riscul la care ne-am fi putut
expune nu se putea compara cu cel asumat de generața
lui Sorin Leia, în decembrie 1989.
7
De aceea, suntem obligați măcar să nu uităm
sacrificiul lui Sorin Leia. Acest demers livresc se
dorește a fi un modest omagiu adus memoriei celui
care acum 25 de ani își jertfea viața pentru libetatea
noastră.
8
NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI
9
Carmina Malancea și Mihaela Popovici și elevilor
Tabita Bucur și Iosif Nicorici.
Sperăm că această lucrare să contribuie la o mai
bună cunoaștere a ceea ce s-a întâmplat în decembrie
1989 la Timișoara, să fie un îndemn pentru identificarea
și pedepsirea criminalului care l-a ucis pe Sorin Leia și
un modest omagiu adus eroului martir.
D. T.
10
CAP. I.
1
Marius Mihoc, Revoluţia fără mistere, Timişoara, Editura
Almanahul Banatului, 2002, p. 28 (în continuare: Marius Mihoc,
Revoluţia...)
2
George Galloway, Bob Wylie, Prăbuşirea, Bucureşti, Edit. Irini,
2004, p.113
3
Peter Siani-Davies, Revoluţia română din Decembrie 1989,
Bucureşti, Edit. Humanitas, 2006, p. 88
11
Pentru că pastorul nu a dat curs acestei cereri,
încă de la primele ore ale dimineţii zilei de 15
decembrie, câteva zeci de enoriaşi s-au adunat în faţa
Bisericii Reformate: „Întâi câte 3-4, care n-aveau
curajul să steie în faţa casei (unde erau poliţiştii în
uniformă). Se plimbau prin zonă, intrau în farmacie,
ieşeau, intrau în alimentară” ieşeau. La un moment dat
a apărut la geam Tőkés şi atunci toţi cei care erau
împrăştiaţi s-au adunat şi l-au întrebat dacă are nevoie
de ceva.4 La apariția enoriaşilor în faţa locuinţei
pastorului, a dispărut paza miliţienilor de la uşă iar
oamenii Securităţii ce asigurau filajul de la distanţă au
raportat ofiţerului de serviciu prezenţa enoriaşilor.5
Fiind informat că în faţa locuinţei pastorului s-au
adunat 25-30 de enoriaşi, maiorul Radu Tinu,
adjunctul şefului Securităţii Judeţului Timiş l-a trimis
la faţa locului pe lt. Petru Pele, șeful Serviciului I A
Informaţii Interne ce se ocupa de supravegherea
preotului şi în acelaşi timp i-a raportat situaţia creată la
casa lui Tőkés colonelului Traian Sima, şeful
Securităţii Judeţului Timiş.6
În jurul orei 10,00 Tinu s-a deplasat în zona
Bisericii Reformate unde a constatat că pe lângă
enoriaşi s-au adunat şi aproximativ 30 de persoane care
se interesau de situaţia pastorului.7
4
Marius Mihoc, Revoluţia..., p.26
5
Neculai Damian, Scânteia vine din văzduh, Timişoara, Edit.
Eurostampa,1999, p. 26
6
Arhivele Memorialului Revoluţiei,Timişoara, (în continuare:
A.M.R.T.), Declaraţia lui Radu Tinu din 12.01.1990, p.1
7
Ibidem
12
Primind informații de la ofiţerii trimiși să
supravegheze zona, colonelul Popescu Ion, inspector şef
al Inspectoratului Judeţean Timiş al Ministerului de
Interne, a constituit o grupă de comandă din care făceau
parte Traian Sima, Deheleanu Ioan, şeful Miliției
judeţene şi alte cadre cu funcţii de răspundere din cadrul
inspectoratului. În acelaşi timp, Popescu l-a informat pe
ministrul de Interne Tudor Postelnicu despre
evenimentele de la Timişoara şi despre măsurile luate.
Timişorenii care călătoreau cu tramvaiele înspre
şi spre gară, văzând oameni adunaţi la capătul străzii
Timotei Cipariu îi rugau pe vatmani să reduc viteza
tramvaielor,crezând că este vorba despre un accident
de circulație.În scurt timp,cei care trec prin Piaţa Maria
află despre situaţia pastorului Tőkés, şi o parte dintre
ei, din curiozitate se reîntorc în piață.8
În jurul orelor 12,00, secretarul II al Ambasadei
S.U.A., Denis Curry însoţit de o corespondentă de presă
de la Ambasada Marii Britaniei la Bucureşti – urmăriţi
în permanenţă de către organele de filaj ale Securității
locale – au încercat să ia legătura cu pastorul Tőkés.
Potrivit declaraţiilor ofiţerilor de Miliţie, Denis Curry
nu a reuşit să ia legătura cu Tőkés9, în schimb Árpad
8
Alex Mihai Stoenescu consideră că este vorba de ora 11,15, fără
să precizeze sursa de informare.(Alex Mihai Stoenescu,
Cronologia evenimentelor din decembrie 1989, Bucureşti, Edit.
RAO, 2009, p. 48; în continuare: Alex Mihai Stoenescu,
Cronologia… )
9
Alesandru Duţu, Revoluţia din 1989. Cronologie, Bucureşti, Edit.
Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, 2006, p. 97;
(în continuare: Alesandru Duţu, Revoluţia…; vezi şi Radu
Tinu,Timişoara...no comment, Bucureşti, Edit. Paco, 2000, p.22)
13
Gazda mărturiseşte că diplomatul american a vorbit cu
pastorul, la uşa locuinţei, în limba engleză.10 Un lucru
est cert, după plecarea diplomatului, miliţienii au fost
retraşi de la uşa pastorului.
După-masă, numărul persoanelor din faţa
bisericii ajunge la peste 100, iar comportamentul
trecătorilor oscilează între curiozitate şi nedumerire:
„Oamenii veneau, priveau nedumeriţi în dreapta,
stânga, puneau o întrebare, două, mai toţi își continuau
drumul, cei care rămâneau, să spunem nucleul masei
umane, fiind format din 70-80 de persoane.”11 Pe
măsură ce orele treceau, pe lângă enoriaşii bisericii au
venit mai mulţi credincioşi baptişti şi penticostali. La
propunerea secretarului Comitetului Municipal P.C.R.
Ion Rotărescu, primarul Petru Moţ a trimis mai mulţi
activişti de partid la Biserica Reformată, pentru a
vedea ce se întâmplă în fața locuinţei lui Tőkés.12
Fiind informat de către col. Sima că spre seară,
în fața bisericii erau 300-400 de credincioşi cu
lumânări aprinse, gen. mr. Gianu Bucurescu, adjunct
şef al ministrului de Interne a dispus ca Securitatea sa
nu intervină şi să lase această situaţie în seama Miliţiei,
Departamentului Cultelor şi Consiliului Popular
Timiş.13
10
Marius Mihoc, Revoluţia..., p.26
11
Titus Suciu, Reportaj cu sufletul la gură, Ediţia a III a,
Timișoara, Edit. SAOL, 2009, p.21 (în continuare: Titus Suciu,
Reportaj…)
12
Neculai Damian, op. cit., p.29
13
A.M.R.T.,Declaraţia lui Traian Sima din 03.01.1990, p.3
14
Văzând că numărul celor adunaţi în faţa
locuinţei creştea mereu odată cu lăsarea serii, Tőkés a
deschis fereastra şi le-a vorbit în limba română celor
prezenţi: „Dragi creştini! Noi nu am făcut nimic rău.
Noi am propovăduit credinţa şi acum ei vor să ne
evacueze. Probabil că astăzi nu vor acţiona, dar mâine
o vor face.14 Prin strigăte, mulţimea şi-a manifestat
solidaritatea cu pastorul şi l-a asigurat că nu îl vor
părăsi şi îl vor apăra în faţa autorităţilor. Nu peste mult
timp, auzind că în stradă se cântă „Deşteaptă-te,
române!”, pastorul a ieşit din nou la geam spunându-le
celor din faţa locuinţei că,deşi îi plac cântecele
patriotice, nu crede că este momentul şi locul să se
cânte. Fiind în grupul celor din stradă împreună cu un
coleg de serviciu, Victor Burghelea îşi aminteşte cu o
fiească emoţie secvenţa respectivă: „La un moment dat
de jos se înfiripă, destul de timid, dar se înfiripă, un
«Deşteaptă-te, române». După a doua strofă, parohul
se adresează mulţimii sfătuind-o să nu cânte astfel de
cântece, nu că nu i-ar plăcea şi lui, dar este periculos şi
pentru el şi pentru mulţime. Se aud «nu vă lăsăm!»,
«nu vă lăsăm!». Nu-mi vine să crede ceva
nemaipomenit. Mai rămân cu colegul meu şi apoi mă
îndrept spre casă, unde povestesc soţiei şi fiului.15 La
adăpostul întunericului mulţimea devine mai agitată
14
Miodrag Milin, Timişoara 15 – 21 decembrie '89, Timişoara,
1990, p.16 (în continuare: Miodrag Milin, Timişoara 15 – 21
decembrie '89…)
15
Marius Mioc, Revoluţia din Timişoara. Aşa cum a fost,
Timişoara, Edit. Brumar, 1997, p. 49 (în continuare: Marius Mioc,
Revoluţia din Timişoara…)
15
având loc şi altercaţii între protestatari – numărul lor
depăşeşte cifra 100016 – şi forţele de supraveghere şi
intervenţie. Văzând că un om mai în vârstă, ce era târât
de doi civili spre o maşină Dacia striga după ajutor,
actorul Ștefan Iordănescu a intervenit izbindu-l pe unul
cu capul în grilajul de fier al magazinului „Progresul” şi
lovindu-l în faţă pe celălalt. Gestul curajos al tânărului
actor a fost urmat de intervenţia mulţimii, care „ca la un
semnal, a început să-i lovească pe securişti: i-au călcat
în picioare.17 La scurt timp, în colțul bisericii, un tânăr
„se lupta cu alţi doi, mai în vârstă. Unul dintre „civili”,
mai mic, în jur de 25 de ani, într-o geacă gri, îmblănită,
tuns scurt şi îngrijit, încerca să-i pună cătuşele
adolescentului, pe care l-a smuls dintre lume, trăgându-l
de cap şi de păr.18 Şi în acest caz, mulţimea a intervenit,
l-a eliberat pe tânăr, iar pe agresor l-a târât până în faţa
roţilor unui tramvai care staţiona. Mai mult, câţiva
protestatari au sărit în vagon, la cabina vatmanului şi au
vrut să pornească tramvaiul pentru a-l călca pe agresor.
Acesta a fost salvat prin intervenţia unui coleg mai
voinic care l-a tras de pe şina de tramvai şi l-a scos din
mijlocul mulţimii.19
Fiind informat încă din cursul zilei de către
secretarul cu probleme de propagandă Vasile Bolog,
primul-secretar Radu Bălan s-a deplasat seara în Piaţa
Maria, pentru a vedea situaţia creată la locuinţa lui
16
Timişoara 16 – 22 decembrie 1989, Timişoara, Edit. Facla,
1990, p.50
17
Miodrag Milin, op. cit., p.18
18
Ibidem, p.18 – 19
19
Ibidem
16
Tőkés.20 Întors în sediul Judeţenei de Partid, Bălan i-a
raportat situaţia secretarului C.C. al P.C.R., Emil Bobu
şi în acelaşi timp i-a trimis pe primarul Petru Moţ şi pe
secretarul Rotărescu la locuinţa lui Tőkés. Aceştia s-au
deplasat la locuinţa lui Tőkés, i-au dat asigurări că nu
va fi evacuat şi i-au promis că îi vor realiza şi celelalte
doleanţe: aprovizionarea cu lemne, punerea geamurilor
sparte şi asistenţă medicală pentru soţia gravidă.21
La discuţii au participat şi cinci reprezentanţi ai
celor din stradă. Aceştia trebuiau să comunice mulţimii
că s-a ajuns la un acord şi să-i îndemne să plece acasă.
Conform celor stabilite, Árpad Gazda a vorbit mulţimii
în limba maghiară, din uşa bisericii, iar inginerul
Istvan Ion în limba română: „Oameni buni, aici
primarul Petre Moţ şi Rotărescu au făcut nişte
făgăduieli. Hai să le dăm şansa să demonstreze că au
spus lucruri adevărate. De aceea vă roagă şi domnul
Tőkés să mergeţi acasă. De mâine să veniți să vedeți
dacă s-au ținut de cuvânt. Dacă nu, fiecare din voi să
mai aducă şi vecinii, pentru că aici se întâmplă o
nedreptate.”22
După acest apel, la miezul nopţii mulţimea s-a
împrăştiat.
20
A.M.R.T., Declaraţia lui Radu Bălan din 23.02.1990, p.1
21
Marius Mioc, Revoluţia..., p.27
22
Ibidem
17
18
CAP. II.
16 DECEMBRIE 1989 –
DE LA SOLIDARITATEA CU TŐKES
LA REVOLTĂ ÎMPOTRIVA LUI CEAUSESCU
23
A. M. R. T., Raportul lui Nicolae Mavru din 17.12.1989, p. 1
24
Ibidem, Declaraţia lui Gheorghe Atudoroaie din 6.01.1990, p. 1
19
Maria”.25 La scurt timp, Ceauşescu l-a sunat pe Bălan,
interesându-se de situaţia privitoare la Tőkés şi
cerându-i să treacă la evacuarea pastorului. Luat prin
surprindere, Bălan a încercat să minimalizeze cele
întâmplate în seara precedentă şi să-l asigure că „în
oraş este linişte, studenţii merg la cursuri iar muncitorii
lucrează”.26 În ceea ce priveşte evacuarea pastorului,
Bălan a avut obiecţii asupra legalităţii unui astfel de
demers, deoarece nu trecuse termenul de opt zile,de la
pronunţarea sentinţei până la executarea hotărârii
judecătoreşti. Răspunsul lui Ceauşescu a fost fără
echivoc: „Ce vă cramponaţi de câteva ore! Să luaţi
măsuri să-l evacuaţi imediat”.27
Venit la Timişoara pentru rezolvarea unor
probleme personale, fostul prim-secretar al judeţului
Timiş, Ilie Matei a fost informat de către Bălan de
situaţia pastorului Tőkés, inclusiv de poziţia lui
Ceauşescu pe care Matei a aprobat-o.
În acest timp, în faţa Bisericii Reformate grupul
curioşilor continua să crească şi pentru că se răspândise
zvonul că pastorul „va fi arestat şi lichidat”.28 Tensiunea
25
Procesul de la Timişoara, vol. IV, Ediţie îngrijită de Miodrag
Milin şi Traian Orban,Timişoara, Edit. Mirton, 2006, p. 2069, (în
continuare (Procesul, vol. IV...)
26
Procesul de la Timişoara.Audierea în cadrul urmăririi penale a
celor 21 + 4 inculpaţi, coordonator Gino Rado, Timişoara, Edit.
Memorialul Revoluţiei 1989, 2013, p. 28 (în continuare: Gino
Rado, Procesul...)
27
Procesul de la Timişoara, vol. III, Ediţie îngrijită de Miodrag
Milin şi Traian Orban,Timişoara, Edit. Mirton, 2005, p. 1419 (în
continuare: Procesul, vol. III...)
28
A.M.R.T., Raportul lui Nicolae Mavru din 17.12.1989, p.1
20
a fost întreţinută şi de prezenţa celor doi reprezentanţi ai
puterii locale, Moţ şi Rotărescu, care au venit la pastor
pentru a-l asigura că îi vor fi aduse lemne, vor fi puse
geamurile sparte şi că, a doua zi, va putea ţine slujba
religioasă. În timp ce Tőkés primea aceste promisiuni,
doi medici, Jurchescu Pavel, inspector la Direcţia
Sanitară şi Rab Ioan asigurau asistenţa medicală soţiei,
convenind că nu era nevoie de internare, totul putându-
se rezolva ambulatoriu.29
În ciuda mai multor apeluri făcute de Tőkés, cei
adunaţi în faţa bisericii au refuzat să se împrăştie. În
aceste condiţii, autorităţile se mobilizează în vederea
unei intervenţii în forţă. La orele prânzului, lt.col.
Corpodeanu Ion i-a ordonat căpitanului Dorneanu
Cornel, şeful Biroului de Pază şi Ordine al Miliţiei
Municipale Timişoara să pregătească plutonul de
intervenţie, ordinul fiind executat cu multă
promptitudine. Plutonul era format din 30 de subofiţeri
de Miliţie, toţi sectorişti, dotaţi cu costume de
protecţie de culoare albastră, scuturi, bastoane din
cauciuc şi căşti cu vizor. Ulterior au fost dotaţi cu
spray-uri lacrimogene şi cătuşe.30 Aceeaşi dorinţă de
restabilire a liniştii prin împrăştierea cât mai rapidă a
celor adunaţi în faţa locuinţei pastorului o manifestă şi
responsabilii din Bucureşti. Generalul maior Nuţă
Constantin, adjunct al ministrului de Interne şi şef al
Inspectoratului General al Miliţiei i-a solicitat col.
29
Titus Suciu, Lumea bună a balconului, Ediţia a II-a, Bucureşti,
Edit. Institutului Revoluţiei Române, 2008, p. 146 (în continuare:
Titus Suciu, Lumea bună...)
30
Procesul de la Timişoara, vol. IV,..., p. 1746
21
Popescu Ioan informaţii despre situaţia de la Biserica
Reformată, măsurile ce au fost luate de către organele
locale de partid, Securitate şi Miliţie, şi i-a ordonat să
pună în aplicare Ordinul M.I. nr. 02600/1988, privind
păstrarea şi restabilirea ordinii publice, plan ce se
găsea întocmit la toate reşedinţele de judeţ.31 Planul
prevedea trupele de şoc capabile să acţioneze rapid şi
eficient în caz de necesitate şi stabilea dispozitivele de
luptă în diferite zone din oraş.
La orele 14,45, col. Popescu a alarmat prin
lansarea parolei „Fulgerul unităţile subordonate –
trupele de miliţie-securitate,pompieri, subunitatea anti-
teroristă (U.S.L.A.) şi Brigada de Grăniceri Timişoara,
trecută la Ministerul de Interne de la Ministerul Apărării
Naţionale prin Ordinul M. I. nr. 01072 din 13 decembrie
1989, pentru a acţiona împotriva demonstranţilor,
potrivit prevederilor Planului unic întocmit în baza
Ordinului 002600/1988 al ministrului de Interne.32
Aceste măsuri sunt raportate ministrului de Interne
Tudor Postelnicu de către col. Popescu, care îşi reafirmă
hotărârea de a interveni în forţă pentru împrăştierea
protestatarilor de la Biserica Reformată. În acest scop au
fost trimişi în Piaţa Maria căpitanul Dorneanu,
comandantul plutonului de intervenţie şi alţi doi ofiţeri,
îmbrăcaţi în civil şi dotaţi cu o staţie radio-recepţie,
pentru a stabili dispozitivul ce trebuia ocupat, direcţia de
acţiune şi itinerariul de deplasare.33
31
Neculai Damian, op. cit., p. 31
32
Procesul de la Timişoara, vol.III,..., p. 1297
33
Neculai Damian, op.cit., p.34
22
În alertă intră şi organele locale de partid, astfel
că, directorii marilor întreprinderi timişorene primesc
ordin să nu plece acasă şi să pregătească echipe de 20-
30 de salariaţi în stare să acţioneze, la nevoie, pentru
menţinerea ordinii, deoarece în oraş este o situaţie
deosebită.34
În ciuda acestor pregătiri, situaţia fără precedent
din zona Pieţei Maria a creat mari probleme
autorităţilor locale. Ele înţeleg că numai prin dialog cu
pastorul Tőkés şi concesii minore, oamenii din stradă
nu se împrăştie, dar în acelaşi timp nu au motive să
intervină în forţă şi nici nu ştiu cum să o facă.
Autorităţile locale manifestă evidente rezerve faţă de o
intervenţie în forţă pentru împrăştierea mulţimii şi
încearcă să obţină aceleaşi rezultate prin mijloace care
să nu le creeze probleme de imagine. În acest sens, pe
de o parte, din ordinul primarului Petru Moţ sunt timişi
60-70 de sindicalişti în faţa casei lui Tőkés, pentru a
împiedica coagularea protestatarilor, iar pe de altă
parte Radu Bălan dispune mobilizarea Gărzilor
Patriotice pentru paza unor obiective şi pentru
menţinerea liniştii.35
În jurul orelor 17,00, Ceauşescu l-a sunat de mai
multe ori pe Bălan pentru a se interesa despre situaţia
din Timişoara, dar acesta a căutat să minimalizeze
lucrurile, spunându-i că în faţa locuinţei pastorului sunt
doar 150-200 de cetăţeni paşnici, care nu reprezintă
nici un pericol. Având alte informaţii, potrivit cărora
numărul timişorenilor aflaţi pe străzile oraşului era
34
Procesul de la Timişoara, vol. III,..., p. 2131
35
Procesul de la Timişoara, vol. III,..., p. 1422
23
mult mai mare, Ceauşescu l-a admonestat şi l-a
întrebat dacă a ieşit Armata în stradă. Iritarea lui
Ceauşescu a devenit maximă atunci când a aflat de la
Bălan că nimeni nu a dat ordin să iese Armata în
stradă, iar pentru rezolvarea situaţiei create au fost
mobilizaţi doar 204 luptători din cei 40000 de membri
ai Gărzilor Patriotice din Timişoara.36
După aceste convorbiri telefonice, atât pentru
Ceauşescu cât şi pentru cei din anturajul său era
evident că autorităţile locale nu sunt capabile să
restabilească liniştea în Timişoara şi că se impune
trimiterea de „ajutoare din Bucureşti”, oameni care să
acţioneze cu mai multă duritate şi determinare. Şi
totuşi, în ciuda informaţiilor primite prin diferite surse,
nici pentru cei din conducerea ţării situaţia creată în
Timişoara nu era foarte clară. De aceea, Emil Bobu l-a
trimis la Timişoara pe Nicolae Mihalache, adjunct al
şefului secţiei organizatorice a Comitetului Central al
P.C.R.,cu o misiune clară: „Nu ai nici o sarcină. Mergi
pentru ca să mă informezi pe mine, să ştiu şi eu care
este situaţia.37”
Admonestările lui Ceauşescu nu aveau cum să-l
lase indiferent pe Radu Bălan, astfel că şeful judeţului
este nevoit să acţioneze rapid. Sună la Comandamentul
Diviziei din Timişoara, la Comandamentul Armatei a
IV-a de la Craiova şi la ministrul Apărării, generalul
Vasile Milea, pentru a afla dacă au primit ordin de
mobilizare, dar toţi cei contactaţi au răspuns negativ.
La scurt timp, Milea i-a comunicat că, între timp a
36
Ibidem
37
Procesul de la Timişoara, vol. IV,..., p. 2026
24
primit ordin de la Ceauşescu să scoată Armata pe
străzile oraşului Timişoara, dar fără armament şi
muniţie. În acelaşi timp, Milea l-a informat că, din
ordinul lui Ceauşescu, duminică, 17 decembrie, se va
organiza o defilare a trupelor M.Ap.N. pe străzile
oraşului, pentru a pune în valoare forţa şi capacitatea
de utilizare a armatei.38 Pentru a avea o imagine cât
mai reală despre ceea ce se întâmplă în oraş, în jurul
orelor 19,00 Bălan se deplasează în Piaţa Maria, fiind
însoţit de Nicolae Mihalache, care, între timp, sosise
cu un avion în Timişoara. În piaţă ei constată că „era o
mulţime de oameni în continuă creştere”, „în jur de
aproximativ 2000”,că erau „câţiva miliţieni şi câţiva
membrii ai Gărzilor Patriotice”, iar circulaţia
tramvaielor era oprită, dar nu identifică nici o soluţie
de rezolvare a acestei situaţii, lucru recunoscut de
Bălan la proces: „De fapt, domnule preşedinte, vă spun
foarte deschis... practic, nu putea să se facă absolut
nimic, nu găseam soluţie, nu puteam să ne gândim cum
să acţionăm asupra acestor oameni.”39
Deruta lui Bălan şi a altor reprezentanţi ai
autorităţilor locale era explicabilă, pentru că nu s-au
mai confruntat cu o asemenea situaţie: sute de
timişoreni ieşiţi în stradă să îşi exprime nemulţumirile.
Într-adevăr, la lăsarea serii numărul timişorenilor
ce se aflau în zona Pieţei Maria era în continuă
creştere, afirmaţie confirmată şi de studentul Bogdan
Cristian: „Mulţimea creştea cu cât se întuneca, oamenii
păreau tot mai hotărâţi, se strigau lozinci tot timpul,
38
Procesul de la Timişoara, vol. III,..., p. 1424
39
Ibidem, p. 1427 - 1429
25
tramvaiele circulau, erau pline, faptul acesta putea
aduce servicii grupului de demonstranţi, oamenii aveau
să vorbească, vestea se răspândea, purta prin oraş un
îndemn ce, din fericire, avea să fie urmat.”40
Tőkés a ieşit de mai multe ori la fereastră
cerându-le protestatarilor să plece acasă. Pentru că un
grup a încercat să urce la apartamentul pastorului
deoarece se zvonise că acolo erau mai mulţi securişti,
care îl ameninţau, pastorul s-a adresat din nou
mulţimii: „Fraţilor, repet, nu sunt în pericol. Pe de altă
parte v-aş ruga să mă lăsaţi să-mi pregătesc predica
pentru mâine. Ştiu, vreţi să mă ajutaţi, dar îmi faceţi
numai greutăţi. Repet, nu sunt în pericol. Dacă vreţi să
vă convingeţi, formaţi o delegaţie...”.41 „În acele
momente - îşi aminteşte Claudiu Iordache – între noi şi
el exista o prăpastie! El cobora în infernul fricii, noi ne
avântam spre el pe crestele unor gesturi sublime. El ne
îndemna să plecăm. Noi îi răspundeam că rămânem, că
nu vom pleca şi că nu-l vom lăsa singur orice s-ar
întâmpla!”42
Într-adevăr, s-a format o delegaţie de şase
protestatari care au urcat în apartamentul pastorului şi
au constatat că pastorul nu este ameninţat de către
securişti, dar mulţimea nu s-a lăsat convinsă. Mai mult,
oamenii au început să cânte „Deşteaptă-te, române!”,
să joace „Hora Unirii!” şi să strige lozinci:„Libertate!”,
„Vrem căldură!”, „Vrem pâine!”. Atmosfera îl
impresionează în mod deosebit pe inginerul Alexandru
40
Mărturia lui Bogdan Cristian în Titus Suciu, Reportaj …, p. 22
41
Mărturia lui Gheorghe Curpas în Titus Suciu, Reportaj..., p. 28
42
Mărturia lui Claudiu Iordache în Titus Suciu, Lumea bună..., p. 34
26
Ciura ce tocmai ieşea din farmacia din zonă:
„Momentul acela n-o să-l uit niciodată. La ieşire există
o treaptă. Exact când am călcat pe ea, am auzit
strigându-se «Libertate». Lozinca m-a înfiorat. Era
primul strigăt revendicativ pe care-l auzeam de când
mă ştiu... De atunci am acţiont ca într-un fel de
transă”.43 Nici poetul Nicolae Bădilescu nu putea uita
acele momente de excepţie: „Când s-a strigat prima
dată «Vrem căldură», ne găseam în starea de a merge
s-o obţinem şi oamenii îl invitau pe Tőkés să se aşeze
în frunte,pentru a-l urma până unde îl găseau pe ăla
care să ne dea căldura aceea blestemată! Dar se ştie,
insul n-a fost în stare să simtă ce şansă îi oferă viaţa”.44
Sub impulsul atmosferei create, în faţa locuinţie
pastorului, la îndemnul lui Ion Monoran, un grup s-a
desprins din mulţime şi s-a îndreptat spre staţia Maria,
cu intenţia de a opri tramvaiele şi de a spori numărul
mulţimii: „Simţeam că atmosfera din oraş era propice
unei acţiuni de amploare, iar aceasta putea lua uşor o
orientare anticomunistă şi anticeauşistă”, mărturisea
Ion Monoran într-un dialog purtat cu George Lână.45
Tot Monoran a fost cel care a oprit primul tramvai ce
venea dinspre gară: „M-am apropiat de linia de tramvai
şi-am oprit primul tramvai. Lângă tramvai l-am
observat pe Zoly Borbely hotărât, care deja trăsese
pantograful tramvaiului, decuplându-l, cu toate
protestele vatmanului, speriat de moarte. I-am spus să
urce în cabină, că nu i se va întâmpla nimic şi că vom
43
Mărturia lui Alexandru Ciura în Titus Suciu, Lumea bună..., p. 76
44
Mărturia lui Nicolae Bădilescu în Ibidem, p.95
45
„Caietele Revoluţiei”, nr. 3(5)/2006, p. 27
27
lua asupra noastră întreaga răspundere. A venit un
tramvai şi din sensul opus şi l-am oprit şi pe acesta.”46
Prezent în mulţime, studentul Cristian Bogdan
nu putea să nu reţină un asemenea moment:
„Tramvaiele staţionau, care cum venea era oprit,
demonstranţii trăgeau frânghiile pantografelor, goleau
vagoanele. În mulţime nici un miliţian, nici o
uniformă. Am stat acolo până spre ora douăzeci
umblând printre demonstranţi, ascultând ceea ce
spuneau oamenii care se urcau pe scările şi tampoanele
tramvaielor şi vorbeau”.47
Atât momentul opririi tramvaielor,cât şi autorii
acestei acţiuni, importante în evoluţia evenimentelor
din seara zilei de 16 decembrie, au suscitat diverse
comentarii şi aprecieri. Potrivit declaraţiei lui Radu
Tinu din 12.01.1990, primele două tramvaie au fost
oprite în staţia Maria în jurul orei 17,30.48 Declaraţia
lui Tinu este confirmată şi de către căpitanul Grui
Tiberiu: „În jurul orei 17,00 - 17,30, a început să se
adune tot mai multă lume şi să se scandeze atât lozinci
în favoarea preotului, cât şi pentru libertate. Au fost
oprite tramvaiele, s-au adunat mai multe persoane (3 –
4000)”.49 Aceste două declaraţii sunt credibile pentru că
sunt făcute la doar câteva săptămâni de la momentul
respectiv, iar cei doi ofiţeri aveau importante atribuţii
în supravegherea protestatarilor.
46
Ibidem, p. 28
47
Mărturia lui Bogdan Cristian în Titus Suciu, Reportaj..., p.22
48
Declaraţia lui Radu Tinu din 12.01.1990 în Gino Rado,
Procesul…, p. 186
49
Declaraţia lui Grui Tiberiu din 05.01.1990 în Ibidem, p. 279
28
Într-un dialog purtat în decembrie 1989 cu
publicistul George Lână, Ion Monoran plasează
momentul opririi tramvaielor în jurul orelor 19,00.50 În
schimb, Daniel Zăgănescu crede că evenimetul s-a
petrecut mai devreme: „Era spre seară, aproximativ ora
17 [...]. Am oprit tramvaiele eu, Monoran, Zoltan,
Borbely... noi. Ne-am postat în faţa unuia, l-am dat jos
pe vatman, iar oamenii, fiindcă tramvaiele se blocau
cum veneau, de se făcuse o coadă şi într-o parte şi în
alta fără să îi vezi capetele, rămâneau în zonă”.51
Fără a preciza momentul opririi primului
tramvai, Aurelian David Mihuţ a reţinut că autorul
acestui gest spectaculos a fost un tânăr munictor: „Deja
se circula cu greutate prin intersecţie, tramvaiele
deranjau cu soneria lor care ne avertizau să ne dăm la o
parte. Un tânăr muncitor la Uzina «6 Martie» din
Timişoara a avut inspiraţia să prindă frânghia
pantografului unui tramvai care trecea mai încet şi să-l
decupleze de la reţea, oprindu-l astfel pe linie. În urma
sa, toate tramvaiele au fost obligate să se oprească,
făcându-i astfel pe călători să coboare în stradă.52
Pe fondul derutei create prin oprirea tramvaielor,
când numărul protestatarilor a crescut rapid iar câţiva
copii au aruncat cu pietre în geamurile tramvaielor, la
orele 17,55, Daniel Zăgănescu s-a urcat pe tamponul
50
„Caietele Revoluţiei”, nr. 3(5)/2006, p. 28
51
Mărturia lui Daniel Zăgănescu în Titus Suciu,Vasile Bogdan,
Candelă împotriva timpului,Timişoara, Edit. Memorialul Revoluţiei
1989, 2011, p. 194 (în continuare: Titus Suciu, Vasile Bogdan,
Candelă...)
52
Miodrag Milin, Timişoara în revoluţie şi după,Timişoara, Edit.
Marineasa, 1997, p. 24 (în continuare: Miodrag Milin, Timişoara...)
29
unui tramvai şi a strigat pentru prima dată în
decembrie 1989 „Jos Ceauşescu”.53 Un asemenea
moment nu poate fi uitat nici peste decenii: „Ajutat de
Zoltan Borbely, de Radu Galea, am urcat pe tamponul
tramvaiului, am cerut să se facă linişte, s-a făcut,
atunci am spus că mă numesc Daniel Zăgănescu şi că
nu mi-e frică de Securitate, după care le-am spus
strigaţi după mine „Jos Ceauşescu!”. Linişte de
mormânt, nu m-am lăsat, am făcut aceeaşi propunere
din nou. Nu degeaba, dar nu cu rezultatul dorit. Câteva
voci. N-am luat asta ca insucces, ci ca promisiune, am
repetat propunerea. E, de data asta, mulţumire totală...
Acesta a fost începutul.”54
Gheorghe Curpas a reţinut că „un oarecare
Goruţă ori Moruţă Vasile” s-a urcat pe tampoane şi a
strigat „Jos Ceauşescu!”: „Cred că acest om e primul
tribun al revoluţiei. Spunea că are doi copii, că vrea ca
ei să trăiască altfel, că e momentul să ne ridicăm la
luptă pentru libertate... Mă treceau fiorii, se spuneau
astfel de cuvinte pentru prima dată în faţa unei
mulţimi, îl admiram, mă temeam pentru el, îl compă-
timeam, îl invidiam.”55
În schimb, Ştefan Iordănescu îşi aminteşte că un
student, Daniel Vălcăneanţu s-a urcat pe un tramvai şi
a strigat „Jos Ceauşescu”: „Ţipând cât îl ţineau plă-
53
Declaraţia lui Radu Tinu din 12.01.1990 în Gino Rado,
Procesul..., p.186
54
Mărturia lui Daniel Zăgănescu în Titus Suciu, Vasile Bogdan,
Candelă..., p.194
55
Mărturia lui George Curpas în Titus Suciu, Reportaj...,p. 29
30
mânii, a spus că e student; dacă mulţimea nu îl va
apăra, «Securitatea o să-l omoare!»”.56
Aceste confuzii sunt explicabile deoarece,după ce
Daniel Zăgănescu a strigat pentru prima dată „Jos
Ceauşescu”, alţi cinci demonstranţi au folosit tramvaiele
oprite drept o platformă pentru a prostesta împotriva
regimului dictatorial.57 Mai mult, Tibi Kovács a „vorbit
de vreo trei ori”, spunând, printre altele: „Toată Europa
ne-a dat exemplu de urmat: Polonia, Ungaria, URSS,
Cehoslavacia, Iugoslavia, Bulgaria! Noi ce mai
aşteptăm?”58
Mai greu de explicat sunt afirmaţiile făcute de
Alex Mihai Stoenescu într-o cronologie a evenimentelor
din decembrie 1989: „După aproximativ o oră, timp în
care lumea se cam plictisise de oratorii de pe
tampoane... s-a încercat radicalizarea mesajului şi pentru
prima oară a fost lansată lozinca «Jos Ceauşescu!»”.59
Acest moment, petrecut în Piaţa Maria, Stoenescu îl
plasează după orele 20,00, dar, în fraza următoare, pe
aceeaşi pagină, autorul ne informează, fără a indica vreo
sursă, că pe traseul spre căminele studenţeşti, când în
mod neaşteptat s-a oprit iluminatul public şi întreaga
zonă a oraşului a rămas în beznă, „s-a strigat pentru
prima oară «Jos Ceauşescu»”.60
56
Mărturia lui Ştefan Iordănescu în Miodrag Milin, Timişoara 15
– 21 decembrie '89…, p.24
57
A.M.R.T.,Raportul lui Nicolae Mavru din 17.12.1989,p. 3
58
Mărturia lui Tibi Kovács în Miodrag Milin, Timişoara 15 – 21
decembrie '89,..., p. 32
59
Alex Mihai Stoenescu, Cronologia …, p. 59
60
Ibidem
31
Dincolo de aceste controverse, oprirea
tramvaielor şi scandarea lozincii „Jos Ceauşescu!” a
marcat trecerea de la o acţiune de solidaritate cu
pastorul Tőkés, expresie a unui civism recunoscut
timişorenilor, la o revoltă anticeauşistă, expresie a
răbufnirii nemulţumirilor faţă de un regim agresiv şi
dictatorial. Atunci s-a aprins scânteia revoltei şi tot
atunci a încetat rolul jucat de pastorul Tőkés în
derularea evenimetelor din Timişoara.61
Trecerea la o altă etapă a protestelor era evidentă
şi pentru Ion Monoran: „Mă simt nevoit să accentuez
că mulţimea (care a început să strige lozinci precum
«Libertate!», «Vrem căldură!»,«Vrem mâncare la
copii!»,etc.) uitase de păţania lui Lásló Tőkés, lozincile
scandate demonstrând că revendicările ei erau
îndreptate împotriva lui Ceauşescu şi a situaţiei
disperate prin care trecea ţara”.62
Despărţirea de Tőkés a fost simţită şi de către
medicul Ioan Rab: „Cazul pastorului Tőkés fusese
«uitat». Nu mai exista în mintea ori simţirea niciunuia,
oamenii erau mobilizaţi de alte motivaţii. De fapt în
faţa casei parohiale nu se găsea nici un manifestant -
exista un cordon de miliţieni,de militari,ce blocau
accesul înspre Timotei Cipariu,ce n-ar fi putut însă
rezista dacă oamenii ar fi dorit să ajungă la pastor,
numai că nimeni nu părea să aibă acestă intenţie!”.63
61
Dumitru Tomoni, Decembrie 1989 în Timişoara. De la revoltă
populară la revoluţie în „Studii şi articole de istorie”, LXXIV,
Bucureşti, 2009, p. 71
62
„Caietele revoluţiei”, nr. 4/2008, p. 42
63
Mărturia lui Ioan Rab în Titus Suciu, Lumea bună...,p. 148
32
Mulţimea s-a despărţit şi la propriu de Tőkés,
grupându-se în Piaţa Maria, unde se crease o stare
revoluţionară ce i-a marcat pe cei prezenţi: „Când s-a
strigat «Jos Ceauşescu!», parcă s-a rupt lumea, era ceva
uluitor. Toţi strigau deodată de-ţi luau minţile, adică s-a
intrat într-o stare ce nu se poate descrie. După ani de
zile de tăcere,de duplicitate, toţi strigau”,64 îşi aminteşte
Daniel Vighi. Era pentru prima dată când „într-o ţară în
care nu mulţi inşi avuseseră curajul să rostească fie şi un
banc «interpretabil», oamenii au blocat circulaţia
scandând lozinci nemaiauzite nicicând.”65 Nici Ioan Rab
nu poare uita momentele sublime trăite în piaţă,
împreună cu soţia şi soacra sa, alături de peste 2000 de
timişoreni: „Doamne, ce-a mai fost atunci. Frica de
securişti şi informatori ne mai domina, câteva fracţiuni
de secundă am rămas înmărmuriţi, dar după aceea...
După aceea a fost o adevărată dezlănţuire. Bătăi din
palme, tropote, strigăte, şi-apoi din piepturile tuturor:
«Jos Ceauşescu»! Şi tot mai tare, tot mai frenetic: «Jos
Ceauşescu! Jos Ceauşescu! Jos...», strigam de acum
prinzându-ne de mâini şi de umeri cu orice necunoscut,
învârtindu-ne ca într-o horă.”66 Aceeaşi stare de spirit o
trăieşte şi Aurelian David Mihuţ: „Mulţimea privea cu
înfrigurare ceea ce se petrece. Era ceva ce nu se mai
auzise până atunci şi aceasta fascina. Un securist a fost
identificat de câţiva dintre cei din apropiere; l-au
imobilizat şi l-au adus în faţa tramvaiului ce staţiona pe
linie... Era evident că Securiatatea era prezentă, nu se
64
Mărturia lui Daniel Vighi în Miodrag Milin, Timişoara...,p. 27
65
Mărturia lui Claudiu Iordache în Titus Suciu, Lumea bună...,p. 33
66
Mărturia lui Ion Rab în Ibidem, p. 148
33
ştia în ce număr. Scandările ajunseseră la «Jos
Ceauşescu!», «Libertate! Libertate!», «Acum ori
niciodată!», etc. Era ceea ce fiecare rostea în gând de
ani de zile.”67 Studentul la filologie Jinga Constantin,
împuşcat în 17 decembrie, află despre evenimentele din
Piaţa Maria de la o prietenă, care îl anunţă telefonic cu
nedisimulată bucurie: „Măi, cred că a venit clipa cea
mare.”68
Nu este prea dificil a intui percepţia celor aflaţi
în piaţă pentru a susţine regimul, chiar dacă, peste ani,
unii vor încerca să minimalizeze fenomenul sau să-l
prezinte mult mai deformat, aşa cum o face şi Nicolae
Mavru, şeful serviciului filaj: „Îmi amintesc bine,
deoarece eram lângă maiorul Radu Tinu şi strigam şi
noi alături de ceilalţi «Jos Ceauşescu!».Noi strigam cu
ruşine, totuşi, pentru că era şeful statului în funcţie şi
comandantul suprem. Mă uitam la Tinu şi mai mult ca
sigur gândea ca mine: dacă ne recunoaşte cineva? Dacă
ne vede dracului, cineva strigând «Jos Ceauşescu»
împreună cu ăştia şi ne raportează mai sus? Eu poate
mai scăpam, că eram în filaj şi aveam obligaţia să mă
confund cu mediul, dar Tinu...”69
Prezent în piaţă pentru a lua pulsul, Radu Bălan
declară la proces: „După părerea mea, [erau-n.n.] către
2000 de oameni, se întrerupse circulaţia tramvaielor, se
spărsese geamurile la unele tramvaie, tramvaiele care
67
Miodrag Milin, Timişoara...,p. 24
68
Mărturia lui Jinga Constantin în Marius Mioc, Revoluţia din
Timişoara. …, p. 19.
69
Nicolae Mavru, Revoluţia din stradă, Bucureşti, Edit. RAO,
2004, p. 81. (în continuare: Nicolae Mavru, Revoluţia...)
34
erau blocate. Oamenii le evacuau şi creştea numărul
acelora care erau în jur.Mihalache s-a luat cu mâinile
de cap şi a spus că asta e consecinţa faptului că nu au
luat măsuri.”70
Într-adevăr, Mihalache nu se putea împăca cu
ceea ce vedea: „Circulaţia tramvaielor era întreruptă.
Vreo o sută de tineri scandau: «Jos Ceauşescu!», «Jos
dictatorul!», «Libertate!», «Jos tiranul!»,«Vrem alegeri
libere!». Pe trotuare şi pe toată strada, dinspre locuinţa
pastorului, se găseau alţi aproximativ 2000 de oameni
care scandau cu toţii aceleaşi lozinci.”71
Până în jurul orelor 19,00 s-au scandat lozinci
antidictatoriale şi cu un pronunţat caracter social -
„Libertate!”, „Jos dictatura!”, „Jos Ceauşescu!”,
„Vrem pâine!”, „Vrem lapte!”, „Vrem căldură!”, etc -
şi s-a cântat „Deşteaptă-te,române!” şi „Hora Unirii!”.
În timp ce protestatarii făceau strategii de acţiune, cu
un autocar „COMTIM” au fost aduse în Piaţa Maria
trupe speciale de miliţie,cu căşti de vizieră, scuturi albe
şi bastoane şi au fost dispuse pe un aliniament în
dreptul casei pastorului,în capătul străzii Timotei
Cipariu. Acest cordon izola grupul enoriaşilor
(aproximativ 200) de coloana mare de manifestanţi
(peste 1000), situată între piaţă şi Podul Maria.72
După mai multe încercări s-au pus în mişcare trei
coloane de demonstranţi. Una a luat-o spre catedrală,
70
Procesul de la Timişoara, vol. III..., p.1428
71
Procesul de la Timişoara, vol. IV,..., p. 2027
72
Mărturia lui Ştefan Iordănescu în Timişoara 16 – 22 decembrie
1989..., p. 54
35
alta spre Platforma Buziaşului, iar cea de-a treia spre
Piaţa Kűttl şi Bulevardul Tinereţii.
În fruntea coloanei care s-a îndreptat spre
catedrală se afla Ion Monoran, care a insistat ca traseul
să nu treacă prin Piaţa Operei deoarece îi „era teamă să
nu se comită spargeri de magazine şi distrugeri de
bunuri, ci pe la căminele studenţeşti pentru a face apel
şi la ajutorul studenţilor.”73 Când coloana s-a apropiat
de podul de la Maria, un grup a încercat să nu respecte
cele stabilite anterior şi să se îndrepte spre centru, dar a
fost oprit la timp.În ciuda stăruinţelor lui Monoran de a
dirija coloana de protestatari pe traseul Splaiul Tudor
Vladimirescu, Bulevardul Vasile Pârvan, Podul
Michelangelo, Banca Naţională, Bulevardul 23 August,
Comitetul Judeţean P.C.R., un grup ajuns în faţa
sediului judeţean de partid pe traseul Catedrală, Piaţa
Libertăţii, Bulevardul 23 August.74
Constituită iniţial din câteva sute de demonstranţi,
coloana s-a îndreptat pe splaiul Tudor Vladimirescu
spre zona căminelor studenţeşti. Ajunşi în faţa
restaurantului „Flora”, unde era organizată o petrecere,
un grup de protestatari au intrat în local pentru a-i
informa pe cei de acolo despre protestul timişorenilor:
„Câţiva inşi au intrat înăuntru şi le-au spus că în oraş e
revoluţie, i-au chemat cu noi, unii s-au oferit, ne-au dat
şi o ladă de bere, am fugit după ceilalţi, să nu rămânem
73
Memoriul lui Ion Monoran în „Caietele Revoluţiei”, nr. 4/2008,
p. 42
74
Declaraţia lui Aga Florin Ilie în Decembrie 1989. Mărturii,
Ediţie îngrijită de Miodrag Milin şi Adrian Kali, Timişoara, Edit.
Mirton, 2008, p. 15. (în continuare: Decembrie 1989. Mărturii...)
36
de grup. Când am observat că printre noi erau vreo şase
militari, le-am spus să meargă acasă, ori la unitate sau,
dacă tot voiau să umble cu noi, să meargă să se
schimbe.”75
Pe traseu demonstranţii au distrus lozincile stra-
dale ale dictaturii şi au scandat lozinci: „Libertate!”,
„Jos Ceauşescu!”, „Jos dictatura!”, „Acum sau
niciodată!”, „Studenţi, veniţi cu noi!”, „Azi în
Timişoara, mâine în toată ţara!” etc. În sensul giratoriu
de pe bulevardul Vasile Pârvan s-au oprit 20-30 de
minute pentru a-i aştepta pe studenţi. Din căminele
studenţeşti, supravegheate de cadre didactice şi de
securişti, au coborât un număr redus de studenţi. În
zonă, se alătură şi un grup venit din strada Cluj.76 În
sensul giratoriu au apărut şi trei camioane cu trupe de
securitate, cu căşti, scuturi şi bastoane, care s-au
desfăşurat pe trei rânduri, dar când au văzut hotărârea
coloanei de a-şi continua traseul, militarii au fugit spre
camioane, s-au îmbarcat şi s-au îndreptat spre sala
Olimpia.77
Când coloana a ajuns pe podul Michelangelo,
primarul Moţ, secretarii cu probleme organizatorice de
la judeţ şi de la municipiu, Florea Sofronie şi Ion
Rotărescu, şi alţi activişti de partid trimişi de Radu
Bălan au încercat, fără succes, să-i contacteze pe
demonstranţi şi să le comunice că pastorul nu va fi
75
Mărturia lui Gheorghe Curpas în Titus Suciu, Reportaj..., p. 28
76
Florin Medeleţ, Mihai Ziman, O cronică a Revoluţiei din
Timişoara.16-22 decembrie 1989, Timişoara, 1990, p. 6
77
Mărturia lui Ştefan Iordănescu în Miodrag Milin, Timişoara 15-
21 decembrie '89..., p. 28
37
evacuat.78 Trecând pe lângă Banca Naţională, Hotel
„Continental”, Poşta Mare şi redacţia ziarului
„Drapelul Roşu”, coloana a ajuns în faţa Comitetului
Judeţean PCR, în jurul orelor 20,30. „Pe când ne
apropiam, am văzut aprinzându-se lumina la primul-
secretar... poate era el, poate altcineva, şi cerea întăriri
pentru a ne împrăştia; asta însă nu ne-a împiedicat să
înaintăm mai departe cu aceeaşi hotărâre. Ajunşi în
faţa Consiliului, am strigat primului-secretar să vină să
vorbească cu noi, am strigat o jumătate de oră şi n-a
venit nimeni. În acest timp ne-am purtat civilizat, nu s-
au folosit pietrele, nu s-a spart nici un geam”, îşi
aminteşte Gheorghe Curpas.79
Într-adevăr, depăşit de evenimente, Radu Bălan,
după propria-i mărturie, nu a avut curajul să încerce un
dialog cu demonstranţii, deşi ştia că se bucură de
simpatia timişorenilor: „Deşi ştiam că eram respectat
de populaţia oraşului, n-am îndrăznit să ies, pentru a
încerca un dialog cu mulţimea adunată, pentru că mi-a
fost teamă.”80 În aceste condiţii, un protestatar a
aruncat cu o piatră şi a spart un geam şi atunci
mulţimea s-a deslănţuit: „Atunci mulţimea n-a mai
putut fi domolită. Pe lângă pietre, oamenii au rupt din
copaci crengi, ciomege; trei inşi s-au angajat să smulgă
o placardă de pe frontispiciul edificiului.”81 Prezent în
sediu, care avea luminile stinse, Bălan urmăreşte
evenimentele din stradă: „Şi aici erau două grupe,
78
Procesul de la Timişoara, vol. IV..., p. 1874
79
Mărturia lui Gheorghe Curpas în Titus Suciu, Reportaj..., p. 30
80
Procesul de la Timişoara, vol. III..., p. 1433
81
Mărturia lui Gheorghe Curpas în Titus Suciu, Reportaj..., p. 30
38
pentru că strada era împărţită în două, separată de
spaţii verzi şi arbori. Oamenii de bună credinţă care
strigau «Libertate!», «Democraţie!» sau atunci când
ăştia spărgeau, îi aplaudau, şi erau vreo 200-300 de
oameni care ne-a făcut praf geamurile sediului, uşile şi
aşa mai departe.”82
Urcându-se pe spatele câtorva tineri, Ion
Monoran a reuşit să smulgă de deasupra uşii de la
intrare un steag cu secera şi ciocanul căruia i-a rupt
însemnele.83 Radu Mircea descrie o scenă care l-a
impresionat în mod deosebit: „Chiar dacă n-am avut
mijloace potrivite, doi tineri s-au căţărat, acesta e
cuvântul, căţărat, la lumina unor lanterne, pe Zidul
Consiliului - se foloseau doar de intervalele dintre
structurile clădirii! - pentru a smulge stema. Au ajuns
până la ea,n-au reuşit însă să o dea jos, fiindcă aveau o
poziţie proastă, iar stema stătea foarte bine prinsă în
ancorele ei.”84 Aceeaşi scenă, cu încercarea nereuşită
de a da jos însemnele de pe clădirea Judeţenei de
Partid este mărturisită şi de către Cristian Bogdan: „În
faţa Consiliului, trei inşi încercau să dea stema jos, nu
reuşeau, era foarte bine prinsă şi ei nu aveau nici o
unealtă; jos se strigau lozinci, după un timp s-au
manifestat altfel, au spart vitrinele librăriei din
apropiere, au dat foc cărţilor lui Ceauşescu, au spart
poarta Consiliului.”85 În schimb, şi de această dată,
82
Procesul de la Timişoara, vol. III..., p. 1432
83
Memoriul lui Ion Monoran în „Caietele Revoluţiei”, nr. 4/2008,
p. 42
84
Mărturia lui Radu Mircea în Titus Suciu, Reportaj..., p. 25
85
Mărturia lui Cristian Bogdan în Ibidem, p. 23
39
Nicolae Mavru are o versiune diferită: „M-am
amestecat printre oameni până aproape de trotuarul de
lângă CJP, apoi, văzând că se îngroaşă gluma, m-am
retras pe linia de tramvai. Deodată, doi tineri de 20-22
de ani s-au căţărat pe zidul CJP,cu o dexteritate care
m-a uimit. Sunt convins că nici cei cu pregătire
specială nu puteau să se caţere atât de uşor şi de
repede. Au ajuns şi la stema PCR, şi la cea a României
şi le-au aruncat. Erau îmbrăcaţi cu ceva gen salopetă
neagră.”86 Mai mult, şeful filajului susţine că pe cei doi
tineri i-a găsit a doua zi în penitenciar, unde s-a dus
special pentru ei: „Nu mai aveau bluza neagră de
salopetă. Unul a declarat că este din Ardeal, altul din
Moldova (Botoşani parcă). Acte nu aveau. Au fost
eliberaţi pe 19 decembrie. Nici astăzi nu se ştie cine au
fost. Numele declarate de ei nu există.”87 Afirmând
fără rezerve că cei doi tineri au aruncat de pe clădire
atât stema PCR cât şi cea a României, Mavru a ignorat
până şi propiul raport întocmit în 19 decembrie 1989,
în care consemna: „Am depistat la penitenciar pe cei
doi tineri care în ziua de 16.12.’89 au spart sticla de la
stema PCR cu secera şi ciocanul şi i-am raportat tov. lt.
col. Atudoroaie.”88
Şi în ceea ce priveşte numărul demonstranţilor
aflaţi în faţa Judeţenei de Partid, opiniile diferă, chiar
dacă provin din surse aflate de aceeaşi parte a
baricadei. Astfel, dacă Radu Bălan declară la proces că
86
Nicolae Mavru, Revoluţia...., p. 88.
87
Ibidem
88
A.M.R.T., Nota lui Nicolae Mavru din 19.12.1989, p. 3
40
erau 2000 de demonstranţi, Nicolae Mihalache susţine
că numărul lor era dublu, adică 4000 de protestatari.89
La venirea demonstranţilor, în faţa sediului nu
erau forţe de intervenție,ci doar o maşină a pompierilor,
care s-a retras spre intersecţia Bulevardului 23 August
cu strada Leonte Filipescu. Nereuşind să se încadreze pe
strada laterală, maşina s-a blocat şi atunci mai mulţi
tineri au sărit pe cabină, au spart geamurile şi au forţat
echipajul să abandoneze vehiculul.90 De aceea, Radu
Bălan, cuprins de panică, ordonă forţelor aflate în
subordine să intervină. La orele 20,30 col. Petrea
Cristea, şeful Gărzilor Patriotice Timiş a fost chemat de
Radu Bălan la Comitetul Judeţean PCR, unde i s-a cerut
să mobilizeze cei 204 luptători pentru apărarea sediului.
Totodată au fost convocaţi şi ofiţerii din Statul Major al
Gărzilor Patriotice din judeţul Timiş şi s-a transmis şi un
raport Statului Major de la C.C. al P.C.R.91 Peste 10
minute, inspectorul şef col. Popescu Ion trimite plutonul
de intervenţie al miliţiei municipale condus de căpitanul
Dorneanu Cornel, şeful Biroului Pază şi Ordine, cu
scuturi de protecţie din material plastic, căşti de
protecţie şi bastoane.92 La orele 20,45, Bălan l-a
contactat telefonic pe lt. col. Zeca Constantin, locţiitor
la comanda Diviziei 18 Mecanizate şi i-a solicitat să
scoată trupele din cazarmă şi să treacă în cel mai scurt
89
Procesul de la Timişoara, vol. IV..., p. 2028
90
Mărturia lui Tibi Kovács în Miodrag Milin, Timişoara 15-21
decembrie '89..., p. 33
91
A.M.R.T.,Declaraţia lui Petrea Cristea din 27 februarie 1990, p. 1
92
Ibidem, Documentar privind acţiunile desfăşurate de Brigada 30
Securitate Timişoara în perioada 16.12.-22.12.1989, nr. TO5367
din 05.03.1990, p. 2
41
timp la restabilirea ordinii în oraş, şi îndeosebi la
Judeţeana de Partid şi în zona Piaţa Maria şi Piaţa
Sinaia.93 În acelaşi timp i-a cerut lt. col. Bunoaica Ion,
comandantul Brigăzii 30 Securitate Timişoara, să
intervină la Comitetul Judeţean de Partid conform
ordinului dat de gen. col. Iulian Vlad.94
O grupă de 10 miliţieni condusă de Dorneanu a
ajuns cu o autospecială în colţul sediului de partid, pe
strada Leonte Filipescu, iar alţi 20 de miliţieni din
plutonul de intervenţie al Miliţiei municipale au venit
cu un autobuz pe strada Emil Bodnăraş şi apoi pe
bulevardul 23 August. „Atunci ne-am unit - declară la
proces Dorneanu - şi, unul lângă altul, sub ploaia aceea
de sticle pline, sticle goale, pari de lemn, răngi de fier,
am reuşit să ajungem până în dreptul uşii... Şi,
rezistând aşa, încet încet am înaintat. La un moment
dat, am văzut că mulţimea începe să se disperseze.
Lucru care s-a şi produs, într-adevăr, şi s-a plecat pe
trei căi diferite. O parte din mulţime a luat-o spre
«Continental», o parte spre Calea Victoriei, iar o altă
parte a luat-o spre podul dinspre Băile Neptun.”95
Momentul intervenţiei plutonului de miliţiei este
descris şi de martorul Georghe Curpas: „Şi-atunci am
fost, atacaţi de miliţieni. De vreo 30 de miliţieni ce
apăruseră de pe strada Filipescu, fiind echipaţi cu
scuturi, ciomege şi căşti. Noi am început să aruncăm
cu pietre în ei, ei însă înaintau mereu, unii dintre noi au
dispărut, rândurile s-au rărit; cei mai curajoşi s-au
93
Ibidem, Declaraţia lui Zeca Constantin din 27.02.1990, p. 1
94
Ibidem, Declaraţia lui Bunoaica Ion din 6 martie 1990, p. 3
95
Procesul de la Timişoara, vol. IV..., p. 1751
42
dovedit tinerii din primele cinci-şase rânduri, «Nu
fugiţi laşilor!», strigau ei; între noi a căzut o bombă
lacrimogenă, în aer au apărut particule, picături
iritante; am început să lăcrimăm, ba parcă ni s-a umflat
gâtul, limba, dar continuam să ne batem,am prins un
miliţian între noi şi l-am bătut cu ce am putut, pumni,
picioare, ciomege; l-au salvat alţi doi, ăştia ne-au
dispersat, am luat-o spre Bulevardul Victoriei.”96
Prezent în sediu, şi activistul Nicolae Mihalache
asistă la confruntările din stradă, inclusiv la primele
arestări făcute în seara de 16 decembrie: „În timp ce se
arunca cu pietre în sediu, au apărut 60-70 lucrători de
miliţie în salopete albastre cu scuturi şi bastoane din
cauciuc, care au început să lovească pe manifestanţi cu
destul de mare brutalitate. Am văzut chiar pe unul care
cred că-şi pierduse cunoştinţa. În acest mod, s-a reuşit
îndepărtarea demonstranţilor spre Hotelul «Continen-
tal», timp în care au fost operate şi vreo 30-40 de
arestări. Cei reţinuţi fiind trimişi la Miliţie, cred, cu
diferite mijloace de transport.”97
Într-adevăr, în confruntarea de la Judeţeana de
Partid s-au făcut primele arestări, şi tot acolo s-a strigat
pentru prima oară lozinca „Fără violenţă!”. În ciuda
faptului că s-a strigat această lozincă, iar căpitanul
Dorneanu făcea apel prin portavoce la calm şi la
împrăştierea demonstranţilor, s-au înregistrat răniţi în
ambele tabere.
După intervenţia în forţă, o parte a
demonstranţilor a luat-o spre Piaţa Operei şi apoi spre
96
Mărturia lui Gheorghe Curpas în Titus Suciu, Reportaj..., p. 30-31
97
Procesul de la Timişoara, vol. IV..., p. 2030
43
Piaţa Maria, iar cealaltă spre podul Michelangelo şi
Complexul studenţesc. În această situaţie, atât plutonul
de intervenţie a Miliţiei municipale cât şi plutonul
comandat de col. Constantin Ion, ajuns pe jos în faţa
sediului de partid, vor pleca, din ordinul col. Popescu
Ion, în Piaţa Maria pentru cea de a doua confruntare
dură a serii de 16 decembrie.98 La orele 21,30, cinci
plutoane de Securitate au realizat dispozitivul ordonat
la Comitetul Judeţean de Partid, dar demonstranţii
fiind deja împrăştiaţi s-a dispus să rămână două
plutoane pentru a paza sediului, iar celelalte trebuie să
fie lăsate disponibile pentru alte acţiuni.99 În jurul
orelor 22,00, au ajuns în Piaţa Maria două din cele trei
plutoane de securitate, ocupând un dispozitiv ce
includea Bulevardul 6 Martie la intersecţie cu strada
Gheorghe Doja.
În urma apelurilor făcute de Bălan pentru
scoaterea armatei în stradă,ca urmare a faptului că
protestele s-au extins în mai multe zone ale oraşului,
ministrul Vasile Milea a ordonat la orele 21,30 lt. col.
Zeca să scoată în oraş cinci patrule a zece militari
fiecare, înarmaţi, dar fără muniţie, iar peste 30 de
minute să mai scoată încă zece patrule. În baza acestui
ordin, Zeca a dispus organizarea patrulelor din militari
aparţinând U. M. 01197, 01125 şi 01145 Timişoara.
Un ordin asemănător primeşte, din partea ministrului
Apărării Naţionale, şi comandantul marii unităţi de
apărare antiaeriană a teritoriului, col. Constantin
98
Procesul de la Timişoara, vol. III, p. 840
99
A.M.R.T., Extras din registrul de evidenţă a acţiunilor de luptă ale
Brigăzii 30 Securitate Timişoara, anexa nr. 3 din 4.01.1990, p. 2
44
Rotariu, care trimite nouă patrule cu armamentul din
dotare, dar fără muniţie.100
După împrăştierea demonstranţilor din faţa
Judeţenei de Partid, cea mai mare parte s-a îndreptat
spre Piaţa Maria, pe traseul: Hotelul „Continental”,
Piaţa Libertăţii, strada Alba Iulia, Piaţa Operei,
Catedrală, Podul Maria. Această mişcare a coloanei de
demonstranţi a fost atent supravegheată, astfel că, şi
instituţiile de forţă şi-au dirijat efectivele scoase în
stradă spre aceeaşi piaţă.
În aceste condiţii, confruntarea dintre cele două
tabere era inevitabilă. Astfel că, în jurul orelor 22,00,
când dinspre Piaţa Kűttl vin în viteză două maşini de
pompieri, iar de pe podul Maria îşi făcea apariţia „şi o
trupă de intervenţie, în uniforme albastre, de postav,
căşti albe cu vizieră, scuturi albe... s-a iscat panică,
lumea împrăştiindu-se pe moment. Cele două autotunuri
de apă circulau, neîncetat, în circuit: Kűttl-pod-Kűttl.
Intervenţioniştii pun stăpânire pe toată strada şi pe căile
de acces înspre Maria. Mulţimea, masată pe trotuare şi
în intrările laterale, ripostează, zvârlind cu pietre de
pavaj, sticle, spre trupă şi maşini.”101
Prezent în piaţă, şi doctorul Rab consideră că
apariţia maşinilor de pompieri şi presiunea scutierilor
asupra demosntranţilor au dus la declanşarea con-
fruntării: „La un moment dat, peste strigătele acelea
100
Armata română în Revoluţia din decembrie 1989, coordonator
Costache Codrescu, Ediţia a II a, Bucureşti, Edit. Militară, 1989, p.
56 (în continuare: Armata…)
101
Mărturia lui Aurel Badea în Miodrag Milin, Timişoara 15-21
decembrie '89..., p. 25
45
anticeauşiste, au început să se audă huiduieli. Atunci s-a
produs, zic eu, primul act de represiune împotriva
demosntranţilor. Dinspre Kűttl se apropia un tun cu apă,
care «mătura» în calea lui totul!... Şi au început să
zboare sticlele, întâi spre maşina pompierilor, apoi la
urma urmei reacţie firească - spre vitrinele magazinelor.
Deci tunul se apropia, noi ne retrăgeam, ne ascundeam
pe unde puteam, câţiva tineri s-au repezit la lăzile cu
sticle de bere din faţa alimentarei - până atunci nu le
băgase în seamă nimeni! - şi au început să arunce în
dreapta, în stânga, în faţă.” Soţia medicului a încercat să
îi tempereze: „Nu faceţi asta, băieţi, o să spună că
suntem huligani”, dar răspunsul lor a fost fără echivoc:
„Dar ei ce sunt, doamnă, de încearcă să ne împăştie ca
pe nişte şobolani.”102
Acelaşi moment este surprins şi de către Tiberiu
Kovács: „La scurt timp au început să circule, în viteză şi
într-un circuit Kűttl - Maria 2-3 maşini-autotunuri de-ale
pompierilor. Dinspre podul Maria s-au arătat unităţi
speciale. Erau echipaţi identic cu cei de la «Judeţeană».
(Probabil că erau aceiaşi). Li s-au alăturat şi securişti
civili; înarmaţi cu pari, crengi rupte, bastoane. Au
năvălit peste mulţime, sprijiniţi de un autotun al
pompierilor, care împroşca jeturi de apă. Mulţimea fugit
în străduţe sau spre P-ţa Kűttl (Sinaia).”103
Începutul confruntărilor şi-l aminteşte şi Claudiu
Iordache: „La un moment dat a început să circule
zvonul că vin miliţienii. Vânzoleală, strigăte de
102
Mărturia lui Ioan Rab în Titus Suciu, Lumea bună..., p. 149
103
Declaraţia lui Tiberiu Kovács în Miodrag Milin, Timişoara 15-
21 decembrie '89..., p. 34
46
mânie... Pentru că au încercat să ne împrăştie ca pe
nişte animale, s-a ajuns la violenţă. Pietrele zburau prin
văzduh, strigătele nu conteneau o clipă... În aceste
teribile momente a apărut, dinspre Piaţa Kűttl o maşină
a pompierilor. Iar dinspre Catedrală o formaţie de
scutieri. Aceştia au intrat curând în acţiune: învălmă-
şeală, busculade, strigăte dintr-o parte şi alta.”104
Raportul de forţe nu era egal şi acest lucru îl simte şi
Claudiu Iordache: „Maşina pompierilor continua să
stropească demonstranţii, dar jetul de apă nu era
puternic. Scutierii declanşează o nouă şarjă. Ne-am
trezit ajunşi din urmă. Unul nu ne-a «iertat».” De
aceea, Aurelian David Mihuţ leagă declanşarea
represiunii de începutul spargerilor şi devastărilor din
zonă, în semn de revoltă şi neputinţă în faţa unor forţe
dotate şi organizate: „A început o luptă surdă, oamenii
erau loviţi cu bastoanele, erau mobilizaţi de gazele
neuroparalizante ce tâşneau din dozele utilizate de
militari... Lupta devenise inegală, trupele de ordine
erau bine înarmate, cu sisteme de atac şi de apărare
bine puse la punct; iar mulţimea nu putea nici măcar să
se apere, fiindcă, în afară de braţe, nu avea nimic
altceva. În această situaţie, un grup de tineri a alergat
la alimentara din colţ, unde erau depozitate sticle goale
de lapte; au spart geamul şi au început să scoată lăzile.
Au urmat primele bubuituri ale sticlelor care loveau
scuturi, ca apoi să se spargă de asfalt.”105
Luaţi prin surprindere de forţe ce beneficiau de
echipamente, instrucţie şi organizare, demonstranţii s-
104
Mărturia lui Claudiu Iordache în Ibidem, p. 34
105
Mărturia lui Aurelian David Mihuţ în Ibidem, p. 26-27
47
au retras pe străzile din zonă, dar nu pentru a părăsi
confruntarea, ci pentru a se replia. După 30-40 de
minute de confruntări, piaţa a fost ocupată de forţele de
intervenţie care controlau spaţiul situat între: mijlocul
podului de peste Bega - accesul spre cofetăria Flora şi
spre splaiul Tudor Vladimirescu - strada Gheorghe
Doja - strada Timotei Cipariu - strada Moţilor - Piaţa
Kűttl - strada Zugrav Nedelcu - str. Miron Costin -
accesul spre Spitalul CFR.106
În ciuda acestui control, mulţimea revine de pe
străzile laterale cu şi mai multă determinare. Momentul
este surprins de Aurel Badea: „Mulţimea,în furia ei,
câştigă tot mai mult teren. Căşti, scuturi, dar şi soldaţi ai
trupelor de intervenţie au fost călcaţi în picioare; s-a pus
stăpânire pe tunurile pompierilor. Echipajele au fost
bătute şi alungate, iar maşinile devastate... În câteva
minute au dispărut toate forţele de ordine, spulberate.
Lumea înfuriată continuă devastările: sunt sparte aproape
toate vitrinele, de la pod şi până-n Kűttl. Semaforul de la
splaiul T. Vladimirescu a fost distrus complet de un
tânăr: spărgea, cu înverşunare şi perseverenţă tot ce era
sticlă, folosindu-se de o lopată militară. S-a declanşat
alarma la «Casa de Credit» (vis-a-vis de Regională),
şuierând sinistru întreaga noapte. O maşină ARO, a
conducerii Regionalei CFR, a fost rostogolită de la
trotuar în stradă, până la staţia de tramvai şi aprinsă.”107
Momentul schimbării raportului de forţe este
surprins şi de către studentul Bogdan Cristian: „Lumea
încerca să se regrupeze, s-au organizat şi au intrat însă
106
Miodrag Milin, Timişoara 15-21 decembrie '89, p. 25
107
Mărturia lui Aurel Badea în Ibidem, p. 25-26
48
în acţiune şi militarii, în intersecţia Gh. Doja - 6 Martie
a apărut un cordon, nu prea vedeam bine ce se întâmplă
dincolo de el, dar mi-am putut da seama că acolo se
încinsese o bătaie în toată regula, demonstranţii având
alt moral decât atunci când se găsiseră în faţa
Consiliului Judeţean. După câteva minute demonstranţii
stăpâneau situaţia, miliţienii, militarii refugiindu-se pe
unde puteau.”108
În acest timp, trei maşini de pompieri în stare de
alarmă, venind dinspre Catedrală încercau să treacă
podul pentru a ajunge în Piaţa Maria. Fiind blocate pe
pod de către demonstranţi, una dintre ele nu va mai
reuşi să se retragă. Echipajul a fost admonestat şi
obligat să fugă, maşina a fost devastată şi împinsă pe
malul Begăi, iar anexele (furtunuri, tuburi, ţevi)
aruncate peste pod, în apă.
În Piaţa Kűttl s-a improvizat o baricadă din lăzile
de pâine scoase dintr-un magazin, din scânduri şi ţevi,
luate de la o schelă amenajată pentru repararea turnului
unei biserici din zonă şi din mobilier luat de la Librăria
Mihail Sadoveanu, inclusiv cărţile lui Ceauşescu,
cărora li s-a dat foc. Aceste lucruri l-au impresionat în
mod deosebit pe Vasile Rotărescu, ajuns în zonă
împreună cu un alt vecin: „Nu-mi venea să cred că era
adevărat: cărţile acestui ins, care a fost cu adevărat cel
mai mare blestem pentru naţiunea noastră, ardeau!
Oamenii scoteau tomurile cu chipul radios din Librăria
Mihail Sadoveanu şi le aruncau pe foc, pe focul acela
ce se întindea între librărie şi brutăria de vizavi, pe
linia de tramvai! Ne-am apropiat, eram uluit, parcă îmi
108
Mărturia lui Bogdan Cristian în Titus Suciu, Reportaj..., p. 24
49
era frică să nu fiu victima unor halucinaţii. Când am
auzit şi lozincile «Jos Ceauşescu!», «Jos tiranul!» n-am
mai vrut să mă bucur singur, l-am rugat pe prieten să
meargă acasă şi să le spunem la soţii ce se striga în
gura mare, în plină stradă.”109
În timpul acestor confruntări violente se fac
arestări din rândul demonstraţilor, dar se înregistrează şi
victime, fiind răniţi în ambele tabere. Fiind trimis în
Piaţa Maria, căpitanul Cornel Dorneanu, comandantul
plutonului de intervenţie a Miliţiei municipale a fost
atacat de demonstranţi în zona Cofetăriei „Flora”: „Cu
chiu cu vai, împreună cu subordonaţii, ne-am întors în
Piaţa Maria, regrupându-ne în dreptul străzii Timotei
Cipariu. Practic, barajele au fost rupte de manifestanţi,
situaţie în care fiecare membru al plutonului s-a
refugiat, care cum a putut pentru a scăpa de dezlănţuirea
mulţimii.”110 După această confruntare, Dorneanu şi alţi
cinci subordonaţi au fost duşi, pentru îngrijiri, la
Spitalul Judeţean. Medicul chirurg Octavian Onisei nu
va putea uita mult timp comportamentul căpitanului:
„Pe Dorneanu n-o să-l uit mult timp... Striga mereu,
striga în adevăratul sens al cuvântului că indivizii aceia
sunt huligani, golani, că trebuiau struniţi; striga că el nu
era un om oarecare ci comandant şi că trebuia să fie
între oamenii lui, dacă nu cu totul, măcar cu capul, ca
să-i comande, ca să le spună cum să facă, marele lui
regret fiind acela că nu li s-a dat ordin să tragă, pentru a-
i face chisăliţă.”111
109
Mărturia lui Vasile Rotărescu în Titus Suciu, Reportaj..., p. 33
110
Procesul de la Timişoara, vol. IV..., p. 1759
111
Mărturia lui Octavian Onisei în Titus Suciu, Reportaj..., p. 37
50
Nici lt. col. Corpodeanu Ion, locţiitor al şefului
Miliţiei judeţene, trimis în Piaţa Maria, după orele
22,00, pentru a stabili legătura cu lt. col. Dumitrescu
Ioan, şeful Dispozitivului de pază a locuinţei lui Tőkés,
nu a scăpat de furia mulţimii: „În jur de 300-400
aruncau cu pietre, sticle, beţe, sticle incendiare în
miliţieni, care în cele din urmă, au luat-o la fugă. Ca şi
mine de altfel. Eram în ţinută civilă. Am fost molestat
de două persoane necunoscute.”112
Pentru împrăştierea demonstranţilor şi restabilirea
liniştii, în Piaţa Maria se aduc forţe noi şi se modifică
tactica de acţiune. La orele 22,45, col. Popescu a
ordonat forţelor de intervenţie ca în Bulevardul 6
Martie colţ cu strada Ştefan Furtună, strada Timotei
Cipariu, la ambele capete, strada Gheorghe Doja,
strada Miron Costin şi Piaţa Maria „să nu mai intre
ţipenie de om”. În acest sens s-a ordonat trimiterea a
două maşini cu apă.113 La scurt timp, 100 de militari în
termen şi 3 ofiţeri de la U. M. 01125 sub comanda lt.
col. Cioară Vasile au fost dispuşi în Piaţa Maria şi
Piaţa Sinaia, dotaţi cu pistol mitralieră şi baionetă, dar
fără muniţie, pentru împrăştierea demonstranţilor.114 În
jurul orelor 23,30 sunt trimişi în Piaţa Maria încă 200
de militari, iar col. Popescu a solicitat forţe
suplimentare de la Brigada de Securitate.115
112
Procesul de la Timişoara, vol. II, Ediție îngrijită de Miodrag
Milin, București, Edit. Fundația Academia Civică, 2004, , p. 133
113
A.M.R.T., Notă privind informaţiile şi activităţile desfăşurate în
noaptea de 16/17.12.1989 de către Grupa de comandă a
Inspectoratului judeţean Timiş al M. I., p. 2. (în continuare: Notă...)
114
Ibidem, Raportul comandantului U. M. 01125 din 04.01.1990, p. 1
115
Ibidem, Notă..., p. 3
51
După această concentrare de forţe se schimbă şi
tactica de acţiune a forţelor de intervenţie. Pentru a
putea acţiona din interiorul Pieţei spre exterior şi a
împinge demonstranţii pe străzile adiacente şi spre cele
două extremităţi ale Pieţei Maria - spre podul dinspre
Catedrală şi spre restaurantul „Sinaia”- forţele constituie
trei baraje: primul la intersecţia str. Treboniu Laurean cu
str. Timotei Cipariu, care presa demonstranţii către
Bulevardul 6 Martie, al doilea la intersecţia
Bulevardului 6 Martie cu Bulevardul Tinereţii în dreptul
restaurantului „Sinaia”, care nu permitea retragerea
manifestanţilor către Calea Şagului, având la dispoziţie
o maşină de pompieri şi o maşină blindată uşoară (ABI),
şi al treilea la intersecţia din dreptul Regionalei CFR,
pentru a împiedica venirea unor grupuri de demonstranţi
dinspre Catedrală.116
Spre miezul nopţii s-a ajuns în Piaţa Maria la o
stare de acalmie, nu mai au loc lupte corp la corp, ci
doar atacuri şi contraatacuri sporadice, cele două
tabere poziţionându-se la distanţă, una de alta.
În timpul confruntărilor din Piaţa Maria, când
intervenţia forţelor trimise pentru împrăştierea demon-
stranţilor nu duce la rezultatul scontat, aşa cum s-a
întâmplat la Judeţeana de Partid, îngrijorarea cuprinde
atât autorităţile locale cât şi cele centrale.
La orele 22,30, a fost convocată o şedinţă cu
activul de partid şi de stat - activiştii de partid,
directorii şi secretarii de partid de la întreprinderile şi
instituţiile din Timişoara - la Comitetul Municipal al
P.C.R. În deschiderea şedinţei, primarul Moţ a făcut o
116
Nicolai Damian, op. cit., p. 48
52
prezentare a evenimentelor din Timişoara, punând
accent pe cazul Tőkés şi demersurile făcute pentru
rezolvarea acestui caz. Şedinţa a fost condusă de Ilie
Matei, care a informat că există o sentinţă de evacuare
a pastorului Tőkés, dar că oamenii nu au înţeles
justeţea acesteia şi că, fără motiv, unii dintre aceştia au
trecut la activităţi de devastare a magazinelor. În
acelaşi timp, le-a cerut directorilor şi secretarilor de
partid să ia măsuri ferme pentru menţinerea ordinii şi
disciplinei.117 Prezentă la această şedinţă, Meszarós
Anghel Tamara reţine amănunte semnificative pentru
atitudinea şi percepţia pe care o avea în acea seară Ilie
Matei: „ne-a spus că în oraş au avut loc manifestări
violente ale unor huligani, în majoritate beţi, totul
pornind de la pastorul Tőkés, pe care ni l-a prezentat a
fi un ins cu abateri, pricină din care mai-marii acestuia
au hotărât să fie mutat din judeţ. Ne-a cerut ca noi să
organizăm paza întreprinderilor împotriva acestor
huligani, făcând afirmaţia că «strada rămâne în grija
noastră»... şi că «în două-trei zile vor fi potoliţi».”118
Martora realizează amploarea evenimentelor, din
moment ce abia «în două-trei zile» Matei vedea
potolirea spiritelor, şi este şocată de absenţa lui Radu
Bălan de la această şedinţă, crezând că a fost demis din
funcţia de prim-secretar.
În ciuda asigurărilor date de Radu Bălan privind
controlul asupra situaţiei de la Timişoara, de la
117
Dumitru Tomoni, Ilie Matei, prim-secretar al judeţului Timiş
(1985-1989). Victimă sau călău în decembrie 1989? în „Studii şi
articole de istorie”, LXXX, 2013, Bucureşti, p. 244
118
Procesul de la Timişoara, vol. IV..., p. 2129
53
Bucureşti lucrurile se vedeau altfel. De aceea, la ora
23,00 pleacă spre Timişoara un grup de ofiţeri superiori
de la Inspectoratul General al Miliţiei, în frunte cu
generalul maior Mihalea Velicu, adjunct al şefului I. G.
M. care va sosi în dimineaţa zilei de 17 decembrie cu un
avion.119 Peste câteva minute, din ordinul gen. Iulian
Vlad, o echipă operativă formată din gen. Emil Macri,
şef al Direcţiei de Contrainformaţii în sectoarele
economice, col. Filip Teodorescu, locţiitor al Direcţiei
Contrainformaţii, col. Anastasiu Gabriel, locţiitor al
şefului Direcţiei de Informaţii Interne şi alţi ofiţeri, au
plecat din Bucureşti spre Timişoara cu un vagon-motor,
pus la dispoziţie de ministrul Transporturilor „pentru a
contribui la descoperirea celor care au organizat actele
de dezordine din după-amiaza zilei de 16 decembrie şi
cine sunt instigatorii externi.”120
În jurul orelor 22,00, o parte dintre demonstranţii
care s-au retras de la Judeţeana de Partid spre podul
Michelangelo au ajuns la fabrica de încălţăminte
„Banatul” şi de acolo la alte întreprinderi din Calea
Buziaşului pentru a-i chema pe muncitorii din schimbul
II la demonstraţie. Un alt grup de demonstranţi plecaţi
din Piaţa Maria a ajuns în zona căminelor de nefamilişti
de pe Calea Buziaşului.121 La fabrica „Banatul” grupul a
fost întîmpinat de o maşină de pompieri, care a încercat
să-i împrăştie pe demonstranţi cu jeturi de apă, dar a fost
blocată şi avariată. Coloana şi-a continuat drumul pe
119
Declaraţia lui Ghircoiaş Nicolae în Gino Rado, Procesul..., p. 121
120
Declaraţia lui Emil Macri în Gino Rado, Procesul..., p. 70
121
Mărturia lui Virgil Hosu în Titus Suciu, Vasile Bogdan,
Candelă..., p. 238-239
54
Calea Buziaşului, dar în dreptul fabricii de Detergenţi a
fost ajunsă de două camioane cu soldaţi. Deşi soldaţii au
coborât din camioane şi s-au pregătit să intervină, au
fost convinşi de către manifestanţi să renunţe. „Le-am
spus soldaţilor - mărturiseşte Sandu Mihai - să se urce în
maşini că şi noi suntem ca şi ei, că mâine-poimâine se
vor elibera şi ei şi tot aceeaşi pâine o vor mânca.
Soldaţii s-au urcat în maşini şi au plecat.”122 Acelaşi
episod şi-l aminteşte şi Adrian Kali: „Am luat-o apoi
spre AEM, dar pe drum au apărut un camion militar cu
prelată şi o maşină de pompieri. Noi am strigat «Armata
e cu noi!» şi au trecut mai departe.”123
Coloana a înaintat până la fabrica „Electrotimiş”,
dar pe acest traseu nu s-au alăturat prea mulţi timişoreni,
deoarece muncitorii au fost blocaţi în fabrici. De la
„Electrotimiş”, o parte dintre demonstranţi ajunge la
căminele studenţeşti, pe lângă Spitalul Judeţean, iar o
altă parte trece pe strada Lidia, prin Cartierul Soarelui şi
ajunge pe Calea Girocului. Şi coloana din Calea
Girocului va ajunge tot în Complexul Studenţesc,
deplasându-se pe străzile Arieş şi Cluj. Pe acest traseu,
numărul timişorenilor care s-au alăturat demonstranţilor
a fost mult mai mare. Printre ei şi cercetătorul chimist
Viorel Sasca: „Am parcurs cu coloana care număra circa
1000 de persoane, traseul strada Lidia-Calea Girocului -
strada Cluj, după care am intrat între căminele
studenţeşti. Pe traseu am scandat «Libertate! Jos
Ceauşescu! Jos Pingelică! Jos Pantofarul! Luptăm,
luptăm şi câştigăm! Vrem mâncare la copii!» şi am
122
Mărturia lui Sandu Mihai în Marius Mioc, Revoluţia..., p. 45-46
123
Mărturia lui Adrian Kali în Ibidem, p. 16
55
cântat «Deşteaptă-te, române!». Cel mai mult am
scandat însă «Români, veniţi cu noi!» şi «Nu fiţi laşi!»
şi «Fără violenţă!».”124
În strada Arieş, în ciuda împotrivirii fiului Paul
şi a soţiei Camella, s-a alăturat coloanei şi doctorul
Dan Ştefan Opriş: „Am simţit că trebuia să mă alătur
mulţimii. Am încercat să le explic că trebuie să mă
duc, nu vioam ca fiul meu să mă considere laş mai
încolo; cred că ăsta era motivul principal al acţiunii
mele. Mi-era frică, dar simţeam că trebuie să ies afară.
Paul a început să plângă, rugându-mă să nu plec.”125
Coloana mergea pe mijlocul străzii, lăsând în urmă, pe
trotuar, „douăzeci de gură-cască nehotărâţi.” Opriş este
atent şi la componenţa coloanei: „Bună parte erau
tineri: muncitori, funcţionari, elevi, greu de spus ce
erau. Erau şi familii cu copii, ceea ce m-a surprins:
aveam în minte imaginea lui Paul plângând. Mai erau
şi câţiva găligani cu bâte, unii dintre ei păreau băuţi,
însă puţini la număr în comparaţie cu cei care mergeau
paşnic, de parcă s-ar fi plimbat.”126 De remarcat că, tot
acest traseu de mai mulţi kilometri a fost străbătut
paşnic, fără să se distrugă nimic în afara pancartelor de
propagandă, scandându-se lozinci împotriva regimului
dictatorial şi apeluri de alăturare a timişorenilor.
Numărul studenţilor care s-au alăturat de-
monstranţilor nu a fost foarte mare, lucru care nu l-a
surprins pe Opriş: „Nu m-a surprins numărul mic al
studenţilor, deoarece îi ştiam în vacanţă. Apoi, la
124
Mărturia lui Viorel Sasca în Miodrag Milin, Timişoara..., p. 43
125
Mărturia lui Dan Ştefan Opriş în Ibidem, p. 30
126
Ibidem
56
ieşirea din cămin, puteau fi notaţi nominal, ceea ce
însemna că uşor puteau fi daţi afară din facultăţi.
Câțiva au ieşit totuşi, pe unul l-am văzut sărind pe
geam ca să vină cu noi.”127
Între căminele studenţeşti, în apropierea sediului
de Miliţie din Complexul Studenţesc, a cărei firmă a
fost spartă şi căminul nr.19, coloanele venite din Calea
Girocului, la care s-au adăugat şi grupuri de muncitori
ieşiţi din schimbul II, se întâlnesc cu coloana venită de
la Catedrală şi încep să se organizeze.
După orele 23,15, pe fondul stării de apatie
create în zona Pieţei Maria, Sorin Oprea ia iniţiativa
constituirii unei coloane de protestatari care să se
îndrepte spre Catedrală: „Era târziu, se apropia miezul
nopţii şi, pentru că nu mai existau scutieri şi pompieri,
«obiectele» urii noastre, se instalase un fel de apatie.
Atunci, încercând să mă folosesc de bicicletă ca de
podium... am încercat să mă fac auzit: «Oameni buni,
să mergem la Catedrală. Acolo vom fi în siguranţă, nu
ne va face nimeni nimic! Şi ce să făceam în continuare
o să vă spun acolo».”128 Spera Oprea să strângă în acea
noapte 10000 de timişoreni pentru a se deplasa pe
străzile oraşului „ca nişte oameni liberi spunându-ne
păsurile, exprimându-ne nemulţumirile şi revolta,
cerându-ne drepturile.”
Celor peste 7000 de protestatari adunaţi în faţa
Catedralei, Sorin Oprea le-a cerut să revină mereu, în
fiecare zi, inclusiv a doua zi, la orele 10,00, în faţa
lăcaşului sfânt, pentru că doar uniţi vor putea să facă
127
Ibidem, p. 31
128
Mărturia lui Sorin Oprea în Titus Suciu, Lumea bună..., p. 178-179
57
faţă aparatului represiv mobilizat de conducerea
centrală şi locală a partidului. Realizând că numărul
celor adunaţi era prea mic, demonstranţii au hotărât să
pornească spre Complexul Studenţesc, pe traseul:
Catedrală, Piaţa Operei, Liceul „Miu”, podul Miche-
langelo, pentru a solicita participarea studenţilor.
În faţa Operei, Oprea s-a ridicat pe soclul unui
stâlp şi i-a îndemnat pe cei prezenţi să nu se împrăştie
şi să aibă încredere în victorie. Scandând lozinci
împotriva regimului şi distrugând toate materialele de
propagandă comunistă întâlnite în cale – fără a sparge
nici o vitrină – coloana ajunsă în Complexul
Studenţesc numără în jur de 5000 de timişoreni: „N-am
intrat în întreprinderi ori case, nu am scos pe nimeni
din pat, noi doar i-am «adunat» pe cei de pe străzi,
reuşita noastră fiind asigurată, cred eu,de faptul că
eram un grup compact şi scandam lozinci, că păream
inşi care ştiam ce vrem şi inspiram încredere.”129
Ajunşi în Complexul Studenţesc, Oprea s-a urcat
pe platforma unui transformator I.R.E.T. şi le-a cerut
studenţilor să li se alăture. Chiar dacă numărul
studenţilor ieşiţi din cămine nu a fost mare, acţiunea de
a veni în Complex a fost inspirată, deoarece acolo s-a
făcut joncţiunea cu demonstranţii veniţi de pe Calea
Buziaşului şi Girocului. Sorin Oprea, liderul informal al
serii de 16 decembrie îşi aminteşte cu emoţie despre
acest moment: „Nu peste mult timp am trăit momente
de neuitat. Venind pe strada Cluj, membrii unui grup de
3000, poate 4000 de persoane, s-au «împrăştiat» printre
129
Ibidem, p. 180
58
noi... Îmbrăţişări, entuziasm, fericire, optimism... Ceva
de nedescris.”130
După contopirea celor două coloane, Oprea a
propus să se deplaseze, din nou, spre Catedrală pentru
a solicita sprijinul mitropolitului Nicolae Corneanu
pentru un dialog cu autorităţile locale. Coloana a
pornit, ordonat, spre Liceul „Ion Vidu” şi de acolo spre
podul Michelangelo. La intrarea pe strada Cluj, două
autotunuri de pompieri, venind dinspre pod, au
încercat, din viteză, să-i împrăştie pe demonstranţi, dar
chiar în acel moment, un troleibuz s-a interpus între
mulţime şi autotunuri, parând jetul de apă. Drumul
spre Catedrală este descris de Viorel Sasca: „În cursul
deplasării spre Piaţa Operei s-a dat foc la lozincile
comuniste. Pe porţiunea dinspre podul Michelangelo şi
Piaţa Operei s-a scandat pentru prima oară «Jos
comunismul». În coloană erau oameni de toate
vârstele, majoritatea, totuşi, tineri. Se aflau destule
femei, fete şi copii. Acte de vandalism nu am observat,
cu excepţia spargerii geamurilor de la un cămin. Două
fete de lângă mine l-au îndemnat pe un adolescent să
spargă geamurile de la Librăria «Eminescu»,ca să ardă
operele lui Ceauşescu. I-am temperat spunându-le că
noi nu trebuie să distrugem.”131
După miezul nopţii coloana de demonstranţi
ajunge în faţa Catedralei, unde cei aproximativ 10000
de manifestanţi au cântat „Hora Unirii” şi „Deşteaptă-
te, române!” şi au scandat lozinci împotriva regimului
130
Ibidem, p. 181
131
Mărturia lui Viorel Sasca în Miodrag Milin, Timişoara..., p. 44
59
comunist şi a lui Ceauşescu.132 „Acolo, în faţa
lăcaşului lui Dumnezeu, am înţeles că nu există loc pe
lume mai potrivit unde sufletele obosite de nedreptăţile
vieţii să-şi găsească alinare”, consemna mai târziu
profesorul Costel Balint.133
Coloana de la Catedrală s-a împărţit în două.
Majoritatea s-a urcat pe treptele Catedralei sau a rămas
pe platoul din faţă, iar o altă parte s-a aşezat în faţa
cordonului de militari şi miliţieni cu căşti şi scuturi
care blocau strada între Comitetul Municipal de Partid
şi cinematograful „Capitol”. „Observând intenţia
grupului desprins din coloană, toţi cei care se aflau în
faţa Catedralei, şi în special Sorin Oprea, au insistat ca
să nu se încerce ruperea cordonului de scutieri pentru a
se evita orice fel de incidente”, mărturiseşte Ioan
Gheorghe Bîndariu.134 După încercarea eşuată de a
trage clopotele, „ca să ştie lumea că se întâmplă
ceva!”, Sorin Oprea, împreună cu 5-6 protestatari,
constituiţi într-un gen de comitet de iniţiativă, au
hotărât să se deplaseze spre cartierele dens populate:
Circumvalaţiunii, Calea Aradului, Calea Lipovei
pentru a chema şi alţi timişoreni şi apoi, cu efective
sporite a se reîntoarce la Catedrală. În conştiinţa
multora catedrala era locul ce insufla siguranţă şi
încredere în izbânda acţiunilor începute împotriva unui
132
Dumitru Tomoni, Catedrala ortodoxă în decembrie 1989, o
problemă controversată a Revoluţiei din Timişoara? în
„Historica”, Craiova, an IX, nr. 1/2011, p. 58
133
Costel Balint, 1989 Timişoara în decembrie, Timişoara, Edit.
Helicon, 1992, p. 16
134
Mărturia lui Ioan Gheorghe Bîndariu în Decembrie '89.
Mărturii..., p. 40
60
regim ateu şi opresiv. Anunţul traseului pe care trebuia
să se deplaseze coloana l-a surprins pe doctorul Opriş:
„Mie mi se părea imprudent să anunţi aşa ceva cu voce
tare, traseul pe care urma să mergem, pentru că precis
auzeau şi miliţienii care ne-ar fi putut organiza o
ambuscadă. Totuşi mulţimea a pornit. Am luat-o şi eu
spre trotuarul dinspre Expres [Restaurant Autoservire
„Expres” - n.n.], unde era o stivă cu sicle de citro. Unii
s-au îndreptat spre stivă, dar, văzând că sticlele erau
goale, au trecut mai departe.”135
La orele 1,50, coloana plecată de la Catedrală s-a
împărţit în două, o parte s-a îndreptat spre Piaţa Maria,
iar cealaltă parte pe Bulevardul Politehnicii, Piaţa
Horaţiu şi Bulevardul Republicii.136 Detalii privind
traseul coloanei principale le oferă tot doctorul Opriş:
„Drumul a continuat în linişte, adică fără violenţă. Am
remarcat nişte puşti strigând lozinci de mama focului.
Erau sub 10 ani, cu părinţii, care-i cărau mai mult pe
umeri, aşa că erau deasupra mulţimii şi ţipau «Jos
Ceauşescu» cât îi ţineau plămânii. Am cotit pe
Bulevardul Republicii. Mi-a trecut prin minte că de
câte ori a trebuit să demonstrez pe această arteră o
întindeam, iar acum mergeam fără să mă silească
nimeni. Acum am auzit şi lozinci noi: «Ceauşescu la
export» şi «Ceauşescu la Canal».137 Pe tribuna
amenajată pentru sărbătorirea zilelor de „1 Mai” şi „23
August” s-au urcat mai mulţi tineri de 13-14 ani, care,
spre hazul mulţimii, au început să-l imite pe Ceauşescu
135
Mărturia lui Dan Ştefan Opriş în Miodrag Milin, Timişoara.. ,p. 34
136
A.M.R.T., Notă..., p. 6
137
Mărturia lui Dan Ştefan Opriş în Miodrag Milin, Timişoara..., p. 34
61
dând din mână. La viaductul din faţa sediului vechi al
Facultăţii de Construcţii, coloana s-a oprit, încercându-
se dărâmarea lozincii care folosea drept parapet la
liniile ferate. Pentru că nu s-a reuşit distrugerea ei, a
fost incendiată. În schimb, parapetul dinspre strada
Circumvalaţiunii a fost dat jos şi călcat în picioare de
mulţime.”138
După orele 2,00, când coloana s-a încadrat pe
strada Circumvalaţiunii, între staţia „Peco” şi fabrica
„Electrometal”, un autoturism „Dacia 1300”, venind cu
viteză din faţa coloanei a intrat între demonstranţi şi a
lovit două persoane, una fiind transportată cu un
autoturism la spital. Când coloana ajunge în faţa
fabricii „Electrometal”, Sorin Oprea, muncitor la
această întreprindere, se întoarce la lucru fiind în tura
de noapte, pentru a-şi construi un alibi, după ce s-a
înţeles cu cei din fruntea coloanei că se vor întâlni, a
doua zi, la ora 18,00, la Catedrală.139
Demonstranţii au străbătut strada Circumvala-
ţiunii scandând lozinci, - cea mai des strigată fiind
„Români, veniţi cu noi!” - în timp ce lumea ieşea în
balcoane şi aprindea lumânări. La intersecţia cu strada
Coriolan Brediceanu o presupusă cameră de luat vederi
aflată pe un stâlp a fost spartă. La 150 de metri de
intersecţia cu strada Gheorghe Lazăr, erau aşezate în
linie 3-4 autocamioane de Armată în faţa cărora se
aflau aliniaţi soldaţi cu baionetele montate la arme.140
138
Ibidem
139
Mărturia lui Sorin Oprea în Titus Suciu, Lumea bună..., p. 183
140
Mărturia lui Ioan Gheorghe Bîndariu în Decembrie '89.
Mărturii..., p. 40
62
Într-adevăr,la orele 2,30,col.Ion Popescu i-a raportat
ministrului Tudor Postelnicu că demonstranţii se
îndreptau spre Fabrica de lapte şi pentru anihilarea lor
„se acţionează cu un pluton de urmărire, două plutoane
pentru blocaj, o companie de grăniceri, 2 maşini de
pompieri şi alte forţe.”141
Întâlnirea cu primul baraj al forţelor de represiune
crează emoţii şi îngrijorare în rândul demonstranţilor,
mărturiseşte doctorul Opriş: „Mulţimea s-a oprit. Când
soldaţii au înaintat câţiva paşi, manifestanţii au fugit
înapoi, spre blocurile din Circumvalaţiunii, majoritatea
căutând să aibă o cale de retragere sigură... Din faţă se
striga să nu plecăm, să nu ne fie frică, dar nouă ne era.
Toată lumea era masată pe trotuarul şi pe spaţiul verde
din faţa blocurilor. Demonstraţia s-a clătinat practic la
primul contact mai serios cu forţele de ordine. Capul
coloanei a reuşit să se îndrepte paşnic, fără altercaţii,
spre Bulevardul Gheorghe Lazăr. Militarii n-au
intervenit, aşa că şi restul demonstranţilor şi-au
continuat drumul. Scandând «Armata e cu noi», oamenii
au trecut pe trotuar, pe lângă maşinile pompierilor
înconjurate de soldaţi, sub bătaia reflectoarelor.”142
După ce a depăşit cu succes primul baraj,
coloana s-a deplasat pe traseul: strada Gheorghe Lazăr,
strada Timiş, Piaţa Dacia spre strada Torontalului. Pe
traseu se strigau lozinci - „Români, veniţi cu noi!”,
„Nu fiţi laşi!”, „Libertate!”, „Coborâţi!”, „Luptăm!
Luptăm! Luptăm şi câştigăm!”-, se cânta „Deşteaptă-
te, române!” şi se bătea în stâlpii metalici, cu intenţia
141
A.M.R.T., Notă..., p. 6
142
Mărturia lui Dan Ştefan Opriş în Miodrag Milin, Timişoara..., p. 36
63
de a atrage cât mai multă lume. Când demonstranţii au
ajuns în Piaţa Dacia, Dan Sobol s-a urcat pe o tejghea
şi le-a cerut să meargă mai departe, în Calea
Torontalului, în Calea Aradului, apoi prin Calea
Lipovei, să se reîntâlnească în Piaţa Operei.143 La
intersecţia cu Calea Torontalului, în jurul orelor 3,00,
coloana de demonstranţi a fost atacată de scutieri şi
militari cu bâte de lemn şi a fost dispersată. Zeci de
protestatari au fost arestaţi. O parte a demonstranţilor a
încercat să se regrupeze pe strada Gheorghe Lazăr
pentru a se îndrepta spre Catedrală, dar intervenţia
forţelor represive a zădărnicit această încercare.144
143
Idem, Timişoara 15-21 decembrie '89..., p. 44
144
Mărturia lui Sandu Mihai în Marius Mioc, Revoluţia..., p. 46
64
CAP. III.
17 DECEMBRIE 1989 –
DUMINICA ÎNSÂNGERATĂ
145
Nicolae DURAC, Neliniştea generalilor, Timişoara, Editura M.
P. S., 1991, p. 5; vezi şi Armata ..., p.56; Sergiu Nicolaescu, Lupta
pentru putere. Decembrie 89, Bucureşti, Editura BIC ALL, 2005,
p. 61 (în continuare: Sergiu Nicolaescu, Lupta pentru putere...)
146
Armata..., p. 56
65
pretextul de a se aduna din nou şi a-şi exprima
protestul faţă de regim
În jurul orelor 12,00, în timp ce se încheia
defilarea ordonată de Ceauşescu cu famfara şi unitatea
militară cu drapel se retrăgea spre garnizoană printre
Operă şi hotelul Timişoara, în piaţă s-au adunat mii de
timişoreni într-o adunare spontană. „Se auzea câte o
lozincă, o strigam cu toţii, am cântat «Deşteaptă-te,
române!», s-a jucat «Hora Unirii»…”,147 îşi aminteşte
Ion Goagără, mecanic la Intreprinderea „Solventul”
Timişoara. La orele 12,30, cei adunaţi în număr tot mai
mare formează două coloane şi se îndreaptă spre
Comitetul Judeţean de Partid şi, respectiv spre
Căminele Studenţeşti.
Pe la orele prânzului, Ceauşescu l-a sunat de mai
multe ori pe Bălan pentru a se informa atât de modul în
care a decurs defilarea armatei, cât şi de comporta-
mentul timişorenilor adunaţi în Piaţa Operei. Deşi l-a
informat că totul a decurs normal şi situaţia era sub
control, la scurt timp Bălan avea să vadă mii de
timişoreni ce se îndreptau spre sediul Judeţenei de
partid. Oficialităţile locale, nu numai că nu acceptă
dialogul cu demonstranţii, în marea lor majoritate
paşnici, dar şi ordonă ca mulţimea să fie împrăştiată cu
gaze lacrimogene şi jeturi de apă din două autocisterne.
În această situaţie, o parte dintre demonstranţi atacă
sediul cu pietre şi sticle incendiare, pătrund în interior
şi devastează birourile de la parter. După alungarea
demonstranţilor din sediu şi din faţa Comitetului
Judeţean de Partid, Bălan revine la sediu, fiind
147
Titus Suciu , Reportaj …, p. 83
66
informat că a fost căutat de Ceauşescu. De aceea,
pentru a putea lua legătura cu dictator va merge la
Inspectoratul Ministerului de Interne. Aflând că sediul
judeţenei de partid a fost devastat, Ceauşescu i-a
ordonat să reocupe sediul, să mobilizeze întregul activ
de partid şi să-l aştepte pe Ion Coman, care va veni cu
un grup de 7 generali şi 3 colonei de la M. Ap. N. şi
M.A.I., pentru a restabili ordinea148.
Înainte de a fi trimis la Timişoara, Coman a fost
informat de Ceauşescu despre situaţia municipiului de
pe Bega: „Un grup de vandali, de derbedei, vânduţi
străinătăţii, încearcă să destabilizeze România. Au
spart magazine, au incendiat unităţi militare, au
incendiat Comitetul Judeţean de Partid, au încercat să
ia drapelul de luptă al unităţii. În această situaţie am
hotărât stare de necesitate în municipiul Timişoara şi
am ordonat lui Milea şi celor de la Interne să trimită un
grup de generali de răspundere şi să execute aceste
ordine.”149 Cât de falsă era percepţia dictatorului o
dovedeşte cronica evenimentelor derulate în prima
parte a zilei de 17 decembrie: în faţa sediului
Comitetului Judeţean de Partid erau peste 20.000 de
timişoreni, iar grupuri de protestatari mărşăluiau în
toate cartierele importante ale oraşului.
Între timp, Vasile Milea comunica pentru toată
armata: „Situaţia în Timişoara s-a agravat. Este ordin
să intervină armata: Armata intră în stare de luptă.” 150
148
Procesul de la Timişoara, vol. III…, p. 1448
149
Procesele revoluţiei din Timişoara (1989), adunate şi comentate
de Marius Mioc, Timişoara, Editura Artpress, 2004, p. 26
150
Apud Alesandru DUTU, Revoluţia ..., p. 108
67
La scurt timp, Milea ordonă, prin telefon,
comandanţilor celor două mari unităţi din Timişoara să
trimită noi efective la cele mai importante obiective
din oraş: Judeţeana de Partid, hotelul „Continental”,
Poşta, Banca şi depozitul de armament al gărzilor
patriotice. Pentru că numărul demonstranţilor era în
creştere, Milea revine cu noi ordine cerând ca 7
T.A.B.-uri şi 10 tancuri de instrucţie să fie trimise la
Comitetul Judeţean de Partid şi la comandamentul
Marii Unităţi. Apariţia tancurilor pe străzile oraşului a
scos şi mai multă lume din casă şi i-a determinat pe
mulţi timişoreni să intervină pentru a opri represiunea.
Câteva tancuri au fost blocate, legate cu lanţurile de
şinele de tramvai şi vizoarele conductorilor acoperite
cu vopsea, iar altora li s-au spart butoaiele cu
motorină151. Pentru a identifica rapid direcţiile de
deplasare ale coloanelor de demonstranţi vor fi trimise
două elicoptere de la U.M. 01875 Caransebeş, iar în
jurul orei 15, comandantul Marii Unităţi Mecanizate a
fost înştiinţat că spre Timişoara se îndreaptă efective
din U.M. 01233 Buziaş, 01140 Lugoj şi 01380 Arad152.
După această concentrare de forţe nu este greu de
bănuit ce li se pregătea timişorenilor protestatari.
După împrăştierea miilor de protestatari din faţa
Comitetului Judeţean de Partid, o mare parte s-a
deplasat spre Magazinul Bega, Piaţa Vasile Roaită şi
Piaţa Libertăţii, unde au avut loc confruntări dramatice
cu forţele de represiune, soldate cu morţi şi răniţi. După
orele 17,00, o parte dintre demonstranţii din Piaţa
151
Armata …, p. 58
152
Sergiu Nicolaescu, Lupta pentru putere…, p. 65
68
Libertăţii, împinşi de trupele de intervenţie, întărite cu
blindate şi tancuri, se retrag spre Operă, sporind
numărul celor aflaţi în Piaţa Operei. La scurt timp
spiritele se încing, mulţimea scandează lozinci
împotriva regimului, iar câţiva indivizi dubioşi sparg
vitrinele magazinelor din zonă. Adriana şi Traian Vlad
privesc uluiţi aceste scene: „S-au oprit în faţa
restaurantului «Palace», de unde priveau îngroziţi cum
ardea parfumeria «Venus»; tuburile de spray explodau,
au luat foc şi geamurile de la etajul I al clădirii… Totul
era spart. Spărgeau şi atunci cu zel la «Galerie», la
«Violeta», la «Unic». Alţi tipi «creolaţi» cărau băutură
de la «Unic», în coşuri. La arteziană aruncau în apă şi
pe jos jucăriile scoase din magazinul apropiat,
păpuşile, peştii de plastic. Din magazinul de
încălţăminte «Select» se revărsau grămezi de
pantofi.”153 Furia unora se răsfrânge şi asupra Librăriei
„Mihai Eminescu”, de unde sunt scoase şi incendiate
cărţile lui Ceauşescu.
După orele 19,00, când devastările au încetat, iar
incendiile provocate au fost stinse, s-a declanşat
represiunea împotriva demonstranţilor. S-a tras dinspre
cordoanele de militari care blocau intrările în Piaţa
Operei, dar au acţionat şi persoane care nu erau în
uniformă militară.154 Urmare a deschiderii focului au
fost împuşcate mortal 9 victime: Csizmarik Ladislau,
Gabriela – Monica Tako, Gheorghe Cruceru, Petru
Haţegan, Gogu Opre, Dumitru Osman, Alexandru
153
Miodrag Milin, Timişoara 15 – 21 decembrie '89…, p. 69
154
Romeo Bălan, Victimele libertăţii, Timişoara, Edit.
ARTPRESS, 2009, p. 21
69
Chörösi, Gheorghe – Nuţu Ioţcovici şi Ioan – Vasile
Avram.155 Alţi 13 protestatari au fost răniţi prin
împuşcare.
Maiorul Toni Chiriţă de la U.M. 01185
Timişoara ajunge în Piaţa Operei după încetarea
focului: „În jurul orei 19,30 am auzit împuşcături
dinspre Operă, apoi vacarm, ţipete şi foc de arme
automate. Mi-am dat seama în acest moment că se
întâmplă un lucru groaznic, ieşit din comun. Am luat
hotărârea să merg acolo cu o maşină militară, pentru a
încerca să salvez oameni împuşcaţi, răniţi.” 156 Acelaşi
maior îl va duce la Clinicile Noi pe profesorul Ladislau
Csizmarik, ucis în piaţă în timp ce cânta „Deşteaptă-te,
române!”: „Din locul unde mă aflam, am văzut trei
cetăţeni… Erau în picioare, pe trotuar, în faţa Lacto –
barului. S-a tras, de undeva, dinspre Operă sau clădirea
hotelului Timişoara. Primul dintre cei trei a mai făcut
câţiva paşi în faţă, s-a sprijinit de tonetă şi a rămas aşa
şezând… Când am ajuns lângă el, era mort şi mult
sânge pe asflat. Era un bărbat înalt, cu părul mai lung
şi negru. Un bărbat impunător.” 157
Potrivit declaraţiilor făcute de către răniţii Paul
Avădănoaie, Constantin Jinga, Mihai Cojocaru, Mirel
Blândă, Vasile Dolinescu şi Paraschiva Vinţan asupra
lor s-a tras dinspre un cordon de militari aflaţi în zona
hotelului Timişoara.
155
Ibidem, p. 22
156
Timişoara 16 – 22 decembrie 1989, Timişoara, Edit. Facla,
1990, p. 291
157
Ibidem
70
Plecând în oraş împreună cu sora sa şi cu o
colegă de facultate a acesteia, Paraschiva Vinţan, elevă
în clasa a XI-a la Liceul Industrial „Azur” din
Timişoara, ajunge în Piaţa Operei, unde asistă la scene
greu de imaginat: magazine sparte şi incendiate, zeci
de cărţi propagandistice arse în faţa Librăriei „Mihai
Eminescu”, demonstranţi agitaţi, care fugeau dintr-o
parte în alta şi strigau lozinci împotriva regimului
dictatorial, şi militari înarmaţi care-i ameninţau că vor
trage dacă vor înainta spre ei. În ciuda acestei situaţii
tensionate, nu credea că militarii vor trage asupra unor
tineri neînarmaţi, care doreau să se întoarcă acasă:
„Aflândune-e în zona Restaurantului «Bulevard»,
împreună cu alte persoane am înaintat spre un grup de
oameni înarmaţi şi îmbrăcaţi în haine kaki, aflat în faţa
noastră. Sora mea şi alte persoane le-au explicat
oamenilor în haine kaki şi înarmaţi faptul că vrem să
ajungem acasă şi, pentru asta, trebuia să trecem pe
acolo. Ei ne-au avertizat să nu înaintăm, deoarece au
primit ordin să se tragă. Noi am înaintat, iar la o
distanţă de circa 10 metri de oamenii în haine kaki şi
înarmaţi am fost împuşcată în gamba dreaptă.”158
O altă elevă, Gabriela – Monica Takó a fost ucisă
în seara zilei de 17 decembrie în timp ce se îndrepta pe
Bulevardul Republicii spre Piaţa Operei împreună cu
familia. Iosif Takó descrie drama familiei sale: „În seara
zilei de 17 decembrie 1989 veneam cu maşina dinspre
gară pe Bulevardul Republicii. Ajungând în dreptul
magazinului de mobilă am fost semnalizaţi să ne oprim
şi să intrăm la parcarea din partea stângă înspre
158
A.M.R.T., Declaraţia Paraschivei Vinţan
71
Consiliul Sindicatelor. În maşină eram cu toată familia.
După parcare ne-am dat jos şi ne-am îndreptat pe
Bulevardul Republicii înspre Operă pe trotuarul din
stânga. Am ajuns la capătul magazinului de mobilă,
unde ne-am oprit, căci în faţă era un cordon de militari.
Am stat pe loc vreo 10 minute, după care fără nici o
somaţie s-a deschis foc în lumea care era dincolo de
intersecţie. Unii trăgeau în sus, iar alţii în mulţime. Din
familia mea au fost răniţi: fetiţa Gabriela în coapsă,
fetiţa Danca, de 16 ani, în umărul drept, deasupra
claviculei şi soţia Titiana în şold.” 159
Acelaşi cordon de militari l-a ucis pe tânărul de 21
de ani Gheorghe Cruceru şi l-a rănit pe studentul
Constantin Jinga, care prezintă cu detalii acel moment:
„În ziua de 17 dec. 1989, în jurul orei 19,15 mă aflam în
intersecţia B-dul Republicii cu str. Paris împreună cu un
grup de cetăţeni care doream să ajungem în fosta Piaţă a
Operei, unde se auzea manifestaţia. Accesul spre Piaţa
Operei era blocat de un pluton de militari dispuşi pe 2
rânduri care se aflau în poziţia în gardă cu baionete la
armă.” La un moment dat un protestatar le-a cerut
militarilor din cordon să tragă pentru că lui nu îi este frică
de moarte. „În acel moment – continuă studentul rela-
tarea – cadrul care conducea subunitatea şi-a scos pistolul
de la centură, a ordonat retragerea subunităţii cu patru
paşi, am văzut militarii luând poziţia «pentru luptă în
picioare», dezasigurând, introducând cartuş pe ţeavă iar
în clipa următoare au deschis foc automat asupra
oamenilor care se aflau la faţa locului. ” 160
159
Ibidem, Declaraţia lui Iosif Takó
160
Ibidem, Declaraţia lui Constantin Jinga
72
Comportamentul incalificabil al ofiţerului care
comanda acest cordon este descris şi de către Mircea
Stoica, care după ce a fost împuşcat de două ori a fost
arestat de militari şi predat la Garnizoana Timişoara.
Pentru că a fost lovit de către comandantul cordonului
deoarece a refuzat să se legitimeze considerând că un
ofiţer de armată nu are dreptul să legitimeze cetăţenii de
pe stradă, Mircea Stoica le-a cerut celor care doreau să
meargă spre Piaţa Operei să plece acasă pentru a nu
avea neplăceri. Din păcate, abuzurile comandantului de
cordon vor nărui bunele sale intenţii: „Acum nu mai
mergeţi acasă a spus locotenentul major, a scos pistolul
şi a tras. Am fost rănit la mâna dreaptă (antebraţ) şi am
fugit spre Spitalul de copii. În acest moment locote-
nentul a ordonat militarilor să tragă şi au tras. Eu am
vrut să trec şoseaua, să sar gardul la Spitalul de copii şi
atunci m-au rănit la piciorul stâng şi am rămas pe şosea.
Am fost luat de către soldaţi şi am fost depus aşa rănit la
Garnizoana militară.” 161
Intervenţia dură, fără menajamente, cu încălcarea
legilor şi regulamentelor în vigoare de către forţele de
represiune au pustiit Piaţa Operei. Liniştea de mormânt
lăsată peste una dintre cele mai circulate pieţe ale
oraşului i-a atras atenţia şi fostului prim-secretar al
judeţului Timiş, Ilie Matei care după orele 22,00 i-a
însoţit pe Ion Coman şi Ştefan Guşe, trimişi de
Ceauşescu pentru a restabili, cu orice preţ, ordinea.162
Confruntări similare s-au înregistrat şi în alte
cartiere ale oraşului: Calea Lipovei, Calea Aradului,
161
Ibidem, Declaraţia lui Mircea Stoica
162
Procesul de la Timişoara, vol. III, …, p. 1633
73
Piaţa Traian, Băile Neptun, Calea Girocului şi zona
Buziaşului până spre orele 3163. De aceea, ziua de 17
decembrie 1989 a fost considerată, cu deplin temei, „cea
mai cumplită zi din istoria oraşului Timişoara”164, sau
„ziua celor opt bătălii ale timişorenilor cu dictatura”165.
Preţul plătit de timişoreni pentru curajul de a înfrunta
regimul lui Ceauşescu a fost înfricoşător şi fără
precedent în istoria contemporană a României: peste 60
de morţi şi peste 200 de răniţi166.
163
Florin Medeleț, Mihai Ziman, op. cit. p. 12-14; vezi şi Costel
Balin, 1989 – Legiunea Revoluţiei, Timişoara, Editura Brumar,
2005, p. 174-175
164
Miodrag Milin, Timişoara 15-21 decembrie…, p. 67
165
Florin Medeleţ, Mihai Ziman, op. cit., p. 10
166
Marius Mioc, Revoluţia din 1989…, p. 112-115; vezi şi Costel
Balint, op. cit., p. 179-218
74
CAP. IV.
18 DECEMBRIE –
ULTIMA ZI PENTRU SORIN LEIA
167
Marius Mioc, Revoluţia din 1989…, p. 112-115; vezi şi Costel
Balint, op.cit., p. 179-218
168
Procesul de la Timişoara, vol. IV,..., p. 1970
75
Pacoste, au înfierat acţiunile zilei precedente punându-
le pe seama unor „huligani” şi „derbedei” care au atras
de partea lor copii şi femei, pe care i-au îmbătat şi i-au
drogat. Fiind stare de necesitate în Timişoara era
interzisă deplasarea în grup, spectacolele erau sistate,
salariaţii trebuiau împiedicaţi să iasă în stradă, iar
fiecare organizaţie de partid trebuia să-i convoace
nominal pe cei care lipseau de la lucru, să organizeze
şedinţe la fiecare întreprindere şi să transmită acelaşi
mesaj. În ciuda eforturilor depuse, mesajul nu a avut
credibilitate, muncitorii aşteptând cu nerăbdare încheierea
programului pentru a ieşi în stradă şi a continua protestul.
Între timp, coloneii Traian Sima şi Filip
Teodorescu, din dorinţa de a identifica conducătorii
revoltei, îl informează pe directorul Spitalului Judeţean
– vărul lui Sima – că trebuie interogaţi răniţii prin
împuşcare. În acest sens, sunt trimişi la spital ofiţeri de
securitate şi miliţieni, veniţi din alte judeţe, la ordinul
generalului Vlad Iulian. În ciuda supliciului la care
erau supuşi răniţii, unii fiind aduşi pe targă chiar din
sălile de operaţie, şi a ameninţărilor cu pierderea
libertăţii, securiştii nu află nimic despre identitatea
conducătorilor pentru că, de fapt, aceştia nu existau,
revolta fiind spontană.
Din păcate, şi în ziua de 18 decembrie Catedrala
va fi loc de speranţă şi altar de jertfă pentru timişoreni.
După ce în după-amiaza acestei zile, într-o discuţie
telefonică, Elena Ceauşescu i-a cerut lui Ion Coman să
pună „câini şi Miliţie călare pe populaţia din
Timişoara”, spre seară, deranjată de prezenţa tinerilor
pe treptele Catedralei cu lumânări aprinse, într-o criză
de evidentă nebunie, va da un ordin şi mai aberant:
76
«Trageţi cu tunul în Catedrală, să terminaţi odată cu
ea!»169. Nu s-a tras cu tunul, dar s-a tras asupra
tinerilor aflaţi pe treptele Catedralei fiind ucişi Sorin
Leia, (23 ani) Ioan Măriuţac (20 ani) şi Vasile
Nemţoc,(19 ani) iar alţi 4 demonstranţi Gliguţă Avram,
Huţanu Crenguţa, Baitan Constantin şi Cioraza Avram
fiind răniţi.
Evenimentele tragice din 18 decembrie au dat
naştere, după răsturnarea dictaturii comuniste, unor
interpretări tendenţioase. Din dorinţa de senzaţional, sau
pentru a se lovi în imaginea Bisericii Ortodoxe Române
s-a susţinut ideea că în acea zi uşile catedralei erau
închise, împiedicându-se astfel, refugierea tinerilor în
lăcaşul sfânt. Imaginaţia unora depăşea orice barieră a
logicii sau a bunului simţ, afirmându-se că totul era
premeditat existând o înţelegere între autorităţile comu-
niste şi conducerea Mitropoliei Banatului, astfel că “pe
treptele catedralei, cu uşile ferecate, au fost ucişi câţiva
copii. Cineva de la Mitropolie dăduse dispoziţie ca uşile
să fie şi au fost zăvorâte în clipa când demonstraţii voiau
să se refugieze din bătaia armelor automate. Cine oare să
fi dat o astfel de dispoziţie demenţială?”170
Realitatea a fost alta, uşile catedralei nu numai că
erau deschise, dar zeci de tineri intrau şi ieşeau din
catedrală pentru a se ruga şi a cumpăra lumânări, iar în
timpul calvarului din faţa lăcaşului sfânt mulţi
demonstranţi s-au refugiat din faţa gloanţelor în lăcaş.
Huţanu Crenguţa, muncitoare la Agrosem, împuşcată în
169
Procesul de la Timişoara, vol. III,…, p. 1352
170
Nicolae Danciu Petriceanu, Tot ce am pe suflet, Baia Mare,
1995, p. 203
77
acele momente mărturisea la proces: “In faţa catedralei
erau strânşi 2000-3000 de oameni, care scandau “Jos
Ceauşescu!“, “Jos dictatura!”, „Libertate”. Am început
să strig şi eu aceleaşi lozinci... La un moment dat, am
simţit o arsură la cap; mi s-a făcut rău şi mi-am pierdut
cunoştinţa. M-am trezit în catedrală, unde un preot făcea
slujbă”171. Acelaşi moment era relatat şi de Cornel
Moldovan, muncitor la Ocolul Silvic Timisoara şi
consemnat în cotidianul „ Renaşterea bănăţeană” din 22
iunie 1990:” Am primit ceasul, era 16,40 şi am intrat în
încăperea propriu-zisă a catedralei. Am văzut, în stânga,
rând la lumânări şi alte şase persoane în faţa altarului.
M-am întors în hol şi am văzut întins în dreapta (cum
ieşeam) un tânăr de peste 25 de ani (!) brunet, (Sorin
Leia – n.n.) îmbrăcat într-un costum negru, modest, cu
pleoapele închise, iar globii oculari ieşiţi proeminent din
orbite. Era împuşcat în tâmpla stângă Defapt, fusese
“şters” destul de adânc de glonţ. Sângele se întindea
îngrozitor de repede în jurul capului. La doi- trei metri
de el, în dreptul intrării în incaparea unde se aprindeau
lumânări, o faţă de vreo 15 ani se ştergea cu o batistă
peste părul înroşit.Avea ochii umezi”.
Momentul uciderii lui Sorin Leia este descris şi de
Gliguţa Avram, rănit şi el pe treptele catedralei: „Când
TAB-urile au trecut prin faţa noastră miliţienii care erau
postaţi cum am amintit au tras un foc de avertisment.
Noi ne-am îmbulzit să intrăm în Catedrală. Catedrală
are uşa dublă dar la îmbulzeală una din uşi s-a închis.
Stăteam ghemuiţi, încercând să ne strecurăm înăuntru.
Eu şi încă o persoană, pe care mai apoi am aflat că se
171
Procesul de la Timisoara, vol. IV, p. 2376
78
numea Sorin Leia, am ridicat capul să vedem ce se
întâmpla, când s-a tras o rafală printre noi, de jos în sus.
Leia Sorin a fost nimerit in mijlocul frunţii. Glonţul care
a ieşit din capul lui m-a atins şi pe mine la baza gâtului,
în partea dreaptă. Am simţit ca o arsură, am băgat capul
la cutie şi m-am strecurat încet-încet înăuntru. Nişte
tineri au văzut că Leia e împuşcat şi l-au târât în
Catedrală. Deşi împuşcat în frunte Leia nu pierduse
mult sânge şi încă mai respira. Când capul i-a atins
cimentul brusc s-a făcut sub cap o baltă de sânge…
Un alt preot, mai bătrân, cu barba căruntă, a
arătat manifestanţilor ieşirea prin spate, către parc,
dar eu n-am fost pe fază. Când am prins un moment
de acalmie am ieşit prin faţa şi apoi pe lângă zid către
staţia de tramvai. Încă se trăgea. Am ajuns la iarbă şi
m-am aruncat pe burtă. Am văzut că pe haină aveam
bucăţi din creierul lui Sorin Leia şi urme de sânge.
M-am şters cu iarbă şi frunze. Lângă Expres era civilul
care trăsese în mine şi în Sorin Leia (îl văzusem) şi un
locotenent-colonel de miliţie, care trăgeau după
oameni ca să-i împrăştie”172.
Uşile catedralei s-au închis în acea seară, doar
atunci când demonstranţii care au dorit să se refugieze
înăuntru au făcut-o, aşa cum consemna şi cpt. Grigore
Taşcău în nr. 10/1990 al ziarului „Timişoara”: „Un
ofiţer de securitate a coborât ţeava pistolului mitralieră
spre mulţimea de pe trepte şi a început să tragă.
Speriată de focul ucigător, lumea a dat năvală spre
incinta Catedralei. A căzut împuşcat în cap tânărul
Sorin Leia, care în scurt timp a şi murit în pronaos. O
172
Marius Mioc, Revoluţia de la Timişoara…, p.33.
79
parte din manifestanţi s-a refugiat în parcuri. Mulţimea
intrată în Catedrală împreună cu preotul Ioan Radu, a
închis uşile de la intrare, pe trepte şi în preajma
acestora nemairămând nici o persoană. Dispozitivul
securiştilor a declanşat acţiunea sa teroristă în cele
două parcuri. Această acţiune a fost condusă direct şi
nemijlocit de către gen. lt. Mihai Chiţac, actualul
ministru de interne. Nu cunosc numărul morţilor din
Parcul Central, în schimb peste 40 de persoane au fost
prinse, duse în faţa magazinului “Select” trântite cu
faţa în jos şi mâinile la ceafă,bătute şi maltratate, apoi
îmbarcate şi transportate, sub pază la penitenciar.
Într-un târziu, s-au deschis uşile Catedralei şi a
ieşit o persoană care a strigat după o ambulanţă. La
scurt timp au sosit două maşini ale salvării, în una din
ele fiind îmbarcat trupul neînsufleţit al tânărului Sorin
Leia. Refugiaţii din Catedrală au ieşit pe uşa laterală,
din dreapta, uşa deschisă de părintele Victor Mițiga şi
de diaconul Eugen Bendaru.”
Acest moment a fost relatat şi de către protopopul
Cornel Pleşu: „La ora 16,50 a început vecernia, dar
după un sfert de oră, a început să se tragă în tineretul
care se afla pe treptele ei cu lumânări aprinse în mână.
În aceste împrejurări, copiii au dat buzna înăuntru,
producându-se panică. În aceste condiţii, preotul Victor
Miţiga şi diaconul Eugen Bendariu au întrerupt servicul
divin, pentru a vedea ce se întâmplă. Un băiat rănit la
cap a fost introdus în catedrală şi pansat de o doctoriţă,
care se afla în biserică, cu feşe de la punctul de prim-
ajutor. Preotul Victor Miţiga, văzând starea disperată în
care se aflua copiii – unii au început să plângă – a
început apoi să-i scoată din biserică pe uşa laterală,
80
dinspre Capitol, dar a fost cu neputinţă, întrucât în
momentul în care s-a deschis uşa s-a deschis focul din
direcţia cinematografului. Copiii au reintrat în catedrală
şi atunci preotul Victor Miţiga a început să-i evacueze
pe uşa din partea dreaptă (dinspre tramvai), cu condiţia
să iasă unul câte unul. Astfel, toţi cei care au fost
înăuntru au scăpat cu viaţă. Băiatul rănit din biserică a
fost condus de preotul Victor Miţiga până la maşina
Salvării. La ora 18, lăcaşul sfânt s-a închis, iar femeile
de serviciu au făcut curăţenie, spălând sângele ce s-a
scurs din trupul copilului împuşcat.”173
Același moment a fost relatat și de preotul Ioan
Botău, administratorul Catedralei: “Pe 18 decembrie,
la ora 5 după-amiaza, ca deobicei, a început vecernia.
Tot la această oră mulţimea a ocupat treptele
catedralei. Soldaţii apărau primăria. Erau mulţi tineri
pe trepte, care se urcaseră că să agite mulţimea din
stradă, să poată fi văzuţi. Unul mai îndrăzneţ, Sorin
Leia, a scos un tricolor şi-l agita şi striga Deşteaptă-te
române!. La ora 17:15 a fost ochit de un lunetist şi
ucis. Lumea atunci a fugit, s-a împrăştiat si nu s-a mai
tras. L-au adus pe tânărul împuşcat în interiorul
bisericii şi i-su pus o lumânare în mână. Fusese lovit
de glonţ în umărul obrazului şi nu murise pe loc.
Părintele Mițiga a ieşit şi a chemat salvarea. Dar
tânărul deja murise. Era un lac de sânge în jurul lui “ 174
173
„Renaşterea Bănăţeană”, an 1, nr. 24 din 1 februarie 1990
174
Grid Modorcea, Dumnezeu citat ca martor în procesul de la
Timişoara, în ”Expres Magazin”, nr. 30, an II, 31 iulie-6 august
1991, p.13
81
In ceea ce priveşte o aluzivă implicare sau
neimplicare a conducerii Mitropoliei Banatului în
evenimentele lui decembrie 1989 lucrurile sunt şi mai
clare, Inalt Prea Sfinţitul Nicolae fiind în acele zile la o
întâlnire a tuturor bisericilor ortodoxe organizată de
Patriarhia din Constantinopol, întorcându-se în Timi-
şoara în 23 decembrie şi manifestându-se fără echivoc
în aprecierea spiritului de jertfă a timişo-renilor175.
Dincolo de aceste false controverse întreținute
doar de cei dornici de senzațional și de imagine cu
orice preț, rămțne un adevăr trist și indubitabil: ziua de
18 decembrie 1989 a fost ultima zi pentru Sorin Leia.
175
„România liberă”, an.L, nr.14618, serie nouă, din 8-9 februarie
1992.
82
CAP. V.
1. COPILĂRIA ȘI ȘCOALA
176
„Restitutio”, Făget, an III, nr. 4/2004, p.5
83
data 2 decembrie am tăiat porcul, pe 4 a plecat şi în 18,
copilul meu a fost mort...”177
Clasele I-VII le urmează la şcoala din Tomeşti, a
VIII-a în Făget, iar clasele IX- X, la şcoala din
Margina. În 1984 pleacă la Timişoara unde urmează
cursurile Şcolii Profesionale “Azur”(1984-1987) fiind
repartizat după absolvire la Combinatul “Solventul” ca
operator chimist.178
Nu a fost un elev strălucit la învăţătură, dar a
rămas în amintirea profesorilor şi a colegilor drept un
elev plin de viaţă, plăcut, săritor şi bun coleg, aşa cum
ni-l va reaminti şi regretata profesoară de limba
română Olga Brașovan: “A venit iarna şi mă rog lui
Dumnezeu să mă lase să-mi aduc aminte de Ei, Copiii
Timişoarei lui Decembrie 1989, să-mi aduc aminte de
EL, SORIN LEIA copilul cu ochi adânciţi în sufletul
lui, El care, în scurta trecere prin viaţă, a fost elevul
acestui liceu şi care şi-a găsit sfârşitul tragic pe treptele
catedralei timişorene fulgerat de gloanţele ucigaşe ale
duşmanilor, încă nepedepsiţi, în ziua de 18 decembrie
1989. Îmi plăcea setea lui de viaţă şi surâsul pentru
cerul albastru al fiecărei dimineţi. Îmi plăceau ochii lui
chiar şi în clipele lui amare, când prin ei treceau adesea
umbre.“179
După satisfacerea stagiului militar la Alexandria
se reîntoarce la acelaşi loc de muncă şi locuieşte la
căminul de nefamilişti al întreprinderii de pe strada
177
Ibidem
178
Mărioara Ceauşescu, Amintiri... care dor, Lugoj, Edit. Dacia
Europa Nova, 2011, p. 247
179
”Făgeţeanul”, an I, nr. 1, decembrie 1994, p. 3
84
Nicolae Titulescu, numărul 21 A, camera 73. Când
timpul îi permite vine la Tomeşti pentru a-şi vedea
părinţii şi fraţii, bucurand-se de fiecare dată când îşi
întâlnea apropiaţii.
Vineri, 1 decembrie 1989, Sorin va veni pentru
ultima dată la Tomeşti. Pentru că părinţii lucrau în
schimbul de noapte la Fabrica de sticlă, i-a aşteptat
imediat după miezul nopţii pentru a merge împreună
acasă. A două zi a participat la tăiatul porcului şi a
făcut cumpărături împreună cu sora lui din Crivina
care era însărcinată. Seara şi-a anunţat părinţii despre
intenţia de a-şi vizita bunicii.
Într-adevăr, a doua zi a plecat la Baloşeşti, unde
locuiau bunicii din partea mamei. Era ultima duminică
petrecută alături de cei de acasă şi, parcă presimțind
acest lucru, a ţinut să-şi viziteze toate rudele.180
180
„Restitutio”, Făget, an III, nr. 4/2004, p. 5
85
După orele 15:30, grupuri de tineri vin dinspre
Piaţă Maria şi strada Politehnicii şi se aşează în faţă
catedralei: “Tinerii s-au oprit pe platoul din faţa
catedralei într-o linişte, mă repet pentru că totul m-a
impresionat atât de puternic, de mormânt. Nici măcar
nu-şi vorbeau, necum să strige lozinci. Cu timpul,
grupul s-a mărit, numărul tinerilor trecuse de 200
ajunse la peste 300 de inşi. Şi printre ei şi copii de 9,
de 14, de 15 ani. După un timp, tinerii au aprins
lumânări, rămânând pe mai departe tăcuţi, ca un
cortegiu funerar”.181
În jurul orelor 16:00 Sorin Leia ajunge în faţa
catedralei, având în buzunarul hainei un drapel
înfăşurat. Momentul este descries de Victor Popa, care
privea derularea evenimentului din balconul aparta-
mentului situat în zonă: “În jurul orei 16, a apărut –
cineva îl avusese la el dar nu-l desfăşurase până
atunci – un drapel fără stemă. A fost primul drapel de
acest fel, pe care îl vedeam. Şi steagul a început să
fluture, tânărul a prins curaj şi l-a purtat pe deasupra
lor tot mai energic.”182
Prezenţa drapelului fără stema comunistă va
pune imediat în mişcare atât grupul de protestatarii cât
şi forţele de ordine, ce se vor dovedi a fi, în acest timp,
forţe de sălbatică represiune. Într-adevăr, în faţa
cateralei, spre Primărie, era un dispozitiv de militari de
la U.M. 01233 Buziaş şi de la Batalionul de grăniceri
din Timişoara, dispuşi pe trei rânduri, cu armă la picior
şi baioneta pusă la armă. Pe şosea, în faţa soldaţilor,
181
Mărturia lui Victor Popa în Titus Suciu, Reportaj..., p. 193
182
Ibidem
86
erau trei taburi, vis-a-vis de catedrală se afla
dispozitivul “D1” al Ministerului de Interne format din
miliţieni şi trupe de securitate. Toţi militarii din zonă
erau înarmaţi şi aveau cartuşe de război.183
Fiind informat despre evenimentele de la
catedrală, Ion Coman i-a ordonat generalului Mihai
Chiţac să se deplaseze în zonă si să rezolve situaţia
creată. Chiţac, îmbrăcat în uniformă şi înarmat, a dat
ordine celor care comandau dispozitivele militare
pentru împrăştierea demonstranţilor. După intervenţia
generalului Chiţac, dispozitivele militare au deschis
focul spre catedrală. S-a tras şi din două transportoare
blindate. Majoritatea unităţilor au tras foc de
avertisment, dar s-a tras şi direct spre protestatari, deşi
manifestaţia era paşnică, iar tinerii nu s-au dedat la
acte de violenţă sau de distrugere.184
Momentul dramatic al deschiderii focului a fost
flmat de Victor Popa: “Din primul tab s-a aruncat
înspre civili în faţa Expresului, un pachet alb care a
explodat – s-a creat panică, lumea a început să fugă
înspre Clubul Politehnica, între parc şi spaţiul din
spatele catedralei – fumul ridicându-se la o înălţime de
şase - şapte metri. Când cele două taburi din spate
ajunseră în colţul intersecţiei, mergând spre Maria, s-au
auzit focuri de armă izolate, apoi de armă automată,
apoi de mitralieră grea. Totul s-a petrecut în decurs de
câteva secunde.”185
183
Romeo Bălan, op. cit ..., p. 18
184
Ibidem
185
Titus Suciu, Reportaj..., p. 195
87
La întrebarea: “Cine l-a ucis pe Sorin Leia?“ aşa
cum vom vedea în altă parte, justiţia nu a dat nici un
răspuns până astăzi.
3. DE LA GROAPA COMUNĂ
LA CIMITIRUL DIN TOMEȘTI
186
A.M.R.T., Declaraţia lui Ion Bozgan din 13 februarie 1990
88
şoferul, asistenta, doctoriţa şi un băiat, îl duceau pe
Sorin Leia la Spitalul Judeţean.
Potrivit raportului raportului medico-legal număr
1067/A din 25.12.1989, întocmit de dr. Milan Leonard
Dressler ca urmare a examinării unui cadavru, aparținând
unei persoane de sex masculin, în vârstă de 20-30 de
ani, moartea a fost violentă, cauzată de o plagă
împuşcată cranio-cerebral, prin armă de foc. Ca semne
de violenţă, au fost descrise orificiul de intrare situat
suprasprâncenos stâng şi cel de ieşire, care prezintă o
plagă explodată occipital cu eschile osoase şi hernie de
creier.187 Raportul mai consemnează şi îmbrăcămintea
mortului: geacă de stofă neagră-bleu, pulovăr alb cu
desen negru, pantaloni bleu deschis cu dungi
imprimate de aceeaşi culoare, ciorapi albastru deschis
şi pantofi negri otter. În ceea ce priveşte portretul
vorbit se specifică: talie 176 cm, faţă lungă
triunghiulară, ochi căprui, păr castaniu, sprâncene
arcuite şi dantură completă.188
Cadavrul, care avea lipit pe piept o bandă de
leucoplast pe care scria numărul raportului medico-
legal, a stat în morga Spitalului Judeţean până în 27
decembrie 1989 când, împreună cu alte 9 cadavre, au
fost transportate de militari la Cimitirul Eroilor în
vederea înhumării, dar, din cauza altor înmormântări,
nu au fost înhumate imediat și au fost depuse până a
două zi în capela mică a cimitirului. În 28 decembrie,
Axente Bociort, şeful Pompelor Funebre, a trimis un
tractor cu cupă pentru a sapa o groapă comună. În
187
Ibidem, Dosar 63/1990, f. 68
188
Ibidem
89
aceeaşi zi, în prezenţa a peste 100 de cetăţeni, cele 10
cadavre au fost înhumate în groapa comună, 9 în
groapa comună, iar al zecelea într-o groapă indivi-
duală, într-un colţ al cimitirului, deoarece existau
suspiciuni că ar aparţine unui terorist.189
Înainte de a fi înhumate, cadavrele au fost
fotografiate şi de Dorel Cinade, administratorul
cimitirului, lucru consemnat şi în declaraţia dată în 14
ianuarie 1990: „În ziua de 27.12.1989, Bociort a
solicitat 2 oameni din cimitir cu care s-a deplasat la
morga Spitalului Judeţean de unde au încărcat 9
cadavre cu lăzi şi sicrie şi pe care cu o maşină, condusă
de şoferul Popescu, le-a adus la cimitirul mixt în
capela mică, unde i-au depus, dând dispoziţie să fie
îngropaţi. Nu s-a putut în acea zi întrucât erau mai
multe înmormântări şi a doua zi Bociort a trimis un
tractor cu cupă, care a săpat o groapă pentru toate cele
9 cadavre. Bociort a refuzat să trimită un preot la
înmormântare. Înainte de a-i introduce în groapă, i-au
fotografiat pe fiecare în parte.”.190 Chiar dacă şeful
Pompelor Funebre a refuzat sa trimită un preot,
înmormântarea s-a făcut creştineşte, participând şi
administratorul Protopopiatului Timişoara.
A doua zi după uciderea fiului, familia află, ca
urmare a unui telefon dat la EXTRACERAM Făget de
către studenta care i-a luat buletinul din buzunar şi l-a
dus administratorului de la căminul „Solventului”,
despre tragicul eveniment. „Eram cu soţul meu după
lemne pe Valea Bălească, lângă Pietroasa. Fiul meu cel
189
Romeo Bălan, op. cit..., p. 87
190
A.M.R.T., Declaraţia lui Dorel Cinade din 14 ianuarie 1990
90
mic, Costel, a venit cu bicicleta să ne anunţe că Sorin a
fost împuşcat pe trepte la catedrală. Ne-am urcat pe
motoretă şi ne-am dus acasă, la Tomeşti Colonie.
Acolo erau adunate toate neamurile. Toată lumea ştia.
Seara, am venit la Făget, am dormit la cumnata mea
Lăpugean Raveca, iar dimineaţa, am plecat la Lugoj
pentru a lua rapidul spre Timişoara.”191, povesteşte cu
durere mama marelui martir, la 15 ani de la tragedie.
Din acel moment începe calvarul familiei „Am
plecat la Timişoara cu soţul meu şi cu tatăl lui Sorin.
El, tatăl, avea pe cineva la poliţie, Lera Zenu, aşa cred
că-l cheamă, şi ne-a dus el peste tot, că noi n-aveam
voie niciunde. La catedrală ne-au spus că au fost
împuşcaţi doi: unul în cap, iar celălalt, în inimă. Cel
împuşcat în cap a fost dus la Spitalul Judeţean, iar cel
împuşcat în inimă, la Clinicile Noi. La catedrală nu
ştiau numele celui împuşcat în cap, dar mi-au descris
hainele şi mi-am dat seama că e Sorin. La Judeţean nu
ne-au lăsat să intrăm. Ne-au spus că morţii din 18 au
fost duşi de Securitate la Bucureşti. Mi-au spus că pot
face o cerere şi o descriere a lui Sorin, s-o las la Crucea
Roşie şi să aştept răspuns acasă. Am scris cele două
hârtii, dar nici până azi n-am primit răspuns.”192
Prima încercare de găsire a decedatului eşuează,
dar, de la preotul Victor Mițiga, familia află câteva
detalii: „La catedrală, pe Sorin mi l-a descris părintele
Mițiga Victor. A zis că după ce a fost împuşcat a mai
191
„Restitutio”, Făget, nr. 4/2004, p.4
192
Ibidem, p. 5
91
trăit 6 minute. El a chemat Salvarea, l-au scos pe ușa
din spate şi l-au trimis la Judeţean”.193
După o săptămână, mama eroului vine în
Timişoara şi, împreună cu Florin Dumitrescu, verişor
şi coleg de serviciu cu Sorin, merg iar la Spitalul
Judeţean, dar nu sunt lăsaţi să intre în spital. În schimb,
întâlneşte o femeie de la care află că l-a văzut mort în
lift, împuşcat în cap şi în picior (în realitate se tăiase în
picior în ziua de 17 decembrie) şi că a fost dus la
morgă.
În ziua de 12 ianuarie 1990, Aurica Ilițoni, află de
la Florin Dumitrescu că s-a găsit o groapă comună în
Cimitirul Eroilor: „Sâmbătă, 13 ianuarie, am plecat la
Timişoara. Am fost la Procuratura Civilă, unde m-au
primit 9 procurori. Unul tânăr s-a purtat foarte urât cu
mine. Când eram pe punctul de a pleca, un procuror
între două vârste m-a chemat înapoi şi mi-a arătat câteva
dosare. Primul era al lui. Era fotografiat mort şi scria pe
dosar: „bărbat în etate de 20-30 de ani”. Atunci am fost
sigură că e mort. De acolo am plecat la Procuratura
Militară, la Sanepid şi apoi în Cimitirul Eroilor”.194
Ajunsă la Timişoara, împreună cu soţul şi cu
tatăl lui Sorin, Aurica Ilițoni ia legătura cu
administratorul cimitirului de la care află mai multe
lucruri despre înmormântarea din 28 decembrie şi,
pentru că nu au găsit un excavator, sunt obligaţi să
doarmă în Timişoara – mama chiar în patul lui Sorin –
şi să revină a două zi în cimitir. Între timp, tatăl lui
Sorin reușește să facă rost de un butoi de motorină de
193
Ibidem
194
Ibidem
92
la un prieten din Săvârșin, iar a doua zi obține și un
excavator de la Autobaza CFR din Timișoara cu
ajutorul căruia vor fi deshumate cele nouă cadavre.
În dimineaţă zilei de 14 ianuarie, pe lângă familie
erau prezenţi în Cimitirul Eroilor 30 de colegi şi fratele
Adrian venit din Constanţa, unde făcea stagiul militar, şi
câţiva ziarişti. Groapă comună avea 13 metri, morţii
erau aliniaţi şi fiecare avea câte o cruce. Pe crucea lui
Sorin Leia scria „Bărbat erou, în etate de 20 – 30 de
ani.” Atmosfera era apăsătoare, aşa cum o descrie şi
corespondentul ziarului Renaşterea Bănăţeană:
„Duminică mi-a fost dat să trăiesc cea mai zguduitoare
clipă din viaţă mea. În Cimitirul Eroilor, am fost
martorul descoperirii unei mari gropi comune...
Oamenii, cei care nu plâng sunt mai tot timpul în
mişcare, întrebându-se straniu, dar adevărat: <<O fi şi
mortul meu pe aici?>>. Unii îşi recunosc pe cei dragi
deşi cu greu o pot face, chipul şi trupul lor sunt strivite,
maltratate şi împuşcate. Cad asupra sicrielor, îi
îmbrăţişează, îi sărută. Nimeni nu le reproşează nimic!
Nici că le pasă de duhoarea ce se ridică din groapă,
provenită de intrarea cadavrelor în putrefacţie”.195
Sorin Leia a fost găsit abia după-amiază,
moment în care tatăl său a exclamat: „Ăsta e mortul
meu, este fiul meu Sorin, a lucrat la Solventul, ca
operator. Ştiu doar atât, că a fost împuşcat pe treptele
catedralei pe data de 18 decembrie. A căzut peste o
studentă care ar fi încercat să-l tragă după ea, dar a
căzut și ea răpusă de gloanţe. O cheamă Dorina (sau
aşa ceva), unii au recunoscut-o, ar fi şi ea în această
195
”Renaşterea bănăţeană”, an I, nr. 11 din 16 ianuarie 1990, p. 3
93
groapă comună. Vreau să-i facem o înmormântare
după datină, o merită!”.196
Într-adevăr, Sorin Leia a fost dus în Tomeşti şi
înmormântat după datină în cimitirul din Tomești sat,
luni, 15 ianuarie 1990.
196
Ibidem
197
Titus Suciu, Reportaj..., p. 196
198
”Expres Magazin”, an II, nr. 30, 31 iulie-6 august 1991, p. 13
199
A.M.R.T., Declaraţia lui Ciocan Gheorghe din 14 martie 1990
200
”Timişoara”, an I, nr. 10 din 15 februarie 1990, p. 4
94
Astfel, Gelu Marinel Bindileu susţine că l-a
văzut pe maiorul Sucală, când trăgea spre catedrală;
„Declar și sunt sigur ca l-am văzut si pe cetățeanul care
l-a atenționat pe Luca, care am aflat că se numește
Sucală și că era maior, cum avea țeava de la pistolul
mitralieră indreptată spre treptele de la catedrală și a
inceput să tragă şi el”201
Fără a-l nominaliza pe Sucală, şi Nova Bataniaț,
consilier juridic, la Opera Română din Timişoara,
declara că a văzut când s-a tras din spatele cordonului
de militari îmbrăcaţi în albastru, unde se afla şi maiorul
Sucală: ”In spatele primului cordon de militari
îmbrăcaţi în albastru l-am văzut pe numitul Sucală pe
care îl cunoşteam din vedere şi ştiam că lucrează la
miliţia municipiului Timişoara. Aceasta era îmbracat
în uniformă dar nu pot preciza ce grad avea. Am
sesizat faptul că acesta discuta la o staţie Storno
(radioemisie) dar nu am putut să înţeleg din modul în
care discuta cu cine şi ce discuta. După cîteva minute
în timp ce priveam spre catedrală a venit inginerul şef
de la SUGETC Timiş Dudă Tulbure cu care mă
cunoşteam şi am schimbat 2 vorbe. I-am spus că merg
la serviciu iar acesta mi-a confirmat că a venit să vadă
cum arată centru, se referea la faptul că cu o zi înainte
se declanşaseră evenimentele de la Timişoara. Am
observat în aceste momente cum cordonul de militari
îmbrăcaţi în albastru s-a dat la o parte iar cei îmbrăcaţi
civil din spatele acestora au declanşat foc spre tinerii
postaţi pe treptele catedralei.”202
201
A.M.R.T., Declaraţia lui Gelu Marinel Bindileu din 19 martie 1990
202
Ibidem, Declaraţia lui Nova Bataniaţ din 9 ianuarie 1990
95
Mult mai tranşant a fost soldatul Mitică Cucu,
aflat atunci într-un cordon de militari coordonaţi de
ofiţeri şi subofiţeri de miliţie ce avea drept obiectiv să
împiedice accesul în Piața Operei. El declara la 25
ianuarie 1990: ”În jurul orelor 15, 30, eu personal i-am
văzut pe cei doi ofițeri, respectiv pe maiorul Sucală și
lt. col. Stroia Ioan, când au început să tragă în plin în
populația aflată în fața Catedralei și pe treptele
Catedralei. În momentul în care cei doi ofițeri au
deschis focul, am obsevat o persoană care a căzut la
sol, apoi încă o persoană a căzut și pe unul l-am văzut
rănit la picior. După circa 5-10 minute după ce ofițerii
au deschis focul, au început să tragă și subofițerii din
dispozitiv. După părerea mea subofițerii au tras unii în
cer și unii în populație, dar nu pot spune acest lucru cu
certitudine. L-am observat și pe serg. maj. Daniliuc
când a tras în populație, după ce inițial a tras în cer.
După ce au tras ofițerii cei doi și subofițerii, au trecut
câteva mașini de salvare care au strâns persoanele
căzute, fără să pot preciza dacă erau morți sau răniți.
După aceea, noi fiind în dificultate, a intervenit armata,
care a circulat cu T.A.B –urile, au aruncat grenade
lacrimogene și apoi a tras și armata în populație.
Atunci când au tras ofițerii și subofițerii de
miliție, s-a tras în plin asupra populației, de la o
distanță de 20-30 de metri. În timp ce trăgeau organele
de miliție ni s-a strigat și nouă, militarilor, să tragem.
Nu știu dacă colegii mei au tras sau nu. De frică am
tras și eu un foc de armă în sus, fără să lovesc pe
nimeni.”203
203
Ibidem, Declaraţia lui Mitică Cucu din 25 ianuarie 1990
96
Pentru că a fost chemat de mai multe ori la
Procuratură şi a dat declaraţii contradictorii, soldatul
este reaudiat şi i se ia o nouă declaraţie despre
implicarea maiorului Sucală în represiunea de la
catedrala: ”Faţă de această situaţie, declar încă o dată că
în seara de 18.12.1989 am văzut în faţa catedralei, în
zona brazilor, un lanţ de trăgători care la un moment dat
au început să tragă, dar nu l-am văzut trăgînd pe
Daneliuc şi Stroe, dar sunt sigur că în lanţul respectiv,
era cum am declarat şi în declaraţiile date pînă în
prezent, era mr. Sucală, care a tras spre catedrală, unde
se afla un grup mare de persoane. De altfel, eu pe acesta
l-am recunoscut şi din poze, iar în seara cînd s-au
petrecut faptele nu mai reţin daca avea sau nu grade pe
umăr, dar cineva spunea că se numeşte mr. Sucală.”204
Pentru că procuratura militară Timişora a
constatat că asupra soldatului Mitică Cucu s-au făcut
presiuni din partea conducerii unităţii militare 05543
Timişoara „pentru o retractată declaraţie dată din care
rezultă vinovăţia maiorului Sucală Ioan”, procurorul
şef Petru Izdrescu a solicitat în 26 martie 1990
Direcţiei Procuraturilor Militare, mutarea soldatului la
o unitate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.205
Se cuvine a se menţiona şi faptul că, potrivit
Rechizitorului de trimitere în judecată a maiorului
Sucală, cu ocazia prezentării de către procuror a
învinuirilor care i se aduc, maiorul a modificat
declaraţia soldatului Mitică Cucu „în sensul că, acolo
unde era trecut numele său, a tăiat cu pixul aceată
204
Ibidem, Declaraţia lui Mitică Cucu din 14 martie 1990
205
Ibidem, Dosar nr. 35/P/2005, vol. II, f. 99
97
menţiune (a se vedea în acest sens procesul verbal şi
declarațiile de la fila 51-54 verso dosar)”.206
Ionel Damian, șef de unitate la Bufetul ”Expres”
de lângă catedrală, declară că în 19 decembrie 1989 a
avut o discuție cu mr. Sucală, care a venit în unitate
pentru a da un telefon și l-a întrebat ce se va întâmpla
cu cei care au produs dezordine în zilele precedente și
acesta i-a răspuns că ”dacă este nevoie, îi vom lichida
pe toți, întrucât avem ordin să tragem”.207
Printr-o adresă trimisă Poliției Județene Timiș,
șeful Procuraturii Militare Timișoara, maior de justiție
Petru Izdrescu, informa conducerea Poliției că ”prin
rezoluția din 22.03.1990 s-a dispus începerea urmării
penale pentru infracţiunea de complicitate la genocid,
p.p. de art. 26 c.p. rap. la art. 357 al. 1 lit „a” din codul
penal, săvârşită de către maior SUCALĂ IOAN.S-a
reţinut în fapt că în seara de 18.12.1989 în timp ce
comanda dispozitivul nr. 1 a deschis focul cu pistolul
mitralieră împotriva unor demonstranţi care se aflau pe
treptele Catedralei omorând un tânăr.”208
În baza declarațiilor menționate mai sus și a altor
mărturii și înscrisuri, în 30 martie 1990, procurorul
Pavel Morariu a întocmit ”Referatul cuprinzând
cercetările efectuate în cauza privind pe mr. de poliție
Sucală Ioan, învinuit pentru săvârșirea infracțiunii de
genocid p.p. de art 357, al. I, lit. <<a>> din c.p.”, în
care precizează că ”în jurul orelor15,30-16,00
demonstranţii care se aflau în faţa Catedralei având
206
Ibidem, f. 63
207
Ibidem
208
Ibidem, f. 133.
98
lumânări aprinse, auzind focuri de armă din apropierea
Operei au început să scandeze „Jos dictatorul, nu
trageţi, armata e cu noi” şi în consecinţă dispozitivul
condus de către mr. SUCALĂ IOAN s-a desfăşurat în
formaţia „în lanţ” la aproximativ 50-60 m de catedrală.
Mr. SUCALĂ IOAN a fost îmbrăcat până la
orele 14-14,30 în ţinută militară având caschetă pe cap,
după care cu ajutorul unui cunoscut şi-a adus de acasă
o scurtă de culoare albastră, iar pe cap, unii martori
susţin că, l-au văzut având caschetă, cască metalică cu
însemnele „miliţiei” sau ceva de culoare închisă.
De menţionat că inculpatul avea în primire
pistolul mitralieră cu seria BM nr. 3077 şi 4
încărcătoare cu 120 cartuşe de război 7,62 mm şi o
staţie de radio-emisie (a se vedea procesul verbal de
constatare din 15.03.1990 fila 70 din care rezultă că
SUCALĂ IOAN a ridicat în dimineaţa de 18.12.1989
muniţia şi armamentul la care ne-am referit).
În acele împrejurări la un moment dat, grupul de
demonstranţi au scandat cu glas mai ridicat lozinci cu
caracter democratic, şi ca urmare, după o scurtă
convorbire radio, mr. SUCALĂ IOAN a îndreptat
pistolul mitralieră spre treptele Catedralei şi a început
să tragă împreună cu alte persoane înarmate”.209
În același document se precizează că: ”La data
de 22.12.1989 după căderea dictaturii mai mulţi
lucrători de miliţie au predat armamentul şi cătuşele
din dotare, dar învinuitul cu toate că în perioada 20-
22.12.1989 a stat în sediul Poliţiei şi-a introdus
armamentul şi cătuşele în fişet.
209
Ibidem, f. 10
99
La data de 25.12.1989 după ce a procurat
muniţia lipsă şi a luat măsuri de curăţire a armei, mr.
SUCALĂ IOAN a întocmit o „dovadă” prin care a
menţionat că a predat întreaga muniţie şi armamentul
din dotare şi după ce a cerut unui coleg de serviciu pe
nume mr. SAVA VIOREL să o semneze, a prezentat-o
gestionarului m.m. PANTEA A. Şi a cerut să o
semneze, dar acesta a refuzat (fila 92 şi declaraţia m.m.
PANTEA A. de la fila 98).
Fiind audiat mr. SUCALĂ IOAN a declarat că
nu a folosit armamentul în ziua de 18.12.1989 şi că nu
a tras deloc cu acesta”.210
Demn de a fi remarcat este și următorul pasaj
din Referat: ”Întrucât în seara de 18.12.1989 din
apropierea catedralei au mai fost ridicate cadavre care
au fost transportate în locuri necunoscute, nemulţumit
de faptul că, LEIA SORINEL urma să fie ridicat de
către maşina salvării, maior SUCALĂ IOAN s-a
apropiat de asistenta >>STROE CRINELA care a
venit la aceasta şi i-a cerut să se mişte mai repede
întrucât în caz contrar o va împuşca>>”211
În concluzia Referatului se consemnează: ”Fapta
mr. SUCALĂ IOAN de a deschide focul cu pistolul
mitralieră în seara de 18.12.1989 împotriva unui grup
de demonstranţi care se aflau în faţa catedralei cu
scopul de a-i distruge în parte, situaţia în care a fost
împuşcat numitul LEIA SORINEL, întruneşte în drept
trăsăturile constitutive ale infracţiunii de genocid p.p.
de art. 357 al. 1 litera „a” din codul penal.
210
Ibidem, f. 12
211
Ibidem, f. 11
100
În conformitate cu prevederile art. 226 al. 3 din
c.p.p., urmează a se solicita de la D-nul Ministru de
Interne avizul pentru punerea în mişcare a acţiunii
penale şi arestarea preventivă a învinuitului mr.
SUCALĂ IOAN”.212
În Rechizitoriul întocmit de Barbu Răzuși,
procuror militar din Procuratura Militară Timișoara, pe
baza materialului de urmărire penală, se arată că: ” În
jurul orelor 17,30 când afară începea să se întunece,
mulţimea de demonstranţi aflată pe treptele catedralei
şi-a intensificat activitatea de scandare a lozincilor cu
caracter democratic, situaţie în care inculpatul maior
rez. SUCALĂ IOAN a avut o convorbire prin staţia
radio emisie-recepţie după care a devenit agitat, a
îndreptat arma spre demonstranţii de pe treptele cate-
dralei şi a început să tragă împreună cu alte persoane
înarmate. În urma declanşării focului unul dintre cartuşe
a rănit mortal pe tânărul LEIA SORIN în vârstă de 22
ani care a căzut pe treptele catedralei de unde a fost luat
şi dus de alţi demonstranţi în incinta acesteia. Victima a
fost transportată la Spitalul judeţean Timiş cu
autosanitara 31-TM-7018 condusă de conducătorul auto
Bozgan Ioan, în vederea autopsierii”213
Potrivit aceluiași Rechizitoriu, vinovăția mr.
Sucală ar rezulta din mai multe probe: ”declaraţiile
martorului sold. CUCU MTITICĂ (olografă şi luată de
procuror la data de 25 ianuarie 1990) precum şi
celelalte declaraţii date procurorului militar la datele de
12.02.1990 şi 14.03.1990 în care acesta susţine
212
Ibidem, f. 16
213
Ibidem, f. 61
101
constant că l-a văzut pe inc. maior în rez. SUCALĂ
IOAN că a deschis foc asupra demonstranţilor aflaţi pe
treptele catedralei în ziua de 18 decembrie 1989 (vezi
declaraţii fila 51-57 dosar);
- declaraţiile martorului sold. NICOLA ADRIAN
din datele de 26 ianuarie 1990 şi 12 februarie 1990 din
care rezultă că la data de 18.12.1989 l-a văzut pe inc.
maior rez. SUCALĂ IOAN când împreună cu alţi
subofiţeri din subordinea sa au deschis foc asupra
demonstranţilor ce se aflau în faţa catedralei (fila 72-73
dosar);
- declaraţiile martorilor Jurcuţiu Pavel şi Man
Gheorghe (fila 93, 100, 101 dosar) care se coroborează
cu declaraţia martorului sold. CUCU MITICĂ în sensul
că, l-au văzut pe inculpat în lanţul de trăgători, după care
s-a deschis foc asupra demonstranţilor de la catedrală;
- declaraţiile martorului Bindileu Gelu Marinel
(fila 79, 81 dosar) din conţinutul cărora rezultă că, la
data de 18 decembrie 1989 pe la ora 15,30 colegul său
Luca Ioan a avut o discuţie cu un subofiţer de sub
comanda inculpatului SUCALĂ IOAN şi la circ 10
minute, în magazin a venit inculpatul, care după ce i-a
notat datele de stare civilă, l-a ameninţat, după care a
plecat spre catedrală şi l-a văzut cum împreună cu alţi
subordonaţi, au deschis foc spre catedrală unde se afla
mulţimea de manifestanţi. Acelaşi martor relevă faptul
că, atunci când inculpatul a ajuns în faţa catedralei şi-a
pus pe cap casca metalică de culoare albă cu inscripţia
„Miliţia”, cască prevăzută cu mască în partea din
faţă”.214
214
Ibidem, f. 62
102
De aceea, procurorul militar Barbu Rezuș
dispune: ”Trimiterea în judecata Tribunalului militar
teritorial Bucureşti în stare de arest a inc. maior în rez.
SUCALĂ IOAN, fiul lui Gligor şi Nastasia, născut la
27.01.1941 în Finiţel judeţul Cluj, cetăţean român,
studii facultatea de drept, căsătorit, are un copil major,
fără antecedente penale, fost ofiţer de poliţie,
domiciliat în Timişoara str. Rusu Șirianu, nr. 10,
pentru infracţiunea de omor calificat p.p. de art. 175 lit
„e” cod penal”.215
Ioan Sucală, arestat prventiv în mai 1990 cât şi
soţia sa Cornelia Sucală, au făcut mai multe solicitări
Procurorului General al României solicitând revocarea
arestării preventive, expertizarea chimică şi balistică a
armei pe care a avut-o în dotare în 18 decembrie 1989,
exumarea cadavrului lui Sorin Leia şi efectuarea
expertizei medico-legale în vederea localizării lezi-
unilor, identificarea tipului de armă şi a unghiului de
tragere.216
Prin ordonanţa dată în 15 martie 1991 Cosnean
Gheorghe, procuror militar la Procuratura Militară
Timişoara a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a
inculpatului maior (rez.) Ioan Sucală, “întrucât fapta a
fost comisă de o altă persoană”, dosarul înregistrându-
se la cauze cu A.N. [autor necunoscut]. Decizia a avut
următoarea motivaţie: “Probele administrate, reliefeaza
aspectul ca, cel care a tras asupra celor trei, nu este,
maior (r.) Sucală Ioan. Acesta nu are semnalmentele
215
Ibidem, f. 65
216
Ibidem, f. 42
103
descrise de victimă,217mai mult, inculpatul când a
predat arma, aceasta nu avea urme de tragere, iar
muniția a avut-o completă. În acest sens, a întocmit și
un act cu armurierul M.M. Pantea Abrozie, în data de
25.12.1989 (fila 132-133). Tot o astfel de dovada a
întocmit și ofițerul Sava Viorel (fila 134).”218
Printr-o altă Ordonanţă col. Petru Izdrescu a
dispus deshumarea cadavrului victimei Sorin Leia
pentru lămurirea împrejurărilor în care a decedat,
deoarece în raportul medico- legal se preciza că
diametrul orificiului de intrare este de 7 mm, mai mic
decât diametrul gloanţelor folosite de militari.
Exhumarea efectuată în cimitirul din Tomeşti în 2
aprilie 1991 în prezenţa familiei, de către ofiţerul
criminalist Ionel Drinovan de la Poliţia Municipiului
Lugoj şi pocurorul militar Romeo Bălan nu a fost
concludentă pentru că orificiul de intrare măsurat pe
craniu era în jur de 8 mm, corespunzător gloanţelor
folosite curent de forţele armate.219
În 27 martie 2004 revoluţionarul Mariu Mioc
prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde se
judeca procesul generalilor Chiţac şi Stănculescu, află
din pledoaria avocatului Ioan Dan, fost procuror militar
cu gradul de general, că în cazul împuşcării lui Sorin
Leia s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a
maiorului Ioan Sucală, fiindcă la deshumarea cadavrului
s-a constatat că direcţia de tragere a fost de sus în jos.
După ce coroborează această informaţie cu mărturia lui
217
Este vorba de Gliguță Avram
218
Ibidem, Dosar 35/ P/2004,vol. II, f. 332
219
Romeo Bălan, op. cit...p. 91
104
Gliguță Avram, potrivit căreia atunci când a fost
împuşcat Sorin Leia se afla în poziţie ghemuit, Mioc
solicită Parchetului Militar Timişoara redeschiderea
dosarului morţii lui Sorin Leia. 220 Din păcate, răspunsul
primit nu a schimbat datele problemei: “În cadrul
cercetărilor ce se efectuează vor fi luate în considerare şi
ipotezele prezentate de dvs. în plângere.221
În literatura de specialitate s-a acreditat şi
ipoteza potrivit căreia asupra tinerilor de pe treptele
catedralei s-a tras din zona dispozitivului situat între
Primărie şi Cinematograful “Capitol”, unde se aflau
forţe ale armatei coordonate de generalul Mihai Chiţac.
Mai mult, potrivit declaraţiei caporalului Cătălin
Marin, din U.M. 01233 Buziaş cel care a tras asupra
tinerilor a fost chiar generalul: “Mă aflam în faţa
catedralei pe data de 18. 12. 1989, când a apărut o
maşină tip “Aro”din care a esta coborât un general,
(mai târziu am aflat că era generalul Chiţac) însoţit de
doi civili îmbrăcaţi în costume negre. Domnul general
avea un pistol-mitralieră pe care îl ţinea de uluc. El a
venit atunci când manifestaţiile de pe treptele
catedralei luau o tot mai mare amploare. Mulţimea
demonstra cu lumânări aprinse, striga “Armata e cu
noi”, “Noi suntem poporul”, “Jos Ceauşescu”. Domnul
general se plimba şi zâmbea ironic. Pot spune cu
siguranţă deoarece eram foarte aproape de el. Atunci
domnul general a zis: “La canaille astea le trebuie
revoluţie? Las’ că le arătăm noi revoluţie!” Şi a tras
foc automat spre catedrală. Atunci, mulţimea s-a tras
220
A.M.R.T, Dosar 35/P/2004, vol. II f. 354
221
Ibidem, f. 353
105
intând înapoi în ineriorul catedralei. Se auzeau strigăte
ca “Ucigaşilor”, “Criminalilor” şi cineva a strigat
“Chemaţi o salvare” (cred că era vorba de o
ambulanţă). Şi probabil au fost şi victime.”222
Dincolo de variantele susţinute un lucru este
cert: În decembrie 1989 la Timişoara a tras şi Armata
şi Securitatea şi Miliţia. Evident nu trebuie
culpabilizate aceste instituţii în totalitate dar trebuie
pedepsiţi acei NEOAMENI care au lucrat în aceste
instituţii şi au tras în semenii lor pentru a impiedica
căderea unui regim criminal.
Dacă nici după 20 de ani justiţia română nu a
putut sau nu a dorit să-l pedepsească pe criminalul care
l-a ucis pe Sorin Leia, cei apropiaţi eroului martir de pe
treptele catedralei, mai pot doar spera în dreptatea
justiţiei divine.
222
Şase zile care au zguduit România. Ministerul de Interne în
decembrie 1989, coordonator Ion Pitulescu, Bucureşti, 1995, p. 98
106
După ce profesoara de istorie Mărioara Ceaușescu l-a
integrat pe Sorin Leia în rândul eroilor din comuna
Margina, într-un fotomontaj prezentat în holul școlii,
în anul 2001 a introdus un medalion ”Sorin Leia” în
”Amintiri... care dor”, publicată la Editura Dacia
Europa Nova din Lugoj.
În primul număr al ziarului ”Făgețeanul”,
dedicat aniversării a 40 de ani de la înființarea liceului
”Traian Vuia” Făget și tipărit în decembrie 1994, prof.
Olga Brașovan a evocat jertfa și simbolul simbolul
fostului elev al școlii făgețene.
După ce în ședința Consiliului Local Făget din 3
septembrie 2001 s-a hotărât ”executarea unei plăci
comemorative eroului Sorin Leia, căzut în Revoluția din
Decembrie 1989”, în 18 decembrie 2001, placa
comemorativă a fost sfințită de către preoții Bujor
Păcurar (protopop), Doru Milostean și Ioan Jurj și
dezvelită de către primarul orașului Făget Dorel Covaci
și directorul liceului Dumitru Tomoni. Placa este
confecționată din marmură albă, cu efigia eroului și cu
următorul text:
”ÎN MEMORIA FOSTULUI ELEV SORIN
LEIA, UCIS ÎN DECEMBRIE 1989, PE
TREPTELE CATEDRALEI DIN TIMIȘOARA, ÎN
TIMP CE STRIGA DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!
ȘI ARBORA DRAPELUL NAȚIONAL. 18
DECEMBRIE 2001”.
Dezvelirea plăcii s-a făcut în prezența membrilor
familiei, a autorităților locale, a elevilor și profesorilor
liceului,, în cadrul unei manifestări cultural-religioase
organizate de către Primăria orașului Făget, Proto-
popiatul Făget, Liceul Teoretic ”Traian Vuia” și Des-
107
părțământul Făget al ”Astrei Bănățene”, după următorul
program:
- Ora 12.00 – Cuvînt de salut rostit de primarul
orașului, protopopul Făgetului și directorul
liceului.
- Ora 12.30 – Dezvelirea plăcii comemorative
”Sorin Leia”
- Ora 13.00 – Vernisajul expoziției de icoane pe
sticlă pictate de elevii claselor VII-VIII
- Ora 13.15 – ”Pe Domnul lăudăm!”, spectacol
de colinde susținut de elevii claselor a VII-a
- Ora 13.30 – Lansare de carte: Aurel Turcuș,
Descinderi în cultura populară, Timișoara,
Edit. Excelsior, 2001
Din anul 2001 și până în prezent, indiferent de cei
care au condus primăria sau liceul din Făget, în fiecare
an, în luna decembrie, Sorin Leia a fost evocat și omagiat
la Făget, în prezența unor revoluționari sau profesori
universitari de prestigiu. Astfel, în 18 decembrie 2004, la
împlinirea a 15 ani de la Revoluția din Timișoara, s-a
organizat la Csa de Cultură din Făget un simpozion
județean în memoria lui Sorin Leia, la care au participat:
prof. univ. dr. Ian Munteanu (”Momente timișorene
16-22 decembrie 1989. Aprecieri personale”), conf.
univ. dr. Nicolae Secară (”Martor la revoluție”), lector
univ. drd. Camil Petrescu (”Presa românească în zilele
Revoluției din 1989”) și prof. Dumitru Tomoni (”Sorin
Leia, o jertfă inutilă?”). cu această ocazie a fost lansat
nr. 4 al revistei RESTITUTIO, editat de Liceul
Teoretic ”Traian Vuia” Făget (prof. Dumitru Tomoni,
Mihaela Popovici, Carmina Malancea și Ștefan Borș)
și dedicat eroului martir Sorin Leia.
108
Sub titlul: ”Făgețenii nu-și uită eroii”, publicația
lugojeană ”Redeșteptarea” consemna în nr. 811 din 28
decembrie 2006: ”În data de 21 decembrie, de la orele
12, amfiteatrul Liceului Teoretic ”Traian Vuia” din
Făget a fost gazda simpozionului Timișoara –
Decembrie 1989. Au susținut comunicări, prof. univ. dr.
Ioan Munteanu, care a vorbit despre momentele
revoluției timișorene în perioada 16-22 decembrie 1989,
lector univ. dr. Camil Petrescu - Presa românească în
zilele Revoluției din 1989, ec. Ioan Savu – Timișoara,
decembrie 1989. Revoluție trăită. și prof. dr. Dumitru
Tomoni - Sorin Leia, o jertfă inutilă?, care a dedicat
prelegerea eroului martir Sorin Daniel Leia, născut la
Tomești, care a fost împușcat în data de 18 decembrie
pe treptele Catedralei Mitropolitane, la vârsta de doar 22
de ani, în timp ce cânta Deșteaptă-te, românenși flutura
un steag în mijlocul unui grup de tineri. La încheierea
simpozionului, corul liceului pregătit de prof. Adela
Răchițan a susținut un concert de colinde, după care
întreaga asistență a participat la vernisajul expoziției de
icoane pe sticlă pictate de elevii instituției făgețene”.
În 24 septembrie 2010bam inițiat demersurile atât
către Consiliul Local Tomești cât și către Consiliul de
administrație al Școlii cu clasele I-VIII Tomești pentru a
analiza ”oportunitatea schimbării denumirii Școlii cu
clasele I-VIII Tomești în Școala cu clasele I-VIII ”Sorin
Leia” Tomești”. Pentru că autoritățile, inclusiv
conducerea Înspectoratului Școlar Județean Timiș, au
răspuns favorabil și școala a luat numele eroului martir,
în 20 decembrie 2010 s-a organizat atât la liceul din
Făget cât și la școala din Tomești o manifestare
omagială mai amplă. Au participat la această
109
manifestare revoluționarii Virgil Hosu, președintele
A.L.T.A.R., Ioan Savu și Sabin Marieș, protopopul
Bujor Păcurar și preotul Ioan Jurj, părinții Aurica Ilițoni
și David Leia, primarul orașului Făget, prof. Marcel
Avram, primarul și viceprimarul comunei Tomești,
Eugen Cernescu și Costel Medelean, elevi și profesori.
Manifestarea a debutat la liceul din Făget prin
depunerea de coroane de flori la placa comemorativă
din holul liceului și evocarea evenimentelor din
decembrie 1989 și a continuat la școala din Tomești.
După cuvântul de bun venit rostit de către directorul
școlii, prof. Dana Steier, a urmat un program de colinde
susținut de corul școlii sub îndrumarea doamnei prof.
Zoica Nicorici și apoi s-a dezvelit o placă comemorativă
sfințită de preoții Ioan Nicorici, Adrian Magheț, și
Romel Neamțu.
Sorin Leia este prezent și în memoria timișo-
renilor printr-o placă comemorativă montată la intrarea
în Catedrala Ortodoxă și printr-o stradă ce-i poartă
numele în semn de recunoștință.
Sperăm că această lucrare să sensibilizeze și
autoritățile locale pentru a întreprinde demersurile
necesare ce se impun pentru ca și o stradă din Făget
să-i poarte numele și să-i eternizeze memoria.
110
ADDENDA
111
112
REVOLUŢIONAR MARTIR –
LEIA SORIN DANIEL – fişa biografică
113
CLIPE DRAMATICE, CARE NU SE UITĂ
115
Defapt, fusese “şters” destul de adânc de glonţ. Sângele
se întindea îngrozitor de repede în jurul capului. La doi-
trei metri de el, în dreptul intrării în incaparea unde se
aprindeau lumânări, o faţă de vreo 15 ani se ştergea cu o
batistă peste părul înroşit. Avea ochii umezi.
În interior, aproape de uşa care despărţea de hol,
câţiva îl înconjuraseră pe un preot înalt, bine făcut şi-l
implorau să deschidă o uşa laterală. Părintele era
îngrijorat. Zicea “O să spună că v-am înlesnit fuga”, la
care un tânăr de lângă mine i-a replicat: “Dar dumnetata
cu cine ţii?“. Nu cred că l-a auzit, dar s-a îndepărtat
spunând că aduce în curând cheia dinspre “Capitol”. Ne-
am îndreptat înspre acea uşă şi am aşteptat vreo 5 minute.
Am văzut-o pe acea femeie în pantaloni de fâş bleumarin
şi m-am bucurat. A fost adusă cheia, s-a deschis şi doi
bărbaţi au ieşit, incurajând pe cei din spate să-i urmeze,că
nu se trage; dar imediat s-a auzit o rafală dinspre
“Capitol”, iar cei doi au sărit înapoi. Creştea panica în
timp ce un preot închidea uşa. M-am întors. Mai rămânea
uşa dinspre “Central”. Nu se mai auzeau împuşcături. Un
bătrân amplifică panica spunând că suntem înconjuraţi şi
că vom fi arestaţi. M-am îndreptat înspre holul de la
intrarea principală. Părintele acela înalt şi solid s-a
apropiat de poartă a aruncat o privire afară, fără să scoată
capul, şi a închis uşor, apoi a încuiat. Nu a închis deci
poarta spre a împiedica refugierea în Catedrală în timp ce
se trăgea. Eram înăuntru de 10 minute, răstimp în care
cine a vrut a intrat, cine nu a ieşit prin faţă. Deci încă nu
era ora 17. Când s-au închis porţile Catedralei. Am privit
înapoi înspre tânărul întins în hol. Cineva stătea în
genunchi în dreapta lui. Lângă el ardeau lumânări. Am
înţeles că nu mai era în viaţă.
116
Am văzut apoi că s-a deschis uşa şi în rând câte
unul am ieşit în stradă, în timp ce un sljitor al
Catedralei în halat albastru îşi făcea cruce şi spunea:
“Ajută-i Doamne”.
Odată ajuns în stradă aveam impresia că ce se
întâmplase cu noi cu câteva minute în urmă nu era
adevărat. Parcă ieşeam de la un film:tramvaiele
circulau normal, oamenii urcau, coborau, unii râdeau
de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Am traversat pe
trotuarul de lângă parc, unde câţiva tineri care au fost
în Catedrală povesteau unor trecători prin ce trecuseră.
Am recunoscut şi un băiat de vreo 14 ani într-un
hanorac verde deschis, cu o pată de sânge în dreptul
inimii; povestea cum, imediat după ce s-a aplecat, cel
din faţă lui a căzut peste el, împuşcat în cap. Am auzit
apoi din nou motoarele ambalate ale blindatelor
revenind de la intersecţie înspre pod. Am trecut prin
gardul viu de lângă trotuar şi am alergat în zig –zag
prin parc înspre şosea.Militarii de pe blindate trăgeau
în aer. Dinspre centru se mai auzeau împuşcături şi
vedeam oameni fugind. Am reuşit să ajung în
“Maria”de unde am luat tramvaiul. Era de necrezut
cum la 400 de metri de locul unde mureau oameni
pentru libertate, auzeai discuţii de genul: “Am găsit
nişte brânză în Iosefin”, “Ce film e deseară la
sârbi?”etc. Până în piaţă Bălcescu unde am coborât, nu
am auzit nici un cuvânt despre situaţia prin care tocmai
am trecut.Am înţeles că adevărul are nevoie de timp.
117
Declaraţia preotului Ioan Botău,
administratorul catedralei
119
Mărturii
120
Salvarea, dar forţele represive interzic accesul ei la
treptele Catedralei, ameninţând că vor trage. Ofiţerul
sau subofiţerul din Ministerul de Interne care ameninţă
şoferul Salvării este reunoscut de un manifesant: cu o
seară înainte, în civil spărgea vitrine. Gheorghe S. are
curajul să înfrunte forţele de represiune şi dirijează
maşina Salvării în faţă lăcaşului, ca să fie transportat
rănitul. După aceea fuge în Pacrul Central. Pe străzile
din jurul parcului se învârtesc transportoarele blindate
care trag cu armamentul de bord asupra oamenilor din
parcuri, aruncă petarde şi gaze lacrimogene. Din
Catedrală mulţi ies pe uşile din spate şi fug în parcul
acesteia. Tirul continuă în zona. Se înregistrează răniţi
şi morţi.”
121
UŞILE AU FOST DESCHISE
122
tragă. Speriată de focul ucigător, lumea a dat năvală
spre incinta Catedralei. A căzut împuşcat în cap tânărul
Sorin Leia, care în scurt timp a şi murit în pronaos. O
parte din manifestanţi s-a refugiat în parcuri. Mulţimea
intrată în Catedrală împreună cu preotul Ioan Radu, a
închis uşile de la intrare, pe trepte şi în preajma
acestora nemairămând nici o persoană. Dispozitivul
securiştilor a declanşat acţiunea sa teroristă în cele
două parcuri. Această acţiune a fost condusă direct şi
nemijlocit de către gen. lt. Mihai Chiţac,actualul
ministru de interne. Nu cunosc numărul morţilor din
Parcul Central, în schimb peste 40 de persoane au fost
prinse, duse în faţa magazinului “Select” trântite cu
faţa în jos şi mâinile la ceafă,bătute şi maltratate, apoi
îmbarcate şi transportate, sub pază la penitenciar.
Într-un târziu, s-au deschis uşile Catedralei şi a
ieşit o persoană care a strigat după o ambulanţă. La
scurt timp au sosit două maşini ale salvării, în una din
ele fiind îmbarcat trupul neînsufleţit al tânărului Sorin
Leia. Refugiaţii din Catedrală au ieşit pe uşa laterală,
din dreapta, uşa deschisă de părintele Victor Mițiga şi
de diaconul Eugen Bendaru.
Pe data de 19 decembrie, dimineaţa, părintele
Victor Mițiga a găsit lângă zidul Catedralei, imediat în
dreapta scărilor, corpul neînsufleţit al unui tânăr, care a
fost ridicat mai apoi de organele de securitate.
Aceasta este mărturia făcută de către un martor
ocular, pentru a combate pe cei care susţin că în
intervalul când s-a tras asupra manifestanţilor de pe
treptele Catedralei, uşile ar fi fost închise de preoţi.
Cpt. GRIGORE TAȘCĂU
„Timișoara”, an. I, nr. 10 din 15 februarie 1990, p. 4.
123
Dumnezeu citat ca martor
în procesul de la Timișoara
124
17 decembrie, după-amiaza am ţinut un concert de
colinde dat de corul preoţilor. Credincioşi, au fost
puţini, cam 30 de persoane. Vecernia a început la ora 5
după-amiaza. Pe la ora 6 şi jumătate, seara, concertul
s-a încheiat. Am ieşit apoi din Catedrala tupilaţi,
pentru că pe treptele ei se trăgea. În seara de 17 nu a
fost nici un mort. Am auzit că pe strada Brediceanu, în
Piața 700, cum e cunoscută la noi, au fost morţi. Pe 18
decembrie, la ora 5 după-amiaza, ca deobicei, a început
vecernia. Tot la această oră mulţimea a ocupat treptele
catedralei. Soldaţii apărau primăria. Erau mulţi tineri
pe trepte, care se urcaseră că să agite mulţimea din
stradă,să poată fi văzuţi. Unul mai îndrăzneţ, Sorin
Leia, a scos un tricolor şi-l agita şi striga Deşteaptă-te
române!. La ora 17:15 a fost ochit de un lunetist şi
ucis. Lumea atunci a fugit, s-a împrăştiat si nu s-a mai
tras. L-au adus pe tânărul împuşcat în interiorul
bisericii şi i-su pus o lumânare în mână. Fusese lovit
de glonţ în umărul obrazului şi nu murise pe loc.
Părintele Mițiga a ieşit şi a chemat salvarea. Dar
tânărul deja murise. Era un lac de sânge în jurul lui.”
L-am întrebat apoi pe părintele Botău dacă ştie cine a
tras în populaţia Timișoarei?” Armata n-a tras.
Securiştii, camuflaţi, au tras, care azi fac şi pe eroii!”,
“Până când s-a tras?”, “S-a tras şi în ziua de Crăciun,
s-a tras până în 29 decembrie.”
În chilia administratorului, unde a avut loc
dialogul meu cu părintele Botău, în prezenţa altui
părinte mai vârstnic, pe nume Rămneanțu Silviu, îşi
face apariţia, în momentul în care tocmai mă interesam
cu privire la cei 32 de copii despre care se spune că ar
fi murit pe treptele catedralei, preotul Gaşpar Ioan,
125
care parcă avea pe buze răspunsul: “Este un neadevăr,
domnule! Un mare păcat să spui aşa ceva. Până şi Înalt
Prea Sfinţia Sa s-a îngrozit de un aşa neadevăr! La
catedrală n-au murit copii. Nici în jurul Catedralei, în
parcul ei, n-a fost împuşcat nici un copil. Au interes să
compromită Biserica. Sunt răuvoitori ai Bisericii care
au împrăştiat un asemena zvon. Răuvoitorii aceştia
sunt s-au securiști s-au sectari. Sectele sunt un mare
duşman pentru noi!”. “Jur pe Dumnezeul meu şi pe
viaţă mea, adaugă părintele Ramneantu, că un copil n-a
murit aici! Răuvoitorii bisericii au lansat acest zvon.
Din oraş martir, am ajuns oraş ocară. Acum au început
cu toţii sa ne persifleze, sa ne pună în sarcina tot felul
de fapte mincinoase. De ce se dă crezare la toţi şi
numai pe noi nimeni nu ne întreabă, numai nouă nu ni
se dă crezare?! În perioada 16-29 decembrie, zilnic am
fost aici, sub glonţ şi am tras clopotele cred că de o
mie de ori”. “Făceam slujbe non-stop, continua
părintele Gaşpar. I-am încurajat cu puterile noastre pe
tineri, i-am îmbărbătat,am făcut pentru ei rugăciuni.
Am tras clopotele la 10-15 minute la dorinţa fiecărui
credincios.”
S-a spus, ating eu o altă problemă controversată,
că aţi închis uşile catedralei în faţa valului de
manifestanţi în care se trăgea şi care au vrut să se
adăpostească aici? “Cum să închidem uşile?! face
revoltat părintele Botău. Pe 18 decembrie lumea a
intrat în catedrală (mai sus relatase că s-au împrăştiat!
n.n). La un moment dat, manifestanţii, tinerii, au
strigat multe lozinci si când a început să se tragă au
intrat în Catedrală. Şi ultimii care au intrat au închis
uşile din interior sa nu se tragă în ei. Pe urmă, mai
126
târziu, preoţii au deschis uşile laterale şi au dat drumul
tinerilor în grupuri mici, să iasă pe neobservate. Dacă
ar fi ieşit prin faţă, ar fi tras în ei, că să îi protejăm le-
am dat drumul pe laterale. Sunt minciuni, cine spune
altceva. Ce spun preoţii nu se crede, dar se crede ce
spun alţii.”. “Gura lumii e slobodă, zice în conluzie
parcă preotul Ramneanțu, n-o poţi schimba. “
Care o fi adevărul, Bunul Dumnezeu ştie!
GRID MODORCEA
“Expres Magazin”, nr. 30, an II, 31 iulie – 6 august 1991,p. 13
127
UNDE SUNT MORŢII TIMIŞOAREI?
128
ce lucru: oameni necăjiţi cu feţe şi haine cernite, sunt
“plimbaţi” de ici-colo, poate-poate îşi vor pierde
nădejdea. Dar cei care procedează aşa sunt nişte naivi,
neglijând că şi natura are legea ei! Adevărul, purul
adevăr a triumfat întotdeauna şi aşa se va întâmplă şi
astăzi chiar dacă unii încearcă să se mai ascundă după
paravanul întunericului, devenit din ce în ce mai
transparent.
Dumincă mi-a fost dat să trăiesc cea mai
zguduitoare clipă din viaţă mea. În Cimitirul Eroilor,
am fost martorul descoperirii unei noi gropi comune.
Locul acestor Martiri era într-adevăr aici, în
CIMITIRUL EROILOR. Dar înhumarea lor se cerea
făcută cu ritualul de rigoare pe măsura jertfei lor
supreme şi nicidecum cu aceaşi bestialitate cu care au
fost maltrataţi ori împuşcaţi. Privec şi nu-mi vine să
cred. Mă trezesc vorbind singur: “Cum a fost, totuşi
posibil?”. Oare cei care şi-au bătut joc în halul acesta
de semenii noştrii, de semenii lor, mai tineri ori mai
vârstnici, nu au şi ei copii şi soţii, nu au părinţi ,nu au
fraţi ori surori? Şi iarăşi mă întreb: “Sfinte, dar cum aţi
putut?”. În groapă, cât şi la suprafaţă, scrie “stas” şi
lăzi dreptunghiulare făcute în pripă dintr-un material
de culoarea cărămizii. Oamenii, cei care nu plâng, sunt
mai tot timpul în mişcare, întrebându-se, straniu dar
adevărat: “Nu o fi şi mortul meu pe aici?”. Unii îşi
recunosc pe cei dragi, deşi cu greu o pot face, chipul şi
trupurile lor sunt strivite, maltratate ori împuşcate. Cad
asupra sicrielor îi îmbrăţişează, îi sărută. Nimeni nu le
reproșează nimic! Nici că le pasă de duhoarea ce se
ridică din groapă, provenită de intrarea cadavrelor în
putrefacţie. Mă uit la primul mort, așezat într-un sicriu-
129
sicriu. Mă trezesc din nou vorbind singur: “Doamne
Dumnezeule!”. Pe trupul lui (pe cap, ori pe piept, nu
mai reţin precis) zăresc o bandă de leucoplast pe care
scrie ceva. Citesc. Înţeleg că este personajul cu nr.
5/1067 (ce o fi însemnând acest cod?). Cobor apoi în
groapă. Un lucrător din cadrul cimitirului deschide pe
rând capacele. Mă întreb: oare acesta a fost candva
om?. Şi el poartă o emblemă. Este numărul 7/1078. În
plus pe piept are o hârtie pe care scrie – un scris citeţ şi
frumos, de mână - “Venit în 19, orele 8:30”. Ca la
comandă, oamenii se opresc din plâns. Se aude în cor
cu o disperare fără margini, un “vaiii!...”. Mă
cutremur, în fața privirilor de sub capac, se face văzută
o femeie tânără goală-goluţă, într-un hal fără de hal.
Reţin numărul: 6/1063 şi refuz să mai privesc.
Stomacul mi se urcă din nou în gât şi mă trece un nou
rând de transpirație. Următoarea victimă, ale cărei răni
sunt bandajate, semn că a trecut printr-o unitate
spitalicească, (ca, dealtfel, şi celelalte) rămâne fără
identificare numerică, leucoplastul fiind îmbâcsit de
sânge închegat. Lângă el, un bărbat în vârstă. Urmează,
apoi un altul, presupun că este un om tânăr. Îi zăresc o
mare rană în abdomenul bandajat. Pe sicriul acestuia
scrie cu cretă albă: CSUKER (o fi nume?). Alături o
altă femeie , la fel de maltratată, din a cărei gură a curs
mult sânge. Poartă numărul 3/1068(4), ultima cifră
fiind neclară şi este îmbrăcată doar pe jumătate.
Oamenii continuă să se agite: un singur scop le
poartă paşii aici, dorinţa de a-şi găsi mortul lor. În
sufletul lui Leia David s-a instalat o rană fără capăt.
Îmi spune: “Astă e mortul meu, este fiul meu Sorin, a
lucrat la “Solventul” ca operator. Ştiu dar atât, că a fost
130
împuşcat pe treptele catedralei în dată de 18
decembrie. A căzut peste o studentă, care ar fi încercat
sa-l tragă după ea, dar a căzut şi ea răpusă de gloanţe.
O cheamă Dorina (sau aşa ceva) , unii au recunoscut-o,
ar fi şi ea în această groapă comună. Vrem să-i facem o
înmormântare după datină, o merită!“. Tot duminică
şi-a găsit soţul, aruncat mai rău ca un câine, în groapa
comună, Maria Simicin, de la 1 Iunie. Ne spune:
“Duminică, 17 decembrie am mers spre casă. În zona
complexului alimentar din Calea Lipovei am ajuns din
urmă coloana demonstranţilor. La un moment dat s-a
deschis focul asupra lor. În învălmăşeala care s-a
produs, ne-am pierdut. Eu am ajuns acasă, dar el nu.
De atunci tot îl aşteptăm într-una, eu şi cei doi copilaşi
ai noştrii, unul de patru ani, celălalt de opt ani.”. Îl
privesc şi mă zgudui, dar mă înclin în faţă lui. Şi el ca
şi ceilalţi poartă un număr scris pe o bucăţică de
leucoplast 4/10671. Pe mâna stânga are tuşat o altă
cifra, 1957 (să fie anul naşterii!?).
Forfota se amlifica. Sosesc specialiştii Procura-
turii militare şi reporteri ai Televiziunii Libere
Timişoara. Vin alţi oameni purtaţi de aceaşi dorinţa şi
pe ale căror buze citesc aceaşi întrebare: “Oare mortul
meu nu este aici?”. Până la ora şederii noastre patru
trupuri neînsufleţite au fost identificate, aparţinând
familiilor Leia David (fiul), Mariana Gorineu (fratele),
Maria Simicin (soţul), şi Avram Boanță din Ianova
(băiatul). Se presupune ca printre cadavrele din groapa
comună din Cimitirul Eroilor s-ar afla şi al studentei
Dorina (sau Doina), din zona complexului “Solventul”
şi pe care o aşteaptă acasă un prunc nevinovat de
numai opt luni…
131
Iată oameni buni, unde sunt morţii Timişoarei.
Aici, în gropi commune şi în alte astfel de cimitire
secrete. Cum au ajuns tocmai aici, în ce condiţii şi cine
i-a adus?. Aceste “amănunte” le-am considerat de
drept să le spună administratorul cimitirului. Dorel
Cinade ne declara: “Transportul cadavrelor de la Spita-
lul judeţean la cimitir s-a făcut sub escorta lui Axente
Bociort şeful pompelor funebre care ne-a obligat să-i
îngropăm rapid. A fost pe data de 27 decembrie. Noi am
motivat că avem multe înmormântări şi nu putem. A
două zi ne-a trimis un excavator. S-a săpat groapa şi…
Asemenea înmormântări rapide s-au mai făcut în
“cimitirul săracilor” din dispoziția şefului nostru.
Această din urmă afirmaţie a fost confirmată şi de
gropari, cărora li se spunea cu o linişte nepăsătoare:
”lasă-i încolo, că ăştia sunt nişte vampirși şi locul lor le
este acolo?!”.
…Scriu şi oftez. Scriu şi plâng. În fiecare moment
îmi apare în faţă imaginea acestor oameni nevinovaţi,
maltrataţi ori împuşcaţi cu atâta cruzime încât nici nu se
poate descrie. Scriu şi mă zgudui din nou la tot ce am
văzut. Oameni buni, în numele adevărului, vă cerem să
nu ascundeţi nimic, dar absolut nimic. Adevărul trebuie
să triumfe! Eroii noştrii bravi, martirii Revoluţiei nu pot
rămâne să îmbătrânească în gropi commune, locul lor
este acolo unde îl merită! Oameni buni fiţi demni şi daţi
la o parte mantia întunecoasă a acestui mister. Pe cine
protejaţi, pe călăi?!
132
INTERVIU CU DOAMNA AURICA ILIŢONI,
MAMA EROULUI MARTIR SORIN LEIA
133
la Clinicile Noi. La catedrală nu ştiau numele celui
împuşcat în cap, dar mi-au descris hainele şi mi-am dat
seama că e Sorin.
La Judeţean nu ne-au lăsat să intrăm. Ne-au spus
că morţii din 18 au fost duşi de Securitate la Bucureşti.
Mi-au spus că pot face o cerere şi o descriere a lui
Sorin, s-o las la Crucea Roşie şi să aştept răspuns
acasă. Am scris cele două hârtii, dar nici până azi n-am
primit răspuns. (El a stat o săptămână în congelator la
morgă, la Judeţean, dar nu ştiau cine e. Se spune că o
asistentă l-a confundat cu altcineva şi l-a ascuns acolo).
Despre băiatul împuşcat în inimă, cred că a fost
dus la Bucureşti, în lotul celor 40, că nu are mormânt.
La catedrală, pe Sorin mi l-a descris părintele
Miţiga Victor. A zis că, după ce a fost împuşcat, a mai
trăit 6 minute. El a chemat salvarea, l-au scos pe uşa
din spate şi l-au trimis la Judeţean.
Noi am ajuns la Timişoara miercuri, 20 de-
cembrie şi toţi ne-au spus să plecăm cât mai repede
acasă, pentru că erau anunţate mari manifestaţii,
trebuia să iasă toate fabricile în stradă.
După o saptămână, am fost iar la Timişoara şi,
împreună cu Dumitrescu Florin, un prieten al lui Sorin,
m-am dus din nou la Judeţean. Acolo, nu am fost
primită, dar o femeie mi-a spus că l-a văzut mort în
lift, împuşcat în cap şi în picior şi că e dus la morgă.
La morgă am făcut o caracterizare a lui.
Acasă, ascultam tot timpul la radio şi am auzit că
familiile pot veni la Timişoara să declare semnele
particulare ale celor dispăruţi. M-am dus şi eu şi am
spus că Sorin avea un semn particular la mâna stângă.
În armată îşi tăiase tendoanele de la patru degete.
134
Dumitrescu Florin mi-a scris că s-a anunţat că s-a
găsit o groapă comună în Cimitirul Eroilor şi că s-ar
putea să fie şi Sorin acolo. Sâmbătă, 13 ianuarie, am
plecat la Timişoara. Am fost la Procuratura Civilă,
unde m-au primit 9 procurori. Unul tânăr s-a purtat
foarte urât cu mine. Când eram pe punctul de a pleca,
un procuror între două vârste m-a chemat înapoi şi mi-
a arătat câteva dosare. Primul era al lui. Era fotografiat
mort şi scria pe dosar: „bărbat în etate de 20-30 de
ani”. Atunci am fost sigură că e mort. De acolo am
plecat la Procuratura Militară, la Sanepid şi apoi în
Cimitirul Eroilor.
Administratorul cimitirului ne-a spus că pe 27
decembrie, la orele 16, a primit 9 cadavre, cu ordinul
de a le înmormânta imediat. El nu avea cum să le
îngroape, pentru că era aproape seară şi le-a depus în
capelă. Chiar le-a fotografiat. (Poza era la mama lui
Bonţoc Nelu de la Ianova, mort şi el). Administratorul
ne-a rugat să aşteptăm până a doua zi, duminică, pentru
că trebuie să găsească excavator. Dimineaţa, 30 de
colegi au venit cu noi la cimitir pentru a face cerc în
jurul gropii, ca să nu se apropie nimeni.
Adrian, fratele lui Sorin, era militar la Constanţa
şi i-am telegrafiat să vină acasă că s-a găsit groapa
comună unde e înmormântat Sorin. Când am ajuns la
cimitir, Adrian era deja acolo.
Groapa comună era lungă de 13 metri, făcută
pentru cei 9. Toţi erau aliniaţi şi fiecare avea cruce. Pe
crucea lui scria: „Bărbat – Erou, în etate de 20-30 de
ani”.
Excavatorul a venit de dimineaţă, dar Sorin a fost
găsit abia după-amiază.
135
Se putea recunoaşte?
Da, ştiţi ce frumos era ...
În aceeaşi zi l-am dus la Tomeşti, acasă. L-am
pus în totul nou.
Unde l-au ţinut între 18 şi 27 decembrie?
În congelator la morgă, la Spitalul Judeţean.
(Administratorul Protopopiatului Timişoara mi-a
spus că a participat la înmormîntarea celor 9, la
Cimitirul Eroilor).
L-am dus la Tomeşti şi l-am îngropat ...
Nu aţi apucat să vorbiţi cu nimeni din cei care
au fost la catedrală în 18 decembrie?
Ba da, cu Gliguţă Avram. El a fost rănit chiar de
glonţul care l-a lovit pe Sorin. Glonţul i-a intrat
copilului meu prin frunte, i-a iesit prin ceafă şi apoi a
intrat în umărul lui Avram. El era mai scund decât
Sorin.
Unde l-aţi întâlnit pe Gliguţă Avram?
La noi, la Asociaţia Familiilor Îndoliate „17
Decembrie”. L-am întâlnit o singură dată.
N-aţi mai vorbit cu nimeni altcineva?
Ba da, dar mie nu mi-au spus prea multe...
Colegii lui Sorin şi el erau toţi la catedrală să pună
lumânări pentru un coleg de-al lor împuşcat cu o zi
înainte, îl chema Oprea.
Tot duminică, Sorin şi prietena lui au ieşit în
oraş. Era o vitrină spartă şi el s-a tăiat la picior (de
acolo rana văzută de femeia de la Spitalul Judeţean).
Seara, nu s-a mai întors la cămin, la „Solventul”,
pentru că era periculos, a rămas să doarmă la prietena
lui. A doua zi s-a dus direct la catedrală. Era îmbrăcat
în haine de duminică. Aşa l-au şi îngropat.
136
În articolul Dumnezeu citat în Procesul de la
Timişoara, un preot declară că Sorin a fost împuşcat în
timp ce agita steagul tricolor şi striga: „Deşteaptă-te,
Române!”
După un an şi patru luni au venit de la Bucureşti
să îl deshumeze, ca să vadă cu ce glonţ a fost împuşcat.
M-au anunţat prin domnul Olărescu, şeful de post de la
Poliţia Tomeşti, dar nu mi-au cerut consimţământul.
Soţul meu a ţinut să-l dezgroape, împreună cu
fratele meu şi cu fiul meu mai mic, Costel. Pe mine nu
m-au lăsat să merg acolo. L-au scos afară şi i-au făcut
poze; încă mai avea carne pe el…
Mai târziu, m-au chemat la Timişoara, la muzeu,
să aduc toate documentele lui şi pozele pentru a le
fotografia.
Când am ajuns la gară, la Timişoara, mi-au furat
poşeta cu toate actele lui: certificatul de erou martir,
buletinul, pozele toate etc. Nu mi-a părut rău după
acte, că actele se mai pot face, mi-a părut rău după
poze; nu mai am nici o amintire…
Ştia cineva că eraţi chemată pentru ziua
respectivă la Timişoara?
Eu ştiu? … Trebuia să duc poze şi acte la muzeu.
Au luat geanta cu totul. Am avut noroc că am avut
50 000 de lei în buzunar, că n-aş fi avut cu ce să vin
acasă.
La prietena lui, s-ar putea să mai fie fotografii?
Nu mai ştiu nimic de ea. După doi ani s-a căsătorit.
Cine a fost prietena lui Sorin?
Nu mai ştiu cum o cheamă. Este din Jupâneşti.
După poreclă îi zice „Papuc”.
137
La cămin avea o cutie unde îşi ţinea banii şi
pozele. Un coleg de la cămin mi-a spus că a intrat
cineva în camera lui Sorin şi a luat cutia. Ştiu că avea
bani, pentru că luase salariul şi în 18 a fost împuşcat.
Avea la el toate pozele lui, de când a început clasa I.
Avea o cutie de metal în care ţinea monede şi, ca
o premoniţie, avea acolo 44 de monede, exact câte se
pun în sicriu cu mortul, după tradiţia populară. Chiar
pe acelea i le-am şi pus.
El a avut şi alte presimţiri. O dată, îmi adusese
acasă 1 kg. de cacao – pe atunci nu se găsea – şi eu am
împărţit-o cu fata mea. După o lună a venit din nou la
tăiatul porcilor.
De data asta mi-a mai adus 1 kg. de cacao, dar
mi-a zis să nu mai fac pomană cu ea, că o să mai am
nevoie. Aşa a şi fost: la înmormântarea lui, la pomeni,
la parastase, tot cu cacaua aia am pregătit…
Noi lucram în schimbul de seară, de la 6 la 12.
Sorin a venit să ne aştepte la poarta fabricii, la 12,30 ca
să ne conducă acasă.
A doua zi dimineaţă am tăiat porcul. După-
amiază, fiica mea era însărcinată atunci, a dorit să
meargă la cumpărături, că la Crivina, unde locuieşte
ea, nu sunt atâtea magazine. El a însoţit-o peste tot; se
înţelegeau tare bine. Seara, ne-a spus că el vrea să
meargă a doua zi la bunici, la Baloşeşti.
Duminică dimineaţa noi am lucrat, iar el a dormit
până târziu. Când s-a trezit, a plecat la Baloşeşti. Acolo
a făcut ceva ce nu mai făcuse: a luat la rând toate
neamurile, i-a vititat pe toţi. S-a dus la naşi – familia
Stănilă –, la sora mea de la Reşiţa. Ea făcuse prăjitură
şi tava era pe masă, dar nu l-a îmbiat să mănânce. Pe
138
seară, când a ajuns acasă, mi-a spus că mătuşa Lenuţa
nu l-a servit cu prăjitură şi el tare ar mai fi mâncat.
Acum Lenuţa face prăjitură tot timpul şi dă de pomană,
dar el nu mai e... .
Luni dimineaţă trebuia să plece la Timişoara. Era
la masă cu Costel, fratele mai mic, care avea atunci 14
ani. Îmi zice Sorin: „Mami, să ai grijă de Costel”.
„Cum să am grijă de el că e mai mare ca mine, e cât
voi?” El a insistat şi cu vorba asta a ieşit pe uşă.
În data de 2 decembrie am tăiat porcul, pe 4 a
plecat şi în 18, copilul meu a fost mort...
Înainte de moartea lui cu patru ani, am fost la
Coşava, la o femeie, – cred că aţi auzit de Jâca – şi ştiţi
ce mi-a spus?
Avea aşa, ceva cu nişte litere şi m-a pus cu mâna
pe ele şi m-a întrebat despre ce vreau să-mi spună.
„Despre familie”, am zis eu. Ea s-a speriat tare şi mi-a
zis: „Copilul tău moare la 20 de ani, dar nu moare, ţi-l
omoară”.
M-am dus eu după aceea la părintele Bucur şi am
recunoscut că am greşit mergînd la vrăjitoare şi l-am
întrebat ce pot face să nu se întâmple ce mi-a prezis ea.
Părintele mi-a spus că dacă Dumnezeu doreşte asta, noi
nu ne putem opune. Şi aşa a fost. Eu n-am putut să-mi
iau gândul de la asta şi, după un timp le-am spus
copiilor ce am făcut.
Sorin era o dată la o cofetărie cu o fată din
Tomeşti şi i-a spus despre prezicere, dar nu-i era teamă
pentru el, că împlinise deja 20 de ani, el era îngrijorat
pentru Adrian, care era în armată. Şi când colo, chiar el
a murit... .
139
Îmi punea întrbări de genul: „Mami, dacă eu
mor, vii să-mi pui flori pe mormânt?” „Cum să-ţi pun
flori, tu trebuie să-mi pui mie?”
Când punea întrebările astea?
Nu cu mult înainte de a muri.
Penultima dată când a fost acasă, s-a dus la sora
lui la Crivina şi i-a ajutat să încarce o remorcă de
nisip. Ea, fiind puţin certată cu soţul ei, n-a vrut să urce
în tractor spre casă. Sorin a consolat-o şi Claudia şi-a
amintit: „Mami, am simţit ce bine e să ai pe cineva de-
al tău...”
Toată lumea l-a iubit. A fost un copil săritor, el a
ajutat pe toată lumea, n-a făcut rău nimănui, am avut
încredere să-l las oriunde. A fost un copil bun,
cuminte...
Acum, la 17 ani de la Revoluţie, credeţi că a
meritat sacrificiul lui?
Nu a meritat, nu s-au schimbat prea multe în
România. Oamenii care au făcut rău atunci încă mai
sunt în funcţii înalte şi adevărul întreg încă nu s-a spus.
140
Mărturia mamei Iliţoni Aurica
(25 septembrie 1995)
142
DECLARAŢIE: ILIŢONI AURICA
S.S.
143
DECLARAȚIE: GLIGUȚĂ AVRAM
144
De la lucru am venit acasă și mi-am schimbat
hainele și am ieși în oraș. Am ajuns în Piața Operei
unde era plin de miliție și securiști și activiști de partid.
M-am apropiat de doi tineri să-i întreb ce s-a mai
întâmplat,dar un milițian înarmat mi-a strigat ca să nu
facem grupuri că vor trage în noi.
Am mers până la „Expresul” (autoservirea) de
lângă catedrală și de la cinema „Timiș” până la stația
de taxi erau militari în termen (în uniformă verde,pe
trei rânduri,cu arma la picior și cu baioneta pusă,în
poziție de drepți). Pe șosea,în față la cinema „Timiș”,
în fața soldaților erau 2 TAB-uri pe turelele cărora
stăteau militari fără grade și bătrâni de vreo 30-45
ani,și care vorbeau cu cineva aflat între stâlpii
cinematografului „Timiș” unde erau mai mulți ofițeri
și civili (securiști). De la „Timiș” până la Autoservire
erau postați milițieni (de la maior în sus) și colonei și
securiști 3-4 (civili) înarmați cu pistoale mitralieră,la
5-6 metri unul de altul.
În stația de tramvai și la intrarea în parcul
Central era plin de lume,care discuta evenimentele din
oraș. Din acel grup o parte,150-200 de oameni am
urcat scările Catedralei, și când am ajuns sus eu le-am
zis câtorva: „Hai să luăm lumânări, să-i luminăm puțin,
iar lumea s-a îmbulzit să cumpere lumânări. Am luat și
eu 3 lumânări, două le-am dat, iar apoi am coborât
scările (drept pe mijloc) pe trotuarul catedralei și pe
partea cu pământ și gard viu erau bălți de sânge
închegat de vreo 2 palme și goase de un deget. Când
le-am văzut m-am îndreptat spre militarii în termen și
i-am întrebat: „Ce-i aici, pluton de execuție? Cărați-vă
acasă!ˮ Nu mi-au răspuns nimic. Am urcat scările la
145
catedrală dinspre stația de taxi și mi-am aprins
lumânarea. Atunci toată lumea și-a aprins lumânările și
am început să strigăm către soldați: „Voi sunteți copiii
noștri. Noi suntem frații voștri. Soldați uniți-vă cu noi!,
„Jos Ceaușescu! etc. Vreo jumătate de oră am fost
lăsați să strigăm ce am vrut, dar când am strigat:
„Soldați uniți-vă cu noi” cei de pe TAB-uri. Au intrat
înăuntru și au trecut prin fața noastră. Atunci Securiștii
și ofițerii de Miliție care erau în fața noastră au deschis
foc de avertisment. Noi ne-am îmbulzit să intrăm în
catedrală,dar la ușa bisericii s-a rupt un cârlig care
ținea ușa,și jumătate de ușă s-a închis iar noi nu
puteam să intrăm repede înăuntru. Atunci ne-am
ghemuit jos și ne uitam ce se mai întâmplă. Atunci am
auzit o rafală printre noi și un băiat (Leia Sorin) a fost
împușcat în frunte,glonțul a ieșit și m-a rănit pe mine
la clavicula dreaptă. Leia a căzut pe mine și m-a
umplut pe haine de sânge și creieri. M-am strecurat cu
greu în catedrală și niște tineri l-au băgat pe Leia Sorin
în catedrală. Deși împușcat în cap încă mai sufla. Când
capul i-a atins cimentul, brusc s-a făcut sub cap o baltă
de sânge. Noi vorbeam să-i cumpărăm o lumânare să
moară creștinește, când un popă înalt și slab, de vreo
50 de ani s-a apropiat de noi și ne-a întrebat: „Ce bă, îi
mort? Am zis că da, apoi a zis răstit la noi: „Dă-l
încolo că nu-i mai trebuie nimic.
Alt preot cu barbă căruntă a arătat celorlalți
ieșirea prin parc, dar eu nu am fost atent. Când am
prins un moment de acalmie am ieșit prin față și m-am
aruncat pe burtă în iarbă și m-am șters cu frunze pe
haine de creier și sânge. Lângă Autoservire civilul care
era acolo și cu un locotenent colonel de miliție care
146
trase în Leia Sorin (îl văzusem) trăgeau după oameni
ca să îi împrăștie. TAB-urile s-au dus trăgând după
oameni până la „Sinaia”.[restaurantul]
Am mers până în Maria [Piața] de unde am luat
tramvaiul 8 până acasă. Am cerut un pansament de la
un vecin căci îmi era frică să merg la spital că acolo
auzisem că se împușcă răniții. A doua zi am aflat că la
catedrală a fost împușcat și un vecin de-al meu Nemțoc
Marius, dar el a fost împușcat mai devreme. Poate de
la el erau bălțile alea de sânge pe care le văzusem.
După căderea lui Ceaușescu am fost la Spitalul
Județean să îmi pansez rana,iar tot atunci am mers la
Operă unde am demonstrat până la victoria finală.
În 1990 am fost chemat la proces la Tribunalul
Militar unde erau judecați milițienii învinuiți că au tras
la catedrală,dar nu erau ăia care au tras atunci în noi.
Iar eu l-am descris exact pe ăla care a tras dar nu l-am
văzut în boxa acuzaților. După proces,în ianuarie
1991,când treceam pe zebră la Prefectură,am fost
împins de două persoane necunoscute în tramvai, între
vagoane. Băieții au dispărut repede.
147
MĂRTURIA LUI GLIGUȚĂ AVRAM
148
fost lăsaţi să strigăm ce-am vrut. Când am strigat
"Soldaţi, uniţi-vă cu noi!" cei de pe TAB-uri au intrat
înăuntru şi le-au pornit prin faţa noastră spre staţia de
tramvai, pentru a împrăştia mulţimea de acolo. Când
TAB-urile au trecut prin faţa noastră miliţienii care
erau postaţi cum am amintit au tras un foc de
avertisment. Noi ne-am îmbulzit să intrăm în
Catedrală. Catedrală are uşa dublă dar la îmbulzeală
una din uşi s-a închis. Stăteam ghemuiţi, încercând să
ne strecurăm înăuntru. Eu şi încă o persoană, pe care
mai apoi am aflat că se numea Sorin Leia, am ridicat
capul să vedem ce se întâmplă, când s-a tras o rafală
printre noi, de jos în sus. Leia Sorin a fost nimerit in
mijlocul frunţii. Glonţul care a ieşit din capul lui m-a
atins şi pe mine la baza gâtului, în partea dreaptă. Am
simţit ca o arsură, am băgat capul la cutie şi m-am
strecurat încet-încet înăuntru. Nişte tineri au văzut că
Leia e împuşcat şi l-au târât în Catedrală. Deşi
împuşcat în frunte Leia nu pierduse mult sânge şi încă
mai respira. Când capul i-a atins cimentul brusc s-a
făcut sub cap o baltă de sânge…
Un alt preot, mai bătrân, cu barba căruntă, a
arătat manifestanţilor ieşirea prin spate, către parc, dar
eu n-am fost pe fază. Când am prins un moment de
acalmie am ieşit prin faţa şi apoi pe lângă zid către
staţia de tramvai. Încă se trăgea. Am ajuns la iarbă şi
m-am aruncat pe burtă. Am văzut că pe haină aveam
bucăţi din creierul lui Sorin Leia şi urme de sânge. M-
am şters cu iarbă şi frunze. Lângă Expres era civilul
care trăsese în mine şi în Sorin Leia (îl văzusem) şi un
locotenent-colonel de miliţie, care trăgeau după
oameni ca să-i împrăştie…
149
In 1990 am fost chemat la Tribunalul Militar
unde au fost judecaţi miliţienii învinuiţi că au tras la
Catedrală. Eu l-am descris exact pe cel care a tras, dar
nu l-am văzut în boxa acuzaţilor. Toţi învinuiţii la
proces au fost eliberaţi. După proces, în februarie 1991
treceam zebra pe la Prefectură. Un tramvai a trecut
prin faţă, iar din spate am fost împins între vagoane de
doi indivizi care apoi au dispărut. În urma acestui
accident am mai stat o lună în spital.”
150
DECLARAȚIE: FLORIN DUMITRESCU
DECLARATIE DE MARTOR
Anul 1990, luna martie ziua 14
151
numita a plecat de la cămin. Nu am cunoscut nimic de
soarta vărului meu până la data de 14.01.1990, când
s-au făcut nişte investigații în Cimitirul Eroilor, unde
aceasta a fost găsită, împreună cu alte 7 sau 8 cadavre,
printre care numita ”Rodica” a recunoscut şi pe tânăra
care susţinea că este studentă şi şi-a reamintit că se
numea ”Dorina”. Am aflat mai târziu că această tânără
a fost ridicată din acea groapă de către sora ei sau de o
rudă din familie. Declar încă o dată că nu cunosc în ce
împrejurări a fost împușcat vărul meu şi nici acea
tânără. Declar, susțin şi semnez.
152
DECLARAȚIE: ION BOZGAN
DECLARAȚIE DE MARTOR
Anul 1990, luna februarie, ziua 13
153
deschis o măicuță. Am intrat împreună cu asistenta și
un băiat necunoscut. Mortul era în holul de la intrare,
întins pe un covor, într-o baltă de sânge. Era împușcat
exact înfrunte. Când l-am văzut era dej pansat la cap.
Aceasta a fost făcută de o doctoriță pe care nu o
cunosc. Femeia mi-a spus că ea la pansatfiind din
întâmplare în fața catedralei. Am luat mortul pe targă
și l-am dus la autosalvare. Când am ajuns la mașină
același ofițer de miliție, fiind înarmat cu P.M. [pistol
mitralieră] cu pat rabatabil, s-a apropiat și ne-a spus
”hai plecați cât mai repede, că tragem și în voi”. În
mașină ne-am urcat eu la volan, asistenta lângă mine,
în spate doctorița și un băiat care s-ar părea că fusese
împreună cu mortul. Am ajuns la Spitalul Județean, la
”urgențe” și am predat mortul acolo, după care am
venit la stație.
Atât cunosc, susțin și semnez
154
DECLARAŢIE: CRINELA STROIE
DECLARAŢIE DE MARTOR
Anul: 1990, luna: Februarie, ziua: 14
155
atunci a apărut o tânără care susţinea că este medic
stagiar şi care a arătat că i-a acordat primul ajutor. Am
înţeles că nu era din localitate, situaţie în care am luat
cadavrul pe targă şi fară să-i stabilesc identitatea l-am
transportat la urgenţă. Tânărul era slăbuţ, îmbrăcat într-
o scurtă, de statură medie. După ce am pus targa în
maşină a venit din nou acel cetăţean care ne-a
întampinat, care cred că era îmbrăcat cu o scurtă de
culoare albastră sau mai închisă, nu pot preciza dacă
era din piele dar reţin că avea un pistol mitralieră şi a
cerut să “ne mişcăm mai repede întrucat ne împuşcă şi
pe noi”.
Nu mai reţin dacă avea staţie radio. Dacă l-aş
vedea în fotografie l-aş cunoaşte pe acel cetăţean.
Cand a folosit expresia menţionez că a venit din
dreptul unei grupe de 10-12 persoane care se aflau pe
aliniamentul brazilor din faţa catedralei care atunci
când am venit cu maşina trăgeau spre dreapta
catedralei. Declar, susţin şi semnez.
156
DECLARAŢIE: CRINELA STROIE
DECLARAŢIE DE MARTOR
Anul 1990, luna mai, ziua 31.
158
îmbrăcată cu o scurtă cu o bască pe cap, nebărbierit şi
nici într-un caz nu era îmbracat în lucrător de miliţie.
Atât declar, susţin şi semnez.
159
DECLARAȚIE: ANA BABLIOV
160
Ne-au bătut pe toți, în special pe mine; ne-au
lovit cu picioarele în coaste, peste mâini și s-au urcat
cu bocancii pe spatele meu, lovindu-mă puternic.
În tot acest timp am ridicat capul pentru a vedea
cine mă bate întrucât ne-au somat că, dacă ridicăm
capul ne împușcă. Peste cinci minute a venit o mașină
militară acoperită cu prelată, în care am fost obligați
să urcăm. La urcare ne loveau cu picioarele și cu
pumnii. În mașină eram unul peste altul, eu eram pe
burtă. Am ajuns la penitenciar, unde am fost luați din
nou în primire cu lovituri. Eu personal am fost trasă
de păr, fază în care mi-am pierdut și un cercel.
Speriată nici nu mai știu de câte ori ne-au lovit. Ne-au
izolat separat de bărbați, ajungând în celula 13, unde
eram 17 femei, dintre care o fetiță de 12 ani. Celula
avea doar 4 paturi.
În următoarele 3 zile, până în data de 20 când am
fost eliberați, nu am mâncat nimic, nu am primit nici o
îngrijire medicală. Aveam gura spartă, multe vânătăi și
în special mă dureau rinichii (urina îmi era cu sânge).
În data de 20 am fost eliberați,fiind duși cu o mașină în
piața Badea Cârțan. Am plecat acasă, iar în data de 22
XII '89 ne-am prezentat la doctor la Dudeștii-Vechi,
simțindu-mă foarte rău.
Am fost consultată de doctorul Sorin Sălăgean,
care mi-a dat tratament și concediu medical până în
data de 16 ianuarie 1990, cu diagnostic colică renală
stângă cu hematurie și politraumatisme. Menționez că
după această dată ne-am prezentat la servicii deși nu
sunt vindecată nici în ziua de astăzi. Rog asociația
pentru a fi ajutată pentru a consulta un specialist. Nu
161
ne-am prezentat la asociație până acum de frică, fiind
sfătuită și de părinți în acest sens.
Aceasta îmi este declarația și o semnez azi 13. II.
1991.
162
DECLARAȚIE: GHEORGHE CIOCAN
DECLARAŢIE DE MARTOR
Anul 1990, luna martie, ziua 14
163
cineva, dar am refuzat să-l dau. Nu ştiu cine a relatat
această discuţie cpt. Paşca, care lucra la securitate, şi
răspundea de Intrep. Solventul şi, ca urmare, în
dimineaţa de 19.12.1989 am fost chemat de către cpt
Paşca în biroul acestuia din cadrul întreprinderii, mi-a
luat o declaraţie şi şi-a arătat foarte mult nemulţumirea
că nu am reţinut-o pe tânăra care a adus buletinul şi că
nu-i cunosc nici numele. După cîteva săptămîni, am
aflat că acea fată a fost găsită moartă într-o groapă
comună din Cimitirul Eroilor, împreună cu Leia S., dar
eu nu cunosc dacă este una si aceeaşi persoană cu cea
care mi-a adus buletinul. Mai arăt că în zona căminelor
a fost sectorist plt. de miliţie Angheluţ care colabora
oarecum cu o tînără din cămin pe nume Soriţău
Teodorina care era în anumite relaţii şi cu plt. de
securitate Paşca. Concret nu cunosc cum a murit Leia,
decît din relatările tinerei care susţinea că a fost
împuscat chiar la intrarea în catedrală , respectiv
intrarea principală. Din câte cunosc, în groapă
cadavrele au fost puse în jurul datei de 24 sau 25
decembrie 1989 şi descoperită la jumătatea lunii
ianuarie 1990. Declar că eu nu am dat date despre acea
tânără nici lucrătorului de miliţie sectorist şi nici
ofiţerului şi mult mai tîrziu am aflat că ar fi studentă.
Declar, susţin, semnez .
164
DECLARAȚIE: MITICĂ CUCU
DECLARAȚIE DE MARTOR
Anul 1989, luna IANUARIE, ziua 25
165
sub. BOLDI PETRU ne-am deplasat în P-ța Operei din
Timișoara, unde am fost repartizați la mai multe
magazine având ordin să le apărăm, să nu fie sparte sau
devastate. Când am ajuns în P-ța Operei, spre catedrală
erau deja sosiți circa 15 subofițeri de miliție, unii în
uniformă, iar alții îmbrăcați civil, dar toți înarmați cu
pistoale mitralieră. Subofițerii de miliție erau conduși
de doi ofițeri, unul cu gradul de maior pe care cred că-l
cheamă Sucală și un lt. col. pe care astăzi l-am
recunoscut în fotografie ca fiind serg. maj. Struia Ioan.
Comandantul nostru sub. Boldi Petru ne-a repartizat pe
fiecare militar pe lângă câte un subofițer de miliție. Eu
am fost repartizat pe lângă un sergent major de miliție
pe care astăzi l-am recunoscut în fotografie ca fiind
serg. maj. Daniliuc Gheorghe. În jur de ora 12:00 s-a
strâns mai multă lume în fața catedralei. Toți am fost
chemați și împreună cu subofițerii și ofițerii de miliție
am făcut cordon pentru a nu permite accesul în P-ța
Operei. Eu cu serg. maj. Daniliuc am fost în fața
Alimentarei din P-ța Operei și de acolo am fost
solicitați să participăm la formarea cordonului. Am stat
în cordon cu milițienii până în jurul orelor 15:00 când
s-a strâns mai multă populație și a început lumea să se
agite. În jurul orelor 15:30, eu personal i-am văzut pe
cei doi ofițeri, respectiv pe maiorul Sucală și lt. col.
Struia Ioan, când au început să tragă în plin în
populația aflată în fața catedralei și pe treptele
catedralei. În momentul în care cei doi ofițeri au
deschis focul, am obsevat o persoană care a căzut la
sol, apoi încă o persoană a căzut și pe unul l-am văzut
rănit la picior. După circa 5-10 minute după ce ofițerii
au deschis focul, au început să tragă și subofițerii din
166
dispozitiv. După părerea mea subofițerii au tras unii în
cer și unii în populație, dar nu pot spune acest lucru cu
certitudine. L-am observat și pe serg. maj. Daniliuc
când a tras în populație, după ce inițial a tras în cer.
După ce au tras ofițerii cei doi și subofițerii, au trecut
câteva mașini de salvare care au strâns persoanele
căzute, fără să pot preciza dacă erau morți sau răniți.
După aceea, noi fiind în dificultate, a intervenit armata,
care a circulat cu T.A.B –urile, au aruncat grenade
lacrimogene și apoi a tras și armata în populație.
Atunci când au tras ofițerii și subofițerii de
miliție, s-a tras în plin asupra populației, de la o
distanță de 20-30 de metri. În timp ce trăgeau organele
de miliție ni s-a strigat și nouă, militarilor, să tragem.
Nu știu dacă colegii mei au tras sau nu. De frică am
tras și eu un foc de armă în sus, fără să lovesc pe
nimeni.
După ce a intervenit armata noi ne-am retras spre
locurile de pază repartizate anterior și nu am mai tras
împotriva populației. Până la orele 22:00 nu s-a mai
tras de către organele de miliție. La orele 22:00 am fost
schimbați de alți militari de la noi din unitate.
Astfel, declar, susțin și semnez.
167
DECLARAŢIE: MITICĂ CUCU
DECLARAŢIE DE MARTOR
Anul 1990, luna martie, ziua 14
168
comandantul, situaţie în care eu am declarat că nu
cunosc nimic din cele petrecute la catedrală, în sensul
persoanelor care au fost şi au tras. Aceste aspecte, din
câte cunosc, nu au fost scrise pe hârtie de acea
cetăţeancă şi nici nu au fost înregistrate. După ce am
declarat, mi s-a cerut să vin azi, 14 martie 1990, la
Procuratura Militară, să-l caut pe mr. Izdrescu sau cpt.
Bălan şi să declar din nou aspecte în legătură cu
catedrala. Faţă de această situaţie, declar încă o dată că
în seara de 18.12.1989 am văzut în faţa catedralei, în
zona brazilor, un lanţ de trăgători care la un moment
dat au început să tragă, dar nu l-am văzut trăgînd pe
Daneliuc şi Stroe, dar sunt sigur că în lanţul respectiv,
era cum am declarat şi în declaraţiile date pînă în
prezent, era mr. Sucală, care a tras spre catedrală, unde
se afla un grup mare de persoane. De altfel, eu pe
acesta l-am recunoscut şi din poze, iar în seara cînd s-
au petrecut faptele nu mai reţin daca avea sau nu grade
pe umăr, dar cineva spunea că se numeşte mr. Sucală.
Pe treptele catedralei erau atât cetăţeni mai în etate,
tineri, cît şi nişte copii.
În concluzie, nu cunosc de ce am fost reaudiat de
către o cetăţeancă civilă în biroul comandantului, dar
susţinea că ar fi comisia guvernamentală pentru
stabilirea adevărului şi nici nu o cunosc concret de ce
mi s-a cerut să iau legătura cu mr. Izdrescu sau cpt.
Bălan. Eu susţin că am declarat adevărul, atât în
declaraţia din 12 febr. 1990, cît şi în cea de astăzi, în
sensul că nu cunosc sau mai bine yis nu mai ţin minte
ce persoane au tras pe treptele de la catedrală în seara
de 18.12.1989, dar sunt sigur că în lanţul de trăgători
se afla acel cetăţean pe care cei din jur spuneau că se
169
numeste mr. Sucală şi pe care l-am văzut trăgând cu
pistolul mitralieră în direcţia cetăţenilor de la intrarea
din catedrală. Atît declar, susţin şi semnez, după ce am
citit personal declaraţia şi constat că cele declarate de
mine au fost consemnate întocmai.
PROCUROR MILITAR
MARTOR
170
DECLARATIE: GELU MARINEL BINDILEU
DECLARATIE DE MARTOR
Anul 1990, luna martie, ziua 19.
171
ani, avea părul cărunt și era foarte nervos in legatură cu
faptul că Luca i-a făcut criminali pe acei care au tras.
Tot atunci am auzit că acel lucrător se numea ”Sucală”.
După aprox 30 - 40 de minute s-au adunat mai multi
cetăteni cu lumanările aprinse pe treptele și la intrarea
în catedrala, situație în care chiar pe linia magazinului,
în fată, în Piata Catedralei și la aprox. 60-70 m de
catedrală s-a facut un lanţ de aprox. 15 - 17 persoane.
Am văzut că erau cetăţeni civili înarmați, milițieni cu
căşti metalice, militari în termen care au tras, initial au
tras câteva focuri in sus ”de avertisment” după care, nu
cunosc din ce motiv, probabil că cetătenii scandau
lozinci, au îndreptat armele spre partea superioară a
treptelor, spre intrarea în catedrală și au început să
tragă. Declar și sunt sigur că l-am văzut şi pe cetăţeanul
care l-a atenţionat pe Luca, care am aflat că se numeşte
Sucală și că era maior, cum avea ţeava de la pistolul
mitralieră îndreptată spre treptele de la catedrală și a
început să tragă şi el. Eu am intrat imediat în sala de
vânzare şi când s-a terminat rafala, s-a încetat tragerea
am revenit la fereastră şi am constatat că cetăţenii de pe
treptele catedralei au fugit în interior.
Nu reţin dacă erau oameni căzuţi pe trepte sau în faţa
catedralei.
Procuror Martor
172
DECLARAŢIE: NOVA BATANIAȚ
09.01.1990
173
dar nu am putut să înţeleg din modul în care discuta cu
cine şi ce discuta. După cîteva minute în timp ce
priveam spre catedrală a venit inginerul şef de la
SUGETC Timiş Dudă Tulbure cu care mă cunoşteam
şi am schimbat 2 vorbe. I-am spus că merg la serviciu
iar acesta mi-a confirmat că a venit să vadă cum arată
centru, se referea la faptul că cu o zi înainte se
declanşaseră evenimentele de la Timişoara. Am
observat în aceste momente cum cordonul de militari
îmbrăcaţi în albastru s-a dat la o parte iar cei îmbrăcaţi
civil din spatele acestora au declanşat foc spre tinerii
postaţi pe treptele catedralei.
Din spirit de conservare atît eu cît şi cunoştinţa
mea ne-am retras într-un gang lîngă Clubul CFR. In
mod cert se trăgea cu pistoale automate pe foc automat.
Cele declarate de mine pot fi confirmate şi de
Duda Tulbure. Nu am fost întrebat pînă la acestă dată
cu privire la cele declarate astăzi de alte persoane.
M-am prezentat din proprie iniţiativă la
Procuratura militară pentru a da declaraţie.
Atît declar, susţin şi semnez.
PROCUROR MILITAR
Mr. de just.
Răzuşi Barbu.
174
DECLARAŢIE: TEODORINA SORIȚĂU
DECLARAŢIE DE MARTOR
Anul 1990, luna martie, ziua 14
175
prins în braţe şi împreună cu alte persoane l-au
transportat în interiorul catedralei. Mi-am dat seama că
spune adevărul întrucît îmbrăcămintea ei era pătată de
sînge. Aşa cum am arătat, tânăra a stat foarte puţin, nu
a dat alte amănunte şi a plecat din nou la demonstraţie.
Nu am reţinut sau, mai bine zis, tânăra nu a precizat
cine l-a împuşcat pe Leia S. Nu am dat date despre
această tânără nici la miliţie nici la securitate. După
cîteva săptămîni, am aflat că acea tânără era studentă şi
că a fost găsită moartă în aceeaşi groapă cu Leia, cu
număr de înmatriculare apropiat, respectiv 1067 Sorin
şi 1068 aceasta. Alte amănunte nu cunosc despre tînără
decît că avea un copil de 8 luni şi că locuia în zonă.
Declar, susţin, semnez.
176
DECLARAŢIE: TRAIAN VRĂNEANȚU
DECLARAŢIE DE MARTOR
Anul 1990, luna martie, ziua 15
177
unii cu grade, alţii fără grade, iar alţii chiar cu capul
descoperit, care ţineau pistoalele mitralieră îndreptate
spre catedrală. Am observant la catedrală un grup de
aprox. 70-100 persoane, dintre care 10-12 copii, care
se aflau în mod vizibil pe treptele centrale de la intrare,
toti cu lumânării aprinse care cântau “Hora unirii” iar
în momentul în care am ajuns eu în locul menţionat,
scandau, “Noi suntem poporul” şi “Armata fi cu noi”.
Nu am reţinut prea multe chipuri din lanţul de trăgători
care erau în locul menţionat, respectiv unde se află
nişte tufe tuia şi nişte brazi, la aprox. 70 metri de
catedrală, dar mi-a atras atenţia un cetăţean de aprox.
45 ani, cu părul puţin albit în lateral, în ţinută
caracteristică miliţienilor, nu reţin ce grad avea, dar
care avea o staţie de radio portabilă şi de la 7-8 metri
de locul unde mă aflam eu, în momentul în care
demonstranţii scandau cele arătate mai sus, a început
să transmită ceva prin radio. Cum vocile s-au
amplificat, am observant cum în vacarmul care s-a
produs a trecut paralel cu catedrala un transportor
blindat de dimensiuni mai mici, şi tot atunci, din acesta
sau din lanţul de trăgători s-au aruncat nişte fugase,
care au explodat înăbuşind şi au aruncat un jet puternic
de fum, care mi-a iritat mirosul, dar nu pot preciza
dacă erau gaze lacrimogene.
Presimţind că lucrurile se vor precipita am cerut
fiicei mele să plecăm spre podul Maria, dar tot atunci,
din partea stânga a mea şi mai în spate, din locul unde
se aflau acei trăgători în lanţ cu cetăţeanul care
transmisese puţin mai înainte ceva la radio, am auzit
focuri de armă şi serii de foc cu foc. Am privit spre
înapoi şi-am văzut cum trăgători aveau armele
178
îndreptate spre înainte şi declar că sunt sigur că am
văzut şi pe cetăţeanul care a vorbit la radio, cu armă
îndreptată spre catedrală, dar în momentul când a
început să se tragă eu nu am mai privit spre înapoi să
văd ce se întâmplă cu lanţul de trăgători. Nu am putut
să privesc la lanţ întrucât împuşcăturile au pornit pe
fondul exploziilor acelor “petarde fumigene“, pe
fondul zgomotului produs de acel transportor blindat şi
al agitaţiei care s-a produs la Catedrală. Am reuşit să
mă deplasez în parcul de lângă catedrală, pe trotuar şi
zona verde, în salturi, şi am văzut cum de la catedrală
au venit doi copii în fugă spre mine şi mi-au spus că pe
trepte sunt nişte răniţi şi că un tânăr sau o tânăra a fost
împuşcat chiar în frunte. Arăt că m-am deplasat în
salturi pe porţiunea menţionată, respectiv din faţă de
la Expres până la podul Maria, auzeam cum gloanţele
făceau zgomot în aer şi la un moment dat am întors
capul spre trăgători şi am văzut cum aceştia trăgeau
spre catedrală, unii având îndreptate armele chiar spre
demonstranţi, respective ţeavă paralel cu pământul,
iar alţii mai sus. Raportat la discuţia cu acei copii mi-
am dat seama că probabil, iniţial, s-au tras focuri de
avertisment în sus, după care s-a tras în demonstranţi.
Grupul de trăgători era format din 18-20
persoane. Întrebat în mod expres de către procuror
dacă aş recunoaşte în fotografie pe cel care a vorbit
ceva prin staţie, după care a început să se tragă şi dacă
acesta a avut ţeava armei, după convorbire, îndreptată
spre catedrală, declar că într-adevăr l-aş recunoaşte
după fotografie si ca în momentul în care am privit
spre lanţul de trăgători, în partea centrală erau mai
mulţi trăgători care aveau îndreptate armele spre
179
catedrală şi probabil şi persoana cu staţia, dar datorită
repeziciunii cu care s-au petrecut faptele, nu am putut
să urmăresc exact unde au tras, respectiv în partea de
jos a treptelor, în persoanele care se aflau pe trepte sau
ceva mai sus pe platoul de la intrarea în catedrală.
Mai arăt că puţin mai înainte de a se deschide
focul şi de a fi aruncate acele grenade sau fugase, chiar
lângă cetăţeanul din centru, cu aparat de radio, am
văzut un alt cetăţean, îmbrăcat în haine de militar în
termen, nu pot preciza dacă era tânăr sau ceva mai în
etate, care a luat poziţie de tragere în genunchi.
Părerea mea este că cetăţeanul cu aparat de
radio, a raportat cele petrecute cuiva prin radio, cred ca
ce se petrecea, după care, primind probabil ordin de a
se dechide focul, l-a transmis trăgătorilor care după
focurile de avertisment, au tras spre catedrală şi cred că
a tras şi în el, nu s-a tras numai sus întrucât fac
legătură cu cele spuse de cei doi copii, că un tânăr sau
o tânără a fost lovită în frunte si că 2-3 copii au căzut
pe treptele catedralei. Am continuat să mă deplasez cu
cei doi copii în salturi, pentru a-i salva, nu mi-au spus
numele de familie şi mi-au relatat că ar locui în
cartierul Fratelia, dar ştiu că erau doi fraţi. Nu am auzit
zgomotele făcute de gloanţele care au lovit treptele de
la catedrală, întrucât erau zgomotele de la transportor
care se suprapuneau pe zgomotul împuşcăturilor şi al
ecoului acestora. Faţă de această situaţie m-am uracat
în tramvai şi am fugit din acel loc cu acei copii. Atât
declar, susţin şi semnez.
180
DECLARAŢIE: GHEORGHE BLĂNARU
181
încercare de împrăştiere cu petarde, demonstranţii
revenind la loc, s-a executat foc din T.A.B-uri, în
aer, de avertisment, perioadă în care maior Boldi Petru
se odihnea în maşină (cabină)deoarece nu dormise în
noaptea precedentă, a sărit şi a încercat să fugă spre
catedrală, dar s-a întors înapoi şi am stat împreună, pe
timpul focului în intrând …generali şi ofiţeri superiori
iar după ce militarii au fost împinşi spre dreapta, din
poziţia lor, au apărut pe aleea din faţa catedralei în jur
de 5 civili cu pistoale mitralieră. Unul din ei era în
costum antiterorist, probabil o rezervă de la Comitetul
municipal. Din toţi cei prezenţi, îl recunosc după nume
pe fost cpt. MIŞA care, împreună cu militari din
unitatea noastră, asigura paza magazinelor şi, de
asemenea, participau la restabilirea ordinei.
După ce s-a tras, cineva după scările catredalei a
strigat să vină o salvare că este un rănit în catedrală.
În timp ce mă aflam lângă maşină, o persoană
civilă, aflând că este căpitan după aceea, m-a rugat să-l
ajut să meargă la Spitalul Militar, deoarece a fost
împuşcat în picior în timp ce se afla în staţia de
tramvai din faţa catredalei. El abia ieşise din spital,
ajutându-l să se deplaseze, iar în faţa Operei l-au
recunoscut colegii lui şi l-au dus ei mai departe. La
întoarcere spre maşină am văzut un general care
dădea ordine, în faţa catedralei, la întregul efectiv
prezent, timp în care militarii din faţa catedralei au
fost înşiraţi de la pod până la capătul parcului spre
„Expres” şi li s-au ordonat şi au tras foc de
avertisment spre parc, timp în care s-au reţinut
unele persoane care au putut fi prinse şi aduse în
faţa „Expresului” unde au fost puse cu faţa în jos.
182
Din cei care au fost aduşi acolo, unul avea plase
cu pâine şi alte alimente iar un cadru civil i-a dat
drumul, văzând că este paşnic, dar generalul CHIŢAC
(aflând ulterior că aşa îl cheamă) a strigat să fie adus
înapoi şi o să se vadă ce este cu el. Aceste persoane
au fost duse la penitenciar, cu un ARO galben, de
teren şi o maşină militară.
Acestea au fost evenimentele ce s-au petrecut în
seara respectivă, la ora 22.30, noi ieşind din dispozitiv
nu ştiu ce s-a mai întâmplat ulterior, intrând în serviciu
în 19.12.89, la orele 15.00. Aceasta îmi este declaraţia
pe care o dau şi o susţin.
14.03.1990
14.03.1990
183
DECLARAŢIE: VICTORIA FRUNZĂ
DECLARAŢIE DE MARTOR
Anul 1990, luna martie, ziua 15
184
hotărârea, a spus că va pleca la Catedrală unde sunt
colegii ei.
Am recunoscut buletinul numitului Leia Sorin,
care până la acea dată a locuit în cămin. Tânăra a
afirmat că Leia Sorin când a fost împuşcat a căzut în
braţele ei, cu ajutorul altor personae l-a transportat în
Catedrală, unde a şi decedat. După aprox.3 săptămâni
am mers în Cimitirul Eroilor, unde într-o groapă
comună, l-am descoperit pe Leia Sorin şi am recunoscut
lângă el şi pe acea tânăra şi mi s-a părut că aceasta avea
partea stânga a capului zdrobită, dar nu cunosc dacă de
la împuşcătură sau de la lovire. Nu am relatat date
despre acea studentă la organele de la miliţie sau de la
securitate. Tânăra nu a precizat, din ce loc a fost
împuşcat Leia Sorin. Declar, susţin şi semnez.
185
DECLARAȚIE: GHEORGHE MAN
DECLARAȚIE DE MARTOR
Anul 1990, luna februarie, ziua 13
186
În jurul orelor 16-16,30 am observant cum grupa
condusă de mr. Sucală a luat poziție în spatele unor
brazi situați la 40-50 m de catedrală întrucât pe treptele
acesteia s-au adunat demonstranți care scandau lozinci
anti-comunite și pronunțau cuvintele ”vrem morții”.
La un moment dat am intrat în interiorul
localului și am auzit niște focuri de armă în fața
unității. Nu am văzut cine a tras și în ce direcție. Am
plecat acasă la orele 17,00 și am aflat că în curtea
interioară era un cetățean rănit la picior. Am revenit la
ora 19,30-20,00 întrucât asiguram paza unității și am
văzut că în grupa comandată de mr.Sucală se aflau și 2
subofițeri cunoscuţi de mine, pe numeVarga și Bojin,
care erau îmbrăcați în ținută civilă. I-am întrebat cine
a tras și plut. Varga a răspunscă ”inițial s-a tras de la
opera și atunci au tras și ei”. Tot atunci l-am văzut și
pe mr.Sucală purtând o discuție prin stație în legătură
cu un incendiu.
Mai arăt că după ce s-a tras spre catedrală, după
2-3 minute, am privit spre catedrală și am constatat că
demonstrasnții s-au retras, dar pe trepte se aflau 2
persoane, nu cunosc dacă erau rănite sau moarte, care
apoi au ”dispărut” probabil i-a luat cineva în catedrală.
Declar, susțin, semnez
Procuror Martor
ss (indescifrabil) ss (indescifrabil)
187
DECLARAŢIE: GHEORGHE MAN
DECLARATIE DE MARTOR
Anul: 1990 luna: Mai ziua: 31
188
Capitol am văzut nişte maşini blindate .La un moment
dat în jurul orelor 16,30 s-au auzit focuri de armă şi am
văzut doi oameni căzand pe scările catedralei .M-am
retras în unitate , iar după terminarea programului am
plecat acasă .A doua zi , am venit la serviciu şi din
dispoziţia conducerii am fost planificat să păzesc şi să
asigur bunurile unităţii , începand cu ora 8.00 .Nu s-au
mai întamplat incidente în ziua de 19.12.1989. Reţin
că, în cursul nopţii de 19/20.12.1989, au venit trei
subofiţeri dintre care reţin că Varga şi Bojin şi care au
băut cate un ceai fiind frig în cursul nopţii.Vorbind în
general cu Varga Viorel “dacă aţi tras şi voi“ acesta
preciza că a tras şi el fără să spună către ce zonă şi să
precizeze locul de unde şi în cine a tras.
Precizez în continuare că, am văzut un cetăţean
care a vorbit prin staţia radio-emisie şi l-am auzit
spunand de D.6 şi întrebandu-l dacă sunt taximetrele,
acesta a negat .Acel cetăţean era îmbrăcat cu o scurtă
de piele de culoare închisă şi avea la el un pistol
automat.
Astăzi, ni se prezintă inculpatul Sucală Ioan ,dar
nu acesta este cel care a vorbit prin staţie.
Oricum, cand s-a vorbit prin staţie, era în data de
19 şi nu cum eronat am declarat la 13.02.1990 că era
data de 18 .
Cand s-a vorbit prin staţie am înţeles că se
discuta despre un incendiu şi că acesta este în afara
oraşului şi nu prezenta importanţă deosebită.
Pe Maior Sucală Ioan nu l-am cunoscut şi în
declaraţia pe care am dat-o la 13.02.1990, cand s-a
făcut menţiunea că, acel cetăţean care a vorbit prin
staţie ar fi Maior Sucală Ioan, am făcut această
189
afirmaţie din discuţiile care s-au purtat ulterior cu
colegii de la serviciu .
Atat declar,susţin şi semnez.
PROCUROR MILITAR
MARTOR
190
DECLARAŢIE: PAUL CĂTĂLIN MARIN
191
Revenindu-le curajul, oamenii iar au înaintat,
ieşind din catedrală, înaintând până la şosea şi unindu-
se cu cei care veneau ca un puhoi de pe Piaţa Maria.
Atunci, au fost retraşi soldaţii de la grăniceri
care ţinuseră, până atunci, cât de cât, piept mulţimii, şi
noi am fost nedumeriţi.Am văzut cum se pregăteşte un
alt pluton de grăniceri. A apărut un T.A.B. care a
pornit cu viteză înainte. S-a oprit preţ de câteva
secunde ca să aştepte să ocupe poziţii plutonul în
spatele lui, apoi a pornit cu toată viteza înainte, urmat
de soldaţii de la grănicerii dispuşi în linie, care fugeau
cu armele în cumpănire.
Acel TAB a intrat direct în mulţimea adunată
acolo. Nu ştiu câte victime au fost. Apoi a virat pe o
stradă la stânga, nu înainte de a arunca în mulţime cu
nişte grenade fumigene sau nu ştiu ce au fost, însă au
explodat zgomotos şi au scos fum.
A fost o mare debandadă acolo. Generalul se
pare că a fost foarte satisfăcut de aceste operaţii,
căci l-am auzit spunând: „Foarte bine linia asta!”
Apoi nu l-am mai urmărit, căci am fost să văd ce se
întâmplase cu cei pe care îi împrăştiase cu T.A.B.-ul.
Nu ni s-a dat voie! Am omis să menţionez, dar o fac
acum, faptul că generalul s-a enervat atunci când,
după ce s-a tras iar mulţimea a intrat în catredală,
câţiva tineri mai sperioşi şi mai fără curaj au rupt-
o la fugă din catredală.
A ţipat atunci că de ce nu s-au luat măsuri să fie
înconjurată catredala, să nu poată nimeni scăpa.
În noaptea de 18-19 dec.1989, eram dispuşi pe
şoseaua dinspre podul Maria, cu consemnul de a nu
lăsa pe nimeni să treacă şi ploua foarte tare. De vreo 2-
192
3 ori am oprit două maşini DACIA care veneau înspre
noi. Au oprit la somaţie şi mi-au arătat o legitimaţie pe
care scria „Departamentul Securităţii Statului”, la care
eu i-am lăsat să treacă. Erau două persoane civile care
duceau un tânăr îmbrăcat în blugi, în pumni şi
înjurături ce nu le pot reproduce. Pe unul din cei doi
civili l-aş putea recunoaşte. Era înalt, 21ani, cu
mustaţă, avea o geacă de fâş şi pantaloni de stofă.
Mai înainte, pe timp de zi, am fost şi eu în
clădirea consiliului ca să beau apă. Ce am văzut acolo
m-am cutremurat: cum am intrat am dat peste o
mulţime de persoane de la gărzile patriotice, miliţieni
şi persoane civile. Pe treptele de marmură erau pete de
sânge. Pe culoarul din partea dreaptă erau nişte
persoane legate la spate şi puse în fund, aliniate pe
culoar. O persoană în civil parcă, nu sunt sigur, cu
un picior de scaun le lovea cu sălbăticie. Pe unul din
cei bătuţi sigur l-aş putea recunoaşte-costum de blugi,
înalt, solid şi blond.
193
DECLARAŢIE: TOADER CHISĂ
DECLARAŢIE DE MARTOR
Anul 1990, luna ianuarie, ziua 25
194
militari în termen, îmbrăcaţi în uniforma kaki. Iar pe
cap purtau căşti albe. Aceştia aveau pistoale mitralieră
la piept. Erau grupaţi, în sensul că era un militar în
term, un subofiţer de miliţie şi un civil.
Am mers spre Catedrală şi din faţa bufetului
„Expres” de pe partea dreaptă cum priveşti spre
catedrală, am observat pe scările de la catedrală circa
200-300 persoane, care strigau lozinci anticeauşiste.
Era în jur de ora 1630-1730, când afară se întunecase. În
faţa bufetului „Expres” erau mai multe persoane
adunate. Iar spre Operă, de la Catedrală, circulau
grupuri de oameni. Dinspre Piaţa Maria spre Catedrală
au apărut 2 TABURI care au mers la [...] Comitet
municipal Timiş al P.C.R. La trecerea celor două
TABURI lumea a început să strige „Armata e cu noi!”
După circa 5 minute cele două TABURI s-au
îndreptat spre Catedrală, şi când au ajuns în faţa
acesteia, din interior au ieşit militari în termen şi au
aruncat cu petarde în zona unde erau adunate
persoanele pe scările catedralei. Lumea a început să
fugă şi în acest moment de panică, din spatele nostru
(cei care eram la „Expres”) a început să se tragă cu
pistolul mitralieră.
Când am întors capul am văzut un cetăţean civil,
de circa 30-35 ani, care a tras circa 8-10 cartuşe (foc cu
foc),[...] şi arăt că nu pot preciza câte cartuşe a tras, şi
de frică am intrat într-un gang. Am văzut o persoană
mai în vârstă (bărbat) care era împuşcat în picior. După
ce s-au liniştit spiritele, am ieşit din gang şi în faţa
bufetului „Expres” am văzut un tânăr de circa 20-25
ani căzut pe asfalt, fiind rănit în abdomen. Lângă
acesta a oprit o maşină şi a fost dus la spital.
195
Astăzi l-am recunoscut pe acel cetăţean şi de
bunăvoie am venit la procuror pentru a da relaţii.
Arătându-mi-se mai multe fotografii, am recunoscut în
mod cert pe cel care a tras la data de 18 dec. 1989.
În aceeaşi seară l-am întâlnit pe un cunoscut care
a văzut modul în care s-au petrecut faptele la 18 dec.
1989 şi care l-a văzut pe cpt. Gral – pe care de altfel îl
cunoştea, când a folosit armamentul din dotare.
Atât declar, susţin şi semnez.
PROCUROR MILITAR
Semnătura ss indescifrabil Martor,
Semnătura ss indescifrabil
196
DECLARAŢIE: CIPRIAN TĂMÂIAN
197
O mare grămadă de oameni […] lumânări […] în
faţa parcului şi pe lângă catedrală şi strigau diferite
lozinci. Când încercau să se apropie iar se auzeau
focuri de armă, apoi ei speriaţi se trăgeau înapoi
aruncând cu pietre şi alte obiecte. Circulau şi câteva
maşini în mare viteză, iar unele chiar oprind câtva
timp. Astfel, a trecut noaptea de 17.12 pe 18.12.89.
Pe data de 18.12.89 ne găseam în acelaşi
dispozitiv, aceasta până dimineaţa când comandantul
nostru, maior PLEŞCA OCTAV, actualmente locote-
nent colonel PLEŞCA OCTAV a reţinut trei civili
tineri împingându-i în sediul Primăriei. Ziua a trecut
liniştită, dar, când a început să se însereze, grupuri de
oameni s-au strâns, iarăşi, în faţa parcului. Afară era
întuneric, prea precis nu ştiu ora, dar, a sosit un A.R.O.
de armată care a oprit… cu un pistol mitralieră în
mână şi ochelari fumurii. S-a îndreptat spre dispoziti-
vul dinspre catedrală. În acel moment oamenii au
început să strige. După câte am înţeles din ordinul
acelui general, două (2) T.A.B.-uri au plecat către
demonstranţi, susţinute de focuri de armă. Mulţimea s-
a împrăştiat în parc, iar după aceea T.A.B.-urile s-au
întors. Nu după mult timp, generalul s-a urcat în ARO
şi a plecat urându-ne succes.
Noaptea de 18.12 spre 19.12 89 s-a scurs fără
alte evenimente. Dimineaţa de 19.12 am dormit în
cinematograful „Capitol”. După-masa plutonul meu a
fost avansat în faţa catedralei. Un amănunt de reţinut
este că un individ a început să strige la noi tot felul
de injurii la care […]
În spatele nostru se afla lt.col PLEŞCA
OCTAV. Acesta auzindu-l, s-a luat după el, a luat
198
un pistol mitralieră şi trei militari şi alergând să îl
prindă pe acel individ. A început să tragă după el
cu pistolul mitralieră, la foc automat, dar individul
a reuşit să scape prin spatele catedralei în parc.
Alte evenimente mai importante nu au avut loc.
După demonstraţia mare şi paşnică, pe data de
20.12.89, am retras dispozitivul şi am plecat la U.M.
01115 Timişoara unde am stat două zile şi după fuga
celor doi tirani ne-am retras la Buziaş.
Atât declar, susţin şi semnez. Timişoara, la 21.03.90
199
DECLARAŢIE: IOAN VILIŞCA
200
mână, scandând „Soldaţi veniţi cu noi!”. În acest timp,
dinspre Comitetul de partid, s-au pus în mişcare două
amfibii blindate, s-au auzit focuri de armă dinspre
amfibii şi au fost aruncate grenade lacrimogene
înspre treptele Catedralei, înspre colţul autoservirii
„Expres” şi înspre staţia de tramvai grenade
aruncate din cele 2 amfibii blindate care şi-au
continuat drumul înspre spitalul de copii de unde se
mai auzeau focuri de armă şi zgomotul specific
grenadelor.
Iniţial momentului punerii în mişcare a
amfibiilor blindate, a venit un bărbat de aproximativ
40-45 de ani, care a spus să nu tragem înspre […]
201
DECLARAŢIE: PAVEL JURCUŢIU
202
pentru a le folosi în caz de nevoie, am coborât în
stradă şi am văzut diferiţi indivizi cu bâte şi răngi
metalice, în stare de ebrietate şi cu băuturi alcoolice
asupra lor care loveau în vitrine, spărgeau geamurile
şi în urma acestora, o droaie de copii vagabonzi, în
special ţigani, cu saci, cutii de carton sau baloturi de
îmbrăcăminte, luate din magazinele devastate.
În această situaţie, a fost şi magazinul de la
parterul blocului în care locuiesc (magazin de
mercerie, ţigări, îmbrăcăminte şi bufet express). Am
mobilizat locatarii şi am acţionat pentru stingerea
incendiului. Am anunţat pe şeful bufetului “Expres”
Ilie Constantin să vină la unitate că este devastă şi se
intenţionează de catre vandali să o incendieze. Şeful a
venit şi împreună am acţionat pentru a reduce
pierderile.
Menţionez că, am auzit locatarii şi alte persoane
indignate, întrebând unde sânt miliţia, unde sânt
gărzile patriotice, de ce nu intervin.
Noi nu ştim că aceeasi soartă o avea tot orasul.
În cursul nopţii am auzit în oraş rafale de arme
automate.
În data de 18.12., după masă, în centru au fost
aduse trupe de militari grăniceri şi ceva ofiţeri în
ţinuntă de campanie, la care nu se putea distinge nici
gradul şi nici arma din care făceau parte. Mai era şi un
ofiţer de miliţie în uniformă, cu grad de maior.
Curiozitatea m-a făcut să-l întreb pe militarul în termen
de grăniceri cine este ofiţerul care ni-a spus ca e maior
Sucală de la miliţie, cu un pistol mitralieră la piept.
Menţionez că eu în acel timp eram în stradă.
203
Un ofiţer de la M. Ap. N. mi-a spus să intru în
curte (probabil că a observat) că am schimbat câteva
cuvinte cu militarul în termen. Am intrat în curte, am
intrat şi am auzit mai multe rafale de armă automată.
Am coborât din nou în stradă, unde am văzut mai
mulţi manifestanţi împuşcaţi printre care şi un civil
împuşcat în picior, care mi-a spus că este subofiţer de
M. Ap. N., că a fost prins în focurile de armă trase de
militari şi civili, care erau pe poziţie în faţa
Catedralei. Am luat măsuri de prim ajutor a
subofiţerului rănit, am chemat un medic din casă, l-
am bandajat în locuintă, după care, l-am ajutat să iasă
în stradă, rugând un ofiţer de la militarii în termen să-
i dea posibilitatea să ajungă la spital, având o rană
deschisă care sângera puternic. Din nou ne-a
atenţionat militarul să intrăm în imobil. În timpul
acesta, am observat că alături de militari se aflau şi
civili care erau orientaţi cu fata spre Catedrală. Am
urcat în apartament, şi priveam de după perdele, ca să
nu fiu observat. În acest timp, am auzit gălăgie, afară
în stradă, printre rafale de armă, am ieşit pe balcon, şi
am văzut un ofiţer cu o scurtă pe care avea epoleţi de
general, şi care se adresa maiorului Sucală “tov.
maior, din acest moment eşti în subordinea mea şi
execuţi ordinul”.
204
care plângeau şi spuneau că nu sunt vinovaţi. Erau
bătuţi şi călcaţi în picioare iar generalul spunea că “vă
învăţ eu minte”.
Drept pentru care semnez.
10.03.1990.
sa/indescifrabil/
PENTRU CONFORMITATE:
205
DECLARAŢIE: PAVEL JURCUŢIU
DECLARAŢIE DE MARTOR
Anul 1990, luna mai, ziua 31
206
Când acel militar mi-a precizat numele ofiţerului
acesta se afla lângă cinematograful Timiş în stânga
grupului de militari aflat în lanţ. De la poarta de acces
în blocul în care locuiesc până la locul unde se afla
ofiţerul sânt aprox. 70-80 metri. În oraş era o stare de
spirit necorespunzătoare întrucât deja cu o zi mai
devreme avuseră loc demonstraţii cu caracter paşnic la
catedrală. În cursul zilei de duminică se spărseseră
multe magazine în centru, în imprejurimi şi în alte
zone ale oraşului.
În momentul în care se însera, au început să se
audă primele focuri trase spre catedrală. Deschiderea
focului s-a făcut de către militari în termen care erau în
poziţie “culcat”. Nu ştiu cine le-a ordonat acestora să
tragă.
Am ieşit din apartament şi am observat în faţa
intrării de la blocul meu un cetăţean îmbrăcat civil care
mi-a spus că este cadrul M.Ap.N. şi era rănit la un
picior. Am chemat un vecin care este medic, i s-a
acordat primul ajutor după care a fost dus la spitalul
militar, probabil.
Mai precizez că, un ofiţer de M.Ap.N. îmbrăcat
în ţinută de luptă mi-a cerut să nu ieşim în stradă şi să
mergem la casele noastre. Eu l-am văzut pe Mr. Sucală
despre care am făcut vorbire mai sus că era singur
îmbrăcat militar, şi că avea asupra lui pistol mitralieră,
dar nu am văzut la el staţie, distanţa fiind destul de
mare. L-am văzut pe acesta în timpul zilei, că avea
pistolul automat la piept. Când au început focurile, şi
afară se întunecase, l-am văzut pe Mr. Sucală că avea
arma îndreptată spre Catedrală, fiind postat în stânga
lanţului de trăgători, lângă cinematograful Timiş. Nu
207
pot ştii dacă acesta a tras sau nu a tras, pentru că, nu
puteam să disting din locul unde mă aflam dacă a făcut
sau nu acest lucru.
Nu am auzit discuţii referitoare la faptul că, Mr.
Sucală ar fi împuşcat unul din tinerii de la Catedrală.
După ce începuse să se tragă şi când un cetaţean
era căzut, din balconul unde mă aflam, am văzut un
ofiţer cu vipuşca roşie lată, cu epoleţi care luceau şi
care s-a exprimat “tov. maior din acest moment eşti
sub comanda generalului”. Nu ştiu despre ce maior era
vorba. S-a tras în acea seară până în jurul orelor 1:00.
Ulterior, în zona în care locuiesc s-au păstrat
dispozitive cu militari în termen.
Nu l-am cunoscut pe Mr. Sucală până la
confruntare, şi acesta nu a încercat în vreun mod să mă
influenţeze în privinţa declaraţiilor pe care le voi da.
Este adevarat că după confruntare, l-am văzut într-o
dimineaţă când mergeam să-mi iau ziarul, sub poarta
de la intrarea de la mine în alee, dar nu am discutat
nimic cu acesta.
Faptul că l-am văzut la acea dată pe acel om, m-
a determinat să vin la procuratură şi să dau o declaraţie
gândindu-mă că poate să-mi facă rău.
Atât declar, susţin şi semnez.
Barbu Răzuşi
208
DECLARAŢIE: CRISTIAN POPA
209
În jurul orei 19.00 am ajuns la fostul Consiliu
Municipal şi am primit înspre apărare dispozitivul aflat
în stânga Consiliului Municipal.
Am fost dispuşi cu dispozitivul de-a lungul
străzii Săvineşti, astfel încât, închidea accesul,atât pe
strada Săvineşti, cât şi pe Bulevardul Victoriei (nu-mi
amintesc precis dacă aşa se numeşte) strada care, de
fapt, se intersectează chiar pe colţul consiliului cu
strada Săvineşti.
Dispozitivul aflat pe aliniamentul catedrală-
cinematograf Timiş (aproximativ 200 m în faţa
noastră) era constituit din trupele de grăniceri.În ziua
de 18 decembrie, în jurul orei 15.00-15.30, în spatele
dispozitivului nostru a sosit un ARO aparţinând
armatei din care a coborat un general locotenent însoţit
de doi civili.
Domnul general avea asupra lui un pistol
mitralieră. După ce a coborât din maşină a fost
întâmpinat şi i-a fost dat onorul de către fostul şef de
Stat Major al unităţii noastre, căpitan Dresmeritoaie
Constantin, actualmente comandantul acestei unităţi.
În acel moment, în faţa dispozitivului aflat pe
aliniamentul catedrală-cinema Timiş, s-au adunat mase
de demonstranţi care au început să scandeze mai multe
lozinci anticomuniste şi anticeauşiste.Demonstranţii au
început să cânte Hora Unirii.
Domnul general respectiv s-a îndreptat spre
dispozitivul aflat în faţa demonstranţilor, dispozitiv după
cum spuneam, şi mai sus era […] împânzit de mai mulţi
civili înarmaţi cu pistoale mitralieră cu pat rabatabil.
Dupa ce domnul general (despre care ulterior
am aflat că nu a fost altul decât actualul ministru
210
de Interne, domnul MIHAI CHIŢAC) asupra
manifestanţilor s-a tras, s-a aruncat cu un fel de
petarde de culoare galbenă care produceau o
explozie puternică şi degajau o mare cantitate de
fum. Tot în acele momente s-a trecut la împrăştierea
manifestanţilor cu 3 TAB-uri. Domnul general a stat
în jur de vreo 10 minute, după care a urcat înapoi în
ARO şi a plecat.
Marti,19 decembrie am primit ordin sa trecem si
sa ocupam un dispozitiv pe aliniamentul catedrală-
coltul restaurantului „Expres”. In jurul orei 17.00, pe
scarile catedralei a aparut un tip in jur de 20 si ceva de
ani, care a strigat la noi: „Criminalilor! Lasă că punem
noi mana pe arme”. In acel moment, domnul maior
PLESCA OCTAV, aflat cam la 10 m in spatele
dispozitivului nostru a plecat în fugă spre catedrala,
cu scopul de a-l prinde pe individul respectiv.
Persoana respectiva văzând acestea, a fugit în parcul
din spatele catedralei. Domnul maior PLESCA
OCTAV, însoțit încă de vreo 3-4 militari, a traversat
strada și l-au urmărit pe tânărul respectiv. După vreo
10-15 minute… am înțeles că tânărul reușise să scape
cu fuga și ascunzându-se după copacii din parc.
Aceasta este declarația pe care o dau în legătură
cu evenimentele la care am fost martor în perioada
Revoluției la Timișoara și pe care o și semnez
azi, 14.03.1990
211
DECLARAŢIE: DOINA ECATERINA MIRON
212
Aceasta îmi este declaraţia ce o susţin privitor la
evenimentele zilei de 18 decembrie 1989.
15 martie 1990
213
DECLARAŢIE: ŞTEFAN CIUPAGEA
214
Mai departe, după acest moment de a doua rafală
de arme automate din „blindate”, am luat-o la fugă să
mă adăpostesc într-un gang.
Aceasta îmi este declaraţia ca martor ocular la
evenimentele din ziua de 18 Decembrie 1989, la orele
17.00, pe care am scris-o şi semnat propriu.
15 martie 1990
215
DECLARATIE: MIHAI LAZĂR
DECLARATIE DE MARTOR
Anul 1990, luna martie, ziua 17
216
Pe acele trepte, pe o poziţie centrală, se afla un
grup de aprox. 20 de copii, nu cunosc cine i-a plasat în
acel loc. Am cerut soţiei să ne deplasăm şi noi pe
treptele Catedralei, dar aceasta a refuzat. Nu am
recunoscut nici o persoană din acelea care se aflau în
lanţul de trăgători. M-am deplasat pe partea dreaptă şi
am ajuns într-o poziţie centrală în apropierea stâlpilor
de susţinere, timp în care nu cunosc din ce motiv,
lanţul de trăgători aflat în locul menţionat, a început să
tragă. Probabil nu toţi trăgeau direct în treptele
Catedralei sau în platformă, sau trăgeau neochit,
întrucât am auzit zgomot caracteristic trecerii
gloanţelor prin aer şi tot atunci am văzut cum din
grupul de copii au început să fugă mai mulţi în
Catedrală, iar doi sau trei au rămas jos, pe acele trepte.
Dându-mi seama că se trăgea şi în demonstranţi,
am fugit şi eu spre linia de tramvai şi de acolo, mai
departe, spre staţia acestuia. Am luat tramvaiul şi m-
am deplasat spre Catedrală şi de acolo spre podul
Maria, situaţie în care, din tramvai, am observat cum a
venit o salvare albă tip microbuz, şi tot atunci am văzut
cum în acestea erau introduşi unul sau doi copii şi mi-
am dat seama că au fost ridicaţi cei care au căzut pe
trepte. Nu pot preciza dacă acei copii erau transportaţi
pe braţe sau cu targa. Declar că până în staţia de
tramvai de la Catedrală am mers pe jos, cu soţia, care
stătuse în apropierea bufetului expres şi deci cînd am
văzut cele relatate în legătură cu salvarea, au trecut
aprox. 15 minute de la deschiderea focului. Când se
petreceau cele relatate, afară se însera, dar încă nu era
întuneric. Cât am stat la bufetul expres am privit mai
mult spre demonstranţi din faţa Catedralei şi nu reţin
217
dacă am văzut un cetăţean care comanda lanţul de
trăgători din zona brazilor şi nici dacă acesta avea
staţie radio. Aceasta datorită faptului că atunci cînd s-
au petrecut cele relatate a apărut si un TAB sau două,
dar nu reţin dacă din acestea s-a aruncat ceva.
Declar şi sunt sigur că atunci cînd a început să se
tragă, pe treptele Catedralei au căzut cîţiva copii, nu
cunosc cum erau îmbrăcaţi şi nici ce răni le-au fost
produse, întrucât eu am fugit imediat după ce, iniţial
m-am adăpostit după o coloană de susţinere a
Catedralei. Nu eram sub influenţa băuturilor alcoolice.
Atât declar, susţin şi semnez.
218
DECLARAŢIE: PETRU BOLDI
219
Din partea conducerii de la Bucureşti a fost
prezent şi gen. ALEXIE..., şeful de stat major, maior
[…]
În ziua de 18.12.1989, la ora 14.00, am primit
ordin să mă deplasez cu cei 15 militari şi plutonier
B[…] Gheorghe la sediul M.I. pentru a primi misiune.
Am stat la sala de şedinţe unde general NUŢĂ
CONSTANTIN şi mai mulţi ofiţeri de la miliţie şi
securitate. Gen. Nuţă a prezentat o scurtă situaţie
despre distrugerile făcute până în acel moment în oraş
şi a ordonat tuturor celor aflaţi în sală să ia măsuri
ferme pentru împiedicarea demonstranţilor de a se
mai aduna şi a face distrugeri în localitate. A
ordonat că, dacă nu se supun şi nu se împrăştie să
se folosească armamentul, trăgându-se la picioare.
După instructaj, prin ordinul gen. Nuţu C., am fost
pus cu detaşamentul meu sub comanda lt. col.
STROIE […] de la miliţia judeţului, care a ordonat
îmbarcarea în maşină a unui grup de 9-10 ofiţeri şi
subofiţeri, îmbrăcaţi în ţinută militară şi civili. Ne-am
deplasat în Piaţa Operei unde lt. col. STROIE a
ordonat mai multe patrule mixte de cadre de miliţie
cu militari în termen din detaşamentul de militari cu
care am mers eu. Precizez că, în Piaţa Operei, era un
detaşament de militari de la unitate, comandat de mr.
David Florin, pe care I-am […] iar ofiţerii şi
subofiţerii de miliţie şi securitate nu au plecat, ci au
rămas mai departe în dispozitiv. Aceştia erau
comandaţi de maior Sucală Ioan. Am remarcat că cei
care erau prezenţi în piaţă sunt îmbrăcaţi în costume
negre şi […] tip salopetă.
220
În jurul orelor 17.00, mă aflam la maşină. Am
auzit împuşcături, am sărit din maşină şi am fugit pe
lângă cofetăria „Violeta” spre catedrală. Menţionez că
dispozitivul de patrule mixte era pe […] „Bulevard”
până lângă autoservire, în partea dreaptă şi cinema-
tograful „Timiş” şi florărie-pă stângă. Când am ajuns
lângă VIOLETA un glonţ venit din faţă mi-a şuierat
pe la cap: m-am adăpostit lângă perete, am observat
că din zidurile […] scântei. Mulţimea adunată la
catedrală s-a împrăştiat imediat. […] cele 2 T.A.B.-
uri de lângă cinematograful Timiş au început să
circule înspre Spitalul de Copii şi Podul
Michelangello. Din T.A.B. se arunca cu petarde
lacrimogene, iar la întoarcere se trăgea cu […]
acetonat în de-monstranţii adunaţi în Parcul
Poporului. T.A.B. avea şterse şi nu am putut să
[…]
Menţionez că nu am văzut de unde se executa
foc în direcţia catedralei şi nici victime căzute la
catedrală până în momentul când am fost prezent
acolo, respectiv la orele 22.00, când am fost schimbat
de M. David cu un detaşament de 15 militari.
Precizez că am auzit vorbindu-se de un general
care va veni în piaţă şi i-am atenţionat pe militari să
dea salutul dacă va veni pe la ei. În jurul orelor 20.30
am văzut un general însoţit de mai mulţi ofiţeri de la
M.Ap.N., care nu era mulţumit de modul de acţiune al
celor ce se aflau acolo, dădea indicaţii că cei reţinuţi să
fie transportaţi la penitenciar sau înecaţi. Cunosc că s-
au transportat o dată cu o maşină de armată, închisă, pe
la orele 21.00, apoi de un TV. pe la orele 21.30. La
orele 22.00 am fost adunat de maior David Florin cu
221
detaşamentul său.Ulterior am aflat că generalul venit
se numea Chiţac Mihai.
Precizez că, în data de 18.12.89, când s-au
adunat detaşamentele, am primit muniţie, respectiv
pistoale mitralieră şi alte 2 încărcătoare cu muniţie,
a câte 30 cartuşe fiecare.
În ziua de 19.12.1989, la orele 6.30, m-a
chemat,din nou, în dispozitiv acelaşi comandant de
unitate – Sucală Ioan. La orele 9.00 am primit ordin de
la şeful de dispozitiv Sucală Ioan să merg cu 3 soldaţi
în parcul din stânga catedralei, să ridic un cetăţean care
era mort şi să-l transport la spital. Cetăţeanul mort l-am
dus la Spitalul judeţean şi portarul ne-a spus să-l
ducem la morgă. L-am dus la morga spitalului; în faţa
pacientului erau adunate mai multe persoane din
personalul spitalului. Au deschis uşa şi au ridicat
cetăţeanul mort ducându-l înăuntru. Printre aceştia era
şi un medic la care m-am prezentat şi care a întrebat
dacă are acte. Nu am văzut nici un fel de acte. Ne-a
spus să-l lăsăm acolo. După care am revenit în
dispozitiv şi am raportat lui Sucală despre executarea
ordinului. La orele 14.00 am fost chemat de maiorul
David Ion în detaşamentul său.
În ziua de 19.12 1989, la orele 22.00, am reintrat
în dispozitiv, până la ora 6.00 dimineaţa. Nu s-a
petrecut nici un incident pe timpul serviciului. La ora
6.00, în ziua de 20.12.89, m-am înapoiat cu
detaşamentul la unitate, nu am mai plecat în altă parte,
am primit ordin să rămân în paza cazarmei, întrucât
celelalte detaşamente erau în oraş şi nu s-au mai
înapoiat în unitate.
222
Menţionez că unitatea noastră avea cooperare cu
armata, dar nu cunosc relaţiile existente între
comandanţi, respectiv cu divizia… şi cu Brigada de
Grăniceri Timişoara.
Precizez că în data de 21.12, am predat
armamentul şi muniţia Comisiei de la unitate care a
comentat că nu lipsea nici o armă, nici un cartuş.
Referitor la persoanele care erau îmbrăcate în
costume negre, nu cunosc să fi făcut parte din divizia
noastră. Precizez că în jurul orelor 21.00 […] spre
fostul sediu al Comitetului municipal s-au desfăşurat
pentru luptă până lângă […] şi au înaintat spre
parcurile din jurul catedralei executând foc de
armament. Cetăţenii aflaţi în parc au fugit, dar unii au
fost reţinuţi de miliţie şi transportaţi la penitenciar.
În ziua de 22.12.89, orele 20.00, am primit ordin
de la […] să mă deplasez cu un detaşament de 21 de
militari la IJMI Timiş pentru paza sediului împreună cu
miliţieni de la M.Ap.N. Precizez că nu am fost înarmaţi.
Am ajuns la sediul IJMI unde ne aştepta maior JUDELE
ION, care mi-a ordonat să i-au armament în primire de la
depozitul IJMI. Am luat armament pentru toţi militarii,
armament şi câte 2 încărcătoare pline cu 30 cartuşe.
Menţionez că,acolo, la IJMI, se mai aflau mai mulţi civili
de la F.S.N. din Timişoara şi căpitan Lăzăroiu Costică, cu
aproximativ 30 militari de la comandamentul diviziei
Necesitate Timişoara. […]. Pe la orele 22, a început să se
tragă înspre sediu din mai multe părţi, de pe clădirile din
jurul IJMI Timiş. În unele momente de linişte am sesizat
că se trăgea şi cu un tip de armament necunoscut de noi.
Am raportat despre acest lucru maiorului JUDELE.
223
În seara zilei de 24.12.89, pe strada Ialomiţa, am
fost opriţi de un T.A.B. de grăniceri care a somat să ne
predăm. Am prezentat legitimaţia militară; ni s-a spus
să plecăm, apoi am fost reţinuţi de alt T.A.B. cu 2
ofiţeri în el, care ne-au somat să ne predăm că suntem
terorişti. Ne-am predat, am fost percheziţionaţi şi duşi
cu T.A.B. la unitatea de grăniceri de pe Lipovei, unde
am fost loviţi, maltrataţi de către nişte subofiţeri şi
ofiţeri. Apoi, din ordinul unui maior, am fost duşi la…
col. ZECA căruia i-am relatat activitatea desfăşurată,
după care am plecat la unitate cu o maşină de-a
miliţiei. Am rămas în unitate până la orele 8.00 când
m-am întors la IJMI şi mi-am continuat misiunea până
pe data de 27.12.89, orele 17.00, când am fost înlocuiţi
de o subunitate de militari de la Vânju Mare.
Aceasta îmi este declaraţia pe care o dau.
13.03.1990
Menţionez că, la ajungerea în unitate,
subordonatul [Cucu] Mitică mi-a raportat că, în
momentul când s-a tras, a tras şi el un foc de
avertisment în sus.
224
DECLARAŢIE: CONSTANTIN ILIE
225
DECLARAŢIE: IOANA BASARAB
DECLARAŢIE DE MARTOR
Anul 1992, luna februarie, ziua 26
226
Am văzut că în zonă erau militari şi cadre M.I.
cei mai mulţi aflându-se în zona primăriei.
La un moment dat, am auzit focuri de armă şi un
tânăr care se afla în apropierea mea pe scări, a fost
împuşcat.
Noi ne-am speriat şi ne-am culcat pe scări. O
fată care se afla şi ea în apropiere nu s-a mai ridicat cu
toate că nu fusese împuşcată. Un bărbat de lângă
această fată,văzând că nu se mai ridică a cerut ajutorul
nostru. Am înţele că acel bărbat o cunoştea pe fată,
ulterior aflând că fata se numeşte Blaga Violeta, iar
cetăţeanul respectiv, Onofriciuc Vasile.
Împreună cu acel cătăţean am dus-o pe fată
acasă, ea nu şi-a revenit.
Ulterior am aflat că deşi i s-au aplicat diferite
tratamente medicale nici până în prezent fata nu şi-a
revenit.
Atât declar, susţin şi semnez.
PROCUROR MILITAR
Cpt. de justiţie Martor,
Cosneanu Gheorghe ss indescifrabil
227
DECLARAŢIE: VASILE ONOFRICIUC
DECLARAŢIE DE MARTOR
Anul 1992, luna februarie, ziua 26
228
împotriva ordinii politice. În zonă am văzut că erau
militari mai ales în apropierea primăriei. Noi ne-am
urcat pe treptele de la catedrală şi la un moment dat s-
au auzit focuri de armă. Nu pot preciza din ce direcţie
s-a tras, însă lângă noi a fost împuşcat un tânăr care am
aflat ulterior că lucra la „Solventul” şi era din zona
Făgetului.
După câte îmi amintesc, cetăţeanul care a fost
împuşcat era îndreptat cu faţa spre Consiliu, respectiv
spre primăria municipiului în momentul în care a fost
împuşcat.
Vecina mea Blaga Violeta în momentul în care l-
a văzut pe băiat împuşcat şi cu sângele pe faţă a
leşinat, şi a căzut. Fiind lângă ea am ridicat-o, însă nu
am putut să o readuc la simţire şi am cerut sprijinul
celor care erau lângă mine. M-a ajutat o femeie pe care
atunci u am cunoscut-o pe nume însă ulterior am aflat
că se numeşte Basarab Ioana. Fiind ajutat am dus-o pe
braţe până la tramvai şi apoi cu tramvaiul am dus-o
până aproape de casă.
Acasă le-am spus părinţilor vecinii mele ce s-a
întâmplat. Cunosc că de atunci şi până în prezent a
urmat şi urmează tratamente medicale însă starea
sănătăţii nu s-a ameliorat.
Atât declar, susţin şi semnez.
PROCUROR MILITAR
Cpt. de justiţie Martor,
Cosneanu Gheorghe ss indescifrabil
229
Raport medico-legal
230
CONCLUZII:
1.- Moartea PERSOANEI NEIDENTIFICATE
DE SEX MASCULIN a fost violentă.
2.- Ea s-a datorat unei plăgi împuşcate cranic-
cerebral prin armă de foc.
3.- Calibrul glontelui în jur de 7 – 8 mm. S-a
tras din faţă şi relativ de la distanţă-
În conformitate cu originalul.-
ULTERIOR CADAVRUL NEIDENTIFICAT
DE SEX MASCULIN S-A IDENTIFICAT CA FIIND
LEIA SORIN DANIEL.-
TL
231
ADRESE ALE PROCURATURII
MILITARE TIMIŞOARA
Către
POLIŢIA JUDEŢULUI TIMIŞ
232
PROCURATURA ROMÂNIA 22.03.1990
PROCURATURA MILITARĂ TIMIŞOARA
Nr. 63/1990
Către
LABORATORUL EXTERIOR DE MEDICINĂ
LEGALĂ AL JUD. TIMIŞ
233
PROCURATURA MILITARĂ TIMIŞOARA
Nr. 63/P/1990 26.03.1990
Către
DIRECŢIA PROCURATURILOR MILITARE
234
Dosar 35/P/2005, vol. II
PROCURATURA MILITARĂ TIMIŞOARA
Nr. 63/1990
REFERAT
Cuprinzând cercetările efectuate în cauza privind pe
mr. de poliţie SUCALĂ IOAN, învinuit pentru
săvârşirea infracţiunii de genocid p.p. de art. 357 al. I
lit. „a” din c. p.
30.03.1990
La data de 16.12.1989, populaţia oraşului
Timişoara a declanşat în mod paşnic ofensiva
împotriva dictaturii ceauşiste instaurată în mod
samavolnic la putere în urmă de mai bine de 2 decenii.
Cultul forţei, perversitatea morală a dictatorului
şi clicii sale, dispreţul faţă de valorile umane
fundamentale revendicate de manifestanţi, s-au
materializat în acţiunile sângeroase deslănţuite în mod
furibund împotriva acestora.
Întrucât în seara de 16.12.1989 forţele locale de
represiune nu au putut stăvili elanul revoluţionar al
manifestanţilor, dictatorul a trimis pe fostul general
locotenent Nuţă Constantin la Timişoara, care cu
experienţa recunoscută în a organiza reprimarea
dobândită la Braşov şi Valea Jiului, a pregătit şi
desfăşurat ample acţiuni împotriva oamenilor muncii.
În dimineaţa de 18.12.1989 fostul general
locotenent Nuţă Constantin a organizat 8 dispozitive
înarmate cu armament şi muniţie de război, care urma
să acţioneze în „punctele fierbinţi” ale oraşului care a
fost „zonat” în 8 sectoare.
235
În sectorul din zona Operei-Catedrală a fost
repartizat dispozitivul condus de către mr. SUCALĂ
IOAN care avea în subordine 9 subofiţeri la care s-au
adăugat militari din trupele de securitate şi alte persoane,
rămase neidentificate, îmbrăcate în ţinută civilă.
Inculpatul împreună cu subordonaţii săi, erau
planificaţi să acţioneze până la orele 14,00 urmând să
fie schimbaţi de grupa condusă de către lt. col.
STROIA IOAN, dar avându-se în vedere situaţia creată
prin ocuparea Catedralei şi a zonelor apropiate de către
demonstranţi, s-a primit ordin să se acţioneze de către
ambele formaţiuni în continuare.
O parte din componenţii dispozitivului condus
de către inculpat, au desfăşurat activităţi de reprimare
şi intimidare a demonstranţilor în dimineaţa de
18.12.1989, în ţinută militară, după care, pentru a nu fi
identificaţi s-au îmbrăcat în ţinută civilă sau au
abandonat caschetele şi şi-au pus pe cap căşti metalice,
fesuri sau căciuli.
În acele împrejurări, în jurul orelor 15,30-16,00
demonstranţii care se aflau în faţa Catedralei având
lumânări aprinse, auzind focuri de armă din apropierea
Operei au început să scandeze „Jos dictatorul, nu
trageţi, armata e cu noi” şi în consecinţă dispozitivul
condus de către mr. SUCALĂ IOAN s-a desfăşurat în
formaţia „în lanţ” la aproximativ 50-60 m de catedrală.
Mr. SUCALĂ IOAN a fost îmbrăcat până la
orele 14-14,30 în ţinută militară având caschetă pe cap,
după care cu ajutorul unui cunoscut şi-a adus de acasă
o scurtă de culoare albastră, iar pe cap, unii martori
susţin că, l-au văzut având caschetă, cască metalică cu
însemnele „miliţiei” sau ceva de culoare închisă.
236
De menţionat că inculpatul avea în primire
pistolul mitralieră cu seria BM nr. 3077 şi 4
încărcătoare cu 120 cartuşe de război 7,62 mm şi o
staţie de radio-emisie (a se vedea procesul verbal de
constatare din 15.03.1990 fila 70 din care rezultă că
SUCALĂ IOAN a ridicat în dimineaţa de 18.12.1989
muniţia şi armamentul la care ne-am referit).
În acele împrejurări la un moment dat, grupul de
demonstranţi au scandat cu glas mai ridicat lozinci cu
caracter democratic, şi ca urmare, după o scurtă
convorbire radio, mr. SUCALĂ IOAN a îndreptat
pistolul mitralieră spre treptele Catedralei şi a început
să tragă împreună cu alte persoane înarmate.
Astfel martorul sold. CUCU MITICĂ care se afla
în lanţul de trăgători, fiind audiat, a declarat în mod
constant că „la ordinul maiorului SUCALĂ IOAN mai
mulţi lucrători inclusiv acesta, au început să tragă.” (fila
37) susţinere care se coroborează cu declaraţiile
martorilor JURCUŢIU PAVEL (fila 46), ILIE
CONSTANTIN (f. 47), MAN CONSTANTIN (f. 49
verso), SINTAMARIAN, GHEORGHE VOLINAŞ (fila
55), VRĂNEANŢU TRAIAN (f. 76) care arată că, în
seara de 17.12.1989 „l-au văzut pe maiorul SUCALĂ
IOAN într-un lanţ de trăgători deschizând focul spre
Catedrală”.
Faptul că maiorul SUCALĂ IOAN a tras direct
spre demonstranţii de la Catedrală rezultă şi din
relatarea martorului BINDILEU GELU MARINEL (f.
74) care arată că „în seara de 18.12.1989 a venit la
magazinul unde lucrez un cetăţean pe care am aflat că îl
cheamă maior SUCALĂ IOAN şi a atenţionat pe
colegul meu LUCA în legătură cu faptul că a scandat
237
lozinci democratice după care l-am văzut trăgând cu
pistolul mitralieră spre Catedrală.” (FILA 73). Martorul
mai arată că „din câte îşi reaminteşte avea pe cap o
cască metalică sau ceva de culoare închisă. În timp ce
mr. SUCALĂ IOAN trăgea spre Catedrală martorii
ACIMOVAT IOVA, LUNGU DOREL şi TITA SORIN
care se aflau pe treptele acesteia au văzut un tânăr care a
fost împuşcat în cap şi care a fost identificat în persoana
lui LEIA SORIN şi mai mulţi copii care au fost răniţi pe
treptele Catedralei (filele 41, 42 şi 44)
LEIA SORIN a fost condus în interiorul
Catedralei unde i s-a acordat primul ajutor, după care,
constatându-se că era mort a fost transportat la spital
de unde persoane neidentificate l-au ridicat şi l-au
îngropat într-o groapă comună.
Întrucât în seara de 18.12.1989 din apropierea
catedralei au mai fost ridicate cadavre care au fost
transportate în locuri necunoscute, nemulţumit de
faptul că, LEIA SORINEL urma să fie ridicat de către
maşina salvării, maior SUCALĂ IOAN s-a apropiat de
asistenta „STROIE CRINELA care a venit la aceasta şi
i-a cerut să se mişte mai repede întrucât în caz contrar
o va împuşca”.
Elocventă este în acest sens declaraţia martorei
asistentă medicală STROIE CRINELA care arată că „în
seara de 18.12.1989 în timp ce eram de serviciu la
„Salvare” am fost anunţată telefonic să mă prezint la
Catedrală pentru a ridica doi răniţi. După puţin timp m-
am prezentat la Catedrală, susţine în continuare martora
şi am descoperit numai un singur cadavru pe care l-am
ridicat ameninţată fiind de către un cetăţean îmbrăcat în
scurtă albastră cu pistol mitralieră”. Acest cetăţean a fost
238
identificat în persoana mr. SUCALĂ IOAN (declaraţia
martorei STROIE CRINELA de la filele 53-54, proces
verbal de identificare din 14.02.1990, fila 52). Maior
SUCALĂ IOAN a desfăşurat activităţi în zonă până la
ora 19,30-20,00 după care s-a retras împreună cu grupa
pe care a comandat-o la sediul miliţiei judeţene.
La data de 22.12.1989 după căderea dictaturii
mai mulţi lucrători de miliţie au predat armamentul şi
cătuşele din dotare, dar învinuitul cu toate că în
perioada 20-22.12.1989 a stat în sediul Poliţiei şi-a
introdus armamentul şi cătuşele în fişet.
La data de 25.12.1989 după ce a procurat
muniţia lipsă şi a luat măsuri de curăţire a armei, mr.
SUCALĂ IOAN a întocmit o „dovadă” prin care a
menţionat că a predat întreaga muniţie şi armamentul
din dotare şi după ce a cerut unui coleg de serviciu pe
nume mr. SAVA VIOREL să o semneze, a prezentat-o
gestionarului m.m. PANTEA A. Şi a cerut să o
semneze, dar acesta a refuzat (fila 92 şi declaraţia m.m.
PANTEA A. de la fila 98).
Fiind audiat mr. SUCALĂ IOAN a declarat că
nu a folosit armamentul în ziua de 18.12.1989 şi că nu
a tras deloc cu acesta.
În timpul urmăririi penale a căutat să modifice
declaraţia martorului sold. CUCU MITICĂ prin
radierea cu pix a numelui său (fila 36 verso, proces
verbal de constatare fila 94) şi să intre în legătură cu
matrorii pe care i-a propus cu ocazia prezentării
materialului de urmărire penală pentru a fi confruntat
(fila 93 şi 99).
Această situaţie de fapt rezultă din următoarele
mijloace de probă:
239
- proces verbal de cercetare a locului faptei din
care rezultă că pe uşa de la intrarea în catedrală sunt
orificii caracteristice pătrunderii unor gloanţe în cazul
când se trage perpendicular şi planşe fotografice de la
fila 1, 5, 6;
- declaraţiile mr. SUCALĂ IOAN în care
susţine că nu a folosit armamentul împotriva
demonstranţilor şi că nu a tras nici un foc cu pistolul
mitralieră pe care l-a avut în primire în seara de
18.12.1989 (filele 13-20 şi 89-91);
- declaraţiile plut. DOBROTĂ I. (f. 11), serg.
maj. GRECU NICOLAE (f. 21), s-maj. MANTA
AUREL (f. 22-23), lt. col. STROIA IOAN (f. 24-26),
sg. Maj. OLĂRESCU IOAN (f. 27), sg. maj.
DANILIUC GHEORGHE (f. 28), plut. VARGA
VIOREL (f. 29), sg. maj. MIHAI DUMITRU (f. 31) din
care rezultă că mr. SUCALĂ IOAN a fost în piaţa
Catedralei în seara de 18.12.1989 şi că l-au văzut pe
învinuit folosind armamentul. De menţionat că aceşti
lucrători de miliţie au fost cercetaţi pentru aceleaşi
fapte;
- declaraţia martorului CUCU MITICĂ care cu
toate presiunile exercitate de către conducerea unităţii, a
declarat în mod constant că în grupul persoanelor
care[...]în 18.12.1989 l-a văzut pe mr. SUCALĂ IOAN
(fila 32, 88);
- declaraţia martorului sold. NICOLA ADRIAN
din care rezultă că la data de 18.12.1989 a văzut un grup
de 12 cetăţeni înarmaţi îmbrăcaţi civili şi în uniformă de
miliţian din care 4-5 în jurul orelor 16 au început să
tragă spre Catedrală (f. 39);
240
- declaraţia sold. NICOLA ADRIAN din care
rezultă că „l-a văzut pe mr. SUCALĂ trăgând” (f. 40);
- declaraţia martorului ACIMOVAT IOAN,
LUNGUL DOREL şi TITA SORIN (f. 41-42 şi 44);
- declaraţia martorilor LUCA IOAN (f. 45) şi
ale lui BINDILEU MARINEL (f. 74) din care rezultă că
mr. SUCALĂ IOAN a avut la data de 18.12.1989 un
conflict cu primul care a strigat „criminalilor”. După
puţin timp martorul BINDILEU MARINEL l-a văzut
trăgând spre Catedrală dar i s-a părut că avea pe cap
ceva rotund sau o cască metalică.;
- declaraţiile martorilor JURCUŢIU PAVEL şi
ILIE CONSTANTIN din care rezultă că mr. SUCALĂ
I. a discutat „ceva cu un general” după care mr.
SUCALĂ I şi alte câteva persoane au deschis focul spre
Catedrală (f. 46-47);
- declaraţia martorului MAN GHEORGHE din
care rezultă că mr. SUCALĂ I. se afla cu alte câteva
persoane înarmate în faţa Catedralei când s-a tras (f.
49);
- declaraţiile martorei STROIE CRINELA în
care arată că a fost ameninţată de mr. SUCALĂ IOAN
când a intenţionat să ridice cadavrul lui LEIA
SORINEL şi procesul verbal de recunoaştere din grup,
după fotografie a făptuitorului (fila 52-54) care se
coroborează cu arătările martorului BOZGAN I. (a se
vedea P.V. de recunoaştere din grup de la fila 50);
- declaraţia martorilor SINTAMARIAN
GHEORGHE VOLINAŞ, TOMA MIRCEA, CIOCAN
V., DUMITRESCU FL., SANITAU TEODORINA,
FRUNZA V., din care rezultă că printre cei care se aflau
241
în faţa Catedralei a fost şi LEIA SORIN, care a decedat
(f. 55, f. 59, f. 67-69, f. 77);
- declaraţia lt.col. TITIRIGA NICOLAE din
care rezultă împrejurările în care a influenţat pe sold.
CUCU MTITICĂ pentru a nu indica persoanele care au
tras în faţa Catedralei (f. 56-58);
- declaraţia martorului PECINGINA CONS-
TANTIN din care rezultă că lanţul de trăgători din faţa
Catedralei a tras în demonstranţi şi că a văzut mai multe
persoane căzând (f. 64).
- procesul verbal de constatare din 15.03.1990
din care rezultă că la data de 18.12.1989 a ridicat un
pistol mitralieră şi 120 cartuşe de război şi cu toate că în
perioada 20-22 dec. 1989 a stat în sediul poliţiei nu a
predat armamentul şi muniţia (f. 70);
- declaraţia martorului FAUR IULIU care
susţine că în dimineaţa de 19.12.1989 a discutat cu mr.
SUCALĂ I. care a afirmat „cu toate că am tras în ei, iar
se adună vagabonzii” (f. 71);
- proces verbal de recunoaştere „după fotografie”
a mr. SUCALĂ I. pe care martorul VRĂNEANŢU TR.
susţine că l-a văzut trăgând (f. 73 şi 76);
- declaraţia martorului LAZĂR M. din care
rezultă că în jurul orelor 16,30 a văzut un grup de
persoane trăgând spre Catedrală (f. 84);
- proces verbal de constatare din care rezultă că
maior SUCALĂ IOAN a radiat numele său de pe
declaraţia sold. CUCU M. din care rezultă că şi el se
afla în rândul persoanelor care au tras (f. 94).
- proces verbal de confruntare din care rezultă
că, martorii BINDILEU MARINEL, JURCUŢIU
PAVEL susţin în mod constant că persoana îmbrăcată în
242
„scurtă de miliţian” care a tras spre Catedrală în seara de
18.12.1989 orele 16,30-17,00 este mr. SUCALĂ IOAN
(f. 95-96);
- declaraţia martorului IFTIMIU PETRICĂ din
care rezultă că a văzut un ofiţer cu gradul de maior care
a tras în faţa Catedralei (f. 97);
- declaraţia martorului m. m. cl. II-a PANTEA
AMBROSIE din care rezultă că mr. SUCALĂ IOAN,
avea posibilitatea să predea muniţia până la 25.12.1989
(f. 98);
- proces verbal din 28.03.1990 din care rezultă
că la 28.03.1990 învinuitul a căutat să intre în legătură
cu martorii cu care urma să fie confruntat (f. 99);
- proces verbal de confruntare cu care martora
STROIE CRINELA susţine în faţa mr. SUCALĂ IOAN
că a fost ameninţată în seara de 18.12.1989 când a
intenţionat să ridice cadavrul lui LEIA SORINEL (f.
100).
În drept:
Fapta mr. SUCALĂ IOAN de a deschide focul
cu pistolul mitralieră în seara de 18.12.1989 împotriva
unui grup de demonstranţi care se aflau în faţa
Catedralei cu scopul de a-i distruge în parte, situaţia în
care a fost împuşcat numitul LEIA SORINEL,
întruneşte în drept trăsăturile constitutive ale
infracţiunii de genocid p.p. de art. 357 al. 1 litera „a”
din codul penal.
În conformitate cu prevederile art. 226 al. 3 din
c.p.p., urmează a se solicita de la D-nul Ministru de
Interne avizul pentru punerea în mişcare a acţiunii
243
penale şi arestarea preventivă a învinuitului mr.
SUCALĂ IOAN.
*
* *
În legătură cu celelalte persoane care au deschis
focul la catedrală urmărirea penală continuă, urmând
ca după identificarea acestora să fie trimişi în judecată.
PROCUROR MILITAR
Lt. col. de just.
Pavel Morariu
244
PROCURATURA MILITARĂ TIMIŞOARA CONFIRM:
Nr. 63/P/1990 Procuror Militar Şef
Mr. de just.
Izdrescu Petru
RECHIZITOR
- anul 1990 luna iunie ziua [...]
În fapt:
La data de 16 decembrie 1989 populaţia
municipiului Timişoara a declanşat în mod paşnic
marea ofensivă împotriva dictaturii ceauşiste, instalat
în mod samavolnic, la putere, în urmă cu mai bine de
două decenii.
Cultul forţei, perversitatea morală a dictatorului
şi a clicii sale, dispreţul faţă de valorile umane
fundamentale revendicate de manifestanţi, s-au
materializat în acţiuni sângeroase dezlănţuite de
organele de represiune împotriva acestora.
Întrucât în seara de 16 decembrie 1989 forţele
locale de represiune nu au putut stăvili elanul
revoluţionar al manifestanţilor, din ordinul dictatorului
a fost trimis la Timişoara fostul general locotenent
NUŢĂ CONSTANTIN, adjunct al Ministrului de
245
Interne, care cu experienţa dobândită în reprimările de
la Braşov şi Valea Jiului a pregătit şi a desfăşurat
ample acţiuni de reprimare a populaţiei municipiului
Timişoara care îşi cerea drepturile sale legitime.
În dimineaţa de 18 decembrie 1989 în jurul orei
8,30-9,00 fostul general locotenent NUŢĂ CONS-
TANTIN a organizat o şedinţă cu toate cadrele de
miliţie şi securitate din Inspectoratul Judeţean Timiş al
M.I. ocazie cu care le-a adus la cunoştinţă că s-au
organizat 8 dispozitive formate din ofiţeri şi subofiţeri
de poliţie şi din militari în termen din trupele de
securitate, care urmau să acţioneze în punctele
„fierbinţi” ale municipiului Timişoara.
Inculpatul maior rez. SUCALĂ IOAN a fost
numit şef al dispozitivului nr. 1 amplasat în zona
Operă-Catedrală având în subordine 9 ofiţeri şi 14
militari în termen din trupele de securitate comandaţi
de cpt. DAVID IOAN.
Inculpatul maior în rez. SUCALĂ IOAN împreună
cu subordonaţii săi au fost planificaţi în ziua de 18
decembrie 1989 să acţioneze până la ora 14,00 când
urmau să fie schimbaţi de către lt.col. STROIA IOAN
care comanda o trupă formată tot din 9 subofiţeri şi 15
militari în termen din trupele de securitate ce acţionau
sub comanda maiorului BOLDI PETRU.
Misiunea acestor dispozitive constituite era
aceea de a păzi magazinele sparte şi incendiate în ziua
de 17 decembrie 1989, de către persoane turbulente
având ordin ca să someze legal, iar în caz de
nesupunere să se tragă la picioare.
Având în vedere că demonstraţiile paşnice luau
amploare inculpatul împreună cu cei 9 subofiţeri din
246
subordinea sa au primit ordin de a rămâne în
continuare în dispozitiv pentru a dubla pe colegii lor
conduşi de lt. col. STROIA IOAN.
O parte din componenţii dispozitivului conduşi
de către inculpat au desfăşurat activităţi de reprimare şi
intimidare a demonstranţilor în dimineaţa de 18
decembrie 1989, fiind îmbrăcaţi în ţinută militară,
după care, pentru a nu putea fi identificaţi s-au
îmbrăcat în ţinută civilă sau au abandont caschetele,
punându-şi pe cap căşti metalice, fesuri sau căciuli.
Inculpatul maior în rez. SUCALĂ IOAN până în
jurul orelor 14,30 a fost îmbrăcat în ţinută militară (cu
manta) după care prin intermediul unui cunoscut şi-a
adus de acasă o scurtă de culoare albastră, iar pe cap,
unii martori susţin, că l-au văzut în unele rânduri cu
caschetă, alteori cu cască metalică de culoare albastră cu
insemntele „Miliţia” sau cu ceva de culoare închisă. (A
se vedea în acest sens declaraţiile martorilor Bindileu
Gelu Marinel şi Stroie Crinela fila 81 şi 113 dosar).
De menţionat este faptul că, inculpatul maior
rez. SUCALĂ IOAN, avea în primire pistolul
mitralieră seria DH 3077, 4 încărcătoare cu 120 cartuşe
calibru 7,62 mm şi o staţie radio emisie recepţie (a se
vedea procesul verbal din 13 martie 1990 din care
rezultă că, inculpatul a ridicat armamentul şi muniţia în
dimineaţa zilei de 18 decembrie 1989, înainte de a
intra în dispozitiv, fila 19 dosar).
În jurul orelor 17,30 când afară începea să se
întunece, mulţimea de demonstranţi aflată pe treptele
catedralei şi-a intensificat activitatea de scandare a
lozincilor cu caracter democratic, situaţie în care
inculpatul maior rez. SUCALĂ IOAN a avut o
247
convorbire prin staţia radio emisie-recepţie după care a
devenit agitat, a îndreptat arma spre demonstranţii de pe
treptele catedralei şi a început să tragă împreună cu alte
persoane înarmate. În urma declanşării focului unul
dintre cartuşe a rănit mortal pe tânărul LEIA SORIN în
vârstă de 22 ani care a căzut pe treptele catedralei de
unde a fost luat şi dus de alţi demonstranţi în incinta
acesteia. Victima a fost transportată la Spitalul judeţean
Timiş cu autosanitara 31-TM-7018 condusă de
conducătorul auto Bozgan Ioan, în vederea autopsierii.
Din raportul medico-legal nr. 1067 din
24.03.1990 de la fila 67 dosar, rezultă că, moartea lui
LEIA SORIN a fost violentă, ea datorându-se unei
plăgi împuşcate cranio-cerebral prin armă de foc. S-a
tras din faţă şi relativ de la distanţă.
Vinovăţia inculpatului rezultă din următoarele
mijloace de probă:
- declaraţiile martorului sold. CUCU MTITICĂ
(olografă şi luată de procuror la data de 25 ianuarie 1990)
precum şi celelalte declaraţii date procurorului militar la
datele de 12.02.1990 şi 14.03.1990 în care acesta susţine
constant că l-a văzut pe inc. maior în rez. SUCALĂ
IOAN că a deschis foc asupra demonstranţilor aflaţi pe
treptele catedralei în ziua de 18 decembrie 1989 (vezi
declaraţii fila 51-57 dosar);
- declaraţiile martorului sold. NICOLA ADRI-
AN din datele de 26 ianuarie 1990 şi 12 februarie 1990
din care rezultă că la data de 18.12.1989 l-a văzut pe inc.
maior rez. SUCALĂ IOAN când împreună cu alţi
subofiţeri din subordinea sa au deschis foc asupra
demonstranţilor ce se aflau în faţa catedralei (fila 72-73
dosar);
248
- declaraţiile martorilor Jurcuţiu Pavel şi Man
Gheorghe (fila 93, 100, 101 dosar) care se coroborează
cu declaraţia martorului sold. CUCU MITICĂ în
sensul că, l-au văzut pe inculpat în lanţul de trăgători,
după care s-a deschis foc asupra demonstranţilor de la
catedrală;
- declaraţiile martorului Bindileu Gelu Marinel
(fila 79, 81 dosar) din conţinutul cărora rezultă că, la
data de 18 decembrie 1989 pe la ora 15,30 colegul său
Luca Ioan a avut o discuţie cu un subofiţer de sub
comanda inculpatului SUCALĂ IOAN şi la circ 10
minute, în magazin a venit inculpatul, care după ce i-a
notat datele de stare civilă, l-a ameninţat, după care a
plecat spre catedrală şi l-a văzut cum împreună cu alţi
subordonaţi, au deschis foc spre catedrală unde se afla
mulţimea de manifestanţi. Acelaşi martor relevă faptul
că, atunci când inculpatul a ajuns în faţa catedralei şi-a
pus pe cap casca metalică de culoare albă cu inscripţia
„Miliţia”, cască prevăzută cu mască în partea din faţă.
Martorii Acimovăţ Iova, Lungu Dorel şi Tita
Sorin în declaraţiile de la filele 94-96 dosar, arată că,
atunci când a început să se tragă spre catedrală în data
de 18 decembrie 1989, se aflau pe treptele acestei şi au
văzut un tânăr care a fost împuşcat în cap şi a fost
identificat ulterior în persoana lui LEIA SORIN.
Din declaraţia martorului DAMIAN IONEL –
şeful de unitate la Bufetul Expres de lângă catedrală –,
rezultă faptul că în ziua de 19 decembrie 1989, când
inculpatul a venit să dea un telefon l-a întrebat ce se va
întâmpla cu cei care au produs dezordine, în zilele
precedente, inculpatul răspunzându-i „dacă este nevoie
îi vom lichida pe toţi întrucât avem ordin să tragem”.
249
În seara de 18 decembrie 1989 când a fost anunţată
salvarea pentru a ridica pe cei împuşcaţi la catedrală, în
acest loc s-a deplasat conducătorul auto Bozgan Ioan şi
asistenta Stroie Crinela şi la ajungerea acestora la
catedrală au fost întâmpinaţi de inculpat care s-a exprimat
„mişcaţi mai repede că altfel tragem şi în voi”. Atât
Stroie Crinela cât şi Bozgan Ioan l-au recunoscut pe acel
cetăţean îmbrăcat într-o scurtă albastră în persoana
inculpatului maior în rezervă SUCALĂ IOAN.
Cu ocazia prezentării de către procuror la data de
27 martie 1990 a învinuirilor care i se aduc inc. maior
în rez. SUCALĂ IOAN a modificat declaraţia
maiorului sold. CUCU MITICĂ, în sensul că, acolo
unde era trecut numele său, a tăiat cu pixul această
menţiune (a se vedea în acest sens procesul verbal
întocmit de procuror la data de 27.03.1990 fila 49
dosar şi declaraţiile de la fila 51-54 verso dosar).
Inculpatul maior în rezervă SUCALĂ IOAN a
intrat în dispozitiv, din nou, începând cu data de 19
decembrie 1989 până la data de 20 decembrie 1989 ora
6,00, fără a se înregistra evenimente în această
perioadă. Din data de 20 decemrie 1989 organele de
poliţie au rămas în sediul poliţiei judeţene Timişoara
fără a mai ieşi în stradă.
Începând cu data de 22 decembrie 1989, după
căderea dictaturii ofiţerii de poliţie şi securitate au
primit ordin să predea armamentul şi muniţia cu care
au fost dotaţi în ziua de 18.12.1989.
Ştiind că a folosit armamentul din dotare împotriva
manifestanţilor în ziua de 18.12.1989, inculpatul maior în
rez. SUCALĂ IOAN şi-a curăţat armamentul (pistolul
mitralieră cu seria DH 3077) a procurat muniţia pe care a
250
folosit-o împotriva demonstranţilor şi în ziua de
25.12.1989 a predat complet armamentul şi muniţia cu
care a fost înzestrat, m.m. PANTEA AMBROZIE.
Totodată, a întocmit dovada de la fila 30 dosar,
contrasemnată de colegul său mr. SAVA VIOREL în
care a atestat că a predat în întregime armamentul şi
muniţia cu care a fost dotat. (Probă reconstituită în
apărare). Maistrul militar PANTEA AMBROZIE la
solicitarea inculpatului de a semna această dovadă a
refuzat întrucât nu era uzitat un astfel de procedeu.
Aceste fapte se stabilesc prin:
- procesul verbal de cercetare la faţa locului din
care rezultă că pe uşa de la intrarea în catedrală sunt
orificii caracteristice pătrunderii unor gloanţe în cazul
în care se trage perpendicular, precum şi planşele
fotografice (fila 31 dosar);
- declaraţiile martorului CUCU MITICĂ şi
NICOLA ADRIAN de la filele 51-68 şi 72-73 dosar;
- declaraţiile martorilor Jurcuţiu Pavel, Man
Gheorghe şi Bindileu Gelu Marinel de la filele 79-81,
93-100, 101 dosar;
- declaraţiile m.m. PANTEA AMBROZIE de
la filele 126-127 dosar;
- declaraţiile martorilor Bozgan Ioan şi Stroia
Crinela de la filele 86-87 şi 92 dosar;
- procesele verbale de confruntare de la filele
117-119 dosar;
În drept:
Fapta inculpatului maior în rez. SUCALĂ IOAN
de a deschide foc împotriva manifestanţilor, la data de
18.12.1989 şi a împuşca mortal pe LEIA SORIN,
251
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de
omor calificat p. p. e art. 175 lit „e” cod penal.
Împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării
preventive la 7 mai 1990 când a fost pusă în mişcare şi
acţiunea penală.
Conform art. 262 pct. l lit. „b” şi 264 cod
procedură penală
DISPUN:
Trimiterea în judecata Tribunalului militar
teritorial Bucureşti în stare de arest a inc. maior în rez.
SUCALĂ IOAN, fiul lui Gligor şi Nastasia, născut la
27.01.1941 în Finiţel judeţul Cluj, cetăţean român, studii
facultatea de drept, căsătorit, are un copil major, fără
antecedente penale, fost ofiţer de poliţie, domiciliat în
Timişoara str. Rusu Sirianu, nr. 10, pentru infracţiunea de
omor calificat p.p. de art. 175 lit „e” cod penal.
Persoane care urmează a fi citate în instanţă:
Inculpatul mr. în rez. SUCALĂ IOAN din
Penitenciarul Timişoara (fila 120, 121, 129-142 dosar).
Martori:
- sold. Cucu Mitică din U.M. nr. 0805 Timi-
şoara sau comuna Vidra judeţul Vrancea, (f. 58 şi 75)
- Nicola Adrian, Craiova, str. Cartier Valea
Roşi, bl. 46, sc. 1, et. 4, ap. 17 (fila 72-73) dosar.
- Jurcuţiu Pavel din Timişoara, str. 30
Decembrie, ap. 6, jud. Timiş, fila 100-101);
- Man Gheorghe din Timişoara, str. Zona
Bucovina, bl. A. 17, ap. 1 jud. Timiş;
- Bindileu Gelu Marinel din Timişoara, str.
Snagov, et. 1, ap. 6, jud. Timiş, fila 81;
252
- Pantea Ambrozie din Timişoara, str. Mureş,
bl. 41, et. 3, ap. 7 (fila 126-127);
- Sava Viorel din Timişoara, str. Surduc, sc. A,
ap. 10 (fila 128)
- Bozgan Ioan din Timişoara, str. Perlei nr. 12,
bl. 214, et. 4, ap. 18, jud. Timiş (fila 86);
- Stroie Crinela din Timişoara, str. Intrarea
Lupului, nr. 1, et. 2, ap. 11, jud. Timiş (fila 87-92).
- Vrăneanţu Traian din Timişoara str.
Constantin cel Mare, nr. 5, jud. Timiş (fila 76);
- Damian Ionel din Timişoara str. Dreptatea nr.
1, jud. Timiş (fila 96);
- Ilie Constantin din Timişoara str. Cpt.
Dămşescu, nr. 15 jud. Timiş (fila 102),
PROCUROR MILITAR
Maior de just.
Barbu Răzuşi
253
MEMORIUL LUI IOAN SUCALĂ CĂTRE
PROCURATURA MILITARĂ TIMIŞOARA
Către,
MEMORIU
254
vedea ce leziuni are şi cu ce armă s-a tras, întrucât
actele medico-legale aflate la dosar nu evidenţiază
aceste împrejurări.
- În sprijinul memoriului meu ţin să învederez
următoarele:
Sunt cercetat de către organele de Procuratură
Militară sub inculparea că în ziua de 18 decembrie
1989, aş fi folosit armamentul avut în dotare, din
dispozitivul în care mă aflam în calitate de ofiţer de
miliţie, trăgând asupra unui tânăr care se afla pe scările
catedralei ortodoxe din centrul oraşului Timişoara,
ucigându-l pe acesta.
Încă de la începutul cercetărilor, am relatat
organelor de Procuratură că acest lucru ce mi se impută
este imposibil întrucât eu nu am folosit armamentul
avut în dotare nici atunci şi nici mai târziu, predându-l
la magazie în stare în care se afla la data luării în
primire.
Folosindu-se presiuni asupra martorilor audiaţi
în cauză de către organele Procuraturii, în prima fază
de cercetare a cauzei s-au produs declaraţii mincinoase
ale acestora infirmate de reaudierile ulterioare.
Deşi am solicitat de nenumărate ori a se produce
dovada stării în care se afla armamentul avut în dotare
de către mine, organele de Procuratură persistă în a nu
produce o asemenea probă chimiobalistică, care ar
putea exclude orice îndoială şi ar face dovada fără
echivoc a declaraţiilor mincinoase făcute de unii
martori audiaţi în cauză.
În baza unor probe testimoniale contradictorii şi
fără suport logic, s-a dispus reţinerea mea şi arestarea
mea preventivă sub pretextul de a nu influenţa martorii
255
ce urmează să fie audiaţi în cauză de organele
Procuraturii.
În prezent toţi martorii audiaţi în prima fază de
cercetare a cauzei, au fost reaudiaţi sub presiune de
jurământ lămurindu-se toate contradictorialităţile din
declaraţiie anterioare ale acestora.
Astfel fiind, consider că faţă de modul cum s-a
procedat cu cercetarea cauzei mele, în prima fază de
urmărire penală, a presiunilor exercitate asupra mea şi
a martorilor audiaţi în cauză de către organele de
Procuratură Militară, a neefectuării de îndată a probei
solicitate de mine în apărare, anume expertizarea armei
avute în dotare, consider că menţinerea stării mele de
arest nu-şi mai găseşte nici o justificare, toate probele
ce urmează a se mai face în cauză, nemaiputând fi
influenţate de mine în nici un mod, astfel încât rog a
dispune asupra revocării măsurii arestării mele
preventive.
Pentru a se înlătura orice îndoială asupra
implicării mele în uciderea persoanei de pe scările
Catedralei Ortodoxe din Timişoara, în ziua de 18
decembrie 1989, rog a se efectua EXHUMAREA
CADAVRULUI TÂNĂRULUI UCIS ÎN ZIUA DE 18
DECEMBRIE 1989 şi a se dispune efectuarea unei
expertize medico-legale asupra cadavrului spre a se
vedea cu ce armament s-a tras asupra lui. Deşi în
raportul medioc-legal privind cadavrul tânărului ucis
se face menţiunea aproximativă a armamentului folosit
la uciderea acestuia, dat fiind faptul că la dosarul
cauzei, sunt schiţe şi traiectorii care evidenţiază locul
atât al cadavrului, cât şi a posibilităţii amplasamentului
persoanei care a tras asupra sa, socotesc că numai o
256
expertiză efectuată asupra cadavrului poate lămuri
lucrurile comparativ cu celelalte probe de la dosar.
Ţin să mai subliniez că deşi poziţia mea referitor
la inculparea ce mi se aduce, a fost fermă încă de la
începutul cercetării cauzei existând dovezi suficiente
care confirmă apărarea mea, mi s-a prelungit mandatul
de arestare, fără asistenţa apărătorului meu, potrivnic
normelor procedurale.
Copie a prezentului memoriu, am înaintat-o şi
Procurorului General al Republicii, spre ştiinţă.
257
MEMORIILE CORNELEI SUCALĂ CĂTRE
PROCURORUL GENERAL AL ROMÂNIEI
Domnului
Procuror General al României
MEMORIU
258
2. Să dispuneţi exhumarea cadavrului tânărului a cărui
omorâre i se impută soţului meu şi efectuarea unei
expertize medico-legale asupra cadavrului spre a vedea
ce leziuni are şi cu ce armă s-a tras, verificarea tuturor
actelor întocmite la medicina legală, Spitalul judeţean
secţia Urgenţă şi morgă, de la data de 18.12.1989.
În sprijinul memoriului meu ţin să menţionez
următoarele:
Soţul meu a fost încadrat în Poliţia judeţului
Timiş cu gradul de maior la serviciul Pază şi ordine,
până la data de 15.04.1990 când, fiind sfătuit de
conducerea actuală a Poliţiei Judeţene să depună raport
pentru a se pensiona. (Acest raport a fost depus de
soţul meu deoarece este bolnav de inimă, în luna
martie 1990.)
Nu am înţeles niciodată de ce conducerea
Poliţiei Judeţene a trebuit să recurgă la un astfel de sfat
(despre acest sfat am aflat în audienţa pe care i-am
solicitat-o comandantului Poliţiei Judeţene în luna mai,
după emiterea mandatului de arestare de către
Procuratura Militară.)
Vă aduc la cunoştinţă că până la venirea comisiei
guvernamentale de anchetă, soţul meu nu a fost acuzat
că ar fi tras asupra vreunei persoane în perioada
evenimentelor de la Timişoara din 16-22 decembrie
1989. De la acea dată atenţia opiniei publice asupra sa
a fost atrasă prin articlole scrise sub titlul de „Mărturii”
în ziarul „Timişoara”, autor fiind un fost ofiţer al
Miliţiei municipiului Timişoara, trecut în rezervă pe
motive disciplinare, pe nume Vîlceanu Paul, fost
Koller Paul şi care a punctat în mod special locul în
care s-a aflat şi îmbrăcămintea pe care a purtat-o.
259
Este adevărat că în data de 18 decembrie 1989 a
fost trimis din ordinul superiorilor cu încă 9 subofiţeri
în P-ţa Operei din Timişoara pentru asigurarea pazei
bunurilor de la unităţile comerciale din această zonă
care au fost devastate, incendiate, între 10-14, oră după
care a fost schimbat de o altă grupă de cadre condusă
de lt. Col. Stroie Ion, soţul meu rămânând în rezervă
până la noi dispoziţii. În jurul orei 17 ale zilei de 18
decembrie 1989, au auzit focuri de armă trase înspre
Catedrală, unde s-a deplasat din curiozitate să vadă ce
se întâmplă. Tot timpul a fost îmbrăcat în uniforma de
miliţie – până la orele 15 a fost în manta, iar de la ora
15 a purtat scurta de doc pentru iarnă, tot de uniformă,
cu epoleţi şi grade, pe care i-a adus-o fiica mea. Din P-
ţa Operei a primit aprobarea să se retragă cu grupa în
jurul orei 19.
În toată perioada a avut asupra sa armamentul
din dotare, pe care nu l-a folosit şi o staţie de radio
emisie-recepţie portabilă.
După revoluţie, adică după data de 22.XII.1989,
la ordin a predat armamentul din dotare şi muniţia în
întregime. Cu toate acestea, în urma unor bănuieli a
fost cercetat de dl. procuror militar lt. col. Morariu,
care de la început l-a atenţionat că: „ori eşti de vină, ori
nu, tot te bag la puşcărie”, astfel au fost determinaţi
unii martori să declare lucruri fără nici un suport logic,
Văzând că cercetările se fac tendenţios, în data
de 29.03.1990 soţul meu a depus un memoriu la
Procuratura Generală la dl. general Scarlat, prin care a
cerut ca instrumentarea cauzei să fie încredinţată altui
procuror şi confruntarea cu martorii să fie făcută în
prezenţa apărătorului.
260
În data de 07.05.1990 a fost emis mandatul de
arestare preventivă de către Procuratura Militară
Timişoara, sub pretextul de a nu influenţa martorii ce
urmează să fie audiaţi în cauză de organele
Procuraturii.
Menţionez că timp de 22 de zile soţul meu a stat
în penitenciar fără să fie chemat la procuror. După
această perioadă m-am adresat dl. procuror lt. col.
Razus pentru a afla care este situaţia soţului meu, iar
dânsul mi-a răspuns că nu a avut timpul fizic să se
ocupe de dosarul respectiv, iar atunci am cerut din nou
să-i fie primită delegaţia apărătorului ales, lucru care a
fost admis şi s-a procedat la reaudierea martorilor sub
prestare de jurământ, lămurindu-se toate contra-
dictorialităţile din declaraţiile anterioare ale acestora.
Ţinând cont de modul cum s-a procedat cu
cercetarea cauzei soţului meu în prima fază de
urmărire penală, a presiunilor exercitate asupra sa şi a
martorilor audiaţi în cauză de către organele de
Procuratură Militară, a neefectuării de îndată a probei
solicitate de el în apărare (expertizarea armei avute în
dotare), consider că menţinerea stării de arest nu-şi mai
găseşte justificarea, toate probele ce urmeză a se mai
face nemai putând fi influenţate de soţul meu în nici un
mod, astfel încât rog a dispune asupra revocării
arestării sale preventive.
Pentru a se înlătura orice bănuială asupra
implicării soţului meu în uciderea persoanei de pe
scările Catedralei Ortodoxe din Timişoara în ziua de
18 decembrie 1989, rog a dispune exhumarea
cadavrului tânărului ucis în ziua de 18 decembrie 1989
şi a dispune efectuarea unei expertize medico-legale
261
asupra lui. În raportul medico-legal privind cadavrul
tânărului ucis se face menţiunea aproximativă a
armamentului folosit în uciderea acestuia, dat fiind
faptul că la dosarul cauzei sunt schiţate şi traiectorii
care evidenţiază atât locul cadavrului, cât şi a
posibilităţii amplasamentului persoanei care a tras
asupra sa, socotesc că numai o expertiză efectuată
asupra cadavrului poate lămuri lucrurile, comparativ cu
celelalte probe de la dosar.
Ţin să subliniez că soţul meu a avut o poziţie
fermă încă de la începutul cercetărilor în cauză,
existând dovezi suficiente care confirmă apărarea, şi
totuşi i s-a prelungit mandatul de arestare fără asistenţa
apărătorului ales cu delegaţie la dosar, ceea ce
contravine normelor procedurale.
Vă adresez acest memoriu ştiindu-vă un luptător
pentru triumful adevărului, un om de o probitate
profesională şi morală deosebită, cu speranţa că şi în
această cauză să dispuneţi în luarea măsurilor necesare
pentru a nu se comite o nedreptate în cauza soţului
meu.
262
Domnului Procuror General al României,
263
Din declaraţiile acestora (ca martori oculari)
reiese că tânărul respectiv a fost împuşcat în
17.12.1989 la Catedrală.
- reverificarea documentelor întocmite de medicina
legală cu privire la acest deces.
În sprijinunl acestui memoriu ţin să menţionez
următoarele:
- la data evenimentelor (18.12.1989) soţul meu a
fost îmbrăcat în uniformă de miliţie (în manta până la
ora 15.00, când fiica mea i-a dus scurta de doc
îmblănită – tot de uniformă, având grade pe epoleţi); în
acest sens există martori.
În momentul de faţă, după trei luni de la
arestarea preventivă, dosarul este instrumentat de al
treilea procuror, fără un rezultat clar.
Având în vedere toate acestea, vă solicit cu
insistenţă rezolvarea urgentă a acestui caz, reţinerea
soţului meu fiind nefondată. În caz contrar, mă văd
nevoită să apelez la Organizaţiile Internaţionale pentru
Apărarea Drepturilor Omului.
264
ORDONANȚĂ PENTRU DESHUMAREA
LUI SORIN LEIA
PROCURATURA ROMÂNIEI
PROCURATURA MILITARĂ TIMIŞOARA
Nr. 4/P/90
ORDONANŢĂ
Anul 1991, luna aprilie, ziua 02
DISPUN:
Izdrescu Petru
266
ORDONANŢĂ DE SCOATERE DE SUB
URMĂRIREA PENALĂ A MAIORULUI IOAN
SUCALĂ
PROCURATURA ROMÂNIEI
PROCURATURA MILIRTARĂ TIMIŞOARA
Nr.36/P/1990
ORDONANŢĂ
15.03.1991
CONSTAT URMĂTOARELE:
267
experienţă în astfel de acţiuni, el participând în aceeaşi
calitate şi la Braşov şi pe Valea Jiului, în anii anteriori.
În dimineaţa de 18.12.1989, în jurul orelor 8:30-
9:00, adjunctul ministrului a organizat o şedinţă cu
toate cadrele de miliţie şi securitate din I.J.Timiş al
M.I, ocazie cu care le-a adus la cunoştinţă că s-au
organizat 8(opt) dispoztive formate din ofiţeri şi
subofiţeri de miliţie şi din militari în termen din din
fostele trupe de securitate care urmau să acţioneze în
punctele “fierbinţi” ale oraşului.
Unii dintre şefii de dispozitiv a fost numit Maior
(r.) SUCALĂ IOAN. Dispozitivul lui a fost cel cu
Nr.1, amplasat în Zona Operă-Catedrală, având în
subordine 9(nouă) subofiţeri şi 15(cincisprezece)
militari în termen din trupele de securitate, comandaţi
de maior BOLDI PETRU.
Misiunea acestor dispozitive era aceea de a păzi
magazinele sparte şi incendiate în ziua de 17.12.1989.
Inculpatul era îmbrăcat în haine militare, cu
manta, şi avea în dotare un pistol-mitralieră seria
DH.3077, cu 4 încărcătoare şi 120 cartuşe calibru 7.62
mm, o staţie emisie-recepţie (fila 19 dosar).
La orele 14:00-14:30, schimbul I al dispozitivului
1, a fost înlocuit cu cei din schimbul 2 sub comanda
Loc.col. Stroia (fila 106-110). Aşa cum rezultă din
declaraţia inculpatului Sucală şi a celor din subordinea
lui, li s-a ordonat să nu plece din zonă, pentru a putea fi
adunaţi în caz de nevoie. (fila 109-191).
După ce a ieşit din dispozitiv, inculpatul a telefonat
acasă, cerând familiei să-I aducă haine civile, lucru care
a fost adus la îndeplinire de fiica sa, SUCALĂ
ANGELICA (fila 167), care s-a deplasat de acasă şi
268
până la Catedrală cu maşina, împreună cu martorul
CHELAR VILIAM (fila 165). Manifestanţii aflaţi pe
treptele Catedralei, în jurul orelor 15:30-16:00, au început
să scandeze “Jos dictatorul, nu trageţi, armata e cu noi”.
S-au auzit focuri de armă în direcţia Operei. De-
monstranţii au aprins lumânări şi au continuat să scan-
deze lozinci. Ei nu au fost violenţi, astfel că o reacţie
dură, cu foc de armă împotriva lor, nu se justifică.
În jurul orelor 17:30, când afară începea să se
întunece, mulţimea aflată pe treptele Catedralei şi-a
intensificat activitatea de scandare a lozincilor cu
caracter democratic.
Cele două schimburi ale dispozitivului 1 s-au
concentrate în zona dintre bufetul “EXPRES” şi
cinematograful “Timiş”.
O parte din cei care aveau arme, au deschis focul
împotriva demonstranţilor.
Din probele administrate în cauză, nu s-a putut
stabili cine anume a tras dintre cei aflaţi acolo. Ca
urmare a acestor acţiuni, a fost împuşcat numitul LEIA
SORIN, în vârstă de 22 ani (fila 67-68) şi răniţii
GLIGUŢĂ AVRAM (fila 168-172) şi HUŢAN
CRENGUŢĂ (fila 175). Din rapoartele medico-legale
aflate la dosarul cauzei, rezultă că atât moartea lui LEIA
SORIN cât şi rănirea celorlalte două persoane, s-a
datorat împuşcării, iar tragerea s-a făcut de la distanţă.
Declaraţia părţii vătămate GLIGUŢĂ AVRAM,
reliefează faptul că, toţi cei care au fost împuşcaţi în
acel moment, s-au aflat grupaţi într-un singur loc, iar
tragerea s-a făcut din partea stângă, privind de la
Catedrală spre Operă. Cel care a tras a fost un bărbat
înalt, circa 1.80 m. solid, cu capul descoperit, avea
269
mustaţă, îmbrăcat într-o haină de piele de culoare
neagră, scurtă tip “geacă” (fila 169).
De la victimă nu s-a recuperat nici un glonţ,
pentru a putea efectua o expertiză balistică.
Probele administrate, reliefează aspectul că, cel
care a tras asupra celor trei, nu este Maior (r.)
SUCALĂ IOAN. Acesta nu are semnalmentele
descrise de victimă, mai mult, inculpatul când a predat
arma, aceasta nu avea urme de tragere, iar muniţia a
avut-o completă. În acest sens, a întocmit şi un act cu
armurierul M.M PANTEA ABROZIE, ÎN DATA DE
25.12.1989 (FILA 132-133). Tot o astfel de dovadă a
întocmit şi ofiţerul SAVA VIOREL (fila 134).
Inculpatul nu a recunoscut nici un moment că ar fi
folosit armamentul din dotare, faptă care s-a confirmat;
motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art.249,
art.11 pct.1 lit. “b”, art.10 lit. “a” c.p.p.
DISPUN:
Scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului
Maior (rez.) SUCALĂ IOAN, fiul lui GLIGOR şi
NASTASIA, născut la 27.01.1941 în Finişel, judeţul
Cluj, cu domiciliul în Timişoara, str.Rusu Sirianu
nr.10, judeţul Timiş, pentru săvârşirea infracţiunii de
omor prev. de art.174 din c.p. şi tentativă de omor
deosebit de grav p.p de art.20, 176 lit “b” din c.p.,
întrucât fapta a fost comisă de o altă persoană.
Dosarul se va înregistra la cauzele cu A.N.
Cheltuieli juridice-1.000 lei suportate de stat.
PROCUROR MILITAR
Cpt.de justiţie
Cosneanu Gheorghe
270
COMUNICAREA SCOATERII
DE SUB URMĂRIRE PENALĂ
PROCURATURA ROMÂNIEI
PROCURATURA MILITARĂ TIMIŞOARA
01.07.1991
Nr. 63/P/1990
Către
DOMNUL SUCALĂ IOAN
271
PROCURATURA ROMÂNIEI
CĂTRE
DIRECŢIE PROCURATURII MILITARE
272
ABREVIERI
Adj. Adjutant
A.E.M. Aparate Electrice de Măsură
Al. Aliniat
C.A.T. Comandamentul Apărării Teritoriale
C.M.J. Comisariat Militar Județean
Col. Colonel
C.p. Companie
C.p.p. Cod de procedură penală
C.pr.pen. Cod de procedură penală
Cpt. Căpitan
D.1-D.8 Detașamente
DAC Autocamion DAC
F Filaj
G.I.S.T. Denumire grenade chimice
G.P. Gărzi patriotice
I.J.T.L. Întreprinderea Județeană de Transport Local
I.J.M..I. Inspectoratul Județean al Ministerului de Interne
I.M.L. Institutul de Medicină Legală
lit. Litera
lt. Locotenent
Lt. col. Locotenent colonel
M. Ap. N. Ministerul Apărării Naționale
M.I. Ministerul de Interne
273
mr. Maior
p.m. Pușcă mitralieră
p.p. Prevăzut și pedepsit
proc. Procuror
Sc. prf. Școală profesională
Sc. th. Școală tehnică
Serg. maj. Sergent major
Sub. Sublocotenent
TAB Transportor Amfibiu Blindat
T.O. Telefon Operativ
U.M. Unitate militară
274
BIBLIOGRAFIE
I. IZVOARE
1. ARHIVE
Arhiva Memorialului Revoluției Timișoara
Arhiva Liceului Teoretic „Traian Vuia” Făget
2. PRESA
„Expres Magazin”, București, 1990
„Făgețeanul”, Făget, 2004
„Renașterea bănățeană”, Timișoara, 1990
„Restitutio”, Făget, 2004
„România liberă”, București, 1990
„Timișoara”, 1990
275
Danciu Petriceanu, Nicolae, Tot ce am pe suflet,Baia
Mare,1995
*** Decembrie 1989. Mărturii, Ediţie îngrijită de Miodrag
Milin şi Adrian Kali, Timişoara, Edit. Mirton, 2008
Durac, Nicolae, Neliniştea generalilor, Timişoara,
Editura M. P. S., 1991
Duţu, Alesandru, Revoluţia din 1989. Cronologie,
Bucureşti, Edit. Institutului Revoluţiei Române din
Decembrie 1989, 2006, p.97
Galloway, George, Wylie, Bob, Prăbuşirea, Bucureşti,
Edit. Irini, 2004
Mavru, Nicolae, Revoluţia din stradă, Bucureşti, Edit.
RAO, 2004
Medeleţ, Florin Mihai Ziman, O cronică a Revoluţiei din
Timişoara.16-22 decembrie 1989, Timişoara, 1990
Mihoc, Marius, Revoluţia fără mistere, Timişoara,
Editura Almanahul Banatului, 2002
Milin, Miodrag Timişoara în revoluţie şi după,Timişoara,
Edit. Marineasa, 1997
Milin, Miodrag, Timişoara 15 – 21 decembrie '89,
Timişoara, 1990
Mioc, Marius, Revoluţia din Timişoara. Aşa cum a fost,
Timişoara, Edit. Brumar, 1997
Modorcea, Grid, Dumnezeu citat ca martor în procesul
de la Timișoara în „Expres Magazin”, an. II, nr.
30, 31 iulie – 6 august, 1991, p. 13
Nicolaescu, Sergiu, Lupta pentru putere. Decembrie 89,
Bucureşti, Editura BIC ALL, 2005
***
Procesele revoluţiei din Timişoara (1989), adunate şi
comentate de Marius Mioc, Timişoara, Editura
Artpress, 2004
***
Procesul de la Timişoara, vol. II, Ediție îngrijită de
Miodrag Milin, București, Edit. Fundația
Academia Civică, 2004
276
***
Procesul de la Timişoara, vol. III, Ediţie îngrijită de
Miodrag Milin şi Traian Orban,Timişoara, Edit.
Mirton, 2005
***
Procesul de la Timişoara,vol. IV, Ediţie îngrijită de
Miodrag Milin şi Traian Orban,Timişoara, Edit.
Mirton, 2006
***
Procesul de la Timişoara.Audierea în cadrul urmăririi
penale a celor 21 + 4 inculpaţi,coordonator Gino
Rado,Timişoara, Edit. Memorialul Revoluţiei
1989, 2013
Siani-Davies, Peter, Revoluţia română din Decembrie
1989, Bucureşti, Edit. Humanitas, 2006
Stoenescu, Alex Mihai, Cronologia evenimentelor din
decembrie 1989, Bucureşti, Edit. RAO, 2009,
Suciu, Titus, Bogdan, Vasile, Candelă împotriva
timpului,Timişoara, Edit. Memorialul Revoluţiei
1989, 2011
Suciu, Titus, Lumea bună a balconului, Ediţia a II-a,
Bucureşti, Edit. Institutului Revoluţiei Române,
2008
Suciu, Titus, Reportaj cu sufletul la gură, Ediţia a III a,
Timișoara, Edit. SAOL, 2009
***
Șase zile care au zguduit România. Ministerul de
Interne în decembrie 1989, coordonator Ion
Pitulescu, București, 1995, p.98
***
Timişoara 16 – 22 decembrie 1989, Timişoara, Edit.
Facla, 1990
Tinu, Radu, Timişoara...no comment, Bucureşti, Edit.
Paco, 2000
Tomoni, Dumitru, Ilie Matei, prim-secretar al judeţului
Timiş (1985-1989). Victimă sau călău în
decembrie 1989? în „Studii şi articole de istorie”,
LXXX, 2013, Bucureşti
277
Tomoni, Dumitru Decembrie 1989 în Timişoara. De la
revoltă populară la revoluţie în „Studii şi articole
de istorie”, LXXIV, Bucureşti, 2009
Tomoni, Dumitru, Catedrala ortodoxă în decembrie
1989, o problemă controversată a Revoluţiei din
Timişoara? în „Historica”, Craiova, an IX, nr.
1/2011
278
ICONOGRAFIE
279
280
281
282
283
284
285
286
287
288
289
290
291
292
293
294
295
296
297
298
299
300
301
302
303
304
305
306
307
308
309
310
311
312
313
314
315
316
317
318
319
320
Cuprins
CAP. I.
15 Decembrie 1989 - Totul are un începul ................... 11
CAP. II.
16 Decembrie 1989 - De la solidaritatea
cu Tőkes la revoltă împotriva lui Ceausescu ........... 19
CAP. III.
17 Decembrie 1989 - Duminica Însângerată ................. 65
CAP. IV.
18 Decembrie – Ultima zi pentru Sorin Leia ................. 75
CAP. V.
Contribuții la biografia unui Erou ................................. 83
1. Copilăria și școala ................................................... 83
2.ucis pe treptele catedralei ......................................... 85
3. De la groapa comună la cimitirul din Tomești ........ 88
4. Cine l-a ucis pe Sorin Leia? .................................... 94
5. Omagiu Eroului Martir ......................................... 106
321
Addenda ..................................................................... 111
Revoluţionar Martir – Leia Sorin Daniel – fişa
biografică ............................................................... 113
Clipe dramatice, care nu se uită .................................. 114
Declaraţia preotului Ioan Botău, administratorul
catedralei ............................................................... 118
Mărturii ....................................................................... 120
Uşile au fost deschise ................................................. 122
Dumnezeu citat ca martor în procesul
de la Timișoara ...................................................... 124
Unde sunt morţii Timişoarei? un nou
“cimitir secret” în Cimitirul Eroilor ...................... 128
Interviu cu Doamna Aurica Iliţoni mama
Eroului Martir Sorin Leia ....................................... 133
Mărturia mamei Iliţoni Aurica..................................... 141
Declaraţie: Iliţoni Aurica ............................................. 143
Declarație: Gliguță Avram........................................... 144
Mărturia lui Gliguță Avram ......................................... 148
Declarație: Florin Dumitrescu ..................................... 151
Declarație: Ion Bozgan ................................................ 153
Declaraţie: Crinela Stroie ............................................ 155
Declaraţie: Crinela Stroie ............................................ 157
Declarație: Ana Babliov .............................................. 160
Declarație: Gheorghe Ciocan....................................... 163
Declarație: Mitică Cucu ............................................... 165
Declaraţie: Mitică Cucu ............................................... 168
Declaratie: Gelu Marinel Bindileu .............................. 171
Declaraţie: Nova Bataniaț............................................ 173
Declaraţie: Teodorina Sorițău ...................................... 175
Declaraţie: Traian Vrăneanțu....................................... 177
Declaraţie: Gheorghe Blănaru ..................................... 181
322
Declaraţie: Victoria Frunză ......................................... 184
Declarație: Gheorghe Man........................................... 186
Declaraţie: Gheorghe Man........................................... 188
Declaraţie: Paul Cătălin Marin .................................... 191
Declaraţie: Toader Chisă ............................................. 194
Declaraţie: Ciprian Tămâian ........................................ 197
Declaraţie: Ioan Vilişca ............................................... 200
Declaraţie: Pavel Jurcuţiu ............................................ 202
Declaraţie: Pavel Jurcuţiu ............................................ 206
Declaraţie: Cristian Popa ............................................. 209
Declaraţie: Doina Ecaterina Miron .............................. 212
Declaraţie: Ştefan Ciupagea ........................................ 214
Declaratie: Mihai Lazăr ............................................... 216
Declaraţie: Petru Boldi ................................................ 219
Declaraţie: Constantin Ilie ........................................... 225
Declaraţie: Ioana Basarab ............................................ 226
Declaraţie: Vasile Onofriciuc ...................................... 228
Raport medico-legal .................................................... 230
Adrese ale Procuraturii Militare Timişoara ...................... 232
Memoriul lui Ioan Sucală către Procuratura
Militară Timişoara ................................................. 254
Memoriile Cornelei Sucală către Procurorul
General al României ............................................... 258
Ordonanță pentru deshumarea lui Sorin Leia .............. 265
Ordonanţă de scoatere de sub urmărirea penală
a maiorului Ioan Sucală .......................................... 267
Comunicarea scoaterii de sub urmărire penală ............ 271
Abrevieri ...................................................................... 273
Bibliografie .................................................................. 275
Iconografie.................................................................. 279
323
324