Slobozia, la sfârşitul secolului XIX, era o comună care, plasată strategic şi
având punct de cale ferată, era propice pentru agricultori şi piaţa de desfacere agricolă. Aici se organiza comerţul cu grâne. Profitând de plasarea strategică a acestei localităţi, familia de boieri Georgescu-Fuerea, a înfiinţat, aici, un atelier de maşini agricole. Mai târziu au construit o moară pe care a dezvoltat-o continuu construind: o uzină electrică pentru asigurarea funcţionării moşiei; depozite; o fabrică de biscuiţi şi clădiri şi locuinţe pentru muncitori. Astfel, au ajuns să cuprindă circa 5 Ha de teren. Moara Fuerea a ajuns să fie a doua ca importanţă din România. Familia Georgescu-Fuerea a devenit producătoare, prelucrătoare şi exportatoare de grâne, făină şi produse de panificaţie. Slobozia s-a dezvoltat şi graţie acestei mori. Clădirea principală a morii se afla aproximativ, pe spaţiul alocat astăzi Muzeului Naţional al Agriculturii. Astăzi, singura urmă rămasă vizibilă fiind calea ferată, dezafectată, din imediata apropiere a muzeului. La începutul primului război mondial autorităţile române cer familiei Fuerea să incendieze intenţionat moara şi depozitul de cereale pentru a nu cădea în mâinile duşmanilor: în acest caz fiind germanii. Pentru această cerinţă, Statul Român a asigurat familia că va fi printre primii despăgubiţi după trecerea evenimentului beligerant. Moara a ars. Din cauza derulării greoaie a acţiunilor de despăgubire, familia nu a primit nimic de la stat decât câteva asigurări scrise. După anul 1949, cele 5 ha unde se afla moara, au fost expropiate, bineînţeles, de către stat. Ultima descedentă a Familiei Georgescu Fuerea este stabilită la Paris. Muzeograf Andreea Panait