Sunteți pe pagina 1din 2

Valeriu Gherghel

Metafora arahnidei

Legenda Arachnidei (a păianjenului) e cunoscută din Metamorfozele lui Ovidiu. Fata


din Lidia o sfidează pe Atena şi este transformată într-un păianjen hidos:
„Rânjind de bucurie că a biruit-o, Minerva o stropi pe fecioara pământeană cu suc din
buruiana Hecatei. Capul, nasul şi urechile i se făcură foarte mici şi străvezii; corpul i se
împuţină şi el. Pe laturi i se iviră degete foarte, foarte subţiri, iar picioarele gingaşe îi
dispărură cu totul. Din corpul ei nu mai rămase decât stomacul încărcat cu fire…”.
Mai puţin cunoscut, am impresia, este destinul filosofic al Arachnidei-păianjen.
Dintre gânditorii antici o menţionează Heraclit (sufletul e prins în trup precum
păianjenul în plasa lui), Ariston din Chios (raţionamentele dialectice sunt ipocrite
asemenea pînzei de păianjen), Lucretiu (simulacrele formează o reţea subţire şi aproape
nevăzută) şi Plutarch (adevărul poeţilor e întocmai secreţiei arachnidei: totul e o invenţie
subiectivă).
În imaginarul creştin, arachnida ţine de bestiarul negativ. Păianjenul e o fiinţă perfidă
şi diabolică. Fecioara Arachne devine simbolul celui care nesocoteşte Sophia divină. Abia
Dante Alighieri va sesiza natura tragică a acestei făpturi umile, asupra căreia se abate o
pedeapsă arbitrară. El vede în Arachne o metaforă a artistului.
Diderot preia imaginea şi o multiplică în Enciclopedie. El alege arachnida pentru a
elogia puterea euristică a analogiei ori pentru a sugera o ontologie a iluzoriului, precum
aceea din Upanishade.
La Friedrich Nietzsche, în schimb, metafora are o funcţie dublă: polemică şi euristică.
Numele lui Spinoza îi evocă, de îndată, figura ignobilă a păianjenului. În
germană, „Spinne” (un substantiv feminin) înseamnă păianjen; verbul spinnen are
semnificaţiile de a toarce, a aiura, a bate câmpii, a divaga. De asemenea, Nietzsche
ironizează predilecţia lui Spinoza (atestată şi de biograful lui, Colerus) pentru păianjeni.
Iată un fragment cunoscut: „Chiar şi cei mai palizi dintre palizi au devenit stăpâni
peste el, domnii metafizicieni, aceşti albinoşi ai conceptului. Ei au ţesut atît de mult jur-
împrejurul lui pînza elucubraţiilor, pînă cînd, hipnotizat de agitaţia lor, a devenit el însuşi
păianjen, el însuşi metafizician. Acum el a ţesut iarăşi lumea din sine – sub specie
Spinozae –, acum el s-a transformat pe sine în ceva mereu mai subţire şi mai palid, a
devenit ‘ideal’, a devenit ‘spirit pur’, a devenit ‘absolutum’, a devenit ‘lucru în sine’.
Decăderea unui Dumnezeu: Dumnezeu a ajuns ‘lucru în sine’” [Antichristul, p.17]
Un exeget contemporan, Sylvie Ballestra-Puech, conchide: „Dacă omul uită că e prins
în reţeaua percepţiilor sale, precum păianjenul în pînza lui, el riscă să ţeasă un sistem,
care va avea greutatea şi rigiditatea platoşei Atenei şi nu va poseda decît puterea
mortiferă a Meduzei”.

Referinţe
1. Ballestra-Puech, Sylvie, Métamorphoses d’Arachné. L’artiste en araignée dans la
littérature occidentale, Genève: Droz, 2006.
2. Colerus, Jean [Johannes Nicolaus], “La Vie de Benedict de Spinoza …”, La Haye,
T. Johnson, 1706, citat în Spinoza, Oeuvres complètes, éd. R. Caillois, M. Francès et R.
Misrahi, Paris, Gallimard, «Bibliothèque de la Pléiade», 1954, p.1320: predilecţia lui
Spinoza pentru luptele între păianjeni [acest ciudat hobby este amintit şi de către Gilles
Deleuze în cursul despre Etica lui Spinoza, din decembrie 1980].
3. Nietzsche, Friedrich, Antichristul, Cluj: Editura Apostrof, 1996.

S-ar putea să vă placă și