Sunteți pe pagina 1din 15

ANESTEZICE LOCALE

A. Definiţie
Anestezicele locale (AL) sunt medicamente care blochează funcţional, reversibil,
generarea şi conducerea influxului prin fibrele nervoase, cu pierderea temporară a
sensibilităţii, în primul rând a celei dureroase, într-un teritoriu delimitat al corpului.
B. Utilizări generale
Anestezicele locale se folosesc în numeroase specialităţi medicale şi chirurgicale pentru
calmarea durerii şi realizarea anesteziei.
 În chirurgie, intra şi postoperator;
 Pentru calmarea durerii în timpul travaliului, în obstetrică;
 Calmarea durerii şi a pruritului, în specialităţile medicale;
 Efectuarea unor manopere exploratorii diagnostice sau terapeutice (endoscopii,
intubaţie traheală, puncţii);
 Întreruperea căilor unor reflexe patologice.

C. Modalităţi de realizare a anesteziei locale


1. Anestezia terminală (de suprafaţă sau de contact)
 se aplică direct pe tegumente şi mucoase;
 unele AL se absorb prin mucoase, dar nu prin tegumentele intacte;
 penetrarea transcutanată poate fi facilitată prin:
 pansament ocluziv
 iontoforeză
 asociere de agenţi penetranţi
2. Anestezia prin infiltraţie
Soluția de anestezic local se injectează superficial prin tegumente şi mucoase sau
profund, strat cu strat (cutanat, periarticular, paravertebral, paracervical în obstetrică).
Anestezia locală tumescentă se realizează prin introducerea strict la nivelul
țesutului celular subcutanat, a unui volum considerabil de soluție anestezică diluată, în
zone mai mult sau mai puțin extinse ale corpului. Inițial procedura s-a aplicat în
liposucțiune (lipoaspirație), extinzându-se ulterior în toate domeniile chirurgiei
dermatologice.
3. Anestezia de conducere (prin bloc nervos)
3.1. Bloc nervos periferic
3.1.1. Bloc nervos plexular (brahial, cervical)
3.1.2. Bloc nervos troncular (necesită reperarea nervului)
3.1.3. Bloc nervos simpatic (în cadrul blocurilor periferice, paravertebrale sau epidurale)
3.2. Bloc nervos central (realizează frecvent şi bloc motor)
3.2.1. Anestezia peridurală (epidurală, extradurală)
 se face lombar (L3-L4) sau caudal (hiatul sacrat)
 se injectează în spaţiul dintre dura mater şi canalul vertebral
 latenţă şi durată mai lungi ca şi în anestezia spinală
3.2.2. Anestezia spinală (rahianestezie, intratecală, subarahnoidiană)
 se face lombar (L2-L5), foarte rar toracic
 nivelul topografic al anesteziei depinde de locul injectării, poziţia pacientului,
densitatea soluţiei (izobară, hipobară, hiperbară).
4. Anestezia intravenoasă regională (bloc Bier)
 se face sub dublu manşon
 procedeu complicat, cu exsanghinare

AL mai pot fi administrate, pentru efecte sistemice sau locale


 intravenos,
 foarte rar intraarterial
 intraarticular,
 intraosos,
 intrapleural,
 intralezional.

D. Structura chimică. Proprietăţi fizico-chimice


Majoritatea medicamentelor din această clasă sunt baze slabe şi se încadrează într-un
tipar structural caracteristic cu:
 o parte hidrofobă constituită dintr-un nucleu aromatic, ce poate fi modificat prin
substituienţi;
 o parte hidrofilă, ce cuprinde o grupare aminică, secundară sau terţiară
(ionizabilă);
 o catenă alchilică de legătură cu grupări funcţionale – importante pentru
farmacocinetică;

Structura chimică constituie şi un criteriu de clasificare (esteri, amide, mai rar eteri,
uretani, cetone).
Medicamentele AL au caracter bazic şi sunt insolubile în apă. Formează săruri
(clorhidraţii sunt cei mai obişnuiţi) hidrosolubile. Sărurile sunt stabile şi disociază în apă.
Cu excepţia benzocainei (pKa = 2.5) au constanta de disociere mare, în zona bazică,
între 7.5 şi 9.05. Derivaţii cuaternari de amoniu, ionizaţi complet indiferent de pH sunt
ineficace ca anestezice locale.

E. Farmacocinetică
Căi de administrare
 Administrarea prin procedeele specifice anesteziei locale are ca obiectiv chiar o
biodisponibilitate sistemică redusă. Concentraţii serice mari se realizează de obicei prin
pătrunderea accidentală intravasculară.
 Rar i.v., i.m. sau p.o. căi de obicei cu o bună biodisponibilitate
Absorbţie
AL se absorb bine de pe mucoasele respiratorii, urotelii. Nu se absorb prin
tegumentele intacte. După administrarea prin infiltraţie sau pentru bloc nervos, absorbţia
descreşte în ordinea: infiltraţie intercostală > bloc caudal > bloc peridural lombar > plex
brahial şi cervical > infiltraţie cutanată > bloc spinal.
Vasoconstrictoarele reduc absorbţia AL de la locul administrării.
Legarea de proteinele plasmatice
 Esterii se leagă foarte puţin;
 Amidele se leagă specific de α-glicoproteina acidă şi nespecific de albumine;
 α-glicoproteina acidă prezintă variaţii importante fiziologice şi patologice, nivelul
ei seric influenţând şi fracţiunea liberă a amidelor.
Distribuţia
 Are loc după un model tricompartimental;
 Trec prin placentă, trec în lapte;
 Traversează bariera hematoencefalică
Epurarea
 Pentru esteri şi amide se face prin metabolizare şi eliminare renală;
 Esterii sunt scindaţi rapid de esteraze serice (pseudocolinesteraze) şi tisulare
(hepatice), componenta amino-alcool poate fi metabolizată în continuare hepatic, iar
restul acid benzoic se elimină renal;
 Amidele sunt dealchilate în sistemul microzomial hepatic, ulterior sunt
hidrolizate, metaboliţii sunt eliminaţi urinar. Administrarea repetată creşte timpul de
înjumătăţire. Afecţiunile hepatice diminuă metabolizarea, ca şi medicamentele care reduc
fluxul sanguin hepatic şi inhibitorii sistemului microzomial hepatic.
F. Mecanisme de acţiune
a. Mecanisme biofizice
Anestezicele locale (AL) acţionează prin blocarea canalelor de sodiu voltaj-
dependente. Aceste canale sunt de mai multe subtipuri, dar toate se găsesc în cel puţin 3
stări funcţionale: în repaus (închise, closed-C), active (deschise, O-open) şi inactivate (I).
Refacerea funcţională din starea inactivată se face numai prin trecerea în starea de
repaus, tranziţie relativ lentă comparativ cu durata stării active deschise. Canalele de
sodiu voltaj-dependente sunt situate în membrana neuronală şi a altor ţesuturi excitabile.
Sunt alcătuite dintr-o subunitate alfa şi unităţi anexe mai puţin importante. Subunitatea
alfa are 4 componente omoloage dar nu identice, fiecare alcătuită din 6 secvenţe
transmembranare. Cele 4 componente delimitează porul canalului pentru sodiu.
Conformaţia aminoacizilor determină formarea unor „porţi” ce influenţează
trecerea ionilor de sodiu. Sunt 2 asemenea porţi; una externă, închisă în repaus şi deschisă
în starea activă, şi o poartă internă deschisă în repaus şi închisă în starea inactivată.
Anestezicele locale blochează o regiune receptoare situată în porul canalului de sodiu pe
poarta internă, înspre citoplasmă. Anestezicele locale produc acest blocaj după ionizare în
citoplasmă.

Anestezicele locale sunt substanţe bazice cu un pKa între 8 şi 9. Pentru realizarea


efectului anestezic local sunt necesare 2 etape: de penetrare a membranei axonale şi de
cuplare cu canalul de sodiu. Penetrarea membranară se face pentru forma liposolubilă,
neionizată. Odată pătrunse în citoplasmă, la un pH mai acid, anestezicele locale
ionizează, cuplându-se cu zona receptoare a canalului de sodiu. În prima fază anestezicele
locale pătrund prin membrană în formă nedisociată, favorizată de un pH în zona alcalină.
Aceasta explică relativa ineficacitate a acestor medicamente după injectare în regiuni
inflamate cu pH acid care facilitează disocierea.
Extracelular

Strat bilipidic Canal de s odiu

Intracelular

Forma ionizatã, Forma neionizatã ,


hidrosolubilã liposolubilã

b. Efectele fiziologice ale anestezicelor locale


AL acţionează pe toate celulele excitabile stabilizând membrana celulară:
 neuroni (pericarion şi prelungiri);
 nevroglie;
 ţesut excito-conductor cardiac;
 fibre musculare cardiace, netede şi striate.
Pe aceste celule au efecte nesemnificative pe potenţialul de repaus, dar modifică
potenţialul de acţiune:
 diminuă panta depolarizării rapide;
 reduc valoarea absolută a potenţialului de acţiune;
 încetinesc viteza de conducere în fibrele nervoase;
1. Efecte pe sistemul nervos
Efectul anestezic local:
 Consecinţă a blocării transmiterii în nervii periferici;
 blocul senzitiv este de cele mai multe ori incomplet;
 scad numărul total al fibrelor activate;
 scad frecvenţa descărcărilor în fibrele nervoase astfel încât pacientul are
experienţa diminuării durerii, dar continuă să fie conştient asupra procedurii
chirurgicale, a atingerii şi a mobilizării organelor;
 la concentraţii mari şi mai ales în procedurile centrale (epidurală şi spinală) apare
şi bloc motor;
Instalarea efectului anestezic depinde de:
 Structura nervului: fibrele dispuse la periferie sunt afectate primele (fibre
proximale). Fibrele centrale sunt ultimele afectate şi sunt primele care îşi revin,
fiind mai apropiate de vase sanguine.
 Diametrul fibrei condiţionează viteza de transmitere a impulsului. Fibrele subţiri
sunt mai sensibile la AL.
Structura nervului

 Mielinizare: fibrele amielinice sunt mai sensibile, au canale de sodiu pe toată


lungimea fibrei, iar fibrele mielinizate au canalele de sodiu aglomerate la nodul
Ranvier.
În acest fel şi în mod relativ, blocul anestezic se instalează progresiv cu:
 vasodilataţie (fibre preganglionare B);
 pierderea senzaţiilor somatice (termice, dureroase) – fibre Aδ;
 pierderea senzaţiilor dureroase vegetative şi vasodilataţie – fibre C;
 pierderea senzaţiilor tactile şi de presiune (fibre Aβ);
 paralizie motorie (fibre Aα).
Sistem nervos simpatic
 vasodilataţie;
 stimularea motilităţii intestinale (anestezie epidurală şi spinală)
Sistem nervos central
 efecte dependente de doză;
 efect anticonvulsivant la doze mici (lidocaina);
 sedare sau somnolenţă;
 uneori euforie (lidocaină, procaină, cocaină) sau disforie (lidocaină)
 celelalte efecte pot fi considerate adverse
Ganglionii vegetativi: efect ganglioplegic modest.
Placa neuro-musculară : efect slab curarizant, nerelevant clinic.
2. Efecte cardio-vasculare:
 scad excitabilitatea electrică a ţesutului excitoconductor cardiac;
 scad viteza de conducere;
 efect inotrop negativ
Aceste efecte apar la concentraţii serice de obicei mai mari ca şi cele observate după
procedeele de anestezie locală.
Pe vase, esterii produc vasodilataţie; amidele vasoconstricţie la doze mici iar la doze
anestezice, vasodilataţie-efectul caracteristic. Cocaina produce vasoconstricţie.
3. Musculatura netedă
AL sunt spasmolitice pe bronşii şi musculatura intestinală (indirect, prin simpatoliză pot
produce însă contracţie).

H. Utilizări terapeutice
I. Anestezie locală
1. De suprafaţă
Tegumente: arsuri, arsuri solare, leziuni minime, ulcere varicoase, prurit, înţepături de
insecte, pregătire pentru puncţionarea venelor sau arterelor, leziuni diverse.
Mucoasa oculară: leziuni corneene, corpi străini, pregătire pentru tonometrie.
Mucoasa oro-faringiană şi respiratorie: afte bucale, faringite, pregătire pentru
bronhoscopii, intubaţie traheală
Mucoasa nazală: investigaţii ORL
Conduct auditiv extern: otite externe
Uretră: cistoscopie
Ano-rectal: fisuri anale, hemoroizi, prurit anal.

2. Infiltraţii locale:
 câmp (operator),
 paravertebral,
 periarticular,
 paracervical (obstetrică),
 cutanată: dureri, recoltare grefe piele;
 liposucțiune
Procaina (0,5% -1%) esre din ce în ce mai puțin folosită în infiltrațiile locale.
Lidocaina (0,5% -1%) este de departe anestezicul local preferat în procedeul prin
infiltrație. Ropivacaina (0,125% – 0,25 % ) are efecte mai intense și mai durabile.
Lidocaina este anestezicul local utilat de cele mai multe ori în anestezia locală
tumescentă, la concentrații de 0,05% - 0,15%, în doze de 7 mg/kg (sau chiar mai mari, 35
mg/kg). Soluția de anestezic în ser fiziologic conține de asemenea, adrenalină (diluție 1: 1
milion) și bicarbonat de sodiu.

3. Bloc nervos periferic:


 plexular,
 troncular.
4. Bloc epidural:
 intervenţii chirurgicale pe abdomenul inferior;
 travaliu şi intervenţie cezariană;
 epidurală continuă: pancreatită acută.
 dureri abdominale (adjuvant);
5. Bloc spinal:
 intervenţii chirurgicale pe abdomen inferior;
 obstetrică (cezariană, travaliu);
 dureri cronice (adjuvant)
6. Blocul i.v. Bier se utilizează pentru fractura de tip Colle.

II. Administrare i.v. pentru analgezie (dureri fantomă, dureri centrale, siclemie).
III. Administrare i.p. – stimulare peristaltism
IV. Administrare i. pleurală
V. Administrare i. articulară
VI. Antiaritmic – lidocaina
VII. Administrare i.v. (lidocaina) – status epilepticus, antispastic (colici), neuropatia
diabetică, tinnitus, sughiţ, cefalee.
VIII. Inhalaţie (neobişnuit) – antitusive.
IX. Per os – gastrite, reflux gastro-esofagian, tratament adjuvant în boala ulceroasă.
X. Asociate în acelaşi flacon cu alte medicamente, pentru reducerea durerii la
injectare.

I. Evenimente şi efecte adverse


I. Erori de tehnică sau imputabile procedeului (complicaţii)
 Leziuni ale măduvei spinării şi ale plexurilor şi trunchiurilor nervoase
 Perforarea viscerelor abdominale în anestezia locală tumescentă
 Necroze: injectare în zone cu circulaţie terminală; asociere cu
vacoconstrictoare
 Infecţii la locul administrării
 Injectare accidentală intravasculară – hipotensiune arterială, colaps; stop
cardiac
 Rahianestezia înaltă provoacă: stop respirator, tulburări cardio-vasculare
II. Reacţii alergice
 Mai frecvente la esteri
 Pot fi determinate şi de substanţele auxiliare
 Localizate (erupţii cutanate, eczemă de contact)
 Generalizate (anafilactoide şi anafilactice)
III. Reacţii idiosincrazice
 (idiosincrazia la cocaină)
 (hiperpirexie malignă, discutabilă, se pare improbabilă)
IV. Efecte specifice citotoxice
 neurotoxicitate,
 condrotoxicitate,
 miotoxicitate
V. Efecte toxice
 supradozare
 S.N.C.
 Cardiovasculare
VI. Organotropismul efectelor adverse
Cele mai frecvente: SNC şi cardiovasculare
a). Efecte SNC
 la concentraţii reduse: somnolenţă, dezorientare, senzaţie de cap greu, ameţeli,
confuzie, dificultăţi de concentrare, uneori sedare şi somn (lidocaina, procaina).
 la concentraţii mai mari: stimulare difuză, agitaţie psihomotorie, tremor, tinnitus,
dar şi secuse musculare, convulsii tonico-clonice, deprimarea respiraţiei, comă,
stop respirator.
Tratament:
 asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii
 asigurarea ventilaţiei (oxigen şi respiraţie asistată)
b). Efecte cardio-vasculare (la concentraţii mari, administrare accidentală intravasculară,
supradozare, absorbţie neobişnuită)
Modificări cardiace:
 bradicardie, bloc A-V, stop cardiac;
 hipotensiune arterială;
 scăderea forţei de contracţie şi a debitului cardiac;
 aritmii ventriculare, mai frecvente după bupivacaină şi etidocaină, greu de
resuscitat;
 dacă apar semne toxice pe s.n.c. şi tahicardie cu hipertensiune arterială, acestea
sunt mai degrabă semne de hipoxie.
c). Efecte specifice pe condrocite, la administrare intraarticulară.
d). Efecte distrofice pe musculatura striată, la contactul direct
J. Supradozarea și intoxicaţia acută
 hipotensiune arterială, colaps
 bradicardie, alte tulburări de ritm
 deprimarea respiraţiei
 convulsii
Tratamentul intoxicaţiei acute:
 susţinerea funcţiilor vitale
 anticonvulsivante (diazepam)
 atropină
Un progres remarcabil în tratamentul intoxicaţiei acute cu anestezice locale s-a
realizat prin utilizarea emulsiilor de lipide compatibile pentru administrare intravenoasă.
Anestezicele locale sunt extrase din țesuturile în care au realizat concentrații toxice și
sunt încorporate de moleculele de lipide administrate.

K. Precauţii
Evitare – persoane cu boli grave
Precauţii – acidoză, diselectrolitemii, hipoxie
Prudenţă şi pregătirea tuturor mijloacelor de resuscitare (mai ales pentru blocul central).

L. Contraindicaţii
 hipersensibilitate la medicament

M. Asocieri
 între anestezice locale (lidocaina cu prilocaina-EMLA)
 vasoconstrictoare (diluate) şi clonidină
 glucoză sau dextrani (pentru anestezia spinală hiperbară)
 asociere cu alte medicamente pentru evitarea durerii la administrare

N. Reprezentanţi
I. Esteri ai acidului benzoic
1. Cocaina.
Cocaina este singurul anestezic local natural. Efectul anestezic local este însoţit de
vasoconstricţie. Cocaina blochează recaptarea presinaptică a catecolaminelor, având
consecinţe periferice prin noradrenalină şi adrenalină (vasoconstricţie) şi centrale prin
dopamină (euforie, dependenţă). Fiind substanţă de abuz are utilizări restrânse ca
anestezic local. Se prescrie pe formulare în regim special pentru psihotrope. Atunci cînd
se recurge la cocaină, se aplică numai local, pe mucoasele căilor respiratorii superioare,
pentru anestezia timpanului şi eventual în sacul conjunctival. Prin vasoconstricţie,
cocaina are efecte distrofice pe aceste epitelii. În unele ţări se folosesc mixturi topice
cutanate ale cocainei cu alte anestezice locale.

II. Esteri ai acidului para-amino benzoic


1. Procaina
A fost primul AL sintetic utilizat clinic. Procaina este tot mai rar utilizată ca
anestezic local. Latenţa de acţiune este lungă, durata de acţiune scurtă, potenţa redusă. Nu
are acţiune AL de suprafaţă. Reacţiile alergice sunt frecvente şi pot fi severe.
Interacţiunile medicamentoase sunt numeroase (sulfamide, inhibitori de esteraze etc.). În
ţara noastră sunt consacrate preparatele cu efecte sistemice de tip Aslavital şi Gerovital
în terapia geriatrică.
2. Cloroprocaina
După o revigorare în utilizare, cloroprocaina se indică totuşi limitat ca anestezic
local pentru bloc central, lipsită de conservanţi, dar cu adaus de EDTA. Se pare că acest
ingredient ar fi responsabil de durerile paravertebrale relative intense consecutive
administrării epidurale şi spinale. Acţiunea de scurtă durată este însă mai rapidă ca şi cea
a procainei.
3. Tetracaina
AL puternic, are latenţa lungă şi potenţa exprimată. După eventuala pătrundere în
circulaţia sistemică, metabolizarea este lentă, ceea ce explică acţiunea prelungită. Se
utilizează pentru anestezia spinală, de lungă durată şi în amestecuri cu alte AL pentru
efecte locale, cutanate.
4. Benzocaina
Derivat de acid para-amino benzoic, lipsit de grupări ionizabile, benzocaina este
liposolubilă, dar cu redusă hidrosolubilitate. Utilizarea este exclusiv locală, pe tegumente
şi mucoase (conc. 1-10%) în asociere cu numeroase alte grupe de medicamente.
Absorbită, poate produce methemoglobinemie.

AL cu structură amidică
1. Lidocaina
Lidocaina, primul AL amidic sintetizat este prototipul AL, utilizat în toate
situaţiile ce necesită anestezie locală; terminală, de infiltraţie şi tumescentă, pentru
blocurile nervoase periferice şi centrale. Concentraţiile utilizate sunt între 1% şi 4%. Se
poate asocia cu adrenalină. Durata de acţiune intermediară este mai lungă ca şi a
procainei, iar acţiunea mai rapidă şi mai puternică. A înlocuit practic procaina ca AL. Pe
lângă utilizarea ca anestezic local, lidocaina se administrează în unele situaţii parenteral,
în primul rând ca antiaritmic, dar şi pentru tratamentul status epilepticus (deşi în doze
mari poate produce convulsii). Este utilă în acufene, tinnitus şi sughiţ rebel.
În limitele biodisponibilităţii, lidocaina se metabolizează hepatic prin CYP450 la
glicin-xilidide, cu activitate AL încă prezentă şi ulterior la xilidide simple şi alţi
metaboliţi, care se elimină urinar.
Efectele adverse la administrare locală sunt în general limitate şi dependente de
amploarea absorbţiei sistemice. Predomină reacţiile pe sistemul nervos şi cele deprimante
cardiovasculare.
2. Bupivacaina
Bupivacaina este un potent AL, cu acţiune de lungă durată, folosit în concentraţii
de 2,5 mg/1ml, de 5 mg/1ml şi 7,5 mg/1ml. Utilizată frecvent în anestezia epidurală şi
spinală, în soluţii izobare şi hiperbare, în cursul travaliului şi în intervenţiile pelviene şi
pe membrele inferioare. Blocul senzitiv predomină faţă de cel motor. O analgezie de
lungă durată se poate obţine prin administrare continuă de doze mici, prin catetere
adecvate. Bupivacaina are o deosebit de intensă acţiune toxică pe cord. Deprimă
muşchiul inimii şi produce aritmii ventriculare şi supraventriculare severe şi greu de
tratat.
3. Levobupivacaina este mai puţin toxică la aceleaşi concentraţii ca şi bupivacaina
racemică.
4. Ropivacaina
Analog de bupivacaină, ropivacaina se utilizează ca izomer levogir (S), mai puţin
toxic ca şi enantiomerul R. Ropivacaina are potenţa uşor redusă comparativ cu
bupivacaina, dar este mai puţin cardiotoxică şi mai selectivă pentru blocul nervos
senzitiv. Pentru blocurile nervoase periferice şi centrale se folosesc concentraţii similare
bupivacainei (2,5 mg/1ml, 5 mg/1ml şi 7,5 mg/1ml).
5. Mepivacaina
Durata anesteziei locale prin mepivacaină este cu aproximativ 20% mai lungă ca
şi a lidocainei. Nu are efect anestezic pe suprafeţele epiteliale. Este toxică pentru făt şi
nou-născut şi nu se utilizează în anestezia obstetricală. Se indică în anestezia infiltrativă
şi prin bloc nervos mai ales în intervenţii stomatologice, în concentraţii de 30 mg/1ml.
6. Prilocaina
AL cu acţiune intermediară ca durată, are efecte vasodilatatoare reduse şi poate fi
utilizată fără adrenalină, fiind adecvată pentru producerea blocului intravenos regional.
Medicamentul produce methemoglobinemie, dependent de doză, de obicei peste 8 mg/kg.
Din acest motiv nu este utilă în obstetrică. Este limitată ca indicaţii în stomatologie.
7. Articaina
Articaina se distinge de alte AL prin prezenţa în aceeași moleculă, atât a legăturii
amidice, cât şi a celei esterice, rapid scindată în organism prin colinesteraze nespecifice.
Ca urmare efectul este rapid dar de scurtă durată,. De asemenea, gruparea aromatică,
tiofenică conferă liposolubilitate şi potenţă crescute. Articaina este folosită pentru
anestezia de conducere periferică şi centrală, pentru anestezia intravenoasă regională şi
mai ales în anestezia dentară, în concentraţii de 2% sau 4%, asociată cu adrenalină
1:100.000 sau 1:200.000. Reacţiile adverse constau în tulburări neurologice tranzitorii
după anestezia spinală şi parestezii după anestezia stomatologică.

PREPARATE TIPIZATE CU ANESTEZICE LOCALE


(Nomenclator Terapeutic 2016)
1. Procaina
 Aslavital® - drj. şi fiole, 5 ml
 Gerovital H3®, drj., sol 2%, fiole 5 ml
2. Lidocaina
 Lidocaina clorhidrat, sol.inj., 10 mg/1 ml, f. 2ml; f 3,5 ml
 Lidocaina Infosint, sol.inj., 10 mg/1 ml, f. 5 ml; f. 10 ml.; f. 20 ml
sol. inj., 20 mg/1 ml, f. 5 ml; f. 10 ml.; f. 20 ml
 Lidocaina Grindeks 20 mg/ml soluţie injectabilă, f. 5 ml
 Xilina, sol. 1 % f. 10 ml;
sol. 2 % f. 2 ml;
sol. 4 % f. 2 ml
 Xilina 100 mg/10 ml, f. 10 ml (uz cardiologic)
 Lidocain, sol. 10%, flac. spray 38 g (50 ml)
 Versatis, emplastru medicamentos 5%
Asocieri ale lidocainei
 Cathejell cu lidocaina®, seringa cu 12,5 g gel
Lidocaina 2%
Clorhexidina 0,05%
Preparate stomatologice cu lidocaină
 Citrolin® , apă de gură, flac.120 ml.
Lidocaină 0,003%
Cetrimoniu 0,025%
 Dentocalmin sol. dentară fl. 6g
®

Lidocaina
Mentol
Fenol aa

Preparate oftalmologice și auriculare cu lidocaină


 Mydrane, sol.inj- 1f. sticlă brună a 0,6 ml, plus un ac steril
(ambulate în blister din hârtie)
Tropicamidă 0,2 mg/1 ml
Fenilefrină clorhidrat 3,1 mg/1 ml
Lidocaină clorhidrat 10 mg/1 ml
 Otipax®, sol. auriculară, flac. sticlă brună 16 g, plus applicator pentru picurare
Fenazonă 44,83 mg/1 ml (~ 4g/100 g)
Lidocaină clorhidrat 11,21 mg/1 ml (~ 1g/100g)
 Otirelax , sol. auriculară, flac. PEJD- 15 ml
®

Fenazonă 45,5 mg/1 ml (1,08 mg/1 picătură)


Lidocaină clorhidrat 11,4 mg/1 ml (0,27 mg/1 picătură)
1 mililitru are 42 picături
3. Bupivacaina
 Bupivacaina Infosint® sol. 0,25 % şi 0,5 %; f. 5 ml, f. 10 ml, f. 20 ml
 Marcaine Spinal® sol. inj. 0,5 % - f. 4 ml
 Marcaine Spinal Heavy®, f. 4 ml

4. Levobupivacaina
 Levobupivacaina Kabi 2,5 mg/ml soluţie injectabilă/perfuzabilă, f. 10 ml
 Levobupivacaina Kabi 5 mg/ml soluţie injectabilă/perfuzabilă, f. 10 ml
 Levobupivacaina Kabi 7,5 mg/ml soluţie injectabilă/perfuzabilă, f. 10 ml

5. Ropivacaina
 Ropivacaina Kabi 2 mg/ml soluţie injectabilă, f. 10 ml; f. 20 ml
 Ropivacaina Kabi 7,5 mg/ml soluţie injectabilă, f. 10 ml; f. 20 ml
 Ropivacaina Kabi 10 mg/ml soluţie injectabilă, f. 10 ml; f. 20 ml
 Naropin® 10 mg/ml soluţie injectabilă, f. 10 ml; f. 20 ml

6. Mepivacaina
 Mepidental® 30 mg/ml soluţie injectabilă, cartuș sticlă incoloră 1,8 ml
 Mepivastesin® 30 mg/ml soluţie injectabilă, cartuș sticlă incoloră 1,7 ml
 Scandonest® 3% plaine, cartuș sticlă incoloră 1,8 ml
7. Articaina (combinații cu adrenalina)
 Artidental® 40 mg/0,005 mg/ml, soluţie injectabilă, cartuș sticlă 1,8 ml
(clorhidrat de articaină 40 mg/ 1ml și 0,005 mg adrenalină)
 Artidental 40 mg/0,01 mg/ml, soluţie injectabilă, cartuș sticlă 1,8 ml
®

(clorhidrat de articaină 40 mg/ 1ml și 0,01 mg adrenalină)


 Septanest cu adrenalină 1/200000- 40 mg/0,005 mg/ml
®

soluţie injectabilă, cartușe de sticlă 1,7 ml


 Septanest cu adrenalină 1/100000-40mg/0,01mg/ml
®

soluţie injectabilă, cartușe de sticlă 1,7 ml


 Ubistesin , soluţie injectabilă, cartușe de sticlă incoloră- 1,7 ml.
®

1 ml conține clorhidrat de articaină 40 mg şi adrenalină 0,005 mg.


 Ubistesin® Forte, soluţie injectabilă, cartușe de sticlă incoloră- 1,7 ml.
1 ml conțin clorhidrat de articaină 40 mg şi adrenalină 0,01 mg.

8. Benzocaina
Almagel A®, susp.orală, flac. 170 ml; flac. 200ml
Benzocaină 2%
Hidroxid de aluminiu coloidal 4%,
Hidroxid de magneziu 1,38%

9. Oxibuprocaina
Benoxi®, pic.oftalmice, sol. 4 mg/1 ml, flac. 10 ml
Oftacain®, pic.oftalmice, sol. 4 mg/1 ml, flac 10 ml
COMBINAŢII:
EMLA ŞI EMLA CREAM®
Cremă sau plasture impregnat cu 1 g din emulsia
lidocaină/prilocaină (amestec eutectic)

Anexe. Consultativ
Clasificare
A. După caracteristici clinice:
a) potenţă redusă, acţiune de scurtă durată
Procaina, cloroprocaina
b) durată interemediară
Lidocaina, articaina
b) potenţă şi durată lungi (3 ore)
Tetracaina, cincocaina, etidocaina, bupivacaina, ropivacaina
B. După calea de administrare şi indicaţiile particulare
a) utilizare topică (mucoasă, cutanat)
Benzocaina, cocaina, dibucaina, pramoxina, lidocaina, tetracaina, butambena
b) utilizare oftalmologică
Cocaina (toxică pe cornee), proparacaina, oxibuprocainatetracaina, ambucaina,
proximetacaina
c) injectabile
Bupivacaina, cloroprocaina, etidocaina, lidocaina, mepivacaina, prilocaina,
articaina, procaina, tetracaina
C. După structura chimică:
Esteri- colorați albastru (cu excepția cocaine, a dicloninei și pramoxinei)
Amide- colorație roșie

COCAINA BE NZ OCAINA PROCAINA

PROPARACAINA TETRACA INA

LIDOCAINA ARTICAINA BUPIVACAINA

MEPIVACAINA PRILOCAINA ROPI VACAINA

DI BUCAINA DICLONINA

PRAMOXINA

S-ar putea să vă placă și