Am întors scaunul şi l-am aşezat ca tutungiul, pentru

că am găsit că e mai comod. Am fumat două ţigări, am

intrat în casă ca să iau o bucăţică de ciocolată şi m-am în­
tors s-o mănânc la fereastră. Puţin după aceea cerul s-a
întunecat şi am crezut că o să avem o furtună de vară. S-a
limpezit totuşi încetul cu încetul. D ar trecerea norilor lă­
sase deasupra străzii un soi de făgăduială de ploaie, care a
facut-o mai întunecată. Am stat mult timp privind cerul.
La ora cinci, câteva tramvaie au sosit cu zgomot. Adu­
ceau de la stadionul suburbiei ciorchini de spectatori coco­
ţaţi pe trepte şi pe platforme. Tramvaiele urm ătoare au
adus jucătorii, pe care i-am recunoscut după geamantăna-
şele lor. Udau şi cântau în gura m are că clubul lor nu va
pieri. Mulţi dintre ei mi-au făcut cu mâna. Unul chiar mi-a
strigat: „I-am bătut11. Şi eu am făcut „da“, din cap. Din
acest moment, automobilele au început să vină grămadă.
Ziua a mai scăzut puţin. Deasupra acoperişurilor, ce­
rul s-a înroşit şi, odată cu seara, străzile s-au însufleţit. Cei
care fuseseră la plimbare se întorceau agale. L-am recu­
noscut printre alţii pe domnul distins. Copiii plângeau sau
se lăsau târâţi spre casă. Aproape imediat, cinematogra­
fele din cartier au revărsat în stradă un val de spectatori.
Printre aceştia, tinerii aveau gesturi mai hotărâte ca de
obicei şi m-am gândit că văzuseră un film de aventuri. Cei
care se întorceau de la cinematografele din oraş sosiră ceva
mai târziu. Păreau mai gravi. Râdeau încă, dar din când în
când, păreau obosiţi şi gânditori. Au rămas în stradă, plim-
bându-se pe trotuarul din faţă. Fetele din cartier, cu capul
descoperit, se ţineau de braţ. Băieţii făcuseră în aşa fel în­
cât să se întâlnească faţă în faţă cu ele şi le aruncau glume
de care fetele râdeau întorcând capul. Câteva dintre ele, pe
care le cunoşteam, mi-au făcut cu mâna.
Luminile de pe stradă s-au aprins atunci brusc şi au
făcut să pălească primele stele care se înălţau în noapte.