A L B E R T C a m u s

care-1 folosim e umed de tot: a fost întrebuinţat toată

ziua. I-am spus într-o zi patronului. El m i-a răspuns că
este regretabil, dar că nu-i totuşi decât un am ănunt lipsit
de importanţă. Am plecat cam târziu, la douăsprezece şi
jum ătate, cu Emmanuel, care lucrează Ia expediţie. Bi­
roul dă spre mare şi am stat un timp să privim cargourile
din port sub soarele arzător. In acest m oment, un camion
a sosit cu mare zgomot de lanţuri şi explozii. Emmanuel
m-a întrebat „ce-ar fi dacă ne-am urca“ şi eu am început
să alerg. Camionul ne-a depăşit şi noi ne-am avântat pe
urmele lui. Eram înecat în zgomot şi praf. N u mai ve­
deam nimic şi nu simţeam decât elanul dezordonat al
goanei, printre troliuri şi maşini, catarge care dansau pe
cer şi corăbii de-a lungul cărora fugeam. M -am prins cel
dintâi şi am sărit din mers. Apoi l-am ajutat pe Emma­
nuel să se aşeze. Ni se tăiase răsuflarea, camionul sălta pe
pavajul desfundat al cheiului, prin p raf şi soare. Emma­
nuel râdea de se strâmba.
Am sosit lac de sudoare la Celeste. Era, ca de obicei, la
poartă, cu pântecele lui mare, cu şorţul şi mustăţile albe.
M-a întrebat dacă „mă simţeam bine totuşi11.1-am spus că
da şi că mi-era foame. Am m âncat foarte repede şi am
băut o cafea. Apoi m-am dus acasă, am dorm it puţin
pentru că băusem prea mult vin şi, trezindu-m ă, mi s-a
făcut poftă să fumez. Era târziu şi am fugit ca să prind un
tramvai. Am lucrat toată după-am iaza. E ra foarte cald
în birou şi seara, plecând, am fost bucuros să m ă întorc
acasă mergând încet de-a lungul cheiurilor. Cerul era
verzui, mă simţeam bine. Totuşi, m-am dus direct acasă,
pentru că voiam să-mi fierb cartofi.
Urcând scara întunecată, m-am ciocnit de bătrânul
Salamano, vecinul meu de palier. Era cu câinele lui. De
opt ani sunt mereu văzuţi îm preună. Câinele de vână­
toare are o eczemă, jigăraie cred, care face să-i cadă