cunoşteam viaţa, că puteam să-l ajut şi că după aceea el va

fi prietenul meu. N-am spus nimic şi el m-a mai întrebat

dacă vreau să fiu prietenul lui. I-am spus că-mi era totuna;
a părut mulţumit. A scos nişte cârnaţi, i-a prăjit în tigaie, a
pus pahare, farfurii, tacâmuri şi două sticle de vin. Totul în
tăcere. Apoi ne-am aşezat la masă. Mâncând, el a început
să-mi spună povestea lui. Ezita puţin la început. „Am cu­
noscut o doamnă... Era, ce mai încolo-încoace, amanta
mea.“ Bărbatul cu care se bătuse era fratele acestei femei.
Mi-a spus că o întreţinuse. Eu n-am răspuns nimic şi totuşi
el a adăugat imediat că ştia ce se spune în cartier, dar că el
are conştiinţa curată şi că e magaziner.
„Ca să ajung la povestea mea, mi-a spus, am băgat
de seamă că era o înşelătorie la mijloc.14îi dădea atât cât
să aibă din ce trăi. Plătea el însuşi chiria camerei şi-i dă­
dea douăzeci de franci pe zi pentru mâncare. „Trei sute
de franci pentru cameră, şase sute de franci pentru mân­
care, o pereche de ciorapi din când în când, asta făcea o
mie de franci. Şi doamna nu lucra. Dar îmi spunea că
era puţin, că nu putea s-o scoată la capăt cu ce-i dădeam
eu. Totuşi, eu îi spuneam: «De ce nu lucrezi şi tu măcar o
jumătate de zi? M-ai uşura puţin de toate aceste fleacuri.
Ţi-am cumpărat un costum nou luna asta, ţi-am dat do­
uăzeci de franci pe zi, îţi plătesc chiria şi tu, tu stai şi bei
cafea după-amiaza cu prietenele tale. Le dai pe degeaba
cafeaua şi zahărul. Din banii mei. M-am purtat bine cu
tine şi tu te porţi urât cu mine.» Dar ea nu lucra, spunea
totdeauna că nu reuşea şi am băgat eu de seamă că e o
înşelătorie la mijloc.44
Mi-a povestit atunci că găsise în geanta ei un bilet de
loterie şi că ea nu putuse să-i explice cum îl cumpărase.
Ceva mai târziu găsise o chitanţă de la muntele de pie­
tate, care arăta că amanetase două brăţări. Până atunci
nu ştiuse de existenţa acestor brăţări. „Am văzut eu bine