etajul al doilea, care e instalator.

A bătut la uşă şi s-a făcut

tăcere. A bătut mai tare şi, după puţin timp, femeia a
plâns şi Raymond a deschis. Avea o ţigară în gură şi o ex­
presie dulceagă. Femeia s-a repezit la uşă şi i-a spus poli­
ţaiului că Raymond o bătuse. „Numele", a spus poliţaiul.
Raymond a răspuns. „Lasă ţigara din gură când vorbeşti
cu mine", a spus poliţaiul. Raymond a şovăit, s-a uitat la
mine şi a tras un fum. în acest moment, poliţaiul i-a tras o
palmă zdravănă cu o mână mare şi grea, drept în obraz.
Ţigara a sărit la câţiva metri. Raymond s-a schimbat la
faţă, dau- n-a spus nimic pentru moment, apoi a întrebat
cu voce umilă dacă poate să-şi ia chiştocul. Poliţaiul a răs­
puns că poate şi a adăugat: „Pe viitor ai să ştii că un poliţai
nu e un caraghios". în acest timp femeia plângea şi a re­
petat: „M-a bătut. E un peşte." „Domnule poliţai, a în­
trebat atunci Raymond, legea dă voie să-l faci pe un om
peşte?" D ar poliţaiul i-a poruncit „să-şi ţină fleanca".
Raymond s-a întors atunci spre femeie şi i-a spus: „Aş­
teaptă tu, fetiţo, ne mai vedem noi". Poliţaiul i-a spus să-şi
ţină gura, că femeia trebuia să plece şi el să răm ână în
camera lui să aştepte să fie convocat la comisariat. A adă­
ugat că lui Raymond ar trebui să-i fie ruşine să se îmbete
în asemenea hal, încât să trem ure aşa cum trem ura.
Atunci Raymond i-a explicat: „Nu sunt beat, domnule
poliţai. Numai că sunt aici, în faţa dumneavoastră, şi tre­
mur, e ceva nervos." A închis uşa şi toată lum ea a plecat.
Maria şi cu mine am terminat de preparat masa. D ar ei
nu-i era foame, eu am mâncat aproape totul. Ea a plecat
la ora unu şi eu am dormit puţin.
Pe la ora trei cineva a bătut la uşă şi a intrat Raymond.
Eu am rămas întins. El s-a aşezat pe m arginea patu­
lui. A stat un timp fără să vorbească şi eu l-am întrebat
cum s-au petrecut lucrurile. M i-a povestit că făcuse aşa