A lbert C amus

o schimbare în viaţă. Am răspuns că nu schimbi niciodată

viaţa, că în orice caz toate vieţile sunt la fel şi că a mea,
aici, nu-mi displăcea deloc. A părut nemulţum it, mi-a
spus că eu răspund întotdeauna aiurea, că nu am ambiţie
şi că asta e dezastruos în afaceri. Atunci m-am întors la
mine în birou. Aş fi preferat să nu-1 supăr, dar nu vedeam
niciun motiv ca să-mi schimb viaţa. Gândindu-m ă bine,
nu eram nefericit. Când eram student, aveam multe ase­
menea ambiţii. Dar când a trebuit să m ă las de studii, am
înţeles repede că toate astea nu aveau o importanţă reală.
Seara, M aria a venit să m ă aştepte şi m -a întrebat
dacă vreau să mă însor cu ea. Am spus că îmi este totuna
şi că puteam s-o facem dacă vrea. A vrut să ştie atunci,
dacă o iubesc. Am răspuns aşa cum mai făcusem o dată,
că asta nu înseamnă nimic dar că, fără îndoială, n-o iu­
besc. „Atunci de ce să mă iei de nevastă?" a spus ea. I-am
explicat că asta nu are nicio im portanţă şi că, dacă ea
vrea, putem să ne căsătorim. De altminteri ea îmi cerea
asta şi eu mă mulţumeam să zic da. M i-a atras atunci
atenţia că e un lucru serios căsătoria. Eu am răspuns:
„Nu“. Ea a tăcut un timp şi s-a uitat la mine în tăcere.
Apoi a vorbit. Voia pur şi simplu să ştie dacă aş fi acceptat
aceeaşi propunere venind din partea altei femei, la care aş
fi ţinut în acelaşi fel. Am spus: „Fireşte". Ea s-a întrebat
atunci dacă mă iubeşte; cât despre mine, eu nu puteam şti
nimic în această privinţă. D upă un alt m om ent de tăcere,
a murmurat că sunt ciudat, că m ă iubea fără îndoială din
pricina asta, dar că într-o zi am s-o dezgust din aceleaşi
motive. Cum eu tăceam, neavând nimic de adăugat, m-a
luat de braţ zâmbind şi a declarat că voia să se mărite cu
mine. Am răspuns că ne vom căsători când va voi ea.
I-am vorbit atunci de propunerea patronului şi Maria
mi-a spus că i-ar plăcea să vadă Parisul. I-am mărturisit
că stătusem cândva acolo şi m -a întrebat cum e. I-am