Maria: Gebirah Messianica
Maria: Gebirah Messianica
La costituzione dogmatica “Lumen gentium” del
Concilio Vaticano II dedica l’intero ultimo
capitolo, alla presentazione della Beata Vergine
Maria nel mistero di Cristo e della Chiesa. Esso
sviluppa lo studio della funzione di Maria
nell’economia della salvezza. Il Concilio ha
proposto uno studio della Madonna alla luce
della sacra Scrittura, una ricerca esegetica dei
testi biblici che parlano di Lei ed una sintesi
teologica di tali dati. Il risultato è un ascolto
attento della rivelazione divina su Colei che in
modo mirabile ha ascoltato ed accolto il suo
Signore.
La presente riflessione pone l’attenzione sul
ruolo che Maria di Nazaret, cioè la madre del
Messia gebirah, ha svolto nell’economia della
salvezza. Su questa figura è possibile trovare
nella sacra Scrittura informazioni obiettive e
visioni teologiche. Nell’Antico Testamento non si
parla di Maria in modo esplicito, ma alla luce del
Nuovo Testamento, si può riconoscere in esso
passi e figure che preconizzano la gebirah futura
Madre del Signore. Il prestigio della gebirah è
nell’essere la madre del re.
Parallelamente la femminilità e il grembo di
Maria, sono legati all’ingresso di Dio nella storia
in una forma piena e radicale. In Maria la Parola
si fa carne, umanità, storia. L’intreccio tra finito
ed infinito che si realizza nel grembo di Maria è
limpidamente espresso nelle parole
dell’angelo: Lo Spirito santo scenderà su di te
(…) Colui che nascerà sarà dunque santo e
chiamato figlio di Dio (Lc 1, 35). La nascita è il
segno di un inizio, è indizio di limite e di umanità.
La santità e la filiazione divina ci riportano invece
Constituția dogmatică "Lumen gentium" a
Conciliului Vatican II dedică întregul ultim capitol
prezentării Sfintei Fecioare Maria în misterul lui
Hristos și al Bisericii. Ea dezvoltă studiul funcției
Mariei în economia mântuirii. Consiliul a propus
un studiu al Madonei în lumina Sfintei Scripturi, o
cercetare exegetică a textelor biblice care
vorbesc despre ea și o sinteză teologică a
acestor date. Rezultatul este o ascultare atentă a
revelației divine asupra ei care, într-un mod
admirabil, a ascultat și a primit-o pe Domnul ei.
Reflecția prezentă se concentrează asupra
rolului pe care Maria din Nazaret, care este
mama lui Mesia gebirah, a jucat în economia
mântuirii. Pe această cifră este posibil să găsiți în
Sfintele Scripturi informații obiective și viziuni
teologice. În Vechiul Testament nu există nici o
mențiune despre Maria în mod explicit, dar în
lumina Noului Testament se poate recunoaște în
ea pași și figuri care susțin viitoarea mamă a
lui Gebirah . Prestigiul gebirahului este ca fiind
mama regelui.
În același timp, feminitatea și uterul Mariei sunt
legate de intrarea lui Dumnezeu în istorie într-o
formă plină și radicală. În Maria, Cuvântul devine
carne, omenire, istorie. Împingerea finitului și
infinitului care se realizează în pântecele Mariei
este clar exprimată în cuvintele îngerului: Duhul
Sfânt va coborî peste voi (...) Cel care se va
naște va fi deci sfânt și numit fiul lui
Dumnezeu ( Lc 1, 35) . Nașterea este semnul
unui început, este un semn al limitei și al
umanității. În schimb, sfințenia și firea divină ne
all’area dell’infinito e di Dio.
La vicenda della figlia di Sion comporta molte
tappe: quella della filiazione e quella nuziale, la
tappa materna e quella della vedovanza e della
sterilità. Anche in Maria si ripete questo
itinerario. Ella è figlia di Dio e serva del Signore
(Lc 1, 38) nel senso biblico per la sua totale
adesione ad una missione ricevuta da espletare
per la storia della salvezza. Come Abramo,
Mosè, Davide, i profeti e lo stesso Servo di
Jahvè, Maria è uno strumento fondamentale
nella rivelazione di Dio. Comeserva e figlia Maria
è colei che crede all’adempimento delle parole
del Signore (Lc 1, 45).
Come sposa e madre, Maria diventa segno della
chiesa la quale genera nell’eucaristia, nella
Parola e nell’amore il Cristo all’interno della
comunità credente (Ap 12). Come Sion che era
sterile e come i suoi figli i quali non erano
semplicemente frutto di un processo biologico
ma di grazia, così Maria è madre vergine e
genera colui che non da sangue né da volere di
uomo ma da Dio è stato generato (Gv 1, 13).
Sion è anche madre vedova e sofferente che
resta per sempre feconda. Anche Maria ai piedi
della croce giunge alla spogliazione totale,
all’estrema povertà perdendo il Figlio. Ma proprio
in quell’istante riceve come figli i fratelli del
Cristo, tipizzati nel discepolo che Gesù amava,
continuando così nei secoli la sua missione
materna.
La figura del re con la madre al suo fianco
prefigura Gesù, re messianico (2Sam 7, 10-17) e
sua madre Maria. I primi cristiani di origine ebrea
non ebbero alcun problema quando la Chiesa
venerava Maria come Regina dei martiri e dei
santi. Essi videro Salomone e Betsabea come
readuc în zona infinității și a lui Dumnezeu.
Povestea fiicei Sionului implică multe etape: cea
a fiii și a celei nupțiale, a fazei materne și a celei
de văduvie și sterilitate.Acest itinerar este, de
asemenea, repetat în Mary. Ea este fiica lui
Dumnezeu și slujitor al Domnului ( Lk 1, 38) în
sensul biblic pentru aderarea ei totală la o
misiune primită pentru a fi îndeplinită pentru
istoria mântuirii. La fel ca Avraam, Moise, David,
profeții și același slujitor al DOMNULUI , Maria
este un instrument fundamental în revelația lui
Dumnezeu. Caservitor și fiică, Maria este
cea care crede în împlinirea cuvintelor
Domnului ( Lc 1,45 ).
Ca mireasă și mama, Maria devine semnul
bisericii care generează Hristos în comunitatea
credincioasă în Euharistie, în Cuvânt și în
dragoste ( Ap 12). Ca Sion , care era stearpă și
modul în care copiii săi , care nu au fost pur
și simplu rezultatul unui proces biologic , ci de
har, așa că Maria este mama fecioară și unul
generează care nu din sânge , nici din voia
omului , ci al lui Dumnezeu a fost generat
( Ioan 1 , 13). Sion este, de asemenea, o mamă
văduvă și suferind, care rămâne fructuoasă
pentru totdeauna. Chiar și Maria, la poalele crucii,
ajunge la o pustie totală, pierzând sărăcia
extremă până la sărăcia ei extremă. Dar tocmai
atunci el primește ca și copii frații lui Hristos,
simbolizat în ucenicul pe care Isus ùiubit,
continuând pentru că ì secole misiunea ei
maternă.
Figura regelui cu mama sa la prefigura pe Isus,
regele mesianic ( 2Sam 7, 10-17) și pe mama sa
Maria. Primii creștini de origine evreiască nu au
avut nici o problemă atunci când Biserica a
venerat-o pe Maria ca regină a martirilor și a
sfinților.Ei au văzut pe Solomon și pe Bathsheba
prototipi di Gesù e Maria (Lc 1, 31-33 e Mt 1, 21)
Gebirah, regina Madre
Nell’Antico Testamento si trovano molte
immagini che possono essere applicate alla
Madre del Messia[1]. Come si legge nel testo di
Anna Maria Canopi citato da Carlo
Miglietta, Ester e Maria: “Colui che è “nato da
donna” (Gal 4, 4) (…) è stato, in certo modo, già
concepito e portato in grembo dalle antiche
“madri di Israele”, da tutte quelle donne che,
nonostante la loro condizione di povertà e di
debolezza, hanno avuto un ruolo determinante
per la salvezza del popolo eletto e dell’intera
umanità. I loro nomi brillano come perle preziose
nelle pagine del testo sacro: sono Sara,
Rebecca, Rachele, Miriam (la sorella di Mosè),
Debora, Rut, Anna, Giuditta, Ester (…)”[2].
La monarchia, in Israele, nasce sotto il regno
Davide nel X secolo a. C. con la conquista di
Gerusalemme, fortezza gebusea, e segna l’inizio
di un governo centralizzato ed organizzato[3]. Le
varie tribù israelitiche che si erano da qualche
secolo installate nel territorio di Canaan sono
costrette dalla schiacciante minaccia filistea a
darsi una struttura monarchica con un capo
valente, capace di portare il popolo alla vittoria e
di difendere gli interessi dei vari gruppi
confederati. Con Davide nasce in Israele
l’istituzione monarchica, la quale, non avendo
alcun precedente nelle tradizioni tribali a cui
ispirarsi, assume quasi tutte le caratteristiche
sacrali che aveva la monarchia nell’antico vicino
Oriente. Anche in Israele, il re è tale per
costituzione divina, ma, a differenza delle altre
antiche ideologie monarchiche, a lui non è
attribuita natura divina, egli è il grande
ca prototipuri ale lui Isus și ale Mariei ( Lc 1, 31-
33 și Mt 1, 21)
Gebirah , mama Reginei
În Vechiul Testament există multe imagini care
pot fi aplicate Maicii lui Mesia [1] . Așa cum am
citit în text de Anna Maria Canopi citată de Carlo
Miglietta, Estera și Maria : "Cel care este" născut
dintr-o femeie "( Gal 4: 4) (...) a fost, într-un
anumit mod, deja conceput și purtat în pântece
"toate mamele din Israel", de la toate acele femei
care, în ciuda condiției lor de sărăcie și
slăbiciune, au jucat un rol decisiv în mântuirea
poporului ales și a întregii omeniri. Numele lor
strălucesc ca niște perle prețioase în paginile
textului sacru: Sunt Sarah, Rebecca, Rachel,
Miriam (sora lui Moise), Deborah, Ruth, Hannah,
Judith, Esther (...) " [2] .
Monarhia din Israel sa născut sub domnia lui
David în secolul al X-lea î.Hr. C. cu cucerirea
Ierusalimului, fortăreața gebuseei și marchează
începutul unui guvern centralizat și
organizat [3] . Diferitele triburi evreiești care au
fost instalate pe teritoriul Canaanului timp de
câteva secole sunt forțate de amenințarea
copleșitoare a filisteenilor de a stabili o structură
monarhică cu un lider viteaz, capabil să aducă
poporul la victorie și apărarea intereselor
diferitelor grupări Confederației. Cu David,
instituția monarhică sa născut în Israel, care, fără
precedent în tradițiile tribale la care a inspirat,
preia aproape toate caracteristicile sacre pe care
monarhia o avea în vechiul Orient Aproape. Chiar
și în Israel, regele este constituit prin divinitate,
însă, spre deosebire de celelalte ideologii
monarhice antice, el nu este atribuit naturii divine,
este marele reprezentant al divinității și cu
rappresentante della divinità e con Dio ha una
strettissima relazione di dipendenza.
La monarchia di Davide venne fondata con un
oracolo profetico di Natan (2Sam 7,1-16) in cui
Dio garantisce a un discendente di Davide che,
sempre, siederà sul trono di Gerusalemme.
Perché questa dinastia possa restare sul trono
nei secoli è indispensabile una discendenza
sicura: i figli del re sono il frutto concreto della
divina benedizione e la condizione di
sopravvivenza della casa di Davide. In questo
modo viene divinamente garantita la dinastia
davidica.
In questo contesto storico e culturale, alla corte
di Gerusalemme assume un grande rilievo la
regina Madre, chiamatagebirah, ovvero “la
Signora” termine che indica abitualmente la
madre del re. La dignità di grande Dama veniva
conferita alla madre del re nel momento
dell’intronizzazione del figlio. Alla madre del re
era conferito un prestigioso
titolo gebirah(signora) (2Re 5, 3; Ger 13, 18) in
quanto dava la vita all’eroe (geber), che era
appunto il re (2Sam 23, 1). L’importanza
della gebirah nasceva dal fatto di essere “la
madre del re”, cioè lo strumento concreto che
rendeva possibile la realizzazione della
benedizione divina e garantiva la solidità della
dinastia davidica. Le mogli del re presenti
nell’harem sono molte, ma solo sua madre ha la
dignità di regina, in quanto datrice di vita.
La prima gebirah di Giuda è stata Betsabea, non
perché moglie di Davide, ma in quanto madre di
Salomone, il figlio che è riuscito a rafforzare il
regno nelle proprie mani. Inoltre, Betsabea ha
svolto un ruolo chiave nell’elezione di Salomone
come successore al trono, nel momento in cui al
re Davide cominciarono a venir meno le forze.
Dumnezeu are o relație foarte strânsă de
dependență.
Monarhia lui David a fost întemeiată cu un
profetic oracol al lui Nathan ( 2Sam 7 : 1-16), în
care Dumnezeu garantează unui urmaș al lui
David că, întotdeauna, va sta pe tronul
Ierusalimului. Pentru ca această dinastie să
rămână pe tron peste veacuri, o coborâre sigură
este indispensabilă: fiii împăratului sunt rodul
concret al binecuvântării divine și condiția de
supraviețuire a casei lui David. În acest fel,
dinastia Davidică este garantată divin.
În acest context istoric și cultural, mama Reginei,
numită gebirah sau termenul "Lady", care se
referă de obicei la mama regelui, are o mare
importanță la curtea din Ierusalim . Demnitatea
unei mari doamne a fost dată mamei regelui în
momentul întemeierii fiului său. Mama regelui a
primit un titlu de prestigiu gebirah (doamnă)
(2 Împărați 5, 3; Ier . 13,18 ), în măsura în care a
dat viață eroului ( geber ), care era într-adevăr
regele ( 2Sam 23,1 ). Importanța geibira a apărut
din faptul că a fost "mama regelui", adică
instrumentul concret care a făcut posibilă
realizarea binecuvântării divine și a garantat
soliditatea dinastiei Davidice. Există multe soții
ale împăratului în harem, dar numai mama lui are
demnitatea unei regine, ca dătător de viață.
Primul gebira al lui Iuda era Bat-Șeba, nu din
cauza soției lui David, ci ca mama lui Solomon,
fiul care a reușit să întărească împărăția în
mâinile sale. În plus, Bathsheba a jucat un rol
cheie în alegerea lui Solomon ca succesor al
tronului, într-un moment în care puterea regelui
David nu reușea. Când Solomon, fiul lui David, a
devenit împărat ( 1 Împărați 1.45-46: 2, 12),
mamei sale, Bathsheba, sa dat un loc la dreapta
împăratului. El sa plecat la picioarele sale ( 1
Quando Salomone, figlio di Davide, divenne re
(1Re 1,45-46: 2, 12), a sua madre Betsabea,
venne dato un posto alla destra del re. Egli si
inchinò ai suoi piedi (1Re 2, 19), e non poteva
negare le sue richieste fatte per il popolo (1Re 2,
20). La sua grande importanza nella corte veniva
spesso espressa dal fatto che lei affiancava il re
nelle sue decisioni[4].
Il titolo gebirah comportava una dignità e dei
poteri particolari. Questo spiega perché i libri dei
Re menzionino quasi sempre il nome della
madre del re nell’introduzione ad ogni regno di
Giuda (eccetto Joram, Acaz e Asa), quello della
dinastia davidica da cui nascerà il Messia, senza
alcun riferimento a questa figura per il regno di
Israele.
Maria, madre del Messia
Maria è legata alla vicenda storica di Gesù di
Nazaret. Della madre del Messia parlano tre testi
biblici che presentano un’importante figura
femminile madre di un personaggio
decisivo: Gen 3,15; Is 7,14 e Mic 5, 2[5].
La prima madre (Gen 3, 15). Il ruolo di
protagonista nella storia descritta in Gen 3, 15 è
la donna chiamata Eva, perché fu la madre di
tutti i viventi (Gen 3, 20). Eva è un nome legato
alla radice di vita e svolge un ruolo altamente
significativo. Essa fu il prototipo della madre
(gebirah), la gran dama di corte; colei che ha
dato inizio alla benedizione.
A fianco della donna si pone il simbolo del
serpente, una figura simbolica che assume
connotazioni diverse a secondo dell’ambiente
culturale in cui la si considera[6]. L’autore biblico
ha fuso tutte queste valenze nel suo simbolico
personaggio messo in stretta relazione con la
Împărați 2, 19) și nu a putut să nege cererile sale
adresate poporului ( 1 Împărați 2, 20). Importanța
sa mare în instanță a fost adesea exprimată prin
faptul că a sprijinit regele în deciziile sale [4] .
Titlul gebirah a implicat o demnitate și puteri
deosebite. Aceasta explică de ce cărțile regilor
menționează aproape întotdeauna numele
mamei regelui în introducerea fiecărei împărății a
lui Iuda (cu excepția lui Joram, Ahaz și Asa), cea
a dinastiei Davidice din care se va naște Mesia,
fără să se facă referire la această cifră pentru
împărăția lui Israel.
Maria, mama lui Mesia
Maria este legată de istoria istorică a lui Isus din
Nazaret. Trei texte biblice vorbesc despre mama
lui Mesia care prezintă o mamă importantă de
figura feminină a unei persoane
decisive: Gen. 3.15; Este 7,14 și Mic 5, 2 [5] .
Prima mamă ( Gen 3,15 ). Rolul protagonist în
povestea descrisă în Gen 3,15 este femeia
numită Eva, pentru că ea era mama tuturor celor
vii ( Geneza 3:20 ). Eva este un nume legat de
rădăcina vieții și joacă un rol foarte important. Era
prototipul mamei ( gebirah ), cea mai mare
doamnă de curte; cel care a început
binecuvântarea.
Alături de femeie este simbolul șarpelui, o figură
simbolică care are conotații diferite în funcție de
mediul cultural în care este
considerată [6] . Autorul biblic a îmbinat toate
aceste valori în caracterul său simbolic pus în
relație strânsă cu femeia. Figura femeii are o
demnitate remarcabilă, accentul fiind pus pe rolul
pozitiv al femeilor ca prototip al măreței mame.
Dumnezeu prezice o poveste complexă despre
donna. Alla figura femminile si conferisce una
notevole dignità e l’accento cade sul ruolo
positivo della donna come prototipo della grande
Madre.
Dio preannuncia una complessa vicenda di
rapporti fra il serpente e la donna; ma più
importante è la menzione della discendenza
della donna (Gen 3, 15): “E inimicizia porrò fra te
e la donna fra il tuo seme e il suo seme: esso ti
insidierà alla testa e tu lo insidierai al calcagno”.
Il versetto presenta l’inizio di un’ostilità. I due
avversari non sono solo il serpente e la donna,
ma sono coinvolti le discendenze delle due parti,
indicate con un’espressione tipicamente
semitica, il seme. Questo oracolo divino si
presenta come il primo annuncio di benedizione,
nonostante l’irruzione del male. Il suo autore
vede nella dinastia di Davide la discendenza
benedetta che vincerà nella lotta contro le forze
del male. La figura della prima Madre svolge
nella rilettura cristiana un ruolo molto importante
come tipo della nuova Madre, colei che ha
generato l’uomo nuovo, il vincitore del peccato e
della morte.
La madre e il figlio Emmanuele (Is 7, 14). Un
altro testo che si riferisce alla madre del Messia
si trova nel libro del profeta Isaia, inserito nella
corrente teologica del messianismo regale e
davidico[7]. Nel versetto Is 7,14, nell’insieme
dell’oracolo, si parla della nascita di un bambino
e della rapida e felice risoluzione della presente
difficoltà dinastica. Alla casa di Davide è
promesso un benessere. Isaia garantisce che
Dio eliminerà i re di Damasco e di Samaria,
nemici di Giuda, prima che questo bambino
abbia raggiunto l’età della ragione, è quindi
evidente che si pensi ad un fatto imminente[8]. In
questo frangente Isaia parla al re Acaz in quanto
rappresentante della casa di Davide, portatore
relațiile dintre șarpe și femeie; dar mai important
este menționarea descendenților femeii ( Geneza
3:15 ): "Vrăjmășia pe care o voi pune între voi și
femeia dintre sămânța voastră și sămânța ei; ea
vă va submina capul și o veți submina la
călcâie". Versetul prezintă începutul ostilității. Cei
doi adversari nu sunt doar șarpele și femeia, ci și
descendenții celor două părți sunt implicați,
indicați cu o expresie tipic
semitică,sămânța . Acest oracol divin se prezintă
ca primul anunț al binecuvântării, în ciuda
erupției răului. Autorul său vede în dinastia lui
David căsnicia binecuvântată care va câștiga în
lupta împotriva forțelor răului. Figura primei
Mame joacă în creștin re-citit un rol foarte
important ca un tip al mamei noi, cel care a
generat noul om, câștigătorul păcatului și al
morții.
Mama și fiul Emmanuel ( Is. 7, 14). Un alt text
care se referă la mama lui Mesia se găsește în
cartea profetului Isaia, inserată în curentul
teologic al mesianismului regal și Davidic [7] . În
versetul Isaia 07:14, întreg oracol, vorbind despre
nașterea unui copil și soluționarea rapidă și
fericită a acestei dificultăți dinastice. Wellness
este promis casei lui David.Isaia garantează că
Dumnezeu va elimina împărații Damascului și
Samariei, dușmani ai lui Iuda, înainte ca acest
copil să ajungă la vârsta rațiunii, este clar că ne
gândim la un fapt iminent [8] . În acest moment,
Isaia vorbește regei Ahaz ca reprezentant al
casei lui David, purtător al promisiunii făcute de
Dumnezeu primului împărat al lui Iuda. Oacolul
profetic confirmă încrederea în protecția divină
rezervată pentru descendența davidiană. Faptul
anunțat a fost realizat, însă textul lui Isaia nu a
fost lăsat la o parte. Următoarele generații au
continuat să o citească și încet, interpretarea sa
îndreptat spre viitor, spre așteptarea unei nașteri
della promessa fatta da Dio al primo re di Giuda.
L’oracolo profetico conferma la fiducia nella
divina protezione riservata alla discendenza
davidica. Il fatto annunciato si realizzò, ma il
testo di Isaia non fu accantonato. Le generazioni
seguenti continuarono a leggerlo e lentamente
l’interpretazione si rivolse al futuro, all’attesa cioè
di una grande e prodigiosa nascita.
Il punto centrale dell’oracolo è la figura della
donna, evocata con il termine haalmah, che il
profeta indica come la madre di questo
significativo fanciullo. Lo stesso termine ricorre
altrove nella Bibbia ebraica solo otto
volte: Gen 24, 43; Sal 46 (45); 1Cr 15, 20; Es 2,
8; 68 (67), 26; Ct 1, 3: 6, 8; Pr 30, 19. In tutti
questi casi il vocabolo haalmah indica sempre
una giovane donna, ma senza riferimenti che
mettano in risalto le caratteristiche della
verginità[9]. La nascita di un discendente di
Davide sarà il segno della salvezza ed il ruolo
della haalmah sarà significativo proprio in quanto
Regina-Madre[10].
Il fatto della nascita straordinaria di Gesù ha
permesso alla comunità cristiana di
comprendere in senso forte e pieno il significato
dell’oracolo di Is 7,14. Altamente significativa è
l’interpretazione dell’evangelista Matteo, il quale,
dopo aver presentato la nascita verginale di
Gesù (Mt 1,18-21), riporta una citazione biblica
che trova conferma e realizzazione nell’evento
appena descritto: Tutto questo avvenne perché
si adempisse ciò che era stato detto dal Signore
per mezzo del profeta: Ecco, la vergine
concepirà e partorirà un figlio e lo chiameranno
Emmanuele (Mt 1, 22-23).
Colei che deve partorire (Mic 5, 2). L’ultimo
oracolo che comprende un riferimento alla
madre lo troviamo nel libro del profeta Michea,
mari și prodigioase.
Punctul central al oracolei este figura femeii,
evocată cu termenul haalmah , pe care profetul o
indică ca mamă a acestui copil
semnificativ. Același termen se produce în altă
parte a Bibliei Evrei doar de opt ori: Gen 24,
43; Ps 46 (45); 1Cr 15, 20; Ex 2, 8; 68 (67),
26; Ct 1, 3: 6, 8; Pr 30, 19. În toate aceste cazuri,
cuvântul haalmah indică întotdeauna o femeie
tânără, dar fără referințe care evidențiază
caracteristicile virginității [9] . Nașterea unui
descendent al lui David va fi semnul mântuirii, iar
rolul haalmei va fi semnificativ, exact ca regina-
mama [10] .
Faptul nașterii extraordinare a lui Isus a permis
comunității creștine să înțeleagă, în sens puternic
și complet, semnificația oracolului lui Is.
7,14. Foarte semnificativă este interpretarea
evanghelistului Matei, care, după prezentarea
nașterii virgine a lui Isus ( Mt 1,18-21), dă un citat
biblic care găsește confirmare și realizare în cazul
descris imediat: Toate acestea s-au întâmplat
deoarece ceea ce a fost spus de Domnul prin
profet sa împlinit: Iată, fecioara va concepe și va
purta un fiu și îl va numi Emmanuel ( Mt 1, 22-
23).
Cel care trebuie să dea naștere (Mic 5,
2). Ultimul oracol care include o referire la mamă
se găsește în cartea profetului Micah, într-un
poem care anunță și descrie o nouă
regate [11] . Tema acestui poem este așteptarea
împărăției definitive stabilită de un viitor și
descendent perfect al lui David. În timp ce
monarhia Davidică pare să fi dispărut definitiv,
profetul anunță un nou principiu, plecând de la
clanul Ephrateship din Betleem, din care a ieșit
regele David. Timpul care separă starea actuală
deplorabilă de momentul luminos al lui Mesia,
all’interno di un poema che annuncia e descrive
un nuovo regno[11]. Il tema di questo poema è
l’attesa del regno definitivo instaurato da un
futuro e perfetto discendente di Davide. Mentre
la monarchia davidica sembra ormai
definitivamente scomparsa, il profeta annuncia
un nuovo principio proprio a partire dal clan
efrateo di Betlemme da cui era uscito il re
Davide. Il tempo che separa il deplorevole stato
attuale dal momento luminoso del Messia,
presentato dal profeta, contiene il riferimento alla
madre del dominatore: “Perciò li darà finché una
partoriente partorisca” (Mic 5, 2a). L’oracolo di
Michea, per indicare la madre, adopera un
termine ancora più generico y’ledah, che è il
semplice participio femminile del
verbo yld (generare); è senza articolo
determinativo, quindi evoca una figura
imprecisata; ed indica pertanto una partoriente,
una gestante, una donna che aspetta un
bambino. Il riferimento implicito alla madre
dell’Emmanuele offre una buona spiegazione
dell’oracolo: la figura di una donna che attende
la nascita di un figlio, carica del simbolismo
messianico e regale elaborato alla corte di
Gerusalemme, è divenuta un puro simbolo
dell’attesa, della gestazione e del travagliato
parto del Messia. Il profeta adopera un
linguaggio antico e proietta in un futuro
imprecisato la simbolica figura della regina
Madre: quando sarà il momento costei darà alla
luce il dominatore escatologico.
L’interpretazione cristiana ha accolto con favore
la lettura messianica dell’oracolo di Michea e l’ha
di preferenza adoperata per sottolineare la
corrispondenza fra l’attesa del Messia da
Betlemme e la realizzazione avvenuta in Gesù.
L’evangelista Matteo cita ampiamente questo
testo, facendolo proferire ai sommi sacerdoti e
agli scribi del popolo che intendono indicare ad
prezentat de profet, conține referința la mama
domnitorului: "De aceea le va da până când o
femeie nu naște" ( Mic 5, 2a). Oracolul lui Mica,
pentru a indica mama, foloseste un termen mai
generic y'ledah , care este simplu participiul
feminin al verbului YLD (genera); este fără un
articol precis, prin urmare, ea evocă o cifră
nespecificată; și, prin urmare, indică o femeie în
muncă, o femeie însărcinată, o femeie care se
așteaptă la un copil. Referirea implicită la mama
lui Emmanuel oferă o explicație bună a
oracolului: figura unei femei care așteaptă
nașterea unui copil, acuzată de simbolismul
mesianic și regal elaborat la curtea din Ierusalim,
a devenit un simbol pur de așteptare, a gestației
și a muncii lui Mesia. Profetul folosește un limbaj
străvechi și proiectează într-un viitor nespecificat
figura simbolică a Reginei Mamă: când va veni
timpul, va naște conducătorul escatologic.
Interpretarea creștină a salutat citirea mesianică
a oracolei lui Micah și, de preferință, a folosit-o
pentru a sublinia corespondența dintre
așteptarea Mesiei din Betleem și realizarea care
a avut loc în Isus. Evanghelistul Matei citează pe
larg acest text , făcându-l să rostească preoții cei
mai de seamă și cărturarii poporului care
intenționează să le arate lui Irod locul nașterii lui
Mesia ( Mt 2, 5-6). În mod asemănător, în
Evanghelia lui Ioan ne referim la acest verset și la
lectura lui mesianică, când se înștiințează
poporul în legătură cu faptul că Isus vine din
Nazaret: Este Hristos venind din Galileea?Nu
spune Scriptura că Hristos va veni din neamul lui
David și din Betleem, satul lui David? ( Jn 7, 41b-
42). Această utilizare evanghelică acreditată a
făcut profeția foarte faimoasă în literatura
patristică și mulți profesori creștini l-au comentat
cu o precizie exegetică.
Profețiile din Vechiul Testament privitoare la
Erode il luogo della nascita del Messia (Mt 2, 5-
6). Similmente, nel Vangelo di Giovanni si allude
a questo versetto e alla sua lettura messianica,
quando viene riferito il dubbio del popolo circa il
fatto che Gesù venga da Nazaret: Il Cristo viene
forse dalla Galilea? Non dice forse la Scrittura
che il Cristo verrà dalla stirpe di Davide e da
Betlemme, il villaggio di Davide? (Gv 7, 41b-42).
Tale accreditato uso evangelico ha reso
notissima la profezia nella letteratura patristica e
molti maestri cristiani l’hanno commentata con
esegetica precisione.
Le profezie dell’Antico Testamento riguardo la
venuta di Cristo, il Messia, sono varie e di gran
portata. Annunziano Gesù in diversi aspetti dei
suoi misteri e della sua venuta. La sacra
Scrittura ci riporta questi annunci, qualche volta
usando un modo figurato, qualche volta in modo
diretto riportando i testi alla lettera. Lo stesso
Gesù dirà a più riprese che le Scritture gli
rendono testimonianza. In particolare, risuonano
con più chiarezza le parole che rivolge agli
increduli discepoli che trova sulla via di Emaus
dopo la sua risurrezione, e la riflessione del
evangelista sull’accaduto Lc 24, 25-27O stolti e
tardi di cuore a credere a quello che hanno detto
i profeti! Non doveva forse il Cristo patire tutto
questo ed entrare nella sua gloria? E
cominciando da Mosè e da tutti i profeti, spiegò
loro quanto lo riguardava in tutte le Scritture.
Maria, madre della Chiesa
La figura storica di Maria è stata preparata da un
grande tema generale che attraversa molti testi e
presenta una figura femminile simbolica, con la
quale i profeti presentano la novità messianica la
Figlia di Sion. La Figlia di Sion è raffigurata come
una donna che è insieme sposa, madre e
vergine. Israele è spesso presentato come la
venirea lui Hristos, Mesia, sunt variate și de mare
importanță. Ei îl anunță pe Isus în diferite
aspecte ale misterelor sale și ale venirea
lui. Sacra Scriptura ne aduce aceste anunțuri,
uneori folosind un mod figurativ, uneori într-un
mod direct, aducând textele în scrisoare. Isus
însuși va spune în mod repetat că Scripturile îl
mărturisesc . În special, cuvintele pe care le
adresează ucenicilor necredincioși care îl găsesc
pe drumul spre Emaus după învierea sa și
reflecția evanghelistului asupra a ceea ce
sa întâmplat , Luca 24, 25-27 O, prostește și
târziu să credeți ce au spus profeții! Nu a trebuit
Hristos să sufere toate acestea și să intre în
slava Sa? Și începând cu Moise și cu toți profeții,
le-a explicat cât de mult era îngrijorat în toate
Scripturile .
Maria, mama bisericii
Figura istorică a Mariei a fost pregătită de o temă
generală mare care trece prin multe texte și
prezintă o figură feminină simbolică, cu care
profeții prezintă noutatea
mesianică fiica Sionului . Sionul este reprezentat
ca o femeie care este atât de mireasa, mama și
virgină. Israelul este adesea prezentat ca
mireasa lui Dumnezeu, adus continuu la
infidelitate si recuperat neobosit de Mirele. Titlul
de mamă este rezervat orașului Sion, care a
generat mulți copii, ia pierdut și așteaptă cu
nerăbdare reunificarea. Imaginea virginei
betullah este folosită uneori pentru poporul însuși
și întotdeauna în contextul legământului, pentru a
însemna că fidelitatea este iubirea intactă cu care
Fecioara Israel aderă la singurul său soț
Jahwe.Fiica Sionului este o figură simbolică
feminină din Vechiul Testament care este într-
adevăr tipologică față de Fecioara Maria. Când
autorii Noul Testament prezintă pe Maria, ei
folosesc această figură ca o mireasă, mama și
sposa di Dio, continuamente portata all’infedeltà
e instancabilmente recuperata dallo Sposo. Il
titolo di madre è riservato alla città di Sion che
ha generato molti figli, li ha persi ed attende con
impazienza che siano di nuovo in essa riuniti.
L’immagine della vergine betullah è usata talora
per il popolo stesso e sempre nel contesto
dell’alleanza, per significare che la fedeltà è
l’amore intatto con cui la Vergine Israele
aderisce al suo unico Sposo Jahwe. La Figlia di
Sion è una figura femminile simbolica nell’Antico
Testamento che realmente è tipologica nei
confronti della Vergine Maria. Quando gli autori
del Nuovo Testamento presentano Maria,
utilizzano come modello letterario interpretativo
questa figura, quale sposa, madre e
vergine betullah. Maria, la Madre di Gesù è
considerata come la personificazione messianica
di tutto il popolo di Israele e diventa la nuova
Figlia di Sion. L’Antico Testamento si conclude in
un punto concreto, giungendo a una persona
singola, Maria, che è nello stesso tempo il punto
di partenza e l’inizio del Nuovo Testamento, del
tempo messianico della Chiesa.
La Madre di Gesù ha lasciato pochissime tracce
nella storia della Chiesa primitiva. Donna del
silenzio e del nascondimento ha seguito l’opera
della Chiesa nascente nel ritiro segnato
dall’affetto e dalla preghiera. Solo una volta Luca
ricorda Maria dopo l’ascensione di Gesù, dopo
che Gesù è salito al cielo, gli Apostoli tornano a
Gerusalemme e si raccolgono nel cenacolo: Tutti
questi erano assidui e concordi nella preghiera
insieme con alcune donne e con Maria, la madre
di Gesù, e con i fratelli di lui (At 1,14). Due
aggettivi: assidui e concordi, sono stati applicati
all’azione della preghiera. Gli Apostoli sono
perseveranti, continuano l’opera di Gesù e non si
stancano, sono uniti e affiatati fra di loro, un cuor
solo ed un’anima sola. In questa realtà di Chiesa
virgina betullahca model literar
interpretativ . Maria, Maica lui Isus este
considerată personificarea mesianică a întregului
popor al Israelului și devine noua Fiică a
Sionului. Vechiul Testament se termină într-un
punct concret, ajungând la o singură persoană,
Maria, care este în același timp punctul de
plecare și începutul Noului Testament, a timpului
mesianic al Bisericii.
Mama lui Isus a lăsat foarte puține urme în istoria
Bisericii timpurii. Femeie de tăcere și ascundere,
ea a urmat lucrarea Bisericii înrădăcinate în
retragerea marcată de afecțiune și
rugăciune. Numai o dată Luke își amintește de
Maria după ce Isus Sa înălțat, după ce Isus Sa
înălțat la cer, Apostolii se întorc la Ierusalim și se
adună în cenaclu: Toți aceștia erau asiduu și de
acord în rugăciune împreună cu unele femei și cu
Maria, a lui Isus și a fraților săi ( Faptele
Apostolilor 1:14).Două adjective: asiduioase și în
acord, acestea au fost aplicate acțiunii
rugăciunii. Apostolii perseverează, continuă
lucrarea lui Isus și nu se obosesc, sunt uniți și
strânși între ei, o inimă și un suflet. În această
realitate a Bisericii, Maria este prezentă,
participantă la asiduitate și armonie, un
participant la rugăciune, un model al discipolului
și al credinciosului care perseverează în credință,
este în acord cu frații și vine la comuniunea cu
Domnul său în credința în rugăciune. Acest
verset al Faptelor prezintă cu adevărat Maria ca
Mamă a Bisericii.
Viziunea din Apocalipsa 12 a fost, de obicei,
aplicată Mariei. Totuși, este o aplicație
secundară, rezultatul unei reflecții teologice mai
târzii. Semnificația primară a femeii îmbrăcată în
soare este aceea de a arăta simbolic omenirea în
gloria ei originală, în splendoarea proiectului
divin: este imaginea omenirii ideale, așa cum
Maria è presente, partecipe dell’assiduità e della
concordia, partecipe della preghiera, modello del
discepolo e del credente che persevera nella
fede, è concorde con i fratelli e viene in
comunione con il suo Signore nella preghiera
fiduciosa. Questo versetto degli Atti presenta
realmente Maria come la Madre della Chiesa.
La visione nell’Apocalisse 12 è stata
abitualmente applicata a Maria. Si tratta però di
un’applicazione secondaria, frutto di una
riflessione teologica posteriore. Il senso primario
della Donna vestita di sole è quello di indicare
simbolicamente l’umanità nella sua gloria
originale, nello splendore del progetto divino: è
l’immagine dell’umanità ideale, come Dio la
sogna e la vuole realizzare. Seguendo questa
direzione possiamo anche parlare di una
simbologia ecclesiale: la Chiesa, infatti, è il
principio dell’umanità nuova, trasformata dal
mistero pasquale del Cristo ed in crescita verso
la pienezza del Regno. Approfondendo ancora
questa interpretazione, possiamo trovare
un’immagine mariana, in quanto Maria è la
creatura umana nello splendore originale e
rispecchia perfettamente il progetto di Dio; inoltre
è tipo della Chiesa, primizia della novità che il
Cristo dona a tutti gli uomini che lo accolgono
con il cuore e la disponibilità di Maria.
Maria è l’anello di congiunzione fra le due
economie della salvezza, la persona concreta
che lega i due popoli e segna il passaggio
dall’antico al nuovo; Maria è Figura Sinagogale,
simbolo del popolo d’Israele, come insegnava la
tradizione medievale, e contemporaneamente è
l’archetipo e l’icona della Chiesa, come i Padri si
compiacevano di chiamarla. Maria è ancora
Israele ed è già la Chiesa.
Dumnezeu o visează și vrea să o
realizeze. Urmând această direcție, putem vorbi
de asemenea despre un simbolism eclezial:
Biserica, de fapt, este principiul noii umanități,
transformat de misterul pascal al lui Cristos și în
creștere spre plinătatea Împărăției. Mergem mai
departe în această interpretare, găsim o imagine
mariană, deoarece Maria este creatura umană în
splendoarea originală și reflectă perfect planul lui
Dumnezeu; în plus, este tipul Bisericii, primul rod
al noutății pe care Hristos o dă tuturor oamenilor
care îl primesc cu inima și disponibilitatea Mariei.
Maria este legătura dintre cele două economii ale
mântuirii, persoana concretă care leagă cele
două popoare și marchează trecerea de la vechi
la nou; Maria este o figură sinagogală, simbol al
poporului Israel, așa cum a învățat tradiția
medievală și, în același timp, este arhetipul și
icoana Bisericii, așa cum îi plăcea Părinții să o
numească. Maria este încă Israel și este deja
Biserica.
Concluzii remarcabile
Textul celui de-al doilea Conciliu al
Vaticanului, Lumen Gentium , 55 rezumă și
prezintă organic mama lui Mesia în Vechiul
Testament: "Cărțile Vechiului și Noului Testament
și venerabilă Tradiție arată tot mai clar funcția
Mamei Salvatorului în economie de mântuire și,
ca să spunem așa, să o propunem în
considerare. Cărțile din Vechiul Testament
descriu istoria mântuirii, în care se pregătește
lent venirea lui Hristos în lume. Iar aceste
documente primitive, așa cum sunt citite în
Biserică și înțelese în lumina revelației viitoare și
complete, dau din ce în ce mai clar lumina figurii
femeii, Mama Răscumpărătorului. În această
lumină, ea este deja umblată profetic de
promisiunea făcută progenitorilor căzuți în păcat,
Osservazioni conclusive
Il testo del Concilio Vaticano II Lumen gentium,
55 riassume ed organicamente presenta la
Madre del Messia nell’Antico Testamento: “I libri
del Vecchio e Nuovo Testamento e la veneranda
Tradizione mostrano in modo sempre più chiaro
la funzione della Madre del Salvatore
nell’economia della salvezza e per così dire la
propongono alla nostra considerazione. I libri
dell’Antico Testamento descrivono la storia della
salvezza, nella quale lentamente viene
preparandosi la venuta di Cristo nel mondo. E
questi primitivi documenti, come sono letti nella
Chiesa e sono capiti alla luce dell’ulteriore e
piena rivelazione, mettono sempre più
chiaramente in luce la figura della donna, Madre
del Redentore. Sotto questa luce ella viene già
profeticamente adombrata nella promessa, fatta
ai progenitori caduti nel peccato, circa la vittoria
sul serpente (Gen 3,15). Parimenti, ella è la
vergine che concepirà e partorirà un figlio, il cui
nome sarà Emmanuele (Is 7,14; Mi 5, 2-3;Mt 1,
22-23). Ella primeggia tra gli umili e i poveri del
Signore, i quali con fiducia attendono e ricevono
da lui la salvezza. E infine con lei, la eccelsa
Figlia di Sion, dopo la lunga attesa della
promessa, si compiono i tempi e si instaura la
nuova economia, quando il Figlio di Dio assunse
da lei la natura umana, per liberare coi misteri
della sua carne l’uomo dal peccato”.
L’Antico Testamento non parla di Maria in modo
esplicito, ma conoscendo il Nuovo Testamento e
illuminati dalla rivelazione piena di Gesù Cristo,
siamo in grado di riconoscere anche nell’antica
alleanza le tracce e le anticipazioni della futura
madre gebirah. La regina madre è associata al
figlio in tutto il racconto d’infanzia scritto
dall’evangelista Matteo, ma in particolare nella
scena dei magi. Essi si prostrano in adorazione
despre victoria asupra șarpelui
( Geneza 3:15). De asemenea, ea este fecioara
care va concepe si va naste un fiu, al carui nume
va fi Emmanuel ( Is 7,14; Mi 5, 2-3; Mt 1: 22-
23). Ea se evidențiază printre cei umili și săraci ai
Domnului, care cu încredere așteaptă și primesc
mântuire de la el. Și în cele din urmă cu ea, fiica
sublimă a Sionului, după așteptarea îndelungată
a promisiunii, vremurile s-au împlinit și sa stabilit
noua economie, când Fiul lui Dumnezeu a
preluat natura umană de la ea, să elibereze cu
misterele cărnii sale omul din păcat ".
Vechiul Testament nu vorbește explicit despre
Maria, ci știind Noul Testament și luminat de
revelația deplină a lui Isus Hristos, suntem
capabili să recunoaștem chiar și în vechea
alianță urme și anticipații ale viitorului
mamă gebirah . Mama regină este asociată cu
fiul ei de-a lungul istoriei copilăriei scrisă de
evanghelistul Matthew, dar mai ales în scena
magilor.Ei se prosternau în adorație în fața
copilului pe care îl recunosc ca fiind Dumnezeu și
rege al evreilor, dar, în același timp, își
transformă omagiul lor natural în gebirah . În
acest fel, evanghelistul își asociază mama cu
bucuria fiului său. Mama nu numai că participă la
slavă, ci împărtășește soarta fiului ei în
toate. Împreună cu copilul, căutat de noul faraon
care intenționează să îl elimine, Maria trăiește
prin evadare și exil. Ea primește lângă copil
experiența vechiului Israel, asuprit și devotat
morții de către faraonul care ordonă uciderea
tuturor copiilor, dar eliberat în mod miraculos de
brațul puternic al lui Dumnezeu.
Este o sinteză a teologiei mariane care subliniază
aspectele fundamentale pe care le învață
Cuvântul lui Dumnezeu despre persoana și rolul
Maicii lui Mesia. Fecioara Maria, în anunțul
îngerului, a primit Cuvântul lui Dumnezeu în
davanti al bambino che riconoscono come Dio e
re dei giudei, ma al tempo stesso rivolgono il
naturale omaggio alla gebirah. In tal modo
l’evangelista associa la madre alla gioia del
figlio. La madre non partecipa soltanto alla
gloria, ma condivide in tutto la sorte del figlio.
Insieme con il bambino, ricercato dal nuovo
faraone che intende eliminarlo, Maria sperimenta
la fuga e l’esilio. Ella riceve accanto al bambino
l’esperienza dell’antico Israele, oppresso e
votato alla morte dal faraone che ordina
l’uccisione di tutti i bambini, ma prodigiosamente
liberato dal braccio potente di Dio.
Si tratta di una sintesi di teologia mariana che
sottolinea gli aspetti fondamentali che la Parola
di Dio insegna sulla persona ed il ruolo della
Madre del Messia. La Beata Vergine Maria
nell’annunzio dell’angelo accolse nel cuore
immacolato il Verbo di Dio e meritò di concepirlo
nel grembo verginale. Ai piedi della croce, per il
testamento d’amore del Figlio, estese la sua
maternità a tutti gli uomini, generati dalla morte
di Cristo per una vita che non avrà fine.
Immagine e modello della Chiesa orante, si unì
alla preghiera degli Apostoli nell’attesa dello
Spirito Santo. Assunta alla gloria del cielo,
accompagna con materno amore la Chiesa e la
protegge nel cammino verso la patria, fino al
giorno glorioso del Signore.
Gabriel Witaszek CSsR
Professore ordinario dell’Accademia Alfonsiana,
Roma
g.witaszek@virgilio.it
—————————————————————
inima imaculată și a meritat să-l conceapă în
pântecul virginal. La baza crucii, pentru
testamentul iubirii Fiului, el și-a extins
maternitatea la toți oamenii, generată de moartea
lui Hristos pentru o viață care nu va avea
sfârșit. Imaginea și modelul Bisericii care se
roagă, s-au alăturat rugăciunii apostolilor în
așteptarea Duhului Sfânt. Luată spre slava
cerului, ea însoțește Biserica cu dragoste
maternă și o protejează în călătoria ei în patria ei,
până în ziua glorioasă a Domnului.
Gabriel Witaszek CSsR
Profesor al Academiei Alfonice, Roma
g.witaszek@virgilio.it
-------------------------
[1] În povestea lui Avraam, Jahwista a presat
câteva povestiri pe care le-am putea numi astăzi
"arhetipuri" cu terminologia modernă, adică texte
care doresc să explice semnificația profundă a
tuturor evenimentelor; ele sunt plasate la început,
deoarece, aruncând lumină pe tot ce urmează,
se prezintă ca și cauze și chei pentru a citi orice
altceva.
[2] Carlo Miglietta, Ester și Maria ,
în http://www.gruppifamiglia.it/anno2013/Miglietta
%20Ester%20e%20Maria.html , consultat la 17
iulie 2015.
[3] Monarhia lui David preia caracteristicile sacre
pe care monarhia o avea în vechiul Orient
Aproape, pentru care regele era astfel constituit
prin divină. Regele, deși nu are o natură divină,
este totuși într-o relație foarte strânsă cu
————
[1] Alla storia di Abramo lo Jahwista premette
alcuni racconti, che noi oggi con una
terminologia moderna potremmo chiamare degli
“archetipi”, cioè dei testi che vogliono spiegare il
senso profondo di tutti gli eventi; sono collocati
all’inizio perché, gettando luce su tutto quello
che segue, si presentano come cause e chiavi di
lettura di tutto il resto.
[2]Carlo Miglietta, Ester e Maria,
in http://www.gruppifamiglia.it/anno2013/Miglietta
%20Ester%20e%20Maria.html, Consultato il 17
luglio 2015.
[3] La monarchia di Davide assume le
caratteristiche sacrali che aveva la monarchia
nell’antico vicino Oriente, per cui il Re era tale
per costituzione divina. Il re, se non ha natura
divina, è però in strettissima relazione con Dio.
[4] I profeti non hanno mai criticato l’istituzione
della madre del re, nonostante condannassero
spesso i re per aver infranto la legge di Dio.
“Figlie di re sono tra il vostro onore; Regina è
alla tua destra in ori di Ofir (…) supplicò tuo
favore dei ricchi. Tutto gloriosa è la figlia del re al
suo posto (…) io perpetua il ricordo del tuo nome
in ogni generazione, così le genti ti loderanno nei
secoli dei secoli” (Sal 45, 9-17).
[5] Questi tre testi sono legati fra di loro e
connessi con la teologia regale sviluppatasi nella
corte di Gerusalemme. Sono stati interpretati fin
dall’antichità, da esegeti giudaici e cristiani,
come relativi alla Madre del Messia Gesù.
[6] Il serpente, in un contesto egiziano, è il
simbolo del potere e della sapienza, mentre nella
mentalità cananea il serpente è una potenza
Dumnezeu.
[4] Profeții nu au criticat niciodată instituția
mamei regelui, deși au condamnat deseori
împărați pentru încălcarea legii lui Dumnezeu.
"Fiicele împăraților sunt printre onoarea
ta; Regina se află la dreapta ta în Orir di Ofir (...)
ți-a cerut favoarea celor bogați. Fiica împăratului
în locul ei este glorioasă (...) Perpetuez memoria
numelui tău în fiecare generație, așa că
neamurile te vor lăuda pentru totdeauna și pentru
totdeauna "( Psalmul 45, 9-17).
[5] Aceste trei texte sunt legate între ele și legate
de teologia regală dezvoltată în curtea din
Ierusalim. Ele au fost interpretate din timpuri
străvechi de exegeții evrei și creștini, așa cum au
fost legați de Maica lui Isus Hristos.
[6] Șarpele, în context egiptean, este simbolul
puterii și înțelepciunii, în timp ce în mentalitatea
canaanită șarpele este o putere chontică legată
de fertilitate și procreare. În lumea de est, în
general, monstrul primordial al haosului ia forma
unui șarpe, opus creatorului zeului ordinii.
[7] Textul complet al oracolei ( Is 7,13-16) se
concentrează asupra imaginii unui semn oferit de
Dumnezeu pentru a confirma protecția lui față de
Ierusalim și dinastia Davidică. Acest text este
legat de evenimentele istorice care au marcat
povestea domniei lui Iuda și a profetului
însuși. Isaia, un om de tribunal și o mare cultură,
a lucrat în Ierusalim între anii 740 și 701 a. C., în
timpul domniei lui Jotam (740-736), Acaz (736-
716) și Ezechia (716-687). Producția sa literară a
fost colectată, împreună cu alte materiale, în
capitole 1-39 a scroll-ului care îi poartă numele, a
continuat mai târziu de o întreagă școală de
discipoli care a fost inspirată timp de secole de
marele maestru. Textele născute în prima fază a
ctonia legata alla fertilità e alla procreazione. Nel
mondo orientale in genere assume una forma di
serpente il mostro primordiale del caos, opposto
al dio creatore dell’ordine.
[7] Il testo completo dell’oracolo (Is 7, 13-16) è
incentrato sull’immagine di un segno offerto da
Dio per confermare la sua protezione su
Gerusalemme e la dinastia davidica. Questo
testo è legato agli eventi storici che hanno
segnato la vicenda del regno di Giuda e del
profeta stesso. Isaia, uomo di corte e di grande
cultura opera a Gerusalemme tra il 740 e il 701
a. C., durante il regno di Jotam (740-736), Acaz
(736-716) ed Ezechia (716-687). La sua
produzione letteraria è stata raccolta, insieme ad
altro materiale, nei capp. 1-39 del rotolo che
porta il suo nome, continuato in seguito da tutta
una scuola di discepoli che al grande maestro si
ispirò per secoli. I testi nati durante la prima fase
della sua attività sono stati raccolti dai redattori
in una unità letteraria che comprende i capp. 5-
11 ed è comunemente chiamata “Libretto
dell’Emmanuele”. Il versetto Is 7, 14 è compreso
in una narrazione a carattere storico che
presenta, in terza persona, azioni e parole del
profeta. L’unità letteraria (Is 7, 1-17) può essere
facilmente suddivisa in tre parti strettamente
connesse fra di loro: ad un inquadramento
storico degli eventi (Is 7, 1-2) fa seguito un
oracolo, parte in prosa parte in poesia, che il
Signore affida al profeta per Acaz (Is 7, 3-8) e
poi un altro oracolo, in prosa, che Isaia rivolge
allo stesso re e nella stessa circostanza, ma in
un successivo incontro (Is 7, 9-17).
[8] La situazione storica in cui questo oracolo è
stato collocato è la guerra cosiddetta “siro-
efraimita”. Si tratta di una campagna contro il
regno di Giuda mossa dagli alleati Pechak, re di
Israele, e Rezin, re di Aram. Di fronte alla
activității sale au fost colectate de către editori
într-o unitate literară care cuprinde capitolele 5-
11 și se numește de obicei "Libretto
dell'Emmanuele". Versetul este 7, 14 este inclusă
într - o narațiune istorică , care prezintă, în a treia
persoană, acțiunile și cuvintele
profetului. Unitatea literară ( este 7, 1-17) poate fi
ușor împărțită în trei părți strâns legate între ele:
o perspectivă istorică a evenimentelor ( este 7, 1-
2) este urmat de un oracol, parte parte proză în
poezie , pe care Domnul îl încredințează
profetului prin Ahaz ( Is 7: 3-8) și apoi un alt
oracol, în proză, pe care Isaia îl adresează
aceluiași rege și în aceeași situație, dar într-o
întâlnire ulterioară ( Is 7: 9-17) .
[8] Situația istorică în care a fost plasat acest
oracol este așa-numitul război "Syro-
Efraimit". Este o campanie împotriva împărăției
lui Iuda, întreținută de aliații Pechak, regele lui
Israel, și Rezin, regele Aramului. Confruntați cu
amenințarea periculoasă a puternicului rege
asirian Tiglat Pileser III (Tukulti-apil-Esarra),
micile regate sirio-palestiniene doreau să
organizeze o coaliție de opoziție anti-asyrină, dar
regele lui Iuda a refuzat să coopereze. Prin
urmare, prin represalii, forțele combinate ale
Damascului și Samariei au atacat Ierusalimul și l-
au asediat: conform preambulului istoric al
lui Isaia7,1-2, această întreprindere vizează să
demoleze dinastia lui Davidic și să-l înlocuiască
pe regele Ahaz cu un anumit fiu din Tabeel
( Is 7,6 ), probabil un Aramean din curtea
Damascului.
Afacerea politică și militară pune în pericol
continuitatea Casei lui David. Descendentul lui
David, împărat legitim în conformitate cu oracolul
divin al lui Nathan, risca să fie înlocuit de orice
străin. Teologii tribunale, apărători ai regalității
sacre, au privit evenimentele cu îngrijorare și au
pericolosa minaccia del potente re assiro Tiglat
Pileser III (Tukulti-apil-Esarra) i piccoli regni siro-
palestinesi volevano organizzare una coalizione
di opposizione antiassira, ma il re di Giuda si
rifiutò di collaborare. Per rappresaglia, dunque,
le forze congiunte di Damasco e di Samaria
assalirono Gerusalemme e la cinsero d’assedio:
secondo il preambolo storico di Is7,1-2 questa
impresa mirava ad abbattere la dinastia davidica
e sostituire il re Acaz con un certo figlio di Tabeèl
(Is 7, 6), probabilmente un arameo della corte di
Damasco.
La vicenda politica e militare metteva in pericolo
soprattutto la continuità della Casa di Davide. Il
Discendente di Davide, legittimo re secondo il
divino oracolo di Natan, rischiava di essere
sostituito da uno straniero qualsiasi. I teologi di
corte, difensori della regalità sacra, guardavano
con preoccupazione agli eventi e cercavano di
scoprire la volontà di Dio nei tempestosi
frangenti di quell’anno 733 a. C..
[9] Secondo alcune interpretazioni il bambino
sarebbe da identificare con l’insieme dei
nascituri al tempo di Acaz e quindi la donna
dell’oracolo sarebbe ogni madre in Israele; altri,
invece, vedono nel bambino un terzo figlio del
profeta portatore di un ulteriore simbolico nome
e quindi la giovane donna sarebbe la moglie di
Isaia. Mentre un’esegesi più simbolica ha
creduto di riconoscere nella `almah l’immagine
del popolo di Israele che genera il resto santo.
[10] La giovane nel testo ebraico è ‫הָ עַ ְלמָ ה‬
(haalmàh); nel testo greco della LXX è ἡ
παρθένος (e parthènos); nellaVulgata latina
è virgo. Generalmente viene tradotto con la
giovane, la fanciulla, la ragazza. Il vocabolo
ebraico usato da Isaia – ‫( הָ עַ ְל ָמה‬haalmàh) – non
viene mai usato nella Bibbia per indicare una
căutat să descopere voia lui Dumnezeu în
vremurile furtunoase din acel an 733 î.Hr. C ..
[9] Potrivit unor interpretări, copilul va fi identificat
cu setul de copii nenăscuți în timpul lui Ahaz și,
prin urmare, femeia oracolului va fi fiecare mamă
din Israel; alții, în loc, văd în copil un al treilea
copil al purtătorului profet al unui alt nume
simbolic și, prin urmare, tânăra femeie ar fi soția
lui Isaia. În timp ce o exegeză mai simbolică
credea că recunoaște înalmah imaginea
poporului Israel care generează odihnă sfântă.
[10] tineri în textul ebraic este ‫הָ עַ ְלמָ ה‬
( haalmàh ); în textul grecesc al LXX este ‫יין‬
( și parthènos ); în Vulgata latină
estevirgo . Acesta este de obicei tradus
ca tineri , fata , fata . Cuvântul ebraic folosit de
Isaia - ‫ ( הָ עַ ְלמָ ה‬haalmàh ) - nu este folosit
niciodată în Biblie pentru a se referi la o femeie
căsătorită; ea desemnează o adolescentă care a
atins vârsta de nuntă. În acest sens, îl găsim în
Scriptură.
[11] Activitatea profetului Mica se află în
Împărăția lui Iuda în timpul domniei lui Jotam
(740-736), Acaz (736-716) și Ezechia (716-
687). Originar din Moreset, un mic sat din sud-
vestul Ierusalimului, Micah este un om al
poporului, unul dintre multele săraci care au
suferit pagube directe ale războaielor continue
ale acelor ani care au culminat cu ocuparea
Iudeei a regelui Asyrian Sennacherib. . El face un
protest social împotriva clasei conducătoare și,
astfel, devine vocea lui Dumnezeu, vestită de
dreptate și de lege.
donna sposata; esso designa una ragazza
adolescente giunta all’età delle nozze. È con
questo significato che lo troviamo nella Scrittura.

[11] L’attività del profeta Michea è collocata nel

regno di Giuda durante il governo di Jotam (740-
736), Acaz (736-716) ed Ezechia (716-687).
Originario di Moreset, un paesino a sud-ovest di
Gerusalemme, Michea è un uomo del popolo,
uno dei tanti poveri che hanno subito
direttamente i danni delle continue guerre di
quegli anni che culminarono con l’occupazione
della Giudea da parte del re assiro Sennacherib.
Egli fa protesta sociale contro la classe
dominante e diviene così partavoce di Dio,
araldo della giustizia e del diritto