mult, nici mai puţin nişte bolovani sau nişte pomi uscaţi.

Raymond mi-a spus că al doilea din stânga era omul lui şi

a părut îngrijorat. A adăugat că, totuşi, povestea se înche­
iase. Maria nu prea înţelegea despre ce e vorba şi m-a în­
trebat ce se întâmplă. I-am spus că erau nişte arabi care au
pică pe Raymond. Ea a vrut să plecăm imediat. Raymond
şi-a revenit şi a râs, spunând că trebuie să ne grăbim.
Am mers spre staţia autobuzului care era ceva mai
departe şi Raymond m-a anunţat că arabii nu ne urmă­
reau. Am întors capul. Stăteau în acelaşi loc şi se uitau cu
indiferenţă la locul de unde noi tocmai plecasem. Am
luat autobuzul. Raymond, care părea că răsuflă uşurat,
nu mai contenea să facă glume cu Maria. Am simţit că-i
place, dar ea aproape că nu-i răspundea. Din când în
când se uita la el râzând.
Am coborât la periferia Algerului. Plaja nu este de­
parte de staţia autobuzului. Dar a trebuit să traversăm un
mic platou care se înalţă deasupra mării şi coboară apoi
spre plajă. Era acoperit de pietre gălbui şi de tufe albe de
aişor, profilate pe albastrul, care devenise încă de la acea
oră intens, al cerului. Maria se juca împrăştiind petalele
cu geanta ei de muşama pe care o flutura larg. Am mers
printre şiruri de vilişoare cu garduri verzi sau albe, unele
tupilate cu verandele lor sub tamarisc. altele golaşe, prin­
tre pietre. încă înainte de-a ajunge la marginea platoului,
puteai zări marea nemişcată şi mai departe o peninsulă
somnolentă şi masivă în apa limpede. Un zgomot uşurel
de motor a urcat prin aerul liniştit până la noi. Şi am vă­
zut, foarte departe, un mic vas pescăresc care înainta, im­
perceptibil, pe marea strălucitoare. Maria a cules câţiva
stânjenei de piatră. De pe panta care cobora spre mare,
am văzut că lumea începuse să se scalde.
Prietenul lui Raymond locuia într-o vilă micuţă
de lemn la capătul plajei. Căsuţa era lipită cu spatele