puţin cam mult.

Masson m-a întrebat atunci dacă vreau

să m ă plimb pe plajă cu el. „Nevastă-mea doarm e întot­
deauna după-masă. Mie nu-mi place asta. Trebuie să
umblu. Ii spun mereu că e foarte sănătos. D ar la urma
urmei e dreptul ei să facă ce vrea.“ M aria a declarat că
rămâne s-o ajute pe doamna Masson să spele vasele. Mi­
cuţa pariziană a spus că pentru asta trebuie să fie daţi
afară bărbaţii. Am coborât toţi trei.
Soarele cădea aproape vertical pe nisip şi strălucirea
lui pe mare îţi lua ochii. Nu mai era nimeni pe plajă. In
vilişoarele care mărgineau platoul şi care dominau ma­
rea se auzea zgomot de farfurii şi tacâmuri. Abia puteai
respira de căldura de piatră pe care o degaja solul. Pen­
tru început, Raymond şi Masson au vorbit despre întâm­
plări şi oameni pe care eu nu-i cunoşteam. Am înţeles că
se cunoşteau de mult şi că într-un tim p locuiseră chiar
împreună. Ne-am îndreptat spre ap ă şi am mers de-a
lungul mării. Uneori, câte un val mai lung decât celelalte
venea să ne scalde pantofii de pânză. Eu nu m ă gândeam
la nimic pentru că eram pe ju m ătate adorm it de acest
soare care îmi dogorea capul gol.
In acel moment, Raymond i-a spus lui Masson ceva
ce n-am auzit bine. D ar am zărit în acelaşi timp, la capă­
tul plajei şi foarte departe de noi, doi arabi în salopete
care veneau spre noi. M-am uitat la Raym ond şi el mi-a
spus: „El e“. Am continuat să mergem. Masson a întrebat
cum au putut ei să ne urm ărească pân ă aici. M-am gân­
dit că trebuie să ne fi văzut luând autobuzul cu o geantă
de plajă, dar n-am spus nimic.
Arabii înaintau încet şi erau acum mult mai aproape.
Noi nu ne-am încetinit mersul, d a r R aym ond a spus:
„Dacă iese cu bătaie, tu, Masson, îl iei pe al doilea. Eu mă
ocup de omul meu. Tu, Meursault, dacă mai vine unul, al
tău să fie.“ Eu am spus „dau şi Masson şi-a băgat mâinile