în buzunar. Nisipul supraîncălzit îmi părea roşu acum.

înaintam în pas egal spre arabi. Distanţa dintre noi a scă­

zut treptat. C ând am ajuns la câţiva paşi unii de alţi,
arabii s-au oprit. Masson şi cu mine am încetinit pasul.
Raymond s-a dus drept la omul lui. N-am auzit bine ce i-a
spus, dar celălalt a vrut să-l lovească cu capul în pântece.
Raymond i-a dat atunci o primă lovitură şi imediat l-a
chemat pe Masson. Masson s-a dus la cel care-i fusese
indicat şi a lovit de două ori cu toată puterea. Arabul s-a
prăbuşit în apă, cu faţa în jos, şi a rămas aşa câteva se­
cunde, bule de aer spărgându-se la suprafaţă împrejurul
capului său. în acelaşi timp Raymond a lovit şi el şi l-a
umplut şi pe celălalt de sânge. Raymond s-a întors spre
mine şi mi-a spus: „O să vezi ce-o să încaseze11. Eu i-am
strigat: „Atenţie, are un cuţit!“ Dar Raymond avea deja
braţul rănit şi gura ciopârţită.
Masson a făcut un salt înainte. Dar arabul celălalt se
ridicase şi se refugiase îndărătul celui care era înarmat.
N-am îndrăznit să ne mişcăm. Ei s-au retras încet, fără a
înceta să ne privească şi să ne ţină la respect cu cuţitul.
Când au văzut că luaseră destulă distanţă au fugit foarte
repede, în timp ce noi rămâneam ţintuiţi sub soare şi în
timp ce Raymond îşi ţinea braţul şiroind de sânge.
Masson a spus imediat că este un doctor care-şi pe­
trece duminicile pe platou. Raymond a vrut să se ducă
îndată la el. D ar ori de câte ori deschidea gura ca să
vorbească, sângele rănii îi gâlgâia în gură. L-am sprijinit
şi ne-am întors la vilă cât mai repede cu putinţă. Aici,
Raymond a spus că rănile lui sunt superficiale şi că putea
să meargă până la doctor. A plecat cu Masson şi eu am
rămas să explic femeilor ce se întâmplase. Doamna
Masson plângea şi Marfa era foarte palidă. Pe mine unul
mă plictisea să le explic. în cele din urmă am tăcut şi am
fumat privind marea.