Pe la unu şi jumătate, Raymond s-a întors cu Masson.

Avea braţul bandajat şi un plasture în colţul gurii. Doctorul

îi spusese că nu e nimic grav, dar Raymond părea foarte
posomorât. Masson a încercat să-l facă să râdă. D ar el nu
scotea o vorbă. Când a spus că se îndreaptă spre plajă,
l-am întrebat unde se duce. Mi-a răspuns că voia să ia aer.
Masson şi cu mine am spus că-1 însoţim. Atunci el s-a în­
furiat şi ne-a insultat. Masson a spus că nu trebuie contra­
zis. Eu l-am urmat totuşi.
Am mers mult pe plajă. Soarele te dobora acum. Se
fărâmiţa în bucăţele pe nisip şi pe mare. Am avut impre­
sia că Raymond ştie unde merge, dar fără îndoială mă
înşelam. Tocmai în capătul plajei am ajuns în sfârşit la un
izvor care curgea în nisip, în spatele unei stânci mari. Aici
i-am găsit pe cei doi arabi ai noştri. Şedeau lungiţi în salo­
petele lor albastre unsuroase. Păreau perfect liniştiţi şi
aproape mulţumiţi. Sosirea noastră n-a schimbat nimic.
Cel care-1 lovise pe Raymond se uita la el fără să spună
nimic. Celălalt sufla într-o trestie şi repeta fără încetare,
privindu-ne cu coada ochiului, cele trei note pe care le
scotea din instrumentul său.
în tot acest răstimp n-a fost nimic altceva decât soa­
rele şi această tăcere, cu susurul izvorului şi cele trei note.
Apoi Raymond a dus mâna la buzunarul de la spate, dar
celălalt nu a făcut nicio mişcare şi se uitau mereu unul la
altul. Am observat că cel care cânta din fluier avea dege­
tele de la picioare foarte răşchirate. D ar fără să-l piardă
din ochi pe adversarul său, Raym ond m -a întrebat: „II
omor?“ M-am gândit că dacă spun nu, el se va întărâta
singur şi va trage cu siguranţă. I-am spus numai: „încă nu
ţi-a vorbit. Ar fi necinstit să tragi astfel.“ S-a auzit iar su­
surul apei şi al fluierului în inima tăcerii şi a căldurii. Apoi
Raymond a spus: „Atunci am să-l insult şi când va răs­
punde, îl omor“. Am răspuns: „Aşa. D ar dacă nu scoate