DESPRE MILOSTENIE SI RUGĂCIUNE

Evanghelia de la Matei 6, 1-6

1Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor ca să

fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. 2 Deci, când
faci milostenie,nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie
slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. 3 Tu însă când faci
milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, 4 ca milostenia să fie într-ascuns și
Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. 5 Iar când vă rugați, să nu fiți ca
fățarnicii cărora le place, prin sinagogi și prin colțurile ulițelor, stând în picioare să se
roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. 6 Tu însă când,
te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, și
Tatăl tău Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție.
1.Iată, deci, faptele dreptății care ar trebui să ne însoțească pe tot timpul viețuirii
noastre, dar mai ales în perioadele de post când călătorim cu scop bine definit catre
tainele mântuirii noastre, fie că este vorba despre întrupare sau răstignire, moarte și
înviere a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Rugăciunea însoțită de milostenie străpunge cerul și se suie, spre pomenire, în
fața lui Dumnezeu după cum îngerul lui Dumnezeu îi spune sutașului Corneliu în Fapte
10,4. Dumnezeu trece peste barierele de neam, căci Apostolul Petru îi precizează
sutașului:”Voi știți că nu se cuvine unui bărbat iudeu să se unească și să se apropie de cel
de alt neam”(Fapte 10,28), și” trimite Duhul Sfânt peste toți cei care ascultau
cuvântul”(Fapte 10,44), și erau adunați în casa lui Corneliu. Deci nu numai că este
ascultată rugăciunea; este și împlinită. Să fim, dar, atenți la darul pe care la primit sutașul
și toți cei ce erau adunați în casa lui căci putem deduce care este țelul principal al
rugăciunilor noastre. Sfântul Serafim de Sarov merge până acolo încât ne prezintă ca scop
al vieții noastre, dobândirea Duhului Sfânt. De altfel chiar Mântuitorul ne spune
lămurit:”Deci dacă voi, răi fiind, știți să dați fiilor voștrii daruri bune, cu câ mai mult
Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care Îl cer de la El.”(Luca 11,13).
Așadar prin fapte de milostenie însoțite de o rugăciune fierbinte și susținută putem
să nădăjduim a primi pe Cel despre care Hristos ne-a spus:”Dar Mângâietorul, Duhul
Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce
aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.”(Ioan 14,26). Nu ne rămâne altceva de făcut
decât a împlini și nu oricum ci cu sârguință, atât fapta milosteniei cât și pe cea a
rugăciunii căci iată ce rod minunat ne putem agonisi. Duhul Sfânt se va ruga El Însuși
pentru noi cu suspine negrăite dupa cum scrie Sfântul Apostol Pavel în epistola sa către
romani.(Rom 8,26).
 2.1 Felurile rugăciunii și ale milosteniei.
După cum omul este alcătuit din doua părți: trup și suflet; deci dintr-o parte văzută
și una nevăzută, sau, una materială și cealaltă duhovnicească, așa și rugăciunea și
milostenia sunt de două feluri: văzută(materială) și nevăzută(interioară sau
duhovnicească). Așa cum pe acest trup îl hrănim cu cele trebuincioase pe care le obținem
din pământ căci și trupul din pământ este făcut și în pământ se va întoarce, așa și pe suflet
trebuie să-l hrănim cu hrană nevăzută, nefăcută de mâini omenești. Hrana cea de toată
ziua a sufletului este rugăciunea, atât cea văzută constituită din slujbele bisericești care se
fac după un tipic și au vremea lor(miezonoptică,utrenie, ceasurile, liturghia, vecernia și
pavecernița) cât și cea nevăzută sau particulară care se săvârșește în taină, fără să aibă
nevoie de o vreme anumită vreme, din imboldul interior al fiecăruia. Întîia se săvârșește
în biserică iar cea de a doua într-o cămară cu ușa închisă,după cuvântul Domnului:”când
te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa , roagă-te Tatălui tău Celui într-ascuns”(Matei
6,6).
Dacă cu trupul ne asemănăm cu pământul, cu sufletul suntem după chipul lui
Dumnezeu deci hrana principală a sufletului este convorbirea cu Dumnezeu și, dacă
trupul nehrănit piere așa si sufletul fără rugăciune se răcește și se împietrește. Nu
înseamnă că rugăciunea trupului nu este importanta. În cartea sa ”Predici exegetice la
duminicile de peste an”(edit. Teofania; ediția 2;pag 42.) Pr. Prof Vasile Mihoc ne spune
că cele două feluri de rugăciune(trupească și duhovnicească) trebuie îmbinate în mod
armonios și folosite una ca formă văzută de închinare (metanii, îngenunchieri,
însemnarea cu Sfânta cruce) iar a doua ca formă de închinare în duh realizându-se prin
așezarea cu mintea în fața lui Dumnezeu și convorbirea cu El. Însă acest lucru se poate
realiza doar dacă rugăciunea mai are o calitate și anume să fie curata și să fie însoțită de
simțirea inimii.
Și milostenia, după mijloacele pe care le folosim, este și trupească sau materială și
sufletească. Pe cea dintâi o practicăm atunci când ajutăm cu cele văzute pe semenii noștri
adică: cercetăm pe cei bolnavi, hrănim pe cei flămânzi, îmbrăcăm pe cei goi,vizităm pe
cei închiși după cuvântul Mântuitorului care spune:”Căci flămând am fost și Mi-ți dat să
mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit. Gol am fost
și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine.
(Matei 25,35-36), iar pe cea sufletească atunci când cu sfatul nostru îmbărbătăm pe cel
deznădăjduit, mângâiem pe cel întristat,împăcăm pe cei învrăjbiți și mustrăm cu blândețe
pe semenii noștrii când cad în greșeli pentru a le fi de folos spre îndreptare și bună
rânduială. ”Fraților, chiar de va cădea un om în vreo greșeală, voi cei duhovnicești
îndreptați-l pe unul ca acesta cu duhul blândeții, luând seama la tine însuți, ca să nu cazi
și tu în ispită.”(Gal 6,1) le spune Apostolul Pavel galatenilor dar perfect valabil și pentru
noi. Despre cei împăciuitori, în predica de pe munte,în a șaptea fericire Domnul ne
spune:”Fericiți făcătorii de pace , că aceia fii lui Dumnezeu se vor chema”(Matei 5,9).
Iată cât de importantă este împăcarea iar cei ce o înlesnesc se vor urca până pe treapta, de
a se chema fii lui Dumnezeu. ”Deși Hristos a spus multe, totuși despre nici o faptă bună
n-a spus asta ci numai despre milostenie. Că nimic nu ne face egali cu Dumnezeu ca
milostenia” 1.

1
Sf. Ioan Gură de Aur; Omilii La Matei Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române-1994;Trad. De Pr. D. Fecioru; Pag.439 ; alineat 2.
Pr. Valentin Costea