De ce atâtea statui de barbari daci în inima

Romei?
Autor interviu de Ciprian Plăiaşu 204708 vizualizări




S-au împlinit, în luna mai 2013, 1900 de ani de când a fost inaugurată
la Roma, în Forul lui Traian, Columna dedicată împăratului –
construcţie realizată după războaiele daco-romane. Despre For, ale
cărui lucrări s-au încheiat în anul 112, se ştie că a fost cel mai impozant
dintre cele ridicate de împăraţii romani. Azi în ruină, ansamblul
arhitectural ascunde încă o serie de enigme legate de statuile
impresionante pe care Traian a decis să le dedice învinşilor, populaţiei
daco-gete. Interviul realizat cu cercetătorul Leonard Velcescu încearcă
să răspundă numeroaselor întrebări pe care le ridică aceste sculpturi,
care impresionează şi astăzi prin dimensiuni, stil, materiale folosite.
Domnule Velcescu, de când datează interesul Dumneavoastră pentru statuile de daci
din Forul lui Traian şi ce anume este special la ele?

Statuile de daci din Forumul lui Traian le-am descoperit din pură întâmplare, prin anii
’92-’93, când mă pregăteam pentru un examen. Profesorii mei de la Sorbona ne-au dat
o biografie şi, la bibliotecă, răsfoind paginile unei cărţi franţuzeşti de urbanism, am dat
de nişte statui care erau, cred, de la Muzeul Luvru din Paris. Corpurile erau din porfir
roşu-vişiniu, iar capetele şi mâinile, din marmură albă. Nu erau ale unor personaje
romane, nici franceze, ci erau statui care semănau cu dacii de pe Columnă. M-au
intrigat, recunosc: nu ştiam aboslut nimic despre ele, cu atât mai puţin de unde provin.
Am aflat ulterior că au făcut parte din Forul lui Traian şi că au fost realizate după
cucerirea Daciei, în 106.
„Am reuşit să contorizez peste 200 de statui de daci, însă numărătoarea
continuă”
Costrucţia acestui for, realizat de Apolodor din Damasc, s-a făcut între anii 106-112.
Un an mai târziu a fost inaugurată şi Columna. Încet-încet, mi-am dat seama că sunt
destul de multe statui, iar ceea ce văzusem eu era doar începutul. De fapt, am ales
statuile dacice ca subiect pentru teza de doctorat, deşi mă pregătisem cu altele: unul
legat de ruptura dintre impresionişti şi academism şi altul despre trecerea de la
arhitectura romanică la cea gotică. Profesorul coordonator de la École des Hautes
Études (Sorbona) m-a îndrumat atunci spre subiectul statuilor dacice despre care nu se
ştia mai nimic. Şi de la cele 12-14 statui prezentate în proiectul pentru teza de doctorat,
în lucrarea pe care am susţinut-o la sfârşitul anului şcolar 2000 am adunat 130 de statui,
corpuri, fragmente ş.a.m.d. de daci, realizate pentru Forul lui Traian şi răspândite în
toată lumea. Din 2000 încoace s-au mai adunat, iar în prezent am reuşit să contorizez
peste 200, însă numărătoarea continuă. Trebuie spus că multe dintre ele au legătură cu
toată familia tracă, nu doar cu geto-dacii.
Aceste statui sunt împrăştiate în muzeele din lumea întreagă, în rezerve şi în colecţii
private. Cele mai multe dintre cele pe care le-am inventariat au făcut parte din Forul lui
Traian: din curtea interioară, de deasupra porticului (fiecare statuie corespundea unei
coloane) şi de pe faţada Basilica Ulpia.

Au fost făcute mai multe serii de statui pentru Forul lui Traian. Pentru curtea interioară
şi pentru basilică au fost făcute două serii de statui monumentale. Pe basilică statuile
atingeau înălţimea de 3 metri şi erau din marmură colorată, numită Pavonazzetto. A
doua serie era realizată din marmură albă de Carrarra; statuile de acest tip erau
amplasate deasupra porticului curţii interioare. Ultima serie de statui, amplasate pe un
portic de porfir roşu, despre care nu ştim unde era amplasat cu exactitate, sunt realizate
din porfir, iar capetele şi mâinile, din marmură albă. În literatura antică este menţionat
acest portic, dar arheologii încă nu l-au găsit. Din punct de vedere al stilului, ele au fost
realizate în perioada împăratului Traian.

Toate aceste statui din porfir roşu mi-au dat de gândit. În primul rând, sunt foarte multe.
În al doilea rând, sunt foarte mari: ating înălţimea de 2,40 metri. Nu în ultimul rând,
sunt făcute dintr-un material aparte. Toate au fost realizate pentru For în perioada lui
Traian, când arta era la apogeu şi când portretistica ajunsese la cea mai înaltă expresie
artistică. Este un lucru neobişnuit şi, în acelaşi timp, de remarcat că sunt atât de multe
statui făcute dacilor în forul împăratului roman Traian.

Ştiţi să existe, cumva, vreun echivalent? Statuile de celţi sau de de gali sunt tot atât de
multe?

Am studiat statuile celţilor care au fost făcute de Şcoala de la Pergam. Ele au fost
realizate tot pentru nişte ansambluri monumentale, dar nu aveau anvergura aceasta şi
nu au fost într-un număr atât de mare. Întâlnim, de exemplu, două statui de celţi la
Capitolino, dar nu de dimensiunile statuilor de daci. Nici poziţiile nu sunt aceleaşi.
Celţii sunt reprezentaţi înfrânţi, răniţi sau pe moarte. Adesea sunt scene de luptă destul
de tragice. În contrast, statuile dacilor din Forum îi reprezintă pe aceştia poziţionaţi cu
mâinile una peste alta, ca şi cum ar fi pozat într-o postură normală.
Şi pentru popoarele germanice există statui, dar, ca şi în cazul celţilor, nu de
dimensiunea şi numărul acestora. Aşadar, nu găsim un echivalent. E dificil să oferim o
singură explicaţie, pentru că documentele s-au pierdut. Au existat mai multe opere:
cartea lui Traian, lucrarea lui Criton, Getica şi altele, dar, din păcate, s-au pierdut. Există
însă nişte ipoteze plauzibile; în urma constatărilor pe care le-am făcut, putem spune cu
certitudine următoarele: aceste statui există, provin din Forum, cunoaştem dimensiunile
şi numărul lor aproximativ. Întrebarea pertinentă care se naşte este următoarea: de ce
atâtea statui de barbari daci în inima Romei? M-aş fi aşteptat ca lumea romană să pună
în for personalităţi romane sau zeităţi romane. Bineînţeles că au fost şi personalităţi de
acest tip, după reconstituirile făcute de italieni, francezi şi americani, dar se vede clar
că numărul dacilor este mult mai mare decât al personajelor romane. În Forum s-a
descoperit în timpul săpăturilor din anii 1998-1999, de către Roberto Meneghini, şi baza
statuii ecvestre a lui Traian, care nu mai există, asemenea celei de pe Columnă; cele mai
multe au fost, în schimb, statuile de daci.

În ceea ce priveşte dimensiunile, se ridică şi aici câteva semne de întrebare, pentru că

acestea erau încadrate în nişte canoane bine delimitate. Cea mai importantă regulă era
aceea că nu aveai voie să faci statui mai înalte decât împăratul, Traian în acest caz. În
afara acestei statui ecvestre a împăratului, cunoaştem faptul că a mai fost una pe
Columnă. Dimensiunile celor două nu se cunosc cu exactitate, însă statuile lui Traian
care s-au păstrat şi care se pot vizita azi în muzee precum Luvru, Toulouse, la Roma
ş.a.m.d. măsoară în jur de 2,20-2,30 metri. În aceste condiţii se pune o pertinentă
întrebare, şi anume cum a fost posibil ca statuile dacilor să aibă 2,60-3 metri, aşadar mai
mari decât statuia lui Traian? Fără acordul împăratului este clar că artiştii nu ar fi putut
să-i redea pe daci la dimensiunile acestea. Nu am încă un răspuns la această întrebare.

„Aceia care au servit drept modele pentru sculpturi nu au fost

prizonieri daci, cum se susţine peste tot în mod eronat”
Şi în cazul portretelor este un lucru foarte interesant de remarcat: în afară de realismul
roman al perioadei lui Traian, nu există un stereotip. Portretele sunt realizate fiecare
după un model precis, viu, ca la arte plastice. În niciun caz nu există, ca în cazul
zeităţilor, un stas. Eu am susţinut în teza de doctorat că aceia care au servit drept modele
pentru aceste sculpturi nu au fost prizonieri daci, cum se susţine peste tot în mod eronat.
Această sintagmă, „prizonieri daci”, a devenit generală; probabil că aceia care au scris
despre aceste statui au fost duşi în eroare de poziţia mâinilor şi au considerat că sunt
prizonieri. Totuşi, comparând cu alte statui, se poate observa că romanii, atunci când îi
reprezentau pe învinşii barbari sub formă de prizonieri, îi sculptau fiind legaţi cu lanţuri,
cu cătuşe, şi nu doar de mâini, ci şi de gât. Pe aceste statui din Forum nu se văd ochiurile
de la lanţuri, pe care artiştii romani le sculptau în detaliu. Mai mult, poziţia în care sunt
sculptaţi nu este cea de prizonieri care sunt trofeele victoriei romane. De obicei,
prizonierii sunt reprezentaţi în monumentele de trofeu legaţi de un trunchi de copac, sau
de garduri, în lanţuri, cu mâinile legate. Aceste imagini există şi în cazul dacilor în
basoreliefurile de pe Columnă, unde dacii sunt sculptaţi fiind duşi în căruţe, legaţi cu
lanţuri şi cu cătuşe de gât. În cazul statuilor din Forum nu este acelaşi lucru. Puteau să-
i reprezinte sub formă umilă, sub formă de trofeu, dar nu e cazul.

Un alt lucru care merită remarcat este faptul că o serie de statui sunt făcute din porfir
roşu. Din Antichitate sunt păstrate mai multe menţiuni că în porfir nu aveau voie să fie
făcuţi decât împăraţii romani. Era considerată piatră regală şi era un monopol imperial
pe această rocă magmatită, provenind din carierele din Egipt. Cum se face atunci că
avem aceste statui de daci în porfir roşu, piatră folosită numai pentru împăraţii romani
şi zeităţi? Răspunsurile nu pot fi pe măsura constatărilor. Observăm, aşadar, nişte lucruri
ieşite totuşi din comun. De ce aceste mărimi? De ce acest număr? De ce a fost folosită
marmură colorată? De ce din porfir roşu, în care numai împăraţii şi zeităţile aveau voie
să fie reprezentaţi? Avem o serie de întrebări pe care ar trebui să le dezvoltăm şi să
încercăm să dăm măcar nişte ipoteze plauzibile.

„Toţi artiştii mari au desenat după aceste reprezentări antice de geto-

daci şi după reliefurile Columnei lui Traian”
Importanţa acestor statui constă în primul rând că aduc o privire nouă asupra artei
romane, dar şi asupra modului în care erau percepuţi dacii la momentul realizării
Forumului. Acest ultim aspect sperăm să fie dezvoltat în cercetare, pentru că ar putea
oferi ramificaţii importante.

Un lucru care poate fi încadrat în această arie de ramificaţii interesante şi importante

este şi atenţia sporită oferită acestor statui în perioadele Renaştere, Baroc, Rococo,
Clasicism, Realism, Naturalism etc. Toţi artiştii mari au desenat după aceste
reprezentări antice de geto-daci şi după reliefurile Columnei lui Traian. Statuile de daci
şi reliefurile Columnei au fost desenate de italieni, de francezi, de olandezi, de toţi
artiştii care veneau la Roma obligatoriu să-şi desăvârşească educaţia. Compoziţiile
realizate pe fusul Columnei lui Traian, marea friză a lui Traian, statuile geto-dacilor au
servit, aşadar, ca model de studiu pentru operele artistice ale marilor artişti ai Renaşterii
şi ai barocului, precum şi ai curentelor artistice ce-au urmat. Aceste sculpturi antice, din
perioada de apogeu a artei romane, au contribuit în mod elocvent şi la formarea stilurilor
acestor mari artişti.

La începutul secolului al XVI-lea, printre primii artişti italienii care au studiat Columna
lui Traian a fost pictorul Jacopo da Bologna, care, încă înainte de anul 1506, arăta un
mare interes pentru basoreliefurile ei. În anii următori, basoreliefurile acestui monument
al Antichităţii vor exercita din ce în ce mai mult un viu interes şi o mare influenţă asupra
celor mai mari artişti ai Renaşterii, ca de exemplu asupra frescelor lui Rafael Sanzio,
vestitele stanţe, şi cele ale elevului său Giulio Romano (de la Vatican). Se cunoaşte că
însuşi Michelangelo admirase compoziţiile Columnei lui Traian în faţa cărora ar fi
exclamat: „Nu există decât o singură Columnă traiană”. Ceva mai târziu, stilul în care
au fost sculptate basoreliefurile Columnei lui Traian de către antici va influenţa
puternicele creaţii ale lui Caravaggio. Marile creaţii artistice ale Renaşterii şi ale
Barocului fiind din ce în ce mai mult sub influenţa artei Columnei, basoreliefurile ei,
precum şi statuile de geto-daci au trezit un interes din ce în ce mai mare şi studii de o
mare anvergură au fost începute, mulaje şi reproduceri în piatră au fost realizate. Din
numeroase opere care au fost realizate după aceste reprezentări antice de daci amintim
doar câteva, care se pot admira la următorii maeştri: Pirro Ligorio, Rubens, Hubert
Robert... Pierre-Adrien Pâris a desenat studii după baza Columnei lui Traian, vestitul
pictor francez Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc a desenat după statuile de daci care se
găsesc acum la Vatican şi în rezervele Forumului lui Traian. Tot în Forul lui Traian a
existat şi o friză, aşa-zisa friză a lui Traian. Aceasta avea 3 metri înălţime şi mai mult
de 18 metri lungime. Un mulaj a fost făcut de specialiştii italieni şi este prezentat astăzi
la Museo della Civilta Romana, din Roma. Două reliefuri din această friză se găsesc pe
Arcul lui Constantin la Roma, alte fragmente din această friză se găsesc la Muzeul
Luvru.

Când anume s-a produs mutarea acestor sculpturi din Forum?

O parte importantă a statuilor a fost mutată chiar în perioada antică, dar monumente din
Forul lui Traian (statui şi alte lucruri) au fost luate în diferite perioade, cu diferite
prilejuri. Despre cele mai multe mutări ştim că au avut loc în perioada lui Constantin.
În anul 315, acesta a ridicat un Arc Triumfal, dar în loc de generalii săi pe arc sunt statui
de daci luate din Forumul lui Traian. Cea mai plauzibilă ipoteză este că Arcul lui
Constantin a fost influenţat probabil de intrarea monumentală, triumfală, care nu mai
există, de la Forul lui Traian. Cert este că aceste statui au fost luate din Forum, mai
exact două mari metope din friza lui Traian, care sunt tot pe Arcul lui Constantin.

Statui cu daci, luate din Forumul lui Traian şi plasate pe Arcul lui
Constantin
Mă întreb de ce a preferat Constantin să ia statui gata făcute, reprezentând o populaţie
care nu avea nicio legătură cu ceea ce se întâmpla în Imperiu la momentul acela...?

O legătură ar fi trebui să fie, pentru că nu ar fi avut nicio logică să fie ceva artificial.
Arcul acesta este ridicat de împăratul Constantin după ce a câştigat bătălia celebră cu
Maxenţiu, rivalul său. Constatăm nişte aspecte interesante, dar nu avem nişte răspunsuri
ştiinţifice pentru că nu avem dovezi. Generalii lui Constantin nu apar pe Arc, însă apare,
alături de aceste statui de daci luate din Forul lui Traian, şi un relief unde sunt sculptaţi
soldaţi cu lupul dacic. Putem doar presupune că erau trupe auxiliare în armata lui
Constantin.
Ca o ipoteză de lucru putem spune că aceste trupe auxiliare i-au permis să câştige bătălia
şi, din acest motiv, în onoarea lor, împăratul a decis să îi reprezinte pe Arc. Din modul
în care a fost construit acesta se vede că împăratul Constantin nu a avut timp de
construcţii majore în Roma. El a luat pentru Arcul său din construcţiile predecesorilor:
de la Hadrian, de la Marc Aureliu şi de la Traian. Plus ce a făcut şi el: monumentul în
sine şi câteva reliefuri. Arcul lui Constantin este un monument compozit din mai multe
perioade. Probabil că n-a avut timp să creeze.

Ştim foarte bine că el a construit în partea cealaltă de lume, la Constantinopol, unde s-

au ridicat mai multe edificii decât în Roma în perioada aceea...

Într-adevăr. Aici, la Roma, el a combinat ceea ce era deja făcut cu câteva lucruri pe care
le-a construit. A demontat statuile din Forul lui Traian, s-a inspirat din arta
monumentală a epocilor anterioare şi a ridicat acest edificiu. Dar acest lucru nu
înseamnă că statuile au dispărut; ele sunt acolo, pe Arc. Ce caută pe acest amplasament
statuile? Aşa cum am precizat deja, probabil în trupele auxiliare ale lui Constantin au
fost şi soldaţi daci; cum vedem, pe relieful de pe Arc apare lupul dacic. Şi se poate ca
aceste trupe auxiliare să-i fi permis să câştige bătălia cu Maxenţiu...

„E ca şi cum Traian căuta o împăcare cu divinităţile dacice”

Pe de altă parte, toate monumentele care sunt legate de perioada împăratului Traian sunt
foarte importante nu doar pentru istoria artei în general, ci îndeosebi pentru România şi
pentru cultura naţională. Să luăm, de pildă, Arcul din Benevento, ridicat tot de Traian.
Benevento este o localitate lângă Napoli, în sudul Italiei. Pe acest arc apar, pe lângă
împărat, soldaţi şi generali romani, şi divinităţi din Dacia. E ca şi cum Traian căuta o
împăcare cu divinităţile dacice. Alte monumente legate de împăratul Traian sunt în
Egipt, la Alexandria. Aici împăratul a avut o vilă, unde s-au găsit fragmente de statui
ale prizonierilor daci. Aceste reliefuri şi statui sunt păstrate în Anglia. De asemenea,
mai sunt fragmente de sculpturi – nu ştiu dacă sunt din perioada lui Traian, dar
reprezintă tot daci – în Republica Turcă. Acestea sunt păstrate în două muzee. Nu
trebuie uitate toate monumentele din Africa de Nord, legate de perioada domniei lui
Traian, întrucât multe aduc informaţii suplimentare legate de daci: confruntările daco-
romane, iconografia etc. Toate aceste monumente de pe tot cuprinsul Imperiului
Roman, unde a fost ridicate edificii în vremea lui Traian – vile, pieţe publice, arcuri de
triumf, porticuri ş.a.m.d. – nu au fost studiate amănunţit, ci doar superficial, fiecare stat
axându-se pe istoria naţională şi pe legăturile cu valorile culturii romane. Cu siguranţă
că astfel se vor găsi lucruri noi, ba chiar se vor dezvolta anumite ramuri în cercetare.
Nici măcar Forul lui Traian de la Roma nu a fost săpat complet. Ultimele săpături
datează din 1998-1999 şi au fost făcute de arheologul italian Roberto Meneghini. Atunci
au fost găsite încă trei statui: două statui acefale şi un cap de nobil dac, pileates, care a
fost expus la Muzeul de Istorie din Bucureşti, în 2006. Au rămas însă părţi din For
nesăpate şi, în plus, sunt şi părţi care nu vor mai putea fi săpate niciodată. În spatele
Columnei sunt două biserici mari din perioada Barocului; acestea au fost puse chiar pe
o parte din For, aşadar aici nu se mai poate săpa. De asemenea, Forumul se întindea şi
sub perimetrul actualei şosele aşezate în jurul Columnei lui Traian. Autorităţile italiene
vor să declare perimetrul Forului zona complet pietonală şi să desfiinţeze acea şosea
făcută în timpul lui Mussolini, şosea care străbate forurile imperiale. Acest lucru ar fi
formidabil pentru că ar continua săpăturile.

Un inventar complet al acestor statui de daci nu există. Periodic, eu mai găsesc statui,
reliefuri legate de daci. De exemplu, în urmă cu un an de zile am găsit un relief la
Torino, la Muzeul de Arheologie din oraş. Aici era reprezentat un dac în picioare,
purtând cuşmă dacică; exact cum se vede pe Columnă. Chiar dacă inscripţia era ştirbită,
încă se mai cunoaşte că scrie pe ea dac. De asemenea, în urmă cu câteva luni am găsit
la Florenţa, la Muzeul Uffizi, un fragment de statuie, un cap de nobil dac, dintr-o piatră
roşie, granit.

„Printre aceste bucăţi de statui am dat şi peste opinci”

Până acum n-au fost inventariate, deci, toate statuile de daci existente în lume?

Ceva s-a început. După ce-am început să studiez despre acest subiect, am găsit şi
lucrarea lui I. Rusu, scrisă prin anii ’80, unde a publicat 30-40 de fragmente de statui de
daci. A mai scris o carte un autor neamţ, prin ’86, dar cartea nu avea nicio imagine. Am
încercat să aflu dacă există şi un volum II şi am făcut cerere prin Sorbona. Cartea nu
avea imagini şi asta mi s-a părut curios. Prezenta doar câteva desene sumare cu poziţiile
statuilor. Când mi-am propus să fac documentarea pentru teza de doctorat am crezut că
voi completa ceva deja început, dar în timp mi-am dat seama ca sunt foarte puţine
lucruri scrise despre acest subiect, iar ceea ce am cuprins în lucrare este doar o parte din
ce am identificat: în teză am cuprins doar 130, iar acum ştiu că există cel puţin 200 de
imagini de daci: reliefuri, fragmente, capete, statui, busturi.

Aţi identificat cumva statui sau fragmente de statui şi în România?

În România m-am interesat, bineînţeles, dar nu am găsit. Există nişte sculpturi, dar în
niciun caz opere provenind de la şcoala oficială de la Roma, de la artiştii controlaţi
îndeaproape de Traian. Poate dacă ne gândim la metopele de la Adamclisi, care sunt de
factură rustică, dar nu este acelaşi stil cu Columna sau cu statuile. În cazul Forumului
şi a inventarului pe care l-am realizat, vorbim de şcoala oficială romană, pe când la
Adamclisi se vede că este o mână de artist popular.

În România nu prea sunt sculpturi ale şcolii romane oficiale; sau, dacă sunt, nu s-au
găsit încă. Întâlnim în schimb statui în Franţa, Spania, Germania, Anglia, bineînţeles
Italia; la Roma în special. Toate aceste statui merită un album accesibil publicului larg,
în care să fie catalogate: statui mari, busturi întregi, fragmente, plus şi cele de factură
populară. Am început deja acest lucru prin intermediul website-ului statuidedaci.ro,
care este un fel de muzeu virtual, unde oamenii să se poată informa.

În ceea ce priveşte inventarierea, sunt încă multe statui care nu au trecut prin acest
proces. La Forul lui Traian, în rezerve, sunt multe fragmente care nu sunt inventariate.
Printre aceste bucăţi de statui am dat şi peste opinci. Şi am pus şi pe site aceste opinci,
ca să le vadă toată lumea. M-a uimit lucrul acesta. Hainele lor, pe unele dintre fragmente
acestea, apar exact cum sunt sculptate pe Columnă, cu dublu franjuri. Aceste statui îţi
aduc şi o bogată iconografie vestimentară, pentru că se pare că dacii sculptaţi aveau fie
un anumit grad, fie erau preoţi.

„Am identificat anumite figuri de pe Columnă şi am găsit aceleaşi

personaje şi în statui”
Putem vorbi despre o ierarhizare socială în baza vestimentaţiei?

Probabil, dar ea trebuie studiată. Am comparat o parte din aceste statui cu basoreliefurile
de pe Columnă. Interesant este că am identificat anumite figuri de pe Columnă şi am
găsit aceleaşi personaje şi în statui. Când am susţinut teza de doctorat mi s-a pus
pertinenta întrebare: de unde ştii că sunt daci şi nu parţi? Întrebarea era pertinentă, dar
şi înşelătoare. Am răspuns: nu pot să fie parţi pentru că aceste statui au fost realizate în
Forul lui Traian în anii 106-112, iar în acea vreme nici măcar nu începuse războiul cu
parţii. Sculpturile au fost realizate imediat după războiul cu dacii. Şi dacă vrem să
comparăm figurile acestor statui cu cele ale parţilor, care există în reliefuri, monede,
vedem că nu seamănă. Dacii nu au figuri de orientali, cum apar în sculpturi parţii, care
sunt un popor iranian. Mai mult, costumul parţilor la pantaloni e diferit de cel al dacilor.
Parţii aveau aceşti pantaloni mult mai bufanţi. La daci erau largi, dar nu bufanţi.
Cămaşa, la parţi, se încheia în V şi cu o centură, iar la daci, nu. Şi tunsoarea părului este
diferită între cele două populaţii. În plus, comparând dacii de pe Columnă cu cei din
statui am găsit nu doar tipologii similare, ci şi personaje.

Din punct de vedere al genului, putem face vreo diferenţă?

Se ştie că pe Columnă au fost reprezentaţi şi femei, şi copii, dar în statui numai bărbaţi.
Am găsit însă în fragmentele de la rezerva Forului lui Traian şi fragmente de statui de
copii. Am întrebat-o pe doamna directoare, Lucrezia Ungaro, ce sunt aceşti copii, pentru
că erau puse pe rafturile cu daci. Mi-a răspuns că sunt copii de barbari, nu copii de
romani. Ulterior am ajuns şi la Vatican, unde am discutat cu arheologul John Domenico
Spirala. Acesta cunoştea foarte bine subiectul şi statuile de la Vatican, unde sunt vreo
şase statui cu daci. El mi-a spus că sunt nişte statui de daci care au ajuns peste Ocean,
în Statele Unite, iar între ele şi un cap de copil, care se pare că tot de dac este şi care se
află la Metropolitan, în New York. Dumnealui mi-a dat nişte fotografii după acest cap
de copil dac. După pieptănătură, acest cap de „barbar“ nu seamănă nici cu celţii, nici cu
germanii, care nu sunt niciodată reprezentaţi astfel, ci cu pletele pe spate şi părul din
faţă fixat asemenea punk-iştilor de azi. Aşadar, sub formă de ipoteză, se pare că sunt şi
statui care reprezintă copii de daci.

Se preferau, pentru reprezentarea în statui, anumite categorii sociale sau nu conta?

În privinţa bărbaţilor nu întâlnim o prioritizare. Sunt şi nobili, şi oameni din popor. Cei
fără căciulă dacică sunt oamenii din popor, comati, iar ceilalţi sunt nobili. Probabil, din
punct de vedere estetic, când au pus aceste statui, puneau unul cu căciulă, unul fără
căciulă. Deci nu conta clasa socială a modelelor după care erau făcute statuile. Sunt
reprezentaţi în Forum şi cei umili, şi cei nobili.

Din tot acest For al împăratului Traian, care se pare că a fost cel mai mare şi mai
impunător dintre toate din Imperiul Roman, acum, din păcate, nu mai este aproape
nimic. Azi se prezintă ca un câmp de ruine dezolant. Din acest Forum a mai rămas o
bună parte din aceste statui cu daci şi, bineînţeles, Columna. În rest, mai avem câteva
coloane de la Basilică, pe care italienii le-au pus în picioare şi fragmente aruncate prin
Forum.
„Am găsit în arhive mărturii despre cum marmura colorată şi porfirul
erau cărate în căruţe pentru vile şi palate, tone şi tone”
Motivul principal al acestei distrugeri fără precedent stă sub semnul paradoxului. În
perioada Renaşterii şi a Barocului, Forumul a fost demontat. Paradoxul constă în faptul
că Renaşterea anticului a ucis unul dintre cele mai importante monumente ale
Antichităţii. De ce? Pentru că acest forum a fost făcut numai cu marmură colorată şi
arăta superb; aşa că l-au demontat şi demolat să facă vile, biserici şi palate. Pe vremea
aceea nu era legea patrimoniului. Astfel, în unele biserici din Roma se pot vedea
coloanele luate din diferite Foruri. Am găsit în arhive mărturii despre cum marmura
colorată şi porfirul erau cărate în căruţe pentru vile şi palate, tone şi tone. De asemenea,
statuile erau sparte pentru materialul din care erau făcute. Cele mai multe statui făcute
din calcar, au ajuns la Renaştere să fie făcute var. Scăpau doar acele statui care erau mai
arătoase.
De altfel, lucrul acesta s-a întâmplat, cum o ştim, şi în zona cetăţii Ulpia Traiana
Sarmizegetusa, unde s-a folosit foarte mult din piatra de ziduri şi edificii pentru casele
din jur. Cred că peste tot acolo unde au fost vestigii importante, după ce acele oraşe au
dispărut, populaţia care a revenit s-a folosit de piatră şi de alte materiale de construcţii.
Un alt exemplu românesc este la Pietroasele, lângă Buzău, unde piatra a fost folosită în
mod constant la reconstruirea caselor din zonă. Este, deci, un fenomen absolut normal,
întâlnit peste tot. Plus că la Roma materialele de construcţie erau din abundenţă, aduse
de toţi împăraţii romani din diverse locuri, începând cu Cezar, ba chiar înainte de acesta.
Fruntaşul revoluţionar de la 1848, Cezar Bolliac, povesteşte în scrierile lui, Excursiuni
arheologice, că în Mehedinţi aduna piese arheologice vechi de prin curţile oamenilor.
Dintr-o asemenea piesă, un ţăran dădea apă la vite. Dar aici, în Forumul lui Traian de
la Roma, au făcut-o la scară mare nobilii şi cei care ar fi putut înţelege valoarea acestor
piese.

Din acest motiv, astăzi Forumul se prezintă, în afară de Columnă, ca o ruină, dezolant.
În muzee, din fericire, o bună parte dintre statui s-au păstrat şi le putem admira în
continuare. În România, din păcate, nu există statui de daci şi nici nişte reproduceri la
scară. Singura prezenţă a şcolii imperiale din vremea lui Traian este cea a Columnei,
reprodusă şi foarte bine reprezentată la Muzeul de Istorie. Nu ar strica o serie de proiecte
de dezvoltare a unor centre de cercetare a acestor statui, dar şi de reproducere a unora
dintre ele.

Aţi găsit deschidere aici, în România, din partea autorităţilor sau a Academiei
Române? Pentru că, da, sunt foarte multe lucruri de spus, de cercetat, despre aceste
statui care ne interesează în mod direct...

Încet-încet cred că se pot unele face lucruri. Am vorbit de mult timp cu domnul
academician Alexandru Vulpe, care a părut interesat de acest subiect şi de realizarea
unui album. Şi Domnia sa a recunoscut că acest subiect dezvoltă ramificaţii. Toate
aceste sculpturi au fost desenate, studiate şi, în umbra lor, s-au format operele artiştilor
Renaşterii şi ai Barocului. De exemplu, la artistul italian Pirro Ligorio se văd clar în
compoziţia lui influenţe şi reprezentări de pe Columnă. Şi la Rafael, în stanţele de la
Vatican, există influenţa de pe Columnă. Şi în cazul iconografiei sau a portului ar trebui
făcute lucrări documentate. De exemplu, se fac confuzii între celţi şi germani, care par
a fi popoare apropiate şi pe care Cezar şi Tacitus îi numesc veri; sau confuzii între daci
şi parţi. Dar în Antichitate fiecare popor avea costumul şi căciula lui.
„Ceea ce vedem în Forum spune exact contrariul: poporul dac nu a fost
decimat”
Istoricii români se confruntă cu o mare lipsă de informaţii cât îi priveşte pe daci... Sunt,
de pildă, foarte puţine morminte propriu-zise de daci şi nici acolo nu suntem siguri,
întrucât aceştia erau în general incineraţi. Din acest motiv n-avem de unde să
cunoaştem statura lor, obiceiuri culinare, boli, obiectele vestimentare şi tot felul de
lucruri care se găsesc de obicei în necropole. Consideraţi că aceste statui ar putea
acoperi lacunele de informaţii?

Sigur, statuile oferă informaţii preţioase privind chipul, privind înfăţişarea dacilor... Cât
de înalţi erau nu o să ne dăm seama cumparând cu statuile, dar putem să înţelegem că
purtau bărbi, că aveau un anumit tip de vestimentaţie, o ierarhizare socială în funcţie de
aceasta. Aceste detalii pe care ni le-ar fi oferit arheologia funerară – că aveau, să zicem,
cam 1.70, că se hrăneau diverse lucruri – nu pot fi recuperate, însă putem vedea în statui
chipurile dacilor. Mai mult chiar: întrucât perioada lui Traian este de maxim apogeu în
portretistică, se pot distinge până şi expresiile pe care modelele le transmiteau.
Într-o lucrare păstrată din Antichitate se menţionează faptul că toată populaţia
masculină dacică a fost exterminată. Cum vedeţi această afirmaţie în contextul în care
există atât de multe statui făcute după modele vii?

Cunosc această informaţie, dar este una eronată, apărută mult mai târziu. Ceea ce vedem
în Forum spune exact contrariul. Poporul nu a fost decimat. Copiii, femeile, bătrânii au
rămas pe loc, au rămas în viaţă. Bineînţeles, aceşti copii au crescut şi au devenit adulţi.
Evident că dacii au avut pierderi grele, dar nu putem vorbi de o exterminare a populaţiei,
nici măcar a celei masculine. Cum se poate explica atunci informaţia lui Criton, care
spune că în afară de bogăţiile luate din Dacia au fost aduşi la Roma şi foarte mulţi
prizonieri? De asemenea, chiar din perioada lui Traian au fost organizate trupe auxiliare
alcătuite daci, pe care le regăsim ani de-a rândul în diverse locuri de-a lungul limesului:
în Anglia, Spania, Africa de Nord. În studiile publicate de domnul profesor Petronescu
se vorbeşte despre mărturii ale existenţei de trupe auxiliare în Africa şi în Spania. De
curând, studiile publicate de Dan Dana şi Florian Popescu, „Dacii la Alexandria, în
Egipt“, plasează trupe recrutate aici şi la gurile Nilului. Aşadar informaţia nu poate să
fie decât greşită. În plus, să nu uităm că nu toată Dacia a fost cucerită. Teritoriile ocupate
de triburile geto-dacilor sunt mai mari decât suprafaţa actuală a României.

Iconografia arată şi ea contrariul acestei informaţii, privind exterminarea populaţiei.

Toate aceste statui au fost făcute după oameni vii, nu după morţi. Şi pe Columnă se văd
clar şi prizonierii, şi alţii care fug. Contest, deci, această informaţie aberantă, care nu
corespunde realităţii.