Sunteți pe pagina 1din 2

Caracteristicile conceptuale ale educaţiei permanente

Cum putem sintetiza tabloul educaţiei permanente? Iată „cîteva caracteristici conceptuale” în
viziunea unui expert UNESCO:

1) reuneşte trei termeni fundamentali – viaţă, permanent şi educaţie – într-o viziune comună;

2) nu se termină la sfîrşitul instrucţiei şcolare, ci continuă pe toată durata existenţei umane;

3) nu se limitează la educaţia adulţilor, unificînd toate etapele educaţiei – pre-primară, primară,


secundară – într-o totalitate;

4) reuneşte modalităţile formale şi nonformale de educaţie, învăţatul planificat şi cel accidental;

5) căminul joacă primul rol, cel mai subtil şi crucial, asigurînd „învăţarea” în familie;

6) comunitatea joacă, de asemenea, un rol important în sistemul educaţiei permanente, din


momentul în care copilul începe să intre în contact cu ea, funcţiunea sa educativă operînd în
domeniile profesionale şi generale;

7) instituţiile pedagogice ca şcolile, universităţile şi centrele de formare sînt, evident, importante,


dar numai în calitate de organizaţii de educaţie permanentă; ele nu se mai bucură de monopolul
de a educa oamenii şi nu mai pot exista izolat de alte instituţii educative ale societăţii;

8) educaţia permanentă caută continuitatea şi articularea după dimensiunile sale verticale şi


longitudinale;

9) urmăreşte, în fiecare etapă a vieţii, integrarea dimensiunilor sale orizontale în adîncime;

10) contrar caracterului de elită al educaţiei, educaţia permanentă îmbracă un caracter universal;
ea reprezintă democratizarea educaţiei;

11) educaţia permanentă se caracterizează prin supleţea şi diversitatea sa de conţinut, de


instrumente şi de timp de învăţare;

12) educaţia permanentă încorporează treptat toate achiziţiile cercetărilor pedagogice şi


rezultatele unor experienţe valoroase;

13) admite modalităţi şi moduri alternative în a dobîndi educaţia;


14) conţine două mari componente: generală şi profesională; acestea nu diferă complet una de
alta, ci sînt legate între ele;

15) funcţiile de adaptare şi de inovaţie ale individului şi ale societăţii sînt realizate prin educaţia
permanentă; 100

16) educaţia permanentă exercită o funcţie corectivă: remediază unele deficienţe ale sistemului
de educaţie actual;

17) ultimul scop al educaţiei permanente este de a menţine şi de a ameliora calitatea vieţii;

18) există trei condiţii indispensabile pentru a realiza educaţia permanentă: ocazia, motivaţia şi
educabilitatea;
19) educaţia permanentă este un principiu organizator pentru toată educaţia;

20) la nivel operaţional, educaţia permanentă furnizează un sistem total al întregii educaţii

Într-o lucrare din 1988, George Văideanu sintetizează astfel, la rîndul său, caracteristicile
educaţiei permanente:

a) este continuă, devenind modul de a fi, de a munci şi de a se adapta al omului; un sprijin, şi nu


o povară, o obligaţie;

b) este globală, integrînd într-un continuum toate nivelurile şi tipurile de educaţie constituite sau
existente în cadrul unei colectivităţi naţionale;

c) este integrală, asigurînd tineretului şi adulţilor o formaţie multilaterală şi echilibrată, care să le


permită abordarea cu succes a problemelor multiple, să evite rutina, plafonarea;

d) afirmînd ideea continuării învăţării, se delimitează de orice enunţ care ar sugera formula
„şcolarului harnic”, fără iniţiativă şi spirit inventiv, fără autonomie socio-profesională.