Sunteți pe pagina 1din 1

O scrisoare pierdută (continuare)

Din galeria personajelor acestei comedii se remarcă Nae Cațavencu, personaj principal,
cu nume sonor ce semnifică şi demagogia, vorbăria goală şi caracterul său duplicitar (cață este
o haină cu două fețe). Personajul este caracterizat prin nume, prin mediul în care trăieşte, prin
limbaj, prin fapte si atitudini. Titlul ziarului al cărui director-proprietar este (,,Răcnetul
Carpaților") susține caracterul său demagogic, ca şi numele societății pe care o conduce şi ale
carei inițiale A.E.R. (Aurora Economică Română) sugerează o institutie fantomatică folosită
în scopuri personale. Discursul său din actul III dă la iveală prefăcătoria şi viclenia personajului
folosite pentru a atrage alegătorii, dar şi lipsa de logică şi de cultură. Fiind un parvenit se
conduce după dictonul machiavelic Scopul scuză mijloacele, pe care însă îl atribuie
nemuritorului Gambetta. Duritatea şi intransigența personajului contrastează cu umilința din
final, când pierde arma şantajului, scoțând în acest fel la lumină şi ipocrizia sa.
Comicul de situație constă în numeroasele momente hilare la care
participă personajele. O primă situație comică ar fi chiar cea care generează
subiectul operei: pierderea şi găsirea repetată a scrisorii; comică este şi aritmetica
polițaiului în numărarea steagurilor, ca şi scena în care, încercând să spioneze ce se
întâmplă în casa lui Cațavencu, cade de pe uluci. Un efect comic inegalabil îl are şi
scena in care Trahanache (soțul) îi citeşte lui Tipătescu (amantul) propria scrisoare
de amor trimisă Zoei (soția adulterină), pentru ca mai apoi, deşi pus în fața dovezii
zdrobitoare a infidelității soției, să afirme că totul este un fals.

Prezența comicului de moravuri dezvăluie o societate in care abaterea de la valorile


morale devine normă, atât în viața publică, cât şi în cea privată. Triunghiul amoros Zoe-
Trahanache-Tipătescu, şantajul politic, folosirea abuzivă a avantajelor puterii, atitudinea lipsită
de scrupule a lui Pristanda şi nu numai, furtul din banii statului, falsificarea listelor electorale
sunt doar câteva dovezi ale amoralității unei societăți pretins ficționale, dar încă atât de dureros
de actuală. Replica lui Trahanache: Nu mai e moral, nu mai sunt printipuri, nu nimic; enteresul
şi iar enteresul, surprinde cel mai fidel tabloul moral al vremii. La fel de gravă e incultura
clasei politice, combinată cu lipsa de inteligență şi cu delirul demagogic, veritabilă beție de
cuvinte.
Viziunea despre lume a autorului este destul de limpede exprimată, Caragiale folosind
toate resursele comicului, ironiei şi umorului pentru a contura cu o şarjă de grotesc şi sarcasm
maladiile morale ale liberalismului pe care şi el și toți junimiștii (Eminescu şi Maiorescu în
special) l-au criticat acerb, atât în articolele publicate în ,,Timpul", cât şi în creații literare.
Râsul autorului are o anumită functie etică; prin râs se înfierează comportamente defectuoase
cu scopul de a le îndrepta. Dar la Caragiale râsul este unul amar, o formă de protest, este un râs
tragic, care-1 făcea pe Maiorescu să afirme in studiul Comedile d-lui Caragiale că îndărătul
oricărei comedii se ascunde o tragedie. Tocmai de aceea în comediile sale nu există nici un
personaj pozitiv și, cu toate că dramaturgul nu-şi urăşte personajele, le concepe mai degrabă ca
pe nişte marionete.
În concluzie, …