Sunteți pe pagina 1din 33

CURS DE PERFECȚIONARE

SPECIALIST ÎN ACTIVITATEA DE LOBBY

CUPRINS:

I. Lobby - Premise și context teoretic

II. Lobby & Advocacy

III. Lobby & "Public Affairs"

IV. Activitatea de lobby

V. Comunicarea și negocierea în spațiul public

VI. Reglementarea lobby-ului în România

VII. Modele de lobby în S.U.A. și Europa

VIII. Codul European de Conduită privind Lobby

IX. Dezvoltarea comunitară durabilă, asigurarea egalității de gen/șanse și non-


discriminării în România, politici publice necesare.

1
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
I. LOBBY - PREMISE ȘI CONTEXT TEORETIC

„Activitatea de lobby este una dintre caracteristicile democraţiei performante, cu adevărat


în folosul cetăţenilor” sau " Arta persuasiunii politice"

Lobby-ul este un instrument al democrației participative, un drept protejat prin art. 21


din Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948.

Activitatea de lobby constă în demersul transparent de influenţare a deciziilor legislative şi


executive ale autorităților și instituțiilor publice prin activități de comunicare profesionist
realizate, care implică experiență legislativă, tehnici de comunicare specializată si abilități
strategice, utilizate în scopul de a promova adoptarea, modificarea sau abrogarea unor decizii
şi acte normative de către autorităţile şi instituţiile publice ale unui stat.
Prin lobbying se înțelege un proces transparent asumat public de un grup de interese legitim
care încearcă să determine puterea legislativă sau executivă din cadrul unui stat să adopte o
poziție sau să ia o decizie care să servească interesele legale ale respectivului grup. În plus, prin
lobbying (activitatea de lobby), factorii decizionali - parlamentarii, reprezentanții administrației
publice centrale și locale etc. - pot beneficia, prin intermediul acestor grupuri, de experiența unor
specialiști în diferite domenii. Din punct de vedere electoral, lobbying-ul constituie un
mecanism prin care se menține legătura dintre alegători și aleșii lor, pe durata mandatului
acestora din urmă, fiind un mecanism reglator pentru entitatea politică, dar și un vector de
impunere a unor politici publice eficiente de către comunitate.
În România la nivelul percepției publice se face o confuzie nejustificată între infracțiunea
de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 291 C. penal , care prevede "Pretinderea,
primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau
pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență
asupra unui funcționar public și care promite ca îl va determina pe acesta sa îndeplinească, să nu
îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de
serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri (...) " și activitatea de lobby, care
este o activitate legitimă și utilă implementării și perfecționării oricărei politici publice. Prin
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informația de interes public, Legea nr. 52/2003
privind transparenţa decizională în administrația publică, precum şi prin H.G. nr. 775/2005
pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a
politicilor publice la nivel central s-a dorit, în plan național, crearea unui cadru de dialog în
care să se ia în considerare opiniile grupurilor de interese, chiar din faza proiectului actului
normativ supus adoptării.
Activitatea de lobby este un instrument util într-o societate democratică , asigurând un
echilibru util între interesul public și interesul privat. De-a lungul istoriei, însăși definiția
termenului de lobby a fost subiectul mai multor interpretări sau dispute. De exemplu, în 1953,
într-un proces judiciar referitor la o rezoluție a Congresului S.U.A. care autoriza un comitet să
2
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
investigheze „toate activitățile de lobby menite să influențeze, încurajeze, promoveze sau
întârzie procesul legislativ”, Curtea Supremă a Statelor Unite a oferit o definiție îngustă a
termenului, considerând „activitățile de lobby”, doar formele de lobbying direct („interpelări
făcute Congresului, membrilor sau comisiilor sale”), refuzând să ofere o definiție cu un grad mai
mare de specificitate pentru a nu ieși de sub jurisdicția primului Amedament. Chiar dacă exista
un act normativ pe acest domeniu încă din 1946 (Federal Regulation of Lobbying Act), adevărata
reglementare a lobbyingului a venit în 1995 cu Lobbying Disclosure Act, care obliga la o mai
mare transparență asupra acestui proces, dar venea și cu o definiție mai precisă a actului de a
face lobby. Astfel, legea adoptată în 1995 de cel de-al 104-lea Congres al Statelor Unite definea
lobbyingul ca fiind comunicarea orală sau scrisă (inclusiv electronică), adresată oricărei
persoane oficiale din ramurile executivă sau legislativă, făcută în numele unui client, având
următoarele scopuri:

formularea, modificarea sau adoptarea unei anumite legislații federale (regulament federal, ordin
executiv, poziție a guvernului);
negocieri, premieri, împrumuturi cu scopul executării unui program sau a unei politici federale;
nominalizarea sau confirmarea unei persoane într-o poziție care necesită confirmarea de către
Senat.
Scopul acţiunilor de lobby poate fi structurat în două direcții :
• adoptarea sau respingerea unei propuneri legislative, în plan central sau în plan local
(propunerea este supusă atenției Parlamentului , Consiliului Local, Consiliului Județean) ;
• emiterea sau abținerea de la emitere a unui act administrativ de către o autoritate executivă
(propunerile sunt supuse atenţiei funcţionarilor din instituţiile administraţiei publice centrale și
locale şi culminează cu adoptarea şi aplicarea acestora prin decizia voluntară a unui demnitar
învestit cu putere executivă - primar, director de agenţie, departament ori direcţie
judeţeană, prefect sau ministru).

Lobby – premise
• Tehnici de comunicare;
• Abilităţi de persuasiune;
• Utilizarea eficientă a unor tehnici de negociere;
• Diplomație;
• Anticipare și comportament proactiv;
• Abilități de pledoarie și retorică;
• Rețea de relații.

3
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
II. LOBBY & ADVOCACY

În comunicarea publică se face uneori confuzie între ,,lobby” şi ,,advocacy”. În timp ce


lobby-ul constă în demersul de a influenţa legislaţia, advocacy cuprinde o arie mai largă de
activităţi, printre care se regăsesc şi activităţile de lobby.
,,Advocacy” reprezintă procesul strategic și planificat pe care grupurile societății civile îl
folosesc pentru a produce schimbarea. Advocacy implică identificarea, îmbrățișarea și
promovarea unei probleme sau cauze. Își propune să influențeze politica la nivel statal sau local
și să acopere o serie largă de activități, inclusiv să efectueze cercetări cu privire la probleme
publice în scopul adoptării unei politici publice.
În schimb, lobby face referire la abordarea directă a autorităţilor şi este o tactică de advocacy.
Totodată, o altă diferenţă între cele două noţiuni este faptul că advocacy este o activitate de
sensibilizare a opiniei publice şi a factorilor implicaţi în luarea hotărârilor cu privire la acţiuni
ce pot afecta vieţile oamenilor într-un mod direct. În schimb, lobby-ul are ca şi scop influenţarea
efectivă a deciziei guvernamentale.
În S.U.A., reglementările Agenției Guvernamentale de Finanțe (Internal Revenue Service) fac
distincția între lobbying și advocacy: lobbyingul se referă strict la acțiunea de a-i influența pe
responsabilii de politici publice pentru a adopta o poziție în ceea ce privește un anumit segment
de legislație, în timp ce advocacy se referă la orice demers pe care o persoană sau o organizație
îl realizează pentru a influența politicile publice (proteste, mese rotunde, conferințe de presă).
De asemenea, în SUA, activitatea de lobby este protejată de primul amendament al Constituției
Statelor Unite ale Americii prin dreptul la petiție.

III. LOBBY & "PUBLIC AFFAIRS"

“Activitatea de lobby este doar un capitol al Afacerilor Publice - unul dintre domeniile cele
mai noi ale Relaţiilor Publice, codificat şi standardizat în urma cu un deceniu şi jumătate de
Confederaţia Europeană de Relaţii Publice - CERP: „Afacerile Publice (Public Affairs)
reprezintă acel domeniu al Relaţiilor Publice care vizează publicuri bine determinate: guvernul
(naţional sau regional), parlamentul, municipalitatea, persoane din administraţie, funcţionari de
stat, grupuri de presiune (la nivel local, naţional, european sau transeuropean)” – Asociaţia
Română a Profesioniştilor în Relaţii Publice.
Afacerile Publice sunt un ansamblu de activități care constau în realizarea unor eforturi
planificate şi formalizate ale unei organizaţii cu scopul de a-şi exercita drepturile şi îndatoririle
de bun cetăţean în cadrul comunităţii, al naţiunii şi al societăţii şi de a încuraja angajaţii
să îndeplinească aceste drepturi şi îndatoriri” (Document cu privire la Afacerile Publice,
adoptat de Consiliul 8 CERP– Tampere, 19 octombrie 1991).
Astfel de acţiuni sociale nu pot fi finalizate fără o semnificativă și structurată activitate de
lobby.
"O definiţie general acceptată a lobby-ului este cea oferită de către CERP, în care se spune că
activitatea de lobby reprezintă o funcţie managerială, dar şi o importantă zonă a spaţiului public,
al cărei rol este realizarea şi menţinerea consensului social prin armonizarea intereselor

4
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
particulare cu interesul public, aşa cum rezultă acesta la un moment dat, în urma comunicării
dintre actorii sferei publice. Cu alte cuvinte, activitatea de lobby urmăreşte direcţionarea atenţiei
spre realizarea unui program sau a unei politici, spre o reglementare a unei autorităţi sau spre o
iniţiativă legislativă (promulgarea, modificarea sau abrogarea unei legi)."

IV. ACTIVITATEA DE LOBBY

Expresia “lobby-hol” provine din limba engleză şi are semnificaţia politică de “culoar al
Parlamentului”, dar, într-o accepţiune derivată, prin acelaşi termen se înţelege o activitate de
“influenţare a aleşilor”. În forma sa iniţială, termenul “lobby” reprezenta unul dintre cele două
culoare prin care trec parlamentarii englezi, când se separă pentru vot, unde aleşii se întâlneau
şi discutau cu jurnaliştii sau cu alte persoane, diferite teme de interes general, având ca finalitate
luarea în considerare a opiniilor prezentate în actul de decizie publică.
Din punct de vedere istoric termenul “lobby” își are originea în germanica veche prin
cuvântul louba care se poate traduce prin hol, acoperiș. Verbul “to lobby” a fost atestat prima
dată în 1850, iar cuvântul “lobbyist” în 1863.
În limba română cuvântul lobby este definit ca “grup de persoane care influențează în
parlament, în guvern etc. adoptarea unor hotărâri; grup de presiune”.
În unele ţări, acest termen are o conotaţie negativă datorită confuziilor care se fac în legătură
cu semnificaţia reală a termenului şi unele infracţiuni sancţionate de Codul Penal (trafic de
influenţă), dar activitatea de lobby nu presupune decât exercitarea dreptului constituţional de a
te adresa factorilor de decizie, prin informarea aleşilor cu privire la diferitele probleme care
afectează un anumit segment al societăţii sau un domeniu profesional.
Prin activitatea de lobby se înţelege orice acţiune sau mijloc de promovare, desfăşurate de o
persoană/grup de persoane cu scopul de a influenţa activitatea puterii legislative sau executive
într-un stat, atât la nivel central , cât și la nivel local.

IV. 1 Principiile activității de lobby

* transparenţa în exercitarea relațiilor dintre reprezentanţii autorităţilor şi instituţiilor publice


şi lobby-işti ;
* rigoarea manifestată faţă de legislaţie şi faţă de activitatea autorităţilor şi instituţiilor
publice care fac obiectul acțiunilor de lobby;
* credibilitatea activităţii de lobby prin conținutul ei și calitatea persoanelor care exercită
activitatea de lobby;
* responsabilitatea lobby-iştilor faţă de persoana sau persoanele care i-au mandatat în susţinerea
interesului legitim al acestuia/acestora;
* integritatea tuturor părţilor implicate, manifestată prin interzicerea dării sau primirii de
foloase necuvenite pentru influenţarea unei decizii sau act normativ;

5
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
IV. 2 Condițiile necesare pentru a deveni specialist în activitatea de lobby

Specialistul în activitatea de lobby trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

• să aibă capacitate deplină de exerciţiu;


• să dețină studii superioare de lungă durată;
• să dețină cunoștințe civice și sociale certificate;
• să nu fi fost condamnat definitiv pentru infracţiuni contra demnităţii, autorităţii sau
pentru instigare publică;
• să se bucure de o bună reputaţie profesională şi socială;

Deci specialistii în activitatea de lobby nu pot fi decât persoane cu studii superioare de lungă
durată, absolvenţi ai unei palete largi de facultăţi care şi-au însuşit cunoştinţele necesare şi au
dobândit experienţă relevantă în domeniu.

Cunoștințele lobbystului se referă, dar nu se limitează și la:


- managementul resurselor umane,
- managementul organizațiilor nonguvernamentale,
- legislația muncii,
- comunicare,
- relații publice,
- marketing,
- psihologie,
- legislație națională și internațională.

IV.3 Modalitățile activității de specialist în lobby:


Lobby-ul direct se poate realiza prin:

întâlniri directe între lobbyști și reprezentanții autorităților publice - un mod eficient de


comunicare publică, apt să producă rezultate în timp util;
mesaje scrise (scrisori argumentate formulate atât de persoane fizice interesate sau
reprezentative public- personalități, cât și de persoane juridice de drept public sau privat ) –
sunt modalități de comunicare transparente care permit o abordare mai atentă a problemei în
cauză și au avantajul că argumentele pot fi analizate și nu se cere răspuns imediat; o scrisoare
concisă poate fi adresată mai multor persoane ce au legătură cu problema abordată, care
colaborează și se pot influența.

6
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
Lobby-ul indirect se poate realiza prin:

campanii media – mass-media are o influenţă puternică asupra publicului ţintă prin
comunicate de presă, evenimente media speciale, articole, dezbateri, care să releve și să
promoveze poziţia şi punctul de vedere al celui care a iniţiat campania, în scopul determinării
unei presiuni publice care să ducă la decizia autorității publice urmărită.
alte organizaţii – third parties, care să sprijine punctul de vedere exprimat (asociaţii,
organizaţii, partide politice).
conferințe, dezbateri, mese rotunde la care participă ca invitați decidenții publici ale
diferitelor profesii, unde se poate transmite și analiza mesajul activității de lobby.
Esențial este ca mesajului e să fie adevărat, argumentat, clar, concis şi susţinut cu referinţe
incontestabile.
Deşi teoretic, oricine poate îndeplini aceste condiţii, pentru a activa într-o organizaţie de lobby
doritorul trebuie să fie un adevărat profesionist, să aibă răbdarea de a asculta, abilitatea de a
transmite mesaje şi de a se face ascultat, precum şi o puternică determinare. În ţările occidentale,
promotorii acţiunii de lobby, sunt, în general, foşti politicieni sau oameni cu influenţă publică,
adică oameni care cunosc mecanismele legale şi care au cunoştinţele necesare pentru a activa
în acest domeniu. Este de preferat ca lobbyistul să fie o persoană publică, cu o puternică influenţă
asupra mass-media şi cu puternice contacte în mediul politic şi diferite domenii profesionale.

V. COMUNICAREA ȘI NEGOCIEREA ÎN SPAȚIUL PUBLIC

1. DEFINIȚIA COMUNICĂRII

Relaţiile umane pot fi definite ca interacţiuni comunicaţionale, derulate în plan social


amplu care, la rândul său, ar fi de neconceput în absenţa proceselor de comunicare.

„Comunicarea reprezintă interacţiunea socială prin sistemul de simboluri şi mesaje” (George


Gerbner);
„Comunicarea îşi focalizează interesul central pe acele situaţii comportamentale în care o sursă
transmite un mesaj unui receptor, cu intenţia manifestă de a-i influenţa comportamentele
ulterioare” (Gerard R. Miller);
„Comunicarea este realizarea socială în comportamentul simbolic” (A. Craig Baird şi Franklin
H. Knower);
„Comunicarea este o funcţie socială …, o distribuţie a elementelor comportamentului sau un
mod de viaţă alături de existenţa unui set de reguli. Comunicarea nu este răspunsul însuşi , dar
este, într-un mod esenţial , un set de relaţionări bazate pe transmiterea unor stimuli ( semne) şi
evocarea răspunsurilor” (Colin Cherry);

7
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
„Comunicarea se petrece în clipa în care persoanele atribuie semnificaţie mesajelor referitoare
la comportament” (C. David Mortensen);
„Comunicarea reprezintă un proces de viaţă esenţial , prin care animalele şi oamenii generează
sisteme, obţin , transformă şi folosesc informaţia pentru a-şi duce la bun sfârşit activităţile sau
viaţa” (Brent D. Ruben);
„Comunicarea constă în atribuirea unui sens semnelor ….. perceperea înţelesului” (Gary
Cronkhite).
Ca esenţă a legăturilor umane , comunicarea reprezintă ansamblul proceselor fizice şi
psihice prin care se efectuează operaţia de punere în relaţie cu una sau mai multe persoane în
vederea atingerii unor anumite obiective.

2. COMPONENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE

În sens restrâns, procesul de comunicare poate fi definit prin interacţiunea componentelor


sale: emiţătorul, receptorul , construcţia mesajului, apariţia feedback-ului, canalul şi contextul
comunicării.
Emiţătorul reprezintă un individ, un grup sau o instituţie care:

- Posedă o informaţie mai bine structurată decât receptorul;


- Presupune o stare de spirit;
- Presupune un scop explicit (alăturat mesajului) şi unul implicit
(motivul transmiterii) mesajului, uneori necunoscut receptorului.

Receptorul este, la rândul său, un individ, un grup sau o instituţie cărora:

- Le este adresat mesajul sau intră în posesia lui în mod întâmplător;


( de exemplu atunci când două persoane necunoscute stau în faţa dumneavoastră la un
rând şi una dintre acestea îi povesteşte celeilalte acţiunea unui film într-un mod în care
vă face să vă doriţi să mergeţi să-l vedeţi – aţi intrat astfel în posesia respectivului mesaj
chiar dacă acesta nu vă viza pe dumneavoastră);

- Primesc mesajul într-un mod conştient sau subliminal.


Interacţiunea dintre emiţător şi receptor constă în faptul că pentru a construi o comunicare
eficientă emiţătorul trebuie să îşi adapteze informaţia şi mesajul posibilităţilor de percepţie ale
receptorului.
Mesajul - elementul cheie al comunicării presupune un mozaic de informaţii obiective,
judecăţi de valoare care privesc informaţiile şi judecăţi de valoare şi trăiri personale în afara

8
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
acestor informaţii. Mesajele includ datele transmise şi codul de simboluri utilizat pentru a oferi
informaţiilor transmise un înţeles specific.
O clasificare a acestor mesaje include: mesajul care se află în mintea emiţătorului , mesajul
transmis propriu-zis, mesajul interpretat şi mesajul reamintit de către receptor.
Feedback-ul este o componentă foarte importantă a comunicării constând în toate mesajele
verbale şi nonverbale pe care o persoană le transmite în mod conştient sau inconştient ca răspuns
la comunicarea unei alte persoane.
Canalul de comunicare reprezintă calea care permite difuzarea mesajului , presupunând o
coerenţă de comunicare între emiţător şi receptor şi este principalul spaţiu pentru factorii
perturbatori. Contextul comunicării reprezintă cadrul fizic şi psihopedagogic în care se produce
comunicarea, fiind definit de trei caracteristici : proximitate, similaritate şi apartenenţă la grup.
Unul dintre modelele cele mai cunoscute ale comunicării este cel pe care l-au propus
C. Shannon şi W. Weaver, încă din 1949 şi care a fost reluat în multe dintre cercetările ulterioare
asupra fenomenului comunicării.

3. FORMELE COMUNICĂRII

Se pot distinge mai multe forme ale comunicării în funcţie de criteriul luat în
considerare. În literatura de specialitate se reţin o multitudine de criterii, dintre care vom face
referire la acelea pe care le consideram utile din perspectiva activităţii de lobby.
După criteriul existentei partenerilor care participa la procesul de comunicare
distingem între comunicarea intrapersonala sau comunicarea cu propriul nostru sine, ce se
realizează la nivelul propriei conştiinţe, comunicarea interpersonala sau de grup, care se poate
realiza cu una sau mai multe persoane şi comunicarea de masă (este comunicarea realizată
pentru publicul larg, de către instituţii specializate şi cu mijloace specifice).
Un alt criteriu îl reprezintă modul de realizare a procesului de comunicare în funcţie
de relaţia existentă între indivizii din cadrul unei organizaţii sau in funcţie de statutul acestora.
9
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
Putem astfel identifica:
- comunicare verticala (atunci când fluxurile informaţionale se realizează între
nivelele superioare şi cele inferioare);
- comunicare orizontală (realizată între indivizi aflaţi pe poziţii ierarhice similare
sau între compartimentele unei organizaţii în cadrul relaţiilor de colaborare ce se stabilesc între
acestea).
După codul folosit distingem între comunicare verbală, comunicare nonverbala şi
metacomunicare.

Comunicarea verticală şi orizontală în cadrul organizaţiilor

În cadrul comunicării verticale care se realizează în sus şi în jos, distingem între


comunicarea ascendentă realizată de la nivelurile ierarhice inferioare către cele superioare şi
comunicarea descendentă care presupune transmiterea de mesaje de la nivelurile superioare către
cele inferioare.
În cadrul organizaţiilor o problemă frecvent întâlnită care afectează comunicarea
ascendentă, este reprezentată de existenţa unor persoane cu rol de filtru care se interpun între
eşaloanele inferioare şi compartimentele de conducere( o secretara, un asistent manager etc).
O astfel de persoană, dacă manifestă rigiditate excesivă, afectează negativ sau chiar
blochează comunicarea.
Comunicarea descendentă , pe de alta parte, depinde de abilitatea managerilor de a folosi
un limbaj accesibil subordonaţilor şi de a se face înţeleşi.
Comunicarea orizontală sau laterală se referă la mesaje transmise între persoane cu statut
similar. Se poate realiza, de pildă de la manager la manager sau de la subordonat la subordonat.
Fiind o comunicare de la egal la egal se realizează mult mai facil şi implică împărtăşirea
înţelegerii unor fenomene, metode şi probleme, şi dezvoltă satisfacţia angajaţilor la locul de
muncă.
Lipsa unor raporturi ierarhice face ca motivaţia membrilor unui colectiv de a împărtăşi
informaţii şi idei să fie naturală şi puternică. Aceste aspecte însă nu exclud posibilitatea ca unii
dintre membrii să fie mai capabili decât alţii, iar din această perspectivă comunicarea poate fi
limitată de competitivitate.
Comunicarea în serie se refera la mesaje trimise de-a lungul unor şiruri de oameni (spre
exemplu, am auzit ceva şi spunem mai departe unui prieten, acesta spune altui cunoscut etc).
Comunicarea serială facilitează apariţia zvonurilor şi determină reducerea numărului de detalii
prin retransmiterea mesajului care poate modifica conţinutul acestuia.

Comunicarea intrapersonală

În literatura de specialitate se spune despre comunicarea intrapersonală că reprezintă


modul în care ne vedem pe noi înşine, gândurile şi sentimentele pe care le avem faţă de propria
noastră persoană. În această situaţie, suntem simultan emiţători şi receptori ai comunicării. În
cadrul acestei comunicări suntem focalizaţi, în special, pe căutare în exterior, încercăm să

10
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
receptăm, să interpretăm şi să procesăm mesajele sau semnalele primite din mediul
înconjurător.
Perspectiva asupra eu-lui propriu este dependentă de condiţiile fizice si psihologice, de
anumite atitudini şi sentimente, de încrederea şi empatia manifestate în cadrul relaţiilor sociale,
de statutul social şi profesional, de capacităţile intelectuale, de talentele posedate, de
convingerile religioase, dar şi de alţi factori care, practic, sunt nelimitaţi.
Comunicarea intrapersonală este deosebit de complexă şi este influenţată de toate
celelalte tipuri de comunicare. Ea este influenţată de mediul comunicaţional extern, iar relaţia
este una bilaterală şi adaptativă.
În comunicarea intrapersonală suntem influenţaţi de percepţia celorlalţi în ceea ce ne
priveşte, dar şi de modul în care interpretăm acesta percepţie.
Comunicarea intrapersonală trebuie să se bazeze pe o atitudine pozitivă faţă de
propriul sine, aspectul având o deosebită importanţă asupra succesului personal şi social.

Comunicarea verbală şi nonverbală

Comunicarea verbală implică folosirea cuvântului în comunicare. Ea reprezintă


transferul de informaţii prin intermediul unui limbaj, între un emiţător si un receptor. Este
dependentă de similitudinea de limbaj dintre emiţător si receptor.
Limbajul este activitatea individuală de comunicare prin intermediul limbii. Limbajul şi
gândirea se dezvoltă împreună. Individul învaţă încă din copilărie anumite ritualuri ale
limbajului raportat la o anumită cultură şi comunitate. Prin învăţare deprinde obiceiurile de
limbaj corecte şi incorecte. Mai apoi, limbajul este adaptat mediului în care se află individul.
În funcţie de asimilarea unor cunoştinţe intervine specializarea limbajului. Fiecare individ îşi are
propriul stil verbal.
Comunicarea verbală face parte din viaţa de zi cu zi şi este modalitatea prin care
transmitem idei, sentimente, emoţii şi păreri, pentru a socializa, negocia si influenta. Este cea
mai avansata forma de comunicare umană.
Avantaje ale comunicării verbale:
- se poate realiza în diferite moduri : în limbaj scris, în limbaj oral şi în limbaj intern ;
- permite transmiterea unui conţinut complex, sistemul de informaţii transmis şi receptat
poate fi logic structurat, sistematizat, exprimat într-un limbaj elevat, etc.
- pune în evidenţă capacitatea de gândire şi creativitatea umană;
- limbajul intern, vorbirea cu sine şi pentru sine, prezintă un maximum de economicitate,
uzând de prescurtări, condensări, substituind cuvintele cu imagini, viteza de lucru fiind de sute
de ori mai mare decât a vorbirii;
- pe măsura constituirii sale , limbajul intern îndeplineşte funcţii de anticipare, proiectare,
coordonare a limbajului oral şi scris.
- se intercondiţionează cu funcţia cognitivă şi cea reglatorie a limbajului.
Comunicarea scrisă are atât o latura interpersonala cât şi una intrapersonală (internă).
Este considerată un vector important al comunicării interne.
Comunicarea în scris implică stăpânirea unor aptitudini specifice, cum ar fi utilizarea cu
precizie a limbii, exprimarea clară, construirea argumentelor logice, luarea notiţelor, editarea şi
rezumarea unui text.

11
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
În general, scrierea unui text implică faza pregătitoare şi cea de redactare propriu-zisă a
textului. Cu cât sunt stăpânite mai bine aptitudinile de comunicare în scris, cu atât există o mai
mare şansă de atingere a scopurilor urmărite.
Se impune adoptarea unei atitudini responsabile cu privire la conţinutul mesajului
constând în concentrarea asupra ideilor transmise şi găsirea răspunsului la întrebări ca: ce vreau
să spun, cui, ce responsabilităţi am, ce argumente se pot folosi, etc. Ideile principale trebuie
dezvoltate pe baza unor indicatori precum: claritate, credibilitate, concizie.
Redactarea unui înscris implică trei părţi: o introducere care pregăteşte cititorul, un
cuprins care evidenţiază tema abordata şi ideile şi consideraţiile esenţiale în raport de obiectivul
urmărit şi o încheiere care cuprinde concluziile.
Comunicarea orală este forma de comunicare cel mai des întâlnită.
Componentele de bază ale comunicării orale sunt: vorbirea şi ascultarea.
În funcţie de nivelul de comunicare, vorbirea poate lua forma dialogului,care implică o
comunicare interpersonală faţă în faţă , a prezentării care este o forma specifică de adresare
orală care poate avea loc în cadrul unei organizaţii ,dar şi în alte contexte sau a discursului care
reprezintă o forma de adresare orală în faţa unui auditoriu.
Comunicarea verbala este însoţită şi ajutată de comunicarea nonverbală care vine să o sprijine
prin elemente de întărire, nuanţare şi motivare.
Mesajul transmis pe cale orală trebuie să includă anumite elemente de bază pe care ascultătorul
să-şi fundamenteze înţelegerea.
De asemenea , discursul trebuie să conţină elemente de legătură între părţile sale pentru a
avea claritate şi coerenţă internă.
Comunicarea orala este puternic influenţată de caracteristicile individuale ale vorbitorului.
Astfel, un discurs rostit de o persoană cu calităţi oratorice va fi mai bine receptat de către
auditoriu.

Comunicarea nonverbala (fără cuvinte) sau limbajul trupului este o forma importantă
de comunicare, un limbaj natural, inconştient, care transmite sentimentele si intenţiile reale ale
unei persoane. Atunci când oamenii interacţionează unii cu alţii, îşi transmit şi primesc semnale
nonverbale.
Specialiştii consideră că doar un procent de 35% din totalul comunicării este ocupat de
canalul verbal, restul de 65% fiind ocupat de canalul nonverbal.
Se pot transmite mesaje nonverbale prin expresiile faciale, prin mişcările si poziţia
corpului, prin gesturi, prin contactul vizual, prin utilizarea spaţiului, prin tonul vocii ori prin
atingere( enumerarea nu este exhaustiva).
Comunicarea nonverbală reprezintă un element în sistemul comunicării umane si
trebuie analizată, inclusiv în raport de comunicarea verbală.
In relaţiile interpersonale directe este imposibil să nu comunicăm nonverbal, chiar
simultan cu comunicarea verbală.
Analizând comparativ cele două tipuri de comunicare constatăm, în primul rând,
faptul că comunicarea verbală este controlată aproape total, pe când cea nonverbala este aproape
în totalitate necontrolabilă. Comunicarea verbală este organizată şi structurată, iar cea
nonverbala este nestructurată.
Comunicarea non verbală poate să completeze mesajul oral( ex. rostirea unei glume cu
zâmbetul pe buze) sau poate să-l contrazică, în mod deliberat.(ex. rostirea unei critici cu
12
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
zâmbetul pe buze). In privinţa prestaţiei mediatorului, apreciem că atunci când acesta
facilitează ajungerea la o soluţie comună a părţilor aflate în conflict trebuie să aibă o mimică şi
o gestică în acord cu mesajul verbal transmis.

Metacomunicarea implică un mesaj care se înţelege dincolo de cuvintele rostite. Astfel,


implicaţiile mesajului nu pot fi atribuite direct cuvintelor spuse sau modului în care au fost spuse.
Aceasta comunicare se realizează mai degrabă la un nivel sugerat decât unul clar. Astfel se spune
ceva, dar se doreşte sa se transmită altceva, acel altceva fiind mesajul esenţial ,care nu este spus.
În aceste condiţii, este necesar ca receptorul să înţeleagă aluzia transmisă cu un anumit grad de
transparenţă. De ex: „te sun eu” poate însemna „nu mă suna tu” sau „apreciez activitatea ta,
dar…” poate însemna „ nu apreciez activitatea ta”. Metacomunicarea, apare ca un joc
manipulativ în care sunt implicaţi ambii parteneri.

4. NEGOCIEREA

“ În viaţa ai parte de ceea ce negociezi, nu de ceea ce meriţi”

Negocierea este un tip de comunicare specializată.


Negocierea este un fapt cotidian. Negociem de dimineaţa până seara, de la naştere până
la sfârşitul vieţii, în familie şi cu prietenii, când suntem la serviciu sau în societate şi
interacţionăm cu semenii noştri.

4.1. Definiţia negocierii

Negocierea este o formă concentrată de comunicare interumană prin care două sau
mai multe persoane aflate în dezacord urmăresc să ajungă la un acord.

4.2. Tipuri de negociere

Există trei tipuri fundamentale de negociere:

1. Negocierea distributivă ( poziţională) – de tipul ori/ori: defineşte o tranzacţie în care nu


este posibil ca o parte sa câştige fără ca cealaltă sa piardă. Acest tip de negociere este viabil când
opoziţia de interese este puternica si dezechilibrul de forţe semnificativ. Rezultatul optează între
victorie şi înfrângere, câştig- pierdere.
2. Negocierea integrativă ( bazată pe interese şi nevoi). Echivalează cu stilul
victorie/victorie, scorul este câştig pentru toate părţile. Este acel tip de negociere în care sunt
respectate interesele partenerului, se bazează pe respectul reciproc, determina negociatorii să-și
ajusteze pretenţiile în sensul intereselor comune. Avantajele acestui tip de negociere sunt:
durabilitatea soluţiilor, salvarea/ consolidarea relaţiilor interumane si de afaceri.
13
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
3. Negocierea raţională ( cu toate cărţile pe masă).
Reclamă transparenţă din partea protagoniştilor, sinceritate şi onestitate. Părţile nu îşi
propun doar să facă şi să obţină concesii, ci doresc sa rezolve disputa de fond de pe poziţii
obiective, altele decât poziţiile uneia sau alteia dintre părţi.

4. 3. Strategia de negociere – elemente

Poziţia de negociere - suma tuturor intereselor părţii.


Poziţia declarată iniţial – exprimarea unor dorinţe în scopul creării unui spaţiu de
negociere – un maxim dezirabil.
Spaţiul de negociere – obţinut prin exagerarea conştienta a propriilor interese.
Plaja de negociere – zona delimitata de obiectivele maximale si minimale ale
negociatorilor.
Zona de interes comun – zona de intersecţie a celor două plaje de negociere.

Tipuri de interese
1. Comune - manifestate de ambele părţi si care fac posibilă negocierea.
2. Specifice – puternic individualizate – aparţin fiecărui negociator în parte.
3. Negociabile – au la bază caracteristici economice, financiare, politice ce aparţin
individului / grupului.
4. Reale – care pot fi armonizate în timpul tratativelor şi sunt diferite de cele afirmate
în declaraţia de deschidere a negocierii făcută de către fiecare participant.

14
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
A cunoaşte motivaţia unei persoane înseamnă a afla răspunsul la întrebarea de ce acea
persoană a acţionat într-un anumit fel.
Motivarea se raportează la ierarhia necesităţilor, înfăţişată ca o piramidă.

Activitatea de lobby trebuie să aibă în vedere necesitățile și să identifice motivația


decidentului cooptat în sprijinirea promovării scopului urmărit de lobbist.

În ierarhia necesităţilor şi trebuinţelor umane, Maslow situează nevoile cele mai primitive la
baza piramidei.
Deşi toate nevoile sunt instinctive, nu toate sunt la fel de puternice. Astfel, nevoile cele
mai puternice au fost aşezate la baza piramidei trebuinţelor. Cu cât o nevoie urcă spre vârful
piramidei, cu atât este mai slabă şi specifică individului respectiv. Se observă astfel că nevoile
primare sunt comune atât tuturor oamenilor, cât şi animalelor.
Ele includ necesităţile fiziologice cum ar fi cele biologice ca hrana, apa, aerul, igiena,
somnul, sexul şi o temperatura relativ constantă a corpului.
Odată ce individul îşi satisface acest nivel de necesităţi, se poate concentra pe nevoile de
siguranţă. Acestea au de a face cu stabilitatea şi consistenţa într-o lume relativ haotică. Ele ţin

15
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
mai mult de integritatea fizică, cum ar fi securitatea casei şi a familiei. În unele cazuri, nevoia
de siguranţă motivează unii indivizi sa devină religioşi, religia oferindu-le confortul unei
promisiuni de siguranţă printr-un loc paradisiac. Nevoile de siguranţă sunt cruciale pentru copii.
Urmează apoi nevoia de iubire şi apartenenţă. În acest nivel se includ nevoia de prietenie,
familie, apartenenţă la un grup, sau de implicare într-o relaţie intimă non-sexuală.
La nivelul patru sunt nevoile de stimă. Acestea cuprind atât recunoaşterea venită din
partea altor indivizi (care rezultă în sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc) cât şi din
respectul de sine, ce creează sentimentul de încredere, adecvare, competenţă. Nesatisfacerea
nevoilor de stimă rezulta în descurajare, şi pe termen lung în complexe de inferioritate.
O nevoie pronunţată de acest fel (de exemplu nevoia pentru admiraţie) are la bază
nesatisfacerea unor nevoi care stau în vârful piramidei, cele de auto-actualizare estetică.
Nevoile de auto-actualizare vin din plăcerea instinctivă a omului de a fructifica la
maximum capacităţile proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun. In eseul” The Farther
Reaches of Human Nature”, Maslow scrie că oamenii care au atins starea de auto-actualizare
intră adesea într-o stare de transcendenţă, în care devin conştienţi nu doar de potenţialul lor
personal, ci şi de întreg potenţialul speciei umane.
Deşi aceşti indivizi trăiesc adesea o bucurie extatică, simt totodată şi o tristeţe cosmică.
Pe primele patru niveluri ale piramidei sunt nevoile aşa-zise "deficienţe": o persoană nu
simte nimic special dacă acestea sunt satisfăcute, dar simte un disconfort când nu sunt satisfăcute.
Dincolo de aceste nevoi, următoarele sunt numite de "creştere". Acestea nu dispar când sunt
satisfăcute, în schimb, motivează individul în continuare.
În 1970 Maslow a publicat o revizie a piramidei din 1954, situând în vârful acesteia
nevoile cognitive (de a cunoaşte, de a înţelege şi de a explora) şi pe cele estetice (pentru
frumuseţe, ordine, simetrie).
Cu toate acestea, nu toate versiunile piramidei sale includ ultimele 2 nivele. Maslow a
teoretizat că nevoile cognitive nesatisfăcute se transformă în nevoi neurotice (non-productive,
care perpetuează un stil de viaţă nesănătos). De exemplu, copiii ale căror nevoi de siguranţă nu
sunt satisfăcute adecvat pot deveni adulţi care pun deoparte bani sau diferite posesiuni.

Maslow crede că singurul motiv pentru care oamenii nu se mişcă în direcţia auto-
actualizării este din cauza obstacolelor puse în calea lor de societate, mai ales printr-o educaţie
deficitară ce nu poate schimba o persoană cu o slabă pregătire pentru viaţă într-o persoană cu o
abordare pozitivă.
Principala lui contribuţie în psihologie a fost în problema ierarhizării nevoilor umane. Având
o abordare umanistă, Maslow observă că fiinţele umane nu sunt împinse sau atrase numai de
forţe mecanice, ci mai degrabă de stimuli, obiceiuri sau impulsuri instinctive necunoscute.
Astfel, el susţine că fiinţele umane sunt motivate de anumite nevoi nesatisfăcute, şi că
nevoile situate pe treptele inferioare ale piramidei trebuie satisfăcute înainte de a se putea ajunge
la cele superioare.
Abraham Maslow în teoria motivaţională analizează motivaţia şi spiritul negocierii
pentru a urca fiecare treapta în viaţă, în funcţie de necesităţi, dorinţe, aspiraţii.

„ Negocierea este procesul prin care reuşim să obţinem ce vrem de la cei care vor ceva de
la noi” ( Kennedy, 1998).

16
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
Activitatea de lobby este un proces de negociere specializată. De aceea, este util să
cunoaștem procesul de negociere.
În practică, se pot distinge patru faze de pregătire a negocierii şi şase paşi care trebuie urmaţi
efectiv în negociere :
Pregătirea - desemnând ce vrea partea care propune negocierea;
Evaluarea situaţiei, constând în stabilirea a 3 categorii de obiective:
obiective de primă linie, obiective de ultimă linie şi un obiectiv ţintă;
Autoevaluarea - analiza SWOT: puncte tari, puncte slabe, ameninţări şi
oportunităţi;
Evaluarea cazului celeilalte părţi;

Dezbaterea – privind ce vrea cealaltă parte;


Elaborarea unei strategii;
Prezentarea poziţiilor iniţiale şi stabilirea a ceea ce se va discuta;
Clarificarea poziţiilor celor 2 părţi, din perspectiva a 3 componente:
- Obţinerea informaţiilor;

- Testarea argumentelor şi poziţiilor;


- Folosirea intervalelor de timp şi a amânărilor.
Propunerea - urmărind ce se poate negocia şi ce nu;
Motivarea propunerii;
Susţinerea propunerii;
Condiţia ;
Oferta;

Negocierea propriu-zisă sau cu ce se poate face schimb;


Obţinerea concesiilor;
Depăşirea impasurilor;
Feedback.

Acordul

În cadrul negocierii propriu-zise, importante sunt:


consecvenţa;
justificarea;
eficacitatea;
simplitatea.

Într-o negociere este, de asemenea, importantă o comunicare eficientă, constând în:


- Folosirea argumentelor ambelor părţi;
- Exprimarea concluziilor, utilizarea unui limbaj comun;

17
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
- Evitarea diluării argumentelor, folosirea argumentelor directe şi categorice;
- Formularea de întrebări deschise, menţinerea unei atmosfere pozitive, bazată pe respect
reciproc.

VI. REGLEMENTAREA LOBBY-ULUI ÎN ROMÂNIA


Activitățile de lobby care se desfășoară în România sunt parţial reglementate prin
prevederile din dreptul comun - contractarea serviciilor specializate se face în baza prevederilor
Codului civil. Limitarea activităților de lobby, astfel încât să nu se încalce interesul public (ori
național), se realizează atât prin raportarea la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica
legislativa, la procedurile parlamentare din Regulamentele celor doua Camere, la Legea nr.
215/2001 privind administrația publică locală , Legea Accesului Liber la Informații Publice
Legea nr. 544/2001 , Legea Transparentei Actului Decizional al Administrațiilor Publice
Centrale şi Locale – Legea 52/2003, H.G . nr. 775/2005 privind proceduri de elaborare a
politicilor publice. De asemeni, în cazuri deosebite, se poate face referire la Codul penal, art.
291 - Traficul de influență, ori la prevederile Legii 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi
sancționarea faptelor de corupție.
O confuzie des întâlnită la noi în ţară este aceea între infracţiunea de “trafic de influenţă” şi
activitatea de “lobby”, confuzie sporită atât de către mass-media, cât şi de faptele unor politicieni
sau demnitari români.
Art.291 din Codul Penal Român reglementează traficul de influenţă ca și constând în “(1)
Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect,
pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă
că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să
îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, "și care se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Activitatea de lobby nu poate avea ca obiect promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de
alte foloase reprezentanţilor autorităţilor legislative sau executive ori rudelor acestora, astfel
încât interzicerea expresă a elementului material al infracţiunii de trafic de influenţă va face
imposibilă apariţia unei confuzii de ordin practic în stabilirea conţinutului unei activităţi ca fiind
o activitate de lobby.
În legislaţia românească, activitatea propriu-zisă de lobby nu este reglementată de nicio lege
specială care să poarte, de exemplu, numele de “Legea Lobby-ului” sau care să facă referire
expresă la această activitate, însă domeniul public affairs/lobby este reglementat în legislaţia
autohtonă prin Legea 52/2003 privind transparenţă decizională.
18
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
De asemenea, Legea 161/2003 (care priveşte anumite măsuri pentru asigurarea unei
transparenţe în exercitarea de funcţii publice şi în mediul de afaceri, precum şi prevenirea şi
sancţionarea corupţiei) cuprinde un capitol care face referire la constituirea grupului de interes
economic.
În 1995 a apărut prima firmă de lobby înființată de Guy Burrow, fostul director general al
companiei Shell România. În următorii 10 ani s-au constituit alte 2-3 firme exclusiv de lobby,
iar firmele mari de consultanță în PR au inclus serviciile de relații cu autoritățile , în portofoliul
lor.
După aderarea la Uniunea Europeană, piaţa de lobby din România s-a conturat timid, în
absența unei reglementări exprese și a ajuns la 50 de milioane de euro pe an, în 2013,
funcționând aproximativ 12 firme de public affairs/lobby, care îşi împart cota de piaţă în funcţie
de vechimea lor în acest domeniu şi de popularitatea de care se bucură. Numărul firmelor de
lobby din România este net inferior numărului din alte state (de exemplu, în Washington
activează nu mai puţin de 30000 de firme de lobby, iar în Bruxelles – capitala Uniunii Europene,
mai mult de 15000 de firme).
În iunie 2010 a fost înființată Asociația Registrul Român de Lobby, (A.R.R.L) persoană
juridică, de drept privat, cu caracter nonprofit, având scopul de a contribui la popularizarea și
promovarea activității de lobby. În 2011, în asociație au fost înscrise opt companii, iar în 2018
sunt înregistrați 9 societăți membre. Această asociație a autoreglementat activitatea de lobby,
sistemul conceput incluzând : Codul de Etică al practicienilor de lobby și advocacy, Registrul de
transparență al activităților de lobby și advocacy, (nu depășește 50 de înregistrări, persoane fizice,
societăți comerciale, organizații nonguvernamentale, camere de comerț, sindicate sau patronate)
Comisia de Supraveghere a registrului de transparență.
Din 2011 profesia de lobby-ist este inclusă în clasificarea ocupațiilor din România ca
"specialist în activitatea de lobby".
Potrivit Programului de Guvernare 2018-2020, adoptat prin Hotărârea Parlamentului Nr. 1/
2018 pentru acordarea încrederii Guvernului se menționează în capitolul Politici Publice privind
I.M.M: "11. Adoptarea Legii lobby-ului , astfel încât mediul de afaceri să nu mai fie organizat
în cercuri, unele mai apropiate de centrele de putere, iar altele dezavantajate."
Pe agenda Guvernului României, pentru luna octombrie 2018 se află o ordonanță de guvern
privind transparența în domeniul lobby-ului și al reprezentării intereselor, care își propune
legiferarea profesiei de lobby -ist, înființarea societăților de lobby, simplificarea accesului public
la procesul de legiferare și la cel decizional , sens în care se va înființa Registrul de lobby și de
reprezentare a intereselor legitime. Scopul acestei noi reglementări este acela de a crește
transparența în procesul de legiferare și cel decizional, stimularea interacțiunii mediului de
afaceri cu decidenții publici printr-o reglementare eficientă și a implicării societății civile în
procesul decizional, atât la nivel legislativ, cât și la nivel executiv.
19
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
Din perspectiva acestui act normativ "Activitatea de lobby trebuie înțeleasă ca modalitatea
transparentă de influențare a deciziilor legislative și executive prin orice acțiuni care au scopul
de a susține drepturi și interese legitime în promovarea, adoptarea, modificarea sau abrogarea
unor acte normative sau administrative, de către autoritățile publice."

VII. MODELE DE LOBBY ÎN S.U.A ȘI EUROPA

Pe plan mondial, se constată o diferență de abordare a raportului dintre interesul public și


interesul privat . Astfel, doctrina, relevă că modelul ideologic și constituțional francez, din care
s-a inspirat şi cel românesc, consideră interesul general ca fiind primordial. Titularul
suveranității este națiunea, delegarea fiind atribuită reprezentanților aleși pentru exercitarea
puterii politice, care devin purtătorii intereselor comune, orice interes particular nemaiavând
justificare. În cazul modelului american, pe primul plan sunt puse interesele particulare contrare,
a căror luptă continuă şi echilibru determinat asigură de fapt democrația.

Experiența din Statele Unite şi Canada

Statele Unite şi Canada se numără printre foarte puținele democrații avansate care au legiferat
pe larg activitățile de lobby. Experiența şi parcursul lor legislativ sunt deosebit de relevante.
Sinteza acestor reglementări, prezentată mai jos prezintă situația din entitățile Federației, care,
la rândul lor, variază considerabil.
La mijlocul anilor 1990, Statele Unite au re-codificat dispozițiile referitoare la lobby prin
adoptarea legii federale din 1995, cu privire la publicitate în materie de lobby, în al cărei text
Congresul a recunoscut că normele anterioare privind publicitatea de lobby au fost ineficiente
din cauza lipsei de claritate a limbajului juridic, slăbiciunii reglementărilor administrative,
precum şi absenței unor norme clare privind categoriile care trebuiau să se înregistreze şi
conținutul informațiilor care trebuiau divulgate; cu toate acestea, Congresul a considerat că o
divulgare publică extinsă a identității şi anvergurii eforturilor depuse de lobby-işti remunerați
pentru a influența funcționari federali în desfăşurarea acțiunilor guvernamentale ar creşte
încrederea publicului în integritatea guvernului.
Conform legii, se încadrează în categoria reprezentaților grupurilor de interese, orice persoană
care primeşte cel puțin 5.000 de dolari pe o perioadă de cel puțin şase luni, sau cheltuieşte cel
puțin 20 000 de dolari timp de şase luni pentru activități de lobby şi oricine vine în contact cu
mai mult de o persoană pentru activități de lobby şi îşi petrece cel puțin 20% din timpul său pe
o perioadă de şase luni cu activități de lobby pentru o organizație sau un client individual. În
mod similar, organizațiile trebuie să se înregistreze în cazul în care în care doresc să înceapă
activități de lobby în următoarele şase luni şi cheltuiesc cel puțin 20.500 $ în activități de lobby.
Practic, orice tip de comunicare - scrisă sau orală, cu "oficiali ai ramurii legislative sau cu
angajați ai ramurii executive " implicați în formularea, modificarea sau adoptarea de politici
publice sau a legilor, respectiv administrarea sau executarea unui program sau a unei politici,
la nivel federal - este considerată a face parte din activitățile de lobby.

20
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
Conform unui studiu realizat de Centrul de Studii Parlamentare şi Prezidențiale al American
University, cheltuielile directe pentru lobby în Statele Unite a crescut de la 1,4 miliarde de dolari
în 1998 la 2,1 miliarde de dolari în 2004, aproape 5 milioane de dolari pe an fiind cheltuite pentru
a influența voturile fiecărui membru al Congresului.
În 2007, această cifră a ajuns la 2,82 miliarde de dolari. În conformitate cu unele estimări,
cifrele reale, inclusiv sumele cheltuite pe mai multe forme disimulate de lobby, reprezintă până
la de cinci ori aceste sume. Conform unui alt studiu al unui ONG „Public Citizen in the USA",
pentru fiecare dolar cheltuit în activități de lobby, returnarea intereselor comerciale ajunge la
100 de dolari.
Sistemul politic american a fost zguduit în 2005 de către cazul Abramoff - unul dintre cele mai
grave scandaluri de corupție, care au lovit Washington-ul şi prin demisia unui reprezentant
republican din Congres, după ce a admis că a acceptat $ 2.4 milioane ca mită pentru „a favoriza
dosarele” unor companii pentru contractele de apărare. Acest scandal politico-industrial a
declanşat propuneri pentru revizuirea legislativă a lobby-ului cu scopul de obține publicarea
detaliată a tuturor contribuțiilor aduse de reprezentanții grupurilor de interese pentru politicieni
şi de a creşte până la doi ani durata interdicției prin care foştii membrii ai Congresului nu pot
exercita activități de lobby pe lângă foştii lor colegi.
După consolidarea poziției Democraților în Congres, la sfârșitul anului 2006, în chiar prima
zi a sesiunii noului Congres, noi norme de etica au fost aprobate în Congres, respectiv în 24 mai
2007, Legea cu privire la reforma activității de lobby (HR 2316) a fost adoptată.

Canada, a adoptat pentru prima dată Legea federală privind lobby-ul - Legea cu privire la
înregistrarea grupurilor de interese - în 1989 şi a fost modificată în mod substanțial în 1995,
2003 şi 2004. Spre deosebire de SUA, legea canadiană de lobby nu are ca scop să supervizeze
activitățile sectorului sau să solicite divulgarea tuturor informațiilor financiare (rapoarte de
cheltuieli) ale lobby-iştilor sau ale clienților pe care îi reprezintă.
Legea nu obligă personalitățile politice să înregistreze contactele sau să vegheze ca lobby-ştii
să fie înregistrați. Se estimează că existența unui registru este suficientă pentru a garanta nivelul
de transparență şi deschidere în procesul democratic pentru toți participanții (cetățeni,
funcționari publici, lobby-işti şi politicieni) .
Potrivit definiției dată în această lege, este considerat lobby-ist orice persoană care se
angajează, în numele unei persoane fizice sau juridice, să intre în contact cu titularul unei funcții
publice pentru a influența elaborarea de propuneri legislative, poziții sau modificări ale
legislației şi reglementărilor privind dezvoltarea de politici, privind alocarea de subvenții,
fonduri sau alte beneficii, precum şi a contractelor. Mai multe modificări recente au întărit
definiția pentru a acoperi toate comunicările dintre lobby-ist şi angajații publici (această
categorie se referă la membrii aleşi ai legislativului sau parlamentului în cauză şi personalul
acestora; angajații guvernului şi agențiilor guvernamentale, membrii guvernului). De asemenea,
legea face distincție între cei care fac lobby în numele unui client (consultanți) şi cei fac lobby
în numele unui angajator (lobby-işti ai unor companii sau organizații). În momentul înregistrării,
lobby-iştii trebuie să raporteze funcțiilor lor şi titlurile lor (şi să descrie funcțiile ocupate, dacă
anterior au avut o funcție publică), detalii şi afilierea clientului, domeniul de activitate şi
rezultatele vizate, şi să furnizeze informații cu privire la instituțiile guvernamentale pe lângă care
vor acționa, tehnicile de comunicare folosite (inclusiv lobby-ul teren sau de proximitate), sursele
21
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
şi cuantumul finanțării publice primite de către clienți şi dacă plata depinde de succesul
activităților de lobby. Odată înregistrați, ei trebuie să repete această operație la fiecare şase luni
dacă rămân în activitate. Având în vedere potențialele conflicte de interese, miniştrii federali nu
pot exercita activități de lobby timp de doi ani de la încheierea mandatului; pentru foştii
funcționari superiori, această perioadă este de un an. Toți reprezentanții grupurilor de interese
se înregistrează electronic şi publicul larg are posibilitatea de a accesa registrele la toate
nivelurile.
Canada are, de asemenea, din 1997, un Cod de Etică pentru lobby-işti, care defineşte standarde
acceptabile la acțiunile de lobby şi stabileşte o serie de norme cheie. Astfel, atunci când sunt
activi, reprezentanții grupurilor de interese trebuie să publice numele clienților pe care îi
reprezintă şi misiunea lor, ei trebuie să furnizeze informații specifice şi să trateze informațiile
confidențiale cu precauție, să informeze clienții de obligațiile lor, să evite conflictele de interese
pentru părțile implicate, şi să nu exercite o influență nejustificată.
Nu există nicio regulă care interzice lobby-iştilor să lucreze pentru guvern şi departamentele
guvernamentale sau pentru partidele politice şi în timpul campaniilor candidaților pentru alegeri.

LOBBY-UL ÎN STATELE EUROPENE

În cadrul Uniunii Europene lobby-ul se desfăşoară atât la nivel comunitar cât şi la nivelul
statelor membre.
Țările europene în care lobby-ul a fost reglementat prin lege sunt: Austria, Irlanda, Slovenia,
Regatul Unit, Letonia, Polonia, Lituania și Ungaria. În toate aceste țări este necesară
înregistrarea lobby-iștilor profesioniști. Alte țări europene care au reglementări în acest domeniu
sunt: Austria, Germania, Franța.
La nivel comunitar cele mai importante ținte ale lobby-ului sunt: Comisia Europeană,
Consiliul European şi Parlamentul European:
- Comisia Europeană are monopolul asupra adoptării deciziilor comunitare, pe baza unor
proiecte, deci devine o arenă propice pentru reprezentarea diverselor interese;
- în ceea ce priveşte Consiliul există trei moduri de acțiuni de lobby asupra sa: în primul rând
grupurile de interese fac lobby asupra delegațiilor naționale, al doilea mod este
lobby-ul făcut asupra numeroaselor grupuri de lucru din cadrul Consiliului şi al treilea mod este
influențarea Consiliului direct de către guvernele statelor membre;
- Parlamentul European generează activități de lobby desfăşurate asupra raportorilor şi
preşedinților diverselor comitete. Transferul unui număr crescând de domenii de la nivelul de
competență națională , la cel comunitar a determinat o translatare a centrului de interes şi de
presiune a reprezentanților grupurilor de interese spre Bruxelles. Dezvoltarea lobby-ului a
conferit legitimitate programului european de integrare și a atras după sine o presiune crescută
asupra nevoii de asigurare a transparenței în procesul de formulare a politicilor UE şi a
impulsionat discuțiile privind nevoia de reglementare a reprezentării în cadrul Uniunii.

Chestiunea reglementării lobby-ului la nivel european, spre deosebire de SUA, unde se poate
vorbi de o abordare unitară la nivel federal, nu poate fi abordată decât de o manieră sectorială,
la nivelul fiecărei instituții în parte, întrucât în momentul de față, nu există o reglementare cu
caracter general, pentru toate instituțiile comunitare, spre deosebire de SUA.
22
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
La nivelul Parlamentului European, încercări de reglementare a lobby-ului au existat încă de
prin anii ’90. În 1991, Marc Galle (Grupul Socialist din Parlamentul European) a fost însărcinat
să redacteze un cod de conduită şi un registru al lobby-iștilor. Demersul nu s-a finalizat. O a
doua încercare a avut loc trei ani mai târziu, când Comisia pentru reguli de procedură îl numea
pe Glyn Ford raportor , având sarcina de a redacta un raport despre lobby în Parlamentul
European. Din cauza anumitor dispoziții controversate pe care le includea, Raportul Ford (care
nu definea conceptul de lobby-ist, ci doar făcea apel la o definiție a grupurilor de interese), nu
a trecut de plenul Parlamentului. În prezent, Anexa IX „Dispoziții de aplicare a art. 9(4) ,
Grupuri de interese pe lângă Parlamentul European”
la Regulamentul Parlamentului European cuprinde câteva prevederi vagi referitoare la
„persoanele care doresc să aibă acces frecvent în localurile Parlamentului în vederea furnizări
de informații deputaților în cadrul mandatului lor parlamentar, în nume propriu sau în numele
unor terți ” (articolul 9 alineatul (4)). Se observă că Regulamentul Parlamentului evită să
folosească termenul de „lobby-ist” sau „lobby”. Anexa IX include un cod de conduită, ce
cuprinde reguli pe care „lobby-iştii” trebuie să le respecte atunci când interacționează cu
europarlamentarii. Analiza acestor norme relevă faptul că Parlamentul European este mai
degrabă interesat să reglementeze modalitatea de acces a lobby-iştilor în incintele sale, decât să
instituie norme care să sporească transparența în adoptarea actelor legislative. Regulile nu
vizează facilitarea accesului la informații cu privire la proiectele legislative care sunt dezbătute
în Parlament, De asemenea, reglementarea actuală a activităților de lobby în Parlament nu
permite identificarea grupurilor de interese care exercită presiune asupra Parlamentului și nici
modul în care se materializează aceste interese. Trebuie amintit că, în martie 2008, Comitetul
pentru Afaceri Constituționale din cadrul Parlamentului a votat raportul Alexander Stubb, prin
care se solicită Comisiei şi Consiliului să stabilească un grup de lucru comun în vederea
pregătirii unui registru pentru toți reprezentanții de interese care activează pe lângă instituțiile
europene. Raportul vorbeşte despre constituirea unui registru public obligatoriu pentru lobby-
işti, comun tuturor instituțiilor . Totodată, raportul propune o dezvăluire totală a resurselor
financiare legate de activitățile de lobby şi a clienților care stau în spatele reprezentanților de
interese. De asemenea, se vorbește despre un cod de conduită şi de instituirea de sancțiuni în
cazul încălcării acestor norme.
Lobby-ul şi Comisia Europeană constituie principala țintă a lobby-iştilor europeni în Bruxelles,
dat fiind competențele Comisiei de a iniția şi formula propuneri de amendare a legislației
comunitare (articolele 250-252 CE).
Cu toate acestea, până în momentul de față Comisia a preferat să abordeze chestiunea
reglementării activităților de lobby prin intermediul unor instrumente fără caracter obligatoriu,
cum ar fi comunicări, cărți albe, cărți verzi, diverse alte informări, sau să includă anumite
standarde de conduită în reglementările sale interne privind statutul funcționarilor UE, codul de
bună conduită administrativă sau codul de conduită al comisarilor. Comisia părea să aibă o
justificare în acest sens.
La 23 iunie 2008 a fost inaugurat Primul Registru european al lobbystilor care exercită
influență asupra Comisiei. Prin lansarea acestui registru voluntar, Comisia dorea „să aducă la
cunoştința cetățenilor informați despre interesele generale sau specifice care influențează
procesul de luare a deciziilor la nivelul instituțiilor publice europene şi despre resursele
mobilizate în acest scop”.

23
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
Consiliul este principalul for decizional al UE şi centrul de armonizare a intereselor comunitare
cu cele naționale. Cu toate acestea, Consiliul UE nu constituie atracția principală a lobby-știlor.
Acest lucru se datorează în primul rând faptului că industria lobby-ului preferă să îşi concentreze
eforturile de influențare a procesului decizional fie într-o fază mai avansată, cum ar fi cea a
formulării propunerilor la nivelul Comisiei, fie la un nivel mai jos – nivelul național .
Noul registru european al reprezentanților grupurilor de interese, Noul registru al lobby-iştilor
europeni este o inițiativă lăudabilă, care nu este altceva decât o bază de date cu acces on-line a
Comisiei Europene, care cuprinde reprezentanți ai grupurilor europene de interese. Înregistrarea
este pe baza voluntară, reprezentanții grupurilor de interese neavând nici un fel de obligație în
acest sens, ca de altfel niciun drept rezultând de listarea lor în registru. Se pare că unicul avantaj
al unei astfel de înregistrări este emailul de alertă pe care lobby-ştii înregistrați în această bază
de date îl primesc în vederea participării la consultările publice lansate de Comisie în sfera lor
de interes. Înscrierea în registru este deschisă oricărei entități implicate în „activități care au
drept obiectiv influențarea procesului de formulare a politicilor de luare a deciziilor în cadrul
instituțiilor europene”. Aşa cum rezultă din denumirea registrului, acesta îi vizează pe toți
reprezentanții grupurilor de interese şi nu se referă în mod particular la lobby-işti. Singura
precondiție pentru înregistrarea în registru este aderarea la codul de conduită pentru
reprezentanții grupurilor de interese redactat de Comisie sau la un cod de conduită profesional
care cuprinde norme comparabile. Codul de conduită al Comisiei cuprinde un set de şapte reguli
de bază menite să asigure un minimum deontologic şi de etică în relația dintre lobby-işti şi cei
asupra cărora se exercită influența , care să garanteze că „informațiile furnizate sunt
nepărtinitoare, complete, actualizate şi nu sunt înşelătoare”.

Pentru a facilita înscrierea, reprezentanții grupurilor de interese sunt grupați în patru


categorii:
(1) cabinete de consultanți specializați şi cabinete de avocatură care desfăşoară activități de
lobby pe lângă instituțiile europene;
(2) reprezentanți interni şi grupări profesionale specializate în activități de lobby;
(3) ONG-uri şi grupuri de reflecție (think-tank) şi
(4) alte organizații.

La momentul înregistrării, pe lângă selectarea sferei de interes în care aceştia activează, lobby-
iştii europeni trebuie să dezvolte interesele financiare relative la activitatea de lobby desfăşurată.
Astfel, cabinetelor/firmelor de consultanță sau avocatură specializate care desfăşoară activități
de lobby li se solicită să dezvăluie cifra totală de afaceri obținută în urma activităților de lobby,
defalcată pe fiecare client în parte şi exprimată fie în intervale valorice de 50.000 euro, fie în
procente raportate la cifra totală de afaceri. Reprezentanții celei de a doua categorii –
reprezentanții interni şi grupări profesionale specializate în activități de lobby – trebuie să
dezvăluie costurile estimative legate de activitățile directe de lobby pe lângă instituțiile UE,
exprimate de asemenea în tranşe valorice de 50.000 euro. Ultimele două categorii (ONG-uri,
think-tank-uri şi alte organizații) trebuie să facă public bugetul total, indiferent dacă acesta este
sau nu alocat activităților de reprezentare a intereselor, defalcat apoi în funcție de sursa din care
acesta provine: sursa publică (europeană sau națională) sau alte surse (donații, cotizații ale
membrilor). Opțional, cei care se înregistrează pot furniza o estimare a costurilor asociate
activităților de lobby direct, pe baza ultimelor bilanțuri anuale. Costurile sunt exprimate în
24
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
intervale procentuale. Este de remarcat că registrul nu conține o secțiune care să dezvăluie
clienții în favoarea cărora sunt prestate serviciile de lobby.
În prezent, sunt aproximativ 15000 de lobby-iști în Bruxelles (consultanți, avocați, asociații,
corporații) care încearcă să influențeze procesul legislativ al Uniunii Europene.

La nivelul statelor membre se remarcă reglementări menite să asigure accesul societății la


decizia publică și transparența procesului decizional.
În Danemarca, reprezentanții grupurilor de interese au posibilitatea fie de a trimite petiții
comisiilor permanente din Folketing, fie de a participa la şedințele comisiilor. Toate materialele
scrise, inclusiv petițiile adresate comisiilor şi a membrilor Folketing, sunt adunate în Arhivele
de la Folketing, unde publicul are acces. Există reguli care reglementează admiterea delegațiilor
în cadrul şedințelor comisiilor permanente:
1.Cei care alcătuiesc o delegație trebuie să fie afiliați unui grup sau unei asociații. Nu este admisă
o persoană care nu aparține unui grup organizat. 2. Purtătorul de cuvânt al delegației are dreptul
de a își exprima punctul de vedere asupra unei anumite probleme. 3. După această declarație,
ceilalți membri ai delegației pot pune întrebări şi primesc răspunsuri din partea comisiei. 4. Pot
avea loc negocieri, dar comisia este cea care deliberează. 5. Şedința în care sunt admişi
reprezentanții grupurilor de interese nu poate depăşi 15 minute. Materialele scrise pentru comisie
trebuie să fie trimise în Folketing în 60 de exemplare, în timp suficient, pentru a permite Comisiei
să studieze conținutul. Modificările din componența reprezentanților grupurilor de interese
trebuie să fie trimise cu cel puțin o zi înainte de audiere.
În Germania, dispozițiile Anexei 2 din Regulamentul Bundestag-ului se referă la
desfăşurarea activității de lobby în cadrul acestei Camere. Pentru a-şi putea exprima sau apăra
interesele, asociațiile sau organizațiile trebuie să se înscrie pe o listă publică. Lista grupurilor de
interese se publică anual în Buletinul Federal. Înscrierea pe listă se face pe baza furnizării de
informații privind: numele şi sediul organizației; componența consiliului de administrație; sfera
de interes; numărul membrilor; numărul reprezentanților desemnați. Numai reprezentanții
înscrişi pe listă pot primi permise de acces în clădirile Parlamentului şi îşi pot exprima părerea
în cadrul şedințelor comisiilor parlamentare. În Bundesrat nu există reguli care să guverneze
activitatea grupurilor de interes.
În Marea Britanie lobby-ul se referă tradițional la încercările de influențare a unor membrii
ai Parlamentului, de către colegii lor parlamentari sau de către organizații din afara Parlamentului.
Activitatea de lobby a crescut continuu, un raport din 2007 estimând o valoare de 1.9 milioane
lire sterline şi 14,000 persoane angajate. Acest raport arată că există membrii ai Parlamentului
abordați de peste 100 de ori pe săptămână de lobby-işti.
În Olanda nu există norme specifice cu privire la activitățile grupurilor de interese.
Departamentul pentru Relații Publice al Camerei Inferioare a Parlamentului emite însă un card
de acces valabil pentru reprezentanții grupurilor de interese. Cardul poate fi valabil o zi sau, în
cazuri excepționale, doi ani. Pentru a avea acces în cadrul comisiilor permanente, reprezentanții
grupurilor de interese trebuie să-şi anunțe intenția de a participa la anumite dezbateri. Membrii
comisiilor permanente aprobă sau nu participarea acestora la şedințele comisiilor.
În Lituania, activitatea de lobby este reglementată în 2001. Scopul acestei legi este acela de
a asigura publicitatea şi transparența activității de lobby şi de a preveni activitățile ilegale din
domeniu.

25
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
Principalele definiții ale legii:
1. „Persoana” este desemnată persoana fizică sau juridică;
2. „Lobby-ist” persoana fizică sau juridică înregistrată la Registrul lobby-iştilor.
3. „Activitatea de lobby” reprezintă activitățile persoanei fizice sau juridice desfăşurate cu
scopul de a influența anumite acte normative în favoarea intereselor unui client/grup.
Drepturile şi obligațiile lobby-iştilor:
Un lobby-ist are următoarele drepturi:
- să participe, în maniera descrisă de legile în vigoare, la elaborarea unui proiect legislativ prin
propuneri şi explicații,
- să înmâneze propriile inițiative, concluziile sau comentariile unui proiect persoanelor
competente din forul legislativ;
- să explice publicului şi să convingă instituțiile decizionale că un proiect poate fi adoptat, respins
sau modificat, conform necesității.
- să informeze publicul, întreprinderile, agențiile şi organizațiile interesate despre un proiect
inițiat de Parlament sau alte instituții;
- să organizeze întâlniri între autoritățile competente şi reprezentanții clienților;
- să organizeze sondaje de opinii referitoare la adoptarea sau implementarea unor acte legislative.
Potrivit articolului 8 din legea de mai sus „Nu pot fi clienți ai activității de lobby politicienii,
funcționarii publici, magistrații, agențiile guvernamentale sau societățile de stat”.
Fiecare lobby-ist trebuie să completeze un raport privind activitățile de lobby susținute în
timpul unui an calendaristic. Raportul va fi completat şi înaintat Secretarului General al Comisiei
Parlamentare pentru Etică, care îl va prezenta Parlamentului.
Activitățile de lobby sunt considerate ilegale dacă:
- sunt desfăşurate de către o persoană care nu este înregistrată în Registrul Lobby-iştilor;
- persoana este suspendată din funcția de lobby-ist;
- lobby-istul, prin mijloace directe, sau indirecte, este capabil să influențeze procesul legislativ,
politica de stat, oficialii publici sau funcționarii.
Activitatea de lobby-ist încetează în următoarele condiții:
- dacă persoana în cauză adresează o cerere Preşedintelui Comisiei de Etică privind suspendarea
sa din funcție;
- în cazul în care lobby-istul a uitat să transmită raportul activității desfăşurate;
- dacă a comis o deliberat o infracțiune.

În Polonia, Legea privind activitatea de lobby în procesul legislativ adoptată în anul 2005
prevede principii legale prin care se exercită influența asupra organelor autorității publice în
procesul legislativ. Activitatea de lobby profesional este definită ca orice acțiune ce aduce profit,
întreprinsă de către terți, cu condiția ca interesele persoanelor care angajează să fie luate în
considerare în cadrul procesului legislativ. Activitatea de lobby profesional poate fi exercitată de
un antreprenor sau de o persoană fizică în baza unui contract de drept civil. Părțile care
efectuează asemenea activități au obligația de a trece datele lor într-un registru accesibil
publicului. Ministerul de Interne are obligația de a păstra registrul în format electronic, pentru a
putea fi uşor accesat. Lobby-ul profesional neînregistrat se sancționează cu amendă. O persoană
care desfăşoară ilegal activitatea de lobby este pedepsită cu o amendă între 750 şi 12.500 euro,
în funcție de gravitatea consecințelor. Orice persoană are dreptul de a prezenta o notificare față
de un anumit proiect de lege sau ordonanță. Organul responsabil pentru elaborarea unui proiect
26
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
de lege sau ordonanță trebuie să organizeze audierea publică. Informația privind programarea
audierii publice trebuie publicată cu cel puțin şapte zile înaintea audierii publice. Orice parte
care şi-a exprimat interesul în elaborarea unui proiect cu cel puțin trei zile înaintea audierii
publice are dreptul de a participa la aceasta.
În Ungaria, Legea XLIX din 2006 privind activitățile de lobby şi Hotărârea Guvernului
176/2006 prevăd înregistrarea obligatorie a persoanelor care desfăşoară activități de lobby şi
înregistrarea voluntară a organizațiilor care desfăşoară asemenea activități. Legea XLIX din
2006 privind activitățile de lobby asigură publicitatea pentru activitatea de lobby, defineşte
regulile ce guvernează relațiile dintre legiuitori şi lobby-işti.
În scopul prezentei legi: -„lobby-ist” înseamnă persoana care desfăşoară activități de lobby,
conform legii; - „firmă de lobby” înseamnă persoana juridică sau o anumită asociație ce are ca
scop influențarea deciziilor de la nivel executiv în diferite domenii de activitate; - „decizii
executive” înseamnă acte adoptate de către parlament, Guvern, autorități locale, agenții
guvernamentale. Nu pot fi implicați în activități de lobby: - membrii Parlamentului; - Membrii
Parlamentului European; - membrii Guvernului; - membrii autorităților locale şi agențiilor
bugetare ce funcționează conform Actului finanțelor publice, directorii, funcționarii şi membrii
agențiilor; - partidele politice; - instituțiile publice.
Dacă un lobby-ist sau o firmă de lobby a fost ştearsă din registru – în acest caz nu este inclusă
încheierea voluntară a activității - şi doreşte să-şi continue activitatea în acelaşi domeniu,
readmiterea în registru se va face după un an de la data ştergerii din registru.
O dată la trei luni, cel care desfăşoară activitatea de lobby trebuie să alcătuiască un raport care
va conține: lista actelor normative vizate, obiectivul concret, mijloacele folosite în cadrul
activităților de lobby, numele persoanelor din organul decizional care au fost contactate, numele
firmei de lobby şi a lobby-istului. Dacă legea este încălcată de către un lobby-ist înregistrat, se
prevede sancțiunea ştergerii din registru pentru o perioadă de la 1 la 3 ani iar dacă o persoană
neînregistrată desfăşoară activitatea de lobby, aceasta se pedepseşte cu amendă de până la 40.000
euro.
De asemenea, există un Cod de conduită obligatoriu pentru cei care desfăşoară activități de
lobby.
Austria este statul european cu cel mai relevant model de legislație care reglementează
activitatea de lobby, deoarece are un singur act normativ prin care să fie asigurată atât
transparența decizională a autorităților publice, cât și transparența intereselor, activităților și
actorilor relevanți pentru lobby.
Activitățile de lobby sunt reglementate și în Austria și Slovenia.

VIII. CODUL EUROPEAN DE CONDUITĂ PRIVIND LOBBY

În luna iunie 2009, Comisia pentru Afaceri Economice şi Dezvoltare a Consiliului Europei a
dezbătut şi aprobat un raport privind activitățile de lobby în Uniunea Europeană şi alte state
membre ale Consiliului Europei. În esență, acest raport constată că activitățile desfăşurate de
diverse grupuri de interese pe lângă instituțiile europene şi statele membre ale Consiliului
Europei sunt în continuă creştere.
27
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
Raportul Comisiei consideră că pluralismul de interese este un element important al democrației,
iar activitățile de lobby nereglementate sau ascunse pot fi periculoase şi pot submina principiilor
democratice şi ale unei bune guvernări. Comisia pentru Afaceri Economice şi Dezvoltare a
elaborat şi un Proiect de recomandare prin care propune o serie de principii pentru dezvoltarea
unui Cod European de Conduită privind lobby pentru a realiza o transparență mai bună în acest
domeniu.
E util să cunoaștem considerentele și concluziile acestul proiect de recomandare.

Proiectul de recomandare

"1. Adunarea Parlamentară observă că, în ultimele decenii, activitățile desfăşurate de diferite
grupuri de interese sunt în continuă creştere. Acest fenomen se observă atât la nivelul statelor
membre ale Consiliului Europei, cât şi la nivelul instituțiilor europene. În plus, odată cu procesul
de unificare şi de extindere a Uniunii Europene, s-a observat, de asemenea, o creştere şi
concentrare a activităților de lobby la Bruxelles şi Strasbourg. Se estimează că, în prezent, mai
mult de 15.000 de grupuri de interese lucrează la Bruxelles, din care peste 2600 au birouri
permanente şi desfăşoară activități de lobby pe lângă instituțiile Uniunii Europene.
2. Adunarea Parlamentară este convinsă că pluralismul de interese este o caracteristică
importantă a democrație şi este perfect legitim ca unii membrii ai societății să se organizeze şi
să-şi avanseze cauzele lor. Totuşi, lobby-ul nereglementat şi ascuns poate compromite
principiile democratice şi ale unei bune guvernări. Într-o democrație, interesele tuturor trebuie
să fie luate în considerare în mod corespunzător şi toți cetățenii să aibă acces egal la justiție şi la
luarea deciziilor.
3. Adunarea constată că foarte puține state membre ale Consiliului Europei au reglementat, într-
un fel sau altul activitățile de lobby. De exemplu, studiile arată că dintre cele 14 țări în cazul în
care activitățile de lobby au fost reglementate sau examinate de către parlament, doar patru țări
europene au adoptat o lege pe această temă.
4. Adunarea îşi exprimă preocuparea, considerând că în statele membre ale Consiliului Europei
care nu au tradiții democratice puternic înrădăcinate şi în care absența unor mecanisme reale de
control exercitat de către societatea civilă este un pericol, o astfel de situație poate să submineze
principiile democratice şi ale unei bune guvernări.
5. Adunarea salută faptul că Parlamentul European este prima instituție europeană care a
reglementat activitățile de lobby care îl privesc. A fost stabilit un registru de lobby, precum şi un
Cod de Etică al grupurilor de interese pe care trebuie să-l urmeze. Introducerea de către Comisia
Europeană a primului registru al grupurilor de interese din UE, pe data de 23 iunie 2008 este, de
altfel, un pas important în direcția în cazul normalizării acestei activități la nivel european pentru
a consolida cultura dialogului, creşterea transparenței şi, de asemenea, în cele din urmă, să
îmbunătățească imaginea negativă a grupurilor de interese în opinia publică.
6. Adunarea constată că Statele Unite şi Canada au reglementat activitățile de lobby. De aceea,
consideră că experiența legislativă a acestor două țări în acest domeniu, precum şi problemele
referitoare la punerea în aplicare a legislației ar putea inspira statele membre ale Consiliului
Europei. Dar, nu există răspunsuri identice pentru toate aspectele referitoare la activităților de
lobby.
7. Adunarea reaminteşte recomandările şi rezoluțiile sale, în ceea ce priveşte lupta împotriva
corupției (Rezoluția 1214 (2000)), finanțarea partidelor politice (Recomandarea 1516 (2001),
28
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
Rezoluția 1264 (2001) şi Rezoluția 1546 (2007)), etica companiilor în Europa (Rezoluția 1392
(2004)), conflictele de interese (Rezoluția 1554 (2007)), precum şi situația democrației şi a
drepturilor omului în Europa (Rezoluția 1547 (2007) şi Recomandarea 1791 (2007)), texte la
care se adaugă o serie de rapoarte privind statele membre, în conformitate cu procedura de
monitorizare a angajamentelor lor şi a obligațiilor Adunării
8. Adunarea constată cu o oarecare îngrijorare că în ultimele decenii, s-a observat o scădere
dramatică a încrederii cetățenilor în de politică într-un număr considerabil de state ale Consiliului
Europei. Lipsa de transparență în activitățile existente de lobby poate fi considerată drept una
dintre cauzele acestui fenomen.
9. Adunarea este convinsă că, într-o societate democratică, cetățenii au dreptul să cunoască care
sunt organizațiile de lobby care influențează deciziile politicienilor şi voturile parlamentarilor.
Prin urmare, o mai mare transparență în activitățile de lobby poate responsabiliza chiar şi mai
mult pe actorii politici şi restabili încrederea publicului în funcționarea democratică a puterilor
publice.
10. Cetățenii consideră accesul la factorii de decizie politică pentru a se informa şi încerca să îi
influențeze ca unul din drepturile lor democratice. De asemenea, este necesar ca un astfel de
acces sau această posibilitate de lobby să fie corectă, transparentă şi în conformitate cu normele
democratice. Într-adevăr, în cazul în care cetățenii au sentimentul că nu pot să influențeze factorii
de decizie politică, aceasta poate submina democrația.
11. Având în vedere importanța activităților desfăşurate de diverse grupuri de interese în statele
membre ale Consiliului Europei, Adunarea recomandă Comitetului de Miniştri al Consiliului
Europei să elaboreze un cod european de conduită privind lobby-ul bazat pe următoarele
principii:

Pe lângă acest act normativ, la nivelul U.E. codul de etică atașat Registrului de transparență
este completat de Codul de conduită pentru comisari (2011), Codul pentru bun comportament
administrativ al Comisiei Europene (2000) Codul de conduită pentru membrii Parlamentului
European (2012), Principiile serviciului public pentru EU Civil Service și Ombudsman-ului
European. În privința sancțiunilor pentru încălcarea prevederilor codurilor de etică, nu este
menționat în mod expres un cadru sancționator, dar comportamentele inacceptabile sunt
sancționate cu ostracizarea profesională, respectiv înlăturarea organizației specializate în lobby
din Registru.

29
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
IX. DEZVOLTAREA COMUNITARĂ DURABILĂ ȘI ASIGURAREA EGALITĂȚII DE
GEN/ȘANSĂ ÎN ROMÂNIA, POLITICI PUBLICE NECESARE

IX.1 Procesul de înfăptuire a politicilor publice în România • H.G. 561/ 10 mai 2009.

Semnificativă pentru activitatea de lobby este posibilitatea monitorizării procesului legislativ


prin implicarea în etapa reglementată de art. 15 din H.G. 561/2009, potrivit căruia:
"- (1) Iniţiatorul elaborează o formă iniţială a proiectului de act normativ sau a proiectului de
documente de politici publice, pe care are obligaţia să o supună concomitent atât consultării
publice, în condiţiile Legii nr. 52/2003, cât şi consultării preliminare interinstituţionale.
(2) Consultarea preliminară interinstituţională se realizează în urma afişării proiectului de act
normativ sau a proiectului de documente de politici publice, însuşit de conducătorul acestuia,
pe site-ul iniţiatorului, cu respectarea termenului prevăzut de art. 6 alin. (2) din Legea nr.
52/2003, precum şi prin transmiterea concomitentă, în format electronic/PDF, către
Secretariatul General al Guvernului.
(3) Forma electronică transmisă Secretariatului General al Guvernului va fi însoţită de o adresă
de înaintare al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1.
(4) La primirea formei electronice, Secretariatul General al Guvernului afişează de îndată, pe
site - ul propriu, proiectul de act normativ sau proiectul de document de politici publice.
(5) Desfăşurarea întregului proces de consultare, atât cu cetăţenii şi cu asociaţiile legal
constituite, cât şi consultarea preliminară interinstituţională, cade în sarcina exclusivă a
iniţiatorului.
(6) Proiectele de acte normative cu impact asupra domeniilor social, economic şi de mediu,
asupra bugetului general consolidat sau asupra legislaţiei în vigoare sunt supuse consultării
însoţite de instrumentele de prezentare şi motivare elaborate conform prevederilor legale în
vigoare, precum şi de documentul de politică publică aferent.
(7) Proiectele de hotărâre a Guvernului care nu au impact asupra domeniilor social, economic
şi de mediu, asupra bugetului general consolidat sau asupra legislaţiei în vigoare, sunt supuse
consultării însoţite de instrumentele de prezentare şi motivare elaborate conform art. 2 alin. (2)
din Hotărârea Guvernului Nr. 1361/2006".

IX.2. Strategia naţională privind promovarea egalității de șanse între femei și bărbați și
prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2018-2021 și a Planului
operațional privind implementarea strategiei naţionale privind promovarea egalității de șanse
între femei și bărbați și prevenirea și combaterii violenței domestice 2018-2021 – descriere,
elemente legislative relevante.

IX.3. Dezvoltare comunitară durabilă; Definiție , repere istorice, grupuri locale de inițiativă.

Dezvoltarea durabila este o strategie publică prin care comunitățile caută căi de dezvoltare
economică, beneficiind de mediul înconjurător local sau care sa aducă beneficii calității vieții.
Potrivit programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PUND), care a și lansat termenul
de dezvoltare durabilă, o dezvoltare este durabilă în cazul în care urmărește respectarea a patru
principii și anume:
30
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
Productivitatea - Oamenii e necesar să dețină posibilitatea de a-și spori productivitatea prin
participarea la procesul formării veniturilor și remunerării muncii. De aceea, dezvoltarea muncii
constituie unul dintre modelele de dezvoltare umană.
Egalitatea - E necesar ca cetățenii sa dispună de posibilități egale. Toate dificultățile care pot
împiedica realizarea posibilităților economice și politice, trebuie eliminate pentru ca oamenii să
aibă șanse egale în dezvoltarea muncii.
Durabilitatea - Accesul la posibilități se impune a fi asigurat nu doar pentru generațiile actuale,
ci și pentru generațiile viitoare. Este necesară astfel identificarea și consolidarea tuturor formele
de capital – material, uman, ecologic.
Extinderea posibilităților- Dezvoltarea trebuie asigurată prin eforturile cetățenilor, dar
centrată atât pe satisfacerea interesului public, cât și pentru satisfacerea interesului privat. .
Oamenii trebuie sa participe la luarea hotărârilor, dar și la alte acțiuni care privesc nevoile
vieții lor cotidiene.
Dezvoltarea durabilă este unul dintre cele mai vehiculate concepte, ce vizează politicile
publice din ultimii ani. Sintagma este folosita în întreaga lume de către politicieni, oameni de
știință, conducători de afaceri sau reprezentanți ai organizațiilor non profit, care sprijină
progresul comunitar.
Conceptul de dezvoltare durabilă a apărut într-un moment în care problemele legate de mediul
înconjurător se aflau în prim planul dezbaterilor publice. La acea vreme, sintagma a fost folosită
în principal ca un slogan necesar să asigure sprijin politic, nu ca o premisă teoretică utilizată
pentru determinarea unei schimbări de atitudine.
Conceptul de dezvoltare durabilă a fost formulat inițial în limba engleza (sustainable
development). Calificativul "sustainable" a fost redat în limba română prin adjectivul durabil.
Acest determinativ englezesc indica faptul că dezvoltarea este autosusținută.
Definiția care se bucura de cea mai larga acceptare internațională este cea din Raportul
Brundtland, care definește dezvoltarea durabilă ca fiind capacitatea de ”satisfacere a nevoilor de
azi fără a sacrifica abilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi. "
Cunoașterea formelor tradiționale de cooperare și a modului lor de funcționare este
importantă din perspectiva stabilirii unor instrumente și tehnici care să asigure participarea
oamenilor la acțiuni voluntare comune. Din tradiția românească rurală se cunosc forme de
cooperare comunitară informale, de întrajutorare bazată pe ocupație, relații de rudenie sau
vecinătatea gospodăriilor.
Claca și șezătoarea sunt două forme de cooperare comunitară informală, legate mai mult de
calendarul agricol și de ciclurile vieții rurale, care au rădăcini adânci în tradiția populară.
Claca constă în participarea colectivă și în interes reciproc la efectuarea unor lucrări agricole
care se realizau în timp scurt pentru a nu compromite producția (seceratul cerealelor, culesul
31
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
strugurilor, porumbului, și alte lucrări de sezon), la construcția caselor, la ocazii speciale (nuntă,
botez, înmormântare) de către o parte din locuitori unei localități.
Șezătoarea se desfășura într-un cadru mai restrâns, implica activități mai ușoare, practicate de
femei: tors lână, cusut articole vestimentare sau decorative, țesut, și un grad mai ridicat de
socializare. La șezători, femeile și fetele, acompaniate deseori de băieți, cântau, spuneau glume,
folosind contextul pentru a se cunoaște mai bine.
În prezent, claca și șezătoarea nu au dispărut cu totul din viața satul românesc, însă
funcționează izolat și și-au pierdut caracterul de spectaculozitate și notorietate publică locală.
O altă formă de cooperare tradițională specifică comunităților românești este vecinătatea.
Stephan Ludwig Roth16 descrie vecinătatea ca pe „o comunitate frățească, teritorială, ai cărei
membri beau din aceeași fântână, stau de gardă în timpul nopții pentru securitatea tuturor, își
construiesc împreună casele, se comportă ca rudele în cazul ivirii unei boli sau catastrofe, se
odihnesc pe același catafalc, își sapă mormintele, își conduc morții pe ultimul lor drum, la
sfârșitul înmormântării îi cinstesc împreună pe cei care i-au părăsit, apoi, din devotament, au
grijă de văduv(ă) și de copiii rămași orfani”. Vecinătatea implica o formă de organizare și
îndeplinirea unor condiții formale pentru a fi membrul acestei entități.
Nu în ultimul rând dintre formele primare ale dezvoltării durabile făceau parte și grupurile
locale de inițiativă care erau constituite pentru a construi și exploata prin cooperare rețele de
alimentare cu apă. În cazul acestor forme de cooperare apartenența la grup nu ținea de
apartenența la un statut scris și asumat de membri, ci reprezentau înțelegeri nescrise. Acțiunile
erau (cel mult) consemnate pe măsura îndeplinirii lor, în procese verbale semnate, la care se
atașau documentele de plată pentru materiale. Lucrările se bazau în parte pe voluntariat, iar
materialele necesare erau achiziționate din contribuția membrilor.
Toate aceste forme de organizare socială regăsite în istoria comunitară a societății românești
sunt temelia politicilor publice naționale care implementează conceptul de dezvoltare durabilă
și asigură prin forme și mijloace moderne dezvoltarea și progresul comunității.

Formator Avocat Angelica Elisabeta JURCA

Asociaţia „Mediere Apulum”

32
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European
Bibliografie:

1. Clament, Michel - Le Lobbying et ses sectrets: guide des techniques d’influence, Ed.
Dunod, Paris, 1997.
2. Cohen, David, de la Vega, Rosa, Watson, Gabrielle - Advocacy for Social Justice, 2001
3. Michie, David - The invisible persuaders, Bantam Press, London, 1998.
4. Mihaileanu, Liviu, Horja, Aurelian - Reglementarea activitatii de Lobby. In anticamera
influentei, Editura C.H. Bech, Bucuresti, 2009.
5. Walt, S.M., Mearsheimer, J.J. - Lobby-ul israelian si politica externa a statelor unite,
Ed.ANTET, Bucuresti 2008
6. http://www.guardian.co.uk/film/2010/aug/17/government-uk-film-council-lobbying
7. http://www.scribd.com/doc/34704559/Israel-Lobby-US
8. http://www.aipac.org/about_AIPAC/Learn_About_AIPAC/26.asp
9. http://www.timesonline.co.uk/tol/news/politics/article5581547.ece
10. http://www.publications.parliament.uk/pa/cm200809/cmselect/cmpubadm/36/36i.pdf
11. http://www.telegraph.co.uk/news/1397040/Advisers-move-to-lobby-firm-attacked.html
12. http://www.euronews.net/2010/03/22/pre-election-lobbying-scandal-rocks-uk-s-labour/
13. http://www.archive.official-documents.co.uk/document/cm28/2850/285002.pdf
14. http://www.timesonline.co.uk/tol/news/politics/article4926737.ece
15. http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/politics/6907594.stm
16. http://www.congress.org/news/2010/02/18/whats_the_history_of_lobbying;
17. http://www.publicaffairslinks.co.uk/Help%20Guides/The%20History%20of
%20Lobbying%20(guide1).doc
18. http://www.parliament.uk/parliamentary_publications_and_archives/parliamentary_archi
ves/archives___the_suffragettes.cfm
19. Lobbying- Cosmin Irimieș, Cluj-Napoca, 2015
20. Dezvoltare comunitară, Dr. Viorel Stănică, 2012
21. Strategia naţională privind promovarea egalității de șanse între femei și bărbați și prevenirea
și combaterea violenței domestice pentru perioada 2018-2021 și a Planului operațional privind
implementarea strategiei naţionale privind promovarea egalității de șanse între femei și bărbați și
prevenirea și combaterii violenței domestice 2018-2021,
22. Reglementarea activității de lobby în state ale Uniunii Europene , Direcția Generală Legislativă,
Senatul României, 2009,
23. Notă de Fundamentare privind O.U.G. privind tranparența în domeniul lobby-ului și al
reprezentării intereselor, Ministru pentru mediu de afaceri, comerț ș antreprenoriat, Ștefan Radu
Oprea, 2018.
24. Ionescu, Cristina; Manoliu, Mihai; Nistoran, Daniela; Conceptul de dezvoltare durabila (note de
curs),Bucuresti, 1996.

33
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European