Cursul 1: 20.02.

19

Cioclei – Criminologie;

Rodica Stanoiu – criminologie, 1998

Gheorghe Nistoreanu – Criminologie, 1996;

Probleme de criminologie – Ion Oancea, 1996;

Omul Delicvent; Sociologie Criminala;

Prezenta: 5 la curs si 3 la seminarii;

Principalele teme:

1. Notiuni introductive, oigine, obiectul, scopul, functiile, definitia criminologiei.

2. Metodologia cercetarii criminologice;
3. Teoriile clasice ale criminologiei. Marile curente – partea I (orientarea biologica si psihologica)
4. Marile curente teoretice in criminologie – Partea a II-a (perspectiva sociologica clasica si
tendintele actuale);
5. Cauzele fenomenului social al criminalitatii (macro – criminologia);
6. Cauzele crimei ca act individual (micrio – criminologia);
7. Metodele de reactia impotriva criminalitatii;
8. Rolul preventiv al criminologiei;
9. Modele de prevenire a criminalitatii;
10. Resocializarea infractorului;
11. Introducerea in criminologia clinica;
12. Reflectii si teorii criminologice cu privire la criminalitatea organizata transfrontaliera;
13. Reflectii si teorii criminologice cu privire la criminalitatea de tip „gulere albe”.

Putem sa facem un proiect de 10-15 pagini despre una din temele de mai sus.

Originea criminalitatii

Criminalitatea ca fenomen social a aparut odata cu structurarea primelor comunitati umane arhaice
deoarece anterior acestui fapt istoric, spunea Kimberg (???), „acolo unde nu exista morala si norme, nu
exista crime”.

Primele preocupari pentru pedepsirea unor comportari considerate periculoase au fost determinate de
necesitatea autoprotejarii comunitatii umane constituite in conditii naturale vitrege. Reactia grupurilor
aflate in pericol fiind determinate de „starea de risc”.

Prima mentiune referitoare la suprimarea criminalitatii se refera la „legea talionului” care razbatea pana
in timpul babilonului -> Codul lui Hamurabi, pedepsele erau considerate ca o veritabila retributie pentru
raul provocat.
Pedepsele se diferentiau in functie de statutul social. Se pedepseau doar delictele premeditate. Ulterior
apar pedepsele si in regatul nou al Egiptului -> pedepsele cu moartea pentru rebeliune, omucidere, viol,
furt din mormintele regale. Pedeapsa pentru judecatorii corupti – pedeapa cu sinucidere impusa.

Legile ebraice –>pedeapsa cu moartea pentru rapire, idolatrie, incest, vrajitorie, omucidere.

Legea antica: scrierile lui Socrate, Platon, Aristotel.

Platon: „acela care vrea sa-l pedepseasca in mod judicios, nu pedepseste din pricina faptei rele care este
un lucru trecut, ci pedepseste in vederea viitorului, pentru ca vinovatul sa nu mai cada in greseala si
pentru ca pedeasa lui sa ii infraneze pe ceilalti.”

Aristotel: „Se evalueaza scopul principal al pedepselor prin raportare la cauzalitati....”

La baza criminalitatii stau date furnizate de medicina legala – consultarea in calitate de expert a lui
Hipocrate, respectiv Antigius la asasinarea lui Cesar.

Aparitia si evolutia criminologiei:

Majoritatea doctrinarilor il considera intemeitor pe medicul militar italian Cesare Lombroso, cu toate
acestea existau dinaintea sau persone care si-au pus amprenta, ca de exemplu, Thomas Morus care a
elaborat o lucrare numita „Utopia” si in care insista asupra necesitatii prevenirii infractiunilor prin
masuri economice si sociale, dar si celebrul Montesque in lucrarea „Despre spiritul legilor” („un legiuitor
bun va cauta nu atat sa pedepseasca infractiunile, cat sa le previna; el se va stradui mai mult sa
imbunatateasca moravurile, decat sa aplice pedepse”)

Influentat de cei doi, dar si de catre Russou, Cesare Beccaria, elaboreaza „Despre infractiuni si pedepse”
in care are ca tema predilecta atacul virulent asupra arbitrariului care domina justitia italiana, pledand
impotriva dreptului individual si in favoarea dreptului natural, in virtutea caruia toti trebui sa fie egali in
fata legii, avand aceleasi drepturi si obligatii. Esential: in opera sa exista ideea raportarii pedepsei la
pericolul social al faptei si la vinovatia faptuitorului, puncte care au fost importante si avute in vedere de
Lombroso in „Omul delicvent”. In aceasta lucrare se pune accentul pe imaginea moderna a infractorului,
Lombroso descriindu-l ca pe o fiinta predestinata sa comita delicte datorita unor stimate fizice, Cesare
fiind parintele criminologiei sociologice.

E. Ferri in lucrarea sa „Sociologia Criminala” (1881) analizeaza de data aceasta rolul factorilor sociali in
geneza criminalitatii, deplasand practic cauzalitatea actului criminal de la individ la societate, de aceea
Ferri este numit intemeietorul criminologiei sociologice.

Raffaele Garofalo a fost un magistrat care a elaborat o lucrare fundamentala denumita „Criminologia” si
care are drept caracteristica principala o teorie a criminalitatii naturale independenta in spatiu si timp
incercand sa se desprinda atat de viziunea individualista apartinand lui Lombroso, cat si de cea sociala
apartinant lui Ferri.
In paralel cu cei 3, au existat studii importante si in Franta si Belgia, dar si Germania. Franz von Liszt care
a militat in principal in favoarea importantei cercetarilor criminologice si aplicarii practice a acestora si a
sustinut necesitatea unei stiinte totale a dreptului penal care sa reuneasca si antropologia, criminologia
si psihologia, dar si statistica criminologica.

La sfarsitul sec. XIX si inceputul XX, s-au desprins criminologiile specializate, biologice, psihologic,
sociologice organizate sub auspiciul societatii de criminologie si, ulterior, sprijinite si dezvoltate sub
egida ONU.

Obiectul criminologiei

De precizat ca, de-a lungul timpului, obiectul criminologiei a fost considerat unul singular, variind in
functie de teoria imbratisata, astfel incat, initial s-a apreciat ca obiectul criminologiei este studiul
infractorului – adeptii criminologiei antropologice. In cadrul acestora cercetarea era orientata catre
subiectul activ al infractiunii, apreciindu-se ca personalitatea individului era cauza exclusiva a savarsirii
faptelor antisociale si se utilizau urmatoarele concepte: infractor, criminal, deviant, anormal.

Ulterior a existat curentul potrivit caruia obiectul criminologiei era fapta antisociala. Aici adetii
sociologiei criminologice insistau pe conduita ilicita infractionala si extrainfractionala, apreciindu-se ca
obiect al criminologiei este orice incalcare a normelor de conduita din societate.

Ulterior, obiect al criminologiei au devenit cercetarile de ordin statistic, pentru ca, intr-un final, sa se
abandoneze teoriile monocauzale si sa se preteze in favoarea unei analize multifactoriale a cauzelor
infractionalitatii.

Sintetic vorbind, obiectul criminologiei poate fi denumit ca atare: criminalitatea ca fenomen social,
infractiunea, infractorul, victima si reactia sociala impotriva criminalitatii.

Criminalitatea ca fenomen social

Se apreciaza ca reprezinta un sistem cu proprietati si functii proprii care poate avea o impartire
tripartita:

- Criminalitatea reala: este un concept cantitativ ce presupune totalitatea faptelor penale

savarsite pe un anumit teritoriu intr-o perioada de timp;
- Criminalitatea aparenta: totalitatea infractiunilor semnalate sistemului juridic si inregistrate ca
atare;
- Criminalitatea legala: reprezinta totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronuntat hotarari
de condamnare ramase definitive.

Cifra neagra a criminalitatii: diferenta dintre criminalitatea reala si cea aparenta; fapte antisociale, care
din motive diverse nu ajung la cunostinta organelor judiciare.

Infractiunea

= o manifestare particulara a fenomenului infractional, avand identitate, particularitati si functii proprii.

Infractorul

= are o semnificatie complexa datorita conditionarilor biopsihologice care il determina pe om sa incalce

legea.

Victima infractiunii

= este un element recent, deoarece exista o relatie complexa intre infractor si victima in producerea
actului infractional, contributia victimei fiind parte din sfera unui model cauzal complex.

Reactia sociala impotriva criminalitatii

Intervine atat ante factum prin programe si masuri de prevenire, cat si post factum prin infaptuirea
justitiei, resocializarea si reinsertia sociala a infractorului.

Scopul criminologiei:

Putem sa vorbim de un scop general care este constituit de fundamentarea unei politici penale eficiente
in masura sa determine prevenirea si combaterea fenomenului infractional, dar si de un scop imediat, si
anume stabilirea cauzelor care determina producerea criminalitatii.

Functiile criminologiei:

1. Functia descriptiva se refera la observarea si colectarea datelor referitoare la criminalitate si

criminali, tipologiile infractorilor si ale comportamentelor infractionale, caracterele psiho-fizice
ale acestora si evolutia carierei lor criminale, dar si starea si dinamica faptelor antisociale
comise.

In cadrul ecestei functii operam cu patru concepte: mediul fizic sau geografic, social, personal si terenul.
Personalitatea reprezinta subiectul uman purtator de functii pragmatice sau exiologice.

Actul infractional, din punct de vedere criminal, este raspunsul pe care personalitatea il da anumitor
situatii precriminale.

2. Functia explicativa se refera la explicarea naturii, esentei cauzelor si a conditiilor care

favorizeaza fenomenul infractional.
3. Functia predictiva presupune anticiparea unor modificari in dinamica fenomenului infractional
atat in privinta tipologiei infractionale, cat si a autorilor implicati.
4. Functia profilactica se refera la identificarea si sintetizarea rezultatelor cercetarilor criminologice
pentru a putea eficientiza prevenirea si combaterea fenomenului infractional.

Concluzia: Criminologia este stiinta care studiaza fenomenul social al criminalitatii in scopul
prevenirii si combaterii acestuia.