Sunteți pe pagina 1din 4

Determinarea concentrației electroliților din plasmă  15 

DETERMINAREA CONCENTRAȚIEI IONILOR DE K+ ȘI NA+ DIN 
SÂNGE PRIN METODA FLAMFOTOMETRICĂ 
 
La  nivel  plasmatic  cei  mai  importanți  cationi  sunt  Na+,  K+,  Ca2+,  Mg2+.  În  țesuturile  vii, 
acești ioni au o dispoziție inegală de o parte și de alta a membranei celulare, asigurând 
ceea  ce  se  numește  polarizarea  electrică  a  membranei  celulare.  Na+  este  dispus 
predominant  extracelular  în  timp  ce  K+  este  distribuit  în  principal  intracelular. 

16
Concentrațiile  acestor  ioni  variază  între  anumite  limite  în  funcție  de  mai  mulți  factori 
(aport, excreție, balanță hidrică, etc.). 

20
 
Pentru determinarea concentrațiilor ionice într‐un mediu se pot folosi reacții de culoare, 
reacții  care  să  ducă  la  variații  de  masă,  etc.  Una  dintre  cele  mai  simple  metode  de 

e,
determinare  a  concentrației  unui  ion  într‐un  lichid  biologic  (sânge,  urină,  lichid 
cefalorahidian, lichid articular, etc.) este metoda flamfotometrică. Aceasta se bazează pe 

gi
faptul că orice element  chimic adus la incandescență va emite o radiație luminoasă cu 
un spectru caracteristic. Spectrul emis de sodiu de exemplu, este o nuanță de portocaliu 
lo
(589nm).  Potasiul  adus  la  incandescență  emite  o  lumină  roz‐violet  (766  nm).  Cu  cât 
concentrația ionilor aduși la incandescență este mai mare, cu atât intensitatea luminii cu 
io
spectru corespunzător va fi mai mare. Desigur că în lichide biologice se găsesc multiple 
elemente  chimice,  fiecare  emițând  lumină  cu  lungime  de  undă  caracteristică.  Pentru  a 
iz

elimina  radiația  luminoasă  provenită  de  la  alte  elemente  chimice  se  folosesc  filtre  de 
culoare  cu  lungimi  de  undă  corespunzătoare  elementelor  chimice  studiate.  Pentru  a 
-F

putea aduce la incandescență lichide biologice, ele trebuiesc evident pulverizate foarte 
fin  și  amestecate  cu  un  gaz  inflamabil,  cel  mai  frecvent  utilizat  fiind  metanul.  Pentru 
măsurarea intensității luminoase, aceasta trebuie transformată în semnal electric, lucru 
r

realizat  cu  ajutorul  unei  celule  fotovoltaice.  Cu  cât  intensitatea  luminoasă  este  mai 
ta

mare,  cu  atât  tensiunea  electromotoare  dezvoltată  la  bornele  celulei  fotovoltaice  va  fi 
mai mare. 
ep

 
 
dr

FLAMFOTOMETRUL CARL‐ZEISS‐JENA 
 
În

În lucrările noastre practice vom folosi un flamfotometru Carl‐Zeiss‐Jena, ale cărui părți 
componente sunt reprezentate în Figura 2. 
Flamfotometrul este compus dintr‐un compresor de aer, un pulverizator care prin efect 
Venturi  aspiră  și  pulverizează  proba  biologică,  amestecând  metanul  cu  aer  și  particule 
foarte fine de lichid de analizat. Amestecul este aprins la capătul unui arzător. Flacăra se 
găsește  în  focarul  unei  oglinzi  concave,  astfel  încât  razele  luminoase  vor  fi  proiectate 
paralele către o lentilă convergentă care le va focaliza pe celula fotovoltaică. Înainte de a 
ajunge  la  celula  fotovoltaică,  razele  luminoase  trec  printr‐un  diafragm  si  evident  prin 
16  Lucrări practice de fiziologie 

filtrul  de  culoare  care  lasă  să  treacă  spre  celula  fotovoltaică  doar  radiația  specifică 
elementului chimic studiat. Tensiunea electromotoare generată de celula fotovoltaică va 
fi măsurată cu ajutorul unui voltmetru digital setat pe scala de 50 mV. 

16
20
e,
gi
lo
io
iz

 
-F

Figura 2. Flamfotometrul Karl‐Zeiss‐Jena. 
 
 
r

MOD DE LUCRU 
ta

 
Înainte de utilizare, probele biologice vor fi diluate de 100X pentru determinarea Na+ și 
ep

de 10X pentru determinarea K+. Având în vedere acest lucru, rezultatele finale vor trebui 
înmulțite cu 100, respectiv cu 10 pentru a obține valorile corecte! 
dr

 
Din  motive  tehnice,  tensiunile  generate  de  celula  fotovoltaică  nu  sunt  perfect  liniar 
dependente  de fluxul luminos, de aceea sunt necesare multiple  soluții de concentrație 
În

cunoscută pentru trasarea unui grafic de etalonare a aparatului. Concentrațiile  acestor 
soluții sunt: 
 
Na+ (mmol/l)   0,25  0,50  0,75  1,00  2,0  ‐‐ 
+
K  (mmol/l)  0,156  0,313  0,625  0,938   1,25  2,5 
 
 
Determinarea concentrației electroliților din plasmă  17 

Operarea flamfotometrului se va face numai în prezența cadrului 
  didactic! 
 
– se reglează presiunea aerului comprimat în sistem la un nivel constant de 0,2 – 
0.25 atm; 
–  se  pornește  LENT  gazul  metan  și  se  aprinde  flacăra;  se  reglează  presiunea 
gazului metan la 2 cm H2O sau până flacăra are 2‐3 cm și este stabilă; 

16
– se verifică funcționarea multimetrului prin pulverizare de apă distilată; 
– se introduce filtrul optic corespunzător (pentru Na+ sau K+); 

20
– se spală pulverizatorul de 2 ori cu apă distilată; 
–  se  pulverizează  pe  rând  soluțiile  etalon  și  se  citește  tensiunea  generată  la 
fiecare  concentrație,  se  notează  valorile  într‐un  tabel;  pulverizatorul  se  spală 
întotdeauna cu apă distilată între soluțiile utilizate; 

e,
–  se  pulverizează  soluția  necunoscută  și  se  citește  tensiunea  generată;  se 
notează valoarea pentru concentrația necunoscută (X); 

gi
– se spală pulverizatorul de 2 ori cu apă distilată; 
lo
– se oprește gazul metan, apoi aerul comprimat și voltmetrul. 
 
io
După citirea tensiunilor corespunzătoare soluțiilor etalon și a soluției necunoscute, se va 
trasa  pe  hârtie  milimetrică  (Figura  3)  un  grafic  ce  va  reprezenta  curba  de  etalonare  a 
iz

aparatului. Pe abscisă se vor plasa concentrațiile soluțiilor etalon iar pe ordonată se vor 
reprezenta  tensiunile  electromotoare  corespunzătoare  fiecărei  concentrații. 
-F

Concentrația  soluției  necunoscute  (X)  se  va  determina  prin  interpolare  pe  acest  grafic, 
corespunzător tensiunii generate. Evident, curbele de etalonare diferă pentru Na+ și K+. 
Având  în  vedere  diluția  inițială  a  soluțiilor,  descrisă  mai  sus,  rezultatele  vor  trebui 
r

înmulțite cu 100 pentru Na+ și cu 10 pentru K+. 
ta

 
INTERPRETAREA REZULTATELOR 
ep

 
Valori normale: 
– sodiu: 135‐145 mmol/l 
dr

– potasiu: 3,5‐5,0 mmol/l 
Hiperkaliemia (hiperpotasemia) apare cel mai frecvent în cazul insuficienței renale, este 
În

definită  ca  și  creștere  a  valorilor  K+  seric  peste  5,0‐5,5  mmol/l.  Poate  fi  indusă  de 
anumite medicamente, distrugere tisulară marcată, transfuzie de volum mare de sânge. 
Hipokaliemia  (hipopotasemia)  reprezintă  o  tulburare  gravă  a  echilibrului  electrolitic, 
poate să apară în boli renale, pierderi marcate (transpirații profuze, vărsături repetate, 
diaree) sau poate fi cauzată de anumite medicamente. 
Hipernatremia reprezintă creșterea valorilor Na+ peste 145 mmol/l, apare lent, de obicei 
prin deshidratare și mai rar prin ingestia de alimente foarte bogate în sare. 
18  Lucrări practice de fiziologie 

Hiponatremia reprezintă scăderea valorilor sodiului seric sub 135 mmol/l. De obicei se 
instalează lent, insidios, pe parcursul mai multor săptămâni și inițial este asimptomatică. 
Este  întâlnită  mai  des  la  persoane  cu  insuficiență  cardiacă  tratate  cu  cantități  mari  de 
diuretice de ansă sau la copii, datorită excesului de aport de apă (intoxicația cu apă). 

16
20
e,
gi
lo
io
iz
r -F
ta
ep
dr

 
În

+ +
Figura 3. Crearea curbelor de etalonare pentru Na  și K .