Arhim.

Emilianos Simonopetritul: Judecarea este o

provocare a lui Dumnezeu Însuși
sfantulmunteathos.wordpress.com

Aici se face referință la ceea ce spun Părinții, anume că legea lui Dumnezeu este valabilă
pentru ecare personal, și nu pentru alții.

Nu poți pretinde de la celălalt să împlinească legea. Deci, dacă te frământă de cel el nu o

împlinește, de ce nu lucrează poruncile lui Dumnezeu, de ce nu face asta sau cealaltă,
„Da, ăsta-i călugăr / creștin?” – de ce trăiește așa, de ce doarme, de ce se lenevește, din
acea clipă pretinzi ca celălalt să împlinească legea lui Dumnezeu și astfel rupi cămașa
necusută a lui Hristos, vii în contradicție cu unitatea Trupului lui Hristos, introduci o
dezbinare ne rească în Hristos și atunci zbori afară din viața lui Dumnezeu.

Legea e valabilă numai pentru tine. Tu o împlinește sau o calci. Pentru ce face celălalt,
are un judecător care îl va judeca. Pentru tine există o singură dezlegare: toți sunt s nți,
toți acționează corect, numai tu nu ești în regulă.

De îndată ce pretinzi ceva de la celălalt este ca și cum ai da într-un cui cu ciocanul și

cuiul ar zbura cât colo. Așa zbori și tu departe de viața lui Dumnezeu.

De aceea, cuviosul Nil avea neîncetat în mintea sa poruncile lui Dumnezeu, ca și cum ar
fost spuse numai pentru el, și-și amintea că nu are dreptul să-l numească pe fratele său
„racca”, netrebnic, nenorocit. Pentru că și asta este o judecată care, chiar dacă nedeplină,
mică, ne face vinovați focului gheenei.

Judecarea este o provocare a lui Dumnezeu Însuși.

Când judeci pe cineva și-l scoți rău sau leneș sau puturos sau curvar, prin intervenția ta în
viața lui îți însușești dreptarul și autoritatea lui Dumnezeu. Îl înlocuiești pe Dumnezeu-
Tatăl, Care ține pentru Sine toată judecata – pe care o va da în cele din urmă lui Hristos –
și te faci tu tată.

Așadar, dacă Sfântul ar răspuns provocărilor fratelui, ar fost ca și cum l-ar judecat.
De aceea nu a spus nici un cuvânt. Vedeți câtă simplitate și câtă atenție are Starețul, așa
încât să nu păcătuiască deloc?

Dacă i-ar spus un singur un cuvânt, n-ar avut siguranța că acesta nu ar fost părtaș
la o oarecare judecată lăuntrică și a preferat să tacă și să le rabde pe toate.

Gândiți-vă la câte vorbe spunem noi altora!

Toate acestea le vom găsi sus, în cer. De obicei, când spunem ceva altuia, ne îndreptățim
zicând: „Dar m-a stârnit, a făcut de răs mănăstirea! Dar ăsta nu aude, nu înțelege, nu
vrea!”

Ți-a scăpat însă o vorbă?

Nu se ma întoarce nici dacă verși râuri de lacrimi. I-ai spus fratelui tău: „ce mai vrei, bre,
și tu?”, problema s-a terminat.

Varsă-ți sângele, taie-ți capul, cuvântul tău rămâne. De aceea, Părinții spun:
„Putem să avem în noi patimi, să avem nu o legiune, ci legiuni de draci, care să ne arunce
jos și să spumegăm, nu contează. Cuvântul pe care-l vom spune despre altcineva este
mai rău decât acestea”.

Legiunile le scoate Hristos de îndată și le aruncă în prăpastie în marea gadarenilor.

Dar cuvântul pe care-l vom spune nu-L poate îndrepta. Cuvântul devine o pasăre, o lance
aruncată, care zboară unde vrea. Îți împrăștie păcatul și-l descoperă tuturor s nților și
tuturor îngerilor, și-l vei găsi acolo sus, în cer.

Se poate să i iertat pentru ceea ce ai făcut, dar cuvântul tău este adunat și suie sus, în
cer.

Ocărăște-ți sinele, așa cum s-a ocărât Sfântul, dă-i cu ti a, fă-i ce vrei, dar nu ocărî pe
altul.

Dacă nu ai dreptul să rupi o cămașă străină, cu atât mai puțin vei avea dreptul să rupi
Trupul lui Hristos.
Iar celălat este mădular al lui Hristos.

Sursa: Arhim. Emilianos Simonopetritul – Tâlcuire la Viața Cuviosului Nil Calavritul –

Editura Sf. Nectarie, 2009.

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!